UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT
ȘCOALA DOCTORALĂ DE DREPT

CORUPȚIA ÎN DREPTUL PENAL ROMÂN

REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT

Conducător de doctorat,
Prof. Univ. Dr. Valerian CIOCLEI

Doctorand,
Georgina BODORONCEA

1
 Aspecte generale

Corupția își are originile în antichitate, iar diferitele etape istorice parcurse de omenire au
marcat, totodată, o proliferare graduală a sa, până la stadiul la care să fie catalogată drept fenomen.
”Fenomenul corupției” este o expresie deja uzuală, din păcate, iar nu doar una folosită în literatura
de specialitate.
Din punct de vedere istoric, s-a apreciat că ”noţiunea de corupţie vine de la distincţia făcută
de Aristotel între Constituţiile politice care sunt «corecte» sau «juste», deoarece reprezintă
interesul comun, şi cele care sunt «greşite» sau «perversități ale formelor corecte», pentru că iau
în considerare doar interesul personal al celor care le edictează. Aristotel observa că adevăratul
scop al comunității politice este ca fiecare membru să ajungă să trăiască o viață bună”.1
De referință, în aprecierea cauzelor care conduc la corupție rămâne și celebra butadă a
Lordului Acton ( istoric britanic de secol XIX), des citată sub formă de aforism: "puterea tinde să
corupă, iar puterea absolută corupe absolut ", care provine din credinţa sa în "corectitudinea
conştiinței, ca standard de judecată a tuturor persoanelor aflate într-o poziție de autoritate”2.
Corupția reprezintă așadar un fenomen global, iar din acest motiv există o paletă largă de
definiții atașate noțiunii, de la cea dată, de pildă, de politologul american Samuel Huntington,
care o definește ca fiind ” un comportament al demnitarilor publici care se abat de la normele
acceptate, pentru a servi unor scopuri particulare”3, la cea mai adecvată din punct de vedere
normativ, dată de dispozițiile art. 2 din Convenţia civilă privind corupția: " prin corupţie se înţelege
faptul de a solicita, de a oferi, de a da sau de a accepta, direct ori indirect, un comision ilicit sau
un alt avantaj necuvenit ori promisiunea unui astfel de avantaj necuvenit care afectează exerciţiul
normal al unei funcţiuni sau comportamentul cerut beneficiarului comisionului ilicit sau
avantajului necuvenit ori promisiunii unui astfel de avantaj necuvenit”.

1
A se vedea Ernest Barker, The Politics of Aristotel (Oxford: Clarendon Press, 1948), p. 130.
2
A se vedea Letter to Bishop Creighton: J.N.Figgis and R.V.Lawrence (eds) Acton: Historical Essays and Studies
(London: Macmillan, 1907) Appendix, p. 504.
3
Huntington, Samuel P., Political Order in Changing Societies, New Haven and London, Yale University Press,
Seventh printing, 1973, p. 59

2
 Ca temă de cercetare, ”corupția” oferă multiple posibilități, putând fi analizată din
perspectivă istorică, sociologică, politică, filozofică etc., dar, mai ales, juridică.
Dintre toate acestea, abordarea din perspectivă normativă, mai exact efectuarea unei
analize a infracțiunilor pe care legiuitorul a înțeles să le edicteze în scopul prevenirii, descoperirii
și sancționării faptelor de corupție, a fost alegerea noastră pentru cercetarea întreprinsă, în
considerarea faptului că incriminările (încă) reprezintă principala armă în lupta pentru menținerea
sub control a fenomenului despre care discutăm.

Obiectivele cercetării
Principalul obiectiv urmărit a fost stabilit încă de la momentul alegerii temei de cercetare,
și anume tratarea în cadrul aceleiași lucrări, atât a infracțiunilor de corupție, prevăzute de art. 289-
292 din C.pen. (având corespondent în dispozițiile art. 254- art. 256 din C.pen. din 1969), cât și a
infracțiunile asimilate infracțiunilor de corupție, prevăzute de art. 10-132 din Legea nr.78/2000
pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Motivul unui asemenea demers și-a aflat originea în faptul că, la acel moment și, din păcate,
chiar și în prezent, literatură de specialitate care să trateze laolaltă cele două mari capitole ale
corupției nu prea există, cei mai mulți autori preferând să meargă pe terenul deja bătătorit al
infracțiunilor de corupție propriu-zise, evitând realizarea unei analize ample, profunde, a
infracțiunilor denumite de legiuitor”asimilate celor de corupție.”
În consecință, abordarea unei astfel de teme s-a dovedit nu numai tentantă, cât, mai ales,
ofertantă prin prisma problemelor identificate și necercetate până la acest moment, rezultate fie
dintr-o reglementare deficitară a incriminărilor, și aici ne referim în special la infracțiunile
asimilate celor de corupție, fie dintr-o interpretare jurisprudențială neunitară, rezultat al acelorași
neclarități legislative. Un rol determinant în crearea acestei situații îl reprezintă însă, așa cum am
menționat, absența unei doctrine solide, care să ofere sprijin practicienilor în găsirea celor mai
bune soluții și, mai ales, pentru crearea unei practici unitare.
Din perspectiva modalității de abordare, credem că lucrarea îndeplinește și cerința privind
caracterul de „noutate”, pe care efectuarea unei cercetări de asemenea anvergură trebuie să o
întrunească.
Acestui element i se adaugă cel de „originalitate”, care constă, în opinia noastră, în faptul
că, în materia infracțiunilor asimilate celor de corupție, cele mai multe probleme identificate și

3
consemnate ca generatore de controverse de interpretare nu sunt fundamentate pe opinii doctrinare
divergente sau convergente, ci rezultă mai degrabă din examinarea modului în care astfel de situații
au fost abordate de practica judiciară. Plecând de la soluțiile date de instanțe se poate construi o
argumentație în susținerea unui punct de vedere sau în contraargumentarea lui, iar opinia odată
formulată și ajunsă la dispoziția celor interesați, lansează în fapt o invitație la exprimarea a cât mai
multor puncte de vedere pe marginea subiectului.
Faptul că practica judiciră a reprezentat principalul izvor de inspirație în identificarea
multora dintre problemele relevate ca fiind neunitar soluționate de instanțele judecătorești ne-a
permis să atingem un alt obiectiv dintre cele propuse, constând în prezentarea unei jurisprudențe
actualizate a curților de apel și a Înaltei Curți de Casație și Justiție (firește, păstrând-o și evocând-
o și pe cea de referință din trecut), atât în materia infracțiunilor de corupție, cât și în ceea ce privește
pe cele asimilate celor de corupție, oferind astfel practicianului sau celor interesați de subiect o
”radiografie” actuală a modului în care organele judiciare române aplică dispozițiile legale în
materie, folosindu-ne, acolo unde a fost posibil, și de exemplificări din jurisprudența străină.
Totodată, în materia infracțiunilor de corupție am urmărit, în cadrul analizei, evidențierea
diferențelor existente în raport cu reglementarea anterioară, precum și a modului în care aceste
aspecte au fost abordate de doctrină și jurisprudență, pe de o parte, iar pe de altă parte, am căutat
să identificăm acele probleme generatoare de controverse, care fie nu au făcut încă obiectul unei
abordări doctrinare sau jurisprudențiale, fie până în prezent au fost tratate superficial, astfel că
prezintă în continuare potential negativ în dezvoltarea unei jurisprudențe unitare.
Lansarea unei dezbateri pe tema infracțiunilor de corupție, dar mai ales una care să vizeze
pe cele asimilate celor de corupție (teritoriu încă insuficient explorat de doctrină) reprezintă un
obiectiv în sine, în perspectiva publicării prezentei lucrări.
Realizarea obiectivelor prezentate mai sus reprezintă în același timp rezultatul îndeplinirii
altora specifice, cum ar fi:
- analiza infracțiunilor a fost concepută de așa natură încât să poată cuprinde atât
infracțiunile de corupție, cât și pe cele asimilate celor de corupție, prin respectarea coordonatelor
pe care ni le-am impus ab initio (relevarea aspectelor esențiale ce țin de subiectul activ, elementul
material și formă de vinovăție), oferind însă posibilitatea completării analizei acestor elemente cu
prezentarea unor aspecte generale sau comune, grupate în secțiuni distincte, precum și cu relevarea

4
modului în care jurisprudența instanței de contencios constituțional reflectă problemele pe care
aceste infracțiuni le ridică;
- valorificarea întregii resurse doctrinare naționale relevante în materie și a unui mare
număr de hotărâri judecătorești, pentru a putea oferi o imagine cât mai completă asupra
problemelor care fac obiectul unor controverse doctrinare, cu indicarea opiniilor formulate și a
soluțiilor de practică judiciară care le susțin;
- stabilirea elementelor comune celor două categorii de infracțiuni, constând în: a)
comiterea lor fie în exercitarea atribuțiilor, îndatoririlor de serviciu ce țin de calitatea de funcționar
public sau privat a autorului infracțiunii, fie în legătură cu modul de îndeplinire a acestor îndatoriri;
b) comiterea infracțiunilor de corupție pasivă, precum și a infracțiunilor asimilate celor de corupție,
în scopul obținerii de bani sau alte foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, direct sau prin
intermediar;
- evidențierea principalei deosebiri dintre infracțiunile de corupție pasivă și infracțiunile
asimilate celor de corupție, constând în exprimarea, în cazul primei categorii, a elementului
material prin aceleași trei modalități alternative de realizare (pretinderea, primirea sau acceptarea
de bani sau alte foloase necuvenite), în timp ce infracțiunile asimilate celor de corupție au o
pluralitate de modalități de comitere, delimitate prin acțiuni sau inacțiuni ce sunt în legătură directă
cu natura funcției, atribuției sau îndatoririi îndeplinite de funcționarul public sau cel privat;

Structura lucrării
Teza debutează cu o secțiune intitulată ”Introducere”, în care sunt analizate mai multe
aspecte care țin de noțiunea de ”corupție”, dar și alte probleme care țin de obiectivele urmărite,
metodele folosite etc., pe care le vom analiza în continuare.
Lucrarea propriu-zisă, fundamentată pe cercetarea întreprinsă, este structurată însă în două
părți: prima parte este dedicată infracțiunilor de corupție, iar cea de a doua parte infracțiunilor
asimilate celor de corupție. Fiecare dintre aceste părți ale lucrării conține câte două titluri,
organizate în mai multe capitole, iar fiecare dintre capitole este rezervat analizei uneia dintre
infracțiunile specifice titlului respectiv.
Necesități de ordin practic ne-au făcut să limităm expunerea detaliată a infracțiunilor la trei
componenete, deja menționate, și anume: aspecte legate de subiectul activ al infracțiunii, aspecte

5
legate de elemental material și aspecte legate de forma de vinovăție necesară ca fapta să constituie
infracțiunea.
Limitarea a fost determinată, așa cum am antamat, de considerente de ordin pratic: pe de o
parte numărul mare de infracțiuni supuse analizei ar fi condus la o supradimensionare inutilă a
lucrării din perspectiva faptului că multe aspecte ar fi trebuit să fie reluate aproape identic în cadrul
fiecărei infracțiuni, iar pe de altă parte pentru că problemetica dezvoltată atât de infracțiunile de
corupție, cât și de cele asimilate acestora, se concentrează în jurul acestor trei elemente supuse
analizei.
Totuși, pentru ca abordarea aleasă să nu determine eludarea unor probleme care nu pot fi
încadrate în cele trei direcții propuse, dar care prezintă interes pentru cercetarea efectuată, pe de o
parte, iar pe de altă parte din dorința ca lucrarea să ofere perspectiva unei analize complete a
conținutului constitutiv al infracțiunilor cercetate, am considerat necesară și oportună tratarea într-
o secțiune introductivă, specifică fiecărei părți, a unor aspecte generale și a unor aspecte comune
infracțiunilor cercetate, fie ca sunt cele de corupție, fie că sunt cele asimilate acestora.
Aspectele generale vizează prezentarea modului de organizare a respectivei părți a lucrării,
indicarea problematicii care va fi analizată în cadrul infracțiunilor componente, precum și alte
aspecte ce țin de modul de abordare a respectivei părți.
În cadrul analizei aspectelor comune vom prezenta elemente ale infracțiunilor care pot fi
abordate în mod similar pentru fiecare dintre acestea, cum ar fi cele privind obiectul juridic sau
obiectul material (mai corect spus, absența lui), subiectul activ (exclusiv din perspectiva calității
de funcționar public sau privat, urmând ca analiza concretă să fie relevată în cadrul capitolelor
alocate infracțiunilor componente titlurilor), momentul consumării infracțiunii etc. În cadrul
acestor subdiviziunii vom cerceta orice alte aspecte care au primit o soluționare diferită în practică
sau o abordare diametral opusă în doctrină, fie din cauza interpretării greșite a unor dispoziții
legale, fie din cauza unui mod de a privi lucrurile care poate adăuga la lege.
În tot cazul, scopul nostru principal a constat în identificarea a cât mai multor probleme,
pentru rezolvarea cărora am propus și soluții, unele rezultate din motivarea convingătoare a unor
hotărâri judecătorești, soluții la care am achiesat, altele pentru că au fost prezentate în mod unitar
atât de doctrină, cât și de jurisprudență (dar exclusiv cu privire la infracțiunile de corupție), însă o
bună parte dintre acestea reprezintă rezultatul dezvoltării unor raționamente logice proprii, care au
permis formularea unei singure concluzii (atunci când acest lucru a fost posibil).

6
 În concret, în cadrul elementelor structurale ale lucrării, prezentate mai sus cu titlu
general,vom regăsi abordate următoarele situații:
a. Introducerea debutează cu prezentarea unor aspecte legate de globalizarea fenomenului
corupției, exprimarea poziției unor personalități sau instituții legate de proliferarea acestui
fenomen și, totodată, evidențierea unora dintre cauzele care stau la baza răspândirii sale, precum
și a consecințelor pe care corupția odată instalată într-o entitate sau într-un stat, le generează.
Într-o altă subsecțiune a acestei părți introductive vom găsi o scurtă analiză a principalelor
mecanisme și instrumente internaționale privind corupția, din care menționăm Convenția
Organizației Națiunilor Unite privind corupția4, Convenţia penală a Consiliului Europei privind
corupţia5 și Convenţia civilă a Consiliului Europei asupra Corupției6. Evidențierea normelor-cadru
cuprinse în aceste instrumente internaționale are menirea de a stabili faptul că respectivele
convenții prevăd standardul minim de reglementare a infracțiunilor de corupție, obligatoriu de
atins pentru statele semnatare, pe de o parte, dar să arate și faptul că lupta împotriva corupției se
poartă atât prin organisme internaționale, cât și prin orice autoritate statală având responsabilități
în aria vizată, de la organele legiuitoare la cele executive și, nu în ultimul rând, la cele prin care se
realizează puterea judecătorească, pentru că de modul în care organele judiciare aplică legea, iar
modul în care o fac reprezintă unul dintre cele mai puternice instrumente în realizarea dezideratului
privind combaterea sau, cel puțin, restrângerea fenomenului corupției.
Asupra prevederilor acestor Convenții am revenit și în cadrul discuției privind
caracterizarea noțiunilor de „funcționar public” și de „funcționar privat”, analiză care se găsește
în partea introductivă a primei părți a lucrării, pentru a constata că acestea au un înțeles aproape
identic cu noțiunile de agent public sau agent privat, folosite de documentele internaționale la care
am făcut referire.
În același timp, în cuprinsul acestei secțiuni a lucrării am alocat un spațiu definirii
conceptului de ”corupție”, din multiple perspective, și am dezvoltat o subsecțiune dedicată
prezentării principalelor clasificări pe care doctrina le-a atribuit tipurilor de corupție.

4
Adoptată la New York la 31 octombrie 2003. România a semnat Convenția la data de 9 decembrie 2003 la Merida
și a ratificat-o prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004
5
Adoptată de Consiliul Europei la 27 ianuarie 1999, intrată în vigoare la 1 iulie 2002, ratificată de Parlamentul
României prin Legea nr. 27/2002, publicată în M. Of. nr. 65 din 30.01.2002
6
Adoptată la Strasbourg, la 4 noiembrie 1999, ratificată de România prin Legea nr. 147/01 aprilie 2002

7
 Pentru noi, având în vedere obiectivele propuse, a prezentat interes clasificarea corupției
în activă și pasivă, pe de o parte, precum și în corupție în sectorul public și corupție în sectorul
privat, pe de altă parte.
În baza acestei ultime clasificări au fost tratate și infracțiunile corespunzătoare celor două
tipuri de corupție în legislaţiile naţionale, iar abordarea lor în cadrul prevederilor instrumentelor
juridice internaţionale menționate anterior se face după aceeași împărțire, în corupţie activă,
respectiv corupţie pasivă.
Astfel, dacă definiția data de dispoziţiile art. 2 ale Convenţiei civile privind corupţia, redate
mai sus, acoperă ambele “feţe” ale fenomenului, distincția dintre cele două forme ale corupției o
găsim clar explicată în prevederile Convenţiei penale privind corupţia care, în art. 2, sub denumirea
de “Corupţia activă a agenţilor publici naţionali” stabileşte că aceasta constă în “ fapta de a
propune, de a oferi sau de a da, direct ori indirect”, cu intenţie, “ orice folos necuvenit unuia dintre
agenţii săi publici, pentru el sau pentru altcineva, pentru ca acesta să îndeplinească ori să se abţină
de la îndeplinirea unui act în exerciţiul funcţiilor sale”, iar prin dispoziţiile art.3 se defineşte
“Corupţia pasivă a agenţilor publici naţionali”, arătând că aceasta constă în “fapta unuia dintre
agenţii săi publici (n.n. aparținând statelor parte la convenţie) de a solicita sau de a primi, direct
ori indirect, orice folos necuvenit pentru el sau pentru altcineva ori de a accepta oferta sau
promisiunea, cu scopul de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească un act în exercitarea
funcţiilor sale” 7.
Din analiza coroborată a dispoziţiilor menţionate se poate concluziona că funcţionarul,
public sau privat (denumit în legislaţia internaţională “agent public” sau “agent privat”) constituie
subiect activ calificat nemijlocit (autor) doar în cazul infracţiunilor de corupţie pasivă, în timp ce
în cazul infracţiunilor ce se circumscriu domeniului corupţiei active calitatea de subiect activ poate
fi îndeplinită de orice persoană, inclusiv de un funcţionar public, sub rezerva întrunirii condiţiilor
necesare tragerii la răspundere penală.

7
Corupția pasivă este definită în același sens și de doctrină (a se vedea D. Dolling, Revue international de droit penal
nr. 1-2/2003, p.39, apud. O.A. Sabău-Pop, Corupţia şi combaterea fenomenului prin mijloace juridice, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2011, p. 51), afirmându-se că „prin corupţie pasivă se înţelege faptul, intenţionat pentru un
funcţionar, de a solicita, pretinde sau primi avantaje, de orice natură ar fi, prin intermediul unor terţi, pentru el însuşi
sau pentru un terţ, sau de a accepta promisiunea acestora, pentru a îndeplini sau a nu îndeplini, contrar îndatoririlor
sale oficiale, un act al funcţiei sale sau un act în exerciţiul funcţiei sale, cât şi în alte documente internaţionale, cum ar
fi Programul global împotriva corupţiei derulat de ONU, care stabileşte că „esenţa fenomenului corupţiei constă în
abuzul de putere săvârşit în scopul obţinerii unui profit personal, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, în
sectorul public sau în sectorul privat”.

8
 În fine, partea introductivă mai conține referiri la obiectivele cercetării și la structura
lucrării, prezentate mai sus, și, totodată, prezintă metodele la care am apelat pentru realizarea
acestor obiective, adică:
a. metoda deductivă – folosită pentru formularea unor concluzii cu privire la soluția la care
am ajuns în urma analizei unei probleme de drept controversate sau neabordate de doctrină și
jurisprudență;
b. metoda inductivă – folosită pentru identificarea unor reguli (aspecte) generale sau comune
unor infracțiuni;
c. metoda hermeneutică – folosită pentru explicarea unor situații juridice pe baza mai multor
tipuri de interpretare (gramaticală, istorică, logico-sistematică, teleologică);
d. metoda comparativă – folosită pentru stabilirea unor asemănări și deosebiri între
infracțiunile de corupție (de pildă între luarea de mită și traficul de influență) sau cele asimilate
acestora;
e,metoda istorică – folosită atât pentru definirea conceptului de corupție, cât, mai ales,
pentru prezentarea evoluției reglementării infracțiunilor de corupție sau asimilate celor de corupție;
b. Partea I a lucrării este dedicată, așa cum deja am menționat, cercetării infracțiunilor
de corupție. Acestea sunt reglemntate într-o variantă tip de dispozițiile art.289-292 C. penal,
atunci când faptele sunt comise de funcționari publici sau în legătură cu aceștia; într-o variantă
atenuată, corespunzătoare faptelor comise de persoanele arătate de dispozițiile art.308 C.pen. (așa
numiții funcționari privați), precum și într-o varianta agravată, însă doar pentru infracțiunile de
luare de mită și trafic de influență comise de anumite categorii de funcționari publici, prevăzută
de art. 7 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.
Această primă parte a lucrării este la rându-i împărțită în două titluri, dezvoltate în câte
două capitole.
Primul titlu este dedicat infracțiunilor de corupție pasivă, iar cele două capitole care intră
în componența sa corespund celor două infracțiuni care fac parte din această categorie: luarea de
mită și, respectiv, traficul de influență.
Cel de-al doilea titlu analizează infracțiunile de corupție activă, darea de mită și
cumpărarea de influență, care vor fi tratate corespunzător în cele două capitole alocate titlului
respectiv.

9
 Gruparea infracțiunilor în modul arătat și analiza lor în funcție de tipul de corupție căreia
îi aparțin este oarecum atipică în raport cu modalitatea în care sunt tratate de obicei în lucrările de
specialitate și chiar în raport de succesiunea incriminărilor în Codul penal, în care criteriul de
așezare pare a fi cel al așa-zisului principiu al corelativității: „luare de mită- dare de mită”,
respectiv „trafic de influență- cumpărare de influență”.
Am considerat însă mai potrivită abordarea aleasă, în primul rând pentru că ea permite o
fixare mai temeinică a distincției între cele două mari tipuri de corupție, pasivă și activă, adică
între cel care „pretinde, primește sau acceptă promisiunea unor bani sau altor foloase care nu i se
cuvin”, pentru a-și exercita atribuțiile de serviciu sau pentru a influența exercitarea atribuțiilor de
serviciu într-un anumit fel, pe de o parte, și cel care „promite, oferă sau dă bani sau alte foloase
care nu i se cuvin” funcționarului de la care așteaptă adoptarea unei anumite conduite, favorabile,
legate de modul de exercitare a îndatoririlor sale de serviciu, pe de altă parte.
În al doilea rând, fiind astfel grupate, am putut realiza o analiză mai eficientă a problemelor
ce țin de elementul material al infracțiunii, inclusiv prin realizarea unor comparații, având în vedere
faptul că verbum regens este același pentru infracțiunile de corupție pasivă (pretinderea, primirea
sau acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase), respectiv pentru infracțiunile de corupție
activă (promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase).
Desigur, există și alte motive pentru care o astfel de grupare a infracțiunilor de corupție
prezintă avantaje pentru a realiza o analiză cât mai eficientă (cum ar fi existența unor cauze de
nepedepsire în cazul celor de corupție activă sau posibilitatea, în anumite situații, restituirii banilor
sau bunurilor oferite ca mită sau pentru cumpărarea influenței), însă aceste teme nu sunt vizate de
obiectul cercetării, astfel că nu vom insista asupra lor.
Preocuparea principală în dezvoltarea acestor trei direcții de analiză s-a axat însă pe
identificarea și dezvoltarea, prin comentariile făcute, a unor aspecte mai puțin relevate de doctrina
în materie sau a celor care sunt încă obiect al unor controverse, atât pentru a puncta caracterul de
noutate al lucrării, cât și pentru a putea propune soluții pentru rezolvarea practică a situațiilor
relevate.
Așa cum ne-am propus însă, în această secțiune introductivă am punctat și câteva dintre
aspectele care nu vor fi dezvoltate în cadrul analizei concrete a celor patru infracțiuni de corupție,
fie pentru că ele prezintă relevanță în dezvoltarea unor probleme de drept legate de cele trei
componente vizate de analiza detaliată (de pildă, necesitatea de a ne raporta în unele situații la

10
noțiuni ca „obiectul juridic special” sau la momentul „consumării infracțiunii”), fie pentru că sunt
adecvate unei abordări de ordin general, comune pentru toate infracțiunile, astfel încât să nu fie
nevoie să repetăm anumite aspecte, ci să ne concentrăm pe cele specifice fiecărei incriminări (intră
în această categorie o prezentare generală a calității de funcționar public sau privat, o analiză a
posibilităților ca persoana juridică să poată fi subiect activ al infracțiunilor de corupție pasivă,
precum și argumentarea concluziei că infracțiunile de corupție pot să fie comise atât cu intenție
directă, cât și eventuală).
Cercetarea efectuată cu privire la infracțiunile de corupție activă sau pasivă ne-a
demonstrat că în cadrul acestei prime categorii de infracțiuni analizate doctrina și jurisprudența
sunt destul de unitare (ori cel puțin sunt conturate opinii majoritare ferm delimitate) în privința
soluțiilor adoptate în răspuns la problematica aferentă acestor infracțiuni, motiv pentru care există
și o coerență a practicii judiciare. Desigur, în funcție de speța concretă pot fi identificate în orice
moment noi probleme de interpretare, dar, în general, aspectele care încă primesc o interpretare
neunitară pot fi ușor identificate. Așa cum se poate desprinde din studiul realizat, în materia
infracțiunilor de corupție încă nu există consens cu privire la:
- stabilirea calității unora dintre persoanele care comit infracțiunea de luare de mită sau în
legătură cu care se comit alte fapte de corupție ca aparținând uneia dintre categoriile prevăzute de
art. 175 alin. (1) sau art 175 alin. (2) c.pen., pe de o parte, sau art. 308 C.pen pe de altă parte, de
cele mai multe ori apelându-se la instanța supremă pentru a se pronunța în probleme respectivă;
- stabilirea încadrării juridice dată faptei comise de intermediar în raport cu cele comise de
persoanele pentru care acționează: fie pentru mituit și mituitor, fie pentru traficantul de influență
și cumpărătorul de influență;
- stabilirea participației și chiar a răspunderii penale a intermediarului atunci când intervenția
sa se materializează prin acte de determinare sau/și complicitate la realizarea unei modalități a
infracțiunilor de corupție (de regulă la darea-primirea bunurilor), comise ulterior momentului
consumării infracțiunii de corupție printr-o altă modalitate alternativă, săvârșită de autor;
- determinarea aptitudinii persoanei juridice de a fi autor al infracțiunii de luare de mită sau a
variantei agravate a traficului de influență;
- stabilirea formei de vinovăție în comiterea faptelor de corupție, constând atât în intenția
directă, cât și în intenția eventuală etc.

11
 Pentru fiecare dintre problemele enumerate am prezentat și soluții, urmând a vedea în ce
măsură acestea vor fi puse în practică.
c. Partea a II-a a lucrării tratează infracțiunile asimilate celor de corupție, prevăzute de
art. 10- 132 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de
corupție8 și reprezintă, așa cum am menționat anterior, principalul element de noutate și
originalitate pe care lucrarea îl aduce în peisajul doctrinar dezvoltat în legătură cu aceste
infracțiuni.
Astfel, cercetarea nu s-a oprit, ca în cazul altor lucrări pe aceeași temă, la o analiză schematică
a respectivelor incriminări, care să se limiteze exclusiv la evidențierea în cuprinsul textului
incriminator a elementelor de tipicitate ale infracțiunii, deoarece o astfel de abordare nu ar fi permis
relevarea numeroaselor probleme cauzate de reglementarea ambiguă, deficitară pe alocuri,
reglementare care a condus în practică, și nu de puține ori, la soluții diametral opuse în cazul unor
spețe similare. Dimpotrivă, am încercat, prin abordarea avută, să disecăm cât mai mult conținutul
acestor infracțiuni, considerând că, odată evidențiate, problemele care au generat sau sunt pe
punctul de a genera practică neunitară, să poată să își găsească în cele din urmă o soluționare
adecvată.
Am constatat astfel că fiecare dintre infracțiunile prevăzute de art. 10-13 din Legea nr.78/2000
prezintă mai multe modalități de realizare, ceea ce ne-a permis să le analizăm fie ca infracțiuni cu
conținut alternativ (de exemplu, infracțiunea prevăzută de art. 11), fie ca infracțiuni cu conținuturi
alternative (cele reglementate de dispozițiile art. 10-1 lit.a)-c) fiind un exemplu în acest sens..
Totodată, pe lângă calitatea generică de funcționar public cerută autorului acestei infracțiuni,
acesta mai trebuie să o îndeplinească și pe aceea de a se încadra într-una dintre categoriile de
persoane dintre persoanele prevăzute de art. 1 din Legea nr. 78/2000 sau să aibă încă o calitate,
cerută de textul infracțiuniicum ar fi accea de deținător al unor informații nedestinate publicității.
În genere subiectul activ nemijlocit trebuie să îndeplinesacă și alte condiții pentru a avea
vocația de a comite în calitate de autor vreuna dintre infracțiunile prevăzute de legea specială, însă
cele mai multe condiții sunt atașate elementului material al acestor infracțiuni. Neîndeplinirea
uneia dintre condițiile cerute va face ca să nu fie întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii
din legea specială, însă pot fi întrunite condițiile altei infracțiuni (cum ar fi infracțiunea simplă de
abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 C.penal).

8
Publicată în M.Of. nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare

12
 Între aceste cerințe se numără și comiterea faptelor „în scopul dobândirii de bani sau alte
foloase” (element ce califică de fapt aceste infracțiuni în „asimilate celor de corupție”), astfel că
dacă o astfel de condiție nu va fi îndeplinită, nu avem în niciun caz întrunite toate condițiile pentru
ca fapta concretă să fie cercetată sau să atragă răspunderea penală.
În genere însă jurisprudența în materie este destul de neunitară, așa cum reiese din
cercetarea realizată, iar această situație este cauzată inclusiv de faptul că unele dintre condițiile
atașate elementului material, de pildă, sunt definite de legislația civilă sau fostă comercială (cum
ar fi noțiune de”valoare comercială reală”, cu care operează textul art. 10 din Legea nr.78/2000
sau sintagmele de operațiuni comerciale, tranzacții comerciale etc. ce se regăsesc în dispozițiile
art. 10-12 etc), legislație care se află într-o continua schimbare.
Este greu de prevăzut cât timp va mai trece până ce aceste infracțiuni vor găsi o interpretare
unitară. În urma studiului întreprins, considerăm că acest lucru este aproape irealizabil fără o
intervenție legislativă serioasă asupra textului infracțiunilor reglementate de legea specială.
Practic, majoritatea dintre acestea au fost edictate în baza unei legi, Codul comercial, în prezent
abrogate, iar termenii care se regăsesc în conținutul unora dintre infracțiuni nu mai au corespondent
în legislația civilă care i-a luat locul celei comerciale. Chiar dacă există norme prin care se stabilesc
astfel de corespondențe (analizate pe larg în cuprinsul părții introductive a acestei a II-a părți a
tezei), jurisprudența nu le-a îmbrățișat. Totuși, existența unor astfel de prevederi a fost valorificată
de Curtea Constituțională în mai multe rânduri pentru respingerea unor excepții de
neconstituționalitate vizând chiar problemele învederate.
Deciziile instanței de contencios constitutional, la care am făcut referire în mai multe
rânduri pe parcursul cercetării, „confirmă” practic acuratețea reglementărilor, în timp ce
jurisprudența analizată și problemele relevate din analiza textului unora dintre infracțiuni
demonstrează exact contrariul.
Trebuie remarcat totuși faptul că, recent, legiuitorul a avut o primă inițiativă de a remedia o
parte dintre problemele controversate pe care jurisprudența le-a înregistrat, de multe ori
contradictoriu. Este vorba de definirea expresiilor ”operațiuni financiare” și ”operațiuni financiare
ca acte de comerț”, definiții ce au fost incluse în cuprinsul art. 12 al Legii nr.78/2000 prin Legea
nr. 160/2019.9 Anterior introducerii acestor prevederi, jurisprudența ajunsese la un impas, soluții
de condamnare sau achitare în situații similare fiind des întâlnite.

9
Publicată în M.Of. nr. 629/29 iulie 2019

13
 Rămâne de văzut însă dacă înțelesul dat acestor expresii va uniformiza practica judiciară sau
va naște noi controverse.
Ca și în cazul primei părți a lucrării, și această a doua parte este subdivizată în două titluri.
Primul titlu este dedicat infracțiunilor asimilate celor de corupție care sunt reglementate
exclusiv de legea specială, fără corespondent (de altfel nu au nici denumire marginală) în Codul
penal. Intră în această categorie infracțiunile reglementate prin dispozițiile art. 10-13 din Legea nr.
78/2000, infracțiuni care se regăseau, cu un conținut ușor diferit, și în varianta inițială a legii și pe
care, din acest motiv, le-am mai denumit și infracțiuni asimilate celor de corupție propriu-zise.
Spre deosebire de acestea, șantajul, prev. de art.131, abuzul în serviciu și uzurparea funcției,
prevăzute de art. 132 al Legii nr.78/2000, care vor intra în componența titlului al II-lea a celei de-
a doua părți au fost incluse ulterior și succesiv în cuprinsul legii speciale. Acestea reprezintă
variante agravante și, în același timp, speciale ale infracțiunilor corespondente din Codul penal.
Totodată, aceste au și anumite particularități, șantajul putând să fie comis, în anumite circumstanțe,
și de o persoană lipsită de calitate, iar abuzul în serviciu fiind singura infracțiune dintre cele
assimilate celor de corupție pentru care legea prevede posibilitatea comiterii într-o variantă
atenuată, de către persoanele arătate de art. 308 C.penal.
Între problemele ce au iscat sau sunt apte să declanșeze controverse, asociate conținutului
constitutiv al infracțiunilor asimilate celor de corupție, putem enumera:
- necorelarea dispozițiilor art. 5 alin. (2) cu modificările succesive ale Legii nr.78/2000, în
ceea ce privește includerea în conținutul său și a infracțiunilor de șantaj, prev. de art. 131, precum
și abuzul în serviciu, prev. de art. 132 (reglementate totuși în cadrul secțiunii a 3-a a legii speciale),
pentru a reda cadrul complet al infracțiunilor asimilate celor de corupție;
- omisiunea legiuitorului de a pune în corespondență dispozițiile Legii nr. 78/2000 cu cele
ale art. 308 C.penal, privind incidența variantei atenuante a unora dintre infracțiunile asimilate
celor de corupție, atunci când faptele sunt comise de funcționari privați, posibilitate ce rezultă din
analiza dispozițiilor art.1 din Legea nr.78/2000, care enumeră categoriile de persoane care pot avea
calitatea de autor al infracțiunilor reglementate de lege;
- omisiunea legiuitorului de a corela dispozițiile art. 1 lit. g), ce se referă doar la alte
persoane fizice ca potențiali subiecți activi ai infracțiunilor reglementate de legea specială, cu
verbum regens al unora dintre infracțiunile asimilate celor de corupție, care permite săvârșirea
acestora și de către persoana juridică;

14
 - omisiunea legiuitorului de a defini în conținutul Legii nr.78/2000 anumiți termeni sau
noțiuni ce se regăsesc în conținutul constitutiv al infracțiunii, pentru a evita interpretările
contradictorii (în condițiile în care Codul comercial pe care s-a bazat reglementarea este abrogat,
iar termenii folosiți în ”compensație” de Noul cod civil nu par totdeauna adecvați pentru conținutul
incriminărilor), cum ar fi: „operațiuni comerciale”, „tranzacții comerciale” sau „tranzacții
financiare”, mai ales că un prim pas a fost făcut în această direcție prin definirea
sintagmelor”operațiuni financiare” sau „operațiuni financiare ca acte de comerț”,;
- deficiențele de redactare a dispozițiilor art. 11, în care scopul dobândirii de bani sau alte
foloase este prevăzut ca element al laturii obiective, și într-o exprimare care îl face aproape
imposibil de dovedit, spre deosebire de celelalte infracțiuni, în care scopul este atașat în special
laturii subiective;
- deficiențele de reglementare ale aceluiași text de lege care permit crearea de confuzie
între atribuția îndeplinită și acțiunea ce definește elementul material;
- deficiențele de reglementare ale art. 12 lit.a) în ceea ce privește stabilirea condițiilor
subiectului activ sau cele ale elementului material etc.
În consecință, obiectivului tratării în cadrul aceleiași lucrări a infracțiunilor de corupție și
a celor asimilate celor de corupție, cu aspectul de originalitate constând într-o abordare
preponderant din perspectivă practică, i s-au adăugat cele privind identificarea problemelor legate
de modul defectuos de redactare a unora dintre incriminări, ce a avut drept consecință o
jurisprudență cu caracter neunitar, probleme pentru rezolvarea cărora am făcut propuneri de
modificare legislativă.
Putem spune, la finalul cercetării, că obiectivul general urmărit a fost realizat. Prin
identificarea problemelor, propunerea unor soluții, inclusiv de lege ferenda, în legătură cu modul
de reglementare a infracțiunilor de corupție și a celor asimilate acestora, sperăm ca prezenta lucrare
să constituie un ghid util pentru practicieni, la fel și pentru cei interesași să dezvolte doctrina, în
special în materia infracțiunilor asimilate celor de corupție, și care pot găsi în aceasta un punct de
plecare pe care să sprijine argumente pro și contra soluțiilor propuse, știut fiind că dezbaterea unei
probleme are mai multe șanse să ajungă la rezolvarea corectă atunci când este analizată din mai
multe perspective.

15