Sunteți pe pagina 1din 2

Eseu simbolism-romantism

Simbolismul este curentul literar care a urmat ca reactie dupa romantism, completand
decaderea umana in melancolie inceputa de Mihai Eminescu la sfarsitul perioade romantice in
literatura romaneasca. Astfel, acest eseu va scoate in evidenta atat asemanarile dintre cele doua
texte suport propuse, dar mai ales diferentele dintre cele doua curente literare din care provin
acestea.
Cea mai usor de remarcat similitudine dintre cele doua opere literare este forma fixa a
versurilor, preluata din sonetul italian, specific romantismului tarziu. Asadar, se observa
prezenta a doua catrene si doua tertine cu rima imbratisata in ambele opere literare si masura de
unsprezece silabe. De asemenea, o alta asemanare ale celor doua texte este timpul prezent al
verbelor folosite, reprezentand in opera bacoviana continuitatea suferintei si permanenta
claustrara, a nevrozei fara sfarsit, iar in cea eminesciana, timpul prezent al trairii rememorarii,
aproape de sufletul eului liric. Totodata, in opera lui Mihai Eminescu, acesta depaseste perioada
romantica careia ii apartinea si sugereaza subtil prin versurile sale trecerea catre simbolism.
Astfel, cele doua texte se aseamana si prin fondul simbolist comun, desi mult mai pronuntat in
opera lui George Bacovia.
Diferentele dintre cele doua opere sunt insa mai proeminente cand vine vorba de tema
acestora. In opera lui Eminescu se remarca tema iubirii, o dragoste idilica rememorata,
amintirea tineretii, unde acestea prind viata in centrul sentimentului de nostalgie profunda a
eului liric si al focului din vatra. Pe de alta parte, specific simbolismului bacovian, se observa
clar tematica absurdului, a bolii, a disolutiei interioare si a nevrozei acute. Se evidentiaza si
antiteza dintre perspectivele asupra ploii si a apei in cele doua opere literare. Apa pentru George
Bacovia este un element daunator, coroziv, distrugator, care aduce putreziciune si durere “ca
intr-o crasma umeda, murdara”, iar pentre Eminescu ploaia devine motivul unei retrageri in
ganduri. Linistea caminului este prilej de reverie. In atmosfera apasatoare a celuilalt sonet, casa
devine locul necunoscutului si al intunericului “bajbaiesc prin casa/si cad, recad”, a vidului
interior, care “motiveaza” eul liric sa simta si mai mult nevroza acuta si melancolia, asemanata
cu o cadere continua. Un alt element fundamental ce capata valente opuse ca si rol este focul.
Focul bacovian este inecacios si dur, “ard, afumate, triste felinare”, iar focul lui Eminescu este
sursa caldurii, a sigurantei, cel ce ofera eului liric starea de somnolenta propice visarii.
La nivelul imaginilor artistice, acestea sunt sugestive sentimentelor eului liric din ambele
opere literare. Se observa prezenta a doua stari opuse prin sens “tuse-n sec, amara” si “dulci
nimicuri”, prima structura reprezentand boala si un simptom a tuberculozei pulmonare, boala
frecvent inalnita la oamenii saraci care locuiau la marginea oraselor, iar cea de-a doua probleme
marunte si neimportante in viata omului, usor de rezolvat. Se remarca de asemenea si motivul
pasului, care in opera bacoviana sugereaza degradarea existentei si a sufletului “pasi de-o
nostima masura”, dar care in cea eminesciana creioneaza o reverie nostalgica, care aduce inapoi
eului liric vise despre fantoma iubirii idilice traita in tinerete. Astfel, prin cele doua motive
predominante, in sonetul lui Bacovia se accentueaza starea de nevroza, de delir si greutatea
vietii in mediul citadin, iar in cel al lui Eminescu nostalgia in care iubirea nu a pierit si in care
eul liric se poate retrage in liniste pentru a o retrai.
In concluzie, prin informatiile prezentate mai sus, se poate spune ca cele doua sonete au
anumite similitudini, dar ca oricare doua opere apartinand romantismului si simbolismului,
curente literare atat de diferite, se deosebesc prin multe aspecte la nivel textual si cel al
sentimentelor transmise. In ciuda acestor lucruri, cele doua sonete raman doua opere de valoare
in literatura romana.