Sunteți pe pagina 1din 4

REFERAT

„Cuba - geopolitica unei insule cu o identitate aparte”

Elev: STANCU COSMIN


Clasa a XI-a B
Cuba - geopolitica unei insule cu o identitate aparte

Cuba este o țară insulară din nordul Americii Centrale. Se află la confluența Mării Caraibelor,
Golfului Mexic și Oceanului Atlantic. La nord se află SUA și Bahamas, la vest - Mexic, la sud - Insulele
Cayman și Jamaica, iar la sud-est - Haiti.
Capitala și cel mai mare oraș din țară este Havana. Al doilea oraș ca mărime este Santiago de Cuba.
Descoperită de Columb, Cuba a fost timp de 400 de ani colonie spaniolă. În 1848, SUA a încercat să
cumpere Cuba de la Spania, dar fără succes. A reuşit doar ca între 1898 şi 1902 să o administreze. În 1902,
Cuba îşi obţine independenţa, dar Statele Unite îşi păstrează dreptul de a se amesteca în administrarea
statului.
În 16 februarie 1959 Fidel Castro devine conducătorul Cubei. De fapt, el preluase puterea cu o lună
și jumătate mai devreme, în 1 ianuarie 1959, când dictatorul Batista fugise din țară. Prin fuga sa “Revoluția
Cubaneză”, condusă de Fidel Castro și Che Guevara, a învins și a instaurat primul regim comunist din
emisfera vestică.
Fidel Castro a fost părintele revolutiei cubaneze şi unul dintre personajele-cheie ale Războiului
Rece. Adversar neobosit al imperialismului american, a creat statul socialist cubanez cu partid unic.
Sarcina sa a fost cu atât mai mare cu cât Cuba a fost primul stat din emisfera vestică ce s-a apropiat
atât de mult de URSS, devenind stat socialist și pentru că acest stat insular, Cuba, deşi cea mai mare insulă
din Caraibe, totuşi nu măsoară mai mult de circa 1250 km lungime și de la 35 la 145 km lăţime.
Aceste considerente geografice sunt destul de clare încât să se ajungă cu uşurinţă la concluzia că
statului cubanez i-a fost greu să-şi menţină vederile în faţa unei puteri importante şi puternice precum
Statele Unite cu care se învecinează şi cu care îşi intersectează interesele.
Cuba a adoptat încă din 1959 sub conducerea lui Fidel Castro linia unei guvernări comuniste fiind
sprijinită de Uniunea Sovietică. Marea problemă a fost că insula a ajuns să reprezinte ca simbol și realitate
concretă o amenintare la adresa SUA în America Latină.
În mai 1959, Fidel Castro Castro a început confiscarea terenurilor agricole proprietate privată,
inclusiv a celor  deținute de americani, provocând în mod deschis guvernul Statelor Unite.
În primăvara anului 1960 a ordonat rafinăriilor americane și britanice din Cuba să accepte petrol din
Uniunea Sovietică. Sub presiunea Congresului, președintele SUA a redus cota americană de zahăr din
Cuba, obligându-l pe Castro să caute noi piețe de desfacere. La rândul său, Fidel s-a adresat Uniunii
Sovietice pentru ajutor economic și sprijin politic și militar.
Statele Unite ale Americii au încercat de mai multe ori să răstoarne guvernul cubanez. Una din
acțiunile celebre în acest sens a fost Invazia din Golful Porcilor din 1961, care s-a soldat cu un eșec.
Alianța lui cu Moscova a generat Criza Rachetelor in anul 1962, o perioada de tensiuni intense cu Statele
Unite timp de 13 zile care aproape a generat un razboi nuclear.
În complexul scenariu al Războiului Rece, Cuba s-a aliat cu Uniunea Sovietică şi s-a transformat în
satelitul său din Caraibe, devenind dintr-un spatiu al americanilor bogati intr-un simbol de rezistenta fața de
Washington. Mulţumită acestui lucru insula a primit timp de trei decenii 20 miliarde de dolari care au
permis un trai decent al populaţiei până la finalul anilor '80.
Cuba a devenit dependentă din punct de vedere economic de Uniunea Sovietică, dar a intrat şi sub
atenţia ţărilor inamice precum Statele Unite ale Americii.
Din anul 1959 Cuba se află sub embargoul economic impus de SUA. care a devenit principalul
obstacol în calea dezvoltării economice a tării, asfixieză economia şi dăuneză nivelului de trai al
cubanezilor, constituind sursa problemelor economice ale insulei și conducând la construirea unui model
economico social aparte.
Tară mică și fără resurse economice abundente, Cuba a supraviețuit, în pofida embargoului american
și a lipsei de acces la împrumuturile externe.
Castro a centralizat economia și a îmbunătățit educația și îngrijirea sănătății multor cubanezi. Desi un
popor sarac, in Cuba, educatia si ingrijirea medicala sunt pentru toți cetațenii, iar statisticile confirma ca
Republica Cuba are cea mai mica rata de analfabetism din America Latina.
După ce sovieticii s-au stabilit în Cuba în anii 1960, sute de studenți cubanezi au fost trimiși la
Moscova, Praga și alte orașe din blocul sovietic, pentru a studia știința și medicina. Medicii cubanezi
lucrează adesea în alte țări din America Latină sau Africa, iar acest lucru oferă un venit bun țării, care
permite ca accesul la serviciile medicale să fie gratuit.
Datorită sistemului medical gratuit, rata mortalității infantile este extrem de scăzută, iar speranța de
viață ridicată.
Pentru mai multe decenii, Cuba a primit un ajutor masiv din partea Uniunii Sovietice în schimbul
zahărului cubanez, sovieticii livrând petrol. O parte din cantitatea aceasta de petrol era consumată în Cuba,
iar restul era vândut pe piața mondială pentru un profit de câteva miliarde de dolari.
După căderea Uniunii Sovietice, tară care oferea Cubei subvenții anuale de 5 miliarde dolari,
economia cubaneză a suferit o scădere de 40% şi a intrat într-o perioadă dură de sărăcie care a marcat
generaţii întregi de cubanezi.
Cuba a pierdut peste 70% din importurile chimicalelor necesare agriculturii, peste 50% dintre
importurile alimentare și cea mai mare parte a importurilor de petrol. Sectorul agricol, bazat pe un model
puternic mecanizat și chimizat a fost imediat distrus
Economia a intrat în picaj, măsurile de raționalizare la carburanți și alimente s-au înmulțit, iar
relațiile internaționale s-au diminuat.
Fidel Castro s-a văzut obligat să deschidă insula turiştilor străini, investiţiilor străine, dolarului pentru
a evita destructurarea întregului sistem.
Agricultura mare s-a prăbușit, iar agricultura a fost transformată, devenind mai mică, mai urbană și
mai ecologică înainte ca cineva să știe acel nume. Prin restructurarea industriilor agricole, prin eforturi
științifice pentru găsirea de soluții organice, Cuba a reușit să convertească agricultura la producția organică.
Industria un sector al economiei cubaneze cu tehnologie destul de invechita si putin competitiva pe
piata internationala a fost sectorul cel mai afectat. Productia de nichelul și cobalt, prima sursa de devize
pentru Cuba a scăzut.
În zorii secolului XXI, Venezuela a devenit aliatul şi salvatorul regimului comunist cubanez, într-o
alianţă care a oferit Cubei o nouă sursă de venit şi mai ales petrol.
Insula a început să primească zilnic 100.000 de barili de petrol din partea Caracasului pe care îl plătea
cu servicii medicale, educative şi sportive, o experienţă de care Fidel Castro a profitat pentru a o exporta în
alte ţări din lumea a treia şi pe care a transformat-o într-o sursă de venit.
Nici această formulă şi nici impulsul dat turismului nu au permis Cubei să depăşească constrângerile
economice şi, după retragerea lui Fidel Castro, fratele său, Raul, s-a dedicat acestei bătălii economice într-o
ţară cu un salariu mediu lunar de 20 de dolari, cu peste 1.8 milioane de hectare agricole care nu se puteau
cultiva şi cu grave probleme energetice, de nivel de trai sau transport.
A fost demarat un pachet de reforme care s-a tradus printr-o deschidere controlată către iniţiativa
privată prin creşterea activităţii liberilor profesionişti, deşi principala formă de economie din insula a fost şi
rămâne întreprinderea socialistă.
Țara și-a deschis economia în sectorul privat, dar afacerile sunt posibile numai într-un număr limitat
de domenii şi sunt constrânse de lipsa produselor și de inexistenţa unei pieţe angrosiste.
Reducerea drastică a planurilor de stat, eliminarea subvenţiilor, perfectarea întreprinderilor de stat,
autorizarea unor cooperative private şi proiectul de a elimina complicatul sistem al dublei monede sunt alte
măsuri prevăzute de "actualizarea" cubaneză.
Aceste ajustări şi altele precum reforma migraţiei au îmbunătăţit uşor viaţa cubanezilor dar nu au fost
suficiente pentru un avans economic substanţial şi nici nu au crescut nivelul producţiei, în condiţiile în care
ţara a cheltuit 2 miliarde de dolari pe an pentru a importa alimente.
Având în vedere nevoia de capital pentru un "socialism sustenabil", Raul Castro a optat pentru
captarea investiţiilor străine, prin creare în portul Mariel a primei zone de dezvoltare din Cuba şi a elaborat
o nouă lege pentru a atrage întreprinzători străini, dar cu o condiţie – "insula nu se vinde".
Tară a trabucurilor şi a comunismului cu iz de capitalism, Cuba astăzi se zbate între economia de piaţă
şi mentalitatea că aceia care vor să strângă averi fac rău statului.
În anii ce vor urma Cuba va încerca să realizeze un echilibru între sistemul socialist şi reformele cerute
de tinerii cubanezi care vor condiţii economice mai bune.
Viitoarea perioadă pentru Cuba va fi caracterizată de modern izarea modelului socio-economic fără a se
abandona tradiţiile cubaneze şi angajamentul pentru regimul comunist. 
Pozitia geografică și modelul politic și social adoptat au afectat și afectează Cuba. Pentru cei care au
văzut în stânga radicală o promisiune a eliberării, Cuba castristă a însemnat un far și un reper, sfidând prin
simpla sa existenţă la câteva zeci de kilometri de coasta americană, hegemonia SUA din zonă.
Cuba a a fost, în lungii ani ai blocadei americane, un avanpost al revoluţiei, un model economic
specific şi un teritoriu dinspre care au pornit elanurile romantice ale avansului totalitar.
Privită mai de aproape, Cuba e puternică. De cincizeci de ani rezistă celui mai puternic stat din lume,
aflat la o sută cincizeci de kilometri distanță.