Sunteți pe pagina 1din 36

Curs 1

Patrimoniul
Structura cursului:

1. Noţiunea de patrimoniu.
2. Clasificarea elementelor patrimoniului.
3. Caracterele juridice ale patrimoniului.

4. Funcţiile patrimoniului.
5. Drepturile patrimoniale.
Terminologie

Lat. patrimonium:
patrius = al tatălui său părintesc;
Derivă din pater familias care era proprietarul întregii averi
familiale.

Noţiunea patrimonium desemna bunurile unei familii, bunuri


moştenite de la tată sau de la părinţi.
În terminologia actuală:
Sens economic:
Patrimoniul = totalitatea bunurilor care alcătuiesc
averea unei persoane.
în limbajul uzual, sunt folosite alternativ cu noţiunea
de patrimoniu, se folosesc şi colecţie, fond, domeniu
pentru a desemna un ansamblu, o totalitate de
bunuri.
Sens juridic:
Patrimoniul = totalitatea drepturilor şi
obligaţiilor care au valoare economică,
aparţinând unei persoane, cu:
 latura activă – totalitatea drepturilor patrimoniale.
 latura pasivă – totalitatea obligaţiilor patrimoniale.
Noţiunea de patrimoniu în
legislaţia civilă
În legislaţia civilă română nu a
existat şi nu există o definiţie
a noţiunii de patrimoniu.
Există numeroase trimiteri la noţiunea de
patrimoniu.
Conţinutul şi caracterele juridice ale noţiunii
de patrimoniu sunt conturate de art. 31-
33 C. civ.
Noţiunea de patrimoniu în
textele Codului civil
Art. 31 C. civ. Patrimoniul. Mase patrimoniale şi patrimonii
de afectaţiune:
(1) Orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a
unui patrimoniu care include toate drepturile şi datoriile ce pot fi
evaluate în bani şi aparţin acesteia.
(2) Acesta poate face obiectul unei diviziuni sau unei afectaţiuni
numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.
Art. 32 C. civ. Transferul intrapatrimonial:
(1) În caz de diviziune sau afectaţiune, transferul drepturilor şi
obligaţiilor dintr-o masă patrimonială în alta, în cadrul aceluiaşi
patrimoniu, se face cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege şi
fără a prejudicia drepturile creditorilor asupra fiecărei mase
patrimoniale.
(2) În toate cazurile prevăzute la alin. (1), transferul drepturilor şi
obligaţiilor dintr-o masă patrimonială în alta nu constituie o
înstrăinare.
Noţiunea de patrimoniu în textele
altor acte normative

Legea nr. 182/2000 privind protejarea


patrimoniului cultural naţional mobil
Art. 1 alin. 2, Patrimoniul cultural naţional cuprinde
ansamblul bunurilor identificate ca atare, indiferent de
regimul de proprietate asupra acestora, care reprezintă
o mărturie şi o expresie a valorilor, credinţelor,
cunoştinţelor şi tradiţiilor aflate în continuă evoluţie;
cuprinde toate elementele rezultate din interacţiunea,
de-a lungul timpului, între factorii umani şi cei naturali.
Legea muzeelor şi colecţiilor publice nr. 311/2003
Art. 8 alin. 1, Patrimoniul muzeal reprezintă totalitatea
bunurilor, a drepturilor şi obligaţiilor cu valoare
patrimonială ce aparţin unui muzeu sau, după caz, unei
colecţii publice.
Legea nr. 18/1990 a fondului funciar
Art. 4 alin. 1, Terenurile pot face obiectul dreptului de
proprietate privata sau al altor drepturi reale, având ca
titulari persoane fizice sau juridice, ori pot aparține
domeniului public sau domeniului privat.
Legea nr. 46/2008 – Codul silvic 
Art. 1 alin. 1, Totalitatea pădurilor, a terenurilor
destinate împăduririi, a celor care servesc nevoilor de
cultura, producție sau administrație silvica, a iazurilor, a
albiilor pâraielor, a altor terenuri cu destinație forestiera,
inclusiv cele neproductive, cuprinse în amenajamente silvice
la data de 1 ianuarie 1990, inclusiv cu modificările de
suprafața, conform operațiunilor de intrări-ieșiri efectuate in
condițiile legii, constituie, indiferent de forma de proprietate,
fondul forestier național.
Definiţie

 Definiţie legală – nu există!


(nu a existat nici în Codul civil de la 1864)

 Definiţia propusă de doctrina juridică:

Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi


obligaţiilor cu valoare economică ce aparţin unui
subiect de drept.
2. Clasificarea elementelor
patrimoniului.
Activul patrimonial – toate drepturile subiective ce au
valoare economică, deci exprimabile în bani:
- drepturile reale;
- drepturile de creanţă sau personale.
NU fac parte din patrimoniu drepturile
personale nepatrimoniale (ex: dreptul la nume,
la onoare, la reputaţie etc.)
Pasivul patrimonial – datoriile, obligaţiile evaluabile în
bani:
- obligaţia de a da (ex: de a transmite dr. de propr.);
- obligaţia de a face (ex: de a restitui un împrumut);
- obligaţia de a nu face (ex: de a nu ridica un zid la o
înălțime mai mare decât cea permisă de lege).
3. Caracterele juridice ale
patrimoniului
 Patrimoniul este o universalitate juridică (de
drept).
Universalitatea de drept ≠ universalitate de fapt.
A. Universalitate de drept:
- unitate abstractă,
 constituită din drepturi şi obligaţii cu conţinut economic,
susceptibilă de modificări sau transformări, privite prin
expresia bănească pe care o au;
 are ambele laturi – activă şi pasivă;

 există independent de voinţa titularului, fiind constituită


prin lege.
B. Universalitatea de fapt:
 un ansamblu de bunuri, a căror reunire se bazează pe o
simplă legătură de fapt;
 are o singură latură – cea activă;

 există dependent de voinţa titularului de a privi mai


multe bunuri în ansamblul lor, ca o totalitate, iar nu în
mod individual;
 nu operează subrogaţia reală cu titlu particular.

Aşadar, înstrăinarea unor bunuri individual determinate


din ansamblul universalităţii de fapt va conduce la
diminuarea ei deoarece preţul nu va lua locul bunului
înstrăinat.
Ex. carţile dintr-o bibliotecă, merele dintr-o livadă,
turma de animale etc.
 Orice persoană are un patrimoniu.
Numai persoanele pot avea un patrimoniu deoarece
numai ele pot avea drepturi şi obligaţii.

 Patrimoniul este unic.


Unicitatea patrimoniului derivă din unitatea
subiectului care îi este titular.
Unicitatea nu exclude, ci dimpotrivă presupune
divizibilitatea patrimoniului.

 Divizibilitatea patrimoniului.
Art. 31 alin. 2 C. civ. dispune că patrimoniul unui
subiect de drept, poate face obiectul unei diviziuni sau
unei afectaţiuni.
 Inalienabilitatea patrimonială.
Patrimoniul este indisolubil legat de persoana
căreia îi aparţine, atâta timp cât ea există ca subiect
de drept.
Nu se poate transmite întregul patrimoniu, ca
universalitate juridică, prin acte între vii. Se pot
transmite doar unul sau mai multe drepturi din
patimoniu pentru că toate transmisiunile care se fac
între vii sunt cu titlu particular.
Transmisiunea universală a patrimoniului operează
la decesul persoanei fizice sau în momentul
reorganizării şi încetării persoanei juridice.
Excepţie: reorganizarea persoanelor juridice prin
divizare parţială face posibilă transmisiuni de
patrimoniu cu titlu universal „intre vii”.
4. Funcţiile patrimoniului

= explică şi permite producerea unor consecinţe


juridice.

 Permite şi explică gajul general al creditorilor


chirografari;
 Permite şi explică subrogaţia reală cu titlu
universal;
 Permite şi explică transmisiunea universală şi cu
titlu universal.
Gajul general al creditorilor
chirografari
Creditori chirografari = acei creditori care nu
dispun de garanţie reală asupra unui bun
determinat al debitorului lor.
În schimb, ei au un drept general de gaj, care se
întinde asupra întregului patrimoniu al debitorului,
luat în universalitatea sa.
Art. 2324 alin.1 C.civ. Garanţia comună a
creditorilor, Cel care este obligat personal răspunde
cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi
viitoare. Ele servesc drept garanţie comună a
creditorilor săi.
Subrogaţia şi felurile acesteia

Subrogaţie = înlocuire
Universală
(întreg
patrimoniu)

Reală Cu titlu universal


(înlocuirea (o masă
bunului) patrimonială)
Subrogaţia
Personală Cu titlu particular
(înlocuirea (un bun individual
persoanei) determinat)
Patrimoniul şi subrogaţia
reală
Subrogaţia reală = înlocuirea unui lucru cu alt lucru.
În patrimoniu, bunurile sunt exprimate valoric iar
subrogaţia înseamnă înlocuirea automată a unei valori cu o
altă valoare, făcând abstracţie atât de individualizarea
bunului care iese, cât şi de cea a bunului care intră în
universalitatea juridică.
Subrogaţia reală ≠ transferul drepturilor şi obligaţiilor cu
conţinut economic dintr-o masă patrimonială în alta,
potrivit art. 32 alin. 2 C. civ.
Acest „transfer” NU constituie înstrăinare, NU presupune
înlocuirea unui bun cu alt bun, ci simpla schimbare a
destinaţiei bunului, prin voinţa titularului patrimoniului
înăuntrul căruia operează un asemenea transfer.
Bunuri = Preţul
valoare bunurilor =
economic valoare
economică
ă

Bunuri =
valoare
economică
Patrimoniu Cumpărare
alte bunuri=
valoare
economică
Alte bunuri
(schimb) =
valoare
economică Bunuri (donație, Nu se produce
activități cu șanse de o subrogație
câștig sau riscuri de reală, ci o scădere
pierdere) = valoare a patrimoniului.
economica
Patrimoniul şi subrogaţia cu titlu
particular
Subrogaţia cu titlu particular constă în înlocuirea
unui bun individual determinat, cu un alt bun, privite
izolat, ut singuli, şi intervine numai atunci când este
expres prevăzută într-un text de lege, fără să poată
opera automat.
Cazuri de subrogaţie reală cu titlu particular:
 art. 2330 alin. 1 C. civ., dacă un bun grevat cu un
privilegiu sau ipotecă a pierit ori a fost deteriorat,
îndemnizaţia de asigurare sau, după caz,
despăgubirea obţinută de titularul bunului va fi
afectată plăţii creanţelor ipotecare ori privilegiate,
după rangul lor;
 Art. 748 C. civ., IDEM în caz de distrugere a bunului
care formează obiectul dreptului de uzufruct din caz
fortuit.
Patrimoniul şi transmisiunea
universală sau cu titlu universal
Operează doar la decesul persoanei.
Transmisiunea universală – presupune
transmiterea întregului patrimoniu unui singur
subiect de drept.
Transmisiunea cu titlu universal – presupune
transmisiunea patrimoniului fracţionat la două sau
mai multe persoane.
În ambele cazuri, transmisiunea are ca obiect, o
universalitate juridică sau o parte din aceasta, cu
activul şi pasivul respectiv.
5. Drepturile patrimoniale.
Clasificare.
Drepturile
patrimoniale

Drepturile de
Drepturile reale creanţă sau
(ius in re) personale (ius
ad rem)

Drepturile reale Drepturile reale


principale accesorii
Drepturile patrimoniale

Drepturile reale Drepturile de creanţă

Principale Accesorii

Dreptul de Dezmebramintele Privilegiile


proprietate dreptului de Ipoteca
proprietate Gajul

Publică Privată
Uzul
Uzufructul
Dr. de administrare Abitaţia
Dr. de concesiune Superficia
Dr. de folosinţă cu Servitutea
titlu gratuit
Drepturile reale

= drepturi subiective patrimoniale în virtutea


cărora titularul lor poate să exercite anumite
puteri, prerogative asupra unui bun
determinat, în mod direct şi nemijlocit,
fără intervenţia altei persoane.
Un raport între oameni cu privire la lucruri.
Art. 551 C. civ. enumeră toate drepturile
reale (principale şi accesorii).
Drepturile de creanţă
= drepturi subiective patrimoniale în virtutea cărora
subiectul activ, denumit creditor, poate pretinde
subiectului pasiv, denumit debitor, să dea, să facă
sau să nu facă ceva.
Drepturile de creanţă nu sunt enumerate de
legiuitor. Ele sunt nelimitate numeric, putând izvorî
din contracte numite, nenumite, fapte ilicite etc.
Exemple: dreptul cumpărătorului de primi bunul
cumpărăt, dreptul asiguratul de a primi despăgubiri de
la asigurătorul RCA, dreptul promitentului vânzător la
încheierea contractului în formă autentică etc.
Comparaţie între drepturile
reale şi drepturile de creanţă
Există o singură asemănare – ambele fac parte
din categoria drepturilor patrimoniale.
Deosebiri:
 Din punct de vedere al subiectelor, dreptul real are
un subiect activ (titularul) determinat şi un subiect pasiv
nedeterminat, format din toate celelalte persoane.
Dreptul de creanţă are determinate ambele subiecte, cel
activ (creditorul) şi cel pasiv (debitorul).
 Din punct de vedere al conţinutului, dreptul real
este un drept absolut, opozabil erga omnes iar dreptul
de creanţă este un drept relativ, opozabil inter partes;
 Din punct de vedere a duratei lor, drepturile
reale pot fi perpetue (dr. de proprietate sau de
servitute) sau constituite pe o durată mare de timp
(ex: uzufructul). Drepturile de creanţă au o durată
limitată în timp.
 Din punct de vedere numeric, drepturile reale
sunt limitate ca număr iar drepturile de creanţă
nelimitate.
 Din punct de vedere a prerogativelor,
drepturile reale prezintă două prerogative
suplimentare – dreptul de urmărire şi dreptul de
preferinţă.
Categorii juridice intermediare
- categorii situate la limita dintre drepturile reale şi
drepturile de creanţă.
Obligaţiile reale de a face (propter rem) – îndatoriri
ce revin deţinătorului unui bun determinat şi au ca izvor
legea sau convenţia părţilor.
Ex: - obligaţia deţinătorilor de terenuri agricole de a
asigura cultivarea acestora şi protecţia solului (art. 74 din
Legea 18/1991);
- obligaţia deţinătorilor de păduri de a asigura întreţinerea
şi respectarea amenajamentelor silvice; paza şi integritatea
fondului forestier; realizarea lucrărilor de regenerare a
pădurii (art. 17-18 din Legea 46/2008 – Codul silvic)
- obligaţia asumată de proprietarul unui fond aservit, cu
ocazia constituirii unei servituţi de trecere, de a efectua
lucrăirle necesare exerciţiului servituţii (convenţia părţilor).
Obligaţiile opozabile terţilor (scriptae in rem) -
sunt atât de strâns legate de posesia unui bun, încât
creditorul nu poate obţine satisfacerea dreptului său decât
dacă posesorul actual al lucrului va fi obligat să respecte
acest drept, deşi nu a participat în niciun fel la încheierea
contractului iniţial care a condus la naşterea dreptului
creditorului.
Ex: cazul locatarului unui bun pe care locatorul l-a
înstrăinat după încheierea contractului de locaţiune (art.
1811 C. civ.).
Drepturile de creaţie intelectuală

- categorie juridică intermediară situată la limita dintre


drepturile patrimoniale şi cele personal-nepatrimoniale iar
sub aspectul trăsăturilor patrimoniale sunt situate la limita
dintre drepturile reale şi drepturile de creanţă.
Drepturile de creaţie intelectuală includ:
 drepturi personal-nepatrimoniale - ex: dr. de a fi
recunoscut ca autor al operei, dr. de a decide publicarea
ei, dr. de a cere ca opera sa nu fie atinsă de terţi etc.;
 drepturi patrimoniale – dr. de proprietate asupra
obiectului în care este materializată opera: manuscris,
pictură, grafică; dreptul derivat din valorificarea creaţiei
etc.
Nu sunt dr. de creanţă pentru că nu presupun
exercitarea lor asupra unui debitor dar prezintă asemănări,
cel puţin sub aspectul lor economic.
Nu sunt dr. reale dar se apropie de acestea ca
drepturi exclusive de exploatare - conferă titularului
posibilitatea punerii lor în valoare în diverse moduri.

Formează obiectul unei ramure distincte a


dreptului privat – dreptul de proprietate
intelectuală.
Clasificarea drepturilor reale

Drepturi reale Drepturi reale


principale accesorii

Dreptul de
Privilegiile
proprietate

Dezmembrămintele
dreptului de Ipoteca
proprietate

Gajul
Drepturile reale
principale
Dreptul de Publică
proprietate
Privată
Drepturil
e reale
principale Dezmembramintele Uz
dreptului de Uzufruct
proprietate Servitute
Abitaţie
Superficie
Lecturi suplimentare:
 Expunerea de motive Cod civil cu privire la
Cartea a III-a Despre bunuri

 Legea 71/2011 – art. 55-82 – Dispoziţii


tranzitorii şi de punere în aplicare a Cărţii a
III-a
Teme de studiu individual:

 Teoriile asupra patrimoniului .


Mulţumesc pentru atenţie!

© Natalia Saharov, 2017