Sunteți pe pagina 1din 2

SUBCARPAŢII CURBURII

AŞEZAREA
LIMITE N-
V-
E-
N-

GENEZĂ mişcările orogenetice (din Neogen) au ridicat şi cutat în mod neuniform sedimentele
depuse într-o depresiune tectonică aflată la exteriorul lanţului montan

RELIEFUL - se prezintă ca o treaptă între munţi şi regiunile extracarpatice;


Caracteristici - din punct de vedere petrografic sunt alcătuiţi din roci sedimentare: conglomerate,
gresii, pietrişuri, argile, nisipuri;
- prezenţa substratului argilo-marmos generează pe versanţii puternic înclinaţi
procese torenţiale şi alunecări de teren;
- au altitudini medii relativ mari, ceea ce îi aseamănă munţilor mijlocii
- văile sunt largi cu lunci şi terase
- unele dealuri sunt străpunse de cute diapire care au adus din adânc sâmburi de sare
-este cel mai complicat sector subcarpatic, prezintă doua şiruri de dealuri şi două de
depresiuni la care se adaugă ivirile de pinteni din unitatea montană (Pintenul Ivaneţu)
- acest sector se află într-o mişcare de ridicare lentă datorită subducţiei microplăcilor
tectonice
- în zona depresiunilor Berca – Albănaşi -Policiori se găsesc vulcanii noroioşi, un
fenomen pseudovulcanic, legat de emanaţiile de gaze de-a lungul unor falii locale

SUBDIVIZIUNI Subcarpaţii Vrancei (între Trotuş şi Slănic)


Subcarpaţii Buzăului (între văile Slănic şi Teleajen)
Subcarpaţii Prahovei şi Dâmboviţei (între Teleajen şi Dâmboviţa)

Clima Etajul dealurilor înalte


T.m.a =6- 80C,
Influenţe de ariditate, bate Crivăţul

Râuri

Lacuri Lac
Vegetaţia Zona de pădure: stejar, fag,

Fauna lupul, vulpea, mistreţul, cerbul, căprioara, râsul, păsări


Soluri Cambisoluri -pădurile de fag
Argiluvisoluri –pădurile de stejar

Resurse Roci de construcţie: nisip, pietrişuri,


Cărbuni, petrol,gaze naturale, sare

Tipuri de sate răsfirate, gospodăriile înşirate de-a lungul unei văi, şosele
adunate în depresiunile submonatane

Oraşe

Ramuri industriale
Plante cultivate
Turism

S-ar putea să vă placă și