Sunteți pe pagina 1din 3

Liturghie cerească Căci Sava Hilandarul i l-a dedicat,

(Supracântare profetică despre viitorul neamului sârbesc) Însă Sava s-a pus pe genunchi
Şi mai departe nu dorea să se ridice
Dar ce se aude colo-n depărtare Ci a rămas în genunchi în faţa lui Hristos.
Or fii vânturii, or fii furtuni
Sau vuiesc munții de paltini, Blândul Hristos pe Sava l-a mângăiat
Ori cu pământul iarba grăiește, Din mângăieri aşa îi grăia:
Ori cântă stelele pe ceruri? „Fiul meu Sava Nemanjici,
De ce mai întristat atât de mult,
Nici nu-s vânturii, nici nu-s furtuni, Niciodată tu nu ai plâns aşa,
Nici nu vuiesc munții de paltini, Nu ai plâns aşa pentru Kosovo
Nici pământul cu iarba nu vorbește, Când împărăţia Sârbească s-a întunecat
Nici nu cântă stelele pe ceruri, S-a întunecat împărăţia şi domnia
Ci se slujește Sfânta Liturghie Spune mie fiul meu iubit,
În cereasca împărăție a lui Hristos Cum stau acuma Sârbi
Sunt Sârbi aşa cum erau
Slujba o slujește Ioan Gură de Aur Sau sau schimbat al meu Sava,
Și cu el trei sute de vlădici, Îmi cântă multe liturghii,
Toți vlădici mucenici de pe pământ Îmi ridică multe ctitorii
Și trei mii de preoți cinstiți, Ca odată în vremea lui Nemania
Preoți bineplăcuți lui Dumnezeu, Şi a fiului său Sfântul Sava,
Ca diacon slujește diaconul Ștefan, Şi a slăvitului împărat Milutin,
Iar cu el Sfântul Lavrentie, Şi a lui Ştefan din Deciane cel iubit de Mine,
Sfântul Pavel citește apostolul, Şi a lui Lazăr mucenicul Meu,
Sfântul Luca Sfânta Evanghelie Şi a Miliţei celei slăvite din Liubostinia,
Crucea o ține împăratul Constantin A Anghelinei maici din Kruşedol,
Iar ripidele sfinți stratilați Şi a celorlalţi împăraţi şi cneji,
Dimitrie și cu el Procopie Oare şi acum se respectă aşa Dumnezeu,
Gheorghe și cu el Evstatie Oare-n Serbia cântece sfinte răsună,
Și ceilalți mulți stratilați. Evanghelia mea se vesteşte,
Focul îl duce înflăcărata Maria, Ţara Sârbească cu tămăia se împăciuiește,
Tămăia o aprinde fulgeratorul Ilie Străluceşte faţa sârbului
Iar Botezătorul cu apa-i stropește În faţa oamenilor ţi a îngerilor,
Heruvimi cântă Heruvicul Cei mari judecă cu dreptate,
Iar împăratul slavei șade pe tron. Bogaţii împart milostenie,
Cu fața sa cerul luminează. Vecinul pe vecin îndreptăţeşte,
În dreapta-i stă sfânta Născătoare de Dumnezeu, Pe cel slab cel tare-l întăreşte,
Înfășurată într-o porfiră de stele Respectă cel tânăr pe cel bătrân,
Sfântul Sava ține cârja arhierească, , Fetele-şi ţin fecioria,
Iar popor mult numărul nu se știe Preoţi trăiesc în sfinţenie,
Mai mult decât stelele de pe cer. Călugării stau în genunchi pentru popor,
Amestecați sfinți cu îngeri Şi oare mai încălzesc cu lacrimi peşterile,
Că nu se știe care de care-i mai frumos. Şi cu rugăciuni fierbinţi pentru popor.
Când s-a sfârșit Sfânta Liturghie Prăznuieşte oare poporul Duminica
Sfinți la Hristos veneau În sărbători oare Biserica o umple,
Și în fața lui se închinau, Spune-mi Mie cinstite sfinte,
La urmă și sfântul Sava Al poporului sârb al doilea mântuitor
Şi cu Sava sfinţi Sârbi. Care-ţi este marele necaz
Sfântul Sava metanie face, De-ţi curg lacrimi pe obraz,
Dar n-a vrut sfântul a se îndrepta Cântecul cerului cu plâns îl sfârșești?”
Ci a rămas pe pământ întins a zace.
Atunci zise Sfântul Sava:
Atunci s-a apropiat Sfânta Născătoare de Dumnezeu „O Doamne, mare şi puternic,
Ca să-l ridice pe Sfântul Sava,
1
În faţa căruia tremură heruvimi, Tinerii băieţi răd de cinste,
Iar desfrănarea lor de nimeni nu o ascund,
Există Ţie ceva a fii necunoscut? Nici de duminici poporului nu-i pasă,
Căci tu vezi inima în om Nici de sărbătorii nici de vechile obiceiuri
Şi cunoşti cele mai tainice r Bisericile-s goale ca şi peşterile pustii,
Vezi un vierme sub scoarţa unui tufiș, Sufletele-s goale de aceea bisericile-s goale
Șarpele veninos de sub o piatră, Peste tot se înnegreşte neagra fărădelege,
Pe fundul mări fiecare bob de nisip, Ruşinea mă macină şi ruşinea m-a măcinat,
Nu se pot ascunde de Tine. Pentru păcatele poporului meu,
Căci şi pe mine mă ţii aproape de Tine.
A oamenilor intunecaţi întunecate nelegiuirii,
Pentru care ai atârnat pe cruce; De aceea plâng dragul meu Mântuitor,
Dar dragostea Ta pe toate le acoperă, Veşnicia-mi este scurtă ca să plâng,
Din dragoste neștiutor te arăţi, Mi-ar place în iad să fiu,
Din dragoste de cele cunoscute întrebi, Numai sârbi să se întoarcă la Dumnezeu.”
Să îţi spun ceea ce Tu ştii mai bine,
Nu sunt sârbi cum au fost odată. Liniştit Domnul l-a ascultat pe Sava,
Sunt mai răi ca-nainte de Kosovo, Şi și-a ridicat capul său sfânt,
În rău fiecare s-a schimbat. Şi prin gândurii cerurile a cutremurat.
Strălucit-au tunete şi fulgere,
Tu le-ai dat pământ şi libertate, S-au umflat norii cenuşii,
Tu le-ai dat slavă şi izbândă, Gheaţă s-a vărsat de ziua lui Petru
Şi o țară mai mare ca a lui Duşan, Cu totul s-a albit ţara Sârbilor,
Dar cu darul Tău ei s-au mândrit, Ca de lepră leproasa păcătoasă .
De la Tine faţa şi-au întors
Domni sârbi au degenerat, Plâns-au Sârbi în necaz
Spre trei credinţe fac cu ochiul, Dar de Dumnezeu cel viu nu şi-au adus aminte,
Dar în nici una drept nu cred, Nici de Dumnezeu nici de păcatele lor,
Ortodoxia cu îndărjire (dârzenie) o înlătură Iar Sava tot pe genunchi îngenunchiat,
(depărtează ), Faţa-i este palidă de groază

De numele sârbesc s-au lepădat, Atunci Domnul a lăsat păduchi,


De praznicul familiei s-au lepădat, Pe fructe păduchi s-au prins;
Pe sfinţi lor mult i-au ofensat, Au ros pruni şi merele,
Iar care ridică Biserică ctitorie, Au uscat frumoasele livezii,
Nu Ţi-o ridică Ţie ci sieşi. În frumoasa ţară a sârbului,

Biserici ridică ca să-i vadă oameni, Plâns-au Sârbi în necaz


Biserici ridică lui Dumnezeu nu se roagă, Dar de Dumnezeu cel viu nu şi-au adus aminte ,
Nici legea lui Dumnezeu nu o împlinesc. Nici de Dumnezeu nici de păcatele lor,
Cei mari dreptatea au călcat-o, Iar Sava tot pe genunchi îngenunchiat,
Cei bogaţi mila au lăsat-o, Faţa-i este palidă de groază
Nu respectă cel tânăr pe cel bătrân, Atunci Domnul moartea a lăsat
Ci cel tânăr mai deștept se crede, Să moară şi bătrân şi tânăr.
Nici cel tare pe cel slab nu-l susţine,
Ci-l loveşte până nu-l doboară, I-au lovit grele boli
Nici vecinul pe vecin nu-l îndreptăţeşte, Mici sunt cimitirele şi puţini groparii
Ci se jură strâmb pentru nedreptate, Groparilor li s-au îngreuiat mâinile
Pentru pământul mocirlos de un arșin,
Plâns-au Sârbi în necaz
Preoţii au slăbit în credinţă, Dar de Dumnezeu cel viu nu şi-au adus aminte ,
Călugării postul au lăsat, Nici de Dumnezeu nici de păcatele lor,
Nici fetele nu-şi ţin fecioria, Iar Sava tot pe genunchi îngenunchiat,
Poartă mătase, cu păcatul se mândresc, Faţa-i este palidă de groază
2
Atunci Domnul a lăsat o criză,
Plină -i țara de toate-n abundență, Astfel a mers un timp îndenlungat ,
Dar toți strigă: nicăieri nu este nimic. Până s-a umflat țara Sârbului,
Plâns-au Sârbi în necaz De trupurile Sârbilor morți,
Dar de Dumnezeu cel viu nu şi-au adus aminte , Și de sângele mucenicilor sârbi,
Nici de Dumnezeu nici de păcatele lor, Ca și aluatul din drojdie tare.
Iar Sava tot pe genunchi îngenunchiat,
Faţa-i este palidă de groază Atunci îngeri Domnului au izbucnit în plâns,
Atunci pe Satana Domnul l-a dezlegat, Iar Sârbi s-au întors la Dumnezeu,
Din iad pe sârbi l-a lăsat, Singurul lor prieten,
Ca o vreme voia sa s-o facă, Singurul lor Salvator,
Şi să facă ce-i este lui drag, Dumnezeului de sus și Sfântului Sava,
Cu ţara şi trupul sârbesc, Atunci Sava s-a scuturat de groază
Doar să nu se atingă de suflet. A sărit și a strigat cu tot glasul:
„Destul Dumnezeule păstrează ce a mai rămas!‟
Iar satana oştiri a ridicat, Atunci Domnul l-a ascultat pe Sava,
Din animalele lui şi din a oamenilor, De robi sârbi i s-a făcut milă,
Toată din potrivnici ai lui Dumnezeu, Iar sârbilor păcatele le-a iertat.
Şi de cei într-un gând cu el,
De care s-ar ruşina şi dobitoacele, Strălucit-a fața Sârbului,
Şi porci mistreţi s-ar face de ruşine Sunat-au clopotele a veselie,
Cu foc din iad i-a înnarmat Mirosit-a pământul a tămâie,
Şi i-a condus spre țara Sârbilor. Strălucit-a adevărul lui Hristos,
Domnit-a mila și cinstea
Scuipat-a foc din gura iadului, Îngerii din ceruri au coborât,
Şi a aprins casa Sârbului, Iar țara Serbiei au îmbrățișat-o.
Tot a dărămat ce era construit,
Tot a devorat ce era gătit, Dar ce se aude în depărtare
Tot a dus ce era țesut, Iarăși se slujește liturghia,
Tot a răpit ce era economisit, În împărăția cerească a lui Hristos.
Tot a risipit ce era adunat în casă,
Tot a scuipat ce a fost sfinţit Slujba o slujește Sfântul Sava,
Iar pe Domni cu lanţuri i-a legat, Și cu el trei sute de Vlădici
Pe conducătorii l-a spânzurătoare i-a dus, Ca diacon slujește diaconul Avacum
Sau de foame în temniţă i-a omorât, Care pe țeapă pentru Hristos a suferit,
Ucis-a tinerii, a înnegrit fete, Pe deal în centrul Belgradului.
Aplecat-a mame asupra leagănelor goale,
Asupra leagănelor goale şi însângerate. Iar împăratul slavei stă pe tron,
În vreme ce de pe pământ tună ca o furtună,
Încă a legat limba la Sârbi, Aceasta este că Serbia strigă –Aliluia!
Să nu aibe voie să cânte şi să plângă , Fericită-i mama care pe Sava l-a născut
Nici numele lui Dumnezeu să-l pomenească, Și sârbi cât timp Sava îi conduce.
Nici frate pe frate a chema,
Încă a legat picioarele la Sârbului,
Să nu aibe voie liber să circule
Doar acolo unde sfoara-l duce,
Sfoara-l duce sau puşca-l goneşte;

Încă a legat mâinile Sârbului,


Să nu aibe voie să lucreze doar forțat,
Nici să se așeze nici pâine să mănânce,
Fără de ordinul mândru, satanic
Nici pe copiii săi ai săi să-i cheme,
Nici liber să gândească nici să respire
3