Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Energia hidroelectrică, sau hidro electricitatea, reprezintă generarea de electricitate cu ajutorul unor turbine
angrenate de apă..
Energia hidroelectrică are aplicații in tehnologii mult mai vechi care au fost folosite timp de câteva secole pentru
a transforma energia apelor curgătoare (energia hidro) in alte forme de energie mult mai accesibile si mai
folositoare, de exemplu morile de apa. Energia hidroelectrica se bazeaza pe faptul ca curgerea de apa are un
debit regulat si adecvat, si o cădere suficienta de înălțime).
O hidrocentrală este o centrală electrică folosită pentru a transforma energia mecanică produsă de apă în energie
electrică.
Printr-un baraj de acumulare a apei pe cursul unui râu, unde poate exista eventual și o cascadă, se realizează
acumularea unei energii potențiale, transformată în energie cinetică prin rotirea turbinelor hidrocentralei. Această
mișcare de rotație va fi transmisă mai departe printr-un angrenaj de roți dințate generatorului de curent electric,
care va transforma energia mecanică în energie electrică.
Energia hidroelecrica este cu siguranta cea mai raspandita si cea mai matura aplicatie a energiei regenerabile.
22% din productia mondiala de energie provine de la hidro centrale, multe dintre ele sunt hidrocentrale de putere
mica (SHP) care produc mai putin de 10 MW; sunt mai mult de 17400 de astfel de hidrocentrale in Europa.
Energia hidroelectrica se bazeaza pe o tehnologie matura care a evoluat in ultimii 100 de ani.Tehnologia a fost
adaptata pentru toate domenile de aplicatii:
Hidrocentrale PICO-electrice <5kW
Hidrocentrale MICRO si MINI-elecrice 5kW – 100kW
Hidrocentrale mici 100kW-10M
Hidrocentrale mari >10MW
Se pot folosi configuratii, depinzand de conditiile topografice si hidrologice, dar toate adopta acelasi principiu
general. Pentru a determina potentialul energetic al apei curgatoare dintr-un rau sau parau este necesar sa se
determine atat debitul cat si caderea de apa. Debitul este cantitatea de apa care curge prin dreptul unui punct intr-
o perioada de timp data. Unitatile de masura folosite sunt: l/sec si m 3 /sec. Căderea este inaltimea verticala, in
metri, de la turbina (punctul in care energia este extrasa din apa) pana in punctul unde apa intra in canalul de
admisie.
Energia se pierde atunci cand este convertita dintr-o forma in alta. Turbinele relativ mici au in foarte putine
cazuri un randament mai mare de 80%; restul de 20% este alcatuit din energie cinetica si zgomot. Se va pierde si
energie prin tevi sau canale datorita frecarii. Printr-o conceptie atenta aceste pierderi pot fi minimizate.
Folosirea căderii de apă acest parametru este determinat de diferența de nivel dintre oglinda apei din lacul de
acumulare (în spatele barajului) și oglinda apei de jos după ce apa a trecut prin turbină. După acest criteriu sunt
hidrocentrale:
cu o cădere mică de apă - < 15 m, debit mare, cu turbine Kaplan
cu o cădere mijlocie - 15–50 m, cu debit mijlociu, cu turbine Francis sau Kaplan
cu o cădere mare 50–2.000 m, cu un debit mic de apă, turbinele utilizate fiind turbinele Pelton sau Francis
Hidrocentralele mai pot fi clasificate după capacitate, sau după felul construcției, ca de exemplu hidrocentrale:
așezate pe firul râului (centrale fluviale), producând curent în funcție de debitul râului respectiv
cu lac de acumulare
CHEAP - centrale hidroelectrice cu acumulare prin pompare
cu caverne pentru acumularea apei
Tehnologia turbinelor
Din varietatea de componente dintr-o hidrocentrala, turbina este componenta de baza in producerea de energie.
Deoarece reprezinta o parte majora din costul instalatiei si defineste recuperarea investitiei, turbina trebuie sa fie
cat mai eficienta in raport cu costul ei. Sunt tipice doua categorii de turbine, dar exista multe modificari si
rafinamente in cadrul acestor categorii.
Energia hidraulică reprezintă capacitatea unui sistem fizic (apă) de a efectua un lucru mecanic la trecerea dintr-o
poziție dată în altă poziție (curgere). Datorită circuitului apei în natură, întreținut automat de energia Soarelui,
energia hidraulică este o formă de energie regenerabilă.
Energia hidraulică este o energie mecanică formată din energia potențială a apei dată de diferența de nivel între
lacul de acumulare și centrală, respectiv din energia cinetică a apei în mișcare. Exploatarea acestei energii se face
actualmente în hidrocentrale, care transformă energia potențială a apei în energie cinetică. Aceasta e apoi captată
cu ajutorul unor turbine hidraulice care acționează generatoare electrice care în final o transformă în energie
electrică.
Lac de acumulare pe Valea Mal, Austria
98%. Este procentul de electricitate din surse regenerabile pe care Costa Rica a reușit să îl asigure pe parcursul
anului 2016. Informația vine din partea Institutului de Electricitate din Costa Rica, care a omis însă să
evidențieze despre ce tip de energie este de fapt vorba.
În jur de 75%-80% din electricitatea produsă de Costa Rica este obținută cu ajutorul hidrocentralelor.
Performanța este posibilă datorită reliefului, a numeroaselor râuri și a cantității mari de precipitații înregistrate.
Conform Băncii Mondiale, Costa Rica se situa în 2014 pe locul VI în lume la acest capitol, cu aproape 3.000 de
mm pe an (comparativ, în România se înregistrează 637 mm de precipitații anual). Mixul lor energetic este
completat de energia geotermală (15%), solară, eoliană și din biomasă.
În jur de 75%-80% din electricitatea produsă de Costa Rica este obținută cu ajutorul hidrocentralelor
Deși regenerabilă, hidroenergia nu este însă atât de verde precum pare. Hidrocentralele un impact semnificativ
asupra mediului: distrug ecosistemele, afectează migrația peștilor și a animalelor și strămută oameni.
Potrivit unui raport al WWF, 60% dintre cele mai mari 227 de râuri ale lumii au fost fragmentate de barajele
amenajate pentru construcția de hidrocentrale. Astfel, au fost distruse zonele umede și s-a înregistrat un declin al
speciilor de pești de apă dulce și păsări care depind de râuri pentru hrană. Mai mult, milioane de oameni au fost
forțați să se mute.
Pe lângă impactul asupra habitatelor și cel social-economic, construcția de hidrocentrale mai are un dezavantaj.
Potrivit unui studiu realizat anul trecut, barajele artificiale, fără de care nu pot funcționa hidrocentralele, sunt mai
dăunătoare pentru mediu decât se credea până acum. Se pare că acestea generează cu 25% mai mult metan decât
se estimase anterior, un gaz de 30 de ori mai periculos decât dioxidul de carbon.Cele 847 de baraje și lacuri de
acumulare existente la nivel mondial produc 1.3% din cantitatea totală de gaze cu efect de seră – adică
aproximativ un miliard de tone. Cu toate acestea, emisiile nu sunt măsurate de către instituția Națiunilor Unite
care se ocupă cu monitorizarea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Constructia unei noi hidrocentrale in Costa Rica
Cu toate acestea, atât WWF, cât și alte organizații de mediu, recunosc avantajele folosirii hidroenergiei ca sursă
alternativă la energia produsă din arderea de combustibili fosili. Avertizează însă că, în construcția de noi baraje
și hidrocentrale, trebuie ținut cont de impactul lor asupra mediului și oamenilor.
Cât de sustenabil este totuși sectorul energetic din Costa Rica?
Rezultatele înregistrate în 2016 de Costa Rica nu sunt surprinzătoare. În 2015, statul a asigurat 99% din
electricitate din surse regenerabile. Iar anul 2017 se anunță și mai optimist: există o prognoză de ploi abundente
și perspectiva producției de energie eoliană cu ajutorul a 4 noi centrale eoliene.
Performanțele i-au fost însă contestate. Potrivit jurnaliștilor de la The Guardian, dacă se ține cont de dependența
de petrol a sectorului de transporturi, energia regenerabilă reprezintă doar un sfert din cantitatea totală de energie
folosită. Doar 2% dintre mașinile deținute de cetățeni sunt hibrid sau electrice.
Cu toate acestea, trebuie să recunoaștem că statul central-american este mai sustenabil decât multe alte țări.
Eforturile autorităților nu au trecut neobservate. Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) dă țara ca
exemplu de sustenabilitate, mai ales datorită politicilor legate de defrișări și împăduriri.
Hidroenergia reprezinta energia maselor de apa care se deplaseaza. Din cele mai vechi timpuri a fost utilizata la
morarit, in gatere la taierea lemnului, la irigarea culturilor, spalarea minereurilor etc. Pe scurt va povestim mai
jos cateva dintre caracteristicile energiei hidro, care o fac atat de pretioasa pentru industrie dar si pentru viata
noastra de zi cu zi.
Hidroenergia este cel mai frecvent utilizat tip de energie regenerabila.
Hidroenergia utilizeaza ciclul apei Pamantului pentru a genera curent. Datorita miscarilor apei in aval, se creaza
energia kinetica, iar aceasta poate fi transformata in energie electrica.
Hidroenergia este una dintre cele mai convenabile surse de energie in ceea ce priveste costurile.
Este singura sursa de energie regenerabila care concureaza cu combustibilii fosili.
In prezent, 20% din energia electrica din lume este oferita de hidrocentrale. Acestea sunt sursa principala de
energie pentru mai mult de 30 de tari.
Hidroenergia in Romania
Productia de energie a Romaniei in luna aprilie 2016 s-a datorat hidrocentralelor in proportie de ~35%, arata
ANRE, pe baza raportarilor lunare ale producatorilor din Romania.
Hidroenergia nu polueaza aerul, in schimb, presupun utilizarea unor baraje care pot influenta ecosistemele
raurilor.
Rezervoarele formate de barajele hidroelectrice ofera multe oportunitati recreationale: canotaj, pescuit, sporturi
nautice, drumetii, zone de picnic
Hidroenergia este, alaturi de energia eoliana, o sursa care nu contribuie la incalzirea globala, datorita emisiei 0
de substante poluante si gaze cu efect de sera
Avantajul hidroenergiei fata de alte surse de energie consta in media precipitatiilor. Aceasta este destul de
previzibila, prin urmare, rezultatul este fiabil
Grupul CEZ in Romania detine sistemul hidroenergetic de langa Resita, in judetul Caras-Severin. Cele 4
microhidrocentrale (Grebla, Crainicel 1, Crainicel 2 si Breazova) si amenajarile hidro aferente, de la Trei Ape,
Gozna, Valiug si Secu, cu o capacitate totala instalata de aproximativ 18 MW si o productie de circa 70 GWh/an,
au fost reabilitate in scopul cresterii eficientei, capacitatea de productie ridicandu-se la aproximativ 22 MW dupa
finalizarea procesului de modernizare.
Grupul CEZ este unul dintre cei mai puternici producatori, furnizori si distribuitori de energie din Europa, atat
din punct de vedere al capacitatilor operationale cat si din punctul de vedere al numarului de clienti deserviti.
Grupul CEZ este un jucator cheie pe piata de energie electrica a Europei Centrale si este al doilea mare
exportator de energie din Europa.
Grupul CEZ acopera domenii industriale variate, pornind de la extractia de materii prime, generarea de energie,
distributia de energie si pana la comercializarea energiei electrice si termice, precum si a produselor auxiliare.
Grupul CEZ este prezent pe piata romaneasca inca din anul 2005, odata cu preluarea companiei de distributie
Electrica Oltenia SA, care dupa procesul de transformare asigura alimentarea cu energie electrica a sapte judete:
Arges, Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt, Valcea si Teleorman. Afacerile Grupului CEZ in Romania sunt reprezentate
de cele 5 companii - CEZ Distributie, CEZ Romania, CEZ Vanzare, CEZ Servicii si CEZ Trade.
Grupul CEZ investeste 1,1 miliarde Euro in realizarea celui mai mare parc eolian pe uscat din Europa, cu o
putere totala instalata de 600 MW. Parcul Eolian CEZ de la Fantanele si Cogealac va avea astfel capacitatea
aproximativ egala cu cea a unui reactor de la Cernavoda si dublul capacitatii instalate a celui mai mare parc
operational in prezent (Parcul eolian Whitelee, Scotia, 322 MW). Constructia parcului amplasat la nord de
Constanta se desfasoara in doua etape - prima, aflata la Fantanele, include 139 de turbine eoliene cu o capacitate
de 347,5 MW si a fost complet pusa in functiune la sfarsitul anului 2010. Cea de-a doua etapa, in zona Cogealac,
care va produce 252,5 MW si va cuprinde 101 turbine, este preconizata sa fie finalizata pana la sfarsitul anului
2011. La finalizarea ambelor etape ale proiectului, CEZ va putea furniza 10 % din totalul energiei regenerabile
produse in Romania, incluzand marile hidrocentrale.
In vederea indeplinirii directivei UE de a asigura provenienta a 20% din productia totala de energie electrica din
surse regenerabile pana in anul 2020, investitia derulata de Grupul CEZ in Dobrogea este una deosebit de
importanta. In 2009 in Romania numai 14 MW au fost instalati in scopul valorificarii potentialului eolian.
In 2011, Grupul CEZ in Romania a achizitionat sistemul hidroenergetic din judetul Caras Severin, format din 4
microhidrocentrale (Grebla, Crainicel 1, Crainicel 2 si Breazova) si patru lacuri de acumulare (Trei Ape, Gozna,
Valiug si Secu), avand o capacitate totala instalata de aproximativ 18 MW si o productie de circa 70GWh/an.
Grupul CEZ in Romania a finalizat demersurile necesare preluarii operationale a companiei TMK Hydroenergy
Power care detine sistemul hidroenergetic de langa Resita, judetul Caras Severin.
In luna decembrie 2010, Grupul CEZ in Romania a achizitionat 100% actiunile companiei TMH Hydroenergy
Power, urmand o perioada de finalizare a tranzactiei si indeplinire a demersurilor legale de preluare. La inceputul
lunii iunie, toate aceste conditii au fost indeplinite, TMK Hydroenergy Power devenind parte a Grupului CEZ.
Valoarea tranzactiei este de 19,8 milioane euro.
Capacitatea totala instalata a sistemul hidroenergetic din judetul Caras Severin este de aproximativ 18 MW,
compania detinand patru lacuri de acumulare cu baraje (Trei Ape, Gozna, Valiug, Secu) si patru
microhidrocentrale (Grebla, Crainicel I, Crainicel II si Breazova). Fiecare dintre microhidrocentrale are, in
prezent, o capacitate instalata de pana la 10MW.
Pe termen scurt, Grupul CEZ va urmari stabilizarea afacerii si identificarea unor masuri pentru optimizarea
productiei. Obiectivul de afaceri pe termen mediu al Grupului CEZ este retehnologizarea instalatiilor, proces
deja demarat si care va continua in urmatorii aproximativ doi ani. Pe tot parcursul retehnologizarii, Grupul CEZ
isi va respecta toate obligatiile legale privind operarea sistemului.
In urmatorii trei ani, Grupul CEZ are posibilitatea de a aplica pentru obtinerea unui Certificat Verde pentru
1/2MW.
Aceasta noua achizitie se aliniaza politicii CEZ de a se concentra asupra afacerilor principale din tarile in care
opereaza deja si, in plus, se afla pozitionata in zona de producere a energiei regenerabile.
Hidrocentrala Porțile de Fier I este cea mai mare hidrocentrală de pe fluviul Dunărea și are o putere instalată de
1080 MW. În aval există și hidrocentrala Porțile de Fier II, cu puterea instalată de 250 MW. Ambele
hidrocentrale sunt exploatate în parteneriat cu partea sârbă, centralele română și sârbă la Porțile de Fier I
cumulând 2160 MW, iar cele de la Porțile de Fier II cumulând 500 MW; capacitatea maximă a turbinelor este de
8700 m³/s. Centrala Porțile de Fier I este amplasată la 15 km amonte de orașul Drobeta Turnu-Severin, iar
centrala Porțile de Fier II la 60 km în aval.
Navigația pe Dunăre este asigurată prin ecluze realizate pe ambele maluri la ambele obiective, ele având
împreună o capacitate de trafic de 52,4 milioane tone/an pentru ecluzarea pe câte un sens și 37.2 milioane
tone/an pentru ecluzarea în ambele sensuri.
Sistemul Porțile de Fier I este una din cele mai mari construcții hidrotehnice din Europa și cea mai mare de pe
Dunăre. Lacul său de acumulare cu un volum de peste 2200 milioane mc se întinde de la baraj până la confluența
cu râul Tisa. Lacul cuprinde în principal zona Defileului Dunării, cel mai mare defileu din Europa, cuprins între
localitațile Baziaș și Orșova. Zona Porțile de Fier are un bogat potențial arheologic, istoric și turistic. Pentru
protejarea habitatului său natural deosebit, regiunea defileului Dunării a fost inclusă in Parcul Natural Porțile de
Fier.
Regiunea Defileului Dunării reprezintă una din cele mai pitorești și atractive zone turistice, atât prin frumusețile
naturale ale regiunii cât și prin monumentele istorice datând din perioada Imperiului Roman. Ruinele castrului
roman Drobeta și ale podului construit de împăratul roman Traian peste Dunăre sunt numai câteva din atracțiile
oferite de Muzeul Porțile de Fier din orașul Drobeta Turnu-Severin.
Caracteristicile generale sunt identice pentru cele două centrale românești (centrala de bază și centrala
suplimentară Gogoșu): zece hidroagregate, fiecare cu câte o putere de 27 MW; căderea netă de calcul este de
7,45 m; debitul de calcul este 425 m3/s; turația nominală este 62,5 rot/min, iar diametrul rotorului este de 7,50
m. Cele opt hidroagregate de la SHEN Porțile de Fier II sunt orizontale, capsulate cu turbine Kaplan, cu ax
orizontal în traseu tubular, având diametrul rotorului turbinei de 7.500 mm, cuplate direct cu hidrogeneratoarele
sincrone aferente. Construcția fiecărui hidroagregat este pe patru lagăre, trei radiale si unul axial.
Având în vedere dimensiunile și puterea unitară, aceste hidroagregate au constituit o premieră națională și
europeană, exceptând Federația Rusă, în ceea ce privește dimensiunile și puterea instalată pe un grup. Centrala
hidroelectrică SHEN Porțile de Fier II este cea mai mare centrală europeană echipată cu hidroeagregate de tip
bulb, atât în ceea ce privește puterea instalată, cât și dimensiunile hidroagregatelor.
La Porțile de Fier II se află una din cele mai mari hidrocentrale din România, ea ocupând locul II în România
după Porțile de Fier I. Amplasată la kilometrul fluvial 863+358, acest obiectiv hidroenergetic, în componența
căruia, actualmente, există o centrală de bază echipată cu opt hidroagregate cu turbine tip bulb, cu puterea
inițială instalată de 27 MW fiecare, aceasta fiind ridicată cu 4,4 MW după modernizare. Cele opt hidroagregate
ce echipează centrala românească a SHEN Porțile de Fier II au fost puse în funcțiune în perioada 1985-1986; din
cele opt hidroagregate, două sunt de fabricație rusească (L.M.Z. și Electrosila) și șase sunt de fabricație
românească (U.C.M. Reșița S.A.). În anul 2004 a început modernizarea grupurilor de către firma VA TECH
HYDRO & CO VIENA SRL SUCURSALA PORTILE DE FIER II. Grupul 1 de la centrala Porțile de Fier II, ce
a fost scos din exploatare în luna iunie, pentru lucrări de mentenanță, urmează să fie pus în funcțiune în iulie
2009, iar Grupul 8, oprit în martie 2009, urmează să fie repornit în martie 2010, în urma unor lucrări de
modernizare.
Valoarea lucrărilor de mentenanță la grupul 1 este estimată la 523.280 lei, potrivit datelor transmise de
Hidroelectrica.
De asemenea, grupul 7, retras din exploatare în 14 februarie 2008, a fost repus în funcțiune în martie 2009. În
urma lucrărilor de modernizare, puterea instalată a acestui agregat a crescut cu 4,4MW, potrivit datelor
Hidroelectrica. Tot aici se mai găsesc și unii din cei mai mari stâlpi de electricitate din lume - locul I - aceștia
fiind atestați de Cartea Recordurilor; ei sunt confecționați din metal, la Drobeta Turnu Severin.
Deasemenea, la 15 de km de Porțile de Fier II se afla Barajul Porțile de Fier II care a fost dat în folosință în 1984
fiind de tip „Baraj de greutate și de pământ” , tip „etanșare nucleu intern de argilă”, fiind construit pe un teren de
roci stâncoase și nestâncoase, având o înălțime de 34 m, iar lungimea coronamentului fiind de 512 m, volumul
lacului fiind de 600 mil. m3, având o suprafață de 5200 ha, debit deversor 11700 m2/s, suprafață bazin 579.200
km2, tip deversor Vane.
Lacul de acumulare, situat în arealul comunei Gogoșu, este construit tot în colaborare cu ex-Iugoslavia. Pe lângă
valoarea lor economică, aceste lacuri constituie și puncte de atracție turistică, prin frumusețea peisajului de pe
malurile lor.
S.H.E.N. Porțile de Fier II, amplasat la cca. 80 km în aval de Porțile de Fier I, asigură, de la inaugurarea ei din
anul 1984, valorificarea potențialului hidroenergetic al Dunării pe sectorul româno-iugoslav, contribuind și la
îmbunătățirea funcționării hidrocentralei Porțile de Fier I prin stabilizarea nivelului din aval al acesteia.
La 1500 de m de Hidrocentrala Porțile de Fier II se află ecluza Porțile de Fier II peste care este podul ecluzei,
care face legătura între Porțile de Fier II și localitățile limitrofe. În aproprierea acesteia se află podul suspendat
pe cabluri, care face legătura cu localitatea Balta Verde, aflata la 3 km.
Centrala hidroelectrică de la Stânca-Costești este o hidrocentrală pe râul Prut, construită în dreptul localităților
Stânca (Ștefănești), Botoșani, România și Costești din Republica Moldova.
Acordul prevedea în principal ca:
Fiecare parte să participe în cote egale;
Părțile să folosească volumul de apă regularizat și energia electrica în cote egale;
Exploatarea să se facă de partea româna pentru lucrarile de pe teritoriul României și de Uniunea Sovietică pentru
lucrările de pe teritoriul ei.
Amplasamentul lucrărilor se află la 576 km de la vărsare, într-o zonă în care lățimea albiei majore de cca 3 – 4
km este strangulată și redusă la cca 400 m prin recifuri calcaroase care practic constituie un baraj natural.
Geologia sectorului în care este situat lacul de acumulare este destul de uniformă, formată din depuneri de
prafuri argiloase cu nisipuri și pietrișuri sub care se găsesc argile și calcare sarmatice. Grindul recifal din
amplasamentul uvrajelor principale este constituit din calcare cochilifere, relativ dure.
Suprațata bazinului hidrografic a râului Prut în secțiunea Stînca-Costești este de cca 12.000 km², iar debitul
mediu multianual este de 81 m³/s. Valorile debitelor maxime sunt de 4.700 m³/sec la asigurarea de 0.1% de
2.940 m³/s la asigurarea de 1%. Debitul minim observat este de 2,5 m³/s.
Nodul hidrotehnic are ca folosințe principale combaterea inundațiilor unui râu capricios, irigațiile, alimentările
cu apă, hidroenergia și piscicultura.
- Lacul de acumulare cu un volum total de 1.400 mil m³, al doilea din țară după Porțile de Fier I, are prevăzut un
volum de combatere a inundațiilor de 550 mil. m³ care permite atenuarea viiturii cu asigurarea de 1% de la 2.940
m³/s la 700 m³/s și împreună cu îndiguirile din aval, scoaterea de sub inundații a 100.000 ha terenuri din luncă.
- Irigațiile se pot dezvolta pe o suprafață de 140.000 ha, câte 70.000 ha de fiecare parte.
- Alimentarea cu apă se asigură prin debite de 10 – 16 m³/s pentru riveranii din aval.
- Energia se exploatează prin 2 centrale cu câte un agregat de 15 MW, la debitul de 2 x 65 m³/sec, cu o energie
medie anuală de 2 x 65 GWh. Graficul de exploatare a centralelor hidroelectrice este subordonat celorlalte
folosințe.
Nodul hidrotehnic Stînca-Costești este constituit din principalele obiecte:
- frontul de retenție: barajul principal, deversorul de ape mari, baraje de închidere a versanților calcaroși, barajul
de închidere a unei foste cariere de calcar de pe malul stâng, consolidarea umărului mal drept;
- nodul de presiune: canalul de aducțiune, priza de apă, galeriile de aducțiune a CHE și golirile de fund pentru
devierea apelor și evacuarea debitelor mari, centralele hidroelectrice cu bazine de liniștire și deznisipatoare, lacul
de compensare, stăvilarul lacului de compensare;
- lucrările de protecție, etanșare, drenaj și consolidare a frontului de retenție;
- consolidări de mal, lucrări anexe, amenajări.
- Cu o înălțime maxima de 47 m și o lungime de 740 m, barajul principal este realizat cu pământuri din lunca
Prutului: partea centrală din nisip argilos, prismele amonte si aval din balast, iar ecranul înclinat, fundat pe
stânca, din argile prăfoase. Ecranul înclinat are la bază o galerie de injecții. S-a ales soluția cu ecran înclinat, care
prezintă avantajul unei mai bune și mai economice etanșări a fundației, precum și a executării independente a
corpului central din nisipuri argiloase și a zonelor laterale din balast. Corpul barajului include batardoul amonte.
Protectia taluzului amonte s-a executat din dale de beton armat turnate pe loc.
- Pentru evacuarea viiturilor cu asigurare de peste 1% (2.940 m³/sec) s-a prevăzut un evacuator de suprafață,
amplasat pe grindul recifal mal drept, între barajul de pământ și barajul de închidere mal drept. Este constituit
dintr-un prag deversant, canalul rapid, disipatoarele de energie și un canal de evacuare cu debușare în lacul de
compensare. Pragul deversant este un deversor cu profil practic, de 117 m lungime, dispus în curbă, cu 6
deschideri totalizând 96 m deschidere liberă, echipat cu 6 stavile clapetă 16 x 2,70 m, acționate hidraulic. La
betonarea planului înclinat al deversorului s-a aplicat o soluție tehnică originală pentru betonare, cofrajul feței
finite fiind realizat din fundul unei cutii metalice care la montaj era goală, iar la betonare se umplea cu apă
pentru ca greutatea să preia presiunea betonului proaspăt vibrat.
- Grindul recifal la ambele maluri prezintă cote joase, fapt ce a necesitat supraînălțarea crestei sale până la cota
coronamentului cu baraje de greutate de 10 – 20 m înălțime. Pe malul drept barajul, de 460 m lungime, s-a
realizat din beton monolit. Pentru realizarea cotei de fundare pe calcare sănătoase, s-au efectuat excavații prin
metoda „bioge”, respectiv în incinte locale mărginite de pereți de beton armat consolidați între ei, pe orizontală,
cu grinzi metalice. Excavarea s-a realizat cu excavatorul cu cupă inversă până la adâncimea de 6–8 m și cu
greiferul până la cota finală, după care a urmat betonarea. Barajul de la malul stâng, lung de 180 m, s-a executat
din prefabricate spațiale din beton armat umplute cu balast. - Pentru evitarea degradării versanților grindului din
cauza valurilor, variației nivelului apelor și fenomenul de îngheț-dezgheț, s-a prevăzut protecția stâncii cu dale
de beton turnate pe loc, armate și ancorate în stâncă.
- Pe versantul stâng zona unei vechi cariere de calcar a fost închisă cu un baraj de pământ de 140 m lungime și o
înalțime maximă de 33 m cu nucleu central de argilă și prisme laterale de nisipuri argiloase și balast. Protecția
taluzului amonte s-a executat din dale de beton armat turnate pe loc.
- În vederea împiedicării pierderilor de apă prin frontul de retenție s-a prevăzut realizarea unui voal de etanșare
la baza barajului principal și în grindurile recifale și injectii de legătură pe suprafețele de contact dintre
construcțiile de beton și stâncă, sisteme de drenaj și piezometre. Adâncimea voalului variază de la 22 m în zona
barajului principal la 55–60 și chiar 100 m în zona grindurilor recifale.
- Există un canal de aducțiune care a fost folosit pe perioada execuției lucrărilor și care duce la priza de apă de
37 m lungime, 34,5 m lațime și 48,5 m înălțime; este de tip turn de beton armat monolit parțial inclusă în baraj și
fundată pe calcar. Este prevazută cu 6 deschideri, 2 pentru centrale și 4 pentru evacuarea debitelor de viitură și
goliri de fund. Parțial au fost folosite și pentru devierea apelor în timpul execuției lucrărilor. Galeriile de
alimentare a centralelor și golirile de fund sunt unite într-un bloc monolit și sunt fundate pe calcar.
- Clădirea centralelor hidroelectrice este amplasată la piciorul barajului, fundată pe calcar. În cladirea comună
pentru cele două centrale, desparțite de graniță, sunt amplasate două turbine Kaplan cu ax vertical cu palete
reglabile de Ø=3,6 m, instalate în camere spirale din beton armat. Legătura CHE cu lacul de compensare se
realizează printr-un bazin de liniștire, combinat cu disipatoarele golirilor de fund dispuse în galerii de beton, un
canal de evacuare și o rizberma din dale articulate de beton armat.
- Lacul de compensare este amenajat în cariera de material local, exploatată pentru execuția umpluturilor din
barajele de pământ. Are o suprafață de 30 ha, un volum de 600.000 m³ și permite o variație de nivel de 2 m.
Taluzurile lacului sunt protejate cu dale de beton armat. În zona aval s-a prevăzut un stăvilar de evacuare a
apelor în Prut, prin care se asigură atât regularizarea debitelor lacului de compensare cât și scurgerea debitelor de
viitură atenuate. Stăvilarul are 3 deschideri de 10,0 m echipate cu stavile segment și un prag deversant de 25 m
lungime.
- În scopul asigurării furnizării debitelor necesare pe Prut, în perioadele de nefuncționare a nodului de presiune
sau efectuării de reparații la lacul de compensare, s-a prevăzut o priză de rezervă pentru captarea unui debit de
35 m³/sec, situată în plotul 9 a barajului de închidere mal drept, echipată cu o vană plană acționată hidraulic, o
galerie de evacuare de 5 m² și construcția de debușare în rîul Prut.
Lucrările au început în anul 1973, au fost inaugurate oficial la 4 noiembrie 1978, iar recepția definitivă s-a făcut
în 1979.
Aria naturală este situată în extremitatea central-estică a județul Botoșani (pe malul drept al Prutului, în imediata
apropiere a graniței cu Republica Moldova), pe teritoriul administrativ al orașului Ștefănești și pe cele ale
comunelor Manoleasa și Ripiceni. Aceasta este străbătută de drumul național DN29E; care face legătura între
localitatea Stânca și granița cu Republica Moldova (vama Stânca-Costești).
Zona „Lacul Stânca - Costești” (2.950 ha) a fost declarată rezervație naturală prin Hotărârea de Guvern Nr. 2151
din 30 noiembrie 2004 (privind instituirea regimului de arie protejată pentru noi zone); urmând ca apoi, o
suprafață importantă a acesteia (2.161 ha) să fie instituită ca arie de protecție specială avifaunistică prin
Hotărârea de Guvern nr. 1284 din 24 octombrie 2007; parte integrantă a rețelei ecologice europene - Natura 2000
în România). Aceasta include și rezervația naturală Stânca Ripiceni.
Aria Protejată este încadrată în bioregiunea continentală a platformei moldovenenești în bazinul superior al
Prutului și reprezintă lacul artificial creat printr-un baraj pe râul Prut (în amonte de hidrocentrala omonimă), în
partea nord-estică a României (la granița cu Republica Moldova); și zonele limitrofe acestuia (bălți, stufăriș,
păpuriș, zone împădurite, pajiști). Adesea, aici vin pescari și arheologi (în zona Ripiceni).
Situl dispune de trei clase de habitate de tip: Ape dulci continentale (stătătoare, curgătoare); Culturi cerealiere
extensive (inclusiv culturile de rotație cu dezmiriștire) și Pajiști ameliorate; ce adăpostesc și asigură condiții
prielnice de cuibărire și hrană mai multor specii de păsări (migratoare, de pasaj sau sedentare), dintre care unele
protejate la nivel european sau aflate pe lista roșie a IUCN.
La baza desemnării acestuia se află mai multe specii avifaunistice enumerate în anexa I-a a Directivei Consiliului
European 147/CE din 30 noiembrie 2009; astfel: stârc galben (Ardeola ralloides), stârc roșu (Ardea purpurea),
stârc pitic (Ixobrychus minutus), stârc de noapte (Nycticorax nycticorax), acvilă țipătoare mare (Aquila clangaa),
acvilă țipătoare mică (Aquila pomarina), pescăruș albastru (Alcedo atthis), acvilă de câmp (Aquila heliaca),
gâsca de vară (Anser anser), rață mică (Anas crecca), rață cu ciuf (Netta rufina), rață mare (Anas platyrhynchos),
rață cârâitoare (Anas querquedula), rață lingurar (Anas clypeata), rață cu cap castaniu (Aythya ferina), rață
moțată (Aythya fuligula), rață scufundătoare (Aythya marila), rață sunătoare (Bucephala clangula), gâsca cu
piept roșu (Branta ruficollis), șorecar comun (Buteo buteo), șorecar încălțat (Buteo lagopus), barză albă (Ciconia
ciconia), barză neagră (Ciconia nigra), lebădă de iarnă (Cygnus cygnus), lebădă de vară (Cygnus olor), șerpar
(Circaetus gallicus), erete de stuf (Circus aeruginosus), erete vânăt (Circus cyaneus), erete alb (Circus
macrourus), erete cenușiu (Circus pygargus), chirighiță-cu-obraz-alb (Chlidonias hybridus), chirighiță neagră
(Chlidonias niger), rață de ghețuri (Clangula hyemalis), ciocănitoarea de grădină (Dendrocopos syriacus), egretă
mică (Egretta garzetta), egretă albă (Egretta alba), vânturel de seară (Falco vespertinus), vânturelul roșu (Falco
tinnunculus), șoim-de-iarnă (Falco columbarius), lișiță (Fulica atra), cufundar mic (Gavia stellata), cufundar
polar (Gavia arctica), codalb (Haliaeetus albicilla), acvilă pitică (Hieraaetus pennatus), piciorong (Himantopus
himantopus), pescăruș râzător (Larus ridibundus), pescăruș argintiu (Larus cachinnans), pescăruș mic (Larus
minutus), sfrâncioc roșiatic (Lanius collurio), sfrânciocul cu frunte neagră (Lanius minor), ferestraș mic (Mergus
albellus), ferestraș mare (Mergus merganser), ferestraș moțat (Mergus serrator), prigoare (Merops apiaster),
corcodel-urechiat (Podiceps auritus), viespar (Pernis apivorus), vultur pescar (Pandion haliaetus), ploier auriu
(Pluvialis apricaria), bătăuș (Philomachus pugnax), cormoran mic (Phalacrocorax pygmeus), cormoran mare
(Phalacrocorax carbo), corcodel mare (Podiceps cristatus), corcodelul cu gât roșu (Podiceps grisegena),
ciocântors (Recurvirostra avosetta), fluierar de mlaștină (Tringa glareola).
Centrala hidroelectrică din Timișoara a fost inaugurată în anul 1910, pe Canalul Bega, la Timișoara, și este în
prezent una dintre cele mai vechi hidrocentrale de pe teritoriul actual al României. Ea este un monument istoric
aflat pe teritoriul municipiului Timișoara.
Situată pe strada Frederic Chopin nr. 1, în cartierul Fabric, reprezintă unul dintre cele mai vechi și importante
vestigii industriale din oraș. „Un scurt istoric arată că, la data de 3 mai 1910, în capitala Banatului se punea în
funcțiune Uzina Hidroelectrică, ridicată pe cursul canalului Bega, după proiectul inginerului șef de la acea vreme
al orașului, Emil Szilard. Aceasta este una dintre primele hidrocentrale construite în Europa și prima centrală
hidroelectrică de tip centrală-baraj ridicată pe teritoriul actual al României.
Din 10 decembrie 2017 centrala va fi inclusă în obiectivele turistice al Timișoarei.
Centrala Hidroelectrică (CHE) Râul Alb este o hidrocentrală din România, aflată în localitatea Feneș, comuna
Armeniș, județul Caraș-Severin. Este prima hidrocentrală complet automatizată din România, cu o putere de 40
MW, și a fost realizată în urma unei investiții de peste 18 milioane euro. Hidrocentrala Râul Alb folosește
volumul de apă acumulat în lacul Poiana Rusca și face parte din Amenajarea Hidroenergetică Bistra-Poiana
Mărului-Ruieni-Poiana Rusca. Proiectul a fost aprobat prima oară prin decretul nr. 294 din anul 1981.
Construcția propriu-zisă a centralei a început însă în anul 2005.
Hidrocentrala are două grupuri de câte 20MW. După finalizarea unei noi aducțiuni secundare, într-un an
hidrologic mediu, producția de energie va ajunge la 92,6 GWh/an. În septembrie 2009, centrala producea în
medie 71,4 Gwh/an. Pentru proiectul acestei centrale a fost finalizat barajul Poiana Rusca, care are o înălțime de
75 metri. Este realizată într-un puț cu diametrul de circa 20 de metri, are o adâncime de 46 de metri și este
echipată cu două hidroagregate. Apa ajunge în centrală din lacul Poiana Ruscă printr-o galerie subterană de peste
4 kilometri, cu un diametru de 3 metri și printr-o conductă forțată lungă de circa 350 de metri, cu un diametru de
2,5 metri.
Aceasta are două grupuri de câte 20MW. După finalizarea unei noi aducţiuni secundare, într-un an hidrologic
mediu, producţia de energie va ajunge la 92,6 GWh/an. Acum, centrala produce în medie 71,4 Gwh/an, spun
reprezentanţii companiei.
Centrala Râul Alb este realizată într-un puţ cu diametrul de circa 20 de metri, are o adâncime de 46 de metri şi
este echipata cu două hidroagregate. Apa ajunge în centrală din lacul Poiana Ruscă printr-o galerie subterană de
peste patru km, cu un diametru de trei metri şi printr-o conductă lungă de circa 350 de metri, cu un diametru de
2,5 metri. Informaţiile de la baraj ajung în centrală printr-un cablu optic ce urmează traseul subteran al apei.
Proiectul a fost aprobat prima oară prin decretul nr. 294 din anul 1981. Construcţia propriu-zisă a centralei a
început însă în urmă cu patru ani.
Hidrocentrala Râul Alb foloseşte volumul de apă acumulat în lacul Poiana Ruscă. Centrala face parte din
Amenajarea Hidroenergetică Bistra-Poiana Mărului-Ruieni-Poiana Ruscă.
Pentru proiectul acestei centrale a fost finalizat barajul Poiana Ruscă. Acesta are o înălţime de 75 metri.
Construcţia barajului a fost începută în 1982, dar a fost oprită în 1995-1996. Ulterior, în toamna anului 2002,
Hidroelectrica a reluat lucrările pregătitoare pentru baraj, care avea să fie finalizat în 2006.
Companiile implicate în acest proiect sunt Hidroconstrucţia, ISPH Energomontaj, UEM - CCHAPT Reşita, EEI
Reşita, AFICO Bucureşti, UCMR şi Hydro Engineering.
Acţionarul majoritar al Hidroelectrica este Ministerul Economiei. Compania este cel mai mare producător de
energie electrică din România. Anul trecut, Hidroelectrica a acoperit circa 26% din producţia totală de
electricitate a României.
Centrala Hidroelectrică (CHE) Râul Alb
Lacul Vidraru este un lac de acumulare creat în anul 1965 de Barajul Vidraru în județul Argeș, pe râul Argeș,
pentru producția de energie electrică, irigații și prevenirea inundațiilor. De asemenea, lacul și instalațiile
adiacente sunt folosite pentru recreere, turism și sporturi.
Situat între Munții Frunții și Masivul Ghițu, lacul adună apele râurilor Capra, Buda și ale câtorva afluenți direcți
(Râul Doamnei, Cernatul și Vâlsanul, Topologul, râul Valea lui Stan și Limpedea), cu un debit total de cca 5,5
m3/s.
Suprafața totală a lacului este de 893 ha, lungimea de 10,3 km, lațimea maximă de 2,2 km în zona Valea Lupului
– Călugărița și o circumferință de 28 km.
Adâncimea maximă a apei este de 155 m lânga barajul curbat înalt de 166 m, cu o lungime la coronament de 307
metri. Volumul apei este de 465 milioane mł. Nivelul normal de retenție este de 830,00 metri deasupra nivelului
mării (mdM).
Construirea barajului Vidraru a durat cinci ani și jumătate începând în anul 1960. Pentru această realizare au fost
necesare 42 km de tunel subteran, au fost excavate 1.768.000 de m3 de rocă, din care aproximativ 1 milion în
subteran, s-au turnat 930.000 m3 de beton din care 400.000 de m3 în subteran și, de asemenea, au fost instalate
6300 de tone de echipament electromecanic.
La data de finalizare aceasta s-a situat, masurat la înălțime, aproximativ pe locul 8 în Europa și pe locul al 20-lea
în lume.
Pe Barajul Vidraru se poate practica sportul extrem de Bungee jumping. De asemenea, pe malul lacului există și
o suprafață potrivită pentru camping.
Într-un an hidrologic mediu, uzina de energie hidroelectrică Vidraru amplasată subteran poate produce energie
electrică de aproximativ 400 GWh. Ea are o capacitate instalată de 220 MW.
De la orașul Curtea de Argeș venind spre DN1 (comuna Cărțișoară, SB), drumul care trece prin față uzinei
hidroenergetice Vidraru, pe baraj, urmat prin dreapta lacului Vidraru este spectaculosul Transfăgărășan (DN7C).
Barajul Vidraru
Lacul Vidraru
Lacul Izvorul Muntelui (cunoscut și sub denumirea de Lacul Bicaz) este un lac de acumulare aflat pe cursul
mijlociu al râului Bistrița la 4 km în amonte față de orașul Bicaz.
Direcția sa generală este de la nord-vest spre sud-est, având frecvente zone de extindere laterală, cea mai
importantă fiind cea de pe râul Bistricioara (de aproximativ 3 km). Are – în medie - o lungime de 35 km, un
perimetru de 71 km, o suprafață de 32,6 km² și un volum maxim de apă de 1.250 milioane m³, fiind totodată – ca
mărime – al doilea lac artificial din România și al treilea ca înălțime. Diferența dintre cotele maximă – aflată la
516 m altitudine și minima – aflată la 434 m altitudine, este de 82 m, depinzând de regimul de exploatare.
Geologic amenajara este situată în zona flișului Carpaților Orientali.
Două captări secundare aflate la Tașca respectiv Izvoru Muntelui, deviază apa râurilor Bicaz respectiv pârâului
Izvorul Muntelui în lacul principal. Cea de la Tașca se constituie în spatele unui baraj de tip stăvilar cu două
câmpuri deversoare echipate cu 2 stavile segment cu clapetă, fiind limitată de un dig lateral cu o lungime de 1,3
km și un dig de pamant lung de 60 m în frontul de retenție, ce se închide în versantul stâng. Priza de apă se
continuă cu o galerie de derivație cu diametrul de 0,4 m și o lungime de 9845 m, ce asigură debitul de servitute.
Cea de-a doua captare (de tip tirolez, debit instalat de 2,4 mc/s) este instalată la traversarea galeriei de derivație
de către pâraul Izvorul Muntelui, cu dirijarea acestuia direct în galerie (conductă îngropată cu diametrul de 3 m și
lungime de 150 m). Debitul normal de transport al derivației la nivelul normal de retenție al lacului este de 15
m3/sec.
Apa acumulată la Tașca este folosită atât pentru producerea de energie electrică în centrala hidroelectrică „Bicaz-
Stejaru” cât și pentru alimentarea fabricii de ciment din localitate sau pentru alte cerințe din aval. Concepția
acumulării permite – la nevoie, mărirea volumului acesteia la circa 31 milioane m3 prin înlocuirea digului
longitudinal de la malul drept cu un dig transversal în frontul de retenție.
Lacul Bicaz
Barajul Bicaz in aval
Este un baraj de greutate construit din beton și unește Muntele Gicovanu cu Obcina Horștei, fiind situat în
amonte de confluența pârâului Izvorul Muntelui cu Bistrița. A fost construit între 1950 și 1960, are o înălțime de
127 m, o lungime de 435 m la coronament și o lățime maximă la bază de 119 m (la nivelul blocurilor
deversoare), respectiv 115 m (la nivelul blocurilor nedeversoare). Geologic este situat într-o zonă cu
predominanță de gresii silicioase (gresie de Tarcău), restul fiind pachete de șisturi argiloase și un strat de
conglomerate. Terenul de fundație prezintă o puternică fisurație.
În structura sa intră 30 de blocuri înălțime (ploturi) separate prin rosturi etanșate amonte cu pene de beton armat
și tole de cupru. Este străbătut de galerii, puțuri de aerisire și nișe de vizitare. Prin construcție au fost prevăzute
încăperi ce adăpostesc instalații de acționare și comandă, echipamente de urmărire, monitorizare seismică și
comportare a fiecărui element. La partea superioară se găsesc patru câmpuri deversoare de 11,5 m lățime
prevăzute pentru o lamă de apă de 7 m înălțime (echipate cu stavile segment de 6 m) și patru goliri de fund
echipate cu vane plane (2,50 m diametru) în ochelari, dispuse în serie.
Consolidare rocii – puternic fisurate la bază, s-a făcut prin injecții cu ciment de 10–20 m adâncime. Pentru
evitarea încovoierii stratelor situate în aval de corpul barajului, acesta a fost prevăzut cu un pinten de 4–6 m
adâncime în zona blocurilor înalte (7-24), dimensionat astfel încât să repartizeze în adâncime eforturile
tangențiale. Pentru reducerea subpresiunilor în fundație, s-au realizat foraje de drenaj cu o adâncime de 30 m.
Pentru a fi reduse la minimum infiltrațiile pe sub baraj, s-a realizat un voal de etanșare la piciorul amonte al
acestuia (prelungit în lateral 40 m pe versantul drept și 60 m pe cel stâng) – format de 3 rânduri de foraje pe
blocurile centrale (5-25, 60 m adâncime medie) și 2 rânduri pe cele laterale (1-4 și 26-30, 70 adâncime medie de
forare). În aval adâncimea medie a forajelor a fost de 90m.
Pe coronament este amenajată o șosea.
Hidrocentrala „Dimitrie Leonida” se află în aval de baraj la 15 km de acesta, în satul Stejaru din comuna
Pângărați. Este tipul de centrală de înaltă cădere cu lac de acumulare și derivație sub presiune (galerie de
aducțiune), castel de echilibru, conducte forțate, distribuitoare, uzină electrică, bazin de liniștire și canal de fugă.
Căderea brută folosită este de 149 m (94 m apar datorită barajului și 55 m prin tăierea buclei râului între Izvorul
Muntelui și Stejaru de către derivație).
Centrala propriu-zisă este de tip semiaerian, include 6 grupuri generatoare cu turbine Francis cu ax vertical,
dintre care 4 cu o putere instalată de de 27,50 MW și 2 de 50 MW (total 210 MW). Două poduri rulante de 125
tone sarcină asistă manevrarea agregatelor. Evacuarea apei se face în aval printr-un bazin de liniștire, de unde
ajunge în lacul Pângărați printr-un canal de fugă de 1.185 m Stația electrică exterioară are tensiunea de livrare de
110/220 KV.
Galeria tunelului de aducțiune al apei (4.655 m lungime, Ø interior de 7 m), străbate muntele Botoșanu și se
întinde între cele 4 deschideri ale prizei de apă (ce se compune dintr-o parte subterană de 90 m lungime, o
construcție supraterană de 70 m ce susține mașina de curațat grătarele și, puțul umed de 46 m adâncime în care
se află vane plane de 6,50 x 9,00 m, etanșate în amonte) – aflate în amonte de baraj la 1,5 km și, hidrocentrala
aflată la 15 km distanță în aval – pe firul Bistriței (care formează în această zonă o buclă ce înconjoară muntele
Botoșanu). Tunelul are un strat interior din beton armat și unul exterior din beton simplu, cei 424 m finali ai
galeriei fiind blindați cu tolă metalică. De la tunel la conductele forțate, joncțiunea se face printr-o piesă metalică
de 60 t de tip pantalon de 14,2 m, înglobată într-un masiv de beton. Conductele (care conduc apa la turbine) sunt
în număr de 2, sunt încastrate în două masive de ancoraj, au diametrul de 4.2 - 3.8 m și căderea de 90 m, au o
porțiune aeriana oblică și una subterană orizontală și sunt vizibile de pe DN15. Conducta din dreapta alimentează
cele 4 turbine mici iar cea stângă pe cele 2 mari. Pe fiecare fir al conductei în aval de piesa pantalon sunt montate
în serie doua vane de tip fluture (de siguranță respectiv de manevră).
Castelul de echilibru (amplasat pe axul tunelului) este format dintr-o cameră – aeriană – superioară (înălțime 17
m și diafragmă cu Ø interior de 33 m) și un puț (adâncime de 70 m și Ø interior de 23 m). Cu scopul disipării
energiei, fundul castelului are o geometrie cu vute laterale.
Geologic, priza de apă este situată într-o zonă de șisturi negre, iar restul (conducta de derivație, castelul de
echilibru, casa vanelor, conducta forțată și hidrocentrala) într-una de sedimente marno-argiloase.
În decursul timpului, centrala electrică a beneficiat de diverse activități de reparații, înlocuiri de subansamble,
optimizari ale echipamentelor de automatizare și modernizari de echipamente. Un proiect mai amplu bazat pe
finanțare de la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Mondială, intenționează o
retehnologizare de amploare a uzinei, necesară funcționării la parametrii optimi pentru un nou ciclu de 3 decenii.
Intențiile sunt de a înlocui atât cele 6 hidroagregate cât și de a reabilita echipamentele hidromecanice, electrice,
sistemele de automatizare, comandă, protecție și SCADA, precum și părți din construcție.
S-au luat în calcul 3 amplasamente, pentru baraj. Primul proiect pentru viitorul complex hidroenergetic a fost
făcut de inginerul român Dimitrie Leonida în 1908, sub forma unei lucrări cu care acesta obține la Școala
Politehnică din Berlin - Charlottenburg, diploma de Inginer electrotehnist. Alte variante de proiect au urmat,
lipsa finanțării amânând realizarea acestuia până după cel de-Al Doilea Război Mondial, când nevoia de energie
necesară proiectului de dezvoltare a industriei grele a determinat demararea realizării lui. În baza studiilor
Institutului de Studii și Proiectări Energetice București derulate în perioada 1949-1950, s-a hotărât amenajarea
hidroenergetică complexă a râului Bistrița, având ca punct de start și bază construcția barajului care urma să fie
botezat inițial Vladimir Ilici Lenin.
Baza tehnologică a utilajelor a fost asigurată de excavatoare SE sovietice, autobasculante cehoslovace Tatra și
drăgi sovietice. Energia electrică a fost asigurată inițial - până la inteconectarea în sistemul energetic național, de
o uzină Diesel de 6 MW. Activitatea de construcție s-a desfășurat cu rigurozitate, iar materialele folosite au fost
de calitate.
„Tot ce era pe hârtie aparea și în teren. Șarje întregi de betoane testate și găsite necorespunzătoare se aruncau
fără discuție”.
Startul lucrării s-a dat în toamna anului 1950, sub forma a 3 șantiere amplasate la intrarea și respectiv ieșirea
tunelului de aducțiune (satele Cârnu și Stejaru) și în zona viitorului baraj (în apropierea confluenței Bistriței cu
pârâul Izvorul Muntelui). Cu proiectarea și prospecțiunile geologice asigurate de același I.S.P.E. București,
șantierele au avansat și, în primăvara lui 1951 a fost deviat cursul apelor Bistriței printr-un sistem de diguri
dispuse lontgitudinal, începând și activitatea de străpungere a muntelui Botoșanu și construcție a tunelului.
Agregatele pentru beton au fost extrase prin hidromecanizare cu ajutorul a 3 drăgi refulante de la balastiera din
zona Cârnu. În 1953 au fost puse în funcțiune pe plan local fabricile de ciment și betoane, iar activitatea de
turnare propriuzisă a corpului principal a demarat în 1956. La 1 iulie 1960 porțile barajului s-au închis.
Galeria de aducțiune de a fost executată în condiții geologice foarte dificile, implicând atât înfruntarea unor
presiuni ale apelor de inflitrație foarte mari cât și infiltrații cu gaze pe aproape o treime din lungime (o explozie a
unei asemenea pungi de gaze s-a soldat cu aproximativ 30 de morți). Străpungerea s-a făcut pe 11 decembrie
1955.
Nici construcția hidrocentralei situată pe terasa aluvională superioară a Bistriței – prima centrală de mare putere
realizată în România – nu a fost scutită de evenimente neplăcute, ajungându-se până la inundarea acesteia.
Interconectare uzinei electrice s-a realizat cu începere din 1957 când a fost pusă în funcțiune linia de 110 kV care
venea de la Roman. Trei ani mai târziu la sfârșitul verii sunt puse în funcțiune și liniile de 110 kV care mergeau
spre Suceava și Fălticeni. Prima turbină pornea câteva luni mai târziu.
Cu un an înainte de finalizarea barajului, au pornit lucrările în aval de acesta pentru realizarea celorlalte
amenajări hidroenergetice.
În 1980 s-a finalizat și captarea secundară a râului Bicaz în lacul principal - prin construcția la Tașca a unui baraj
și a galeriei de aducțiune derivată din acumularea nou constituită.
Planul de exploatare a lacului, s-a făcut pe baza observațiilor hidrologice desfășurate într-o perioadă de 3 decenii
(1919-1939). Gospodărirea apelor acumulate este prevăzută pentru 2 ipoteze:
Predominența folosirii apelor pentru nevoile energetice (nevoile de irigații și alimentare cu apă fiind satisfăcute
de debitele turbinate conform necesităților energetice).
Predomină folosința apei pentru nevoile de irigații (stocul evacuat crește în perioada de vegetație, reținându-se
un stoc minim de apă, necesar funcționării integrale a centralei în perioadele de vârf hibernale de necesități
energetice).
Între 10.000 și 15.000 de oameni au muncit la ridicarea barajului, a tunelului de aducțiune și a uzinei electrice.
Pentru a asigura forța de muncă necesară au fost aduși deținuți politici organizați în Colonii de Muncă.
Organizarea deținuților politici s-a făcut în două lagăre. Primul s-a aflat la Dodeni în locul actualei stații de
transformare dela Cojusna și a adăpostit pe cei care au lucrat la corpul barajului și, în partea amonte a tunelului
de aducțiune. Celălalt a fost în cartierul Ciungi în locul actualului stadion din Bicaz și, a concentrat pe cei care
au lucrat la terasamentul căii ferate care venea de la Piatra Neamț și la construcția gării din Bicaz. Numeroase
accidente soldate cu decese și răniți, au avut loc în rândul deținuților - supuși unor condiții dure și lipsiți de
experiență.
La construcție a lucrat pe șantierele de la Tunel Intrare și Baraj până la finele anului 1959 și un detașament de
1200 de militari ai muncii. Alții 400 au lucrat la construcția fapricii de ciment și la hidrocentrala de la Stejaru.
Realizarea construcției a impus strămutarea parțială[I] sau totală a 22 de sate. Dintre acestea, unele ca Răpciune,
Cârnu, Rețeș – au dispărut în totalitate. Au fost strămutați peste 18.000 de locuitori din aproape 2.300 de
gospodării. Două cimitire care urmau să fie îngropate de ape, au fost și ele dislocate. Preoții satelor Hangu și
Fârțagi, au început cu un an înainte de inaugurarea barajului să-și îndemne enoriașii la slujba de duminică, să-și
mute morții în noul cimitir de pe Dealul Chirițenilor. A luat astfel naștere ceea ce avea mai târziu să se numească
„Drumul Morților” – cel pe care au fost cărate osemintele.
Lacul aparține categoriei lacurilor eutrofe – oligotrofe, având ca particularități specifice volumul și întinderea
foarte mari, așezarea într-un areal montan cu altitudine medie, variații anuale de nivel de pană la 25 – 30 m,
existența unei stratificări termice datorate stagnării îndelungate a apei în cuveta lacului în prezența unor adancimi
mari și, denudarea periodică a unei mari din suprafețe areal – cca. 1.500 ha — pe o durată de pană la jumătate de
an.
Zona aparține treptei climatice montane moderat de caldă (temperatura medie anuala de 7 ÷ 7,5 °C), cu ierni
blande (temperatura medie a lunii ianuarie –4 ÷ -5 °C) și veri moderat de calde (temperatura medie a lunii iulie,
16,5 ÷ 17 °C), efecte ale particularităților legate de existența suprafeței mari de apă.
La nivelul său, a fost declarată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a
teritoriului național - Secțiunea a III-a - arii protejate), o arie protejată cu statut de rezervație acvatică, de 150 de
hectare. Arealul se află pe malul drept al acumulării, în zona Izvorul Alb.
Fauna apelor lacului cuprinde specii precum: babușcă, clean, lostriță, moioagă, mreană, oblete, păstrăv (indigen,
de lac și curcubeu), porcușor, plătică, scobar.
Există pe malul stâng, opus celui al rezervației, o crescatorie de păstrăv în localitatea Potoci, unde se găsește si
Stațiuna de Cercetari Biologice „Petre Jitariu”ce aparține de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Stațiunea este dotată cu un batiscaf – pentru cercetări, oaspete fiindu-i acestuia în 1993 oceanograful Jacques-
Yves Cousteau. Tot în cadrul acesteia se găsește și un Laborator de evaluare a calității apei lacului de acumulare.
Barajul Râușor se află situat pe Râul Târgului, la o distanță de 7,5 km de satul Lerești și 14 km de orașul
Câmpulung Muscel.
Barajul, construit în 1985, are ca scop alimentarea cu apă, producerea de energie electrică și apărare împotriva
inundațiilor. Are înălțimea de 118 m, lungimea de 386 m și lățimea coronamentului de 10 m. Lacul de acumulare
Râușor are un volum de 68 milioane m³.
O fisură la barajul Râușor ar inunda comuna Lerești în doar 2 minute. Apa din Râușor ar ajunge în Câmpulung în
22 de minute. Valul ar lovi apoi comunele Schitu Golești, Mihăiești, Stâlpeni și Țițești. În orașul Mioveni
puhoiul de ape ar ajunge în patru ore de la spargerea barajului Râușor.
Lacul Rausor
Oltul este unul din cele mai importante râuri din România. Izvorăște din Carpații Orientali, mai precis din Munții
Giurgeu, de acolo de unde aceștia intră în contact cu Munții Hășmaș prin Trecătoarea Oltului. Curge prin
județele Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Vâlcea, Olt și Teleorman.
Principalele orașe prin care trece sunt: Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Făgăraș, Râmnicu Vâlcea și Slatina.
Oltul se varsă în Dunăre lângă Turnu Măgurele, la Islaz.
Parcurge un traseu complex: Depresiunea Ciucului, Depresiunea Brașovului, Depresiunea Făgărașului, Defileul
Turnu Roșu-Cozia, Subcarpații și Podișul Getic, Câmpia Română.
Pe Olt există aproape 30 de lacuri de acumulare.
Are o lungime de 615 km.
În zona Defileului Turnu Roșu, are loc fenomenul de captare: Oltul muntean, având un bazin mai coborât,
ajunge, prin eroziune regresivă, să atragă apele Oltului transilvănean, mărindu-și astfel bazinul și debitul.
Din cele 30 lacuri de acumulare ale Oltului, prezentam aici unul dintre cele mai mari, lacului de acumulare Avrig
din munții Făgăraș.
Lacul de acumulare Bezid este situat la la vest de Munții Gurghiu și a Subcarpaților Transilvaniei din România.
El este amplasat la altitudinea de 350 m deasupra.
Lucrările pentru construirea barajului au început în 1975 și au fost terminate în 1989, când toate casele din
Bezid, inclusiv biserica, au fost scufundate. Acum satul ''Bezidul-Vechi'' se află pe fundul lacului. Localitatea
cuprindea 180 de case unde trăia o comunitate unică din punct de vedere istoric și religios. Satul era format din
familii de diferite naționalități și credință. In urma relocării locuitorilor s-a alcătuit localitatea ''Bezidul-Nou'',
unde s-a mutat mai mult din jumătate din locuitorii satului scufundat.
Lacul de acumulare este situat în zona colinară de pe versantul stâng a râului Târnava Mică, la aproximativ 2 km
de localitatea Sângeorgiu de Pădure și aproximativ 42 km de municipiul Târgu-Mureș. A luat ființă prin
construirea unui baraj în valea pârâului Cușmed, la 1,5 km amonte de confluența acestuia cu râul Târnava Mică.
Pârâul Cușmed este afluentul cu cel mai mare aport de debit din bazinul hidrografic al râului Tîrnava Mică, cu
un bazin hidrografic de 157 km2, 56 km de cursuri de apă cu caracter permanent, o pantă medie cuprinsă între
11– 62o/oo și regim de curgere a apelor torential, in anumite perioade ale anului. Pe cuprinsul bazinului
hidrografic aferent acumulării Bezid, sunt localizate patru localități rurale: Cușmed, Atid și Crișeni pe valea
Cușmedului, respectiv Bezid pe valea pârâului cu același nume. Ocupațiile tradiționale sunt agricultura, creșterea
animalelor și exploatarea lemnului, neexistând unități industriale sau agro-zootehnice mari, cu impact
impurificator semnificativ, asupra lacului de acumulare.
În zona periferică, de apogeu a bazinului hidrografic, formațiunile geologice predominante sunt reprezentate prin
piroclastite andezitice, în aceeași zonă, în stratul următor de profunzime găsindu-se argile marnoase-calcaroase
cu intercalații de nisipuri.
Bentalul pietros-bolovănos al pârâului Cușmed și al principalilor afluenți, indică absența unor formațiuni de
conglomerate cu martori de diferite proveniențe (cristalină, vulcanică și sedimentară). Din analizele geologice
efectuate în zona barajului și pe cuprinsul cuvetei lacului de acumulare, rezultă că formațiunile geologice sunt de
vârstă Cuaternară și Pliocenă.
Cuaternarul este reprezentat prin depozite aluviale, deluviale și proluviale. Depozitele aluviale apar în lunca
pârâului Cușmed și prezintă o stratificare în cadrul căreia la suprafață, pe grosimi de 2,5 – 4,0 m, se află un strat
continuu de argilă, argilă nisipoasă și argilă prăfoasă, de culoare gălbuie-cafenie.
Depozitele deluviale se întâlnesc pe ambii versanți și pe văi și sunt constituite din argilă, argilă-prăfoasă și argilă
nisipoasă, gălbui roșcate. Grosimea deluviului variază între 1,0 – 4,0 m. Depozitele proluviale se găsesc numai în
versantul drept sub formațiunile argiloase deluviale și sunt alcătuite din nisip fin și nisip prăfos cu fragmente
colțuroase de gresie dură, cuarțitică, până la adâncimi de 4,5 – 7,0 m.
Pliocenul formează roca de bază și este constituită dintr-o succesiune repetată de argile marnoase cu nisipuri și
intercalații subțiri de gresie.
Lacul Bezid
Trebuie amintit că regimul hidrochimic al lacurilor de baraj, cu rol adeseori determinant în desfășurarea unor
variate fenomene bio-ecologice, este rezultatul chimismului afluenților, modificările introduse prin alterarea
substratului geologic și pedologic al cuvetei, la care se adaugă și procesele biologice care se desfășoară în masa
de apă și la interfața apă-sedimente.
În cazul acumulării BEZID, din substratul geologic al cuvetei, respectiv din concrețiunile grezoase-nisipoase cu
lianți calcaroși se pot solubiliza elemente ca Fe și Mn, iar din formațiunile marnoase, azotiți, sulfați și sulfiți.
Dar, intensitatea fenomenelor de levigare chimică a substratului geologic al cuvetei, este redusă în majoritatea
cazurilor, datorită de regulă suprafeței mici de contact dintre apă și roca de bază aproape total acoperită, în timp
relativ scurt, de sedimente. Levigare mai pronunțată este posibilă doar în primele faze ale inundării, sau în cazul
în care cuveta lacustră este alcătuită din roci sedimentare, organogene sau de precipitație chimică, când transferul
ionilor este mult mai accentuat. De amintit, că înainte de data declanșării fazei de umplere a acumulării Bezid
(1992) suprafața inundată (devenită cuveta lacului pentru cota N.N.R.), avea următoarea configurație din punct
de vedere al folosințelor : total teren: 184,0 ha (100%) din care arabil 118,74 ha (64,5%), fâneață 19,29 ha
(10,4%), livadă 1,39 ha (0,8 %), alte terenuri (vatra satului Bezidul Nou, drumuri, albie p. Cușmed) 44,57 ha
(24,2%).
Deschiderea șantierului a avut loc în anul 1975, lucrările au fost sistate în 1977, fiind reluate în anul 1984.
Punerea în funcțiune a lucrărilor și realizarea indicatorilor s-au finaliza în anii 1988–1989. Acumularea se
încadrează în clasa a II-a de importanță, corespunzător obiectivului de apărat și scopului propus, respectiv
apărarea împotriva inundațiilor a zonelor din aval și a orașului Tîrnăveni. De remarcat faptul că atât în perioada
respectivă cât și după umplere, au existat mari divergențe de opinie referitoare la utilitatea acumulării, fiind
contrapuse două argumente majore: utilitatea acumulării din punct de vedere al atenuării viiturilor și realizarea
unei rezerve majore de apă, respectiv consecințele socio-umane ale inundării localității Bezidul Nou.
Acumularea BEZID a fost dimensionată și realizată cu scop complex, pentru atenuarea undelor de viitură
frecvente pe pârâul CUȘMED și pentru alimentarea cu apă industrială și potabilă a orașului Tîrnăveni. Lacul a
fost realizat la capacitatea totală de 31 milioane m3, obținându-se în aval efecte deosebit de importante pentru
dezvoltarea economico-socială a zonei limitrofe Tîrnavei Mici:
– se asigură sporirea debitului de apă captată în orașul Tîrnăveni, de la 0,4 mc/s la 2 mc/s cu asigurarea de 97%;
– împreună cu acumularea nepermanentă Bălăușeri și îndiguirea orașului Tîrnăveni, se apără contra inundațiilor
orașul și platforma sa industrială;
– asigură instalarea unei microhidrocentrale de 60 kW putere și 0,7 Gwh producție de energie.
Volumul total al acumulării BEZID este de 31 mil.m3 de apă, din care:
– 14 mil.m3 volum util (Vu) pentru alimentare cu apă și folosințe hidroenergetice;
– 16 mil.m3 volum necesar pentru atenuare și protecție;
– 1 mil.m3 volum mort (Vm).
În vederea combaterii inundațiilor și pentru reținerea viiturilor, barajul poate stoca 16 mil.m3 de apă între N.N.R.
și nivelul maxim la asigurarea de 0,1%. Suprafața bazinului de recepție controlat de baraj este de 148 km2 (din
totalul de 157 km2, barajul fiind amplasat la cca. 1,5 km de confluența pârâului Cușmed cu Tîrnava Mică.
Lungimea barajului la coronament, este de 670 m, cu o lățime a coronamentului de 5 m. Ansamblul golire de
fund – priză este amplasat în corpul barajului sub cota tălpii fundației (346 mMB), spre versantul drept. Pentru
siguranța și protecția barajului, s-a prevăzut un descărcător de ape mari, amplasat pe versantul drept, parțial în
umărul drept al barajului. Descărcătorul este deschis și a fost dimensionat pentru evacuarea debitelor maxime
atenuate la asigurarea de 1% (18 m3/s) și asigurarea de 0,1% (182 m3/s). Aval de barajul Bezid, albia pârâului
Cușmed a fost amenajată local în zonele cu taluze prăbușite, prin protecție cu piatră, iar în rest s-a prevăzut o
protecție vegetală. Calibrarea albiei s-a efectuat la debitul de 1%, atenuat prin acumulare (corespunzător clasei
de importanță a obiectivelor din zonă).
Regimul de funcționare al acumulării este dictat de debitul afluent. Regimul normal de funcționare se instituie
când nivelul apei se menține la cota de 366,0 mMB, cu ecart de variație de +/- 0,5 m (NNR), caz în care Vm +
Vu = 1 + 14 = 15 mil.m3.
Organele abilitate stabilesc decizia de gospodărire a apelor în condițiile normale și în cazurile speciale, în funcție
de informațiile operative asupra datelor de bază dinamice ca:
– debitul afluent pe pârâul Cușmed, măsurat la stația hidrotehnică Crișeni;
– nivelul în lac, măsurat la baraj;
– starea construcțiilor și echiapementelor hidromecanice;
– starea tehnică a albiei în aval și prognoza debitului afluent, transmisă de dispeceratul D.A. “Apele Române” -
Tg.Mureș.
Controlul calitatii apei se realizează unitar pe țară pentru toate acumulările permanente la care, conform
regimului de exploatare, poate interveni fenomenul de eutrofizare și cuprinde:
– Supravegherea vizuală - în cadrul supravegherii vizuale permanente a acumulării se încadrează și urmărirea
calității apei, fiind semnalate orice modificări legate de aspectul calitativ al apei (culoare, transparență, miros,
gust, apariția unor pelicule pe suprafața apei, fenomene legate de fondul piscicol, etc.), fiind interzise orice
activități în zona de protecție aferentă lacului, care pot dăuna calității apei (depozitare deșeuri, evacuări de
reziduuri nocive, etc).
– Determinări periodice pe probe de apă - recoltările de probe, din acumularea BEZID, sunt organizate (conform
planului anual de analize) în campanii cu caracter repetitiv, la care se pot adăuga recoltări suplimentare de probe
în situații speciale (înfloriri algale, mortalitate piscicolă, poluări accidentale, etc).
Analizele biologice și fizico-chimice fiind realizate în laboratoarele de hidrobiologie și hidrochimie ale D.A.
„Apele Române” - Tg.Mureș. Recoltarea probelor se realizează pe afluenți și pe efluent, iar din lac în profile și
pe paliere de adâncime reprezentative, din vara anului 1993 punctele de recoltare pe lac fiind balizate.
Barajul de la Gura Apei (sau Gura Apelor) este un baraj artificial construit între anii 1975 și 1986 pe valea
Râului Mare, la aproximativ 40 de km de Hațeg, la intrarea în Parcul Național Retezat din Munții Retezat
(Carpații Meridionali, România). Este cel mai mare baraj de anrocamente și miez de argilă din Europa.
Construcția barajului a început în 1975. Dimensiunile lui sunt impresionante: 168 m înălțime, 225 milioane de
metri cubi de apă în lacul de acumulare, dimensiunile întregului baraj le întrec de trei ori pe cele ale piramidei lui
Keops. Pe cursul râului Mare a fost construită o salbă de 10 hidrocentrale. Amenajarea hidroenergetică Râul
Mare-Retezat are ca rol atât producerea de energie electrică, cât și regularizarea cursului râului și atenuarea
undelor de viitură. Ultima verigă finalizată este formată din lacul de acumulare, barajul și hidrocentrala de la
Sântămăria-Orlea. Lacul de acumulare de la Orlea asigură alimentarea cu apă a aproape jumătate din județul
Hunedoara, a orașelor Hațeg, Călan, Simeria, Deva.
Totul a început în anul 1974, când, în urma Hotărârii Consiliului de Miniștri nr.759, amenajarea hidroenergetică
Râul Mare–Retezat, formată din barajul Gura Apelor, hidrocentrala subterană Retezat și hidrocentrala Clopotiva,
a luat ființă ca prima investiție pentru amenajarea potențialului hidroenergetic al Râului Mare.
Amenajarea hidroenergetică Râul Mare-Retezat cuprinde barajul Gura Apelor și hidrocentralele Retezat și
Clopotiva, cu o putere instalată de 349 MW și o energie medie multianuală de 629,50 GWh.
Barajul Gura Apelor este un baraj din anrocamente cu nucleu central de argilă, cu înălțimea de 168 m. Acesta
este amplasat la confluența râurilor Lăpușnicul Mare, Lăpușnicul Mic și râul Șes, în locul numit Gura Apelor,
situat la 45 km de orașul Hațeg. Lacul de acumulare Gura Apelor are o suprafață de 390 ha și un volum total de
210 milioane mc, asigurat prin captarea debitelor Râului Mare și a debitelor cursurilor de apă captate prin
intermediul aducțiunii secundare și aducțiunii principale Retezat.
Hidrocentrala Retezat, construcție subterană realizată între anii 1977-1986, este a doua centrală de vârf de pe
râurile interioare din țară. Aceasta este echipată cu două turbine de tip Francis, cu o putere instalată de 335 MW
și o energie medie multianuală de 605 GWh.
Hidrocentrala Clopotiva, situată în aval de hidrocentrala Retezat, este echipată cu două turbine de tip Kaplan cu
o putere instalată de 14 MW. Este o centrală pe derivație, cu rol de centrală de restituție.
Cele 9 hidrocentrale din cadrul Amenajării hidroenergetice Râul Mare Aval au o putere instalată totală de 134,3
MW și asigură o producție medie anuală a energiei de 193,4 GWh. Amenajarea situată în depresiunea Hațegului,
între hidrocentrala Clopotiva și confluența Râului Mare cu râul Strei, cuprinde 3 acumulări (Ostrovul Mic,
Păclișa și Hațeg) realizate cu baraj și diguri perimetrale din materiale locale, și cu centrală în frontul de retenție,
și 6 hidrocentrale amplasate pe canale de derivație (Ostrovul Mare, Cârnești I, Cârnești II, Totești I, Totești II și
Orlea). Toate hidrocentralele sunt echipate cu câte două turbine de tip Kaplan.
Barajul Siriu este un baraj de pământ aflat pe râul Buzău, în comuna Siriu din județul Buzău, între masivul Siriu
și masivul Podu Calului.
Barajul este alcătuit din rocă, steril și un miez din argilă. Volumul umpluturilor totalizeaza 8,3 milioane m³
anrocamente.
În urma construiri barajului, drumul național DN10 și-a schimbat ruta, ocolind lacul Siriu pe linia sa de contur,
pentru acest scop construindu-se mai multe viaducte. Viaductul Giurca are o lungime de 276 m, cu piloni de 46
m înălțime, iar viaductul Stânca Tehărău traversează stânca versantului cu același nume.
Barajul a fost aprobat pentru construire în ianuarie 1972 și a fost terminat în decembrie 1994. Scopul construirii
barajului a fost pe de o parte alimentarea cu apă potabilă și industrială a localităților din aval și irigarea a 50.000
ha de teren agricol[necesită citare] și, pe de altă parte, producerea de energie electrică prin construirea
hidrocentralei Nehoiașu cu o putere instalată de 42 MW, având un debit instalat de 32 m³/s și generând o
producție medie de energie electrică pe an este de 144 GWh. Barajul folosește și la apărarea împotriva
inundațiilor, acumularea Siriu fiind prevazută cu o tranșă de de atenuare a viiturilor de 30 milioane m³, până la
980 m³/s.
Cerna – Valea lui Iovan – judeţul Gorj Lacul Valea lui Iovan (300 de hectare) de pe Valea Cernei a fost construit
în anii 1970, barajul fiind realizat din roci şi argilă. Lacul a fost amenajat în munţi, prin bararea râului Cerna în
aval de confluenţa cu râul Valea lui Iovan. Se află într-o zonă protejată, în mijlocul Parcului Naţional Domogled
- Valea Cernei. Lacul de acumulare şi barajul lui aveau ca rol producerea de energie electrică şi alimentarea cu
apă a localităţilor din regiune, dar şi irigaţiile. De asemenea, lacul este foarte bogat în peşte (păstrăv, lostriţă,
păstrăv curcubeu). Adâncimea maximă a lacului din munţi este de 107 metri, iar înălţimea barajului se ridică la
110 metri.
Cerna este un râu din România, care izvorăște din Munții Godeanu. Bazinul râului Cerna este administrat de
ABA Banat - Apele Romane. Bazinul hidrografic al râului Cerna deține 42 corpuri de apă cadastrate cu o
lungime totală de 524km. Cerna își desfășoară cea mai mare parte a cursului între grupele montane ale Munților
Cernei-Gugu și Vâlcan-Mehedinți.
Densitatea râurilor în bazinul Cerna este de 0,39 km râuri / km2, o densitate mai mare față de media națională de
0,33 km râuri / km2.
Râul Cerna străbate 3 județe: Caraș-Severin, Mehedinți și Gorj și se învecinează cu bazinele hidrografice de
ordin 1: Timiș, Jiu și Nera. Izvorăște în și străbate întreg Parcul Natural Domogled - Valea Cernei.
Fondul forestier ocupă 756 km2 (55,6% din suprafața bazinului hidrografic și 1,2% din totalul fondului forestier
al țării. în anul 1992.
Pe râul Cerna la intersecția cu râul Valea lui Iovan se află construit barajul Valea lui Iovan-Cerna. Acumularea
Cerna are un volum maxim de 124 milioane m3, cota de retenție NNR la 693 m.d.m., o suprafață de 292 Ha și
adună apa dintr-un bazin hidrografic ce însumează 131 km2. Acumularea volumului de apă se realizează prin
captarea naturală a râului Cerna și Iovan dar și prin lucrările complexe de captare a principalelor pâraie din zonă
(Craiova, Olanul, Stîrminos, Balmez, (pe partea de vest) printr-o aducțiune secundară lungă de aproximativ
11km. Captările Alunul și Motru (pe partea de est) prin intermediul aducțiunii principale Cerna-Motru, în
lungime de 5930m, ce străbate traseul pe sub pământ până la turbinele CHE Motru. Prin aceste captări
secundare, aportul de debit este crescut cu 4,2 mc/s față de debitul natural al Cernei de doar 5,8 mc/s.
Rolul principal al barajului este acela de a crește debitul și productivitatea energetică în sistemul energetic
Cerna-Motru-Tismana. Apa din lac este transportată prin intermediul aducțiunii principale, la un debit instalat de
36 mc/s, pentru a realiza în CHE Motru, prin intermediul a 2 turbine Francis cu Pi=25MW și o cădere de 200m,
o producție energetică anuală medie de 130 GWh.
Barajul este construit din beton în formă de arc (ca la Vidraru) iar volumul acumulării este asigurat prin debitul
de pe diferența de bazin Cerna - Valea lui Iovan și cel deviat din acumularea Cornereva.
Barajului Cornereva se află pe principalul afluent al Cernei, Bela Reca (cu un debit la vărsare de 6,24 mc/s) la
aproximativ 5 km în amonte de com. Cornereva. Barajul ar trebui construit din umpluturi zonale, deoarece
substratul permite astfel de construcție, ar trebui să ajungp la 60m înălțime, lungimea la creastă de 220 m, iar
cota coronamentului la 503 m.d.m. Aducțiunea principală, de transport al apelor, către CHE Herculane 3 și apoi
în Barajul Herculane ar trebui realizată printr-o conductă cu diametrul de 2,8m la un debit instalat de 12mc/s și
va aduce un aport suplimentar de 57 GWh/an direct în centrală dar va crește și producția cu 12 Gwh/an din CHE
Herculane 1+2 prin mărirea volumului apei din lac.
La final de drum, Cerna se varsă la Orșova în Dunăre printr-un golf de mari dimensiuni, urmare a pătrunderii
Dunării în gura de vărsare a râului Cerna odată cu finalizarea barajului Porțile de Fier I ce a dus la creșterea
nivelului apei. NNR Porțile de Fier I este de 69,5 m.d.m. dar datorită fluctuațiilor foarte mari, cauzate de
sezonalitate, nivelul poate să scadă destul de mult în perioadele secetoase.
Cinciş – Hunedoara Lacul Cinciş (260 de hectare) a fost inaugurat în anul 1964, după ce statul român a decis
construirea barajului şi crearea lacului pentru a asigura necesarul de apă al oraşului Hunedoara, aflat la acea
vreme în plină dezvoltare, şi a combinatului din localitate. Valea în care se aflau vechile aşezări Cinciş-Cerna,
Valea Ploştii, Baia lui Crai, Moara Ungurului şi Ciuleni a fost inundată pentru a fi creat Lacul Cinciş, care a
ajuns la o capacitate de aproape 30 de milioane de metri cubi de apă. În jurul apei care a înghiţit vetrele
aşezărilor străvechi, şi a dus la devastarea bisericilor şi a cimitirelor lor, au fost născocite poveşti înfiorătoare.
Unele dintre aceste relatări vorbesc despre faptul că lacul ar fi bântuit de morţii din cimitirele înghiţite de apă, că
aici s-au înecat oameni, iar cadavrele nu au mai ieşit la suprafaţă, că în trecut animalele nu se apropiau să bea apă
din lac ori că pe fundul lui, în apele tulburi, trăiesc şerpi, caracatiţe sau balauri pe fundul lui. Localnicii din
Cinciş, satul învecinat lacului, povestesc cum în anii 1960, oamenii au fost nevoiţi să îşi dezgroape morţii din
vechile cimitire din valea ce urma să fie inundată pentru a le muta într-un alt cimitir. „Au fost multe născociri
despre lac, dar singurle blesteme au fost cele aruncate de oamenii necăjiţi asupra comuniştilor, care i-au forţat să-
şi părăsească vetrele”, relata Maria, o bătrână din Cinciş.
Lacul de acumulare Cinciș, judetul Hunedoara
Lacul Cinciș este situat in partea sud-vestică a României la 15 km de Municipiul Hunedoara. Lacul este situat în
centrul județului Hunedoara. Din cauza faptului ca județul Hunedoara nu are ieșire la mare, lacul Cinciș mai este
denumit în glumă și Marea hunedorenilor.
Malurile lacului sunt alcătuite din mai multe habitate, 48% sunt considerate a fi în stare naturală, iar restul de
52% este nisip. Principalele specii de pești sunt crapul, somnul, știuca, amurul, șalăul, carasul.
Sezonul turistic de vârf, se întinde de la începutul lunii iunie până la sfârșitul lui august.Temperatura medie a
apei este de 18 °C. făcând posibil înotul. Principalele atracții turistice sunt reprezentate de pescuit, sporturi
nautice, vizitarea obiectivelor turistice din zonă. Țărmul nordic al lacului este alcătuit din plaje, în timp ce țărmul
sudic este alcătuit din dealuri și păduri. În jurul lacului sunt 2 camping-uri, 3 moteluri și mai multe pensiuni,
numeroase vile (particulare sau destinate turiștilor) o sala de popice, etc.
Lacul Surduc (460 de hectare), aflat la circa 100 de kilometri de Timişoara, este cel mai mare lac din judeţul
Timiş. Lacul de acumulare a fost amenajat pe cursul pârâului Glanda, afluent al râului Bega. Construcţia
barajului, înalt de 36 de metri, a început în 1972, iar acumularea de apă s-a realizat începând cu anul 1976. Lacul
de acumulare are ca scop principal asigurarea cu apă potabilă a zonei Timişoara şi apărarea împotriva
inundaţiilor. De asemnea, lacul de acumulare este una dintre zonele de agrement importante din judeţul Timiş.
Lacul Surduc este un lac de acumulare situat în vestul țării, în județul Timiș, (în partea de sud-est a munților
Poiana Ruscă), la ca. patru km de localitatea Surducu Mic, la o distanță de aproximativ 100 de km de Timișoara
și la 30 km de Lugoj. Este cel mai mare lac din vestul României cu o suprafață de 460 hectare și este un
important obiectiv turistic.
Lacul de acumulare Surduc
Barajul se află la 195 m deasupra nivelului mării. Construcția barajului a început în anul 1972. În 1976 s-a
început acumularea apei. Lacul de acumulare avea pe atunci capacitatea de 25 milioane m³ de apă. O a doua
etapă în proiectul barajului este programată să ducă la creșterea capacității de acumulare estimată la cca. 50
milioane m³ de apă și o suprafață de cca. 530 hectare. Adâncimea lacului oscilează între 16-20 m.
Barajul și Lacul Surduc alimentează cu apă potabilă și industrială municipiul Timișoara și pune în mișcare
turbinele unei microhidrocentrale de 2 MW.
La Surduc are loc „Festivalul AeroNautic Show” dedicat domeniilor aerian și nautic si se organizează câteva
concursuri de înot. Regiunea este ideală pentru iubitorii de plimbări în natură. Pentru agrement se pot închiria
bărci și hidrobiciclete.
Lacul de acumulare Paltinu (200 de hectare) a fost amenajat în judeţul Prahova, pe valea râului Doftana, în aval
de confluenţa acesteia cu Valea Păltinoasa, în cheile numite "La Tocile". Construcţia barajului lacului a început
în 1966, iar cinci ani mai târziu acesta a fost inaugurat. Zona este privită ca o mică „mare în munţi“, iar barajul
este considerat unul din cele mai frumoase din România, cu o înălţime de 108 metri şi o lungime de aproape 500
de metri. Potrivit unor legende, pe fundul lacului ar sălăşlui un monstru, peşte sau şarpe, cu o lungime de câţiva
metri, iar în alte legende spun că lacul îşi cere tributul în suflete.
Barajul Paltinu este situat în Județul Prahova, pe valea râului Doftana, în aval de confluența acesteia cu valea
Păltinoasa, în cheile numite "La Tocile".
În secțiunea barajului, valea are un profil caracterizat printr-o asimetrie pronunțată. Pe malul stâng, se află o
terasă cu o lățime de circa 100 m. Roca de bază este formată din gresie cu intercalații de șisturi marnoase și
argiloase. Roca de bază este traversată de mai multe falii și un sistem complex de fisuri.
Din cauza condițiilor geomorfologice dificile ale amplasamentului, a fost adoptată varianta unui baraj de beton
în arc cu dublă curbură cu rost perimetral. Această soluție a implicat realizarea unui soclu de fundație prelungit
pe malul stâng cu o aripă parabolică. Acest soclu permite o simetrizare a secțiunii în care este executat barajul
propriu zis și permite o preluare mai bună a diferențelor modulelor de elasticitate ale rocii de pe cei doi versanți.
De asemenea, soclul permitea o adaptare mai bună la condițiile geologice locale, prin plombarea zonelor cu rocă
alterată. Terenul de fundație a fost consolidat printr-un voal de etanșare realitat prin injecții cu lapte de ciment.
Între barajul parabolic și versantul stâng s-a mai executat și o culee de beton, care contribuie la o conlucrare mai
bună a barajului cu versantul.
Barajul are o înălțime deasupra fundației de 108 m., coronamentul barajului fiind la cota 654 mdm.
Lungimea totală a coronamentului barajului este de 455 m.
Pentru stabilizare, au mai fost executate lucrări de consolidare a ambilor versanți prin ancorare cu cabluri
pretensionate.
Cu toate aceste lucrări, în timpul primei umpleri a lacului, s-au constatat infiltrații mari pe sub soclu, depășind
150 l/s și deplasări ale structurii la contactul dintre arcul central și aripa parabolică. Ca urmare, s-au executat
diferite lucrări suplimentare printre care suplimentarea voalului de etanșare, amplificarea sistemului de drenaj și
acoperirea părții aval a versantului stâng cu blocuri de beton în trepte de 6 –8 m, ancorate în adâncime cu cabluri
pretensionate.
Cu aceste măsuri, infiltrațiile au încetat iar comportarea barajului și a versanților au rămas în limite admisibile.
Lucrările de execuție a barajului Paltinu au început în 1966, barajul fiind dat în funcțiune în 1971. O a doua
etapă de consolidări a fost executată în intervalul 1976 - 1982.
Pentru evacuarea debitelor mari, a fost executat un descărcător de suprafață de tip pâlnie. Tot în turnul
deversorului pâlnie s-a mai executat o golire de semiadâncime. În plus, mai există și o golire de fund, executată
într-o galerie de deviere de pe versantul drept, care a fost folosită și pentru devierea debitelor în timpul
costrucției barajului. Golirea de fund este controlată prin vane situate la ieșirea galeriei de deviere și are o
capacitate de descărcare de 50 m³/s.
La piciorul barajului s-a executat o centrală hidroelectrică cu o putere instalată de 10 MW. Centrala este echipată
cu două turbine de tip Francis.
Barajul Paltinu servește în principal pentru alimentarea cu apă potabilă și industrială a municipiilor Câmpina și
Ploiești. În subsidiar, barajul asigură și apă pentru irigarea a 9.000 ha în lunca râului Prahova în zona Băicoi-
Ploiești și pentru salubrizarea râului Dâmbu din Ploiești. Pentru realizarea acestor efecte, barajul Paltinu este
inclus într-un sistem de gospodărire a apelor din care mai fac parte următoarele lucrări:
Barajul Voila de pe râul Doftana;
Stația de tratare a apei potabile de la Voila;
Conducta de alimentare cu apă Voila-Ploiești care servește și la alimentarea cu apă a localităților de pe traseu;
Priza de pe râul Prahova din zona Băicoi:
Canalul Băicoi-Ploiești realizat pe prima porțiune în canal deschis deservind sistemul de irigații iar pe ultima
porțiune în casetă de beton închisă pentru alimentarea cu apă a industriilor din zona Brazi;
Sistemul de puțuri pentru captarea apelor subterane din zona Băicoi sursă utilizată în paralel cu resursele râului
Doftana pentru alimentarea cu apă potabilă;
Regularizarea râului Dâmbul în zona municipiului Ploiești și în aval.
Barajul Paltinu, pe râul Doftana, în judeţul Prahova
Barajul de la Gura Apei (sau Gura Apelor) este un baraj artificial construit între anii 1975 și 1986 pe valea
Râului Mare, la aproximativ 40 de km de Hațeg, la intrarea în Parcul Național Retezat din Munții Retezat
(Carpații Meridionali, România). Este cel mai mare baraj de anrocamente și miez de argilă din Europa.
Construcția barajului a început în 1975. Dimensiunile lui sunt impresionante: 168 m înălțime, 225 milioane de
metri cubi de apă în lacul de acumulare, dimensiunile întregului baraj le întrec de trei ori pe cele ale piramidei lui
Keops. Pe cursul râului Mare a fost construită o salbă de 10 hidrocentrale. Amenajarea hidroenergetică Râul
Mare-Retezat are ca rol atât producerea de energie electrică, cât și regularizarea cursului râului și atenuarea
undelor de viitură. Ultima verigă finalizată este formată din lacul de acumulare, barajul și hidrocentrala de la
Sântămăria-Orlea. Lacul de acumulare de la Orlea asigură alimentarea cu apă a aproape jumătate din județul
Hunedoara, a orașelor Hațeg, Călan, Simeria, Deva.
Barajul Gura Apelor din Masivul Retezat a fost construit în anii 1970 – 1980, fiind la acea vreme unul dintre cele
mai mari din Europa. Dacă lacul de acumulare nu ar fi existat, potrivit specialiştilor, efectele celei mai puternice
viituri petrecute în Retezat, soldată cu moartea a 14 oameni, ar fi fost inimaginabil mai dezastruoase.
Barajul Gura Apelor a fost inaugurat în 16 aprilie 1986 după 11 ani în care s-a muncit la construcţia lui. Zeci de
kilometri de galerii au fost săpaţi în munte pentru a devia cursul pâraielor din Retezat spre lacul de acumulare.
La acea vreme, Gura Apelor era considerat cel mai mare baraj de aroncamente şi miez de argilă din Europa.
Pentru mai bine de un deceniu, mii de mineri şi constructori au fost implicaţi în cel mai mare proiect hidro-
energetic realizat în istoria judeţului Hunedoara: construcţia Barajului Gura Apelor, din Masivul Retezat. Barajul
Gura Apelor (sau Gura Apei) a fost construit la marginea Parcului Naţional Retezat, la capătul unui drum de 40
de kilometri ce porneşte din Haţeg şi se afundă în munte. În vremea inaugurării lui, în 16 aprilie 1986, era cel
mai mare baraj de anrocamente (bolovani) şi argilă din Europa. S-a lucrat un deceniu la amenajarea barajului
Povestea construirii barajului din Retezat, situat în zona Lăpuşnic din Retezat, a început în 1974, când statul
român a decis, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 759, amenajrea hidroenergetică a Râului Mare –
Retezat, care avea să cuprindă barajul Gura Apelor, hidrocentrala subterană Retezat şi hidrocentrala Clopotiva.
Un an mai târziu au început lucrările la baraj.
Hidrocentrala Retezat, construcție subterană realizată între anii 1977-1986, este a doua centrală de vârf de pe
râurile interioare din țară. Aceasta este echipată cu două turbine de tip Francis, cu o putere instalată de 335 MW
și o energie medie multianuală de 605 GWh.
Hidrocentrala Clopotiva, situată în aval de hidrocentrala Retezat, este echipată cu două turbine de tip Kaplan cu
o putere instalată de 14 MW. Este o centrală pe derivație, cu rol de centrală de restituție.
Cele 9 hidrocentrale din cadrul Amenajării hidroenergetice Râul Mare Aval au o putere instalată totală de 134,3
MW și asigură o producție medie anuală a energiei de 193,4 GWh. Amenajarea situată în depresiunea Hațegului,
între hidrocentrala Clopotiva și confluența Râului Mare cu râul Strei, cuprinde 3 acumulări (Ostrovul Mic,
Păclișa și Hațeg) realizate cu baraj și diguri perimetrale din materiale locale, și cu centrală în frontul de retenție,
și 6 hidrocentrale amplasate pe canale de derivație (Ostrovul Mare, Cârnești I, Cârnești II, Totești I, Totești II și
Orlea). Toate hidrocentralele sunt echipate cu câte două turbine de tip Kaplan.