CAPITOLUL 12

ELEMENTE DE
MONTAJ VIRTUAL

12.1 Bazele teoretice ale montajului virtual. Justificarea abordării

montajului virtual
Abordarea problemei montajului din punct de vedere virtual s-a accentuat
odată cu apariţia mijloacelor necesare realizării acestui obiectiv, adică o dată cu
apariţia calculatorului deoarece acesta este cel care realizează practic toate
legăturile, care procesează informaţia pe care o primeşte de la utilizator şi care
ne poate spune dacă e bine ceea ce facem sau nu.
Realitatea virtuală oferă capacitatea de a lucra cu modele digitale care
permit interacţiunea tridimensională. Aceasta tehnologie poate fi folosită pentru
a vedea cum interacţionează oamenii cu produsul înainte ca acesta să fie practic
construit, deci înainte de a se aloca fonduri pentru realizarea sa. Unul din
avantajele folosirii tehnologiei realităţii virtuale în asamblarea unui produs este
capacitatea de a explora cu uşurinţa multe scenarii de tip “what-if…”. Detecţia
coliziunilor este o componentă importantă în asamblarea virtuală.
Montajul virtual are rolul de a familiariza cursantul cu modalităţile
moderne de realizare a montajului diferitelor subansambluri şi a prototipurilor,
utilizând tehnologia informaţiei şi de ai dezvolta aptitudinile de a utiliza cele
mai avansate pachete software în proiectare şi montaj virtual.
Un sistem virtual de asamblare (fig. 12.1) cuprinde următoarele funcţii:
- interfaţa pentru a obţine date de la un sistem CAD;
- simularea unui mediu de producţie real;
- generarea metodei precedente de-a lungul interacţiunii;
- suportul celui care planifica asamblarea folosind anumite
reguli;
- considerarea stabilităţii pieselor;
- documentarea automata a procesului de asamblare;
 Fig. 12.1 Reprezentarea schematică a sistemului virtual de asamblare

Tehnica realităţii virtuale oferă o interacţiune tridimensională cu

obiectele. Aceste interacţiuni pot fi, de exemplu, de schimbare a poziţiei şi
orientării obiectelor în spaţiu a pieselor conectate. Aceasta constituie ideea de
baza pentru o asamblare spaţială a obiectului, diferite posibilităţi de asamblare
putând fi comparate şi testate în lumea virtuală.
Cerinţa de bază pentru o asamblare virtuală, este în primul rând aceea de
a dispune de un sistem “virtual reality” V.R. al geometriei părţilor asamblate.
Detecţia coliziunilor, în timp ce anumite părţi se mişcă, este esenţială pentru
planificarea asamblării. Aceasta chestiune este simplă pentru prototipul real dar
înseamnă o schimbare majoră pentru simulare. Dacă aceste cerinţe sunt
îndeplinite planificarea asamblării este posibilă. De exemplu, asamblarea unui
produs ce are un volum mare de piese poate fi uşor testată. Sistemul ne dă
informaţii despre spaţiul minim de lucru necesar sau o optimizare a succesiunii
părţilor asamblate. Diferite variante pot fi simulate, memorate şi repetate. Este
posibil să urmărim şi să înregistrăm “drumul” părţilor care se mişcă. Aceste căi
pot fi folosite ca şi instrucţiuni în montajul real.
Pentru o etapă a asamblării cât mai exacte este absolut necesar să
simulăm comportamentul natural, de exemplu: înclinările, flexibilitatea,
fricţiunea şi gravitatea. Aceste legi sunt importante şi trebuie luate în
considerare când simulăm un proces de asamblare. În funcţie de aplicaţie, unele
proprietăţi pot fi mai importante în simulare decât altele.
Procesul de asamblare poate fi examinat cu precizie şi pot fi prezise
lucruri ţinând cont de frecare şi de gravitate. Unele conexiuni, de exemplu cele
realizate cu şuruburi, trebuie să fie foarte simplificate pentru sistemul virtual. Un
factor important este acela că în aplicaţiile ce folosesc realitatea virtuală, aceasta
ia în considerare toţi parametrii ce sunt importanţi pentru asamblare. Utilizatorul
va avea la dispoziţie diferite unelte virtuale de exemplu un dispozitiv pneumatic
de înşurubare. Cu aceste unelte virtuale utilizatorul va putea să conducă procesul
de asamblare. Baza pentru o integrare virtuală a unui proces de asamblare este o
bază de date ce cuprinde o multitudine de asamblări şi variante posibile pentru
cât mai multe produse.
Informaţiile conţinute în bazele de date cu privire la regulile de
asamblare sau uneltele necesare asamblării vor fi disponibile pentru utilizator
prin intermediul unei interfeţe speciale. Mai mult, interfaţa dintre utilizator şi
sistem va cuprinde o serie largă de interacţiuni posibile pentru manipularea
pieselor. De la aceeaşi interfaţă mai sunt disponibile funcţii ca înregistrarea şi
vizualizarea părţilor care se mişcă.

12. 2 Avantajele asamblării virtuale

Sistemul de realitate virtuală care este disponibil astăzi nu poate să
execute perfect planificarea asamblării virtuale. În pofida acestui fapt, sistemele
disponibile pot deja să ofere un ajutor preţios în problema ansamblului
tridimensional virtual. Comparate cu asamblarea folosind modele reale si
prototipuri, modelele virtuale pot fi schimbate, înmagazinate şi transportate ca
date de-a lungul unei întregi reţele. Pentru planificarea unei asamblări sunt
necesari experţi din diferite domenii care participă la realizarea produsului.
Cooperarea si comunicarea între aceşti specialişti e foarte importantă, mai ales
în primele faze ale dezvoltării ansamblului. Sistemul de planificare virtuală
constituie o unealtă eficientă a comunicării care face necesar schimbul de
cunoştinţe ale diferiţilor specialişti din domeniu. Ba mai mult, se obţine un cost
eficient în testarea şi planificarea asamblării.
Câteva avantaje ale folosirii montajului virtual pot fi enumerate :
  laboratorul virtual permite realizarea experimentelor fără a fi
necesară achiziţionarea echipamentelor, fără uzura, într-un mod
nedistructiv;
 folosirea aplicaţiilor virtuale fereşte operatorul de posibilitatea de
accidentare sau de realizare a unor distrugeri pentru echipamentul
de laborator;
 pot fi scoase uşor în evidenta unele neajunsuri ale proiectării sau
realizării produselor, care altfel ar fi presupus cheltuieli mult mai
mari cu modificări dificile ale fluxurilor de fabricaţie şi montaj;
 se poate realiza o planificare mai riguroasă în comparaţie cu
variantele convenţionale de planificare;
 schimbul uşor de informaţie între diferiţi experţi în planificarea
asamblării;
 luarea în considerare a diferiţilor factori influenţi cum ar fi spaţiul
de lucru, accesibilitatea şi uneltele necesare asamblării;
 reducerea timpului de planificare prin optimizarea întregului proces
de asamblare;
 utilizarea documentaţiei companiei de tip “know-how” în contextul
gestiunii producţiei acesteia;
 rezultatele pot fi folosite în scopul instruirii şi educării;
 se poate simula funcţionarea ansamblului, depistându-se cu această
ocazie eventualele deficienţe de proiectare, fabricaţie şi montaj ce
ar putea să apară în condiţii reale de lucru;
 analizarea mai multor variante posibile de asamblare;
 verificarea posibilităţilor de întreţinere a ansamblului;

Desenele reperelor sunt executate în CATIA V5 şi apoi importate în

Dream Weaver 4 pentru a realiza aplicaţia virtuală care este de fapt un applet
Java bazat pe operaţia de drag&drop care realizează asamblarea într-o anumită
ordine, stabilită iniţial de proiectantul matriţei. Operatorul reuşeşte, prin
încercări succesive, să realizeze asamblarea, acesta fiind avertizat de calculator
în cazul în care ordinea pieselor asamblate nu este cea corectă (fig.12.3). În
cazul în care operaţia de asamblare este cea corectă, aplicaţia continuă.
 Fig.12.3 Eroare de utilizare

Dacă operatorul reuşeşte să finalizeze operaţia de asamblare, el este

felicitat de către calculator printr-un mesaj şi este întrebat dacă vrea să repete
operaţia. Dacă nu, programul se opreşte.

Este posibil ca pentru un ansamblu simplu, utilizarea acestei simulări a

montajului să nu fie neapărat necesară şi să nu prezinte avantaje evidente, însă la
asamblarea unor montaje complexe de zeci, sute sau chiar mii de piese,
montarea unor piese înainte de ordinea firească a acestei operaţiuni poate
complica foarte mult situaţia şi poate să ducă la demontări şi întoarceri pe fluxul
de producţie cu întârzieri şi cheltuieli suplimentare.
Îmbunătăţirea tehnologiei de montaj se poate face prin aducerea la locul
de muncă a unor subansambluri montate anterior şi nu a tuturor pieselor
disparate.
Resursele hardware si software minime pe care o astfel de aplicaţie poate
rula fără probleme o recomandă în principal laboratoarelor de specialitate ale
universităţilor însă folosirea unor baze de date bine puse la punct ar putea aduce
montajele virtuale în departamentele de organizare a producţiei din marile firme
constructoare de matriţe de injectat mase plastice, sau de orice alte componente.
Datorită avantajelor menţionate, este uşor de dedus ca sistemul acesta de
asamblare virtuala poate fi implementat în viitorul apropiat în multe alte aplicaţii
industriale.