Introducere

Prin acestă lucrare voi încerca să subliniez importanța și necesitatea presei pe fondul
dezvoltării mijloacelor de comunicare în masă, mass-media. Voi încerca să identific care sunt
şansele presei tipărite în noua eră a informaţiei și cum influenţează Internetul mijloacele
tradiţionale de comunicare.
În primul capitol am ales să încep cu o evoluţie a mijloacelor de comunicare, de la apariţia
tiparului şi până la apariţia radioului, a televiziunii şi ulterior a Internetului, analizând cum au
influnţat noile media presa tipărită. Voi prezenta concret fiecare factor care a dus la
dezvoltarea mass-media și a comunicării de masă.
Pentru a putea stabili cum s-a ajuns ca din ce în ce mai mulţi oameni să citească presa
online, voi analiza în primul rând evoluţia presei, încă de la apariţia primelor publicaţii. Apoi
voi încerca să identific care au fost motivele pentru care presa tipărită şi-a pierdut în timp din
stabilitate, credibilitate şi numărul de cititori.
Prin această lucrare voi încerca să ofer o privire de ansamblu asupra a ceea ce a fost,
cum e în prezent şi ce va fi în legătură cu presa scrisă, iar deasemenea voi încerca să adaug o
descriere a vieţii sociale văzută prin prisma noii ere a informaţiei: cum vom trăi şi cum ne va
schimba Internetul ca indivizi.
 Capitolul 1
Apariția presei

1. Evoluţia mass-media de la origini până în prezent

Scopul acestui capitol este de evidenţia schimbările care au avut loc în mass-media de-
a lungul timpului, de la apariţia tiparului şi până la apariţia Internetului. Nu putem face o
delimitare exactă a momentului în care apare mass-media, deoarece va trebui să facem
referire la lumea antică şi cea medievală. În acea vreme comunicaţiile nu erau directe şi
imediate, dar ajungeau într-un fel sau altul în toate colţurile lumii cunoscute.
Vom aminti în primul rând de revoluţia tiparului, care a dus la apariţia presei scrise, a
ziarelor şi periodicelor, apoi de apariţia mijloacelor de comunicare moderne: telefonul,
telegraful, care au influenţat apariţia radioului, a televiziunii şi ulterior a Internetului.
Inventarea tiparului a însemnat începutul unei noi ere în istoria comunicării prin
posibilitatea multiplicării mesajelor într-un număr teoretic infinit de exemplare, asigurându-se
astfel fidelitatea informaţiei scrise, propagarea ei în lanţ, caracterul multidirecţional al difuzării.

1.1 . Revoluţia tiparului în Europa şi apariţia presei scrise

Acest subcapitol se referă la Europa, la perioada pe care istoricii o mai numesc şi

,,moderna timpurie” (de la revoluţia tiparului, până la revoluţia Franceză şi revoluţia
industrială), de la 1450, până spre 1789. Anul inventării tiparului ar fi cu aproximaţie anul
1450, acesta fiind inventat de către Johann Gutenberg din Mainz. Johann Gutemberg a
inventat, în Europa, prima maşina de tiparit, inspirată poate din presele pentru struguri din
regiunea sa natală. Această maşină de tipărit folosea pentru imprimare caractere de metal,
mobile.
Practica tiparului s-a răspândit în Europa prin intermediul unor tipografi germani. Cele
mai multe tiparniţe au fost întemeiate în ţări precum Italia, Germania şi Franţa, în jurul anului
1500. Ulterior, tiparul a ajuns şi în Rusia, şi în lumea creştinismului. Doar în ţările
musulmane, tiparul a ajuns mult mai tarziu.
Istoricul Lord Acton evidenţia faptul că ,,atât ceea ce s-ar putea numi efectul lateral al
tiparului, acela de a face cunoaşterea accesibilă unui public mai larg, cât şi efectul vertical
prin aceea că permite generaţiilor mai târzii să construiască pornind de la activitatea
intelectuală a generaţiilor anterioare”1
Secolul al XVI-lea este rezervat ,,imperiului hârtiei”, când se va dezvolta și așa-zisul
sistem poştal, ca sistem de transmitere a mesajelor. Acest sistem presupunea ,,întemeierea de
posturi (poşte) cu oameni şi cai stationaţi de-a lungul anumitor rute sau drumuri de poşta” 2. În
Europa, sistemul poştal era dominat de o familie, Tassi sau Taxi . Aceasta familie a fost
răspunzătoare, după 1490, de dezvoltarea sistemului curierilor ordinari, care operau după un
orar fix. Aceşti curieri, care schimbau caii la intervale frecvente, puteau călători până la 125
de mile pe zi, ducând veştile importante relativ repede la destinaţie. Cu toate acestea,
comunicarea pe mare, era mai rapidă decât cea pe uscat, cu excepţia oraşelor mai puţin
populate, unde informaţia ajungea mai greu.
Pentru a putea comunica cu ţări precum Mexic sau Peru, europenii se foloseau de
călătoriile cu corăbiile care transportau argintul din Lumea Noua în portul Sevilla, care
călătoreau în convoi. Abia în secolul al XVIII-lea , traficul maritim s-a îmbunătăţit, punându-
se la punct un sistem de transport cu corăbii, cu plecări lunare şi care transportau scrisori, cărţi
şi ziare.
Legat de comunicarea orală, se poate afirma că ,,în ciuda uriaşei cantităţi de studii
dedicate importanţei comunicării orale, locul mediului oral în istoria Europei moderne
timpurii – şi relaţia lui cu schimbările lor din cultura vizuală – a primit mai puţină atenţie
decât merită”3. În secolul XV, cele mai întâlnite forme ale comunicării orale erau predicile,
ţinute de către preoţi în faţa unei mulţimi întregi, în scopul educării religioase a mulţimii,
precum şi pentru a-i convinge în vederea diferitor scopuri. În universităţi, instruirea se realiza
prin prelegeri, dezbateri formale, dispute sau cuvântări. Arta vorbirii era considerată la fel de
importantă ca cea a scrisului. Un alt tip important al comunicării orale era cântecul, mai ales
balada (exprimarea unei poveşti prin intermediul unui cântec). Zvonurile s-au dezvoltat cu o
viteza remarcabila în acea perioadă. Descrise ca şi o “poştă orală”, acestea se produceau ca
urmare a diseminării mesajelor, care nu erau întotdeauna spontane şi ajungeau mai greu la
public.
În ceea ce priveşte comunicarea scrisă, în Europa modernă timpurie, cititul şi scrisul
erau adesea predate separat. În această perioadă, unul dintre oraşele cele mai dezvoltate din
punct de vedere al ştiinţei de carte era Florenţa.

1
Asa Briggs, Peter Burke, Mass-media. O isorie socială. De la Gutenberg la Internet, Iaşi, Editura Polirom,
2005, p. 27
2
Asa Briggs, Peter Burke, op.cit, Iaşi, Editura Polirom, 2005, p. 33.
3
Ibidem, p. 35
 În general, Europa modernă timpurie ,,era o societate cu o ştiinţă de carte restrânsă, în
care numai o minoritate a populaţiei (formată mai ales din bărbaţi, orăşeni şi protestanţi) ştiau
să citească, şi în număr şi mai mic, să scrie” 4. De aceea în această perioadă, utilizarea ştiinţei
de carte a fost spre folosul neştiutorilor.
Dintre consecinţele răspândirii ştiinţei de carte şi a pătrunderii acesteia în viaţa de zi
cu zi, putem enumera: creşterea numărului de persoane ale caror ocupaţii erau legate de scris,
ocupaţii care se bucurau de un statut social relativ înalt. Consecinţele politice ale ştiinţei de
carte au inclus răspândirea consemnarilor scrise, şi de aici dependenţa faţa de “prelucrarea
informaţiilor”. În societatea medievală, anterioară tiparului, limba predominant folosită era
limba latina.
Apariţia limbilor vernaculare (locale, indigene) în Europa, a dus la apariţia unei
“societăţi a tiparului”. Tiparul a contribuit de asemenea şi la standardizarea şi codificarea
fiecărei limbi vernaculare în parte.
Apariţia imaginilor reproduse mecanic, a “stampelor”, indiferent de mediul lor, a dus
la apariţia pieţei. Prima xilogravura a fost realizată cam la sfârşitul secolului la XIV-lea, fiind
inspirată de imprimarea tiparelor pe materialele textile . În secolele XIV-XV, s-a dezvoltat
gravarea prin corodare. Abia la sfârşitul secolului al XVIII-lea, inventarea mezzotinto-ului a
făcut posibilă reproducerea unor imagini mai realiste. Apariţia tiparului a reprezentat cea mai
profundă schimbare în cadrul comunicării vizuale din întreaga perioadă, întrucât a făcut
posibil ca imaginile să fie disponibile pe o scară mult mai largă decât înainte. Un specialist în
stampe de la Muzeul de Arte Metropolitan din New York, William M. Ivins Jr., afirma că
“stampele au fost printre cele mai importante şi mai puternice instrumente ale vieţii şi gândirii
moderne”.
Un alt exemplu care dovedeşte modul în care comunicarea prin informaţii a fost
facilitată de maşina de tiparit sunt hârtiile, apărute în jurul anului 1472.
Vorbind despre comunicarea prin multimedia, putem afirma că “cele mai eficiente
forme de comunicare în această epocă, erau probabil – aşa cum sunt şi astăzi – cele ce apelau
simultan la ochi şi la ureche, şi care combinau mesajele verbale cu cele non-verbale, atât cele
muzicale, cât şi cele vizuale”5.

4
Asa Briggs, Peter Burke, op.cit, Iaşi, Editura Polirom, 2005, p.42.
5
Asa Briggs, Peter Burke, op.cit, Iaşi, Editura Polirom, 2005, p.46.
 În afara de evenimentele multimedia ale perioadei respective, putem enumera şi alte
interacţiuni ale mijloacelor de comunicare: iconotextul (o imagine care pentru a putea fi
interpretată, trebuiau citite şi textile încorporate în ea), manuscrisele (utilizate pentru a
transmite mesajele într-o maniera semi-publică, un liant social pentru indivizii din diferite
grupuri). Însă, preocuparea majoră a autorităţilor din statele europene şi a Bisericilor a fost
aceea de a cenzura mijloacele de comunicare. Erau chiar restricţionate unele tipuri de cărţi
(cele eretice, cele imorale şi cele magice). Drept urmare, publicul a fost curios şi interesat de
titlurile interzise, dezvoltându-se astfel comunicarea clandestină.
În vremea respectivă, tiparul era poate periculos, dar era şi foarte profitabil.
Intreprinzatorii au devenit din ce în ce mai implicaţi ăn procesul de răspândire a cunoaşterii.
În secolul XVII, s-a dezvoltat foarte mult reclama tiparită. De asemenea o marfa erau
considerate şi ştirile.
Pentru a putea analiza mai în amănunt evoluţia pieţei în domeniul mijloacelor de
comunicare, va trebui să ne referim, în ordine cronologică, la trei dintre principalele centre ale
comerţului din Europa modernă timpurie: Veneţia secolului al XVI-lea, Amsterdamul
secolului al XVII-lea, şi Londra secolului al XVIII-lea.
Un alt mijlloc de comunicare ce presupunea comercializarea timpului liber era lectura. Cinci
tipuri de lectura s-au modificat între anii 1500-1800: lectura critică, lectura periculoasă,
lectură creativă, lectura extensivă şi lectura privată.
În evoluţia a mijloacelor de comunicare, tiparul a facilitat acumularea cunoştinţelor,
făcând ca descoperirile să fie facute pe scară mai largă şi informaţiile să se piarda mai greu.
Pe de alta parte, tiparul a destabilizat cunoaşterea, sau ceea ce se credea a fi cunoaştere,
făcându-i pe cititori mai conştienţi de existenţa unor istorii şi interpretări contradictorii.

1.1.1. Evenimente marcante în evoluţia presei scrise

Anglia secolului XVIII
Perioada secolului al XVIII-lea este perioada în care ziarele şi periodicele încep să se
dezvolte, perioada în care europenii încep sa se obisnuiasca cu ziarele şi periodicele, cititul
ziarelor devenind o obisnuinţă în rândul elitelor europene.
Spre deosebire de restul continentului, în Marea Britanie presa îşi caştiga libertatea
mult mai repede, devenind astfel un model pentru restul ţărilor europene. Pentru a putea
explica acest avans al Angliei, menţionam trei cauze, trei elemente favorabile care au ajutat la
dobândirea libertăţii presei: vigoarea luptelor politice care opun două partide politice: liberarii
(whig) si conservatorii (tory), existenţa unui public cult (în Anglia exista mult mai puţini
analfabeţi decât pe continent) şi a multor talente care servesc presa.
Însa, la fel ca şi alte ţări, Anglia a trebuit să treacă prin obstacole serioase, cum ar fi
condamnările judiciare, corupţia şi impozitele.
Presa și revoluţia franceză
Revoluţia franceză a schimbat atitudinea filosofilor şi a claselor conducătoare asupra
jurnaliştilor, instaurând trei idei importante, care caracterizeaza atitudinea jurnaliştilor din
acea epocă. Prima caracteristică ar fi că ei considerau că aria afacerile publice este foarte
importantă pentru ca o societate să fie democratică, spre deosebire de Marea Britanie, unde
caracterul public al dezbaterilor din Camera Comunelor a fost obținut destul de greu. În al
doilea rând, ,,Revoluţia omagiază cu putere modelul Antichităţii şi formele de democraţie
directă instaurată în cetăţile greceşti sau în Roma antică”6. Cea de-a treia idee care guvernează
istoria presei în Franţa este ca presa nu constituie doar oglinda jocului politic, ci constituie
unul dintre principalii protagonişti ai acestuia. În Franţa inceputului anilor 1788 se poate vorbi
de o explozie, o izbucnire de publicaţii şi periodice cum nu a mai existat până atunci.
Libertatea presei: apariţia ziarului “Times”
În 1785, John Walter, un fost negustor de carbune, dorind sa-şi diversifice activităţile,
se lansează în presă. Creează un ziar, “Daily Universal Register” (care iniţial publica
reclama), devenit de la 1 ianuarie 1788, “Times”. Diferenţa constă în faptul că ziarul nu era
restrâns la o clasă socială anume, nici ataşat în serviciul vreunui partid. Dimpotrivă, ziarul
urmează mai degrabă un drum moral şi eficace. Se investesc bani şi se platesc colaboratorii;
astfel se caştigă cititorii, deci şi tarifele pe anunţuri cresc, câştigându-se în felul acesta
independenţa faţa de puterea politică.
Evoluţia ziarului a fost marcată de venirea la conducere a fiului lui John Walter.
Acesta, pe lângă funcţia de director al ziarului, se ocupa şi de conţinutul redacţional, alegând
cei mai buni colaboratori şi folosind toate progresele tehnice. Este primul care a folosit presa
cu aburi şi cerneala tipografica în Marea Britanie. Un moment de glorie în istoria ziarului
“Times” şi caracteristica lui distinctivă a fost atunci când s-a refuzat propunerea lui Napolean
de a prelua conducerea, pentru ca să-l vorbeasca de bine.
Vorbind despre viteza de circulaţie a ştirilor, amintim aici despre un progres important
în presa scrisă: apariţia telegrafului electric, realizat de Morse în Statele Unite”. Prin acest
telegraf, a fost posibilă comunicarea Americii cu Europa. Tot în 1866, se inventeaza un
transcriptor care permite transmiterea a 1000 cuvinte pe minut. The Timea a jucat un rol
6
Jean-Noel Jeanneney, O istorie a mijloacelor de comunicare, Iaşi, Ed. Institutul European, 1997, p.59
considerabil în dezvoltarea tipăriturilor. Preocupat de transmiterea rapidă a informa țiilor, el
este primul care folosește în mod sistematic telegraful7.
Epoca de aur a presei scrise (perioada cotidienelor)
Aceasta perioadă durează din 1870 până la începutul primului război mondial, o
perioadă în care ziarele cunosc o puternică dezvoltare. În aceasta perioada, toate ţările
occidentale aveau aceleaşi trăsături. Din punct de vedere al datelor juridice, libertatea presei
este aproape câştigată în tot Occidentul. Progresele tehnice cele mai semnificative sunt:
tipărirea realizată prin dispozitive mecanice (linotipuri), transmiterea clişeelor prin fir
telegrafic. Informaţia devine o marfă, de aceea piaţa de ştiri s-a dezvoltat foarte rapid.
Dezvoltarea pieţei de ştiri este marcată de apariţia agenţiilor de presa. Apărute la
mijlocul secolului al XIX-lea, ca urmare a unui public tot mai numeros şi a incapabilităţii
organelor de presa să întreţina corespondenţi la depărtare, agenţiile de presa, ocupa un loc
central.
Prima agenţie de acest fel înfiinţată de către Charles Havas, agenţia Havas, aduce
pentru prima dată în discuţie conceptul de interdependenţă dintre funcţia de informare şi cea
de publicitate. Ei au avut ideea ca ziarele să plătească o parte din informaţiile cumpărate cu
spaţii publicitare în ziar.
O altă caracteristică importantă a ,,epocii de aur” a fost diminuarea analfabetismului în
rândul cetăţenilor , crescându-se astfel numărul cititorilor de ziare. De asemnea, ziarele se
apropie de cititorii populari, reducând atât costurile de fabricaţie cât şi nivelul intelectual al
publicaţiei.
Trebuie facută diferenţa dintre acţiunile care se protejeaza împotriva adevărurilor care
eventual consolideaza ziarele: cenzura şi acţiunea ofensiva şi propagandă.
În perioada războiului, ţările anglo-saxone sunt cele mai liberale. Există şi în Marea
Britanie o cenzura impusă de guvern, însă mai puţin restrictivă decât în restul Europei.
Guvernul adresează presei doar un set de indicaţii; în caz de încalcare singura ameninţare
fiind sechestrarea ulterioară.
,,Ceea ce predomină în această perioadă – mai ales în democraţiile în care libertatea
presei în această perioadă – este zguduitoarea înfruntarea dintre interesele statului, responsabil
de supravieţuirea naţiunii şi, pe de altă parte, dreptul la adevăr”8.

7
Gabriel Thoveran, Istoria mijloacelor de comunicare, Iași, Ed. Institutul European, 2003, p.31
8
Jean-Noel Jeanneney, op.cit, p. 127
 În Franţa, pericolul creat de “derapajele” presei pare mai mare. Este creat un birou de
presă, compus din trei secţiuni: cotidiene, periodice şi telegrame., care se sprijina pe un sistem
de dublă cenzură: militară şi civilă.
1.1.2. Apariţia radioului
Perioada interbelică, a fost marcată de apariţia radiolului. Scrisul domnise până atunci
în mod absolut şi iată că în două decenii peisajul se schimbă complet prin această nouă
concurenţă.
Pentru a putea înţelege evoluţia radioului şi influenţa pe care acesta a avut-o asupra
populaţiei, amintim aici cateva date tehnice. Prima etapa a fost apariţia telegrafiei fără fir9.
Aceasta a fost datorată lui Heinrich Hertz, care a descoperit undele ce pot fi transmise şi la
distanţă, unde care mai târziu îi vor purta numele. Ulterior s-a descoperit că aceste unde pot
transmite şi vocea umană, fiind construite amplificatoare care sa o redea, fiind adaptate atât
pentru radio, cât şi pentru telefon.
Abia pe la începutul anilor 1920, la fel ca în presa scrisă, s-a reuşit difuzarea emisiilor
spre receptoare multiple şi neidentificate.
În perioada interbelică, se disting două modele în ceea ce priveşte evoluţia radioului:
în Europa (în special Marea Britanie şi Germania), acesta rămâne dominat de către stat, spre
deosebire de Statele Unite, unde evoluţia este favorizată de un regim de absolută libertate
(abia după 1927, statul pretinde o licenţă pentru instalarea unui receptor). Continuând
enumerarea diferenţelor dintre cele două modele, menţionăm că Germania este prima ţară care
cere o taxă lunară pentru fiecare receptor, taxă care va fi folosită pentru întreţinerea reţelei. Şi
spre deosebire de Statele Unite, unde emisiunile erau concepute astfel încât să servească
publicitatea, în Germania şi Marea Britanie, publicitatea este interzisă, calitatea emisiunilor
fiind mai buna şi mai pe gustul publicului.
Un alt criteriu de diferenţiere între ţări este maniera în care se comporta puterea
politică în faţa noului mediu de comunicare. Atenţia oamenilor politici este îndreptată în
primul rând spre informaţie. Ei doresc să controleze informaţia transmisă la radio, BBC fiind
astfel primul post radio care reuşeşte să prezinte informaţia într-o manieră obiectivă, fără să
fie influenţat de puterea politică.
Analizând influenţa pe care a avut-o apariţia radiolui asupra presei scrise, se pot aminti
următoarele aspecte: în primul rând progresele tehnice au dus la creşterea calităţii presei
scrise, mărindu-se automat şi preţul publicaţiilor – cauză importantă a declinului presei până
în ziua de astăzi. Un alt aspect ar putea fi deteriorarea calităţii informaţiei, publicul preferând
9
Jean-Noel Jeanneney, op.cit, p. 151
să audă ştirile la radio, transmise în timp util. De aici şi intenţia presei scrise de a colabora cu
radioul. În lupta sa de a se marca în raport cu evoluţia radioului, presa scrisă încearcă să se
diferenţieze, transmiţând informaţii cât mai interesante şi mai variate. Se incearca chiar şi
realizarea unor reportaje-anchete, care sa ii faca pe cititori să traiasca mai intens evenimentele
prezentate.
Până la apariţia televiziunii, în jurul anilor 1960, în Europa, radioul cunoaşte perioada lui de
glorie, numărul receptoarelor achiziţionate şi implicit al ascultătorilor continuând să crească,
canalele şi programele fiind din ce în ce mai diverse. Însa, un timp chiar şi după apariţia
televiziunii, radioul este preferatul oamenilor, deoarece nu foarte mulţi îşi puteau permite să
aibă un televizor.

1.1.3. Dezvoltarea televiziunii

Autoarea Patrice Flichy explică: „În anii ’20, adică la începuturile dezvoltării
radiodifuziunii, apar primele prototipuri ale sistemelor de televizune[...]. Majoritatea
dispozitivelotr reiau principiul analizei imaginii (folosit mai ales pentru transmiterea
fototgrafiei prin telefon[...]. Se analizează imaginea linie cu linie, folosind discul lui Nibokov
(disc mobil străbatut de găuri in spirală).
Lumina care străbate aceste găuri cade pe o celulă fotoelectrică şi produce un curent
electriC variabil. Transmisia se face prin radio. La recepţie, imaginea este refăcută prin
folosirea unui mecanism invers celui de emisie” 10. Procedeul reprezintă varianta mecanică
primitivă a ceea ce numim astăzi televiziune.
Spre deosebire de America, în Europa „startul” s-a dat mai tarziu, dupa 1945. În 1946
doar Marea Britanie avea emisii regulate, celelalte ţări (Germania, Franţa, Olanda, Belgia etc.)
având emisii regulate abia după 1950.
Mai apoi, „pentru a putea pătrunde în casele oamenilor, televiziunea a profitat, deceniu
după deceniu, de beneficiile progresului tehnic, care a redus costurile, îmbunătăţind, în acelaşi
timp calitatea imaginii. În Statele Unite televiziunea în culori apare în 1953, iar în Europa în
jurul anului 1960”11.
În 1605 apărea primul ziar tiparit, publicat de Johann Carolus în Strasbourg, iar în
1994, apare primul ziar independent on-line. Un deceniu mai târziu, căderea tirajelor îi
ingrijorează pe editorii din toată lumea.

10
Patrice Flichy, O istorie a comunicării moderne. Spaţiu public şi viaţă privată, Iaşi, Ed. Polirom, 1999, p.179.
11
J. N. Jeanneney, op.cit., p.311.
 Noile media nu sunt în mod intenţionat o înlocuire a mijloacelor tradiţionale ale
preseiscrise. Din contră, Internetul ar trebui văzut ca o suplinire, o creştere a vizibilităţii, a
notorietăţii şi de sporire a difuzărilor.
Cititorul este atras de presa online mai mult decât de presa scrisă, datorită
posibilităţilor multiple care le are: conţinut original, de multe ori conţinut multi-media
(fotografii, tabele, slideshow-uri, videoclipuri), posibilitate de participare a cititorilor etc, însă
nu ar trebui să uităm că una dintre principalele caracteristici este gratuitatea informaţiei.
Presa scrisă debutează sub forma unor publicaţii, în mai 1605, la Anvers, pe atunci în
Olanda, apare o foaie cu titlul Nieuwe Tydinghen (“Ştirile recente”). Imediat, datorită
circulaţiei mărfurilor şi oamenilor, ideea contaminează cele mai dezvoltate oraşe ale epocii,
fiecare dorind să aibă propria publicaţie. Aşa apar periodice, aproape concomitent, în
Strasbourg, Hamburg, Berlin, Amsterdam, Bâle, Koln, Frankfurt, Praga, Stuttgart. Primul
săptămânal se tipăreşte la Strasbourg în august 1609, cu titlul Aviso-Relation oder Zeitung.
Pare, probabil, curios, dar, în marile capitale Londra şi Paris, presa îşi va face apariţia mai
târziu.

În Franţa, în 1611, a fost tipărit Mercure Français, cu o “periodicitate” anuală. În Anglia,

tiparul a fost cunoscut încă de la sfârşitul secolului al XV-lea, dar abia în 1621 apar primele
publicaţii, care se numeau corantos şi conţineau chiar şi informaţii externe. Primul săptămânal
englez se publică în Londra în 1622. De la început, publicaţiile au fost atent supravegheate de
către guverne, fără a căror permisiune nu puteau nici să apară. La Paris, primul periodic
săptămânal iese pe piaţă la 30 mai 1631 şi avea titlul La Gazette, reluând, pe franţuzeşte, numele
publicaţiei veneţiene Gazeta, care apăruse, deja, în secolul al XVI-lea şi care este considerată de
mulţi ca fiind punctul de început al presei europene moderne. La Gazette era publicată de un
medic protestant, originar din Laudun, om cu multă imaginaţie, energic, şi, a reţinut istoria, cu
foarte mult şarm, pe nume Théophraste Renaudot. Numele lui Renaudot va deveni curând
celebru, iar figura sa va rămâne una de prim-plan în istoria presei franţuzeşti şi mondiale, fiind şi
astăzi des evocat, iar activitatea sa a fost mereu atent studiată. La Gazette avea patru pagini, pe
format 23x15 cm, apărând iniţial în 300 de exemplare şi ajungând apoi la 800, iar mai târziu la
1200.
Istoria presei va fi legată de acum încolo, în principal, de evoluţia tehnologică şi de
promovarea libertăţii. Libertatea presei a început să se manifeste cu evidentă insistenţă în
momentul în care monarhia clasică (feudală) a intrat în declin, iar concepţiile despre democraţia
politică au pătruns în viaţa publică. “Secolul Luminilor este cadrul unei dificile lupte pentru
recunoaşterea libertăţii presei. Aceasta progresează în Marea Britanie în respectiva perioadă
(abolirea autorizaţiei prealabile Licensing Act, în 1695, apoi proclamarea unui Libel Act în 1792).
În Franţa, ea este ameninţată de-a lungul întregului secol XIX de un regim de cenzură, apoi de
avertisment în vremea celui de-al doilea Imperiu. Ea nu va fi pe deplin consacrată decât odată cu
legea din 29 iulie 1881. Impunându-se cu greu în faţa puterilor care încearcă să o interzică, să o
controleze sau să o corupă, comunicarea mediatică este, deci, în inspiraţia sa fondatoare, fructul şi
manifestarea unei libertăţi fundamentale: aceea de a gândi şi de a se exprima liber”12.
Istoria a reţinut că primul cotidian a apărut în Germania, în marele burg comercial şi
meşteşugăresc Leipzig, în 1660, intitulat Leipziger Zeitung. Acest prim cotidian al lumii, care,
de la începuturile sale, dorea să publice preponderent ştiri, va apărea până în 1921. În Anglia,
la Londra, primul cotidian este tipărit în 1702 şi poartă numele Daily Courant .

Apariţia cotidienelor englezeşti a fost posibilă numai după ce, în 1691, s-a constituit un
serviciu jurnalistic între Dover şi Londra. Daily Courant va apărea timp de 33 de ani, perioadă
care, pentru acele timpuri, reprezintă o adevărată probă de longevitate, iar pentru acest fapt, pentru
seriozitatea informaţiilor şi pentru difuzarea bazată pe serviciile poştale, este considerat primul
cotidian modern din istoria presei. Exemplul apariţiei zilnice va fi urmat, destul de repede, şi de
alte jurnale englezeşti. Apar, astfel, The Daily Post, în 1719, The Daily Journal, în 1720 şi The
Daily Advertiser, în 1730. Apariţia cotidiană va duce la configurarea cu mai mare pregnanţă a
jurnalismului politic. Începând cu anul 1704, jurnalele englezeşti publică aşa numitul articol de
fond (editorialul), care devine unul din punctele forte ale jurnalismului, articol semnat, de
preferinţă, de nume cunoscute sau de mare reputaţie.
Revoluţionarea tehnicii de imprimare răspundea nevoii de informaţie a omului modern
şi era sincronică cu dezvoltarea vieţii economice şi sociale a Europei, cu organizarea şi
generalizarea poştei, ceea ce va duce la o anumită periodizare a unor tipărituri, la apariţia
presei. Presa este cel mai vechi mijloc de comunicare de masă. Dar nu în faza ei de început
(sfârşitul secolului al XVI-lea, începutul secolului al XVII-lea), când presa nu capătă
caracteristica de masă, pentru că se adresează unui public restrâns: suveranilor şi marilor
familii nobiliare, cu scopul de a-i informa cu privire la evenimentele social-politice,
diplomatice, militare sau cu caracter de fapt divers ale vremii.
Mijloacele de comunicare de masă au un rol esenţial în dezvoltarea intelectuală a
individului, în schimbarea psihologiei sale, în crearea unei atitudini şi concepţii despre lume,
în organizarea vieţii sale sociale, în integrarea sa în societate, în modelarea sa general-umană.

12
Guy Lochard şi Henri Boyer, Comunicarea mediatică, Editura Institutul European, Iaşi, 1998, p.6.
 Relaţia dintre mass-media şi societate, dintre Putere şi mass-media a cunoscut, în timp, o
evoluţie sinuoasă, în funcţie de societatea în care ea s-a manifestat, de structura social-politică a
societăţii respective.
Rolul de intermediar între sursele autorizate ale societăţii şi publicul larg, rol pe care
instituţiile media şi l-au asumat fără rezervă, aduce în prim-plan raportarea comunicatorului
de masă la interesele, speranţele şi aşteptările unui public larg. Dominată de dorința atragerii
unei audienţe cât mai numeroase, comunicarea de masă poate înmagazina elemente privind
aspecte care ţin de investigare reciprocă şi participare la actul comunicaţional general.

Considerată, în perioada începuturilor cercetării importanţei sociale a mass-media,

proces cu sens unic, întreaga comunicare de masă a fost „învestită” cu două caracteristici
sociologice majore: foarte puţini comunicatori pot relaţiona cu un număr mare de oameni şi
publicul consumator de texte media nu deţine mijloacele necesare unui răspuns adecvat
mesajului transmis.
Din punct de vedere al formei, se trasează o linie de demarcaţie între comunicarea
directă şi comunicarea mediatizată. După Guy Lochard şi Henri Boyer 13, situaţiile de
comunicare ce presupun prezenţa în acelaşi spaţiu fizic a cel puţin doi indivizi se înscriu în
prima categorie delimitată. Comunicarea mediatizată este realizabilă cu sprijinul unui suport
tehnic şi este destinată în manieră singulară (telefon, scrisoare) sau comună (afiş publicitar,
pliante cu rol promoţional).

În toate epocile anterioare, am constatat o relaţie conflictuală între presă şi diversele

forme ale Puterii. Pentru prima oară în istorie, statul democratic trebuie să devină un apărător
al drepturilor omului, al libertăţii individuale şi colective, al libertăţii de exprimare, al asigu-
rării bunăstării întregii societăţi.
Presa, în noul context social-istoric, reprezintă un serviciu public aflat în beneficiul
cetăţenilor, fiind protejat de stat şi acţionând în numele tuturor.
Mihai Coman consideră că modelul serviciului public a fost teoretizat şi transpus în
practică abia la mijlocul acestui secol, sub impulsul a trei serii de factori:
- revoluţia tehnologică – naşterea unor noi instituţii mass-media (radioul şi
televiziunea) şi necesitatea stabilirii unor criterii unice şi coerente de funcţionare a acestora.
- dezvoltarea conştiinţei şi exigenţei profesionale, adică prioritatea interesului social
general, în raport cu interesele grupurilor economice, politice sau chiar jurnalistice.

13
Guy Lochard şi Henri Boyer, Comunicarea mediatică, Seuil, Paris (1998), trad. r. Editura Institutul European,
Iaşi, 1998, p. 5
 - amplificarea dezbaterilor teoretice privind rolul presei. Acestea au subliniat
necesitatea eliminării practicilor comerciale, a polarizărilor politice şi a comportamentelor
neprofesionale în favoarea informării exacte şi corecte a publicului14.
Pentru majoritatea ziarelor, articolele care apar în varianta tradiţională sunt pur şi
simplu copiate şi postate online. Dar ce fel de informaţii caută oamenii? Majoritatea caută
informaţii care îi interesează, care răspund nevoilor lor, calităţile cele mai întâlnite fiind:
profunzimea subiectului, calitatea conţinutului, acurateţe, fiabilitate, expertiză dovedită. Şi
cine a furnizat aceste calităţi mai bine decât industria virtuală a ziarelor?
Astăzi, ziarele tipărite nu doar că au tiraje din ce în ce mai scăzut, dar şi un număr tot
mai mic de cititori de cititori. În schimb, creşte numărul cititorilor online. Având parte de mai
multe posibilităţi, de articole interactive, de posibilitatea de a-şi exprima părerea, e clar că
cititorii optează pentru presa online. Şi să nu uităm faptul că totul este gratuit şi că se pot
consulta diverse surse într-un timp relativ scurt. In prezent, majoritatea tinerilor primesc în
fiecare dimineaţă, prin e-mail, principalele ştiri ale zilei. În schimb presa scrisă şi-a păstrat
vechii cititori, oamenii cărora le e greu să se obişnuiască acum cu Internetul şi le e mult mai
uşor să citească presa în formatul tradiţional.
Aşa cum bibliotecile virtuale nu au dus la eliminarea cărţii tiparite, astfel nici presa
electronică nu va fi groparul celei tipărite. Placerea de a ţine un ziar în mână îi va face pe
oameni să ceara în continuare acest gen de presă. Dar cu siguranţă că importanţa presei
electronice faţă de cea scrisă va creşte considerabil.
Vorbind despre era digitală, ştim ca Internetul este un mediu mereu în schimbare. De
aceea nu putem fi siguri că articolele din presa online vor fi disponibile mereu gratuit. Atunci,
o afirmaţie de genul “Presa scrisă nu are nici o şansă în noua eră a informaţiei şi cu timpul va
avea din ce în ce mai puţini cititori, iar până la urmă va dispărea”, ar fi eronată.

1. 2. Presa scrisă în era digitală

„Era digitală” desemnează perioada actuală prin care trece întreaga omenire.
Termenul se află în strânsă legatură cu apariţia Internetului ca mijloc de comunicare, moment
ce a marcat trecerea de la transmisiile analogice la transmisiile digitale, prin pachete de
informaţii.
Primul pas în era digitală este conturat pe ideea a ceea ce se numeşte „tehnologia
informaţiei” (utilizarea calculatorului pe bază de sisteme de informare, pentru a converti,
înmagazina, procesa, transmite şi regăsi informaţii). Era digitală reprezintă multitudinea de
14
Mihai Coman, Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, Iași, 1999, p. 99-101
schimbări apărute la nivel social odată cu evoluţia noilor mijloace tehnologice de transmitere
a informaţiilor. Primul pas făcut de omenire în noua eră a fost construirea primului computer,
întrucat pe computere se bazează astăzi transmisiile mediate. O altă etapă deosebit de
importantă a fost crearea primei reţele de calculatoare şi dezvoltarea sa ulterioară.
Apariţia reţelelor de calculatoare s-a datorat în principal dorinţei americanilor de
siguranţă. În contextul anilor 1960 (când americanii înca se bucurau de linişte şi prosperitate,
dar, în acelaşi timp percepeau din ce în ce mai pregnant expansiunea comunismului), Forţele
Aeriene ale Statelor Unite (USAF) au anticipat nevoile unui iminent război atomic şi au
însărcinat un mic grup de cercetători cu o activitate deosebită: aceasta se referea la crearea
unei reţele de comunicaţie care să supravieţuiască unui asemenea tip de război. Mai mult,
americanii doreau să-şi refacă mândria după ce ruşii au dat startul comunicaţiilor prin satelit
în 1957 prin lansarea satelitului Sputnik.
Ceea ce doreau americanii era o noutate în domeniul comunicaţiilor, deoarece ţinta
cercetătorilor era crearea unei reţele fără control centralizat. Partea benefică a unei astfel de
reţele descentralizate, destinată exclusiv uzului militar, apărea în cazul în care unul sau mai
multe noduri componente ar fi fost distrus, acest lucru nu ar fi afectat funcţionarea sistemului
de comunicaţie. Proiectul a fost finantat de Administratia Proiectelor de Cercetare Avansata a
Departamentului de Aparare al Statelor Unite (ARPA) si s-a concretizat initial intr-o retea
limitata numita ARPANET. Topologia ARPANET consta în legături între maşinile din 4
instituţii academice de referinţă din Statele Unite ale Americii: Institutul de Cercetări
Stanford, Universitatea Utah, Universitatea California din Los Angeles şi Universitatea
California din Santa Barbara.
În 1975, ARPANET era o reţea complet funcţională revendicată de Statele Unite, iar
pe la începutul anilor 80 s-a format Internetul sub forma lui actuală. ARPANET reprezintă
doar începutul Internetului, prin structura sa. În anul 1986, s-a mai făcut un pas foarte
important pentru dezvoltarea Internetului: s-a dat în folosinţă primul server cu acces public,
liber. Acesta a fost punctul de plecare pentru omenire, începutul cuceririi ciberspaţiului.
Scopul final al comunicaţiilor între calculatoare este de a transmite informaţii
oamenilor. Aceste semnale electrice pot fi digitale, folosite în special pentru reprezentarea
internă a datelor, sau analogice, pentru a transmite datele de-a lungul reţelei.
Modul de transmitere a datelor de către calculatoare ţine tot de partea comunicaţională
a reţelei. Datele pot fi transmise în format paralel sau serial.
 În 1994, apare primul ziar independent on-line. Un deceniu mai târziu, căderea
tirajelor îi ingrijorează pe editorii din toată lumea. Tinerii nu mai citesc ziare, ci e-ziare.
Publicaţiile işi cauta identitatea în “convergenţa” digitală cu alte media.
Transimisiunile digitale sunt o modalitate de comunicare bazată pe transmisiuni
discrete de date. Sunt considerate a fi viitorul în comunicaţii. De mulţi ani omul a vrut să
folosească cât mai profitabil descoperirile sale, şi se pare că tehnica digitală i-a oferit
posibilitatea aceasta. Lumea se îndreaptă tot mai mult către televiziunea digitală. În locul
zecilor d televiziuni existente, telespectatorul va putea să-şi alcătuiască propriul program. La
fel, el îşi va putea personaliza ziarul de dimineaţă, astfel încât acesta să-i furnizeze doar
informaţiile care-l interesează.
Presa viitorului va trebui să îşi regândească şi organizarea internă. Se observă o
tendinţa de creştere a articolelor promoţionale plătite, însă separarea între editorial şi
publicitate trebuie să fie cât se poate de clară.
Pentru a răspunde multor cerinţe, o mare parte din serviciile jurnalistice vor fi
externalizate mai mult către freelanceri (care pot oferi informaţia în formate multimedia).
Pentru a putea avea valoare adăugată, mediile trebuie să îşi cunoască foarte bine grupurile-
ţintă, ceea ce se întamplă rareori.
Putem vorbi de un început al erei digitale din momentul în care Bell Atlantic a
cumpărat Telecommunications Inc., liderul telecomunicaţiilor prin cablu. Aceasta reprezintă o
provocare pentru legislaţiile care se văd depăşite de un avânt pe care cu greu ajung să
pătrundă în toate nuanţele sale.
În primul rând, digitalizarea difuzării informaţiei are mai multe avantaje, care atrag
oamenii: un număr mare de canale tv pe aceeaşi frecvenţa, o imagine de o calitate
remarcabilă, un sunet de înaltă fidelitate şi alte servicii auxiliare.
În termeni tehnici putem vorbi despre faptul că în cadrul conceptului de televiziune
digitală trebuie decelate mai multe componente - broadcasting digital (soluţii wireless precum
direct to home), soluţie bazată pe IP şi soluţia de transmitere digitală a semnalului video prin
cablu . Ascensiunea noilor tehnologii duce la schimbarea dramatică a mediului de activitate al
mijloacelor de informare. Cheia acestor schimbări este o conştiinţă crescândă a faptului că
publicitatea şi activitatea promoţională trebuie să fie adaptate la consumatorul individual.
 BIBLIOGRAFIE

Bădău, Horia Mihai, 2011, Tehnici de comunicare în social media, Editura

Polirom, Iași.
Briggs, Asa; Burke, Peter, 2005, Mass-media. O istorie socială. De la
Gutenberg la Internet, Editura Polirom, Iași.
Coman, Mihai , Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, Iași,
1999.
Felix, Lionel, Stolarz, Damien, 2006, Hands-on guide to video blogging and
podcasting, Editura Elsevier, Heidelberg.
Flichy, Patrice, 1999, O istorie a comunicării moderne. Spațiu public și viață
privată, Editura Polirom, Iași.
Guțu, Dorina, 2007, New media, Editura Tritonic, București.
Jeanneney, Jean-Noel, 1997, O istorie a mijloacelor de comunicare. De la
origini și până astăzi, Editura Institutul European, Iași.
Levinson, Paul, 2001, McLuhan în era digitală. Ghid al mileniului
informațiilor, Editura Incitatus, București.
Lochard, Guy, Boyer Henri, 1998, Comunicarea mediatică, Editura Institutul
European, Iași.
Sălcudeanu, Tudor, Aparaschivei, Paul, Toader, Florenţa, 2009, Bloguri,
facebook şi politică, Editura Tritonic, Bucureşti.
Thoveran, Gabriel, 2003, Istoria mijloacelor de comunicare, Editura Institutul
European, Iaşi.
Yang, Jonathan, 2006, The rough guide to blogging, Editura Rough Guides,
Londra.