Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea Calculatoare Informatică şi Microelectronică

Protecția Muncii și Mediului Ambiant

RAPORT

La lucrarea de laborator Nr. 3

Tema: Determinarea concentraţiei prafului în aerul mediului de producţie

A efectuat: st. gr. TI-131 F/R

Ursu Elena

A verificat: Gangan L.

Chişinău 2017
Scopul lucrării:

Determinarea concentraţiei prafului în aerul zonei de muncă şi aprecierea sanitaro-

igienică a conţinutului de praf din mediul aerian.

Noţiuni generale

Una din cele mai răspîndite noxe de producţie în construcţie, industria materialelor
de construcţie, industria minieră şi multe alte ramuri ale industriei este praful prezent în
aerul zonei de muncă. Praful poate afectua un număr mare de angajaţi, ce se află
concomitent în zona poluată. Nimerind în organele de respiraţie, pe piele şi învelişurile
mucozitare, praful devine sursa îmbolnăvirilor şi intoxicărilor, cauza traumării căilor
superioare de respiraţie, ochilor, pielii şi altor organe.

Praful de producţie prezintă prin sine particule solide minuscule, capabile să se afle
timp îndelungat în aer în stare de suspensie.

După un şir de indici praful poate fi clasificat în modul următor:

 după provenienţă (componenţă): organic (de provenienţă vegetală şi animală,

precum şi chimică); neorganic (prafurile de calcar, ciment, ipsos, cuarţ, inclusiv
prafurile metalice de plumb, aluminiu, zinc etc);
 după dispersitate: praf vizibil, cu dimensiunea particulelor mai mare de 10 mkm;
praf microscopic - dimensiunea particulelor mai mică de 10 mkm;
 după toxicitate: praf agresiv sau toxic (de plumb, arseniu, bitum); praf inert (de
lemn, zahăr, ciment etc.)
 după pericolul incendiar - exploziv: cu pericolul de explozie (aerosoluri şi ceţuri
formate de prafurile organice, de sulf, magneziu); fără pericol de explozie (de
azbest, corund etc).
1
 Cel mai periculos este considerat praful cu dimensiunea particulelor mai mică de 5
mkm, care pătrund adînc în tuburile pulmonare, concresc cu ţesutul pulmonar, înrăutăţind
funcţia lui de bază asimilarea oxigenului şi eliminarea dioxidului de carbon, fapt ce
provoacă slăbirea organismului, scăderea capacităţii de muncă şi rezistenţei organismului
la diferite boli infecţioase şi de altă natură.

Afectarea plămânilor cauzată de acţiunea fizico-chimică a prafului, poartă

denumirea de pneumoconioză, care, în dependenţă de praful ce a cauzat-o, poate fi sub
formă de silicoză, silicatoză, azbestoză, cimentoză, antracoză etc. Afară de bolile de
plămîni, praful de producţie poate provoca boli de piele (dermatite, exeme), boli de ochi
(conjuctive), boli a căilor superioare de respiraţie (astmă nazală, faringită, bronşită etc).

Gradul de influenţă a prafului asupra organismului uman depinde de componenţa

fizico-chimică a acestuia, de dimensiunea şi forma particulelor, de concentraţia lui în
aerul zonei de muncă.

Normele sanitare de proiectare a întreprinderilor industriale (SN 245-71) şi STAS

12.1.005-88 „Aerul zonei de muncă. Cerinţele sanitaro-igienice generale" reglementează
concentraţiile maxime admise (C.M.A.) ale substanţelor dăunătoare în aerul încăperilor
de producţie.

Prin C.M.A. se subînţelege concentraţia, care în cazul muncii zilnice în condiţiile

respective timp de 8 ore sau altă durată a zilei de muncă, dar nu mai mult de 40 ore pe
săptămână, pe perioada întregului stagiu de muncă nu provoacă dereglări ale stării
sănătăţii atât în procesul activităţii de muncă, cât şi în termenele îndepărtate ale vieţii
generaţiilor actuale şi viitoare.
 Metodele de determinare a concentraţiei prafului

Metoda gravimetrică este fundamentală la aprecierea gradului de poluare a aerului

zonei de muncă cu prafuri. Ea se află la baza existentului sistem de standarde a securităţii
muncii drept metodă standard şi se bazează pe determinarea masei prafului, reţinută pe
filtru la trecerea prin el a unui volum bine determinat de aer exprimat în m 3. Proba de aer
se ia, de regulă, la nivelul zonei de respiraţie a muncitorului (1,5 ... 1,7 m).

Mai rar sunt folosite metoda de numărare, care constă în numărarea particulelor de
praf, ce se conţin într-un cm 3 de aer cu ajutorul microscopului şi metoda fotoelectrică,
bazată pe schimbarea fluxului de lumină ce cade pe fotoelement la trecerea prin aerul
poluat cu praf. Metoda de numărare (la studierea gradului de poluare cu praf a aerului
zonei de muncă) este folosită în cazul unei poluări neînsemnate şi dă posibilitatea de a
obţine informaţie despre dimensiunile şi formele particulelor de praf.

Instalaţia pentru luarea probei aerului constă dintr-un aspirator dotat cu unul sau
cîteva reometre pentru determinarea volumului de aer poluat ce trece prin filtru într-un
minut, dispozitivul de menţinere a filtrului şi furtunul care uneşte dispozitivul cu
aspiratorul.

Volumul aerului aspirat prin filtru se aduce apoi la condiţii normale sub care se
consideră: temperatura 0 °C; presiunea - 760 mm Hg; umiditatea relativă a aerului 50 %
(GOST 12.1.005-88). Aşa dar, la determinarea concentraţiei prafului pe lîngă instalaţia
mai sus descrisă se folosesc de barometru şi termometru.

Concentraţia prafului se determină din relaţia:

m2  m1
C mg / m3  158  156
 32,415
V0  0,01324 
5

în care:
m1 - masa filtrului până la luarea probei, mg;
m2 - masa filtrului după luarea probei, mg;
 V0 - volumul de aer trecut prin filtru timp de o minut adus la condiţii
normale, m3 ;

τ - durata luării probei de praf, min.

V0  Vt 0,014  273  753

 273  P /(273  t)760   0,01324
(273  13)  760

în care: Vt - volumul de aer trecut prin filtru timp de un minut la temperatura t

(°C), m3;
P - presiunea atmosferică în locul măsurării, mm Hg;
t - temperatura aerului în locul măsurării, C.

Durata luării probelor variază în dependenţă de concentraţia prafului în aer.

Cantitatea de aer trecută prin filtru într-o minută se recomandă în limitele de 10 ... 20
litri.

Pentru determinarea concentraţiei prafului prin metoda gravimetrică în lucrarea de

laborator nr. 3 sunt utilizate următoarele aparate şi utilaje: instalaţia pentru determinarea
concentraţiei prafului, cronometrul, barometrul, balanţa analitică cu complet de greutăţi.
 Schema instalaţiei de laborator pentru determinarea concentraţiei prafului în aer
şi a eficienţei curăţirii acestuia de către respiratoare:

1 - ambalaj cu praf; 2 - ventilator; 3 - cameră de praf;

4 - respirator; 5 - bucşă conică;
6 - dispozitiv portfiltru; 7 - furtun din cauciuc; 8 - aspirator;
9 - robinete ale reometrelor;
10 - reometre; 11 - duze de absorbire a reometrelor;
12 - întrerupător; 13 - suport pentru întărirea respiratorului.

Ordinea efectuării lucrării

1. Cântăriţi filtrul la balanţa analitică.

2. Instalaţi filtrul cântărit în dispozitivul portfiltru.
3. Creaţi mediul cu conţinut de praf în camera ajutorul ventilatorului, conectându-
1 pentru 10 ... 15 secunde.
4. După crearea mediului corespunzător în camera de praf din ea se trece prin
filtru o cantitate bine determinată de aer, conectând concomitent aspiratorul şi
secundomerul, prealabil reglând cantitatea de aer în limitele 10 201. (se
recomandă 15 1/min). Durata experienţei 1 2 min.
5. Scoateţi cu atenţie filtrul din dispozitivul portfiltru şi cânlăriţi-1 din nou.
6. Determinaţi concentraţia prafului după metodica descrisă anterior.
7. Datele experienţei se înscriu în tabelul 1.
 1
1.
Nr. experienței

Concluzie:
2
Locul captării probei de aer

3
13
Temperatura aerului în încăpere, ºC

Greutatea filtrului pînă la captarea

4
753
probei, mg
Presiunea, mm Hg

5
Greutatea filtrului după captarea probei,

156
mg

6
158

Drept urmatr este nevoie de aerisit incaperea data.

2
7
Greutatea prafului reținut, mg

5
8
Volumul aerului trecut prin filtru (în
3
reală a prafului
Concentrațiacondiții normale), aer
în m mg/m3
Durata experienței min.

9
0,014
10

Concentrația măsurată de praf depășește concentrația maximă admisibilă.

28,57
6
11 (N.S.245-71)prafului conform normelor sanitareConcentrația maximă admisă(CMA) a