Sunteți pe pagina 1din 3

TEXTUL DRAMATIC

Textul dramatic este textul literar organizat în acte și scene, scris sub formă de
dialog sau de monolog și destinat reprezentării scenice, în care personajele
comunică în mod direct, fără intervenția unei voci auctoriale, într-un cadru artistic
(decor, lumini, costume, muzică) adecvat subiectului și epocii recreate pe scenă.
Autorul textului dramatic/dramaturgul imaginează acțiunea, construiește
schimbul de replici dintre personaje și oferă indicații despre modul în care textul
poate fi prezentat.
Caracteristicile textului dramatic:
• fiind constrânse de condițiile materiale ale reprezentării, operele dramatice
trebuie să aibă dimensiuni reduse, concizie temporală și spațială, număr limitat de
personaje și de tablouri, un conflict puternic și reprezentativ;
• textul operei dramatice este structurat în acte, subdivizate în scene, uneori și
în tablouri;

• actul este diviziunea formală a unei piese de teatru și cuprinde mai multe
scene; permite schimbarea planului acțiunii și a decorului, face să intervină
o pauză a tuturor elementelor; o piesă de teatru are, de obicei, de la unu la
cinci acte;
• scena este subdiviziunea unui act, în general delimitată convențional de
intrarea sau ieșirea unui personaj în scenă sau prin modificarea locului și a
timpului acțiunii.
• tabloul - termenul împrumutat din pictură subliniază orientarea spre o
percepție preponderent vizuală a acțiunii;

• textul dramatic conține două planuri distincte, dar inseparabile: planul


textual (vorbirea personajelor) și didascaliile/indicațiile scenice;
• autorul nu intervine direct în text decât prin
intermediul didascaliilor/indicațiilor scenice interne și externe;

• Indicațiile externe: titlul, lista personajelor, datele despre timpul și spațiul


acțiunii, despre decor etc;
• Indicațiile interne: anunță decupajul în acte și scene referindu-se la
intrările și ieșirile din scenă ale personajelor, la deplasarea lor pe scenă, la
intonație și mimică, la gesturile și acțiunile acestora sau la momentele de
tăcere. Numele personajului, aflat în fața replicii și scris cu majuscule, este
tot o indicație internă.

Termenul didascalii provine din limba greacă, numindu-se astfel caietele cu


însemnări date actorilor înainte de reprezentație, căci didascaliile nu făceau parte
din corpusul textului.
• dialogul dramatic este modul de expunere caracteristic; textul dramatic se
alcătuiește ca o succesiune de replici; dialogul are mai multe roluri: asigură
evoluția acțiunii, definește relațiile dintre personaje, dezvăluie reacția lor mentală
și afectivă în raport cu o anumită situație, este o modalitate de caracterizare a
personajelor;
• monologul dramatic este o intervenție amplă a unui personaj care face
abstracție de personajele din jur sau cu care stabilește o relație de comunicare
unilaterală;
• acțiunea se dezvoltă în jurul conflictului dramatic, se caracterizează prin
intensitate, concentrare, dramatism și scoate la lumină trăsături ale
personajului; poate exista o acțiune principală și alta secundară;
• dramatismul rezultă din tot felul de răsturnări de situații, confruntări, ruperi de
nivel, treceri de la o stare la alta. Efectul produs asupra spectatorului va fi
tensiunea interioară, orientată în mod obligatoriu spre o soluție. Când această
soluție nu se întrevede, dramaticul se convertește în tragic.

Texte dramatice:
Chirița în provincie, Vasile Alecsandri
https://www.wattpad.com/470374-vasile-alecsandri-chirita-in-provincie/page/12
O scrisoare pierdută, I.L. Caragiale
O noapte furtunoasă, I.L. Caragiale
http://www.romanianvoice.com/poezii/teatru/
Steaua fără nume, Mihail Sebastian
Ultima oră, Mihail Sebastian

PERSONAJELE TEXTULUI DRAMATIC

Textul dramatic este destinat reprezentării scenice, în fața unui public: de aceea, textul scris
nu constituie decât suportul verbal al spectacolului, care se realizează ca produs artistic
independent de opera literară ce i-a stat la bază.
Spectacolul dramatic (reprezentarea scenică în fața publicului, a textului dramatic) este
caracterizat prin sincretismul artelor: literatura, pictura, muzica, dansul, arhitectura etc.
Textul rostit de actori este un cod lingvistic ce presupune însoțirea comunicării verbale prin
cuvânt de comunicarea nonverbală (gesturi, mișcare, mimică) și paraverbală (intonație,
accent, pauză, timbrul vocii etc.). În plus, participă la comunicarea artistică și alte coduri vizuale
(costume, decor, lumini) sau sonore (muzică, efecte acustice).
Textul dramatic este jucat pe scenă de actori, la indicațiile regizorilor, care la rândul lor
,,interpretează,, textul. Receptorul unui text dramatic este dublu: cititorul și spectatorul.
Persoanele implicate într-un spectacol dramatic (reprezentație teatrală):
propune o interpretare a piesei pe care o montează, scrie scenariul
Regizorul regizoral,selectează actorii și îi îndrumă la repetiții, avizează schițele pentru
decoruri și costume, efectele sonore, luminile etc.;
interpretează personajele pe scenă, participând la construirea unui univers
Actorii
ficțional;
desenează sub îndrumarea regizorului, decorul și costumele, acestea urmând
Scenograful
a fi realizate în atelierele teatrului;
colaborează cu regizorul și îndrumă actorii în vederea realizării dansurilor sau
Coregraful
a mișcărilor ritmice;
Costumierul realizează costumul, respectând modelul propus de scenograf;
Machieurul specialistul în arta machiajului;
responsabilul cu recuzita, procură și păstrează recuzita necesară pentru
Recuzitorul
reprezentație: mobile, obiecte etc.;
Tehnicianul de
se ocupă de luminile din timpul reprezentației;
lumini
Tehnicianul de
răspunde de efectele sonore necesare reprezentației.
sunet
Receptorul în teatru este dublu: cititorul piesei și spectatorul reprezentației
Receptorul
scenice

Personajul dramatic
Personajul dramatic se aseamănă cu personajul dintr-un text narativ, fiind rolul imaginației
autorului.Termenul desemnează atât eroul, cât și interpretul rolului, actorul.

Comunică și se comunică prin intermediul dialogului și al monologului.

Este construit în mod direct (prin notațiile interne sau externe ale autorului, prin intervenția altor
personaje) sau indirect (comportament, gesturi, limbaj, relațiile cu alte personaje, nume,
vestimentație etc.).

Dialogul în textul scris și în spectacol


Dialogul este principala modalitatea de comunicare în textul dramatic și se constituie din
schimbul de replici între două sau mai multe personaje.

Dialogul dramatic permite conturarea evenimentelor, susține conflictul dramatic, definește


relațiile dintre personaje, contribuie la caracterizarea directă și indirectă a personajelor.
Antrenându-și personajele într-un dialog, scriitorul asigură contactul între ele și receptor,
oferind posibilitatea de a le cunoaște în complexitatea lor, fără să apeleze la intervenția altor
personaje sau a povestitorului.

Monologul dramatic este o varietate a dialogului și constă dintr-o intervenție amplă a unui
personaj în prezența sau în absența altui personaj, care nu uzează de dreptul său la replică.