VERBUL

Definiţie:
= partea de vorbire flexibilă care exprimă acţiunea, starea, existenţa
În conjugare, îşi schimbă forma în funcţie de:
- mod,
- timp,
- persoană,
- număr
Predicatul exprimat prin verb = predicat verbal
Tipuri de verbe:
- predicative
- nepredicative: nepersonale
auxiliare (a fi, a avea, a vrea)
Verbe: personale
impersonale

Modul = categoria gramaticală, specifică verbului, care arată felul în care vorbitorul
consideră acţiunea (sigură, posibilă, probabilă)
= forma pe care o ia verbul pentru a arăta felul în care vorbitorul consideră acţiunea.
Acţiunile poat fi apreciate de vorbitor ca fiind sigure sau posibile.

Modurile verbale sunt:

PREDICATIVE (PERSONALE) = verbul
are singur funcţie sintactică de predicat
- Indicativ – acţiune sigură, reală
- Conjunctiv – acţiune posibilă,
realizabilă – conjuncţia „să”
- Condiţional-optativ („aş”)– dorinţă,
realizarea depinde de o condiţie
- Imperativ – o poruncă, un îndemn, sfat
NEPREDICATIVE (NEPERSONALE)
- Infinitiv = mod de bază, se formează cu
„a”: a trece, a sui, a lega
- Participiu – terminaţiile sunt –t şi –s
(legat, văzut, trecut, suit, mers)
- Gerunziu – terminaţiile –ind, –ând
- Supin – se formează din participiu + o
prepoziţie

Verbele au o parte relativ fixă, comună cu infinitivul

Desinenţa = sunetul sau grupul de sunete care indică persoana şi numărul verbului
Timpul = categorie gramaticală care indică desfăşurarea unui proces (acţiune,
eveniment, stare) în raport cu actul enunţării (vorbirii) şi care se manifestă printr-un
ansamblu de forme verbale
- exprimă anterioritatea
Posterioritatea
Sau dacă acţiunea coincide cu momentul vorbirii
TRECUT PREZENT VIITOR
(anterior) (timpul de referinţă) (posterioritate)
până acum ACUM de acum încolo
PREZENTUL: exprimă desfăşurarea unui proces simultan cu momentul vorbirii
TRECUTUL: exprimă un proces anterior momentului vorbirii

MODUL INDICATIV: arată o acţiune sigură, reală

1. PREZENT – arată desfăşurarea acţiunii în momentul vorbirii
- poate avea şi alte valori temporale (trecut, viitor, adevăr general) când în propoziţie
există anumite cuvinte prin care se precizează momentul desfăşurării acţiunii
a bea
(eu) beau (noi) bem
(tu) bei (voi) beţi
(el/ ea) bea (ei/ele) beau
a crea
(eu) creez (noi) creăm
(tu) creezi (voi) creaţi
(el/ ea) creează (ei/ele) creează

2. IMPERFECT – exprimă o acţiune trecută, care se defăşoară în acelaşi timp cu altă

acţiune trecută, având valoare durativă, neterminată.
Descrierea cadrului în care se desfăşoară o acţiune corespunzând situaţiei iniţiale, care
este una de echilibru.
Sunetul şi grupul de sunete care indică timpul imperfect este –a şi -ea
scriam scriam
scriai scriaţi
scria scriau
La modul indicativ, timpul imperfect, forma corectă a lui „a voi” este: voiam, voiai, voia

3. PERFECT SIMPLU – exprimă în limba literară o acţiune trecută, scurtă, şi terminată

în momentul vorbirii.
Sunetele şi grupul de sunete care indică perfectul simplu sunt: -a-, -u-, -se-, - i-, -â-
Desinenţele de perfect simplu sunt alcătuite din două părţi:
– un segment –ră–
– un segment final comun cu alte timpuri
scrisei scriserăm
scriseşi scriserăţi
scrise scriseră
Perfectul simplu este folosit curent în Oltenia, Banat, Crişana şi o parte din Maramureş,
dar este folosit cu un alt sens, pentru că exprimă o acţiune terminată de curând
(ultimele 24 ore).
La persoana I singular, în cazul verbelor terminate la infinitiv cu „–i”, perfectul simplu are
doi „–ii”, primul indicând timpul, iar al doilea fiind desinenţă: dormii.
La persoana a III-a singular, are doar un „–i”, care arată timpul, desinenţa fiind
inexistentă: dormi.

4. PERFECT COMPUS – exprimă o acţiune trecută şi terminată în momentul vorbirii

auxiliarul a avea + participiul verbului de conjugat
am scris am scris
ai scris aţi scris
 a scris au scris
5. MAI MULT CA PERFECTUL – exprimă o acţiune trecută şi terminată, anterioară altei
acţiuni trecute. Grupul de sunete care îndică mai mult ca perfectul este –se–, aflat după
sunetul care indică perfectul simplu.
–m –răm,
–şi –răţi,
– –ră
scrisesem scriseserăm
scriseseşi scriseserăţi
scrisese scriseseră
O greşeală frecventă apare la persoana a II-a singular prin folosirea desinenţei –i, în loc
de –şi: începusei, plecasei, în loc de începuseşi, plecaseşi.
La persoana I şi a II-a plural, formele fără –ră sunt învechite şi populare, fiind
nerecomandate:
plecasem plecaserăm
plecaseşi plecaserăţi
plecase plecaseră

plăcusem plăcuserăm
plăcuseşi plăcuserăţi
plăcuse plăcuseră

6. VIITOR (viitorul propriu-zis, viitor 1) – literar

- exprimă o acţiune ulterioară momentului vorbirii
Se construieşte:
– auxiliarul a vrea + infinitivul verbului
voi merge (literar)
- Limba română literară cunoaşte în scris şi o formă inversată de viitor canonic
„Aduna-le-vor de pe câmpii roadele verii. ” = le vor aduna

– element/ cuvântul invariabil „o” + verbul de conjugat la modul conjunctiv

o să citesc

7. VIITOR ANTERIOR (viitor 2) – regional, colocvial

– acţiune viitoare care se va petrece înaintea altei acţiuni viitoare (exprimă ideea de
posterioritate)
Are o structură mai complexă, în care se regăsesc 3 elemente:
- auxiliarul a vrea + auxiliarul a fi + participiul verbului
voi fi scris

Viitor regional şi colocvial

- regional = care aparţine unei regiuni
- colocvial = familiar, informal
- Se formează cu ajutorul segmentelor „oi”
Variantă a limbii: (eu) oi învăţa
(tu) ăi (îi) învăţa
(el) o învăţa
 (noi) om învăţa
(voi) ăţi (oţi, îţi) învăţa
(ei) or învăţa

Limba română cunoaşte şi o formă de VIITOR ÎN TRECUT:

- verbul auxiliar „a avea” la imperfect + verbul de conjugat la modul conjunctiv
aveam să răspund la lecţie
aveai să răspunzi
avea să răspundă
aveam să răspundem
aveaţi să răspundeţi
aveau să răspundă
Observaţie: Pe lângă sensul de acţiune ulterioară, viitorul poate avea şi alte valori:
- sugestia de permanenţă:
„Mereu va plânge apa, noi vom dormim mereu” (M. Eminescu, O, rămâi...)
- valoare de imperativ când verbul este marcat de intonaţia specifică îndemnului,
poruncii, rugăminţii
Vom învăţa mai mult!
Nu vom mai face rău semenilor noştri!

MODUL CONJUNCTIV exprimă o acţiune posibilă, realizabilă

1. PREZENT – conjuncţia să (marcă a modului conjunctiv, element invariabil) +
radicalul verbului de conjugat (are o formă omonimă cu indicativul prezent al
verbului, cu excepţia persoanei a III-a plural)
să scriu, să scrii
2. PERFECT – conjuncţia să + vb. auxiliar a fi + participiul verbului
- invariabil – are aceeaşi formă la toate persoanele şi cele două numere
să fi scris

Observaţie:
1. Verbele la conjunctiv prezent pot apărea în comunicare fără conjuncţia să:
- în forme vechi, propoziţii exclamative
Fie ce-o fi!
Ferească Dumnezeu!
- în limba actuală colocvială:
Fie precum spui tu!
- în comunicări specializate:
Fie A, B, C vârfurile unui triunghi.

2. Excepţie de la regula 1:
- verbele care au radical cu formă vocalică, la persoana a III-a sg. şi pl. au aceleaşi
forme ca la indicativ:
a atribui să atribuie el atribuie
a contribui să contribuie el contribuie
a sui să suie el suie
a speria să sperie el sperie
 a tăia să taie el taie

3. Verbele la conjunctiv pot avea valoare de imperativ

- sfat: Să vorbeşti blând!
- rugăminte: Facă-se voia Ta!
- poruncă: Să tacă odată!
- îndemn: Să meargă mai repede!

4. Conjunctivul poate apărea în enunţuri interogative, dubitative = ipoteze alternative

Să-i scriu sau să nu-i scriu?

MODUL CONDIŢIONAL-OPTATIV – exprimă o acţiune:

- posibilă, a cărei realizare depinde de o condiţie
- dorită (dorinţă)

1. PREZENT – vb. auxiliar a avea + verbul de conjugat care are o formă omonimă cu
forma de infinitiv
aş scrie (exprimă o acţiune care se va defăşura după momentul vorbirii)
- poate apărea în structuri intercalate
Arde-l-ar focul!
Mânca-i-ar pământul!

2. PERFECT – vb. auxiliar a avea + vb. auxiliar a fi + verbul de conjugat la participiu

aş fi scris (exprimă o acţiune lansată înainte de momentul vorbirii)

MODUL IMPERATIV exprimă un ordin, o poruncă, un îndemn, o rugăminte

- un mod al adresării directe, în care intonaţia este a îndemnului, poruncii, interdicţiei,
ameninţării etc.
- Verbul la modul imperativ uneori se asociază cu un cuvânt care indică alocutorul
căruia îi este adresat mesajul
- acţiune care este determinată sau împiedicată de vorbitor

1. PREZENT – persoana a II-a singular şi plural

2 forme: afirmativă şi negativă
Începe! Fii bun! Nu fi rău! Nu fugi!

Regula 1: Verbele „a dormi”, „a creşte”, „a plânge”, „a fierbe” cunosc două forme de

imperativ:
Adormi! Adoarme-l! Adormiţi-l!
Creşti! Creşte-l! Creşteţi-l!
Plângi! Plânge-l! Plângeţi-l!
Fierbi! Fierbe-l! Fierbeţi-l!

Regula 2: Unele verbe nu au formă de imperativ, pentru că acţiunea exprimată de

acestea nu poate fi influenţată de vorbitor
a) a vrea
b) a putea; a însera, a burniţa, a ploua, a ninge
c) a trebui; a coexista, a se potrivi, a coincide

d) a-i plăcea, a-i displăcea, a-i conveni, a-i păsa

e) a şti, a afla, a cunoaşte, a înţelege

*Află mai multe!

Cunoaşte mai bine materia! (învaţă, studiază)
Cunoaşte-te pe tine însuţi! (a se cunoaşte)
f) verbele de posesie „a avea”, „a aparţine”
Excepţie: verbul „a avea” apare totuşi la imperativ în structurile:
Ai grijă!
Ai milă!
N-ai grijă!
Treburile se vor rezolva!

Regula 3: Imperativul se poate exprima şi prin verbe la modul conjunctiv care au

intonaţie specifică
Să fii creativ!
Să-mi dai, te rog, cartea!

Regula 4: Imperativul se poate exprima şi prin verbe la moduri nepredicative:

De scris tema!
A se păstra la rece!
 MODURI NEPREDICATIVE (NEPERSONALE)
- Nu au funcţie de predicat verbal în comunicare
1. MODUL INFINITIV – arată numele acţiunii
- forma de dicţionar a verbelor
- verbele la această formă nu pot fi predicate în propoziţie
- verbul la infinitiv poate să aibă înainte cuvântul „a”. Când este situat după alte verbe
este necesară prezenţa lui „a”. Când este situat după verbul „a putea”, infinitivul se
foloseşte fără „a”. (Pot cânta)

2. MODUL GERUNZIU (-ind, -ând)

- exprimă împrejurarea în care se săvârşeşte altă acţiune, simultană cu cea a verbului
la gerunziu, care este în plină desfăşurare

3. MODUL PARTICIPIU – exprimă o acţiune terminată şi suferită de o fiinţă sau de un

lucru
Valoare:
– verbală – când intră în componenţa unor forme verbale compuse (ajută la formarea
unor moduri şi timpuri):
indicativ perfect compus: am scris
– adjectivală – când are regent un substantiv sau un substitut al acestuia sau însoţeşte
un verb copulativ
Tema scrisă a fost efectuată corect.
Câmpia este înverzită.
– adverbială – regent este un verb predicativ
vorbeşte răguşit
– substantivală – când se articulează şi se înlocuieşte cu un verb la participiu sau cu o
atributivă
Învăţatul ştie multe. (omul învăţat)

4. MODUL SUPIN – exprimă o acţiune care urmează a fi realizată, destinaţia unui

obiect, scopul altei acţiuni
- se formează din participiul masculin singular, precedat de prepoziţiile de, după, la, pe
la, pentru
 VERBE AUXILIARE
= verbe care ajută la construirea unor moduri şi timpuri compuse
A AVEA
- are forme specifice diferite de formele pe care le are ca verb predicativ (verb ce poate
fi singur predicat)
- perfect compus am citit
- viitor I am să citesc
- viitor în trecut aveam să înţeleg
- condiţional optativ aş merge

A FI
- viitor anterior vei fi început
- timpul perfect al modurilor condiţional-optativ şi conjunctiv
aş fi înţeles
să fi înţeles
A VREA
- viitor I voi juca
- viitor anterior voi fi jucat
 VERBUL „A FI”
VERB PREDICATIV când are sensul de:
a se afla/ a se găsi
a exista
a se întâmpla
a trece timpul/ a dura
a trece (pe la cineva)
a arăta
a costa
a se desfăşura
a pleca/ a se pune în mişcare
a fi originar din
Noi suntem în clasă.
Cărţile sunt pe masă.
Casa este (se află) la capătul străzii.
Noi suntem pe Pământ de milioane de ani.(a exista)
Mi-e teamă de ce va fi. (a se întâmpla)
Au fost (= au trecut) cinci minute de pauză.
Sunt zece minute de când a început ora. (a dura)
Ei au fost la bunici. (a se duce)
Ceasul este ora zero. (a indica)
Pe scenă a fost un spectacol de balet. ( a se desfăşura)
Băiatul este din Braşov.
Cartea este 10 lei.
Trenul va fi la ora două. (a pleca)

VERB AUXILIAR – ajută la formarea unor timpuri şi moduri compuse

- conjunctiv perfect să fi venit
- optativ condiţional perfect aş fi venit
- viitor 2 voi fi venit
VERB COPULATIV – intră în componenţa PN (predicat nominal)
- sensul lui este insuficient
- leagă subiectul de numele predicativ
Copilul este talentat.
Zăpada este strălucitoare.
Sufletul lui este blând şi visător.
Ziua de mâine va fi o nouă poveste din viţa mea.
Zidul este de piatră.

VERBE COPULATIVE (când ţin locul verbului „a fi” copulativ)

- a deveni
- a ajunge
- a rămâne când nu sunt verbe de mişcare
- a ieşi
- a semăna
- a se face/ preface
- a se crede
- a părea
A devenit doctor. (mai bun) (este doctor)
A ajuns om mare (inginer) (este om mare)
A rămas repetent. (este repetent)
Aceasta înseamnă o greşeală. (este o greşeală)
El s-a făcut palid. (este palid)
El se crede inteligent. (este inteligent)
El s-a prefăcut bolnav. (este bolnav)

El pare palid. (este palid)