Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
• psihologici:
nivelul scăzut al motivaţiilor intrinseci şi predominarea motivaţiilor extrinseci;
nivel de aspiraţii nemobilizator sau inexistent;
neechilibru emotiv;
• psihosociali:
atmosfera tensionată la locul de muncă,
teamă de sancţiuni,
răspundere profesională şi/sau socială mare,
nivel scăzut sau neechitabil al recompenselor etc.;
• organizarea muncii:
• regimul de muncă şi al pauzelor în timpul producţiei necorespunzător,
• ritm de muncă impus, superior posibilităţilor umane,
• grad mare de risc şi de răspundere în muncă,
• slaba organizare a muncii,
• specificul producţiei mecanizate, în flux (plictiseala şi monotonia în cazul muncii la bandă rulantă)
17.5. Oboseala şi odihna Oboseala în muncă, se încadreaza în categoria fenomenelor normale şi are
semnificaţia unui avertisment, impunandu-se luarea masurilor pt. ca oamenii să devină mai rezistenţi faţă de
oboseală. Odată instalată este necesar să se adopte măsuri eficiente de refacere a capacităţii de muncă.
a. Măsuri profilactice generale:
• organizarea raţională a muncii, avându-se în vedere curba randamentului şi a oboselii zilnice şi
săptămânale. La începutul zilei şi al săptămânii de lucru se vor efectua munci mai uşoare pentru a permite
organismului să se adapteze la activitatea de muncă după perioada de repaus.
• ameliorarea condiţiilor mediului fizic ambiant şi a celor de microclimat;
• îmbunătăţirea ambianţei psihosociale atât în cadrul grupurilor de muncă, cât şi al raporturilor ierarhice şi
de colaborare intragrupale;
• orientarea, selecţia şi pregătirea profesională la timp şi bine făcută.
Succesul unor măsuri profilactice locale privind fenomenul de oboseală va fi mai mare dacă va fi susţinut şi de
măsuri generale menite să scadă stresul existenţial. (creşterea standardului de viaţă, reducerea şomajului etc)
b. Măsuri pentru refacerea capacităţii de muncă: Oboseala în muncă nu se remite prin mijloace excitante:
tutun, cafea, alcool, barbiturice. Mijlocul principal, esenţial şi eficace pentru refacerea capacităţii de muncă
este odihna sub forma repausului pasiv (somn) şi repausului activ.
Repausul (odihna) pasiv se refera la somnul necesar oricarei persoana, pet imp de 24 de ore, a carui durata este
in functie de capacitatea sa de munca potentiala, de marimea efortului depus, de obisnuinta. Somnul poate fi
compact sau in mai multe reprise.
Repausul (odihna) activ, este practicat prin intreruperea activitatii de baza si inlocuirea cu unele activitati
recreative cu caracter compensator (cultural-sportive, hobby-uri). ( in timpul pauzelor, dupa incheierea zilei de
munca, la sfarsitul saptamanii, in concediu)
Necesitatea repausului activ se explică prin legea inducţiei reciproce a activităţii nervoase superioare, după care
apariţia unui focar de excitaţie pe scoarţa cerebrală determină inhibiţia altor centri nervoşi, permiţând astfel
refacerea capacităţii funcţionale a acestora. Odihna activă nu poate înlocui odihna pasivă (somnul), ambele
forme de repaus trebuind să fie armonizate, obţinându-se astfel un repaus relaţional, profitabil şi eficient.
ACCIDENTELE DE MUNCĂ
18.1. Caracterizare generală a accidentelor de muncă
Accidentele de muncă sunt evenimente neprevăzute care survin în timpul desfăşurării activităţii de
producţie şi care pot avea consecinţe dăunătoare atât pentru om, cât şi pentru echipamentele tehnice cu
care acesta lucrează.
In definitie nu sunt incluse accidentele care au loc pe drum (spre si de la munca), desi legislatia in vigoare le
considera tot accidente de munca. O alta inadvertenta fata de definitia de mai sus este includerea in categoria
accidentelor de munca a evenimentelor fără urmări., care constituie încălcări ale unor reguli de protecţia muncii.
Accidentele de muncă au atât o importanţă individuală, cât şi una socială şi se pot datora unor cauze
multiple: psihofiziologice, psihologice, psihosociale şi de organizare a muncii
Din punct de vedere individual, accidentul constituie o traumă fizică şi psihică prin urmările pe care le poate
avea pentru sănătatea şi stabilitatea emoţională a persoanei, la care se adaugă pierderile materiale prin timpul
irosit şi banii cheltuiţi pentru tratament, sau datorită invalidităţilor temporare sau definitive .
Din punct de vedere social, accidentele de muncă sunt contabilizate ca pierderi economice ale întreprinderii,
datorită cheltuielilor efectuate pentru plata drepturilor de asigurări sociale, imobilizarea unei părţi a forţei de
muncă şi a echipamentelor tehnice, care necesită uneori reparaţii costisitoare. Din aceste motive, problema
accidentelor de muncă este încadrată în reglementări foarte stricte.
Accidentele de muncă nu sunt fenomene întâmplătoare. Ele sunt determinate de una sau mai multe cause, si
cca 20% dintre accidentele de muncă se datorează factorilor tehnici şi cca 80% factorului uman. Datele
statisticie dovedesc că frecvenţa accidentelor se datorează întotdeauna unor cauze previzibile şi doar gravitatea
accidentelor muncă este supusă hazardului.
Măsurile de prevenire sunt necesare şi eficace, ducând la scăderea numărului de accidente de muncă. Aceste
măsuri sunt de natură tehnică, medicală şi psihologică, psihologului practician revenindu-i obligaţii deosebite în
acest sens. Sunt necesare măsuri de orientare şi selecţie profesională care să oprească încadrarea pe locuri de
muncă periculoase a unor persoane care prin particularităţile lor psihofiziologice sunt contraindicate.
18.2. Metode de studiere a accidentelor de muncă Pentru studierea accidentelor de muncă se folosesc mai
multe metodele, toate având ca scop elucidarea cauzelor producerii accidentelor de muncă (atat cauze tehnice,
cât şi cele ce ţin de erorile umane), în vederea adoptării unor măsuri de prevenire a lor.
Metoda monografică: constă în analiza detaliată a posturilor de muncă care prezintă un grad mai mare
de probabilitate la producerea accidentelor de muncă. Sunt studiate astfel
caracteristicile maşinilor şi utilajelor,
factorii mediului fizic ambiant,
modul de organizare a locului de muncă,
factorii de risc etc.,
Se elaboreaza o micromonografie care cuprinde toate aceste elemente, (precum şi normele de tehnica
securităţii muncii şi recomandările din atestatele ergonomice ale echipamentelor tehnice), micromonografie care
este adusa la cunostinta personalului angajat si care este utilă în cazul producerii unui accident de muncă, în
vederea studierii cauzelor care l-au determinat, pentru adoptarea unor măsuri de prevenire.
Metoda grupării: constă în studierea accidentelor de muncă analoage într-un anumit interval de timp, a
împrejurărilor, cauzelor şi condiţiilor specifice, în vederea adoptării de măsuri eficiente de prevenire.
Metoda topografică: reda în planul secţiilor de producţie, cu ajutorul unor semne convenţionale
caracteristice pentru fiecare tip de accident de muncă, locul de muncă unde s-au produs acestea.
Acumularea, într-un anumit post, a mai multor semne convenţionale identice semnifică producerea de accidente
de muncă similare necesara analiza împrejurărilor şi a condiţiilor specifice pt adoptarea de măsuri de
protecţie şi prevenire.
Metoda psihologică a fişelor: investighează persoanele care au fost autori, au suferit consecinţele unor
accidente de muncă sau au întrunit ambele situaţii. Interesează toate datele subiecţilor care ar fi putut avea
legături cu accidentul (vechimea în profesie şi la locul de muncă, caracteristici psihofiziologice şi psihosociale,
dacă au mai fost angajaţi în situaţii periculoase sau accidentaţi, atitudinea fata de normele de securitate a
muncii, participarea la instructajele periodice pe aceasta tema) . La completarea fisei persoanei accidentate
(documentul primar necesar analizei cauzelor accidentelor de muncă datorate factorului uman), participă cadre
tehnice de spec., şeful direct, titularul locului de muncă şi psihologul .