Tehnologia de cultura a porumbului pentru boabe cultivat

in sistem neirigat
15/2/2013

0 Comments

Porumbul a constituit dintotdeauna cultura de bază a ţăranului român. El are largi întrebuinţări
în alimentaţia oamenilor, în furajarea animalelor, în industrie şi ca produs pentru activităţi de
export. Din aceste motive, porumbul ocupă mai mult de o treime din suprafaţa arabilă a ţării.

Porumbul are multiple particularităţi fitotehnice şi biologice deosebite, dintre care amintim:
rezistă bine la secetă şi căldură; are puţine boli şi puţini dăunători; se poate cultiva pe terenuri
foarte diferite şi în condiţii climatice diferite; suportă monocultura; fiind o plantă prăşitoare, lasă
terenul curat de buruieni; constituie o bună premergătoare pentru foarte multe plante; valorifică
foarte bine îngrăşămintele organice şi minerale; reacţionează foarte puternic la aplicarea irigării;
poate fi semănat şi pentru nutreţ şi chiar pentru cultura a doua; are coeficient de înmulţire foarte
mare; prin însuşirea sa de plantă unisexuat-monoică permite obţinerea comodă a hibrizilor foarte
productivi şi adaptaţi zonelor de cultivare etc.

Rotaţia
Porumbul este o cultură puţin pretenţioasă la planta premergătoare; el se autosuportă în cultură
repetată, dar nu este indicat să dureze mai mult de 3-4 ani pe acelaşi teren, în condiţiile
administrării gunoiului de grajd cel puţin o dată în acest ciclu.

Cele mai bune premergătoare pentru cultura de porumb s-au dovedit a fi culturile care eliberează
terenul de timpuriu (plantele leguminoase: mazărea, fasolea, soia, borceagurile, trifoiul, lucerna
etc.), dând posibilitatea executării lucrărilor solului din timpul verii. Sunt indicate ca bune
premergătoare şi culturile târzii (cartoful, sfecla de zahăr etc.), dacă au fost bine gunoite şi se
execută corect lucrările solului. Deoarece grâul şi porumbul ocupă mai mult de jumătate din
suprafaţa arabilă a ţării, cea mai răspândită este rotaţia grâu-porumb. Această rotaţie prezintă
neajunsul că poate duce la îmburuienarea solului şi există posibilitatea apariţiei unor boli comune
(fuzarioza) sau a unor dăunători comuni (sfredelitorul, gărgăriţa frunzelor etc.). Pentru aceasta,
se recomandă întrerupera periodică a rotaţiei grâu-porumb şi intercalarea, după 3-4 rotaţii, a altor
culturi (mazărea, soia, floarea-soarelui, sfacla de zahăr etc.). La rândul lui, porumbul este o bună
premergătoare pentru toate culturile de primăvară; de asemenea, el devine o bună premergătoare
şi pentru grâul de toamnă.

Fertilizarea
Cele mai bune rezultate se obţin atunci când se efectuează o fertilizare organo-minerală.
Porumbul asigură o bună valorificare a gunoiului de grajd, aplicat direct, în doză de 20-40 de
tone la hectar, la 3-4 ani.

Îngrăşământul organic trebuie distribuit cât mai uniform pe mirişte şi încorporat imediat în sol
prin arătură, pentru a evita pierderile prin volatizare. Îngrăşămintele minerale se administrează în
funcţie de starea de fertilitate a solului şi de nivelul producţiei ce se doreşte a se obţine, având în
vedere că porumbul consumă 20-22 kg de azot şi 8-9 kg de pentoxid de fosfor pentru fiecare tonă
de boabe. Îngrăşămintele cu potasiu sunt necesare pe solurile uşoare, pe cele acide şi cele care au
conţinut scăzut de potasiu (sub 18 mg de oxid de potasiu la 100 g de sol).

Îngrăşămintele cu fosfor (60-80 de kilograme la hectar de pentoxid de fosfor) şi cele potasice

(40-80 de kilograme la hectar de oxid de potasiu) se administrează sub arătură. Îngrăşămintele cu
azot (50-60 de kilograme la hectar de azot substanţă activă) se administrează la pregătirea patului
germinativ, iar restul se poate aplica fazial, concomitent cu efectuarea praşilelor mecanice sau în
apa de irigaţie. Necesarul de îngrăşăminte se reduce atunci când porumbul a fost fertilizat cu
gunoi de grajd sau când porumbul urmează după planta premergătoare leguminoasă. Dintre
microelemente, zincul constituie pentru porumb o problemă extrem de serioasă, deoarece s-a
constatat scăderea pronunţată a recoltelor de porumb în lipsa acestui microelement. De
asemenea, fertilizarea de tip „starter” stimulează dezvoltarea rădăcinilor, asigură o creştere mai
viguroasă şi mai uniformă a plantelor de porumb, măreşte rezistenţa la secetă, chiar de la
începutul vegetaţiei.

Lucrările solului
Pregătirea unui pat germinativ corespunzător constituie una dintre cerinţele majore pentru reuşita
culturii de porumb boabe. Astfel, pentru fiecare caz din cele ce urmează a fi prezentate se va
aplica tehnologia adecvată, specifică, urmărindu-se conservarea apei în sol, distrugerea
buruienilor şi asigurarea unui bun pat germinativ.

 Parcelele pe care s-a efectuat corect arătura de toamnă şi la desprimăvărare se găsesc bine
nivelate şi mărunţite se vor lucra numai în preajma semănatului, cu combinatorul, până la
adâncimea de semănat. În situaţia când între desprimăvărare şi epoca de semănat a
porumbului încep să apară buruieni, se va executa o lucrare cu grapa cu colţi reglabili,
care distruge buruienile anuale mici, în curs de răsărire sau abia răsărite.

 Parcelele pe care s-a efectuat o arătură de slabă calitate şi care se prezintă cu mari
denivelări şi resturi vegetale la suprafaţă se vor lucra, imediat ce se poate ieşi pe câmp, cu
 grapa cu discuri prevăzută cu lamă nivelatoare şi în agregat cu grapa cu colţi reglabili. În
preajma semănatului se vor lucra cu combinatorul până la adâncimea de semănat.

 Parcelele care nu au fost arate până la desprimăvărare se vor trata diferenţiat, după cum
urmează: tulpinile de porumb şi floarea-soarelui care nu au fost scoase de pe teren se vor
evacua cu mijloacele existente la dispoziţia fiecărui cultivator sau se vor toca şi împrăştia
cât mai uniform pe teren (în parcelele cu mai puţine resturi vegetale, pentru fragmentarea
acestora se va lucra cu grapa cu discuri prin treceri repetate, însă lucrarea este costisitoare
şi provoacă tasarea solului, ducând totodată la întârzierea semănatului); se va efectua cu
prioritate arătura, la adâncimea de 16-18 cm, cu plugul în agregat cu grapa stelată, pe
parcelele cu sol greu, cu grad ridicat de îmburuienare, în special cu buruieni perene, şi pe
cele cu cantităţi mari de resturi vegetale la suprafaţă; arătura se va executa când solul s-a
zvântat şi brazda se revarsă în urma plugului.

De regulă, arătura, la desprimăvărare, se efectuează atât timp cât se menţine fenomenul de

îngheţ-dezgheţ. În condiţii speciale însă, se poate executa arătura fără a se întârzia semănatul şi
pentru a evita pierderea apei din sol; pe celelalte sole, pentru a nu depăşi epoca de semănare, se
va executa lucrarea de bază a solului cu grapa cu discuri, iar ultima lucrare, de pregătire a patului
germinativ, se va efectua cu combinatorul, până la adâncimea de semănat; parcelele pe care, la
desprimăvărare, în mod excepţional, solul se prezintă puternic tasat şi este târziu pentru a efectua
arătura se vor lucra cu cizelul sau cu plugul fără cormană (paraplow), la adâncimea de 16-18 cm,
urmate de lucrarea cu grapa cu discuri, iar pregătirea patului germinativ se va executa cu
combinatorul, până la adâncimea de semănat (V. Popescu şi colab., 1996). În toate cazurile,
concomitent cu pregătirea patului germinativ, se va efectua şi ebicidarea porumbului.

Sămânţa şi semănatul
Sămânţa pentru semănat trebuie să aparţină hibrizilor recomandaţi pentru fiecare zonă de cultură.
Se recomandă a se folosi numai sămânţa hibridă, certificată F1, obţinută de la unităţi autorizate
sau unităţi de cercetare-dezvoltare. Nu este indicat a se folosi sămânţa „din pătul”, deoarece
nivelul de producţie scade în acest caz cu circa 25-40%.

România dispune de o paletă foarte largă de hibrizi de porumb, cu perioadă de vegetaţie diferită,
cu compoziţia chimică a bobului şi folosinţe diferite, cu o anumită rezistenţa la secetă şi la arşiţă
etc. Pentru fiecare zonă şi localitate, pe baza recomandărilor cercetării agricole şi a rezultatelor
obţinute în câmpurile demonstrative, specialiştii centrelor agricole pot preciza hibrizii de porumb
care se pretează cel mai bine pentru localitatea sau arealul de cultivare. Este de dorit să se
folosească, pentru fiecare exploatare agricolă, câte 2-3 hibrizi cu perioade de vegetaţie şi alte
însuşiri diferite. Elementele tehnice ale semănatului trebuie corelate de la început cu sistemul de
întreţinere a culturii şi de recoltare. Epoca optimă de semănat este atunci când la adâncimea de
însămânţare se înregistrează temperatura de 8-10 grade Celsius şi are tendinţă de creştere.

Cercetările demonstrează că fiecare zi de pierdere, după epoca optimă, înregistrează minusuri de

producţie de 50-100 de kilograme la hectar şi aceasta în primul rând din cauza faptului că
porumbul este surprins, în perioada înfloritului, de seceta şi arsiţa verii. Totodată, se întârzie
vegetaţia în toamnă, cu neajunsurile provocate de aceasta. Nu este indicat nici semănatul prea
timpuriu, deoarece sămânţa rămâne prea mult în sol până se înregistrează temperatura minimă de
germinare, mucegăieşte sau este atacată de diferiţi dăunători şi se reduce densitatea plantelor
răsărite. Totodată, parcelele se îmburuienează înainte de răsărirea porumbului. Semănatul începe
cu hibrizii timpurii, care sunt mai rezistenţi la temperaturi scăzute. Ultimele se însămânţează
parcelele care nu sunt erbicidate, pentru a putea distruge buruienile, prin pregătirea patului
germinativ. Este însă necesar a se face eforturi pentru respectarea cu rigurozitate a epocii de
semănat.

Densitatea la semănat se stabileşte în funcţie de hibridul cultivat, de nivelul de aprovizionare cu

apă al solului, de gradul de fertilitate al solei care se cultivă cu porumb, de sistemul de cultură -
în cazul nostru neirigat. Valorile medii de plante recoltabile la hectar se stabilesc în limitele a 45-
60.000 de plante la hectar la hibrizii timpurii; 40-55.000 de plante la hectar la hibrizii
semitimpurii; 40-50.000 de plante la hectar la hibrizii tardivi. Limita superioară a densităţii se
stabileşte pe parcelele bine aprovizionate cu apă sau aport freatic şi pe cele cu fertilitate ridicată.
În situaţia solurilor cu fertilitate scăzută şi slav aprovizionate cu apă, densitatea se reduce la 30-
35.000 plante la hectar. Cantitatea de sămânţă necesară variază între 15 şi 25 de kilograme la
hectar. Distanţa între rânduri este, de regulă, pentru cultura porumbului în sistem neirigat, de 70
cm.

Adâncimea de semănat variază în funcţie de mai mulţi factori şi este de 5-8 cm. Se urmăreşte ca
sămânţa să ajungă pe teren umed şi aşezat. Limita inferioară este de 5 cm şi se practică pe
parcelele cu umiditate suficientă şi în solurile mai grele, cu textură argiloasă. Semănatul se
execută cu semănătorile SPC-4, SPC6(8) sau SERO-6(8), bine pregătite şi corect reglate, pentru
a asigura o repartizare cât mai uniformă a plantelor pe suprafaţa cultivată.

Lucrări de îngrijire
Prin lucrările de întreţinere se urmăresc: combaterea buruienilor, conservarea apei în sol,
combaterea bolilor şi a dăunătorilor etc. Se va avea în vedere că porumbul este o cultură
sensibilă la îmburuienare, în special în primele faze de vegetaţie. În acţiunea de combatere a
buruienilor se folosesc atât metode agrotehnice clasice (lucrarea cu sapa rotativă sau grapa cu
colţi, praşile mecanice şi manuale), cât şi metode chimice, prin aplicarea erbicidelor şi, cel mai
bine, aplicarea împreună a celor două metode. Lucrarea cu sapa rotativă se efectuează înainte de
răsărire sau când porumbul are 4-6 frunze, când solul este zvântat şi numai după ce s-a ridicat
roua. Sapa rotativă mobilizează solul pe adâncimea de 3-6 cm, agregatul se deplasează cu viteza
de 11-13 km/h, realizând 35-40 ha/schimb.

Praşilele trebuie să se efectueze la adâncimea minimă care asigură distrugerea buruienilor. Dacă
se lucrează mai adânc, se răscolerste inutil şi se usucă solul, iar cuţitele taie sau vătămează
rădăcinile porumbului. Se recomandă efectuarea a trei praşile mecanizate, cu cultivatorul, şi a
două praşile mecanice, cu sapa, pe rând. Ele urmăresc distrugerea buruienilor, îmbunătăţirea
permeabilităţii şi a regimului aerohidric şi termic al solului. Aplicarea lucrărilor de întreţinere
clasice, în număr redus, împreună cu metodele chimice de combatere a buruienilor constituie o
metodă modernă pentru combaterea acestora.

Combaterea chimică a buruienilor din cultura porumbului asigură importante sporuri de

producţie. Aceasta se realizează prin tratamente la sol, înainte sau după semănat, şi tratamente în
perioada de vegetaţie. Frecventele perioade secetoase din primăvară impun folosirea şi
încorporarea în sol a unor erbicide volatile. Pentru folosirea erbicidelor nevolatile, se caută
perioade mai umede de aplicare a acestora sau zonele cu precipitaţii. Pentru a le folosi cu
maximă eficienţă, este recomandabil ca aplicarea erbicidelor să se facă conform indicaţiilor
inginerilor agronomi sau a specialiştilor-cercetători în acest domeniu. În timpul perioadei de
vegetaţie, porumbul suportă mai bine tratamentele în fază de 3-5 frunze şi acestea se aplică în
special pentru combaterea buruienilor perene. Este foarte indicată o alternanţă a erbicidelor
folosite la combaterea buruienilor din culturile de porumb.

Recoltarea
Recoltarea porumbului necesită un volum mare de muncă şi trebuie realizată într-un timp cât mai
scurt, în special în parcelele pe care urmează să se însămânţeze cereale de toamnă. Lucrarea de
recoltat începe la coacerea deplină a boabelor, când acestea au acumulat cea mai mare cantitate
de substanţă uscată şi au un conţinut de apă de aproximativ 30%.

Determinarea momentului când porumbul a ajuns la maturitate se poate efectua şi în lan, prin
metode organoleptice, însă criteriul sigur rămâne analiza conţinutului în apă al boabelor.
Porumbul se poate recolta manual şi mecanizat. Recoltarea manuală este destul de greoaie şi
necesită un volum mare de muncă, însă prezintă unele avantaje, dintre care amintim: pierderile
de ştiuleţi sau boabe sunt practic nule; tulpinile nu sunt distruse şi se pot valorifica integral;
terenul rămâne curat şi se poate elibera în scurt timp, astfel ca după lucrarea cu grapa cu discuri
să se poată însămânţa grâu sau orz de toamnă. Recoltarea mecanizată se realizează cu maşini de
recoltat corespunzătoare şi se poate face în mai multe variante: recoltarea sub formă de ştiuleţi
depănuşaţi se efectuează atunci când conţinutul de umiditate al boabelor este cuprins între 25 şi
35%; recoltarea sub formă de boabe, atunci când conţinutul în umiditate al boabelor este cuprins
între 20 şi 25%. În acest ultim caz, boabele rezultate trebuie să aibă puritatea mai mare de 98%,
iar proporţia boabelor vătămate să nu depăşească 8%. Este necesar ca, imediat după recoltarea
boabelor, acestea să fie introduse în procesul de uscare, pentru că altfel, din cauza umidităţii
ridicate, boabele se pot încinge. Recoltarea mecanizată a porumbului trebuie bine organizată şi
implică luarea de măsuri pentru asigurarea necesarului de mijloace de transport, realizarea
zonelor de întoarcere la capetele parcelei etc.

Victor VĂTĂMANU