Influenţa Mediului Familial Asupra Dezvoltării Socio-Emoţionale A Adolescenţilor

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei
Specializarea: Psihopedagogie specială
LUCRARE DE LICENŢĂ
Influenţa mediului familial asupra dezvoltării socio-emoţionale a
adolescenţilor
Coordonator științific: Absolvent:
Asist. univ. dr. Cornelia Măirean Apostol Denisa - Ioana
Iași
Sesiunea iulie, 2016
Cuprins
Argument.....................................................................................................................................3
Capitolul I. Violența în familie....................................................................................................4
I.1. Definirea conceptelor............................................................................................................4
I.2 Familia – context al apariţiei violenţei intrafamiliale.............................................................6
I.3. Forme de manifestare ale violenţei intrafamiliale...............................................................10
I.4. Comportamente şi caracteristici parentale deviante............................................................12
Capitolul II. Influenţele mediului familial.................................................................................14
II.1. Influenţa mediului familial asupra adolescenţilor..............................................................14
II.2. Consecinţele violenţei domestice asupra copilului............................................................16
Capitolul III. Anxietatea socială................................................................................................23
Capitolul IV. Cercetare privind influenţa mediului familial asupra dezvoltării socio-emoţionale
a adolescenţilor..........................................................................................................................26
IV.1. Metoda..............................................................................................................................26
IV.1.1. Participanţi.....................................................................................................................26
VI.1.2. Variabilele și instrumentele utilizate.............................................................................26
IV.1.3. Procedeu........................................................................................................................27
IV.2. Rezultatele obținute..........................................................................................................28
IV.3. Discuţii.............................................................................................................................37
IV.4. Concluzii...........................................................................................................................41
Bibliografie................................................................................................................................42
Anexe.........................................................................................................................................45
1. Scala de măsurare a expunerii copiilor la violența în familie................................................45
2. Scala de evaluare a familiei...................................................................................................49
3. Scala de măsurare a anxietății sociale la adolescenți.............................................................50
4. Coeficientul Alpha Cronbach................................................................................................52
5. Date descriptive pentru variabilele analizate.........................................................................54
2
Argument
În cadrul acestei lucrări ne propunem să studiem influenţa mediului familial asupra

dezvoltării socio-emoţionale a adolescenţilor. Familia constituie mediul natural al copilului, a
cărui influenţă asupra dezvoltării lui este esenţială. Mediul familial acţionează prin imaginile
şi modelele pe care i le prezintă copilului, ajutându-l să se dezvolte. Mediul familial îl satisfice
pe copil în măsura în care răspunde trebuinţelor sale elementare, o condiţie indispensabilă în
dezvoltarea acestuia fiind să triască într-un mediu familial afectiv şi protector. Nu este clar
însă care sunt consecinţele pe care le are un mediu familial nefavorabil asupra dezvoltării
sociale şi emoţionale a adolescenţilor. Din acest motiv, considerăm necesară cercetarea
prezentă.
Argumentul în favoarea alegerii acestei teme pentru lucrarea de licenţă este
reprezentat de conştientizarea dezavantajelor pe care le presupune un mediu familial ostil,
nefavorabil pentru dezvoltarea oportună dezvoltării personalităţii adolescenţilor. Scopul
lucrării este de a arăta influenţa mai multor factori asupra dezvoltării adolescenților.
Lucrarea este structurată în 3 capitole. Primele două capitole abordează o serie de
probleme teoretice, legate de: concepte generale ale factorilor aleşi în a fi studiaţi precum şi
legatura acestora cu influenţa pe care o au asupra dezvoltării personalităţii adolescenţilor. În
capitolul I, “Violenţa în familie”, am prezentat conceptele pe care le-am utilizat în demersul
cercetării, comportamentele şi caracteristicile parentale deviante, şi formele de manifestare ale
violenţei intrafamiliale. În capitolul II, “Influenţe şi consecinţe ale mediului familial,” am
prezentat consecinţele violenţei domestice asupra copiilor şi asupra femeilor, influenţele
mediului familial asupra adolescenţilor şi anxietatea socială, care este o consecinţă a mediului
familial nefavorabil.
Cel de-al treilea capitol reprezintă partea de cercetare în care am prezentat obiectivele,
ipotezele, metodologia utilizată precum şi rezultatele cercetării. Pentru realizarea cercetării au
fost implicaţi 110 participanţi, elevi de liceu cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani.
Rezultatele cercetării aduc noi informaţii cu privire la influenţa pe care o are mediul familial
asupra dezvoltării socio-emoţionale a adolescenţilor.
3
Capitolul I
Violența în familie
I.1. Definirea conceptelor

Familia repezintă unitatea fundamentală a societăţii şi mediul natural pentru creşterea
şi bunăstarea copilului. Familia este relizată prin căsătorie, care uneşte un bărbat şi o femeie şi
pe descendenţii acestora. Principalul scop al familiei este pregătirea unei generaţii viitoare,
sănătoasă şi temeinic educată, care să participe la dezvoltarea societăţii.
Familia este primul grup de apartenență al copiilor. Familia este diferită de oricare alt grup
social, fiind grupul de socializare primară al copiilor, în care aceștia petrec cel mai mult timp
(Turner, West, 2015).
Funcţiile familiei sunt:
1. Funcţii interne. Acestea contribuie la crearea vieţii intime, asigurând tuturor membrilor
familiei un climat de securitate, protecţie şi afecţiune. Principalele funcţii interne ale familiei
sunt:
 funcţiile biologice şi sanitare, care presupun satisfacerea sexuală reciprocă a celor doi
soţi şi aducerea pe lume a copiilor şi asigurarea igienei şi a sănătăţii pentru toţi
membrii familiei. Igiena este esenţială în orice familie, toţi membrii familiei trebuind
să cunoască şi să respecte normele de igienă, începând cu igiena individuală, până la
igiena locuinţei;
 funcţiile economice presupun asigurarea resurselor materiale şi financiare necesare
existenţei familiei. O familie care îşi poate rezolva problemele de ordin economic
reprezintă o familie organizată, care are posibilitatea de a-şi achita întreaga gamă de
obligaţii către stat. Acestă funcţie este, de regulă, îndeplinită de către ambii soţi;
 funcţiile de solidaritate familială presupun asigurarea unităţii şi stabilităţii familiei.
Acestea implică manifestarea sentimentelor de afecţiune, de respect, de apartenenţă la
grupul familial, de susţinere reciprocă şi de ajutor între părinţi şi copii, între fraţi şi
surori, sau faţă de bătrâni şi bolnavi, atât din familie cât şi din afara acesteia;
 funcţiile pedagogico-educative şi morale vizează asigurarea educaţiei copiilor şi
socializarea primară a acestora. Familia asigură nu numai îngrijirea fizică a copiilor, ci
4
îi învaţă şi regulile sociale. Socializarea presupune transmiterea valorilor, atitudinilor,
principiilor, modelelor de comportament caracteristice unui anumit grup social, scopul
acesteia fiind de integrare a copiilor în societate. Educaţia se manifestă la toate
nivelurile: fizic, psihologic, moral, spiritual.
2. Funcţii externe. Acestea asigură dezvoltarea personalităţii fiecărui membru al grupului,
socializarea şi integrarea în viaţa socială. (Bulgaru, 2000)
Violenţa constă în totalitatea comportamentelor agresive la care o persoană mai
puternică din punct de vedere fizic sau moral supune o altă persoană mai slabă. Manifestările
violenţei sunt extrem de variate, de cele mai multe ori fiind orientate către categoriile
vulnerabile ale comunităţii, ca minorităţile etnice sau religioase, femeile, copiii şi persoanele
de vârsta a treia.
Violenţa intrafamilială este un fenomen cu profunde implicaţii de ordin negativ atât
pentru individ cât şi pentru familie şi societate, având o răspândire mult mai mare decât s-a
crezut, nefiind influenţată de bariere teritoriale, sociale sau economice. Violența intrafamilială
include toate actele de violență apărute într-o relație de tip familial între rude de sânge, rude
prin alianță, soți sau concubini. Exercitată mai ales împotriva femeilor, aceasta este
considerată una dintre formele grave de încălcare a drepturilor femeii şi una dintre cauzele
majore de distrugere a relaţiilor familiale. (Turliuc, Karner, Dănilă, 2009)
Conform legii 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, violenţa
în familie reprezintă orice acţiune manifestată fizic, verbal sau psihologic, săvârşită de către
un membru al familiei împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă un prejudiciu
sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice. Ameninţarea cu asemenea
acte, constrângerea sau privarea de libertate constituie, de asemenea, forme ale violenţei în
familie.
De regulă, violenţa are un caracter instrumental, intenţionat şi învăţat.
 Caracterul instrumental se referă la faptul că agresorul îşi controlează victima, pentru a
obţine ceea ce doreşte. Cât timp agresorul obţine rezultatul dorit, comportamentul
violent persistă. Un comportament care nu are rezultatele scontate pentru cel care îl
aplică, tinde să nu se mai repete. Comportamentele întărite persistă.
 Caracterul intenţionat arată că un comportament violent se produce cu intenţia de
control şi dominare, de menţinere a puterii.
5
 Caracterul învăţat redă faptul că violenţa asupra partenerului nu este înnăscută. Copiii
învaţă prin imitaţie, familia reprezentând modelul din care copiii extrag valori şi
comportamente. (Ciuchi, 2011)
Violenţa domestică se referă la violenţa între parteneri, iar violenţa în familie se referă
la violenţa îndreptată către oricare dintre membrii familiei.
Agresivitatea reprezintă o trăsătură a personalităţii care se manifestă prin tendinţa de a
ataca orice persoană sau obiect care stă în calea satisfacerii imediate a unei nevoi, intenţia
fiind de a produce o vătămare de ordin material, fizic sau moral/psihologic.
Registrul de manifestare al agresivităţii se întinde de la atitudinea de pasivitate şi indiferenţă,
ironie şi tachinare, până la atitudinile de ameninţare şi actele de violenţă propriu-zisă.
Agresiunea reprezintă comportamentul adoptat pentru începerea unei lupte, cu intenţia
de a face rău celuilalt, determinând rănirea sau chiar moartea oponentului. (Turliuc, Karner,
Dănilă, 2009)
I.2 Familia – context al apariţiei violenţei intrafamiliale

Violenţa domestică se manifestă în toate mediile socio-culturale. Există victime ale
acestui fenomen şi în rândul persoanelor cu studii superioare, cu carieră. Frecvenţa şi gradul
de manifestare al violenţei nu depind nici de nivelul socio-economic, nici de cel educaţional.
Violența apare în toate straturile sociale şi la toate nivelele economice şi de educaţie.
Agresivitatea are un caracter natural, instinctiv, având un rol important în supravieţuirea
speciilor. Agresivitatea este implicată în multe comportamente sociale: în lupta pentru
autoafirmare, în comportamentul competitiv sau în depăşirea dificultăţilor vieţii.
Familia este centrul vieţii afective. În cadrul familiei se creează contextul potrivit
pentru împărtăşirea unui grad ridicat de intimitate, al unor trăiri afective intense şi al unui
număr mare de activităţi desfăşurate în comun. Persoanele din cadrul unei familii sunt legate
de sentimente de dragoste, ataşament, fidelitate şi sprijin, căsătoria şi naşterea copiilor fiind
unele dintre cele mai importante evenimente din viaţa noastră.
De asemenea, viaţa în familie poate determina şi apariţia unor evenimente neplăcute: ceartă,
gelozie, violenţă, relaţii extra-maritale, conflicte între generaţii, divorţ. Viaţa în familie
înseamnă şi posesie, putere, dominare. De cele mai multe ori, soţul este capul familiei,
6
reprezentând un element dominator atât în familie, cât şi în societate, iar factorul decisiv în
rezolvarea conflictelor este de cele mai multe ori forţa. (Turliuc, Karner, Dănilă, 2009)
În fiecare familie pot exista neînţelegeri. Este important să ştim să gestionăm
conflictele atunci când acestea apar. Însă în multe familii micile neînţelegeri se transformă în
certuri, ţipete, ameninţări sau chiar forme extreme de violenţă. (Spock, Needlman, 2014)
Conflictele intrafamiliale sunt reprezentate de tulburări temporare sau prelungite ale
funcţionării familiale, caracterizate prin încărcături emoţionale negative şi prin deteriorarea
relaţiilor de comunicare dintre membrii grupului respectiv.
Conflictul intrafamilial poate avea intensitate variabilă, luând forme diferite: de la simple
discuţii în contradictoriu până la ameninţări şi injurii, sau chiar agresivitate fizică îndreptată
asupra celorlalţi membri ai familiei. (Ciuchi, 2011)
Conflictele familiale frecvente, de intensitate mare, care se sfârşesc cu acte de violenţă,
dar şi cele moderate din acest punct de vedere, dar care se repetă, sunt indicatori ai
disfuncţionalităţii grupului respectiv. Atunci când climatul afectiv este echilibrat, el constituie
o premisă importantă a maturizării intelectual-afective a copilului.
Conflictele intrafamiliale se deosebesc de alte tipuri de conflicte prin urătoarele
caracteristici:
 îi antrenează pe toţi membrii familiei;
 subminează nevoile de bază ale copilului, mai ales nevoia de securitate;
 furnizează copilului modele de comportament deviant, pe care acesta le-ar putea prelua
prin imitaţie;
 este indiferentă faţă de influenţele din mediul exterior. (Negreanu, Ionescu, 2006)
Potrivit studiilor, violenţa este generată de raporturile emoţionale ale partenerilor:
nevoia de a fi în control, de a deţine controlul asupra partenerului, nevoia de a-şi confirma
valoarea, forţa, puterea. (Golu, 2015)
Factorii care contribuie la dezvoltarea şi menţinerea violenţei domestice sunt:
 factori individuali: temperamentul, personalitatea, consumul excesiv de alcool sau de
droguri, nivelul scăzut de şcolaritate, tulburările de personalitate, observarea violenţei
părinţilor în copilărie;
7
 factori relaţionali: dominaţia bărbatului asupra femeii în cuplu, conflicte între
parteneri, instabilitate, funcţionalitatea redusă a familiei, stresul din cauze economice,
dependenţa materială a soţiei faţă de soţ;
 factori comunitari: nivel scăzut al veniturilor, toleranţa violenţei;
 factori sociali: valori sociale care promovează violenţa dintre parteneri, norme
tradiţionale bazate pe gen în ceea ce priveşte rolurile femeii şi ale bărbatului în relaţia
de cuplu. (Rădulescu, 2008)
Richard Gelles prezintă 12 caracteristici ale sistemului familial, care fac familia mai
susceptibilă la violenţă, în comparaţie cu alte grupuri:
1. timpul mare petrecut împreună, în care persoanele din cadrul familiei îşi pot dezvălui
adevărata personalitate;
2. gama largă de interese şi activităţi comune, care pot genera conflicte;
3. intensitatea mare a implicării emoţionale, care explică reacţiile intense la apariţia
conflictelor între membrii familiei;
4. activităţile conflictuale provocate de diferenţele dintre interesele personale şi cele ale
celorlalţi;
5. dreptul de a influenţa ceilalţi membri ai familiei;
6. diferenţele de vârstă şi sex;
7. conflictele dintre funcţia atribuită în familie şi competenţele persoanei;
8. intimitatea mare din cadrul familiei, care o izolează de controlul social;
9. apartenenţa involuntară: constrângerile materiale, emoţionale, sociale şi legale fac părăsirea
familiei dificilă;
10. nivelul crescut al stresului;
11. toleranţa faţă de violenţă, care justifică utilizarea forţei fizice ca mijloc de educaţie;
12. socializarea prin violenţă şi generalizarea acesteia prin pedepse fizice: copiii învaţă să
asocieze dragostea cu violenţa, deoarece, în ciuda declaraţiilor de iubire, ei observă violenţa
atât în interacţiunile părinţilor, cât şi în propria experienţă cu părinţii. (Gelles, 1987)
Se consideră că formele uşoare de conflictualitate din familie sunt în general
inevitabile, având funcţia de oferi dinamism. Pe lângă faptul că permit o descărcare tensională
de mică amplitudine, evitând în acest fel acumulările afective, ele facilitează, mai ales în cazul
cuplurilor tinere, procesul de acomodare reciprocă. Astfel, avem de-a face cu un proces
8
evolutiv: momentele de dezacord şi dezechilibru relaţional vor fi urmate de reinstaurarea stării
de echilibru. În familiile în care cei doi parteneri au un statut egalitar, ei sunt, de obicei, în
aceeaşi măsură agenţi ai conflictului. În familiile în care relaţiile dintre parteneri se constituie
ca raporturi de forţă, de dominaţie şi supunere, partenerul dominant, care este de obicei
bărbatul, este unicul iniţiator al stării conflictuale, celuilalt fiindu-i rezervat rolul pasiv.
(Negreanu, Ionescu, 2007)
Violenţa intrafamilială reprezintă o problemă socială serioasă, frecvenţa abuzurilor
asupra femeii şi copiilor în familie fiind ridicată. În majoritatea cazurilor de violenţă în
familie, victimele sunt femeile, copiii şi vârstnicii, dar nici violenţa asupra bărbaţilor nu este
absentă.
Mentalitatea, ignoranţa, educaţia precară şi lipsa unor măsuri coercitive eficiente
împotriva agresorului determină femeile să se complacă în situaţia de victime. Violenţa
domestică devine parte a unui ciclu dificil de întrerupt. De obicei, de fiecare dată când se
întâmplă abuzul, posibilitatea de evadare se scurtează. Ieşirea din acest tipar al violenţei se
desfăşoară destul de dificil, mai ales dacă victima este singură şi nu primeşte sprijin din partea
nimănui. De asemenea, dependenţa economică și psihică faţă de agresor le face pe femei să se
resemneze şi să accepte faptul că atât ele, cât şi copiii lor să devină ţinta predilectă a
agresiunilor verbale, fizice şi sexuale.
Potrivit Autorităţii Naţionale de Protecţie a Familiei şi a Drepturilor Copiilor, există
47 334 de cazuri de violenţă domestică raportate de la începutul anului 2004 până la sfârşitul
anului 2008, din care 677 de cazuri sunt de deces, atribuite actelor de violenţă. Agenția
precizează, de asemenea, că 71% din victimele violenței domestice sunt femei, aproximativ
71%, fiind cu vârste cuprinse între 25 și 45 de ani. În anul 2008 o medie de 17 de persoane au
fost condamnate în fiecare zi pentru infracţiuni de violență în familie:
 omucidere (715);
 moarte cauzată prin bătaie (93) - în fiecare zi, o medie de 2,2 oameni şi-au pierdut
viaţa din cauza violenţei domestice;
 vătămare corporală (938);
 vătămare corporală cumplită (535);
 moarte cauzată prin bătaie sau altă formă de violenţă (2,462) - în fiecare zi o medie de
1,8 persoane suferă agresiuni fizice din cauza violenței în familie;
9
 privare de libertate (81);
 viol (416);
 contact sexual cu un minor (155);
 corupere sexuală (17);
 incest (9) - în fiecare zi o medie de 1,6 copii / femei sunt violați sau abuzați sexual din
cauza violenței în familie;
 abandon familial (636) – în fiecare zi o medie de 1,7 persoane sunt abandonate de către
o persoană de care depind.
I.3. Forme de manifestare ale violenţei intrafamiliale

Persoanele violente manifestă asupra partenerilor o serie de comportamente agresive
repetitive, rareori violenţa fiind manifestată printr-un singur incident. Acestea se manifestă sub
forma unor acte corecitive şi de atac de mai multe tipuri: verbal, fizic, sexual, psihic, precum
şi coerciţii economice şi de izolare socială. (Ciuchi, 2011)
1. Violenţa verbală include adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea
de insulte, ameninţări, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare.
2. Violenţa fizică este considerată cea mai gravă formă de violenţă deoarece duce de
multe ori la vătămări fizice grave şi uneori se poate solda cu moartea. Aceasta include
vătămarea corporală prin comportamente de tipul: lovirea cu pumnii, palmele şi picioarele,
îmbrâncire, ardere, muşcare, înţepare, strangulare, răsucirea braţelor, trântirea victimei,
aruncarea de obiecte asupra victimei, utilizarea armelor albe sau de foc, distrugerea bunurilor
din locuinţă, negarea trebuinţelor de bază, privarea de somn şi de alimentaţie. Violenţa fizică
este reprezentată de toate aceste acţiuni, în orice formă şi de orice intensitate, inclusiv atunci
când agresorul le maschează ca fiind rezultatul unor accidente. Violenţa fizică include şi
distrugerea bunurilor care aparţin victimei sau pe care cei doi parteneri le stăpânesc şi le
utilizează împreună.
3. Violenţa sexuală constă în comentarii degradante la adresa victimei, atingeri neplăcute
şi diverse injurii în timpul sau în legătură cu actul sexual. Contactul sexual fără
consimţământul partenerei este considerat viol marital. Acesta este asociat frecvent cu violenţa
fizică şi include hărţuire, impunere de acte degradante, intimidare, manipulare, brutalitate.
10
4. Violenţa emoţională se referă la impunerea controlului, degradarea continuă şi umilirea
partenerei. Aceasta se manifestă prin comentarii umilitoare, insulte, jigniri. Ameninţările cu
violenţa fizică şi izbucnirile verbale violente îi provoacă victimei sentimente de teroare,
scădere în timp a stimei de sine, neîncredere.
Acest tip de violenţă cuprinde şase componente importante: frica, depersonalizarea,
supraîncărcarea cu responsabilităţi, degradarea şi distorsionarea realităţii. Totodată, reprezintă
un factor central în controlul şi manipularea partenerului.
5. Violenţa psihologică se manifestă prin ridiculizare, intimidare, luare in batjocoră a
sistemului de convingeri culturale sau religioase ale victimei, şantaj, ameninţarea că îi va lua
copii, că o va interna sau o va ucide, distrugerea patrimoniului familial, manifestarea unui
comportament posesiv, de control exagerat asupra timpului, vorbelor şi actelor victimei,
negarea dreptului acesteia de a avea prieteni ori contacte sociale, aplicarea unor interogatorii
permanente. (Rădulescu, 2001)
6. Violenţa economică se produce atunci când bărbatul are control total asupra resurselor
financiare ale familiei. Aceasta include interzicerea activităţilor profesionale ale femeii, a
găsirii unei slujbe, interzicerea câştigării unui venit care să-i confere femeii independenţă,
neacceptarea participării ei la decizii referitoare la cheltuirea banilor, refuzul de a-i da bani
pentru necesităţile de bază cum sunt hrana, medicamentele. Aceasta duce la scăderea
resurselor şi autonomiei victimei.
7. Violenţa socială este una dintre cele mai frecvente cauze care provoacă izolarea
victimei şi incapacitatea acesteia de a ieşi din situaţia de violenţă. Acest tip de abuz include
violenţă verbală în faţa altor persoane, umiliri, critici referitoare la aspectul, greutatea,
sexualitatea, inteligenţa femeii, urmărirea acesteia, denigrarea femeii în faţa prietenilor şi a
rudelor, interzicerea accesului la telefon. Toate acestea duc la evitarea contactelor sociale
pentru a nu-şi înfuria soţul, rezltatul fiind cel aşteptat: izolarea femeii de prieteni şi de membrii
familiei sale. (Ciuchi, 2011)
Violenţa, indiferent de tipul ei, poate avea următoarele componente: directă, culturală
şi structurală.
Violenţa directă este forma de violenţă cea mai uşor observabilă, efectele acesteia fiind
vizibile. Violenţa directă este ilustrată prin injurii, ameninţări, privarea de mijloacele necesare
11
unei vieţi îngrijite, refuzul de a contribui la susţinerea materială a familiei şi luarea banilor
câştigaţi de către partener.
Violenţa culturală este reprezentată de aspectele culturii şi ale mentalităţii specifice
anumitor societăţi care fac ca violenţa să fie tolerată.
Violenţa structurală se regăseşte în normele sociale, politice şi economice ale
societăţii. Toate structurile sociale, inclusiv familia, confirmă şi menţin inegalitatea dintre
bărbaţi şi femei. În cadrul familiei, atribuţiile rolurilor de gen masculin şi feminin sunt diferite,
bărbaţii fiind consideraţi „capul familiei”. (Turliuc, Karner, Dănilă, 2009)
I.4. Comportamente şi caracteristici parentale deviante

Cercetările efectuate asupra caracteristicilor părinţilor abuzivi indică faptul că
majoritatea au o stimă de sine scăzută, o imagine de sine precară şi abilităţi cognitive mai
scăzute, sunt imaturi din punct de vedere afectiv, instabili emoţional, lipsiţi de empatie. De
regulă, sunt ostili deoarece nu au încredere în propriile lor abilităţi, având un stil educativ
conflictual şi aşteptări nerealiste cu privire la performanţele copilului.
Caracteristicile parentale vizează faptul că majoritatea părinţilor abuzatori au fost
pedepsiţi în copilărie de către părinţii lor, având o copilărie nefericită, conformându-se
modelului comportamental al căror victime au fost. Părinţii susţin disciplinarea copiilor prin
pedeapsa corporală, aceştia având un prag de toleranţă mai scăzut cu comportamentele
specifice vârstei. (Hăvârneanu, 2015)
Comportamentele care au consecinţe majore asupra mediului familial sunt de cele mai
multe ori consumul de alcool sau de droguri, gelozia, infidelitatea. Acestea cauzează tulburări
în sfera comportamentelor parentale, generând un mediu familial marcat de tensiune şi
violenţă în câmpul raporturilor interpersonale dintre părinţi. (Negreanu, Ionescu, 2006)
Ţinând seama de caracteristicele sistemelor familiale şi sociale, sunt prezentaţi 5
factori care pot determina rate mai ridicate ale violenţei în familie:
1. conflictele intrafamiliale;
2. dominaţia bărbatului în familie şi societate;
3. normele culturale care permit violenţa în familie;
4. socializarea familiei în violenţă;
12
5. prezenţa violenţei în societate. (Turliuc, Karner, Dănilă, 2009)
Statisticile ne arată că:
 50-70% dintre bărbaţii care sunt violenţi cu soţiile lor ajung să-şi agreseze şi copiii;
 femeile agresate de partener sunt mult mai agresive cu copiii lor decât alte femei;
 expunerea copilului la violenţa domestică este cea mai sigură cale de a-l transforma în
agresor, dacă este băiat, sau victimă, dacă este fată, în familia pe care şi-o va întemeia
ca adult. (Petrea, 2011)
Violenţa în familie afectează în mod negativ creşterea copiilor, ducând deseori la
inconsecvenţă în disciplinare, acest fapt ducând la transmiterea de mesaje în contradictoriu,
dezorientând copilul, și la lipsa susţinerii parentale.
Atitudinile şi comportamentele educative deficitare în familiile în care predomină un
climat violent sunt:
 implicarea superficială, slabă a părinţilor în tot ceea ce depăşeşte cadrul vieţii
familiale: aceştia nu-i cunosc pe profesorii sau prietenii copilului, nu participă la
şedinţele cu părinţii şi nici nu cunosc rezultatele şcolare ale acestuia;
 comunicarea dintre părinţi şi copii pe teme legate de viaţa cotidiană, dar şi pe teme de
interes pentru etapa în care se află copilul este în mare măsură deficitară: dialogul
dintre părinţi şi copii în ceea ce priveşte viitorul acestora este aproape inexistent,
părinţii se angajează în foarte mică măsură în activităţile de sprijin şi control la lecţii.
(Negreanu, Ionescu, 2006)
13
Capitolul II
Influenţele mediului familial
II.1. Influenţa mediului familial asupra adolescenţilor

Adolescenţa reprezintă etapa de dezvoltare a individului, perioada în care acesta se
dezvoltă atât din punct de vedere fizic, dar mai ales psihic. Totodată este faza de tranziţie de la
copil la adult, când se întăreşte personalitatea şi se creează interesele. Astfel, perioada de
adolescenţă poate fi descrisă cel mai bine prin vulnerabilitate. Orice se întâmplă în jur lasă o
amprentă şi poate genera consecinţe serioase. Din acest motiv, relaţia dintre părinţi are un
impact pronunţat asupra adolescentului.
Primul mediu care îşi exercită rolul formativ asupra dezvoltării personalităţii copiilor
este cel familial, influenţele acestuia exercitându-se încă din primele zile de viaţă.
Climatul familial dispune de o structură complexă, incluzând atmosfera familială, securitatea
afectivă, armonia şi nivelul de integrare al familiei în societate. Pentru a se dezvolta armonios
şi pentru a deveni un adult echilibrat, copilul are nevoie de dragoste din partea celor care îl
îngrijesc, de multă atenţie şi implicare, de condiţii optime pentru dezvoltarea psihică şi fizică
şi de un cadru familial fără tensiuni şi conflicte, bazat pe iubire, ataşament şi respect între
membrii familiei, având condiţii de educaţie şi acces la informaţii. (Neacșu, 2015)
Mediul familial poate fi pozitiv sau negativ. Dacă între părinţi există dragoste,
înţelegere, respect şi încredere, copilul se va simţi tot timpul în siguranţă, iubit, protejat,
sprijinit. Copiii cuplurilor armonioase nu numai că se dezvoltă mai bine, dar riscurile să aibă
tulburări de comportament în adolescenţă scad considerabil. Un mediu familial calm, optimist,
stimulativ, cu modele pozitive de comportament, cu o autoritate parentală autentică, generează
însuşiri pozitive ca încrederea în sine şi în ceilalţi, optimismul, independenţa. (Crețu, 2009)
Când respectul dintre soţi lipseşte, când aceştia se poartă urât, necivilizat unul cu altul,
adolescenţii vor împrumuta acest tip de comportament faţă de părinţi, iar mai târziu faţă de
partenerii de cuplu. Un mediu familial negativ poate genera devianţe, involuţii şi chiar boli
psihice.
14
Într-un studiu care a investigat modul în care adolescenții reacționează în urma expunerii la
violență, s-a demonstrat faptul că expunerea adolescenților la violența domestică este asociată
cu apariția bolilor mintale. (Franzese, Covey, Tucker, McCoy, Menard, 2014)
Familia oferă cadrul de transmitere a modelelor şi valorilor morale şi de
comportament, orice perturbare în interiorul structurii familiale având efecte negative asupra
adaptării adolescentului la mediu. Modelul comportamental al părinţilor va fi preluat şi
dezvoltat de adolescenţi în relaţiile sociale. (Ropotică, 2007)
Violenţa domestică este traumatizantă pentru adolescenţi. În timp, aceştia pot deveni la
fel ca părintele abuziv, prin imitaţie, sau pot deveni aliații părintelui abuzat şi încep să-şi
urască părintele violent, ajungând să-şi compromită de tot relaţia cu acesta.
Majoritatea studiilor arată că adolescenţii care trăiesc într-un mediu violent vor fi
următoarea generaţie de agresori şi victime. Aceştia învaţă că:
 este acceptabil ca un bărbat să lovească o femeie;
 violenţa este modul cel mai simplu pentru a obţine ceea ce vrei;
 bărbaţii adevăraţi sunt aceia care pedepsesc femeile şi copiii;
 exprimarea sentimentelor înseamnă slăbiciune. (Bălan, 2008)
Adolescenţii care sunt victime ale violenţei domestice chiulesc mult de la şcoală, faţă
de care nu au niciun interes, având performanţe şcolare slabe. De multe ori, comportamentul şi
preocupările lor îi izolează de copiii „buni”, împingându-i spre grupurile de copii „răi” care îi
acceptă în mod natural. Aceştia consumă alcool, droguri, lipsesc mult timp de acasă, uneori
mutându-se la prieteni. Băieţii încep să se comporte la fel ca tatăl lor, agresându-şi verbal,
fizic, emoţional şi chiar sexual partenerele. Fetele au un comportament libertin, uneori
promiscuu. Violenţa poate avea consecinţe imediate şi pe termen lung asupra sănătăţii,
dezvoltării şi bunăstării copilului. Pe termen lung, consecinţele se răsfrâng şi asupra vieţii de
adult, fiind reflectate de dificultatea de a dezvolta sau menţine relaţii intime cu sexul opus sau
chiar relaţii sociale în general, de a-şi găsi un loc de muncă stabil, de a avea atitudinile şi
abilităţile necesare unui părinte suficient de bun.
Copiii care provin din familii caracterizate de violenţă au toate şansele să devină adulţi
nervoşi, violenţi, certăreţi, problematici, să adopte comportamente violente în caz de conflict,
să imite comportamentul mamei sau tatălui în relaţia cu partenerul de cuplu şi mai târziu în
relaţia cu copiii. Sunt persoane dificile, distructive, cu probleme de adaptare şi integrare, au
15
dificultăţi în a forma şi a menţine relaţii, adesea devenind dependenţi de alcool, droguri, jocuri
de noroc. Aceştia pot avea grave tulburări de personalitate. (Petrea, 2011)
Un studiu realizat de UNICEF pe 120 000 de gospodării din România a arătat că cel
puţin un copil din zece este victima unei forme de violenţă:
 violența domestică este percepută ca un lucru normal. 60% din populație este tolerantă
față de comportamentele violente în cadrul familiei;
 în 2011 au fost înregistrate peste 11.000 de cazuri de abuz, neglijare și exploatare. Cu
toate acestea, se consideră că numărul de cazuri înregistrate reflectă doar o mică parte
din cazurile de violență și abuz. Se estimează însă că la fiecare caz raportat există alte
100 neștiute.
II.2. Consecinţele violenţei domestice asupra copilului

Violenţa asupra copilului este întâlnită mai des decât se crede, însă multe acte de
violenţă rămân necunoscute sau sunt tolerate, nefiind considerate acte de violenţă. Fenomenul
violenţei, deşi este foarte răspândit, este de multe ori invizibil.
Violenţa asupra copilului reprezintă un concept complex care integrază diverse forme
de abuz fizic, verbal, emoţional, sexual, neglijare, exploatare prin muncă, raportându-se la
toate mediile cu care se află copilul în relaţie: familie, instituţii medicale, de protecţie şi de
învăţământ, internet, comunitate etc.
Violenţa asupra copilului este reprezentată de rele tratamente produse de către părinţi
sau de orice altă persoană aflată în poziţie de răspundere, putere sau în relaţie de încredere cu
copilul, care vătămează sănătatea acestuia şi îi pun în pericol viaţa, dezvoltarea, demnitatea şi
moralitatea.
Abuzul fizic constă în vătămarea corporală a copilului, fiind un rezultat al unor acte
intenţionate care produc suferinţă copilului. Pedeapsa fizică este folosită pentru a provoca
durere. Pedeapsa minoră, cea care nu periclitează fizic copilul, prin repetare, sau folosită
impropriu, în neconcordanţă cu faptele comise, poate conduce la traume psihice şi variază de
la lovirea cu palma pâna la utilizarea unor obiecte dure, rănirea, legarea, provocarea de arsuri,
trasul de păr sau chiar otrăvirea.
16
Consecinţele abuzului fizic pot apărea în plan social sau în plan emoţional. În plan social,
copilul nu recunoaşte maltratarea şi nu o denunţă. În unele cazuri poate refuza chiar şi
separarea de părintele agresor. În plan emoţional apar sentimente de inferioritate care pot
persista şi la vârsta adultă.
Abuzul emoţional constă în expunerea intenţionată şi repetată a copilului la situaţii al
căror impact emoţional depăşesc capacitatea acestuia de integrare psihologică. Acesta se
manifestă prin umiliri verbale şi nonverbale, intimidări, ameninţări, ridicularizări şi alte
atitudini ostile sau de respingere faţă de copil. Dacă abuzul emoţional este repetitiv, poate
duce la afectarea diverselor diviziuni ale psihicului copilului, devenind abuz psihologic, care
are consecinţe mai grave decât abuzul emoţional şi pe termen lung aupra dezvoltării copilului.
Este important de menţionat faptul că toate formele de abuz au şi o componentă emoţională.
Abuzul sexual reprezintă implicarea unui copil imatur din punct de vedere al
dezvoltării psiho-sexuale în activităţi sexuale care sunt nepotrivite pentru vârsta şi dezvoltarea
sa, activităţi pe care este constrâns prin violenţă să le suporte.
Consecinţele abuzului sexual sunt: introversiune, tulburări emoţionale, depresie. De asemenea,
pot apărea fuga de acasă, prostituţia, eşecul şcolar, consumul de droguri sau de alcool. Ca
adulţi, copiii care au fost abuzaţi sexual pot avea un comportament sexual neadecvat,
dificultăţi în alegerea partenerului şi în rolul de părinţi.
Neglijarea presupune privarea minorului de satisfacerea nevoilor sale biologice,
emoţionale şi de dezvoltare psihică.
Neglijarea se poate prezenta sub mai multe forme:
 neglijare alimentară: privarea de hrană şi de alimentele necesare pentru creştere;
 neglijarea vestimentară: haine nepotrivite pentru anotimp sau pentru vârsta copilului,
haine murdare sau chiar lipsa hainelor;
 neglijare medicală: absenţa îngijirilor necesare, omiterea vaccinărilor şi a vizitelor de
control;
 neglijare educaţională: lipsa de urmărire a progreselor şcolare, indiferenţa faţă de
rezultatele şcolare ale copilului;
 neglijare emoţională: lipsa atenţiei, a semnelor de afecţiune, a aprecierilor.
Traficul de copii se face cu scopul exploatării. Exploatarea copiilor poate fi de mai
multe feluri:
17
 exploatarea sexuală reprezintă o practică prin care o persoană adultă obţine o
recompensă, abuzând de sexualitatea unui copil;
 exploatarea copilului prin muncă.
Părăsirea sau abandonarea copilui reprezintă cea mai gravă formă de neglijare.
Familia are un rol decisiv în dezvoltarea fizică şi psihică armonioasă a copilului.
Acesta are nevoie de o legătură echilibrată cu părinţii săi, de o alimentaţie echilibrată, de
dragoste şi înţelegere, de relaţii active şi stabile cu toţi ceilalţi membri ai familiei şi de un
aport de stimuli senzoriali şi afectivi, aceştia fiind necesari în dezvoltarea comportamentului
copilului. Părinţii reprezintă primii mentori reali în viaţa copilului, ei furnizându-i primele
repere de orientare în lume, primele informaţii şi învăţături despre lucrurile şi fenomenele din
natură şi din societate, primele sfaturi, norme şi reguli de conduită. (Ropotică, 2007)
Ceea ce primează şi ceea ce imprimă mediului familial trăsătura sa specifică este
calitatea legăturii dintre părinţi. Întreaga structură familială depinde în mare măsură de
atitudinea pe care o au soţul şi soţia unul faţă de celălalt. Când conflictul este o constantă a
vieţii familiale şi când acesta capătă o intensitate mare, apar perturbări la nivelul personalităţii
tuturor membrilor din familie, copiii fiind însă cei mai afectaţi.
Există numeroase date potrivit cărora expunerea la violenţă, exploatarea şi abuzul pot
afecta sănătatea fizică şi mentală a copilului pe termen scurt şi lung, limitându-i capacitatea de
învăţare şi socializare şi afectându-i tranziţia la maturitate, cu consecinţe negative ulterioare în
viaţă.
Conform lui Schore, există dovezi care demonstrează că apariţia traumei în viaţa
timpurie împiedică dezvoltarea capacităţii de a menţine relaţii interpersonale, de a face faţă
stimulilor stresanţi şi de a regla emoţiile. (Schore, 2001)
Din punct de vedere al consecinţelor fizice, pot exista răni minore, zgârieturi, vânătăi,
fracturi, corpul copilului fiind vulnerabil iar capacitatea de a se apăra fiind mult mai redusă
decât în cazul victimelor femei.
Copiii care sunt ignoraţi de părinţi au adesea comportamente brutale, nu suportă poziţii
de inferioritate în joc, sunt mai închişi în sine şi respinşi, în consecinţă, de colegi. Indiferenţa
şi antipatia cu care un copil este întâmpinat în cadrul familiei îşi pune amprenta asupra
comportamentului acestuia, el mimând conduitele părinţilor, devenind la rândul său agresiv.
18
Lipsa de cooperare a părinţilor se concretizează în sentimente ostile faţă de aceştia. (Ciuchi,
2011)
În timpul certurilor, de obicei copiii stau retraşi, simţindu-se îngroziţi şi lipsiţi de
putere. Când încetează cearta, aceştia devin deseori dornici să stea împreună cu un părinte, de
obicei cu mama, ca şi cum le-ar fi frică să o scape din ochi. Mai târziu aceştia ar putea prelua
comportamentul părintelui abuziv. Copiii care trăiesc într-o familie violentă dezvoltă aceleaşi
comportamente pe care le observă la părinţii lor: ei vor învăţa că violenţa este o metodă
eficientă de a-i controla pe ceilalţi. (Bălan, 2008)
Acest mod de a reacţiona este un semn de traumă emoţională. (Spock, Needlman, 2014)
Copiii care au crescut în medii familiale violente au nivele scăzute ale stimei de sine,
ambiţiei, competenţelor sociale, abilităţilor cognitive şi verbale, tind să aibă nivele mai
ridicate ale depresiei şi agresivităţii. Cercetările au stabilit asocieri ridicate între abuzul
copilului şi o varietate de răspunsuri negative precum: violenţa asupra fraţilor sau surorilor şi
covârstnicilor, implicarea în violenţa stradală, delincvenţa juvenilă.
Chiar şi atunci când copilul nu este ţinta directă a agresiunii, pentru acesta, a-şi vedea
părinţii lovindu-se reciproc înseamnă mai mult decât a fi el cel lovit, fiind vorba despre
clătinarea şi insecuritatea întregii vieţi familiale. (Negreanu, Ionescu, 2006)
Reacţiile psihologice care apar în rândul în rândul copiilor victime sau martori ai unor
scene de violenţă domestică se complică pe măsură ce ei evoluează spre adolescenţă. Unele
dintre cele mai importante reacţii sunt:
 frica, mânia şi inhibarea comportamentului normal;
 sentimente de vină şi stimă de sine scăzută, copiii autoblamându-se pentru episoadele
violente dintre părinţii lor;
 sentimente de insecuritate emoţională, incapacitatea de a avea încredere în ceilalţi, ceea
ce le subminează capacitatea de a dezvolta legături apropiate şi stabile cu ceilalţi;
 agresivitate crescută, hiperactivitate şi probleme comportamentale derivate sunt, de
asemenea, forme ale stresului resimţit. Părinţii îşi învaţă copiii în mod indirect că
neînţelegerile pot fi mai bine rezolvate prin violenţă decât prin compromisuri. Implicit,
copiii expuşi la violenţă vor utiliza violenţa în încercările de a rezolva majoritatea
conflictelor;
19
 tulburări de somn, control diminuat al sfincterelor, dificultăţi de concentrare, capacitate
diminuată a menţinerii atenţiei;
 imaturitate morală şi afectivă;
 dezvoltare fizică şi intelectuală mai lentă;
 impulsivitate, toleranţă scăzută la frustrare;
 capacitate redusă de adaptare, ca rezultat al stimei de sine scăzute şi a capacităţii
reduse de a avea contacte sociale;
 dezvoltarea unui comportament tăcut, secretos, până la incapacitatea de a povesti ceea
ce i se întâmplă, consecinţe ale unei relaţii de teroare în care copilul învaţă că este mai
bine să nu vorbească despre ceea ce se întâmplă în familie;
 fuga de acasă, o strategie de evitare a episoadelor violente din familie;
 însuşirea timpurie a rolului de părinte: preluarea responsabilităţilor din gospodărie,
îngrijirea fraţilor mai mici. Prin aceste strategii, copilul încearcă să îşi ajute mama, să
îndeplinească din sarcinile ei, evitând astfel situaţiile în care tatăl reproşează
neîndeplinirea acestora. Încărcătura emoţională corespunzătoare acestui tip de
comportament este mult peste posibilităţile copilului, care poate ajunge la epuizare
emoţională şi înstrăinare;
 o altă strategie pe care copiii o văd ca pe o şansă de supravieţuire este reprezentată de
alierea cu tatăl violent, ajungându-se chiar până la implicarea lor în atacuri violente
asupra mamei. (Turliuc, Karner, Dănilă, 2009)
Ce simte şi ce gândeşte un copil abuzat?
 copiii percep propriul comportament inadecvat drept motiv de neînţelegere în familie,
simţindu-se responsabili pentru majoritatea conflictelor;
 consideră că greşeşte mereu şi că merită pedepsele primite;
 învaţă să mintă, deoarece observă că atunci când greşeşte este pedepsit. De aceea,
pentru a evita pedepsele, învaţă să ascundă adevărul, să îl denatureze.
 trăieşte într-o stare permanentă de alertă, aşteptând în orice clipă să fie agresat;
 crede că nu este dorit, acceptat, iubit;
 crede că violenţa intrafamilială este un fenomen obişnuit, aceasta fiind frecventă în
familia respectivă.
20
Un studiu realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii pe un eşantion de 1436 de gospodării
din România, a arătat că:
 38% dintre părinţi recunosc abuzul fizic asupra copiilor în familie;
 63% dintre copii afirmă că sunt bătuţi acasă de către părinţii lor;
 corecţiile precum „lovitul cu palma” /„urecheala” nu sunt percepute de majoritatea
părinţilor, şi într-o anumită măsură, nici de copii, ca fiind comportamente din sfera
abuzului fizic;
 20% dintre părinţi apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de educaţie a copilului;
 18% dintre copii afirmă că au fost bătuţi acasă cu băţul sau nuiaua;
 13% dintre copii afirmă că au fost bătuţi acasă cu cureaua;
 8% dintre copii afirmă că au fost bătuţi acasă cu lingura de lemn.
Cercetarea calitativă a relevat de asemenea faptul că, în familie, copiii se confruntă cu
toate tipurile de violenţă: fizică, verbală, psihologică, neglijarea copilului. Copiii se referă în
egală măsură la comportamentele violente /abuzive ale părinţilor împotriva copiilor, precum și
la cele ale unui părinte împotriva celuilalt, sesizând consecințele negative devastatoare pe care
violența între partenerii de cuplu o are asupra dezvoltării psiho-emoționale a copiilor.
Cercetările arată că, în ciuda interzicerii prin lege a oricărei forme de violenţă asupra
copiilor în familie, părinţii nu doar că încă utilizează pedeapsa corporală în practica
educaţională de zi cu zi, dar un procent semnificativ dintre ei apreciază pozitiv bătaia ca
mijloc de educaţie a copilului.
Aşa cum arată cercetările realizate atât în România cât şi cele realizate la nivel global,
violenţa asupra copiilor este o gravă problemă socială. Un raport al UNICEF prezintă cele mai
recente date statistice privind violenţa împotriva copiilor, în baza datelor din 190 de țări:
 şase din zece copii şi adolescenţi sunt pedepsiţi fizic de către îngrijitori în mod
sistematic;
 o pătrime din fetele cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani raportează că au fost victime
ale unei forme de violenţă fizică;
 una din zece fete sub vârsta de 20 de ani a fost forţată să întreţină relaţii sexuale la un
moment dat;
 una din trei adolescente cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani a fost vreodată victimă a
violenţei emoţionale, fizice sau sexuale comisă de soţ sau partener;
21
 trei din zece adulţi consideră că pedeapsa fizică este necesară pentru a creşte sau educa
un copil cumsecade;
 jumătate din toate fetele din lume, cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani consideră că
soţul este uneori justificat să-şi lovească sau să-şi bată soţia.
Potrivit cercetărilor în acest domeniu, cei care sunt expuși la violență domestică la
vârste mici, sunt mai predispuși în a dezvolta simptome de anxietate socială, atât în copilărie
cât și în viața de adult.
Expunerea la violență îi poate crea copilului sentimente de inferioritate, care îl vor influența în
mod negativ în interacțiunile sale sociale. Din cauză că se simte inferior față de ceilalți, copilul
poate evita să cunoască persoane noi sau să experimenteze situații noi, de teama de a nu se
face de râs.
22
Capitolul III
Anxietatea socială
În contextul multiplelor interacţiuni sociale, oamenii au, în mod firesc, preocupări

legate de evaluările celorlalţi cu privire la propria persoană. Majoritatea persoanelor încearcă
să controleze modul în care sunt percepute de cei din jur, încercând să se prezinte într-o
lumină favorabilă. Până într-un anumit punct, acteastă atenţie acordată reacţiilor celorlalţi
poate fi constructivă şi benefică din punct de vedere motivaţional, influenţând pozitiv calitatea
acţiunilor în care ne implicăm. În momentul în care acestă atenţie se transformă în frică,
vorbim despre anxietate socială, definită în sens larg ca o formă de conştientizare a sinelui
drept obiect al evaluării celuilalt. Accentul cade pe preocuparea felului in care persoana
anxioasă apare în ochii celorlalţi, esenţa acestui tip de anxietate fiind teama de a crea o
impresie negativă. (Boncu, Dafinoiu, 2014)
Anxietatea socială este o formă de anxietate generată de o situaţie socială. Fobia
socială se manifestă prin teama trăită de o persoană, resimţită în acelaşi timp ca o suferinţă sau
ruşine ce este însoţită de obicei de disconfort somatic în situaţiile sociale în care individul
consideră că ar putea fi apreciat negativ. Aceasta se poate limita la un singur tip de situaţie,
dar de cele mai multe ori afectează mai multe aspecte ale vieţii persoanei anxioase.
(Wiederhold, 2014)
Trăsătura caracteristică a anxietăţii sociale este reprezentată de teama intensă resimţită
în situaţiile sociale. Persoanele care suferă de această tulburare au temeri persistente în
situaţiile sociale, mai ales atunci când se află în centrul atenţiei altor persoane sau cand sunt
expuse la persoane nefamiliare. (Gilbert și Trower, 1990)
Tulburările anxioase îi pot afecta în aceeaşi măsură pe copii, adolescenţi sau adulţi, forţându-i
să aibă comportamente puţin expresive, unidimensionale, şi îngrădite de limite autoimpuse.
Teama şi neplăcerea de a se întâlni cu obiectul fricii este atât de intensă, încât aceste persoane
îşi organizează viaţa astfel încât să îl evite.
Pentru persoanele anxioase nici o relaţie nu este lipsită de importanţă. Fiecare frază, fiecare
pas, fiecare privire, fiecare strângere de mână este ca un examen oral în faţa unui juriu
nemilos.
23
În general, persoanele care suferă de anxietate socială sunt mai puţin competentedin
punct de vedere social, întrucât vorbesc puţin, zâmbesc puţin, se exprimă greu, evitând
situaţiile sociale, mai ales pe acelea care le creează dificultăţi, aşteptându-se ca propriile lor
comportamente sociale să aibă consecinţe negative. Aceştia se tem să nu fie umiliţi în public,
din cauza înfăţişării sau a acţiunilor lor.
Persoanele care suferă de anxietate sociale sunt retrase, timide, prezintă numeroase temeri şi
blocaje. Aceste persoane nu sunt asertive şi au un nivel scăzut al stimei de sine, manifestând
atitudini negative şi suspicioase în relaţiile cu ceilalţi, având un risc mai mare de a avea
eşecuri, tulburări de adaptare şi afecţiuni psihice asociate. (Robu, 2011)
Anxietatea în situaţii sociale poate stimula simptome fizice precum tremurăturile,
congestionarea feţei, stările de greaţă, transpiraţii sau chiar atacuri de panică. (Dikel, 2015)
Semnele corporale ale anxietăţii sunt aceleaşi ca într-o stare de emoţie, spaimă sau sperietură.
(Vrasti, 2016)
Unele persoane îşi formează două credinţe disfuncţionale de bază despre sine şi despre
ceilalţi:
1. Oamenii tind să-i evalueze pe ceilalţi întotdeauna într-o manieră critică şi negativă;
2. Este foarte important ca ceilalţi să aibă o părere bună despre tine.
Teama de a nu fi observat sau judecat de alte persoane apare uneori în perioada
şcolară, odată cu participarea la diferite situaţii sociale caracteristice proceselor educaţionale şi
vieţii în colectivitate. Debutul acestei tulburări poate surveni brusc, în urma unei situaţii
stresante sau umilitoare, sau poate fi insidios. Sunt frecvente cazurile în care tulburarea
durează toată viaţa, de multe ori atenuându-se intensitatea acesteia în perioada adultă.
Anxietatea socială poate fi recunoscută după următoarele caracteristici:
 prezenţa unei anxietăţi obiective, generate de o posibilă judecată din partea altor
persoane în diferite situaţii sociale;
 jena persistentă şi amplificată imaginar, apărută în situaţia unor acţiuni publice în care
s-ar putea crea condiţii de umilinţă sau ruşine;
 evitarea situaţiilor sociale;
 conduite evitante care pot cauza o izolare socială aproape completă.
Există două forme de anxietate socială:
24
1. Anxietate socială parţială sau discretă, în care temerile au legătură cu anumite activităţi
sociale sau situaţii particulare: pentru aceste persoane, anumite activităţi sunt aproape
imposibile, cum sunt situaţiile de a mânca, a scrie, a lucra sub privirea unei alte persoane, sau
de a lua cuvântul în faţa unui grup de persoane. De obicei, aceste persoane evită situaţiile
sociale incluse în două categorii: situaţiile de expunere socială, cum sunt vorbitul în public sau
alte activităţi simple desfăşurate sub privirea altor persoane şi situaţiile ce presupun
interacţiuni sociale, cum sunt petrecerile, iniţierea şi menţinerea unei conversaţii, exprimarea
părerilor personale.
2. Anxietate socială generalizată, care se referă la o anxietate supradimensionată în aproape
toate interacţiunile sociale, indiferent dacă este vorba de performanţe publice sau de contacte
interpersonale ale vieţii cotidiene din afara zonelor securizante ale mediului familial. Această
formă a anxietăţii include o atitudine globală de retragere, de evitare, care are consecinţe
socioprofesionale majore. În anumite forme extreme, sunt implicate toate interacţiunile
sociale, determinând un mod de viaţă cu constrângeri marcate. Fobia socială, mai ales în
forma generalizată, este asociată cu un trecut de inferioritate şi un respect de sine scăzut.
(Ardelean, Suciu, Nireştean, 2006)
Viaţa persoanelor care suferă de fobie socială este extrem de complicată. Cercetătorii
au identificat nouă situaţii penibile pentru ei: să fie prezentat unei persoane noi, să întâlnească
o persoană care din punct de vedere social este impresionantă, să utilizeze telefonul pentru a
răspunde sau a suna, să primească vizitatori acasă, să fie observat în timp ce execută o anumită
sarcină, să ia masa cu alte persoane, să scrie sub privirele altora, să vorbească în public.
Multe dintre persoanele anxioase dau impresia că sunt reci şi distante. Acest fapt se
explică prin tensiunea anxioasă pe care o resimt în situaţiile de comunicare şi prin dorinţa de
a-l ţine pe celălalt la distanţă pentru a nu i se vedea vulnerabilitatea. (Lageron, 2009)
25
Capitolul IV
Cercetare privind influenţa mediului familial asupra dezvoltării socio-

emoţionale a adolescenţilor
IV.1. Metoda
IV.1.1. Participanţi
La studiu au participat 110 persoane, elevi de liceu cu vârste cuprinse între 15 şi 19

ani: 57 (51,8%) băieţi şi 53 (48,2%) fete. Din totalul de 110 elevi de liceu, 25 dintre ei au 15
ani (22,7%), 11 dintre ei au 16 ani (10,0%), 32 dintre ei au 17 ani (29,1%), 41 dintre ei au 18
ani (37,3%) şi un elev are 19 ani (0,9%).
Colectarea datelor s-a făcut în perioada ianuarie - februarie 2016, la Liceul Tehnologic
Dărmăneşti, Bacău, la clasele a IX-a, a X-a, a XI-a şi a XII-a.
În cercetarea efectuată s-a utilizat ancheta pe baza a 3 chestionare preluate din studiile
de specialitate pestru stabilirea nivelurilor variabilelor.
IV.1.2. Variabilele și instrumentele utilizate

Variabilele pe baza cărora s-a făcut cercetarea sunt următoarele:
 violența domestică;
 climat familial;
 anxietate socială.
1. Violenţa domestică
Scala de măsurare a expunerii copiilor la violența în familie (Jeffrey L. Edleson, Narae
Shin, Katy K. Johnson Armendariz, 2007) cuprinde 33 de itemi care evaluează expunerea la
violenţă a copiilor, în două dimensiuni: expunerea la violenţă, care cuprinde 10 itemi şi
intervenţia în timpul scenelor vioente, care cuprinde 23 de itemi. Participanții evaluează
fiecare afirmație pe o scală de la 1 la 3, de tipul niciodată - uneori - mereu.
Coeficientul Alpha Cronbach pentru întreaga scală este 0,835. Pentru subscale, coeficientul
Alpha Cronbach este: pentru expunerea la violenţă este 0,733, iar pentru intervenţia în timpul
scenelor vioente este 0,819.
Scorurile ridicate la acest chestsionar indică un nivel ridicat al disfuncționalității familiei.
26
2. Climat familial
Scala de evaluare a familiei (Nathan B. Epstein, Lawrence M. Baldwin, Duane S.
Bishop, 1983) cuprinde 60 de itemi. Am aplicat elevilor 12 itemi, reprezentând dimensiunea
funcționării familiale generale. Participanții evaluează fiecare afirmație pe o scală de la 1 la 4,
de tipul acord puternic - acord - dezacord - dezacord puternic.
Coeficientul Alpha Cronbach pentru această dimensiune este 0,753.
Scorurile ridicate la acest chestsionar indică un nivel scăzut al funcționalității familiei.
3. Anxietate socială
Scala de măsurare a anxietății sociale la adolescenți (Heidi M. Inderbitzen-Nolan and
Kenneth S. Walters, 2000) cuprinde 21 de itemi, dintre care 18 evaluează nivelul de anxietate
socială a adolescenţilor, în trei dimensiuni: frica de evaluare negativă, care cuprinde 8 itemi,
evitarea situațiilor sociale noi, care cuprinde 6 itemi și evitare socială în general, care cuprinde
4 itemi. Participanții evaluează fiecare afirmație pe o scală de la 1 la 4, de tipul acord puternic
- acord - dezacord - dezacord puternic, iar ultimii 3 itemi sunt reprezentați de întrebări
demografice: vârsta, genul și clasa elevilor respondenți.
Coeficientul Alpha Cronbach pentru întreaga scală este 0,857. Pentru subscale, coeficientul
Alpha Cronbach este: pentru frica de evaluare negativă este 0,787, pentru evitare socială în
situaţii noi este 0,639, iar pentru evitare socială în general este 0,729.
Scorurile ridicate la acest chestsionar indică nivelul ridicat al anxietăţii sociale al
adolescenţilor.
IV.1.3. Procedeu
Am început cercetarea prin identificarea unor instrumente valide, prin care să evaluăm
nivelurile variabilelor propuse: violența domestică, climatul familial și anxietatea socială.
Am aplicat instrumentele elevilor. Înainte de începerea studiului, participanților li s-a
prezentat scopul studiului și li s-a cerut acordul de a participa la cercetare. Elevii au primit
informaţii despre cum să completeze chestionarele şi au fost ajutaţi cu explicaţii acolo unde au
avut nelămuriri. Ioptezele şi obiectivele cercetării nu au fost însă dezvăluite pentru a nu
compromite rezultatele studiului. Elevii respondenţi au fost asiguraţi de confidenţialitatea
informaţiilor furnizate, acest lucru fiind însă deja asigurat de faptul că nu au fost nevoiţi să se
27
semneze, întrucât aceasă informaţie nu era relevantă in studiul de faţă. Acestora li s-a garantat
faptul că informațiile oferite for fi folosite doar în scop de cercetare. Instrumentele au fost
aplicate într-o singură sesiune de testare, în timpul orelor de dirigenție. Chestionarele au fost
preluate după completare, la sfârşitul orelor.
În continuare a urmat cotarea răspunsurilor, conform instrucţiunilor, realizarea unei
baze de date şi analiza statistică a datelor obţinute în vederea confirmării ipotezelor propuse.
Am folosit programul SPSS v.16.0 pentru analiza datelor, iar din acest program am
utilizat comanda Independent-Samples T Test, pentru a vedea dacă există diferenţe
semnificative între expunerea adolescenților la violența în familie şi apariția anxietății sociale.
IV.2. Rezultatele obținute

Ipoteza 1
Participanții cu nivel scăzut al expunerii la violenţă vor prezenta scoruri mai scăzute la scala
de evaluare a probabilității de apariție a fricii de evaluare negativă în viitor, comparativ cu
participanții cu un nivel ridicat al expunerii la violenţă.
Pentru a testa această ipoteză, am folosit testul t pentru eșantioane independente, având ca
variabilă independentă expunerea la violenţă, iar ca variabilă dependentă scorurile la scala de
evaluare a probabilității de apariție a fricii de evaluare negativă în viitor. Rezultatele indică
faptul că nu există diferențe semnificative între participanții cu nivel scăzut și cei cu nivel
ridicat al expunerii la violenţă (t(108)= -0,190; p=0,850). Rezultatele sunt prezentate în tabelul 1.
Nivelurile expunerii la violență în raport cu frica de evaluare

negativă
1.6
1.4
1.2
1
0.8 M SD
0.6
0.4
0.2
0
nivel scăzut al expunerii la violență nivel ridicat al expunerii la violență
Ipoteza 2
28
de evaluare a probabilității de apariție a evitării sociale în situaţiile noi, în viitor, comparativ
cu participanții cu nivel ridicat al expunerii la violenţă.
evaluare a probabilității de apariție a evitării sociale în situaţiile noi, în viitor. Rezultatele
indică faptul că nu există diferențe semnificative între participanții cu nivel scăzut și cei cu
nivel ridicat al expunerii la violenţă (t(108)= 0,761; p=0,448). Rezultatele sunt prezentate în
tabelul 1.
Nivelurile expunerii la violență în raport cu evitarea situațiilor

sociale noi
1.6 M SD
1.4
1.2
1
0.8
0.6
0.4
0.2
0
Nivel scăzut al expunerii la violență Nivel ridicat al expunerii la violență
Ipoteza 3
de evaluare a probabilității de apariție a evitării sociale, în viitor, comparativ cu participanții
cu nivel ridicat al expunerii la violenţă.
evaluare a probabilității de apariție a evitării sociale, în viitor. Rezultatele indică faptul că nu
există diferențe semnificative între participanții cu nivel scăzut și cei cu nivel ridicat al
expunerii la violenţă (t(108)= 1,334; p=0,185). Rezultatele sunt prezentate în tabelul 1.
29
Nivelurile expunerii la violență în raport cu evitarea socială
1.6
1.4
1.2 M SD
1
0.8
0.6
0.4
0.2
0
Nivel scăzut al expunerii la violență Nivel ridicat al expunerii la violență
Expunerea la violență t
scăzut ridicat (df=108
)
M SD M SD p
1. Frica de evaluarea 1,4364 0,5005 1,4545 0,50252 0,850

negativă 0
2. Evitare socială în 1,4909 0,5045 1,4182 0,49781 0,448

situațiile noi 2

general 2
Tabelul 1: Diferențele dintre participanții cu nivel scăzut și cei cu nivel ridicat al expunerii la
violență cu privire la evaluarea probabilității de apariție anxietății sociale în viitor.
Ipoteza 4
30
Participanții cu nivel ridicat la scala de evaluare a intervenţiei la scenele violente vor prezenta
scoruri mai ridicate la scala de evaluare a probabilității de apariție a fricii de evaluare negativă
în viitor comparativ cu participanții cu nivel scăzut de la scala de evaluare a intervenţiei la
scenele violente.
variabilă independentă intervenţia la scenele violente, iar ca variabilă dependentă
probabilitatea de apariție a fricii de evaluare negativă în viitor. Rezultatele indică faptul că nu
intervenţiei la scenele violente (t(106)= 1,338 ; p=0,184). Rezultatele sunt prezentate în tabelul
2.
Nivelurile intervenției la scenele violente în raport cu frica de

evaluarea negativă
1.6
1.4
1.2 M SD
1
0.8
0.6
0.4
0.2
0
Ipoteza 5
scoruri mai ridicate la scala de evaluare a probabilității de apariție a evitării sociale în situaţiile
noi în viitor, comparativ cu participanții cu nivel scăzut la scala de evaluare a intervenţiei la
scenele violente.
31
probabilitatea de apariție a evitării sociale în situţiile noi, în viitor. Rezultatele indică faptul că
nu există diferențe semnificative între participanții cu nivel scăzut și cei cu nivel ridicat al
intervenţiei la scenele violente (t(106)= -0,065; p=0,949). Rezultatele sunt prezentate în tabelul
2.
Nivelurile intervenției la scenele violente în raport cu evitarea

situațiilor sociale noi
1.6
1.4
1.2 M SD
1
0.8
0.6
0.4
0.2
0
Ipoteza 6
scoruri mai ridicate la scala de evaluare a probabilității de apariție a evitării sociale în viitor,
comparativ cu participanții cu nivel scăzut la scala de evaluare a intervenţiei la scenele
violente.
probabilitatea de apariție a evitării sociale în viitor. Rezultatele indică faptul că nu există
diferențe semnificative între participanții cu nivel scăzut și cei cu nivel ridicat al intervenţiei la
scenele violente (t(106)= -0,129; p=0,898). Rezultatele sunt prezentate în tabelul 2.
32
Nivelurile intervenției la scenele violente în raport cu evitarea
socială
1.6
1.4
1.2 M SD
1
0.8
0.6
0.4
0.2
0
t
Intervenția la scenele violente (df=106
scăzut ridicat )
M SD M SD p
negativă 5

situațiile noi 3

general 4
Tabelul 2: Diferențele dintre participanții cu nivel scăzut și cei cu nivel ridicat al intervenției
la scenele violente cu privire la evaluarea probabilității de apariție anxietății sociale în viitor.
Ipoteza 7
Participanții cu nivel scăzut al funcţionării familiale generale vor prezenta scoruri mai ridicate
la scala de evaluare a probabilității de apariție a fricii de evaluare negativă în viitor comparativ
cu participanții cu nivel ridicat al funcţionării familiale generale.
variabilă independentă funcţionarea familială generală, iar ca variabilă dependentă scorurile la
33
scala de evaluare a probabilității de apariție a fricii de evaluare negativă. Rezultatele indică
faptul că există diferențe semnificative între participanții cu nivel scăzut și cei cu nivel ridicat
al funcţionării familiale generale (t(108)= -3,517; p=0,001), în sensul că participanții cu nivel
scăzut al funcţionării familiale generale prezintă scoruri mai ridicate la scala de evaluare a
probabilității apariţiei fricii de evaluare negativă în viitor (M=1,3000; SD=0,46212),
comparativ cu participanții cu nivel ridicat al funcţionării familiale generale (M=23,87;
SD=13,04). Rezultatele sunt prezentate în tabelul 3.
Nivelurile funcționării familiale generale în raport cu frica de

evaluarea negativă
1.8
1.6
1.4
1.2 M SD
1
0.8
0.6
0.4
0.2
0
Ipoteza 8
Participanții cu nivel ridicat funcţionării familiale generale vor prezenta scoruri mai scăzute la
scala de evaluare a probabilității de apariție a evitării sociale în situaţiile noi în viitor,
comparativ cu participanții cu nivel scăzut al funcţionării familiale generale.
variabilă independentă funcţionarea familial generală, iar ca variabilă dependentă
probabilitatea de apariție a evitării sociale în situţiile noi, în viitor. Rezultatele indică faptul că
nu există diferențe semnificative între participanții cu nivel scăzut și cei cu nivel ridicat al
34
funcţionării familiale generale (t(108)= -1,648; p=0,102). Rezultatele sunt prezentate în tabelul
3.
Nivelurile funcționării familiale generale în raport cu evitarea

situațiilor sociale noi
1.6
1.4
1.2
1 M SD
0.8
0.6
0.4
0.2
0
Ipoteza 9
Participanții cu nivel scăzut al funcţionării familiale generale vor prezenta scoruri mai ridicate
la scala de evaluare a probabilității de apariție a evitării sociale în viitor comparativ cu
participanții cu nivel ridicat al funcţionării familiale generale.
variabilă independentă funcţionarea familială generală, iar ca variabilă dependentă scorurile la
scala de evaluare a probabilității de apariție a evitării sociale. Rezultatele indică faptul că
funcţionării familiale generale (t(108)= -3,137; p=0,002), în sensul că participanții cu nivel
scăzut al funcţionării familiale generale prezintă scoruri mai ridicate la scala de evaluare a
probabilității apariţiei evitării sociale în viitor (M=1,3500; SD=0,48099), comparativ cu
participanții cu nivel ridicat al funcţionării familiale generale (M=1,6400; SD=0,48487).
Rezultatele sunt prezentate în tabelul 3.
35
Nivelurile funcționării familiale generale în raport cu evitarea
socială
1.8
1.6
1.4
1.2
M SD
1
0.8
0.6
0.4
0.2
0
Funcționare famiială generală t

scăzut ridicat (df=106
)
M SD M SD p
negativă 2

situațiile noi 0

general 9
Tabelul 3: Diferențele dintre participanții cu nivel scăzut și cei cu nivel ridicat al funcționării
familiale generale cu privire la evaluarea probabilității de apariție anxietății sociale în viitor.
IV.3. Discuţii
Studiul prezent are ca obiectiv identificarea efectelor expunerii adolescenților la un
mediu familial nefavorabil, încărcat de tensiune și violență și influența acestora asupra
dezvoltării socio-emoționale a adolescenților.
În acest studiu am analizat legătura dintre expunerea adolescenților la violență și la un climat
familial disfuncțional și posibilitatea apariției anxietății sociale.
36
Astfel, pe baza literaturii de specialitate am formulat următoarele ipoteze: participanții cu un
nivel scăzut al expunerii la violenţă și al intervenției la scenele violente vor prezenta scoruri
mai scăzute la scala de evaluare a probabilității de apariție a fricii de evaluare negativă și a
evitării situațiilor sociale în viitor, comparativ cu participanții cu un nivel ridicat al expunerii
la violenţă, iar participanții cu un nivel scăzut al funcţionării familiale generale vor prezenta
scoruri mai ridicate la scala de evaluare a probabilității de apariție a fricii de evaluare negativă
și a evitării situațiilor sociale în viitor, comparativ cu participanții cu nivel ridicat al
funcţionării familiale generale.
Rezultatele noastre confirmă parțial rezultatele studiilor anterioare, în sensul susținerii
potențialului negativ pe care îl are un climat familial disfuncțional asupra dezvoltării socio-
emoționale a adolescenților. În continuare, vom discuta rezultatele obţinute, prin prisma
studiilor anterioare şi a explicaţiilor oferite de literatura de specialitate.
Ipotezele care vizează diferențele dintre cei cu nivel ridicat și cei cu nivel scăzut al
expunerii la violență în familie în privința dimensiunilor anxietății sociale (frica de evaluare
negativă, evitarea situațiilor sociale noi, evitarea socială în general), conform cărora
participanții cu nivel scăzut al expunerii la violenţă vor prezenta scoruri mai scăzute la scalele
de evaluare a probabilității de apariție a anxietății sociale în viitor, comparativ cu participanții
cu un nivel ridicat al expunerii la violenţă, sunt parțial confirmate.
Rezultatele studiului arată că nu există diferențe semnificative între participanții cu
nivel scăzut și cei cu nivel ridicat al expunerii la violenţă, însă studiile demonstrează
contrariul. Cercetările în domeniu arată că cei care sunt expuși la violența domestică în
copilărie, sunt mai preduspuși spre a dezvolta simptome ale anxietății sociale, fiindu-le
afectată grav dezvoltarea și interacțiunea socială atât în timpul copilăriei, cât și în viața de
adult.
Atunci când copiii observă la părinții lor faptul că își reproșează în mod constant unul altuia că
nu fac lucrurile suficient de bine, îi va face pe copii să-și piardă încrederea în propria
persoană.
Când copiii văd asta, vor prelua comportamentul părintelui criticat, așteptându-se în orice
moment să fie evaluați negativ de către persoanele din jurul lor.
37
De asemenea, un studiu realizat pe 79 de copiii expuși la violența domestică
demonstrează că anxietatea se află în strânsă legătură cu autoblamarea acestora pentru
episoadele violente petrecute în familie (Fortin, Doucet, Damant, 2011).
Așa cum am precizat în partea teoretică, expunerea la violență îi poate crea copilului
sentimente de inferioritate, care îl vor influența în mod negativ în interacțiunile sale sociale.
Din cauză că se simte inferior față de ceilalți, copilul poate evita să cunoască persoane noi sau
să experimenteze situații noi, de teama de a nu se face de râs. Acești copii sunt mai puţin
competenţi social, întrucât vorbesc puţin, zâmbesc puţin, se exprimă greu, evitând situaţiile
sociale, mai ales pe acelea care le creează dificultăţi, aşteptându-se ca propriile lor
comportamente sociale să aibă consecinţe negative. Aceştia se tem să nu fie umiliţi în public,
din cauza înfăţişării sau a acţiunilor lor (Robu, 2011).
Ipotezele care vizează diferențele dintre cei cu nivel ridicat și cei cu nivel scăzut al
intervenției la situațiile violente în privința dimensiunilor anxietății sociale (frica de evaluare
participanții cu nivel ridicat la scala de evaluare a intervenţiei la scenele violente vor prezenta
scoruri mai ridicate la scalele de evaluare a probabilității de apariție a anxietății sociale în
viitor, comparativ cu participanții cu nivel scăzut de la scala de evaluare a intervenţiei la
scenele violente, sunt parțial confirmate.
Nu există diferențe semnificative între participanții cu nivel scăzut și cei cu nivel
ridicat al intervenţiei la scenele violente, însă cercetările demonstrează că intervențiile copiilor
la scenele violente ale părinților au implicații majore asupra acestora.
Așa cum am precizat la partea teoretică, copiii intervin în situațiile violente dintre părinții lor
atunci când conflictul este de amploare mare, când le este teamă să nu se întâmple lucruri
foarte grave. Aceste situații influențează foarte mult dezvoltarea socio-emoțională copiilor.
Când copiii intervin în situațiile violente dintre părinții lor, aceștia pot fi loviți, abuzați,
rămânând cu zgârieturi sau vânătăi. În această situație, copilul poate refuza să ia parte la
diferite situații sociale, fiindu-i teamă că i se vor observa semnele. De asemenea, pot exista și
consecințe pe termen lung, ca și în cazul expunerii la violență, copiii dezvoltând teama de a fi
evaluați negativ de ceilalți.
Ipotezele care vizează diferențele dintre cei cu nivel scăzut și cei cu nivel ridicat al
funcționării familiale generale în privința dimensiunilor anxietății sociale (frica de evaluare
38
participanții cu nivel scăzut al funcţionării familiale generale vor prezenta scoruri mai ridicate
la scala de evaluare a probabilității de apariție a anxietății sociale în viitor, comparativ cu
participanții cu nivel ridicat al funcţionării familiale generale, sunt cofirmate de rezultatele
studiului.
Există diferențe semnificative între participanții cu nivel scăzut și cei cu nivel ridicat al
funcţionării familiale generale, în sensul că participanții cu nivel scăzut al funcţionării
familiale generale prezintă scoruri mai ridicate la scalaele de evaluare a probabilității apariţiei
anxietății sociale în viitor, comparativ cu participanții cu nivel ridicat al funcţionării familiale
generale.
După cum am precizat în partea teoretică, pentru a se dezvolta armonios şi pentru a deveni un
adult echilibrat, copilul are nevoie de dragoste din partea celor care îl îngrijesc, de multă
atenţie şi implicare, de condiţii optime pentru dezvoltarea psihică şi fizică şi de un cadru
familial fără tensiuni şi conflicte, bazat pe iubire, ataşament şi respect între membrii familiei,
având condiţii de educaţie şi acces la informaţii (Neacșu, 2015). În caz contrar, copiii pot avea
o stimă de sine scăzută, anxietate, stări de depresie, evitând să socializeze.
Rezultatele altor cercetări demonstrează, de asemenea, faptul că un climat familial
disfuncțional favorizează apariția anxietății sociale la adolescenți. Un studiu realizat pe 73 de
adolescenți cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, arată că un mediu familial dominat de
conflicte între părinți poate produce adolescenților anxietate socială (McLean, 2005).
Diferențele nesemnificative între participanții cu nivel scăzut și cei cu nivel ridicat
care au apărut la expunerea la violență și la intervenția în situațiile violente pot fi cauzate de
faptul că participanții nu au răspuns sincer la itemii respectivi, sau au încercat să ascundă ce se
întâmplă în realitate în familiile lor.
Diferențele nesemnificative apărute la aceste variabile pot fi explicate și prin posibilitatea ca
participanții nu au fost expuși într-un grad ridicat la situațiile violente, iar cele două grupuri
formate, ale celor cu nivel scăzut și cu nivel ridicat al expunerii la violență și al intervenției la
scenele violente, sunt, totuși, apropiate.
39
IV.4. Concluzii
Cercetarea de față și-a propus să identifice efectele expunerii adolescenților la un
mediu familial nefavorabil, încărcat de tensiune și violență și influența acestora asupra
dezvoltării socio-emoționale a adolescenților.
Având în vedere datele obţinute în urma stududiului de faţă, conform căruia un număr
foarte mare de adolescenţi trăiesc în medii familiale ostile, încărcate de violență, importanţa
studierii acestui fenomen este indiscutabilă. În literatura de specialitate întâlnim, de asemenea,
statistici îngrijorătoare cu privire la acest subiect. Expunerea la violență a adolescenților este
un lucru destul de îngrijorător, datorită stărilor psihologice negative date de aceasta, de la furie
și vinovăție până la anxietate, scăderea încrederii în sine, ură și agresivitate.
În cercetarea de faţă, ipotezele formulate în ceea ce priveşte legătura dintre un mediu
familial disfuncțional și dezvoltarea socio-emoțională a adolescenților s-au confirmat doar
parţial. Cercetările arată, din ce în ce mai clar, influenţa unor factori de mediu şi a celor ce ţin
de relațiile intrafamiliale asupra stărilor de anxietate ale adolescenţilor, evenimentele violente
fiind cel mai adesea asociate cu simptome de anxietate socială.
Limitele acestui studiu au fost în primul rând lotul limitat de subiecţi, dat fiind numărul
mare de variabile studiate, ar fi fost necesar un număr mai mare de subiecţi pentru o precizie
mai mare a rezultatelor. O a doua limită a cercetării este lipsa chestionarelor standardizate pe
populaţia din România.
Studiile viitoare se pot concentra pe studierea acestor factori pe populaţia din România,
acest ultim aspect fiind o altă limită a cercetării prezente.
40
Bibliografie
Ardelean Mihai, Suciu Radu, Nireştean Aurel, Tulburări din spectrul anxietăţii, Editura
Medicală Callisto, Bucureşti, 2006
Bălan Lăcrămioara, Agresiune şi victimizare intrafamilială, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2008
Boncu Ştefan, Dafinoiu Ion, Psihologie socială clinică, Editura Polirom, Iaşi, 2014
Buhaş Camelia, Mihalache Gabriel, Radu Carmen, Rolul medicinei legale în combaterea
fenomenului „femeia - victimă a violenţei domestice”, Romanian Society of Legal Medicine,
2007
Bulgaru Maria, Concepte fundamentale ale asistenţei sociale(note de curs), Editura

Universităţii de Stat din Moldova, Chişinău, 2000
Ciuchi Oana, Devianţă şi criminalitate într-o societate de tranziţie, Editura Lumen, Iaşi, 2011
Creţu Tinca, Psihologia vârstelor. Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Polirom, Iaşi,
2009
Cristophe Andre, Legeron Patrick, Cum să ne eliberăm de frica de ceilalţi. Tracul, timiditatea,
inhibiţiile, fobia socială, Editura Trei, Bucureşti, 2009
Dikel William, Sănătatea mentală a elevului. Ghid pentru personalul didactic, Editura Trei,
Bucureşti, 2015
DSM-IV: Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorder, fourth edition, American
Psychiatric Association
Eurobarometer 73.2, Domestic violence against women, 2010
Fortin Andrée, Doucet Martin, Damant Dominique, Children’s Appraisals as Mediators of the
Relationship Between Domestic Violence and Child Adjustment, Violence and Victims,
Volume 26, Number 3, 2011.
41
Franzese J. Robert, Covey C. Herbert, Tucker S. Abigail, McCoy Leah, Menard Scott,
Adolescent exposure to violence and adult physical and mental health problems, Child Abuse
& Neglect, Volume 38, Issue 12, United States of America, 2014
Gavrilă Maria, Violenţa intrafamilială văzută prin ochii copiilor, Editura Transilvania Expres,
Braşov, 2011
Gelles J. Richard, Family violence, SAGE Publications, Beverly Hills, 1987
Gilbert Paul, Trower Peter, Crozier W. Ray, The evolution and manifestation of social anxiety,
Cambridge University Press, New York, 1990
Golu Florinda, Manual de psihologia dezvoltării. O abordare psihodinamică, Editura Polirom,

2015
Grădinaru Ciprian, Stănculeanu Diana, Abuzul şi neglijarea copiilor în familie: studiu

sociologic la nivel national, Oragnizaţia Salvaţi copiii, Bucureşti, 2013
Hăvârneanu Cornel, Psihologia riscului, Editura Polirom, Iaşi, 2015
McLean G. Antoinette, Perceived Quality of Family Relationships and Social Anxiety in Mid-
Adolescents, ProQuest Information and Learning Company, 2005
Monitorul Oficial, Partea I nr. 205 din 24 martie 2014, cap.I, art.3(1), Legea 217/2003
Neacşu Ioan, Metode şi tehnici de învăţare eficientă. Fundamente şi practici de succes,

Editura Polirom, 2015
Negreanu Elisabeta, Ionescu Mihaela, Educaţia în familie. Repere şi practici actuale, Editura
Cartea Universitară, Bucureşti, 2006
Petrea Irina, Şi tu poţi fi Supernanny. Cum să-ţi creşti bine copilul, Editura Trei, Bucureşti,
2011
Rădulescu Ana, Violenţa asupra femeii, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2008
42
Rădulescu Sorin, Sociologia Violenţei (intra)familiale. Victime şi agresori în familie, Editura
LuminaLex, Bucureşti, 2001
Robu Viorel, Competenţe sociale şi personalitate, Editura Lumen, Iaşi, 2011
Ropotică Ina-Maria, Violenţa intrafamilială, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2007
Schore Allan, Effects of a secure attachment relationship on right brain development, affect
regulation, and infant mental health, Infant mental health journal, Vol.22, 2001
Spock Benjamin, Needlman Robert, Îngrijirea sugarului şi a copilului. O carte despre

dezvoltarea copilului de la naştere până la adolescenţă, Editura Sian Books, Bucureşti, 2014
Turliuc Maria Nicoleta, Karner Huţueac Adina, Dănilă Oana, Violenţa în familie.Teorii,
particularităţi şi intervenţii specifice, Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, 2009
Turner H. Lynn, West Richard, The SAGE Handbook of Family Communication, SAGE
Publications, Library of Congress Cataloging-in-Publication Data, United States of America,
2015
Vrasti Radu, Ajută-te singur în caz de anxietate socială, Editura ALL, Bucureşti, 2016
Wiederhold K. Brenda, Cucerirea panicii, anxietăţii şi a fobiilor, Virtual Reality Medical

Center, San Diego, 2014
43
Anexe
1. Scala de măsurare a expunerii copiilor la violența în familie
Chestionar CEDV
Aceasta este o listă de întrebări despre viaţa şi familia dvs. Completarea tuturor
răspunsurilor va dura aproximativ 30 de minute.
Toate răspunsurile dvs. vor rămâne confidenţiale. Pentru a fi siguri de acest lucru, vă rog să nu
vă treceţi nicieri numele.
Citiţi toate întrebările şi bifaţi, pentru fiecare în parte, răspunsul care corespunde cel mai bine
situaţiei dvs. Nu există răspunsuri corecte sau răspunsuri greşite.
1. Cât de des adulţii din familia dvs. nu sunt de acord unul cu altul?
Niciodată Uneori Mereu
2. Tatăl dvs. i-a rănit vreodată sentimentele mamei dvs., vorbindu-i urât, ţipând, înjurând,
ameninţând-o?
3. Cât de des, tatăl dvs. a oprit-o pe mama dvs. de la a face ceva ce îi place, sau a făcut
dificilă o dorinţă a ei, ca părăsirea locuinţei, vizita la doctor, utilizarea telefonului,
vizitarea prietenilor şi a rudelor?
4. Cât de des tatăl dvs. i-a interzis mamei dvs. să mănânce sau să doarmă, sau a făcut să
devină mai dificile aceste două activităţi?
5. Cât de des mama şi tatăl dvs. se ceartă din cauza dvs.?
6. Cât de des a încercat tatăl dvs. să rănească un animal din locuinţa voastră?
44
7. Cât de des, tatăl dvs. a stricat sau a distrus ceva intenţionat, ca lovirea unui perete,
extragerea unui cablu telefonic din perete, zdrobirea unui tablou, sau alte lucruri de acest
fel?
8. Cât de des, tatăl dvs., a făcut ceva pentru a-i răni trupul mamei dvs., ca lovirea acesteia
cu pumnii sau cu picioarele, imbrâncirea ei, încercarea de a o sufoca, sau alte lucruri de
acest fel?
9. Cât de des a ameninţat tatăl dvs. că va utiliza un cuţit, o armă, sau alt obiect periculos
pentru a o răni pe mama dvs.?
10. Cât de des a rănit-o tatăl dvs. pe mama dvs., utilizând un cuţit, o armă, sau alt obiect
periculos?
Este dificil de spus ce este de făcut atunci când cineva este rănit. În continuare,
vom utiliza cuvântul „rănit” pentru rănirea sentimentelor mamei dvs. în mod
intenţionat, ameninţarea acesteia, rănirea trupului, sau oprirea acesteia din a
face lucruri care îi plac.
11. Când tatăl dvs. o răneşte pe mama dvs., cât de des aţi strigat la ei, dintr-o altă cameră faţă
de cea în care avea loc cearta?
12. Când tatăl dvs. o răneşte pe mama dvs., cât de des aţi strigat la ei, în timp ce vă aflaţi în
aceeaşi cameră în care avea loc cearta?
13. Când tatăl dvs. o răneşte pe mama dvs., cât de des aţi chemat pe cineva să vină în ajutor,
de exemplu, să sunaţi pe cineva sau să mergeţi să bateţi la uşa vecinilor?
45
14. Când tatăl dvs. o răneşte pe mama dvs., cât de des vă implicaţi fizic, pentru a stopa
cearta?
15. Când tatăl dvs. o răneşte pe mama dvs., cât de des acesta vă face rău, pentru a o speria pe
mama dvs.?
16. Când tatăl dvs. o răneşte pe mama dvs., cât de des aţi încercat să evadaţi, ascunzându-vă,
părăsind locuinţa, încuindu-vă într-o altă cameră?
17. Cât de des vă cere tatăl dvs. să-i povestiţi despre tot ce face şi ce spune mama dvs.?
18. Cât de des vă faceţi griji cu privire la faptul că tatăl dvs. se va îmbăta sau va lua droguri?
19. Cât de des vă faceţi griji cu privire la faptul că mama dvs. se va îmbăta sau va lua
droguri?
20. Cât de des pare mama dvs. să fie tristă, supărată sau îngrijorată?
21. Cât de des simţiţi că aveţi parte de mari schimbări în viaţa dvs.? De exemplu, mutarea în
altă locuinţă, şederea în spital, divorţul părinţilor, moartea unei persoane apropiate,
plecarea unuia dintre părinţi la închisoare, şi alte lucruri de acest gen?
22. Uneori oamenii se enervează şi se rănesc reciproc, de explu a face haz de cineva, a-i
pune porecle şi a spune lucruri urâte doar pentru a-l face pe celălalt să se simtă rău. Cât
de des aţi văzut sau aţi auzit o persoană să facă aceste lucruri cuiva care face parte din
comunitatea sau din şcoala dvs.?
46
23. Cât de des, cineva din şcoala sau din comunitatea dvs. a făcut sau a spus unul dintre
lucrurile de mai sus, pentru a vă răni?
24. Cât de des aţi rănit sentimentele unei persoane, punându-i porecle şi făcând haz de
aceasta?
25. Cât de des aţi rănit intenţionat o persoană, prin lovire, îmbrâncire sau alte lucruri de acest
fel?
26. Cât de des aţi văzut pe cineva din comunitatea sau şcoala dvs. fiind rănit de altcineva prin
pălmuire, lovire cu pumnii sau cu picioarele, sau fiind rănit cu un cuţit sau o armă?
27. Cât de des cineva din şcoala sau din comunitatea dvs. v-a rănit prin pălmuire, lovire cu
pumnii sau cu picioarele, sau v-a ameninţat cu un cuţit sau cu o armă?
28. Cât de des aţi văzut pe cineva fiind rănit sau ucis la televizor sau într-un film?
29. Cât de des aţi văzut pe cineva fiind rănit sau ucis într-un joc video?
30. Cât de des v-a rănit sentimentele un adult din familia dvs. făcând haz de dvs., punându-
vă porecle, ameninţându-vă, sau spunând lucruri care să vă facă să vă simţiţi rău?
31. Cât de des v-a rănit trupul un adult din familia dvs., lovindu-vă, bătându-vă?
47
32. Cât de des, cineva care nu face parte din familia dvs. v-a atins părţile intime atunci când
nu vă doreaţi acest lucru, v-a obligat să-i atungeţi părţile intime, sau v-a forţat să faceţi
sex?
33. Cât de des, cineva din familia dvs. v-a atins părţile intime atunci când nu vă doreaţi acest
lucru, v-a obligat să-i atungeţi părţile intime, sau v-a forţat să faceţi sex?
2. Scala de evaluare a familiei

Chestionar FAD
În continuare sunt prezentate un număr de enunţuri referitoare la familii. Vă rugăm să

citiţi cu atenţie fiecare afirmaţie şi să decideţi cât de bine descrie ea propria dumneavoastră
familie. Răspundeţi conform modului în care vedeţi propria dv. familie.
Pentru fiecare afirmaţie sunt 4 răspunsuri posibile:
1 - acord puternic (alegeţi 1 dacă simţiţi că enunţul descrie familia dvs. cu foarte
mare acurateţe, foarte exact),
2 - acord (alegeţi 2 dacă simţiţi că enunţul descrie familia dvs. în majoritatea
situaţiilor),
3 - dezacord (alegeţi 3 dacă simţiţi că enunţul nu descrie familia dvs. în
majoritatea situaţiilor),
4 - dezacord puternic (alegeţi 4 dacă simţiţi că enunţul nu descrie familia dvs.
deloc).
48
Încercaţi să nu vă gândiţi prea mult înainte de a răspunde; răspundeţi cât se poate de
rapid şi de sincer. Atunci când aveţi dificultăţi de a alege un răspuns, notaţi prima dv. reacţie.
Vă rugăm să răspundeţi la toate enunţurile şi să vă scrieţi răspunsurile în spaţiul rezervat în
stânga fiecărui enunţ.
_____ 1. Planificarea activităţilor familiale este dificilă deoarece nu ne înţelegem unii cu alţii.
_____ 2. În situaţii de criză putem cere sprijin de la ceilalţi.
_____ 3. Nu putem discuta unii cu alţii când ne simţim trişti.
_____ 4. Persoanele sunt acceptate pentru ceea ce sunt.
_____ 5. Evităm să discutăm despre temerile şi grijile noastre.
_____ 6. Putem să ne exprimăm sentimentele unii faţă de alţii.
_____ 7. Există multe sentimente negative în cadrul familiei.
_____ 8. Ne simţim acceptaţi pentru ceea ce suntem.
_____ 9. Luarea deciziilor este o problemă în familia noastră.
_____ 10. Suntem capabili să luăm decizii în legătură cu rezolvarea problemelor.
_____ 11. Nu ne înţelegem bine unii cu alţii.
_____ 12. Avem încredere unii în ceilalţi.
3. Scala de măsurare a anxietății sociale la adolescenți
SAS-A
În continuare sunt prezentate un număr de enunţuri referitoare la relaţiile cu persoanele

care vă înconjoară. Vă rugăm să citiţi cu atenţie fiecare afirmaţie şi să decideţi cât de bine
descrie ea modul în care relaţionaţi cu ceilalţi.
Pentru fiecare afirmaţie sunt 4 răspunsuri posibile:
1 - acord puternic (alegeţi 1 dacă simţiţi că enunţul descrie modul de relaţionare al dvs. cu
foarte mare acurateţe, foarte exact),
2 - acord (alegeţi 2 dacă simţiţi că enunţul descrie modul de relaţionare al dvs. în majoritatea
situaţiilor),
49
3 - dezacord (alegeţi 3 dacă simţiţi că enunţul nu descrie modul de relaţionare al dvs. în
majoritatea situaţiilor),
4 - dezacord puternic (alegeţi 4 dacă simţiţi că enunţul nu descrie modul de relaţionare al

dvs. deloc).
Încercaţi să nu vă gândiţi prea mult înainte de a răspunde; răspundeţi cât se poate de rapid şi
de sincer. Atunci când aveţi dificultăţi de a alege un răspuns, notaţi prima dv. reacţie. Vă
rugăm să răspundeţi la toate enunţurile şi să vă scrieţi răspunsurile în spaţiul rezervat în stânga
fiecărui enunţ.
____ 1. Sunt îngrijorat(ă) când trebuie să fac ceva nou în faţa celorlalţi.
____ 2. Îmi fac griji că voi fi tachinat(ă), necăjit(ă).
____ 3. Sunt timid(ă) în prezenţa persoanelor pe care nu le cunosc.
____ 4.Vorbesc doar cu pesoanele pe care le cunosc foarte bine.
____ 5. Simt că prietenii vorbesc despre mine pe la spatele meu.
____6. Mă îngrijorează părerea celorlalţi despre mine.
____7. Mi-e teamă că alte persoane nu mă vor plăcea.
____ 8. Devin agitat(ă) când vorbesc cu persoane pe care nu le cunosc foarte bine.
____ 9. Îmi fac griji despre ce spun alţii despre mine.
____ 10. Devin agitat(ă) când întâlnesc persoane noi.
____ 11. Mă îngrijorează faptul că persoanele din jurul meu nu mă plac.
____ 12. Sunt tăcut(ă) atunci când sunt într-un grup de persoane.
____ 13. Simt că ceilalţi fac glume pe seama mea.
____ 14. Dacă intru intr-o discuţie, mă tem că cealaltă persoană nu mă va plăcea.
____ 15. Mi-e teamă să-i invit pe alţii să facă lucruri împreună cu mine, deoarece m-ar putea
refuza.
____ 16. Mă simt agitat(ă) când sunt în prezenţa anumitor persoane.
____ 17. Sunt timid(ă) chiar şi în prezenţa persoanelor pe care le cunosc bine.
____ 18. Mi-e greu să le cer altora să facă lucruri împreună cu mine.
19. Care este vârsta dvs.?

______________________
50
20. Care este genul dvs.?
- masculin
- feminin
21. În ce clasă sunteţi?
______________________
4. Coeficientul Alpha Cronbach
1. Pentru întreaga scală de măsurare a expunerii copiilor la violența în familie
Reliability Statistics
Cronbach's
Alpha N of Items
,835 35
2. Pentru expunerea la violență
51
Cronbach's
Alpha Based on
Cronbach's Standardized
Alpha Items N of Items
,733 ,759 10
3. Pentru intervenția în situațiile violente
Cronbach's
Alpha Based on
,819 ,814 22
4. Pentru scala de măsurare a funcționării familiale generale
Cronbach's
Alpha N of Items
,753 12
5. Pentru întreaga scală de măsurare a anxietății sociale la adolescenți

Cronbach's
Alpha N of Items
,857 18
6. Pentru frica de evaluarea negativă
52
Cronbach's
Alpha Based on
,787 ,789 8
7. Pentru evitarea situațiilor sociale noi
Cronbach's
Alpha Based on
,639 ,639 6
8. Pentru evitarea situațiilor sociale în general
Cronbach's
Alpha Based on
,729 ,727 4
5. Date descriptive pentru variabilele analizate

1. Expunerea la violență în raport cu frica de evaluarea negativă, evitarea situațiilor sociale noi
și evitarea situațiilor sociale în general
53
Group Statistics
expuner
e_violent
a_R N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
frica_evaluare_negativa_R < 12,5 55 1,4364 ,50050 ,06749
> 12,5 55 1,4545 ,50252 ,06776
Group Statistics
expuner
e_violent
evitare_sociala_situaii_noi_R < 12,5 55 1,4909 ,50452 ,06803
> 12,5 55 1,4182 ,49781 ,06712
Group Statistics
expuner
e_violent
evitare_sociala_in_general_ < 12,5 55 1,5455 ,50252 ,06776

R
> 12,5 55 1,4182 ,49781 ,06712
2. Intervenția la scenele violente în raport cu frica de evaluarea negativă, evitarea situațiilor

sociale noi și evitarea situațiilor sociale în general
54
Group Statistics
interven
tie_sce
ne_viol
ente_R N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
frica_evaluare_negativa_R < 34 63 1,5079 ,50395 ,06349
> 34 45 1,3778 ,49031 ,07309
Group Statistics
interven
tie_sce
ne_viol
evitare_sociala_situaii_noi_R < 34 63 1,4603 ,50243 ,06330
> 34 45 1,4667 ,50452 ,07521
Group Statistics
interven
tie_sce
ne_viol
evitare_sociala_in_general_ < 34 63 1,4762 ,50344 ,06343

R
> 34 45 1,4889 ,50553 ,07536
3. Funcționarea generală a familiei în raport cu frica de evaluarea negativă, evitarea situațiilor

sociale noi și evitarea situațiilor sociale în general
55
Group Statistics
F_gene
rala_R N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
frica_evaluare_negativa_R < 34 60 1,3000 ,46212 ,05966
> 34 50 1,6200 ,49031 ,06934
Group Statistics
F_gene
evitare_sociala_situaii_noi_R < 34 60 1,3833 ,49030 ,06330
> 34 50 1,5400 ,50346 ,07120
Group Statistics
F_gene
evitare_sociala_in_general_ < 34 60 1,3500 ,48099 ,06210

R
> 34 50 1,6400 ,48487 ,06857
56

Influenţa Mediului Familial Asupra Dezvoltării Socio-Emoţionale A Adolescenţilor

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Titlu original

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Influenţa Mediului Familial Asupra Dezvoltării Socio-Emoţionale A Adolescenţilor

Titlu original:

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Specializarea: Psihopedagogie specială

Coordonator științific: Absolvent:

Asist. univ. dr. Cornelia Măirean Apostol Denisa - Ioana

În cadrul acestei lucrări ne propunem să studiem influenţa mediului familial asupra

I.1. Definirea conceptelor

I.2 Familia – context al apariţiei violenţei intrafamiliale

I.3. Forme de manifestare ale violenţei intrafamiliale

I.4. Comportamente şi caracteristici parentale deviante

Influenţele mediului familial

II.1. Influenţa mediului familial asupra adolescenţilor

II.2. Consecinţele violenţei domestice asupra copilului

În contextul multiplelor interacţiuni sociale, oamenii au, în mod firesc, preocupări

Cercetare privind influenţa mediului familial asupra dezvoltării socio-

La studiu au participat 110 persoane, elevi de liceu cu vârste cuprinse între 15 şi 19

IV.1.2. Variabilele și instrumentele utilizate

IV.2. Rezultatele obținute

Nivelurile expunerii la violență în raport cu frica de evaluare

Nivelurile expunerii la violență în raport cu evitarea situațiilor

1. Frica de evaluarea 1,4364 0,5005 1,4545 0,50252 0,850

2. Evitare socială în 1,4909 0,5045 1,4182 0,49781 0,448

3. Evitare socială în 1,5455 0,5025 1,4182 0,49781 0,185

Nivelurile intervenției la scenele violente în raport cu frica de

Nivelurile intervenției la scenele violente în raport cu evitarea

2. Evitare socială în 1,4603 0,5024 1,4667 0,50452 0,949

3. Evitare socială în 1,4762 0,5034 1,4889 0,50553 0,898

Nivelurile funcționării familiale generale în raport cu frica de

Nivelurile funcționării familiale generale în raport cu evitarea

Funcționare famiială generală t

2. Evitare socială în 1,3833 0,4903 1,5400 0,50346 0,102

3. Evitare socială în 1,3500 0,4809 1,6400 0,48487 0,002

Bulgaru Maria, Concepte fundamentale ale asistenţei sociale(note de curs), Editura

Eurobarometer 73.2, Domestic violence against women, 2010

Gelles J. Richard, Family violence, SAGE Publications, Beverly Hills, 1987

Golu Florinda, Manual de psihologia dezvoltării. O abordare psihodinamică, Editura Polirom,

Grădinaru Ciprian, Stănculeanu Diana, Abuzul şi neglijarea copiilor în familie: studiu

Hăvârneanu Cornel, Psihologia riscului, Editura Polirom, Iaşi, 2015

Neacşu Ioan, Metode şi tehnici de învăţare eficientă. Fundamente şi practici de succes,

Robu Viorel, Competenţe sociale şi personalitate, Editura Lumen, Iaşi, 2011

Ropotică Ina-Maria, Violenţa intrafamilială, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2007

Spock Benjamin, Needlman Robert, Îngrijirea sugarului şi a copilului. O carte despre

Wiederhold K. Brenda, Cucerirea panicii, anxietăţii şi a fobiilor, Virtual Reality Medical

1. Scala de măsurare a expunerii copiilor la violența în familie

Niciodată Uneori Mereu

Niciodată Uneori Mereu

Niciodată Uneori Mereu

Niciodată Uneori Mereu

5. Cât de des mama şi tatăl dvs. se ceartă din cauza dvs.?

Niciodată Uneori Mereu

Niciodată Uneori Mereu

Niciodată Uneori Mereu

Niciodată Uneori Mereu

Niciodată Uneori Mereu

Niciodată Uneori Mereu

Niciodată Uneori Mereu

Niciodată Uneori Mereu

Niciodată Uneori Mereu

Niciodată Uneori Mereu

Niciodată Uneori Mereu

Niciodată Uneori Mereu

Niciodată Uneori Mereu