Suportcurstermo PDF

PRINCIPIUL ZERO AL TERMODINAMICII.
Temperatura
Obiectul …
Termotehnica sau termodinamica tehnică este disciplina care studiază procesele
ce se desfăşoară în maşinile şi instalaţiile termice, procese în care transferul de
energie între corpuri se face sub formă de căldură şi lucru mecanic.
Termodinamica studiază proprietăţile fizice ale corpurilor din natură generate de
mişcarea moleculară internă, precum şi fenomenele macroscopice care conduc la
modificări cantitative ale acestor proprietăţi.
•metoda fenomenologică porneşte de la analiza proceselor din natură şi

cercetează fenomenele generale ale sistemelor fizice în condiţii de echilibru.
Această metodă se utilizează pentru studiul sistemelor formate dintr-un număr finit
de corpuri. Termodinamica fenomenologică are la bază două legi generale
(principiile I şi II ale termodinamicii) şi foloseşte pe scară largă rezultatele
cercetărilor experimentale. Ea rezolvă numeroase probleme practice importante,
dar nu permite explicarea naturii intime a fenomenelor studiate;
•metoda statistică completează metoda fenomenologică, luând în considerare
ipoteze asupra structurii moleculare a corpurilor şi asupra mecanismului
proceselor la nivel microscopic.
PRINCIPIUL ZERO. TEMPERATURA Sl.dr.ing.Popescu Francisc

PRINCIPIUL ZERO AL TERMODINAMICII. Temperatura
Istoric …
Termodinamica este o ramura a fizicii şi chimiei, care in sec.

XVII - XVIII încerca să se constituie ca disciplina deosebita din
cadrul general al ştiinţelor naturii, era dominata de conceptul
de caloric, moştenit de la grecii antici şi perpetuat în Evul
Mediu, numit în limbajul de toată ziua căldură. Aceasta era
imaginată ca o substanţă fluidă, imponderabilă, dar uşor
penetrantă în corpuri, în stare de cauzalitate cu toate
fenomenele termice din natură. Noţiunea de caloric cuprindea
noţiunile, distincte astăzi de energie internă (entalpie) şi
căldură propriu-zisă.

Apariţia în anul 1824 a lucrării “Réflexion sur la

puissance motrice de feu sur les machines propres a
développer cette puissance” (Reflexii asupra puterii
motrice a focului şi a maşinilor capabile să dezvolte
această putere), concepută de inginerul militar Nicolas
Léonard Sadi Carnot i-a adus autorului renume.
N.L.S.Carnot

Primele maşini mecanice care au uşurat munca omului

au folosit ca sursa primară de energie combustibilul,
care prin ardere, a eliberat energia termică, care apoi
era transformată în energie mecanică. Astfel au fost
inventate maşinile cu abur (Thomas Newcomen,
1705, James Watt 1784), care au dominat până în
secolul 20. Bazele teoretice ale acestor aplicaţii
practice au fost puse, sub forma Principiului doi al
termodinamicii de abia de câtre savantului Carnot,
preocupat de a elucida întrebarea legată de câtă parte
din căldură se poate transforma în lucru mecanic şi
care sunt condiţiile care fac posibilă această
transformare. În acest scop, Carnot a conceput un ciclu
termodinamic ideal reversibil, care îi poartă numele.

Echivalenţa dintre căldură şi lucru mecanic, ca

forme de energie, adică Principiul întâi al
termodinamicii, a fost enunţat de către Robert Julius
Mayer (1842). El a calculat echivalentul mecanic al
căldurii, care aproape concomitent a fost verificat
experimental de James Prescott Joule (1843-48).
Astfel s-a renunţat la învechita noţiune de caloricum,
s-a conturat mai clar noţiuninea de căldură şi s-a
pregătit definirea ulterioară a noţiunii de energie
internă.
R..J.Mayer
J.P. Joule
A început să se dezvolte o nouă concepţie asupra

căldurii, enunţându-se teoria mecanică a căldurii.
Se atribuie materiei un caracter discret, particulele
componente fiind moleculele şi atomii. Caracterul
corpuscular al materiei şi agitaţia haotică a
entităţilor microscopice fusese intuită încă din
secolul XVIII, dar verificarea prezumţiilor s-a făcut
doar de către Avogadro şi Brown, care au
conceput astfel teoria cinetică a căldurii.

Bazându-se pe descoperirile predecesorilor, în

1850, Rudolf Julius Emanuel Clausius
reformulează principiile unu şi doi şi introduce
noţiunea de entropie (1865), care va revoluţiona
termodinamica. Astfel s-au pus bazele
termodinamicii fenomenologice, care apoi a fost
completată prin studiul experimental şi în parte
teoretic al proprietăţilor termodinamice ale
substanţelor. Tot Clausius concepe, în 1856,
teoria termoelectricităţii.

 Independent, William Thomson (Lord

Kelvin) publică în 1851 o teorie legată
de degradarea energiei prin disipare şi
producerea unor fenomene ireversibile.
Savantul este cunoscut şi ca şi creator
al scării termodinamice universale de
temperatură ce-i poartă numele.

 Nu se poate însă încheia lista savanţilor care şi-au

adus o contribuţie esenţială la dezvoltarea
termodinamicii în a doua treime a secolului 19, fără a-l
aminti şi pe William John MacQuorn Rankine, un
inginer scoţian, care a conceput ciclul termodinamic
cu vapori ce-i poartă numele, prin care se produce
energia mecanică din energie termică. Clausius şi-a
adus şi el contribuţia la studiul acestui ciclu şi a
instalaţiei complexe aferente, centrala termică cu
vapori.

 Tot cam din aceeaşi perioadă datează şi un alt ciclu

termodinamic remarcabil, şi anume cilul motorului cu
ardere explozivă. Teoretic studiat de Beau de
Rochas (1862), a fost materializat de către Nicolaus
Otto (1876). Deşi avea iniţial pregătire de
comerciant, împreună cu Eugen Langen înfiinţează
la Deutz, lângă Köln, fabrica în care îşi va concepe
patentul, motorul Otto în patru timpi, cu aprindere
prin scânteie.

 Motorul cu aprindere prin compresie a fost

dezvoltat în ultimii ani ai secolului. Inginerul
Rudolf Diesel, îndemnat de profesorul său de la
Universitatea Tehnică din München Carl Linde,
încearcă să materializeze ciclul cunoscut
Carnot. Reuşeşte însă să producă un alt tip de
cilul, cunoscut ulterior ca şi cilul diesel (1897), şi
să-l introducă în fabricaţie curentă la Augsburg
şi Nürnberg (MAN).

 Având în vedere că exista o

fundamentare teoretică evoluată, au
fost posibile şi alte invenţii. Turbina cu
abur a fost realizată de Gustav Patrik de
Laval (1889), iar la scurt timp (1897)
apare şi turbina cu gaze.

 Richard Molier (1863 - 1935) va deveni

cunoscut în special datorită diagramei
entalpie - entropie pentru apă, în baza
căreia generaţii întregi de ingineri au
putut proiecta procesele termodinamice
ale maşinilor cu abur.

PRIMUL ZERO AL TERMODINAMICII. Temperatura
Se consideră două sisteme A şi B separate între ele printr-un perete adiabat, dar fiecare
dintre ele aflându-se în contact cu un al treilea sistem C, prin intermediul unor pereţi
diatermi, întregul ansamblu este înconjurat de un perete adiabat, ca în figura. În această
figura între sistemele A şi B nu poate avea loc un transfer de căldură, în timp ce între
sistemele A şi C pe de o parte, şi B şi C pe de altă parte este permis schimbul de
căldură.
Experienţa arată că cele două sisteme A şi B vor atinge echilibrul termic cu al treilea
sistem C şi că nu va apărea nici o modificare în continuare, în starea acestora, chiar
dacă peretele adiabat este înlocuit cu un perete diaterm
Două sisteme aflate în echilibru termic cu un al treilea se află în echilibru termic şi între
ele.
Acest postulat este numit principiul zero al termodinamicii şi a fost enunţat de către
J.C.Maxwell în anul 1891. Acest principiu a apărut în urma celor două principii I şi II ale
termodinamicii.
Se poate spune că însăşi sistemele aflate în aceste stări posedă o proprietate care
asigură că ele să fie în echilibru termic unele cu altele. Această proprietate se numeşte
temperatura.
Temperatura unui sistem este proprietatea care determină dacă un sistem se află în
echilibru termic cu alte sisteme.
Deci temperatura este parametrul de echilibru al energiei termice sau potenţialul
energiei termice. Dar în acelaşi timp, temperatura caracterizează gradul de încălzire al
unui corp, care este o măsură a energiei interne a sistemului.
Măsurarea temperaturii
Măsurarea temperaturii se face pe cale indirectă, utilizând proprietăţi ale unui corp care
variază univoc cu temperatura, cum sunt: dilatarea, variaţia rezistenţei electrice a unui
conductor cu temperatura, fenomenul termoelectric, efectul de radiaţie, schimbarea
culorii unor lacuri în funcţie de temperatură, într-un cuvânt fenomene termometrice.
punctul de topire a gheţii şi punctul de fierbere a apei la presiune atmosferică normală:

t1 = 0°C t2 = 100°C la scara Celsius
temperatura minimă a iernii şi temperatura corpului uman:
t1 = 0°F t2 = 100°F la scara Fahrenheit
Pentru punctele fixe adoptate la scara Celsius corespund valorile
t1 = 32°F şi t2 = 212°F
Există deci în natură o limită inferioară a temperaturii care poartă numele de zero
absolut. Scara de temperatură a gazului perfect socotită de la punctul de zero absolut se
numeşte scara absolută a gazului perfect sau scara Kelvin (unitatea de măsură a
temperaturii este în acest caz un grad Kelvin - K).
Din modul de definire a scării Kelvin şi a scării Celsius rezultă că unitatea de măsură a
celor două scări este aceeaşi; diferenţa dintre cele două scări constă doar în alegerea
originii scării. Legătura dintre temperatura exprimată în grade Kelvin pe care o vom nota
cu T şi temperatura exprimată în grade Celsius t este dată de relaţia:
T  t  273,15 [K]
Pentru măsurarea temperaturii se folosesc următoarele aparate:
termometre de sticlă cu lichid;
termometre manometrice; 3 C 5
termometre cu rezistenţă electrică;

termocupluri; 2' 2" 4 D
pirometre de radiaţie.
A B

PRIMUL PRINCIPIU AL TERMODINAMICII
Energia unui sistem fizic se defineşte ca fiind capacitatea acestuia de a efectua lucrul
mecanic când trece printr-o transformare dintr-o stare în alta. Prin capacitatea unui
sistem de a produce lucru mecanic se înţelege suma echivalenţilor în lucru mecanic a
tuturor acţiunilor externe, pe care le are sistemul fizic în cursul transformării prin care
trece între cele două stări.
Energia totală a unui sistem cuprinde energia externă şi energia internă.
Energia externă reprezintă energia de interacţiune a unui sistem cu exteriorul şi
cuprinde energia cinetică Ec şi energia potenţială Ep.
Energia internă U a unui sistem reprezintă partea din energia totală a sistemului, care
depinde exclusiv de mărimile de stare interne ale acestuia(temperatura).
mw 2
E  Ec  E p  U E  mgh  U
2
unde m este masa sistemului [kg], viteza w şi înălţimea h faţă de un nivel de referinţă.
Energia este o mărime de stare extensivă şi putem folosi energia masică:
2
E w
e   gh  u U  U 2  U 1
m 2
PRIMUL PRINCIPIU AL TERMODINAMICII Sl.dr.ing.Popescu Francisc

Căldura este energia schimbată de un sistem cu mediul exterior în cursul unei

interacţiuni evidenţiată prin modificarea temperaturii sistemului. Pentru o variaţie infinit
mică, valoarea căldurii elementare schimbate este proporţională cu aceasta:
dQ  C  dT unde C este factor de proporţionalitate numit capacitate termică,

care reprezintă căldura primită sau cedată de corp
corespunzător unei variaţii de temperatură, fără ca aceasta să-şi
dQ  m  c  dT schimbe starea de agregare sau faza
Lucrul mecanic este energia schimbată de un sistem cu mediul exterior în cursul unei
interacţiuni mecanice, ca efect al exercitării unor forţe exterioare.
L  Fx
Lucrul mecanic exterior(al transformării)
∆U > 0 ∆U > 0 ∆U < 0
dL  F  dx  p  A  dx L12 2
l12    pdv
PRIMUL PRINCIPIU AL TERMODINAMICII m 1 Sl.dr.ing.Popescu Francisc
Lucrul mecanic de dislocare(de deplasare)

Lucrul mecanic de dislocare măsoară energia schimbată între mediul exterior şi sistemul
termodinamic, atunci când între acestea există interacţiune prin transfer de masă, adică
sistemul este deschis.
m,V pV
p ld   pv
x x m
I II
 d  pv   p v
1 2 2
m,V 2 2  p1v1
1
p
I II
Lucrul mecanic tehnic

Lucrul mecanic total produs de sistem include atât lucrurile mecanice de deplasare, cat
şi lucrul mecanic al transformării suferite în maşina termică şi poartă numele de lucru
mecanic tehnic
Lt12  L12  ( p 2V2  p1V1 )

Formulările primului principiu al termodinamicii
1.Nu se poate realiza o maşină termică care să producă lucrul mecanic fără a
consuma o cantitate echivalentă de căldură. O astfel de maşină care ar
produce lucru mecanic continuu fără să consume căldură în cantitate
echivalentă a primit numele de perpetuum mobile de ordinul I(sau de speţa I).
2.Perpetuum mobile de speţa I este imposibil.
3.Căldura se poate transforma în lucru mecanic sau poate fi obţinută prin
transformarea lucrului mecanic întotdeauna cu respectarea raportului de
echivalenţă:1 Kcal = 427 Kgfm
4.Nu se poate realiza o maşină care să producă energie de o anumită formă
fără a consuma o cantitate echivalentă de energie de o altă formă. Acest enunţ
afirmă de fapt imposibilitatea creării energiei.
5.Nu se poate realiza o maşină care să consume energie fără a ceda în exterior
o cantitate echivalentă de altă formă de energie. Acest enunţ afirmă
imposibilitatea distrugerii sau dispariţiei energiei.

Exemple comune de conversie a energiei

Automobil Chimică → Mişcare (cinetică)
Centrală / boiler Chimică → Căldură (termică)
Hydroelectrică Gravitaţie → Electrică

Solară Optică → Electrică
Bateria Chimică → Electrică
Mâncare Chimică → Căldură, Cinetică
Fotosinteza Optică → Chimică

Entalpia
Entalpia este mărimea de stare care caracterizează nivelul energetic al unui sistem
termodinamic. Ea se notează cu I sau H şi este definită prin relaţia:
I  U  pV
reprezentată prin suma dintre energia internă U şi lucrul mecanic de deplasare pV
i  u  pv
dI  dU  d  pV 
Entalpia este o mărime de stare extensivă, care are un rol important în termodinamică,
deoarece transformările din maşinile termice au un caracter continuu şi de durată, ceea
ce necesită o circulaţie continuă sau intermitentă a agentului de lucru prin sistem

Exprimarea matematică pentru sisteme închise
U 2  U 1  Q12  L12
u 2  u1  q12  l12
du  dq  dl  dq  pdv
dQ  dU  dL  dU  pdV
dQ  dI  dLt  dI  Vdp

Exprimarea matematică pentru sisteme deschise

Se consideră o maşină termică ca sistem deschis, deoarece prin maşină trece în
permanenţă un fluid de lucru
1 p1, V1, T1 1 Pentru sistemul termodinamic deschis
w1 principiul conservării energiei se scrie:
Q12
E 2  E1  E s
h1 M.T
Lt12
În perioada proceselor suferite de maşina
termică, agentul termic schimbă căldură termică
w2 Q12 cu mediul exterior, iar în cursul evoluţiei sale
2 2
h2 p2,V2,T2
agentul termic efectuează lucru mecanic tehnic
Lt12. Ca urmare Es va fi egal cu
E s  Q12  Lt12   p1v1  p 2 v 2 

 w22   w12 

m  
 gh2  u 2  p 2 v 2     gh1  u1  p1v1   Q12  Lt12
 2   2 

w22  w 21
Q12  Lt12  I 2  I1  m  mg h2  h1 
2
w22  w12
q12  l t12  i2  i1   g h2  h1 
2
Relaţia reprezintă expresia matematica a principiului I al termodinamici, pentru sisteme
deschise
Formele particulare
procese de curgere cu schimb de căldură
w22  w12
q12 i 2 i1  m
2
procese de curgere adiabatice
w22  w12
i 2 i 1  0
2
proces de lucru adiabatic
l t12  i1  i 2
GAZE PERFECTE. TRANSFORMARI SIMPLE
Legile gazului perfect

Gazele au o importanţă deosebită în termotehnică, deoarece marea lor
compresibilitate permite transformarea uşoară a energiei termice în energie mecanică.
Ele se deosebesc unele de altele prin:
• număr de atomi în moleculă;
• natura interacţiunilor dintre molecule;
• coeficienţi de dilatare şi de tensiune;
• capacităţi termice masice
gazul ideal sau gazul perfect se caracterizează prin lipsa

forţelor de coeziune şi printr-un coeficient de dilatare
constant
GAZE PERFECTE. TRANSFORMARI SIMPLE. Sl.dr.ing.Popescu Francisc

Legea Boyle-Mariotte. Boyle(1662) şi mai târziu Mariotte(1676) au găsit pe cale

experimentală, că dacă un gaz este supus unei comprimări la temperatură constantă,
volumele variază invers proporţional presiunilor, adică:
V1 p 2
pv  const 
V2 p1
Robert Boyle
Filosof, chimist, inventator
Legea Gay-Lussac. Încălzind diferite gaze la presiune constantă, Gay-Lussac(1802) a constatat că

acestea se dilată cu aceeaşi fracţiune din volumul iniţial dacă temperatura lor creşte cu aceeaşi
valoare. Dacă se notează cu V0 volumul uni gaz la temperatura de 0°C, volumul V al gazului la
temperatura t°C este
V  V0 1   0 t 
Gay-Lussac a găsit că pentru toate gazele valoarea
coeficientului de dilatare volumică este
  1 / 273,15
ţinând cont de acest coeficient şi că volumele V1 şi V2 sunt
volume corespunzătoare temperaturilor t1 şi t2 la presiunea
dată se obţine următoarea relaţie a legii Gay-Lussac:
V1 / V2  T1 / T2
Chimist si fizician, pe baza experimentelor lui cu
amestecuri apa-alcool, si astazi, se foloseste
unitatea ABV (Alcohol by volume) la nivel global
Legea lui Avogadro. Conform legii lui Avogadro volum egal de gaze diferite, care se află
la aceeaşi presiune şi temperatură, conţin acelaşi număr de molecule. Kilomolul este
cantitatea de substanţă a cărei masă exprimată în kg este egală cu masa sa
moleculară.
Dacă se notează cu M masa moleculară a unui gaz, masa a n kilomoli este
m  nM
Volumul unui kilomol la condiţii normale este
V N  22.4 [ m 3 / kmol ]
 N  M / 22,4
Amedeo Avogadro: savant italian

Ecuaţia termică de stare a gazului perfect (Clapeyron)

Clayperon combinând legile Boyle-Mariotte şi Gay-Lussac, a stabilit o ecuaţie care
permite determinarea stării unui gaz atunci când variază toţi cei trei parametri p, V, T.
p1v1 p 2 v 2 pv
   const
T1 T2 T
Raportul pv/T este o constantă fizică, care depinde de natura
gazului şi se notează cu Ri, rezultând relaţia următoare
pv  Ri t pV  mRi T
p p TN
   N
Ri  T pN T

Amestecuri de gaze perfecte

Legea Dalton. Într-un amestec de gaze, care nu reacţionează
chimic între ele, fiecare componentă se răspândeşte în
întregul spaţiu pe care acesta îl ocupă, iar presiunea totală
este egală cu suma presiunilor parţiale ale componentelor:
n
p am   pi
i 1
Legea Amagat precizează că volumul total al amestecului
este egal cu suma volumelor parţiale ale componentelor.
Prin volum parţial al unei componente Vi se înţelege volumul pe
care l-ar ocupa o componentă i considerată la presiunea totală a
amestecului p şi la temperatura acestuia T.
n
Vam   Vi
i 1
mi
 i
Participarea masică a unei componente se numeşte raportul dintre mam
masa componentei respective şi masa amestecului
Se numeşte participare volumică ca raport dintre volumul parţial Vi

al unei componente şi volumul total al amestecului i 
Vam
n
Constanta amestecului Ram    i Ri
i 1
8314
masa molară aparentă a amestecului M am
Ram
M am
N 
densitatea amestecului în condiţii normale 22,4
Vi
Presiunea parţială pi  p am   i  p am
Vam n n
u am    i u i iam    i ii
Energia internă şi entalpia unui amestec de gaze
i 1 i 1
 u  n
 i  n
căldurile masice ale amestecului c v       i cvi cp       i c pi
 T  v i 1  T  p i 1
Transformări simple ale gazului perfect
O transformare simplă se efectuează după aceeaşi lege de la început până la

sfârşit. Într-o transformare deschisă starea finală diferă de cea iniţială.
În cele ce urmează vor fi analizate acele transformări care prezintă cel mai
mare interes pentru studiul funcţionării maşinilor termice şi anume:
 transformarea izocoră (la volum constant);
 transformarea izobară (la presiune constantă);
 transformarea izotermă (la temperatura constantă);
 transformarea adiabatică (fără schimb de căldură dintre agentul termic şi
mediul exterior);
 transformarea politropică (variază toate mărimile de stare, iar agentul termic
schimbă căldură cu mediul exterior).

Transformarea izocoră (la volum constant)

Ecuaţia caracteristică pentru v = const, conform legii Charles este
p p1 T1
 const 
T p 2 T2
2
Lucrul mecanic de transformare l12   vdp  0
1
Lucrul mecanic tehnic l t12  v p1  p 2 
Căldura schimbată cu mediul exterior
t 2  t1 
2
q12   cv dT  cv t2
t1
1
i2  i1  u 2  u1  v p 2  p1 
Variaţia entalpiei

Transformarea izobară (la presiune constantă)

Ecuaţia caracteristică a transformării pentru p = const, conform legii Gay-Lussac este:
v v1 T1
 const .  p
T2
T v 2 T2 T1
q12
1 2
p1=p2
Lucrul mecanic de transformare
l12   pdv  pv 2  v1 
2
1
2
lt12    vdp  0
l12
1
v1 v2 v
Căldura schimbată cu mediul exterior
t 2  t1 
2
q12   c p dT  c p t2
t1
1
Variaţia energiei interne u 2  u1  cv T2  T1 

Transformarea izotermă (la temperatură constantă)

Ecuaţia caracteristică a transformării izotermice, conform legii Boyle-Mariotte este
pv  const p1v1  p 2 v 2
p T1 T2 > T1
în diagrama p-V se reprezintă ca o hiperbolă echilaterală raportată la
asimtotele ei 1
p1
Lucrul mecanic de v2 p
l12  p1v1 ln  p1v1 ln 1 q12
transformare v1 p2
lt12
Lucru mecanic tehnic l t12  l12
2
p2
Căldura schimbată cu mediul exterior l12
q12  l12  l t12 vl v1 v2 v
Variaţia energiei interne şi a entalpiei
u 2  u1  0 i2  i1  0

Transformarea adiabatică (fără schimb de căldură cu mediul exterior)
Această transformare se caracterizează prin condiţia

dQ = 0
T
k 1
 const
k
p
 k 1

 
l12  1 1 1   2  
pv p k
k  1   p1  
 
lt12  k  l12

Transformarea politropă
Transformarea simplă cea mai generală, de-a lungul căreia există schimb de energie
atât sub formă de căldură cât şi sub formă de lucru mecanic cu mediul exterior, este
denumită transformare politropică
n  
n
T
pv  const
n n 1
Tv  const n 1
 const n  1
n
p
Q  0
p2
ln T  0
n0
p1
n Exponentul politropic n 1
V T  0
ln 1 Q  0 n
V2
n
n
q12  c n T2  T1  unde c n  cv

n 1
 n 1

p 
l12  1 1 1   2 
pv   R T  T  lt12  nl12
n
n  1   p1   n 1 1 2
 
ENTROPIA. PRINCIPIUL AL II-lea AL TERMOTEHNICII
Toate procesele termodinamice reale sunt ireversibile, întrucât aceste procese

presupun un schimb de energie, sub formă de căldură sau de lucru mecanic, însoţit
mereu de procese de egalizare efecte disipative. Frecarea făcând parte din categoria
efectelor disipative, este şi ea un proces ireversibil. Lucrul mecanic consumat pentru
învingerea frecării se transformă în energie interioară, care însă nu mai poate fi
retransformată decât în foarte mică parte în lucru mecanic
dq  dl f  du  pdv  di  vdp
Deoarece procesele reversibile nu sunt afectate de pierderi energetice, ele servesc

drept criteriu de comparaţie pentru aprecierea gradului de perfecţiune a proceselor
reale, indicând posibilităţi teoretice de îmbunătăţire a acestora.
ENTROPIA. PRINCIPIUL AL II-lea AL TERMOTEHNICII. Sl.dr.ing.Popescu Francisc

ENTROPIA
Proprietatea proceselor termice de a avea un sens
preferenţial de dezvoltare se va exprima cu ajutorul unei
mărimi caracteristice, care să reflecte totodată şi starea de
echilibru - stabilitatea - unui sistem termodinamic.
Pentru sisteme izolate această mărime va trebui să aibă
proprietatea de a fi variabilă într-un singur sens în cazul
proceselor ireversibile, indicând prin mărimea variaţiei ei
gradul de ireversibilitate al procesului, respectiv abaterea
procesului de la procesul reversibil, care constă numai din
stări de echilibru.
Mărimea folosită ca măsură a sensului preferat al
transformărilor termice, ca măsură a stabilităţii unui sistem
termodinamic poartă denumirea de entropie, fiind introdusă în
Rudolf Clausius
studiul termodinamic al proceselor termice de către
R.Clausius.
Diferenţiala entropiei este definită de expresia
dQrev dU  pdV dI  Vdp
dS    [J/K]
T T T
dependenţele s = s(p,v) şi s = s(p,T)
s  c v  ln p  v   const
T
s  c p  ln  1
 const
y
p
Dacă sistemul primeşte energie sub formă de căldură(q12>0), entropia sistemului

creşte, iar dacă se evacuează căldură din sistem(q12<0), entropia scade
Tds  du  p  dv  di  p  dv
Formulările principiului al II-lea
Ca şi principiul I al termodinamicii, principiul II a fost stabilit experimental, bazele

acestuia fiind puse de către Sadi Carnot (1824). Principiul II al termodinamicii este un
principiu calitativ, spre deosebire de principiul I, care evidenţiază aspectul cantitativ al
transformărilor energetice.
1. Există o funcţie de stare(care nu este unică) denumită entropie, a cărei valoare

rămâne constantă în procesele adiabatice reversibile.
2. Ori de câte ori un sistem adiabatic sau izolat suferă un proces ireversibil, entropia
sistemului creşte inevitabil.
3. Este imposibil de realizat un proces ciclic al cărui unic rezultat să fie transferul de
căldură de la o sursă cu temperatura dată T0 la o sursă cu temperatură mai înaltă
T(R.Clausius).
4. Este imposibil să se construiască un perpetuum mobile de speţa II-a, adică o maşină
care să funcţioneze ciclic fiind în legătură cu o singură sursă de căldură (Max
Planck).
5. Nu se poate realiza o transformare al cărei singur rezultat final îl constituie
transformarea în lucru mecanic a căldurii cedate de o sursă de temperatură
constantă (Thomson).

Exergia căldurii este prin definiţie lucrul mecanic maxim, care poate fi obţinut prin
transformarea acesteia de la o temperatură mai mare decât a mediului ambiant T până
la temperatura mediului ambiant T0. Ca lucrul mecanic să fie maxim, transformările
trebuie să fie reversibile.
 T0 
Ex  Lmax   c  Q  1    Q
 T 
unde T reprezintă temperatura la care se schimbă căldura Q
Mai simplu, EXERGIA este partea de energie care poate fi utilizata. Dupa ce un sistem
si mediul care-l inconjoara ajung la echilibru exergia devine 0.
Energia nu se distruce ci se transforma (principiul I). Exergia tine cont de

ireversibilitatea unui proces data de cresterea de entropie (principiul II) iar atunci
cand intr-un proces are loc un schimb termic exergia se distruge, proportional
cu cresterea de entropie.
Exegia distrusa se numeste ANERGIE. T0
An   Q
T
Ciclurile maşinilor termice
Ciclul termodinamic reprezintă o succesiune de transformări simple, prin parcurgerea

cărora agentul de lucru este adus a starea iniţială, fără a trec de două ori prin aceeaşi
stare. Ciclul termodinamic poate fi realizat fie cu sisteme închise (maşina cu piston), fie
cu mai multe sisteme deschise, care în ansamblu formează un sistem închis (instalaţia
de turbină cu gaze).
Ciclu direct reprezintă ciclul realizat prin parcurgerea
p transformărilor în sens direct (sensul rotaţiei acelor de
Q12
ceasornic).
1 Ciclul invers este ciclul realizat prin parcurgerea
a transformărilor în sens invers (sens trigonometric).
b L
2
Q21 L12  L21 , Q12  Q21 Ciclu motor
L12  L21 , Q12  Q21 Ciclu generator

V1 V2 V
L Qcedat
Randamentul termic teoretic al unui ciclu t   1
Q primit Q primit
Ciclurile masinilor termice. CARNOT, OTTO, DIESEL Sl.dr.ing.Popescu Francisc
Ciclul Carnot
Acest ciclu a fost conceput în anul 1824 de către Marie
Francois Sadi Carnot şi este format din două izoterme şi
două adiabate, fiind un ciclu teoretic, care nu a putut fi
realizat în practică, insă este un ciclu termodinamic ideal,
folosit ca ciclu comparativ în termotehnică. Ciclul propus
este reversibil, efectuat de un motor ideal care nu are
pierderi, nici frecări şi lucrează cu un gaz perfect.
Q  Q0 Q0
t   1
Q Q
1 – 2 destindere izotermică la temperatura T cu

schimbul de căldură Q > 0;
2 – 3 destindere adiabatică până la temperatura T0;
3 – 4 compresiune izotermică la temperatura T0 cu
cedarea energiei termica Q0;
4 – 1 compresiune adiabatică până la starea iniţială.
Vizualizarea ciclului Carnot

Web: http://www.uwsp.edu/physastr/kmenning/flash/AF_2210.swf

Ciclul OTTO (ardere la volum constant)

Nikolaus August Otto (14 iunie 1832 – 28 ianuarie 1891) a fost
inventatorul german al motorului cu ardere internă, primul la
care arderea combustibilului se realiza într-un cilindru cu
piston. În 1872, Gottlieb Daimler şi Wilhelm Maybach s-au
alăturat lui Otto şi, împreună, au dezvoltat ideea unui ciclu în 4
timpi, descris prima oară de N.A. Otto în 1876. Patentul obţinut
atunci de Otto a fost invalidat în 1886 când s-a descoperit că
ciclul a fost deja descoperit de un alt inventator, Alphonse
Beau de Rochas, principiile ciclului în patru timpi fiind descrise
de acesta, anterior anului 1876, într-o revistă
Idealizarea transformărilor complexe ce au loc în motor, conduce la obţinerea unui ciclu

care va reprezenta limita către care tind transformările reale. Studiul acestui ciclu va
preciza gradul de transformare a căldurii disponibile în lucru mecanic, în condiţii ideale,
fiind utilizat ca model de comparaţie pentru motorul real

Ipotezele simplificatoare sunt:

•agentul de lucru este considerat gaz perfect cu masa
constantă pe întreg ciclul;
•transformările sunt reversibile;
•compresiunea şi destinderea sunt considerate adiabate;
•arderea şi evacuarea sunt considerate transformări izocore
cu primire, respectiv cedare de căldură.
Ciclul este determinat dacă se cunoaşte starea iniţială şi

următoarele caracteristici
V1 Va  Vs
  - gradul de compresiune
V2 Va
p3
 raportul de creştere a presiunii prin încălzire
p2
Va [ m 3 ] volumul camerei de ardere
Vs [m 3 ] volumul cilindreei
Vizualizarea ciclului OTTO: http://www.uwsp.edu/physastr/kmenning/flash/AF_2212.swf


k
T2  V1 
k 1
p 2  V1 
     k 1      k din adiabata 1-2
T1  V2  p1  V2 
T3 p
 3  din izocora 2-3
T2 p 2
k 1 k
T3  V4  p 3  V4 
      adiabata 3-4
T4  V3  p 4  V3 
T4 p 4
 din izocora 4-1
T1 p1
p3  p 2  1 
L  L12  L23  L34  L41  
  ( k 1)  [ J ]
1
k 1
L ni L ni
P [W ] sau P [W ] pentru motorul in 2 timpi
2  60 60
i este numărul de cilindrii
n [min-1] este turaţia motorului
T1 1
 t  1   1  k 1
T2 
Puterea motorului poate fi mărită prin creşterea lui ε. Ceea ce limitează această
creştere este apariţia fenomenului de detonaţie, un fenomen de ardere instantanee, ce
apare către sfârşitul procesului de ardere, după ce o parte din combustibil a ars în mod
normal. În cazul arderii detonante, însoţită de o creştere locală a presiunii,
randamentul şi puterea motorului scad simţitor, datorită solicitărilor bruşte ale pieselor
motorului, atât mecanic cât şi termic.

Ciclul Diesel (ardere la presiune constantă)

În iulie 1878, tânărul de 19 ani, Rudolf Diesel asista la cursul
de termotehnică al reputatului profesor Carl von Linde. Von
Linde vorbea despre randamentul maşinilor cu abur, subliniind
faptul că acestea nu depăşesc un randament de 10%, practic
că 90 % din căldura produsă prin arderea cărbunelui este
risipită. Tânărul Diesel a notat atunci, pe marginea caietului de
notiţe, „Studiază posibilitatea dezvoltării prin izotermă”. Aceste
cuvinte sunt sămânţa care a germinat într-una dintre cele mai
importante invenţii: motorul diesel.
Faţă de motorul cu ardere la volum constant, motorul cu ardere la presiune constantă

prezintă câteva deosebiri:
-motorul nu are instalaţie de aprindere, fiecare cilindru este prevăzut cu injector
propriu;
-Combustibilul şi aerul necesar arderii se introduc în faze diferite în cilindru;
-Arderea este iniţiată de autoaprindea combustibilului, provocată de temperatura
ridicată realizată prin comprimarea aerului;
Gradul de compresie are valori mari, necesar pentru realizarea unei temperaturi mari

Ciclul teoretic este reprezentat in diagramele p-V şi T-s şi cuprinde următoarele

transformări:
1-2 - compresiune adiabatică a aerului;
2-3 - injecţia şi arderea combustibilului;
3-4 - destinderea adiabatică a gazelor arse;
4-1 - evacuarea gazelor arse.
Va  Vi

Va
grad de injecţie
Injecţia şi ardere se produc în timp ce pistonul generează volumul Vi (de injecţie)

L  Q23  Q41 
 m  c p  (T3  T2 ) 
 m  cv  (T4  T1 ) [ J ]
L ni
P [W ]
30  
1  k 1
 t  1   k 1
k   (  1)

Ciclul Joule teoretic

Ciclul Joule este un ciclu referenţial alcătuit din transformări adiabate şi izobare ce se
realizează cu gaze reale în domeniul în care acestea nu se găsesc în apropierea curbei
de lichefiere
Ciclul Joule deschis (stânga) şi închis (dreapta)
În ambele cazuri instalaţia este alcătuită dintr-un compresor C, o turbină T, un

încălzitor S1 şi eventual un răcitor S2. Transformările din compresor şi turbină sunt
considerate adiabatice. Lucrul mecanic obţinut este utilizat atât pentru a se antrena
generatorul electric G cât şi pentru antrenarea compresorului C.
Ciclurile masinilor termice. JOULE, STIRLING-ERICSSON, KLAUSIUS-RANKINE Sl.dr.ing.Popescu Francisc

1
p
  th  1  k 1
p0  k
Randamentul ciclului teoretic Joule depinde numai de raportul de presiuni π, tot aşa cum
randamentul ciclului Carnot depinde numai de temperaturi. Cu cât raportul de presiuni π
este mai mare cu atât randamentul ciclului Joule este mai mare
În cazul ciclurilor reale din maşinile termice transformările 1 – 2 şi 3 – 4 sunt transformări

ireversibile cu creştere de entropie. În acest caz randamentul ciclului Joule depinde şi de
raportul T3/T1 şi de randamentele ηT (randament intern al turbinei) şi ηC (randamentul
intern al compresorului)
T3 1 
1  k
k 1

  T  1  k 1     1
T1 C  
 tr   k
T3 
1  k
k 1

1    1
T1 C  
Ciclul Stirling-Ericsson
Ciclul Stirling constă din două transformări izocore şi două izoterme
Este recomandat ca recuperator de căldură, pe o gamă largă de

intervale
Se pot folosii ca şi fluide de lucru diferite gaze, începând cu aer, metan, heliu,
hidrogen, etc

Ciclul Klausius-Rankine
Este ciclul centralelor termoelectrice clasice
pe combustibil fosil precum şi a centralelor
nuclearoelectrice. Centralele termice sunt
echipate cu instalaţii termice cu vapori de apă
(abur).
În cazan apa se încălzeşte în condiţii de presiune
constantă, de la temperatura de alimentare t1 până la
temperatura de fierbere (saturaţie) t2. tot în cazan are loc
şi vaporizarea apei, proces ce se produce la presiune şi
temperatură constantă
La ieşirea din cazan se obţin vapori saturaţi uscaţi. Cu

această stare vaporii întră în supraîncălzitor unde, sub
presiune constantă, temperatura acestora creşte. Aburul
supraîncălzit intră în turbină unde energia potenţială se
transformă în lucru mecanic necesar antrenării generatorului
electric. Dupa destinderea in turbina cu condensaţie aburul
intră în condensator unde se condensează, fiind răcit cu
ajutorul apei reci care circulă prin ţevile condensatorului.
Procesul de condensare fiind invers procesului de
vaporizare se desfăşoară tot la presiune şi temperatură
constantă. Condensatul este preluat de pompa de
alimentare care îl comprimă de la presiunea din condensator
până la presiunea din cazan şi îl reintroduce în circuit.

l  lt12  lt 34  (i1  i2 )  (i4  i3 ) [ J / kg ]

q  q1  i1  i3 [ J / kg ] - în cazanul de abur
q0  q 2  i2  i3 [ J / kg ] - în condensator
l i1  i2
t   Randamentul termic
q i1  i3
Mărirea randamentului prin supraîncălzire intermediară
un ciclu Clausiu-Rankine cu supraîncălzire intermediară unde linia 1 – 2 reprezintă

destinderea iniţială a aburului, 2 – 3 supraîncălzirea intermediară şi 3 – 4 destinderea
până la presiunea din condensator. În acest caz căldura mediului de lucru creşte cu
căldura necesară supraincălzirii intermediare q 23  i3  i2
(i1  i2 )  (i3  i4 )
t 
(i1  i5 )  (i3  i2 )
Mărirea randamentului prin termoficare
Cele mai mari economii de combustibil se pot obţine dacă în centrala termoelectrică se
obţinne concomitent atât energie electrică cât si energie termică cu scopul încălzirii
locuiţelor, spaţiilor industiale sau în scopuri tehnologice. Centralele care produc
concomitent atât energie electrică cât şi termică se numesc centrale electrice de
termoficare CET. Recent, termenul de termoficare tinde să fie înlocui cu noţiunea de
cogenerare.
Randamentul termic teoretic este de 100% dar cel real ajunge la 70...80%, datorită
pierderilor pe conductele ce leagă consumatorii de centrală
1. Turn de răcire
2. Pompa circuitului de răcire al condensatorului
3. Linie electrică de înaltă tensiune
4. Transformator ridicător de tensiune
5. Generator electric de curent alternativ
6. Turbină cu abur de joasă presiune
7. Pompă de joasă presiune
8. Condensator
9. Turbină cu abur de medie presiune
10. Ventile de reglare ale turbinei
11. Turbină cu abur de înaltă presiune
12. Degazor
13. Preîncălzitor de joasă presiune (PJP)
14. Bandă de alimentare cu cărbune
15. Buncăr de cărbune, eventual cu turn de uscare
16. Moară de cărbune
17. Tamburul cazanului
18. Evacuarea cenuşii
19. Supraîncălzitor
20. Ventilator de aer
21. Supraîncălzitor intermediar
22. Priza de aer necesar arderii
23. Economizor
24. Preîncălzitor de aer
25. Electrofiltru pentru cenuşă
26. Exhaustor
27. Coş de fum

TRANSMITEREA CĂLDURII
Conducţia termică reprezintă procesul schimbului de energie sub formă de căldură

care se produce prin contactul direct între particulele unei substanţe.
Convecţia termică se numeşte modul de transmitere a căldurii între un perete şi un

fluid care spală peretele respectiv.
Radiaţia termică este procesul de propagare a energiei sub formă de unde

electromagnetice.
Aceste trei fenomene elementare de transmitere a căldurii se întâlnesc în instalaţiile

tehnice foarte rar separat, de cele mai multe ori apar împreună.
Din studiul principiului al doilea al termodinamicii se ştie că transmiterea căldurii este

un fenomen ireversibil, având ca urmare o creştere a entropiei şi respectiv o
transformare de exergie în anergie.
Transmiterea caldurii. Sl.dr.ing.Popescu Francisc


CONDUCŢIA TERMICĂ
Căldura transmisă prin conducţie este procesul de propagare a căldurii prin interiorul
unui corp, sau între corpuri diferite care se găsesc în contact perfect, prin schimb de
energie de la particulă la particulă.
t  t ( x, y , z ,  )
Fenomenul conducţiei termice a fost studiat
de către Fourier, stabilind că energia
transmisă prin conducţia termică este
proporţională cu căderea de temperatură, cu
aria secţiunii normale pe direcţia de
propagare a căldurii A, cu timpul cît durează
procesul de transmitere a căldurii şi cu un
coeficient de proporţionalitate λ, care
caracterizează proprietatea corpului de a
conduce căldură, numit conductivitatea
termică
Q    grad t  A  
Transmiterea căldurii prin conducţie, în regim staţionar, prin pereţi plani
Se consideră un perete plan omogen, de grosime δ, ce

are conductivitatea termică λ, în figura este reprezentată o
secţiune pe feţele peretelui, plasată într-un sistem de axe.
Presupunând că t1 > t2, unde t1 este temperatura feţei 1,
respectiv t2, temperatura feţei 2, atunci prin perete se va
transmite căldură prin convecţie. Temperatura variază
numai în direcţia x
dt
Q     A
dx

Q  A  t1  t 2  Fluxul de caldura


q  t1  t 2  Densitatea fluxului de caldura

În practică se mai întâlnesc multe cazuri când peretele plan

este format din mai multe straturi din materiale diferite. În
figura este reprezentată secţiune peretelui de acest fel, cu
grosimile straturilor δ1 , δ2 , δ3 şi conductivităţile termice
λ1, λ2 , λ3
1
q  t1  t 2 
1  1  2  3 
t1  t 4  q   
2  1 2 3 
q t 2  t 3 
2
t1  t n 1
3 q
q  t 3  t 4  n
i
3 
i 1 i

Transmiterea căldurii prin conducţie, în regim staţionar, prin pereţi cilindrici
În figura este reprezentată o conductă de secţiune

circulară cu raza interioară ri şi raza exterioră re ,
confecţionată dintr-un material omogen cu
conductivitatea λ , care este contantă. Suprafaţa
interioară are temperatura t1, iar cea exterioară t2, care
sunt constante în timp. La acest tip de transmitere a
căldurii suprafeţele termice sunt suprafeţe cilindrice
concentrice. Dacă t1 > t2 atunci prin perete trece un flux
de căldură staţionar în direcţie radială, pentru care
căderea de temperatură este maximă.
A  2  r  l
2    l
Q t1  t 2 
dt de
Q    2  r  l ln
dr di
 t1  t 2   t 2  t 3 
q q
1 d 1 d3
ln 2 ln
21 d1 2 2 d 2
 t 3  t 4 
q
1 d
ln 4
2 3 d 3
 t1  t n 1 
q n
1 d i 1

i 1 2i
ln
di

CONVECŢIA TERMICĂ
Transmiterea căldurii prin convecţie este un proces deosebit de complex care depinde
de următorii factori: de natura mişcării fluidului, de regimul de curgere, de proprietăţile
fizice ale fluidului, de forma şi dimensiunile suprafeţei de contact .
Natura mişcării fluidului.
Regimul de curgere a fluidului – laminar sau turbulent – are o importanţă deosebită
asupra procesului de convecţie. În cazul regimului laminar, transmiterea căldurii în masa
de fluid are loc prin conducţie. Iar în cazul regimului de curgere turbulentă, căldura se
transmite prin amestecare în zona turbulentă a curentului şi prin conducţie în stratul
limită, adică stratul de fluid din imediata apropiere a peretelui.
Proprietăţile fizice ale fluidului sunt :
•conductivitatea termică λ ;
•căldura specifică cp ;
•densitatea ρ ;
•viscozitatea dinamică η sau cinetică ν.
αc este coeficientul de convecţie termică
Q   c  At f  t p 
A este aria suprafeţei de contact dintre fluid şi corpul
solid
tf reprezintă temperatura fluidului într-o regiune

depărtată de suprafaţa de contact
tp este temperatura peretelui corpului solid

RADIAŢIA TERMICĂ
Fenomenul radiaţiei termică se deosebeşte de conducţia şi convecţia termică, prin
aceea că este însoţit de un dublu proces de transformare a energiei: energia termică a
unui corp se transformă în energie de radiaţie, care se propagă cu ajutorul undelor
electromagnetice şi se retransformă parţial în energie termică la întîlnirea unui alt corp.
I  f  , T 
λ este lungimea de undă
Spectrul vizibil este intre 380 si 700 [nm]

MASINI TERMICE
MOTOARE CU ARDERE INTERNĂ
Diferenţa între motoarele cu ardere externă (maşini şi turbine cu abur şi gaze) şi

motoarele cu ardere internă constă în faptul că la primele arderea combustibilului şi
degajarea de căldură are loc în afara motorului termic iar la motoarele cu ardere internă
în interiorul maşinii.
Clasificarea Motoarelor cu ardere internă
Clasificarea motoarelor după procesul de ardere
•motoare cu ardere la volum constant al căror ciclu este denumit şi ciclu Otto, sau
Beau de Rochas;
•motoare cu ardere la presiune constantă ciclul teoretic fiind ciclul Diesel, el
referindu-se la motoarele diesel lente;
•motoarele cu ardere mixtă. Ciclul de referinţă cu introducerea căldurii la volum şi
presiune constante, poartă denumirea de ciclu Sabathé, Trinkler sau Seilinger, şi se
referă la motoarele diesel rapide.
Clasificarea motoarelor după procesul de aprindere a amestecului carburant
•motorul cu aprindere prin scânteie. Aprinderea combustibilului uşor volatil (benzină) se
face de la o sursă exterioară, în mod provocat, cu ajutorul unei scântei electrice sau a a
unui fir incandescent;
•motorul cu aprindere prin comprimare. Aprinderea este provocată de temperatura
ridicată a amestecului din cilindru, rezultată prin comprimare
MASINI TERMICE. Sl.dr.ing.Popescu Francisc
MASINI TERMICE
Clasificarea motoarelor după procesul ciclic

Motoarele în patru timpi. La acestea durata ciclului motor corespunde la patru
curse simple ale pistonului. În timpul întâi, admisia, pistonul se mişcă dinspre pms
spre pmi creând o depresiune care duce la aspiraţia de amestec combustibil în
cilindru, poziţia 1 din fig. 12.2. Al doilea timp, comprimarea, are loc în urma
mişcării pistonului de la pmi spre pms având loc comprimarea amestecului
combustibil sau a aerului poziţia 2 în fig. 12.2.. La sfârşitul comprimării, la
motoarele cu prindere prin scânteie (m.a.s.) către sfârşitul cursei de comprimare
are loc scânteia la bujie, precedată de admisia de amestec combustibil, iar la
motoarele cu aprindere prin comprimare (m.a.c.) are loc injecţia de combustibil.
Poziţia 2’ în fig 12.2. Al treilea timp, arderea şi destinderea, poziţia 3 în fig. 12.2,
unicul producător de lucru mecanic este când pistonul se întoarce de la pms spre
pmi, spre sfârşitul cursei se deschide supapa de evacuare. Al patrulea timp,
evacuarea, corespunde deplasării pistonului de la pmi spre pms, gazele de ardere
fiind astfel evacuate, poziţia 4 în fig. 12.2.

MASINI TERMICE
http://www.animatedengines.com/

MASINI TERMICE
Motoarele în doi timpi. La motoarele în doi timpi

întreg ciclul motor se realizează pe durata a două
curse simple ale pistonului, adică o rotaţie completă
a arborelui cotit. La motoarele în doi timpi s-au
păstrat timpi principali de comprimare şi destindere,
comuni tuturor motoarelor cu ardere internă, lipsind
timpi de aspiraţie şi evacuare, ca timpi independenţi.
Aceste două procese, de aspiraţie şi evacuare sunt
înlocuite, prin faze de scurtă durată, la sfârşitul
cursei de destindere şi începutul cursei de
comprimare, realizate prin diferite sisteme
constructive.

MASINI TERMICE
Clasificarea motoarelor după orientarea în spaţiu a cilindrilor
•motorul vertical care are unul sau mai multe rânduri de verticale de cilindrii, deasupra arborelui
motor;
•motorul orizontal, care are unul sau mai multe rânduri orizontale de cilindrii pe o singura parte a
arborelui motor;
•motorul în linie cu un singur rând de cilindrii cu axe paralele situaţi în acelaşi plan, vertical, înclinat
sau orizontal;
•motorul în V care are două rânduri de cilindrii cu axele situate în două planuri care formează între
ele un unghi (în general 45º sau 90º)
•motorul în W cu axele cilindrilor dispuse în trei plane care formează între ele unghiuri egale;
•motorul cu cilindrii opuşi, numit boxer şi care are axele cilindrilor situate în două plane orizontale
care formează între ele 180º.

MASINI TERMICE
Parametrii principali
Lucrul mecanic. Puterea şi momentul motor

Li
p
pi  S  Li pi 
4 Vs
Lucrul mecanic indicat (Li) corespunzător unui ciclu
motor pentru un cilindru se obţine din diagrama
indicată p – V pentru care admisiunea şi
evacuarea sunt izobarice, iar comprimarea şi
destinderea politropice. Deoarece lucrul mecanic
de pompaj este negativ (bucla mică) se atribuie
pierderilor mecanice şi se include în randamentul
mecanic; lucrul mecanic indicat (Li) este
reprezentat de bucla mare, pozitivă, a diagramei
indicate.
Presiunea medie indicată (pi) este presiunea
constantă cu care se obţine un lucru mecanic (Li)
pentru o cursă (S) a pistonului

MASINI TERMICE
20n
Puterea indicată (Pi)
pi  iLi cs  ipiVs [kW]
60
Lucru mecanic efectiv (Le) reprezintă lucrul mecanic cedat consumatorului şi se obţine
scăzînd din lucrul mecanic indicat (Li) lucrul mecanic consumat de motor pentru
învingerea rezistenţelor proprii (Lrp) (frecări, entrenerea sistemelor auxiliare).
L e  L i  L rp
Le
Presiunea medie efectivă (pe) pe  N / m2
Vs
Pi Pi
Momentul motor indicat Mi   9550 Nm
 n
n

30
s 
1
viteza unghiulară a arborelui cotit
Momentul motor efectiv (Me) este momentul Pe

corespunzător puterii efective şi acţionează la cuplajul de
M e  9550 Nm
n
legătură a motorului cu consumatorul.
MASINI TERMICE
Randamentul indicat (ηi) caracterizează gradul de utilizare a căldurii în cilindrul motorului
Li Hi – puterea calorifică inferioară a combustibilului

i 
Cc Hi Cc – cantitatea de combustibil introdus pe ciclu şi cilindru
Randamentul mecanic (ηm) este un criteriu de apreciere a pierderilor pentru învingerea

rezistenţelor proprii
Le L rp Pe p e
m   1  
Li Li Pi pi
Randamentul efectiv (ηe)
Le L Li
e   e    m i
Cc H i Li Cc Hi
Consumul specific indicat de combustibil (ci) reprezintă cantitatea de combustibil
consumată pentru a produce o putere de (1 kW, 1 CP) timp de o oră
Ch 3 3600 3
Ci  10 g / kWh Ci  10 g/kWh
Pi i H i
MASINI TERMICE
Maşini frigorifice
Instalaţiile frigorifice, după principiul de funcţionare, se deosebesc :
•maşini frigorifice cu compresiune mecanică, la care agentul frigorific absoarbe căldură
la o temperatură mai mică decât a mediului ambiant şi consumând lucru mecanic
cedează căldură la o temperatura mediului ambiant.
•maşini frigorifice cu absorbţie, la care transportul căldurii se realizează nu prin
consum de lucru mecanic, ci prin consum de căldură.
Schema instalaţiei frigorifice cu
compresiune mecanică monoetajată.
V – vaporizator;
C – compresor;
K – condensator;
SR – subrăcitor;
VR – ventil de reglare;
SL – separator de lichid
În vaporizator agentul frigorific, care este în stare lichidă, se

vaporizează la o temperatură scăzută (-10...-20C), căldura
de vaporizare fiind absorbită de cuva frigiderului în care este
montat vaporizatorul.
În condensator, agentul frigorific aflat în stare de vapori se
condensează la temperatura de saturaţie corespunzătoare
presiunii vaporilor, mai mare decât a mediului
ambiant(+35...+40C). În timpul acestui proces, agentul
frigorific cedează căldură mediului ambiant.

MASINI TERMICE
Schema instalaţiei frigorifice cu compresiune mecanică bietajată.

V1, V2 – vaporizator de joasă, respectiv înaltă presiune; C1, C2 – compresor de joasă, respectiv înaltă presiune; VR1, VR2 – ventile
de reglare; R – recipient intermediar;
K – condensator

MASINI TERMICE
Ciclul teoretic al maşinii frigorifice cu compresiune mecanică monoetajală

1 - 2 compresiune adiabatică a vaporilor saturaţi uscaţi;
2 - 2`` răcirea la pk=ct. a vaporilor supraîncălziţi
2`` - 2` condensarea la pk=ct., Tk=ct. a vaporilor saturaţi uscaţi
2` - 3 subracirea la pk=ct. a lichidului frigorific
3 - 4 ştrangularea la i=ct. a agentului frigorific lichid
4 - 1 vaporizarea la p0=ct. şi T0=ct
Lucru mecanic teoretic consumat în compresor
l c  i 2  i1
Debitul masic de agent frigorific

Q Q 
Q reprezintă fluxul de căldură extras
 
m 0
 0 0 la vaporizator (putere de răcire)
q 0 i1  i 4
Fluxul de căldură evacuat în condensator
Eficienţa termică
 m
Q K
 i 2  i 2 
  qK  m
q 0 i1  i 4 i1  i 3
f    Fluxul de căldură evacuat în subrăcitor
l c i 2  i1 i 2  i1
 m
Q u
 i 3  i 2 
  qu  m
MASINI TERMICE
Maşina frigorifică cu absorbţie
A – absorbitor;
F – fierbător;
K – condensator;
V – vaporizator;
P – pompă;
VR1, VR2 – ventile de reglare
Faţă de instalaţia frigorifică

cu compresiunea mecanică,
instalaţia frigorifică cu
absorbţie are eficienţa reală
de 3...4 ori mai mică.

CALCULUL ARDERII COMBUSTIBILILOR
Procedeele utilizate pentru obţinerea căldurii se bazează în general pe transformarea
energiei chimice a combustibililor în cadrul proceselor de ardere.
Studiul termodinamic al arderii presupune aprecierea posibilităţii de desfăşurare a
proceselor de ardere pe baza energiei reactanţilor şi stabilirea produselor finale, fără a
se realiza o analiză a cineticii arderii, prin urmărirea mecanismului reacţiei chimice, a
fazelor care o compun şi a vitezei de desfăşurare a acesteia.
În funcţie de starea de agregare, combustibilii se clasifică în trei grupe mari: solizi, lichizi
şi gazoşi
În esenţă un combustibil se compune din masa combustibilă, formată din componentele
active care participă la procesul de ardere şi balastul, reprezentat din compuşii care nu
iau parte la acest proces.
La general, elementele chimice din care este format un combustibil solid sau lichid sunt
carbonul (c), hidrogenul (h), sulful (s), azotul (n), oxigenul (o), umiditatea (w) şi cenuşa
(a). Suma acestor participaţii trebuie să îndeplinească condiţia de normare astfel:
ch sno wa 1

ARDEREA Sl.dr.ing.Popescu Francisc
Puterea calorică a unui combustibil, notată cu H, reprezintă căldura degajată prin

arderea perfectă a unităţii de cantitate de combustibil, raportată la o temperatură de
referinţă. Pentru combustibilii lichizi şi solizi, puterea calorică se exprimă în kJ/kg, iar
pentru combustibilii gazoşi, în kJ/m3
În funcţie de starea de agregare, în care se evacuează apa produsă prin ardere, se
definesc:
-puterea calorică superioară (Hs), în care caz apa este evacuată în stare lichidă;
-puterea calorică inferioară (Hi), în care caz apa este evacuată în stare de vapori.
Relaţia dintre cele două puteri calorice este :
unde 9h + w reprezintă cantitatea de apă rezultată prin oxidarea
H i H s  r( 9 h  w ) [kJ/kg] hidrogenului, plus umiditatea de combustibil; iar r reprezintă
căldura de vaporizare
-pentru combustibili solizi şi lichizi

 o
H i  33900  c  120120  h    9250  s  2510  w
 8
[kJ/kg]

Calculul Arderii. Exemple.

Compoziţia volumetrică a gazului natural utilizat în reţeaua municipiului Timişoara este:
(CH4)c = 0.9905 având puterea calorifică inferioară: Hi = 37000 kJ/m3N Pentru calculul arderii
Metan combustibililor gazoşi sau folosit relaţiile stoichiometrice de mai jos
Etan (C2H6)c = 0.00144

Omin  2  CH 4  3.5  C 2 H 6  5  C 3 H 8  6.5  C 4 H 10  8  C 5 H 12  O2
Propan (C3H8)c = 0,00025
Izo – butan Omin
N – butan
(C4H10)c = 0.00012 Lmin 
0.21
Izo – pentan
N – pentan
(C5H12)c = 0.00005
VCO 2  CH 4  2  C 2 H 6  3  C 3 H 8  4  C 4 H 10  5  C 5 H 12  CO2
Azot (N2)c = 0-00663
V  H 2O  2  CH 4  3  C 2 H 6  4  C 3 H 8  5  C 4 H 10  6  C 5 H 12
Oxigen (O2)c = 0.00042
Dioxid de carbon (CO2)c = 0.00054  0.79 
V N2  N2     OminV = V° + 0.79·( - 1)·Lmin
 0.21  N2 N2

 VCO 2  V N 2
Presupunând că se arde 1 m3N de
V gu
V gu  V  gu  (  1)  Lmin
combustibil şi alegând  = 1.15 [-], rezultă:
Omin = 1.98805 m3N/m3N
Lmin = 9.4669 m3N/m3N
V  gt  V  gu  V H 2O
VCO2 = 0.9954 m3N/m3N
V°H2O = 1.98722 m3N/m3N
   a  Lmin  d
V gt  V  gu  VH 2O V°N2 = 7.48548
V°gu = 8.48088
V°gt = 10.4681
m3N/m3N
m3N/m3N
m3N/m3N
V H 2O  V  H 2O  VH2O = 2.07552 m3N/m3N
1000   H 2O VN2 = 8.60731 m3N/m3N
Vgu = 9.90092 m3N/m3N
Vgt = 10.5564 m3N/m3N

Calculul Arderii. Exemple.
În acest calcul s-a considerat un combustibil solid (ex. lemn) având următoarea compoziţie elementară:
C = 44.01 %
H = 5,47 %
O = 40.83 %  O
N = 2.02 %H i  33900  C  120120   H    9250  S  2510  Wt  3632.5 kcal / kg
Ai = 1,67 %  8
Wt = 6 %
Puterea calorifică inferioară a fost calculată cu relaţia:
21.41   O  S  Omin
Omin   C  3   H   Lmin  V  gt  V  gu  V  H 2O
12   8  0.21
22.41 Presupunând că se arde 1 m3N de combustibil şi alegând  = 1.15 [-], rezultă:
VCO 2  C Omin = 0.8443 m3N/kg
12 Lmin = 4.0204
VCO2 = 0.8217
m3N/kg
m3N/kg
V°N2 = 3.1843 m3N/kg
22.41 0.79 V°gu = 4.006 m3N/kg
V N2  N  Omin V°H2O = 0.7492 m3N/kg
28 0.21 V°gt = 4.006 m3N/kg
    a  Lmin  d
V H 2O  11.205  H  1.245  Wt 
1000   H 2O

Suportcurstermo PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suportcurstermo PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PRINCIPIUL ZERO AL TERMODINAMICII.

•metoda fenomenologică porneşte de la analiza proceselor din natură şi

PRINCIPIUL ZERO. TEMPERATURA Sl.dr.ing.Popescu Francisc

Termodinamica este o ramura a fizicii şi chimiei, care in sec.

PRINCIPIUL ZERO. TEMPERATURA Sl.dr.ing.Popescu Francisc

Apariţia în anul 1824 a lucrării “Réflexion sur la

PRINCIPIUL ZERO. TEMPERATURA Sl.dr.ing.Popescu Francisc

Primele maşini mecanice care au uşurat munca omului

PRINCIPIUL ZERO. TEMPERATURA Sl.dr.ing.Popescu Francisc

Echivalenţa dintre căldură şi lucru mecanic, ca

A început să se dezvolte o nouă concepţie asupra

PRINCIPIUL ZERO. TEMPERATURA Sl.dr.ing.Popescu Francisc

Bazându-se pe descoperirile predecesorilor, în

PRINCIPIUL ZERO. TEMPERATURA Sl.dr.ing.Popescu Francisc

 Independent, William Thomson (Lord

PRINCIPIUL ZERO. TEMPERATURA Sl.dr.ing.Popescu Francisc

 Nu se poate însă încheia lista savanţilor care şi-au

PRINCIPIUL ZERO. TEMPERATURA Sl.dr.ing.Popescu Francisc

 Tot cam din aceeaşi perioadă datează şi un alt ciclu

PRINCIPIUL ZERO. TEMPERATURA Sl.dr.ing.Popescu Francisc

 Motorul cu aprindere prin compresie a fost

PRINCIPIUL ZERO. TEMPERATURA Sl.dr.ing.Popescu Francisc

 Având în vedere că exista o

PRINCIPIUL ZERO. TEMPERATURA Sl.dr.ing.Popescu Francisc

 Richard Molier (1863 - 1935) va deveni

PRINCIPIUL ZERO. TEMPERATURA Sl.dr.ing.Popescu Francisc

punctul de topire a gheţii şi punctul de fierbere a apei la presiune atmosferică normală:

termometre cu rezistenţă electrică;

PRINCIPIUL ZERO. TEMPERATURA Sl.dr.ing.Popescu Francisc

PRIMUL PRINCIPIU AL TERMODINAMICII Sl.dr.ing.Popescu Francisc

Căldura este energia schimbată de un sistem cu mediul exterior în cursul unei

dQ  C  dT unde C este factor de proporţionalitate numit capacitate termică,

Lucrul mecanic de dislocare(de deplasare)

Lucrul mecanic tehnic

Lt12  L12  ( p 2V2  p1V1 )

Formulările primului principiu al termodinamicii

PRIMUL PRINCIPIU AL TERMODINAMICII Sl.dr.ing.Popescu Francisc

Exemple comune de conversie a energiei

Centrală / boiler Chimică → Căldură (termică)

Hydroelectrică Gravitaţie → Electrică

PRIMUL PRINCIPIU AL TERMODINAMICII Sl.dr.ing.Popescu Francisc

PRIMUL PRINCIPIU AL TERMODINAMICII Sl.dr.ing.Popescu Francisc

Exprimarea matematică pentru sisteme închise

PRIMUL PRINCIPIU AL TERMODINAMICII Sl.dr.ing.Popescu Francisc

Exprimarea matematică pentru sisteme deschise

E s  Q12  Lt12   p1v1  p 2 v 2 

PRIMUL PRINCIPIU AL TERMODINAMICII Sl.dr.ing.Popescu Francisc

Legile gazului perfect

gazul ideal sau gazul perfect se caracterizează prin lipsa

GAZE PERFECTE. TRANSFORMARI SIMPLE. Sl.dr.ing.Popescu Francisc

Legea Boyle-Mariotte. Boyle(1662) şi mai târziu Mariotte(1676) au găsit pe cale

Legea Gay-Lussac. Încălzind diferite gaze la presiune constantă, Gay-Lussac(1802) a constatat că

Amedeo Avogadro: savant italian

Ecuaţia termică de stare a gazului perfect (Clapeyron)

GAZE PERFECTE. TRANSFORMARI SIMPLE. Sl.dr.ing.Popescu Francisc

Amestecuri de gaze perfecte

Se numeşte participare volumică ca raport dintre volumul parţial Vi

Transformări simple ale gazului perfect

O transformare simplă se efectuează după aceeaşi lege de la început până la

GAZE PERFECTE. TRANSFORMARI SIMPLE. Sl.dr.ing.Popescu Francisc

Transformarea izocoră (la volum constant)

Lucrul mecanic tehnic l t12  v p1  p 2 

Căldura schimbată cu mediul exterior