ANALIZA COMPORTAMENTALA- CE ESTE?

Orice comportament este rezultatul acoperirii unei nevoi, este manifestarea unei dorinţe sau
internalizarea unei credinţe.

Operaţionalizarea acelui comportament ne ajută să îl descompunem în elemente măsurabile şi

observabile pentru o încadrare corectă a comportamentului respectiv.

Pentru a identifica care este funcţia acelui comportament manifestat este nevoie să îl observăm o
perioadă de timp pentru a afla cărei nevoi îi corespunde acel comportament, sa identificam
contextul care declanşează un anumit comportament, elementele activatoare, consecinţele pe care
le atrage comportamentul respectiv, şi permite construcţia ulterioară a unei strategii de
intervenţie de modificare comportamentală.

Tehnicile de modificare comportamentală vizează înlocuirea unor comportamente indezirabile

cu internalizarea unor comportamente pozitive, acceptate, şi oferirea de noi alternative
comportamentale.

Principiile de modificare comportamentală vizează fie metode de creştere a frecvenţei

comportamentului fie metode de scădere a frecvenţei comportamentului.

Operaționalizarea comportamentului
Când dorim să identificăm cu corectitudine un anumit comportament, trebuie să căutăm dincolo
de denumirea sa generală și să îl descompunem în elemente specifice, măsurabile, identificabile.
Acest lucru poartă denumirea de operaționalizare a comportamentului.

Comportamentul are câteva caracteristici care sunt observabile și măsurabile si ne ajută să putem
identifica și operaționaliza anumite conduite-țintă deviante sau problematice pentru care dorim
să intervenim comportamental. Identificarea şi descrierea specifică a unui comportament permite
identificarea cauzelor comportamentului şi construirea unei strategii de intervenţie pentru
modificarea lui şi ameliorarea problemei care a apărut.

Aceste caracteristici măsurabile și observabile sunt: frecvența, durata, intensitatea, latența.

1. Frecvența unui comportament
Vorbim despre frecvența unui comportament raportând numărul de apariții și manifestare a
acestuia la o anumită unitate de timp. Este vorba despre caracterul repetitiv al acestui
comportament într-un anumit interval de timp. Unitatea de timp aleasă pentru măsurarea
frecvenţei unui comportament poate varia.
2. Durata unui comportament
Vorbim despre durata unui comportament având în vedere intervalul de timp cuprins între
momentul apariției sale, când acesta se iniţiază şi cel al încetării acestuia.
3. Intensitatea unui comportament
Vorbim despre intensitatea unui comportament referindu-ne la puterea , forța cu care el se
manifestă. Această dimensiune este mai greu de măsurat decât durata si frecvența și necesită
instrumente sau scale speciale de măsurare . Cea mai frecvent utilizată metodă este scala de
evaluare, în care intensitatea e exprimată printr-o cotă a acestei scale. ( Miclea- suport de curs
Modificări Cognitiv-Comportamentale)

4. Latența unui comportament

Este reprezentată de timpul scurs între apariţia unui stimul, situaţii sau context şi apariţia
comportamentului. Latenţa măsoară cât timp îi ia unei persoane să iniţieze un anumit
comportament ca și răspuns la un stimul .
Cu ajutorul dimensiunilor descrise putem să concepem o grilă de observație sistematică a unui
tip de comportament pentru că oferă date exacte despre observarea acestuia, formularea unei
probleme validarea unei ipoteze;

Analiza funcțională a comportamentului

Analiza comportamentala este studiul sistematic al variabilelor care influenteaza

comportamentul (Sulzer-Azaroff & Mayer, 1991), inseamna analiza contextului în care apare un
comportament problematic, a antecedentelor şi a consecinţelor manifestării acelui tip de
comportament este cunoscută sub numele de analiză funcţională. Aceasta are ca obiectiv
stabilirea factorilor care determină un comportament şi a consecinţelor acelui comportament.
Orice tip de intervenție educativă eficientă trebuie să se bazeze pe o analiză detaliată a factorilor
care au o funcție ce facilitează sau care încurajează comportamentul-problemă (analiza
funcțională a comportamentului).

Aceste analize scot în mare măsură în evidență factorii care au declanșat comportamentul,
consecințele care urmează manifestării acelui tip de comportament.

De exemplu, subminarea continuă a încrederii de sine, lipsa încurajărilor, a atenției din partea
părinților, sarcini cu diferite grade de dificultate în raport cu capacitățile subiectului, lipsa unor
resurse materiale care pot conduce la nemulțumiri, sunt elemente activatoare ale unui
comportament problematic.

Antecedentele
Comportamentul apare într-un anumit context, într-o anumită situaţie, poate fi declanșat de un
anumit eveniment. Antecedentele sunt reprezentate de acei stimuli care activează un anumit tip
de comportament. Analiza situaţiei în care apare respectivul comportament ne facilitează
rezolvarea problemei. Sunt cazuri când comportamentul la care vrem să inducem schimbarea
apare într-o anumită situaţie X şi nu apare în situaţia Y. Acest lucru presupune că există anumiţi
factori care declanșează şi controlează apariţia comportamentului în situaţia dată. Aceşti factori
trebuie depistaţi şi analizaţi cu mare atenţie.
Comportamentul – descrierea exactă a comportamentului (ex: a țipat, a lovit, a stricat ceva, a
tras de păr pe cineva); cu cât datele sunt mai clare, cu atât comportamentul va fi mai bine
interpretat.

Contingențele și consecințele
Fiecare comportament are inerent efectele sale, care au o funcţie de întărire sau de penalizare a
comportamentului respectiv și se numesc contingenţe. O mare parte din comportamentele
noastre sunt determinate de contingenţe, de întăriri – fie ele de natură pozitivă sau negativă
(care întăresc, încurajează manifestarea unui comportament) şi de pedepse (care au ca efect
reducerea comportamentul respectiv). Nu orice consecinţă este o contingenţă, ci numai acelea
care au funcția specificată mai sus. (Miclea).

Elementele biografice ne pot furniza o serie de date relevante despre traiectoria pe care
persoana a avut-o până la momentul respectiv, experiența sa de viață, evenimentele care au
provocat debutul unui anumit tip de comportament, factorii care activează acest comportament,
repetitivitatea acestuia, etc.

Mediul socio-cultural și fizic

Mediul în care ne dezvoltăm are un impact covârșitor asupra evoluției noastre fizice și psihice.
Valorile, regulile, normele din mediul respectiv sunt internalizate de către copil și îi coordonează
conștient sau nu anumite comportamente. Modelele socio-culturale pe care le are, interacțiunile
cu ceilalți, comunică foarte multe despre modul în care se comportă.

6.4. Tehnici de modificare comportamentală – prezentare si aplicabilitate

Pentru a induce schimbare la comportamentul țintă avem :

A. Metode de creștere a frecvenței unui comportament;
B. Metode de scădere a frecvenței unui comportament.

A. Metode de creștere a frecvenței unui comportament

Întărirea pozitivă: se aplică atunci când dorim să menținem sau să intensificăm un

comportament vizat prin prezentarea unei stimulări. Această stimulare se acordă imediat după
efectuarea comportamentului deoarece se dorește creșterea repetitivității acelui comportament.
Se merge pe principiul că dacă acel comportament este realizat de mai multe ori se va primi o
stimulare care îi face plăcere subiectului care îl manifestă.
Ex: Dacă învăț poezia la română mă uit la desenele mele preferate.

Întărirea negativă: comportamentul este executat pentru eliminarea sau reducerea unui stimul
aversiv sau a unei situații care produce disconfort.

Nu trebuie confundată cu pedeapsa, care scade frecvenţa unui comportament indezirabil, în timp
ce întărirea negativă crește frecvența unui comportament .
Principiul care este activat este că, dacă subiectul continuă să manifeste acel comportament, va
scăpa de stimulul neplăcut. Cele mai comune comportamente pe care acest tip de întărire le
dezvoltă sunt evitarea și evaziunea (Micela).
Ex: Elevul căruia îi este frică de o lucrare la matematică alege să fugă de la oră, evitând astfel o
notă mică. Comportamentul său indezirabil este întărit astfel negativ de faptul că a evitat o
situație neplăcută.

Câteva modalitați de aplicare a întăririlor:

Shaping: este o întărire pozitivă care se aplică în mod gradat și cumulativ, vizând același tip de
comportament, adică se respectă un anumit algoritm de pași. Aceşti paşi care respectă o anumită
secvenţialitate, până la comportamentul final vizat sunt recompensaţi, respectându-se anumite
criterii bine stabilite. Pentru a încuraja copilul să își însușească și să manifeste un anumit tip de
comportament, se lucrează în pași mici, succesivi, astfel încât copilul să se apropie tot mai mult
de rezultatul final.
Instruirea discriminativă: apare atunci când dorim să învățăm un copil să se comporte într-un
anumit fel dar numai în anumite condiții (dar nu și în altele) – de aici denumirea de instruire
discriminativă. Astfel, copilul este ajutat să identifice corect, să diferențieze circumstanțele și le
vom întări pe cele adecvate.
Contractul comportamental: se realizează între părinți/profesor și copil, este un acord, o
înțelegere scrisă care să stipuleze clar care sunt comportamentele țintă vizate, ce responsabilități
își asumă fiecare parte din contract, care sunt consecințele respectării sau a neasumării acestor
comportamente. Deoarece responsabilizeză părțile contractante, este o metodă care dă rezultate
rapide.

B. Metode de scădere a frecvenței unui comportament

Pedeapsa: este reprezentată de un stimul sau eveniment care se produc după manifestarea unui
anumit tip de comportament și are ca și scop scăderea, diminuarea probabilității repetării acelui
tip de comportament.
Pedeapsa poate consta în aplicarea unui stimul dureros, trăirea unei situații neplăcute, eliminarea
unor privilegii, reducerea unor drepturi câștigate anterior, etc…

Principalele tipuri de penalizare (pedepse) sunt:

• Pedeapsa fizică: este cea mai comună și des întâlnită. Se bazează pe producerea durerii și de
multe ori aceasta este însoțită de emoţii negative şi sentimente de umilire și rușine (bătaie,
smucire, trântit, arsuri). Este o metodă foarte des întâlnită şi cea mai la îndemână, chiar dacă
antrenează o serie de consecințe negative pe plan fizic şi emoțional şi are repercusiuni în
dezvoltarea ulterioară a copilului.
• Comportamentul verbal cu rol de stopare sau reducere a unui comportament: interdicţiile
verbale, tonalitatea vocii, inflexiunile vocale, verbalizarea ameninţărilor, au rolul de a reduce
frecvența unui comportament.
• Timeout: constă în blocarea fizică și întreruperea pentru câteva minute, imediat după
comportamentul problemă a unei situații plăcute, stimulative pe care subiectul o trăiește ca
urmare a realizării acelui comportament. De exemplu, putem să îl ducem pe copil în altă cameră
un anumit interval de timp. Nimeni nu vorbește și nu se uită la copil până nu expiră timpul de
pedeapsă. Trebuie sa fim atenți când folosim timeout-ul. Uneori copilul are o atitudine negativă
tocmai pentru că vrea să iasă dintr-o situație cu un mare grad de disconfort pentru el sau nu vrea
sa îndeplinească o sarcină; în aceste situații timeout-ul devine o recompensă și poate întări
comportamentul nedorit.
• Sancțiunea: constă tocmai în retragerea sau diminuarea întăririlor pe care persoana le-a primit,
deoarece a manifestat un comportament neadecvat. Aici vorbim despre retragerea unor drepturi,
a unor privilegii, a unor întăriri obiectuale, etc.
• Extincția (“stingerea”) constă în reducerea frecvenței unui comportament prin eliminarea
întăririlor care au fost asociate cu manifestarea acelui comportament. Se bazează pe
presupunerea că, dacă nu îi vom mai oferi atenție comportamentului respectiv, va dispărea pentru
că nu va mai exista nimic care să îl susțină pentru că nu se mai justifică. Cele două modalități de
reducere a frecvenței unui comportament, pedeapsa cât și extincția au un efect similar, dar în
cazul pedepsei diminuarea se datorează instituirii unei contingențe; în cazul extincției se
datorează dispariției acestei contingențe.

ANALIZA COMPORTAMENTALA APLICATA - ABA

Sa analizam putin conceptul ABA- Applied Behavior Analysis… in traducere exacta Analiza
aplicata comportamentului. (Analiza comportamentala aplicata)

Analiza comportamentala aplicata (A.B.A.) este o disciplina implicata în aplicarea stiintelor

comportamentale într-un mediu real precum clinici sau scoli, cu scopul de a adresa chestiuni
sociale importante precum probleme comportamentale si de învatare (Baer, Wolf, & Risley,
1968).

Procedurile derivate din disciplina ABA au fost implementate pentru a evalua si trata un spectru
larg de comportamente ale indivizilor diagnosticati cu deficiente si tulburari de dezvoltare. Cu
toate acestea, în ciuda a peste 40 de ani de cercetare si aplicare a analizei comportamentale înca
exista mituri si interpretari eronate despre ABA. Una din aceste idei gresite este ca ABA este
folosita doar pentru tratarea unor tipuri specifice de probleme si doar cu un anumit tip de
indivizi. De exemplu, se considera ca ABA este un tip de terapie sau procedura specifica
destinata doar învatarii copiilor cu autism si ca nu este asemanatoare cu terapia Lovaas sau
metoda invatarii prin încercari repetate (Discrete Trial). Cu toate ca invatarea prin încercari
repetate este un tip de metodologie ABA, aria analizei comportamentale aplicata este mult mai
larga si cuprinde o varietate de tactici, metode si proceduri care s-au demonstrat a fi eficace
pentru o varietate de tipuri de probleme.

Caracteristicile comune tuturor programelor ABA sunt reprezentate de masurarea obiectiva a

comportamentului, controlul precis al mediului si folosirea procedurilor bazate pe principii
comportamentale demonstrate stiintific. Orice procedura clinica sau cercetare care adera acestor
principii poate fi considerata ca având bazele în ABA. Acestea includ ”evaluarea functiei
comportamentului”, abordari precum ”suportul pozitiv al comportamentului” si forme ale
”evaluarii comportamentului” care au la baz? observarea directa a comportamentului si analiza
relatiilor dintre mediu si comportament.
ABA este un mod de a fi… de a gandi. Se aplica in tot ceea ce facem; in tot ceea ce am “invatat”
de-a lungul vietii. Fiecare moment din viata nostra poate fi descris in termeni de ANTECEDENT
– COMPORTAMENT- CONSECINTA … si in acest TRIO adaugam COGNITIA/
GANDURILE NOASTRE.

ABA este o stiinta a comportamentului uman. Este un proces de aplicare sistematica a

interventiilor bazate pe principiile invatari cu scopul de a imbunatatii comportamentele
adaptative si achizitiile necesare adaptarii le mediu. Analiza comportamentala aplicata este o
tehnica prin care se evaluaza mediul in care traieste o persoana, apoi se fac anumite
schimbari cu scopul de a produce imbunatatiri semnificative in comportamentul uman, in
sensul adaptarii acestuia la cerintele mediului social.

Include observarea directa, analiza functionala a relatiei dintre mediu si comportament. ABA
utilizeaza antecedentele si consecintele unui comportament pentru a produce modificari
dezirabile ale acestuia. Se bazeaza pe ideea “comportamentul uman este influentat de
experientele trecute si prezente dar dar si de structura genetica a individului”.

In terapie modificam COMPORTAMENTUL copilului. Cand vorbim despre comportament

vorbim despre orice actiune manifestata de copil – atunci cand rade, plange, mananca, se joaca,
raspunde la o intrebare – totul este comporatment …. comportament nonverbal sau
comportament verbal… totul este analizat si modelam exact comportamentele care sunt in afara
“normalitatii”.

Fara a intelege ce inseamna ANALIZA si MODIFICARE COMPORTAMENTALA rezultatele

vor fi minime pentru ca un copil nu este un set de programe.

Coordonatorul, terapeutii si familia trebuie sa formeze o echipa care ANALIZEAZA SI

ACTIONEAZA tot timpul comportamentului copilului.

Terapia trebuie sa se bazeze de la inceput pe doua tipuri de invatare:

–         DISCRETE TRIAL (Stimul discriminativ – Raspuns/ Comporatment – Consecinta); Mod

de invatare ce se aplica in predarea programelor.

–         INVATARE INCIDENTALA – ne folosim de orice situatie din care copilul poate invata
ceva nou.

As vrea sa punctez ceva ce mi se pare extrem de important. Terapia nu se plica STANDARD – la

modul ca avem niste pasi din curriculum pe care este obligatoriu sa-i parcurgem. La copii cu
tulburari de spectru autist vorbim de dezvoltare HETEROCRONA (inegala). In timp ce in unele
arii de dezvoltare copilul se poate dezvolta normal (in cazurile de autism inalt functional chiar
peste medie) in altele poate ramane foarte mult in urma. Atunci cand copilul stie deja anumite
lucruri nu mai insistam pe ele, le incurajam si il lasam sa invete natural. Trebuie sa insistam
exact pe ariile unde copilul este evident in urma celorlalti de aceeasi varsta.

Succesul in terapie depinde de 4 factori MAJORI:

1. Varsta copilului la intrarea in program;

2. Nivelul cognitiv, stabilitatea atentiei, capacitatea de intelegere a abstractului

si  autostimularile;

3. Gradul de implicare al familiei;

4. Profesionalismul echipei si coordonatorului.

Pentru ca rezultatele sa fie maxime trebuie stabilita o comunicare eficienta intre coordonator,
echipa si familie.

Coordonatorul trebuie sa asculte opiniile terapeutilor care formeaza echipa de lucru si

deasemenea opinia familiei. Ii revine deasemenea datoria de a explica terapeutilor si familiei
deciziile luate vizavi de program; toata lumea trebuie sa inteleaga analiza facuta
comportamentului si faptul ca orice decizie luata de coordonator se face cu un scop anume.

Terapeutii la randul lor au datoria de a aplica eficient ceea ce se stabileste la fiecare sedinta cu
coordonatorul si de a pune intrebari de fiecare data cand exista o neclaritate.

Familia de asemenea are sarcina de a aplica ceea ce se stabileste la fiecare sedinta. Este vital
pentru terapie ca regulile impuse in comportamentul copilului sa fie respectate si in afara orelor
de terapie.

Aplicatiile principiilor ABA în spectrul diverselor medii si populatii

Procedurile bazate pe ABA au fost implementate într-o varietate de medii incluzând spitale (ex.
Iwata, et al., 1994), scoli (ex. Boyajian, DuPaul, Handler, Eckert, & McGoey, 2001; Northup et
al., 1997) precum si în interiorul caminului (ex. Derby, et al. 1997; Harding et al., 1999) precum
si asupra unei game largi de probleme de comportament incluzând automutilare, (ex. Iwata,
Dorsey, Slifer, Bauman, & Richman, 1982/1994; Kahng, Iwata, & Lewin, 2002), agresiune (ex.
DeLeon, Fisher, Herman, & Crosland, 2000; Oliver, Oxener, Hearn, & Hall, 2001.),
comportament stereotipic (ex. Ahearn, Clark, DeBar, & Florentino, 2005; Durand & Carr, 1997;
Rapp, Vollmer, St. Peter, Dozier, & Cotnoir, 2004) etc.
În plus, ABA a fost folosita si pentru cresterea comportamentelor adaptive, la probleme de
comunicare (ex. Carr & Durand, 1985; Durand, & Carr, 1992; Hagopian, Fisher, Sullivan,
Acquisto, & LeBlanc, 1998; Wacker et al., 1990), abilitati din viata de zi cu zi (ex. Cuvo, Jacobi,
& Sipko, 1981; Horner & Keilitz, 1975) si abilitati academice (e.g., Daly & Martens, 1994;
McComas, Wacker, & Cooper, 1996).

Procedurile ABA au fost folosite cu indivizi cu varii diagnostice de la schizofrenie (ex. Wilder,
Masuda, O’Connor, & Baham, 2001), retard mintal (ex. Lindauer, Zarcone, Richman, &
Schroeder, 2002; Saunders, McEntee, & Saunders, 2005), autism (ex. Hoch, McComas,
Thompson, & Paone, 2002; Lerman, Vorndran, Addison, & Kuhn, 2004; Lovaas et al. 1987),
ADHD (e.g., Northup et al. 1997), disfunctii de miscare stereotipica cu automutilare (ex. Kahng,
Iwata, & Lewin, 2002; Smith, Iwata, Goh, & Shore, 1995), sindromul Down (e.g., Dalton,
Rubino, & Hislop, 1973), si disfunc?ii pediatrice de hranire (e.g., Cooper et al., 1995; Kerwin,
Ahearn, Eicher, & Burd, 1995; Piazza, et al., 2003).

Analiza comportamentală în situaţiile de

criză in autism
Datorită comportamentelor problemă interacţiunea şi terapia persoanelor cu autism este îngreunată sau chiar
imposibilă. Aceasta arată că este imperios necesar ca modificarea acestor comportamente, în sensul diminuării şi
înlocuirea cu alte comportamente adecvate,să se realizeze încă din preterapie.

Cercetările efectuate de-a lungul timpului de profesioniştii în terapia comportamentală şi din experienţa practică cu
copii cu autism s-a demonstrat că cele mai eficiente tehnici de scimbare a comportamentului sunt cele din terapia
comportamentală. Toate comportamentele, fie pozitive sau negative, sunt învăţate din experienţa anumitor
evenimente care preced comportamentul respectiv (antecedent) şi care urmează imediat comportamentului
(consecinţă).

La copilul cu autism pot aparea cele mai variate şi ciudate comportamente problema.

Pot fi comportamente-problemă extreme: ţipatul, aruncatul sau spartul obiectelor, muşcatul mâinilor, lovituri, trasul de
par sau forme mai ciudate precum hiperventilaţia sau crizele de apnee (ţinutul respiraţiei).

În cadrul comportamentelor problemă sunt incluse si autostimulările, stereotipiile, comportamentele obsesive care
deşi nu sunt periculoase creează subiectului un obstacol în dezvoltare, învăţare şi socializare. Copiii cu autism sunt
absorbiţi de jocuri autostimulante care îi împiedică să reacţioneze la ceea ce se întâmplă în jurul lor şi la cererile
celorlalţi, sau se pot angaja într-o activitate obsesivă din care dacă sunt intrerupţi pot declanşa crize de furie.

În categoria comportamentelor problemă sunt incluse şi ecolalia (imediată sau intarziată) şi respiraţia greşită; acestea
doua fiind la rândul lor destul de dificil de controlat.
 Atunci când ne confruntăm cu un comportament problemă, înainte de a acţiona asupra lui trebuie să facem analiza
funcţională a comportamentului. Este aproape imposibil să intervenim asupra unui comportament-problemă daca nu
s-a înţeles de ce persoana se comportă astfel.

De cele mai multe ori comportamentele problemă exercită o funţtie de comunicare pentru subiect. Copilul se
foloseste de aceste comportamente pentru a comunica ceva celorlalţi, pentru a atinge obiectivele de control asupra
comportamentului celorlalţi şi asupra mediului. Nu toate comportamentele problemă se pot interpreta prin aceasta
dinamica. dar, totuşi considerăm ca aceste comportamente problemă sunt funcţionale pentru subiect şi pot fi
eliminate în cazul substituirii cu alte comportamente adaptative având aceeaşi valoare funcţională.

Când facem analiza funcţională trebuie să notăm frecvenţa comportamentului respectiv, intensitatea cu care se
manifestă, persoanele în prezenţa cărora apare şi să urmărim modelul:

 ANTECEDENT – situaţia în care a

aparut comportamentul respectiv (unde era copilul, cu cine, ce facea copilul sau ce i s-a cerut să facă, dacă a fost
interupt din vreo activitate etc);
 COMPORTAMENT – descrierea exactă a comportamentului (a ţipat, a ţipat şi s-a muşcat de incheietura
mâini, a lovit cu mana, a tras de par); cu cât datele sunt mai clare cu atât comportamentul va fi mai bine înţeles;
 CONSECINŢA – ce s-a întamplat imediat după apariţia comportamentului problemă (ex. copilul a început să
ţipe pentru că vrea o jucărie iar mama i-a dat jucaria respectivă).

Trebuie să obţinem informaţii şi asupra dinamicii care menţine activ acel comportament:

 ce funcţie îndeplineşte (comunicativă sau autostimulantă);

 ce comportamente alternative pozitive ar putea fi folosite de subiect pentru a îndeplini aceleaşi funcţii.

Trebuie să ţinem cont de un lucru foarte important – o singură manifestare a comportamentului problemă nu ne poate
spune totul despre el. Este absolut necesar să se adune date despre situaţiile în care apare şi consecinţele care au
urmat pentru a determina cauzele şi funcţiile comportamentului respectiv.

Exemplu de comportament problemă; cum este întărit de consecinţa primită şi cum trebuie acţionat pentru a duce la
extincţia lui.

Comportament:crizele de tipat

Antecedent: copilului i se cere să încheie o activitate placută pentru a merge la lecţii

Comportament: copilul face o criză de ţipat

Consecinţa: il mai lăsam să se joace puţin ca să se liniştească

EFECTUL: va învăţa că poate evita lecţiile dacă ţipă şi cu timpul va fi din ce in ce mai greu să-l oprim din ţipat. Modul
corect de a ne comporta cu acest tip de reacţie este ca în momentul în care ţipă să-l oprim din activitatea pe care o
face şi să mergem la lecţii. Nu facem nici o referire la plans sau ţipat ci ne purtam ca şi cum nu am auzi ca plange
laudandu-l pentru cât de „frumos te-ai jucat mai devreme dar acum trebuie sa mergem la lecţii”. Nefăcând nici o
referire la comportamentul problemă acesta va disparea prin extincţie pentru că nu a existat nimic care să-l
întărească.
 Pentru a putea preveni acest tip de reacţie este foarte bine să anunţăm copilul din timp – te mai las 5 minute, apoi
trebuie să mergem la lecţii. În cazul copiilor cu
autism putem preveni multe reacţii neplăcute dacă îi informăm din timp cât mai au la dispozitie pentru
activitatearespectivă.

Acelaşi comportament poate avea funcţii diferite la fiecare copil în parte, de aceea nu putem interveni la toţi în acelaşi
mod. Trebuie să analizăm de ce se poartă copilul aşa ănainte să intervenim asupra comportamentului. Un copil poate
să ţipe pentru că vrea atenţie iar altul pentru că vrea să fie lăsat în pace; în fiecare situaţie se va interveni în mod
diferit.

De ce apare un comportament problemă?

A. Copilul obţine stimuli sociali sau materiali pozitivi (ÎNTĂRITOR POZITIV)

Este susţinut pozitiv (prin comportamentul problemă) de alte persoane care se apropie de el, îi vorbesc, îl ating, îl
blochează, îl consolează, îl ceartă (cearta poate fi un stimul pozitiv pentru un copil care este ignorat mult timp).

Exemple:

 Copilul începe să plângă sau să ţipe atunci când vrea atenţie şi mama vine şi îl ia în braţe; va învăţa că
atunci când vrea să fie luat în braţe trebuie să ţipe sau să plângă.
 Copilul vrea un dulce iar mama îi spune că nu mai primeşte pentru că deja a mâncat unul iar el începe să
ţipe, în cele din urmă mama cedează şi îi mai dă ; va învăţa că poate să-i manipuleze pe cei din jur pentru a obţine
ce vrea..

Prin acest tip de comportament copilul caută să obţina atenţia sau ceva ce îşi doreşte. Dacă astfel de comportamente
vor fi ignorate ele vor dispărea prin extincşie pentru că nu a existat nimic care să le întărească.

B. Copilul reuşeşte să evite o situaţie percepută ca aversivă ( ÎNTĂRITOR NEGATIV).

Comportamentul problemă este încurajat negativ în măsura în care o situaţie neplăcută încetează sau se reduce.
Copilul poate trăi sentimente de nelinişte, frică, plictiseală, frustrare, oboseală, sentiment de incapacitate; adoptand
un comportament problemă, astfel de trăiri se reduc sau dispar cu totul, deoarece cel care exercita o presiune asupra
subiectului îşi schimbă orientarea şi reduce fluxul său de stimuli care produc discomfort copilului.

Să ne gândim de exemplu la un copil care se află la gradiniţă şi este solicitat de educatoare să răspundă în mod
repetat la fel ca şi ceilalţi copii – copilul adoptă comportamentul de a se muşca de mâini; ca şi consecinţă
educatoarea nu îl mai solicită pentru a evita comportamentul neplăcut. Prin reacţia educatoarei comportamentul
problemă va fi întărit iar copilul va învăţa să-l folosească pentru a evita situaţiile în care este solicitat să răspundă. În
aceste două funcţii ale comportamentului problemă, efectul produs este extern, este ceva ce se produce în mediu şi
în relaţiile cu ceilalţi.

C. Efectul obţinut este de natură internă, efect stimulatoriu senzorial.

AUTOSTIMULARE – Copilul emite comportamente care îi produc în mod automat senzaţii plăcute de tip kinestezic
(legănat, învărtit), tactil (frecarea degetelor unele de celelalte, lovirea palmelor de corp), olfactiv (mirositul diferitelor
obiecte), auditiv (foşnitul unei hârtii), gustativ (băgatul obiectelor în gură).
 Este mai usor de intervenit asupra primelor două ( A si B ) pentru că acestea sunt întărite de consecinţele externe pe
care le primeşte copilul; dacă îi oferim altă consecinţă comportamentul va dispărea prin extincţie şi este mult mai uşor
să-l înlocuim cu un comportament adaptativ; în schimb este foarte greu de intervenit asupra celui de-al treilea tip de
comportament problemă pentru că este întărit prin însăşi plăcerea senzorială pe care o produce.

A fost demonstrat că dacă subiectul se găseşte într-o situaţie de inactivitate, fără implicare directă, cu frecvenţe
scăzute de input senzorial, creşte mult probabilitatea de emitere a unor comportamente-problemă autostimulante,
care în acest caz ar avea o funcţie homeostatica, şi anume de autoreglare a fluxului de stimuli la intrarea in Sistemul
Nervos Central. Dar comportamentul-problemă poate servi şi la reducerea unui flux prea puternic de input.

De exemplu să ne gândim la un copil autist aflat în grupuri numeroase de persoane care vorbesc cu voce tare şi ţipă
pe un fond muzical.

Nu trebuie să ne focalizăm exclusiv asupra descreşterii unui comportament; trebuie să ne gândim în acelaşi timp ce
comportament dezirabil îi poate lua locul şi să-l învăţăm pe copil noul comportament.

De exemplu dacă copilul loveşte pentru a obţine atenţia, este important să eliminăm lovitul şi să-l învăţam pe copil
moduri adecvate de a atrage atenţia. În loc să lovească poate să spună „uită-te, te rog”, „ajută-mă” sau să bată uşor
pe umăr.

Dacă nu îl învăţăm cum să înlocuiască acel comportament cu unul adecvat copilul poate să oprească acel
comportament problemă şi să dezvolte un nou comportament problemă care să indeplinească aceaşi funcţie ca şi cel
iniţial.

Să luăm puţin exemplul de mai sus – dacă îl oprim din lovit atunci cănd vrea atenţie dar nu îl învăţăm un mod
alternativ de a atrage atenţia copilul poate să inceapă să ţipe pentru a atrage atenţia şi vom avea un nou
comportament problemă.

Trebuie să alegem metoda potrivită de intervenţie pentru fiecare comportament în parte

Metoda care poate duce la extincţia unui comportament în cazul unui copil în cazul altuia poate să întărească
comportamentul problemă. Cea mai frecventă greşeală făcută de părinţi şi terapeuţi este că uneori recompensează
neintenţionat un comportament problemă crezănd că de fapt au pedepsit copilul.

De exemplu:

 Un copil începe să arunce cu jucăriile pe jos; mama vine şi îl ceartă apoi se apuca şi strange lucrurile de pe
jos. Unele comportamente ca cel de mai sus pot da satisfacţie copilului, comportamentul poate fi întărit de reacţia
mamei (a obţinut atenţie, mama s-a supărat dar tot ea a strans lucrurile). Acest tip de comportament nu ar trebui să
ne creeze nici un fel de frustrare, comportamentul copilului poate fi întărit negativ de simpla expresie a feţei pe care
o obţine de la ceilalţi când se poartă neadecvat. Modul corect de a acţiona este să aşteptăm până comportamentul
încetează apoi îi spunem cu calm să strângă lucrurile de pe jos iar dacă nu vrea sa-l promptam fizic să o facă.
 În timpul lecţiilor copilul l-a lovit pe terapeut, consecinţa a fost „time-out” pentru 3 minute (se pune un timer
iar copilul este aşezat intr-un „loc de pedeapsă” timp în care nimeni nu se uită şi nu vorbeşte cu el). Acest tip de
pedeapsă poate fi potrivită dacă comportamentul problemă apare în timpul unei activităţi plăcute pentru copil, dar
dacă este folosită în timp ce copilul era la lecţii pentru el va deveni un întăritor negativ pentru că folosindu-se de
comportamentul problemă va scăpa pentru câteva minute de la lecţii.
Ignorarea

Dacă nu este periculos pentru el însuşi sau pentru cei din jur, este bine să ne prefacem că acel comportament nu
există. Copilul cu autism dezvoltă de multe ori comportamente nepotrivite pentru a atrage atenţia. În loc să-i oferim
atenţie şi să-i întărim comportamentul problemă ignorăm pur şi simplu comportamentul şi aşteptăm să apară un
comportament mai potrivit pentru ai acorda acea atenţie, dar în momentul în care apare un comportament bun
trebuie să fim entuziaşti şi să îl lăudăm pentru lucrul bun pe care îl face. În felul acesta copilul învaţă că primeşte
atenţie doar pentru comportamentele adecvate.

Trebuie să fim atenţi la propriul comportament; copiii învaţă prin imitaţie

Este foarte important modul în care ne comportam cu copii noştri, cu atât mai mult dacă avem un copil cu autism
caruia ii este şi aşa foarte greu să discrimineze ce comportamente sunt acceptate şi care nu.

Să ne imaginam un părinte care işi loveste copilul spunând „nu este frumos să loveşti!” sau unul care ţipă „nu mai
ţipaaa!”. Este de neînţeles pentru un copil „de ce nu am voie să ţip dacă mama ţipă la mine?!” sau „de ce eu nu am
voie să lovesc dar tata mă loveşte?!”. Atunci când sunt frustraţi sau supăraţi ei vor acţiona şi se vor comporta la fel
cum au văzut că se poartă ceilalţi membri ai familiei.

Bibliografie
Miclea, M. (1999). Psihologie cognitivă, Editura Polirom
Miclea, M. Modificări cognitiv-comportamentale – suport de curs
Barnen, R. ( 2008 ). Vârsta preşcolară: Ghid pentru părinţi. Speed promotion
Maccoby, E.E. (2000). Parenting and its effect on children: on reading and misreading behaviour.