Structura atmosferei,

temperatura atmosferei si
miscarile aerului
Elev: Andrei Mihai-Cosmin
Clasa a XI-a E
Profesor coordonator: Lazarescu Romanta
Liceul Teoretic I.C. Vissarion Titu
Cuprins
1. Introducere……………………………………………………..…pag. 3
2. Structura atmosferei……………………………………………..pag. 4
3. Temperatura atmosferei; Profilul vertical al temperaturii atmos-
ferei……………………………………………………………...….pag. 6
4. Miscarile aerului-circulatia atmosferei……………………….pag. 8
5. Masele de aer……………………………………………….….pag. 12
6. Bibliografie……………………………………………………….pag. 15
1. Introducere
 Atmosfera desmneaza invelisul de aer sau alte gaze ale Pamantului sau al altui
corp ceresc. Atmosfera planetei este practice 100% gazoasa, fiind comusa din aer,
contine insa si urme de substante solide si lichide fin divizate. Atmosfera este numita
si simplu “aer”.

 Atmosfera de astazi a Pamantului contine azot molecular diatomic (N2) in proportie

de 78,2%, oxigen molecular diatomic (O2), aporximativ 20,5%, argon (Ar) (0.03%),
ozon (O3), oxygen monoatomic si alte gaze, praf, fum, aerosoli etc.

 Compoziția atmosferei s-a schimbat de-a lungul celor aproximativ 2,5 - 2,8 miliarde
de ani de când există, de la o atmosferă primitivs la cea actuală, trecând prin mai
multe faze intermediare, în decursul cărora ea si-a schimbat nu numai compozitia
chimică, dar si alte caracteristici precum densitate, grosime, transparentă si altele.
2. Structura atmosferei
 Atmosfera terestră are o masă de cca 4,9 · 1018 kg si este alcătuită in functie de
temperatură din mai multe straturi, partea superioară a fiecărui strat terminându-se
cu o zonă de asa-numită „pauză”:
• Troposfera între 0 km deasupra muntilor înalti și 7 km în zona polară și 17 km la
tropice (inclusiv tropopauza). Ea are o grosime medie de ≈11 km (1/600 din raza de
6.371 km a Pământului). Dacă se închipuie un Pământ cu diametrul de 1 m, atunci
troposfera ar avea o grosime de numai 0,863 mm. Troposfera constituie aproximativ
90 % din masa totală a atmosferei. Aici, în stratul inferior al atmosferei, au loc
fenomenele meteorologice.
• Stratosfera între 7 - 17 până la 50 km (inclusiv stratopauza)
• Mezosfera între 50 și 80 km (inclusiv mezopauza)
• Termosfera numită și „ionosferă” între 80 și 640 km; denumirea de „termo-” este
legată de cresterea relativ bruscă a temperaturii cu altitudinea, iar cea de „iono-”
de fenomenul de ionizare a atomilor de oxigen si azot existenti, care astfel devin
buni conducători de electricitate si au influență asupra transmisiilor radio.
• Exosfera între 500 și 1.000 km până la cca 100.000 km, cu o trecere treptată la
spațiul interplanetar.
Structura atmosferei pe axa a inaltimii (Ox) si axa a temperaturii (Oy)
3. Temperatura atmosferei; Profilul vertical al
temperaturii atmosferei

 Profilul vertical al temperaturii atmosferice formează variabilitatea temperaturii

împreună cu înăltimea. Temperatura atmosferei variază în functie de înăltimea
deasupra nivelului mării, și pe baza profilului, diferentierea straturilor atmosferice
este dificilă. Imaginea prezintă temperatura aerului în functie de înăltimea
deasupra pământului (de la 0 până la 35 km), explicând modul în care masele de
aer se deplasează în atmosferă si, de ce această parte a atmosferei este împărtită
în două părti: troposfera (până la 14 km), unde temperatura scade si stratosfera
(peste 14 km), unde temperatura creste.
4. Miscarile aerului-ciruclatia atmosferica
Circulatia atmosferică reprezintă fenomenul de miscare continuă a aerului, sub
influenta directă a unor puncte de minimă si de maximă presiune de pe suprafata
terestră.

La baza fenomenelor care se petrec în cadrul planetei noastre, stă energia solară,
fără de care procesele desfășurate actualmente pe Pământ ar fi inexistente. Această
energie solară, primită de către Pământ, reprezintă a doua miliarda parte din
cantitatea totală de energie emisă de către Soare.

Totuși, această energie este repartizată în cantități diferite pe Pământ, în funcție de

latitudinea locului în care ne aflăm. Acest lucru este datorat formei sferice a
Pământului. Astfel, dacă ne raportăm la o distanță de 20 de grade în latitudine,
cantitatea de energie calorică primită de suprafața terestră va fi diferită, în funcție de
distanța față de Ecuator.
 Dacă ne aflăm pe Ecuator, suprafața determinată de cele 20 de grade de lati-
tudine va fi mai mică, datorită curbării mai puțin accentuate a Pământului. Dacă ne
aflăm pe paralela de 45 de grade latitudine nordică, suprafața determinată de cele
20 de grade de latitudine va fi mai mare, datorită curbării mai accentuate a
Pământului.
Din această cauză, aceeași cantitate de radiație calorică va fi repartizată pe o
suprafață mai mică, la Ecuator, sau pe o suprafață mai mare, la latitudinea de 45 de
grade latitudine nordică. Ca urmare a acestui fenomen, la Ecuator temperatura va fi
mai ridicată, iar la paralela 45 de grade latitudine nordică, temperatura va fi mai
scăzută.
Prin generalizare, temperatura scade progresiv de la Ecuator către cei doi poli.
Din această cauză, pe suprafața terestră se produc două areale de minimă și de
maximă temperatură. La Ecuator, temperatura va fi maximă, iar la poli temperatura
va fi minimă.
 În momentul în care temperatura este maximă, aerul se dilată, datorită unei agitații
termice mai accentuate, mărindu-și suprafața de extindere. Din această cauză,
presiunea va fi minimă, deoarece ea reprezintă raportul dintre forță și suprafață (cu
cât suprafața este mai mare, cu atât presiunea va fi mai mică). Astfel, se creează o
arie de minimă presiune în lungul Ecuatorului, denumită ciclon sau depresiune barică
(notat D).

În momentul în care temperatura este minimă, aerul se contractă, datorită unei

agitații termice mai puțin accentuate, micșorându-și suprafața de extindere. Din
această cauză, presiunea va fi maximă, deoarece ea reprezintă raportul dintre forță și
suprafață (cu cât suprafața este mai mică, cu atât presiunea va fi mai mare). Astfel,
se creează o arie de maximă presiune de jur împrejurul polilor, denumită anticiclon
(notat M).
 Ca urmare a faptului că zona cu temperaturi foarte ridicate din jurul Ecuatorului se
întinde pe aproximativ 30° latitudine, temperatura aerului reușește să scadă cu o
anumită valoare de la Ecuator până la paralelele de 30°. Astfel, se produce o nouă
arie de minimă temperatură, la limita zonei calde. Concomitent, se formează un
anticiclon.
Ca urmare a faptului că zona cu temperaturi foarte scăzute din jurul polilor se întinde
pe aproximativ 30° latitudine, temperatura aerului reușește să crească cu o anumită
valoare de la poli până la paralelele de 60°. Astfel, se produce o nouă arie de maximă
temperatură, la limita zonei reci. Concomitent, se formează un ciclon.
5. Masele de aer
Masele de aer reprezintă cantități uriașe de gaz atmosferic, aflate în deplasare
circulatorie, în toată masa troposferei.

În cazul unui anticiclon, deplasarea maselor de aer este descendentă și divergentă,

adică acestea coboară dinspre partea superioară a troposferei, ajung pe suprafața
terestră și apoi pleacă dinspre aria de maximă presiune înspre alte două arii de minimă
presiune.

În cazul unui ciclon, deplasarea maselor de aer este ascendentă și convergentă,

adică acestea vin dinspre punctele de maximă presiune, se unesc în punctul de
minimă presiune, iar apoi urcă înspre partea superioară a troposferei.

Astfel, deplasarea circulatorie a maselor de aer impune evidențierea a patru mari

sectoare în traseul acestora.
 Urmărind două mase de aer care pornesc dinspre o arie anticiclonală și se depla-
sează înspre două arii ciclonale diferite, vom constata mai multe sectoare diferite:
•Un prim sector, în care masele de aer se deplasează orizontal și divergent, în partea
inferioară a troposferei, dinspre aria anticiclonală înspre ariile ciclonale.
•Un al doilea sector, în care masele de aer se deplasează vertical și ascendent,
deasupra punctelor de minimă presiune.
•Un al treilea sector, în care masele de aer se deplasează orizontal și convergent, în
partea superioară a troposferei, dinspre ariile ciclonale înspre aria anticiclonală.
•Un al patrulea sector, în care masele de aer se deplasează vertical și descendent,
deasupra punctului de maximă presiune.
Urmărind două mase de aer care se deplasează dinspre două arii anticiclonale diferite și
ajung într-o arie ciclonală, vom constata mai multe sectoare diferite:
•Un prim sector, în care masele de aer se deplasează orizontal și convergent, în partea
inferioară a troposferei, dinspre ariile anticiclonale înspre aria ciclonală.
•Un al doilea sector, în care masele de aer se deplasează vertical și ascendent, deasupra
punctului de minimă presiune.
•Un al treilea sector, în care masele de aer se deplasează orizontal și divergent, în partea
superioară a troposferei, dinspre aria ciclonală înspre ariile anticiclonale.
•Un al patrulea sector, în care masele de aer se deplasează vertical și descendent,
deasupra punctelor de maximă presiune.
6. Bibliografie

1. https://ro.wikipedia.org/

2. https://polarpedia.eu/