Miezul iernii

de Vasile Alecsandri
                        În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!
                        Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit,
                        Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare
                        Pare-un lan de diamanturi ce scârţâie sub picioare.
 
                        Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios
                        Ca înaltele coloane unui templu maiestos,
                        Şi pe ele se aşează bolta cerului senină,
                        Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină.
 
                        O! tablou măreţ, fantastic!… Mii de stele argintii
                        În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii.
                        Munţii sunt a lui altare, codrii – organe sonoare
                        Unde crivătul pătrunde, scotând note-ngrozitoare.
 
                        Totul e în neclintire, fără viaţă, fără glas;
                        Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă – nici un pas;
                        Dar ce văd?… în raza lunii o fantasmă se arată…
                        E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată!
 
Prinţ şi cerşetor de Mark Twain (rezumat)

Într-o zi de toamnă, la jumătatea veacului al XVI-lea,  se nasc doi copii: un copil sărman, pe care nu-l dorea nimeni,
într-o familie săracă cu numele de Canty, Tom Canty ; şi un copil englez, într-o famile bogată, familia regală, cu
numele de Tudor. Pe Tudor îl dorea, de fapt, toată Anglia. Tudor era prinţul moştenitor al tronului tatălui său, regele.
Tom Canty era un copil îmbrăcat în zdrenţe, ce ducea o viaţă mizerabilă, alături de familia sa numeroasă. Tom
locuia în apropierea Podului Londrei, într-un cartier sărac, murdar, plin de beţivi, hoţi şi cerşetori. Casa lui se afla la
capătul unei mici fundături, murdare, numită Curtea Gunoaielor, lângă Pudding Lane. Era o casă mică, dărăpănată,
dar locuită de multe familii mizere. Tom trăia alături de mama şi bunica sa, de tatăl său John şi de surorile sale
gemene, Beth şi Nan. Mama sa, ducea o viaţă grea, nefericită, de cerşetoare, alături de copiii ei, pe când tatăl şi
bunica erau doi bătăuşi şi beţivani, ce-i îndemnau pe copii să cerşească. În acea casă mai locuia şi un preot Andrew,
cu inima mare, care îl învăţa pe Tom să citească şi să scrie, îi spunea tot felul de poveşti, despre prinţi şi eroi. Astfel
că, Tom îşi dorea din ce în ce mai mult să devină prinţ, să vorbească frumos, cu cuvinte alese şi să scape de mizeria
în care trăia.

Cu toate neajunsurile şi bătăile pe care le primea, viaţa lui Tom părea destul de fericită. Însă dorinţa lui de a deveni
prinţ, era tot mai mare. Într-o zi, Tom pleacă de acasă, şi , ajunge din întâmplare la palatul regelui. Se apropie foarte
mult de gardul ce înconjura palatul, îl vede pe prinţ, însă o gardă personală a prinţului îl smuceşte şi îl aruncă în
mulţime. Văzând acestea, prinţul porunceşte să i se deschidă porţile, să poată intra Tom, „micul prinţ al sărăciei“.

Tom, băiatul sărac, şi Tudor, prinţul moştenitor, erau doi copii ce semănau izbitor. Prinţul l-a chemat pe Tom în
Palat, i-a dat un prânz îmbelşugat şi au discutat despre vieţile lor. După un lung dialog, Tudor a vrut să facă schimb
de haine cu Tom, astfel încât au făcut schimb de locuri. Tom a devenit prinţ, iar Tudor cerşetor. Tom a rămas la
curtea regală, iar Tudor a plecat într-o lume necunoscută din Curtea  Gunoaielor.
Astfel a început o viaţă necunoscută pentru fiecare din cei doi. Prinţul şi-a păstrat felul său impunător de a fi, dădea
porunci, iar lumea râdea de el, îl batjocorea, iar unii chiar îl luau la bătaie. A fost găsit şi de tatăl lui Tom, care l-a
dus acasă, şi fiind beat l-a bătut. În acest timp, Tom era la palatul regelui, slujit de o mulţime de oameni, iar el nu
ştia cum trebuie să se comporte. Chiar dacă a trecut prin multe momente de nesiguranţă, a reuşit de fiecare dată să
ducă la bun sfârşit fiecare situaţie în rolul de prinţ.

Regele s-a îmbolnăvit, iar prinţul trebuia să-i ia locul. Însă Tom nu era adevăratul prinţ, iar Tudor  trebuia  încoronat
drept rege. Sufletul lui Tom era chinuit de o mare nelinişte şi îşi dorea, uneori, să se întoarcă la familia sa şi chiar la
bătăile primite de la tatăl său. Tom s-a mai obişnuit cu regalitatea palatului, dar Tudor nu se putea debarasa de
atitudinea de prinţ.
Adevăratul prinţ, rătăcit printre haimanale, a avut norocul să-l găsească pe Miles Hendon, singura persoană care i-a
luat apărarea. Miles era o persoană renegată de fratele său Hughes, care i-a luat dreptul la moştenire.
La palat, regele a murit, iar prinţul moştenitor trebuia să-i ia locul, şi totodată, obligaţiile faţă de popor. În cinstea
regelui se făceau pregătirile şi festivităţile pentru petrecerea oficială. La petrecere au fost prezente foarte multe
personalităţi regale, amirali, curteni şi multă altă lume, printre care şi unchiul lui Tudor, Contele Hertford.
În acest timp, adevăratul prinţ şi salvatorul său, Miles Hendon au plecat către Podul Londrei, unde locuia Miles.
Fiecare şi-a spus povestea lui. Miles nu l-a crezut pe Tudor, că ar fi prinţ, însă a hotărât să se comporte cu el ca şi
cum ar fi fost prinţ. I-a dat de mâncare, a avut grijă să se odihnească, i-a cumpărat un costum de haine...l-a îndrăgit.
Din păcate, aşa zisul tată îl căuta, l-a găsit şi l-a răpit. Miles a aflat cine a luat copilul şi a plecat în căutarea sa. Tom
era la palat, festivitatea oficială de încoronare nu s-a făcut.
Prinţul a ajuns printre orice haimanale, prietenii tatălui său. A fost obligat să cerşească, să fure şi a fost supus la tot
felul de chinuri pentru un copil de vârsta lui. A reuşit totuşi să fugă, până când a găsit o fermă unde a rămas peste
noapte. Micul prinţ a plecat şi de la fermă şi a găsit o casă în pădure, casa unui pustnic, care părea ospitalier, dar a
vrut să-l omoare. Din nou Miles a plecat în căutarea lui. Între timp vagabonzii l-au răpit pe prinţ ducându-l în tribul
lor. Aici, el era păzit de un hoţ, Hugo. După multe suferinţe şi înjosiri suferite de prinţ, a apărut  Miles Hendon.
Prinţul şi Hendon au ajuns în închisoare, datorită unei înscenări de furt, înscenare făcută de Hugo. Hendon l-a
şantajat pe paznicul celulei şi astfel le-a dat drumul să plece. Cei doi s-au îndreptat spre casa lui Hendon. Odată
ajunşi acolo, fratele lui Hendon, Hughess nu l-a recunoscut drept frate şi i-a aruncat în închisoare. Acolo Hendon a
fost biciuit şi apoi au fost eliberaţi cu condiţia să nu mai vină niciodată în Hendon Hall. Hendon şi Tudor au plecat
către Londra. Acolo, Tom a progresat învăţând obiceiurile regale ale palatului.
A doua zi era ziua încoronării, iar Tom a fost trezit cu muzica, şi-a dat seama că era ziua cea mare. Tudor şi Miles s-
au întors la Londra, unde Tudor a dovedit că el este adevăratul prinţ şi, mai nou, regele Angliei.
Regele a făcut dreptate în Anglia. Cei care l-au ajutat au fost răsplătiţi, iar hoţii au fost pedepsiţi. Lui Hendon i s-au
acordat drepturile de moştenitor şi l-a răsplătit deoarece a fost singurul său prieten în toată aventura trăită.
Miles Hendon şi Tom Canty  au rămas preferaţii regelui şi întotdeauna au avut un loc de onoare în inima Regelui.
 PUIUL

De Alexandru Bratescu Voinesti

O prepeliță întoarsă din țările calde are șapte puișori, pe care îi îngrijește cu multă
dragoste cum doar o mama știe. Puiul cel mare este cam neascultător, fiind chiar
prins de un băiat. Spre norocul lui a fost eliberat. Cu timpul, mama - prepelita își
învăța puii să zboare. Un vânător pune viață puilor în primejdie, dar prepelita
reușește să îndepărteze pericolul. Puiul cel Mare reușește până la urmă să se
rănească la aripa. Rana este destul de grava, iar mama cu sufletul plin de durere își
dă seama că este pierdut. Vremea se răcește tot mai mult, iar puiul suferă din cauza
rănii. Dacă ar mai sta ar muri cu toții de frig, asa ca se hotărăște să plece cu puii
sănătoși. La marginea lăstarului puiul moare.