Verbul Grec - Anul I PDF

Cuprins
TEMA ASPECTUALĂ A DURATIVULUI ................................................................................................................3
OPTATIVUL ............................................................................................................................................................ 3
Valori sintactice............................................................................................................................................. 3
Morfologie .................................................................................................................................................... 5
Verbele tematice contrase ......................................................................................................................................... 6
Optativul activ ....................................................................................................................................................... 6
Optativul medio-pasiv ........................................................................................................................................... 7
FORMELE NOMINALĂ ȘI ADJECTIVALĂ ALE VERBULUI ....................................................................................................... 8
Infinitivul ....................................................................................................................................................... 8
Valori sintactice .......................................................................................................................................................... 8
1. Centru al propoziției ..................................................................................................................................... 8
2. Infinitivul absolut (impersonal) .................................................................................................................... 9
3. Infinitivul subiect sau nume pred. ................................................................................................................. 9
4. În structuri completive sau circumstanțiale .................................................................................................. 9
5. Infinitivul substantivizat ............................................................................................................................. 10
Morfologia infinitivului............................................................................................................................................. 11
Terminațiile infinitivului: ..................................................................................................................................... 11
Infinitivele prezent ale unor verbe în -μι uzuale ................................................................................................. 12
Participiul .................................................................................................................................................... 14
INTERLUDIU ......................................................................................................................................................... 19
Morfologia participiului durativ ............................................................................................................................... 22
Sufixe specifice ............................................................................................................................................ 22
Participiul prezent activ ...................................................................................................................................... 22
Participiul prezent medio-pasiv .......................................................................................................................... 23
Participiul prezent al verbelor contrase .............................................................................................................. 23
Participiile prezent ale unor verbe uzuale .......................................................................................................... 23
TEMA ASPECTUALĂ A MOMENTANULUI ........................................................................................................25
PRELIMINARII ....................................................................................................................................................... 25
ἈόΡΙΣΤΟΣ ‒ AORIST ............................................................................................................................................... 26
FORMAREA TEMEI MOMENTANULUI ......................................................................................................................... 26
MOMENTANUL INDICATIV ...................................................................................................................................... 29
Morfologie (diateza activă și medie)........................................................................................................... 29
Aoristul 1 sau aoristul „slab” sigmatic (atematic) ...................................................................................... 30
Momentanul indicativ (diateza pasivă) ....................................................................................................... 33
MOMENTANUL CONJUNCTIV ................................................................................................................................... 34
Morfologie .................................................................................................................................................. 34
Conjunctivul aorist activ și mediu ............................................................................................................................ 34
Conjunctivul aorist pasiv .......................................................................................................................................... 35
MOMENTANUL OPTATIV ........................................................................................................................................ 36
Infinitivul momentan ................................................................................................................................... 38
Participiul momentan.................................................................................................................................. 39
VIITORUL ............................................................................................................................................................ 40
Viitorul activ și mediu............................................................................................................................................... 41
Viitorul pasiv ............................................................................................................................................................ 46
Viitorul pe scurt ........................................................................................................................................... 47
PERFECTUL/TEMA PERFECTIVULUI ............................................................................................................................ 49
Morfemul perfectului (κ) .......................................................................................................................................... 53
Flexiunea perfectului ................................................................................................................................... 53
PERFECTUL ÎN AFARA INDICATIVULUI ......................................................................................................................... 57
CONJUNCTIVUL .................................................................................................................................................... 57
OPTATIVUL .......................................................................................................................................................... 57
PARTICIPIUL ......................................................................................................................................................... 57
INFINITIV ............................................................................................................................................................. 58
RECAPITULARE VERB ......................................................................................................................................63

Anul I 17 martie 2020
Verbul tematic
Tema aspectuală a durativului
Optativul
Valori sintactice
În propoziții principale sau independente arată:
1. dorința
Precedat sau nu de εἶτε sau de εἰ γάρ. Negația este μή.
ex.: Εἴθε μὴ εἴης δυστυχής. De s-ar putea să nu fii nefericit!
Καί σε φυλάττοι Ζεὺς Ἀγοραῖος. Fie ca Zeus să te aibă în pază!
Ἀναβιοίην νυν πάλιν. De-ar fi să mai trăiesc acum o dată!
2. posibilitate sau potențialitate (modus potentialis)
Însoțit de ἄν. Negația este οὐ.
ex.: Βούλομαι λέγειν. Vreau să vorbesc.
Βουλοίμην ἂν λέγειν. Aș dori să vorbesc.
ex.: Εἰ φίλον ἔχοιμι, εὐδαίμων ἂν εἴην. Aș fi fericit, dacă aș avea un prieten.
ex.: οὐδεὶς ἂν ταῦτ’εἴποι. Nimeni n-ar putea să spună asta.
3. poate fi doar „modulator”, indicând un caracter mai puțin tranșant al acțiunii (în multe
gramatici această interpretare este inclusă în valoarea modus potentialis):
ex.: Λέγοις ἄν... Ai putea spune...
ὥρα ἂν εἴη λέγειν... E poate timpul să spunem că...
!!! Atenție!!!
Într-o propoziție independentă, timpul la care se află un verb al cărui mod este optativul,
traduce (în greaca attică clasică) aspectul și nu plasarea temporară propriu-zisă:
aoristul optativ = momentan
prezentul optativ = durativ
perfectul optativ = rezultativ sau perfectiv.
De aceea, traducerea se face cu optativul prezent sau cu „a putea +
infinitivul/conjunctivul verbului de conjugat” și nu cu optativul perfect, ca în exemplele
următoare:
ex.1: λέγοι τις ἂν τοῦτο. Se poate spune asta / Cineva ar spune asta (oricând, în
general).
Ἀλεξάνδρῳ τοῦτο οὐκ ἂν εἴποιμι. Νu pot să-i spun asta lui Alexandru / Nu i-aș
spune asta lui Alexandru (acum, în particular, în această situație).
Optativul aorist nu se traduce, așadar, cu condiționalul optativ perfect (*nu aș fi putut să-i spun ... ‒ construcție cu valoare
ireală, care se realizează, în greacă cu indicativul aorist sau imperfect cu ἄν).
ex. 2: Uneori conjunctivul este de preferat în traducere:

Εὐτυχοίης καὶ τύχοις ὅσων ἐρᾷς. Fie să te bucuri și să ți se întâmple câte le dorești / De te-
ai bucura și de ți s-ar întâmpla câte dorești (este urarea Medeei pentru Egeu
(Medeea, Euripide, 688), atunci când îi spune că îi poate împlini dorința de a
avea un fiu).
comentariu: Εὐτυχοίης – opt. prez. (εὐτυχέω) – urare „generală”, de durată: să te bucuri mereu
τύχοις – opt. aorist (τυγχάνω) ‒ urare precisă, momentană (de a se împlini
dorința cunoscută a lui Egeu de a deveni tată), să ai parte de (acest lucru)
ἐρᾷς – durativ, indicativ prezent (ἐράω) – tot ce ai dorit, dorești și vei dori
Utilizarea particulei ἄν
Poziția particulei:
- de regulă este plasată după verb: λέγοιμι ἄν;
- apare imediat după negație, dacă aceasta există: οὐκ ἂν βουλοίμην.
Uneori, particula ἄν este prezentă, chiar dacă verbul este subînțeles:
ex.
Πῶλος: σὺ δέξαι’ἂν μᾶλλον ἀδικεῖσθαι ἢ ἀδικεῖν;
Σωκράτης: καὶ σύ γ’ἂν καὶ οἱ ἄλλοι πάντες [δέξαιο ἄν].
P. : Ai accepta mai degrabă să fii nedreptățit decât să nedreptățești?
S.: Ca și tine aș [accepta], ca și toți ceilalți.
În propoziții subordonate
(tema va fi tratată pe larg la cursul de sintaxă)
În propozițiile subordonate optativul nu este însoțit de ἄν.
Poate avea următoarele valori:
negația
potențial - propoziții condiționale μή εἰ μὴ ταῦτα γένοιτο (dacă nu s-
ar întâmpla asta...)
- relative (cu valoare μή ὅστις μῆ ταῦτα βούλοιτο (cel
circumstanțială) care nu ar dori asta...; dacă nu ar
vrea... – valoare condițională)
iterație - propoziții condiționale μή εἴ τις εἴποι (dacă se tot spune...)
în trecut - propoziții temporale μή ὅτε τις εἴποι (când se tot
- relative (cu valoare μή spune...)
circumstanțială ὅσοι εἴπoιεν (cei care tot spun...)
optativ - în discurs indirect în trecut
oblic - înlocuiește un indicativ (la οὐ ἔλεγον ὅτι καλὸς εἴη (am spus că
același timp) în completive este / era frumos)
introduse prin ὅτι / ὡς sau ἠρώτων αὐτὸν ὅσα ἴδοι (l-am
interogative indirecte întrebat ce a văzut)
μή οὐκ ᾔδει ὃ τι λέγοι (nu știa ce-ar
- înlocuiește un conjunctiv (la trebui să spună)
același timp) în interogative πάντ’ἐποίει ἵνα εὐδαίμων εἴη (a
indirecte deliberative, de teamă, făcut totul ca să fie fericit)
finale sau în protaza exprimării
eventualității
Morfologie
Optativul prezent se construiește pe tema aspectuală a durativului, urmată de vocala tematică
pe grad o (pentru toate persoanele), sufixul ι și desinențele secundare (active sau medii):
tema durativului + o + ι + desinențe secundare (active/medii)
Observații:
- pers. I sg. activ înlocuiește des. secundară ν cu des. principală μι
- pers. a III-a, pl. activ: des. -εν provine din *εντ (după căderea dentalei finale)
- pers. a II-a sg. medio-pasiv: terminația -οιο provine din căderea lui -σ-
intervocalic: -οισο>οιο
- diftongul -οι- este lung și în finală absolută
activ medio-pasiv
sg. λύοιμι λυοίμην
λύοις λύοῑο
λύοῑ λύοιτο
pl. λύοιμεν λυοίμεθα
λύοιτε λύοισθε
λύοιεν λύοιντο
dual λύοιτον λύοισθον
λύοιτην λυοίσθην
Verbele tematice contrase
Optativul activ
Sub influența verbelor atematice, verbele contrase prezintă un optativ alternant -ιη-/-ι-.
Contragerile care apar sunt următoarele: α + οι > ῳ
ε + οι > οι
ο + οι > οι
τιμα-ο-ίη-ν > τιμῴην (τιμῷμι)
τιμα-ο-ίη-ς > τιμῴς (τιμῷς)
τιμα-ί-η > τιμῴη (τιμῷ)
τιμά-ο-ι-μεν > τιμῷμεν
τιμά-ο-ι-τε > τιμῷτε
τιμά-ο-ι-εν > τιμῷεν
τιμά-ο-ι-τον > τιμῷτον
τιμα-ο-ί-την > τιμῴτην
(conjugați la optativ verbele ποιέω, ἀξιόω)
Observații:
- timbrul o prevalând în orice contragere, diftongul de timbru o se păstrează în toată flexiunea
verbelor contrase. În cazul verbelor în α, diftongul prezintă o lung (este un diftong impropriu)
și este notat cu ῳ. Toate celelalte verbe contrase prezintă la optativ prezent diftongul -οι;
- în urma contragerilor, accentul rămâne mereu pe diftongul -οι, dar poate fi ascuțit sau
circumflex;
- unii autori păstrează totuși flexiunea după modelul verbelor necontrase, cu sufix -ι-. Platon
îndeosebi preferă flexiunea în -οῖμι, -οῖς, -οῖ:
Οὕτω δὴ οὐδὲν ἂν διάφορον τοῦ ἑτέρου ποοῖ (ποιοίη).
În felul acesta nu ar face nimic diferit față de celălalt...
- se întâlnesc și cazuri inverse, în care autorii extind sufixul -ιη- și la plural: ποιοίημεν, ποιοίητε,
ποιοίησαν.
Optativul medio-pasiv
τιμῴμην τιμῴμεθα
τιμῷο τιμῷσθε τιμῷσθον
τιμῷτο τιμῷντο τιμῴσθην
Temă: Conjugați ποιέω și ἀξιόω la optativ prezent medio-pasiv; conjugați verbele εἰμί și
εἶμι la optativ prezent și observați diferențele și asemănările din flexiunea acestora.
Verbul tematic
Formele nominală și adjectivală ale verbului
Infinitivul
Deși mod nepersonal, infinitivul grec poate fi centru al propoziției atât în propoziții
independente, cât și în regente și subordonate. El poate avea valoare substantivală, cu sau fără articol,
având rol de subiect, atribut sau complement. Toate cele patru teme aspectuale (durativă, deziderativă,
momentană și perfectivă) dezvoltă infinitive active, medio-pasive (în cazul temelor de durativ și
perfectiv) sau medii și pasive (în cazul temelor de momentan și deziderativ). Deși îi lipsește valența
exprimării numărului și a persoanei, infinitivul grec este un instrument original și de preț al sistemului
lingvistic grecesc, căci are posibilitatea să exprime nuanțe modale și temporale și, totodată, însoțit de
articol, devine un substantiv care numește o acțiune, atribuindu-i caracteristici verbale.
Valori sintactice
În propoziție, infinitivul poate ocupa poziții subordonate (atribut, complement), poate fi subiect
sau poate fi centru al propoziției (cu valoare predicativă).
(tema va fi dezvoltată la cursul de sintaxă)
1. Centru al propoziției
- infinitivul iussiv (ordin) sau exclamativ
Ex.: începutul Electrei lui Sophocle
οἷ δ’ἱκάνομεν, /φάσκειν Μυκήνας τὰς πολυχρύσους ὁρᾶν.
Ajungem, așadar; să privim și să-i spunem pe nume: Micene cea mult-aurită.
(cele două infinitive, așezate în chiasm, sunt juxtapuse, neexistând niciun
element de coordonare);
Herodot VII, 228
Ὦ ξεῖν᾽, ἀγγέλλειν Λακεδαιμονίοις ὅτι τῇδε κείμεθα τοῖς κείνων ῥήμασι
πειθόμενοι.
Străinule, să le spui lacedemonienilor că rămânem aici, noi, cei care am ascultat
de vorbele acelora (pe piatra de mormânt a spartanilor, la Termopile).
κείνων – genitiv pl. al pron. demonstrativ ἐκεῖνος
Eschil, Eumenidele:
ἐμὲ παθεῖν τάδε
Μi-e dat să suport astea... (Vai, să pătimesc atâta!...)
2. Infinitivul absolut (impersonal)

ἐμοὶ δοκεῖν – mi se pare că...
ὀλίγου δεῖν – prea puțin contează...
ὡς εἰπεῖν – ca să spun așa...
3. Infinitivul subiect sau nume pred.

- subiect pentru verbe sau sintagme verbale impersonale
αἰσχρόν ἐστι ψεύδεσθαι – e rușinos să minți
χρὴ καλῶς ζῆν – trebuie să trăiești frumos
πρέπει, προσήκει, συμβαίνει, ἔχεστί μοι +inf.
οὔ σε προσήκει λέγειν τοῦτο – nu e treaba ta să spui asta (nu se cuvine să spui asta)
- nume predicativ
τίς δ’οἶδεν εἰ τὸ ζῆν μέν ἐστι κατθανεῖν, τὸ κατθανεῖν δὲ ζῆν κάτω νομίζεται;
Cine știe dacă a trăi înseamnă a muri sau dacă în lumea de jos se consideră că a
muri înseamnă a trăi (Euripide, frag.) (variantă de traducere: Cine știe dacă a
trăi nu înseamnă cumva a muri....)
τὸ ζῆν – infinitiv substantivizat cu rol de subiect
τὸ κατθανεῖν – infinitiv substantivizat cu rol de subiect
4. În structuri completive sau circumstanțiale

- Complement al adjectivelor care indică o calitate sau capacitatea:
δεινὸς λέγειν (cumplit pentru a fi spus, de spus)
ἡδὺς ἀκούειν (plăcut auzului, de ascultat)
ἱκανὸς πείθειν capabil să convingă
ἄξιος θαυμάζεσθαι
- Complement al altor verbe:
ἐθέλουσιν ζῆν
ἐπιθυμεῖ ἄρχειν dorește să conducă
- O structură completivă specifică limbii grecești este construcția „acuzativ cu

infinitiv” numită și propoziție infinitivală (verbul predicativ la infinitiv,
subiectul în cazul Acuzativ). Această construcție apare după verbe de:
opinie, declarației, posibilitate, obligație, voință
νομίζω, λέγω, φημί, οἷόν ἐστι (se poate să)+ μή, δεῖ + μή, βούλομαι + μή
βούλομαί σε ἀποθανεῖν vreau ca tu să mori.
- Valoare circumstanțială
o finală (de exemplu)
ἔδοσαν Θυρέαν οἰκεῖν καὶ τὴν γῆν νέμεσθαι.
Le-au dat Thurea să o locuiască și pământul să-l împartă.
5. Infinitivul substantivizat
- precedat de articol neutru și (eventual) de negația μή, poate avea toate funcțiile
sintactice ale substantivului:
νέοις τὸ σιγᾶν κρεῖτόν ἐστι τοῦ λαλεῖν.
(Pentru tineri, tăcerea e mai bună decât pălăvrăgeala.)
τὸ κτᾶσθαι (faptul de a dobândi pentru mult timp, durabil) – durativ, prezent;
τὸ κτήσασθαι (faptul de a dobândi pe dată) ‒ momentan, aorist;
τὸ κεκτῆσθαι (faptul de a fi dobândit și de a poseda) ‒ perfectiv, perfect.
- Însoțit de particula ἄν, infinitivul are valoare potențială (la prezent) sau ireală (la
aorist):
λέγει τοῦτον εὐδαιμονεῖν ἂν εἰ τὴν φιλοσοφίαν ἐπιτηδεύοι.

Spune că acesta ar putea fi fericit, dacă s-ar îndeletnici cu filosofia.
λέγει τοῦτον μεμνῆσθαι ἄν μου εἴ τι πάθοιμι.

Zice că și-ar fi amintit de mine dacă aș fi suferit ceva.
Morfologia infinitivului
Accentuare: accentuarea infinitivului verbelor compuse este aceeași cu a verbelor simple
corespunzătoare. Accentul nu urcă niciodată pe preverb:
εἶναι => παρεῖναι
Terminațiile infinitivului:
(pentru o imagine de ansamblu, aveți infra, toate morfemele/terminațiile infinitivului; infinitivul construit pe alte teme
aspectuale, în afara durativului, va fi prezentat în capitolele respective)
- ειν ‒ terminație proprie verbelor tematice la diateza activă pentru:

▪ inf. prezent (λύειν),
▪ inf. viitor (λύσειν),
▪ infinitiv aorist (cu accent circumflex pe finală), în cazul verbelor cu
aorist 2 („tare”) tematic (λιπεῖν).
‒ terminația ειν provine dintr-un morfem *se, adăugat temei aspectuale, prin
intermediul vocalei tematice (-ε-). Fenomenul este similar în limba latină:
esse < *es+se, laudare < lauda+se (prin rotacizare).
Așadar, infinitivul prezent activ al verbelor tematice se formează astfel:

tema aspectuală + ε + σε + ν (eufonic) > tema aspectuală + ειν
λύ-ε-σε-ν > λύειν
τιμά-ε-σε-ν > τιμᾶν
ποιέ-ε-σε-ν > ποιεῖν
ἀξιό-ε-σε-ν > ἀξιοῦν
Diftongul ει notează un [e] lung, provenit din contragere (de aceea nu apare
ι subscris în cazul verbelor contrase în a și o):
ειν < ε-σε-ν τιμά-ε-σε-ν>τιμά-ē-ν>τιμᾶν
ν – eufonic ἀξιό-ε-σε-ν>ἀξιό-ē-ν>ἀξιοῦν
- ε+σθαι – desinență medio-pasivă comună tuturor temelor aspectuale:

λύεσθαι – inf. prezent medio-pasiv
λύσεσθαι – inf. viitor mediu
λυθήσεσθαι – inf. viitor pasiv
λύσασθαι – inf. aorist mediu (aor. pasiv folosește des. -ναι)
λέλυσθαι – inf. perfect medio-pasiv
τιμά-ε-σθαι > τιμᾶσθαι

ποιέ -ε-σθαι > ποιεῖσθαι
ἀξιό-ε-σθαι > ἀξιῦσθαι
- ναι / -έναι ‒ formează:
▪ infinitivul activ prezent al verbelor atematice (τιθέναι),
▪ infinitivul activ aorist în cazul verbelor care prezintă aorist 2 atematic
(γνῶναι),
▪ infinitivul perfect activ (λελυκέναι, τεθνάναι),
▪ infinitivul aorist pasiv (λυθῆναι, τεθῆναι)
- αι – morfem întâlnit la infinitivul activ aorist sigmatic (λύσαι)
Observații
Ιnfinitive (prezent) „aberante”:
ζάω ‒ ζῆν
χράω/χράομαι ‒ χρῆναι/χρῆσθαι, dar απόχρη („e suficient”, folosit impersonal) are inf. prez.
ἀποχρῆν
ῥέω, πλέω, χέω ‒ au infinitive contrase: ῥεῖν, πλεῖν, χεῖν
Infinitivele prezent ale unor verbe în -μι uzuale

(vor fi studiate într-un curs dedicat verbelor atematice):
εἰμι εἶναι δύναμαι δύνασθαι
εἶμι ἰέναι ἵστημι ἱστάναι ἵστασθαι
ἵημι ἱέναι τίθημι τιθέναι τίθεσθαι
φημι φάναι δίδωμι διδόναι δίδοσθαι
κεῖμαι κεῖσθαι δείκνυμι δεικνύναι δείκνυσθαι
!!! Atenție!!! Infinitivele verbelor εἶμι și ἵημι se deosebesc doar prin spirit. În prezența
unui preverb, această deosebire poate să nu fie decelabilă: συνιέναι poate fi infinitivul verbului
σύνειμι (mă alătur, merg împreună cu...) sau al verbului συνίημι (înțeleg).
Temă:
Traduceți frazele următoare. Transformați propozițiile completive introduse prin ὅτι, ὡς în
propoziții infinitivale (predicatul la infinitiv, subiectul în cazul Acuzativ)
1. λέγει ὅτι Ἀθηνᾶν αὐτὴν ὁρᾷ.
Spune că o vede pe însăși Atena.
λέγει Ἀθηνᾶν αὐτὴν ὁρᾶν.
2. ἐγὼ λέγω ὅτι τὴν ἀλήθειαν οὐ πᾶσαν λέγεις ἀλλὰ πολὺν ἤδη χρόνον ἐπιβουλεύεις τῇ
πολιτείᾳ.
3. Ψεύδονται λέγοντες ὡς τὸν ἀδελφόν σου φιλοσοφίαν διδάσκουσι.
Verbul tematic
Formele nominală și adjectivală ale verbului
Participiul
Participiul este un adjectiv verbal. Ca și infinitivul, posedă valențe verbale (aspect, timp,
diateză), dar și caracteristici nominale (nu are persoană, dar se declină asemenea unui nume,
conformându-se genului și cazurilor). Este o clasă extrem de productivă în flexiunea verbală: există la
masculin, feminin și neutru, pe toate temele aspectuale, așadar, la toate timpurile, cu excepția
imperfectului, și la toate diatezele. Extrema sa versatilitate îl face aproape nelipsit din fraza greacă,
căreia îi dă suplețe și o extraordinară concizie (atât de dificil de transpus într-o altă limbă!). Ca și
infinitivul, poate fi folosit cu și fără articol.
Cele mai frecvente valori pe care participiul le poate exprima

1. Participiul care determină un substantiv articulat
(se traduce, de regulă cu o propoziție relativă):
- ὁ λέγων ἀνήρ = ὁ ἀνὴρ ὁ λέγων = ἀνὴρ ὁ λέγων – omul care vorbește;
!!! Atenție !!! : participiul are valoare circumstanțială când nu „stă sub”
articol; ca atare, poate primi complemente (în funcție de tranzitivitatea
verbului):
ὁ ἀνὴρ λέγων τοῦτον – omul, spunând asta... = de vreme ce spune asta,
fiindcă spune, deși spune, dacă spune...;
- ἡ ἐπιοῦσα ἡμέρα ‒ ziua următoare;
- τὰ τρέχοντα ζῷα ‒ vietățile care aleargă;
- ἡ λεγομένη πολιτεία ‒ ceea ce numim constituție;
- participiul poate determina și un pronume (nearticulat), dar, în acest caz, participiul
primește articol: ἐγὼ ὁ λέγων (eu, cel care vorbesc).
2. Participiul substantivizat (participiul se poate substantiviza, ca și infinitivul, atunci când
este însoțit de articol). Spre deosebire de infinitiv, participiul se declină cu desinențe
nominale, atunci când este însoțit de articol. Totuși își păstrează valoarea verbală și, dacă e
determinat, va fi determinat de un adverb și nu de un adjectiv.
- ὁ λέγων ‒ cel care vorbește;
- ἡ τίκτουσα ‒ cea care naște;
- τὸ συμφέρον ‒ ceea ce contează (interesul);
- οἱ φεύγοντες ‒ fugarii;
- ὁρῶ τοὺς μαχομένους ‒ îi văd pe cei care se luptă;
- διαλέγεται τοῖς παροῦσι ‒ le vorbește celor prezenți;
- ὁ καλῶς λέγων ‒ cel care vorbește frumos;
- ὁ εὖ πράττων ‒ cel care făptuiește chibzuit (acționează bine, face lucruri bune).
Participii substantivizate folosite frecvent:

ὁ τυχών ὁ φεύγων
ἡ εἱμαρμένη ὁ ἄρχων
τὸ καθῆκον τὸ μέλλον
τὰ δέοντα τὸ παρόν
ὁ διώκων τὸ ὄν, τῷ ὄντι
Temă: căutați sensurile participiilor de mai sus.
Νegația
- οὐ - dacă sunt numite persoane sau lucruri particulare
ἔξεστι νῦν τοῖς οὐ μανθάνουσιν ὑμῶν ἐρωτᾶν με.
Pentru aceia dintre voi care nu au învățat (înțeles), este posibil să mă întrebe acum.
- μή - dacă sunt desemnate persoane sau lucruri în general
πῶς ἔξεστι τοῖς μὴ ἐρωτῶσι συνιέναι τὰ λεγόμενα;
Cum e cu putință să înțeleagă cele spuse aceia care nu pun întrebări?
ἔξεστι (se poate) + dativ
Particula ἄν
Însoțit de ἄν, participiul are valoarea unei propoziții principale (sau independente) în
care verbul este însoțit de această particulă. Poate avea, așadar, valoare potențială, ireală sau
poate arăta, uneori, iterația în trecut:
τὰ ἂν λεγόμενα ‒ cele care ar putea fi spuse (în prezent) – potențial,
cele care se tot spun/spuneau (rar) ‒ iterație în prezent/trecut,
τὰ ἂν εἰπόμενα ‒ cele care ar fi putut fi spuse (dar nu s-au spus) ‒ ireal.
3. Participiul fără articol

Fără articol, participiul poate intra în relație de subordonare cu elemente ale propoziției în
care se află (în special cu subiectul, dar nu numai ‒ relație atributivă1) sau poate avea el
însuși determinanți.
a. Participiul „atributiv”
- atribut adjectival
ἄνθρωποι ἐσσόμενοι – oamenii care vor veni, urmașii
- nume predicativ
o participiu + ἐστί/εἰσί
πεπεισμένοι εἰσί ‒ sunt convinși (intranzitiv, absolut)
φεύγων ἐστίν = φύγάς ἐστι ‒ e fugar
o τυγχάνω + participiu (a se afla in întâmplare, datorită sorții într-o situație).
Construcția slăbește semantic, τυγχάνω ajungând verb copulativ
τυγχάνει καθεύδων – se află, prin voia sorții, cuprins de somn sau, mai
simplu, se întâmplă să adoarmă
- element predicativ suplimentar (în anumite situații, verbul regent poate fi considerat
verb modal). Dacă participiul primește el însuși determinanți, construcția
participială poate fi considerată propoziție de sine stătătoare, iar participiul,
predicat.
φθάνω λέγων ‒ încep să vorbesc
διάγω λέγων ‒ îmi petrec timpul vorbind,
παύμαι λέγων ‒ încetez să vorbesc
ἄρχομαι λέγων ‒ încep să vorbesc
ἠρωτῶ λέγων ‒ întreb zicând
ἀπερίθη λέγων ‒ a răspuns zicând
ᾤχετο φεύγων ‒ a plecat fugind
γελάσας εἶπε ‒ spuse râzând (o asemenea structură poate fi interpretată și
circumstanțial: a spus în timp ce râdea, deși râdea...)
1
Incluzând aici și funcția de nume predicativ și element predicativ suplimentar care stabilesc, în dubla lor
subordonare, și o relație de tip atributiv față numele regent.
o participiul poate întări semnificația unui verb predicativ, părând pleonastic
ἀπιὼν ᾤχετο ‒ a plecat îndepărtându-se (a plecat ducându-se)
b. Participiu complement al unor verbe de percepție (senzorială sau intelectuală) și
sentiment
ὁρῶ, αἰσθάνομαι, ἀκούω, φαίνομαι, φανερός εἰμι, λανθάνω (uit, las deoparte,
ignor), εὐρίσκω, μανθάνω, συνίημι, γιγνώσκω, οἶδα...
ὁρῶ (οἶδα, αἰσθάνομαι...) ψευδόμενος ‒ văd, înțeleg, știu că mint
χαίρω καθεύδων ‒ îmi place să dorm
La fel ca în cazul elementului predicativ suplimentar, participiul complement al
verbelor de percepție poate primi determinanți, structura devenind propoziție de
sine stătătoare. Subiectul acestor construcții stă, de regulă, în acuzativ:
οὐ λανθάνω ἐμαυτὸν ψευδόμενος – nu trec cu vederea că eu însumi mint,
dar poate să preia și cazul participiului:
ὑμῶν ἀκούω δακρυόντων ‒ vă aud plângând (genitivul este cerut de verbul de
percepție).
c. Participiu cu valori circumstanțiale (criteriul pentru a diferenția un participium
coniunctum de o propoziție participială este absența, respectiv, prezența unor termeni
subordonați participiului; unele gramatici socotesc că doar atunci când este în genitiv
sau, în situații particulare, în acuzativ, participiul poate fi socotit propoziție și nu parte
de propoziție):
- temporală
γελάσας εἶπε ‒ spuse în timp ce râdea
παῖς ὢν οὐδέποτ’ἐδάκρυεν ‒ pe când era copil niciodată nu plângea
- concesivă
δόξω γυναῖκα καίπερ οὐκ ἔχων ἔχειν ‒ voi socoti că am nevastă deși nu o
mai am (în Alcesta, un personaj comandă o statuie pentru nevasta sa pe
moarte, spunând aceste vorbe)
δόξω – verb principal regent
ἔχειν ‒ infinitiv după verb de opinie
οὐκ ἔχων ‒ participiu cu valoare concesivă
- cauzală
χαίρω συνών σοι ‒ mă bucur să fiu (fiindcă sunt) cu tine
παῖς ὢν ἀεὶ παίζει ‒ pentru că e copil, se joacă mereu
- condițională
δύναται καμὼν εὐδαιμονεῖν ‒ poate fi fericit, dacă se străduiește
- finală
ἔρχομαι Σωκράτει συνεσόμενος ‒ merg să mă întâlnesc cu Socrate
(participiu viitor cu valoare finală)
Observații
Uneori relațiile sintactice sunt greu sau imposibil de decelat unidirecțional. Se întâmplă în cazul
participiilor coordonate sau subordonate prin juxtapunere, care dau însă concizie și eleganță
exprimării:
Într-o succesiune de participii ca aceasta:
ᾤχετο φεύγων, δείσας (mot à mot, pleca fugind, temându-se)
traducerea poate fi:
A plecat (imperfectul e narativ) fugind, pentru că se temea.
dar subordonarea celui de-al doilea participiu este dublă: a plecat pentru că se temea sau fugind
pentru că se temea.
ᾤχετο φεύγων, δείσας

d. Participiul cu valori circumstanțiale poate determina și altă parte de propoziție, nu doar
subiectul:
τότε μὲν δὴ τοῦτον τὸν τρόπον εἶχε τὰ πράγματ’ἐκείνοις, χρωμένοις οἷς εἶπον
προστάταις.
Atunci, aceasta era situația la (pentru) aceia, de vreme ce se foloseau de conducătorii
despre care am vorbit.
4. Genitivul absolut
Este o construcție similară Ablativului absolut din limba latină. Construcția este alcătuită, în
limba greacă, dintr-un participiu în cazul genitiv, al cărui subiect, dacă este exprimat, se află tot în
genitiv. Genitivul absolut este echivalent cu o propoziție circumstanțială.
Construcții asemănătoare în românește: acestea fiind spuse, zicând și făcând...
Valori circumstanțiale:
- temporală:
ἔτι λεγούσης αὐτῆς, ἀνὴρ γελᾷ ‒ în timp ce ea vorbește, bărbatul râde;
- condițională
θεοῦ θέλοντος κἂν ἐπὶ ῥιπὸς πλέοις ‒ dacă vrea zeul, ai putea să navighezi și în
mâl (ῥῖπος, -εος-ους, τὸ);
- cauzală
εὐημερίας οὔσες, ἀπέρχομαι οἴκοθεν ‒ pentru că e vreme bună, plec de acasă;
- concesivă
oὕτως ἀποπλεῖ οἴκαδε, καίπερ μέσου χείμωνος ὄντος ‒ a plecat pe mare de
acasă, deși era în toiul iernii.
5. Acuzativul absolut ‒ participiul neutru singular al unui verb impersonal sau al unei
locuțiuni impersonale poate fi, el însuși, echivalentul unei propoziții circumstanțiale:
δυνατὸν ὄν ‒ (de vreme ce) e posibil să...
αἰσχρὸν ὄν ‒ (deși, pentru că...) e rușine să...
ἄδηλον ὄν ‒ (pentru că...) nu e clar că...
δέον ‒ (când...) e necesar să...
πρέπον ‒ (fiindcă...) se cuvine să...
προσῆκον ‒ (câtă vreme...) e cuvenit să...
Interludiu
Thucydides, cartea II, LXV, 8:
... 2 αὐτὸς [τὸ πλῆθος] ἧγε, διὰ τὸ μὴ κτώμενος ἐξ οὐ προσηκόντων τὴν δύναμιν πρὸς
ἡδονήν τι λέγειν, αλλ’ἔχων ἐπ’ἀξιώσει καὶ πρὸς ὀργήν τι ἀντειπεῖν.
Traducere mot à mot:
... el însuși conducea [mulțimea], prin faptul că, nu vorbea ca să facă vreo plăcere,
deținând puterea din cele care nu se cuvin, ci, bazându-se pe demnitatea sa, a rostit
vorbe contrare care au stârnit oarece mânie.
Observații:
2
Fraza e mult mai lungă:
αἴτιον δ’ἦν ὅτι ἐκεῖνος μὲν δυνατὸς ὢν τῷ τε ἀξιώματι καὶ τῇ γνώμῃ χρημάτων τε διαφανῶς ἀδωρότατος
γενόμενος κατεῖχε τὸ πλῆθος ἐλευθέρως, καὶ οὐκ ἤγετο μᾶλλον ὑπ’αὐτοῦ ἢ αὐτὸς ἧγε, διὰ τὸ μὴ κτώμενος ἐξ οὐ
προσηκόντων τὴν δύναμιν πρὸς ἡδονήν τι λέγειν, αλλ’ἔχων ἐπ’ἀξιώσει καὶ πρὸς ὀργήν τι ἀντειπεῖν.
Motivul era că el, având întreaga putere pe care i-o dădeau demnitatea și cunoașterea limpede a tuturor celor
trebuincioase și fiind întru totul incoruptibil, stăpânea mulțimea în chip nesilnic și nu era condus de ea, ci, mai degrabă o
conducea el însuși, prin faptul că vorbea, ca unul care se bucura de autoritate și prețuire, nu ca să facă plăcere în vreun
fel, ci chiar să contrazică, iscând oarece mânie.
- fraza (selectată) conține un singur verb la mod personal, aspect durativ, timp
imperfect (narativ): ἧγε ‒ conducea. Poziția verbului nu este una obișnuită, ci stă
înaintea și izolat de structurile care îl determină. Emfatic plasat, construit pe tema
aspectuală a durativului, verbul este, stilistic vorbind, marca elogiului adus lui
Pericle. Aflăm dintru început că acesta conducea mulțimea (o
stăpânea/îndruma/convingea/învăța) și o făcea întotdeauna, nu doar cu prilejul
acelui discurs (aspect durativ în trecut, nu momentan).
- acestui verb îi urmează două structuri infinitivale substantivizate (prepoziția și
articolul se adresează ambelor infinitive), coordonate adversativ:
διὰ τὸ μὴ... (πρὸς ἡδονήν τι) λέγειν
αλλ’... (πρὸς ὀργήν τι) ἀντειπεῖν.
Cele două verbe aparțin aceleiași familii lexicale (λέγω, ἀντιλέγω3), dar simetria nu
este perfectă, pentru că cel dintâi este un infinitiv pe tema aspectuală a durativului
(infinitiv prezent), iar celălalt, pe tema momentanului (infinitiv aorist). Thucydide
spune că Pericle, în general, nu vorbea ca să facă plăcere și că de data aceea, cu
prilejul acelui discurs, a vorbit chiar împotrivă, stârnind oarece mânie;
- κτώμενος – primul participiu ‒ durativ, prezent, mediu (verbul e deponent/medial,
sunt atestate doar forme medii cu sens activ), N sg ‒ poartă asupra subiectului αὐτός
(Pericle); verbul este un sinonim aproximativ al lui ἔχω care va fi folosit mai jos;
sensul indică și procesul, și starea (a obține și a deține): Pericle nu a obținut ceva
necuvenit și nici nu deține ilicit; deși acordat cu subiectul și aflat în relație sintactică
cu acesta (poate fi interpretat ca un participiu coniunct), participiul are și o valoare
circumstanțială (cauzală):
ca unul care a deține,
fiindcă deține.
- προσηκόντων ‒ cel de-al doilea participiu ‒ durativ, prezent, G.pl ‒ este utilizat
substantival, însoțit fiind de prepoziția ἐξ și subordonat substantivului δύναμιν; are
rol de atribut (genitiv adnominal al originii);
- ἔχων ‒ cel de-al treilea participiu ‒ durativ, prezent, activ, N sg. ‒ contrabalansează,
simetric, construcția participială anterioară și îi continuă/explică semnificația:
κτώμενος (ἐξ οὐ προσηκόντων) τὴν δύναμιν...ἔχων ἐπ’ἀξιώσει
3
în context, cele două verbe, antonime în dicționar, sunt, de fapt, „sinonime”, căci λέγειν este însoțit de negație,
în vreme ce ἀντιλέγειν conține negația în corpul lexical.
pentru că deținea legitim puterea... avea/se bucura de prețuire și cinste;
și în cazul acestui verb sensul este dublu: Pericle are și se bazează pe / se bucură
de prețuirea mulțimii;
- κτώμενος + ἔχων ‒ cele două participii acoperă „domeniul semantic” al
obținerii și deținerii puterii, privit ca proces (așadar, verbal, cu înțeles aspectual și
temporal):
δέομαι κτάομαι ἔχω ἀφαιρέω/ἀνλίσκω/ἀποβάλλω

nu am/am nevoie obțin/dețin am/dețin/țin/păstrez mi se ia/pierd/arunc/cheltuiesc
Observații secundare:
o greaca are un lexic care exprimă nevoia/obținerea/deținerea, dar nu are
cuvinte (radicale) care să exprime pierderea/cheltuirea, care sunt văzute ca
efecte derivate ale altor acțiuni: αἱρέω (iau, pun mâna pe) > ἀφαιρέω (se ia
de la mine), ἁλίσκω (prind, iau, ἁλίσκομαι-sunt prins) > ἀναλίσκω (se ia de
la mine, pierd), βάλλω (arunc) > ἀπο-βάλλω (arunc din ce am, pierd,
cheltuiesc);
o ἀξίωσις are un dublu sens, moral și instituțional: este stima, prețuirea pe
care cineva le merită „informal”, dar și demnitatea, rangul, funcția care
onorează „oficial” calitățile sau faptele cuiva; cu aceleași sensuri este folosit
și neutrul ἀξίωμα.
- observați și construcția în chiasm:
διὰ τὸ μὴ κτώμενος ἐξ οὐ προσηκόντων τὴν δύναμιν πρὸς ἡδονήν τι λέγειν
- concluzii: exprimare concisă, aproape brahilogică; simetrii imperfecte, pentru a nu
fi monotone; chiasm; utilizarea stilistică a aspectului verbal; plasarea verbului la
mod personal la începutul frazei și utilizarea expresivă și variată a participiului și
infinitivului; folosirea mascată a figurii etimologice (λέγω, ἀντιλέγο) și a asonanței
(κτώμενος / προσηκόντων).
Traducere (mai) adecvată:

Cum nu avea o putere dobândită prin fapte necuvenite, el însuși îndruma mulțimea ca
unul care se bucura de autoritate și prețuire, cu vorbe ce nu urmăreau să stârnească
în vreun fel plăcerea, ci, pentru o dată, chiar să contrazică, iscând oarece mânie.
Morfologia participiului durativ
Pe tema aspectuală a durativului se formează participiul prezent, cu forme active și medio-
pasive.
Sunt tematice participiile care corespund unui indicativ tematic și atematice cele care
corespund unui indicativ atematic (tematice: participiul prezent al verbelor tematice, participiul viitor
al tuturor verbelor, participiul aorist al verbelor cu aorist tematic; atematice: participiul prezent al
verbelor atematice, în -μι, participiul aorist, atunci când tema momentanului este sigmatică, cu vocală
lungă, în -η sau -θη, participiul perfect).
La nominativ, accentul se păstrează la feminin și neutru pe silaba de la masculin singular4.
βασιλεύων / βασιλεῦον / βασιλεύουσα
Accentul verbelor compuse este același cu al verbelor simple.
Sufixe specifice
- ντ – întâlnit la toate participiile active, cu excepția perfectului:
λύων (*λυοντς) λύοντος
λύσας (*λυσαντς) λύσαντος
λύσων (*λύσοντς) λύσοντος
- οτ ‒ construiește participiul perfect activ
λελυκώς (*λελυκƑοτς)
- μεν ‒ întâlnit la toate participiile medio-pasive
Participiul prezent activ

Masculin:
tema aspectuală a durativului + vocală tematică + ντ + desinențe nominale de declinarea a III-a
βουλεύων βουλεύοντες
βουλεύοντος βουλευόντων
βουλεύοντι βουλεύουσι
βουλεύοντα βουλεύοντα
- N masculin este asigmatic, pierde dentala (ajunsă în poziție finală) și lungește vocala tematică:
*οντ > ων, ῶν pentru participiile verbelor contrase;
- lungirea vocalei nu apare la neutru: βασιλεῦον, βουλεῦον;
4
în virtutea faptului că participiul este resimți ca un nume și tinde să păstreze regulile de accentuare ale acestuia.
- verbele contrase prezintă nominativul neutru sg. vocală lungă sau diftong (datorită
contragerii), ῶν, οῦν: τιμά - οντ > τιμῶν, ποιέ - οντ > ποιοῦν, ἀξιό - οντ > ἀξιοῦν);
- dativul plural masculin: ουσι (pentru verbele contrase: ῶσι, οῦσι);
- se declină după modelul γέρων.
Feminin:
tema aspectuală a durativului + vocală tematică + ντ + yα + desinențe nominale de declinarea Ι
βουλεύουσᾰ βουλεύουσαι
βουλευούσης βουλευουσῶν
βουλευούσῃ βουλεuούσαις
βουλεύουσᾰν βουλευούσᾱς
- femininul primește un sufix în plus: ο + ντ + yα> ουσα (prin asibilarea lui τ, căderea
lui ν și lungirea compensatorie a vocalei tematice)
- se declină după modelul δόξα
- genitivul plural feminin este, ca în cazul substantivelor, accentuat perispomen.
Participiul prezent medio-pasiv
tema aspectuală a durativului + vocală tematică + μεν + desinențe adjectivale (ος, η, ον)
βουλευ +ό + μεν + ος, η, ον
- genitivul plural feminin este, ca în cazul adjectivelor, accentuat paroxiton.
Participiul prezent al verbelor contrase
Temă: respectând regulile de contragere cunoscute, construiți și declinați participiile prezent,
diateza activă și medio-pasivă, masculine și feminine, ale câte unui verb contras din cele trei clase (α,
ε, ο)
ex: νικά-ο-ντ > νικῶν
νικά-ο-ντ-ος > νικῶντος...
Participiile prezent ale unor verbe uzuale

(care vor fi studiate în cursul dedicat verbelor atematice):
εἰμί: ὤν, οὖσα, ὄν
εἶμι: ἰών, ἰοῦσα, ἰόν
ἵστημι: ἱστάς, ἱστάντος, ἱστᾶσι / ἱστάμενος, completați declinarea
ἱστᾶσα, ἱστάσης, ἱστάσαις / ἱσταμένη
ἱστάν, ἱστάντος, ἱστᾶσι /ἱστάμενον
τίθημι: τιθείς, τιθέντος, τιθεῖσιν / τιθέμενος
τιθεῖσα,
τιθέν
δίδωμι: διδoύς, διδόντος, διδοῦσιν / διδόμενος
διδοῦσα
διδόν
Anul I 7 aprilie 2020
Verbul tematic
Tema aspectuală a momentanului
Preliminarii
Greaca nu atribuie unei acțiuni doar o valoare temporală (trecut, prezent, viitor), ci și una
aspectuală, care oferă informații despre durata, repetiția sau rezultatul acțiunii exprimate de verb.
Aspectul este indicat
- de radicalul verbului ‒ este intrinsec radicalului, ca în cazul verbului λείπω:

*λειπ (durativ),
*λιπ (momentan),
*λοιπ (perfectiv);
- de tema aspectuală, alcătuită din radical însoțit de alte morfeme precum sufixele (σ,
κ) sau reduplicarea (consoană + ι sau consoană + ε):
*λυ (tema radicală a durativului),
*λυσ (tema deziderativului),
*λυσ(α) (tema momentanului),
*λελυκ (tema perfectivului).
Interesul pentru redarea aspectului este atât de mare, încât un radical poate fi considerat apt să
exprime doar aspectul durativ (*λεγ ‒ λέγω) al acțiunii, fiind înlocuit cu totul, nu doar modificat, pentru
a exprima rezultatul (Ƒερ/Ƒρη ‒ εἴρηκα) sau acțiunea momentană (*Ƒπ ‒ εἶπον). Vorbim în acest caz
de o flexiune (o conjugare) supletivă (λέγω/ἐρῶ/εἶπον/εἴρηκα; la fel: ὁράω/εἶδον, τρέχω/ἔδραμον).
În cazul aoristului, se produce cel mai adesea confuzia terminologică dintre numirea aspectului
și a timpului. Valoarea aspectuală momentană este desemnată adesea, îndeosebi în gramaticile de
limbă franceză, prin termenul aorist, producându-se astfel o suprapunere între cele două categorii
gramaticale (aspectul și timpul). Convenim în această prezentare să acceptăm termenul aorist în dubla
sa semnificație, aspectuală și temporală, înțelegând însă că cele două valori coexistă în cadrul
indicativului, în timp ce la toate celelalte moduri (personale și nepersonale) prevalează valoarea
aspectuală.
Ἀόριστος ‒ Aorist
Temă: căutați cuvântul ἀόριστος în dicționar, explicați sensul și formarea acestuia. Alcătuiți
familia de cuvinte (5-10 termeni), citiți și rezumați lema ὅρος (bornă) din Dictionnaire étymologique
grec, Pierre Chantraine (https://archive.org/details/Dictionnaire-Etymologique-Grec/mode/2up).
Denumirea acestui timp/aspect redă întocmai semnificația sa: α privativ indică o lipsă (aoristul
nu se referă la dezvoltarea unei acțiuni, ci exprimă doar ideea verbului, acțiunea în sine). De aceea,
aoristul/momentanul este numit și ASPECTUL ZERO.
Momentanul prezintă flexiuni diferite pentru diatezele activă, medie și pasivă (pasivul va fi
prezentat separat).
Formarea temei momentanului
Constituită, în diacronie, în etape succesive ale limbii, tema momentanului se poate forma în
mai multe moduri, unele verbe prezentând mai multe teme ale aspectului momentan și, implicit, mai
multe tipuri de aorist:
- 1. aoristul 1 sau aoristul „slab” sigmatic (atematic)
temă constituită prin adăugarea sufixului σ(α) la radicalul verbului de
conjugat:
λύω *λυ + σ(α) => *λυσ(α)5 – tema aspectului momentan;
- 2. aoristul 1 sau aoristul „slab” asigmatic (atematic)
temă constituită întocmai ca precedenta, dar care pierde σ din pricina
contextului fonetic:
ἀγγέλλ *αγγελ + σ(α) => *αγγελσ(α) => *αγγειλ(α) (ind. aor. ἤγγειλα)
φαίνω *φαν + σ(α) => *φανσ(α) => *φην(α) (aor. ind. ἔφηνα)
(observație: căderea lui σ lasă în urmă lungirea vocalei radicale: α>η, ε>ει)
- 3. aorist 2 sau aorist „tare” tematic
temă constituită pe gradul zero sau pe grad [e] al radicalului verbal, la care
se adaugă vocala tematică:
λείπω *λιπ (grad [0]) + ο/ε (ind. aor. ἔλιπον)
γίγνομαι *γεν (grad [e]) + ο/ε (ind. aor. ἐγενόμην)
- 4. aorist 2 sau aorist „tare” atematic sau aorist radical cu vocală lungă
temă constituită pe gradul lung al radicalului
βαίνω *βη (ind. aor. ἔβην)
5
α, care se propagă de la persoana I sg. în toată flexiunea, provine din vocalizarea desinenței secundare active ν.
γιγνώσκω *γνω (ind. aor. ἔγνων)
δύναμαι *δῡν (ind. aor. ἔδῡν)
- 5. aorist „de stare”
Temă constituită cu sufix η sau θη (același sufix cu care se alcătuiește
diateza pasivă). Traducerea este activă sau medie, ca în cazul verbelor
deponente/mediale:
γράφω *γραφη (ind. aor. ἐγράφην ‒ am scris)

βουλεύω *βουλευθη (ind. aor. ἐβουλεύθην ‒ m-am sfătuit)
ἀποκρίνω *ἀπ-κριθη (ind. aor. ἀπεκρίθη ‒ a răspuns)
Lărgirea η a constituit la început aoriste de stare: ἐχάρην – mă bucur, sunt

bucuros. De la ideea de stare s-a dezvoltat pasivul. Desinențele rămân active
la toate modurile (ν, ς, 0, μεν, τε, σαν). Verbele care au un aorist în η
dezvoltă ce mai adesea și unul sigmatic:
ἐβλάβην/ἔβλαψα
ἐγράφην/ἔγραψα
ἐκόπην/ἔκοψα
ἐτράπην/ἔτρεψα
Sufixul θη i se sbstituie lui η sau îi face concurență cu aceeași semnificație

de stare sau pasiv, în funcție de înțelesul verbului și de context:
- stare
διελέχθην (eu sunt ales)
ὠργίσθην < ὀργίζομαι
ᾐσχύνθην < αἰσχύνομαι
ἠράσθην < ἐρῶ, ἔραμαι sunt iubit, dar ἠραστής cel care iubește
ἐφοβήθην < φοβοῦμαι
- pasiv
ἐβουλεύθην – sunt obiectul unei dezbateri (βουλεύω)
ἐστάθην – sunt așezat de altcineva
ἔστην – mă aflu așezat
ἔστησα – am așezat ceva
τρίβω > ἐτρίβην sunt ros (de griji)
> ἐτρίφθην (sunt măcinat, fărîmițat)
> ἔτριψα (am măcinat)
Cînd θη întîlnește consoanele radicale, apar transformări fonetice.
β, π, φ, πτ + θη > φ
τρίβω > ἐτρίφθην
λείπω > ἐλείφθην
βλάπτω > ἐβλάφθην
γ, κ, χ, ττ + θη > χ
ἄγω > ἤχθην
ἄρχω > ἤρχθην
πράττω > ἐπράχθην
δ, τ, θ, ζ + θη > σ
πείθω > ἐπείσθην
θαυμάζω > ἐθαυμάσθην
De la această unltimă categorie, a fost decupat suf. σθην și adăugat și la alte
verbe:
δράω > ἐδράσθην
γελάω > ἐγελάσθην
χράω > ἐχρήσθην
ἀκούω > ἠδούσθην
ἄχθομαι > ἠχθέσθην
- 6. aorist „cu κ” sau „kappatic”

temă constituită cu sufixul κ doar pentru verbele δίδωμι, ἵημι, τίθημι
δίδωμι *δωκ (ind. aor. ἔδωκα)
ἵημι *ηκ (ind. aor. ἧκα)
τίθημι *θηκ (ind. aor. ἔθηκα)
Anexă:
Αοriste tematice uzuale:
θνῄσκω ἔθανον πίνω ἔπιον

λέγω, ἀγορεύω εἶπον πείθομαι ἐπιθόμην
βάλλω ἔβαλον πυνθάνω ἐπυθόμην
γίγνομαι ἐγενόμην πέτομαι ἐπτόμην
τρέχω ἔδραμον ἔχω<*σεχ ἔσχον (imp. εἶχον)
ὁράω εἶδον τέμνω ἔταμον
αἱρέω εἷλον τίκτω ἔτεκον
αἱροῦμαι εἱλόμην τυγχάνω ἔτυχον
κάμνω ἔκαμον ἐσθίω ἔφαγον
λαμβάνω ἔλαβον φεύγω ἔφυγον
λανθάνω ἔλαθον ἄγω ἤγαγον
λαγχάνω ἔλαχον ἔρχομαι ἦλθον
λείπω ἔλιπον ἁμαρτάνω ἥμαρτον
μανθάνω ἔμαθον φέρω ἤνεγκον
πάσχω ἔπαθον εὑρίσκω εὗρον, ηὗρον
πίπτω ἔπεσον
Momentanul indicativ
La indicativ, ca de altfel la toate celelalte moduri, aspectul momentan dezvoltă un singur timp: aoristul.
Morfologie (diateza activă și medie)

La indicativ, aoristul este cel mai adesea un timp al trecutului, desemnând o acțiune
momentană, desfășurată într-un trecut apropiat de momentul vorbirii, un eveniment unic și nu un
proces (echivalent ca semnificație perfectului simplu românesc).
Pentru că este un preterit, aoristul indicativului prezintă augment (ca și imperfectul sau mai
mult ca perfectul).
!!!Atenție!!! Augmentul nu se propagă în afara sferei indicativului (pentru că acest morfem
marchează o valoare temporală, în vreme ce la toate celelalte moduri se concretizează îndeosebi
valoarea aspectuală: un verb la imperativ sau infinitiv aorist, de pildă, va indica în primul rând o acțiune
momentană și doar în plan secund o acțiune anterioară alteia sau momentului vorbirii):
ἔλυσα ‒ momentan, indicativ aorist, I singular
dar
λύσω ‒ momentan, conjunctiv aorist, I singular
λύσαιμι ‒ momentan, optativ aorist, I singular
Aoristul 1 sau aoristul „slab” sigmatic (atematic)
Indicativul aorist sigmatic este alcătuit din:

augment + tema momentanului (radicalul vb. + σ(α)) + desinențele secundare / medii
ἔ + παιδεύ +σ + α (<ν)
Verbele contrase lungesc vocala finală (α, ε > η, ο > ω).
Diateza Activă
λύω τιμάω-ῶ ποιέω-ῶ δηλόω-ῶ

ἔλυσα ἐτίμησα ἐποίησα ἐδήλωσα
ἔλυσας ἐτίμησας ἐποίησας ἐδήλωσας
ἔλυσε ἐτίμησε ἐποίησε ἐδήλωσε
ἐλύσαμεν ἐτιμήσαμεν ἐποιήσαμεν ἐδηλώσαμεν
ἐλύσατε ἐτιμήσατε ἐποιήσατε ἐδηλώσατε
ἔλυσαν ἐτίμησαν ἐποίησαν ἐδήλωσαν
Diateza Medie
λύομαι τιμάομαι-ῶμαι ποιέομαι-οῦμαι δηλόομαι-οῦμαι

ἐλυσάμην ἐτιμησάμην ἐποιησάμην ἐδηλωσάμην
ἐλύσω ἐτιμήσω ἐποιήσω ἐδηλώσω
ἐλύσατο ἐτιμήσατο ἐποιήσατο ἐδηλώσατο
ἐλυσάμεθα ἐτιμησάμεθα ἐποιησάμεθα ἐδηλωσάμεθα
ἐλύσασθε ἐτιμήσασθε ἐποιήσασθε ἐδηλώσασθε
ἐλύσαντο ἐτιμήσαντο ἐποιήσαντο ἐδηλώσαντο
Observații:
1. Augmentul (silabic sau temporal) respectă aceleași reguli ca în cazul imperfectului
indicativ.
2. Desinența persoanei I sg. ν se vocalizează în poziție finală postconsonantică, devenind α
scurt (*σν>σᾰ) și se propagă în toată flexiunea, atât la diateza activă cât și la cea medie.
3. Accentul se plasează în poziția cea mai retrasă cu putință.
4. Verbele care prezintă disimilarea aspirației la durativ, reprimesc aspirația în prezența
sufixului:
τρέφω *θρεφ + σα > *θρεψ (ind. aor. ἔθρεψα).
5. Verbele cu Ƒ final, pierdut din tema durativului, îl recapătă în prezența sufixului de
momentan, vocalizându-l:
*πλε Ƒ πλέω ἔπλευσα,
*βε Ƒ νέω ἔνευσα,
*ῥε Ƒ ῥέω ἔῤῥευσα,
*κλα Ƒ κλαίω ἔκλαυσα,
*κα Ƒ καίω ἔκαυσα.
6. Conflicte fonetice la întâlnirea sufixului σ cu consoana finală a radicalului:
- β, π, φ, πτ > ψ
ἤμειψα < ἀμειβω
ἔτρεψα < τρέπω
ἔθρεψα<τρέφω (cu disim. la prez)
ἔγραψα < γράφω
ἔκοψα < κόπτω
- γ, κ, χ, ττ > ξ
ἔπλεξα < πλέκω
ἦρξα < ἄρχω
ἔπραξα < πράττω
excepție πλάττω > ἔπλασα
μάχομαι > ἔμαχεσάμην
- δ, τ, θ, ζ > σ
ἔπεισα < πείθω
ἐθαύμασα < θαυμάζω
ἐνόμισα < νομίζω
ἐρισάμην < ἐρίζομαι
- λ, μ, ν, ρ – σ dispare și lasă în loc lungire compensatorie a voc. anterioare, dacă ea e scurtă
(e, de fapt, un aorist sigmatic fără sigma).
στέλλω > ἔστειλα τείνω > ἔτεινα
κτείνω > ἔκτεινα (ucid) φαίνω > ἔφηνα
μένω > ἔμεινα ἐγείρω > ἤγειρα
σπείρω > ἔσπειρα αἰσύνω > ᾔσχυνα
Pentru astfel de verbe, dicționarele vă indică tema momentanului, fiindcă, în multe cazuri, ea este greu de
bănuit, durativul fiind, el însuși, derivat:
κηρύσσω (κήρυξ) > ἐκήρυξα, dar ἐρέσσω (ἐρέτης) > ἔρεσα (vâslesc, mă bat cu pumnii în piept > jelesc, zbor-
bat din aripi ca din vâsle)
ἁρπάζω > ἥρπαξα, dar ἐλπιζω > ἤλπισα
7. Unele verbe primesc în prezența sufixului de momentan o lărgire vocalică (-η-):

θέλω > ἐθέλησα, μάχομαι > ἐμαχησάμην.
8. Aoristul vb. denominative (contrase) lungește voc. de la finele temei durativului. În rest
se conjugă la fel ca aoristele sigmatice ale vb. necontrase:
τιμάω > ἐτίμησα/ἐτιμησάμην/ἐτιμήσθην
ποιέω > ἐποίησα
ἀξιόω > ἠξίωσα
Excepțiile se explică etimologic, fie prin faptul că verbul nu este denominativ propriu-zis, fie
prin faptul că el provine dintr-un radical sigmatic:
καλέω > ἐκάλεσα (Chantraine îl consideră deverbativ – κάλημι)

τελέω (τέλος, ους) > ἐτέλεσα
ἐπαινέω > ἐπῄνεσα posibil în legătură cu αἴνησις
πλέω (πλόος, οῦς) > ἔπλευσα
9. Aoristul sigmatic se substituie, cu timpul, celui tematic și celorlalte tipuri de aorist atematic.
πείθομαι > ἐπιθόμην λείπο > ἔλιπον

> ἔπεισα > ἔλειψα
τρέπω > ἔτραπον κράζω > ἔκραγον
> ἔτρεψα > ἔκραξα
τίκτω > ἔτεκον ἵστημι > ἔστην
> ἔτεξα > ἔστησα (factitiv)
Momentanul indicativ (diateza pasivă)
Diateza pasivă are ca element specific sufixul -θη-, care devine -θε-, prin legea lui Osthoff,
înainte de -ντ-).
Se formează după modelul:
augment + tema aspectuală a momentanului + θη + des. secundare active
Diateza Pasivă
λύομαι τιμάομαι-ῶμαι ποιέομαι-οῦμαι δηλόομαι-οῦμαι
ἐλύθην ἐτιμήθην ἐποιήθην ἐδηλώθην
ἐλύθης ἐτιμήθης ἐποιήθης ἐδηλώθης
ἐλύθη ἐτιμήθη ἐποιήθη ἐδηλώθη
ἐλύθημεν ἐτιμήθημεν ἐποιήθημεν ἐδηλώθημεν
ἐλύθητε ἐτιμήθητε ἐποιήθητε ἐδηλώθητε
ἐλύθησαν ἐτιμήθησαν ἐποιήθησαν ἐδηλώθησαν
ἐλύθητον ἐτιμήθητον ἐποιήθητον ἐδηλώθητον
ἐλυθήτην ἐτιμηθήτην ἐποιηθήτην ἐδηλώθήτην
Observații:
• Desinenţele sunt active, pentru că valoarea de pasiv este redată de sufix.
• În prezența sufixului θη verbele cu temă în vocală și contrasele lungesc vocala respectivă.
Sunt însă și verbe care fac excepție: δέω > ἐδέθην. Temele în diftong rămân neschimbate:
παιδεύω > ἐπαιδεύθην.
• Temele care au avut σ final îl reprimesc în prezența sufixului: ἀκούω > ἠκούσθην. Prin
falsă analiză a fost desprins un sufix „de pasiv” -σθη- și adăugat unor teme vocalice: γνω-
>ἐγνώσθην, κελευ->ἐκελεύσθην.
• Verbele în digamma îl recapătă sub forma semivocalei υ din diftong: καƑ->ἐκαύσθην.
• Contactul finalei consonantice a temei cu sufixul -θη- produce modificări fonetice:
- ocl. velară +θη > χ: δείκνυμι > ἐδείχθην, ἄγω > ἤχθην;
- ocl. labială +θη > φ: τρέπω > ἐτρέφθην, βλάπτω > ἐβλάφθην;
- ocl.dentală +θη > σ: πείθω > ἐπείσθην, ᾄδω > ᾔσθην;
- ν + dentală +θη > σ: σπένδω > ἐσπείσθην; -ν- cade cu lungire compensatorie, iar
dentala se asibilează.
• Sonantele lichide şi nazale rămân neschimbate:
ἀγγέλλω > ἠγγέλθην; αἴρω > ἤρθην, dar există şi excepţii care pierd nazala înaintea sufixului:
κρίνω > ἐκρίθην; κλίνω > ἐκλίθην.
28 aprilie 2020
Momentanul conjunctiv
La conjunctiv, ca de altfel la toate celelalte moduri, aspectul momentan dezvoltă un singur timp:
aoristul, a cărui valoare este aspectuală.
Morfologie
Specifice modului conjunctivului sunt:
vocala tematică lungă (VTL) și desinențele principale.
Timpul aorist al conjunctivului se formează astfel :
tema momentanului + terminații (VTL + des. principale active sau medii)
pasiv: tema aspectuală a momentanului + θη + terminații (VTL + des. principale active)
!!!Atenție: fără augment!!!
Conjunctivul aorist activ și mediu

Conjunctivul aorist, activ și mediu, se conjugă, așadar, ca și conj. prez, dar pe tema aspectuală a
momentanului.
Vom trata, așadar, conj. în funcție de tema sau temele de momentan ale fiecărei categorii de vb.
1. Aoristele tematice lungesc vocala tematică

λείπω > (ind. aor.) ἔ-λιπ-ο-ν > (conj. aor.) λίπ-ω, λ...λίπωσι
λίπωμαι, λίπῃ, λίπηται, ... λίπωνται
2. Aoristele atematice
a. sigmatice – pierd α
λύω > ind. ἔλυσα, ας... > conj. λύσω, ῃς...ωσι
b. „sigmatice” fără sigma
στέλλω > ind. ἔστειλα...αν > conj. στείλω...
c. sigmatice contrase
τιμάω > ἐτίμησα > τιμήσω...ωσι
ποιέω > ἐποίησα > ποιήσω
ἀξιόω > ἠξίωσα > ἀξιώσω
d. în voc. lungă – contrag (sau pierd) vocala cu cea lungă a conjunctivului
βαίνω > ἔβην > βῶ, βῇς, βῶσι
γίγνωσκω > ἔγνων, ς...ἔγνωσαν > γνῶ, γνῷς, γνῷ, γνῶμεν, γνῶτε, γνῶσι
e. în η/θη – contrag de asemenea η cu voc. lungă a conjunctivului
βούλομαι > ἐβουλήθην > βουληθῶ
ἐβουλήθης βουληθῇς
ἐβουλήθη βουληθῇ
ἐβουλήθημεν βουληθῶμεν
ἐβουλήθητε βουληθῆτε
ἐβουλήθησαν βουληθῶσι
f. în κ ‒ τίθημι, δίδωμι, ἵημι, pierd κ.

ind: ἔθηκα, ας, ε, ἔθεμεν, τε, ἔθεσαν/ἔθηκαν
conj: θῶ, θῇς, θῇ, θῶμεν, θῆτε, θῶσι
ind: ἔδωκα, ας, ε, ἔδομεν, ἔδοτε, ἔδοσαν/ἔδωκαν

conj: δῶ, δῷς, δῷ, δῶμεν, δῶτε, δῶσι
ind: ἵημι > ἧκα, ας, ε, ἧκαμεν,ἧκατε,ἧκαν

conj: ᾧ, ᾗς, ᾗ, ᾧμεν, ᾗτε, ᾧσι
Conjunctivul aorist pasiv

Tema aspectuală a aoristului pasiv (forma în θη sau η) + VT + desinențe primare active
Vocala tematică (o/ε) se contrage cu vocala sufixului de pasiv (η), rezultând mereu accent
circumflex pe vocala contrasă.
λύθῶ λυθῶμεν
λυθῇς λυθῆτε λυθῆτον
λυθῇ λυθῶσι λυθῆτον
Momentanul optativ
La modul optativ, aspectul momentan dezvoltă un singur timp, aoristul.

Optativul aorist se formează asemenea opt. prez, dar pe tema momentanului.
Verbele cu aorist tematic

λείποιμι λίποιμι
λείποις λίποις
λείποι λίποι
λείποιμεν λίποιμεν
λείποιτε λίποιτε
λείποιεν λίποιεν
Aoristul atematic
a. Sigmatic - sufixul ι se combină cu vocala α > αι la activ și la mediu.
Σ produce transformările fonetice așteptate.
Conjugarea e complicată de prezența a două serii de forme la singular (pers. 2, 3) și la plural

(pers. 3). Cea de a doua e attică. Dar și autorii attici folosesc prima formă (v. Thucydides)
λύσαιμι
λύσαις λύσειας
λύσαῑ λύσειε (ν)
λύσαιμεν
λύσαιτε
λύσαιεν λύσειαν
Atenție! persoana a treia sg. are diftong lung.
b. Aoristul sigmatic fără sigma este identic celui sigmatic explicat. Se păstrează dubla flexiune
la pers 2,3 sg. și 3. pl.
στέλλω > ἔστειλα > στείλαίμι, αις (ειας), αῑ (ειε ν), αιμεν, αιτε, αιεν (ειαν)
În cazul ambelor optative aorist mediul cunoaște o flexiune unică și păstrează αι în toată
conjugarea.
λυσαίμην, λύσαιο, λύσαιτο, λυσαίμεθα, λύσαισθε, λύσαιντο
στειλαίμην, στείλαιο.... στείλαιντο
c. aoristele sigmatice contrase lungesc vocala anterioară lui σ, au aceeași dublă flexiune
τιμήσαιμι
τιμήσαις τιμήσειας
τιμήσαι τιμήσειε
τιμήσαιμεν
τιμήσαιτε
τιμήσαιεν τιμήσειαν
d. aoristele în voc. lungă, cele în η/θη și κ, construiesc similar optativul, fără să păstreze
caracteristicile indicativului. Pleacă de la radicalul cu grad scurt al vocalei sau de la gradul
scurt al suf. „pasiv” θε și folosesc sufixul alternant ιη/ι + des. sec. Κ se pierde.
βαίνω > ἔβην > βαίην
βαίης
βαίη
βαῖμεν
βαῖτε
βαῖεν
γιγνώσκω > ἔγνων > γνοίην
γνοίης
γνοίη
γνοῖμεν
γνοῖτε
γνοῖεν
βούλομαι > ἐβουλήθην > βουληθείην

βουληθείης
βουληθείη
βουληθεῖμεν
βουληθεῖτε
βουληθεῖεν
τίτημι > ἔθηκα > θείην
θείης
θείη
θεῖμεν
θεῖτε
θεῖεν
Infinitivul momentan
Să ne amintim că inf. prezent act. are terminația ειν<*esen, ει notînd voc. lungă rezultată din
contragerea voc. tematice cu cea a desinenței, după căderea lui s intervocalic.
1. infinitivele aoristelor tematice
- des. este cea de la inf. prezent, voc. tem. este ε,
- la activ inf. e perispomen, iar la mediu, paroxiton.
λείπω > λείπειν > ἔλιπον > λιπεῖν
λείπομαι > λείπεσθαι > ἐλιπόμην > λιπέσθαι
2. infinitevele aoristelor atematice

a. sigmatice cu sau fără σ (pierd σ cele în lichidă și nazală – λ, μ, ν, ρ)
- active: în σαῐ, accent mereu pe penultima
λύω > ἔλυσα > λύσαι
στέλλω > ἔστειλα > στεῖλαι
τιμάω > ἐτίμησα > τιμῆσαι
- medii: în σα-σθαι, mereu proparoxit.
λύσασθαι
στείλασθαι
τιμήσασθαι
b. aor. în vocală lungă și în η/θη: desinența este ναῐ, accentul se menține pe penultima.
γιγνώσκω > ἔγνων > γνῶναι
βαίνω > ἔβην > βῆναι
βουλεύω > ἐβουλεύθην > βουλευθῆναι
c. aor. în κ au des. έναι care se contractă cu gradul scurt al radicalului. Pierd κ.
τίθημι > ἔθηκα > θεῖναι
δίδωμι > ἔδωκα > δοῦναι
Aceeași construcție o au și:
εἶμι > ἰέναι
εἰμι > εἶναι
ἵημι > εἷναι
La mediu, des. σθαι se adaugă temei de aorist mediu indicativ, fără augment.
ἐθέμην > θέσθαι
ἐδόμην > δόσθαι
Participiul momentan
1. Aoristele tematice
Participiul aorist se constr. exact ca participiul prez, dar pe tema momentanului
λείπω > λείπων, λείπουσα, λείπον
ἔλιπον > λιπών, λιποῦσα, λιπόν > λιπόμενος, λιπομένη, λιπόμενον
Acc. activului provine din contragerea voc. tem ε cu des de participiu și din faptul că la aorist
acc. participiului se oprește pe voc. tem (λιπών, λιπόντος față de λείπων, λείποντος). Neutrul este
analogic. Acc. G pl este pe penultima și la feminin.
2. Aoriste atematice au un N masc. sigmatic cu alungirea vocalei care precede sufixul: ᾱς, εις,
ους. Ele pierd σ la neutru: αν, εν, ον. Se declină ca πᾶς, χαρίεις, ὁδούς.
Αccentul neutrului și al femininului rămâne pe poziția masculinului.
a. sigmatice
λύω > λύσας, λύσασα, λύσαν
στέλλω > στείλᾱς, στείλασα, στεῖλαν
b. cu voc. lungă
βαίνω > βάς, βᾶσα, βάν
γιγνώσκω > γνούς, γνοῦσα, γνόν
c. cu η/θη
βουλεύομαι > βουλευθείς, βουλευθεῖσα, βουλευθέν
d. κ
τίθημι > ἔθηκα > θείς, θεῖσα, θέν
δίδωμι > ἔδοκα > δούς, δοῦσα, δόν
Viitorul
Deși nu este propriu-zis o temă aspectuală, viitorul figurează printre formele ce vă sunt indicate
de dicționare, constituind un element esențial al flexiunii verbale.
Chiar dacă nu are valoare aspectuală în greacă, viitorul joacă un rol important în sistemul
verbal, fiindcă el nu definește doar o acțiune viitoare, ci și intenția, voința (în concurență cu
conjunctivul), uneori chiar dorința (în concurență cu optativul). E interesant de analizat cum
indicativul, prin diversele lui valori temporale poate înlocui modurile verbale.
Dacă stăpâniți prezentul și aoristul, viitorul este un timp ușor de recunoscut și de manipulat,
din punct de vedere morfologic, fiindcă tema lui e asemănătoare cu a aoristului, pentru multe verbe,
iar desinențele sunt cele utilizate și de prezent.
Viitorul activ și cel mediu au aceeași structură, diferite fiind doar desinențele.
Generalități
• Elementul esențial al morfologiei viitorului îl reprezintă sufixul deziderativ σ care se
interpune între temă și vocala tematică.
• Vocala tematică este prezentă și în conjugarea verbelor atematice, în μι, care nu se disting la
viitor de verbele în ω.
• Indicativul utilizează des. primare.
• Atenție! La viitor dispar mărcile durativului, chiar dacă nu avem de-a face cu o adevărată
temă aspectuală.
• Cea mai importantă neregularitate a viitorului este diferența de diateză. Unele verbe, deși au
un prezent activ, construiesc totuși un viitor mediu.
Ex.
ἀκούω - ἀκούσομαι ἀποθνῄσκω - ἀποθανοῦμαι
ἁμαρτάνω - ἁμαρτήσομαι βαίνω – βήσομαι
γιγνώσκω – γνώσομαι πάσχω - πείσομαι
λαγχάνω – λήξομαι πίπτω – πεσοῦμαι
λαμβάνω – λήψομαι τυγχάνω - τεύξομαι
μανθάνω – μαθήσομαι φεύγω – φεύξομαι
Viitorul activ și mediu
1. Viitorul verbelor în εύω, ίω, ύω

(în ω, cu temă vocalică necontrasă)
Ind = rad + σ + voc. tem. + des principale

λύσω λύσομαι
λύσεις λύσει / βουλεύσῃ
λύσει λύσεται
λύσομεν λυσόμεθα
λύσετε λύσεσθε
λύσουσι(ν) λύσονται
Opt. = rad + σ + οι + des. sec.

(identic prezentului + σ)
λύσοιμι λυσαίμην
λύσοις λύσαιο
λύσοι λύσαιτο
λύσοιμεν λυσαίμεθα
λύσοιτε λύσαισθε
λύσοιεν λύσαιντο
Participiul (asemenea prez. + σ)

λύσων, λύσοντος
λύσουσα, λυσούσης
λύσον, λύσοντος
λυσόμενος, σομένη, σόμενον
Ιnfinitiv
λύσειν
λύσεσθαι
2. Verbe în ω cu radical în oclusivă (tratarea oclusivei am discutat-o la aorist)
β, π, φ, πτ > ψ τρίβω > τρίψω

ἕπομαι > ἕωομαι
γράφω > γράψω
βλάπτω > βλάψω
γ, κ, χ, ττ> ξ ἄγω > ἄξω
ἥκω > ἥξω
ἄρχω > ἄρξω
πράττω > πράξω
Câteva vb. în ττ au viitor în σ (πλάσω, ἁρμόσω).
δ, τ, θ, ζ > σ ἐρείδω (a presa, apăsa) >
ἐρείσω
πείθω > πείσω
θαυμάζω > θαυμάσω
Attica generalizează viit. în σω pentru verbele în άζω chiar și pentru cele al căror radical este
în oclusivă alterată de iod (ἁρπάζω (< ἁρπακτήρ) > ἁρπάσω).
Verbele în ιζω au viitorul contras :

νομίζω > νομιῶ (se conjugă ca ποιῶ, ποιεῖς), νομιεῖς, νομιεῖ, νομιοῦμεν, νομιεῖτε, νομιοῦσι.
Forma νομίσω e mai târzie.
3. Verbele în μι
a. φημι > φήσω
εἰμι > ind: ἔσομαι, ἔσῃ, ἔσται,
ἐσόμεθα, ἔσεσθε, ἔσονται
opt: ἐσοίμην, ἔσοιο, ἔσοιτο
ἐσοίμεθα, ἔσοισθε, ἔσοιντο
part: ἐσόμενος, η, ον
inf: ἔσεσθαι
εἶμι are sens de viit.
κάθημαι e nefolosit
δύναμαι, ἐπίσταμαι au lărgire η
b. verbele în μι cu reduplicare
pierd reduplicarea + grad lung constant + σ + conjugare tematică
θήσω θήσομαι
θήσεις θήσει
θήσει θήσεται
θήσομεν θησόμεθα
θήσετε θήσεσθε
θήσουσι θήσονται
ἵστημι > στήσω

δίδωμι > δώσω
Τoate celelalte moduri se conjugă ca verbele în ω.

opt. : θήσοιμι, στήσοιμι, δώσοιμι
part.: δήσων, δώσων, στήσων
inf.: θήσειν, στήσειν, δώσειν
c. verbele în μι cu suf. νυ: νυ dispare și σ ajunge în contact cu cons. radicală:

δείκ-νυ-μι > δείξω
ἀπόλ-λυ-μι > ἀπολῶ viit. contras ca vb. în lichidă și nazală
σκεδάν-νυ-μι (σκεδασ) > σκεδάσω
4. Verbe al căror viitor are tema modificată

- viitor pe grad e
βαίνω > βήσομαι
λαγχάνω > λήξομαι
λαμβάνω > λήψομαι
λανθάνω > λήσω
οἶδα > εἴσομαι
πάσχω > πείσομαι
πυνθάνομαι > πεύσομαι
τυγχανω > τεύξομαι
φθάνω (a întrece) > φθήσομαι
5. verbe contrase păstrează lungirea la toate modurile

τιμάω > τιμήσω
ποιέω > ποιήσω
ἀξιόω > ἀξιώσω
τιμησοιμι, ποιήσοιμι, ἀξιώσοιμι

τιμήσων, ποιήσων, ἀξιώσων
τιμήσειν, ποιήσειν, ἀξιώσειν
Neregularități:
δοκέω > δόξω
τελέω > τελέσω
ἐπαινέω > ἐπαινέσω (laud)
După acest model (al verbelor cu lungire), un număr important de verbe utilizează o lărgire η
αἰσθάνομαι > αἰσθησομαι

ἁμαρτάνω > ἁμαρτήσομαι
βούλομαι > βουλήσομαι
γίγνομαι > ηενήσομαι
δύναμαι > δυνήσομαι
ἐθέλω > ἐθελήσω
εὑρίσκω > εὑρήσω
ἔχω > σχήσω / ἔξω
μανθάνω > μαθήσομαι
χαίρω > χαιρήσω
χράω / χρή > χρήσει
Lărgirea apare pentru a evita contactul dintre σ și dentală sau lichidă.
6. Viitorul „contras” (sigmatic fără σ și cu lungire) e, de fapt, un viitor în ε

a. verbele în lichidă și nazală
ἀπόλ-λυμι > ἀπολῶ
ἀπόλ-λυμαι > ἀπολοῦμαι
βάλλω > βαλῶ
λέγω > ἐρῶ
στέλλω > στελῶ
τείνω > τενῶ
τέμνω > τεμῶ
φαίνω > φανῶ
φθείρω > φθερῶ
Se conjugă ca ποιῶ.
βαλῶ βαλοῦμεν
βαλεῖς βαλεῖτε
βαλεῖ βαλοῦσι
Și în acest caz, accentul poate diferenția forme: τί βάλω (conj. aor) / τί βαλῶ (viit).
Apar însă și forme omonime perfecte: βαλεῖν poate fi inf. viitor sau aorist.
b. Acest viitor „contras” se extinde și la verbe care nu sfârșesc în lichidă sau nazală.
μάχομαι > μαχοῦμαι
σκεδάννυμι > σκεδῶ, σκεδᾷς / σκεδάσω
Forme ce pot produce confuzii:

- πείσομαι este viitorul lui πάσχω, dar și al lui πείθομαι
- τρέψω < τρέπω, τρέφω
- ἔσομαι < εἰμι
- εἴσομαι < οἶδα
Viitorul pasiv
Ca și aoristul, viitorul dezvoltă și forme pasive, în η și θη. Înțelesul lor poate fi de stare sau
pasiv.
Uneori mediul are sens pasiv (mai ales cel în η, dar nu doar el):
ἀπολοῦμαι sunt pierdut
ἀπολεῖται e pierdut (cineva l-a pierdut)
γραφήσεται – se va afla scris, va fi scris de către cineva
τριβήσεται – va fi făcut bucăți, va fi ronțăit de către cineva
Viitorul în θη e mai degrabă pasiv

Spre deosebire de aoristul pasiv care folosea desinențe active (ἐλύθην), viitorul folosește
desinențe medii:
Indicativ
λυθήσομαι λυθησόμεθα
λυθήσῃ λυθήσεσθε
λυθήσεται λυθήσονται
Optativ
λυθησοίμην, λυθήσοιο, λυθήσοιτο
λυθησόμενος
λυθήσεσθαι
Conflicte fontetice la întâlnirea cu dentala aspirată:

- β, π, φ, πτ > φθη > τριφθήσομαι<τρίβω
λειφθήσομαι<λείπω
βλαφθήσομαι<βλάπτ
- γ, κ, χ, ττ > χθη > ἀχθήσομαι

ἀρχθήσομαι
πραχθήσομαι
- δ, τ, θ, ζ > σθη > πεισθήσομαι

θαυμασθήσομαι
- λ, μ, ν, ρ au de obicei tema modificată
βάλλομαι βληθήσομαι
λέγομαι ῥηθήσομαι
στέλλομαι σταλήσομαι
τείνομαι ταθήσομαι
φαίνομαι φανήσομαι
- contrasele lungesc vocala radicală

τιμηθήσομαι
ποιηθήσομαι
ἀξιωθήσομαι
- vb. în μι
grad scurt al rad+θήσομαι
σταθήσομαι σταθησοίμην σταθηόμενος σταθήσεσθαι
τεθήσομαι τεθησοίμην τεθησόμενος τεθήσεσθαι
ἑθήσομαι ἑθησοίμην ἑθησόμενος ἑθήσεσθαι
δοθήσομαι δοθησοίμην δοθησόμενος δοθήσεσθαι
ἐστάθην σταθείην σταθείς σταθῆναι

ἐτέθην τεθείην τεθείς τεθῆναι
Viitorul pe scurt
- deziderativ, nu un aspect propriu-zis
- suf. σ + voc. tematică + des. primare
- neregularitate principală: diateza medie
1. fără modificarea temei

a. vb. în ευω, ιω, υω (λύσω, λύσοιμι, λύσων, λύσειν)
b. vb. în oclusivă (β,π,φ,πτ>ψ γ,κ,χ,ττ>ξ δ,τ,θ,ζ>σ)
c. vb. în μι nu diferă în flexiune, dar unele au viitor mediu (φήσω, ἐσομαι, κείσομαι,
θήσω, δώσω, στήσω, δείξω)
2. vb cu tema modificată
a. viit cu grad voc. e (βήσομαι, λήξομαι<λαγχάνω, λήψομαι<λαμβάνω, λήσω<λανθάνω
εἴσομαι<οἶδα, πείσομαι<πάσχω, πεύσομαι<πυνθάνομαι, τεύξομαι<τυγχάνω,
φθήσομαι<φράνω întrec)
b. vb. contrase lungesc voc. înainte de σ (τιμήσω, ποιήσω, ἀξιώσω)
c. analogic, vb cu lărgire η (αἰσθήσομαι, βοθλήσομαι<βούλομαι, γενήσομαι,
δυνήσομαι, ἐθελήσω, εὑρήσω, σχήσω, μαθήσομαι, χαιρήσω
3. viitor contras (sigmatic fără σ)
a. ἀποθανοῦμαι, ἀπολῶ, ἀπολοῦμαι, βαλῶ, ἐρῶ, στελῶ, τενῶ<τείνω, τεμῶ<τέμνω,
φανῶ, φθερῶ<φθείρω-distrug)
b. contrase cu tema în α
ἐλαύνω>ἐλῶ, ἐλᾷς, ἐλᾷ, ἐλῶμεν, ἐλᾶτε, ἐλῶσι
ἐλῷμι, ἐλῷς... ἐλᾶν ἐλῶν
σκεδάννυμι>σκεδῶ
4. viitor pasiv
θη+σ+VT+des medii
Perfectul/Tema perfectivului
Funcționează ca un pandant, în egală măsură al prezentului și al aoristului. Asemenea

prezentului, poate indica o acțiune concomitentă momentului vorbirii, asemenea aoristului poate indica
o acțiune în trecutul îndepărtat sau apropiat. Ca aspect, arată la toate modurile, o acțiune încheiată sau
chiar rezultatul unei acțiuni încheiate.
Generalități
• Ca și pentru tema durativului, perfectul are, la toate modurile, două diateze: activă și medio-
pasivă.
• În afara optativului și a conjunctivului, construcția modurilor la perfect este atematică
• Morfemele componente ale perfectului în flexiune nu sunt nici permanente, nici universale.
Ca și în cazul celorlalte teme aspectuale, există diverse tipuri de perfect, datorate evoluției istorice a
limbii și alcătuirii fonetice a temei verbale.
• Maximal, o formă de perfect poate fi alcătuită din:
βεβούλευκα = βε – reduplicare
βουλευ – radical
κ – sufix de perfect
α – desinență
βεβούλευμαι = βε – reduplicare
βουλευ – radical
μαι – desinență
Reduplicarea
Nu este vizibilă întotdeauna sau nu este prezentă mereu.
1. În general temele de perfect se construiesc prin reduplicarea cons. inițiale a

radicalului, urmată de voc. ε
Accidente fonetice în cazul reduplicării:

- o consoană aspirată inițială va avea ca reduplicare perechea neaspirată.
φύω > πέφυκα
θύω > τέθυκα sacrific
- dacă verbul începe cu ρ, vocala ε ține locul reduplicării, iar ρ devine, ca în cazul augmentului,
geminată
ῥίπτω > ἔρριφα arunc
- dacă avem două consoane inițiale, putem avea diferite tratamente ale acestora:
• reduplicarea primei consoane
γράφω > γέγραφα
κρίνω > κέκρικα
κτάομαι > κέκτημαι posed
• reduplicarea poate fi înlocuită de ε, proteză vocalică
γιγνώσκω > ἔγνωκα
σκευάζομαι > ἐσκεύασμαι mă pregătesc
στερέω > ἐστέρηκα privez pe cineva de ceva, îi iau ceva
• proteza vocalică este utilizată și în cazul verbelor care încep cu cons. duble ψ, ξ, ζ
ψεύδομαι > ἔψευσμαι
ξαίνομαι > ἔξασμαι a zgîria
ζεύγνυμαι > ἔζευγμαι
• unele verbe pot utiliza ambele procedee, unul la activ și altul la mediu
κτίζω > κέκτικα întemeiez > ἔκτισμαι mă întemeiez, sunt întemeiat
• în loc de proteza vocalică ε putem avea diftongul ει
λαμβάνω (λαβ/σληπ>σεσληπ) > εἴληφα, εἴλεμμαι
λέγω > εἴρηκα / εἴρημαι (FεFρη)
• verbele cu inițială vocalică lungesc vocala, ca și în cazul augmentului
ἄγω > ἦχα
ἐλευθερόω > ἠλευθέρωκα
ὀφείλω > ὠφείληκα
αἰσθάνομαι > ᾔσθημαι
αὐξάνω > ηὔξηκα
εὑρίσκω > ηὕρηκα
• în cazul verbelor cu inițială vocalică lungă, aceasta rămâne neschimbată
ὠφελέω > ὠφέληκα
• grupul vocală + lichidă sau nazală (λ, μ, ν, ρ) formează tema perfectului prin reduplicare attică
(repetiția grupului voc + cons și lungirea vocalei radicale)
φέρω > ἐνήνοχα
ἔρχομαι > ἐλήλυθα
• procedeul se extinde și la temele în voc. + oclusivă
ἀκούω > ἀκήκοα
• în cazul verbelor compuse, reduplicarea sau proteza voc. se plasează între preverb și verb.
διαφθείρω > διέφθαρκα distrug
ἐπαινέω > ἐπῄνεκα laud
!! Accentul nu urcă pe preverb
συνάγω > συνῆχα
Reduplicarea și proteza vocalică subzistă la toate modurile, spre deosebire de augment pe care
nu-l regăsim decât la indicativ.
ἁμαρτάνω
ἥμαρτον ind aor ἡμάρτηκα ind p
ἁμαρτεῖν inf aor ἡμρτηκέναι inf p
ἁμαρτών part aor ἡμαρηκώς part p
Tratarea radicalului verbal în cadrul temei perfectului
În vechime, perfectul prezenta o alternanță a vocalei radicale care era o la singularul activ și 0
la pluralul activ și la tot mediul. Ea nu se mai regăsește decât în cazul verbului οἶδα (nu are perf. mediu)
οἶδα ἴσμεν
οἶσθα ἴστε
οἶδε ἴσασι
Gradul o generalizat la întreaga flexiune sau doar la o diateză s-a menținut la foarte multe verbe
γίγνομαι > γέγονα
λείπω > λέλοιπα dar λέλειμμαι
πάσχω > πέπονθα (nu are mediu)
πείθω > πέποιθα dar πέπεισμαι
πέμπω > πέπονφα dar πέπεμμαι
τρέπω > τέτροφα dar τέτραμμαι
τρέφω > τέτροφα dar τέθραμμαι
Și gradul 0 generalizat la activ și la mediu poate fi regăsit în cazul multor verbe:

στέλλω > ἔσταλκα
τείνω > τέτακα
τρέπω > τέτραμμαι
τρέφω > τέθραμμαι
Radicalul cu lărgire η
Așa cum am văzut la viitor și la aorist, și la perfect putem avea o lărgire, care, de regulă, evită
accidente fonetice.
βάλλω > βέβληκα

βούλομαι > βεβούλημαι
γίγνομαι > γεγένημαι
ἔχω > ἔσχηκα
ἁμαρτάνω > ἡμάρτηκα
καλέω > κέκληκα
χαίρω > κεχάρηκα
μανθάνω > μεμάθηκα
τέμνω > τέτμηκα
τυγχάνω > τετύχηκα
O vocală lungă a temei perfectului întâlnim și în cazul verbelor contrase:

τιμάω > τετίμηκα
ποιέω > πεποίηκα
ἀξιόω > ἠξίωκα
Νu toate verbele contrase lungesc vocala finală:

τελέω > τετέλεσμαι
ἐπαινέω > ἐπῄνεκα
Morfemul perfectului (κ)
Νu apare la toate verbele și nici la ambele diateze. Verbele cu alternanță vocalică radicală nu
folosesc κ:
λέλοιπα, γέγονα, πέπονθα
Uneori κ nu este prezent din cauza accidentelor fonetice.

• verbele în occlusivă lab. și guturală (β, π, φ, πτ / γ, κ, χ, ττ) dezvoltă în locul lui κ aspirata
corespunzătoare. Vorbim în aceste cazuri, despre perfectul în aspirată.
ἀμείβω > ἤμειφα
τρέπω > τέτροφα
γράφω > γέγραφα
πλάπτω > βέβλαφα
ἄγω > ἦχα
δάκνω > δέδηχα mușc
ἄρχω > ἦρχα
πράττω > πέπραχα
Restul verbelor, chiar și cele în dentală, prezintă sufixul κ la activ.

Acestea din urmă pierd însă dentala:
πείθω > πέπεικα, θαυμάζω > τεθαύμακα
!!! Medio-pasivul nu prezintă sufixul κ.
Flexiunea perfectului
Indicativ activ
Perfectul prezintă la activ o serie de desinențe proprii, construite după modelul aoristului:
α, ας, ε (ν), αμεν, ατε, ασι(ν)
λέλυκα λέλοιπα βέβλαφα (βλάπτω)
λέλυκας λέλοιπας βέβλαφας
λέλυκε λέλοιπε βέβλαφε
λελύκαμεν λελοίπαμεν βεβλάφαμεν
λελύκατε λελοίπατε βεβλάφατε
λελύκασι λελοίπασι βεβλάφασι
Unele verbe prezintă o alternanță radicală între singular și plural activ
τέθνηκα (θνήσκω)
τέθνηκας
τέθνηκε
τεθνήκαμεν / τέθναμεν
τεθνήκατε / τέθνατε
τεθνήκασι / τεθνᾶσι (contragere din τεθναασι)
Verbele în μι
La perfect, aceste vb pun doar problema radicalului, flexiunea lor urmând, în rest, flexiunea
verbelor în ω.
Avem verbe care construiesc perfectul pe gradul lung (ἵστημι > ἕστηκα < σέ-στη-κα, τίθημι >
τέθηκα, δίδωμι > δέδωκα) și altele pe grad scurt (ἵημι > εἷκα < yέ-yε-κα).
Verbele în νυμι
Sufixul dispare și tema rezultată se aseamănă celei a verbelor consonantice:
δείκνυμι > δέ-δει-χ-α
ὄμνυμι > ὀμ-ώμο-κ-α jur
Ιndicativul medio-pasiv
Desinențele sunt medii primare, iar σαι se păstrează. Nu avem sufix κ la mediu.
λέλυμαι λελύμεθα
λέλυσαι λέλυσθε
λέλυται λέλυνται
Acest tip de flexiune se regăsește la verbele în εύω, ίω, ύω, la verbele cu lărgire η și la verbele
contrase care lungesc vocala radicală.
Cazuri particulare și accidente fonetice
• oclusiva labială
β, π, φ, πτ + μ > μμ
β, π, φ, πτ + σ + voc > ψ
β, π, φ, πτ + σ + cons asp (σθε) > φ
β, π, φ, πτ + ν > rezolvare diferită
λέλειμμαι λελείμεθα
λέλειψαι λέλειφθε
λέλειπται λέλεινται / λελείπαται (ion) / λελειμμένοι εἰσί
(înainte de grupul cons. ντ, fie cade oclusiva din radical, fie ν se vocalizează la α, fie se folosește
o flexiune analitică)
• οclusiva guturală
γ, κ, χ, ττ + μ > γ
γ, κ, χ, ττ + σ > ξ
γ, κ, χ, ττ + τ > κ
γ, κ, χ, ττ + grup cons > cade guturala
ἦγμαι (ἄγω) ἦργμαι (ἄρχω)

ἦξαι ἦρξαι
ἦκται ἦρκται
ἤγμεθα ἤργμεθα
ἦχθε ἦρχθε
ἦνται ἦρνται
• oclusiva dentală
δ, τ, θ, ζ cade, lăsând în urmă o siflantă
πέπεισμαι πέπεισαι
πέπεισται πέπεισθε
πεπεισμένοι εἰσί
πεπείσμεθα
Siflanta se extinde analogic și la teme care nu sunt în dentală:
γιγνώσκω > ἔγνωσμαι
τλάττομαι > πέπλασμαι
τελέομαι > τετέλεσμαι
• lichida și nazala
λ, ρ, μ + σθε > cade σ
λ, ρ, μ + νται > formă analitică
ἤγγελμαι ἠγγέλμεθα
ἤγγελσαι ἤγγελθε
ἤγγελται ἠγγελμένοι εἰσί
Atenție!!
ν poate apărea doar înaintea dentalei φαίνομαι:
πέφασμαι
πέφασαι
πέφασται / πέφανται
πεφάσμεθα
πέφασθε/πέφανθε
πεφασμένοι εἰσί
Verbele în μι
Cele cu reduplicare de prezent formează perf. m-p pe grad 0 sau scurt al radicalului:
ἵημι > εἷμαι
δίδωμι > δέ-δο-μαι
Cele în νυμι urmează radicalele consonantice, după înlăturarea sufixului:
δείκνυμι > δέδειγμαι

ζεύγνυμι > ἔζευγμαι
σκεδάννυμι > ἐσκέδασμαι (împrăștii)
Perfectul în afara indicativului
Conjunctivul
Activul este sintetic sau analitic, medio-pasivul este doar analitic. Tema perfectului este
completată de terminațiile pe vocală tematică lungă ale conjunctivului: ω, ῃς, ῃ, ωμεν, ητε, ωσι.
λελύκω, βεβουλεύκω...
Ο altă posibilitate este de a folosi part. perf. activ și conjunctivul lui εἰμι:
λελυκώς, υῖα, ός ὦ
Medio-pas. folosește participiul perf. medio pas și conj. lui εἰμι:

λελυμένος, η, ον ὦ
Optativul
Aceeași construcție ca și în cazul conjunctivului:
λελύκοιμι, οις, οι, οιμεν, οιτε, οιεν
λελυκώς εἴην, εἴης, εἴη, εἶμεν, εἶτε, εἶεν
Participiul
activ
Folosește tema perfectului și suf. ώς, υῖᾰ, ός, la N, οτ la restul cazurilor:
λέλοιπα > λελοιπώς, υῖα, ός
βεβούλευκα > βεβουλευκώς
λέλυκα > λελυκώς
Declinare
λελυκώς, ότος, ότι, ότα
λελυκότες, ότων, όσι, ότας
λελυκυῖᾰ, ᾱς, ᾳ, ᾰν
λελυκυῖαι, ιῶν, ίαις, ιᾱς
Unele verbe au participii duble:
τεθνηκώς / τεθνεός
δεδοικώς / δεδιώς (δείδω)
ἐοικώς / εἰκώς
Infinitiv
βεβουλευκέναι / βεβολεύσθαι
Τimpuri formate pe tema perfectului

1.Mai mult ca perfectul
o Există doar la indicativ.
o E asemănător imperfectului.
o Utilizează tema perfectului și un augment care nu apare atunci când reduplicarea e înlocuită
de lungirea vocalei inițiale sau de proteza vocalică ε.
o Dacă avem reduplicare attică, augmentul se adaugă acesteia.
o Desinențele sunt secundare, dar în loc de α (de la perfect) apare diftongul ει: ειν, εις, ει, ειμεν,
ειτε, εισαν
ἐ-λε-λύ-κ-ειν ἐ-λε-λύ-κ-ειμεν
ἐ-λε-λύ-κ-εις ἐ-λε-λύ-κ-ειτε
ἐ-λε-λύ-κ-ει ἐ-λε-λύ-κ-εισαν
o Există și o conjugare veche cu alternanță cantitativă între singular și plural:

ἐ-λε-λύ-κ-η ἐ-λε-λύ-κ-εμεν
ἐ-λε-λύ-κ-ης ἐ-λε-λύ-κ-ετε
-- ἐ-λε-λύ-κ-εσαν
o Μedio-pas. adaugă des. secundare medii și rezolvă conflictele fonetice în același fel ca
perfectul.
ἐ-λε-λύ-μην ἐ-λε-λύ-μεθα
ἐ-λέ-λυ-σο ἐ-λέ-λυ-σθε
ἐ-λέ-λυ-το ἐ-λε-λύ-ντο
β, π, φ, πτ + μ > μμ
β, π, φ, πτ + σ > ψ
β, π, φ, πτ + σθε > φθε
Viitorul II
o Teoretic, sufixul σο se adauă temei de perfect, iar dacă tema conține suf. κ, acestea vor deveni
ξο.
o Dar foarte puține verbe au forme sintetice pentru acest timp.
o τεθνήξω, εις, ει, ομεν, ετε, ουσι
o La mediu se folosește tema perfectului fără k.
λελύσομαι, σῃ, σεται, σομεθα, σεσθε, σονται
o Viitorul analitic folosește participiul perf. și viitorul lui εἰμι
λελυκώς ἔσομαι λελυμένος ἔσομαι
ἔσῃ ἔσῃ
ἔσται ἔσται
λελυκότες ἐσόμεθα λελυμένοι ἔσόμεθα
ἔσεσθε ἔσεσθε
ἔσονται ἔσονται
Ιnterpretarea și traducerea perfectului ind.
aorist imperfect perfect prezent
o Aoristul nu se plasează pe axa temporală

o Imperfectul este o durată în trecut, încă neîncheiată.
o Perfectul pornește în trecut și își află finalitatea în prezent. La indicativ, valoarea aspectuală
este dublată de o valoare temporală
ἀποθνῄσκει – e pe punctul de a muri, își dă sufletul
ἀπέθανε – și-a găsit moartea
ἀπέθνῃσκε – în timp ce murea, își dădea greu sufletul
ἀποτέθνηκε – acum e mort
Așa se face că o serie de verbe la perfect se traduc în mod sistematic cu prezentul:
ἀπόλωλα < ἀπόλλυμι – sunt mort/distrus
ἔοικα < εἴκω – mă asemăn
εἴωθα < ἔθω – sunt obișnuit, obișnuiesc să
πέποιθα < am încredere
πέφυκα < sunt în mod natural
Imperativul
Cea mai mare dificultate a imperativului este marea diversitate de forme a persoanei a doua sg.
Restul flexiunii urmează modelul:
act m-p
3 sg τω σθω
2 pl τε = indicativ σθε = ind.
3 pl ντων = Gpl!!!!! σθων
2 dual τον σθον
3 dual των σθων
1. Prezent
a. vb în ω
act pers 2 sg des 0, voc tem ε
m-p pers 2 sg des σο > ου
λύε, λυέτω, λύετε, λυόντων, λύετον, λυέτων
λύου, λυέσθω, λύεσθε, λυέσθων, λύεσθον, λυέσθων
b. vb contrase
α+ε>α ε + ε > ει ο + ε > ου
ά + ου > ῶ έ + ου > οῦ ό + ου > οῦ
α+ο>ω ε + ο > ου ο + ο > ου
τίμα / τιμῶ ποίει/ποιοῦ ἀξίου / ἀξιοῦ
τιμάτω/τιμάσθω ποιείτω/είσθω ἀξιούτω/ούσθω
τιμᾶτε/τιμᾶσθε ποιεῖτε/εῖσθε ἀξιοῦτε/οῦσθε
τιμώντων/μάσθων ποιούντων/είσθων ἀξιούντων/σθων
τιμᾶτον/τιμᾶσθον ποιεῖτον/εῖσθον ἀξιοῦτον/οῦσθον
τιμάτων/τιμάσθων ποιείτων/είσθων ἀξιούτων/ύσθων
2. Αoristul tematic se conjugă ca un durativ

λίπε, λιπέτω, λίπετε, λιπόντων, λίπετον, λιπέτων
λιποῦ, λιπέσθω....
3. Αoristul sigmatic
act pers 2 sg σον, ον (aoristul sigmatic fără σ)
m-p pers 2 sg σαῐ, αῐ (aoristul sigmatic fără σ)
(aoristul sig fără σ = vb în lichidă și nazală pierd σ
ἐστελσα > ἔστειλα , ἔμεινα, ἤγειρα)
λύσον, λυσάτω, λύσατε, λυσάντων, λύσατον, λυσάτων
λύσαι, λυσάσθω, λύσασθε, λυσάσθων, λύσασθον, λυσάσθων
στεῖλον, στειλάτω...
στεῖλαι, στειλάσθω
4. Αοristul cu voc lungă sau θη

act pers 2 sg θι > τι când are înainte sufixul θη
desinențe active
grad redus al radicalului sau al sufixului θη la pers 3 pl
βῆθι, βήτω, βῆτε, βάντων, βῆτον, βήτων

γνῶθι, γνώτω, γνῶτε, γνόντων, γνῶτον, γνώτων
λύθητι, λυθήτω, λύθητε, λυθέντων, λύθητον, λυθήτων
5. Imperativ perfect
act. perifrastic
m-p pers 2 sg σο
Αctiv
λελυκὼς, υῖα, ὸς ἴσθι, ἔστω, ἔστε, ὄντων, ἔστον, ἔστων
(ἴσθι – εἰμι, οἶδα)
M-p
λέλυσο, λελύσθω, λέλυσθε, λελύσθων, λέλυσθον, λελύσθων
ADJECTIVELE VERBALE
Există două adjective verbale:
unul în -τός, -τή, -τόν altul în -τέος, -τέα, -τέον
Ambele se declină ca adj din clasa I.
Se formează înlocuind desinența -θείς a participiului aorist pasiv, cu terminațiile -τός..., -
τέος....
Part aorist pasiv Adj. vb -τός Adj. vb -τεός
λυ-θείς (λύω) λυθεῖσα, -θές λυ-τός, -τή, -τόν λυ-τέος, -τέα, -τέον
ποιη-θείς (ποιέω) ποιη-τός, -τή, -τόν ποιητέος, -τή, -τόν
πραχ-θείς (πράττω) πρακ-τός, -τή, -τόν πρακ-τέος, -τέα, -τέον
δο-θείς (δίδωμι) δο-τός, -τή, -τόν δο-τέος, -τέα, -τέον
θαυμασ-θείς (θαυμάζω) θαυμασ-τός, -τή, -τόν θαυμασ-τέος, -τέα, -τέον
γνωσ-θείς (γιγνώσκω) γνωσ-τός, -τή, -τόν γνωσ-τέος, -τέα, -τέον
Adjectivul vb. în -τός, -τή, -τόν poate avea sensul unui part. perf.: λυ-τός dezlegat sau se poate
traduce cu un adj. care exprimă posibilitatea : θαυμαστός admirabil.
Adjectivul vb. în -τέος, -τέα, -τέον, corespunde adj. latinesc în -ndus, a, um, și exprimă
obligația, necesitatea. Apare în construcții impersonale (mai ales la neutru), dar și în expresii personale.
πρακτέον (ἐστίν) : trebuie acționat.
ταῦτά σοι πρακτέα (ἐστίν): trebuie ca tu să faci astea [= aceste lucruri sunt de făcut de
către tine].
Recapitulare verb
Categoriile gramaticale ale vb gr.
pers, nr, conjugare
mod, timp, aspect
diateză
- desinența indică: pers, nr, diateză, informații despre mod, timp, aspect:
μι<ω μαι ν/α μην

σι<εις σαι ς σο
τι<ει ται 0 το
μεν μεθα μεν μεθα
τε σθε τε σθε
ντι>ουσι νται ντ/σαν ντο
τον σθον τον σθον
τον σθον την σθην
- desinențele imperativului
2. 0/σον/θι-τι(aor) σο>oυ /σαι
3. τω σθω
2. τε σθε
3. ντων σθων
2. τον σθον
3. των σθων
Modul, timpul și aspectul se indică prin diverse procedee: sufixe specifice, lungirea voc. tem.,
alternanța gradului radical și chiar supletivism radical, augment, reduplicare.
Diateza opune activul medi-pasivului, cu excepția deziderativului și a momentanului unde, din

aspectul de stare, derivă pasivul.
Constituirea temelor aspectuale.
- durativul
- momentanul
- viitorul (deziderativ)
- perfectul
În funcție de constituirea durativului și a momentanului, putem alcătui o categorie de verbe

vechi, așa-zis „neregulate”, și o alta mai nouă, „regulată”, a cărei flexiune poate fi dedusă integral din
radicalul pe care se întemeiază tema durativului.
Pentru verbele în ω fără neregularități în flexiune, tabloul conjugării este următorul:
DURATIV
Indicativ
Prezent = rad + VT + des. principale
λύω λύομαι
λύεις λύῃ
λύει λύεται
λύομεν λυόμεθα
λύετε λύεσθε
λύουσι λύονται
λύετον λύεσθον
λύετον λύεσθον
Imperfect = aug + rad + VT + des. sec

ἔλυον ἐλυόμην
ἔλυες ἐλύου
ἔλυε ἐλύετο
ἐλύομεν ἐλυόμεθα
ἐλύετε ἐλύεσθε
ἔλυον ἐλύοντο
ἐλύετον ἐλύεσθον
ἐλυέτην ἐλυέσθην
Conjunctiv
Prezent = rad + VT lungă + des. principale (mnemotehnic: rad + conj lui εἰμί)
λύω λύωμαι
λύῃς λύῃ
λύῃ λύηται
λύωμεν λυώμεθα
λύητε λύησθε
λύωσι λύωνται
λύητον λύησθον
λύητον λύησθον
Optativul
Prezent = rad + VT o + ι + des sec (pers I μι/εν)
λύοιμι λυοίμην
λύοις λύοιο
λύοι λύοιτο
λύοιμεν λυοίμεθα
λύοιτε λύοισθε
λύοιεν λύοιντο
λύοιτον λύοισθον
λυοίτην λυοίσθην
Infinitiv prezent
λύειν λύεσθαι
Participiul Prezent
λύων, οντος, λύουσα, λύον
λυόμενος, λυομένη, λυόμενον
DEZIDERATIV (des. medii la mediu și pasiv)
Indicativ
Viitor = rad + σ + VT + des. principale
λύσω λύσομαι λυθήσομαι
λύσεις λύσῃ λυθήσει
λύσει λύσεται λυθήσεται
λύσομεν λυσόμεθα λυθησόμεθα
λύσετε λύσεσθε λυθήσεσθε
λύσουσι λύσονται λυθήσονται
λύσετον λύσεσθον λυθήσεσθον
λύσετον λύσεσθον λυθήσεσθον
Optativ
Viitor = rad + σ + VTo + ι + des sec (μι/εν)
λύσοιμι λυσοίμην λυθησοίμην
λύσοις λύσοιο λυθήσοιο
λύσοι λύσοιτο λυθήσοιτο
λύσοιμεν λυσοίμεθα λυθησοίμεθα
λύσοιτε λύσοισθε λυθήσοισθε
λύσοιεν λύσοιντο λυθήσοιντο
λύσοιτον λύσοισθον λυθήσοισθον
λυσοίτην λυσοίσθην λυθησοίσθην
Infinitiv viitor
λύσειν<*λύσεσεν λύσεσθαι λυθήσεσθαι
Participiu Viitor
λύσων.οντος, λύσουσα, λύσον
λυσόμενος, λυσομένη, λυσόμενον
λυθησόμενος, λυθησομένη, λυθησόμενον
MOMENTANUL (des active la pasiv)
Indicativ
Aorist = aug + rad + σα + des sec
ἔλυσα ἐλυσάμην ἐλύθην
ἔλυσας ἐλύσω ἐλύθης
ἔλυσε ἐλύσατο ἐλύθη
ἐλύσαμεν ἐλυσάμεθα ἐλύθημεν
ἐλύσατε ἐλύσασθε ἐλύθητε
ἔλυσαν ἐλύσαντο ἐλύθησαν
ἐλύσατον ἐλύσασθον ἐλύθητον
ἐλυσάτην ἐλυσάσθην ἐλυθήτην
Conjunctiv
Aorist = rad + σ + voc. tem lungă + des princ
λύσω λύσωμαι λυθῶ
λύσῃς λύσῃ λυθῇς
λύσῃ λύσηται λυθῇ
λύσωμεν λυσώμεθα λυθῶμεν
λύσητε λύσησθε λυθῆτε
λύσωσι λύσωνται λυθῶσι
λύσητον λύσηθον λυθῆτον
λύσητον λύσηθον λυθῆτον
Optativ
Αοrist = rad + σα + ι + des sec
λύσαιμι λυσαίμην λυθείην
λύσειας/λύσαις λύσαιο λυθείης
λύσειε/λύσαι λύσαιτο λυθείη
λύσαιμεν λυσαίμεθα λυθεῖμεν
λύσαιτε λύσαισθε λυθεῖτε
λύσειαν/λύσαιεν λύσαιντο λυθεῖεν
λύσαιτον λύσαισθον λυθεῖτον
λυσαίτην λυσαίσθην λυθείτην
Infinitiv Aorist
λύσαι λύσασθαι λυθῆναι
Participiu Aorist
λύσας, λύσασα, λύσαν
λυσάμενος, λυσαμένη, λυσάμενον
λυθείς, λυθεῖσα, λυθέν
PERFECTIVUL (mediu fără suf. k)

Indicativ
Perfect = redupl + rad + κ + des proprii asemănătoare aorist
λέλυκα λέλυμαι
λέλυκας λέλυσαι
λέλυκε λέλυται
λελύκαμεν λελύμεθα
λελύκατε λέλυσθε
λελύκασι λέλυνται
λελύκατον λέλυσθον
λελύκατον λέλυσθον
Indicativ
MMCP = aug+redup+rad+κ+ει+des sec
ἐλελύκη/ειν ἐλελύμην
ἐλελύκης/εις ἐλέλυσο
ἐλελύκει/ει ἐλέλυτο
ἐλελύκεμεν/ειμεν ἐλελύμεθα
λελύκετε/ειτε ἐλέλυσθε
ἐλελύκεσαν/εισαν ἐλέλυντο
ἐλελύκετον ἐλέλυσθον
ἐλελυκέτην ἐλελύσθην
Indicativ
Viitor II = red+rad+κ+σ+VT+des primare
Τeoretic, ar trebui să avem:
λελύξω
λελύξεις
În fapt, întâlnim forme analitice:
λελυκώς ἔσομαι
ἔσῃ
ἔσται
λελυκότες ἐσόμεθα
ἔσεσθε
ἔσονται
λελυκότες ἔσεσθον
ἔσεσθον
λελυμένος ἔσομαι
ἔσῃ
ἔσται
λελυμένοι ἔσόμεθα
ἔσεσθε
ἔσονται
λελυμένω ἔσεσθον
ἔσεσθον
Conjunctiv
Perfect = red + rad + κ + VT lungă + des. princ
λελύκω λελυμένος ὦ
λελύκῃς ᾖς
λελύκῃ ῇ
λελύκωμεν λελυμένοι ὦμεν
λελύκητε ἦτε
λελύκωσι ὦσι
λελύκητον λελυμένω ἦτον
λελύκητον ἦτον
Optativ
Perfect = red + rad + κ + VTo + ι + des sec
λελύκοιμι λελυμένος εἴην
λελύκοις εἴης
λελύκοι εἴη
λελύκοιμεν λελυμένοι εἶμεν
λελύκοιτε εἶτε
λελύκοιεν εἶεν
λελύκοιτον λελυμένω εἶτον
λελυκοίτην εἴτην
Infinitiv perfect
λελυκέναι λελύσθαι
Participiu perfect
λελυκώς, λελυκυῖα, λελυκός
λελυμένος, λελυμένη, λελυμένον
Restul verbelor pot prezenta următoarele tipuri de abateri de la „normă”:

1. abateri fonetice pe care nu le vom relua (conflicte fonetice între consoane, asimilări, notarea
unui grup consonantic cu o literă dublă, dispariția aspirației, contrageri vocalice, lungiri vocalice
apărute în urma căderii consoanelor)
2. flexiuni diferite de normele enunțate care țin de istoria limbii și care afectează atât verbele
în μι cât și pe cele în ω:
Durativul compus
- cu reduplicare
- cu sufixe (yod, ν, yod+ν, αν, ν+αν, νε-ἱκνέομαι, σκ, ισκ)
Momentanul
- aoristul tematic radical (radical cu alternanță vocalică sau radical supletiv) ἔλιπον
- aoristul radical cu voc lungă (de stare) ἔβην, ἔγνων
- aoristul cu η/θη cu valoare activă ἐχάρην/ἐβουλήθην (βούλομαι)
- aoristul cu κ ἔδωκα, ἔθηκα
Deziderativul
- viitorul „contras” – σ atașat unei teme vocalice (φανε-σ-ομεν>φανοῦμεν) și extins analogic
la alte categorii: verbele în ιζω au viitorul contras :
νομίζω > νομιῶ
- viitorul mediu al unor verbe active
βαίνω – βήσομαι
γιγνώσκω – γνώσομαι
λαγχάνω – λήξομαι
- viitor cu tema modificată: viitor pe grad e
βαίνω > βήσομαι, πάσχω > πείσομαι
πυνθάνομαι > πεύσομαι
- un număr important de verbe utilizează o lărgire η
αἰσθάνομαι > αἰσθησομαι
εὑρίσκω > εὑρήσω
Perfectul
- reduplicarea înlocuită de proteza ε
- perfectul fără κ λέλοιπα, γέγονα, πέπονθα
- perfectul cu lărgire η βάλλω > βέβληκα
Bibliografie:
Joëlle Bertrand, Nouvelle grammaire grecque, Ellipses Édition, 2002;
idem, La grammaire grecque par l’exemple, Ellipses Édition, 2008;
Ovidiu Pop, Limba greacă veche. Grafie, fonetică, morfologie, Antet, 2002;
Christophe Rico, Πόλις, Parler le grec ancien comme une langue vivante, Les éditions du CERF,
2009;
E. Fleury, Morphologie historique de la langue grecque, J. de Gigord, éditeur, 1947.

Verbul Grec - Anul I PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Verbul Grec - Anul I PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cuprins

TEMA ASPECTUALĂ A DURATIVULUI ................................................................................................................3

TEMA ASPECTUALĂ A MOMENTANULUI ........................................................................................................25

RECAPITULARE VERB ......................................................................................................................................63

Tema aspectuală a durativului

ex. 2: Uneori conjunctivul este de preferat în traducere:

tema durativului + o + ι + desinențe secundare (active/medii)

Verbele tematice contrase

Formele nominală și adjectivală ale verbului

2. Infinitivul absolut (impersonal)

3. Infinitivul subiect sau nume pred.

4. În structuri completive sau circumstanțiale

- O structură completivă specifică limbii grecești este construcția „acuzativ cu

λέγει τοῦτον εὐδαιμονεῖν ἂν εἰ τὴν φιλοσοφίαν ἐπιτηδεύοι.

λέγει τοῦτον μεμνῆσθαι ἄν μου εἴ τι πάθοιμι.

- ειν ‒ terminație proprie verbelor tematice la diateza activă pentru:

Așadar, infinitivul prezent activ al verbelor tematice se formează astfel:

- ε+σθαι – desinență medio-pasivă comună tuturor temelor aspectuale:

τιμά-ε-σθαι > τιμᾶσθαι

Infinitivele prezent ale unor verbe în -μι uzuale

Formele nominală și adjectivală ale verbului

Cele mai frecvente valori pe care participiul le poate exprima

Participii substantivizate folosite frecvent:

3. Participiul fără articol

ᾤχετο φεύγων, δείσας

Thucydides, cartea II, LXV, 8:

δέομαι κτάομαι ἔχω ἀφαιρέω/ἀνλίσκω/ἀποβάλλω

Traducere (mai) adecvată:

Participiul prezent activ

Participiul prezent medio-pasiv

Participiile prezent ale unor verbe uzuale

Tema aspectuală a momentanului

- de radicalul verbului ‒ este intrinsec radicalului, ca în cazul verbului λείπω:

γράφω *γραφη (ind. aor. ἐγράφην ‒ am scris)

Lărgirea η a constituit la început aoriste de stare: ἐχάρην – mă bucur, sunt

Sufixul θη i se sbstituie lui η sau îi face concurență cu aceeași semnificație

- 6. aorist „cu κ” sau „kappatic”

Αοriste tematice uzuale:

θνῄσκω ἔθανον πίνω ἔπιον

Morfologie (diateza activă și medie)

Indicativul aorist sigmatic este alcătuit din:

Verbele contrase lungesc vocala finală (α, ε > η, ο > ω).

λύω τιμάω-ῶ ποιέω-ῶ δηλόω-ῶ

λύομαι τιμάομαι-ῶμαι ποιέομαι-οῦμαι δηλόομαι-οῦμαι

7. Unele verbe primesc în prezența sufixului de momentan o lărgire vocalică (-η-):

καλέω > ἐκάλεσα (Chantraine îl consideră deverbativ – κάλημι)

πείθομαι > ἐπιθόμην λείπο > ἔλιπον

!!!Atenție: fără augment!!!

Conjunctivul aorist activ și mediu

1. Aoristele tematice lungesc vocala tematică

f. în κ ‒ τίθημι, δίδωμι, ἵημι, pierd κ.

ind: ἔδωκα, ας, ε, ἔδομεν, ἔδοτε, ἔδοσαν/ἔδωκαν

ind: ἵημι > ἧκα, ας, ε, ἧκαμεν,ἧκατε,ἧκαν

Conjunctivul aorist pasiv

La modul optativ, aspectul momentan dezvoltă un singur timp, aoristul.

Verbele cu aorist tematic

Conjugarea e complicată de prezența a două serii de forme la singular (pers. 2, 3) și la plural

βούλομαι > ἐβουλήθην > βουληθείην

2. infinitevele aoristelor atematice

Viitorul activ și mediu

1. Viitorul verbelor în εύω, ίω, ύω

Ind = rad + σ + voc. tem. + des principale

Opt. = rad + σ + οι + des. sec.