Sunteți pe pagina 1din 59

Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică

Forma de învăţământ: IF
Program de studiu: MNG III, FB I

ETICA ÎN AFACERI

Lect. univ. dr. Liliana SCUTARU

2020

1
CUPRINS

INTRODUCERE............................................................................................................................3

CAPITOLUL 1. NOŢIUNI GENERALE DE ETICĂ…………………………………………4


1.1. Etimologie, definiţii şi delimitări conceptuale ale eticii………………………………………5
1.2. Scurt istoric şi abordări ale eticii………………………………………………………….….5
1.3. Rolul şi funcţiile eticii în societate…………….…………………………………………..….7

CAPITOLUL 2. MORALA ŞI CONŞTIINŢA MORALĂ…………………………………….8


2.1. Conceptele de morală şi moralitate………………………………………………………..….8
2.2. Valorile morale fundamentale………………………………………………………….……..9
2.3. Legea morală şi normele sociale………………………………………………………….…10
2.4. Simţul etic sau conştiinţa morală………………………………………………………...…..11
2.5. Responsabilitatea morală…………………………………………………………………….12

CAPITOLUL 3. ETICA ŞI MANAGEMENTUL………………………………………...…..14


3.1. Rolul managerilor în promovarea comportamentului etic.......................................................14
3.2. Modalități ce pot fi folosite pentru încurajarea comportamentului etic în organizații............15
3.3. Încrederea între participanţii la viaţa economică.....................................................................16
3.4. Comunicarea onestă şi tratamentul corect – componente ale comportamentului etic.............16
3.5. Dilemele etice în afaceri……………………………………………………………………..17
3.6. Analiza şi soluţionarea problemelor etice……………………………………………….......17

CAPITOLUL 4. ETICA ÎN AFACERI………………………………………………………..21


4.1. Nivelurile de aplicare ale eticii în afaceri………………………………………………...….21
4.2. Comportamente neetice în organizaţii…………………………………………………...…..22
4.3. Etica în afaceri şi organizaţii……………………………………………………………...…23
4.4. Dimensiuni ale eticii în organizaţie………………………………………………………….24
4.5. Principiile eticii în afaceri. Piramida responsabilităţii sociale………………………..……..25

CAPITOLUL 5. CODURILE DE ETICĂ ŞI IMPORTANŢA LOR ÎN ORGANIZAŢII…30


5.1. Ce este un cod de etică………………………………………………………………..……..30
5.2. Rolul şi obiectivele codului de etică……………………………………………………...…30
5.3. Avantajele elaborării codurilor de etică……………………………………………………..33
5.4. Conţinutul unui cod de conduită etică al unei organizaţii…………………………………...33
5.5. Reguli şi modalităţi de formulare a unui cod de etică…………………………………….…36
5.6. Comunicarea și monitorizarea codului de etică.......................................................................37
5.7. Persoane şi organisme însărcinate cu asigurarea climatului etic…………………………….39
5.8. Auditul de etică……………………………………………………………………………....42

CAPITOLUL 6. RESPONSABILITATEA SOCIALĂ CORPORATISTĂ……………...…46


6.1. Responsabilitatea socială şi morală a afacerilor…………………………………………….…46
6.2. Responsabilizarea morală a investitorilor. Investiţii etice…………………………….……..51

DICŢIONAR DE TERMENI SPECIFICI ETICII ÎN AFACERI……………….…………...…..55


BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………...….58

2
INTRODUCERE

Prezentul curs se adresează studenţilor de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi


Administraţie Publică, toate specializările, forma de învăţământ cu frecvenţă sau fără frecvenţă,
cu scopul de a oferi acestora noţiunile de bază în ceea ce priveşte etica, morala şi
comportamentul etic în afaceri bazat pe principiile universale ale moralităţii.
Scopul demersurilor etice îl reprezintă moralitatea. Misiunea eticii este nu numai de a expune
aspectele teoretice ale moralei, ci şi de a constitui un ghid practic, real, în îndrumarea şi ameliorarea
vieţii morale a societăţii. Rolul eticii este să ajute oamenii şi instituţiile să decidă ce este mai bine să facă,
pe ce criterii să aleagă şi care le sunt motivaţiile morale în acţiunile lor.
În societatea contemporană, etica, obiect de studiu al disciplinei filosofice prin excelenţă, şi-a
extins sfera de acţiune cu mult dincolo de graniţele sale iniţiale, practic, în toate domeniile în care
activează astăzi oamenii. Din ce în ce mai mulţi specialişti din toate sferele vieţii, economişti, medici,
jurişti, jurnalişti, educatori şi formatori de conştiinţe fac apel la dimensiunea morală şi simt nevoia
raportării acţiunilor umane la coordonatele etice.
Cursul este structurat în şase capitole în care sunt prezentate, într-un mod sistematic,
aspecte de bază cu privire la etică, morală şi moralitate în afaceri. Astfel, primul capitol
abordează conceptele de bază ale eticii, obiectul de studiu şi conţinutul eticii ca ştiinţă. Un aspect
foarte important îl constituie înţelegerea şi recunoaşterea rolului şi funcţiilor eticii în societate,
precum şi identificarea problemelor centrale ale moralei.
Cel de-al doilea capitol revine studiului moralei şi moralităţii. Înţelegerea şi însuşirea
conţinutului valorilor morale fundamentale, a rolului acestora pentru individ, grup şi societate
oferă posibilitatea elaborării unor opinii personale legate de legea morală, conştiinţa morală, de
responsabilitatea morală etc.
Lucrarea abordează în continuare, printre altele, importanţa şi rolul jucat de manager în
promovarea comportamentului etic în cadrul firmei, cum pot fi recunoscuţi managerii care
promovează comportamentul etic în afacerile lor, modalităţile ce pot fi folosite pentru încurajarea
comportamentului etic în organizaţii.
În capitolul al patrulea sunt trecute în revistă nivelurile de aplicare ale eticii în afaceri,
comportamentele neetice în organizaţii şi consecinţele acestora atât pentru organizaţie, cât şi
pentru angajaţi. În continuare sunt abordate principiile ce guvernează etica în afaceri.
Capitolul al cincilea tratează un subiect de foarte mare însemnătate prin actualitatea sa, şi
anume, codurile de etică şi importanţa lor în organizaţii. Mai pe larg, capitolul se opreşte asupra
conţinutului, rolului şi a obiectivele codului de etică, asupra principalelor reguli şi modalităţi de
formulare a unui cod de etică, analizează care sunt persoanele şi organismele însărcinate cu
asigurarea climatului etic şi, în final, abordează tematica auditului de etică, subiect apărut relativ
recent în practica internaţională.
În fine, capitolul al şaselea este rezervat unui subiect de mare actualitate, şi anume, cel al
responsabilităţii sociale şi morale ale firmelor în afacerile pe care le promovează, a responsabilizării
morale a investitorilor şi, totodată, este dezbătută problematica investiţiilor etice.
Baza documentară a lucrării cuprinde cărţi de referinţă şi lucrări de specialitate atât în
limba română, cât şi în limbi străine. Notele bibliografice au rolul nu doar de a indica sursele
utilizate în elaborarea prezentului curs, ci şi de a invita studenţii şi pe toţi cei interesaţi la
aprofundarea studiului domeniului eticii în afaceri.

3
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI GENERALE DE ETICĂ

Rezumat
Acest capitol are în vedere prezentarea conceptelor de bază ale eticii, obiectul de studiu
şi conţinutul eticii ca ştiinţă. Se urmăreşte stabilirea originilor şi etimologiei conceptului şi
realizarea unei scurte incursiuni în istoria eticii. Un aspect foarte important îl constituie
înţelegerea şi recunoaşterea rolului şi funcţiilor eticii în societate, precum şi identificarea
problemelor centrale ale moralei.

De la început trebuie să precizăm că etica are un statut dublu, fiind o disciplină teoretică,
cu caracter filosofic şi ştiinţific.
Este o disciplină filosofică, în primul rând, prin tradiţia la care se raportează. Gândirea
etică s-a cristalizat în cadrul concepţiilor filosofice generale; cele mai mari şi reprezentative
doctrine etice s-au configurat în cadrul marilor concepţii filosofice. Pe de altă parte, orice
filosofie autentică este în acelaşi timp şi o etică. Platon, Aristotel, Hegel, Kant, pentru a nu-i
aminti decât pe cei mai reprezentativi filosofi, au fost, în acelaşi timp, şi moralişti.
Fenomenologia spiritului (lucrarea lui Hegel) este nu numai o filosofie, ci şi o etică, fără însă a
putea distinge între momentul propriu-zis filosofic şi cel etic.
Pe de altă parte, Platon a scris dialoguri consacrate exclusiv unor probleme de etică;
Aristotel ne-a lăsat lucrări de specialitate strict etice (Etica nicomahică), Kant, de asemenea,
(Critica raţiunii practice este chiar o lucrare de etică), ca şi Nicolai Hartmann sau Max Scheller.
Etica este o disciplină filosofică prin aceea că gânditorul autentic asupra problemelor
morale nu poate fi decât un filosof. De asemenea, etica este o disciplină filosofică prin obiectul
ei, prin domeniul ei de referinţă. Chiar de la începuturi reflecţia etică s-a oprit asupra a ceea ce
este binele, asupra încercării de a defini esenţa binelui, înţeles ca aspect fundamental al vieţii
umane. Întreaga istorie a meditaţiei etice este preocupată de tema fundamentală a binelui, dar
această analiză asupra binelui nu poate fi făcută numai prin raportate la dimensiunea vieţii morale
practice, ci şi prin investigaţie speculativă filosofică.
Etica aparţine, deopotrivă, perspectivei filosofice prin aceea că specific demersului etic
este spiritul de sinteză, caracteristic exclusiv gândirii filosofice. În fond, oricât de mare ar fi
legătura reflecţiei etice cu cea a diverselor ştiinţe particulare (psihologia şi sociologia, în special),
demersul etic vizează lumea ca totalitate, fiind un discurs teoretic sintetic şi conceptualizat.
Amintim, de asemenea, faptul că etica este ştiinţă. Lămurirea naturii şi esenţei binelui,
categorie centrală a eticii, nu se poate face pe cale pur speculativă, fără investigaţie prealabilă a
vieţii reale, în toată bogăţia şi complexitatea ei. Domeniul vieţii morale reale este analizat de
etică, încercând să surprindă determinările teoretice cele mai generale cu valoare universală.
Deşi demersul etic este de natură filosofică, el poate avea o nemijlocită valoare ştiinţifică
în măsura în care defineşte esenţa, cauzele fenomenelor pe care le investighează. Într-adevăr,
etica analizează „faptul moral” dar, întrucât nu există un fapt pur moral izolat, absolut autonom,
etica, în mod necesar, se găseşte într-un raport interdisciplinar cu diverse ştiinţe particulare – în
special cu sociologia şi psihologia, cu antropologia sau ştiinţele istoriei. Altfel spus, demersul
eticii ca ştiinţă nu poate fi niciodată privit separat de al altor ştiinţe sociale particulare. Aceasta
pentru că orice „fapt moral” este doar o ipostază a faptului social în general.

4
1.1. Etimologie, definiţii şi delimitări conceptuale ale eticii

Din punct de vedere etimologic, "etica" provine de la cuvintele greceşti: ETHOS =


primordial, patrie, locuinţă, loc de întâlnire, locul natal, obiceiuri, caracter şi ETHIKE = ştiinţa
cunoaşterii.
Din "ETHOS" a derivat cuvântul "ETHICOS", cu sensul "din sau pentru morală", utilizat
de greci atunci când discutau despre principiile comportamentului uman.
Pentru început, putem considera etica ca fiind ştiinţa ethosului (a moralei), a
binelui/răului, a fericirii, a virtuţii, a plăcerii, a idealului social.
Etica a apărut ca ramură distinctă a cunoaşterii datorită lui Socrate. Ca disciplină
ştiinţifică ea există din timpul lui Aristotel, care a ridicat etica la nivelul "demnităţii ştiinţelor".
Etica este definită ca "ştiinţa care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu
legăturile lor de dezvoltare istorică, cu conţinutul lor de clasă şi cu rolul lor în viaţa
socială; totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei clase sau
societăţi".1
Deşi înrudite, conceptele de etică şi morală au origini şi substanţe diferite: etica este
teoria şi ştiinţa moralei, în timp ce morala reprezintă obiectul de studiu al eticii. Denumirea de
etică este de origine greacă, în timp ce morala îşi are originea în cuvântul latin mos-moris
(morav-moravuri), de unde a apărut şi termenul moralis, din care se trage termenul de morală.
În timp s-a statornicit următoarea distincţie: etica este disciplina teoretică care studiază fie
precumpănitor ideile de Bine, Rău, Datorie, Dreptate etc. (acestea sunt denumite, în genere, etici
filosofice), fie atitudinile, caracterele, datinile, adică moralitatea oamenilor.
Aşadar, putem considera etica drept o ştiinţă a comportamentului, a moravurilor, un
ansamblu de prescripţii concrete sau o teorie asupra moralei. Etica reprezintă "ansamblul
regulilor de conduită împărtăşite de către o comunitate anume, reguli care sunt fundamentate pe
distincţia între bine şi rău, în timp ce morala cuprinde un ansamblu de principii de dimensiune
universal-normativă.2"

1.2. Scurt istoric şi abordări ale eticii

Dacă facem o incursiune în istoria eticii ca filozofie practică, putem constata că toţi
autorii sunt de acord că obiectul eticii îl constituie căutarea unui răspuns la întrebarea „Ce este
binele”? Răspunsurile la o asemenea întrebare a provocat, însă, numeroase dispute. Abia în
secolul al XX-lea lucrurile sunt lămurite într-un fel, iar disputele atenuate, căci G. E. Moore
demonstrează într-o lucrare de anvergură, Principia Ethica, faptul că binele nu este capabil de
nici o definiţie. Înţelegem argumentul său (acela că riscul de eroare în căutarea unei definiţii
complete a binelui va fi mai redus) de vreme ce nu contează cum îl denumim, cu condiţia să îl
recunoaştem atunci când ne întâlnim cu el3.
De aici, probabil, demersul celor interesaţi de etică de a-şi îndrepta atenţia de la
proprietăţile conceptului de bine spre problema comportamentului fiinţei umane, căutând
răspunsuri la întrebări de genul: Ce este bine?, Ce este rău?, Ce este corect?, Ce este greşit?.

1 xxx
Dicţionar explicativ al limbii române, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1984, p. 308.
2
Jaques J. Wundenburger, Questions d’etique, Presses Universitaires de France, Paris, 1993, p. XIV.
3
G. E. Moore, Principia Ethica, CEU Press, Editura DU Style, Bucureşti, 1997, p. 120.

5
Răspunsurile la asemenea întrebări oferă prilejul de a constata caracterul complex pe care îl
oferă realitatea relaţiilor interumane şi cauzalitatea care domină sfera comportamentului uman.
Analiza problemelor pe care le pune etica în general, şi etica managerială în particular,
trebuie să aibă ca punct de plecare principalele repere istorice care au contribuit la constituirea
acestei ştiinţe. Evident, reperele istorice sunt marcate de contribuţiile filosofilor la constituirea
principalelor doctrine morale şi prin urmare, a eticii manageriale de astăzi.
Dincolo de amestecul de legendă şi adevăr pe care îl oferă morala brahmanică şi cea
budistă, ale Indiei antice, învăţăturile lui Confucius şi Lao-Tse din China secolului VI î.e.n.,
încercăm să luăm ca reper în înţelegerea izvoarelor scrise ale eticii, gândirea elină care, odată cu
apariţia lui Socrate, face trecerea de la preocuparea spre desluşirea tainelor universului, la
determinarea legilor fundamentale ale conduitei umane.
Dacă Socrate şi-a împărtăşit învăţăturile propriilor săi discipoli sub formă de dialoguri,
Platon este primul care face referire la valorile supreme ale vieţii morale într-o formă scrisă.
La rândul său, Aristotel, unul din cei mai importanţi filosofi greci, scria că obiectul eticii
este studiul binelui sau al virtuţii, arătând că binele este scopul suprem. Binele suprem despre
care vorbeşte Aristotel este scopul absolut, spre care tinde totul, dar nu un bine abstract,
transcendental pe care îl întâlnim în şcoala platoniciană, ci un bine realizabil în practică, un bine
accesibil omului.4
La începutul secolului al XVI-lea domnitorul român Neagoe Basarab oferea prin
sfaturile date în Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie un model al echităţii şi
un set de reguli de comportament în vederea asigurării unei conduceri eficiente. Pentru etica
managerială, Învăţăturile lui Neagoe Basarab au o relevanţă extraordinară oferind precepte cel
puţin în următoarele direcţii: conturarea trăsăturilor pozitive şi negative ale conducătorului,
aspecte legate de ierarhiile manageriale, distribuirea surselor de putere, rezolvarea şi negocierea
conflictelor, etc.
Mai târziu, Kant stabileşte regula de aur a deontologiei5: „nu trata o altă persoană aşa
cum nu ai dori să fii tratat tu însuţi”, inspirată din preceptele moralei creştine. Aşa cum
rezultă din Critica raţiunii practice, raţiunea trebuie să domine dorinţa6, iar un act va fi moral,
corect dacă se acţionează în virtutea principiilor şi normelor morale.
În secolul XVII, Spinoza oferă un îndreptar al vieţii morale. Apărută după moartea sa,
Etica vorbeşte despre Dumnezeu, despre natura şi originea sufletului, despre originea şi natura
afectelor, despre sclavia şi libertatea omului. Spinoza defineşte omenia, binele, răul, modestia,
ura, mila, ambiţia, mândria, îngâmfarea, invidia, umilinţa, frica, lăcomia, ambiţia, toate din
dorinţa de a cunoaşte „esenţa” omului: „Nimic nu ştim sigur că este bun sau rău decât ceea ce ne
duce cu adevărat la cunoaştere sau ceea ce ne poate împiedica să cunoaştem”.7 Aflat în conflict
cu autorităţile ecleziastice, Spinoza afirmă de nenumărate ori că dogmele8 nu au nici o relevanţă,
singura instanţă legitimă a adevărului fiind raţiunea.

4
Aristotel, Etica Nicomahică, Editura IRI, Bucureşti, 1998, p. 35.
5
Deontologia este o parte a eticii care studiază normele şi obligaţiile specifice unei activităţi profesionale
6
Immanuel Kant, Critica raţiunii practice, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972, p. 173.
7
Benedict Spinoza, Etica, Editura Antet, Bucureşti, 2000, p. 157;
8
Dogmă – principiu fundamental al unei doctrine, religii, care este obligatoriu pentru adepţii ei şi contra căruia nu se
admit obiecţii, conform DEX.

6
1.3. Rolul şi funcţiile eticii în societate

Scopul demersurilor etice îl reprezintă moralitatea. Misiunea eticii este nu numai de a expune
aspectele teoretice ale moralei, ci şi de a constitui un ghid practic, real, în îndrumarea şi ameliorarea
vieţii morale a societăţii.
În general, etica urmăreşte a găsi adevărul, a stabili izvoarele moralei, a expune faptele
morale, a analiza simţul etic şi conştiinţa morală, a contura idealul moral, a separa binele de rău etc.
Etica este în căutarea suportului raţional a unei poziţii faţă de alta, caută evidenţe
obiective în legătură cu felul în care ar trebui să trăim, ce înseamnă o viaţă cu sens, cum trebuie să-i
tratăm pe semeni.
În general, în viaţa de zi cu zi trebuie să fim morali pentru că aceasta ne ajută la formarea
şi dezvoltarea virtuţilor. În plus, trebuie să fim morali şi pentru alte considerente:
• necesitatea armonizării la nivel de individ a nevoilor psihice şi a exigenţelor
superioare prin anumite trăsături de caracter: devotament, înţelepciune, iubire, respect,
solidaritate, omenie etc.;
• necesităţi de ordin social: armonizarea dintre individ şi semenii săi;
• continua umanizare a comportamentului fiinţei umane;
• rezolvarea contradicţiei dintre ceea ce este şi ceea ce trebuie/se doreşte a fi;
• pentru a asigura ordinea ideală (afirmarea binelui, evitarea răului);
• pentru progres, în sensul dezvoltării, perfecţionării, desăvârşirii (morala este creatoare
de progres);
• pentru dobândirea unei atitudini superioare: convingeri, sentimente, comportament
civilizat;
• pentru a beneficia de aprecieri din partea opiniei publice;
• pentru a asigura echilibrul tendinţelor bipolare din om: altruism-egoism, sociabilitate-
individualism; seriozitate-superficialitate, reverie-realism etc.

În concluzie,
Putem considera etica ca fiind ştiinţa ethosului (a moralei), a binelui/răului, a fericirii, a
virtuţii, a plăcerii, a idealului social. Deşi înrudite, conceptele de etică şi morală au origini
diferite: etica este teoria şi ştiinţa moralei, în timp ce morala reprezintă obiectul de studiu al
eticii. Denumirea de etică este de origine greacă, în timp ce morala îşi are originea în cuvântul
latin mos-moris (morav-moravuri), de unde a apărut şi termenul moralis, din care se trage
termenul de morală.
Rolul eticii este să ajute oamenii şi instituţiile să decidă ce este mai bine să facă, pe ce
criterii să aleagă şi care sunt motivaţiile morale în acţiunile întreprinse. Dacă facem o incursiune
în istoria eticii ca filosofie practică, putem constata că toţi autorii sunt de acord că obiectul eticii
îl constituie căutarea unui răspuns la întrebarea „Ce este binele”?

Teste de control şi autoevaluare


1. Definiţi etica şi precizaţi originile etimologice.
2. Care este obiectul de studiu al eticii?
3. Care este diferenţa dintre etică şi morală?

7
CAPITOLUL 2. MORALA ŞI CONŞTIINŢA MORALĂ

Rezumat
Capitolul prezintă conceptele de morală şi moralitate şi valorile morale fundamentale ce
reprezintă repere de bază ale vieţii noastre sufleteşti şi spirituale. Tot în acest capitol sunt
definite legea morală şi normele morale care se supun principiului universalităţii. De asemenea,
cursul abordează tematica conştiinţei morale şi a responsabilităţii morale, ce reprezintă
consecinţa firească a libertăţii.

Înţelegerea şi însuşirea conţinutului valorilor morale fundamentale, a rolului acestora


pentru individ, grup şi societate ne oferă posibilitatea elaborării unor opinii personale legate de
legea morală, conştiinţa morală, de responsabilitatea morală etc. Vom dobândi, astfel, capacitatea
de a recunoaşte şi stabili un ansamblu de norme morale şi valori comune pentru domeniul
afacerilor.

Om

Responsabili-
tatea morală

Legea morală
Conştiinţa morală

Normele sociale
Normele morale

Valorile morale
fundamentale

Conceptele de morală şi moralitate

Figura 1. Piramida responsabilităţii morale

2.1. Conceptele de morală şi moralitate

Etimologic, cuvântul morală provine din adjectivul latin „MOS-MORIS”, care înseamnă
moravuri sau din grecescul „MORALIS”. Limba română a preluat mai întâi cuvântul moral
(morală) din limba latină, şi mai târziu l-a primit sub formă de etic (etică), din limba greacă.
Morala este, deci, obiectul de studiu al eticii.

8
Morala reprezintă totalitatea convingerilor, atitudinilor, deprinderilor, sentimentelor
reflectate în principii, norme, reguli determinate istoric şi social, care reglementează
comportamentul şi raporturile indivizilor între ei, precum şi dintre aceştia şi societate (familie,
grup, naţiune, societate), în funcţie de categoriile bine, rău, datorie, dreptate, nedreptate şi a
căror respectare se întemeiază pe conştiinţă şi opinie publică.
Morala mai poate fi definită ca ansamblul principiilor de dimensiune universal-normativă
(adeseori dogmatică), bazate pe distincţia între bine şi rău. Morala reprezintă "ansamblul normelor
de convieţuire, de comportare a oamenilor unii faţă de alţii şi faţă de colectivitate şi a căror
încălcare nu este sancţionată de lege, ci de opinia publică. Morala este disciplina ştiinţifică care
se ocupă cu normele de comportare a oamenilor în societate"9.
În politică, administraţie publică, afaceri, mass-media, educaţie, medicină ş. a, termenul preferat
este cel de etică. Unii autori consideră că termenul morală este legat de viaţa privată. Respectăm
morala în viaţa privată şi etica în viaţa publică (politică, civică, profesională etc.). Morala este o
parte considerabilă a vieţii noastre.
Orice morală se centrează pe componenta normativă. Cu alte cuvinte, ea ne spune ce ar
trebui să facă oamenii pentru a fi socotiţi demni de respect şi nu ceea ce fac ei efectiv (componenta
descriptivă). De exemplu, un enunţ descriptiv este de tipul: unii politicieni fac promisiuni
mincinoase. Un enunţ etic normativ este de tipul: politicienii nu trebuie să facă promisiuni false. Mai
explicit, dacă vor să fie demni de încredere (morali), politicienii nu trebuie să facă promisiuni
mincinoase.
Moralitatea reprezintă manifestarea efectivă a moralei prin atitudini, conştiinţă, fiind
susţinută de principii morale. În sens mai larg, moralitatea cuprinde fenomenele ce ţin de conştiinţa
morală, calităţile şi defectele morale, judecăţile şi sentimentele morale, valorile morale.10 Moralitatea
exprimă ceea ce ar trebui să facem şi ceea ce nu ar trebui să facem dacă am fi raţionali,
binevoitori, imparţiali, bine intenţionaţi.

2.2. Valorile morale fundamentale

Valorile morale cuprind întreaga existenţă umană, fiind repere de bază ale vieţii noastre
sufleteşti şi spirituale. Unele sunt fundamentale, altele sunt secundare sau derivate; unele ţin de
scopuri, altele de mijloace; unele privesc lucrurile (opere, bunuri), altele privesc persoanele
(caracter, personalitate); anumite valori au caracter facultativ, altele au un caracter obligatoriu.
Acestea din urmă sunt sprijinite şi apărate, promovate de sisteme normative care includ reguli şi
sancţiuni morale, juridice, religioase etc.

Valorile morale fundamentale sunt:


1) Binele: util pentru un scop/o fiinţă, eficacitate, bunăstare, succes în afaceri (dar nu cu
orice mijloace, oricum);
2) Adevărul moral: opusul minciunii, ipocriziei, vicleniei, duplicităţii etc.;
3) Iubirea aproapelui: respect, preţuire, bunătate, blândeţe, compasiune, milă, dăruire,
solicitudine etc.;
4) Dreptatea: echitate, raţiune, corectitudine, civism etc.;
5) Omenia: umanism, onestitate, sinceritate, modestie etc.;

9
Dicţionar explicativ al limbii române, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1984.
10
Ţigu, Gabriela, Etica afacerilor în turism, Editura Uranus, Bucureşti, 2003, p.11.

9
6) Datoria şi obligaţia morală: a munci, a ajuta pe cei din jur, a fi generoşi, a fi cinstiţi, a
cultiva prietenia, justiţia, a urma binele, a evita răul.
Specificul şi particularităţile exprimării valorilor morale în afaceri derivă tocmai din
asumarea responsabilităţii faţă de succesul firmei.
În afaceri o serie de valori morale comune (mila, altruismul, dragostea faţă de aproapele,
filantropia etc.) pot duce la prăbuşire, la faliment, cu toate consecinţele imorale ce derivă dintr-o
catastrofă organizaţională.
Filosofia afacerii trebuie să facă compatibile morala cu finalitatea specifică. Sintagma lui
Niccolo Machiavelli “scopul scuză mijloacele” este specifică afacerilor în măsura în care nu
depăşeşte limitele unui model normativ propus de societate. În realitate, orice business este
supus unor norme/reguli ce definesc “jocul”. Respectarea “regulilor jocului”, atunci când
acestea sunt raţionale şi stimulative, este suficientă pentru a defini responsabilitatea în
coordonatele “eticii afacerii”.

2.3. Legea morală şi normele sociale

Nu există popor, indiferent de nivelul culturii sau civilizaţiei pe care se află, a cărui viaţă
socială să nu fie reglementată printr-o serie de prescripţii, norme, reguli, interdicţii, restricţii etc.
După cum ordinea fizică se referă la fenomenele naturii, iar ordinea logică la activitatea gândirii
umane, tot aşa şi ordinea morală se leagă în mod obligatoriu de comportamentul moral al
oamenilor.
Kant foloseşte conceptul de lege cu un rost definitoriu pentru ştiinţa eticii. Spre deosebire de
legile naturii, legile studiate de etică sunt "legi ale libertăţii". În timp ce "legile naturii" sunt legi
conform cărora se întâmplă totul, "legea morală" este legea conform căreia trebuie să se întâmple
totul.
Legea morală nu are caracter de constrângere, ca cea juridică, de exemplu, dar impune
totuşi sancţiuni şi pedepse dacă nu este respectată. Legea morală impune datoria de a face bine,
interzice săvârşirea răului, oferă sfaturi morale etc. Prin această lege nu se poate impune,
întotdeauna şi oricui, realizarea unui bine determinat, lăsând libertate în alegere şi acţiune. Legea
morală are ca obiect binele care are ca scop suprem fericirea.
Termenul de "normă" este definit ca regulă obligatorie după care trebuie să se conducă
cineva, adică conform unei norme, unor reguli. Normalitatea apare astfel ca o măsură a
respectării normelor, a constrângerilor şi prescripţiilor societăţii căreia îi aparţine persoana
respectivă.
Normele, aşadar, nu vin din interiorul individului, ele sunt exterioare lui şi provin din
obiceiurile, legile, tradiţiile unei societăţi sau grup social care îşi constrânge astfel membrii să
adopte conduite şi comportamente care să corespundă aşteptărilor acelei societăţi sau grup
social.
Normele morale trebuie sa se supună principiului universalităţii, cu alte cuvinte, să fie
aplicabile oricui, oricând, oriunde. Ele ar trebui să aibă caracter absolut şi obiectiv: să nu depindă de
credinţe, sentimente, obiceiuri particulare, nici de voinţa arbitrară a cuiva aflat în poziţie de putere
normativă.
Normele morale se pot clasifica astfel:

10
1. Norme generale (universale): sunt prezente în toate tipurile de comunităţi umane, au
durabilitate în timp şi influenţează toate activităţile umane (cinstea, demnitatea, sinceritatea,
loialitatea, generozitatea);
2. Norme particulare: se adresează unor comunităţi umane determinate, vizând activităţi
umane particulare (normele vieţii de familie, cele specifice anumitor activităţi profesionale
(medici, avocaţi, profesori, sportivi, economişti etc.));
3. Norme speciale: se manifestă în cadrul unor grupuri restrânse şi uneori în ocazii speciale
(norme de protocol, codul manierelor elegante, reguli de etichetă în afaceri).
Dacă ar fi să ierarhizăm importanţa nivelurilor la care ar trebui aplicate standardele etice,
am putea spune că cele mai elementare reguli pe care ar trebui să le respecte o organizaţie sunt
legate de propriul client şi propriul angajat.
În privinţa clientului, o tranzacţie desfăşurată (sau o negociere) trebuie să plece de la
supoziţia generală că ambele părţi sunt dotate cu discernământ, că sunt capabile să-şi dea seama
de riscuri, că sunt responsabile şi bine intenţionate. Legat de angajaţi, trebuie să reamintim că de
multe ori oamenii sunt trataţi ca o simplă forţă de muncă şi nu ca un scop în sine.
Aşezarea relaţiilor dintre angajaţi şi firme pe temeiuri etice este necesară cu atât mai
mult cu cât o analiză sistematică a organizaţiilor pune în evidenţă existenţa celui mai valoros
activ utilizat în procesul muncii – resursele umane. Deşi acest activ nu apare explicit în
documentele organizaţiilor, adeseori succesul organizaţional depinde de modul în care resursele
umane sunt tratate la locul de muncă, cu consecinţe importante în realizarea obiectivelor
strategice stabilite.

2.4. Simţul etic sau conştiinţa morală

Conştiinţa morală este organul de manifestare şi de cunoaştere a legii morale; este o


judecată a valorii morale a faptelor noastre sau ale altora, având caracter subiectiv şi temporal.
Conştiinţa morală este rezultatul presiunilor sociale şi ale evoluţiei societăţii în care individul s-
a format.
A avea conştiinţă morală înseamnă, în primul rând, a cunoaşte şi a recunoaşte existenţa
unei ordini morale. Astfel, conştiinţa a fost şi rămâne liantul invizibil, graţie căruia comunitatea
există.
Fiecare dintre noi avem anumite standarde etice pe baza cărora trăim. Standardele
noastre reprezintă idei despre bine şi rău care ne ajută să acţionăm atunci când avem de luat o
decizie. Deşi standardele noastre sunt bazate pe principii şi valori proprii, există şi principii
universale, asupra cărora suntem toţi de acord.
De unde vin toate aceste standarde, principii şi valori?
O parte din normele etice îşi au originea în trecutul nostru. Unele idei despre ce trebuie şi
ce nu trebuie să facem vin de la părinţi, profesori sau prieteni. Oamenii care ne influenţează ne
dau idei despre ce e bine şi ce e rău. Mai stai afară după ora de culcare? Cum te porţi cu bunicii?
Ce îi spui unui prieten care vrea să copieze tema de la tine? Toate astea sunt exemple de decizii
etice pe care le adoptăm, iar prietenii şi familia au un cuvânt de spus în toate acestea.
Dar "etica" noastră mai vine şi din cultură şi tradiţii. Suntem înconjuraţi de cultură şi
tradiţie în fiecare zi. Cultura caracterizează grupul cu care ne identificăm (uneori este generaţia
noastră). Alteori, este comunitatea în care trăim. Poate fi naţiunea noastră sau colegii.
Constrângerea pentru respectarea normelor sociale începe încă de la creşterea şi educarea
copiilor, acestea constând tocmai din efortul de a impune copilului moduri de a vedea, simţi,

11
acţiona într-un fel la care el poate n-ar ajunge dacă n-ar fi condus la acestea. Copilul este învăţat
să respecte obiceiurile, tradiţiile, convenţiile, iar dezvoltarea personalităţii urmează un curs
printre aceste jaloane: credinţele, tendinţele, practicile grupului luate în întregul lor. Obişnuinţa
colectivă se transmite prin educaţie din generaţie în generaţie, dând astfel membrilor societăţii
siguranţă şi stabilitate.
Tradiţiile sunt acţiuni izvorâte din valori importante, pe care le vom expune şi în viitor.
Felul în care ne practicăm confesiunea religioasă, ne petrecem aniversările, vacanţele, sunt
exemple de tradiţii. Şi sunt idei despre cum ar trebui să facem lucrurile pentru a continua
tradiţiile.
Conştiinţa morală poate fi considerată un instinct divin, judecată practică a sufletului, a
raţiunii, spre a face o faptă reală, o putere psihică prin care deosebim faptele bune de cele rele.
Simţul etic reprezintă facultatea unei persoane de a deosebi binele de rău şi de a respecta ordinea
morală.
Pentru a fi moral trebuie să trăieşti în acord cu codul comunităţii tale şi să le respecţi pe
cele ale altora. Dar şi în interiorul aceleiaşi comunităţi există dispute despre ceea ce este drept, iar
problema toleranţei absolute faţă de alte coduri creează situaţii uneori inacceptabile. Naziştii aveau
codul lor moral, dar nu putem spune că respectăm dreptul la genocid fiindcă purificarea rasială era
cerută de un astfel de cod. Nu putem spune că, în numele respectului pentru multiculturalitate şi al
toleranţei putem accepta de exemplu sclavia, discriminarea pe baza apartenenţei la un sex,
eugenia spartană (teorie care preconizează ameliorarea populaţiilor umane prin măsuri genetice –
alegerea părinţilor, sterilizarea, interzicerea procreării etc., folosită de rasişti şi nazişti) etc.
În esenţă, cele mai importante caracteristici ale omului sunt legate de modul de analiză a
realităţii: mai mult logic, mai mult imaginativ sau mai mult sentimental.
Fiecare om are o misiune pământeană pe care poate să şi-o îndeplinească cu cinste. Unii
nu ştiu cum să facă. Ar fi util dacă ar înţelege că fiecare este o petală din floarea lumii, că
fiecare are nevoie ca de aer de respect faţă de sine şi, în acelaşi timp, faţă de toţi ceilalţi. Lumea
poate evolua normal doar dacă marea majoritate înţelege că este parte a aceluiaşi întreg.

2.5. Responsabilitatea morală

Consecinţa firească a libertăţii este responsabilitatea morală, adică atitudinea


sufletească şi raţională prin care suntem conştienţi de fiecare acţiune a noastră, asumându-ne
consecinţele. Responsabilitatea morală se întrepătrunde permanent cu celelalte dimensiuni ale
responsabilităţii: juridică, politică, religioasă, profesională, familială etc. Măsurarea
responsabilităţii este dată de utilitatea sau inutilitatea socială a individului, de gradul de
dezvoltare al conştiinţei umane, care la rândul ei depinde de educaţie, vârstă, instrucţie etc.
Relaţiile morale sunt întâlnite în orice domeniu: economic, juridic, religios, ştiinţific,
educaţional, politic, administrativ etc. Acestea pot fi clasificate astfel: relaţii individ –
colectivitate; relaţii interindividuale; relaţii grup – societate; relaţiile cu sine; relaţiile cu natura.
A fi responsabil moral înseamnă a da socoteală în chip demn şi onest de calitatea
deciziilor şi actelor, a rezultatelor şi implicaţiilor socio-morale, individuale şi colective. Pe
lângă responsabilitatea morală, mai putem vorbi de responsabilitate economică, juridică,
socială, ştiinţifică, pedagogică etc.
Dacă o persoană se apropie de standardele morale ale unei comunităţi (religioase, politice,
profesionale, etc.), ea se bucură de apreciere (este membră valoroasă a comunităţii), încredere (este
o persoană pe care te poţi baza, nu te trădează, se ţine de promisiuni, respectă principii) sau

12
dimpotrivă, este blamată (judecată ca o persoana vinovată, socotită imorală, pedepsită prin dispreţ,
izolare, marginalizare, excludere).

În concluzie,
Morala reprezintă totalitatea convingerilor, atitudinilor, deprinderilor, sentimentelor
reflectate în principii, norme sau reguli care reglementează comportamentul şi raporturile dintre
indivizi, precum şi dintre aceştia şi societate sau, în altă ordine de idei, morala este ansamblul
principiilor universale bazate pe distincţia între bine şi rău.
Moralitatea este manifestarea efectivă a moralei prin atitudini, conştiinţă, fiind susţinută
de principii morale. Moralitatea exprimă ceea ce ar trebui să facem şi ceea ce nu ar trebui să
facem dacă am fi raţionali, binevoitori, imparţiali, bine intenţionaţi.
Valorile morale cuprind întreaga existenţă umană, fiind repere de bază ale vieţii noastre
sufleteşti şi spirituale, cum ar fi: binele, adevărul, iubirea aproapelui, dreptatea, omenia etc.
Legea morală impune datoria de a face bine, interzice săvârşirea răului, oferă sfaturi morale etc. Prin
această lege nu se poate impune, întotdeauna şi oricui, realizarea unui bine determinat, lăsând
libertate în alegere şi acţiune.
Legea morală are ca obiect binele care are ca scop suprem fericirea.
Conştiinţa morală este organul de manifestare şi de cunoaştere a legii morale; este o
judecată a valorii morale a faptelor noastre sau ale altora, având caracter subiectiv şi temporal.
Conştiinţa morală poate fi considerată un instinct divin, judecată practică a sufletului, raţiunii,
spre a face o faptă reală, o putere psihică prin care deosebim faptele bune de cele rele. Simţul
etic reprezintă facultatea unei persoane de a deosebi binele de rău şi de a respecta ordinea
morală.

Teste de control şi autoevaluare


1. Definiţi morala şi moralitatea. Precizaţi diferenţele dintre etică, morală şi moralitate.
2. Care sunt valorile morale fundamentale?
3. Care sunt principalele metode prin care sunt promovate şi impuse
normele sociale?
4. Definiţi responsabilitatea morală. Cum pot fi clasificate relaţiile morale?

13
CAPITOLUL 3. ETICA ŞI MANAGEMENTUL

Rezumat
În acest capitol este abordat rolul managerilor în promovarea comportamentului etic în
cadrul firmei şi criteriile ce permit recunoaşterea şi identificarea managerilor care promovează
comportamentul etic în afacerile lor. În continuare sunt prezentate modalităţile ce pot fi utilizate
pentru încurajarea comportamentului etic în organizaţii şi factorii care determină încrederea
între participanţii la viaţa economică – furnizorii, consumatorii şi angajaţii. În ultima parte sunt
reliefate două componente importante ale eticii în afaceri, şi anume, comunicarea şi tratamentul
corect din partea firmei şi a angajaţilor săi în raport cu toţi participanţii la viaţa socială.

3.1. Rolul managerilor în promovarea comportamentului etic

Managerul unei organizaţii se găseşte la interfaţa între aceasta şi contextul în care îşi
desfăşoară activitatea. Este persoana care poate formula politica etică a organizaţiei. Această
politică etică depinde de filosofia personală a managerului, de cariera şi formaţia sa profesională.
Este important ca managerul să dorească să creeze un factor de stabilitate organizaţional prin
stabilirea unor valori şi principii în interiorul firmei pe care o conduce.

Pentru îmbunătăţirea climatului etic şi pentru reducerea conflictelor, între etica personală
şi cerinţele organizaţionale sunt necesare schimbări în două arii principale:
- concepţia managerială
- acţiunile manageriale.

Întrebările unui manager etic

- În baza căror promisiuni angajez colegii de muncă şi încerc să-i reţin în firmă?
- Cât sunt de sincer faţă de ei?
- Cum mă comport când concediez un coleg de muncă? Care sunt criteriile de decizie, ce
ajutor îi ofer?
- Cât sunt de consecvent faţă de acei colegi a căror atitudine o consider periculoasă?
- Ce model ofer eu însumi angajaţilor?

Cum pot fi recunoscuţi managerii care promovează comportamentul etic în afacerile lor

1. Susţin libertatea, creşterea şi dezvoltarea fiecărui angajat;


2. Comunică cu angajaţii folosind numele cu respect;
3. Formează şi încurajează un regim echilibrat de muncă şi odihnă;
4. Onorează şi respectă familiile angajaţilor;
5. Tratează toţi angajaţii drept persoane unice, valoroase;

14
6. Protejează viaţa, siguranţa şi sănătatea angajaţilor;
7. Creează un mediu de lucru fără discriminări;
8. Sunt corecţi şi echitabili în probleme financiare;
9. Comunică deschis cu subordonaţii;
10. Cultivă o atitudine pozitivă faţă de celelalte persoane şi realizările acestora etc.

3.2. Modalități ce pot fi folosite pentru încurajarea comportamentului etic în organizații

Printre cele mai importante modalități ce pot fi folosite pentru încurajarea


comportamentului etic în organizații se numără:
1. publicarea unui cod etic propriu, conform cu standardele şi valorile sociale recunoscute;
2. instruirea managerilor pe probleme de etică în afaceri;
3. elaborarea unor programe interne de rezolvare a conflictelor de natură etică;
4. instituţionalizarea unor comitete de supraveghere a comportamentului etic;
5. acordarea unor recompense şi sancţiuni adecvate.

În faţa dilemelor etice, învăţarea organizaţională oferă răspunsul cel mai potrivit pentru
soluţionarea acestora, mai ales atunci când mediul extern constrânge organizaţia la asemenea
eforturi.

Elementele definitorii pentru organizaţiile care învaţă și promovează


comportamentul etic

• În căutarea unor soluţii pentru dilemele etice, noii angajaţi sunt încurajaţi să folosească
propriile cunoştinţe, care pot fi noi pentru organizaţie;
• Fiecare individ (angajat, colaborator, subordonat, manager) învaţă de la colegi,
indiferent de pregătire, sex, vârstă sau poziţia în organizaţie;
• Angajaţii sunt încurajaţi în activitatea de perfecţionare, având posibilitatea de a-şi folosi
cunoştinţele, fiind recompensaţi prin diverse sisteme de motivare;
• Toţi angajaţii sunt încurajaţi să manifeste interes faţă de munca celorlalţi şi sunt
informaţi asupra acesteia;
• Sunt dorite, aşteptate şi încurajate ideile şi propunerile din partea angajaţilor;
• Este încurajată multiplicarea comportamentelor corecte şi ridicarea nivelului de
competenţă profesională, elemente care sunt recompensate ulterior;

Organizaţiile devin prospere şi eficiente în situaţia în care sunt deschise spre învăţare. Mai
mult, în domeniul practicilor etice chiar ele pot produce învăţare. Spunem aceasta deoarece
învăţarea influenţează în mod cert situaţiile de preluare, prelucrare şi aplicare a unor modele sau
experienţe de rezolvare a dilemelor etice aparţinând altor organizaţii.
Există factori care determină nivelul şi acurateţea eticii manageriale: reglementările
legale, normele şi regulamentele comunităţii locale, codurile etice la nivel sectorial,
regulamentele firmei, caracteristicile individuale, starea firmei şi presiunea socială.

15
3.3. Încrederea între participanţii la viaţa economică

Etica afacerilor este esenţială pentru succesul pe termen lung al activităţii. La nivel
macroeconomic, etica afectează întregul sistem economic; comportamentul imoral poate
distorsiona piaţa, ducând la o alocare ineficientă a resurselor.
Din perspectiva microeconomică, etica este adesea asociată cu încrederea:
a. încrederea în relaţiile cu furnizorii - furnizorii sunt parteneri de afaceri foarte importanţi,
direct afectaţi de deciziile organizaţiei, de comportamentul acesteia. Mai ales dacă este vorba de
relaţii pe termen lung, încrederea între doi parteneri este foarte importantă.
b. încrederea în relaţiile cu consumatorii - un vânzător câstigă încrederea clientului său atunci
când este onest, competent, orientat către nevoile clientului şi plăcut. Clienţii asteaptă de la
vânzător produsele/serviciile de calitatea promisă, precum şi informaţii reale, pertinente.
c. încrederea în relaţiile cu angajaţii - încrederea trebuie acordată atât şefilor, cât şi
subordonaţilor. Un climat de încredere duce la o mai bună comunicare, la o fidelitate mai mare a
angajaţilor, la confidenţă, la reducerea conflictelor de muncă sau a conflictelor dintre grupurile de
muncă etc.

3.4. Comunicarea onestă şi tratamentul corect – componente ale comportamentului etic

a) În privinţa clienţilor firmei. Produsele trebuie să fie de calitate, sigure, să aibă instrucţiuni de
folosire, avertismente asupra efectelor nedorite ale pericolelor posibile pentru consumator.
b) În privinţa angajaţilor. Etica în relaţiile dintre angajat şi firmă presupune introducerea şi
utilizarea principiilor şi normelor legate de drepturile angajaţilor şi reglementările în privinţa
loialităţii faţă de companie. Loialitatea faţă de companie se conturează prin obligaţiile reciproce:
companie-angajat, prin atribuire de roluri şi responsabilităţi.
c) Faţă de acţionari un comportament etic presupune gestiune corectă, loialitate, informare,
transparenţă, confidenţialitate.
d) Faţă de comunitate - comportamentul etic înseamnă protejarea mediului, contribuţie la
soluţionarea problemelor sociale, respectarea diversităţii culturale.

Principiile etice în viziunea lui Gary Johns11

- Consideraţia specială - Tratamentul corect standard poate fi modificat pentru situaţii


speciale cum ar fi: ajutorarea unui vechi angajat, prioritatea la angajare pentru o persoană
cu nevoi speciale, comanda dată unui furnizor loial, aflat însă în impas.
- Competiţia onestă – se realizează prin evitarea mituirii şi a altor mijloace care nu sunt
oneste în vederea obţinerii unei comenzi.
- Responsabilitatea faţă de organizaţie - acţionând pentru binele întregii organizaţii, nu
doar în interes propriu, evitând risipa şi ineficienţa;
- Respectarea legii - evitarea pe căi legale a impozitării, nu prin evaziune, ci prin
urmarea spiritului şi literei legii.

11
Gary Johns, Comportament organizațional, Editura Economică, București, 1998

16
3.5. Dilemele etice în afaceri

Dilemele etice pot fi definite ca situaţii neclare, probleme care îi pun în încurcătură pe
cei care iau decizii, în dorinţa de a echilibra performanţele economice şi pe cele sociale.
Cele mai multe dileme etice în afaceri apar în următoarele domenii:
ƒ marketing: reclama, publicitatea, ambalajul produsului;
ƒ aprovizionare: favoruri din partea furnizorilor;
ƒ producţie: calitatea materiilor prime şi a produselor finite, costurile;
ƒ resursele umane: angajare, salarizare, motivare, evaluare, promovare.

Cea mai dificilă situaţie pentru manageri o reprezintă existenţa dilemelor etice. O dilemă
etică se naşte când toate alternativele posibile din cercetările efectuate au o consecinţă negativă
în plan social. Bunul sau răul nu poate fi precizat şi clar identificat. În primul rând, dilemele
etice sunt generate de raportul dintre performanţele sociale şi cele economice, realizarea
echilibrului fiind deosebit de dificil, mai ales în condiţiile inexistenţei unei informaţii complete
care să poată crea o imagine globală asupra dimensiunilor economice a angajamentelor sociale,
precum şi a consecinţelor sociale generate de un comportament pur economic.
Nu este uşor să fie găsite soluţiile pentru dilemele etice. Managerii trebuie să
investigheze cu multă atenţie toate aspectele problemei şi să adopte o decizie care să fie judecată
după consecinţele sociale şi mai puţin după rezultate economice de moment. Practicarea unui
management modern, pe coordonate morale, a dovedit că rezolvarea dilemelor manageriale este
în corelaţie cu valorile personalităţilor individuale angajate în actul decizional managerial.
Dilemele etice apar în lumea afacerilor atunci când există o neconcordanţă între
principiile etice şi situaţia practică, între ceea ce se doreşte şi ceea ce este de fapt, între sistemele
proprii de valori şi modul de satisfacere practică a nevoilor. Se remarcă, de fapt, una din
problemele practice extrem de dificil de rezolvat deoarece viaţa demonstrează cu prisosinţă că
ceea ce este etic pentru unul poate părea lipsit de etică pentru altul.
Din punctul de vedere al managerului, atenuarea acestor stări (practic, nu se poate vorbi
de dispariţia conflictelor de interese intra sau extra organizaţionale) va avea succes numai prin
conştientizarea, cunoaşterea şi instrumentarea principiilor etice, a standardelor etice şi a
sistemelor de valori proprii domeniului economic şi, în detaliu, a organizaţiei pe care o conduce.
Etica în afaceri reprezintă aplicarea standardelor morale la situaţiile concrete din afaceri.
Oamenii de afaceri se confruntă zilnic cu probleme de natură etică, ce decurg dintr-o varietate de
surse. Unele sunt mai rare, altele apar cu regularitate.
“Paradoxul etic” poate fi pus sub semnul unei grave interogaţii pentru omul de afaceri:
să-şi asume responsabilitatea şi riscurile inerente acţiunii sale economice sau să rămână la
judecata morală, abstractă, lipsită de angajare responsabilă?
Această dilemă - responsabilitate/moralitate - impune mutarea accentului discursului
asupra codului de conduită a omului de afaceri de la “moralism” la etica responsabilităţii.

3.6. Analiza şi soluţionarea problemelor etice

Standardele noastre morale legate, de exemplu, de ceea ce este corect, just, drept diferă
de la un individ la altul datorită diferenţei de valori la care se raportează. Prin urmare, nimeni nu
poate spune cu certitudine că un anume standard moral este bun sau rău, dar se poate dovedi
dacă el exprimă o obligaţie faţă de alţii şi nu numai un beneficiu faţă de noi înşine. De cele mai

17
multe ori e foarte dificil, chiar şi în cele mai simple situaţii, să distingem între noi şi ceilalţi,
între beneficii şi obligaţii şi, în mod particular, este greu să faci aceste distincţii în domeniul
afacerilor, unde un beneficiu pentru unii poate reprezenta o daună (obligaţie neplăcută) pentru
alţii.
În soluţionarea dilemelor etice întrebările cheie sunt: Cine ar câştiga şi cât de mult?,
Cine va pierde şi cât de mult?
Un cumul de reguli morale izvorâte din respectarea celor mai elementare noţiuni de
etică trebuie să conţină:
1. Respectarea angajamentelor făcute. Toţi dorim să avem certitudinea că promisiunile
făcute de alţii sunt în totalitate îndeplinite, pentru că, nerespectând această normă
elementară, interacţiunea socială construită cu efort tinde a se opri, iar afacerile vor eşua.
Orice teorie morală este inutilă în condiţiile în care omul nu-şi respectă promisiunile făcute
corect şi la timp;
2. Nonviolenţa. Afectarea integrităţii fizice şi presiunile psihice conduc la apariţia unor
complexe, cu implicaţii negative asupra mediului de lucru; vor fi ascunse adevăruri şi va fi
denaturată viaţa. Cu drepturi şi obligaţii nominalizate în coduri de comportament se poate
construi o cale de dialog prin care se pot preveni conflictele violente;
3. Ajutorul mutual. Moralitatea şi codul etic reglementează comportamentul uman în
comunitate, incluzând activităţile individului direcţionate spre o colaborare în interesele
comune ale grupului, dar şi pentru interesele individuale ale fiecăruia. Chiar dacă unii
consideră că această deschidere în interesul individului poate afecta armonia, trebuie
realizată în condiţiile în care costul pentru realizarea dezideratului nu este prea mare;
4. Respectul pentru persoană. Morala comunităţii solicită individul a privi şi a considera alte
persoane ca pe sine însuşi, tratând serios problemele şi interesele lor, acceptându-le ca legitime;
5. Respectul pentru proprietate. Persoanele doresc să uzeze de dreptul de proprietate asupra
bunurilor şi, dacă ele consideră că propriul corp este o proprietate, aceasta reprezintă un
aspect al respectului pentru persoană.

Principiile fundamentale utilizate adesea în soluţionarea problemelor de etică a afacerii


sunt:
• Integritatea angajaţilor în desfăşurarea activităţilor;
• Obiectivitatea, eliminând conflictele de interese şi influenţele externe în realizarea unor
oportunităţi;
• Competenţă, conştiinciozitate, aptitudini profesionale ale managerilor şi personalului
angajat în afaceri;
• Confidenţialitatea informaţiilor dobândite pe parcursul derulării activităţilor, cu excepţia
situaţiilor impuse de lege când se cere dezvăluirea acestor informaţii;
• Servicii în concordanţă cu standardele tehnice şi profesionale relevante.

Cele mai comune probleme de natură etică sunt: conflictele de interese ale angajaţilor,
darurile, hărţuirea sexuală, plăţi neautorizate, spaţiul privat al angajaţilor, probleme de mediu,
securitatea muncii, politica de preţuri, discriminările de orice fel etc.
Există numeroase cazuri în care angajaţi ai unor firme dau dovadă de lipsă de etică
în afaceri. De exemplu:
• Acordarea unor comisioane ilegale pentru obţinerea de informaţii confidenţiale despre
firmele concurente;

18
• Trafic ilegal cu produse aflate în monopolul statului;
• Desfăşurarea unor activităţi neautorizate;
• Folosirea unor documente cu regim special false sau procurate în mod ilegal;
• Cazurile de evaziune fiscală, economie subterană;
• Înşelarea corpurilor de control ale statului;
• Utilizarea unor bunuri fără provenienţă legală etc.

Managerii sunt obligaţi să nominalizeze toate persoanele şi grupurile din interiorul sau
exteriorul organizaţiei care au legături, angajamente, acţiuni sau interese în realizarea sau
valorificarea performanţelor firmei.
Legat de etica afacerilor există numeroase subiecte de discuţie şi implicaţii. Două teme
interesante sunt cele care privesc relativismul şi analiza stakeholders (toţi cei implicaţi: clienţi,
angajaţi, acţionari etc.).
„Relativismul” examinează de ce ignorăm adesea etica în luarea deciziilor, iar „analiza
stakeholders” furnizează o structură a deciziilor etice.
Cei ce susţin relativismul declară că nu putem discerne între corect – greşit, drept – nedrept,
bine – rău. Rareori, lucrurile sunt negre sau albe. Cel mai des există o mulţime de tonuri de gri.
Relativismul sugerează că etica este „relativă”, în funcţie de circumstanţele personale, sociale şi
culturale în care se află cineva. Relativiştii nu sunt chinuiţi de dileme etice atâta timp cât ei nu
cred că adevărul poate fi descoperit prin introspecţie.
Mediul în care operează organizaţiile este marcat de reglementări guvernamentale,
norme şi valori împărtăşite în comun de membrii societăţii. Aceste elemente pot încuraja
comportamentele etice şi pot limita aria de acţiune a unor acţiuni imorale. Managerii trebuie să
cunoască ceea ce este interzis, să respecte prevederile legale şi să promoveze practici comerciale
loiale cu partenerii de afaceri. Cadrul economic general încurajează prin concurenţă un standard
de comportament la care trebuie să adere toţi cei care aspiră la obţinerea de avantaje competitive
în domeniul de activitate.
De asemenea, nu pot fi ignorate semnalele societăţii civile şi evenimentele social-politice
din jurul organizaţiilor. Ele provoacă schimbări sociale care îşi găsesc expresia în acte
normative care prescriu practici nediscriminatorii la angajarea personalului, apărarea drepturilor
consumatorilor sau protecţia mediului înconjurător, ca să dăm doar câteva exemple. De aici,
rezultă că rezolvarea dilemelor etice este condiţionată de abilitatea de a menţine un dialog
deschis în relaţiile cu mediul exterior. Deschiderea spre dialog nu rezolvă în totalitate
problemele, dar generează încredere şi facilitează menţinerea de relaţii armonioase între
organizaţie şi mediu.
Deşi suntem de acord că standardele diferă în funcţie de comunitate şi istorie (normele
etice occidentale au rădăcini în creştinism şi sunt diferite de normele asiatice puternic ancorate
în budism şi confucianism), dincolo de relativismul cultural există norme etice universale, cu
puternic caracter regulator la nivelul întregii societăţi. Ele sunt unanim acceptate şi fac obiectul
conţinutului codurilor etice ale mai multor firme internaţionale prin expresii comportamentale
pozitive: a fi cinstit, sincer, curajos, generos, recunoscător, responsabil, loial, bun, drept.
A avea un comportament etic este similar cu a comite mereu fapte morale. Normele
morale arată ce trebuie să facă sau să nu facă, cum trebuie să fie sau să nu fie subiectul conştient
pentru ca rezultatele comportamentului manifestat să fie apreciate ca bune sau ca rele.
Exemplu: Analizând cultura organizaţională a companiei IBM, liderul mondial în
calculatoare, se poate evidenţia rolul comportamentului angajaţilor în reuşita afacerilor:

19
• Întreprinderea nu poate fi mai bună decât sunt angajaţii săi;
• O întreprindere are nevoie de principii şi acestea vor fi importante şi de durată;
• Principiile nu sunt dictate doar de raţiuni economice, ele trebuie să conţină valori nobile;
• Întreprinderea trebuie să fie pregătită să se adapteze la schimbări, dar să nu renunţe niciodată
la principii.

Fără respectarea normelor etice, întreaga infrastructură a afacerilor, care în multe cazuri
se construieşte pe baza tranzacţiilor informale şi încrederii reciproce a partenerilor, se va
distruge. Există o serie de criterii etice ale întreprinderilor civilizate, însă se apreciază în mod
deosebit onestitatea şi seriozitatea partenerilor în relaţiile de afaceri.

În concluzie,
Managerul unei organizaţii este persoana care poate formula politica etică a organizaţiei.
Această politică etică depinde de filosofia personală a managerului, de cariera şi formaţia sa
profesională. Este important ca managerul să dorească să creeze un factor de stabilitate
organizaţional prin stabilirea unor valori şi principii în interiorul firmei pe care o conduce.
Managerii care promovează comportamentul etic în afacerile lor pot fi recunoscuţi prin
câteva trăsături distincte, şi anume: susţin libertatea, creşterea şi dezvoltarea fiecărui angajat;
comunică cu angajaţii folosind numele cu respect; formează şi încurajează un regim echilibrat de
muncă şi odihnă; onorează şi respectă familiile angajaţilor; tratează toţi angajaţii drept persoane
unice, valoroase; protejează viaţa, siguranţa şi sănătatea angajaţilor; creează un mediu de lucru
fără discriminări; sunt corecţi şi echitabili în probleme financiare; cultivă o atitudine pozitivă faţă
de celelalte persoane şi realizările acestora etc.
Printre cele mai importante modalități ce pot fi folosite pentru încurajarea
comportamentului etic în organizații se numără: publicarea unui cod etic propriu, conform cu
standardele şi valorile sociale recunoscute; instruirea managerilor pe probleme de etică în afaceri;
elaborarea unor programe interne de rezolvare a conflictelor de natură etică; instituţionalizarea
unor comitete de supraveghere a comportamentului etic; acordarea unor recompense sau
sancţiuni adecvate.
Dilemele etice pot fi definite ca situaţii neclare, probleme care îi pun în încurcătură pe
cei care iau decizii, în dorinţa de a echilibra performanţele economice şi pe cele sociale. O
dilemă etică se naşte când toate alternativele posibile din cercetările efectuate au o consecinţă
negativă în plan social. Bunul sau răul nu poate fi precizat şi clar identificat.
Dilemele etice apar în lumea afacerilor atunci când există o neconcordanţă între
principiile etice şi situaţia practică, între ceea ce se doreşte şi ceea ce este de fapt, între sistemele
proprii de valori şi modul de satisfacere practică a nevoilor. Este una din problemele practice
extrem de dificil de rezolvat deoarece viaţa demonstrează cu prisosinţă că ceea ce este etic
pentru unul poate părea lipsit de etică pentru altul.

Teste de control şi autoevaluare


1.Care sunt trăsăturile definitorii ale unui manager care promovează comportamentul etic în
afacerile sale?
2.Care sunt modalitățile ce pot fi folosite pentru încurajarea comportamentului
etic într-o organizaţie?
3.În ce constau dilemele etice şi cum pot fi rezolvate?

20
CAPITOLUL 4. ETICA ÎN AFACERI

Rezumat
Acest capitol aduce în discuţie nivelurile de aplicare ale eticii în afaceri şi, de asemenea,
abordează comportamentele neetice în organizaţii şi consecinţele acestora atât la nivel de
individ, cât şi la nivelul organizaţiei. Cursul prezintă în continuare câteva motive pentru care
este necesară îmbunătăţirea eticii într-o organizaţie, câteva considerente generale privitoare la
etica în afaceri şi organizaţii şi dimensiunile de cuprindere ale eticii într-o organizaţie. Spre
final, ne vom axa pe cele patru trepte ale eticii în afaceri care alcătuiesc Piramida
Responsabilităţii Sociale.

4.1. Nivelurile de aplicare ale eticii în afaceri

Conceptele centrale cu care operează etica afacerilor sunt: datorie şi utilitate. Afacerile sunt un
mediu care este perceput ca mai puţin nobil, eventual un mediu fără "scrupule" fiindcă este legat de
profit. Viciile clasice, cum ar fi lăcomia sau avariţia, trec drept motivaţii frecvente pentru intrarea în lumea
afacerilor.
Aceasta nu înseamnă că nu a existat o tendinţă permanentă ca afacerile să fie guvernate de valori şi
norme morale, oricât ar părea de paradoxal, având în vedere tipul de motivaţii amintite mai sus.
În afaceri pot să fie detectate câteva niveluri de aplicare ale eticii:
1. Nivelul micro - este cel care se stabileşte între indivizi în baza principiului corectitudinii
schimbului. Acest nivel este mai aproape de etica tradiţională şi cuprinde: obligaţii, promisiuni, intenţii,
consecinţe, drepturi individuale. Toate acestea se află sub principiile schimbului cinstit, câştigului
cinstit, tratamentului corect. O firmă care vinde maşini trebuie să-şi prevină cumpărătorii dacă ele au
defecte la sistemul de frânare sau o firmă care vinde anticoncepţionale trebuie să prevină clienţii că
acestea produc dereglări hormonale. Clientul trebuie considerat raţional, autonom şi trebuie informat ca
să poată cumpăra serviciul sau produsul în cunoştinţă de cauză.
2. Nivelul macro - se referă la reguli instituţionale sau sociale ale comerţului, ale lumii
afacerilor. Conceptele centrale cu care se operează pentru acest nivel sunt: dreptate şi legitimitate.
Problemele puse în contextul nivelului macro sunt de natură filosofică, preponderent etică şi sunt de
tipul următor: Care e scopul pieţei libere? Este proprietatea privată un drept prioritar? Este drept sistemul
de reglementare al pieţei? Ce rol trebuie să aibă statul în afaceri? Sunt corecte şi echitabile politicile de
impozitare aplicate firmelor?
3. Nivelul corporaţiilor. Discuţiile etice se referă preponderent la rolul jucat în societate,
la responsabilitatea socială şi internaţională a corporaţiilor.
Nivelul macroeconomic pune şi problema stringentă a problemelor etice în globalizarea
afacerilor. Ele apar mai ales când unele corporaţii internaţionale desfăşoară afaceri în ţări cu
economii slab dezvoltate, cu un nivel mai redus de maturizare a conştiinţei civice.
Consimţământul obţinut în urma unei informări deficitare sau mincinoase (în reclama unor
produse), dreptul la un mediu natural sănătos (ecologizarea Occidentului prin transferul
tehnologiilor poluante în Est), utilizarea unor practici neloiale (dumpingul sub forma înlesnirilor
de taxe acordate în ţările lumii a treia), dependenţa de corporaţii (creşterea polarizării sociale din
cauza dominaţiei corporaţiilor în viaţa publică, în America Latină) sunt tot atâtea exemple care
demonstrează necesitatea implicării eticii manageriale pe plan internaţional.

21
Astăzi, toate organizaţiile din lume trebuie să recunoască importanţa şi necesitatea luării
în considerare a unor concepte ca: etică, morală, responsabilitate socială, echitate şi, totodată, să
încerce să le implementeze în cultura lor organizaţională.

4.2. Comportamente neetice în organizaţii

Paleta largă a situaţiilor dintr-o instituţie poate genera posibilitatea ca anumite relaţii
personale dintre angajaţi sau dintre angajaţi şi superiori să provoace probleme în interiorul sau/şi
în exteriorul organizaţiei.
Iată câteva exemple de comportamente etice negative care pot genera conflicte:
- produsele şi producţia: nu se respectă anumite standarde în procesul de producţie şi la
produsele obţinute şi pot apărea critici severe la adresa producătorilor şi prestatorilor;
- practicile cu privire la angajaţi: relaţia angajator-angajat nu este onestă atunci când un angajat
care a avut în trecut rezultate foarte bune şi-a pierdut aptitudinile cerute de munca lui şi a devenit
inutil, când stilul de viaţă al unui angajat are un impact negativ asupra condiţiilor care trebuie
îndeplinite la serviciu, când cantitatea de informaţii primită de un angajat este mai mică faţă de
un alt angajat cu aceleaşi atribuţii şi responsabilităţi.
- însuşirea unor merite care, de fapt, sunt ale altor persoane/firme;
- acceptarea beneficiilor ( de exemplu dacă cineva lipseşte de la o întâlnire importantă de afaceri,
altcineva profită de cina şi de ticketele lui gratuite) şi practicarea cadourilor (acordarea sau
primirea de cadouri în lumea afacerilor sunt privite şi folosite ca un mod de a influenţa afacerile,
nu doar ca un semn de respect şi de bunăvoinţă);
- folosirea bunurilor firmei în interes personal;
- folosirea informaţiilor confidenţiale ale firmei pentru a câştiga anumite lucruri de la cei cărora
le sunt transmise informaţiile;
- munca la negru (pentru o firmă care este în competiţie cu cea pentru care se lucrează legal);
- demisionarea dintr-o firmă şi angajarea în alta concurentă (dacă se divulgă informaţii private
despre fostul loc de muncă)12.

Consecinţele unui comportament neetic

Consecinţele unui comportament neetic pentru o organizaţie sunt:


- pierderea încrederii partenerilor şi angajaţilor, comunicare redusă, lipsă de implicare,
loialitate redusă;
- pierderea reputaţiei: vestea despre un produs prost se răspândeşte mai repede decât cea
despre un produs bun;
- pierderea renumelui, a imaginii firmei, a clienţilor şi colaboratorilor valoroşi;
- pierderea unor sume imense pentru avocaţi, procese, daune, litigii;
- scăderea vânzărilor şi a profiturilor etc.

Consecinţele unui comportament neetic pentru un individ (angajat) pot fi:


- pierderea unor promovări, avantaje, premii, aprecieri;

12
Patricia J. Parsons, Ethics in public relations: a guide to best practice, Kogan Page Limited, Londra, 2004, p. 84

22
- pierderea locului de muncă, a unor procente din salariu;
- pierderea încrederii, a respectului şi demnităţii;
- retrogradări;
- pierderea aprecierilor din parte şefului, prietenilor, colegilor, familiei etc.

Factori responsabili de comportamentul lipsit de etică din organizaţii

Gary Johns identifică anumiţi factori sistemici responsabili de comportamentul lipsit de


etică din organizaţii13:
a) la nivelul individului:
- complexitatea problemelor cu care au de-a face liderii, precum şi dificultatea în multe
cazuri de a determina care este alternativa cea mai etică;
- concurenţa pentru resurse limitate / putere / poziţie;
- loialităţi conflictuale;

b) la nivelul grupului/echipei:
- gândirea de grup, care poate să apară într-un grup omogen, cu un lider puternic;
- prezenţa ideologilor: persoane care îşi privesc poziţiile lor extreme ca fiind corecte şi
orice alte poziţii opuse ca fiind greşite;
- răspunsul negativ al organizaţiei la opinii diferite: normele organizaţionale descurajează
preocuparea pentru acţiunile lipsite de etică ale altora din organizaţie.

Motive pentru care este necesară îmbunătăţirea eticii într-o organizaţie

Motivele pentru care este necesară îmbunătăţirea eticii într-o organizaţie sunt14:
- reduce costurile directe şi atrage investiţiile externe
- creează un mediu stabil
- repercutarea în mijloacele de comunicare
- evitarea erorilor care pot avea consecinţe morale negative pentru un număr mare de
persoane
- îndeplinirea scopului ultim al individului – fericirea

4.3. Etica în afaceri şi organizaţii

Etica reprezintă principiile de comportament care guvernează un individ sau un grup.


Etica se confruntă cu ce este bine şi ce este rău. Este un cod de reguli nescrise care ne guvernează
în atitudinea faţă de ceilalţi. Etica este preocuparea noastră pentru un comportament bun;
obligaţia noastră de a lua în considerare nu numai bunăstarea noastră personală, ci şi pe cea a
altor oameni. Etica reprezintă studiul moralităţii.

13
Gary Johns, Comportament organizațional, Editura Economică, București, 1998
14
Daniela Tatiana Corodeanu, Etica în administrația publică. Dileme etice în organizații și instrumente pentru
rezolvarea acestora, Editura Tehnopress, 2007, Iași, pp. 12-13.

23
Etica este fundaţia pe care sunt clădite toate relaţiile noastre. Ea înseamnă un
ansamblu de relaţii faţă de patroni, faţă de angajaţi, de colegi, de clienţi, de subordonaţi, de
furnizori, faţă de comunitatea în care ne aflăm şi unii faţă de alţii. Etica nu se referă la
legăturile pe care le avem cu alte persoane, toţi avem legături unii faţă de alţii, ci la
calitatea acestor legături.
Etica în afaceri ajută la clarificarea şi definirea scopurilor reale, salvează afacerea de la
irosirea resurselor pentru îndeplinirea obiectivelor greşite. Oamenii de afaceri trebuie să aibă
încredere în judecăţile lor etice pentru că ajută la eliminarea confuziilor, reduce costurile şi
consecinţele adverse ale problemelor etice – schimbă circumstanţele. De asemenea, determină
crearea unor produse de o calitate superioară şi impune anumite condiţii de angajare cum ar fi
onestitate, corectitudine, legitimitate etc.
Etica organizaţională poate fi definită ca o articulaţie, aplicaţie şi evaluare a valorilor şi
poziţiilor morale ale organizaţiei prin care este conturată intern şi extern. Aceste valori derivă şi
se dezvoltă într-o cultură organizaţională în care misiunea şi viziunea organizaţiei constau în
performanţe profesionale şi manageriale şi în îndeplinirea obiectivelor organizaţiei asupra
practicilor actuale. Etica organizaţională este compusă şi din procesele în care există probleme
etice asociate cu domenii de afaceri, financiare şi de management. În plus, etica organizaţională
mai presupune şi crearea şi menţinerea de relaţii profesionale, educaţionale şi contractuale.

Datorită faptului că deciziile importante au început să fie luate tot mai mult de
nivelurile ierarhice tot mai joase şi de către tot mai mulţi angajaţi, este necesar ca fiecare
angajat să înţeleagă etica în afaceri şi problemele pe care le întâmpină (noile organizaţii pot
avea probleme legate de circulaţia şi administrarea informaţiilor între diferite niveluri ierarhice),
să cunoască valorile şi obiectivele esenţiale ale organizaţiei şi cum trebuie să procedeze pentru
ca acestea să ajute la atingerea ţelurilor.

4.4. Dimensiuni ale eticii în organizaţie

În cadrul unei organizaţii, relaţiile omului cu cei din jurul său sunt foarte importante; în
centrul acestora se află individul, iar de acest lucru se ocupă etica socială. Prin ansamblul de
obiective pe care membrii organizaţiei încearcă să le atingă se formează binele comun al acesteia.
În identificarea factorilor care influenţează comportamentul etic, organizaţia ocupă un
loc central. Oamenii învaţă valorile morale nu numai în primii ani de viaţă, acasă sau în
societate, ci şi de la mediul lor organizaţional. Politicile şi codurile de conduită, cultura
organizaţiei pot promova o consideraţie înaltă acordată angajaţilor, iar grupurile din interior
influenţează, prin sprijinul şi perspectivele pe care le oferă membrilor, comportamentul etic.
Regulile scrise însoţite şi de măsuri coercitive, deşi sunt utile pentru promovarea unui climat
etic pentru întreaga organizaţie, nu pot garanta întotdeauna rezultatele bune. Mult mai benefice
pot fi elementele de relaţionare din cadrul organizaţiei, favorabile comportamentului etic şi care
creează disponibilitate mare pentru amendarea acţiunilor ilegale sau încălcarea normelor
organizaţionale.
Este recunoscut de întreaga umanitate că, în conţinutul lor, cele 10 Porunci biblice sunt
tot atâtea legi etice universal valabile şi verificabile. Din această perspectivă s-a instituţionalizat

24
practica generală conform căreia oamenii care încalcă preceptele etice absolute trebuie să fie
pregătiţi să suporte consecinţele, indiferent dacă aceste precepte au fost evidenţiate şi
sistematizate în coduri etice sau sisteme legale ori acţionează în mod spontan, prin tradiţiile
culturale ale colectivităţii umane. Sistemele etice absolutiste promovează întotdeauna principii
democratice: bine, libertate, echitate.

Dimensiuni ale eticii


în organizaţie

Etica indivizilor Etica organizaţiei


ca membri în relaţiile cu mediul
ai organizaţiei exterior
Etica personală (atingerea scopurilor (furnizori, clienţi,
concurenţi,
respectând regulile
mass-media, societatea,
interne) mediul natural)

Figura nr. 2. Dimensiuni ale eticii în organizaţie


Sursa: după Violeta Chiriac, Etica şi eficienţa profesională, Editura Bic All,
Bucureşti, 2005, pp. 56-70.

Odată implementate, este indicat să se facă o evaluare a comportamentelor etice din


organizaţie pentru a verifica dacă toţi angajaţii au aceleaşi principii, aceleaşi modalităţi de a
înţelege, de a aprecia şi de a asigura resursele necesare rezolvării eficiente a dilemelor etice –
pentru respectarea standardelor etice impuse.
Un comportament contrar eticii dăunează grav societăţii, în ansamblu, ducând la apariţia
unor flageluri create de viaţa modernă (crimă, abuzuri, discriminări, trafic de droguri, trafic de
influenţă, corupţie etc.), la agresiuni împotriva organismului (suferinţe, boli etc.), la prejudicierea
condiţiei umane (mizerie materială şi sufletească) etc.

4.5. Principiile eticii în afaceri. Piramida Responsabilităţii Sociale

Orice întreprindere are o anumită responsabilitate în plan economic şi social; acesta este
un punct de vedere acceptat în prezent de toţi "actorii" lumii afacerilor.
Responsabilitatea socială este considerată ca fiind obligaţia fermă a unei firme, dincolo
de obligaţiile legale sau de cele impuse de restricţiile economice, de a urmări obiective pe termen
lung care sunt în folosul societăţii. Firma se consideră responsabilă nu numai faţă de proprietari
(acţionari), ci şi faţă de clienţi, furnizori, angajaţi, organisme guvernamentale, creditori,
comunităţi locale, opinie publică.

25
Responsabilitatea socială corporatistă este un concept prin intermediul căruia o
companie integrează în mod voluntar preocupările faţă de problemele sociale şi cele de mediu, în
operaţiunile de afaceri şi în interacţiunea cu partenerii de interes (Comisia Europeană15).
Responsabilitatea socială corporatistă este angajamentul continuu asumat de către
companii de a avea un comportament etic şi de a contribui la dezvoltarea economică,
îmbunătăţind, în acelaşi timp, calitatea vieţii angajaţilor şi familiilor acestora, a comunităţilor
locale şi a societăţii în general (Consiliul Mondial al Companiilor pentru Dezvoltare Durabilă).
Responsabilitatea socială desemnează o atitudine a companiei faţă de societate prin care
obţinerea succesului se realizează prin respectarea legii, prin asumarea unui comportament etic,
prin acordarea unei atenţii deosebite mediului înconjurător şi prin luarea în considerare a nevoilor
şi intereselor tuturor partenerilor.
Responsabilitatea socială văzută ca obligaţie socială reprezintă opinia potrivit căreia o
firmă se comportă responsabil din punct de vedere social atunci când urmăreşte realizarea
profitului în limitele constrângerilor legale impuse de societate. Pentru că societatea susţine
afacerea permiţându-i să existe, ea este obligată să plătească societăţii pentru dreptul acordat de a
realiza profit.
Responsabilitatea socială văzută ca reacţie socială reprezintă opinia potrivit căreia
comportamentul organizaţiilor de afaceri trebuie să treacă dincolo de urmărirea realizării legale a
profitului. La nivel minim, organizaţia trebuie să răspundă pentru efectele ecologice, ambientale
şi sociale implicate de acţiunile lor, iar la nivel maxim organizaţia trebuie să reacţioneze şi să
contribuie la rezolvarea problemelor societăţii, chiar dacă acestea nu îi pot fi atribuite direct.
Responsabilitatea socială văzută ca răspundere socială susţine comportamentul social
responsabil anticipativ şi preventiv şi nu reactiv. Răspunderea socială include adoptarea unei
poziţii de sprijin pentru problemele publice, acţiuni în favoarea grupurilor defavorizate,
anticiparea nevoilor viitoare ale societăţii şi acţiuni pentru satisfacerea lor.

O companie responsabilă social este necesar :


• Să se concentreze asupra indivizilor – Responsabilitatea socială corporatistă este focalizată pe
toţi partenerii de interes, însă va fi evaluată prin prisma implicaţiilor sale asupra indivizilor
(angajaţi, manageri, cetăţeni);
• Să construiască o „moştenire” conceptuală corporatistă, integrând etica în procesul de învăţare
şi pregătire profesională şi instituind procesele prin care această etică să se reflecte în tot ceea ce
face compania;
• Să pună angajaţii pe primul loc, preţuindu-i ca pe cele mai de valoare active şi cei mai buni
ambasadori ai companiei;
• Să cunoască fiecare comunitate în cadrul căreia activează, inclusiv cultura acesteia;
• Să încheie parteneriate „înţelepte”- nu din raţiuni de publicitate, ci pentru a realiza cu adevărat
obiective de responsabilitate socială corporatistă;
• Să măsoare cu acurateţe impactul a ceea ce face;
• Să raporteze rezultatele obţinute şi în exteriorul companiei, în aşa fel încât informaţia să ajungă
la toate grupurile cointeresate.
Luminiţa Oprea, Responsabilitate socială corporatistă, Editura Tritonic, Bucureşti, 2005, p.14

15
Comisia Europeană, Communication concerning Corporate Social responsibility: A business contribution to
Sustainable Development , http://ec.europa.eu/employment_social/soc-dial/csr/csr2002_col_en.pdf

26
Piramida Responsabilităţii Sociale

Responsabilitatea economică susţine ideea că firmele au un rol esenţial în viaţa


economică şi influenţează societatea, obiectivul lor încadrându-se în sfera producerii de bunuri şi
servicii pe care individul şi comunitatea le solicită. Maximizând profitul, firma, prin taxele şi
impozitele plătite corect şi la timp, va contribui substanţial la susţinerea culturii, sănătăţii, ordinii
publice. De asemenea, angajaţilor le pot fi oferite stabilitate şi salarii mai bune, iar acţionarilor
dividende sporite.
Responsabilităţile legale derivă din faptul că obiectivele şi acţiunile firmei trebuie
aliniate cadrului legal, comportamentul firmei fiind orientat spre respectul cuvenit societăţii şi
legislaţiei care o protejează. Firma trebuie să iniţieze acţiuni doar în limitele legilor, să-şi
plătească taxele şi impozitele datorate către stat, organismele fiscale şi consiliile locale, să
respecte condiţiile contractuale legate de calitatea produselor şi serviciilor sau cele privind
achiziţiile, să îşi promoveze corect produsele.
Responsabilităţile etice presupun obligativitatea managerilor şi a celorlalţi membri ai
organizaţiei de a se comporta corect respectând normele morale, chiar dacă acestea nu se regăsesc
precizate în legi şi nu servesc direct intereselor economice ale firmei. Managerul trebuie să fie
corect, cinstit, imparţial şi să respecte drepturile individului, utilizând un tratament egal,
nediferenţiat, chiar dacă obiectivele şi scopurile organizaţiei nu impun explicit aceste lucruri.
Responsabilităţile filantropice (voluntare) presupun angajamentul managerului şi al
firmei în acţiuni pur voluntare, izvorâte din dorinţa de a rezolva anumite probleme sociale prin
contribuţii care nu reprezintă obligaţii economice sau legale, în această categorie incluzându-se
activităţi filantropice, caritabile, fără a avea ca obiectiv obţinerea profitului.
Aceste angajamente reprezintă nivelul superior al responsabilităţii sociale, deoarece ele nu
sunt impuse firmei prin norme, legi şi au ca scop creşterea bunăstării comunităţii.
Responsabilitatea economică şi responsabilitatea legală sunt obligatorii, în timp ce
celelalte tipuri de responsabilitate rămân la latitudinea fiecărei organizaţii. Responsabilitatea
socială poate avea mai multe semnificaţii, care pot fi încadrate în trei categorii generale: obligaţie
socială, reacţie socială şi răspundere socială.

Conform lui Archie B. Carroll16 responsabilitatea socială totală are patru componente:
economică, legală, etică şi filantropică. Aceste patru componente formează piramida
responsabilităţii sociale a firmei. Primele două trepte reprezintă responsabilităţi pretinse/impuse.
Responsabilităţile etice sunt aşteptate, iar responsabilităţile filantropice – dorite:

16
Archie B. Carroll, The Pyramid of Corporate Social Responsibility: Toward the Moral Management of
Organizational Stakeholders, Business Horizons, 1991.

27
Firma

Responsabilităţi
filantropice - contribuie
cu resurse la
comunitate

Responsabilităţi etice – a face


ceea ce este drept, just şi corect

Responsabilităţi legale – respectarea legilor şi


reglementările existente

Responsabilităţi economice – să se realizeze profit, baza pe


care se sprijină toate celelalte componente ale
responsabilităţii sociale

Figura nr. 3. Piramida responsabilităţii sociale

În concluzie,
Etica în afaceri se manifestă, în general, pe trei paliere, şi anume: 1. la nivel micro, adică
între indivizi în baza principiului corectitudinii schimbului. Acest nivel cuprinde: obligaţii, promisiuni,
intenţii, consecinţe, drepturi individuale. Toate acestea se află sub principiile schimbului cinstit,
câştigului cinstit, tratamentului corect. 2. la nivel macro - se referă la regulile instituţionale sau
sociale ale lumii afacerilor. Conceptele centrale cu care se operează pentru acest nivel sunt: dreptate şi
legitimitate. Problemele puse în contextul nivelului macro de tipul următor: Care e scopul pieţei libere?
Este proprietatea privată un drept prioritar? Este drept sistemul de reglementare al pieţei? Ce rol trebuie să
aibă statul în afaceri? Sunt corecte şi echitabile politicile de impozitare aplicate firmelor? 3. la nivelul

28
corporaţiilor - discuţiile etice se referă preponderent la rolul jucat în societate, la responsabilitatea
socială şi internaţională a corporaţiilor.
Comportamentele neetice în organizaţii vizează o paletă largă de probleme ce pot să
apară în interiorul sau/şi în exteriorul organizaţiei datorită nerespectării conduitei morale a
angajaţilor în ceea ce priveşte: - produsele şi producţia, când nu se respectă anumite standarde în
procesul de producţie care pot conduce la critici severe la adresa producătorilor; - practicile cu
privire la angajaţi: când stilul de viaţă al unui angajat are un impact negativ asupra cerinţelor
care trebuie îndeplinite la serviciu, când cantitatea de informaţii primită de un angajat este mai
mică faţă de un alt angajat cu aceleaşi atribuţii şi responsabilităţi; - însuşirea unor merite care de
fapt nu sunt ale altor persoane/firme; - acceptarea beneficiilor; - practicarea cadourilor -
folosirea bunurilor firmei în interes personal; - folosirea informaţiilor confidenţiale ale firmei
pentru a obţine anumite beneficii de la cei cărora le sunt transmise informaţiile; - munca la
negru; - demisionarea dintr-o firmă şi angajarea în alta concurentă (dacă se divulgă informaţii
private despre fostul loc de muncă).
Consecinţele unui comportament neetic pentru o organizaţie constau în: - pierderea
încrederii partenerilor şi angajaţilor, comunicare redusă, lipsă de implicare, loialitate redusă; -
pierderea reputaţiei: vestea despre un produs prost se răspândeşte mai repede decât cea despre un
produs bun; - pierderea renumelui, a imaginii firmei, a clienţilor şi colaboratorilor valoroşi; -
pierderea unor sume imense pentru avocaţi, procese, daune, litigii; - scăderea vânzărilor şi a
profiturilor etc.
Orice întreprindere are o anumită responsabilitate în plan economic şi social.
Responsabilitatea socială desemnează o atitudine a companiei faţă de societate prin care
obţinerea succesului se realizează prin respectarea legii, prin asumarea unui comportament etic,
prin acordarea unei atenţii deosebite mediului înconjurător şi prin luarea în considerare a nevoilor
şi intereselor tuturor partenerilor: clienţi, furnizori, angajaţi, organisme guvernamentale, creditori,
comunităţi locale, opinie publică.
Responsabilitatea socială corporatistă este un concept prin intermediul căruia o
companie integrează în mod voluntar preocupările faţă de problemele sociale şi cele de mediu, în
operaţiunile de afaceri şi în interacţiunea cu partenerii de interes. Responsabilitatea socială
corporatistă este angajamentul continuu asumat de către companii de a avea un comportament
etic şi de a contribui la dezvoltarea economică, îmbunătăţind, în acelaşi timp, calitatea vieţii
angajaţilor şi familiilor acestora, a comunităţilor locale şi a societăţii în general.
Responsabilitatea socială are patru componente: economică, legală, etică şi filantropică.
Aceste patru componente formează piramida responsabilităţii sociale a firmei. Primele două
trepte reprezintă responsabilităţi impuse, responsabilităţile etice sunt aşteptate, iar
responsabilităţile filantropice – dorite de către comunitate.

Teste de control şi autoevaluare


1. La ce nivele se poate manifesta etica în afaceri?
2. În ce constau comportamentele neetice în organizaţii?
3. Care sunt consecinţele unui comportament neetic pentru o organizaţie?
4. Ce responsabilităţi are o organizaţie în plan economic şi social?
5. Ce reprezintă Responsabilitatea socială? Dar Responsabilitatea socială
corporatistă?
6. Câte componente are responsabilitatea socială? Care sunt acestea?
7. Care sunt treptele care formează piramida responsabilităţii sociale a unei
firme?

29
CAPITOLUL 5. CODURILE DE ETICĂ ŞI IMPORTANŢA LOR ÎN
ORGANIZAŢII

Rezumat
O problematică importantă în existenţa unei firme este codul de conduită etică. În acest
capitol este definit codul de etică, sunt prezentate rolul şi obiectivele acestuia, conţinutul unui
cod de conduită etică, argumentele şi avantajele existenţei unui cod etic într-o organizaţie. De
asemenea, sunt abordate regulile şi modalităţile de formulare a unui cod de etică, persoanele şi
organismele însărcinate cu asigurarea climatului etic, etapele implementării unui program de
monitorizare a comportamentelor etice din organizaţie şi, spre final, tematica auditului de etică.

5.1. Ce este un cod de etică

Un cod etic formulează idealuri, valori şi principii după care este guvernată o
organizaţie.
Codul etic este un document scris ce enunţă şi enumeră valorile, normele şi tipurile de
conduite pe care organizaţia doreşte să le vadă aplicate atât în interior, cât şi în exterior. Incitativ
(cu o dominantă culturală) sau coercitiv (cu o dominantă disciplinară), codul are menirea de a
atrage atenţia oamenilor din organizaţie, dar şi ansamblului de părţi interesate, asupra faptului că
performanţa economică nu se obţine cu orice preţ, că scopul nu justifică întotdeauna mijloacele;
el constituie un instrument de reglementare a relaţiilor organizaţiei care se conduce după reguli
formale şi informale ce cuprind personalul acesteia şi stakeholderii.

Codul de etică şi definiţiile sale

Un cod de etică reprezintă:

1. o declaraţie formală care constituie un ghid etic pentru modul în care oamenii dintr-o
organizaţie trebuie să acţioneze şi să ia decizii;
2. un ghid al practicilor de afaceri care direcţionează comportamentele umane individuale şi de
grup;
3. un document formal care statuează (stabileşte) normele şi credinţele, reflectă valorile obiective
şi principiile promovate de o firmă, reflectând gradul de cultură al firmei;
4. un ansamblu de precepte, prescripţii (norme) de conduită pentru diverse aspecte ale valorii
morale de drept, socio-profesionale.

30
5.2. Rolul şi obiectivele codului de etică

Codurile de etică şi standardele de conduită sunt instrumente practice ale


managementului, destinate transformării puterii sociale şi a moralităţii şi utilizării acesteia.
„Utilitatea codurilor este aceea de a menţine nivelul de conştiinţă privind etica, de a servi
ca instrument de reamintire şi de a ajuta la aprofundarea procesului de reflecţie în faţa situaţiilor
noi”.17
Prin codurile etice se încearcă rezolvarea unor conflicte de interese în mediul intern şi în
relaţiile externe ale organizaţiei, respectiv, statuarea unor principii şi cerinţe care să-i facă pe
manageri mai sensibili la problemele etice. Ele nu conţin precepte pur teoretice, ci stabilesc
semnificaţii practice, utile pentru toţi membrii organizaţiei.
Aceasta nu înseamnă că un cod de etică asigură automat un comportament moral sau că
poate acoperi toate situaţiile întâlnite în viaţa organizaţională. Limita de acţiune a codurilor etice
constă în formularea lor în termeni generali tocmai pentru că, la început, managerii şi
subordonaţii lor se află în incapacitatea de a identifica toate problemele etice care pot apărea.
Majoritatea codurilor etice identifică comportamentele aşteptate în cadrul relaţiilor
sociale, recomandă evitarea acţiunilor improprii şi ilegale în munca desfăşurată şi recomandă
relaţii bune cu clienţii. Dincolo de aceste elemente, codurile etice abordează probleme cum ar fi
conflictele de interese, concurenţii, caracterul privat al informaţiilor (confidenţialitatea), oferirea
cadourilor etc.

Cu toate că interesul pentru codurile de etică este în creştere, acestea au şi


unele limite: ele nu pot acoperi toate situaţiile şi nu pot garanta o conduită universal etică.
Problemele creării unor astfel de coduri sunt de tipul: Cum am putea să coexistăm bine şi
armonios într-o anumită instituţie sau organizaţie, indiferent de credinţele religioase, de
principiile şi obişnuinţele morale ale fiecăruia dintre noi?

Obiectivele unui cod de etică

Există un consens de opinii care afirmă faptul că prin formalizarea etică se încearcă
promovarea virtuţilor şi valorilor profesionale.

Codul de etică este folosit pentru:


• a defini comportamentele acceptate sau acceptabile;
• a promova înalte standarde de practică;
• a le furniza membrilor organizaţiei un etalon de comportament pe care să-l folosească
pentru propria evaluare;
• a stabili un cadru pentru comportamentele profesionale şi responsabile;
• ca semn al maturizării ocupaţionale.
17
Daniela Tatiana Corodeanu, Etica in Administraţia Publică. Dileme etice în organizaţii şi instrumente de rezolvare
a acestora, Editura Tehnopress, Iaşi, 2007, p. 164.

31
Samuel Mercier a remarcat şi alte obiective18:

• încheierea unui contract moral între beneficiari şi organizaţie, respectiv între cei care fac
parte din aceeaşi organizaţie;
• protejează organizaţia de comportamente necinstite sau oportuniste;
• promovează o imagine pozitivă a organizaţiei;
• oferă un mijloc de reglementare a adeziunii şi a devotamentului colaboratorilor;
• creează (referitor la cultura organizaţională) sentimentul de unicitate şi apartenenţă pentru
membrii grupului;
• arată un angajament de principiu al managerilor;
• relaţii contractuale care se bazează pe încredere şi responsabilitate;
• ghidează comportamentul în caz de dileme etice.

Argumente pro şi contra existenţei unui cod etic într-o organizaţie19

Argumente pro Argumente contra

1. cuprinde seturi de reguli şi valori care 1. sunt reguli formale pentru organizaţie şi
vor ghida comportamentul membrilor. sunt suficiente reguli de acest fel.
2. este un element al identităţii comune a 2. sunt aproape aceleaşi de la o organizaţie
membrilor organizaţiei, ceva ce ei au în la alta; prin urmare, de ce să fie unele
comun, o parte importantă a culturii separate?
organizaţionale.
3. este un instrument, un mijloc de transfer 3. de obicei, oamenii citesc regulamentele
al culturii organizaţiei către noii membri. atunci când devin membri; cu trecerea
timpului, îşi amintesc doar regulile
generale. Dacă aceste regulamente sunt
promovate în mod repetat de către
organizaţie, ele devin nepopulare.
4. este un instrument prin care este judecat 4. poate fi interpretat greşit şi folosit în
un comportament neetic şi prin care poate mod abuziv pentru a exclude pe cei care
fi exclus un membru care se comportă încalcă regulile formale.
neetic.
5. include norme şi valori care nu sunt 5. este dificil să-i înveţi pe adulţi normele
stipulate de normele formale, de obicei sociale; valorile pe care le-au învăţat în
centrate pe ceea ce nu este permis, pe familie, comunitate şi şcoală sunt
sancţiuni, şi nu pe acţiuni pozitive, adică pe determinante pentru comportamentul lor
ceea ce trebuie să faci pentru binele ulterior.
organizaţiei.

18
Samuel Mercier, L’etique dans les entreprises, Editions La Decouverte et Syros, Paris, 1999, p.16.
19
Marian Preda, Comportament organizaţional: teorii, exerciţii şi studii de caz, Editura Polirom, Iaşi, 2006, pp. 50-
51

32
5.3. Avantajele elaborării codurilor de etică

Elaborarea unui cod de etică vizează îmbunătăţirea comportamentului personalului,


beneficiind, în principal, de următoarele avantaje:
• formulează experienţa matură a unei profesiuni;
• încearcă să echilibreze interesul colectiv cu cel personal;
• pot oferi un ghid pentru persoanele tinere care intră în profesiune;
• pot constitui bazele unei acţiuni disciplinare împotriva abaterilor;
• poate fi un mijloc de aliniere la normele profesiunii, a celor ce se abat de la ele;
• ajută la rezolvarea eficientă a problemelor de discriminare, a dilemelor etice în general;
• este un mijloc de încurajare a practicilor etice în organizaţii;
• creşte loialitatea şi implicarea conducerii şi a salariaţilor;
• ajută la îmbunătăţirea selecţiei, formării, promovării personalului etc.;
• sporeşte încrederea şi cooperarea în echipă: iniţiativele personale se îndreaptă către
interesul general;
• deciziile adoptate vizează dreptatea, eficienţa şi nediscriminarea etc.

5.4. Conţinutul unui cod de conduită etică al unei organizaţii

Conţinutul codului poate varia semnificativ de la o companie la alta, în funcţie de


domeniul economic în care acestea îşi desfăşoară activitatea, de regulamente/cerinţe şi de
scopurile codului.

Un cod de etică trebuie să prevadă:

• modul în care membrii unei organizaţii ar trebui să acţioneze într-o situaţie dată;
• modul în care membrii organizaţiei ar trebui să gândească şi să se comporte;
• probleme cum ar fi: conflicte de interese, concurenţii, caracterul privat al informaţiilor, oferirea
cadourilor, oferirea / primirea sponsorizărilor politice;
• concurenţa între membrii unei profesiuni;
• conflictele între membri şi modalităţi de rezolvare a acestora;
• relaţiile între profesionişti şi clienţi, consumatori, surse de aprovizionare, furnizori, beneficiari,
concurenţi;
• relaţiile angajaţilor cu superiorii;
• relaţiile între practicieni şi specialişti într-o profesiune etc.

33
Un posibil conţinut al unui cod etic
Un cod etic poate fi conceput pe baza mai multor criterii, printre care amintim20:

1. Etica în relaţia cu angajaţii


Aspecte analizate:
- Hărţuirea la locul de muncă;
- Acordarea de oportunităţile egale;
- Acceptarea diversităţii;
- Tratamentul egal al angajaţilor;
- Echilibrul muncă-familie;
- Neacceptarea discriminării;
- Neacceptarea consumului de droguri ilegale şi alcool;
- Neutilizarea proprietăţii organizaţiei în scop personal.

2. Confidenţialitatea informaţiilor despre angajat, client şi vânzător


Aspecte analizate:
- Realizarea înregistrărilor în companie şi menţinerea informaţiilor;
- Respectarea intimităţii şi confidenţialităţii;
- Divulgarea de informaţii din interiorul firmei.

3. Corectitudinea informaţiilor publice/comunicare


Aspecte analizate:
- Publicitate şi marketing;
- Dezvoltare şi strângere de fonduri;
- Claritatea informaţiilor;
- Accesul la informaţii;
- Transparenţa informaţiilor.

4. Evitarea conflictelor de interese


A se evita:
- Cadouri şi gratuităţi;
- Angajarea la alţi agenţi;
- Membrii familiei. Divulgarea intereselor financiare.

5. Relaţia corectă cu vânzătorii


Aspecte analizate:
- Aprovizionare;
- Negocierea contractelor.

6. Relaţia corectă cu furnizorii/subcontractorii


Aspecte analizate:
- Dialog deschis cu toate părţile interesate;
- Negocierea contractelor;

20
preluare parţială după Panaite Nica, Daniela Agheorghiesei, Conflicte și etică în MRU. Suport de curs FEAA,
Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2009

34
- Respectarea principiilor responsabilităţii sociale.

7. Probleme privind protecţia mediului


Aspecte analizate:
- Protejarea mediului înconjurător;
- Conformitate cu legislaţia în vigoare.

8. Practici etice manageriale


Aspecte analizate:
- Precizia înregistrărilor contabile;
- Utilizarea corectă a bunurilor companiei;
- Protejarea informaţiilor aflate în proprietate.

9. Implicare politică
A se evita: Activităţi politice.

Acceptarea şi funcţionarea eficace şi eficientă a oricărui cod formal de etică depinde de


calitatea resurselor umane din cadrul organizaţiei: manageri şi angajaţi.

5.5. Reguli şi modalităţi de formulare a unui cod de etică

Specialiştii recomandă respectarea următoarelor reguli în vederea formulării unui cod de


etică pentru o anumită profesie:

1) Obiectivele trebuie formulate în mod clar, astfel încât să existe siguranţa că ele vor fi
susţinute şi de către ceilalţi. Echipa de elaborare a codului etic trebuie să se asigure în mod
particular de acceptul conducerii;
2) Stabilirea unui termen realist pentru dezvoltarea şi introducerea codului;
3) Conştientizarea costurilor de implementare a codului şi previzionarea acestor costuri pe
termen scurt şi lung;
4) Codul trebuie să fie deschis spre schimbări, dacă apar situaţii noi;
5) Codul trebuie orientat către problemele cu care se confruntă profesia pentru care se
realizează codul;
6) Codul trebuie să ia în considerare în mod corect legislaţia şi reglementările aplicate
profesiei pentru care se realizează codul;
7) Echipa trebuie să consulte un jurist pentru partea de acoperire legală a codului;
8) Referitor la felul în care trebuie promovat codul şi influenţaţi angajaţii şi clienţii, este
recomandat sfatul experţilor;
9) Codul nu trebuie să creeze celorlalţi aşteptări nerealiste;
10) Exprimările utilizate în cod trebuie să fie simple şi clare, fără expresii sau cuvinte tehnice,
de specialitate;
11) Managerul trebuie să-şi asume personal obiectivitatea şi responsabilitatea codului;
12) Managerul trebuie să aleagă pe cineva care să administreze competent şi integru codul
etic.

35
Cum să fii eficient în crearea şi aplicarea unui cod de etică
1. Stabiliţi cu claritate obiectivele şi asiguraţi-vă de sprijinul conducerii în implementarea
acestora. Este vitală implicarea top-managerilor companiei.
2. Acordaţi un termen realist pentru dezvoltarea şi implementarea codului de etică.
3. Calculaţi costurile desfăşurării programului de etică şi asiguraţi-vă rezerve financiare atât pe
termen lung, cât şi pe termen scurt.
4. Codul de etică trebuie să fie un document “viu”, prin urmare, luaţi în considerare posibilitatea
schimbării sale, în funcţie de situaţiile nou apărute.
5. Concepeţi codul în funcţie de domeniul de activitate al organizaţiei.
6. Fiţi la curent cu ultimele noutăţi în materie de reglementări şi legislaţie.
7. Verificaţi legalitatea codului pe care l-aţi adoptat.
8. Cereţi sfatul experţilor pentru modalitatea în care să fie promovat codul şi a modului în care
codul poate fi utilizat pentru informarea şi educarea publicului.
9. Nu promiteţi mai mult decât puteţi asigura.
10. Folosiţi un limbaj simplu, evitaţi jargonul sau termenii prea specializaţi.
11. Fiţi total implicat, asumaţi-vă responsabilitatea şi fiţi obiectiv.
12. Alegeţi un responsabil pentru acest program cu o competenţă şi integritate de necontestat.
13. Aveţi răbdare, fiţi consecvent în ceea ce v-aţi propus şi nu vă pierdeţi simţul umorului.

Modalităţi de formulare a codurilor de etică


Urmărindu-se tendinţele în design-ul codurilor de conduită, a fost evidenţiat faptul că
majoritatea codurilor folosesc trei forme principale de concepere, formule ce sunt prezentate în
figura de mai jos:

36
a) declaraţiile filosofiei b) codurile de
manageriale: conformitate
enunţuri oficiale (compliance):
ale companiilor declaraţii specifice care
referitoare la modul cum asigură ghidarea sau
îşi dezvoltă afacerile interzic anumite
tipuri de conduită

c) corporate credos:
declaraţiile
managementului
organizaţiei privind
angajamentul
conştiinţelor, valorilor şi
obiectivelor

Figura nr. 4. Modalităţi de formulare a codurilor de etică


(adaptare după W. Birkett, “Ethical Codes in Action”, 2000)

5.6. Comunicarea şi monitorizarea codului de etică

Codul, după ce a fost redactat, urmează să fie difuzat tuturor membrilor organizaţiei sau
doar unei părţi din personal. Această operaţiune este importantă în măsura în care ea
condiţionează impactul documentului asupra salariaţilor. În marea majoritate a companiilor,
direcţia de resurse umane este cea însărcinată cu difuzarea, dar uneori fac acelaşi lucru şi
departamentul de comunicare sau oficiul juridic.
Distribuirea documentului se face de cele mai multe ori pe cale ierarhică. Înţelegerea
conţinutului este foarte importantă pentru „asimilarea sa atât pe plan intelectual, cât şi, mai ales,

37
pentru asimilarea deprinderilor morale: de a fi onest, responsabil, conştiincios, harnic,
perseverent etc”21. De obicei, respectarea codului implică stabilirea mijloacelor de control.

Caracteristicile codurilor de etică eficiente

• să fie riguroase, să prevadă clar idealurile şi/sau obligaţiile;


• nu trebuie folosite în interes propriu; nu vor servi unei profesiuni în defavoarea interesului
public;
• trebuie să protejeze interesul public;
• să fie specifice şi oneste;
• trebuie să prevadă şi pedepse, penalizări;
• trebuie să stabilească anumite priorităţi, adică, adevăratele valori ale firmei;
• să provină de la o autoritate legitimă;
• să nu contravină altor legi (ex. Constituţia);
• să fie posibile din punct de vedere fizic şi moral;
• să fie cât mai simple şi accesibile.

Difuzarea codurilor etice are loc în mai multe moduri:


• mese rotunde de sensibilizare,
• anunţarea codului în preliminariile concursului de angajare,
• anexarea codului la contractul de muncă şi semnarea unei adeziuni.

Codurile etice pot avea un impact pozitiv asupra comportamentului angajaţilor dacă
îndeplinesc următoarele condiţii:
• să ajungă la cunoştinţa fiecărui angajat;
• să fie susţinute de top-managementul organizaţiei;
• să se refere la practici şi dileme etice specifice cu care se pot confrunta angajaţii
(exemplu: agenţii de vânzări care dau mită, persoane influente care primesc mită,
specialişti care falsifică informaţii etc.);
• să fie susţinute de un sistem de recompense şi sancţiuni care să încurajeze
comportamentul adecvat şi să descurajeze manifestările neetice.

Semnarea de către angajaţi a unei declaraţii anuale că au citit codul, l-au înţeles şi îl vor
respecta nu este suficientă pentru implementarea standardelor eticii. Este greu de crezut că
opozanţii eticii pot fi convertiţi prin simpla lectură a unui cod. Codurile nu pot reduce practicile
violente în situaţiile de concurenţă dură. Un cod etic este imposibil de controlat.

Există numeroase motive care susţin etica în afaceri, însă aceasta trebuie influenţată şi
menţinută pentru a preveni dilemele etice şi comportamentele incorecte prin:
- stabilirea unor norme de etică solide şi mecanisme de recurs a organizaţiei;
21
Dan Crăciun, Vasile Morar, Vasile Macoviciuc, Etica afacerilor, Editura Paideia, Bucureşti, 2005, p. 544

38
- punerea în practică a unui sistem eficace de evaluare şi de gestiune a riscurilor, precum şi de
sisteme de control corespunzătoare;
- promovarea unui leadership solid în materie de valori, de etică şi de resurse umane;
- implementarea unei culturi puternice în materie de valori, de etică şi de resurse umane.

În urma studiilor efectuate, o echipă de cercetători recomandă următoarele acţiuni pe care


managerii trebuie să le aibă în vedere pentru îmbunătăţirea, din punct de vedere etic, a climatului
organizaţional22:
• Comportă-te tu însuţi corespunzător din punct de vedere etic.
• Verifică atent potenţialii angajaţi.
• Pune la punct un cod etic semnificativ pentru organizaţie.
• Oferă posibilitatea de instruire în probleme etice.
• Consolidează comportamentul etic.
• Creează posturi, compartimente şi alte mecanisme economice care să se ocupe de etică în
organizaţii.

Modul în care codul etic este transpus în practică rămâne, până la urmă, la
latitudinea managerilor şi a subordonaţilor. Codul etic rămâne valabil dacă toţi membrii
organizaţiei îl respectă; când managerul nu acordă importanţă acestuia, cu siguranţă nici angajaţii
nu vor urma prevederile sale.

5.7. Persoane şi organisme însărcinate cu asigurarea climatului etic

Responsabilii sau organismele abilitate să supravegheze şi să ghideze implementarea


proiectului de etică a afacerii sunt23: Ofiţerul de etică, Consiliul sau Comisia de etică a
afacerii, Consiliul de etică profesională, Cercurile de etică.

Ofiţerul de etică este reprezentantul echipei de conducere responsabil cu operaţiile


cotidiene ale programului de etică al afacerii. Principalele lui atribuţii sunt:
a. Coordonează desfăşurarea şi implementarea programului de etică.
b. Instituie şi fondează un Consiliu de etică reprezentativ pentru toate nivelele
organizaţiei.
c. Desfăşoară şi întreţine standardele şi procedurile de conduită, precum şi politicile
aferente care vor ghida angajaţii.
d. Fondarea unor canale interne de raportare, incluzând, dar nu limitând, o linie directă,
unde angajaţii şi cei interesaţi pot obţine ajutor sau pot raporta preocupările fără teamă
de consecinţe.

22
W.E.Stead, D.L.Worrell, J.Garner Stead, An Integrative Model for Understanding and Managing Ethical Behavior
in Business Organizations, în Journal of Business Ethics, March 1990, p. 233-244.
23
A se vedea şi „Business Ethics – A Manual for Managing A responsible Business Enterprise in Emerging Market
Economies”, A Publication of the Governance Program, U.S. Department of Commerce, International Trade
Administration, Washington, D.C., 2004, pp. 136-177

39
e. Instituirea şi coordonarea monitorizării controalelor şi măsurilor care trebuie urmate.
f. Implementarea şi coordonarea programelor de comunicare şi instruire în întreaga
firmă, pentru a se asigura că toţi angajaţii, agenţii sau cei interesaţi intră în contact şi
cunosc standardele şi procedurile.
g. Coordonarea, investigarea şi cercetarea conduitei pentru a se asigura că sunt urmaţi
paşii corespunzători ai raportării şi rezoluţiei finale.
h. Monitorizarea şi evaluarea programului de etică a afacerilor pentru modificările
periodice când acestea se impun.
i. Reacţionarea adecvată când sunt încălcate standardele, incluzând raportarea directă
echipei de conducere sau către organisme externe, atunci când sunt încălcate legile.
j. Întocmirea rapoartelor trimestriale cu privire la statutul programului de etică.

Acestea vor fi înmânate comisiilor/consiliilor de conducere ori de câte ori este necesar,
sau anual către CEO (Chief executive officer) şi stackeholderi.

Cerinţe privind competenţele profesionale ale ofiţerului de etică

Ofiţerul de etică trebuie să fi acumulat o experienţă semnificativă în cadrul organizaţiei,


să fi dezvoltat o reţea de relaţii personale care îi vor permite să se înţeleagă şi să relaţioneze
pertinent cu angajaţii şi nu numai. Poate fi adus cineva din afară, în cazul în care s-au produs
neregularităţi majore sau când se doreşte o schimbare semnificativă a culturii organizaţionale. În
ceea ce priveşte experienţa profesională, este recomandat şi potrivit să facă parte din conducerile
departamentelor, precum: afaceri generale, financiar, audit intern, resurse umane.

Consiliul sau Comisia de etică a afacerii

Acesta serveşte în principal drept “consilier” pentru stabilirea politicilor de rezolvare a


problemelor şi a monitorizării programului de etică. Este format din reprezentanţi ai
managementului executiv - financiar, afaceri generale, resurse umane şi afaceri publice. În mod
normal, este desemnat de către ofiţerul de etică. Este recomandat să aibă o largă reprezentare, din
toate departamentele şi nivelele, fapt ce conduce la minimizarea rezistenţei în acceptarea
programului şi a mesajului său.
Consiliul sau Comisia de etică a afacerii trebuie să se întrunească regulat, lunar sau
trimestrial, având pe agendă analiza soluţionării cazurilor recepţionate prin liniile directe,
discutarea materialelor de training, recomandând schimbarea politicii sau modificări ale
programului de etică. Se poate întruni în regim de urgenţă, când apar probleme urgente, precum
chestiuni de încălcarea a conformităţii şi care necesită informarea organismelor guvernamentale.
A nu avea un astfel de Consiliu ar conduce la lipsa recunoaşterii oficiale, prin faptul că intrările
de la toate nivelurile sunt extrem de importante pentru management. Totodată, s-ar putea induce
ideea de identificare a programului de etică cu o singură persoană, ceea ce ar impune
restructurarea programului în cazul în care persoana respectivă părăseşte compania.

40
Consiliul de etică profesională

Dacă Consiliul de etică a afacerii/organizaţiei are drept preocupare standardele şi


procedurile ce afectează compania ca întreg, consiliile de etică profesională sunt cele care
coordonează operaţiile curente. Zilnic pot apărea probleme care necesită un tip specific de
consultare şi consiliere şi pe care Consiliul de etică profesională îl oferă pe teme mai generale.

Cercurile voluntare de etică

În componenţa lor pot fi de la 4 până la 10 persoane, specializate într-un anumit domeniu


şi care, pe lângă atribuţiile pe care le au, doresc să participe la soluţionarea unor probleme de
creativitate şi îmbunătăţire din sfera comportamentului etic în organizaţie sau unele probleme de
comportament organizaţional care înglobează şi aspecte etice. Ar putea fi cunoscute şi sub
denumirea “grupul iniţiativelor etice”, “grupul excelenţei în etică”, “grupul performanţei prin
etică”, etc.
Cercurile sunt formate din specialişti cu pregătire, meserii şi calificări diferite şi de la
niveluri ierarhice diferite, având un caracter profesional eterogen. Pot fi membri şi din rândul
personalului de execuţie. Se desfăşoară periodic, în afara programului de lucru, participarea
având un caracter voluntar.
Între activităţile Cercului de calitate etică se pot enumera: cercetarea anumitor dileme
etice apărute pe parcursul desfăşurării activităţii, analiza acestora şi căutarea în comun a soluţiilor
în funcţie de consecinţele morale ale deciziilor şi de costurile care ar putea fi suportate de către
companie în cazul în care nu se soluţionează la timp dilema etică, transmiterea acestor soluţii
către echipa de management şi propunerea spre implementare, urmărirea rezultatelor obţinute în
urma implementării, difuzarea informaţiilor cu privire la rezultate şi eventual, stabilirea anumitor
atribuţii pentru unii membri ai organizaţiei pornind de la rezolvarea dilemelor, reluarea ciclului şi
stabilirea de noi obiective.
Dilemele analizate pot fi discutate ad-hoc sau pot fi prezentate de către conducere, de
diferiţi membri ai organizaţiei, de alte Cercuri, chiar şi de parteneri de afaceri.
Pentru aceasta este necesară crearea de canale de comunicare eficiente care să faciliteze
strângerea de informaţii, preluarea semnalelor de alarmă, precum şi difuzarea informaţiilor.
Datorită caracterului voluntar al acestor cercuri, eventualele bariere care ar putea apărea în
prezentarea şi abordarea dilemelor sunt eliminate de atmosfera uşor informală.
Cercul poate fi coordonat de un specialist cu iniţiativă, ar putea fi chiar persoana
responsabilă cu gestionarea comportamentelor etice în organizaţie, care poate avea sau nu
atribuţii la nivel de conducere şi care, în funcţie de tematica abordată, poate selecta/invita
anumite persoane care să participe la analiză şi să propună noi membri.
În funcţie de complexitatea dilemelor de etică şi a implicaţiilor acestora asupra activităţii
organizaţiei, membrii Cercului pot avea “teme pentru acasă”.
Ca şi activitatea altor Cercuri care funcţionează în companie, aceasta trebuie evaluată
periodic pentru a evita unele suprapuneri.

41
5.8. Auditul de etică

Auditul de etică este un instrument prin care se poate evalua gradul în care standardele
etice influenţează luarea deciziilor, atât la nivel de organizaţie, cât şi la nivel individual. Auditul
permite o evaluare sistematică a programelor de etică ale organizaţiei şi a performanţelor obţinute
în mod efectiv.
Auditul de etică este o procedură care a fost dezvoltată de European Institute for Business
Ethics (EIBE) din cadrul Nijenrode University din Olanda împreună cu the Netherlands Business
School. Raţionamentele examinării situaţiei eticii companiei sunt multiple. Acestea includ
presiunile sociale externe, managementul riscului, obligaţiile faţă de acţionari şi alte grupuri de
interes externe, precum şi identificarea unei baze de măsurare a viitoarelor îmbunătăţiri în
performanţa organizaţiei. În unele cazuri, companiile implementează audituri datorită eşecurilor
generate de comportamentele neetice care au avut drept consecinţe costisitoare procese legale sau
reglementări guvernamentale stricte.

Obiectivele auditului vizează două direcţii:


• corectitudine şi transparenţă în raporturile cu acţionarii,
• controlul intern, pentru a permite îndeplinirea obiectivelor etice ale organizaţiei.
Auditul de etică permite proiectarea în exterior a unei imagini favorabile a companiei
datorită faptului că grupurile exterioare percep eforturile managerilor de a se preocupa de etică.
Auditul de etică oferă un tablou al sistemului de valori într-un anumit moment din viaţa
companiei. În acest sens, prin implementarea auditului se obţine:
• clarificarea valorilor actuale pe baza cărora operează compania;
• crearea unei baze de referinţă pentru evaluarea viitoarelor îmbunătăţiri;
• identificarea ariilor-problemă specifice din interiorul companiei;
• identificarea modului în care angajaţii pot fi motivaţi să promoveze un
comportament etic;
• identificarea ariilor generale de vulnerabilitate din punct de vedere al problematicii
eticii.

Prin auditul de etică se urmăreşte investigarea modului în care organizaţia acţionează,


avându-se în vedere cel puţin următoarele componente:

Mediul: alinierea etică între organizaţie şi colaboratorii săi din exterior, incluzând clienţii,
furnizorii, prestatorii de servicii, asociaţiile etc.
Resursele: cât de tangibile sau intangibile sunt resursele necesare, astfel încât să limiteze sau nu
funcţionarea societăţii.
Istoria: în ce mod istoria organizaţiei permite sau limitează abilitatea de a opera cu propriile
valori şi scopuri etice.
Misiunea: imperativele etice ale misiunii, viziunii şi valorilor dezvoltate şi cum se intersectează
toate acestea.
Obiectivele strategice: problemele etice asociate cu stabilirea şi atingerea obiectivelor strategice
şi cum se reflectă acestea în viziunea şi valorile organizaţiei.
Planurile strategice: cum intenţionează organizaţia să atingă obiectivele strategice şi să rezolve
problemele etice apărute în urma aplicării acestor planuri.

42
Stabilirea sarcinilor: cum defineşte organizaţia propria activitate şi implicaţiile etice ale
pregătirii angajaţilor pentru efectuarea acesteia şi cum este stabilit sistemul de
recompensare.
Instituţionalizarea sistemului: problemele etice dezvoltate de structura şi comunicarea formală,
oficială (auditul de conformitate).
Sistemul informal : analizarea sistemului de leadership (auditul cultural).
Individualităţile: valorile şi principiile ce motivează angajaţii şi cum se potrivesc ele cu valorile
organizaţiei.
Feedback-ul: cum învaţă organizaţia din propria ei experienţă şi impactul acesteia asupra
mediului etic şi maturizării organizaţiei.

Un audit de etică anual este la fel de important ca şi un audit financiar. Prin acest audit se
aduce în centrul atenţiei valorile etice de bază ale organizaţiei şi se analizează modul în care sunt
împărtăşite la nivel organizaţional. Auditul de etică este o modalitate prin care organizaţia se
asigură că valorile principale, aşa cum sunt exprimate de codul de etică, sunt promovate şi
aplicate atât de către manageri, cât şi de oricare dintre angajaţi, dar şi de reprezentanţii externi ai
companiei.
Auditul de etică poate fi realizat formal (cu ajutorul experţilor din exterior sau a unei
comisii de audit din interior) sau informal, desfăşurat la perioade de timp precizate sau ca răspuns
la o problemă de etică ce afectează activitatea organizaţiei.
În general, un audit de etică cuprinde24:
1. Definirea scopului (stabilirea subiectelor-cheie sau a ariilor de risc);
2. Revizuirea misiunii, a valorilor, a scopurilor, politicilor şi priorităţilor (acţiunile trebuie să
fie măsurabile prin indicatori cantitativi);
3. Colectarea şi analiza informaţiilor relevante (identificarea instrumentelor şi metodelor;
revizuirea tuturor rapoartelor relevante; intervievarea şi conducerea de focus-grupuri;
rotaţia personalului şi satisfacţia angajaţilor; clienţii şi stakeholderii – sondaje, scrisori de
răspunsuri, e-mail, telefoane);
4. Verificarea rezultatelor (verificarea de către o parte independentă);
5. Raportarea constatărilor (un raport formal din care să reiasă scopul, metodele utilizate,
rolul auditorului, principiile de ghidare urmate).
6. Specificarea acţiunilor care vor fi implementate.

În abordarea concretă, auditul de etică poate fi realizat după principiile generale ale unui
audit sau poate căpăta unele forme specifice, cel mai adesea al grilelor de evaluare.
Frederic G. Reamer identifică 17 arii ale riscului de etică, strâns relaţionate cu cele
prezentate de Codul de Etică al Asociaţiei Naţionale a Lucrătorilor Sociali (NASW) şi cu
legislaţia americană. Aceste arii ale riscului de etică sunt :
1. Drepturile clienţilor (confidenţialitate şi intimitate, divulgarea informaţiei, accesul la
servicii);
2. Confidenţialitate şi intimitate (solicitarea de informaţii private de la clienţi, stocarea şi
protejarea informaţiilor privind clienţii);
3. Obţinerea acordului (coerciţie, competenţă, validitatea formelor de acordare a
consimţământului);

24
www.bhsu.edu/businesstechnology/bfaculty/vbeguin/Ethics/BusEthicsPPT/chapt9.ppt, BADM457

43
4. Furnizarea serviciului (competenţa personalului, utilizarea de intervenţii netradiţionale
sau experimentale);
5. Chestiunile de “graniţă” şi conflictele de interese (discriminări sexuale, cadouri şi
favoruri);
6. Documentaţia (evaluări, contacte, decizii, incidente critice, rapoarte);
7. Defăimarea caracterului (defăimări, calomnii);
8. Înregistrările privind clienţii (stocare, reţinere);
9. Supervizarea (oferirea de informaţii, monitorizarea practicilor – competenţă, neglijenţă,
documentare, evaluarea performanţei, acorduri scrise, receptivitate);
10. Dezvoltarea personalului şi perfecţionarea prin programe de pregătire (abilităţi practice,
disponibilitate, legi şi reglementări, evaluare/intervenţie);
11. Apelarea la consultanţă (apelarea la consultanţi);
12. Apelarea clienţilor la instanţe superioare/specialişti (apelarea la instanţe superioare/
specialişti, monitorizare de către specialişti);
13. Frauda (documentaţia, facturarea, înregistrările personale);
14. Încetarea furnizării/asigurării serviciilor (plecarea angajaţilor, neconformarea);
15. Diminuarea performanţei practicianului (familiaritatea prea mare a personalului cu natura
cazurilor, cauze şi semne);
16. Evaluare şi cercetare/investigare (cunoştinţe, ghiduri de protejare a participanţilor,
utilizarea informaţiei, anonimat şi confidenţialitate, conflictele de interese, relaţii duale,
acurateţea rapoartelor);
17. Luare deciziilor de etică (abilitatea de a recunoaşte dilemele etice, protocoalele de luare a
deciziilor de etică, coduri de etică relevante, principiile legale, consultarea, documentarea,
monitorizarea şi evaluarea).

Prin audit se detaliază fiecare dintre cele 17 arii ale riscului de etică folosind o listă de
verificare, putându-se calcula astfel gradul de risc al politicilor şi procedurilor organizaţionale.
Categoriile de risc utilizate pentru evaluarea fiecărei arii de risc sunt:
• fără risc – practicile curente sunt acceptabile şi nu necesită modificări;
• risc minim – practicile curente sunt rezonabil adecvate şi ar fi necesare unele modificări
minore;
• risc moderat – practicile curente sunt problematice, fiind necesare unele modificări
pentru a minimiza riscul;
• risc ridicat – practicile curente sunt serios dăunătoare, fiind necesare modificări serioase
pentru a minimiza riscul.

În concluzie,
Un cod etic formulează idealuri, valori şi principii după care este guvernată o
organizaţie. Codul etic este un document scris ce enunţă şi enumeră valorile, normele şi tipurile
de conduite pe care organizaţia doreşte să le vadă aplicate atât în interior, cât şi în exterior. Codul
are menirea de a atrage atenţia oamenilor din organizaţie, dar şi ansamblului de părţi interesate,
asupra faptului că performanţa economică nu se obţine cu orice preţ, că scopul nu justifică
întotdeauna mijloacele; el constituie un instrument de reglementare a relaţiilor organizaţiei care
se conduce după reguli ce cuprind personalul acesteia şi stakeholderii.

44
Prin codurile etice se încearcă rezolvarea unor conflicte de interese în mediul intern şi în
relaţiile externe ale organizaţiei respectiv, statuarea unor principii şi cerinţe care să-i facă pe
manageri mai sensibili la problemele etice. Ele nu conţin precepte pur teoretice, ci stabilesc
semnificaţii practice, utile pentru toţi membrii organizaţiei.
Majoritatea codurilor etice identifică comportamentele aşteptate în cadrul relaţiilor
sociale, recomandă evitarea acţiunilor improprii şi ilegale în munca desfăşurată şi recomandă
relaţii bune cu clienţii. Dincolo de aceste elemente, codurile etice abordează probleme cum ar fi
conflictele de interese, concurenţii, caracterul privat al informaţiilor, oferirea cadourilor etc.
Cu toate că interesul pentru codurile de etică este în creştere, acestea au şi unele limite:
ele nu pot acoperi toate situaţiile şi nu pot garanta o conduită universal etică. Problemele creării
unor astfel de coduri sunt de tipul: Cum am putea să coexistăm bine şi armonios într-o anumită
instituţie sau organizaţie, indiferent de credinţele religioase, de principiile şi obişnuinţele morale
ale fiecăruia dintre noi?
Obiectivele unui cod de etică vizează promovarea virtuţilor şi valorilor profesionale.
Conţinutul codului poate varia semnificativ de la o companie la alta, în funcţie de
ramura în care acestea activează, de regulamente/cerinţe şi de scopurile codului.
Modul în care codul etic este transpus în practică rămâne, până la urmă, la latitudinea
managerilor şi a subordonaţilor. Codul etic rămâne valabil dacă toţi membrii organizaţiei îl
respectă; când managerul nu acordă importanţă acestuia, cu siguranţă nici angajaţii nu vor urma
prevederile sale.
Auditul de etică este un instrument prin care se poate evalua gradul în care standardele
etice influenţează luarea deciziilor, atât la nivel de organizaţie, cât şi la nivel individual. Auditul
permite o evaluare sistematică a programelor de etică ale organizaţiei şi a performanţelor obţinute
în mod efectiv. Prin auditul de etică se urmăreşte investigarea modului în care organizaţia
acţionează avându-se în vedere cel puţin următoarele componente: mediul, resursele, misiunea
firmei, obiectivele şi planurile strategice, stabilirea sarcinilor etc.

Teste de control şi autoevaluare


1. Ce este un cod de etică?
2. Care este rolul codului de etică într-o organizaţie?
3. Care sunt obiectivele codului de etică?
4. Precizaţi avantajele elaborării unui cod de etică.
5. Care este conţinutul unui cod de conduită etică al unei organizaţii?
6. Care sunt cele trei modalităţi generale de formulare a unui cod de etică?
7. Cine se ocupă cu asigurarea climatului etic într-o organizaţie?
8. În ce constă auditul de etică?

45
CAPITOLUL 6. RESPONSABILITATEA SOCIALĂ CORPORATISTĂ

Rezumat
Acest capitol pune în discuţie problema responsabilităţii sociale şi morale a firmelor în
contextul globalizării economice şi, implicit, al dezvoltării durabile, privit ca un concept cheie al
eticii afacerilor. Tot ca tematică principală în cadrul acestui capitol se face referire la rolul
acţionarilor şi investitorilor individuali sau instituţionali ce îmbracă forma activismului
acţionarilor şi a investiţiilor etice, care urmăresc o mai serioasă responsabilizare morală a
marilor corporaţii şi a jucătorilor de anvergură de pe pieţele financiare.

6.1. Responsabilitatea socială şi morală a afacerilor

Procesul de globalizare ce implică mişcarea rapidă a capitalurilor dintr-o parte în alta a


globului, cât şi integrarea pieţelor de la toate nivelurile pe plan mondial, determină modificări
rapide, din mers, în ceea ce priveşte formele de organizare şi de management ale tuturor firmelor.
Pentru acestea, confruntate direct cu problemele economice actuale, problematica eticii în afaceri
se pune, deopotrivă, atât referitor la rolul corporaţiei în societate, cât şi la rolul personalului
angajat în firmă. Prin urmare, principalul concept este acela de responsabilitate socială.
Referitor la acest aspect, Milton Friedman asocia acesteia doar ideea de profit:
„responsabilitatea socială a afacerilor este de a-şi mări profiturile”, argumentându-şi enunţul prin
faptul că managerii firmelor sunt angajaţii acţionarilor şi, ca atare, ei au responsabilitatea de a le
maximiza profiturile şi mai puţin de instaurarea unei conduite etice în mediul intern şi extern al
firmei25.
Această viziune reducţionistă este criticată de numeroşi autori printre care amintim pe
Kenneth Arrow care acordă afacerilor etice un spectru mult mai larg ce trebuie să fie preocuparea
oricărei companii. Astfel, el trasează patru linii directoare principale de urmat:
- orice activitate economică a firmelor necesită un anumit grad de conduită etică, ceea ce
reprezintă „un element de încredere şi credibilitate”, aspect ce nu se poate reduce doar la ideea de
profit, ci ţine de morala elementară;
- focalizarea doar pe urmărirea câştigului este chiar nocivă, deoarece „există cel puţin
două tipuri de situaţii în care simpla regulă a maximizării profiturilor este ineficientă din punct de
vedere social: cazul în care costurile nu sunt plătite (cum ar fi poluarea) şi cazul în care
vânzătorul cunoaşte mai mult despre produsul său decât ştie cumpărătorul”;
- de foarte multe ori utilizarea unui cod etic de către companie sporeşte eficienţa sa
economică. De exemplu, situaţia în care cumpărătorii nu se află în posesia unor date privitor la
viitorul produs achiziţionat, ceea ce-i poate determina ori să achiziţioneze produse de care nu au
nevoie, ori să aibă reţineri în a cumpăra produse de care au nevoie deoarece nu au încredere în
vânzător;
- nu în ultimul rând, pentru ca un cod etic să fie eficace, el trebuie să fie realist, adică să
reprezintă interesele firmei şi ale angajaţilor, deoarece termenul realitate înseamnă „mult mai
multe consecinţe decât cele pur economice”26.

25
William H. Show, Vincent Barry, Moral Issues in Bussines, Fifth Edition, Wadsworth Publishing Company
Belmont, California, 1992, p. 202.
26
Dan Crăciun, Vasile Morar, Vasile Macoviciuc, Etica afacerilor, Editura Paideia, Bucureşti, 2005, p. 529.

46
La rândul său, Camenish27 susţine necesitatea instituţionalizării eticii în toate
întreprinderile şi organizaţiile prin elaborarea de coduri etice, fiind o soluţie necesară şi foarte
utilă atât pentru firme, cât şi pentru cumpărători, afirmaţie pe care o susţine în baza următorului
raţionament: societatea actuală este aceea care le permite corporaţiilor „dreptul de a exista”,
deoarece ea le acordă acestora un statut legal ca entităţi şi le permite să utilizeze resursele
naturale; scopul acestei stări de fapt nu este urmărirea realizării de profituri de către directori şi
patroni, ci pentru că societatea are nevoie ca „materia brută disponibilă să fie transformată în
bunuri şi servicii vitale, şi din cauză că afacerile, în actuala lor formă, au avut un vădit succes în a
face acest lucru”; în urma activităţilor pe care le desfăşoară firmele este de dorit ca acestea să nu
genereze pagube sau distrugeri ireversibile.
William Show28, realizând o pledoarie în favoarea unui comportament etic în afaceri,
afirmă că primul pas constă în crearea unui climat etic în interiorul marilor companii prin
instaurarea unui comportament moral, în virtutea faptului constatat că acestea sunt mai capabile
să promoveze binele comun decât firmele mici sau indivizii. Autorul oferă în acest sens mai
multe argumente companiilor:
- este de datoria lor să-şi conducă afacerile într-o manieră morală, angajând un
comportament etic în toate compartimentele, atât pe verticală, cât şi pe orizontală;
- încurajarea tuturor membrilor pentru a-şi asuma responsabilităţi morale şi oferirea de
recompense în acest scop;
- companiile ar trebui să ţină cont şi de opiniile şi perspectivele pe care le oferă angajaţii,
acţionarii şi, nu în ultimul rând, consumatorii produselor, deoarece aceştia sunt la temelia
existenţei firmei;
- necesitatea realizării unei bune relaţii cu mediul social din care fac parte, deoarece, ca
parte a societăţii, companiile interacţionează cu multe grupuri din exterior, inclusiv cu
concurenţii, astfel încât, inevitabil, acţiunile unuia influenţează activităţile altuia pe multiple
planuri.
Ideea de responsabilitate socială implică o semnificaţie mult mai amplă, înglobând
aspecte noi în contextul globalizării economice şi, cu atât mai mult, în cel al dezvoltării durabile,
fiind văzut la momentul actual ca un concept cheie al eticii afacerilor. Acesta apare ca fiind o
noţiune morală în care se regăsesc calităţi precum onestitatea, cinstea, respectul faţă de semeni,
reciprocitatea, atât în mod particular, referitor la indivizii angajaţi, cât şi la nivelul corporaţiei,
privită ca entitate de sine stătătoare.
Pentru aceasta, responsabilitatea socială înglobează obligaţia de a furniza produse şi
servicii de calitate, protecţia mediului înconjurător, consideraţie faţă de consumatorii produselor,
utilizarea raţională a resurselor naturale, respect faţă de toţi oamenii, indiferent de rasă, sex sau
religie. Prin urmare, etica în afaceri, concept relativ nou, apărut în ultimele trei decenii, capătă
noi valenţe pentru firme şi corporaţii, de natură morală şi socială, înglobând ideea tot mai des
enunţată de sustenabilitate a dezvoltării economice.
O dată cu acest nou concept a apărut, fireşte, şi un spectru larg de probleme ale eticii
afacerilor, raportate la sistemul economic actual. Astfel, Richard T. De George distinge mai
multe categorii de probleme29, atât de ordin micro-moral, cât şi macro-moral. În primul rând,
etica în afaceri ţine de corectitudinea distribuirii resurselor astfel încât alocarea acestora şi a

27
Idem, pp. 527-528.
28
William H. Show, Vincent Barry, op. cit., p. 219.
29
Richard T. De George, The Status of bussines ethics: past, present and future, in Journal of Bussines Ethics, 1987,
vol. 6, No. 3, p. 204.

47
veniturilor să aibă loc în funcţie de merit, de nevoi, de egalitate şi de efortul depus de fiecare
firmă în parte. În acest cadru aria se extinde la discuţii cu privire la recuperarea capitalului, la
investiţii şi la modul în care se realizează aceasta, la salarizarea echitabilă, la dreptul de
proprietate, la oferirea de recompense pentru înalta calificare a personalului angajat şi la
inventivitatea de care acesta dă dovadă.
O a doua categorie de probleme morale face referire la conflictul dintre diferite valori:
libertate, egalitate, dreptate, securitate personală, productivitate, bunăstare, eficienţă, ce pot fi,
fireşte, elemente constitutive ale eticii în afaceri.
O categorie relativ nouă şi importantă de probleme ce ţin de moralitatea în afaceri este
dată de consecinţele utilizării noilor tehnologii ale societăţii informaţionale, inclusiv cele utilizate
în genetică. Întrebările care se pun sunt: este etic să fie create tehnologii de vârf dacă acestea
conduc la distrugerea mediului, la consumul resurselor naturale neregenerabile ale Terrei sau
chiar la ameninţarea existenţei rasei umane? Este moral să existe personal angajat în asemenea
întreprinderi?
Totodată, etica în afaceri modifică graniţa moralei, având în vedere responsabilitatea
privind practici care, până nu demult, erau considerate normale, nicidecum imorale, ca de pildă:
sacrificarea animalelor în abatoare, segregarea rasială, poluarea mediului, angajarea pe criterii de
sex sau de rasă.
Nu în ultimul rând, există probleme care s-au născut o dată cu activităţile economice şi
care ţin de modul în care se aplică valorile morale. Acestea se referă la prohibiţiile asociate
afacerilor: minciuna, luarea de mită, furtul, ofensa adusă celorlalţi. Se pune problema creării unor
coduri etice în interiorul firmelor sau impunerea din exterior de sancţiuni pentru cei care
realizează acte imorale, cum ar fi: ascunderea adevărului sau adevărul spus doar pe jumătate în
ceea ce priveşte produsele realizate, exagerarea unor calităţi ale produselor, minţirea voită în
reclamele publicitare.
Principalii actori ai scenei globalizării economice sunt, în principal, companiile
multinaţionale. Acestea sunt cele mai responsabile în a-şi asuma conceptul de dezvoltare
sustenabilă şi a-l propaga la toate nivelele sale: economic, ecologic şi social, alături de guvernele
ţărilor lumii. Ideea de sustenabilitate provine din încercarea de a realiza o legătură între susţinerea
ecologică şi susţinerea economico-socială şi politică.
John Elkington, autor al multor lucrări având ca teme strategiile ecologice ale
corporaţiilor, defineşte sustenabilitatea ca fiind „principiul asigurării faptului ca acţiunile noastre
de astăzi nu limitează spectrul opţiunilor economice, sociale şi ecologice ale generaţiilor
viitoare”30. Conceptul său intitulat „triplu bilanţ” este în prezent din ce în ce mai larg acceptat şi
are profunde implicaţii asupra eticii în afaceri. Chiar dacă împlinirea concomitentă a obiectivului
din toate cele trei perspective este deocamdată de factură ideatică, totuşi, în contextul promovării
tot mai susţinute a conceptului sustenabilităţii, devine foarte importantă evaluarea practicilor de
etică în sfera afacerilor, cel puţin din perspectiva potenţialului lor de a contribui la dezvoltarea
durabilă prin revoluţionarea modului în care companiile adoptă strategiile de afaceri.
Primele companii care au creat coduri etice au fost de origine americană şi japoneză, atât
în ceea ce priveşte relaţia firmei cu mediul exterior, cât şi pentru diverse profesii din mediul
intern. Acestea erau bazate pe sistemul juridic, pentru americani, şi, în special, pe cultul muncii la
japonezi. Mai apoi au apărut astfel de coduri şi în firmele europene.

30
John Elkington, Cannibals With Forks. The Triple Bottom Line of 21st Century Bussines, New Society Publishers,
Gabriola Island DC, Canada and Stony Creek, CT, USA, 1998, p. 20.

48
Conform unui studiu al Center for Business Ethics, începutul de mileniu trei relevă
următoarele statistici: în SUA, 93% din firme aveau un cod etic, faţă de un procent de 75%
înregistrat cu 10 ani în urmă, în Japonia cifra se situa la 77% din totalul companiilor, în Marea
Britanie la 71%, în Franţa la 62%, în timp ce în Germania procentul era doar de 35%31.
La baza acestor regulamente create de către firme se află numeroase reglementări de ordin
juridic, filosofic şi moral cu caracter internaţional, printre care amintim:
- Declaraţia universală a drepturilor omului, din 10 decembrie 1948;
- Convenţiile internaţionale legate de drepturile civile şi politice şi cele care privesc
drepturile economice, sociale şi culturale, din 16 decembrie 1966;
- Liniile directoare privind companiile multinaţionale ale OCDE, din 1976;
- Convenţiile internaţionale ale muncii;
- Convenţia Naţiunilor Unite asupra drepturilor copilului, din 29 noiembrie 1989;
- Declaraţia la nivel înalt de la Copenhaga pentru promovarea nevoilor sociale şi a
drepturilor fundamentale, din 1995.
La acestea putem adăuga, pentru companiile din Europa, textele europene:
- Carta socială europeană, din 1972;
- Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale, din decembrie 1989;
- Tratatul de la Maastricht, din februarie 1992, secţiunea Protocoale pentru politica
socială;
- Tratatul de la Amsterdam, din septembrie 1997;
- Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, din decembrie 2000;
- Carta verde „Promovarea unui cadru european pentru responsabilitatea socială a
întreprinderilor”, din iulie 2001.
Tot mai multe companii întocmesc documente scrise referitoare la valorile, normele şi
stilul de conduită pe care personalul angajat al firmei trebuie să şi le însuşească, cuprinse în aşa-
numitele coduri morale sau coduri etice.
Codul etic are scopul de a face cunoscut atât angajaţilor, cât şi tuturor părţilor cu care
firma stabileşte relaţii că aceasta nu urmăreşte performanţa şi eficienţa cu orice preţ, ci că are în
vedere un set de norme şi conduite morale în funcţie de care acţionează în afaceri.
Prin codul etic întreprinderea încearcă să facă faţă eventualelor acuzaţii de imoralitate
care ar veni din afară, reacţii ale acţionarilor, consumatorilor sau ale sistemului legislativ al unei
ţări. Într-un astfel de cod etic sunt incluse „porunci” împotriva corupţiei, a poluării, a mistificării
calităţii produselor, pentru angajarea personalului pe baze de criterii de profesionalism, pentru
eliminarea discriminărilor rasiale sau pe bază de religie, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă,
implicarea în acte caritabile etc.
În anul 2000 ONU a lansat o iniţiativă sub denumirea de Global Compact (Pactul
Mondial)32 ce reprezintă un program-cadru de sprijinire a companiilor care se angajează să
adopte şi să pună în practică coduri de etică, să susţină şi să practice responsabilitatea socială
corporativă (RSC) în afaceri pentru atingerea dezvoltării durabile la nivel global.
Pactul este fundamentat pe zece principii universal acceptate împărţite pe patru domenii
pe care trebuie să-şi desfăşoare activitatea firmele multinaţionale, interne, cu caracter privat sau
de stat: drepturile omului, condiţiile de muncă, mediu şi lupta împotriva corupţiei.
Participarea benevolă a firmelor la Pactul Global oferă acestora o serie de avantaje:
stabilirea de legături între toate firmele şi filialele acestora din întreaga lume, schimburi de cele

31
Jérôme Ballet, Françoise de Bry, L’entreprise et l’éthique, Edition du Seuil, Paris, 2001, p. 372.
32
www.unglobalcompact.org.

49
mai bune practici şi stabilirea de strategii comune în domeniu, cunoştinţe privind sustenabilitatea,
probleme de dezvoltare şi de mediu, participarea la simpozioane şi dialoguri politice pe plan local
şi regional, participarea la proiecte de parteneriat în vederea stabilirii unui numitor comun între
sectorul privat şi cel public în ceea ce priveşte experienţele şi competenţele în scopul
îmbunătăţirii rezultatelor activităţii.
Global Compact are reţele locale în peste 80 de ţări aflate în diverse stadii de dezvoltare
economică şi în contexte culturale diferite, fiind formată din agenţii ale Naţiunilor Unite,
companii private şi de stat, organizaţii de afaceri, organizaţii sindicale, ONG-uri, instituţii
guvernamentale, universităţi.

PRINCIPIILE PACTULUI GLOBAL

DREPTURILE OMULUI
Principiul 1: Companiile trebuie să sprijine şi să respecte drepturile omului stabilite la nivel
internaţional.
Principiul 2: Companiile trebuie să se asigure că nu sunt complice la încălcarea drepturilor
omului.
STANDARDELE DE MUNCĂ
Principiul 3: Companiile trebuie să încurajeze libertatea de asociere şi să recunoască dreptul la
negocieri colective.
Principiul 4: Eliminarea oricărei forme de muncă forţată şi obligatorie.
Principiul 5: Abolirea muncii copiilor.
Principiul 6: Eliminarea discriminării în ceea ce priveşte angajarea şi exercitarea profesiei.
MEDIU
Principiul 7: Companiile trebuie să adopte prudenţă în legătură cu marile probleme privind
mediul înconjurător.
Principiul 8: Iniţiative sporite în favoarea promovării unor responsabilităţi crescute privind
mediul.
Principiul 9: Favorizarea dezvoltării şi extinderii tehnologiilor ecologice.
ANTICORUPŢIE
Principiul 10: Companiile trebuie să lupte împotriva tuturor formelor de corupţie, inclusiv mita
şi şantajul.

Sursa: www.unglobalcompact.org

Proiectul oferă companiilor membre o publicitate pozitivă prin care acestora le creşte cota
de încredere în mediile de afaceri şi faţă de cumpărători. La rândul lor, companiile propagă în
întreaga lume principiile Pactului şi participă la crearea unei economii globale şi sustenabile.
ONU recomandă companiilor să integreze principiile Global Compact în strategiile lor de
afaceri şi să le promoveze la toate nivelele în care acestea activează. Integrarea celor zece
principii presupune parcurgerea de către firme a trei etape de acţiune:
- înscrierea în Program, cu obligativitatea de a respecta Principiile;
- elaborarea unui plan de implementare a Principiilor;
- raportarea anuală a progreselor şi succeselor obţinute în implementare către Global
Compact.

50
Promovarea responsabilităţii sociale corporatiste (corporate social responsability – CSR)
trebuie să devină un deziderat al fiecărei companii, oriunde ar fi localizat sediul său pe glob.
Conceptul este utilizat pentru prima dată de economistul american Howard Bowen în anul 1953
în lucrarea „Social Responsabilities of the Businessman”. Autorul atribuie conceptului o serie de
obligaţii, decizii şi linii de conduită ale firmelor compatibile cu obiectivele şi valorile societăţii.
Comisia Europeană defineşte responsabilitatea socială a companiilor drept „un concept
prin intermediul căruia o companie integrează în mod voluntar preocupările faţă de problemele
sociale şi cele de mediu, în operaţiunile de afaceri şi în interacţiunea cu partenerii de interes”. În
sensul său practic, noţiunea de responsabilitate socială se traduce prin prosperitate economică,
respectarea mediului, ameliorarea coeziunii sociale.
În viziunea Consiliului Mondial al Companiilor pentru Dezvoltare Durabilă
responsabilitatea socială corporatistă reprezintă „angajamentul continuu asumat de către
companii de a avea un comportament etic şi de a contribui la dezvoltarea economică durabilă,
îmbunătăţind în acelaşi timp calitatea vieţii angajaţilor şi familiile acestora, a comunităţilor
locale şi a societăţii în ansamblu”.
Cetăţenia corporatistă este, la rândul său, un concept prin care companiile sunt asociate cu
cetăţenii, având, prin urmare, atât drepturi, cât şi responsabilităţi. Aspirând la statutul de cetăţean
corporatist orice companie trebuie să fie conştientă că prosperitatea comunităţii în mijlocul
căreia îşi desfăşoară activitatea se reflectă direct asupra profiturilor înregistrate de aceasta.
În anul 2001 Forumul Economic Mondial a stabilit opt domenii în care firmele se pot
implica obţinând avantaje concrete, de natura creşterii reputaţiei firmei sau a consolidării imaginii
unei mărci, în urma implicării în acţiuni de responsabilitate socială: creşterea prestigiului firmei,
managementul riscurilor, raporturile cu investitorii şi accesul la capital, acţiunile de recruitment
de personal, competitivitatea, eficienţa operaţională, învăţarea şi inovarea, obţinerea licenţelor de
operare.
În România acţiunile de CSR au debutat modest, luând treptat amploare prin experienţa
adusă de companiile multinaţionale. Au loc campanii de marketing în domeniu, programe de
voluntariat corporatist, campanii sociale, programe de donaţii şi chiar competiţii ale proiectelor
de responsabilitate socială corporativă. S-au înfiinţat, de asemenea, şi numeroase fundaţii
corporatiste şi au loc anual diverse seminarii şi dezbateri în domeniu33. Din ce în ce mai multe
firme înţeleg impactul pe care îl au activităţile lor asupra angajaţilor proprii, a clienţilor,
acţionarilor, comunităţii şi asupra mediului ambiant.

6.2. Responsabilizarea morală a investitorilor. Investiţiile etice

Modificările importante care au survenit în statutul şi în preocupările acţionarilor în ultimele


decenii au dus în mod firesc la căutarea unor noi abordări teoretice şi mai ales practice ale
implicării cât mai active a investitorilor mari şi mici atât în redefinirea pe baze mai echitabile
a raporturilor dintre executivi şi acţionari, cât şi în activitatea pieţelor financiare.
Un număr tot mai mare şi tot mai influent de acţionari şi de investitori individuali sau
instituţionali au căutat şi au descoperit unele căi de acţiune prin care să forţeze, în absenţa unor
reglementări legale ferme şi aplicabile, o mai serioasă responsabilizare morală a marilor
corporaţii şi a jucătorilor de anvergură de pe pieţele financiare. Cele mai semnificative sunt

33
Oana Mateescu, Campanii sociale, companii responsabile, articol publicat în Revista online de Marketing şi
Comunicare în Afaceri, iulie 2005, www.markmedia.ro.

51
activismul acţionarilor şi investiţiile etice.

Acţionarii militanţi

Una dintre pârghiile forţării corporaţiilor să fie răspunzătoare de comportamentul lor etic
este cumpărarea de acţiuni ale corporaţiilor respective. Scopul urmărit de acţionarii militanţi
nu este nici profitul, nici speculaţiile financiare, ci câştigarea dreptului de a se pronunţa în AGA în
legătură cu politica şi strategia unei corporaţii.
În mod normal aceste forumuri ale acţionarilor au ca obiect de dezbatere performanţele şi
politicile viitoare ale corporaţiei. Dar ele oferă, totodată, posibilitatea unor grupuri de
stakeholders, în calitate de acţionari, să îşi exprime nemulţumirea sau îngrijorarea faţă de anumite
practici imorale, în opinia lor, ale unei companii. Şi mai important este faptul că li se oferă acestor
acţionari militanţi şansa de a capta atenţia mijloacelor mediatice prin devierea zgomotoasă a
cursului normal al dezbaterilor din AGA asupra unor teme etice sensibile.
Activismul acestui tip de acţionari militanţi s-a manifestat mai întâi în Statele Unite -
de exemplu în campania de îmbunătăţire a relaţiilor interrasiale din cadrul companiei General
Motors, în anii 1970. Dat fiind tipul distinct de capitalizare a corporaţiilor din Europa, vocea
grupurilor de mici acţionari militanţi se face mai greu auzită decât în America, ea fiind înăbuşită
de greutatea marilor investitori instituţionali. Totuşi, fenomenul s-a făcut simţit şi în ţările
europene.
ONG-uri precum Greenpeace sau Partizans din Marea Britanie au recurs la metoda
cumpărării de acţiuni ale unor corporaţii - printre care Shell, BP, Rio Tinto sau Huntingdon
Life Sciences - pentru a critica politicile acestor companii faţă de poluare, tratamentul
populaţiilor indigene sau testarea medicamentelor pe animale. Integrate unor campanii mult mai
ample, rapoartele acţionarilor protestatari din cadrul adunărilor anuale sau procesele intentate
companiilor de către o parte din acţionarii lor pot fi metode eficiente de forţare a corporaţiilor să
îşi reconsidere atitudinea şi comportamentul faţă de anumite probleme de interes public.
Problema critică a acestei forme de activism constă în faptul că, prin cumpărarea unor
acţiuni ale unor corporaţii, grupul de acţionari militanţi poate fi tentat să pactizeze cu „inamicul”,
având şi anumite interese comune cu acesta. În plus, poziţia de militant în calitate de acţionar este o
opţiune doar pentru persoanele relativ înstărite, mai ales în ţările unde legislaţia impune deţinerea
unui anumit stoc de acţiuni pentru a avea o minimă vizibilitate şi influenţă în AGA.

Investiţiile etice

Al doilea mecanism de responsabilizare morală a investitorilor este mai îndepărtat de


corporaţie şi nu presupune admonestarea publică a directorilor executivi ce se fac vinovaţi de
presupuse practici imorale. O dată cu creşterea interesului public faţă de răspunderea
corporaţiilor ia naştere şi se extinde considerabil o nouă categorie de acţionari care nu sunt
preocupaţi numai de profitabilitatea investiţiilor lor, ci şi de corectitudinea morală şi
responsabilitatea socială a companiilor la care deţin acţiuni.
Spre deosebire de acţionarii militanţi, investitorii etici nu se folosesc în mod direct
de investiţiile lor pentru a forţa companiile să le asculte opiniile şi să le ia în consideraţie. Mai
degrabă, ei caută acele investiţii care sunt, deopotrivă, profitabile şi compatibile cu anumite
standarde etice. În definiţia lui Cowton, prin investiţii etice se înţelege „utilizarea criteriilor
etice, sociale şi ecologice în selecţia şi administrarea portofoliilor de investiţii, în general fiind

52
vorba de acţiuni ale unor companii“34 .
Criteriile de evaluare şi selecţie a companiilor pot fi negative sau pozitive. Cel mai frecvent
sunt „şterse de pe lista” investitorilor etici companiile care produc şi comercializează alcool, ţigări,
armament şi orice produse care dăunează mediului sau a căror fabricare este poluantă şi
consumatoare de resurse neregenerabile; companiile care susţin regimuri politice opresive,
exploatează forţa de muncă ieftină din ţările sărace şi angajează minori; în sfârşit, companiile
care violează drepturile animalelor, cele care pun în pericol diversitatea biospeciilor şi cele care
promovează ingineria genetică etc.
Sunt selectate după criterii pozitive companiile care se preocupă de conservarea şi
protecţia mediului, de îmbunătăţirea transportului public şi a condiţiilor de locuit, de renovarea şi
conservarea clădirilor şi a monumentelor arhitecturale, cele care promovează tehnologiile „verzi” şi
care asigură egalitatea şanselor de promovare a salariaţilor, condiţii de securitate a muncii etc.
Pe lângă motivaţia etic normativă, investiţiile etice pot fi oportune şi sub aspect strict
economic. Riscurile boicotării de către public a unor produse neagreate sau riscurile unor dezastre
ecologice pot influenţa dinamica acţiunilor; or, companiile „etice” sunt cel mai puţin expuse unor
astfel de riscuri. Pe de altă parte, succesul de piaţă al produselor „etice” poate face investiţiile
care le finanţează foarte atractive.
Majoritatea fondurilor de investiţii etice fac selecţia companiilor de ale căror acţiuni sunt
interesate pornind de la datele pe care le oferă piaţa. Companiile profitabile sunt apoi trecute prin
sita unor criterii de onorabilitate etică, rezultând un clasament care se reevaluează şi se dă
periodic publicităţii. Aşa-numitele fonduri deliberative sunt ceva mai exigente, alcătuindu-şi
propriile liste de criterii de corectitudine etică, pe baza unor investigaţii foarte minuţioase şi
permanent reactualizate.
În practică, selecţia criteriilor şi a companiilor care le satisfac nu este deloc uşoară. De
exemplu, multe corporaţii din industria electronică produc atât aparatură electrocasnică şi
medicală, cât şi tehnologie militară. De asemenea, investiţiile în acţiunile unor bănci sunt
destul de nesigure, întrucât băncile pot să finanţeze şi companii care nu corespund criteriilor
investitorilor etici.
Cu toate slăbiciunile sale, mişcarea ethical investment are toate şansele de a lua rapid o
amploare considerabilă, cu efecte deloc neglijabile. Îndreptându-şi investiţiile spre corporaţiile
care satisfac anumite standarde morale, investitorii nu exercită o oarecare influenţă numai asupra
politicilor companiilor respective, ci stimulează şi celelalte corporaţii să îşi reconsidere
comportamentul etic spre a evita o posibilă şi chiar previzibilă lipsă de atractivitate a lor pe pieţele
de capital într-o perspectivă temporală apropiată.

În concluzie,
Procesul de globalizare ce implică mişcarea rapidă a capitalurilor dintr-o parte în alta a
globului, cât şi integrarea pieţelor de la toate nivelurile pe plan mondial, determină modificări
rapide, din mers, în ceea ce priveşte formele de organizare şi de management ale tuturor firmelor.
Pentru acestea problematica eticii în afaceri se pune, deopotrivă, atât referitor la rolul corporaţiei
în societate, cât şi la rolul personalului angajat în firmă.

34
Cowton, Ch.,Crisp, R.,(editors), Business Ethics. Perspectives on the Practice of Theory, Oxford University Press,
1998., p. 211.

53
Orice activitate economică a firmelor necesită un anumit grad de conduită etică, ceea ce
reprezintă un element de încredere şi credibilitate, aspect ce nu se poate reduce doar la ideea de
profit, ci ţine de morala elementară. Primul pas în favoarea unui comportament etic în afaceri este
crearea unui climat etic în interiorul marilor companii prin instaurarea unui comportament moral.
Responsabilitatea socială a companiilor înglobează obligaţia de a furniza produse şi
servicii de calitate, protecţia mediului înconjurător, consideraţie faţă de consumatorii produselor,
utilizarea raţională a resurselor naturale, respect faţă de toţi oamenii, indiferent de rasă, sex sau
religie.
În anul 2000 ONU a lansat o iniţiativă sub denumirea de Global Compact (Pactul
Mondial) ce reprezintă un program-cadru de sprijinire a companiilor care se angajează să adopte
şi să pună în practică coduri de etică, să susţină şi să practice responsabilitatea socială corporativă
(RSC) în afaceri pentru atingerea dezvoltării durabile la nivel global. Pactul este fundamentat pe
zece principii universal acceptate împărţite pe patru domenii pe care trebuie să-şi desfăşoare
activitatea firmele multinaţionale, interne, cu caracter privat sau de stat: drepturile omului,
condiţiile de muncă, mediu şi lupta împotriva corupţiei.
Promovarea Responsabilităţii sociale corporatiste (Corporate Social Responsability –
CSR) trebuie să devină un deziderat al fiecărei companii, oriunde ar fi localizat sediul său pe
glob. Conceptul este utilizat pentru prima dată de economistul american Howard Bowen în anul
1953. Autorul atribuie conceptului o serie de obligaţii, decizii şi linii de conduită ale firmelor
compatibile cu obiectivele şi valorile societăţii.
Comisia Europeană defineşte Responsabilitatea socială a companiilor drept „un
concept prin intermediul căruia o companie integrează în mod voluntar preocupările faţă de
problemele sociale şi cele de mediu, în operaţiunile de afaceri şi în interacţiunea cu partenerii de
interes”. În sensul său practic, noţiunea de responsabilitate socială se traduce prin prosperitate
economică, respectarea mediului, ameliorarea coeziunii sociale.
În viziunea Consiliului Mondial al Companiilor pentru Dezvoltare Durabilă
Responsabilitatea socială corporatistă reprezintă „angajamentul continuu asumat de către
companii de a avea un comportament etic şi de a contribui la dezvoltarea economică durabilă,
îmbunătăţind în acelaşi timp calitatea vieţii angajaţilor şi familiile acestora, a comunităţilor
locale şi a societăţii în ansamblu”.
Un număr tot mai mare şi tot mai influent de acţionari şi de investitori individuali sau
instituţionali utilizează diverse căi de acţiune prin care să forţeze, în absenţa unor reglementări
legale ferme şi aplicabile, responsabilizarea morală a marilor corporaţii. Cele mai
semnificative sunt activismul acţionarilor şi investiţiile etice.
Una dintre metodele forţării corporaţiilor să fie răspunzătoare de comportamentul lor etic
este cumpărarea de acţiuni ale corporaţiilor respective. Scopul urmărit de acţionarii militanţi
nu este nici profitul, nici speculaţiile financiare, ci câştigarea dreptului de a se pronunţa în AGA în
legătură cu politica şi strategia corporaţiei. A doua metodă o reprezintă investiţiile etice, adică acele
investiţii care sunt, deopotrivă, profitabile şi compatibile cu anumite standarde etice.

Teste de control şi autoevaluare


1. În ce constă responsabilitatea socială a companiilor?
2. Ce reprezintă iniţiativa sub denumirea de Global Compact (Pactul Mondial)?
3. Care sunt principalele căi prin care acţionarii şi investitorii individuali
contribuie la responsabilizarea morală a firmelor?

54
DICŢIONAR DE TERMENI SPECIFICI ETICII ÎN AFACERI

Acţionari militanţi - sunt acţionarii ce vizează determinarea corporaţiilor să fie răspunzătoare de


comportamentul lor etic. Scopul urmărit de acţionarii militanţi nu este nici profitul, nici
speculaţiile financiare, ci câştigarea dreptului de a se pronunţa în AGA în legătură cu politica şi
strategia unei corporaţii.

A fi responsabil moral - a da socoteală în chip demn şi onest de calitatea deciziilor şi actelor, a


rezultatelor şi implicaţiilor socio-morale, individuale şi colective.

Amoral - fără morală, lipsit de morală şi de principiile morale, care nu are noţiunea moralităţii,
străin categoriei moralităţii, răul moral săvârşit fără intenţie.

Auditul de etică - este un instrument prin care se poate evalua gradul în care standardele etice
influenţează luarea deciziilor, atât la nivel de organizaţie, cât şi la nivel individual.

Codul etic - este un document scris ce enunţă şi enumeră valorile, normele şi tipurile de conduite
pe care organizaţia doreşte să le vadă aplicate atât în interior, cât şi în exterior.

Codul de etică - declaraţie formală care constituie un ghid etic pentru modul în care oamenii
dintr-o organizaţie trebuie să acţioneze şi să ia decizii.

Conştiinţa morală - este organul de manifestare şi de cunoaştere a legii morale; este o judecată
a valorii morale a faptelor noastre sau ale altora, având caracter subiectiv şi temporal. Conştiinţa
morală este rezultatul presiunilor sociale şi ale evoluţiei societăţii în care individul s-a format.

Conştiinţa morală - poate fi considerată un instinct divin, judecată practică a sufletului,


raţiunii, spre a face o faptă reală, o putere psihică prin care deosebim faptele bune de cele rele.

Conştiinţă morală - o judecată asupra valorii morale a faptelor noastre (uneori chiar ale altora),
ea fiind ceva subiectiv, temporar, în timp ce legea morală are o realitate obiectivă, impersonală şi
permanentă.

Deontologia - parte a eticii care studiază normele şi obligaţiile specifice unei activităţi
profesionale. De ex.: deontologia profesiei medicale, deontologia juridică etc.

Dilemele etice - reprezintă situaţii neclare, probleme care îi pun în încurcătură pe cei care iau
decizii, în dorinţa de a echilibra performanţele economice şi pe cele sociale.

Dogmă - principiu fundamental al unei doctrine, religii, care este obligatoriu pentru adepţii ei şi
contra căruia nu se admit obiecţii.

55
Etica - ştiinţa ethosului (a moralei), a binelui/răului, a fericirii, a virtuţii, a plăcerii, a idealului
social

Etica afacerilor - acel set de principii sau argumente care ar trebui să guverneze conduita în
afaceri, la nivel individual sau colectiv; studiul situaţiilor, activităţilor şi deciziilor de afaceri în
care se ridică probleme în legătură cu (ceea ce este moralmente) bine şi rău.

Etica managerială - un studiu al moralei, al normelor şi principiilor morale pe baza cărora sunt
adoptate cele mai bune decizii manageriale.

Ideal social - este produsul unei epoci istorice, al unui anumit tip de organizare socială, al
condiţiilor de existenţă ale comunităţii umane, ale clasei şi grupului social, ale individului.

Imoral - ceea ce e contrar moralei, răul moral săvârşit cu intenţie, răul moral săvârşit în
cunoştinţă de cauză, ceea ce e contrar regulilor de conduită (în timp şi spaţiu), ceea ce încalcă
normele morale.

Investitori etici - sunt investitorii acţionari care nu sunt preocupaţi numai de profitabilitatea
investiţiilor lor, ci şi de corectitudinea morală şi responsabilitatea socială a companiilor la care deţin
acţiuni. Ei caută acele investiţii care sunt, deopotrivă, profitabile şi compatibile cu anumite
standarde etice.

Legea morală - un îndreptar al acţiunilor omeneşti pentru realizarea binelui, un cod cu caracter
durabil. Legea morală nu are caracter de constrângere, ca cea juridică, de exemplu, dar impune totuşi
sancţiuni şi pedepse dacă nu este respectată.

Morala - reprezintă totalitatea convingerilor, atitudinilor, deprinderilor, sentimentelor reflectate


în principii, norme, reguli determinate istoric şi social, care reglementează comportamentul şi
raporturile indivizilor între ei, precum şi dintre aceştia şi societate (familie, grup, naţiune,
societate), în funcţie de categoriile bine, rău, datorie, dreptate, nedreptate şi a căror respectare se
întemeiază pe conştiinţă şi opinie publică.

Morala - ansamblul normelor de convieţuire, de comportare a oamenilor unii faţă de alţii şi faţă
de colectivitate şi a căror încălcare nu este sancţionată de lege, ci de opinia publică. Morala este
disciplina ştiinţifică care se ocupă cu normele de comportare a oamenilor în societate; comportare
lăudabilă; care aparţine psihicului, spiritului, intelectului.

Moralitatea - reprezintă manifestarea efectivă a moralei prin atitudini, conştiinţă, fiind susţinută
de principii morale. În sens mai larg, moralitatea cuprinde fenomenele ce ţin de conştiinţa morală,
calităţile şi defectele morale, judecăţile şi sentimentele morale, valorile morale. Moralitatea exprimă
ceea ce ar trebui să facem şi ceea ce nu ar trebui să facem dacă am fi raţionali, binevoitori,
imparţiali, bine intenţionaţi.

Normă - regulă obligatorie după care trebuie să se conducă cineva, adică conform unei norme,
unor reguli.

56
Norme deontologice – norme morale

Normele morale - modele ideale, generale şi impersonale de comportare. Ele se particularizează,


îmbrăcând o formă concretă, în reguli morale

Relativism - susţine că nu există standarde absolute, universale. Nu avem unde căuta standarde
absolute dincolo de realitate şi dacă ele ar exista, ar fi nedrepte.

Responsabilitatea - vizează obligaţia ce revine unei persoane de a se recunoaşte ca autor liber al


faptelor sale şi de a lua asupra sa urmările acestora.

Responsabilitatea morală - atitudinea sufletească şi raţională prin care suntem conştienţi de


fiecare acţiune a noastră, asumându-ne consecinţele. Responsabilitatea morală se întrepătrunde
permanent cu celelalte dimensiuni ale responsabilităţii: juridică, politică, religioasă, profesională,
familială etc. Măsurarea responsabilităţii este dată de utilitatea sau inutilitatea socială a
individului, de gradul de dezvoltare al conştiinţei umane, care la rândul ei depinde de educaţie,
vârstă, instrucţie etc.

Responsabilitate socială - cea mai înaltă expresie a personalităţii civice (individul îşi asumă
responsabilitatea acţiunilor sale sub toate aspectele: moral, juridic, politic, profesional, social
etc.), ceea ce denotă faptul că responsabilitatea nu este un fenomen exclusiv moral.

Responsabilitatea socială corporatistă (RSC) - este un concept prin intermediul căruia o


companie integrează în mod voluntar preocupările faţă de problemele sociale şi cele de mediu, în
operaţiunile de afaceri şi în interacţiunea cu partenerii de interes (Comisia Europeană)

Responsabilitatea socială corporatistă (corporate social responsability – CSR) - este


angajamentul continuu asumat de către companii de a avea un comportament etic şi de a contribui
la dezvoltarea economică, îmbunătăţind, în acelaşi timp, calitatea vieţii angajaţilor şi familiilor
acestora, a comunităţilor locale şi a societăţii în general (Consiliul Mondial al Companiilor pentru
Dezvoltare Durabilă).

Simţul etic - reprezintă facultatea unei persoane de a deosebi binele de rău şi de a respecta
ordinea morală.

Stakeholders – toate părţile implicate ce au legătură cu afacerile unei firme: clienţi, angajaţi,
furnizori, acţionari etc.

Universalismul - presupune că există reguli etice universale şi obiective. Cei care adoptă poziţia
universalistă susţin că există o largă accepţiune a mai multor principii morale în întreaga lume.

Virtuţi - însuşirile morale pozitive ale oamenilor. Uneori, noţiunea de virtute este considerată
identică cu moralitatea. În etimologia greacă cuvântul „virtute” înseamnă „perfecţiune”.

Valorile - standarde normative prin care fiinţele umane sunt influenţate în ceea ce priveşte
alegerile lor între diferite cursuri alternative ale acţiunii

57
BIBLIOGRAFIE

1. Agheorghiesei, Daniela Tatiana, Etica în afaceri, Suport de curs, Centrul de Studii


Europene, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, 2011.
2. Bădescu, Valentin Stelian, Etica în afaceri, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2014.
3. Brişcaru, Aurica, Globalizare etică. Responsabilitate socială corporativă, Editura
Institutul European, Iaşi, 2012.
4. Covery, Stephen, Etica liderului eficient, conducerea bazată pe principii, Editura Alfa,
Bucureşti, 2006.
5. Crane, A., Matten, D., Business Ethics. A European Perspective, Oxford University Press,
2004.
6. Crăciun, Dan, Etica în afaceri, carte în format digital, www.ase.ro
7. Diaconu, Bogdan, Etica Societăţii instituţionalizate. Trei dimensiuni ale responsabilităţii
sociale: legea, statul şi mediul de afaceri, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2009.
8. Frunză, Sandu, Comunicare etică şi responsabilitate socială, Editura Tritonic, Bucureşti,
2011.
9. Gavrilescu, Liviu, Titu Fodor, Traian, Unsprezece porunci ale managerului etic: studii de
caz în etica managerială, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2006.
10. Iamandi, Irina, Filip, Radu, Etică şi responsabilitate socială corporativă in afaceri
internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 2008.
11. Morar, Vasile, Etica în afaceri şi politică. Morală elementară şi responsabilitate socială,
Editura Universităţii din Bucureşti, 2006.
12. Morar, Vasile, Crăciun, Dan, Macoviciuc, Vasile, Etica în afaceri. Concepte, teorii,
situaţii morale, Editura Paideia, Bucureşti, 2017.
13. Morar, Vasile, Etica şi afacerile. Morală elementară şi responsabilitate socială, carte în
format digital, www.unibuc.ro
14. Mureşan, Valentin, Managementul etic al organizaţiilor, Editura Universităţii din
Bucureşti, 2009.
15. Nica, Panaite, Agheorghiesei, Daniela, Conflicte şi etică în MRU. Suport de curs FEAA,
Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, 2009.
16. Popa, Mirela, Etică în afaceri, Suport de curs FŞEGA, Centrul de Formare Continuă şi
Învăţământ la Distanţă, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, 2009.
17. Singer, Peter, Tratat de etică, Editura Polirom, 2006.
18. Ţigu, Gabriela, Etica afacerilor în turism, Editura Uranus, Bucureşti, 2005.
19. *** Comisia Europeană, Communication concerning Corporate Social responsibility: A
business contribution to Sustainable Development,
http://ec.europa.eu/employment_social/soc-dial/csr/csr2002_col_en.pdf
20. *** Comisia Europeană, COMMUNICATION FROM THE COMMISSION TO THE
EUROPEAN PARLIAMENT, THE COUNCIL, THE EUROPEAN ECONOMIC AND
SOCIAL COMMITTEE AND THE COMMITTEE OF THE REGIONS: A renewed EU

58
strategy 2011-14 for Corporate Social Responsibility,
https://www.employment.gov.sk/files/slovensky/ministerstvo/spolocenska-
zodpovednost/new-communication-on-csr-2011-2014.pdf
21. The World Bank, Responsible growth for the new millennium: integrating society,
ecology and the economy, Washington D.C., 2004.
22. Werhane, Patricia, H., Freeman Edward R., Business Ethics. Blackwell Publishing,
Malden, Oxford, 2005.

Reviste de specialitate:
1. Journal of Business Ethics. Springer Netherlands
2. Electronic Journal of Business Ethics and Organization Studies. Publisher: Business and
Organization Ethics Network (BON)
3. Business Ethics: A European Review. Blackwell Publishing Ltd.
4. Journal of American Academy of Business. Cambridge, Hollywood
5. Business Ethics Quarterly. Philosophy Documentation Center
6. Journal of Corporate Citizenship. Greenleaf Publishing
7. Management Accounting Quarterly. Institute of Management Accountants, Montvale, New
Jersey.

59