Sunteți pe pagina 1din 86

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Aspecte privind institutionalizarea varstnicului din mediul rural

ARGUMENT

Percepţiile diferite asupra bătrâneţii şi fenomenului de îmbătrânire propun o privire


generală a conceptelor. Evoluţia şi statutul vârstnicului în istorie presupune trecerea de la
înţelept, autoritate şi îndrumător la o percepţie modernă ce propune excluderea acestuia prin
instituţionalizare.
Lucrarea de faţă s-a orientat în mod deosebit spre vârstnicul din mediul rural
românesc.
Pentru formarea unei perspective asupra evoluţiei istorice a statutului vârstnicului, am
consultat o bibliografie a unor autori români. Prin aceasta am dorit aprofundarea problemelor
şi nevoilor implicate la această categorie de vârstnici.
Structura lucrării cuprinde patru capitole. Pentru primul capitol am ales să detaliez
aspectele sociale, psihologice şi medicale ale procesului de îmbătrânire. Prin aceasta am
realizat o imagine de ansamblu a ceea ce presupune îmbătrânirea în etapele vieţii umane.
Fiecare dintre aceste aspecte trebuie tratat diferit, însă, între ele există o interdependenţă
totală. Aspectul social nu poate fi definit fără cel psihologic sau medical, cum nici acestea nu
pot fi definite fără cel social. Echilibrarea acestor dimensiuni în timpul vieţii duc la o
bătrâneţe reuşită.
În a doua parte a lucrării am detaliat aspectele dimensiunii instituţionale, cu serviciile
şi prestaţiile ei. Astfel am subliniat nivelul protecţiei persoanei de vârsta a treia în evoluţia
istorică, în programele OMS şi proiectele legislative ale României. Tot în această parte am
subliniat nevoia diversificării serviciilor sociale pentru persoana vârstnică. De asemenea am
pus în vedere că pensionarea reprezintă un fenomen important în viaţă, care poate marca un
punct terminus al dinamismului social, sau, din contră, un punct de început pentru o viaţă
rezervată relaxării şi tuturor activităţilor pentru care nu au existat timp sau fonduri anterior.
În următoarea etapă a lucrării am avut în vedere tratarea vârstnicului din mediul rural.
Prin aceasta am evidenţiat importanţa vârstnicului în mediul familial şi comunitar.
Diversitatea persoanelor vârstnice a făcut ca micro-cercetarea realizată prin aplicarea
de chestionare şi ghid de interviu, să devină tot mai diversificată şi extinsă.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Aplicarea chestionarelor a presupus o muncă de teren asiduă dar plăcută, vârstnicii


manifestând deschidere şi interes faţă de întrebările propuse.
Aplicarea ghidului de interviu în cadrul Casei de bătrâni „Papa Ioan Paul al II-lea” din
Butea, a presupus multă răbdare şi înţelegere faţă de starea generală de sănătate a vârstnicilor
instituţionalizaţi.
Aceste instrumente au contribuit din plin la o bună desfăşurare de culegere a datelor
în vederea stabilirii unei imagini de ansamblu privind statutul vârstnicului din mediul rural, în
mediul familial şi comunitar.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Capitolul I

SISTEMUL DE ASISTENTĂ SOCIALĂ PENTRU VÂRSTNICI

1. Concepţii istorice privind conceptul de îmbătrânire

Remarcăm că vârstnicii se bucură, în cadrul societăţilor arhaice şi tradiţionale, de


maximum de autoritate şi respect, dar mai ales de protecţie. În societăţile tradiţionale,
caracterizate printr-o mortalitate ridicată şi printr-o speranţă redusă de viaţă, vârsta constituia
„un obiect de veneraţie şi de respect, bătrâneţea fiind considerată adevărat izvor de
cunoaştere, experienţă şi înţelepciune, capacitate de a găsi soluţii echilibrate şi ingenioase
problemelor sau conflictelor din cadrul comunităţii” (Rădulescu, S., 1994, p. 7, 123). Bătrânii
erau cei cărora li se acordau poziţii sociale prestigioase, iar contribuţia lor cu caracter
spiritual era de o importanţă deosebită.
În anumite triburi aflate încă în stadiul comunităţii arhaice exista obiceiul părăsirii
rituale a bătrânilor. Aceste triburi aveau ca principal argument pentru ritualul lor, situaţia
economică („sunt o povară pentru comunitate şi nu mai pot fi hrăniţi fără a pune în pericol
resursele comunităţii”). Se ştie însă că media de vârstă a comunităţilor arhaice şi chiar
tradiţionale era foarte scăzută, ceea ce înseamnă că numărul de bătrâni (peste 60-70 de ani)
era foarte mic. În secolul al XIV-lea şi al XV-lea prezenţa vârstnicilor „se face simţită mai
ales în popor şi în mica burghezie, unde proporţia atinge şi depăşeşte 11%, şi e mai discretă
în mediile bogate, unde ajunge la 3-4%”(Venera Bucur, Adina Maciovan, 2003, p. 909), nu
avem nici un motiv să credem că în urmă cu câteva mii de ani în urmă numărul lor ar fi fost
mai mare de 1-2%. Astfel, într-o comunitate care numără câteva sute de indivizi, aceştia erau
tocmai conducătorii, vracii, sfatul bătrânilor, fără al căror aviz comunitatea nu întreprindea
mai nimic important. Unii autori susţin că durata medie de viaţă a crescut considerabil dat
fiind faptul că, în epoca de piatră aceasta era de 19 ani, în antichitatea europeană 25-30 de
ani, crescând spre 30-35 de ani în secolele XVI-XVIII, ajungând până la 40 de ani în secolul
XIX, (Bocsa Éva, 2003). În ţara noastră în 1932 durata medie de viaţă era de 42 de ani, iar în
prezent este de 70 de ani. Azi, în Europa Occidentală durata medie de viaţă este mult ridicată,
75-78 de ani, faţă de Somalia sau Etiopia, 46 de ani.
Multe dintre documentele pe care le avem la această oră fac referire la veneraţia şi
respectul de care se bucurau bătrânii de sex masculin, însă este greu de crezut că bătrânele nu
se bucurau de acelaşi respect, ele fiind cele care deţineau secretele iniţierilor feminine şi care
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

se identificau îndeobşte cu „Marea Muma”, cu Geea, cu pământul, în ipostaza sa feminină, si


cu bunăvoinţele selenare (Venera Bucur, Adina Maciovan, 2003, p. 910).
Simbolul bătrâneţii capătă o mare strălucire o dată cu evoluţia religiei creştine, când
Dumnezeu îmbracă forma bătrânului fără mărcile neputinţei şi senilităţii caracteristice vârstei
a treia. În literatura populară românească şi nu numai, abundă poveştile în care nu doar
Dumnezeu, ci şi majoritatea sfinţilor se arată celor în nevoie sub imaginea unor bătrâni albiţi
de ani.
În România, cultul moşilor şi strămoşilor reprezintă o realitate cultică prelungită până
în zilele noastre sub masca unui creştinism de tip popular. Bătrânii satului tradiţional
românesc au aspirat mereu la „împărăţia cea veşnică”, au acţionat cu înţelepciune atât în
rezolvarea problemelor lor cât şi a semenilor, având in vedere expectanţele divinităţii. Astfel,
înţelepciunea actelor lor se prelungea în mod direct la îmbunătăţirea condiţiei existenţiale a
comunităţilor din care făceau parte (Stan D., 2001, p. 74).
Cu toate acestea, societatea contemporană mai are o altă faţă mai puţin generoasă cu
ceea ce reprezintă vârstnicul. Bătrâneţea înseamnă cel mai adesea „neputinţă, incapacitate,
boală, conservatorism, lipsă de discernământ, instabilitate şi dependenţă faţă de alţii”
(Rădulescu, S., 1994, p. 123), „imaginea contemporană a populaţiei despre vârstnici este
tributară unor prejudecăţi şi stereotipuri care consideră că bătrânul „si-a trăit traiul”, este
complet inadaptabil la schimburi, egoist, criticist, dominat de mentalităţi şi concepţii
învechite, deseori inutil, reprezentând o dificultate suplimentară pentru societate”( Rădulescu,
S., 1994, p. 124-125).
Relaţiile dintre generaţii s-au modificat considerabil în zilele noastre. Astfel tinerii îi
vad pe vârstnici ca pe nişte persoane depăşite, iar vârstnicii îi văd pe tineri dintr-o perspectivă
autoritară. Toate acestea datorită evoluţiei omului în societate şi a poziţiilor sociale tot mai
variate. S. Rădulescu ne dă o explicaţie pentru acest fenomen la care suntem martori,
„socializarea şi integrarea socială a fiecărei generaţii are loc în diferite perioade de timp şi în
circumstanţe sociale care nu seamănă între ele, motiv pentru care experienţa şi aspiraţiile lor
sunt, de cele mai multe ori, disjunctive şi chiar divergente între ele” (Rădulescu, S., 1994, p.
9). Astfel conflictul dintre generaţii, nu se rezumă doar la conflictul între tineri-vârstnici, ci
trece la norme, valori şi experienţe fundamentale diferite. Cu toate acestea majoritatea
autorilor sunt de părere că poziţia bătrânului în familie „trebuie încadrată în complexul
drepturilor şi datoriilor, ea fiind condiţionată de puterea economică a familiei, păstrătoarea
tradiţiilor şi a culturii. Bătrânului îi revine sarcina de întreţinere a tradiţiilor şi de educare, iar
descendenţii îi datorează respect, ocrotire şi afecţiune” (Duda René, 1987, p. 19).
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

În limba română, cuvântul „bătrân” are ca etimon cuvântul latin „veteranus” (forma
intermediară „bertanus” =bătrân) care desemna soldatul imperial după împlinirea vârstei până
la care trebuie să aducă servicii Romei. Aceste servicii erau răspândite îndeobşte prin dreptul
la linişte şi viaţă prosperă, garantate prin proprietăţile agricole pe teritoriul imperiului acolo
unde doreau să se stabilească. Acesta este şi sensul vechi al expresiei româneşti „lăsarea la
vatră”. Spre deosebire de alte limbi (în franceză – vieillard, vieux, âge, în engleză – old,
aged-man), etimologia bătrânului în limba română desemnează deopotrivă semnificaţi
cuvântului (referinţa sa la o anumită categorie de persoane) şi drepturile individului ajuns în
această etapă a dezvoltării umane.
Vârsta a treia, de la 65 de ani reprezenta în 1975, pe glob 5,6% din populaţie, azi un
mare număr de ţări din zona nordică a globului au 14-15% din populaţie ce a depăşit vârsta
de 65 de ani. OMS apreciază că rata de creştere în continuare a ponderii vârstnicilor va fi mai
rapidă decât în ultimele două decenii, în toate teritoriile de pe glob. Creşterile mai mari se vor
simţi la bătrâni, 75-89 de ani, şi la longevivi începând cu 90 de ani. Unii autori (Rugina,
V.,1986, pp. 345-346) sunt de părere că această tendinţă accelerată de îmbătrânire
demografică este datorată:
1. Reducerii numărului şi ponderii tinerilor în toate teritoriile globului, ca urmare a
scăderii sau menţinerii natalităţii sub nivelul de 20%.
2. Migrării tinerilor şi a persoanelor de vârstă activă, ce accentuează creşterea
ponderii vârstnicilor în teritorii;
3. Reducerii natalităţii infantile şi deceselor premature la celelalte vârste, mai ales prin
boli parazitare.
În România, creşterea nivelului general de trai şi realizările în ocrotirea sănătăţii şi
asistenţei medicale au contribuit la creşterea longevităţii vieţii şi a numărului şi ponderii
persoanelor de vârsta a treia. Ca pondere în populaţie, vârsta a treia a crescut de la 6,9%,
pentru 60 de ani şi 4,5% pentru 65 de ani, în 1930 la 13,3%, pentru 60 de ani şi respectiv
10,3% pentru 65 de ani în 1980. Astfel ponderea persoanelor de 65 de ani a crescut de 3,5 ori,
a celor de 75 de ani de 4,3 ori, iar a celor de 85 de ani a crescut cu 3,6 ori. Creşterea duratei
medii de viaţă pentru ambele sexe s-a ridicat de la 42 de ani în 1932 la 69,8 ani în anul 1978.

2. Criterii de definire a conceptului de bătrâneţe

Dea lungul istoriei numeroşi autori au definit îmbătrânirea şi bătrâneţea după mai
multe criterii. În timp unii dintre ei au reuşit să se pună de acord în privinţa unor definiţii,
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

însă şi aşa acest concept amplu nu poate fi încadrat într-un singur criterii. Astfel avem mai
multe variante de a defini această etapă din viaţa fiecărei persoane umane.
1. Criteriul cronologic a fost printre primele ce au definit bătrâneţea. Unii autori sunt
de părere că poate exista o îmbătrânire precoce si de asemenea pot exista persoane în vârstă la
care majoritate funcţiilor sunt asemănătoare omului adult, de aceea acest criteriu este mult
criticat.
2. Vârsta înaintată este definirea perioadei din viaţa omului ce urmează după
maturitate şi ţine până la sfârşitul existenţei sale. Unii autori o mai numesc şi vârsta a treia,
perioada de involuţie, perioada de bătrâneţe sau senescenţă.
3. Dicţionarul Larousse de psihiatrie defineşte bătrâneţea ca fiind ultima perioadă a
vieţii corespunzând rezultatului normal al senescenţei. Termenul se opune celui de senilitate
care ar fi aspectul patologic, dar în acelaşi timp precizează că bătrâneţea extremă nu se
distinge prin nimic de senilitate. O a doua definiţie data de Dicţionarul Larousse defineşte
îmbătrânirea ca fiind un proces de declin, semnele îmbătrânirii fiind: slăbirea ţesuturilor,
atrofie musculată cu scăderea funcţiilor şi performanţelor, toate acestea concurând la limitare
progresivă a capacităţii de adaptare. Îmbătrânirea oferă în mod vădit imaginea inversă a
dezvoltării şi a putut fi descrisă ca o involuţie.
4. Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră:
a) Persoane în vârstă: între 60 şi 74 ani;
b) Persoane bătrâne: între 75 şi 90 ani;
c) Marii bătrâni: peste 90 de ani.
5. În concepţiile medico-sociale franceze se vorbeşte despre:
a) vârsta a treia: după 65 de ani, corespunzând vârstei pensionării;
b) vârsta a patra: după 80 de ani.
6. Cea mai uzuală formă de clasificare a bătrâneţii cuprinde:
a) Stadiul de trecere spre bătrâneţe: de la 65 la 75 de ani;
b) Stadiul bătrâneţii medii: 75-85 de ani;
c) Stadiul marii bătrâneţi: peste 85 de ani.
7. Americanii clasifică persoanele de vârsta a treia astfel:
a) bătrâni tineri (old-young): 65-75 ani;
b) bătrâni-bătrâni (old-old): mai mult de 75 de ani.

3. Bătrâneţea - o stare de spirit


Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Unii autori (Aslan, Ana, 1986, p. 482) susţin că bătrâneţea nu este o boală, aşa cum
era considerată în prima jumătate a secolului XX, ea este „un cumul de procese normale, cu
anumită evoluţie în timp, o etapă a viţii, de mare complexitate medicală şi medico-socială”.
Bătrâneţea era frecvent asociată cu singurătatea şi polimorbiditatea, cu dificultatea de
îngrijire individuală şi de a îngriji pe alţii. Deşi realitatea demonstra contrariul în ţările
industrializate, bătrâneţea începuse să fie echivalentă cu obligativitatea pensionării, cu
excluderea din activitatea socială era considerată ca „o perioadă în care nimic sau aproape
nimic nu mai poate fi folosit, iar bătrânul era izolat şi părăsit”. Acelaşi fenomen apăruse şi în
ţara noastră în anii 70-90. Chiar şi după 90 a existata această tendinţă de a ignora faptul că un
vârstnic este capabil de activităţi utile lor înşişi şi altora, că pot să rezolve şi să iasă din
situaţii grele, şi să valorifice creativitatea. Astăzi tot mai muţi se conving că vârstnicii sunt un
adevărat tezaur de înţelepciune şi păstrători de istorie. „Păstrătorii devin în istorie, prin
vocaţia, prin caracterul şi prin inspirata lor alegere, la fel de importanţi ca şi descoperitorii”.
Prin „starea lor de spirit”, vârstnicii „sunt chemaţi să demonstreze sensul şi valoarea
senectuţii umane, creatoare, utilă şi înţeleaptă” (Aslan, Ana, 1986, p. 482). Prin „starea de
spirit” vârstnicul activ reprezintă o realitate a perioadei ce urmează, ca ei înşişi să-şi aducă
contribuţie la propriul statul pentru că bătrâneţea este în primul rând a fiecăruia, şi prin
urmare vârstnicul însuşi are obligaţia atitudinii comportamentale adaptată caracteristicilor de
vârstă.

4. Aspecte sociale, psihologice şi medicale ale procesului de îmbătrânire

4. 1. Dimensiunea socială a îmbătrânirii

Medicul Ana Aslan şi colaboratorii săi aduc în discuţie termenul de „debut al


îmbătrânirii sociale”. Referitor la acest aspect putem vorbi despre îmbătrânire socială atunci
când rolurile sociale se reduc ca număr sau ca intensitate de manifestare, sau când individul
se află în imposibilitatea de a le îndeplini. Îmbătrânire socială exprimată prin vârstă socială,
reflectă gradul de integrare a individului, fenomen considerat a fi măsurabil prin indicatori
sociali ai poziţiei unui individ în ansamblul de muncă, sau activitatea de grup, a raporturilor
interpersonale, prin capacitate de îndeplinire a rolurilor sociale din structura societală.
Indicatorii sociali îi putem grupa astfel: a) roluri sociale dobândite, care dau cadrul de situare
a subiectului în parametri socio-economici, familial şi profesional şi b) roluri sociale
manifeste, care exprima situaţia, reacţia individului pe plan social în sensul funcţiilor concret
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

îndeplinite, exprimat în raport cu timpul, perioada de desfăşurare, gradul de intensitate a


manifestării (care se corelează de cele mai multe ori cu starea sănătăţii individului şi cu
caracterul îmbătrânirii biologice), (1986, pp. 479-480).
Societatea oferă un rol social procesului de îmbătrânire, considerând că „orice
membru al unei clase de vârstă trebuie să se conformeze cerinţelor asociate grupei din care
face parte. Din această perspectivă, persoanele de vârsta a trei sunt cele care îşi pierd treptat
rolurile sociale şi care trebuie să se adapteze la o serie de schimbări ce determină, apoi,
apariţia unor noi roluri pe care sunt nevoite să le înveţe” (Gîrleanu-Şoitu, Daniela, 2006, p.
19). Unii vârstnici sunt nevoiţi sa se simtă din această categorie datorită lipsei unui rol social,
ce i-a fost luat odată cu pensionarea. De asemenea sunt vârstnici care nu se simt din această
categorie pentru că ei sunt activi în majoritatea timpului, având mici afaceri de familie,
muncind pământul, care, spun ei „m-a ajutata sa le fac un rost în viaţă copiilor” (M.C., 72 de
ani).
Poziţia socială a vârstnicului este dependentă de contextul economic, etnic şi cultural.
În majoritatea ţărilor, chiar şi în cele dezvoltate, bătrânii reprezintă o categorie socială
defavorizată. Câteva dintre motivele pentru care bătrânii sunt percepuţi diferit de ceilalţi pot
fi:
1. Ageismul (prejudecată împotriva unui grup distinct de persoane, definit prin criterii
de vârstă);
2. Percepţia bătrânilor de către unii adulţi activi drept consumatori nefolositori de
resurse sociale şi comunitare;
3. Imaginea psihologică negativă a bătrâneţii.
Printre alte motive ale percepţiei negative a bătrâneţii poate fi reprezentată şi frica sau
neacceptarea ideii propriei îmbătrâniri. (Ileana Antohe, Mihaela Carmen Fermeşanu, 2003, p.
91).
Vârsta influenţează în acelaşi timp „structura socială existentă într-o anumită
societate, distribuţia poziţiilor, rolurilor şi funcţiilor sociale, calitatea resurselor de muncă,
configuraţia grupurilor profesionale, modul de organizare a producţiei, consumul populaţiei,
structura şi dimensiunile familiei, dinamica căsătoriilor şi a divorţurilor” (Rădulescu, S.,
1994, p. 7).
„Procesul de socializare se află într-o legătură directă cu particularităţile biologice şi
psihice ale dezvoltării umane, ale diferitelor perioade de viaţă” (Rădulescu, S., 1994, p. 85).
Astfel socializarea la bătrâneţe „presupune dezavantajarea faţă de rolurile sociale active şi
familiarizarea cu alte roluri participative” (Rădulescu, S., 1994, p. 85). Altfel spus, vârstnicul
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

trebuie să-şi găsească singur alte roluri cu care să se obişnuiască pentru că în multe societăţi,
chiar şi cea românească „lipsesc mecanismele şi factorii care să asigure socializarea
populaţiei vârstnice pentru cerinţele rolului de „bătrân” (Rădulescu, S., 1994, p. 85). Această
lipsă şi dezinteresul din partea societăţilor, face ca mulţi vârstnici să se izoleze fără nici un rol
social.
Putem aduce în discuţie pe Erikson care este de părere că în toate etapele vieţii
individul este marcat de atingerea unui obiectiv major. Astfel realizarea acestuia în fiecare
etapă a vieţii garantează şi menţine integritatea egoului, în timp ce neatingerea ţelului propus
antrenează disperarea individului. Prin urmare, pentru atingerea sentimentului de satisfacţie
persoana vârstnică trebuie să-şi stabilească unele obiective personale şi să adopte un
comportament adecvat. Printre aceste obiective se pot enumera (Ileana Antohe, Mihaela
Carmen Fermeşanu, 2003, p. 93):
1. Menţinerea sentimentului de stimă faţă de propria persoană;
2. Rezolvarea vechilor conflicte personale;
3. Acceptarea şi adaptarea faţă de moartea persoanelor apropiate;
4. Adaptarea faţă de schimbările de mediu;
5. Păstrarea unei stări personale de bine;
6. Acceptarea şi adaptarea la scăderea forţei fizice şi reducerea stării de sănătate;
7. Acceptarea şi adaptarea faţă de diminuarea rolului personal de putere, cum sunt
pensionarea şi reducerea veniturilor;
8. Realizarea unor aranjamente satisfăcătoare pentru viaţa fizică.

4.1.1. Vârstnicul - o problema socială?

Unii autori se întreabă dacă „vârstnicul reprezintă o problema socială?”. Este drept că
privită în ansamblul său, persoana vârstnică este de cele mai multe ori multiplu dezavantajată
prin scăderea resurselor fizice, care nu înseamnă întotdeauna boală, prin scăderea resurselor
financiare sau prin prezenţa unui handicap de orice natură. Stilul de viaţă pe care îl duc o
parte din vârstnicii ţării noastre stă drept mărturie a acestui aspect. Perioada de tranziţie din
România anului 2000 „a descalificat vârstnicul din lupta sa pentru o existenţă decentă, mulţi
dintre ei trăiesc sub pragul sărăciei, mulţi renunţă la facilităţile confortului (căldură, apă,
energie) din cauza veniturilor mici, mulţi „întăresc” rândurile instituţiilor de ocrotire socială
şi ale cantinelor sociale” (Venera Bucur, Adina Maciovan, 2003, p. 912). Sintagmă ce se
vehiculează tot mai des în mass-media, aceea ca vârstnicii sunt „întreţinuţii celor care azi
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

lucrează”, îi fac pe bătrâni să trăiască sentimentul frustrării. Generaţia de mijloc, adulţii mai
exact, uită că de fapt sunt datori indirect la a contribui la plata taxelor si impozitelor pentru
bunul mers al societăţii, uită ca aceste taxe nu au fost impuse de către vârstnici şi pentru care
şi ei au contribuit cu câţiva ani în urmă.
Sărăcia reprezintă o problemă comunitară, iar în România are un grad destul de ridicat
încă. Cea mai mare parte a persoanelor care trăiesc în sărăcie o reprezintă funcţionarii, 39%,
iar pe locul doi, sunt urmaţi de pensionari, 25,9%.

4.2. Profilul psihologic al persoanei de vârsta a treia

În sfera funcţiilor psihice elementare ale vârstnicului pot fi observate anumite


particularităţi. Funcţiile intelectuale suferă unele modificări, cum ar fi scăderea memoriei
pentru datele recente.
După Dr. Constantin Bogdan, funcţionarea normală a unei persoane vârstnice
cuprinde echilibrul fizic, psihic şi social. Astfel medicul Ana Aslan susţine că posibilităţile de
sinteză ale vârstnicului se pot menţine ca urmare a experienţei şi antrenamentului.
Adaptabilitatea organismului scade ca urmare a defectelor de reglare, control,
integrare, transmitere şi reacţie a modificărilor celulare şi tisulare, creşte sensibilitatea la stres
iar mecanismele fiziologice se transformă cu uşurinţă în numeroase şi diverse procese
patologice. Pe fondul acestei capacităţi de adaptare scăzută incidenţa bolilor creşte.
Îmbătrânirea nu este numai „o schimbare cantitativă sau calitativă a unor funcţii
psihice, ci în primul rând o restructurare a personalităţii, astfel încât lipsurile sunt acoperite
de maturizare şi de experienţă sau pot fi chiar puse în valoare” ( Săhleanu, V., 1971, p. 67).

4.2.1. Modificările de tip psihologic ale vârstnicilor

Modificările de tip psihologic constau în:


Modificarea atenţiei: atenţia de scurtă durată este cea care suferă mai mult în
detrimentul celei de lungă durată, astfel scade capacitatea de concentrare.
Modificări ale gândirii: în urma reducerii numărului de neuroni este normală o
modificare la nivelul memoriei şi gândirii, de aceea caracteristic vârstei a treia este o scădere
a spontaneităţii şi flexibilităţii.
Modificări ale instinctelor: în această perioada de viaţă asistăm la manifestări sexuale
diferenţiate la femeia vârstnică faţă de cele ale bărbatului vârstnic. La bărbaţi, deficitul sexual
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

se instalează lent pe când la femei comportamentul sexual este net influenţat de factori
psihologici si sociali. Tot la nivelul instinctelor se instalează o creştere a poftei de mâncare
sau dimpotrivă după unii gerontopsihologi se instalează un instinct de conservare al
vârstnicului, pe care ei îl numesc „instinctul morţii”.
Modificări afective: sunt bine cunoscute stările depresive cu tendinţe de izolare si de
singurătate. Acestea pot fi influenţate de numeroşi factori cum ar fi tulburări somatice sau
sentimentul de izolare pe care îl dă pensionarea.
Modificări ale vorbirii: vorbirea vârstnicilor devine mai greoaie o data cu deteriorarea
gândirii, a memoriei şi a atenţiei. Se poate observa o vorbire mai greoaie ca ritm dar şi ca
înţeles, apar exprimări incorecte, incoerente şi chiar bâlbâieli.
Ana Aslan şi colaboratorii sunt de părere că personalitatea individului este rezistentă
la scurgerea anilor, părând ca nu suferă modificări. Cu toate acestea complexitatea,
variabilitatea şi asincronismul funcţiilor psihice schiţează profilul psihologic al vârstnicului.

4.2.2. Tulburările de sănătate mentală la vârstnici

Unii autori (Ileana Antohe, Mihaela Carmen Fermeşanu, 2003, p. 105), sunt de părere
că aproximativ 15-20% dintre vârstnici prezintă dezordini mentale şi psihiatrice. Aceste
dezordini mentale constau în: dezordini funcţionale preexistente îmbătrânirii şi dezordini
organice ce constau în afecţiuni primare ale sistemului nervos central şi care se întâlnesc cu o
frecvenţă de 4-6% la vârstnicii de 65 de ani şi 20% după 80 de ani.

4.2.3. Îmbătrânirea şi mecanismele de adaptare la stres

Adaptarea la stres este facilitată de o personalitate flexibilă şi de opţiunile oferite de


viaţa activă. Reducerea opţiunilor vârstnicului şi creşterea numărului de factori potenţial
agresivi constituie motive ale apariţiei stresului la vârstnici. Reducerea capacităţii fizice,
schimbarea aspectului somatic, bolile, pierderea celor apropiaţi, insecuritatea şi sărăcia,
pierderea rolului social activ şi de putere reprezintă câteva din factorii ce determină apariţia
stresului la vârstnici dar şi cauze de reducere a adaptării acestora faţă de stres.

4.2.4. Dezordini mentale funcţionale la vârstnici


Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Depresia este una dintre dezordinile mentale prezente la vârstnici. Ea se manifestă


prin stări de tristeţe, apatie, tulburări de memorie şi concentrare, insomnie, scăderea
apetitului, retragerea socială, abuz de alcool. Aceste manifestări au loc datorită sentimentului
vârstnicilor de singurătate şi neajutorare. Pentru combaterea acestei stări depresive medicii
recomandă medicaţie antidepresivă şi psihoterapie. (Ileana Antohe, Mihaela Carmen
Fermeşanu, 2003, p. 106).
Ipohondria reprezintă o altă dezordine mentală prezentă la vârstnici. Ea se manifestă
printr-o preocupare excesivă faţă de starea propriului corp, de asemenea se manifestă prin
plângeri exagerate şi nejustificate.
Paranoia reprezentând o dezordine mentală se manifestă prin sentimente nejustificate
de ameninţare şi neîncredere, apariţia sa fiind favorizată de izolarea, singurătatea şi deficitul
senzorial al bătrânilor.
Delirul se manifestă prin confuzie, cu dezorientare şi tulburarea stării de conştiinţă.
Aceste perturbări de conştiinţă au durată scurtă, de la câteva zile la o săptămână. Apar
halucinaţiile, iluziile, teama, anxietatea. Printre cauze ale apariţiei acestei dezordini mentale
se pot enumera: afecţiuni organice, toxicitatea medicamentoasă, alcoolul, deshidratarea,
malnutriţia, diverse infecţii, traumatisme craniene, constipaţia. Pentru combaterea acestei
stări se recomandă comunicarea verbală şi menţinerea contactului fizic cu bolnavul, chiar
atingerea bătrânului de către persoanele apropiate. (Ileana Antohe, Mihaela Carmen
Fermeşanu, 2003, p. 107).
Demenţa senilă constă în pierderea progresivă a capacităţii cognitive, cu alterarea
memoriei, raţionamentului abstract, a judecăţii şi modificări ale personalităţii. Printre formele
clinice ale acestei dezordini mentale se numără şi boala alzheimer.
Alzheimer apare în jurul vârstei de 65-70 de ani. Această boală mai este numită
demenţă degenerativă sau demenţă senilă primară şi reprezintă după unii autori 50% din
demenţele vârstnicilor (Ileana Antohe, Mihaela Carmen Fermeşanu, 2003, p. 108), iar după
alţii 60% (Hurjui I.. 2004, p. 165), din totalul demenţelor ce apar la vârstnici. Durata
supravieţuirii acestei bolii din momentul diagnosticului variază între 6-20 de ani.

4.3. Dimensiunea medicală a îmbătrânirii

Medical vorbind, bătrâneţea constă în „creşterea frecvenţei indispoziţiilor şi a


îmbolnăvirilor, creşterea gravităţii acestora, asocierea mai multor boli, îngreunarea
însănătoşirii, frecventele complicaţii şi cronicizări, frecventarea mai deasă a cabinetelor
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

medicale, consum crescut de medicamente. Atitudinea faţă de boală şi faţă de sănătate se


schimbă treptat. Grija pentru propria sănătate şi pentru propriul trup ajunge progresiv o
preocupare importantă. Tihna, odihna, contemplaţia sunt preferate tensiunii, eforturilor,
activităţii” (Săhleanu, V., 1971). Astfel definim îmbătrânirea ca o perioadă de perturbări şi
deviaţii funcţionale şi numeroase alterări structurale. Alţi autori sunt de părere că dimpotrivă,
odată cu evoluţiile medicinii şi ale altor ştiinţe umane „nu se mai poate vorbi despre bătrâneţe
ca despre o boală ci ca despre o perioadă de vârstă” (Apahideanu, O., 2001, p. 65) care după
65 de ani trebuie considerată fiziologică.
Îmbătrânirea patologică, similară stării de boală, presupune o degradare rapidă,
avansată şi dă un decalaj între vârsta calendaristică şi cea biologică. (Rugina, V., 1986, p.
350)
Geriatria este disciplina medicală ce se ocupă cu studiul bătrâneţii, incluzând
fiziologia, patologia, diagnosticul şi terapia afecţiunilor persoanei vârstnice. Gerontologia are
ca obiect de studiu procesul de îmbătrânire, incluzând aspectele biologice, psihologice şi
sociologice.
Principiile nursing-ului gerontologic include şi evaluarea necesităţilor, redactarea
planului de îngrijire, implementarea obiectivelor fixate şi evaluarea rezultatelor îngrijirii.
Impactul emoţional al bolilor la vârstnic este perceput ca un dezastru, de aceea
vârstnicul refuză spitalizarea. Orice îmbolnăvire acută reprezintă la vârstnic un stres
suplimentar exercitat asupra unui organism cu rezerve funcţionale limitate. Spitalizarea
pentru vârstnic este o povară datorită schimbării stilului de viaţă şi fricii de dezorientare într-
un mediu nou, nefamiliar. (Ileana Antohe, Mihaela Carmen Fermeşanu, 2003, p. 117).

4.3.1. Bolile cronice şi problemele frecvente de sănătate ale vârstnicilor

Starea de oboseală este normală la un vârstnic după un efort fizic susţinut însă
oboseala cronică nu este normală, putând fi cauzată de: supradozarea sedativelor, depresie,
anemie sau insuficienţă cardiacă.
Cefaleea care este adeseori cauzată de postura incorectă, cu încordarea prelungită a
muşchilor cefei şi gâtului. Alte cauze mai pot fi şi hipertensiune arterială, traumatisme sau
tumori cerebrale.
Durerile de coloană reprezintă una din marile plângeri ale vârstnicilor. Acestea sunt
cauzate de cele mai multe ori de osteoporoză, metastaze sau infecţii osoase.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Tulburările de somn acestea au loc datorită modificărilor de somn ce apar la această


vârstă. Schimbarea timpului de somn, cu treziri frecvente le dă vârstnicilor impresia de
insomnie. De asemene alte cauze ale tulburărilor de somn pot fi scăderea duratei somnului
nocturn ca urmare a somnului diurn, dar şi durerile articulare şi musculare.
Indigestia această problemă de sănătate care poate avea urmări tragice poate fi
combătută prin: mese reduse cantitativ, mestecarea minuţioasă a alimentelor şi repaus
postprandial în poziţie şezândă.

5. Fiziologia bătrâneţii

Îmbătrânirea fiziologică este îmbătrânirea normală, lentă dar continuă, asincronă,


eterogenă şi permite atingerea unei vârste înaintate în condiţiile dificultăţilor de
adaptabilitate. (Rugina, V. 1986, p. 350)
După modalitatea desfăşurării proceselor de senescenţă, mulţi autori (Ileana Antohe,
Mihaela Carmen Fermeşanu, 2003, p. 94), împart îmbătrânirea în două tipuri: îmbătrânirea
primară sau fiziologică şi îmbătrânirea secundară sau patologică. Îmbătrânirea primară este
un proces universal, progresiv, decremental, intrinsec organismului uman. Acest tip de
îmbătrânire produce o serie de modificări structurale, celulare şi extracelulare, cu consecinţe
negative supra aspectului fizic şi funcţional al organismului.

5.1. Modificările structurale legate de vârstă

Este clar că firescul, normalul vârstnicului, corespunde într-un alt plan, normalului
vârstei adulte. Aceasta deoarece biologic vorbind, bătrâneţea este o etapă a vieţii care în
anumite condiţii este caracterizată de involuţie. După vârsta de 60 de ani parametrii
funcţionali ai îmbătrânirii normale „se înscriu în valori care asigură homeostazia
organismului, iar pe plan clinic generează starea de bine somato-psihică, ce defineşte starea
de sănătate. Indicatorii morfo-funcţionali corespunzători stării de sănătate ai vârstnicului
definesc fiziologia bătrâneţii” (Aslan, Ana, 1986, p. 482). Una din trăsăturile esenţiale ale
cadrului biochimic de îmbătrânire normal la persoanele de vârsta a treia este scăderea
capacităţii de adaptare în condiţii de stres. Există autori care cred că orice înaintare în vârstă
este o îmbătrânire. „Bătrâneţea începe încă din copilărie, dacă nu odată cu însăşi conceperea
individului” (Parhon, I. C., 1955, p. 8). În îmbătrânire există aspecte biologice, psihice,
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

sociale, iar după aceşti autori s-ar putea vorbi de un declin încă de la naştere, deoarece încă
din acest moment scade acuitatea senzorială sau viteza de cicatrizare a plăgilor.
Indicatorii aparatului cardio-vascular arată că cea mai importantă modificare de vârstă
este dificultatea inimii vârstnicului de a se adapta la efort. Efortul este cel care duce la
scăderea debitului cardiac, la creşteri ale valorii tensionale, ceea ce de cele mai multe ori
poate duce la deces. Examenele anatomopatologice arătând ca doar 28% din cei decedaţi au o
inimă normală.
Modificările involutive de vârstă sunt cele care determină bolile cardiovasculare
caracteristice la bătrâni, insuficienţa cardiacă, infarctul miocardic şi unele tulburări de ritm şi
conducere.
La nivelul creierului procesele de îmbătrânire încep deja de la 25-27 de ani. Odată cu
uzarea neuronilor şi scăderea capacităţii de adaptare şi reglare îşi face apariţia atrofierea
normală a emisferelor cerebrale şi a cerebelului.
Aparatul reproductiv intră în perioada de menopauză pentru femei şi andropauză la
bărbaţi. Încetare funcţiei ovariene demonstrează îmbătrânirea unui sistem fiziologic pentru
femei. După vârsta de 30-35 de ani nivelul hormonilor sexuali încep sa scadă, ducând la
diferite afecţiuni ale capacităţii de reproducere.
La nivel renal modificările sunt cele care duc la scăderea funcţiei renale cu retenţie de
substanţe toxice.
Reducerea forţei musculare este un prim semn de îmbătrânire. Acest lucru se
întâlneşte adesea la bărbaţi, şi se manifestă după 30 de ani, în mod special la persoanele fără
antrenament muscular.
Ţesutul osos este cel care suferă procese de atrofiere, de decalcifiere şi de
demineralizare, ceea ce duce la deformări ale scheletului. Articulaţiile sunt cuprinse în
procese de artroză, mişcările devenind foarte dureroase iar musculatura îşi pierde din forţă şi
elasticitate.
Sistemul imunitar suferă si el modificări importante la persoanele de vârsta a treia.
Scăderea controlului imunitar este apreciată ca o cauză a procesului de senescenţă.
La nivelul organelor de simţ, ochiul şi urechea sunt cele care pot suferi importante
modificări. Pe bună dreptate se poate spune că „ochiul poate fi mai bătrân sau mai tânăr decât
vârsta cronologică”. Mulţi dintre vârstnici sesizează progresiv o diminuare a acuităţii
auditive. Uscăciunea şi opacitatea cristalinului, depigmentarea irisului sunt aspecte
fiziologice ale ochiului vârstnic. Pielea este un organ vizibil „pe care se marchează destul de
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

fidel trecerea timpului şi înaintarea în vârstă” (Săhleanu, V., 1971, p. 46). Modificările apar la
nivelul întregului trup, atât în interior cat şi în exterior la organele de simţ.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

6. Sănătatea şi îmbătrânirea

Bătrâneţea este definită ca „etapă terminală a vieţii, inclusiv a rutinei profesionale


active” (Şchiopu Ursula, 1997, p. 108). Autorii Dicţionarului de psihologie sunt de părere că
datorită schimbărilor nivelului de trai, revoluţiei medicale, a igienei preventive şi a vieţii
active mai complexe, durata vieţii active a crescut în diferite ţări şi bătrâneţea a devenit o
vârstă mai activă şi mai angajată social decât înainte cu 50, 60 de ani. Fiind o perioadă de
involuţie şi deteriorare inegală dar progresivă, bătrâneţea se caracterizează printr-o scădere
sinuoasă pe lângă capacităţile vitale, fizice şi biologice şi a celor psihice. Între 65 – 70 de ani
se consumă o perioadă de adaptare legată de ieşirea din profesie. Între 70 – 80 de ani se
instalează treptat bătrâneţea propriu-zisă, după 80 de ani se intră în bătrâneţea avansată până
la 90 de ani, iar după aceea are loc marea bătrâneţe.
Pentru evitarea îmbătrânirii precoce este necesar un mod cumpătat de viaţă şi muncă
la vârstele tinere şi adulte, de asigurarea condiţiilor adecvate de viaţă la bătrâneţe şi
rezolvarea problemelor de natură medico-sociale. (Rugina, V., 1986, p. 355)
Prin asigurarea condiţiilor adecvate de viaţă la bătrâneţe autorul Rugina V. se referă la
menţinerea bătrânului în propriul său mediu, cu sau lângă familia copiilor, şi nu izolarea într-
un grup. Asigurarea unui venit care să-i ofere o oarecare independenţă, pregătirea din timp
pentru pensionare şi accesul ulterior pentru continuarea preocupărilor profesionale şi sociale
proporţional cu capacitatea restantă. De asemenea asigurarea condiţiilor de locuit şi
posibilităţilor de circulaţie adecvate situaţiilor particulare - handicap sau infirmităţi, accesul
la tehnici şi utilităţi simple şi ieftine – cărţi şi ziare cu litere mai mari, îmbrăcăminte şi
încălţăminte adecvată, cluburi pentru activităţi de destindere.
Familia, legăturile sociale şi munca sunt necesare bătrânului pentru asigurarea
sentimentului de valoare şi utilitate a muncii sale, menţinerii bunăstării materiale şi psihice,
precum şi pentru asigurarea sprijinului material, moral, a îngrijirilor generale sau a sănătăţii.
Îmbătrânirea nu mai este considerată ceva de la sine înţeles, progresele în domeniul
medicinii şi ale nutriţiei, au dovedit, că o mare parte, din ceea ce se considera odinioară a fi
inevitabil în privinţa îmbătrânirii, poate fi contracarat sau încetinit. În medie oamenii trăiesc
până la vârste mult mai înaintate decât în urmă cu un secol.
„Bătrâneţea nu poate fi identificată cu starea precară a sănătăţii sau cu neputinţa, dar
vârsta înaintată comportă din ce în ce mai multe probleme de sănătate” (Giddens, A., 2001, p.
149). Cele mai grave afecţiuni însă se datorează pierderilor sociale şi economice, cum sunt
pierderea rudelor şi prietenilor, separarea de copii şi pierderea locului de muncă.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

„Îmbătrânirea corpului uman este afectată de influenţe sociale dar bineînţeles este guvernată
de factori genetici” (Giddens, A., 2001, p. 149). LaRousse, dicţionarul de medicină,defineşte
îmbătrânirea ca „o slăbire naturală a facultăţilor fizice şi psihice cauzate de înaintarea în
vârstă”, aduce în discuţie existenţa a două abordări teoretice ce pot sa justifice îmbătrânirea
fizică.
Teoriile zise sohastice admit ca principiu că mecanismul îmbătrânirii ar fi legat de
hazard. Printre aceste teorii se pot distinge: teoria cotelor (fiecare organism ar dispune la
naştere de un stoc de energie de consum şi ar muri atunci când aceasta este epuizată); teoria
radicalilor liberi (îmbătrânirea ar fi cauzată de efectele nocive ale radicalilor liberi, substanţe
toxice, elaborate prin metabolismul celular, normal); teoria erorilor catastrofice (care explică
îmbătrânirea printr-o acumulare de erori succesive în viteza proteinelor, sfârşind cu moartea
celulelor) şi teoria orologiilor biologice (bazată pe ideea unei îmbătrâniri a organelor sub
controlul sistemului hormonal sau imunitar). Totuşi până în prezent nici una dintre aceste
teorii nu a fost confirmată.
Teoriile genetice care admit existenţa genelor de longevitate de viaţă pentru o specie
dată (120 de ani la om). Deşi recent au fost identificare două gene ale longevităţii, profilul
genetic al longevităţii umane este încă departe de a fi definit, mecanismele şi consecinţele
îmbătrânirii biologice rămân în cea mai mare parte misterioase. Toate teoriile sunt
controversate.

7. Clasificare pe grupe de vârstă în geriatrie

Simpozionul Canadian de Geriatrie-1998 - vorbeşte de o clasificare a vârstnicilor pe


trei grupe de vârstă (Hurjui, I., 2004, p. 52):
1. 65-74 ani – grupa bătrân-tânăr; aici funcţia este păstrată, mai ales capacitatea
ideatică şi activitatea culturală.
2. 75-85 ani – grupa bătrân-matur; există o instabilitate fiziologică dar şi a
funcţionalităţii unor aparate şi sisteme, având caracteristic marea diversitate individuală; la
cei anterior sănătoşi se adaugă o patologie.
3. Peste 85 ani – grupa bătrân-bătrân; aceasta a crescut de trei ori numeric, faţă de
prima grupă, în ultimii 20 de ani.
Simpozionul de Geriatrie de la Bucureşti-1988 – aduce în atenţie o altă grupare pe
vârste ale bătrâneţii:
1. Vârsta mijlocie sau de „tranziţie” – 40-60 ani.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

2. Perioada vârstnică – 65-74 ani.


3. Bătrâneţe – 75-90 ani.
4. Longevitate – peste 90 ani.
În alte clasificări, se consideră longevivi şi peste 85 de ani. O altă clasificare din 1988
este următoarea:
1. 65-74 ani – „trecerea spre bătrâneţe”, se consideră esenţială pentru calitatea vieţii
supravieţuirea cuplului; în această etapă medicii spun că este nevoie de un consult medical de
aproximativ 40 de minute, bolnavul trebuie să se dezbrace singur, astfel se poate observă
dificultatea de a se dezbrăca, îşi face apariţia tremuratul mâinilor
2. 75-85 ani – „bătrâneţe medie”, este de remarcat schimbul de relaţii din cadrul gupei
de vârstă şi a celor dintre generaţii; această perioadă este considerată „ vârful conflictelor
dintre generaţii”, integrarea socială este din ce în ce mai puţin accesibilă.
3. Peste 85 ani – „marea bătrâneţe” (longevitatea), această etapă ar fi generativă de
stări tensionale familiale şi subfamiliale; aici relaţiile sociale se restrâng la maximum.
În concluzie:
1. 55-64 ani: presenescenţă;
2. 65-74 ani: vârsta a treia;
3. 75-85 ani: vârsta a patra (bătrâneţe medie);
4. Peste 85 de ani: vârstnic, „ bătrân” ( longeviv).
Perioada vârstnică nu poate fi încadrată, de toate societăţile, intre anumite limite fixe.
Ea poate varia, aşa cum în societăţile antice debutul bătrâneţii era pe la 60 de ani, în
societăţile tradiţionale „bătrân” era considerată persoana de 40-50 de ani. În secolul al XIX-
lea, bătrâneţea era plasată între 50-70 de ani: prima bătrâneţe 70-84 de ani, şi a doua
bătrâneţe: 85-100 de ani. Pentru sociologii americani, bătrâneţea presupune: perioada
imediată pensionării, retragerea din viaţa activă: 65-74 de ani, şi perioada de după 75 de ani.
D. Rene clasifică astfel bătrâneţea ca perioadă de regres a organismului şi care se
încheie cu moartea: perioada vârstnică - 60-75 de ani, perioada propriu-zisă - peste 75 de ani,
longevivi – peste 85-90 de ani, marii longevivi/centenarii – cei care ating 100 de ani (Duda
René, 1983, p. 81-82).

8. Longevitatea si marii longevivi

Majoritatea studiilor susţin că omul face parte dintre fiinţele care trăiesc relativ mult.
Recordurile de viaţă lungă ale oamenilor au fost privite totdeauna ca adevărate curiozităţi şi
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

consemnate în cronicele timpului. Din păcate tot mai mulţi specialişti (Duda René, 1987, p.
5) sunt de părere că longevitatea se află într-o continuă scădere, ceea ce înseamnă că
societatea modernă nu a adus condiţii prea favorabile pentru o viaţă prelungită.
„Longevitatea, în mod deosebit sub forma ei activă,nu ni se oferă; ea trebuie cucerită.
De fapt, a şti să o cucereşti, a şti să îmbătrâneşti, este deopotrivă o ştiinţă şi o artă” (Aslan
Ana, 1986, p. 501).
După datele pe care le avem, se pare că omul care a trăi cea mai lungă viaţă a fost un
agricultor din Ungaria, care în 1724 când a murit avea 185 de ani. Viaţa cea mai lungă a unei
femei a fost de 180 de ani, care trăia în URSS. Cuplul cu cea mai lungă căsnicie din câte se
cunosc, a locuit tot în Ungaria şi aveau 147 de ani de căsnicie, cu o vârstă de 172 de ani ai
bărbatului şi 164 de ani ai soţiei. O altă curiozitate a timpului o reprezintă un norvegian,
despre care se spune că atunci când a murit, în anul 1797, la vârsta de 160 de ani, a lăsat o
văduvă tânără şi un şir întreg de copii, dintre care cel mai mare avea 103 ani, iar cel mai mic
9 ani. Un alt ţăran, din Anglia care a murit în etate de 152 de ani, în timpul lungii sale vieţi
petrecută în munci grele, la tronul Angliei s-au schimbat 12 regi. În URSS recensământul din
1959 a arătat că numărul celor care au atins vârsta de 100 de ani este de peste 20 de mii, iar
cei ce au trecut de 150 de ani sunt în număr de 17. În ţara noastră longevitatea are mai puţini
ani, astfel că în Dorohoi în anul 1960, o femeie a atins vârsta de 111 ani, iar fratele ei de 109
ani.
Se pune întrebarea care este durata firească, naturală a vieţii omului? Ca şi răspuns,
savanţii au ajuns la concluzia că ea trebuie să fie de 100-150 de ani. În mod obişnuit însă
majoritatea dintre oameni trăiesc mult mai puţin (Zaharia, N., 1962, p. 9).
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

9. Bătrâneţe reuşită

În societatea tradiţională o bătrâneţe reuşită avea cel care reuşea să ocupe un loc în
comunitate, astfel bătrâneţea reuşită era marcată prin apogeul statutului pe care îl putea
dobândi cineva. În societatea noastră pensionarea şi explozia demografică nu mai permite
acest lucru. Astăzi tot mai mulţi autori pun accent pe latura spirituală a omului pentru a-şi
asigura o bătrâneţe reuşită. Bătrânii trebuie să recurgă la resursele lor interioare, devenind
mai puţin interesaţi de avantajele oferite de viaţa socială. Pentru o bătrâneţe reuşită trebuie sa
uităm că în această etapă trupul intră într-o perioadă de regres şi să acordăm minţii şi
sufletului importanţă majoră. „Cei aflaţi la vârsta pensionării pot descoperi o renaştere în
cadrul a ceea ce s-a numit vârsta a treia, în care începe o noua fază de educaţie” (Giddens, A.,
2001, p. 51). Pe bună dreptate susţine Giddens că începe o nouă fază de educaţie dacă luăm în
considerare cunoscuta zicală: omul cât trăieşte învaţă!
Cu toate că morbiditatea şi mortalitatea cresc constant cu vârsta, mulţi vârstnici pot să
se bucure de o viaţă plină şi activă. Proporţia acestora scade lent de la aproximativ 95 % la 65
de ani până la aproximativ 85% la 80 de ani şi la 70% sau mai mult la 90 de ani. Aceasta
înseamnă că vârsta înaintată nu trebuie să inspire teamă în majoritatea cazurilor, ea fiind o
perioadă care permite individului să se bucure din plin de fiecare moment, o perioadă în care
ambiţiile nerealizate pot fi atinse.
Există puţine studii care să fi analizat vârstnicul în mediul său, la el acasă, acolo unde
el nu este dependent, nu este încadrat în nici o grilă de handicap şi unde se luptă singur cu
tratarea numeroaselor boli ce apar treptat în viaţa sa. Bătrânii de genul acesta sunt cei care de
cele mai multe ori, cunosc frumosul sentiment de bătrâneţe reuşită. Ei au ales o alte cale de a
risipi teama de bătrâneţe „descoperindu-i avantajele şi de a-i da o bună folosinţă” (Săhleanu,
V., 1971, p. 70).
Societatea de azi îl vede pe vârstnic ca pe un pisălog şi un veşnic nemulţumit,
uitându-i valoarea şi înţelepciunea sa. Uită ca şi vârstnicul are dreptul de a-şi face planuri de
viitor şi că nu trebuie să se mulţumească cu puţin, mai ales când bătrânul a muncit toată viaţa
şi nu a fost niciodată client al serviciilor sociale. Cu toate acestea nu ne este străină imaginea
bătrânului aşteptând la poartă, să treacă poştaşul pentru ai aduce umila pensie. Vârstnicii sunt
cele mai resemnate fiinţe de pe pământ, ca şi cum nu ar fi de ajuns bătrâneţea ei însăşi, mai
trebuie să intervină şi societatea în al demoraliza pana la ultima suflare. Chiar şi aşa
persoanele de vârsta a treia, în înţelepciunea lor, ştiu să rabde şi să-şi facă viaţa suportabilă
pentru a avea o bătrâneţe reuşită.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

10. Tipuri de îmbătrânire

Pentru a putea defini tipurile de îmbătrânire trebuie să avem în vedere mai întâi
vârstele omului. Majoritatea autorilor au definit vârstele raportându-se la timpul cronologic,
la biologicul, psihologicul şi socialul persoanei umane (Şoitu, C.).
Vârsta cronologică este dată de numărul de ani care au trecut de la naşterea persoanei.
În mod normal se consideră vârsta cronologică drept sinonimă conceptului de vârstă.
Vârsta biologică reprezintă descrierea vârstei individului în termeni de sănătate
biologică/somatică. Determinarea vârstei biologice presupune cunoaşterea capacităţii
funcţionale a organelor şi sistemelor vitale ale persoanei. Capacitatea funcţională a unui
individ poate fi mai bună sau mai rea decât a altuia de aceeaşi vârstă. Cu cât vârsta biologică
este mai mică cu atât creşte speranţa de viaţă a persoanei în cauză.
Vârsta psihologică este determinată de capacitatea de adaptare a individului raportată
la cea a altor indivizi de aceeaşi vârstă cronologică. Cei care se adaptează mai bine şi mai
repede – prin învăţare, rezolvare de probleme, decizie, controlul emoţiilor, motivare, etc. –
decât cei de aceeaşi vârstă este considerat a fi mai tânăr, din punct de vedere psihologic.
Vârsta socială se referă la rolurile sociale şi expectanţele legate de vârsta unei
persoane.
Dicţionarul LaRousse de Medicină ne explică înţelegerea cuvântului de îmbătrânire
naturală şi îmbătrânire patologică (Burlacu, E.-I.,1998). Dogma declinului inevitabil al
marilor funcţii ale organismului pe măsura înaintării în vârstă (debit cardiac, funcţionarea
cerebrală, etc.) este actualmente repusă în discuţie: scăderea performanţelor fiziologice
constatată la subiecţii în vârstă nu ilustrează doar o îmbătrânire normală, ci şi patologii
supraadăugate (îmbolnăvirea patologică sau senilitatea). Astfel pentru un organ dat, studiul
„populaţiilor curate”1 rată că nu totdeauna are loc o scădere a performanţelor concomitente cu
înaintarea în vârstă. Unele lucrări au arătat îndeosebi că debitul cardiac al subiecţilor în
vârstă, în deosebi la boli cardiace nu este mai scăzut decât cel al adulţilor tineri, deşi
mecanismele care permit menţinerea unui debit cardiac normal variază cu vârsta. Dicţionarul
mai aduce în discuţie şi termenul de îmbătrânire fiziologică. Modificările corpului şi mediului
familial, afectarea identităţii sociale pe care o impune pensionarea, fragilizează subiectul
vârstnic care, concomitent, trebuie să efectueze o activitate de rutină, dar trebuie să găsească

1
Grupul de subiecţi în vârstă care nu include nici un individ suspect să fie atins de vreo boală a organului
studiat.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

şi forţă de a investi în noi poli de interes. Orice nouă dificultate (decesul partenerului de viaţă,
probleme financiare, boala), survenind în acest context poate duce la o pierdere a respectului
de sine care devine insuportabilă.
Alte tipuri de îmbătrânire pot fi îmbătrânirea prematură caracterizată de o
morfofiziologie mai avansată decât vârsta cronologică a individului. Îmbătrânirea accelerată
în care ritmul de îmbătrânire biologică este rapid în relaţie cu anumite situaţii, de exemplu
pensionarea. Îmbătrânirea patologică constă în îmbătrânirea marcată de unele boli,
traumatisme sau sechele.
De asemene mai sunt de deosebit două tipuri de bătrâneţe: una care apare târziu, la
vârste foarte înaintate ş care se manifestă prin scăderea treptată şi armonioasă a tuturor
activităţilor, fiind bătrâneţea normală, firească şi fiziologică. Cea dea doua apare relativ
timpuriu, la 60-70 de ani,cu tulburări ale vaselor inimii, sistemului nervos, glandelor cu
secreţie internă, fiind reprezentată de o îmbătrânire precoce, anticipată, nefirească. Aceasta
poate fi considerată boală, iar după unii autori se numeşte senilitate (Zaharia, N., 1962, p. 43).
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Capitolul II

SERVICII INSTITUŢII ŞI PRESTAŢII PENTRU PROTECŢIA PERSOANEI DE


VÂRSTA A TREIA

1. Ocrotirea socială şi medicală a persoanei de vârsta a treia

1.1. Evoluţia serviciilor socio-medicale a persoanei de vârsta a treia

După primul Război Mondial în multe ţări din Europa pensia privată, suplimentară, a
avut un rol important în viaţa tuturor pensionarilor. Pensiile de stat erau prea mici, în cele mai
multe cazuri, pentru a asigura supravieţuirea unui individ sau chiar a unui cuplu. Siguranţa
socială în faza de încetare a activităţii, din ultima treime a vieţii, a devenit după 1945 una
dintre problemele principale ale statului social modern. (Cornrad, C., 2002, pp. 225-226).
Pe plan mondial, ONU şi instituţiile sale de specialitate, în mod deosebit OMS, dar şi
alte organizaţii nonguvernamentale se ocupă de stimularea unei atitudini globale şi a unui
interes general pentru rezolvarea problemelor complexe ce le ridică fenomenul de creştere a
numărului şi ponderii vârstnicilor în toate ţările lumii. În acest scop încă din anul 1982, OMS
a ales ca temă anuală „Redaţi viaţă bătrâneţii”, iar ONU a avut la Viena Adunarea Mondială a
Naţiunilor Unite în problema îmbătrânirii populaţiei.
Creşterea populaţiei de vârstnici din întreaga lume a adus cu ea o serie de probleme de
ordin social, economic şi ştiinţific. Acest lucru a determinat OMS ca în anul 1988 să
considere vârstnicii şi îmbătrânirea printre primele cinci probleme majore ale lumii, alături de
bolile cardiovasculare, cancer, SIDA şi alcoolism.
În al VII-lea program general de lucru al OMS pentru perioada 1984-1989, avea
înscris ca program distinct „protecţia şi promovarea sănătăţii grupelor particulare de
populaţie”. Prin acest program OMS viza să obţină cunoaşterea şi începerea rezolvării
problemelor particulare ale vârstnicilor în orice colectivitate teritorială prin integrarea socială
a unui program propriu şi prin încurajarea tradiţiilor culturale ce favorizează păstrarea
bătrânilor în familie şi mediul său. Prin aceasta se urmărea crearea mijloacelor minime de
existenţă, adaptarea locuinţei, a alimentaţiei, transportul şi serviciilor publice, asigurarea
asistenţei medicale şi sociale.
Drepturile persoanelor de vârsta a trei au fost impuse din 1976 ceea ce nu înseamnă
însă că ele sunt respectate în toate ţările, dimpotrivă tot mai multe societăţi le ignoră. Câteva
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

dintre aceste drepturi constau în: dreptul la îngrijire medicală, dreptul la religie, dreptul la
prevenirea dependenţei, dreptul la ocrotire de către personal calificat, dreptul la ocrotire
legală, dreptul de a alege locul şi mocul de viaţă, dreptul la susţinere familială şi comunitară
(Venera Bucur, Adina Maciovan, 2003, p. 913).

1.2. Serviciile sociale şi medicale ale vârstnicilor în România

În România, ocrotirea socială a bătrânilor şi a sănătăţii lor se realizează de către stat în


cadrul unui amplu sistem organizatoric general şi special prin măsuri generale complexe
economice, culturale şi sanitare, prin sistemul de asistenţă socială şi prin asistenţă medicală.
În societatea contemporană „protecţia persoanei în vârstă înseamnă protecţia pensionarului, a
unui minoritar cu totul particular”. (Miftode, V., 2004, p. 164).
Uniunea Europeană este cea care impune tot mai mult ca România să se alinieze
alături de celelalte state şi în privinţa ocrotirii şi asigurării sociale. Astfel măsurile complexe
cu caracter general luate de către stat se întreprind printre programele de dezvoltare
economică şi socială pentru îmbunătăţirea continuă a nivelului de trai material şi spiritual,
pentru promovarea, apărarea şi refacerea sănătăţii, pentru creşterea longevităţii şi calităţii
vieţii vârstnicilor.
Sistemul general de asigurare socială este cel ce se ocupă cu asigurările sociale de
stat, dar şi cu alte servicii sociale.
Asigurările sociale de stat reprezintă un sistem de asigurare materială a oricărui
individ aflat în câmpul muncii, în caz de pierdere temporară sau definitivă a capacităţii de
muncă, în caz de bătrâneţe şi de pierdere a susţinătorului, prin acordarea de fonduri în acest
scop.
Drepturile de asigurare socială sunt înscrise şi asigurate de Constituţia României în
art. 34 alineatul 32.
Direcţiile schimbării în protecţia persoanelor vârstnice sunt sesizate în România, cu
preponderenţă în domeniul pensiilor şi al beneficiilor sociale. Astfel reforma pensiilor
prevede acţiuni pe trei nivele: sistemul public de pensii, fondurile universale de pensii şi
schemele de pensii suplimentare opţionale (Gîrleanu-Şoitu, Daniela, 2006, p. 171).

2
Art. 34(3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente,
maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte
măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Tipurile de prestaţii pentru pensionari în cazul tuturor ţărilor sunt: pensia de vârstă, de
invaliditate şi pensia de urmaş. Pentru obţinerea pensiei de bătrâneţe, vârsta minimă variază
de la 55 la 65 de ani pentru femei şi de la 60 la 70 de ani pentru bărbaţi. Pentru obţinerea
pensiei de invaliditate se pune condiţia încadrării într-un anumit grad de invaliditate calculat.
Pentru obţinerea pensiei de urmaş, condiţia esenţială e legată de perioada şi cuantumul
contribuţiei defunctului. Alte drepturi şi asigurări sociale sunt bilete cu preţ redus pe calea
ferată şi biletele de transport balnear.
O statistică privind numărul total al pensionarilor din România ne arată că, în 1970, de
2 642 000, în 1987de 3 260 000, iar în 2004, de 6 069 787. În ceastă categorie însemnată o au
pensionarii care au lucrat în instituţii de stat, numărul loc crescând în aceeaşi perioadă de la
116 500 la 2 105 600, respectiv la 4 596 522, în vreme ce acela al persoanelor vârstnice ca au
fost membri CAP a scăzut într-o primă etapă: de la 1 281 000la 1 002 000, datorită ridicării
limitei de vârstă pentru pensionare, pentru ca în 2004 media să fie de 1 473 265 de pensionari
agricultori (Gîrleanu-Şoitu, Daniela, 2006, p. 183).
Legea 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă sociala prezintă în art. 2 că
asistenţa sociala, componentă a sistemului de protecţie socială, reprezintă ansamblul de
instituţii si măsuri prin care statul, autorităţile publice ale administraţiei locale si societatea
civilă asigură prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare sau permanente ale
unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluderea sociala a unor persoane.
Aceeaşi lege continuă cu art. 3 unde găsim prezentat obiectivul asistenţei sociale, şi
anume protejarea persoanelor care, datorită unor motive de natură economică, fizică, psihică
sau socială, nu au posibilitatea sa îşi asigure nevoile sociale, să îşi dezvolte propriile
capacităţi şi competenţe pentru integrare socială.
La art. 6 a legii privind Sistemul naţional de asistenţă socială găsim principiile
generale pe care se întemeiază asistenţa social: 1. respectarea demnităţii umane, potrivit
căruia, fiecărei persoane ii este garantată dezvoltare libera si deplina a personalităţii; 2.
universalitatea, potrivit căruia fiecare persoană are dreptul la asistenţă socială, în condiţiile
prevăzute de lege; 3. solidaritatea socială, potrivit căruia comunitatea participa la sprijinirea
persoanelor care nu îşi pot asigura nevoile sociale, pentru menţinerea si întărirea coeziunii
sociale;
4. parteneriatul, potrivit căruia instituţiile publice si organizaţiile societăţii civile cooperează
în vederea organizării si dezvoltării serviciilor sociale; 5.subsidiaritatea, potrivit căruia statul
intervine atunci când iniţiativa locală nu a satisfăcut sau a satisfăcut insuficient nevoile
persoanelor.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

La nivel central instituţia care se ocupă cu legiferarea şi asigurarea drepturilor privind


asistenţa socială este reprezentată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Familiei.
Persoanele vârstnice au dreptul la asistenta sociala, in raport cu situaţia socio-
medicală şi cu resursele economice de care dispun. Persoanele vârstnice care beneficiază de
asistenta sociala au dreptul si la alte forme de protecţie socială3.
În legea 17/2000, art. 1(4), ni se spune că sunt considerate persoane vârstnice,
persoanele care au împlinit vârsta de pensionare stabilita de lege.
În România beneficiază de serviciile şi prestaţiile asistenţei sociale persoana vârstnică
care se găseşte în una dintre următoarele situaţii:
1. nu are familie sau nu se afla in întreţinerea unei sau unor persoane obligate la
aceasta, potrivit dispoziţiilor legale in vigoare;
2. nu are locuinţă şi nici posibilitatea de a-şi asigura condiţiile de locuit pe baza
resurselor proprii;
3. nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea
îngrijirii necesare;
4. nu se poate gospodări singură sau necesita îngrijire specializată;
5. se află în imposibilitatea de a-şi asigura nevoile socio-medicale, datorită bolii ori
stării fizice sau psihice.
Formele de serviciile comunitare pentru persoanele vârstnice au în vedere: îngrijirea
temporara sau permanentă la domiciliu; îngrijirea temporara sau permanenta intr-un cămin
pentru persoane vârstnice; îngrijirea in centre de zi, cluburi pentru vârstnici, case de îngrijire
temporara, apartamente si locuinţe sociale. Aceste forme de îngrijire se realizează doar cu
consimţământul vârstnicului iar în situaţia în care starea de sănătate a persoanei vârstnice nu
permite obţinerea consimţământului acesteia, pentru acordarea îngrijirilor decizia se ia de
serviciul social al consiliului local sau de direcţia de asistenţă socială din cadrul direcţiilor de
muncă, solidaritate sociala si familie judeţene şi a municipiului Bucureşti, pe baza anchetei
sociale si a recomandărilor medicale făcute de medicul de familie, prin consultarea şi a
medicului specialist, cu acceptul rudelor de gradul I ale persoanei respective sau, in lipsa
acestora, cu acceptul unui alt membru de familie.
Tipurile de serviciile comunitare asigurate persoanelor vârstnice la domiciliu
garantate prin lege sunt: servicii sociale privind, îngrijirea persoanei, prevenirea
marginalizării sociale si sprijinirea pentru reintegrarea socială, consiliere juridica si

3
Art. 1(3) Persoanele vârstnice care beneficiază de asistenţă socială au dreptul si la alte forme de protecţie
sociala, in condiţiile legii.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

administrativa, sprijin pentru plata unor servicii si obligaţii curente, îngrijirea locuinţei si
gospodăriei, ajutor pentru menaj, prepararea hranei; servicii socio-medicale privind, ajutorul
pentru realizarea igienei personale, readaptarea capacităţilor fizice si psihice, adaptarea
locuinţei la nevoile persoanei vârstnice si antrenarea la activităţi economice, sociale si
culturale, precum si îngrijirea temporara in centre de zi, aziluri de noapte sau alte centre
specializate; servicii medicale, sub forma consultaţiilor şi îngrijirilor medicale la domiciliu
sau in instituţii de sănătate, consultaţii şi îngrijiri stomatologice, administrarea de
medicamente, acordarea de materiale sanitare şi de dispozitive medicale.
Serviciile comunitare asigurate persoanelor vârstnice in cămine sunt: servicii sociale, care
constau în ajutor pentru menaj; consiliere juridică şi administrativă; modalităţi de prevenire a
marginalizării sociale şi de reintegrare socială în raport cu capacitatea psihoafectivă; servicii
socio-medicale, care constau în: ajutor pentru menţinerea sau readaptarea capacităţilor fizice
ori intelectuale; asigurarea unor programe de ergoterapie; sprijin pentru realizarea igienei
corporale; servicii medicale, care constau în: consultaţii şi tratamente la cabinetul medical, în
instituţii medicale de profil sau la patul persoanei, dacă aceasta este imobilizata; servicii de
îngrijire-infirmerie; asigurarea medicamentelor; asigurarea cu dispozitive medicale;
consultaţii şi îngrijiri stomatologice.
Accesul unei persoane vârstnice în cămin se face avându-se in vedere următoarele
criterii de prioritate:
1. necesită îngrijire medicală permanentă deosebită, care nu poate fi asigurată la
domiciliu;
2. nu se poate gospodări singură;
3. este lipsită de susţinători legali sau aceştia nu pot sa îşi îndeplinească obligaţiile
datorită stării de sănătate sau situaţiei economice şi a sarcinilor familiale;
4. nu are locuinţă şi nu realizează venituri proprii.
Căminul pentru persoane vârstnice este instituţia de asistenţă socială cu personalitate
juridică, înfiinţată, organizată şi finanţată potrivit dispoziţiilor legii 17/2000. Căminele
asigura condiţii corespunzătoare de găzduire şi de hrană, îngrijiri medicale, recuperare si
readaptare, activităţi de ergoterapie si de petrecere a timpului liber, asistenţă socială şi
psihologică.
Căminele de bătrâni din România funcţionează cu secţii pentru persoane dependente;
persoane semi dependente şi persoane care nu sunt dependente.
Principalele obiective ale unui cămin pentru persoane vârstnice din România sunt:
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

1. să asigure persoanelor vârstnice îngrijite maximum posibil de autonomie şi


siguranţă;
2. să ofere condiţii de îngrijire care să respecte identitatea, integritatea şi demnitatea
persoanei vârstnice;
3. să permită menţinerea sau ameliorarea capacităţilor fizice si intelectuale ale
persoanelor vârstnice;
4. să stimuleze participarea persoanelor vârstnice la viaţa socială;
5. să faciliteze si să încurajeze legăturile interumane, inclusiv cu familiile persoanelor
vârstnice;
6. să asigure supravegherea şi îngrijirea medicală necesară, potrivit reglementarilor
privind asigurările sociale de sănătate;
7. să prevină şi să trateze consecinţele legate de procesul de îmbătrânire.
În asigurarea sănătăţii vârstnicilor, concomitent cu încurajarea lor la activităţi
ocupaţionale, OMS recomanda în primul rând dezvoltarea formelor adecvate de îngrijire
primară a sănătăţii şi folosirea spitalizării în situaţii strict necesare pentru perioade de scurtă
durată.
Nevoile persoanelor vârstnice se evaluează prin ancheta sociala care se elaborează pe
baza datelor cu privire la afecţiunile ce necesită îngrijire specială, capacitatea de a se
gospodări şi de a îndeplini cerinţele fireşti ale vieţii cotidiene, condiţiile de locuit, precum şi
veniturile efective sau potenţiale considerate minime pentru asigurarea satisfacerii nevoilor
curente ale vieţii. Aceste nevoi pot fi de natura medicală, socio-medicală, sau psihoafectivă,
şi se stabilesc pe baza grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, care
prevede criteriile de încadrare în grade de dependenţă.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

1.3. Îngrijirea comunitară şi instituţionalizată a persoanelor de vârsta a treia

Persoanelor vârstnice le sunt oferite în cadrul comunităţii diverse activităţi înafara


casei, organizate de centre pentru vârstnici, cluburi: activităţi sociale şi de sănătate,
asigurarea mesei de seară sau programe de asistenţă de zi.
Odată cu pensionarea şi reducerea veniturilor, pentru mulţi vârstnici se pune problema
schimbării locuinţei. În ţările dezvoltate, pentru vârstnicii defavorizaţi socioeconomic există
posibilitatea mutării într-o locuinţă comunitară, există chiar cartiere speciale pentru vârstnici,
cu facilităţi pentru cumpărături şi centre de asistenţă de sănătate.
În ţările dezvoltate economic există comunităţi speciale pentru vârstnici, care oferă
apartamente de bloc sau case pentru pensionari, menite să le asigure acestora atât
independenţa, cât şi socializarea. În cadrul acestor comunităţi nu sunt oferite servicii
medicale.
Comunităţi de îngrijire sunt comunităţi speciale de locuinţe pentru vârstnici, care
asigură în plus asistenţă de sănătate, în condiţiile unei vieţi independente a bătrânilor.
Azilele/casele de îngrijire sunt instituţii private sau de stat care oferă o gamă largă a
serviciilor de îngrijire, asigurate de un personal medical specializate în nursing gerontologic
şi reabilitare. Aceste instituţii nu asigură asistenţă medicală pentru condiţiile acute. Costurile
instituţionalizării sunt suportate de familie sau de sistemul asigurărilor sociale, în funcţie de
tipul caselor de îngrijire şi structura sistemului naţional de asigurări de sănătate.
Aproximativ 5% din vârstnicii din SUA sunt îngrijiţi în azile, proporţia lor variază de
la 2% pentru cei cu vârste între 65-74 de ani, până la 23% pentru bătrânii peste 85 de ani.
Instituţionalizarea vârstnicului fără acordul persoanei trebuie evitată.

1.4. Programe de asistenţă comunitară destinate vârstnicilor

Serviciile şi programele destinate îngrijirii vârstnicilor sunt tot mai prezente şi în ţările
în curs de dezvoltare. În ţările dezvoltate aceste programe constau în: servicii medicale şi
nemedicale oferite la domiciliul vârstnicului, centre de îngrijire de zi, care asigură socializare,
transport şi hrană, programe sociale organizate înafara domiciliului, cum ar fi centre pentru
bătrâni sau/şi cluburi.
Îngrijirea la domiciliu este modalitatea cea mai preferată de vârstnici deoarece le
permite păstrarea independenţei personale. Dacă vârstnicul este responsabil şi acceptă
riscurile de a continua să locuiască singur, dacă prin aceasta nu periclitează alte persoane sau
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

pe sine însuţi, copii nu au dreptul legal de a interveni împotriva acestei decizii. Vârstnicul
trebuie să fie singurul care hotărăşte acest aspect. Programele speciale de îngrijire la
domiciliu cu care se lucrează în ţările dezvoltate, implică participarea familiei, prietenilor,
vecinilor sau comunităţile religioase. Astfel vârstnicul ce este ajutat este înconjurat de
persoanele apropiate.
La noi în ţară se dezvoltă foarte mult aceste servicii la domiciliu prin diferite
organizaţii de asistenţă a vârstnicilor. Personalul de specialitate al acestora asigură controlul
periodic al stării persoanei asistate prin telefon şi vizite. De asemenea se ocupă de reparaţiile
casnice ce pot apărea, asigură servirea meselor sau alte servicii de care un vârstnic poate avea
nevoie.

1.5. Diversificare a serviciilor sociale pentru persoanele de vârsta a treia

Este nevoie de o diversificare a serviciilor sociale în funcţie de:


1. nevoi: de bază cum sunt servicii de acordare de hrană/alimente, care asigură
găzduire, resurse financiare pentru un nivel minim de trai; şi secundare cum ar fi servicii
pentru petrecerea timpului liber, centre de zi, servicii de educaţie adaptate solicitărilor.
2. nivelul veniturilor: servicii universale şi servicii destinate celor cu venituri reduse
sau insuficiente.
3. starea de sănătate: servicii destinate persoanelor sănătoase, persoanelor „fragile” şi
servicii pentru bolnavii cronici.
4. localizarea serviciilor: servicii acordate la domiciliu/în familie şi servicii acordate
în instituţii.
5. vârsta beneficiarilor: servicii pentru toate grupele de vârste şi servicii de o anumită
vârstă, vârstnicii mai vulnerabili.
6. sursele financiare: servicii acordate din fonduri publice/private şi din fonduri
naţionale/internaţionale.
7. genul beneficiarilor: servicii destinate femeilor şi servicii pentru bărbaţi.
8. nivelul contribuţiei beneficiarului: servicii gratuite şi servicii cu plată redusă.
9. tipul de sprijin oferit: sprijin financiar/material, intervenţii de tip consiliere sau
reprezentare a vârstnicului, şi alte servicii în afara intervenţiei sociale (Gîrleanu-Şoitu,
Daniela, 2006, pp. 192-193).
Serviciile sociale trebuie să aibă în vederea toate tipurile de nevoi ale vârstnicilor,
pentru aceasta este nevoie de urmărirea piramidei nevoilor lui Maslow. Astfel să nu se aibă în
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

vedere doar nevoile de bază, programul serviciilor sociale trebuie să includă şi celelalte tipuri
de nevoi.

1.6. Servicii de instituţionalizare a persoanei de vârsta a treia

Deşi politicile sociale actuale vizează evitare instituţionalizării premature a


persoanelor de vârsta a trei instituţiile de acest gen din România sunt neîncăpătoare.
În 2004, statisticile arătau că în România funcţionau: 20 de cămine pentru persoane
vârstnice, cu o capacitate de 2 131 de paturi, aflate în coordonarea metodologică a
Ministerului Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei; 84 de centre de îngrijire şi asistenţă
pentru adulţi cu handicap, cu o capacitate de 10 230 de paturi, reprezentând fostele cămine de
bătrâni şi cămine spital aflate în coordonarea metodologică a Autorităţii Naţionale pentru
Persoane cu Handicap, (39 de foste cămine de bătrâni şi 45 de foste cămin-spital care nu şi-au
schimbat profilul iniţial); 17 instituţii de asistenţă socială (cămine pentru persoane vârstnice
şi centre de zi) susţinute financiar de organizaţii neguvernamentale, pentru care se acordă
subvenţii de la bugetul de stat, cu o capacitate totală de 776 de locuri (Gîrleanu-Şoitu,
Daniela, 2006, p. 197).
Cât priveşte dosarele în aşteptare a instituţionalizării vârstnicilor, ele sunt de ordinul
sutelor, având în vedere media pe ţară, ce este mai dureros este că aceste dosare sunt pe post
de aşteptare de ani de zile. Problema socială constă în absenţa unor forme de servicii
alternative care să suplimenteze nevoile vârstnicilor dependenţi de instituţionalizare.
Unii autori sunt de părere că societatea îl respinge şi îl izolează pe vârstnic, iar
exemplul cel mai bun pentru aceasta este instituţionalizarea făcută fără acordul său
(Apahideanu, O., 2001. p. 44). Asistenţa socială a bătrânului instituţionalizat reprezintă „o
formă deghizată de izolare promovată de familie şi societate” (Apahideanu, O., 2001. p. 44).
Instituţiile de sprijin pe termen nedeterminat constituie o altă modalitate de îngrijire, nu o
formă prin care familia şi societatea să scape de bătrânii ei.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

1.7. Îngrijirea comunitară şi instituţionalizată a persoanelor de vârsta a treia

Persoanelor vârstnice le sunt oferite în cadrul comunităţii diverse activităţi înafara


casei, organizate de centre pentru vârstnici, cluburi: activităţi sociale şi de sănătate,
asigurarea mesei de seară sau programe de asistenţă de zi.
Odată cu pensionarea şi reducerea veniturilor, pentru mulţi vârstnici se pune problema
schimbării locuinţei. În ţările dezvoltate, pentru vârstnicii defavorizaţi socioeconomic există
posibilitatea mutării într-o locuinţă comunitară, există chiar cartiere speciale pentru vârstnici,
cu facilităţi pentru cumpărături şi centre de asistenţă de sănătate.
În ţările dezvoltate economic există comunităţi speciale pentru vârstnici, care oferă
apartamente de bloc sau case pentru pensionari, menite să le asigure acestora atât
independenţa, cât şi socializarea. În cadrul acestor comunităţi nu sunt oferite servicii
medicale.
Comunităţi de îngrijire sunt comunităţi speciale de locuinţe pentru vârstnici, care
asigură în plus asistenţă de sănătate, în condiţiile unei vieţi independente a bătrânilor.
Azilele/casele de îngrijire sunt instituţii private sau de stat care oferă o gamă largă a
serviciilor de îngrijire, asigurate de un personal medical specializate în nursing gerontologic
şi reabilitare. Aceste instituţii nu asigură asistenţă medicală pentru condiţiile acute. Costurile
instituţionalizării sunt suportate de familie sau de sistemul asigurărilor sociale, în funcţie de
tipul caselor de îngrijire şi structura sistemului naţional de asigurări de sănătate.
Aproximativ 5% din vârstnicii din SUA sunt îngrijiţi în azile, proporţia lor variază de
la 2% pentru cei cu vârste între 65-74 de ani, până la 23% pentru bătrânii peste 85 de ani.
Instituţionalizarea vârstnicului fără acordul persoanei trebuie evitată.

1.8. Programe de asistenţă comunitară destinate vârstnicilor

Serviciile şi programele destinate îngrijirii vârstnicilor sunt tot mai prezente şi în ţările
în curs de dezvoltare. În ţările dezvoltate aceste programe constau în: servicii medicale şi
nemedicale oferite la domiciliul vârstnicului, centre de îngrijire de zi, care asigură socializare,
transport şi hrană, programe sociale organizate înafara domiciliului, cum ar fi centre pentru
bătrâni sau/şi cluburi.
Îngrijirea la domiciliu este modalitatea cea mai preferată de vârstnici deoarece le
permite păstrarea independenţei personale. Dacă vârstnicul este responsabil şi acceptă
riscurile de a continua să locuiască singur, dacă prin aceasta nu periclitează alte persoane sau
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

pe sine însuţi, copii nu au dreptul legal de a interveni împotriva acestei decizii. Vârstnicul
trebuie să fie singurul care hotărăşte acest aspect. Programele speciale de îngrijire la
domiciliu cu care se lucrează în ţările dezvoltate, implică participarea familiei, prietenilor,
vecinilor sau comunităţile religioase. Astfel vârstnicul ce este ajutat este înconjurat de
persoanele apropiate.
La noi în ţară se dezvoltă foarte mult aceste servicii la domiciliu prin diferite
organizaţii de asistenţă a vârstnicilor. Personalul de specialitate al acestora asigură controlul
periodic al stării persoanei asistate prin telefon şi vizite. De asemenea se ocupă de reparaţiile
casnice ce pot apărea, asigură servirea meselor sau alte servicii de care un vârstnic poate avea
nevoie.

2. Pensionarea

2.1. Dimensiunea psihoafectivă a pensionării

Medicii sunt de părere că munca este o condiţie de bază a vieţii omeneşti, fiind
binecunoscută influenţa ei asupra funcţiei organismului şi rolul principal pe care îl are în
menţinerea tonusului fizic şi psihic. De-a lungul întregului ciclu de viaţă, începând cu
perioada de educaţie, de instruire şi continuând cu perioada de maturitate, de activitate
socială propriu-zisă, omul participă la procesul neîntrerupt al muncii. Vârsta a treia
corespunde perioadei când această activitate neîntreruptă încetează, determinând modificarea
statutului ocupaţional şi social, (Aslan Ana, 1986, p. 505). Pensionarea reprezintă „un
fenomen important în viaţă, care poate marca un punct terminus al dinamismului social sau,
din contră, un punct de început pentru o viaţă rezervată relaxării şi tuturor activităţilor pentru
care nu a existat timp sau fonduri anterior” (Venera Bucur, Adina Maciovan, 2003, p. 920).
Fiind un moment important în viaţa individului, cu numeroase modificări, pensionarea
este privită diferit în funcţie de mai mulţi factori. De aceea pentru cei nepregătiţi poate
reprezenta un stres major, determinând o adevărată criză morală, „criza pensionării”, cum
este numită de majoritatea autorilor. „Multor persoane recent pensionate le lipseşte încrederea
în sine, în parte datorată experienţei demoralizante a pensionării, în parte din cauză că nu pot
fi siguri în legătură cu modul cum să abordeze această nouă experienţă” (Marshall, M., 1993,
p. 24). Această perioadă este cu atât mai lungă cu cât individul în cauză, nu a avut anterior o
ocupaţie extraprofesională care sa-l pasioneze. Pensionarea este „una din cele mai importante
pietre de hotar ale vieţii sociale, iar semnificaţia ei este copleşitoare pentru toţi cei care au
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

fost obişnuiţi să-şi definească utilitatea în termenii profesiei” (Marshall, M., 1993, p. 17).
Astfel putem spune ca bărbaţii în general trec mult mai greu peste perioada de acomodare,
daca nu au avut un hobby. Femeile sunt cele care se acomodează mult mai repede, ele
aşteptând din plin această perioadă, dedicându-se diverselor activităţilor menajere şi
gospodăreşti. Femeile suportă mai bine evenimentul pensionării şi datorită faptului că simt
nevoia de mai mult timp liber pentru a se dedica familiei. În România, multor femei le revine
după pensionare, rolul de bunică, se ocupă de amenajarea casei sau de îngrijirea unor rude
bolnave. După unii autori, femeia la vârsta pensionării, se află pe o linie normală din punct de
vedere afectiv, ca urmare a unei crize anterioare pensionarii, datorate înaintării în vârstă. La
bărbaţi „criza” poate să dureze şi mai mult de 2 ani, în funcţie de adaptarea la noile roluri si
statusuri.
Starea bătrânului în momentul pensionării este considerată a fi problematică deoarece
în acest moment i se reduce capacitatea de efort fizic şi intelectual, dar şi încetarea muncii
într-o întreprindere sau instituţie, ceea ce îi atacă statutul social. Astfel asistenţa socială
trebuie să se centreze, în acest sens pe acţiuni de terapie ocupaţională. Vârstnicul trebuie
ajutat să treacă de la etapa ocupaţiei de bază la activităţi secundare, de timp liber, grădinărit,
exerciţii fizice etc. (Miftode, V., 2004, p. 163).
Pensionarea nu poate fi considerată ca „moment al apariţiei îmbătrânirii sociale, ci ca
debut al unui mod de viaţă modificat pe plan individual, ca prag psiho-social de restructurare
a rolurilor sociale, de înlocuire a rolului primordial din perioada prepensionării prin roluri
compensatorii, prin creşterea intensităţii rolurilor latente sau apariţia altora noi” (Aslan Ana,
1986, p. 481). Fenomenul pensionarilor „tineri” care îşi caută un loc de muncă este tot mai
prezent. În România piaţa de muncă nu are o ofertă prea bogată pentru această categorie, iar
cursurile de recalificare pentru vârstnici nu există la noi în ţară. Unii autori susţin ca
„alegerea individuală a vârstei de pensionare ar trebui ridicată la rang de drept al persoanei”
(H. Clavet). Asta datorită faptului că multe studii arată vârstnicii încă dornici de muncă iar
fenomenul stresant al pensionării să nu fi apărut aşa devreme. La reuniunea O.N.U. (Viena,
1982), privind ocrotirea persoanelor vârstnice, a fost propus conceptul de „vârstnic activ”,
care include deopotrivă avantaje pentru bătrâni şi pentru societate.
Transpunerea în practică a acestui concept presupune:
1. Pregătirea organizată a pensionării în cadrul programului complex al pregătirii
bătrâneţii;
2. O opţiune clară pentru utilizarea vârstnicilor, corespunzătoare pregătirii şi
capacităţii lor funcţionale;
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

3. Lupta vârstnicilor înşişi pentru un nou statut şi rol social al lor.


Medicii geriatri sunt de părere că „menţinerea aptitudinilor intelectuale şi creativităţii,
o anumită întindere spirituală prin asocierea înţelepciunii, experienţei, cu dorinţa de a fi util –
chiar dacă trecerea anilor si-a spus, necruţător, cuvântul – sunt o parte din remediile bolii
pensionării” (Aslan Ana, 1986, p. 506).
Pregătirea pentru pensionare depinde în mare măsură de nivelul social şi cultural al
fiecărui vârstnic, şi al grupului de apartenenţă. Conduita faţă de bătrâneţe se învaţă din
familie şi după aceea la scoală şi în societate (Aslan, Ana, 1986, p. 505). Pregătirea pentru
bătrâneţe ca şi socializarea este un proces ce se desfăşoară pe tot parcursul vieţii. În fiecare
fază distinctă a vieţii există tranziţii de realizat sau crize de depăşit, aceasta include şi idee de
moarte, ca stadiu final al existenţei (Giddens, A., 2001, p. 53).

2.2. Diferite stiluri sau practici de pensionare şi de pensionari

Unii autori au descoperit în 1970 în urma a numeroaselor studii, cinci tipuri de


practici cu care măsoară angajarea socială şi activităţile pensionarilor (Iacob Luminiţa-
Mihaela, 2001, pp. 103,104):
1. Pensionarea – retragere: individul se retrage doar pentru sine, câmpul social şi
spaţial se îngustează. Timpul acordat somnului este cel mai important. Nu are nici un proiect,
nici pentru termen scurt, zilele asemănându-se foarte bine una cu cealaltă. Se deplasează
puţin şi niciodată înafara cartierului său. Pe scurt angajarea socială şi menţinerea sa în
activităţi productive sunt inexistente. Se poate vorbi despre o pensionare de tip „moarte
socială”, contrară unei bătrâneţi reuşite şi cu un risc ridicat pentru sănătate.
2. Pensionarea – vârsta a treia: pensionarul se include social printr-o serie de activităţi
productive. Acestea nu sunt doar un mod de a-şi ocupa timpul. Ele ocupă un loc central în
organizarea temporală şi reprezintă unul din principalii centri de interes. Aceste tip este
asociat unei bătrâneţi reuşite.
3. Pensionarea de tip timp liber sau familie: pensionarul se integrează social prin
activităţi de consum într-un cadru familial sau de îndeletniciri plăcute. Are o preocupare
deosebită faţă de copii, nepoţi, se consideră direct responsabil de aceştia, sprijinindu-i chiar şi
financiar. Consideră ca are un rol important în menţinerea structurii familiale. Centrat pe
îndeletniciri de gen timp liber, pensionarul face numeroase activităţi culturale, sportive ,
călătorii. Sentimentul de bătrâneţe reuşită este adesea binevenit, însă unele tensiuni familiale
pot determina apariţia unor simptome depresive.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

4. Pensionarea – revendicare: pensionarul contestă statutul de bătrân pe care l-ar putea


avea în societate. El consideră că unindu-se cu alţi pensionari , ar constitui forţă de presiune
pentru a-si păstra un rol activ. Manifestă o preferinţă aparte în a stabili legături sociale cu alţi
pensionari. Sentimentul de bătrâneţe reuşită este foarte instabil datorită deselor sentimente de
excludere socială.
5. Pensionarea – participare: Individul se integrează social cu ajutorul televizorului.
Programele de televiziune îi ocupă cea mai mare parte din timp deşi nu constituie o activitate
productivă. Sentimentul de a avea o bătrâneţe reuşită este slab, iar sedentarismul practicat de
acesta reprezintă un risc pentru sănătate.

2.3. Pregătirea pentru pensionare

Pensionarea este percepută de mulţi ca o „pierdere, o schimbare masivă în viaţa


persoanei” (Marshall, M., 1993, p. 18). Iniţierea unor programe de informare asupra acestei
perioade, ar constitui un real sprijin pentru cei aflaţi aproape de această etapă „pentru că
acestei schimbări îi trebuie găsit un sens şi apoi depăşită” (Marshall, M., 1993, p. 18).
Rolul asistentului social în relaţia cu pensionarii este important deoarece suferinţa cea
mai mare a acestora, este interacţiunea socială luată prin pensionare. Marshall susţine ca
oamenii intră în criză atunci când comportamentul lor normal eşuează în rezolvarea unei
probleme. Astfel asistentul social este cel care trebuie sa militeze pentru acele cursuri de
pregătire pentru pensionare.
După O. Apahideanu pregătirea pentru pensionare trebuie să cuprindă (2001, p. 157):
1. o informare largă asupra mecanismului îmbătrânirii;
2. o informare teoretică şi practică privitoare la modalităţi de întârziere a procesului
de îmbătrânire (noţiuni de geroigienă, geroprofilaxie, comportament prolongeviv);
3. dislocarea mentalităţii că pensionarea este începutul sfârşitului, pensionarea nu este
decât o „anticameră a morţii”, ea este o etapă a existenţei, cu caracteristici proprii pozitive şi
negative, şi această etapă are dreptul la un sens optimist, constructiv;
4. acceptarea ideii că testul bătrâneţii trebuie trecut, nu ocolit, fericirea la bătrâneţe
pare a fi legată de o atitudine de acceptare, nu de împotrivire sau negare.

2.4. Pensionarii în câmpul muncii


Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Perfecţionarea profesională, calificarea sau recalificarea sunt factori esenţiali ai


fenomenului de reintegrare profesională şi de reducere a vulnerabilităţii vârstnicilor după
pensionare (Cojocaru, Maria, 2003, p. 653). Cu ajutorul unor cursuri de recalificare vârstnicii
vor reuşi să-şi recâştige poziţia socială, să-ţi mărească prestigiul social şi profesional. Astfel
serviciile de protecţie ale vârstnicilor vor trebui să iniţieze astfel de cursuri care pot readuce
vârstnicul activ pe piaţa muncii.
În anul 2002, populaţia vârstnică de 65 de ani şi peste implicată în diverse activităţi
ale economiei naţionale reprezenta 6,1%, adică 563 274 de persoane, iar cea din grupa 50-64
de ani o proporţie de 18,3% (Gîrleanu-Şoitu, Daniela, 2006, p. 58).
Distribuţia pe ramuri prezintă un număr mai mare de persoane de peste 65 de ani
ocupate cu activităţi agricole, vânătoreşti şi silvicultură, 16,5% din totalul populaţiei ocupate
în aceste activităţi. Femeile reprezintă puţin peste jumătate, 8,7% (Gîrleanu-Şoitu, Daniela,
2006, p. 58).
Există diferenţe între spaţiile urban-rural. La sate persoanele de vârsta a treia care
lucrează pe cont propriu sau prestează o muncă neremunerată sunt mai numeroase decât cele
din mediul urban care reclamă un astfel de statut. Implicarea persoanelor de vârsta a treia din
mediul rural în activităţi neremunerate îşi găseşte sensul fie în cultivarea existenţei utile şi
active, fie în necesitatea asigurării nevoilor fundamentale (Gîrleanu-Şoitu, Daniela, 2006, p.
60).
Paradigma „conflictului” subliniază faptul că se constată o creştere a celor care
consumă faţă de cei care produc/consumă mai mult decât au produs, astfel „teoreticienii
conflictului susţin că întreţinerea acestor persoane cade în sarcina populaţiei tinere şi adulte
ale cărei contribuţii la fondul de pensii sunt utilizate imediat” (Duda René, 1987, p. 69). În
România această contribuţie este asigurată de circa 4 persoane, în timp ce în SUA, în 1988 se
estima că pentru contribuţia unui pensionar contribuie 3 persoane.
În destinul fiecărei vieţi „bătrânii acumulează într-un fel victoria, lucrul acesta îi este
dat fiecărui platnic de asigurare pentru pensie pentru că toate contribuţiile sau întreruperile
sale sunt minuţios consemnate” (Cornrad, C., 2002, p. 227). Autorul este de părere că ceea ce
este comun fiecărei persoane „muncitor sau altceva, taţi şi mama, protestanţi, catolici sau
ortodocşi, sănătoşi sau bolnavi, este că într-un anumit moment al vieţii au devenit
pensionari”. Consideră că graniţa bătrâneţii putea fi considerată ca un simbol al constrângerii,
ca semn de eliminare a bătrânilor din viaţa activă.(Cornrad, C., 2002, p. 229, 231).
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Capitolul III

VÂRSTNICUL DIN MEDIUL RURAL

1. Imagini ale bătrâneţii în mediul rural românesc

În gândirea populară a secolului XX, vârstele aveau diferite semnificaţii. De exemplu


vârsta de 4 ni corespundea puerilităţii, cea de 10 ani – adolescenţei, 20 de ani era echivalentul
tinereţii, 30 de ani reprezenta virilitate, 40 de ani reprezentând discreţia. Astfel 50 de ani erau
caracterizaţi prin maturitate şi calm, 60 de ani de un început al declinului, la 70 de ani avea
loc decadenţa. Toate acestea erau urmate de o fază de şubrezenie la 80 de ani, apoi de una de
decreptitudine la 90 de ani. Centenarii erau caracterizaţi prin imbecilitate şi copilărie
(Rădulescu, S. M., 1999, p. 27).
Vârstele de la sfârşitul vieţii erau subevaluate, întru cât declinul fizic atrage după sine
declinul prestigiului social şi economic. Fiecare perioadă istorice a corespuns unei vârste
privilegiate şi unei diviziuni specifice a cursului vieţii umane, astfel privilegierea bătrâneţii i-
a revenit societăţii tradiţionale (Rădulescu, S. M., 1999, p. 28).

1.1. Caracteristici ale mediului rural

Mediul rural reprezintă un model de reuşită funcţională în ceea ce priveşte


moralitatea, religiozitatea, asistarea socială, relaţiile intracomunitare la nivel de familie şi de
grup sătesc. (Stan D., 2001, p. 50). Deşi problemele apar destul de frecvent şi aici, ele sunt
rezolvate cu ajutorul unui climat calm şi de solidaritate. Comunitatea sătească tradiţională
poate fi caracterizată ca o familie în care relaţiile sociale sunt caracterizate de altruism
(Gavriluţă, N., 2003, pp. 549-550).
Acest spaţiu este caracterizat de modele de relaţii intra şi extra familiale. Suportul
esenţial al grupului familial îl reprezintă rudenia în temeiul consangvinităţii la care se adaugă
multe elemente folosite în comun, cum ar fi spaţiul de locuit, rezultatul acţiunilor domestice
şi extra domestice, obişnuinţele etc. Funcţionalitatea socială rurală permite practicarea relaţiei
de rudenie şi favorizează formarea unui climat comunitar. Prin altruismul reciproc practicat
între vecini săteanul are siguranţa unei şanse de viaţă deoarece ceea ce nu poate înfăptui
singur este realizabil prin atragerea ajutorului vecinilor săi. Familia sătească reprezintă un
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

grup stabil, membrii ei formând o comunitate de muncă si de soartă. (Stan D., 2001, p. 50,
54, 55, 72).
Sociologia rurală este secundară sociologiei urban deoarece rolul ţăranului şi a muncii
sale la câmp nu mai reprezintă de mult timp, resursa principală de supravieţuire.
Deşi satul a preocupat până nu de mult, mai puţin pe politicieni, Uniunea Europeană
impune şi promovează dezvoltarea la nivel comunitar, astfel satul intră din nou în atenţia
autorităţilor statului. Prin aceasta satul nu va mai reprezenta un obiect banal de studiu,
complexitatea problemelor sale fiind de mare interes.
Mediul rural reprezintă încă un teritoriu în care agricultura şi creşterea animalelor
constituie principala ramura a economiei. Acest lucru face ca nivelul de trai al acestor
persoane să fie la limita sau sub limita unui trai decent. Cel mai bine o duc familiile în care
există cel puţin o persoană plecată la muncă peste graniţă.
Datorită fenomenului amplu de migraţiune, care are loc în spaţiul rural, participarea la
viaţa socială diferă de ceea ce era în trecut. Întrucât diviziunea socială a muncii în cadrul
satului era restrânsă, fiecare depindea de celălalt din punct de vedere material. Acum această
dependenţă s-a restrâns mult însă nu putem vorbi de o indiferenţă totală a sătenilor între ei.
Asistenţa medicală a populaţiei rurale din România se realizează în cadrul sistemului
naţional şi teritorial de instituţii medicale.

2. Vârstnicul şi mediul familial

O mare parte dintre vârstnicii, sănătoşi fizic şi mintal, cu capacitate de muncă, ce


posedă multe cunoştinţe, cu tehnicitate apreciată, cu înţelepciune recunoscută, acumulată din
instrucţie, cărţi şi din experienţa vieţii, reprezintă un real sprijin pentru familie, un valoros
capital uman şi o resursă de mare utilitate pentru colectivitate (Rugina, V., 1986, p. 350). În
teritoriile în care predomină ocupaţiile tradiţionale, cum ar fi mediul rural, unde nu există o
limită de vârstă pentru retragerea din viaţa activă, bătrânii muncesc atât cât sunt capabili şi
rămân în mediul lor, trăind lângă familia copiilor. Datorită experienţei pe care o au,
activităţile ce li se încredinţează au o mare varietate de preocupări şi rolul de ghid în viaţa
familiei şi a colectivităţii, ceea ce le asigură sentimentul utilităţii, sprijinul afectiv şi material
de care au nevoie, (Rugina, V., 1986, p. 350).
Rolul vârstnicului in mediul familial diferă foarte puţin dacă avem în vedere mediul
de locuit, însă când vine vorba de statutul, său ne confruntăm cu diferenţe ce merită
subliniate. Vârstnicul din mediul rural trece cu o dificultate mult redusă de la etapa activă la
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

cea inactivă. Acest lucru se datorează în primul rând muncii la câmp sau creşterii animalelor,
care o poate continua chiar şi după împlinirea vârstei de pensionare, daca sănătatea îi permite.
Un alt motiv este acela al rămânerii alături de familie. Chiar daca nu mai locuiesc împreună,
familia menţine o legătură foarte strânsă cu părinţii. Există un fel de tradiţie în a face cel
puţin o vizită pe săptămână părinţilor care locuiesc în aceeaşi localitate la distanţe scurte de
mers. Tot un fel de tradiţie reprezintă şi ieşitul de seara în faţa porţii pentru a sta de vorbă cu
vecinii. Astfel vârstnicul menţine un contact permanent cu comunitatea. Un alt ritual de care
beneficiază vârstnicul de la sat, este acela al frecventării slujbelor religioase. Vârstnicul din
mediul urban nu beneficiază de aceste lucruri de cele mai multe ori, ei confruntându-se cu
sentimentele de inutilitate după ieşirea la pensie. În mediul urban se creează cu greu un grup
în care vârstnicii singuri să se poată integra.
În teritoriile rurale unde tinerii se confruntă cu probleme legate de lipsa locurilor de
muncă bătrânii rămân singuri şi ulterior bolnavi, infirmi şi cad în grija comunităţii. De cele
mai multe ori aceşti vârstnici preferă să li se facă o vizită, o dată la 2 zile de către vecini decât
să fie luaţi în îngrijire de către stat. După fenomenul de denuclearizare a familiei aceşti
vârstnici nu sunt dispuşi să suporte chinurile ce pot fi aduse de schimbarea locuinţei într-un
cămin de bătrâni specializat.
Prima fază de renunţare pentru vârstnic în general, indiferent de mediul de
provenienţă, este aceea a renunţării la rolul social, la statutul său în grupul de apartenenţă.
Apoi urmează faza „cuibului gol” când copiii se căsătoresc sau pleacă din familie pentru a-şi
crea un drum în viaţă.
Familia românească din mediul rural se confruntă de câteva decenii cu fenomenul de
denuclearizare. Acest fenomen se datorează migrării tinerilor spre un loc de muncă. La
început tinerii căutau locuri de muncă în mediul urban care era la începutul industrializării şi
care părea promiţător. Însă din anii 90 migrarea tinerilor a trecut peste graniţele ţării. Din ce
în ce tot mai mulţi tineri plecau spre un loc necunoscut unde sperau să găsească „laptele şi
mierea” de mult promisă şi aşteptată în ţara noastră. În ultimii ani acest fenomen de abandon
faţă de familie în primul rând şi apoi faţă de propria ţară a trecut şi la alte categorii de vârste.
Acum nu mai este o noutate ca adulţi de peste 40 de ani să părăsească familia şi să migreze
spre ţările mai dezvoltate ale continentului nostru dar nu numai, ei trecând şi peste ocean.
Mulţi revin în familie gândindu-se că şi-au lăsat aici copiii şi părinţii, însă cea mai mare parte
revin doar foarte rar şi pentru vizite de scurtă durată. Acest lucru se datorează nevoii
disperate a românilor în general de a avea un trai mai bun. Mulţi dintre cei aflaţi acum în
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

ţările Occidentului trăiau sub nivelul decenţei, astfel se poate găsi o explicaţie la refuzul
revenirii în propria ţară.
Cu riscul de a fi mereu caracterizaţi şi judecaţi negativ de către băştinaşii ţărilor
respective, românii se încăpăţânează să revină alături de familie. Deşi acceptarea României în
Uniunea Europeană este promiţătoare pentru un trai mai bun al românilor, cu greu cei plecaţi
şi stabiliţi în alte ţări se vor mai întoarce. O mare parte sunt stabiliţi acolo cu tot cu familie,
copiii frecventând şcolile europene în loc de cele româneşti. De asemenea dorinţa celor
plecaţi este de a-şi lua cu ei şi părinţii sau părintele rămas în viaţă. Acest lucru însă este mai
greu de realizat deoarece vârstnicii nu sunt de acord cu părăsirea casei şi comunităţii lor. Ei
preferă să se îngrijească singuri cu ajutorul vecinilor în loc să plece în alte ţari alături de
copii. Independenţa este manifestată cu precădere la persoanele vârstnice din mediul rural
(Gîrleanu-Şoitu, Daniela, 2006, p. 190). Un spaţiu străin cum ar fi Italia sau altă ţară,
reprezintă un mare necunoscut pentru ei. Vârstnicul se adaptează cu greu la noutate iar limba
şi oamenii străini îi pot speria. Ei au nevoie de autonomie pentru că acolo nu vor putea să
ceară ajutorul cuiva, dacă nepoţii sau copii nu sunt prin preajmă.
De primă importanţă în condiţionarea îmbătrânirii cu succes sau nu, la domiciliu, se
conturează în raporturile bătrânului cu familia. Mentalitatea socială şi a familiei bătrânului şi
solidaritatea comunităţii sale familiale sunt esenţiale, vitale pentru că reprezintă
homeodinamica familială de care depinde bătrânul (Apahideanu, O., 2001, p. 143).
Tot mai mulţi autori promovează faptul că o familie închegată cu totalitatea funcţiilor
păstrate, este o garanţie pentru ambientul favorabil îngrijirii bătrânului (Apahideanu, O.,
2001, p. 144). Conceptul de ataşament include componente sociale, afective, cognitive şi
comportamentale de care vârstnicul are nevoie. Ataşamentul este o proprietate comună
relaţiilor sociale prin care individul mai slab, cum ar fi un vârstnic dependent, şi mai puţin
capabil se apropie de cel mai competent şi puternic, cum sunt membrii familiei, pentru a
căuta protecţie (Şoitu, C., p. 5).
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

2.1. Longevitatea vârstnicilor oferită de mediul familial

Armonia vieţii de familie, „singura instituţie ce oferă viaţa în comun” (Goffman, E.,
2004, p. 22), generatoare de satisfacţii şi realizări, influenţează favorabil durata vieţii.
Longevitatea trebuie cucerită prin înţelepciunea de a şti să îmbătrâneşti.
Împlinirea familială printr-o relaţie conjugală armonioasă şi roadele unei astfel de
vieţi, copii influenţează determinant starea de sănătate.
Modelul familial tradiţional este benefic în dublu sens: bunicii şi părinţii îşi consideră
viaţa împlinită, îşi menţin tonusul şi vigoarea văzându-şi viaţa şi preocupările continuate de
copii lor, iar aceştia din urmă găsesc în preajma bunicilor liantul afectiv al familiei, sfatul
înţelept de care au nevoie, rezultat al instruirii şi experienţei de viaţă (Aslan, Ana, 1986, p.
502).
Locul vârstnicului este în modelul tradiţional de familie adaptat la o viaţă
contemporană. Inadaptabilitatea sau dificultăţile de adaptare constituie caracteristica de bază
pe planul pshio-social al îmbătrânirii. Societatea contemporană trebuie să cunoască aceste
particularităţi şi să ţină seama de impactul schimbărilor asupra vârstnicilor, mereu în creştere.
Familia are obligaţia creării acelui climat atât de mult dorit, benefic celor pe care îi
preţuim, pentru ce au fost şi sunt, prin respectul autonomiei, echilibrul dintre generaţii,
devotament şi îngrijire medicală.

3. Persoana vârstnică în comunitate

Unele studii sunt de părere că aproximativ 95% dintre vârstnici trăiesc în comunitate
şi 72% în propriile locuinţe. Rezolvarea problemelor de dependenţă şi îngrijire ale
vârstnicilor revin soţului sau copiilor în viaţă. În majoritatea cazurilor cel puţin unul dintre
copii trăieşte la o distanţă de 30 de minute de mers cu maşina şi îl vizitează cel puţin o dată
pe săptămână. (Ileana Antohe, Mihaela Carmen Fermeşanu, 2003, p. 112).
Modelul comportamental tradiţional în familie este cel filial, care presupune
asigurarea nevoilor materiale ale părintelui vârstnic de către copii. În societatea modernă
asistăm tot mai des la degradarea în timp a relaţiei părinte-copil aflat în stare de dependenţă.
În asemenea circumstanţe survine tot mai frecvent abuzul asupra bătrânilor. (Ileana Antohe,
Mihaela Carmen Fermeşanu, 2003, p. 112).
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Dacă resursele materiale ar fi mai bune, vârstnicii ar dori să se îngrijească singuri,


însă ei nu îşi pot acoperi în totalitate nici măcar nevoile materiale (Gîrleanu-Şoitu, Daniela,
2006, p. 190).

4. Religiozitatea vârstnicului din mediul rural

În data de 23 martie 1984, adresându-se la circa opt mii de bătrâni primiţi în audienţă,
Ioan Paul al II-lea spunea: „nu vă lăsaţi surprinşi de ispita solitudinii interioare. În ciuda
complexităţii problemelor voastre, a puterilor care se ofilesc pe ce trece şi cu toată lipsa de
organizaţi sociale, a întârzierilor legislaţiei oficiale, cu toată lipsa de înţelegere din partea
unei societăţi egoiste, voi nu sunteţi şi nici nu trebuie să vă simţiţi la marginea vieţii Bisericii,
elemente pasive ale unei lumii în exces de mişcare, ci subiecţi activi ai unei perioade fecunde
din punct de vedere uman şi spiritual a existenţei umane. Aveţi încă o misiune de împlinit, o
contribuţie de dat” (Iştoc, A., pp. 7-8). Astfel îşi încuraja fostul Părinte Papă Ioan Paul al II-
lea turma de vârsta a treia. Din aceasta se vede strânsa legătură pe care Biserica o menţine cu
această categorie de vârstă. Viaţa persoanelor în vârstă „ajută să se facă lumină pe scara
valorilor umane, ne ajută să vedem continuitatea generaţiilor şi dovedeşte în mod minunat
interdependenţa poporului lui Dumnezeu” (Iştoc, A., p. 30).
Practica religioasă ocupă un loc important în viaţa persoanelor în vârstă, aceştia având
o deschidere specială spre transcendent, ei privind bătrâneţea ca o „anticameră a nemuriri”
(Ţuţea, P., 1992, p. 50). Drept mărturie a cestui aspect stau participările zilnice la slujbele
religioase şi la ascultarea cuvântului lui Dumnezeu. De asemene o bună mărturie este
reîntoarcerea unor bătrâni la convingerile religioase după o viaţă nu tocmai în conformitate
cu aceasta. O altă mărturie constă în păstrarea credinţei în ciuda persecuţiilor ce au avut loc în
Sec XX. Prin cuvânt şi rugăciune, dar şi prin renunţările şi suferinţele pe care regimurile
totalitare le impuneau aceştia au reuşit sa-şi păstreze o credinţă vie, demnă de urmat pentru
tinerele generaţii.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Capitolul IV
Partea practică

STATUTUL VÂRSTNICULUI ŞI AL INSTITUŢIONALIZĂRII ÎN MEDIUL


RURAL

1. Premise

În realizarea părţii practice am plecat de la ideea că vârstnicul din mediul rural actual
se confruntă cu numeroase probleme, pe care de unul singur nu reuşeşte să le rezolve. Astfel
am considerat necesar un micro studiu la nivelul comunităţii Butea, unde fenomenul
abandonului asupra vârstnicului a luat amploare. Deşi cu 20 de ani în urmă aceşti vârstnici
erau înconjuraţi de copii şi nepoţi, iar masa nu le ajungea pentru a se hrăni toţi odată, acum ei
sunt înconjuraţi de tristeţe, singurătate şi multe lucruri ne puse la locurile lor.

2. Ipoteze

Principala ipoteză de la care am plecat a fost aceea că vârstnicii abandonaţi au nevoie


de instituţionalizare, oare ei sunt suficient de informaţi ce reprezintă aceasta? Sigur că în
mediul rural se vorbeşte foarte mult tot ce se petrece în comunitate, însă informaţiile nu îşi
păstrează forma iniţială, ele ajungând uşor transformate la cei interesaţi. Astfel am dorit să
aflu direct de la posibilii beneficiari ai serviciului de instituţionalizare, părerea lor vizavi de
acest aspect.

3. Obiective

Obiectivul principal al lucrării este acela al aflării părerii vârstnicilor din mediul rural
despre instituţionalizare. De asemenea un alt obiectiv a fot acela al analizării statutului
vârstnicului din mediul rural românesc actual. Ca şi obiective secundare am avut în vedere
culegerea unor date cât mai apropiate de realitatea în care fiecare vârstnic trăieşte.

4. Metodologie
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

În realizarea acestei părţi din lucrare am considerat necesar aplicarea unui chestionar
la nivelul comunităţii Butea în vederea aflării părerii vârstnicilor despre instituţionalizare. Tot
prin acest chestionar am ţinut să aflu şi nivelul de trai al vârstnicilor, în una dintre comunele
cu nivelul cel mai ridicat al migrării spre locuri de muncă de peste graniţă, din regiunea
Moldovei.
Cu ajutorul chestionarului am putut afla statutul vârstnicului în mediul rural actul
românesc. Această categorie de persoane se confruntă cu reale probleme datorate
fenomenului de denuclearizare a familiei. Astfel mare a fost mirarea să găsesc mulţi vârstnici
abandonaţi de proprii copii, în case care abia se mai ţin în picioare. Aceşti vârstnici
supravieţuiesc cu ajutorul vecinilor şi al congregaţiei de persoane consacrate din localitate,
„Surorile Misionare ale Pătimirii Domnului nostru Isus Cristos”. Aceste surori cu ajutorul
unor sponsori din Italia au reuşit să construiască o casă de bătrâni, „Casa de bătrâni Papa Ioan
Paul al II-lea”, prin care se ocupă cu mare dăruire acestei categorii de persoane nevoiaşe.

5. Alegerea populaţiei ţintă

Chestionarul a fost pre testat pe un număr de 5 vârstnici din comuna Butea, judeţul
Iaşi. Astfel am verificat gradul de acceptabilitate, nivelul de înţelegere şi de interpretare a
întrebărilor de către vârstnici.
Urmând paşii pre anchetei, am cercetat spaţiul social al investigaţiei cu scopul de a
prospecta şi identifica problematica sociologică în vederea realizării ipotezelor şi a
instrumentului de lucru. Am purtat scurte discuţii cu subiecţii fără a adresa întrebări cu
caracter direct. (Miftode, V., 2003, p. 253).
Aplicarea chestionarului definitiv a fost făcută pe un număr de 60 de vârstnici.
Vârstnicii chestionaţi au vârste variate, începând cu 57 de ani până la 94 de ani, reprezentând
cea mai vârstnică persoană din sat. Chestionarul a fost aplicat la 46 persoane de sex feminin
şi 14 persoane de sex masculin.
Am ales acest grup de persoane datorită amplorii fenomenului de abandon asupra
persoanei de vârsta a trei din mediul rural românesc.
Pentru a alege vârstnicii chestionaţi am apelat la datele ce preotul satului le deţinea.
Astfel am elaborat împreună cu el şi surorile un eşantion în care să includem tot mai mulţi şi
diferiţi vârstnici din sat. Aşa încât am avut în vedere în primul rând bătrânii abandonaţi
propriu zis de familia lor, apoi pe cei cu diferite grade de dependenţă, posibili beneficiari ai
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

serviciului de instituţionalizare, dar şi alte categorii, cum ar fi cei care se află în mijlocul
familiei.
Modalităţi de selecţie a cazurilor pentru realizarea studiilor de caz a fost alegerea a 5
persoane vârstnice din „Casa de Bătrâni Papa Ioan Paul al II-lea”, cu scopul de a face o
comparaţie între nivelul de trai al vârstnicilor la domiciliu dinainte de instituţionalizare şi
nivelul de trai din instituţie.

6. Prezentarea instituţiei

Casa de bătrâni din Butea este una gen cămin - spital. Această instituţie de ocrotire
medico-socială se ocupă de bătrânii cu boli cronice, nerecuperabile, care necesită îngrijire
medicală şi supraveghere în permanenţă. Aici se instituţionalizează bătrâni care dintr-un
motiv sau altul nu au condiţii de îngrijire la domiciliu sau în familie. Aici se asigură tratament
medical, întreţinere, îngrijire completă şi continuarea vieţii sociale şi culturale a vârstnicilor.
A fost înfiinţată în luna februarie 2007 şi are posibilitatea de a primi 36 de bătrâni
bolnavi sau lipsiţi de îngrijire şi adăpost. Nivelul superior nu este încă dat în folosinţă din
cauza unor lucrări neterminate.
În prezent în casă se află sub supraveghere 16 bătrâni cărora li se oferă cazare, masă,
îngrijire, asistenţă medicală şi socială.
Carisma sau obiectivul congregaţiei este îngrijirea şi primirea bătrânilor nevoiaşi şi
lipsiţi de îngrijire familială.
Fiind la început casa de bătrâni nu dispune de personal calificat, însă susţine 4
persoane la studii în Italia. Aceste persoane vor face un curs intens timp de 6 luni, timp în
care vor lucra zilnic cu bătrâni din spitale si case specializate pe acest domeniu. Superiorii
care au în întreţinere această casa de bătrâni din Butea, au în plan să mai trimită încă 4
persoane la specializare anul viitor.
Petru a crea locuri de muncă surorile au angajat 6 persoane din sat. Aceste persoane se
ocupă cu asigurarea mesei vârstnicilor din casă, dar şi cu menajul casei şi îngrijirii personale
a bătrânilor.
În casă sunt prezente permanent cele două surori, de specialitate asistente medicale.
Ele menţin sub control starea de sănătate a vârstnicilor din casă. În situaţii mai delicate ele
colaborează cu asistentul social al Biroului de Asistenţă socială Caritas Roman sau Iaşi.
Vârstnicii aflaţi în „Casa de bătrâni Papa Ioan Paul al II-lea”, beneficiază de două ori
pe săptămână de şedinţe de fizioterapie, asigurate de un specialist.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Congregaţia are de asemenea un spaţiu special amenajat în care asigură consultaţii de


specialitate în fiecare săptămână. Aceste consultaţii sunt asigurate de ginecolog, oculist,
cardiolog şi ecograf. Tot în clădirea spitalului sunt asigurate săptămânal recoltarea de analize
medicale.
Venirea acestei congregaţii în comunitatea Butea reprezintă o adevărată binecuvântare
pentru toate categoriile de vârstă, ele oferind activităţi de oratoriu copiilor şi tinerilor, dar şi
activităţi pastorale şi îngrijire a bisericii.
Comunitatea de surori din Butea este alcătuită din 5 persoane consacrate, cu largă
experienţă în domeniu. Fiecare dintre aceste surori îşi cunoaşte bine treaba ce o au de făcut
zilnic, ele fiind formate fiecare diferit, astfel încât să poată cuprinde întreaga arie de nevoi ce
se pot ivi într-o comunitate de oameni.

7. Interpretarea datelor din chestionar

7.1. Interpretarea datelor personale

Pentru a afla câteva date personale am folosit întrebări cu privire la vârstă, sex,
religie, ocupaţie anterioară şi actuală, pregătire şcolară, stare civilă, date cu privire la
partenerul de viaţă, copii şi locuinţă.
Astfel am constat că majoritatea comunităţii din Butea este alcătuită din persoane de
religie romană catolică, care au avut ca principală ocupaţie munca la colectiv, CAP.
Nivelul de pregătire şcolară nu depăşeşte 8 clase, doar cu excepţia a câteva persoane
care au frecventat cursuri de şcoală profesională sau liceu, în număr de 3.
Cât priveşte starea civilă pot spune că există un echilibru, 33 din cei chestionaţi fiind
văduvi şi 27 având încă partenerul de viaţă alături.
Rata natalităţii a fost destul de ridicată în trecut în Butea, vârstnicii chestionaţi având
în medie între 5 şi 7 copii. Desigur că există şi excepţii cu 9, 10 sau chiar 12 copii.
În proporţie de 100%, bătrânii chestionaţi deţin o casă proprietate personală. Uni
dintre locuiesc singuri, 31 bătrâni, iar alţii împart acoperişul cu soţul si/sau alte rude,
copii,nepoţi.
Populaţia comunităţii din Butea este una îmbătrânită, media de vârstă a celor
chestionaţi fiind de 72-78 de ani. Nivelul pregătirii şcolare este scăzut, majoritatea având
doar 4 clase. Când lise punea întrebarea cu privire la câtă pregătire şcolară au, ei răspundeau
de exemplu 2 clase, 4 clase, completând „atâtea se făceau pe atunci, mai mult nu ne lăsau
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

părinţii că nu avea cine să mai muncească câmpul” (G.B., 77 de ani). Numărul vârstnicilor
chestionaţi a fost cel de 60 de persoane, 46 de sex feminin şi 14 de sex masculin, conforma
Figurii 1.

Numărul vârstnicilor chestionaţi în funcţie de sex.

23,34%

M
76,66% F

Figura 1. Numărul vârstnicilor chestionaţi în funcţie de sex.

7.2. Interpretarea datelor sociale

Pentru a putea vedea statutul vârstnicului în mediul familial, între vecini şi în


comunitate în general, am abordat aplicarea unor întrebări cu caracter social.
Relaţia vârstnicilor buteni cu familiile lor este caracterizată ca fiind bună şi foarte
bună. Un număr de 28 bătrâni au răspuns că au o relaţie bună cu membrii familiilor lor, iar 22
au răspuns că relaţia cu familia este una foarte bună. Doar 10 din cei chestionaţi au spus că
relaţia lor cu familia este satisfăcătoare sau mai puţin satisfăcătoare.
La întrebarea ce tip de relaţii au cu membrii din familia lărgită, proporţia se păstrează,
bătrânii având relaţii bune sau foarte bune.
În proporţie de 100%, bătrânii au relaţii bune şi foarte bune cu vecinii. Astfel se poate
observa solidaritatea prezentă încă la nivelul comunităţii săteşti. Din cei care locuiesc singuri,
fără nici o excepţie, se bucură de sprijinul şi ajutorul unui vecin în rezolvarea problemelor ce
apar zilnic.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Relaţiile cu autorităţile, serviciile medicale şi sociale sunt bune. Singura lor problemă
o reprezintă venitul foarte scăzut, pensia fiind sursa principală de venit. Majoritatea, 43 de
bătrâni, au pensie de CAP, iar aceasta nu depăşeşte 300 RON.
Deşi relaţiile sunt bune şi foarte bune în ceea ce priveşte membrii familiei, bătrânii
interacţionează cu aceştia mai mult prin intermediul telefonului. Doar 9 dintre cei chestionaţi
nu au copii plecaţi în străinătate, acest lucru datorită vârstei înaintate. În schimb au nepoţi şi
strănepoţi cu care nu se vad ani la rând. Cei 51 de vârstnici care au cel puţin un copil plecat
peste graniţă, se bucură de telefon ca de o adevărată binecuvântare. Acesta fiind singura
modalitate prin care îşi menţin legătura cu odraslele lor. Majoritatea mai au copii rămaşi în
localitate, cu care se interacţionează aproape zilnic. Se menţine un fel de tradiţie în a se vizita
părinţii din sat ori de câte ori este posibil. Aceşti vin pentru a le aduce câte ceva de mâncare
sau pentru a-i ajuta la muncile din gospodărie.
Bătrânii se implică cel mai mult în relaţia cu membrii familiei dar şi cu vecinii. De
asemenea ei menţin o relaţie vie cu biserica şi aspectele religioase. Câţiva dintre ei, 5 menţin
relaţii doar cu vecinii,preotul care îi vizitează lunar şi surorile care vin împreună cu tineri
voluntari pentru a face curat, o data pe lună, şi pentru a le aduce câte ceva de mâncare, o dată
pe zi.
Întrebaţi la cei ajută relaţiile cu membrii familiei, bătrânii răspund că le dă un
sentiment de utilitate, mai ales când vorbesc nu nepoţii lor. De asemenea relaţia cu familia le
dă „siguranţă şi încredere că nu vor fi abandonaţi de proprii copii în momentele mai grele ce
oricum se apropie” (C.A., 72 de ani).
Bătrânii sunt de părere că vârstnicii care nu comunică şi interacţionează cu ceilalţi o
fac datorită unor boli grave de care suferă şi cu care le este ruşine. De asemenea spun ca au
un caracter mai dificil care toată viaţa i-a făcut să fie mai retraşi. Un alt motiv de care aceştia
se tem ar pute fi bârfa şi vorbele grele care se pot spune despre ei, cum ar fi „handicapat”,
„cotonog”, „chior” sau chiar „nebun”. Persoanele de vârsta a treia sunt foarte sensibile la
judecăţi ale comunităţii, ceea ce îi determină să se izoleze şi să nu mai iasă din casă.
Persoanele de vârsta a trei sunt de acord 100% că „familia reprezintă locul unde omul
se simte în siguranţă”. Aceste persoane cunosc cel mai bine sentimentul că la un moment dat
vor fi părăsite de copii lor, aceştia fiind nevoiţi să apuce fiecare pe un alt drum pentru a-şi
întemeia propria lor familie.

7.3. Interpretare dimensiunii economice


Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Cum am amintit mai sus, venitul bătrânilor din mediul rural este foarte mic.
Majoritatea pensiilor încadrându-se între 100 şi 300 de RON. Principala sursă de venit o
reprezintă pensia de CAP, iar pentru cei care au copii plecaţi mai au o speranţă de a scăpa de
datorii cu ajutorul a ceea ce mai trimit copiii. „Când pot, mai trimit şi ei câte ceva pentru
medicamentele noastre” (M.O. 63 de ani)
Bătrânii cheltuiesc mai mult pe mâncare, întreţinere: lemne, butelii, curent electric,
telefon fix, etc. şi pe medicamente. Întreţinerea pământului reprezintă un alt motiv pentru
care vârstnicilor nu le ajung banii din pensie.
Tot mai multe persoane, printre care şi 38 de bătrâni din cei chestionaţi, nu mai
desfăşoară alte activităţi care să le completeze venitul. Munca la câmp a devenit foarte
costisitoare, cheltuielile care se fac pentru arat, semănat şi recoltat nefiind acoperite în urma
vânzării produselor. Astfel zeci de hectare de pământ rămâne în paragină. Una alt motiv
pentru care nu se mai cultivă pământul este lipsa de mână de lucru. Tot mai mulţi au plecat la
cules de căpşuni sau alte fructe în livezile Spaniei sau Italiei. Ziua de muncă la câmp în
mediul rural a crescut considerabil, apropiindu-se tot mai mult de ziua de muncă din Spania.
Astfel cu greu se mai găsesc oameni care să muncească câmpul cu mai puţin de 35-40 de
RON. Este adevărat că în România cultivarea pământului se face cu ajutorul instrumentelor
arhaice, ceea ce face ca efortul depus de muncitor să fie cu mult ridicat faţă de ceea ce ar
presupune aceeaşi muncă într-o altă ţară din Uniunea Europeană.
În cea ce priveşte cheltuirea banilor pe obiecte de uz casnic sau de cultură, cărţi,
reviste, nici nu mai poate fi vorba. Singurele achiziţii pe care ei le mai fac sunt cele
vestimentare. O altă preocupare a vârstnicilor din mediul rural este a cea de a-şi achiziţiona
din timp cele necesare pentru înmormântare.
Pentru administrarea banilor 20 dintre bătrâni sunt ajutaţi de partenerul de viaţă, 11 de
alte rude sau vecini, iar 29 se descurcă singuri în acest scop.
Toţi vârstnicii chestionaţi deţin o casă, mai mare sau mai mică, proprietate personală,
însă dotările acestora variază de la caz la caz. Astfel, 40 dintre vârstnici deţin frigider, 46 îşi
pregătesc mâncarea la aragaz, 22 îşi spală hainele cu ajutorul maşinilor de spălat, doar 5 se
încălzesc cu ajutorul centralelor termice. Cel mai mare procent se înregistrează la deţinerea
unui televizor, 53 de vârstnici deţin un astfel de aparat, doar 32 având şi cablu TV. Un alt
procent ridicat se înregistrează la deţinătorii de aparate radio, 48 dintre vârstnicii chestionaţi.
Utilităţile de care casele vârstnicilor din mediul rural dispun sunt curentul electric, 58
din cei chestionaţi, telefonie fixă, 23, iar 6 dintre case prezintă canalizare.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Ca o concluzie a dimensiunii economice se poate observa că nivelul de viaţă al


mediului rural românesc lasă mult de dorit în comparaţie cu ceea ce oferă acelaşi mediu al
Occidentului. Pe bună dreptate cei plecaţi nu se mai întorc să trăiască în asemenea condiţii,
mai ales dacă sunt plecaţi de câţiva ani. Singurele facilităţi de care dispun cei din mediul rural
sunt aerul curat şi liniştea, care în marile oraşe lipseşte cu desăvârşire.

7.4. Interpretarea dimensiunii medicale

Starea de sănătate a vârstnicilor chestionaţi este una problematică, 42 dintre bătrâni au


fost diagnosticaţi ca fiind suferinzi de cel puţin o boală. Ceilalţi, 18 susţin că nu au fost
diagnosticaţi cu nici o boală însă nici nu au făcut un control de specialitate în ultimii 3 ani.
În proporţie de 100% bătrânii chestionaţi sunt înscrişi la medicul de familie. Cu toate
acestea doar 20 dintre ei merg mai des la medic, 2 merg foarte des, restul 24 merg rar, iar 2
foarte rar. Majoritatea si-au făcut ultimul control cam cu un an în urmă. Medicul nu îi
vizitează acasă decât în situaţii deosebit de grave. Singurele cadre medicale ce le mai fac câte
o vizită lunară sunt surorile congregaţiei misionare. De fiecare dată când vârstnicii se simt rău
apelează la sprijinul surorilor, acestea acordându-le ajutor gratuit. Acesta ar putea fi motivul
pentru care vârstnicii preferă să fie trataţi de surori şi nu medicul de familie.
Pentru ameliorarea stării de sănătate un număr de 31 de vârstnici apelează la sprijinul
unui medic, iar 29 preferă să se trateze singuri. Tratamentele tradiţionale pe care vârstnicii şi
le aplică singuri şi-au mai pierdut din farmec, doar 14 dintre ei mai apelează la astfel de
metode. Restul, 46 de bătrâni, pentru tratarea bolilor de care suferă apelează la medicamente.
Cu toate acestea fără nici o excepţie toţi vârstnicii se folosesc de numeroase plante, pe care le
culeg cu mâna lor, pentru a-şi face ceaiuri.
Părerea vârstnicilor despre serviciile medicale este bună, 37 dintre ei răspunzând că
nu au nici o obiecţie la adresa serviciilor medicului lor de familie.

Foarte Proastă Acceptabilă Bună Foarte


proastă bună
Cum a-ţi descrie starea 7 17 21 13 2
dumneavoastră de sănătate?
Care este părerea - 4 14 37 5
dumneavoastră despre serviciile
medicale?
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Tabelul 1. Părerea vârstnicilor din mediul rural privind dimensiunea medicală

7.5. Interpretarea dimensiunii culturale

Bătrânii chestionaţi nu pre cunosc noţiunea de timp liber, pentru ei asta înseamnă să
se odihnească doar. Cu toate acestea am putut vedea că ei au timp pentru emisiuni TV, printre
cele preferate fiind cele de ştiri şi divertisment. De asemene am găsit câteva dintre bătrâne
împletind sau cosind lucru de mână. Multe dintre ele se plâng că toată viaţa au aşteptat să
ajungă acest moment când să aibă timp şi pentru cusut sau împletit, însă problemele de
vedere nu prea le dau voie.
În ceea ce priveşte activităţile de genul plimbărilor sau excursiilor, nici nu poate fi
vorba. Doar câţiva dintre ei, 14 vârstnici, au fost o singură dată în vizită la una din mănăstirile
Bucovinei. În rest singurele ieşiri au constat în scurte vizite la unul dintre copiii stabiliţi în
mediul urban sau mersul la „iarmaroc” în oraşele din apropiere, Roman, Tg. Frumos, Paşcani
şi Iaşi.
În general persoanele de vârsta a treia obţin informaţiile de care sunt interesaţi de la
televizor sau radio. De asemene o bună sursă de informare o reprezintă vecinii, prietenii şi
rudele. Informaţiile din domeniul religios le obţin de la preot, 32 dintre ei participând zilnic la
slujbele religioase. Cu toţii susţin că au o relaţie strânsă cu biserica însă nu la toţi le permite
sănătatea unei participări zilnice, astfel unii dintre ei se străduiesc să ajungă cel puţin
duminica.
Religia este ca o valoare filosofică centrală a vieţii vârstnicului care-i ghidează
comportamentul. Fiind mai mult decât veneraţie şi practicările liturgice religia „influenţează
sănătatea mentală şi fizică a oamenilor” (Apahideanu, O., 2001. p. 94). Astfel vârstnicul
trăieşte în general sentimente amplificate a le credinţei, el pune mare accent pe practicile
religioase pentru respectarea tradiţiei. Ne mai având o ocupaţie socială obligatorie, vârstnicul
a re mai mult timp liber care îl determină să fie contemplativ. Religia aste cea care îl face să
se gândească la ultimele clipe din viaţă, ceea ce îi determină o credinţă sporită în viaţa de
apoi. Aceasta este perioada din viaţă când omul are timp pentru cunoaşterea teoriilor
religioase, scrierilor sacre, organizarea bisericii şi îl determină să trăiască după exemplul
diferiţilor sfinţi (Apahideanu, O., 2001. p. 94). Vârstnicul trebuie să dialogheze zilnic cu
Divinitatea şi să-şi rezerve timp pentru rugăciune, meditaţie, participare la liturghie, pentru
fapte bune faţă de toţi oamenii (Pascanu, V. O., 1994, p. 96).
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Din tabelul 2 se poate observa respectul şi seriozitatea cu care vârstnicii tratează


aspectele sfinte ale vieţii.

Merg la Merg la Organizez Particip la Aprind Slujesc


Biserică Biserică în pomeni înmormântările lumânări mormintele
zilnic. zilele de pentru cunoscuţilor şi fac răposaţilor
sărbătoare. răposaţii din sat. rugăciuni familiei în
familiei. la diferiţi fiecare an.
sfinţi ai
Bisericii.
Ce faceţi
pentru a 32 58 60 55 37 60
respecta
tradiţia
creştină?

Tabelul 2. Atitudinea persoanelor de vârsta a trei faţă de tradiţiile creştine

7.6 Interpretarea dimensiunii psihosociale

La această vârstă persoana umană trece prin numeroase transformări. Ceea ce este mai
dureros pentru vârstnici este faptul că nu au posibilitatea de a alege aceste transformări care
au loc la nivelul statutului social dar şi la nivel biologic. Astfel ei trec prin momente de criză
negăsind explicaţii la ceea ce lise întâmplă. Pentru ei totul pare a fi o mare nedreptate, au
impresia că tot ceea ce au dobândit în timpul unei vieţi întregi li se ia acum în câţiva ani fără
să lise ceară acordul. Trec prin momente de furie crezând că nimeni nu le mai acordă atenţie
datorită aspectului lor îmbătrânit sau a unor boli ce au apărut parcă dintr-o dată. Părerea lor
despre perioada pensionării se poate analiza si din figura 2.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Figura 2. Caracterizarea vârstnicilor chestionaţi privind perioada de pensionare


Bătrânii din mediul rural se consideră dezavantajaţi faţă de celelalte categorii de
persoane, după cum reiese şi din figura datorită veniturilor lor reduse, pentru că nu mai
constituie o forţă de muncă pentru comunitatea lor şi pentru că au devenit persoane
dependente de alţii. Aceste aspecte îi determină pe mulţi să se izoleze şi să numai comunice
cu cei din jur.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Figura 3. Părerea vârstnicilor chestionaţi vizavi de dezavantajarea lor faţă de restul


populaţiei
Majoritatea vârstnicilor nu vor să schimbe nimic la viţa lor, dacă ar avea posibilitate
ar fi puţin mai atenţi la sănătate. Spun ei că „e tare bine să fii cumpătat la mâncare şi să te
îmbraci când e frig, ca să nu dea reumatismul peste tine” (F. T., 78 de ani)
Părerea vârstnicilor chestionaţi despre tinerii de azi nu este una tocmai bună. Ei
consideră că tinerii se gândesc numai la bani şi distracţie, că nu le mai place munca şi că
folosesc o vestimentaţie prea sumară. Sunt de părere că nu au primit o educaţie bună din
partea părinţilor dar şi a profesorilor, care şi ei lasă de dorit tot mai mult pe zi ce trece. Faptul
că părinţii lasă educaţia copiilor în grija profesorilor, ei plecând în străinătate, îi nelinişteşte
pe bătrânii satului. Nu sunt de acord cu această nouă tendinţă pe care au îmbrăţişat-o tot mai
mulţi părinţi. Consideră că un singur diriginte nu poate face faţă la o clasă de copii care nu au
părinţii acasă şi astfel nefiind controlaţi în comportament vor deveni adevărate probleme
pentru comunitatea lor.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

sociabil retras Apt inapt util O povară


familia 32 2 11 5 2 2
rudele 57 9 46 3 57 2
vecinii 35 5 12 5 17 -
comunitatea 53 7 43 4 49 -

Tabelul 3. Răspunsul vârstnicilor la întrebarea: cum vă percep ceilalţi?

7.7. Interpretarea dimensiunii de intervenţie

Având în vedere că această dimensiune îi priveşte pe vârstnici pe fiecare în mod


diferit, ei au răspuns într-o manieră rugătoare, ca şi cum răspunsul pe cale îl dădeau ar fi dorit
să devină realitate. Prin răspunsurile lor se putea observa cu uşurinţă că bătrânii, în ciuda
aparenţelor au încredere în autorităţile şi serviciile de protecţie ale statului.
Astfel ei consideră că au aceleaşi drepturi ca orice persoană din câmpul muncii.
Desigur că amintesc dreptul lor la pensie, pentru care au muncit toată viaţa. Statutul
bunăstării sociale este considerat de către persoanele de vârsta a treia un drept, „ar fi bine
dacă nu s-ar încălca dreptul la un trai mai bun al bătrânilor” (H.I. 67 de ani).
În general ei primesc ajutor din partea surorilor misionare. Acest ajutor constă în
medicamente gratuite, iar pentru unele categorii de vârstnici defavorizaţi, ajutorul constă şi în
acordarea de hrană, o dată pe zi. Chiar şi aşa bătrânii sunt mulţumiţi de acest ajutor, mai ales
că unele medicamente nu sunt româneşti şi spun ei, sunt mai bune.
Întrebaţi ce părere au despre instituţionalizare, vârstnicii au răspuns în proporţie de
100% că reprezintă o măsură foarte bună de protecţie şi îngrijire pentru cei nevoiaşi. Cu toate
acestea doar 17 bătrâni îşi doresc să locuiască într-un cămin specializat. Ei spun că acolo nu
mai ai nici o grijă, şi făcând referinţă la cei pe care îi cunosc şi care locuiesc deja în Casa de
bătrâni din Butea, spun că aşa un trai liniştit şi-ar dori şi ei. Spre uimirea mea cei care au
răspuns că şi-ar dori să se instituţionalizeze erau în general bătrâni independenţi ce locuiau în
sânul familiei. Iar cei care erau abandonaţi au avut o reacţie negativă faţă de această formă de
îngrijire, ei consideră că nu au nevoie de milă şi că nu vor ca cineva să-şi bată joc de ei.
Desigur această categorie de bătrâni este foarte restrânsă, doar un număr de 5 au fost de
această părere. Aceştia au nevoie de o informare mai bună cu privire la serviciile socio-
medicale pe care nu doar surorile misionare le oferă, ci şi alte instituţii de protecţie a
bătrânilor, din alte localităţi.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Bătrânii chestionaţi pot fi împărţiţi în două categorii dacă avem în vedere răspunsurile
lor la întrebarea consideraţi că aţi avea un trai mai bun ca acasă într-o casă de bătrâni
specializată? Astfel răspunsurile au fost da/nu, iar motivaţiile au fost mult mai variate. Unii,
16 sunt de părere că ar pleca oricând de acasă şi să scape de treburile din gospodărie de care
sunt sătui şi pentru care de multe ori nu mai au forţă să le ducă la capăt. Alţii, 7 doresc să se
instituţionalizeze datorită dependenţelor lor şi pentru care trebui să deranjeze toate rudele şi
vecinii. „ar fi mai bine acolo, pentru că acasă nu are cine să mă mai caute” (D. M., 83 de ani).
Desigur că există şi o categorie care consideră că „nicăieri nu-i mai bine ca la tine acasă,
chiar şi bolnav să fiu, nu m-aş duce de acasă…, nu vreau să mor printre străini” (T. M., 78 de
ani). Motivaţiile pot continua: „dacă aş fi singură, da m-aş duce, însă am vecinii care mă
sprijină” (E.I., 68 de ani), „nu aş rezista să stau închisă toată ziua, mai bine stau acasă decât la
mila lor” (R.C., 64 de ani, cu picioarele rupte), „nu vreau, acasă la aer e mai bine” (D.B., 80
de ani), „traiul de acolo trebuie să fie greu de suportat ştiind că eşti în ultimul loc de
supravieţuire” (R.I., 73 de ani, fost profesor de istorie), „ar fi bine acolo dacă nu aş avea atâţi
bătrâni bolnavi lângă mine,…nu suport aglomerarea” (B.M., 66 de ani).
Răspunzând la următoare întrebare, care consideraţi că sunt motivele pentru care o
persoană de vârsta a treia ar trebui să renunţe la casă şi să de instituţionalizeze?, bătrânii pun
pe primul loc boala şi neputinţa. „în astfel de situaţii, când nu ai pe nimeni, mai bine mergi
acolo decât să te chinui şi să mori de unul singur” (G.I., 69 de ani). De asemenea singurătatea
îi sperie foarte mult pe vârstnici. Ei consideră că au mare noroc cu rudele şi cu vecinii.
Majoritatea nu cunoşteau în ce constă instituţionalizarea până să se deschidă casa
surorilor. Aşa încât nu au ştiut să-mi răspundă la întrebarea dacă există vreo diferenţă între
casele de bătrâni din mediul urban şi ce au ei în sat. În schimb erau cu toţii convinşi că un
cămin de bătrâni din oraş nu au aceleaşi condiţii pe care le oferă căminul lor din sat.
Câţiva dintre ei, 15 mi-au răspuns că, dacă ar fi locuit la oraş cu siguranţă ar fi
preferat să locuiască într-un cămin de bătrâni deoarece nu ar fi suportat să stea închişi, fără să
comunice cu nimeni.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Figura 4. Părerea vârstnicilor chestionaţi din mediul rural despre instituţionalizare

Dintre cei care ar dori să se instituţionalizeze şi-ar dori ca în casa de bătrâni să fie
mereu curat, să se dea mâncare bună, să aibă căldură şi apă caldă, să fie îngrijiţi de persoane
de specialitate şi să fie mereu bine dispuse pentru a le insufla şi lor o atitudine de bine. Şi-ar
dori de asemene să aibă la dispoziţie televizor, radio şi alte obiecte de petrecere a timpului.
Căminul ar trebui să ofere servicii medicale, sociale şi psihologice. Ei spun că nu se ştie când
îi apucă crizele şi o să aibă nevoie de un om care să-i asculte. „Aici, în sat îl avem pe
părintele dar acolo cine ştie ce te aşteaptă…, ar fi bine să fie un psiholog” (C.I., 74 de ani).
Dintre bătrânii chestionaţi, 9 se ocupă de alţi vârstnici cărora le ajutor şi sprijin în a se
hrăni sau deplasa. De asemenea cam toţi se consideră utili în educarea nepoţilor şi
strănepoţilor lor. Cu toţii ar dori să se implice mai mult în viaţa de familie, să le sfătuiască pe
nurori sau să le sprijine în educarea copiilor, însă spun ei că le vine tare greu să se apropie de
generaţiile acestea tinere. Singurul lucru util pe care ei îl mai pot face este să se roage ca
nepoţii lor să facă alegeri bune în viaţă şi să le placă munca dar şi cartea de care ei nu au avut
parte.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Figura 5. Implicarea vârstnicilor chestionaţi în ajutorarea altor persoane în nevoi

Cei mai mulţi sunt de părere că autorităţile ar trebui să se preocupe mai mult de tinerii
de azi, să le creeze locuri de muncă pentru ca ei să nu mai fie nevoiţi să-şi părăsească familia
pentru a câştiga un ban. Sunt foarte supăraţi pe autorităţi că dau ajutoare sociale celor care au
putere de muncă, „în loc să îi dea de muncă, îi dă bani şi stă acasă ca un trântor” (F.M., 73 de
ani). De asemenea bătrânii consideră că pentru îmbunătăţirea serviciilor sociale ar trebui
mărite pensiile ca astfel să aibă şi ei un trai mai bun.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

8. Interviu cu sora Rafaela, responsabilul direct al „Casei de bătrâni Papa Ioan Paul al
II-lea”, Butea

Am considerat necesar aplicarea acestui interviu pentru a obţine părerea unei persoane
autorizare vizavi de nivelul de trai al vârstnicilor deja instituţionalizaţi.
La întrebarea ce v-a determinat să deschideţi o casă de bătrâni în comunitatea Butea?
Sora a răspuns: „La început, când am venit în Butea principalul obiectiv a fost să
modernizăm dispensarul din localitate pentru a putea oferi tuturor consultări de specialitate.
Apoi am descoperit că acest sat mai are nevoie de altceva. Acest altceva era casa de bătrâni,
pe care ne-am hotărât în timp foarte scurt să o ridicăm. Desigur a durat până am obţinut
aprobările dar mai ales finanţare din străinătate. Motivul care a stat la baza deschiderii acestei
case a fost nevoia vârstnicilor de îngrijire. Tot mai mulţi vârstnici erau abandonaţi de familia
plecată în străinătate iar noi împreună cu părintele trebuia să ne ocupăm de ei. Astfel am
considerat necesar şi util să îi aducem pe toţi într-un singur loc. Sigur că mai sunt bătrâni
cărora le acordăm sprijin la domiciliu, însă cazurile mai delicate le avem aici în ochii noştri”.
Care este statutul vârstnicilor instituţionalizaţi?
Sora: „În cazul celor cu familia plecată, nu pot vorbi chiar de un abandon al familiei
propriu zis. Ei nu i-au abandonat în adevăratul sens al cuvântului, însă nici nu sunt prea
interesaţi de ei. Câteodată ne mai trimit câte ceva pentru întreţinerea lor, însă de cele mai
multe ori sumele sunt foarte mici. Nu menţin un contact permanent cu părinţii lor, le
telefonează foarte rar, iar de vizitat şi mai rar”.
Care estre stare de zi cu zi a bătrânilor instituţionalizaţi?
Sora: „În general au stare de suferinţă. Eu îi văd cum se uită pe geam, parcă sunt într-
o continuă aşteptare, suferă de lipsa copiilor şi a nepoţilor, dar mai mult tot timpul vor să
meargă acasă, mereu se gândesc cum arată pământul lor nemuncit, sau curtea neîngrijită.
Probabil că din cauza lipsei unei perspective de viitor sunt în această stare de aşteptare
continuă. Ei tind foarte mult ă se izoleze, ne vine tare greu să-i scoatem din stările lor de
criză. La început nu comunicau prea mult între ei, tot timpul se plângeau de suferinţa lor, însă
acum când au văzut că nu sunt singurii care suferă de vreo boală parcă şi-au mai dat drumul,
au început să mai facă şi glume cu personalul, sperăm să fie spre bine”.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Ce părere au vârstnicii despre serviciile primite în casa de bătrâni?


Sora: „În general sunt mulţumiţi că au tot timpul curăţenie şi pe cineva care să le sară
în ajutor. Normal că nu le convine că trebuie să mănânce la program sau că sunt spălaţi în
fiacre zi. Tot timpul se plâng „iar trebuie să ne spălam!” (D.I. 75 de ani). Sunt unii care se
plâng că nu pot dormi din cauza unui vecin de cameră, sau colegului de cameră care se vaietă
într-una. În general sunt mulţumiţi, noi sperăm aceasta, desigur că e greu să-i mulţumeşti pe
toţi, fiecare e diferit, însă noi ne străduim”.
Consideraţi că au un trai mai bun în casa de bătrâni decât la domiciliu?
Sora: „Sigur că sunt mai în siguranţă aici, mereu îi verificăm dacă au nevoie de ceva
sau de cineva. Ne străduim să nu le lipsească nimic. Este normal să sufere şi să nu le convină
anumite lucruri, cum ar fi programul sau viaţa de grup, însă nici acasă nu le era mai bine.
Erau cazuri care primeau o singură vizită pe zi de la noi, atunci când le duceam mâncare, nici
măcar vecinii nu îi vizitau. Pentru cei care aveau familia alături dar nu au găsit timp pentru
îngrijirea lor e normal să sufere mai mult, însă şi aşa dacă erau îngrijiţi doar din obligaţie şi li
se aştepta moartea nu cred ca se simţeau mai bine”.

9. Propuneri în rezolvarea situaţiei de abandon asupra persoanei de vârsta a trei în


comunitatea din Butea

Având în vedere gradul de dependenţă al bătrânilor, consider necesar a dezvolta acest


concept în câteva rânduri.
Bătrâneţea dependentă se caracterizează prin incapacitate funcţională psihică sau
fizică a persoanei de a-şi asuma, fără ajutor, acţiuni cotidiene (Gîrleanu-Şoitu, Daniela, 2006,
p. 24).
Dependenţa poate fi datorată vulnerabilităţii, şi atunci avem dependenţă faţă de un
anumit serviciu social (Cojocaru, Ş., 2003, p. 540), sau poate fi datorată unei boli cronice,
lipsei unui acoperiş deasupra capului, ceea ce dă naştere la o dependenţă directă faţă de
cineva anume, în general a familiei. De cele mai multe ori aceasta nu-şi poate asuma
întreţinerea unui părinte bătrân şi astfel dependenţa sa devine o problemă a întregii societăţi
(Gîrleanu-Şoitu, Daniela, 2006, p. 24).
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

În România, aprecierea gradului de dependenţă se face cu ajutorul a 2 grile4 naţionale


de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, prin încadrarea în 3 grade de dependenţă ce
evaluează statusul funcţional, senzorial şi psihoafectiv al persoanei.
Pentru reducerea fenomenului de abandon asupra vârstnicului din mediul rural
consider a fi necesar o mai bună informare a ceea ce reprezintă pentru un vârstnic îngrijirea
de către familie în propriul cămin. Această informare se poate face începând de la nivelul
religios, prin preotul satului, care cunoaşte foarte bine fiacre caz în parte şi care are o largă
deschidere şi faţă de familie în general, până nivelul social prin autorităţile locale, în special
primar dar şi asistent social care se confruntă direct cu aceste situaţii. Această informare
trebui făcută treptat şi în repetate rânduri. Este nevoie a se avea în vedere perioadele din an
când cei plecaţi se întorc pentru una din sărbătorile tradiţionale, astfel încât să poată beneficia
şi ei de această informare deoarece ei ar trebui să fie beneficiarii indirecţi ai acestei campanii.
De asemenea campania trebuie făcută pentru întreaga comunitate pentru mobilizarea
resurselor ei de a sări în sprijinul fiecărui bătrân abandonat.

4
Conforma H.G. nr. 886/05.10.2000 pentru aprobarea „Grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor
vârstnice”, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 507 din 16.10.2000 şi Ordinul nr.491/180/27.05.2003
comun Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii, solidarităţii sociale şi al familiei, pentru aprobarea „Grilei
de evaluare medico-socială a persoanelor care se internează în unităţi de asistenţă medico-socială”.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Capitolul V

ANALIZE ŞI INTERVENŢII INDIVIDUALE

1. Management de caz nr. 1 - Persoana vârstnică T.B., 65 ani

1. Preluare caz
Cazul a fost recomandat de preotul din localitatea Paşcani, unde T.B. locuieşte de 18
ani alături de soţul ei, spre „Casa de bătrâni Papa Ioan Paul al II-lea”, din Butea.
În urma unei vizite la domiciliul clientei T.B. pentru evaluarea situaţiei, surorile au
constatat necesitatea acesteia de a fi instituţionalizată din cauza paraliziei de care suferă şi a
lipsei de îngrijire.

2. Istoric social
T.B. este o pensionară de 65 de ani imobilizată la pat de aproximativ un an. Principala
sa ocupaţie timp de 15 ani a fost aceea de personal casnic. S-a căsătorit foarte târziu, al vârsta
de 47 de ani. Toată viaţa şi-a petrecut-o în feciorie, având chiar gânduri să se consacre
definitiv lui Dumnezeu. Cu toate acestea, la vârsta de 47 de ani l-a cunoscut pe soţul ei şi în
scurt timp s-au căsătorit.
În primii ani de căsnicie au dus o frumoasă relaţie conjugală, însă, lipsa unui copil,
crede ea, l-a transformat pe soţ într-o persoană foarte violentă.
Pensionara T.B. a dus lipsă de relaţii sociale cu cei din jur. În timp ce lucra ca
menajeră nu avea timp pentru plimbări sau alte activităţi de destindere, fiind nevoită să
supravegheze îndeaproape un vârstnic imobilizat la pat, după terminarea curăţeniei. După ce
s-a căsătorit, nefiind învăţată să socializeze, nu a întreţinut nici o relaţie cu vecinii, deşi
aceştia au încercat să se apropie de ea. Singurul contact social pe care l-a avut a fost cu fratele
ei, unica sa rudă. Ea spune că pe atunci singura preocupare era să fie o bună soţie şi
gospodină pentru soţul ei.
Comportamentul soţului, fost lucrător CFR, a devenit pe zi ce trece tot mai dur. Se
ajunsese până la ameninţarea cu moartea. T.B. nu a apelat niciodată la ajutorul Poliţiei ori de
câte ori a fost agresată fizic de soţul ei. Singura persoană care cunoştea situaţi a fost preotul la
care ea se confesa. Mergând după o concepţie creştină, dusă la extrem, de a fi alături de soţul
ei şi la bine şi la rău, T.B. era dispusă să suporte orice, chiar şi moartea.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Situaţia s-a înrăutăţit când doamna T.B. a paralizat pe partea dreaptă. Atunci
confesorul său nu a mai suportat situaţia de a vedea o persoană imobilizată la pat cum este
agresată de propriul soţ, şi s-a hotărât să ia legătura cu preotul din Butea, localitatea natală a
doamnei T.B.

3. Analizare
Starea de sănătate destul de gravă, lipsa de îngrijire, dar mai ales violenţele din partea
soţului, au dus la instituţionalizarea doamnei T.B.
Venitul lunar al familiei era insuficient pentru tratamentul doamnei T.B. şi al soţului
ei care suferă de ciroză.
Doamna T.B. este dependentă de serviciile socio-medicale şi necesită monitorizare
permanentă a stării generale de sănătate.

4. Resursele existente şi posibile


1. Locuinţa proprietate personală;
2. Beneficiază de pensie pe caz de boală;
3. Primeşte medicamente compensate;
4. Nivelul educaţiei creştine şi credinţa îi dau putere şi dorinţă de viaţă;
5. Deschidere faţă de cei care doresc să comunice cu ea;
6. Disponibilitate în a ajuta pe cei din jur deşi nu se poate mişca;
7. Nevoia de a se face utilă prin rugăciune, faţă de toate persoanele cu care intră în
contact.

5. Monitorizare periodică
Se urmăreşte eficientizarea serviciilor medico-sociale acordate pensionarei T.B.
pentru stabilirea stării generale de sănătate, de asemenea, şi a stării psiho-afective.
Prin şedinţele de fizio-terapie, se încearcă dezmorţirea şi punerea în mişcare a
articulaţiilor.
Se urmăreşte evitarea marginalizării sociale în grupul de apartenenţă. De asemenea, se
urmăreşte păstrarea unei credinţe vii, de care doamna T.B. a dat dovadă, încă de la începutul
instituţionalizării, ceea ce îi oferă un sentiment de siguranţă şi respect de sine.

6. Evaluare finală
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

După instituţionalizarea doamnei T.B. s-a constatat necesitatea unui plan de


intervenţie care să cuprindă toate aspectele afectate.
Dependenţa faţă de serviciile socio-medicale face ca instituţionalizarea să fie pe o
perioadă nedeterminată.
Este de recomandat un tratament de dezintoxicare pentru soţul doamnei T.B.
Se recomandă consiliera doamnei T.B. pentru depăşirea situaţiei de criză, datorată în
mare parte soţului ei.

7. Concluzie
Din datele obţinute cu privire la părerea doamnei T.B. vizavi de instituţionalizare am
constatat că se simte mai bine datorită siguranţei. În casa de bătrâni este hrănită şi îngrijită ori
de câte ori are nevoie, ceea ce acasă soţul nu îi oferea. De asemenea beneficiază de siguranţă
şi securitate, de care acasă, alături de soţ, nu avea parte. Mărturiseşte că i-a fost greu să
renunţe la casa ei, de care se ataşase foarte mult pentru instituţionalizare. La fel de greu a
renunţat şi la soţul ei, bolnav, rămas acasă.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

8. Harta Eco

Preotul Colectivu
l de
bătrâni
Biserica

Vecinii

T.B.
Soţul Medicul
65 ani

Fratele
Surorile
Colega
Personalul din casa de
Legendă: de bătrâni cameră
- relaţie bilaterală
- relaţie de respect
- relaţie de colaborare
- relaţie foarte puternică
- relaţie stresantă
- relaţie normală, echilibrată
- instituţii / persoane din mediul informal

- instituţii / persoane din mediul formal


8. Analiză
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Planul de acţiune

I RESURSE ACTIVITĂŢI RESPONSABILI EVALUARE


ogice Masa asigurată Luarea celor trei mese p zi. Surorile, datorită Se observă cre
paraliziei apetitului, de c
este hrănită de
vrea ea.
curitate Este beneficiară a tuturor Servicii soci-medicale Întregul grup de Se observă nel
serviciilor instituţiei Securitate faţă de soţ persoane angajate provocată de s
Se recomandă
şedinţe de tera
pentru recâştig
sentimentului
siguranţă
liere Disponibilitate Comunicare Grupul de bătrâni din Se recomandă
Vizite instituţie bună reintegra
Surorile grupul de
Preotul apartenenţă.
toactualizare Dorinţa de a schimba atitudini. Socializare Grupul de apartenenţă Se observă o
Şedinţe de direcţiune preotul recâştigare a
spirituală respectului de
nscendent - credinţa vie şi speranţa in Recitarea rugăciunilor T.B. surorile Dimensiunea
minunile lui Dumnezeu zilnice religioasă este
Consfinţire către anumiţi singura care n
sfinţi avut de suferit
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

2 . Management de caz nr. 2 - Persoana vârstnică B.L., 72 ani

1. Preluare caz
Cazul a fost semnalat de familia pensionarei B.L., surorilor spre instituţionalizare.
În urma analizei resurselor de care B.L. beneficia, surorile împreună cu familia dar şi
cu pensionara B.L. au hotărât instituţionalizarea acesteia. Această hotărâre a fost luată
datorită nevoii de supraveghere permanentă de care B.L. ducea lipsă la domiciliu.

2. Istoric social
B.L. este o pensionară de CAP în vârstă de 72 de ani. A rămas văduvă în urmă cu 9
ani, când soţul a murit într-un accident de muncă. Are 5 copii, 3 dintre ei fiind plecaţi şi
stabiliţi într-un oraş din Italia. Ceilalţi 2 sunt în ţară, unul de 41 de ani care locuieşte în
Braşov, iar celălalt este în vârstă de 52 de ani şi locuieşte în localitate cu mama sa.
Starea de sănătate este agravată datorită paraliziei pe partea stângă, dar şi a Parkinson-
ului, într-o formă destul de evoluată.
Până la paralizie, B.L. se descurca singură în gospodărie şi administrarea cheltuielilor
zilnice.
De când starea de sănătate s-a agravat, B.L. trăieşte sentimente de nelinişte şi
îngrijorare deoarece ştie că nu are cine să o îngrijească. Cu toate că unul dintre copii locuieşte
în aceeaşi localitate, el nu-i poate acorda prea mult timp din zi datorită faptului că are în grijă
doi nepoţi de vârste mici ai căror părinţi sunt şi ei plecaţi în Italia. Astfel B.L. duce lipsă de
cineva care să o îngrijească.

3. Analizare
Actele medicale arată grava stare de sănătate în care B.L. se află.
Duce lipsă de o persoană din mediul familial, dar şi comunitar, care să o supravegheze
permanent.
B.L. este dependentă de îngrijire socio-medicală şi monitorizare permanentă a stării şi
evoluţiei bolilor de care suferă.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

4. Resurse existente şi posibile


1. Locuinţa proprietate personală, utilată pentru un trai decent;
2. Beneficiază de pensie CAP
3. Beneficiază de servicii de hrană şi îngrijire permanentă din partea surorilor;
4. Beneficiază de vizite ale vecinilor, ale fiului din localitate şi ale celor 2 strănepoţi;
5. Nivel ridicat de credinţă;
6. Deschidere pentru dialog.

5. Monitorizare periodică
Se urmăreşte eficientizarea serviciilor medico-sociale în vederea obţinerii unei
îmbunătăţiri, cât de mici, la nivelul stării de sănătate.
Se acordă atenţie sporită evoluţiei bolilor doamnei B.L. Pentru aceasta se acordă
examen de specialitate şi internare pentru analize, odată la 2 luni.
Se urmăreşte îndeaproape evoluţia bolii Parkinson, deoarece, împreună cu paralizia,
face ca B.L. să se lovească involuntar, la nivelul feţei şi a membrelor.
Se urmăreşte starea psihică a pensionarei B.L. pentru a se evita autoizolarea.

6. Evaluare finală
După instituţionalizare se constată o stabilitate afectivă a pensionarei B.L. De
asemenea se observă schimbări şi în starea generală a sănătăţii.
Forma de dependenţă fiind destul de ridicată, B.L. va necesita îngrijire permanentă pe
perioadă nelimitată.

7. Concluzie
În timp, cu ajutorul surorilor, B.L. s-a acomodat mai mult cu programul din casa de
bătrâni. În general este de acord cu instituţionalizarea, însă nu pentru ea, nu s-ar fi gândit că
va ajunge într-o astfel de situaţie. Acest lucru o duce să aibă sentimente de neacceptare, însă
din cauza bolilor şi dependenţelor sale nu are altă soluţie, cel puţin pentru moment.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

8. Harta Eco
Familia
lărgită

Copii
Vecinii/
comunitat
e

Grupul B.L.
Medicul
de
bătrâni 72 ani

Colega
de
Personalul din casa
cameră
de bătrâni
Legendă: Surorile
- relaţie bilaterală
- relaţie de respect
- relaţie de colaborare
- relaţie foarte puternică
- relaţie normală, echilibrată
- instituţii / persoane din mediul informal

- instituţii / persoane din mediul formal


8. Analiză
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Planul de acţiune
I RESURSE ACTIVITĂŢI RESPONSABILI EVALUARE
ogice Asigurarea hranei de către Luarea celor trei mese. Bucătăreasa Se observă că
surori nu pre are pof
mâncare
curitate Instituţionalizarea Respectarea tratamentului Surorile, asistente Se recomandă
Serviciile medicale recomandat de medic medicale îmbunătăţirea
meniului cu
alimentele pre
de B.L.
e Disponibilitate de comunicare Vizite din partea vecinilor Vecini Comunicarea
Grupul de bătrâni împlinire.
reciere Copii Vizite Copii Se observă lip
Telefonare Surorile aprecierilor de
Personalul nu a avut part
viaţa.
cendent Credinţă sporită Recitarea Sf. Rozariu B.L. Această dimen
Ţinerea postului de vineri surorile o ajută să se
regăsească.

3. Management de caz nr. 3 - Persoana vârstnică E.M., 81 ani

1. Preluare caz
Bătrâna E.M. a fost instituţionalizată în urma unei anchete sociale la domiciliu
realizată de surori.
Hotărârea instituţionalizării a fost luată de E.M. la sfatul surorilor, având în vedere
lipsa unui domiciliu proprietate personală.

2. Istoric social
E.M. este pensionară CAP în vârstă de 81 de ani şi este suferindă de reumatism, care
nu-i dă posibilitatea de a sta în picioare mai mult de câteva minute.
A rămas văduvă de la vârsta de 30 de ani şi nu s-a recăsătorit. Are 5 copii din timpul
căsătoriei care sunt răspândiţi în toată ţara şi cu care nu menţine o legătură prea strânsă.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

A locuit singură în majoritatea timpului, iar locuinţa i-a ars de două ori. Prima dată şi-
a reconstruit doar o singură cameră, cu ajutor financiar din partea primăriei, iar a doua oară,
vârsta nu i-a mai permis acest lucru, întâmplându-se acum 3 ani. Înainte să fie
instituţionalizată locuia într-o anexă a unui vecin.
E.M. are dese căderi de memorie, ceea ce o face să fie incoerentă în vorbire. Îşi
petrece timpul rugându-se, pentru că altceva nu reuşeşte să ducă la bun sfârşit. Venitul scăzut,
sub100 RON, a determinat-o să ducă o viaţă de sărăcie.
Deşi şi-a sprijinit copiii, aceştia au abandonat-o în grija vecinilor. Iniţial au luat-o cu
ei la oraş, însă E.M. se plângea tot timpul că doreşte să moară la ea acasă.

3. Analizare
Agravarea bolii face ca nevoia de îngrijire a pensionarei E.M. să fie tot mai mare.
Lipsa unui acoperiş deasupra capului o face să fie independentă de instituţionalizare.
Venitul lunar este insuficient pentru acoperirea unui trai decent, chiar şi în grija
vecinilor.

4. Resurse existente şi posibile


1. Mica pensie de CAP
2. Servicii de hrană şi îngrijire medico-socială asigurate de casa de bătrâni.
3. Îşi asigură singură îngrijirea igienei personale, în ciuda faptului că nu poate sta în
picioare prea mult.
4. Manifestă deschidere faţă de persoanele ce o abordează, în ciuda faptului că nu
aude prea bine.
5. Sentimentul utilităţii prin rugăciune.

5. Monitorizare periodică
Se urmăreşte eficientizarea serviciului de fizioterapie în vederea stabilizării bolii
reumatice.
Se urmăreşte evitarea izolării sociale de către grup, ca urmare a auzului scăzut al
pensionare E.M.

6. Evaluare finală
După preluarea cazului şi implementarea planului de intervenţie se constată
imperioasa nevoie a pensionarei E.M. faţă de acesta.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Serviciile medico-sociale trebuie continuate deoarece starea generală evoluează în


bine.
Fiind fără locuinţă, E.M. necesită instituţionalizare pe perioadă nedeterminată.

7. Concluzie
Din atitudinea generală faţă de instituţionalizare reiese că E.M. a dorit s ajungă în casa
de bătrâni, deşi a fost forţată de împrejurări, dat fiind faptul că nu are unde să locuiască.
Este mulţumită de serviciile oferite de casa de bătrâni şi s-a acomodat cu programul
instituţiei.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

8. Harta Eco
Familia
Biserică lărgită

Vecinii

E.M.
Medicul
Copii
81 ani

Colega
de
Personalul din casa
cameră
de bătrâni
Legendă: Surorile
- relaţie bilaterală
- relaţie de respect
- relaţie de colaborare
- relaţie normală, echilibrată
- instituţii / persoane din mediul informal

- instituţii / persoane din mediul formal

Planul de acţiune
I RESURSE ACTIVITĂŢI RESPONSABILI EVALUARE
ogice Pensia de CAP dar şi serviciile Hrana asigurată de Casa de Personalul din Casa de Se constată că
de hrană asigurate de Casa de bătrâni sub forma a trei bătrâni nu are problem
bătrâni. mese şi două gustări pe zi. se alimenta sin

curitate pe termen Serviciile socio-medicale Acordarea şedinţelor de fizioterapeutul Se constată


asigurate de personalul Casei fizioterapie îmbunătăţirea
de bătrâni. de sănătate
e şi afiliere Vizite primite de la diferite Diferite discuţii la nivelul Comunitatea, vecinii Se observă lin
persoane din comunitate întregului grup de bătrâni Surorile şi întregul calmul de care
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Deschidere spre comunicare cu Recitarea Sf. Rozariu zilnic grup de bătrâni dă dovadă in
grupul de bătrâni împreună cu surorile în dialogurile pe
capela Casei de bătrâni. poartă.
reciere Vecinii Şedinţe de direcţiune Personalul angajat Se observă o s
Surorile şi preotul spirituală oferite de Preotul bine în atitudin
Personalul angajat al Casei de părintele. Surorile pensionarei E.
bătrâni Implicarea în activităţi
uşoare de îngrijire.
cendenţă Credinţa Recitarea rugăciunilor Surorile Se evidenţiază
zilnice singură sau sentimentul de
împreună cu surorile. încredere în si
în ceilalţi, prec
satisfacţia împ
nevoii de
transcendent.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

4. Management de caz nr. 4 - Persoana vârstnică D.T., 63 ani

1. Preluare caz
Cazul a fost luat în vedere de surori datorită cererii soţului doamnei D.T.
În urma unei analize asupra situaţiei şi a evaluării resurselor s-a hotărât
instituţionalizare pe perioadă determinată.

2. Istoric social
D.T. este o pensionară de CAP în vârstă de 63 de ani. Este căsătorită şi are doi băieţi
gemeni plecaţi din ţară, unul în Italia, iar celălalt în Cipru.
Deşi resursele materiale şi financiare există, D.T. nu poate fi îngrijită la domiciliu de
către soţ, acesta având mari probleme cu dependenţa de alcool.
Relaţiile cu membrii familiei lărgite nu sunt tocmai bune din cauza deselor scandaluri
pe care soţul le provoacă sub influenţa băuturilor alcoolice.
Venitul lunar din pensie este de 120 RON. Ceea ce face ca ei să ducă un trai decent
sunt banii pe care îi trimit cei doi copii.
Atunci când era încă în putere, îşi lucra pământul şi astfel îşi câştiga existenţa întreaga
familie. D.T. suferă de tensiune arterială şi paralizie la ambele picioare, boli care au făcut-o
cu totul dependentă.
Soţul s-a hotărât să solicite instituţionalizarea când, într-o seara, a venit acasă şi şi-a
găsit soţia căzută pe podea.
D.T. îşi petrece două săptămâni în spital pentru analize şi monitorizare.
D.T. obişnuieşte să îşi petreacă timpul ascultând muzică populară sau rugându-se.
Înainte să paralizeze participa zilnic la slujbele religioase, iar acum participă doar când au
timp surorile să o ajute cu deplasarea.
D.T. se autocaracterizează ca fiind o persoană singură şi dependentă de alţii.

3. Analizare
Forma de dependenţă atestă instituţionalizarea, dat fiind faptul că acasă nu era
îngrijită de nimeni.
Venitul lunar se află la limita cheltuielilor, medicamentele fiind necompensate.
D.T. este dependentă de instituţionalizare având în vedere dependenţa soţului de
alcool şi lipsa lui de susţinere şi îngrijire.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

4. Resurse existente şi posibile


1. Locuinţa proprietate personală.
2. Venitul este alcătuit din pensia de CAP şi ajutorul acordat de cei doi copii.
3. Serviciile oferite gratuit de casa de bătrâni.
4. Nivelul ridicat al credinţei.
5. Starea generală de bine, sociabilă, evită marginalizarea.

5. Monitorizare periodică
Se are în vedere analizarea serviciilor acordate şi nivelul de folosinţă al acestora
vizavi de necesităţile doamnei D.T.
Se urmăreşte păstrarea atitudinii optimiste în scopul recuperării şi reîntoarcerii la
domiciliu.

6. Evaluare finală
Starea psio-afectivă a D.T. s-a stabilizat, de asemenea sunt semne şi al starea generală
de sănătate în urma tratamentelor şi serviciilor medico-sociale acordate în casa de bătrâni.
Dependenţa sa necesită monitorizare socio-medicală pe perioada instituţionalizării.

7. Concluzie
Din atitudinea optimistă a doamnei D.T. reiese că s-a acomodat programului
instituţiei şi că este mai bine ca acasă unde era mereu gălăgie din cauza scandalurilor
provocate de soţ.
Singura nemulţumire a doamnei D.T. este că trebuie să stea în loc, şi-ar fi dorit să se
mişte, să ajute surorile la îngrijirea celorlalţi bătrâni.
Singurul lucru pe care l-ar schimba în viaţă ar fi să danseze mai mult.
Nu doreşte ajutor din partea copiilor pentru că e suficient cât primeşte de la surori.
Faţă de soţ simte un dispreţ total, deoarece nu i-a acordat atenţie când avea mai mare
nevoie.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

8. Harta Eco
Familia
Biserică lărgită

Vecinii

D.T.
Medicul
Copii
63 ani

Soţ
Personalul din casa
de bătrâni
Legendă: Surorile
- relaţie bilaterală
- relaţie stresantă
- relaţie de respect
- relaţie de colaborare
- relaţie normală, echilibrată
- instituţii / persoane din mediul informal

- instituţii / persoane din mediul formal

Planul de acţiune
I RESURSE ACTIVITĂŢI RESPONSABILI EVALUARE
ogice Hrana asigurată de Casa de Asigurarea celor trei mese Bucătăreasa şi surorile Se observă că
bătrâni pe zi sub forma unui regim care o însoţesc în regimul stabili
alimentar timpul mesei medic îi prieşt
pensionarei D
curitate pe termen Serviciile socio-medicale Acordarea şedinţelor de fizioterapeutul se observă cu
asigurate de personalul Casei fizioterapie îmbunătăţiri a
de bătrâni. stării generale
sănătate,
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

e sau de afiliere Vizitele soţului Comunicare şi interacţiune Soţul şi copii Doamna D.T.
Telefoanele copiilor nevoie de mai
Prezenţa colegii de cameră activităţi de
destindere.
reciere Copii şi soţul Vizite şi însoţirea la Soţul Se observă lip
slujbele religioase Surorile sănătăţi mai bu
Personalul angajat fără de care D
şi poate satisfa
majoritate dor
nscendent Credinţa vie în puterea Participare la slujbele Preotul Se observă sta
miraculoasă a lui Dumnezeu. religioase surorile linişte pe care
Recitarea Sf. Rozariu activităţi i le o
zilnică doamnei D.T.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

5. Management de caz nr. 5 - Persoana vârstnică C.I., 74 ani

1. Preluare caz
Cazul a fost semnalat de fiica pensionarei C.I., care a prezentat surorilor situaţia în
care mama sa este nevoită să trăiască de câţiva ani.
În urma unei anchete sociale efectuate la domiciliul pensionarei C.I., surorile au fost
de acord că situaţia necesită instituţionalizare.

2. Istoric social
C.I. este o pensionară de 74 de ani. Este văduvă de 12 ani, soţul murind de cancer.
Are 3 copii care nu locuiesc cu ea în localitate. Cea mai aproape fiind fiica sa din Roman, cea
care a semnalat cazul.
De câţiva ani fiica face naveta pentru a-şi îngriji mama care locuieşte singură. Acum
sănătatea nu-i mai permite, suferind şi ea de cancer.
Starea de sănătate a pensionarei C.I. este una precară, suferind de inimă. Boala a făcut
ca pensionara să nu mai poată munci încă de acum 9 ani în urmă.
Venitul său este redus, constând în pensia de CAP, 120 RON.
Singurele persoane cu care socializa erau cele două vecine ale sale.

3. Analizare
Starea de sănătate, imposibilitatea de a munci pentru a se întreţine, face ca pensionara
să fie dependentă de instituţionalizare.
Deşi copiii sunt în ţară, C.I. nu beneficiază de ajutorul lor direct sau indirect.
Venitul lunar, insuficient pentru acoperirea cheltuielilor necesare întreţinerii, nu ajung
şi pentru medicamente.

4. Resurse existente şi posibile


1. Locuinţa proprietate personală.
2. Pensia de CAP
3. Serviciile oferite de casa de bătrâni
4. Îşi asigură singură igiena personală.
5. Reprezintă ajutor pentru surori în îngrijiri simple ale altor vârstnici.
6. Credinţa sporită.

Pagina 81 din 86
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

5. Monitorizare periodică
Se urmăreşte echilibrarea stării psiho afective. Se verifică serviciile medicale oferite şi
eficientizarea lor în starea generală a sănătăţii. Se are în vedere evitarea marginalizării şi a
sentimentului de inutilitate.

6. Evaluare finală
La începutul instituţionalizării, starea psiho afectivă era agravată. Acomodarea la
programul instituţiei a făcut ca această stare să se îmbunătăţească.
Fiind parţial dependentă, beneficiara are nevoie de implicare în activităţi simple ale
instituţiei.

7. Concluzie
Din dialogul purtat cu C.I. reiese că atunci când a plecat de acasă nu a ştiut că
urmează să se instituţionalizeze. Fiica sa i-a spus că o va duce să se interneze într-un spital
pentru analize medicale. Cu toate acestea C.I. este mulţumită de tratamentele şi serviciile
primite în casa de bătrâni. Desigur că nu prea îi convine programul de masă la oră fixă şi de
igienă personală zilnică.
Îşi doreşte să se vindece şi să se întoarcă acasă deoarece nu vrea să moară printre
străini.

Pagina 82 din 86
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

8. Harta Eco
Familia
Biserică lărgită

C.I.
Copii Vecinele
74 ani

Personalul din casa


Legendă:
de bătrâni Surorile
- relaţie bilaterală
- relaţie de respect
- relaţie de colaborare
- relaţie normală, echilibrată
- instituţii / persoane din mediul informal

- instituţii / persoane din mediul formal

Planul de acţiune
I RESURSE ACTIVITĂŢI RESPONSABILI EVALUARE
ogice Alimentele asigurate de Casa Luare celor trei mese. Bucătăreasa Se observă
de bătrâni. C.I. responsabiliza
pensionarei C.
se hrăni singur
curitate pe termen Serviciile socio-medicale Asigurarea tratamentului Surorile, asistente Se constată o r
Instituţionalizarea pe perioadă după programul stabilit de medicale de colaborare
nedeterminată medic supunere în lu
tratamentului.
e sau de afiliere copii Vizite lunare ale fiicei copii Se observă abs
Telefonarea copiilor unor persoane
în viaţa doamn
nscendent Credinţa şi speranţa Recitarea Sf. Rozariu C.I. Se urmăreşte

Pagina 83 din 86
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Surorile amplificarea a
dimensiuni.

6. Concluzii ale analizelor de caz

Starea de sănătate a vârstnicilor instituţionalizaţi este stabilă după intrarea lor în


instituţie. Deşi nu toţi şi-au dorit să se instituţionalizeze adaptarea la programul din casa sa
făcut cu bine la nivelul fiecărui vârstnic. Au reuşit să realizeze relaţii de colegialitate cu
grupul de bătrâni din casă, ceea ce este un semn bun pentru o se crea o atmosferă de familie,
care multora le lipsea la domiciliu. Vârstnicii sunt de părere că nevoile lor din casa de bătrâni
sunt cele menţionate în tabelul 6.

Figura 6. Răspunsul vârstnicilor instituţionalizaţi referitor la nevoile lor din instituţie.


Vârstnicii simt lipsa familiei şi a copiilor lor, de aceea comunitatea trebuie mobilizată
astfel încât aceştia să nu mai trăiască sentimente de inutilitate şi incomodare pentru familia
sa. Această mobilizare a comunităţii s-ar putea realiza printr-o campanie de informare -
educare – comunicare la nivel local. Prin aceasta se pot aduce în vedere necesitatea
vârstnicului de a-şi petrece ultimii ani din viaţă în sânul familiei, dar şi ce bogăţie reprezintă
un vârstnic pentru familia sa. Astfel vor înţelege pe deplin de ce proverbul spune: „cine nu
are un bătrân, să-şi cumpere”.

Pagina 84 din 86
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

CONCLUZII

Problemele ce le implică îmbătrânirea, la nivelul persoanei umane, sunt greu de


depăşit. Însă viaţa „nu poate fi înţeleasă decât privind în urmă, dar trebuie trăită privind
înainte” (Lansky, B., 2004, p. 38). Sigur că percepţia asupra procesului de îmbătrânire diferă
de la o persoană la alta, totuşi, privită cu optimism, poate deveni etapa cea mai frumoasă din
viaţă. Acest lucru se întâmplă datorită nivelului ridicat de experienţă şi înţelepciune
dobândită în timpul vieţii. Pentru a putea transforma bătrâneţea în cea mai frumoasă etapă
avem însă nevoie de un echilibru pe parcursul celorlalte etape de viaţă. Acest echilibru
trebuie să cuprindă toate dimensiunile, de la cea medicală până la cea relaţională, care poate
influenţa toate activităţile de zi cu zi. Relaţionarea poate da naştere unei subculturi de
persoane de vârsta a treia, care presupune anumite consecinţe (Gîrleanu-Şoitu, Daniela, 2004
p.182). Însă, cu toate riscurile, bătrânul are nevoie de relaţionare cu cei de vârsta sa.
Prin lucrarea de faţă am realizat culegerea unor date cu privire la vârstnicul din
mediul rural, statutul său în familie şi comunitate, dar şi părerea sa despre instituţionalizare.
Am constatat transformarea mediului rural, datorită fenomenului de migraţie, în ceva
ce unii numesc „modernizare a ţărănimii”. Încercând să iau tot ce se putea mai bun de la
această expresie, nu am reuşit să fiu de acord cu ea. Singurul beneficiu adus de cei plecaţi
constă în împărţirea sătenilor în două categorii sociale. Unii au un trai de viaţă foarte bun,
conform standardelor aduse din Italia, Spania, etc. Însă există şi cealaltă categorie, persoanele
vârstnice, în mare parte „abandonate temporar” de copiii plecaţi.
Greşeala tuturor celor care au venit cu mentalităţi schimbate, a fost că au distrus
relaţionarea comunitară, transformând-o în interese, egoism şi indiferenţă faţă de aproapele.
Tot prin această lucrare am constatat că Biserica şi congregaţiile de persoane
consacrate şi-au găsit un nou domeniu în care au mult de muncă până vor ajunge la un
echilibru. Vârstnicul şi problemele sale primează între necesităţile mediului rural, dat fiind
faptul, nivelul general de îmbătrânire a populaţiei.
Consider că lucrarea şi-a atins obiectivele urmând paşii propuşi înainte şi în timpul
micro cercetării.

Pagina 85 din 86
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Pagina 86 din 86