Sunteți pe pagina 1din 5

Mihai Eminescu este nu doar figura reprezentativa/emblematica a epocii marilor clasici (apox.

1860-
1885), ci poetul nostru national si ultimul mare romantic european. Poezia "Floare albastra" (1873) apartine
celei de a doua etape de creatie (alaturi de alte idile precum Sara pe deal, Dorinta, Lacul, etc.) si este o eglogă
(idila dialogata), cu note de pastel si de meditatie elegiaca. Asadar textul se incadreaza esteticii romantice atat
prin amestecul speciilor si prin temele si motivele specifice, cat si prin alte trasaturi precum: evadarea din
realitate/cotidian, prin reverie, viziunea antitetica (partenerii cuplului fiind incompatibili prin caile de cautare a
fericirii), idealizarea si aspiratia spre absolut in cunoastere, sentimentul dramatic al neimplinirii.
II. Impletirea temei iubirii cu cea a naturii comunica faptul ca, in viziunea poetului romantic, iubirea
este una din caile esentiale pentru a patrunde in tainele/armonia universal-cosmice/a. La un alt nivel, tema
poate fi condiția ființei superioare incompatibile cu erosul, textul rezonând cu Luceafărul. O primă
imagine artistică ( Stânca stă să se prăvale / În prăpastia măreaţă) schițează dimensiunea grandioasă a cadrului
natural care, simbolic, susține ideea de profunzime, dar nu și pe cea de stabilitate, părând că anunță un echilibru
instabil/precar în relația de cuplu. Imaginea iubirii împărtășite este poate cel mai suav exprimată în imaginea:
De mi-i da o sărutare / Nime-n lume n-a s-o știe unde condiționalul-optativ susține dorința/aspitația fetei spre a
fi iubită, oferind în schimb promisiunea discreției (sau Ne-om da sărutări pe cale,/ Dulci ca florile ascunse,
unde comparația are darul de a susține ideea de gingășie și candoare a iubirii tainice, profunde.)
Lirismul obiectiv (al măștilor sau al rolurilor) este vizibil din alternanța a două voci autonome, cea a
eului liric și a iubitei (instanța referențială). Ca urmare, poemul se structureaza pe doua planuri, în funcție de
cele două voci lirice: cea feminină cu o partitură mai amplă, care suține două dintre secvențele inegale ale
textului (prima, strofele 1-3 și a treia, strofele 5-12), aflate in antiteză grație tonului (predominant grav în
prima secvență si predominat familiar în cealaltă) si vocea masculina a eului liric, cu o partitura mai
restransa, concentrata in trei strofe de meditatie elegiaca: a patra din text (o strofa-liant intre monologurile fetei)
si ultimele doua strofe, separate intre ele de un sir de puncte de suspensie care se sugereaza ruptura de trecut, un
salt temporal catre clipa retrairii dureroase a amintirii iubirii neimplinite.
III. Caracterul inseparabil al celor doua teme este anuntat inca din titlu. Acesta preia un motiv literar romantic
de larga circulatie europeana (la Novalis, Leopardi etc.), insa tratat profund original. Semnificatiile sale se
desprind abia in finalul poeziei, cand structura flloare albastra e un alint/o adresare catre femeia iubita (Ce
frumoasă, ce nebună/E albastra-mi, dulce floare!). Insa lamentatia din ultima strofa (Şi te-ai dus, dulce
minune,/Ş-a murit iubirea noastră/Floare-albastră! floare-albastră!/Totuşi este trist în lume!) structura pare o
invocatie nu doar a iubitei pierdute, ci a unei entitati mai abstracte, ca un spirit protector al celor nemangaiati
dupa despartire. In acest mod structura devine motiv central/laitmotiv al textului si poate fi perceputa ca
metafora pentru unicitatea, raritatea fiintei-pereche sau a sentimentului inaltator/revelator, dar si ca oximoron
pentru semnificatiile celor două realități: fragilitatea si efemeritatea (floare), infinitul intangibil,
eternitatea/imaterialul spre care omul superior aspiră perpetuu (albastrul).

1
Floare-albastră - Eseul pas cu pas
sau despre backgroundul, on bordul și undergroundul textului eminescian

Știu Vreau să știu Am descoperit/învățat


- Iar te-ai cufundat în Ce exprimă Incipitul – adresare de directă, interogație retorică =
stele incipitul, imprimă textului caracter de monolog adresat
Şi în nori şi-n ceruri prin ce Pentru captarea interesului, are caracter ex abrupto* =
nalte? se remarcă el semnalează bruschețea unui reproș adresat de iubită
De nu m-ai uita încalte, (ce îl individua- partenerului ei care se adâncește (te-ai scufundat) în
Sufletul vieţii mele! (...) lizează)? preocupările lui intelectuale, abandonând-o pe ea în
– strofa 1 singurătate
Cauza mustrării e dată de frecvența acestui obicei
(...) Nu căta în (adv. iar) care trădează un mod de viață preferat și de
depărtare teama de nu se înstrăina de ea, căci, pentru fată,
Fericirea ta, iubite! zona în care se refugiază iubitul e una a departelui,
– final strofa 3 deci un domeniu inaccesibil/nefamiliar ei.
(De ce a grupat Avertismentul din finalul acestui reproș (Nu căta în
prof. astfel depărtare / Fericirea ta, iubite) – care devine
versurile din ușor/subtil amenințător – semnalează că cel
prima secvență?) preocupat doar/mai ales de noțiuni abstracte ale
cugetului riscă să confunde/uite căile spre fericirea
umană/pământeană, mult mai simple și mai
accesibile, să se îndepărteze de trăirea în imediat.
Partenera de cuplu îi semnalează astfel că îi e aproape
decât lumile la care el visează și e dispusă/ disponibilă
să-l inițieze cu tandrețe, căci îl percepe ca pe sensul
adânc al existenței ei, numindu-l Sufletul vieții mele,
metaforă a dragostei profunde și sincere, totale și
unice, indispensabile
Limbajul cu arome populare (impregnat de mărci ale
oralității: de nu m-ai uita încalte, nu căta) susține
tonul familiar al adresării, dar și candoarea ființei
simple, blândețea celui a cărei îngăduință
îndelungată se umple de neliniștea neîmplinirii
pasiunile lui pentru domeniile înalte ale spiritului în
care se avântă deplin absorbit sunt redate aici prin
metafore simple ce enumeră elemente cosmice, care
sunt tot atâtea simboluri ale setei de ideal/absolut:
stele, nori, ceruri nalte (3 la număr)
Tropi privileagiați în creația eminesciană, metaforele,
În zadar râuri în soare Ce semnifică realizează în primele strofe reprezentări simbolice ale
Grămădeşti-n a ta imaginile poetice preocupărilor intelectuale ale iubitului, ale ținuturilor minții:
gândire realizate prin râuri în soare (efect hiperbolic al pluralului), câmpiile asire,
Şi câmpiile asire metafore? întunecata mare, piramidele-nvechite (4 la număr + 3
Şi întunecata mare; anterioare = 7, cifră a inițierii depline în cunoaștere, a
Ce efect au ele în totalității/perfecțiunii)
Piramidele-nvechite discursul fetei? prinse într-o enumerație = sugerează diversitatea
Urcă-n cer vârful lor domeniilor de interes, marea disponibilitate de
mare - cercetare/gândire a ființei de geniu, cuprinderea
infinită a cunoștințelor sale
grupate câte două, metaforele pot evidenția interesul
2
pentru istoria și civilizațiile apuse (câmpiile asire,
piramidele-nvechite), pentru cosmogonie/nașterea
universului (întunecata mare, râuri în soare), soarele
fiind deopotrivă simbolul cunoașterii absolute,
raționale.
caracterul grav, solemn pe care aceste metafore îl dau
limbajului poetic susține respectul fetei pentru
preocupările bărbatului însetat de cunoaștere, chiar
dacă acestea îl înstrăinează/îndepărtează de ea
Astfel zise mititica, Ce semnificații Inversiunea epitetului semnalează tandrețea din gestul fetei
Dulce netezindu-mi posibile are gestul (Dulce netezindu-mi părul), dar și încercarea parcă de a-i
părul. fetei? liniști gândurile, de a-i domoli setea de cunoaștere (ca reflex
Ah! ea spuse adevărul; al dorinței ei de a-i trezi interesul pentru un alt tip de
Eu am râs, n-am zis cunoaștere).
nimica. Ce îl definește pe Eul liric (ilustrând condiția omului superior), vizibil prima
eul liric în oară în strofa a patra, apare într-o dublă ipostază: cea din
- Strofă-liant această strofă- trecut, privind cu superioritate pe ființa iubită, neștiutoare
pentru că face liant? (mititica) și părând neîncrezător în faptul că poate exista o altă
legătura între cele Ce exprimă cale/alternativă de a atinge împlinirea/fericirea decât cu cea cu
două monologuri atitudinile eului care e familiarizat (Eu am râs, n-am zis nimica). Interjecția
ale vocii liric? Dar din versul Ah! ea spuse adevărul evidențiază ipostaza
feminine diminutivul de ulterioară a celui care, după ce va parcurge experiența
alint pentru fată? descoperirii iubirii, va înțelege profunzimea vorbelor fetei.
(a piori vs. a posteriori)
- Hai în codrul cu Ce semnifică, în Cel de al doilea monolog al fetei e o chemare la a descoperi
verdeaţă, întregul ei, al magia iubirii, e o inițiere la care fata – exponentă a trăirii în
Und-izvoare plâng în doilea monolog al imediat/empirice/prin instincte – îl supune pe bărbatul ales,
vale, fetei? oferind toate ispitele care să-l poată desprinde din lumea
Stânca stă să se prăvale meditației filosofice pentru a o urma: o natură edenică, tainică,
În prăpastia măreaţă. (Identifică primitoare și complice, o parteneră seducătoare fără a fi
subsecvențele frivolă, exuberantă/disprețuitoare de convenții și prejudecăți,
Acolo-n ochi de pădure, monologului dar devotată unei iubiri tainice (Grija noastră n-aib-o nime /
Lângă balta cea senină fetei*) Cui ce-i pasă că-mi ești drag?), o comunicare deplină (Ne-
Şi sub trestia cea lină om da sărutări pe cale // Vom vorbi-n întunecime).
Vom şedea în foi de În ceea ce privește planul naturii, imaginarul poetic
mure. eminescian are caracteristic, nu doar în idile, prezența
Ce are tripticului vegetal-acvatic-cosmic. Simboluri ale purității
Şi mi-i spune-atunci caracteristic primordiale, ale permanenței și regenerării continue (codrul,
poveşti imaginarul izvoarele), dar și ale trecerii timpului (soarele/luna), ele
Şi minciuni cu-a ta poetic eminescian alcătuiesc fundalul idealizat/sacralizant al idilei, având darul
guriţă, în această să prelungească/amplifice trăirile partenerilor de cuplu,
Eu pe-un fir de romaniţă secvență, privind efect obținut prin personificări: izvoare plâng în vale
Voi cerca de mă iubeşti. planul naturii? (verbul = emoție, dorință copleșitoare sau presentimentul
neîmplinirii). (OBS: la romantici, natura devene un spațiu-
Şi de-a soarelui căldură stare/un etat d’ame/o cutie de rezonanță a trăirilor umane)
Voi fi roşie ca mărul, Toposul iubirii e unul al înaltului, semn al aspirațiilor
Mi-oi desface de-aur spirituale, dar și al distanței de lumea profană (spre sat în
părul, vale), al intimității netulburate, al discreției (căci va fi sub
Să-ţi astup cu dânsul pălărie). Revenirea la spațiul rural echivalează cu momentul
gura. despărțirii amânate/nedorite (strofa 12).
În ceea ce privește planul uman, al gesturilor și portretelor
De mi-i da o sărutare, partenerilor, imaginarul poetic se definește prin expresii ale

3
Nime-n lume n-a s-o ştie, al intensității trăirilor, ale candorii și ale spontaneității
Căci va fi sub pălărie - Dar privitor la jucăușe, ludic-provocatoare: Eu pe-un fir de romaniţă / Voi
Ş-apoi cine treabă are! planul uman? cerca de mă iubeşti. În viziunea fetei, masculinul stă sub
semnul seducției/cuceririi prin magia cuvântului (Şi mi-i
Când prin crengi s-a fi spune-atunci poveşti / Şi minciuni cu-a ta guriţă) și al
ivit inițiativei (De mi-i da o sărutare), iar femininul stă sub
Luna-n noaptea cea de semnul emoției, al ispitei (Voi fi roşie ca mărul), dar și al
vară, disponibilității afective (Mi-oi desface de-aur părul, / Să-ţi
Mi-i ţinea de subsuoară, astup cu dânsul gura) și al discreției (Nime-n lume n-a s-o
Te-oi ţinea de după gât. ştie). Gesturile indică compatibilitatea afectivă și sunt
expresia sinceră a trăirilor spontane, nevinovate, aspecte
Pe cărare-n bolţi de semnalate stilistic prin paralelism sintactic (Mi-i ţinea de
frunze, subsuoară,/ Te-oi ţinea de după gât), prin comparație și
Apucând spre sat în inversiunea epitetului: Ne-om da sărutări pe cale/ Dulci ca
vale, florile ascunse. (OBS. Poate fi eliminat dacă ați ales imaginea
Ne-om da sărutări pe la ideea II din planul eseului)
cale, Limbajul poetic se remarcă prin două caracteristici:
Dulci ca florile ascunse. mai întâi, prin preferința pentru viitor – timp al
Ce particularitate realizării într-o dimensiune ideală, aspect ce susține
Şi sosind l-al porţii prag, are limbajul motivul aspirației (motiv central al textului pt. că atât
Vom vorbi-n întunecime: poetic în secvența căutările masculinului, cât și scenariul promis de fată
Grija noastră n-aib-o citată? stau sub semnul aspirației spre împlinire, în plan
nime, cognitiv, respectiv în cel afectiv)
Cui ce-i pasă că-mi eşti apoi, prin predominanța vocabularului și topicii
drag? folclorice, bogăția mărcilor oralității populare
(dați
exemple...................................................................
.......................................................................................
.............................................................................
.................................................................................
.................................................................................,
aspect ce susține nu atât condiția fetei, cât caracterul
familiar al adesării, apropierea / intimitatea
comunicării afective
Înc-o gură - şi dispare... Comentează Repere:
Ca un stâlp eu stam în finalul textului Trecerea verbelor de la viitor la prezent (al meditației) și la
lună! prin evindențierea trecut (al evocării), fapt care schimbă percepția asupra
Ce frumoasă, ce nebună raportului dintre secvenței anterioare, semn că el a răspuns chemării ei și a
E albastra-mi, dulce ideea poetică și descoperit forța și importanța iubirii
floare! mijloacele
. . . . . . . . . . . . . .............. artistice atitudinea elului liric, cauza ei
..... (OBS: Alineatul
Şi te-ai dus, dulce poate începe cu sentimentele și
minune, marcatori/conec- procedeele de expresivitate care le evindențiază
Ş-a murit iubirea tori de opinie,
noastră - pentru a semnificații ale metaforei/motivului florii albastre (relația cu
Floare-albastră! floare- converti titlul)
albastră!... comentarea
Totuşi este trist în lume! finalului în rolul punctuației
opinia asupra
unei idei posibile semnificații ale ultimului vers
importante)

4
Eliminat din varianta anterioară:

De aceea, poate, cea mai lunga dintre secventele textului (a treia, cuprinzand monologul de chemare al fetei
spre evadarea din cotidian "Hai în codrul cu verdeaţă,/Und-izvoare plâng în vale", descrie, in note de pastel
innobilat (ca in multe idile eminesciene), imaginea naturii primitoare si tainice care, prin frumusetea ei
primitiva, ii ofera omului amintirea gradinii paradisului de dinainte de izgonire: "Acolo-n ochi de
pădure,/Lângă balta cea senină/Şi sub trestia cea lină", unde "stânca stă să se prăvale/În prăpastia măreaţă".
Numai intr-un astfel de cadru sacralizat/sacralizant indragostita isi ispiteste partenerul de cuplu, promitand
intimitatea si candoarea initierii lui afective/în eros. Iubirea sincera e concentrata in cateva imagini ale tandretii
(dulce netezindu-mi parul) sau ale efectului de fascinatie muta/extatica/hipnotica in fata miracolului iubirii (Ca
un stâlp eu stam în lună!). Majoritatea gesturilor tipice ale ceremonialului erotic sunt proiectate intr-o
temporalitate incerta si este exprimata fie intr-un limbaj simplu, de coloratura folclorica: "De mi-i da o
sărutare,/Nime-n lume n-a s-o ştie,/Căci va fi sub pălărie -/Ş-apoi cine treabă are!", fie intr-un limbaj grav,
dovada profunzimii emotiilor: "Ne-om da sărutări pe cale,/Dulci ca florile ascunse.". Chiar daca avem de a
face cu un lirism al rolurilor, caracterul subiectiv al monologurilor sustine dramatismul trairilor in stil adeseori
retoric (Ah! Ea zice adevarul...., etc).