ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.1003/2009

Ședința publică din 12 martie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Liviu Ungur

JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac

JUDECĂTOR 3: Lucia Brehar

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței
civile nr. 2104/07.11.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, privind și pe intimatul-pârât
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.

Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 26 februarie 2009, mersul dezbaterilor și
concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte
integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.2104 din 7 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, s-a respins
acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului C-N, având
ca obiect anularea parțială a 826/2007.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin Hotărârea nr.826/12.12.2006, pârâtul Consiliul Local al
Municipiului C-N a aprobat modificarea și completarea Regulamentului de eliberare a autorizațiilor și
orarelor de funcționare pentru societățile comerciale care desfășoară activități economice pe raza
municipiului C-N, conform anexei care face parte integrantă, înlăturându-se prevederile art.II-IV ale Hotărârii
nr.885/2005, conținutul acestora fiind cuprins in prevederile art.10 și 14 din Regulamentul anexă, care face
parte integrantă.

Din preambulul hotărârii rezultă că în adoptarea acesteia s-a avut în vedere referatul nr.90407/05.12.2006 a
Direcției Domeniului Public și Privat prin care s-au făcut propuneri de modificare și completare a Hotărârii
nr.885/2005, fiind reținute în drept prevederile OG 99/2000, Legea nr. 650/2002, HG nr.333/2003, Legea nr.
343/2006 și art.38 al.4 lit.c și d, art.46 al.1 și 5 din Legea nr.215/2001.

Probatoriul administrat în cauză relevă că în sarcina reclamantei s-a încheiat un proces verbal de
contravenție, reținându-se săvârșirea contravenției prevăzute de art.13 al.1 din anexa la HCL 826/2006,
respectiv faptul că "agenții economici au obligația de a înregistra la Primăria C-N până la data controlului,
documentația în vederea obținerii autorizației și orarului de funcționare din partea autorității administrației
publice locale".

Ca stare de fapt s-a constatat că la data de 15.11.2007, reclamanta desfășura activități comerciale fără să
dețină autorizația de funcționare sau nr. de înregistrare a documentației de autorizare la Primăria C-
Legea nr. 26/1990 de care se prevalează reclamanta în apărare se referă la Registrul comerțului și prevede în
art.1 alin.1 obligativitatea înmatriculării în Registrul Comerțului a comercianților, astfel încât nu stipulează
nimic în ceea ce privește autorizarea funcționării comercianților.

Prevederile art.3 al.1, art.5 alin.1, art.6 al.2, art.90 al.2 din OG 99/2000 atestă că autoritățile administrației
publice locale, deci în speță pârâtul are atribuții in reglementarea activităților din sectorul comercial, iar
organele de control abilitate ale primăriilor, personalul din cadrul poliției comunitare - serviciul control
comercial au competența de a constata contravenții, motiv pentru care apărarea formulată de reclamantă în
sensul că pârâtul nu ar avea atribuții în emiterea autorizațiilor de funcționare iar poliția comunitară nu ar
avea atribuții în aplicarea sancțiunilor este neîntemeiată. Competența poliției comunitare sub aspectul
aplicării sancțiunilor este reglementată și prin prevederile art.7 lit.g, 14 lit.d din Legea nr. 371/2004,
coroborate cu art.84 lit.a din OG 99/2000.

Față de cele expuse, tribunalul a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada adoptării hotărârii atacate cu
încălcarea vreunei dispoziții legale în ceea ce privește obligativitatea obținerii autorizației de funcționare și
competența poliției comunitare, motiv pentru care s-a dispus respingerea acțiunii ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs - SRL prin care solicită admiterea recursului și pe cale de
consecință să se dispună, în principal, casarea și trimiterea spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea în
tot a sentinței recurate, în sensul admiterii excepției de nelegalitate.

În motivarea recursului reclamanta arată că, n ziua de 15.11.2007 o echipa de control a Direcției Politiei
Comunitare - Serviciul Inspecție Comerciala a efectuat un control la punctul de lucru al societății situat în-. În
urma verificărilor, prin raportul de inspecție nr. 2067/15.11.2007, s-a constatat ca"nu a fost prezentată
autorizația de funcționare eliberata de Primăria C, nici număr de înregistrare",fapta constituind contravenție
potrivit art. 1 din HCL 826/2006 coroborat cu art.13 alin.1 din Regulamentul de aplicare. În baza acestor
constatări s-a aplicat o amenda contravenționala de 1000 lei, in situația neachitării in termen de 48 de ore a
Jd in minim, adică 300 lei, societății revenindu-i și obligația de a intra in legalitate, adică sa depună in termen
de doua săptămâni documentația pentru autorizare.

Solicită să se constate faptul ca societatea își desfășoară activitatea într-un spațiu comercial proprietatea
acesteia și nu pe domeniul public.

În al doilea rând activitatea societății se desfășoară in baza autorizației emisa de Oficiul Registrului
Comerțului (anexa punctului de lucru), așa cum menționează si agenții constatatori in raportul de inspecție
nr.2067/2007.

Reclamanta susține că se află în fata unui exces de putere din moment ce, prin hotărârea recurată, instanța a
conferit legalitate si putere unui act administrativ, de a modifica legi si ordonanțe, încălcându-se astfel
principii generale de drept si"legalizandu-se", in același timp amestecul administrației locale in atribuțiile
legislative ale Parlamentului. Astfel instanta a contestat puterea legala a unor texte de lege in raport cu
dispozițiile HCL 826/2006.

a) Referitor la Legea nr. 371/2004 privind înființarea, organizarea si funcționarea Politiei Comunitare: - prin
art. 7 lit. f) din Legea nr. 371/2004, Politiei Comunitare i-au fost stabilite de legiuitor atribuții de a constata
contravenții si a aplica sancțiuni contravenționale, conform legii, pentru încălcarea prevederilor legale
referitoare la: - tulburarea ordinii si liniștii publice; - curățenia localităților, - comerțul stradal, - protecția
mediului înconjurător; - precum si pentru faptele care afectează climatul social, stabilite prin lege, hotărâri
ale consiliului local sau dispoziții ale primarului.

Prin art. 14 alin. (1) lit. d) se menționează ca, in realizarea atribuțiilor ce îi revin potrivit legii, funcționarul
public din Politia Comunitara are, printre altedrepturi si obligațiiprincipale, si pe acela de a constata
contravențiile si de a aplica, in condițiile legii, sancțiunile pentru contravențiile privind: - ordinea si liniștea
publica; curățenia localităților, regulile de comerț stradal sau alte contravenții pentru care li se stabilesc
asemenea competente prin legi, hotărâri ale Guvernului sau ale consiliilor locale.

În concluzie, în ceea ce privește comerțul, legiuitorul alimitat atribuțiile Politiei Comunitare numai la cel
stradal.Totodată, este evident ca drepturile si obligațiile Politiei Comunitare (art. 14) sunt determinate numai
in limitele atribuțiilor stabilite prin lege (art. 7), iar o completare a acestor atribuții nu poate fi făcuta printr-
un act administrativ ci numai prin lege sau ordonanța de urgenta, potrivit Constituției.

Mențiunea de la art. 14 alin. (1) lit. d), la care a făcut trimitere instanța"sau alte contravenții pentru care li se
stabilesc asemenea competente prin legi, hotărâri ale Guvernului sau ale consiliilor locale"are in vederedoar
celelalte doua domenii,nemenționate in art. 14, in care s-au stabilit toate atribuțiile, așa cum sunt ele
menționate in art. 7: protecția mediului înconjurător, precum si pentru faptele care afectează climatul social.

Prin hotărâre a Consiliului local pot fi stabilite drepturi si obligații, dar numai in limita atribuțiilor stabili te
prin lege (art. 7) si nu pot fi stabilite alte atribuții, in caz contrar acesta s-ar substitui Parlamentului.

b) Referitor la Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea in registrul comerțului a
persoanelor fizice. asociațiilor familiale si persoanelor juridice, înregistrarea fiscala a acestora. precum si la
autorizarea funcționarii persoanelor juridice: art. 1"in scopul simplificării procedurilor administrative si
promovării calității serviciilor se instituie prezenta procedura deînmatriculare înregistrul comerțului si
denregistrare fiscalaa persoanelor fizice, asociațiilor familiale si persoanelor juridice, precum si deautorizare
a funcționarii pe baza declarațiilor-tip pe propria răspundere ale persoanelor juridicecare, potrivit legii au
obligația sa ceara înmatricularea in registrul comțului."

rocedura autorizării funcționarii persoanelor juridice este stabilita in cap. IV din lege, la art. 15-17 ind. 3,
autorizarea desfășurându-se prin intermediul biroului unic de la Registrul Comerțului, nicidecum al Primăriei;
Concluzia: autorizarea activității unei persoane juridicenu estein competenta Primăriei ci a Oficiului
Registrului Comerțului.

Referitor la OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor si serviciilor de piață.

Cu de la sine putere instanța, a făcut trimitere la art. 3 alin. 1, art. 6 alin. 2, art. 90 alin. 2 din OG nr.
99/2000,atribuie Consiliului Local putere in reglementarea activității comerciale, cu toate ca OG nr. 99/2000
stabilește in sarcina autorităților, aplicarea, dispozițiilor ordonanței nicidecum dreptul de reglementare a
activității comerciale; prin art. 6 alin. 2, OG nr. 99/2000 prevede acordul autorităților administrației publice,
dar numai pentru comerțul in zone publice. în sensul art. 4 lit. p) comerț in zone publice = activitatea de
comercializare a produselor si serviciilor desfășurată permanent sau sezonier in piețe, târguri, oboare, pasaje
publice, porturi, aeroporturi, auto, drumuri publice si străzi sau orice zona de alta natura destinata folosinței
publice. Instanța nu se poate substitui Parlamentului pentru a conferi Consiliului local puterea de a
reglementa o activitate, atâta timp cat nu are acest atribut conferit prin lege.

Atâta timp cât legiuitorul a stabilit competenta autorităților administrației publice, numai in ceea ce privește
comerțul in zone publice, instanța nu poate modifica legea acordând competenta in tot sectorul comercial,
atât in zone publice cat si in spatii private.

Consiliului local nu poate completa Legea nr. 371/2004, stabilind alte atribuții Politiei Comunitare.

Art. 304 pct. 7 - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive
contradictorii ori străine de natura pricinii.
Art. 261 pct. 5. pr.civ. prevede obligația pentru instanța de judecata de a arata in cadrul hotărârii motivele de
fapt si de drept care au format convingerea instanței, precum si motivele pentru care au fost înlăturate
cererile părților.

Motivația unei hotărâri trebuie sa, precisa, sa nu se rezume la o înșiruire de fapte si argumente, sa răspundă
in fapt si in drept la pretențiile formulate de părți, sa conducă in mod logic si convingător la soluția din
dispozitiv.

O hotărâre este nemotivata nu numai atunci când in considerentele ei nu se regăsește nici un argument de
fapt sau de drept care sa sprijine soluția din dispozitiv ci si atunci când argumentele folosite de instanța sunt
lapidare ori exprimate in termini generali.

Raportat la cele de mai sus, reclamanta consideră ca fiind vădit netemeinica Sentința civila nr. 2104 din
07.11.2008, având in vedere următoarele:

a) instanța nu a lămurit toate faptele din care ar fi putut trage o concluzie justa cu privire la drepturile si
obligațiile părților;

- - SRL nu își desfășoară activitatea pe domeniul public ci intr-un spațiu proprietate privata, spațiu care
nefiind intr-o zona publica așa cum este definite prin art. 4 lit. p) din OG 99/2000, nu intra sub incidenta art.
6 alin. 2 din ordonanța;

- din moment ce nu desfășură comerț stradal, lucrătorii din Politia Comunitara nu aveau drept de control;

- întrucât nu își desfășoară activitatea in "zone publice", desfășurarea activității nu este supusa acordului
autorităților publice;

b) exista contradicție intre considerente si dispozitiv in sensul ca, având in vedere considerentele, soluția din
dispozitiv ar fi trebuit sa fie contrara:

- instanța se bazează in considerente pe dispozițiile art. 6 alin. 2 din OG nr. 99/2000 care prevede acordul
autorităților administrației publice, dar numai pentru comerțul in zone publice.

- este evident ca soluția din dispozitiv ar fi trebuit sa fie de constatare a nelegalitățiiHCL 826/2006,nicidecum
de respingere a cererii, din moment ce autorizarea desfășurării activității de către persoanele juridice se
desfășoară potrivit Legii nr. 359/2004 si nu potrivit HCL.

- aceeași concluzie este valabila si in ceea ce privește competenta Politiei Comunitare, din moment ce
instanța face referire la dispozițiile clare ale art. 7 lit. f si 14 lit. d din Legea nr. 371/2004, instanța oprindu-se
la soluția contrara.

Art. 304 pct. 9 - când hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal ori a fost data cu încălcarea sau
aplicarea greșita a legii.

Referitor la acest aspect învederează instanței incidenta a trei situații: a) Instanța a extins normele juridice
dincolo de ipotezele la care se aplica: - dispozițiile art. 6 alin. 2 din OG nr. 99/2000 prevăd acordul
autorităților administrației publice, numai pentru comerțul in zone publice, nu si cel efectuat in spatii
proprietate privata; art. 7 lit. f) din Legea nr. 371/2004 prevede atribuții (competente) pentru Politia
Comunitara numai in ceea ce privește comerțul stradal și nu pentru cel efectuat in spatii proprietate privata;

Instanța a extins condiția autorizării de către Primărie, la desfășurarea comerțului in orice zona, nu numai in
zonele publice; instanța a extins dreptul de control al Politiei Comunitare de la comerțul stradal la cel
desfășurat in spatii private.
Instanța a restrâns in mod nejustificat aplicarea normelor juridice: referitor la autorizarea funcționarii
persoanelor juridice,instanța nu a aplicat in cauza o norma speciala: cap. IV din Legea nr. 359/2004, (art. 15-
17 ind. 3) - autorizarea desfășurându-se prin intermediul biroului unic, nicidecum al Primăriei;

Hotărârea a fost data cu violarea unor principii de drept din cele menționate mai sus, la lit. a si b rezulta fără
putința de tăgada ca, in luarea hotărârii instanța nu a ținut cont de aplicarea legilor speciale (Legea 359/2004
si Legea 371/2004) in raport de prevederile unei Legi generale (OG 99/2000).

Una din calificările importante ale normelor juridice este cea referitoare la forța juridica a acestora, calificare
care duce la împărțirea normelor de drept in norme cu caracter primar, respective legi, ordonanțe si cu
caracter secundar, respective, ordine, dispoziții etc. Consecința de baza a unei astfel de calificări este aceea
ca normele cu caracter secundar nu pot sa completeze normele cu caracter primar si nici sa le modifice in
vreun alt fel. Prin soluția adoptata instanța a admis astfel modificarea Legea 359/2004, Legea 371/2004 si a
OG 99/2000 de către HCL 826/2006 ncălcând principiul sus enunțat.

Art. 304 ind. 1 - ntrucât recursul declarat împotriva unei hotărâri care potrivit legii, nu poate fi atacata cu
apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute in art. 304, instanța poate examina cauza sub toate
aspectele. Având in vedere aceste dispoziții ne menținem in totalitate argumentele formulate in cadru
excepției de nelegalitate in fata instanței de fond.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 24 februarie 2009 Consiliul Local al mun. C-N solicită respingerea
recursului ca nefondat și pe cale de consecință menținerea sentinței atacate, cu motivarea că instanța de
fond a reținut în mod corect și fără a depăși atribuțiile puterii judecătorești, că OG 99/2000 atestă faptul că
autoritățile administrației publice locale, în speță Consiliul local al mun. C-N are atribuții în reglementarea
activităților din sectorul comercial, iar organele de control ale primăriilor, personalul din cadrul poliției
comunitare - serviciul control comercial au competența de a constata contravenții.

Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate cât și în temeiul dispozițiilor legale pertinente
incidente în materie Curtea constată că este fondat pentru considerentele ce urmează:

1. În ceea ce privește primul motiv de recurs, axat pe critica privind încălcarea dispozițiilor art. 304 pct.
4.pr.civ. de către instanța de fond, Curtea reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 4.pr.civ. hotărârea judecătorească este susceptibilă de casare în ipoteza în
care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

În alte cuvinte, pentru a fi în prezența unei atari situații, instanța a cărei hotărâre este cenzurată în recurs
săvârșește un exces de putere, în sensul că, fie pronunță o hotărâre judecătorească fără nicio competență în
chestiunea supusă judecății, fie chiar și numai când ea săvârșește orice alt act de procedură în afara
prerogativelor recunoscute instanțelor prin lege. Altfel spus, suntem în prezența motivului de recurs supus
analizei atunci când instanța interferează cu activitatea altor autorități publice așa cum sunt consacrate de
Constituție sau de o lege organică, cum ar fi spre pildă, autoritatea legislativă ori executivă, instanța
săvârșind astfel acte care intră în câmpul atribuțiilor unor organe ce aparțin altor autorități constituite în
stat, decât cea judecătorească.

Împrejurarea că instanța de fond a reținut ca legală o hotărâre a deliberativului local al unei unități
administrative făcând o analiză de conformitate a cestui act administrativ cu legea nu conduce la concluzia
reținerii unui exces de putere în accepțiunea redată mai sus.

De fapt, instanța de fond, jurisdicție de primă instanță în contenciosul administrativ, și-a îndeplinit
prerogativele trasate de Constituție și de legea procesuală pertinentă.
Astfel, conform dispozițiilor art. 126 alin. 1 din Constituția României, Justiția se realizează prin Înalta Curte de
Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar conform art. 126 alin. 6 din Legea
fundamentală,controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea
contenciosului administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum
și a actelor de comandament cu caracter militar. Instanțele de contencios administrativ sunt competente să
soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe
declarate neconstituționale.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 1 și 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,
instanțele judecătorești stabilite de lege au misiunea de a înfăptui justiția în numele legii.

În sfârșit, Curtea notează că potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. g) din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004 cu modificările și completările ulterioare, prin noțiunea deinstanță de contencios administrativse
înțelege Secția de contencios administrativ si fiscal a Înaltei Curți de Casație si Justiție, secțiile de contencios
administrativ si fiscal ale curților de apel si tribunalele administrativ-fiscale iar prin noțiunea de contencios
administrativ se înțelege activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ
competente potrivit legii organice a litigiilor in care cel puțin una dintre părți este o autoritate publica, iar
conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, in sensul prezentei
legi, fie din nesoluționarea in termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un
drept sau la un interes legitim.

Așa fiind, instanța de fond nu a făcut altceva decât să înfăptuiască justiția specifică litigiului de contencios
administrativ cu care a fost legal învestită, fără ca prin hotărârea care a pronunțat-o sau actele de procedură
premergătoare acesteia pe care le-a întocmit să fi interferat cu activitatea sau atribuțiile altor autorități
publice.

Motivele expuse de recurentă în prima critică nu se circumscriu de fapt criticii încadrate în dispozițiile art.
304 pct. 4.pr.civ. ci vizează maniera în care instanța de fond a dat efect unor dispoziții legale pretins încălcate
de pârât cu prilejul adoptării actului administrativ cu caracter normativ contestat pe calea contenciosului
administrativ de față.

Așa fiind, acest motiv de recurs nu apare a fi întemeiat încât urmează a fi respins ca atare. Cu toate acestea
conținutul criticilor formulate de recurentă va fi analizat de curte cu prilejul examinării motivului circumscris
prevederilor art. 304 pct. 9.pr.civ. unde Curtea consideră că se încadrează.

2. Cât privește motivul prevăzut la art. 304 pct. 7.civ. Curtea constată următoarele:

Dispozițiile art. 304 pct. 7.pr.civ. prevăd că hotărârea instanței supusă analizei în recurs poate fi modificată
pentru trei ipoteze: fie nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fie cuprinde motive contradictorii, fie
cuprinde motive străine de natura pricinii.

Recurenta învederează că instanța de fond nu a lămurit toate faptele din care ar fi putut trage o concluzie
justă cu privire la drepturile și obligațiile părților, respectiv nu a stabilit faptul că recurenta nu-și desfășoară
activitatea pe domeniul public ci într-un spațiu proprietate privată, că odată stabilită o astfel de constatare
lucrătorii din Poliția comunitară nu aveau drept de control și, prin urmare, desfășurarea activității nu este
supusă acordului autorităților publice.

Curtea observă, prin prisma criticilor concrete redate anterior, că instanței de fond nu i se reproșează vicii ale
motivării ci ale nesoluționării unor aspecte socotite de recurentă ca relevante în economia litigiului.

Or, o astfel de abordare nu este compatibilă cu dispozițiile textului legal analizat. Chiar dacă s-ar admite că o
atare critică s-ar încadra în ipoteza textului legal analizat, Curtea remarcă faptul că recurenta urmărește
tranșarea unor chestiuni care sunt incompatibile cu obiectul acțiunii și cu competența specifică a instanței de
contencios administrativ circumscrisă obiectului cauzei dedusă judecății. Dacă instanța de fond a fost pusă în
situația de a analiza legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ adoptat de consiliul local ea nu
poate în aceste circumstanțe să tranșeze și fondul cauzei specific unei plângeri contravenționale. Altfel spus,
instanța de fond nu avea căderea să se pronunțe asupra circumstanțelor de fapt și de drept ale săvârșirii
contravenției constatate de agentul constatator chiar dacă unele elemente de fapt și de drept s-au preluat
sau au incidență cu actul normativ cenzurat în litigiul de față.

Dintr-un alt unghi de vedere, recurenta apreciază că există contradicție între considerente și dispozitiv,
respectiv dacă s-ar urmări linia de argumentație expusă în considerente soluția din dispozitiv ar trebui să fie
contrară.

Este real că motivele și argumentele expuse de instanță trebuie să fie în concordanță cu soluția dată în
dispozitiv și, totodată, considerentele trebuie să explice și să lămurească dispozitivul.

Dintr-o astfel de perspectivă, abordarea recurentei cade sub incidența textului art. 304 pct. 7.pr.civ.

Analizând acest aspect, Curtea constată că instanța, deși redă succint și lapidar textele de lege invocate a fi
încălcate, argumentează de ce consideră a fi legal și temeinic actul administrativ atacat, explicând astfel
rațiunea dispozitivului.

Că analiza acesteia poate fi greșită în conținut și implicit conduce și dispozitivul la aceeași soartă nu face
parte și nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7.pr.civ. ci mai degrabă în dispozițiile art. 304 pct.
9.pr.civ. care va fi analizat ceva mai la vale.

În absența unei critici concrete și pertinente, în analiza hotărârii sub aspectul incidenței dispozițiilor art. 304
pct. 7.pr.civ. Curtea constată totuși că soluția instanței nu este suficient de bine și coerent argumentată
având în vedere amploarea pricinii, anvergura argumentelor și litigiului.

Practic instanța de fond a expediat și închis pricina reținând o argumentație sumară și neconvingătoare.

Motivarea unei hotărâri judecătorești nu este și nici nu poate fi privită exclusiv ca o cerință a dreptului
procesual intern ci face parte din complexul de garanții implicite ale desfășurării procedurii unui proces
echitabil în armonie cu exigențele impuse de art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor
omului și libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 și implicit a jurisprudenței
evolutive în această materie a Curții Europene a Drepturilor Omului.

În esență, Curtea de la Strasbourg, în jurisprudența sa pertinentă, a statuat că textul art. 6 parag. 1 din
Convenție obligă tribunalele să-și motiveze hotărârile lor, întinderea obligației de motivare variind în funcție
de natura acestora. Pentru a se statua astfel, trebuie avut în vedere diversitatea capetelor de cerere a
acțiunilor și de motivele exercitate de părți, de complexul de izvoare ale dreptului specific fiecărui stat parte
cât și de bunele practici privitoare la prezentarea și redactarea deciziilor și hotărârilor judecătorești (exempli
gratia, cauzaRuiz Torija contra Spaniei, cauzaHelle contra Finlandei, cauzaAlbina contra României).

Pentru a corecta și elimina astfel de disfuncționalități, revine instanței de recurs să complinească

argumentația instanței de fond în măsura în care soluția acesteia se vădește a fi legală și corectă.

Curtea, ca instanță de recurs, își va rezerva o atare competență, dar aceasta se va exercita cu prilejul analizei
celui de-al treilea motiv de recurs, care se vădește a fi decisiv în economia analizei recursului de față.

3. Cât privește critica privind incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9.pr.civ. care, dacă se vădește a fi întemeiată,
conduce la modificarea soluției instanței de fond și la rejudecarea în fond a litigiului, Curtea constată
următoarele:
Cele trei ipoteze propuse de recurentă spre a fi analizate în câmpul de aplicare a acestei analize sunt
compatibile cu norma legală precitată.

Astfel instanța de recurs urmează să-și concentreze analiza hotărârii instanței de fond prin prisma criticii
privind extinderea de către instanță a normelor juridice dincolo de ipotezele la care se aplică, refuzul de a
aplica și interpreta normele de drept pertinente invocate de reclamantă și încălcarea unor principii de drept.

Toate aceste critici sunt pertinente, motivul de recurs invocat de recurentă fiind astfel întemeiat și ca atare,
în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu prevederile art. 312.pr.civ. se impune ca
recursul urmează să fie admis cu consecința modificării integrale a hotărârii pronunțate de instanța de
fond și a rejudecării în fond a pricinii de către instanța de recurs.

Pentru a statua astfel, Curtea reține următoarele:

3.1. Actul administrativ contestat în litigiu are natura juridică a unui act administrativ unilateral cu caracter
normativ. Mai precis prin Hotărârea nr. 826 din 12 decembrie 2006 adoptată de Consiliul local al municipiului
C-N s-a aprobat modificarea și completarea Regulamentului de eliberare a autorizațiilor și orarelor de
funcționare pentru societățile comerciale care desfășoară activități economice pe raza municipiului C-N,
conform anexei care face parte din această hotărâre (art. I) și, totodată, au fost înlăturate prevederile art. II,
art. III și ale art. IV din Hotărârea nr. 885/2005, conținutul acestora fiind cuprins în prevederile art. 10 și 14
din Regulamentul anexă care face parte integrantă din această hotărâre (art. II).

Din cuprinsul formulei introductive a actului normativ supus analizei reținem că acesta a fost adoptat pentru
a se aduce modificări unei hotărâri anterioare adoptate de același organ deliberativ (HCL nr. 885/2005 care
la rândul său a modificat o hotărâre anterioară a aceluiași consiliul local - HCL nr. 499/2005) iar temeiul legal
rezidă în următoarele acte legislative și dispoziții normative: OG nr. 99/2000, Legea nr. 650/2002, HG nr.
333/2003, Legea nr. 343/2006 privind modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal art.
268 alin. 5 și 6 și HG nr. 764/2006. De asemenea, s-au menționat și dispozițiile relevante din Legea
administrației publice locale nr. 215/2001 în baza cărora consiliul local și-a exercitat prerogativa de a adopta
această hotărâre.

Curtea constată că din punct de vedere formal, hotărârea analizată respectă cerințele prevăzute de
dispozițiile art. 80 rap. la art. 40 alin. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative, republicată cu modificările și completările ulterioare.

Cât privește analiza în substanță a actului administrativ atacat prin prisma criticilor de nelegalitate formulate
de reclamantă, Curtea va porni demersul de la dispozițiile art. 78 din Legea nr. 24/2000 citată anterior, text
care are denumirea marginală obiectul de reglementare.

Conform acestei norme legale,actele normative ale autorităților administrației publice locale se
adoptă ori se emit pentru reglementarea unor activități de interes local, în limitele stabilite prin
Constituție și prin lege și numai în domeniile în care acestea au atribuții legale.
Prin urmare, scopul adoptării actelor normative de către organele administrației publice locale, cum este
spre pildă consiliul local, se circumscrie reglementării unor activități de interes local. Dar, această activitate
de normare chiar dacă vizează reglementarea unor activități de interes local este limitată. Aceste limite sunt
prevăzute fie în Constituție, fie prin lege. O altă limitare a normării este dată în partea finală a textului legal
analizat, respectiv autoritatea administrației publice locale poate norma exclusiv în domeniile în care are
atribuții legale.

Cât privește scopul urmărit prin adoptarea actului normativ, Curtea constată că autoritatea deliberativă
locală a urmărit să reglementeze regimul eliberării autorizațiilor și orarelor de funcționare pentru societățile
comerciale care desfășoară activități economice pe raza teritorială a unității administrative, ceea ce formal
urmărește reglementarea activității economice pe plan local.

Cu toate acestea, Curtea urmează să analizeze dacă autoritatea administrației publice locale avea
competența și capacitatea de drept administrativ conferită de Legea fundamentală și de celelalte legi pentru
a adopta un astfel de act normativ.

Ordonanța Guvernului nr. 99 din 29 august 2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață așa
cum a fost prin Legea nr. 650/2002 invocate ca temei legal al adoptării actului administrativ contestat, are ca
scop, conform art. 1 să stabilească principiile generale privind desfășurarea activității comerciale și să se
urmărească dezvoltarea rețelei de distribuție a produselor și serviciilor de piață, cu respectarea principiilor
liberei concurențe, protecției vieții, sănătății, securității și intereselor economice ale consumatorilor, precum
și a mediului.

Deși în forma inițială prin dispozițiile art. 5 alin. 1 din Ordonanță, care avea denumirea marginală
deschiderea unui exercițiu comercial, se prevedea că orice exercițiu comercial se desfășoară numai pe baza
autorizării prealabile de către autoritățile administrației publice, în condițiile legii, ulterior modificărilor
aduse prin Legea nr. 650/2002 textul suferă corecții în conținut, norma legală în vigoare la data adoptării
actului normativ contestat în litigiu avea și are următorul conținut: Orice exercițiu comercial se desfășoară
numai de către comercianți autorizați în condițiile legii.

Analizând cele două texte rezultă o mutație de concepție importantă. Inițial exercitarea comerțului era
supusă aprobării prealabile de către autoritatea administrației publice locale dată în condițiile legii, pe când
după modificarea textului s-a eliminat această cerință, comercianții putând exercita activitățile comerciale
exclusiv în baza autorizațiilor eliberate în condițiile legii.

Curtea constată că intervenția autorităților administrației publice locale sau centrale în activitatea de
eliberare a autorizațiilor de exercitare a comerțului a fost limitată, după cum se va arăta în continuare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 2 din Ordonanța modificată prin Legea nr. 650/2002 exercitarea
activității de comercializare în zone publice este supusă acordului autorităților administrațiilor publice locale
sau ale sectoarelor municipiului B, după caz, cu respectarea regulamentelor proprii ale acestora și a
planurilor de urbanism iar conform art. 81 introdus prin această din urmă lege prevede că acordul prevăzut
la art. 6 alin. (2) nu se eliberează în următoarele cazuri:

a) contravine planului general de dezvoltare urbană și criteriilor generale privind determinarea zonelor și
locurilor de vânzare din localități;

b) aduce prejudicii spațiilor aflate în incinta sau în apropierea unor clădiri de valoare arhitectonică deosebită
ori cu valoare de patrimoniu;

c) exercițiul comercial se face în spații improvizate;

d) se încalcă dispozițiile prezentei ordonanțe.

Prin urmare, intervenția autorității publice locale într-o atare ipoteză are loc sub forma emiterii unui acord
dat în vederea exercitării activităților de comercializare exclusiv în zone publice.

Text legal relevant în analiza actului normativ contestat este constituit din art. 10 care are conținutul stabilit
conform modificările aduse prin Legea nr. 650/2002 respectiv structurile de vânzare cu amănuntul și cele în
care se prestează servicii de piață pot fi deschise publicului în toate zilele săptămânii. Fiecare comerciant își
stabilește orarul de funcționare cu respectarea prevederilor înscrise în legislația muncii și cu condiția
respectării reglementărilor în vigoare privind liniștea și ordinea publică și în conformitate cu solicitările
autorităților administrației publice locale privind continuitatea unor activități comerciale sau de prestări de
servicii, în funcție de necesitățile consumatorilor.

Pe lângă aceste dispoziții legale precitate, Legea nr. 650/2002 stabilește prin modificările aduse Ordonanței
limitele intervenției autorităților administrației publice locale în exercitarea obligației de a asigura
dezvoltarea armonioasă a rețelei și tipurilor de distribuție și de promovare a întreprinderilor mici și mijlocii
cu activitate de comercializare a produselor și serviciilor de piață (art. 13) precum și obligația de stabilire a
strategiei de dezvoltare a rețelei de distribuție cu obiectivele precizate la art. 14 alin. 1 lit. a) - h) din Legea
nr. 650/2002, de stabilire a criteriilor de dezvoltare urbanistică a sectorului comercial pentru determinarea
suprafețelor și amplasamentelor prevăzute la lit. a) - c) de la alineatul al doilea al art. 14 din aceeași lege
precum și corelarea autorizării desfășurării unui exercițiu comercial într-o structură de vânzare, cu conținutul
certificatului de urbanism și al autorizației de construire (art. 14 alin. 3) precum și celelalte atribuții
prevăzute la alineatele 4 - 7 ale art. 14, cele de la art. 15-16 ale Legii nr. 650/2002.

De asemenea, Curtea notează că anexele nr. 1 și 2 ale OG nr. 99/2000 privind formularul cererii de autorizare
cât și fișa de caracterizare a structurii de vânzare la care făcea trimitere dispozițiile anterioare ale art. 6 alin.
2 lit. a) și art. 89 din ordonanță au fost expres direct abrogate prin art. I pct. 73 al Legii nr. 650/2002 și prin
modificarea art. 6 redată mai sus.

Mai trebuie notat că potrivit prevederilor normelor metodologice consacrate aplicării dispozițiilor art. 6 din
Ordonanță aprobată cu modificări prin Legea nr. 650/2002, aprobate prin HG nr. 333/2003, se arată că:
Persoanele juridice, respectiv societățile comerciale, regiile autonome și organizațiile cooperatiste, se
autorizează în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 76/2001 privind
simplificarea unor formalități administrative pentru înregistrarea și autorizarea funcționării
comercianților, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Persoanele fizice și asociațiile
familiale se autorizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 507/2002 privind organizarea și desfășurarea
unor activități economice de către persoane fizice și ale Hotărârii Guvernului nr. 58/2003 pentru aprobarea
Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 507/2002 privind organizarea și desfășurarea unor activități
economice de către persoane fizice.

Curtea observă că în ceea ce privește înregistrarea și autorizarea funcționării comercianților prin Ordonanței
de urgență a Guvernului nr. 76/2001 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 370/2002,
republicată, s-a instituit o procedură unică, în scopul simplificării unor formalități administrative.
Actualmente dispozițiile legale privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a
persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la
autorizarea funcționării persoanelor juridice sunt reglementate de prevederile Legii nr. 359/2004, care
abrogă OG nr. 76/2001 și Legea nr. 370/2002.

Totodată, comercianții persoane fizice și asociațiile familiale se autorizează în conformitate cu prevederile

Legii nr. 507/2002 privind organizarea si desfășurarea unor activități economice de către persoane fizice iar
ulterior aceste proceduri au fost prevăzute de Legea nr. 300/2004, privind autorizarea persoanelor fizice si a
asociațiilor familiale care desfășoară activități economice în mod independent, prevederi legale care impun
în sarcina primăriilor anumite atribuții în acest sens.

Așa fiind, dispoziția normativă conținută în art. 2 din Regulamentul anexă la HCL nr. 826/2006 privind
obligația de se elibera o autorizației de către autoritatea administrației publice locale este fără acoperire
legală din perspectiva normelor legale citate în formula introductivă actului administrativ normativ analizat
în litigiu. Singura intervenție a autorității publice în activitatea de exercitare a activității de comercializare
în zone publice este dată de dispozițiile art. 6 alin. 2 din Ordonanța nr. 99/2000 așa cum a fost modificată
prin Legea nr. 650/2002 și a le dispozițiilor art. 4 alin. 1 lit. p) și ale art. 5 alin. 1 din același act normativ
prin care autoritatea administrației publice locale își dă acordul privind exercitarea acestui tip de activitate
prealabil înregistrării/înmatriculării comerciantului la oficiul registrului comerțului.

Aceeași rațiune conduce și la concluzia că este nelegală și dispoziția prevăzută la art. 3 și 4 din același
Regulament privind procedura de eliberare a autorizației în conformitate cu cererea și documentația
întocmită de agenții economici la care se referă norma.

Din această perspectivă aceeași concluzie se impune și cu privire la regimul autorizației de funcționare de
care fac vorbire dispozițiile art. 8-10 din același Regulament.

Dispozițiile normative conținute în Regulamentul anexă la HCL nr. 826/2006 referitoare la regimul orarului de
funcționare nu au făcut obiectul analizei operate de instanță, întrucât sunt incidente dispozițiile art. 129 alin.
final pr.civ. însa din examinarea acestora rezultă că nici acestea nu au fost puse de acord, în special cu
dispozițiile art. 10 din OG nr. 99/2000 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 650/2002.

3.2. Dintr-o altă perspectivă Curtea observă că potrivit dispozițiilor art. 12 alin. 4 și cele ale art. 13 din
Regulamentul anexă la HCL nr. 826/2006 autoritatea administrației publice locale a normat și în câmpul
contravențional.

Prima observație ce se impune este aceea că în norma prevăzută la art. 12 alin. 4 din Regulament se trimite
generic la dispozițiile ce consacră contravenții prevăzute de OG nr. 99/2000 și HG nr. 333/2002.

A doua observație este că organele de control ale primăriilor abilitate să constate și să sancționeze
contravenții se referă strict la norma prevăzută expres la art. 84 alin. 1 lit. a). Pe de altă parte, dispoziția
normativă reia întreg conținutul și art. 85 din OG nr. 99/2000 așa cum a fost modificată prin Legea nr.
650/2002.

Or, este evident că organele de control abilitate de primării nu li se pot extinde competențele în materia
constatării și sancționării contravențiilor peste marginile legale. De altfel, dispozițiile art. 15 alin. 2 respectiv
art. 21 alin. 1 din OG nr. 2/2001 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. - privind regimul juridic al
contravențiilor stipulează în mod expres sfera persoanelor ce pot deține calitatea de agent constatator și
respectiv agenți abilitați să aplice sancțiunile contravenționale. Dispozițiile normative precitate prevăd că pot
fi agenți constatatori/sancționatori și alte persoane prevăzute în legi speciale.

Prin urmare, competența de a constata și sancționa contravențiile prevăzute de OG nr. 99/2000 se distribuie
între mai multe categorii de agenți după distincțiile operate în art. 84 din acest act normativ.

Pe de altă parte, se observă că ceea ce se adaugă de către consiliul local în norma analizată (art. 12 alin. 4 din
Regulament) este circumstanțierea sferei organelor de control abilitate ale primăriilor ce au ca atribuții să
constate și să sancționeze contravențiile, respectiv se prevede că sunt abilitat personalul Direcției Poliției
Comunitare - Serviciul Inspecție Comercială.

Cât privește această dispoziție, Curtea constată că organizarea, înființarea și funcționarea Poliției Comunitare
este reglementată de Legea nr. 371/2004.

Potrivit dispozițiilor acestei legi, înființarea poliției comunitare, ca serviciu public de interes local, specializat,
se face, între altele, la nivelul municipiilor, în scopul asigurării ordinii și liniștii publice, precum și pentru
creșterea eficientei pazei obiectivelor și a bunurilor aparținând domeniului public și privat al unităților
administrativ-teritoriale (art. 1 alin. 1).

Între alte atribuții prevăzute de legea specială de organizare și funcționare a acestei instituții, poliția
comunitară are și prerogativa de a constata contravenții și aplica sancțiuni contravenționale, conform legii,
pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la tulburarea ordinii și liniștii publice, curățenia localităților,
comerțul stradal, protecția mediului înconjurător, precum și pentru faptele care afectează climatul social,
stabilite prin lege, hotărâri ale consiliului local sau dispoziții ale primarului (art. 7 alin. 1 lit. f) și art.14 alin. 1
lit. d) din Legea nr. 371/2004).

Altfel spus, prerogativa de agent constatator și sancționator al contravențiilor pentru polițistul comunitar se
circumscrie strict domeniilor precizate de norma legală precitată.

În primul rând, se constată că, în ceea ce privește comerțul, poliția comunitară este abilitată să constate
contravenții și sancțiuni strict cu privire la încălcarea prevederilor legale referitoare la comerțul stradal.

Or, prevederea din art. 12 alin. 4 din Regulamentul anexă a HCL nr. 826/2006 încalcă dispozițiile 7 alin. 1 lit.
f) și ale art. 14 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 371/2004 deoarece nu circumstanțiază că în aplicarea dispozițiilor
art. 84 alin. 1 din OG nr. 99/2000 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 650/2002, poliția comunitară are
prerogative și competențe de organ abilitat de control al primăriei doar pentru contravențiile privind
activitatea de comerț stradal, ci trimițând generic la toate contravențiile prevăzute la art. 84 din același act
normativ reprezintă o extindere a atribuțiilor poliției comunitare peste marginile legale, mai înainte
analizate.

Prin urmare și din această perspectivă textul art. 12 alin. 4 din Regulament este nelegal.

Nu în ultimul rând, Curtea constată că textul trimite și la contravențiile stabilite de HG nr. 333/2003 în
condițiile în care acest act normativ nu conține nicio prevedere privind stabilirea de fapte calificate drept
contravenții la activitatea de comerț stradal și nici nu conține dispoziții de sancționare contravențională care
să atragă competența de constare și sancționare a poliției comunitare.

3.3. Cât privește norma conținută de textul art. 13 din Regulamentul anexă la HCL nr. 826/2006, Curtea
constată că autoritatea deliberativă a stabilit un număr de trei fapte calificate ca ilicit contravențional și a
prevăzut și sancțiuni contravenționale diferențiate în funcție de faptele contravenționale.

O primă observație cu privire la tehnica normativă este aceea că deși faptele contravenționale sunt
prevăzute sub trei puncte distincte ale primului alineat al art. 13, sancțiunile contravenționale sunt prevăzute
la alineatul al doilea sub două litere a) și b) însă trimiterea la faptele contravenționale nu se mai face la art.
13 cum firesc ar fi trebui să fie ci la acele de la art. 14 text însă care nu conține nicio dispoziție normativă în
materie contravențională.

Dar această necorelare nu atrage per se anularea dispoziției normative.

Ceea ce atrage anularea dispoziției normative mai sus analizate este, în primul rând, conținutul faptelor
calificate ca și contravenții.

Toate faptele calificate ca și contravenții conțin încălcări ale dispozițiilor privind obținerea autorizației de
funcționare din partea autorității administrației publice locale, necompletarea documentației în vederea
obținerii autorizației de funcționare și respectiv neridicarea autorizației de funcționare. Cu privire la lipsa
obligației de a se obține autorizația de funcționare, Curtea a analizat în precedent cadrul normativ și s-a
ajuns la concluzia că cerința obținerii unui astfel de act este esențial nelegală.

Prin urmare, nu se poate califica ca și ilicit contravențional o faptă care nu încalcă și nu poate încălca o
obligație legală.

În al doilea rând, Curtea mai observă că în ceea ce privește domeniul de reglementare și câmpul de aplicare
al OG nr. 99/2000 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 650/2002 acest act normativ a calificat o serie
întreagă de fapte ca și contravenții (art. 80 alin. 1 pct. 1-23) și a precizat și regimul sancționator (art. 81-961).
Curtea observă că nicio dispoziție legală din acest act normativ nu abilitează expres consiliile locale
să normeze în câmpul contravențional.
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor,prin hotarari ale
autoritatilor administratiei publice locale sau judetene se stabilesc si se sanctioneaza contraventii în toate
domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atributii prin lege, în masura în care în domeniile
respective nu sunt stabilite contraventii prin legi, ordonante sau hotarari ale Guvernului.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 3 din același act normativ, consiliile locale ale sectoarelor
municipiului B pot stabili si sanctiona contraventii în urmatoarele domenii: salubritate; activitatea din piete,
curatenia si igienizarea acestora; întretinerea parcurilor si spatiilor verzi, a spatiilor si locurilor de joaca
pentru copii; amenajarea si curatenia spatiilor din jurul blocurilor de locuinte, precum si a terenurilor virane;
intretinerea bazelor si obiectivelor sportive aflate in administrarea lor; intretinerea strazilor si trotuarelor, a
scolilor si altor institutii de educatie si cultura, intretinerea cladirilor, imprejmuirilor si a altor constructii;
depozitarea si colectarea gunoaielor si a resturilor menajere.

Analizând dispozițiile legale mai sus citate Curtea constată că prin norma prevăzută la art. 13 din
Regulamentul anexă la HCL nr. 826/2002 pârâtul intimat a încălcat competența legală administrativă de
normare în domeniul contravențional prevăzută de normele legale pertinente incidente în această materie.

Drept urmare, constatându-se că pârâtul intimat a încălcat principiile prevăzute în această materie de
dispozițiile legale mai sus citate, în temeiul art. 2 alin. 5 din OG nr. 2/2001 se va constata nulitatea de drept a
acestei dispoziții conținute de Regulamentul anexă la actul normativ cercetat de instanță în prezenta cauză.

Față de toate considerentele de fapt și de drept expuse în precedent, în raport de limitele învestirii instanței,
Curtea constată că recursul este fondat și ca urmare în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004
urmează a fi admis ca atare, cu consecința modificării în întregime a sentinței atacate și rejudecând în fond
pricina, în temeiul art. 18 alin. 1 corelat cu art. 1 alin. 1 din același act normativ se va admite în parte
acțiunea de contencios administrativ intentată de reclamantă și, ca o consecință, se va anula în parte art. I și
art. II din Hotărârea adoptată de Consiliul local al Municipiului C-N sub nr. 826/2006 precum și anularea art.
2-4, art. 8-10, art. 12 alin. 4 și art. 13 din Regulamentul anexă la această hotărâre.

Criticile recurentei în ceea ce privește regimul spațiului în care-și desfășoară comerțul și aspectele de fapt și
de drept legate de circumstanțele săvârșirii contravenției precum și de regimul legalității și temeiniciei
procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu fac și nici nu pot face obiectul de analiză
pertinentă în acest litigiu.

Aceste chestiuni sunt exclusiv de resortul și competența instanței competente material și teritorial să
tranșeze plângerea formulată împotriva actului de constatare și sancționare a contravenției.

În temeiul art. 23 din Legea nr. 554/2004, Curtea va dispune publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial
al Județului C, fără taxe de publicare.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta - SRL B împotriva sentinței civile nr. 2104 din 7 nov. 2008 pronunțată
în dosarul nr- al Tribunalul Cluj, pe care o modifică, în sensul că admite în parte cererea și în consecință:
Dispune anularea în parte a art. I și art. II din HCL 826 din 12 dec. 2006, respectiv, anularea art. 2-4, 8-10,
art. 12 alin 4 și art. 13 din Regulamentul pentru eliberarea autorizației și orarului de funcționare, anexă la
HCL 826/2006.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12 martie 2009.

Detalii: https://legeaz.net/spete-contencios-jurindex/autoritati-publice-locale-1003-2009-o6e