Sunteți pe pagina 1din 2

Scriitorul Dan Lungu anunţă lansarea Asociaţiei pentru

Ospitalitate Culturală (AOC).


Un articol de Liliana Matei|12 mai 2020

AOC este o asociație neguvernamentală înființată din dorința de a cultiva „Ospitalitatea


culturală” într-un sens larg, aceasta va propune tuturor actorilor din domeniul culturii o serie de
programe și proiecte de profil. Prin intermediul lor, echipa asociației dorește să susțină creația, să
stimuleze performanța, să încurajeze antreprenoriatul în domeniul culturii, să sprijine tinerii
talentați și să acorde asistență seniorilor culturii aflați în dificultate, atât la nivel local și regional, cât
și național.

„Ospitalitatea culturală”, conceptul AOC


Conceptul ales de membrii fondatori este cel de „Ospitalitate culturală” întrucât acesta
reprezintă mecanismul secret de dezvoltare a orașelor culturale, de cultivare a performanței și
sporire a creativității, de revitalizare a zonelor inerte și de articulare a tradiției cu experimentul.
Totodată, ospitalitatea se declină în valori pe care asociația le promovează și susține, precum
toleranță, solidaritate, pluralism, libertate de expresie și de creație, egalitate de șanse, transparență și
demnitate.
„Moldovenii sunt faimoși pentru ospitalitate, iar Iașul este capitala Moldovei și capitala
culturală a țării. Este un pas firesc să legăm lucrurile între ele și să ne propunem ca proiect
Ospitalitatea culturală, într-un sens larg. Iașul, în viziunea mea, este: un oraș primitor, un oraș
deschis deopotrivă către creație, industrii creative și consum cultural. Un oraș ospitalier, în care
artiștii, aflați la început de carieră sau consacrați, de aici sau de aiurea, stabiliți pe termen lung sau
aflați doar în trecere, amatori sau profesioniști, se simt bine. La fel și antreprenorii culturali,
creativii din toate ariile, profesorii din zona vocațională, consumatorii de literatură și artă, iubitorii
de frumos. Ne dorim ca prin proiectele noastre să reușim să construim un mediul cultural
confortabil pentru toată lumea”, a menționat scriitorul Dan Lungu, co-fondator AOC.

Prăvălia colecționarului, sursă de autofinanțare


Printre programele și proiectele propuse de echipa asociației, care urmează să fie lansate în
perioada următoare, se numără un program de rezidențe pentru scriitori, traducători și artiști, un
altul pentru acordarea burselor de creație literară și artistică și un program dedicat sprijinului
financiar pentru debut editorial. Întrucât membrii asociației își propun ca aceasta să se
autofinanțeze, odată cu lansarea site-ului www.apoc.ro, în cursul lunii iunie, urmează să fie lansat și
un magazin online destinat colecționarilor de pretutindeni, numit Prăvălia colecționarului.
„Sunt vremuri de criză, iar pentru cultură se anunță timpuri sumbre pe termen lung. Am
încercat să gândesc un mecanism de reinventare a solidarității de breaslă și de autofinanțare a
proiectelor de creație și de asistență socială a creatorilor. Așa am ajuns la ideea acestei prăvălii care
va funcționa ca un magazin online în toată regula. Strângem obiecte cu valoare de colecție, în
primul rând de la scriitori și artiști, dar nu numai, ci de la oricine vrea să contribuie, pe care le
punem la vânzare pe site, pentru colecționari și pentru iubitorii de cultură. Fondurile obținute intră
în finanțarea proiectelor culturale și în programe de asistență pentru seniorii din zona culturii care se
află în dificultate. Am trimis deja, în cursul ultimelor zile, o scrisoare deschisă prietenilor mei din
domeniul cultural. Ecoul a fost senzațional, ceea ce înseamnă că atinge o zonă sensibilă. Le
mulțumesc tuturor celor care au donat deja pentru implicare! Sunt sigur că se vor alătura mulți
alții”, a precizat Dan Lungu.
Până la momentul actual, au contribuit la dezvoltarea acestui proiect scriitorii: Gabriela
Adameșteanu, Ștefan Agopian, Radu Andriescu, Liviu Antonesei, Vasile Baghiu, Ana Blandiana,
Magda Cârneci, Ruxandra Cesereanu, Mariana Codruț, Nicoleta Dabija, Carmen Firan, Șerban
Foarță, Filip Florian, Matei Florian, Radu Pavel Gheo, Viorel Ilișoi, Monica Joița, Claudiu
Komartin, Florin Lăzărescu, Cosmin Perța, Cezar Paul-Bădescu, Ana Maria Sandu, Robert Șerban,
Lucian Dan Teodorovici, Radu Vancu, Matei Vișniec, Elena Vlădăreanu; artiștii vizuali Felix
Aftene, Matei Bejenaru, IRLO, Dan Perjovschi și Cristian Sida, caricaturistul Costel Pătrășcan și nu
în ultimul rând colecționarii de artă Veronica Kirchner și George Lecca.
Pe lista obiectelor cu valoare de colecție care intră pe rafturile virtuale ale Prăvăliei
colecționarului se înscriu obiecte ca: afișe, cărți cu valoare bibliofilă (ediții princeps sau volume cu
dedicație), cărți poștale, cărți de vizită, desene, diplome, documente, ex-librisuri, fotografii artistice
sau documentare, insigne și medalii, invitații, scrisori, pagini de manuscris, schițe, tablouri și
obiecte de artă sau obiecte personale legate de activitatea de creație.
Pe Facebook, activitatea asociației poate fi urmărită aici. Aflați cum puteți contribui din
„Scrisoarea pentru prieteni”, adresată de scriitorul Dan Lungu tuturor celor care doresc să sprijine
inițiativa și să devină parte din proiect. Scrisoare pentru prieteni – Dan Lungu
Mai multe detalii, în curând, pe site-ul www.apoc.ro.