CAPITOLUL 9

TEHNOLOGIA DE EXECUTARE A INSTALAŢIILOR DE

GAZE COMBUSTIBILE

9.1 Gaze combustibile

Gazele care sunt folosite în practică pentru obţinerea căldurii prin

combinarea lor activă cu oxigenul din aerul atmosferic se numesc gaze
combustibile.
Ele pot fi gaze simple (de exemplu metanul) sau amestecuri de mai
multe gaze simple (de exemplu gazul de sondă, gazul petrolier lichefiat).
În afară de gazele combustibile mai există şi alte gaze care se pot
combina cu oxigenul atmosferic, adică pot arde, dar care nu se pot
considera combustibili, deoarece nu se folosesc în mod obişnuit la
realizarea căldurii; în această categorie intra:
- hidrogenul, care nu se poate folosi drept combustibil din cauza vitezei
prea mari de ardere (pericol de explozie);
- oxidul de carbon, care este foarte otrăvitor;
- hidrogenul sulfurat, care atacă foarte activ metalele şi în special fierul;
- acetilena, din cauza capacităţii ei de autoexplozie când este comprimată
la peste 15 - 20 kgf/cm2 etc.
Totuşi aceste gaze intra în mod obişnuit în compoziţia gazelor combustibile
care constau din amestecuri. Totdeauna, însă, aceste gaze sunt amestecate şi cu
gaze care nu ard şi care le reduc în măsură apreciabilă dezavantajele arătate la
fiecare dintre ele.
Gazele combustibile pot da căldură prin ardere datorită conţinutului lor în
carbon şi hidrogen. Un gaz combustibil emană maximul de căldură atunci când
carbonul pe care îl conţine se transformă în bioxid de carbon şi de asemenea tot
hidrogenul se transformă în vapori de apă, adică gazul arde complet.
Cel mai răspândit gaz combustibil la noi în ţară este metanul natural. În
pământ gazul metan este închis, la presiuni de 200 – 300 kgf/cm 2 de către apele
de zăcământ, în straturi de nisip sau de roci poroase, de unde prin sonde este
extras astfel încât să nu ia cu el nisipul sau să rupă din roca în care se găseşte.
După ce este trecut printr-un separator, în care rămân apa sau nisipul
eventual antrenate, gazul este măsurat şi apoi este adunat de la mai multe sonde
într-o conductă colectoare, prin care gazul trece cu presiunea de 40 – 50 kgf/cm 2
într-o conductă subterană de transport şi este condus spre oraşele în care se va
distribui.
La intrarea în oraşe, la staţiile de primire, presiunea gazului este redusă la 1-
2 kgf/cm2, presiune cu care gazul metan natural se distribuie la consumatori tot
prin conducte subterane, la care sunt racordate instalaţiile din imobile.
 Metanul natural din zăcămintele de gaz de la noi din ţară este aproape metan
curat (98-99,8%) astfel încât în practică, se consideră că are aceleaşi proprietăţi
cu ale metanului chimic curat.
Metanul este un gaz fără miros, invizibil. Pentru a putea fi sesizat, metanul
se odorizează cu o substanţă rău mirositoare (etil mercaptanul) care să se poată
percepe în cantităţi cât mai mici.
Există şi alte gaze combustibile, utilizate în România cum ar fi:
- gazul de sondă;
- gazul petrolier lichefiat (propan+butan);
- gaz de cocserie;
- gazul cu gazogen – care se obţine prin suflarea unui curent de aer, de
abur, cu oxigen sau de amestecuri ale acestora, printr-un strat cu cărbune
(natural sau cocs) încălzit la temperatura de 1000 – 1200 oC;
- gazul de furnal.

Clasificarea instalaţiilor de gaze

După scopul în care sunt construite instalaţiile de gaze se clasifică după
cum urmează:
- instalaţii de colectare şi de transport a gazelor;
- instalaţii de distribuţie a gazelor;
- instalaţii de utilizare a gazelor.
În toate aceste categorii de instalaţii pot să fie prezente următoarele tipuri
de elemente:
- conducte subterane şi lucrări de traversare;
- conducte aeriene pe lucrări de construcţii speciale;
- conducte în clădiri sau ataşate clădirilor;
- staţii cu aparate (de odorizare, de reglare sau de măsurare);
- aparate pentru măsurarea consumului gazelor;
Caracteristicile tehnice specifice fiecărei categorii de instalaţii impun
materialelor calităţii diferite, iar execuţiei anumite condiţii specifice.

9.1.1 Tehnologia de realizare a instalaţiilor de colectare şi

transport a gazelor

Gazele colectate de la sondele de petrol sunt, în general, gaze bogate,

adică gaze care au un conţinut de gazolină mai mare cu 50g/Nm 3, deoarece,
chiar după trecerea prin separatoare, mai conţin încă produse petroliere
lichefiabile, care la un loc alcătuiesc gazolina.
Gazele bogate trec la staţii de dezbenzinare şi dezgazolinizare rezultând
gaze sărace, care, de aici, cu ajutorul unor staţii de compresoare, pot fi trimise la
staţia de intrare în conducta de transport.
În cazul sondelor de gaz metan, conductele colectoare sunt legate direct la
staţia de intrare a gazelor în conducta de transport.
 La staţia de intrare în conducta de transport se execută următoarele
operaţii:
- se măsoară cantităţile de gaze primite prin fiecare conductă colectoare;
- se reglează presiunea de intrare în conducta de transport;
- se măsoară cantităţile de gaze care intra în conducta de transport;
- se odorizează gazele.
Conductele de legătură ale sondelor, conductele colectoare şi conductele de
transport sunt toate subterane. Separatoarele şi staţiile de măsurare a gazelor la
sonde se pot instala în aer liber, protejate corespunzător, sau în barăci metalice
de şantier.
Staţia de intrare în conductele de transport, precum şi staţiile de măsurare
în anumite puncte ale conductei de transport se instalează în clădiri de zid
corespunzătoare.
Traseul conductelor de transport va fi descris cât mai detaliat în proiectul
de execuţie a lucrării, şi vor trebui respectate o serie de indicaţii şi restricţii
tehnologice printre care se pot menţiona:
- toate porţiunile de traseu aflate la distanţă mai mică de 20 m de clădiri
locuite vor fi prevăzute cu drenaj din piatră de râu. Stratul de piatră se
va acoperi cu carton gudronat şi va fi pus în comunicaţie cu atmosfera
prin răsuflători cu capac la 15 – 20 m distanţa între ele.
- Porţiunile care se apropie de clădiri locuite la mai puţin de 3 m, vor fi
instalate în tuburi de protecţie etanşe între ele şi aerisite prin răsuflătoare
cu capac la extremităţi.
- În pământ traseul conductelor nu se va apropia la mai puţin de 1 m de
orice altă reţea de canalizare subterană.
- La traversarea liniilor ferate sau a şoselelor, conductele se montează în
tuburi de protecţie ermetice, a căror lungime trebuie să depăşească
marginile căii sau şoselei cu cel puţin 10 m, distanţa la care se va monta
câte un robinet de închidere.
- Traversările de râuri, şosele şi căi ferate nu se pot face la distanţa mai
mică de 200 m de poduri, viaducte, treceri cu nivel etc.
- Pe conducta de transport se vor monta robinete de închidere la distanţa
de maximum 5 km unul de altul.Lângă fiecare robinet se montează în
partea de unde vine gazul câte un refulator (robinet cu refulare), care
sunt protejate în cămine de beton.
- Traversările aeriene se montează pe suporţi speciali (când porţiunea
aeriană este mai lungă decât 40 m, conducta se va izola termic).
- Pentru compensarea dilataţiilor se montează manşoane de dilatare.
Înainte de intrarea în exploatare se execută următoarele încercări:
- Proba de rezistenţă a conductei complet montate se face la presiunea de
proba P = 1,5p, timp de 30 min. (P > 12kgf/cm 2), unde p reprezintă
presiunea de lucru.
- Proba de etanşeitate se face timp de 24 ore la presiunea de regim care
este presiunea maxima de la intrarea gazelor.
 9.1.2 Tehnologia de realizare a instalaţiilor de distribuţie a gazelor

Distribuţia se face printr-un ansamblu de instalaţii care începe cu

conductele de ieşire a gazului din staţia de predare şi se termină cu conductele
prin care gazul este livrat fiecărui consumator la presiunea de utilizare.
Instalaţiile de distribuţie constau din:
- Sistemul de conducte, care poate cuprinde fie o reţea de presiune medie
(2 - 6 kgf/cm2) care alimentează o reţea de presiune redusă (0,5 -
6kgf/cm2), fie o reţea de presiune medie care alimentează o reţea de
presiune joasă (0,02 - 0,05 kgf/cm2 sau 200 - 500 mm H2O), fie o reţea
de presiune redusă care alimentează o reţea de presiune joasă.
- Staţiile de sector, în care se face trecerea gazelor dintr-o reţea înaltă şi în
care are loc măsurarea cantităţilor şi reglarea presiunii potrivit reţelei
alimentate (de presiune redusă sau joasă);
- Branşamentele – legăturile alcătuite din conducte şi aparate prin care
cantitatea de gaz necesară consumatorului este luată din reţeaua de
distribuţie şi predată consumatorului la presiunea de utilizare.

9.1.3 Tehnologia de realizare a sistemului de conducte a

instalaţiilor de distribuţie

Conductele se instalează subteran la adâncime de cel puţin 0,9 m, măsurată

de la partea superioară a conductei, la cel puţin 1 – 1,5 m de la bordura
trotuarului, la 2 m de imobile şi de partea opusă amplasamentului conductelor de
alimentare cu apă.
Conductele se construiesc din ţevi de oţel carbon sudate electric sau
oxiacetilenic. Îmbinarea ţevilor între ele se face numai prin sudură.
Conductele vor fi protejate contra coroziunii exterioare prin instalaţie cu
bitum şi acolo unde este nevoie şi catodic.
Izolaţia cu bitum poate fi:
- normală – 6 mm grosime;
- întărită – 8 mm grosime;
- specială – 12 mm grosime.
În centrele urbane aglomerate, cu canalizări subterane dese, sau unde există
pericol mare de coroziune se recomandă montarea răsuflătorilor la fiecare
sudură.
În localităţi cu canalizări reduse sau fără canalizare, conductele se pot drena
cu pietriş de râu (de 7cm) într-un strat gros de 10-15 cm, cu răsuflători la
distanţe de 15-20 m în lungul conductei. În oraşe cu tramvaie se face protecţie
catodică.
Nu se admite montarea conductelor cu distribuţie a gazelor în canale de
evacuare a apelor sau în canale împreună cu alte conducte sau instalaţii.

9.1.4 Realizarea staţiilor de sector

 Încăperea în care sunt instalate aparatele trebuie să aibă asigurată ventilaţia
naturală. Se interzice folosirea geamurilor din sticla armată.
Conductele de evacuare a gazelor din dispozitivele de siguranţă se
prelungesc până deasupra acoperişului.
La distanţa de cel puţin 5 m de clădirea staţiei se instalează pe conductele de
intrare şi de ieşire robinete de închidere, iar în faţa acestor robinete se montează
o conductă de “by-pass”.
Staţiile de sector cuprind aparate de masură pentru:
- presiunea de intrare;
- presiunea de ieşire;
- debitul de gaz.
După montarea echipamentelor şi înainte de punerea în funcţiune a staţiilor
de sector se fac următoarele încercări:
- încercări la presiune, cu aer la de două ori presiunea de regim a reţelei;
- încercări de funcţionare a fiecărui aparat, când încercările se fac cu gaz
la sarcina minimă de funcţionare a aparatelor;

9.1.5 Tehnologia de realizare a branşamentelor

Când un consumator de gaze la presiune joasă este alimentat dintr-o reţea

sau conductă de presiune redusă, atunci, în locul robinetului, branşamentul va
cuprinde unul sau mai multe regulatoare de casă pentru reducerea presiunii.
Consumatorii care au un consum instalat de cel puţin 400 m 3/h pot fi
alimentaţi direct din reţeaua de presiune medie sau redusă care alimentează
staţiile de sector.
Staţiile de reglare care deservesc consumatorii se amplasează cât mai
aproape de locul de consum maxim (de obicei centrala termică) sau de centrul
de greutate al consumului (în industrii cu mari cuptoare metalurgice, de forjă sau
tratamente termice, etc).
Un imobil sau un grup de imobile formând o singură unitate imobiliara
(acelaşi număr) va fi alimentat cu gaz numai printr-un singur branşament.
Pentru motive de siguranţă (prevenirea accidentelor şi uşurarea
intervenţiilor de supraveghere şi de control al defectelor) şi administrative nu
sunt admise derivaţii dintr-un branşament.
Legătura branşamentului la conducta de distribuţie, până la diametre de 80
mm pentru conducta branşamentului se face cu piese speciale sudate la conducta
de distribuţie.
Pentru diametre mai mari, conducta branşamentului se leagă la conducta de
distribuţie lateral printr-un robinet cu sertar montat pe un stuţ sudat la conducta
de distribuţie.
Branşamentele sunt controlate, supravegheate şi întreţinute de
întreprinderea distribuitoare şi ele trebuie să fie permanent şi în întregime
accesibile personalului acestei întreprinderi.
La executarea firidelor nu este permisă atacarea fundaţiilor sau a stâlpilor
cu rezistenţă şi nici amplasarea firidelor lângă rezervoare de combustibili.
 La contactul conductei branşamentului de peretele clădirii se va monta o
ţeavă de aerisire (răsuflătoare), depăşind cu 15 – 20 cm suprafaţa solului, care să
fie prevăzută cu capac şi orificii laterale. Probele de presiune la care se supun
branşamentele sunt identice cu cele pentru conductele de distribuţie.

9.1.6 Tehologia de realizare a instalaţiilor de utilizare a gazelor

Instalaţia interioară este partea din instalaţia de utilizare din interiorul

clădirilor, cuprinsă între robinetul de branşament şi aparatele de utilizare,
inclusiv coşul de evacuare a gazelor de ardere.
Pentru utilizarea gazelor combustibile naturale în interiorul clădirilor sunt
introduce o serie de restricţii obligatorii:
- volumul încăperii în care se monteaază instalaţii de gaze trebuie să fie
cel puţin 18 m3, iar bucătăriile, băile şi orificiile vor avea min. 7,5 m 3
pentru a se asigura aerul necesar arderii;
- Arzătoarele cu flacăra liberă în instalaţiile industriale sunt admise numai
dacă nu prezintă pericol de incendiu sau de explozie şi dacă se asigură
cantitatea minimă de aer necesară arderii;
- În instalaţii de utilizare industrială se folosesc numai aparate racordate la
coş, excepţie fac bucătăriile, laboratoarele şi oficiile din instituţii unde
se admit aparate cu flacără liberă;
- Încăperile sunt prevăzute cu ferestre exterioare cu o suprafaţă de 0,05 m 2
pentru fiecare m3 de volum al încăperii.

9.1.7 Tehnologia de realizare a instalaţiilor interioare de utilizare

neindustrială a gazelor naturale

În aceste instalaţii se utilizează gaze naturale la presiune intermediară sau

joasă.
Instalaţia interioară de utilizare menajeră a gazelor dintr-o clădire de locuit
se compune din:
- coloana de alimentare a instalaţiei interioare şi a contoarelor de gaze;
- reţeaua interioară de distribuţie a gazelor;
- arzătoare şi aparate de utilizare;
- aparate de măsurare, siguranţă şi control;
Pentru aceste instalaţii se folosesc ţevi din oţel fără sudură laminate la cald,
ţevi sudate longitudinal şi ţevi trase la rece.
Pentru îmbinări filetate se vor folosi fitinguri din fontă maleabilă;
Pentru îmbinări demontabile se vor folosi flanşe cu garniture de clingherit.
 Fig. 9.1 Schema de principiu pentru instalaţia interioară

În figura 9.1 este prezentată schema de principiu pentru instalaţia interioară,

conectată la branşament.
Coloana de alimentare (1) alimentată cu gazul la presiune joasă din postul de
reglare (2) prin conducta exterioară (3) pe care se montează robinetul de
incendiu (4). La coloana (1) se montează reţeaua instalaţiei interioare.
Între coloana (1) şi reţeaua de alimentare se montează contorul (5) pentru
măsurarea şi înregistrarea debitului de gaze prevăzut cu robinetul de contor (6).
Din contorul (5) gazul trece prin conducta de distribuţie (7) şi prin conductele
de derivaţie (8) la aparatele de utilizare cu flacără liberă (9) sau aparatele (10)
racordate la coşul de fum (11).
Fiecare aparat este prevăzut cu două robinete montate pe conducta de record
(8) şi anume, un robinet de siguranţă (12) şi celălalt de manevră (13).
În instalaţiile interioare de gaze se folosesc robinete cu cap prevăzute cu filet
interior pentru record.
Traseele conductelor instalaţiilor interioare de gaze urmăresc pe cât posibil,
stîlpii şi grinzile, la alegerea acestor trasee, condiţiile de siguranţă au prioritate
faţă de cele estetice.

9.1.8 Montarea coloanei de alimentare a instalaţiei interioare

Coloana de alimentare, a unui imobil, începe de la ieşirea din firidă şi se

termină la intrările contoarelor de apartament sau de deservire comună.
La unităţi imobiliare cuprinzînd mai multe clădiri, coloanele de alimentare
încep de la staţia de reglare şi se termină cu robinetele de intrare în fiecare
clădire.
 Coloana de alimentare a instalaţiei interioare se execută aparent utilizînd ţevi
din oţel negre.
Acestea se îmbină fie prin fitinguri, fie prin sudură în cazul în care
conductelor având dimensiuni mai mari de ¾”.
În cazul unei coloane care alimentează mai multe clădiri ale aceluiaşi
consumator, la fiecare clădire, coloana iese din pământ în exterior, pentru a
împiedica infiltrarea gazelor în clădire.

Intrarea conductei direct din pământ în subsolul clădirii nu este permisă. În

cazuri deosebite când nu se poate evita aceasta din cauza dificultăţilor de
montare (în special la conductele cu diametru mare) se poate racorda conducta
direct în subsol prin intermediul unui cămin de vane cu răsuflatoare spre
exterior.

Când de la staţia de reglare pleacă mai multe coloane, pe fiecare dintre ele,
după ieşirea din staţie, se va monta un robinet de închidere.

Când ramificaţiile de la coloană spre clădiri sunt scurte (sub 15 - 20m) atunci,
pe aceste ramificaţii se montează un robinet de închidere în clădire, iar când
aceste ramificaţii sunt lungi, este recomandabil să se monteze un robinet de
închidere şi la legătura ramificaţiei cu coloana.

Se interzice trecerea coloanei de alimentare prin:

- apartamente sau încăperi – umede;

- fără ventilaţie;

- cu temperatură mai mare de 30 oC;

- cu degajări de vapori corozivi;

- pentru depozitarea combustibililor;

După ieşirea din firida branşamentului şi înainte de principala ramificaţie,

pe coloană se va monta un robinet de incendiu.

9.1.9 Montarea aparatelor de măsurare şi înregistrare a debitului de

gaz.

Cantităţile de gaz consumate în clădirile civile sau industriale se

măsoară cu ajutorul contoarelor.

După modul de înregistrare acestea pot fi:

- volumetrice – cu înregistrare directă, la care măsurarea are loc prin

umplerea şi golirea succesivă a unor compartimente cu volum
determinat.
- diferenţiale - cu înregistrare indirectă, determinându-se diferenţele de
presiune între cele două secţiuni din amonte şi avalul unei diafragme de
diametru cunoscut şi calculîndu-se apoi debitul de gaz în funcţie de
diferenţele de presiune măsurate.

Contorul de gaze volumetrice se montează pe o plăcuţă din fontă (2) cu

dimensiuni standardizate care asigură etanşenitatea îmbinării şi îl
protejează de eforturi (fig.8.2).

La intrarea gazului în contor se montează un robinet cu cep (3) numit

robinet de contor.

Înălţimea de montare (1,5 - 2m de la pardoseală) trebuie să asigure

citirea indicatorului şi protejarea contorului în timpul exploatării.

Dacă între robinetul de incendiu prevăzut obligatoriu la intrarea

conductei de gaz în clădire şi cel pentru contor, distanţa este mai mică
de 5 m, robinetul de incendiu ţine loc şi de robinet de contor.

Fig 9.2 Montare contor

9.1.10 Montarea reţelei interioare de distribuţie

Traseele conductelor trebuie să fie rectilinii, conductele fiind montate

în spaţii bine ventilate.
 Robinetele de închidere se curăţă şi se şlefuiesc înainte de montarea
în instalaţie.

Fixarea ţevilor pe pereţi se face cu brăţări metalice, dispuse de

preferinţă la schimbările de direcţie sau lângă robinetul de manevră.

Distanţa maximă între două brăţări este de 2 m.

Pe traseele comune conductele de gaze se aşează deasupra celor de

alimentare cu apă.

La montare pe fiecare ţeavă care traversează un planşeu sau un perete

se petrece o conductă protectoare din oţel sau PVC având diametrul
interior mai mare cu 5 - 10mm decât diametrul exterior al ţevii protejate.

Acolo unde este cazul, la ocolirea grinzilor (figura 8.3), se montează

dopuri pentru descărcarea condensului înmagazinat în timpul funcţiunii.

Fig 9.3 Ocolirea grinzilor cu reteaua de conducte

9.1.11 Montarea arzătoarelor şi a aparatelor de utilizare

Arzătoarele sunt dispozitive care servesc la realizarea amestecului aer-gaz

şi la introducerea lui în spaţiul de ardere numit focar, pentru o ardere completă şi
în deplină siguranţă.

Aparatele de utilizare şi arzătoarele trebuie să fie omologate.

Fiecare aparat de utilizare este prevăzut cu două robinete de închidere, unul

de manevră şi altul de siguranţă, aşezate la distanţă convenabilă pentru a fi
manevrate.
 Dacă aparatul de consum este racordat rigid la reţea şi are robinet propriu
de manevră, se poate instala pe o conductă numai un robinet de siguranţă.

În general, arzătoarele şi aparatele de consum se racordează rigid la reţea,

excepţie fac aparatele cu flacără liberă la care sunt premise legături cu furtun de
cauciuc de tip standardizat de maximum 1,1 m lungime.

După montarea arzătoarelor se face proba funcţionării lor.

Flacăra arzătorului trebuie să aibă culoarea albastră.

În cazul în care culoarea flăcării este galbenă, luminoasă, arderea nu se face

complet şi trebuie reglată fie cantitatea de aer primar, fie orificiul de ieşire
pentru gazul combustibil.

9.1.12 Probarea şi recepţia instalaţiilor interioare de gaze naturale

combustibile.

Punerea în funcţiune şi exploatarea oricărei instalaţii de distribuţie şi

utilizare a gazelor se face numai după probare şi recepţie.

Presiunea la care se supune instalaţia în timpul probării şi durata probei

depind de regimul de presiune la care va funcţiona instalaţia respectivă.

Instalaţia de joasă presiune se verifică în urmatoarele etape:

A - Proba de casă (încercarea preliminară) care se face cu aer comprimat

la p = 1bar.

Se probează întreaga reţea de conducte, fără armăturile punctelor de

utilizare, unde se montează provizoriu dopuri.

Îmbinările conductelor se verifică cu apă şi săpun.

Nu se admit pierderi de presiuni.

B - Încercarea de rezistenţă a conductelor care se execută, de asemenea,

fără armături la p= 1 bar.

Proba se execută cu aer comprimat introdus în reţeaua de conducte cu

ajutorul unor pompe manuale.

Capetele conductelor se acoperă cu dopuri metalice filetate în

punctele de racordare a robinetelor aparatelor de utilizare.

Încercarea se consideră începută după minim 30 minute, necesare

pentru a egaliza temperaturile aerului comprimat din conducte şi a aerului
din mediul înconjurător.
 În timpul probei trebuie ca presiunea să rămână constantă în reţeaua de
conducte.

C - Încercarea de etanşeitate, în cursul căreia se probează instalaţia cu

toate robinetele de siguranţă şi manevră montate.Proba de etanşeitate se
face la presiunea de regim a instalaţiei.

După racordarea consumatorilor şi legarea instalaţiilor interioare la

reţeaua exterioară se mai face o ultimă verficare a îmbinărilor astfel:

- se verifică etanşeitatea robinetelor;

- a racordului contorului;

- a mufelor;

- a coturilor şi teurilor;

- a racordurilor cu o emulsie de apă şi săpun.

Instalaţiile se pun în funcţiune numai după ce s-a evacuat tot aerul din
conducte, lăsându-se să treacă prin ele o cantitate de gaz de 2-3 ori mai mare
decât volumul conductelor.

Presiunea la arzătoare în regim de funcţionare se verifică cu toate

arzătoarele în funcţiune la consum maxim.

9.2 Conducte de gaz din polietilenă de înaltă densitate

Siguranţa în funcţionare a acestor conducte le face utilizabile şi la construcţia

reţelelor de distribuţie a gazului metan.
Transportul, distribuirea, depozitarea şi folosirea gazului natural (cu densitate nu
mai mare de 0,8) prin astfel de conducte, au fost omologate după experienţe
laborioase şi de lungă durată, realizate în ultimii 25 de ani în toată Europa.
Astfel de reţele prezintă unele avantaje:
- realizare uşoară;
- uşurinţă în utilizare
- sigaranţa în funcţionare pe termen lung;
- întreţinere uşoară;
Aceste avantaje au determinat marile societăţi de distribuţie a gazului să opteze
pentru alegerea acestui material.
O tubulatură special realizată pentru folosirea în sectorul distribuţiei gazului
metan este tubulatura de PEHD tip 316 produsă de firma VALROM. Aceste
tuburi sunt identificate după marcarea tip UNI 4437.
Folosirea tuburilor menţionate mai sus este prezentată în tabelul 9.1.

Tabelul 9.1
Tipul conductei Presiunea de lucru [bar] Diam. maxim
(clasa) Min Max admis
4a 1,5 4 160
5a 0,5 1,5 315
6a 0,04 0,5 630
7a - 0,04 630

Schema de amplasare a conductelor este cea din figura 9.4.

Adâncimile de împământare sunt indicate în tabelul 9.2.

Tabelul 9.2
Adâncime minimă de împământare
Clasa conductei
Tip de teren 4a 5a 6a 7a
Normal 0,9 0,9 0,6 0,6
De tara 0,5 0,5 0,5 0,5
Gropi 0,5 0,5 0,5 0,5
Pietros 0,4 0,4 0,4 0,4

Fig. 9.4 Schema de amplasare a conductelor

Adâncimi inferioare ale valorilor indicate cer o protecţie suplimentară.

La amplasarea conductelor de gaz metan în apropierea clădirilor, trebuie

respectate anumite distanţe faţă de acestea (tab. 9.3).

Tabelul 9.3
Conducte Categoria de amplasare (pozare)
clasa
A B C D
Distanţa L [m]
 4a 3,0 2,0 2,0 1,0
5a 3,0 2,0 2,0 1,0
6a 1,5 1,0 1,0 0,8
7a 0,8 0,8 0,8 0,5

A – teren cu strat superficial impermeabil (asfalt, plăci de piatră, ciment etc.);

B – teren fără manta superficială impermeabilă cu lăţime ≥ 2m deasupra
conductei;
C – teren de tip A cu „aditivare” pentru creşterea permeabilităţii şi prezenţa
aerisirilor;
D – prefabricate speciale de protecţie pentru aerisiri.

În cazul în care conductele de gaz metan sunt aplasate în apropierea unor linii
ale altor servicii, distanţele faţă de acestea sunt prezentate în tabelul 9.4.

Tabelul 9.4
Conducte Paralelism [m] Traversare [m]
clasa
4a 1,0 ≥ 0,5
5a 0,8 ≥ 0,5
6a 0,5 ≥ 0,5
7a 0,2 ≥ 0,5

Este de menţionat faptul că sau făcut diferite calcule de către firmele care
montează astfel de conducte, pentru a compara costurile de amplasare în cazul
conductelor din PEHD şi ale celor din oţel îmbrăcat. S-au luat în considerare
următorii factori care înfluenţează costurile:
- costul tubului;
- uşurinţa/dificultatea transportului;
- desfăşurarea tuburilor în poziţia pentru asamblare;
- piesele speciale necesare;
- costurile sudurii;
- situaţiile neprevăzute;
- protecţia catodocă.

Au fost avute în vedere diametre ale tuburilor între 100 şi 400 mm. În toate
cazurile, costurile de realizare a instalaţiilor din PEHD s-au situat la aproximativ
2/3 din costurile instalaţiilor din oţel.