Sunteți pe pagina 1din 5

REFORMA CURRICULARĂ ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR

CONCEPTUL DE CURRICULUM

În sens larg, curriculum reprezintă ansamblul proceselor educative și al experiențelor de


învățare, prin care trece elevul pe perioada unui an școlar
parcursul școlarității sale
În sens restrâns, curriculum reprezintă ansamblul acelor documente școlare de tip
reglator, în cadrul cărora se consemnează datele esențiale privind procesele educative și
experiențele de învățare pe care școala le oferă elevului.

Curriculum Național cuprinde:


1. Cadrul de referință, demersul reglator
2. Planuri cadru de învățământ pentru clasele învățământ primar,
 stabilește ariile curriculare cu obiectele de studiu
 jalonează resursele de timp ale procesului de predare-învățare
3. Programele școlare cu:
a. Competențe generale
b. Competențe specifice
c. Conținuturi
d. Exemple de activități de învățare
e. Standarde curriculare de performanță
4. Manuale, ghiduri și materiale suport.

Aria curriculară reprezintă un grupaj de discipline școlare, care au în comun anumite


obiective și metodologii și oferă o viziune multi și interdisciplinară asupra obiectelor de studiu.

În cadrul ariei curriculare, nr. de ore se poate stabili între minim (trunchi comun sau
curriculum nucleu) și maxim (curriculum extins și curriculum aprofundat).

Curriculum nucleu este expresia curriculară a trunchiului comun, care cuprinde acel set
de elemente esențiale pentru orientarea învățarii la o anumită disciplină.

Curriculum aprofundat este expresia curriculară a trunchiului comun, inclusiv a


activităților de exersare suplimentară pentru elevii care au nevoie de activități în plus față de
cele alocate prin trunchiul comun.

Curriculum extins este expresia curriculară a trunchiului comun plus elementele


suplimentare (în procent de 30-35%), lărgindu-se oferta de învățare, se adresează elevilor care
au anumite interese, aptitudini pentru o disciplinăm sau arie curriculară.

Curriculum elaborat în școală prin care se optează pentru diverse activități didactice
relevante pentru interesele copiilor. Pot fi opționale la nivelul disciplinei, la nivelul uneia sau mai
multe arii curriculare) sau pot transcede disciplinele.
FINALITĂȚILE ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR

IDEALUL EDUCAȚIONAL = dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a


inidividualității umane; formarea personalității autonome și creative.

Idealul educațional indică profilul dezirabil al absolventului sistemului de învățământ, ideal


care se oglindește în finalitățile sistemului de învățământ.

Finalitățile învățământului primar sunt:


 Asigurarea educației elementare pentru toți copiii
 Formarea personalității copilului, respectând nivelul și ritmul său de dezvoltare
 Înzestrarea copilului cu acele cunoștințe, capacități și atitudini care să stimuleze
raportarea la mediul social și natural și să permită continuarea educației

Caracteristicile finalităților învățământului primar:


 Sunt de largă rezonanță
 Au în vedere adaptarea copilului la activitatea de învățare
 Au în vedere capacități și atitudini care să asigure dcunoașterea de către copii a
propriilor resurse pentru valorificarea lor și continuarea învățării
 Constituie un sistem de referință pentru elaborarea programelor școlare și pentru
conturarea demersului didactic în clasă

Începând din ultima parte a secolului trecut (după 1980), finalităţile procesului de instruire
se mută sensibil din zona obiectivelor, în zona competenţelor, ca rezultat al dezvoltării
concepţiilor cognitiviste, conform cărora procesarea informaţiei duce la formarea de
competenţe. Există, în prezent, o dezbatere foarte nuanţată asupra competenţelor ca finalităţi
educaţionale.

Competențele generale la limba română sunt:


1. Receptarea de mesaje orale în contexte de comunicare cunoscute
2. Exprimarea de mesaje orale în diverse situaţii de comunicare
3. Receptarea unei varietăţi de mesaje scrise, în contexte de comunicare cunoscute
4. Redactarea de mesaje în diverse situaţii de comunicare
MOTIVAREA PSIHOPEDAGOGICĂ A ORGANIZĂRII PE CICLURI CURRICULARE

Ciclurile curriculare au apărut ca urmare a nevoii de reorganizare a vârstelor școlare, potrivit


noilor achiziții științifice venite dinspre domenii ca psihologia vârstelor și teoriile învățării. Aceste
etape ale educației se suprapun peste structura formală cu scopul de a regla procesul de
învățământ prin demersuri curriculare.

Ciclurile curriculare sunt periodizări ale școlarității care grupează doi sau mai mulți ani
de studiu, care au în comun finalități și metodologii didactice specifice.

În structura învățîmântului românesc distingem:


 Ciclul achizițiilor curriculare – cls. pregătitoare, cls. I, clas a II-a
 Ciclul de dezvoltare – clasele a III-a și a VI-a
 Ciclul de observare și orientare – clasele a VII-a și a VIII-a
 Ciclul de aprofundare – clasele a IX-a și a X-a
 Ciclul de specializare – clasele a XI-a și a XII-a/a XIII-a

Anii de studiu care aparțin unui ciclu curricular pot aparține de un nivel de învățământ sau de
două niveluri diferite.
Introducerea ciclurilor curriculare în organizarea învățământului românesc determină
restructurări la nivelul:
 Planurilor de învățământ (gruparea disciplinelor școlare, ponderea fiecărei discipline în
arie)
 Programelor și manualelor școlare
 Strategiei didactice
ÎNVĂȚAREA PRIN COOPERARE LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

Învățarea prin cooperare reprezintă strategia de instruire structurată și sistematizată a


grupurilor mici de elevi, a.î. aceștia să poată lucra împreună, urmând ca fiecare membru să își
îmbunătățească performanțele și în același timp să contribuie la creștera performanțelor
celorlalți.
Modul în care sunt planificate activitățile determină calitatea intercațiunii dintre elevi. La rândul
ei, interacțiunea elevilor influențează rezultatele activității.

Condițiile unei învățări prin cooperare eficiente:


Interdependență pozitivă (cooperarea) cu rol constructiv
Interacțiunea directă a elevilor
Răspunderea individuală a fiecărui elev din grup
Relaționarea interpersonală
Analiza și evaluarea eficienței activităților de grup, cu adoptarea măsurilor ameliorative

Scopurile învățării prin cooperare (valențe / avantaje):


 Stimularea interacțiunii dintre copii
 Depunerea unui efort sporit pentru învățare
 Generarea sentimentelor de acceptare și simpatie
 Dezvoltarea abilităților de comunicare
 Încurajarea comportamentului de facilitare a succesului celuilalt
 Dezvoltarea gândirii critice

Rolul copiilor în învățarea prin cooperare:


 Se ajută unii pe alții să învețe (învață unii de la alții)
 Asigură conducerea grupului, funcționarea lui autonomă
 Coordonează comunicarea
 Iau decizii
 Mediază conflicte
 Se motivează unii pe alții să acționeze conform cerințelor profesorului
 Stabilesc un climat bazat pe încredere

Rolul profesorului:
 Aranjează mobilierul pt. desfășurarea activităților;
 Stabilește criteriul de grupare (sex, prietenii, nivelul abilităților, aleatoriu) și
dimensiunea grupului (grupele ideale sunt cele de 4 elevi);
 Prezintă obiectivele activității, regulile de lucru și timpul alocat;
 Consiliază elevii în privința regulilor de cooperare

Elementele învățării prin cooperare:


 Interdependența pozitivă – efortul fiecăruia este necasar pentru reușita grupului
 Interacțiunea față-n față – interacțiune directă
 Responsabilitatea individuală – fiecare este resp. pt. îndeplinirea sarcinilor care îi revin
 Abilități interpersonale și de grup mic – participarea efectivă la grup, încredere,
comunicare, capac. de a conduce, de a lua decizii)
 Procesarea de grup – membrii grupului trebuie să discute funcționalitatea grupului, a.î.
să facă modificările necesare dacă este cazul
 Rolurile elevilor - verificator, cititor, cronometru, încurajator, responsabil cu materiale)
Situațiile de învățare în care este utilă învățarea prin cooperare:
 În dezvoltarea capacității de receptare a textului scris, în strategiile de învățare moderne,
interactive: metoda cubului, explozia stelară, pălăriile gânditoare etc. Însoțește munca
elevilor de analiză a textului, de identificare a mesajului, de caracterizare a unui personaj
etc.
 Este utilă în abordarea oricărui tip de text: texte literare narative și lirice, poezie sau
proză, texte nonliterare
 Este utilă în orice moment al lecției: în faze de evocare în care reactualizează
cunoștințele și verifică corectitudinea lor, în fața de realizare a sensului sau în cea de
reflecție pentru atingerea performanței sau transferul cunoștințelor către cotidian
 Ajută la abordarea oricăror tipuri de conținuturi: de literatură, de limbă sau de
comunicare
 În realizarea unor proiecte comune