CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN MEDICINA ȘI FARMACIE ,,RAISA PACALO’’

CATEDRA NURSING

Lecție științifică

Procesul de Nursing
Prima etapă a demersului de îngrijire

Profesor Elena Bodareva

Chişinău 2019
 Planul lecţiei:

1. Prezentarea generală a etapelor procesului de îngrijire

2. Colectarea de date – prima etapă a procesului de îngrijire

3. Observarea

4. Interviul
1. Prezentarea generală a etapelor procesului de îngrijire

Procesul de îngrigire este o metodă organizată şi sistematizată, care permite

acordarea de îngrijiri idividuaiizate.

Demersul de îngrijire este centrat pe reacţiile particulare ale fiecărui individ (sau
grup de indivizi) la o modificare reală sau potenţială de sănătate.

Demersul mai poate fi definit ca: un proces intelectual compus din diverse etape
logic ordonate, având ca scop obţinerea unei mai bune stări a pacientului.

După Genevieve Dechanoz, procesul de îngrijire reprezintă aplicarea modului

ştiinţific de rezolvare a problemelor, a analizei situaţiei, a îngrijirilor, pentru â
răspunde nevoilor fizice, psihosociale ale persoanei, pentru a renunţa la
administrarea îngrijirilor stereotipe şi de rutină, bazate pe necesităţi presupuse, în
favoarea unor îngrijiri individualizate, adaptate fiecărui pacient. Este un mod de a
gândi logic, care permite intervenţie conştientă, planificată a îngrijirilor în scopul
protejării şi promovării sănătăţii individului.

Aplicarea cadrului conceptual al Virginiei Henderson în procesul de îngrijire,

uşurează identificarea nevoilor pacientului pe plan bio-psiho-social, cultural şi
spiritual şi găsirea surselor de dificultate care împiedică satisfacerea nevoilor. De
asemenea, permite stabilirea intervenţiilor capabile să reducă influenţa acestor
surse de dificultate, în scopul de a ajuta persoana să-şi recapete autonomia (pe cât
posibil).

Etapele procesului de îngrijire

Procesul de îngrijire comportă 5 etape:

1.Culegerea de date
2.Analiza şi interpretarea lor (probleme, diagnostic de îngrijire)
3.Planificarea îngrijirilor (obiective)
4.Realizarea intervenţiilor (aplicarea lor)
5.Evaluarea

1. Culegerea de date

Culegerea datelor ne permite să facem o inventariere a tuturor aspectelor privind

pacientul în globalitatea sa. Se poate spune că ele ne informează asupra a ceea ce
este pacientul, asupra suferinţei, asupra obiceiurilor sale de viaţă şi asupra stării de
satisfacere a nevoilor fundamentale.
 2.Analiza şi interpretarea datelor ne permit să punem în lumină problemele
specifice de dependenţă şi sursa de dificultate care le-a generat, adică elaborarea
„diagnosticului de îngrijire".
2.Planificarea îngrijirilor ne permite:
a) determinarea scopurilor (obiectivelor) care trebuie urmărite - mai precis
determinarea obiectivelor de atins (rezultatul aşteptat);
b) stabilirea mijloacelor pentru rezolvarea obiectivelor (pentru atingerea
rezultatelor).
4.Executarea, aplicarea intervenţiilor

Utilizarea planului de intervenţii elaborat (precizarea concretă a intervenţiilor)

5.Evaluarea constă în analiza rezultatului obţinut (dacă intervenţiile au fost

adecvate, dacă s-a obţinut rezultatul dorit sau nu) şi dacă au apărut noi date în
evoluţia stării pacientului (care trebuie notate) şi, eventual, dacă este necesară
reajustarea intervenţiilor şi obiectivelor (proces ciclic),

Avantajul cel mai mare este legat de faptul că demersul se sprijină pe datele
furnizate de pacient sau luate din alte surse sigure. Aceste date permit să se vadă
situaţia în ansamblul ei şi să se aprecieze nevoile reale ale fiecărui pacient
considerat ca o persoană diferită şi unică în sine.

Demersul constituie deci un instrument:

- de individualizare
- de personalizare a îngrijirilor - ele concură la umanizare.

O altă calitate a demersului constă în faptul că informaţiile constituie o resursă

foarte utilă pentru controlul calităţii de îngrijire; pune la dispoziţia întregii echipe
de îngrijire - detaliile planificării îngrijirilor făcând posibilă raţionalizarea
îngrijirilor, coordonarea şi stabilirea priorităţii.

2. Colectarea de date (aprecierea) – prima etapă a

procesului de îngrijire (demersului)
Culegerea datelor este faza iniţială, debutul procesului de îngrijire de la care
începe derularea acestui demers. Culegerea informaţiilor este un proces continuu,
în sensul că pe tot parcursul muncii sale, asistenta nu încetează de a observa, de a
întreba şi de a nota datele privind pe fiecare pacient.
 Deci,- începând, de la sosirea pacientului în spital sau în momentul contactului
iniţial cu personalul de îngrijire, într-un centru de sănătate, în comunitate şi pe tot
parcursul îngrijirii, culegerea de date permite asistentei să-şi stabilească acţiunile
de îngrijire. Multe dintre asistentele din spital se informează despre pacient încă
înainte ele a-l vedea (citesc dosarul, întreabă date mai semnificative) pentru a-l
aborda cu unt spirit deschis.

Tipuri de informatii culese

Informaţiile culese sunt:

- date obiective - observate de asistentă despre pacient

- date subiective- expuse de pacient
- date conţinând informaţii trecute
- date conţinând informaţii actuale
- date legate de viaţa pacientului, de obiceiurile sale, de anturajul sau sau
de mediul înconjurător.
Îngrijirea pacientului porneşte de la informaţiile primite. Scopul investigraţiilor
noastre este de a rezolva problemele pacientului, pe care acesta nu şi le poate
rezolva singur-deci: identificarea problemelor. Identificarea problemelor de
îngrijire a pacientului se bazează pe:
-cunoaşterea pacientului
-cunoaşterea deficienţelor pacientului
-cunoaşterea aşteptărilor acestuia în ce priveşte:
-îngrijirea
-sănătatea
-spitalizarea sa
-cunoaşterea propriilor resurse pentru a face faţă nevoilor de sănătate.
Toate informaţiile culese pot fi grupate în două mari categorii:

- date relativ stabile

- date variabile

Date relativ stabile

-Informaţii generale: nume, vârstă, sex, stare civilă .

-Caracteristici individuale: rasă, limbă, religie, cultură, ocupaţie.

- Gusturi personale şi obiceiuri: alimentaţia, ritm de viaţă.

- Evenimente biografice legate de sănătate: boli anterioare, sarcini, intervenţii
chirurgicale, accidente etc.
-Elemente fizice şi reacţionate: grup sanguin, deficite senzoriale, proteze, alergii
etc.

-Reţeaua de susţinere a pacientului: familie, prieteni.

Date variabile

Sunt date în continuă evoluţie, schimbare şi care cer o constantă reevaluare din
partea asistentei. Date variabile legate de starea fizică: temperatura, tensiunea
arterială, funcţia respiratorie, apetitul sau anorexia, eliminarea, somnul, mişcarea,
reacţii alergice, inflamaţii, infecţii, oboseală, intensitatea durerii, reacţii la
tratament, la medicamente etc. Date variabile legate de condiţiile psihosociale:
anxietate, stres, confort, inconfort, stare depresivă, stare de conştientă, grad de
autonomie, capacitatea de comunicare, acceptarea sau neacceptarea rolului.

Aşa cum am mai menţionat, colectarea datelor este un proces continuu care
trebuie urmărit de către asistentă în munca sa zilnică pentru a descoperi cum să
se ajungă la satisfacerea nevoilor.

Aceste date sunt la dispoziţia întregii echipe de îngrijire şi constituie un

instrument de lucru în procesul de îngrijire, care trebuie să fie adus la zi cu
regularitate, în funcţie de evoluţia stării pacientului.

Surse de informaţie

Pentru culegerea datelor, asistenta trebuie să recurgă la diferite surse de

informaţii, astfel:

- sursa directă primară: pacientul

- surse secundare sau indirecte:
- familia şi anturajul pacientului
- membrii echipei de sănătate
- dosarul medical - actual - anterior
- scheme de referinţă (consultarea unor date; cazuri specifice: hemodializa)

Mijloacele principale cele mai eficace de a obţine informaţiile dorite sunt fără
îndoiala următoarele:

a) - observarea pacientului
b) - interviul pacientului
c) - consultarea surselor secundare
3. Observarea
Observarea rămâne elementul primordial de bază pe care îl foloseşte asistenta pe
parcursul activităţii. Observarea presupune: o capacitate intelectuală deosebită de
a sesiza prin intermediul simţurilor, detaliile lumii exterioare (diferite detalii).
Observarea este un proces mintal activ. Observarea se bazează pe subiectivitatea
celui ce observă, ceea ce determină marea sa „fragilitate". Observaţia este filtrată
prin mecanismele noastre senzoriale, de percepţie şi emotivitate. Pe scurt,
percepţia este un proces selectiv care ne duce la a vedea ceea ce am învăţat să
vedem şi la ceea ce este de văzut. Trebuie deci ca în atenţia noastră să fie
diminuarea subiectivităţii (prin efort intelectual).

Implicarea simţurilor

În cursul muncii sale pentru pacient, asistenta se foloseşte de organele de simţ,

vedere, auz, atingere şi miros.

Vederea: ne aduce o multitudine de informaţii privind caracteristicile fizice ale

unei persoane (fizionomia, privirea, comportamentul). Ea ne informează, de
asemenea, asupra anumitor semne şi simptome care traduc o nevoie insatisfacută,
o problemă de sănătate

- faţă tristă sau denotând suferinţa

- agitaţie sau descurajare
- erupţii ale pielii, ictere.
Auzul: prin simţul auzului ne parvin cuvintele

- intonaţia vocii
- gemete, văicăreli, plângeri
- zgomote emise de pacient, bătăi cardiace, gaze
Atingerea: joacă rol important la examenul fizic sau la palparea anumitor părţi
ale corpului, permiţând cunoaşterea detaliilor (induraţie, grosimea unei mase,
căldura membrelor)

Mirosul: permite:

- decelarea unui miros relevant pentru gradul de curăţenie al pacientului

- procese patologice - infecţia unei plăgi care degajă miros urât
- halena - de exemplu la un diabetic (în acidoză)
Utilizarea observaţiei
 Pentru a fi eficace, observaţia trebuie să fie făcută cu multă atenţie, asistenta
trebuie să-şi dezvolte spiritul de observaţie, trebuie deci, pe cât posibil, să facă
abstracţie de propriile preocupări şi să se concentreze asupra pacientului şi asupra
a tot ceea ce-l înconjoară. Cadrul conceptual ai nevoilor fundamentale constituie
o grilă de observaţie sistemică şi practică.

Elemente de evitat: asistenta trebuie să se ferească de:

- subiectivism
- judecăţi preconcepute
- rutină şi superficialitate
- lipsă de concentraţie şi continuitate
Precizare: în observarea pacientului de către asistentă pentru culegerea datelor
se recurge şi la instrumentele de măsură termometrice, aparate de monitorizare .

4. Interviul
Interviul- întrevederea, dialogul, discuţia cu pacientul. Interviul este o formă
specială de interacţiune verbală care se desfăşoară în intimitate între asistentă şi
persoane care recurg la îngrijiri de sănătate. Permite depistarea nevoilor
nesatisfăcute ale persoanei şi diverse manifestări de dependenţă pe care le
determină. Interviul este un instrument prin excelenţă de personalizare a
îngrijirilor (instrument de cunoaştere a personalităţii).

Condiţiile pentru interviu

Trebuie să se ţină cont de anumiţi factori importanţi:

-alegerea momentului oportun pentru pacient
-respectarea: orei de masă
-momentelor de oboseală şi de repaus
-perioadelor când pacientul se simte foarte suferind
-asistenta să-şi organizeze astfel munca sa, încât să prevadă un timp suficient de
lung pentru a permite pacientului să se exprime în ritmul său
-asistenta trebuie; de asemenea, să creeze toate condiţiile ţinând cont de -
intimitatea la care pacientul are drept - şi de confortul pacientului
-interviul se bazează pe abilitatea asistentei de a stabili o comunicare eficace şi
clară
-de asemenea, interviul presupune - capacitatea asistentei de a manifesta un
comportament care să reflecte:
-atitudine de acceptare
- capacitate de ascultare
-atitudine de respect
-capacitate de empatie

Asistenta demonstrează acest comportament prin:

- menţinerea unui contact vizual — expresie (mimică) senină a feţei - surâzătoare
(după caz)
- printr-o poziţie comodă şi limbaj care dovedesc pacientului dorinţa sa dea-l asculta
şi de a-i uşura urmărirea interviu lui.
Abilitatea de a facilita (favoriza) interviul. Sunt numeroase abilităţi, descrierea lor
depăşeşte cadrul acestui îndrumar. Vom enumera câteva:

a) Abilitatea de a pune întrebări adecvate

Întrebările pot fi: închise sau deschise.
Întrebările închise -aduc un răspuns limitat prin „da" sau „nu".Exemplu de
întrebare închisă: „Aţi dormit bine?.
Întrebările deschise - permit pacientului să se exprime.Exemplu de întrebări
deschise: „Vorbiţi-mi despre problema care v-a adus la spital".

Întrebările deschise pot fi de diverse tipuri:

-de tip narativ (ex. „Povestiţi-mi ce probleme vă mai creează boala").

- de tip descriptiv (ex. „Descrieţi-mi felul dumneavoastră de a proceda").
- de tip de calificare (ex. „De ce nu mâncaţi niciodată carne?").

b)Abilitatea de a confirma (valida) percepţiile sale în legătură cu pacientul, în aşa

fel încât să elimine subiectivismul observaţiei sale (ex. „Mi-aţi spus că sunt două
zile de când vomaţi"). Cereţi-i să vă repete ceea ce credeţi că nu aţi înţeles.
b) Abilitatea de a readuce pacientul la răspunsurile necesare-atunci când face
digresiuni (ex. „Văd că vă preocupă mult digestia d-voastră, dar n-aţi putea să-mi
daţi amănunte şi despre somnul d-voastră?").
d) Abilitatea de a face o sinteză (ex. pe scurt, „Ceea ce dv. mi-aţi povestit,
demostrează că nu puteţi niciodată să vă destindeţi din cauza nervozităţii dv.").
d) Abilitatea (capacitatea) de a aplica o ascultare activă:
- prin repetarea ultimei părţi din fraza pacientului,

- prin extragerea şi reformularea conţinutului emotiv din enunţul pacientului şi

răspunzându-i în aşa fel ca să-i demonstrezi că înţelegi ceea ce el simte (trăieşte).
Aceste accesibilităţi sunt necesare pentru a nu-l face pe pacient să se închidă în
el, să nu mai răspundă. Asistenta să ştie cum să pună întrebări suplimentare sau
să treacă sub tăcere unele chestiuni care pun pacientul în situaţii neplăcute.
 Cum favorizăm o relaţie de interacţiune cu pacientul?

- Asigurăm o anumită intimitate, ambianţă, ne instalăm într-un loc calm izolat să

nu fim deranjaţi;
- Ne adresăm pacientului, numindu-l.
- Ne prezentăm, şi îi arătăm un real interes pentru starea sa de sănătate;
- Îi explicăm demersul nostru, scopul interviului (întrebările au scopul de a-l
cunoaşte, cu problemele pe care le are, iar răspunsurile ne vor permite să-i
asigurăm o mai bună îngrijire-planificare a îngrijirilor);
- Îi acordăm toată atenţia printr-un contact vizual;
- NU NE GRĂBIM! îl lăsăm să-şi termine fraza, nu-l bruscam.
- Să fim atenţi şi la propria noastră atitudine (diferenţa de cultură poate fi uneori
un obstacol în comunicare);
- Utilizăm vocabular adaptat, nu începem prin întrebări intime, delicate;
- Să fim un ascultător activ - o înclinare din cap, o privire plină de interes care să
exprime înţelegerea faţă de problemele lui.

De reţinut:

Pentru obţinerea prin interviu (întrevedere) a unor informaţii care să folosească

la întocmirea unui plan de îngrijire individualizat este recomandabil:

- Să se culeagă în prealabil (din dosar sau de la colege) informaţii în legătură cu

pacientul (surd, agresiv)
- Să se pună o singură întrebare O dată. Mai multe întrebări simultane pot crea
confuzia pacientului
- Să se lase suficient timp pacientului pentru a răspunde
- Dacă este cazul - să se discute câteva minute despre lucruri banale,
- Să se explice pacientului că informaţiile sunt necesare pentru planificarea unor
îngrijjri potrivit dorinţelor sale, respectarea obiceiurilor sale, astfel încât
spitalizarea să fie mai suportabilă,
- Să se pună întrebarea în aşa fel încât să nu se sugereze răspunsul
- Sa, se folosească un sistem de înscriere a informaţiilor (a nu se baza pe memorie)
-Să se facă o concluzie a interviului şi să se aprecieze dacă pacientul consideră
folositor acest interviu,
- Să se mulţumească pacientului pentru colaborare.
Dacă interviul iniţial nu poate fi finalizat - trebuie să se revină - lucru care va fi
menţionat pacientului.