Sunteți pe pagina 1din 4

Prof.

Iohana Păscar, Liceul Teologic Greco-Catolic, Oradea

La matematică, orice raţionament, orice rezolvare de probleme constituie


în acelaşi timp şi o manifestare a creativităţii gândirii. In scopul cultivării
gândirii şi imaginaţiei elevilor în activităţile matematice am folosit procedee
variate printre care:
- completarea unor enunţuri lacunare, a unor date care lipsesc din
problemă;
- completarea întrebării problemei sau modificarea acesteia;
- complicarea problemei prin introducerea de noi date;
- rezolvarea unor probleme prin două sau mai multe procedee;
- alegerea celei mai simple şi mai economicoase căi de rezolvare;
- transformarea problemelor compuse în exerciţii, încât ordinea
operaţiilor să fie în succesiunea judecăţilor şi a relaţiilor corespunzătoare
conţinutului problemei.
“Rezolvarea şi compunerea problemelor contribuie la îmbogăţirea
cunoştinţelor elevilor. Prin conţinutul problemelor, elevii pot afla lucruri pe care
nu le întâlnesc la celelalte obiecte de învăţământ, dar care contribuie la lărgirea
orizontului de cunoştinţe, învăţătorul, în timpul rezolvării problemelor trebuie
să solicite diferite modalităţi de rezolvare, care să ducă la formarea spiritului
inventiv şi creator, la capacitatea de a aplica cunoştinţele însuşite anterior, de a
opta pentru cea mai simplă, directă şi economică cale de rezolvare”. (I. Sima,
1997, pag. 10)

Matematica în clasa I

În clasa întâi, în perioada însuşirii cifrelor am încercat să o fac această


activitate cât mai atractivă. La fel ca şi la limba română, unde fiecare literă
“prindea viaţă” şi la matematică, folosindu-şi imaginaţia, elevii au însufleţit
cifrele, dându-le multiple înfăţişări. Deşi unii dintre ei cunoşteau deja cifrele,
prin această activitate au fost plăcut surprinşi să descopere un alt chip al lor, cu
totul inedit, banalele cifre devenind astfel nişte “cifre hazlii”.
Astfel am reuşit ca atât cifrele cât şi literele să devină bunele lor prietene,
prietene de nedespărţit care i-au ajutat şi îi vor ajuta în actul citit-scris-
socotitului.
Rezolvarea problemelor formulate creativ

Antrenarea şcolarilor mici în rezolvarea unei game cât mai largi de


probleme simple, contribuie la înarmarea acestora cu evidente deschideri spre
zona creativităţii. În acest sens, am antrenat elevii în rezolvarea unor probleme
simple, dar formulate nu într-un mod clasic, ci creativ.

Exemple:

1.Câte cărţi a avut Alin de la bibliotecă dacă, după ce a înapoiat două


cărţi, i-a mai rămas de restituit o carte?
2. Câte creioane mai are Bogdan, dacă acestea, împreună cu cele două
pierdute, au fost 6 creioane?
3. Fiecare copil primeşte câte două mere când mama le dă, în mod egal,
cele 8 mere pe care le are. Câţi copii are mama?
Într-o altă etapă, pe linia cultivării creativităţii, am pus elevii în situaţia
de a rezolva probleme cu o aparent contradictorie folosire a terminologiei
matematice.

Exemple:

1. La colţul jucăriilor se află două mingi. Câte maşinuţe sunt, dacă în total
sunt 9 mingi şi maşinuţe.
2. Câte maşini au plecat din parcare, dacă dimineaţa au plecat 6 maşini,
iar la prânz 4 maşini?
3. Daniel are de două ori mai multe cuburi roşii decât albastre. Dacă el
are 18 cuburi roşii, câte cuburi albastre are?
4. Fiul are 6 ani. Câţi ani are tatăl, dacă vârsta fiului este de 5 ori mai
mică decât a tatălui?
Rezolvarea problemelor sporeşte în atractivitate, dar şi în densitate
instructivă, dacă acestea au un conţinut care vizează cunoştinţe, fapte şi
fenomene ale unor alte discipline.

Exemple:

l. Un cimpanzeu poate trăi 40 ani, o gorilă 50 ani, iar un papagal 80 ani.


a. Cu câţi ani poate trăi mai mult o gorilă decât un cimpanzeu?
b. De câte ori mai puţin trăieşte un cimpanzeu decât un papagal?
c. Cu câţi ani mai puţin trăieşte o gorilă decât un papagal?

2. Laleaua are 3 petale, muşcata 5 petale şi un trandafir are 30 petale.


a. Cu câte petale are mai mult muşcata decât laleaua?
b. Cu câte petale are mai puţin laleaua decât trandafirul?
c. Care este diferenţa dintre numărul petalelor trandafirului şi ale
muşcatei?
d. De câte ori este mai mic numărul petalelor muşcatei decât numărul
petalelor trandafirului?
Compunerea problemelor este una din modalităţile principale de a
dezvolta gândirea independentă şi originală a elevilor.
În procesul compunerii problemelor, elevii aplică creator cunoştinţele
dobândite, se dezvoltă imaginaţia matematică, limbajul matematic. In
compunerea problemelor, elevii sunt obligaţi să gândească în direcţii diferite: să
găsească numere potrivite, să stabilească anumite relaţii între ele, să redacteze
un anumit text, contribuind astfel la formarea unei gândiri divergente. (I. Sima,
1997, pag. 119)

Compunerea problemelor

Pornind de la acest lucru, am angajat elevii în compunerea unor probleme


în următoarele forme şi următoarea succesiune graduală:
1. Compunerea de probleme după valori numerice date
(ex: compuneţi o problemă cu ajutorul numerelor 245 şi 5)
2. Compunerea de probleme cu indicarea operaţiilor aritmetice
(ex: compuneţi o problemă care să se rezolve printr-o înmulţire sau prin
două adunări şi o scădere)
3. Compuneri de probleme după un exerciţiu numeric
(ex: 70-20+30; (36:4)+9; 276+(276-80))
4. Compuneri de probleme după formulă literală
(ex: a+b - c; x+(x+y); a x b x c)
5. Compuneri de probleme după o temă dată
(Probleme de aflare a ariei sau perimetrului unei figuri geometrice, la
cumpărături)
6. Compuneri de probleme cu mai multe întrebări
7. Compuneri de probleme pe baza unor ilustraţii, planşe
8. Probleme cu început dat, cu sprijin de limbaj
9. Crearea unor probleme după scheme grafice date
10. Crearea liberă de probleme
Importanţa compunerii de probleme este deosebită pentru elevi:
- dezvoltă imaginaţia şi spiritul lor de inventivitate;
- îi obligă pe elevi la activitate independentă de creaţie, de analiză şi
sinteză, de confruntare a cunoştinţelor teoretice cu practica vieţii;
- face ca acţiunile mentale ale elevilor să aibă suficientă mobilitate pentru
a se restructura în raport cu cerinţele noii situaţii;
- aduce elevilor satisfacţii deosebite.
Activitatea de compunere a problemelor îi face pe elevi să participe la
lecţiile de matematică activ şi cu mare plăcere, ele devenind una din activităţile
lor preferate şi care contribuie la dezvoltarea imaginaţiei creatoare şi a
limbajului matematic.
Am considerat că, în predarea matematicii în clasele primare, rezolvarea
şi compunerea problemelor constituie una dintre activităţile cele mai importante
care, alături de celelalte activităţi, contribuie la dezvoltarea la copii a gândirii
creatoare, flexibile şi mobile. In procesul rezolvării şi compunerii problemelor,
elevii dobândesc o serie de cunoştinţe cu importanţă deosebită pentru activitatea
practică, activitate pentru care de fapt îi pregăteşte şcoala.
Aşa cum bine remarcă Robert Dottrans viaţa copilului este o expresie
permanentă, o exteriorizare, ceea ce pentru el constituie modul de a reacţiona la
lumea din afară pe care învaţă, puţin câte puţin, să o cunoască. Puterea de
expresie, de exteriorizare a elevilor, trebuie să devină unul din obiectivele
principale ale învăţământului”. (Robert Dottrans după [3] pag. 170)