Sunteți pe pagina 1din 15

ANALIZA URBANISTICA A ORASULUI

GALATI DIN ROMANIA

Balica Raul Cosmin


Administratie Publica
Grupa 9011
CUPRINS

Repere fundamentale..................................................................... pag. 3

Toponime si scurt istoric............................................................... pag. 3

Evolutia teritoriala si demografica................................................ pag. 5

Zonarea functionala....................................................................... pag. 6

2
Galaţi
1. Repere fundamentale

Oraşul Galaţi, cel mai mare oraş al judeţului Galaţi, este încadrat ca unitate administrativ –
teritorială la rangul de municipiu reşedinţă de judeţ.
Municipiul Galaţi este situat în zona estică a României, în extremitatea sudică a platoului
Moldovei, la 45°27' latitudine nordică şi 28°02' longitudine estică, aflându-se la intersecţia a trei
provincii istorice Româneşti : Moldova, Ţara Românească şi Dobrogea. Situat pe malul stâng al
Dunării, ocupă o suprafaţă de 246,4 km2, la confluenţa cu Dunărea a râurilor Siret (la vest) şi Prut
(la est), lângă Lacul Brateş, la circa 80 de kilometri de Marea Neagră şi la 230 km de capitala
ţării, Bucureşti. Oraşul se întinde pe trei terase: Valea oraşului, cu altitudine între 5 - 7 m şi altele
două, trasate aproape în formă de evantai; prima cu o altitudine între 20 - 25 m (nucleul oraşului
medieval, actualmente centrul oraşului) şi a doua cu altitudini care depăşesc 40 m (oraşul
modern).
Conform ultimelor estimări oficiale ale Institutului Naţional de Statistică, populaţtia oraşului
era, la data de 1 ianuarie 2010, de 290.467 de locuitori - sex masculin 140.297 (48,3%), sex
feminin 150.170 (51,7%) - fiind al 7-lea oraş din ţară după numărul de locuitori. Este unul dintre
cele mai mari centre economice din România, respectiv Moldova. La recensământul din 2002
municipiul Galaţi număra 298.861 locuitori, dintre care 295.924 români (99%), 1.483 ţigani
(0,49%), 115 evrei (0.03%), 290 ruşi (0,09%), 247 greci (0,08%), 205 maghiari (0,06%), 114
germani (0,03%), 571 armeni ş.a.m.d. Sub aspect confesional populaţa oraşului este alcătuită din
293.308 ortodocşi (98,14%), 1.733 romano-catolici (0,57%), etc.

2. Tomonime si scurt istoric

Oraşul Galaţi s-a dezvoltat dintr-o străveche aşezare dacică existentă în secolele VI-V î.H la
vadul Dunării care, în perioada celor două războaie purtate împotriva dacilor (101-102 si 105-
106) cunoaşte influenţa civilizaţiei romane, devenind dependentă, probabil, de castrul roman
învecinat de la Barboşi. Noua aşezare daco-romană formată în vadul Dunării, localizată în sec. III
undeva la sud de locul actualei Biserici Precista, a fost, în timp, nimicită de apele fluviului care
bat malul stâng.

3
Situarea Galaţilor la răscrucea a două mari drumuri internaţionale, legând lumea nordică de
cea sudică bizantină, dar şi apusul Europei de răsăriteana Tartarie, a favorizat aşezarea rurală
închegată în secolul XIII. Modesta activitate de atunci se va amplifica în secolul următor
făcându-se trecerea spre târg (oraş). Prima menționare documentară a oraşului Galaţi (pe atunci
târg) datează din 1445 (într-un act semnat de domnitorul Ștefan al II-lea). Galațiul a crescut în
importanță după ce turcii au cucerit cetățile Chilia și Cetatea Albă, în iulie-august 1484, orașul
ramânând singurul port al Moldovei cu rol important în comerțul intern, dar și în cel polono-
turc.
Galaţi este un toponimic vechi, iar părerile privind originea lui sunt împărţite.
Se disting trei teorii ce susţin idea originii fie galică, fie romană, fie slavă.
Prima teorie acceptată de istorici ca Grigore Tocilescu, G. Weigand şi Georg Kisch înclină spre
originea celtică (gali), care au locuit în ultimele secole înainte de Hristos în aceste regiuni şi care
ar fi zidit aici o cetate al cărui nume continuă să-l poarte până astăzi.
A doua teorie, sprijinită de Vasile Pârvan şi Carl Petsch, se bazează pe fosta provincie romană
Galatia din Asia Mică, de unde misionarii creştini au venit în partile fostei provincii Dacia
romană, pentru a-i creştiniza pe locuitorii de aici. Astfel, în 313, Constantin cel Mare a înfiinţat
un vicariat condus de vicarul Cocceus Galatus, organizând şi o colonie numită Galati. Faptul este
confirmat de o piatră de mormânt a unui cetăţean roman din Histria datând din anul 157 d.Hr.
Originea slavă este susţinută de Iorgu Iordan şi Nicolae Drăganu, care pun toponimicul în
legătură cu termenul slav meridional „galu”, tradus prin „negru” sau prin „galac” ce inseamna
„pir” . Descoperirea în 1938 a tezaurului de la Barboşi, format din 3700 de monede de argint, ce
au inscripţionate denumirea de Gallati si Kallatiasy în limba greacă înclină balanţa spre cea de a
doua teorie.
Monumente istorice importante pentru evoluţia teritorială şi demografică a oraşului Galaţi
sunt:
- Biserica fortificată “Precista” – monumental este cea mai veche construcţie din Galaţi şi a fost
sfinţit ca lăcaş de cult în 1647. Un element specific fortificaţiei este podul prevazut cu 28 de
metereze.
- Biserica Mavramol – este singura ctitorie domnească din Galaţi menţionată pentru prima dată în
documentele de la 1685. Aici au funcţionat primele şcoli din Galaţi.
- Palatul Administrativ – edificiu impunător, inaugurat la 27 aprilie 1906, astăzi sediu al
Prefecturii judeţului Galaţi, Palatul Administrativ a fost construit în perioada anilor 1904 -1905
după planurile arhitectului Ion Mincu, fondatorul şcolii naţionale a arhitecturii româneşti.

4
- Palatul Navigaţiei – datează din ultimul deceniu al secolului XIX, începutul secolului XX, fiind
proiectat de arhitectul Petre Antonescu.
- Castrul Roman de la Tirighina – Barboşi – Săpăturile efectuate în castellum roman de la
Bărboşi (la nord de Dunăre, lângă Galaţi, aproape de vărsarea Siretului), din anii 1959—1962, au
dovedit în condiţii stratigrafice perfect de clare, că pe înălţimea Tirighina se găsea la început o
cetăţuie dacică, întărită cu un val de pământ. Ceramica dacică şi cea de import, ca şi o monedă de
argint histriană, permit ca începuturile cetăţuii dacice să fie fixate în secolul I î.e.n. (cel mult
sfârşitul secolului II î.e.n.). Cetăţuia dacică de la Bărboşi a sfârşit apoi în urma unui puternic
incendiu, a cărui urme sunt destul de evidente. Monedele romane aflate în acest nivel dacic sunt
din vremea lui Augustus şi continuă apoi seria neîntreruptă până în anii domniei împăratului
Nero (54—68 e.n.). N-ar fi exclus deci ca sfârşitul acestei cetăţui să fie pus în legătură cu
acţiunea guvernatorului Moesiei Tib. Plautius Silvanus Aelianus în regiunea de la nord de
Dunăre, a cărui rezultat a fost mutarea forţată a celor 100.000 de transdanubieni la sud de Dunăre
şi care a avut loc prin anii 62—66 e.n. În legătură cu problema vechimii stăpânirii romane la nord
de Dunăre, în partea de sud a Moldovei, se pune întrebarea dacă acest castellum de la Bărboşi,
datează dintr-o perioadă mai veche decât anii 101 —102, primul război dacic (eventual 105—
106 cel de al doilea război dacic), sau numai începând cu aceşti ani.

3. Evoluţia teritorială şi demografică


Evoluţia teritorială, desfăşurată în funcţie de cauzele generale şi particulare ale dezvoltării
acestui oraş, poartă în bună parte, amprenta microreliefului, ea fiind determinată de numărul de
locuitori şi de dezvoltarea funcţiilor economice - în raport cu condiţiile politice.
În anul 1966 în Galaţi erau 151.412 locuitori, pentru ca în anul 1970 numărul acestora să
ajungă la 179.170. Galaţiul şi-a sporit populaţia în medie cu 5000 de locuitori anual, sporul
migratoriu depăşind în unii ani cu 30%. La 1 iulie 2003, populaţia judeţului îngloba 622.936 de
locuitori, ceea ce reprezintă 2,8% din totalul populaţiei României (al nouălea judeţ al ţării), din
care 309.018 barbati si 313.918 femei, 355251 locuind in mediul urban si 267.685 in mediul
rural. Capitala judeţului, municipiul Galaţi era al cincilea mare oraş din România cu o populaţie
de 300.211 locuitori, cel mai mare port al Dunării maritime.

5
Evoluţia demografică – judeţul Galaţi

Pe baza planurilor vechi, ridicate în diferite etape istorice, a documentelor istorice, a


lucrărilor geografice şi istorice publicate şi a datelor obţinute din cercetările de teren – transpuse
pe planuri in scara de 1:5000 (numai pentru Galati si Braila) – sa ajuns la reconstituirea evolutiei
teritoriale si la cartarea zonelor functionale interne actuale.
Analiza aspectelor variate pe care le imbraca evolutia teritoriala si zonele functionale probeaza ca
acestea s-au influentat reciproc.
Aparitia unor functiuni noi – transport ferovial, marea industrie – si largirea activitatilor
functionale mai vechi (transport fluvio-maritim, comert, administratie, cultura) au determinat
extinderea spatiilor cladite, suburbiilor si cartierele marginase (inclusiv foburgurile), cu mare
numar de locuitori, furnizand, oraselor propiu-zise, contingente de forta de munca ieftina. In
anumite perioade de timp au existat, prin grija administratiilor respective, numeroase terenuri
libere, foarte ieftine, apte pentru constructii industriale mai ales, situate in imediata apropiere a
porturilor (deci, Dunarea, cale avantajoasa de transport a materiilor prime importate si a
produselor exportate), garilor sau zonelor rezidentiale. Constructia unor industrii pe aceste
terenuri a dus la extinderea intravilanului si la sudura, pana la inglobare, a suburbiilor (de fapt
sate, pana nu de mult), aflate in imediata apropiere.
De-a lungul intregii lor istorii, insa, aceste orase au avut cand perioade de progres, cand perioade
de regres, datorita evenimentelor politice. Este suficient, cred, sa amintim, ca, incepanad cu
secolul al XV-lea si pana la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial ele au fost de multe ori
arse complet, asediate, pradate, ocupate de forte militare straine, bombardate, populatia decimata
de molime sau inundatii.
Incepand cu anul 1800 Galatii isi maresc intravilanul in salturi inegale. Astfel, pana in mijlocul
secolului al XIX-lea (1840), targul isi extinde zona construita mai putin de-a lungul Dunarii - la
est si la vest de nucleul initial – si mai mult pe terasa de deasupra cheiurilor, cu o usoara tendinta
spre nord si nord – vest. Atunci targul era delimitat, aproximativ, de actualele strazi (incepand de
la dunare, dinspre sud-vest): Romana, M.Eminescu, Zanelor, Traian, Primaverii, N.Balcescu
(denumita pana nu de mult si deosebit de sugestiv, Viilor Vechi), P. Tcacenco, Al. I. Cuza,
Sindicatelor, Grivitei. Dincolo de aceasta limita – „pe platou (adica pe podul terasei!) se
intindeau livezi, semanaturi si potgorii de vii” (Gh. N. Munteanu – Barlad, 1927, p.29). In
aceasta perioada, cu toate ca Galatiul era targ si port cu renume, totusi intravilanul nu era
dezvoltat pe masura posibilitatilor economice. Abia dupa anul 1839 avea sa isi extinda teritoriul
si sa-si intregeasca functiile urbane. Dupa cum vom aprecia mai departe chiar in epocile imediat
urmatoare, nu toate terenurile intravilan erau ocupate. Faptul este confirmat fie numai si de
numarul caselor existente in anul 1840 in Galati – 2473, indicand totusi o dezvoltare accentuata
in comparatie, de exemplu, cu anul 1836, cand erau numai 1430.

6
Incepe defapt, dezvoltarea determinata de portofranc („antrepo”), care s-a instituit la Galati prin
privilegiul nr.918 din 17 martie 1837, sub domnia lui Mihail Sturza, si aplicat de la 1 iunie 1837.
Unirea principatelor, modernizarea porturilor, cresterea traficului de marfuri, ca si cel de calatori,
prin infiintarea serviciilor de navigatie pe Dunare, precum si dezvoltarea industriei si a
transporturilor feroviale transforma porturile Galati si Braila in centre de puternica concentrare a
populatiei, numarul locuitorilor crescand in ritm vertiginos, concomitent cu dezvoltarea
teritoriala si functionala. Dezvoltarea cu precadere a functiei industriale materializata prin
localizarea unor mari combinate si concomitent cu functiile portuare, precum si adoptarea
planurilor de sistematizare, care au necesitat un mare volum de constrcutii, au conferit acestei
grupari urbane caracterul unui magnet permanent pentru populatie si forta de munca. In noaptea
de 24 august 1944 Galatiul a suferit distrugerea prin minarea strazilor Portului si Domneasca.
Recontructia orasului sa facut cu mare greutate si pe timp indelugat.

4. Zonarea functionala

Municipiul Galati are un totatal de 34 cartiere:

• Dimitrie • Arcaşilor • Dunărea • Micro 21


Cantemir • Traian Nord • Aurel Vlaicu • Micro 38
• Barboşi • Bariera Traian • Aviaţiei • Micro 39a
• Ţiglina 1 • Lozoveni • I.C. Frimu • Micro 39b
• Ţiglina 2 • Port • Micro 13a • Micro 39c
• Ţiglina 3 • Gară • Micro 13b • Micro 40
• Ţiglina 4 • Centru • Micro 14
• Bădălan • Mazepa 1 • Micro 19 • Fileşti
• Siderurgiştilor
Est • Mazepa 2 • Micro 20

• Siderurgiştilor
Vest

Zone functionale – suprafata intravilanului este de 5848 ha.


Bilantul teritoriului in intravilanul existent in anul 1999

7
Aspecte caracteristice ale principalelor zone funcţionale
a) Zona rezidenţială
Starea clădirilor de locuit individuale în cadrul municipiului diferă în funcţie de vechime,
materialele folosite, forma de proprietate şi zonele în care sunt amplasate. În privinţa blocurilor
de locuinţe, se poate aprecia că multe din acestea sunt în stare proastă, chiar la un nivel de
degradare periculoasă, cum ar fi o serie de blocuri din cartierul Ţiglina I, proiectate şi realizate în
1960.1961, când nu existau încă prevederi legale suficient de severe privind condiţiile specifice
pentru terenuri slabe şi zone seismice.
b) Zona pentru instituţii publice şi servicii
Dotarea cu unităţi de învăţământ (situaţie existentă la nivelul anului 2000):

8
Municipiul Galaţi dispune de două complexe de cazare a studenţilor, utilizând 869 camere şi
3.323 locuri, ceea ce reprezintă o medie de 3,8 locuri/camere. În oraş există cinci hoteluri cu un
număr de 708 locuri de cazare. Clădirile de cultură sunt constituite în principal din trei case de
cultură, şapte cinematografe, trei teatre şi instituţii muzicale şi 121 biblioteci (din care doar una
publică). De asemeni, există în municipiul Galaţi şase stadioane, cu un număr de 53.500 locuri.
În ultimii ani au fost înfiinţate o serie de unităţi financiar.bancare şi ale cultelor.
c) Zone pentru unităţi industriale
Din punct de vedere al amplasării în teritoriu, în municipiul Galaţi s-au constituit trei zone
industriale principale, care ocupă mai mult de o treime din teritoriul intraurban.
Zona industrială vest . ISPAT.SIDEX, întreprinderi de construcţii şi transport.
Zona industrială est . porturi şi o serie de unităţi economice legate de activitatea portuară.
Zona industrială nord . fabrica de mobilier naval şi unităţi economice pentru industria alimentară
şi depozite.
Unităţi industriale izolate . mai vechi sau nou înfiinţate.

9
Bibliografie

- Judetele patriei – Judetul Galati – Oancea, Dimitrie; Swizewski, Cazimir, Editura Academiei,
Bucuresti, 1979
- Judetul Galati – Monografie scolara – Ioana Oprea, Anica Nastase, 2007
- Galatii - Istorie si Contemporaneitate - Grigore Lazarovici, Dr. Stefan Stanciu, Volum editat
de catre Consiliul Local si Primaria Municipiului Galati, 2004
- Gruparea Urbana Galati – Braila; D.I.Oancea, Editura Academiei, Bucuresti, 1979
- Braila – Galati; Ionel St. Alexandru, Milica Alexandru, Editura Dunarea, 2000

10
- Dictionar Enciclopedic, vol. IV, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2001
- Website-ul Primariei Municipiului Galati, http://www.primaria.galati.ro/
- Enciclopedie Online, http://ro.wikipedia.org

Prima menționare documentară a orașului Galati (pe atunci târg) datează din 1445

În 1837, Galațiul dobândește statutul de port liber, (porto-franco), iar după războiul Crimeei din
1854 - 1856 devine, împreună cu Sulina, sediu al Comisiei Europene a Dunării.

11
După Unirea Principatelor, dezvoltarea orașului s-a accelerat. S-au înființat noi școli primare și
s-a deschis, la 26 octombrie 1864, Școala superioară de comerț "Alexandru Ioan I", iar în anul
1867 s-a înființat una dintre cele mai vechi instituții de studiu liceal din țară, Liceul "Vasile
Alecsandri". De la câteva fabrici în 1870, s-a ajuns la 41 în 1908

Se recunoștea că înflorirea orașului se datora regimului de oraș „porto-franco”, însă la 22


decembrie 1882 acest statut a fost înlăturat.

În perioada interbelică, (dar și înainte), Galațiul a fost reședința județului Covurlui, mai apoi a
Ținutului Dunării odată cu reorganizarea fascistă a lui Carol al 2-lea, după model italian. Orașul
a cunoscut o înflorire deosebită, devenind, la recensământul din 1930, din punct de vedere al
populației, aproximativ 112.000 de locuitori, al cicilea oraș al țării, fiind devansat doar de
București, Chișinău, Iași și Cernăuți

În 1952 devine reședința regiunii Galați, ca mai apoi să devină reședința actualului județ
Galați. Din 1965 cunoaște o nouă înflorire, o dată cu începutul funcționării combinatului
siderurgic, considerat pe atunci, cel mai mare din Europa de Est.

Amenajarea urbană

În prezent lângă punctul de trecere cu bacul se construiește al 3-lea port pentru ambarcațiuni
ușoare. Potrivit unui raport guvernamental întocmit în 2005, municipiul Galați se afla pe locul 2
în topul orașelor din România, în privința spațiului verde, pe cap de locuitor. Finanțată de
Consiliul Local al municipiului Galați prin alocații bugetare, amenajarea și întreținerea urbană
este rezultatul activităților Serviciul Public Administrația Domeniului Public Galați (SPADP),
Ecosal Prest SA, SC RER Ecologic Service SRL, SC Citadina 98 SA.

Parcuri și locuri de relaxare

Parcul Eminescu

Faleza
Parcul Eminescu

Amenajat în 1869, acest parc mai păstreaza câțiva arbori contemporani cu Mihai Eminescu care
poposi aici de mai multe ori mai ales în ultima parte a vieții. În parc există un mic lac artifical și
un loc amenajat unde-n trecut fanfara militară susținea recitaluri. Este renumit datorită prezenței
statuii lui Eminescu.

Faleza Dunării

Este una dintre zonele reprezentative ale Galațiului. Loc de promenadă pentru toți, unde au loc
frecvent concerte muzicale și întreceri sportive (concertele "La Elice" și Crosul Copiilor).
Reprezintă aproape singura zonă unde s-au valorificat resursele pentru agrement. Oferă un mare
potențial de relaxare și agrement prin spații verzi. Este "populată" de multe monumente din fier
vechi, originale. La malul falezei inferioare sunt multe vaporașe transformate în restaurante.

12
Grădina Publică

Este situată în apropierea Complexului Studențesc reprezită o zonă deosebit de frumoasă pentru
odihnă și recreere. Este un punct de vedere excelent asupra Lacului Brateș, a triajului și a gării
principale a Galațiului.

Parcul C.F.R.

Parcul este situat lângă calea ferată, în apropierea tunelului feroviar.Oamenii se relaxează dat
fiind că este în apropierea Azilului de Bătrâni și este capăt de linie pentru unele trasee TransUrb
Galați. Acest parc deservește și locuitorii de la nord de calea ferată.

Grădina Botanică

Este inclusă în Complexul Muzeal Științele Naturii și domină malul stâng al Dunării. Puteți
admira colecțiile de plante din zonele tropicale și subtropicale (cactuși, euforbii, palmieri,
crotoni, muscate, begonii, etc.), cochetul rozariu care cuprinde peste 200 soiuri de trandafiri,
flora și vegetația României de pe versantul sudic însorit al grădinii - peste 3000 exemplare de
speciile de arbori și arbusti, zona de stejari - peste 50 exemplare, de mesteceni și coniferele. Tot
aici se găsește o replică a unei grădini japoneze.

Rezervația și Grădina Zoologică Gârboavele

Ambele situate la ieșirea de nord a orașului. Grădina Zoologică din Pădurea Gârboavele este
inclusă în Complexul Muzeal de Științe ale Naturii. În cadrul Grădinii zoologice pot fi vãzute
diferite specii exotice. De asemenea, pasionații de echitație pot practica acest sport la Grădina
Zoologică, aici existând nu doar cai special antrenați pentru acest scop, ci și un manej excelent
amenajat și personal instruit. Tematica zoo a fost elaborată împreună cu specialiștii de la
European Association of Zoos and Aquaria, și are drept obiective conservarea speciilor rare de
animale, precum și educația pentru conservare.

Lacul Vânători

Aflat în extremitatea de nord-est a municipiului Galați, pe o suprafață de 28 de hectare. Cuprinde


un lac natural de 11 ha, un versant de 10 ha de pădure de salcâm și un versant de 8 ha parțial
amenajat pentru agrement și supus unui plan intensiv de modernizare și reamenajare.

Complexul de agrement Priza Dunării

Situat la ieșirea din Galați, pe drumul spre Brăila, cuprinde trei piscine, căsuțe, locuri de
camping și un restaurant. Pe o porțiune a complexului se află un club occidental ce are ca dotări
o piscină, restaurant, bar și cafenea.

Casa Lambrinidi

Situată pe Strada Domnească nr. 51, lângă Universitate. Construită de Epaminonda Lambrinidi,
proprietarul unei mori de pe strada Portului și având ca anexa o turnătorie și atelier de reparat
mașini și vase, înainte de aprilie 1879, îl găzduiește pe domnitorul Carol I, cu ocazia unei vizite

13
în Galați. A fost sediul Curții de Apel, al Liceului Mihail Kogălniceanu și, după cutremurul din
9-10 noiembrie 1940, al Primăriei.

Plaja Valurile Dunării

Situată în sud-vestul orașului, aceasta are în administrare de la A.D.P. 2 piscine mari, 3 piscine
mici pentru copii fiecare cu cate un topogan, plaja, restaurantele și zonă de dușuri. Este un
excelent loc de relaxare în timpul verii și nu numai.

Plaja Brateș

Plajă privată, pe malul stâng al Lacului Brateș, mai mică decât Valurile Dunării, intrarea este mai
scumpă decât la Valurile Dunării, dar nisipul este mai curat. Exact prin fața intrării pe plajă trece
linia de cale ferată ce leagă Galațiul cu Bereștiul și Bârladul.

Conform ultimului comunicat al Institutului Național de Statistică, orașul avea în anul 2009 o
populație de 290 733 locuitori. [3]

Evoluția populației la recensăminte:

Bibliografie
• Paul Păltânea, Istoria orașului Galați, Editura Porto-Franco, Galați, 1994
• Neagu Djuvara, Între occident și orient - Țările române la începutul epocii moderne,
Editura Humanitas, București, 2007
• Ștefan Zeletin, Burghezia română, București, 1991
• Primăria Municipiului Galați, despre geografia și istoria orașului
• Prefectura județului Galați, situl oficial
• Manual de Romania, 2008, NeswIn & The Money Channel, nr.1

14
15