COMEDIA

O scrisoare pierdută
de I.L.Caragiale.

Comedia este specia genului dramatic în versuri sau proză, care provoacă râsul prin surprinderea
moravurilor sociale, a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate, având un final fericit şi deseori un rol
moralizator. Personajele comediei sunt inferioare în privinţa însuşirilor morale a capacităţilor intelectuale sau a
statutului social.
Ca orice operă dramatică, a fost scrisă cu scopul de a fi reprezentată pe scenă şi este structurată în 4 acte,
fiecare cu câte 9, 14 ,7 şi 14 scene. Totodată, timpul şi spaţiul acţiunii sunt limitate, întâmplările relatate
petrecându-se în capitala unui judeţ de munte, în timpul alegerii de deputaţi în anul 1883.
Caracterul dramatic al operei este evidenţiat de folosirea dialogului şi a monologului dramatic, precum
şi de prezenţa indicaţiilor scenice, prin care se fixează cadrul acţiunii şi se evidenţiază unele dintre trăsăturile
specifice personajelor. Descrierea şi naraţiunea nu sunt prezente ca moduri de expunere decât în indicaţiile
scenice ale autorului sau în replicile personajelor.
"O scrisoare pierdută" este o comedie realistă de moravuri politice, ilustrând dorinţa de parvenire a
burgheziei în timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputaţi din anul 1883. Pe fondul agitaţiei
oamenilor politici aflaţi în campanie electorală, se nasc conflicte între reprezentanţii opoziţiei - Caţavencu şi
grupul de "intelectuali independenţi" - şi membrii partidului de guvernământ- Ştefan Tipătescu, Zoe, Zaharia
Trahanache, Farfuridi şi Brânzovenescu, personaje ridicole puse în situaţii comice, cu scopul de a satiriza
moravurile politice ale vremii. Textul pune în evidenţă contrastul comic dintre aparenţă si esenţă. Pretinsa luptă
pentru putere politică se realizează de fapt din lupta de culise, având ca instrument al şantajului politic
scrisoarea pierdută (de fapt pretextul dramatic al comediei). Articolul nehotărât “o” indică atât banalitatea
întâmplării cât şi responsabilitatea ei (pierderea succesivă a scrisorii).
Titlul "O scrisoare pierdută" ilustrează simetria clasică a piesei, sintetizând, totodată, intriga subiectului. Prima
scrisoare de amor, trimisă de Tipătescu Zoei, este pierdută de aceasta, găsită de Cetăţeanul turmentat, care o
"pierde" pentru că i-o fură Caţavencu, iar acesta o pierde - la rândul lui - şi o găseşte din nou Cetăţeanul
turmentat care o înapoiază "andrisantei", închizând astfel cercul. Cealaltă "scrisorică de amor" este a unei
doamne din înalta societate bucureşteană către o "persoană însemnată... da becher" şi găsită de Dandanache în
buzunarul paltonului acestuia, care-i fusese musafir. De data aceasta "scrisorica" este pierdută definitiv de
becherul bucureştean, care nu o mai primeşte înapoi, pentru că "mai trebuie s-aldată". În ambele situaţii,
scrisoarea de amor este totodată şi o armă politică, deoarece, tocmai pentru că este pierdută de persoane
influente în viaţa politică şi găsită de oameni politici dornici de a parveni, devine obiectul de şantaj cel mai
eficient şi singura cale pentru a-şi asigura victoria în alegeri.
Piesa este structurată în patru acte, fiecare dintre ele fiind alcătuit din mai multe scene. Personajele
piesei, numite de către autor "persoane", sunt menţionate cu numele şi statutul social pe care îl are fiecare în
cadrul comediei. Perspectiva spaţială este reală şi deschisă, fiind precizată de către autor, iar timpul în care se
petrec întâmplările este plasat la sfârşitul secolului al XIX-lea: "în capitala unui judeţ de munte, în zilele
noastre". Relaţiile temporale sunt în cea mai mare parte cronologice, adică prezentate în ordinea derulării
evenimentelor, iar în câteva situaţii perspectiva temporală este discontinuă, remarcându-se alternanţa temporală
a întâmplărilor, prin flash-back.
Acţiunea actului I se desfăşoară în casa prefectului Ştefan Tipătescu, decorul indicând o anticameră în
care se află gazda şi Ghiţă Pristanda, poliţaiul oraşului. Prefectul judeţului citeşte indignat un articol din ziarul
lui Nae Caţavencu, "Răcnetul Carpaţilor", în care este numit "vampir". Servil, Ghiţă aprobă atitudinea de
revoltă a prefectului -"Eu vampir, ai?..."- printr-un tic verbal, "curat", pe care-1 alătura comentariilor acestuia:
"curat caraghioz", "curat mişel", culminând cu o contradicţie în termeni, "curat murdar". Poliţaiul îi relatează
apoi prefectului misiunea pe care o avusese în noaptea precedentă, aceea de a-i spiona pe inamicii politici,
trăgând cu urechea la ferestrele casei lui Nae Caţavencu. Cu acest prilej, Ghiţă se plânge de precara situaţie
financiară în care se zbate şi, prin intruziune narativă, îi povesteşte prefectului despre dificila profesie de poliţai
şi despre familia lui numeroasă - "nouă copii" - şi un venit mic - "famelie mare, renumeraţie mică, după buget".
Tipătescu îi reproşează, cu simpatie şi amuzament, afacerea pe care Pristanda o făcuse cu steagurile cumpărate
pentru pavoazarea oraşului, în cinstea apropiatelor alegeri. Ghiţă îşi însuşise o sumă importantă, deoarece, din
44 de steaguri el achiziţionase numai 14-15 bucăţi. Ca să se dezvinovăţească, poliţaiul adună greşit şi numără de
mai multe ori aceleaşi steaguri: "Două la primărie, optspce, patru la şcoli, douăzeci şi patru, două la catrindală la
Sf. Niculae, treizeci...", fiind silit să recunoască în final, încântat, că "a tras frumuşel condeiul".
Intriga piesei este relevată de episodul realizat prin flash-back şi intruziune narativă, în care Ghiţă
Pristanda îi relatează prefectului Tipătescu întâmplarea petrecută în seara precedendă. În casa lui Nae
Caţavencu, şeful partidului independent, aflat în opoziţie, se adunaseră intelectualii, "dăscălimea" oraşului, între
care Ionescu, Popescu, popa Pripici, "toată gaşca-n păr". Pristanda ascultă la fereastra acestuia şi află un fapt ce
va deveni hotărâtor pentru subiectul piesei: Caţavencu se afla în posesia unui document foarte important. El
"scoate o scrisorică din portofel" şi susţine entuziasmat, că vor vota pentru el în apropiatele alegeri toţi cei aflaţi
acum la putere. Poliţaiul nu putuse afla despre ce fel de document era vorba pentru că închiseseră geamurile.
Tipătescu nu se îngrijorează prea tare şi se pregăteşte pentru a merge Ia Zaharia Trahanache. Rămas singur,
Ghiţă Pristanda meditează - printr-un monolog la statutul de poliţai aflat în slujba personală a celor de la putere
şi o citează pe nevasta sa, care-1 învăţa cum să se comporte cu şefii: "Ghiţă, Ghiţă, pupă-1 în bot şi-i papă tot,
că sătulul nu crede la ăl flămând...".
Zaharia Trahanache, preşedintele partidului de guvernământ, filiala judeţului X, vine acasă la Tipătescu
agitat şi indignat de societatea coruptă şi meschină, în care domină "enteresul şi iar enteresul...". El citează
admirativ dintr-o scrisoare a fiului său, student la Bucureşti: "unde nu e moral, acolo e corupţie, şi o soţietate
fără prinţipuri, va să zică că nu le are!". Enervat la culme, Trahanache îi relatează lui Tipătescu (se remarcă
tehnica flash-back-ului) că fusese chemat de Nae Caţavencu la redacţia ziarului, care-i arătase o scrisoare de
amor a prefectului către Joiţica, soţia lui. Tipătescu se înfierbântează, fiind speriat în sine că relaţia amoroasă cu
Zoe va fi făcută publică şi ameninţă că o să-I distrugă pe Caţavencu. Comicul de situaţie al acestei scene este
monumental, deoarece Trahanache este cel care îl consolează pe Tipătescu, susţinând că scrisoarea este o
plastografie (un fals) ordinară, deşi, amplifică el, cu subînţeles, spaima prefectului, scrisul seamănă atât de bine,
încât "să zici şi tu că e a ta, dar să juri, nu altceva, să juri!". Trahanache redă, din memorie, textul scrisorii,
adăugând, aluziv, şi explicaţiile împrejurărilor concrete, precise, identificând exact momentul întâlnirii
amoroase dintre cei doi. Tipătescu este "turbat" de mânie, spre dezamăgirea lui Trahanache, care crede că acesta
"n-are cumpăt", deoarece un om politic ar trebui sa ştie să se stăpânească şi să nu-şi dezvăluie sentimentele, mai
ales când e vorba de adversarii politici: "nu face pentru un prefect". Zoe este, la rândul ei, disperată şi foarte
înspăimântată de consecinţele publicării scrisorii de către Caţavencu, chiar dacă bărbatul ei nu credea că e
adevărată. Fusese şi ea chemată la redacţia ziarului şi Caţavencu îi promisese că îi va înapoia scrisoarea dacă îi
va asigura alegerea în funcţia de deputat. De aceea femeia îl trimisese pe Pristanda să cumpere cu orice preţ
scrisoarea de la Nae Caţavencu.
Brânzovenescu şi Farfuridi, doi membri marcanţi ai partidului de guvernământ, consideră că este ceva
necurat în vizitele pe care Trahanache, Zoe şi Ghiţă le fac de azi dimineaţă inamicului lor politic, Nae
Caţavencu, şi-i arată prefectului un fluturaş tipărit, prin care se anunţa ca sigură alegerea lui Caţavencu în
funcţia de deputat. Cei doi îi bănuiesc pe fruntaşii partidului de trădare, fiind de altfel de acord cu această
atitudine, dar ar dori să participe şi ei: "trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim şi noi!...".
Cetăţeanul turmentat soseşte şi el acasă la Tipătescu pentru a-i înapoia scrisoarea pe care o găsise pe
stradă şi care era adresată de el coanei Joiţica, dar constată amuzat că i-o furase Caţavencu. Pe când el citea
scrisoarea din curiozitate, sub un felinar, fusese surprins de "d. Nae" care recunoscuse scrisul prefectului şi care
îl invitase "la o ţuică", apoi "dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere", până se îmbătase și adormise.
Pristanda comunică lui Tipătescu şi Zoei că Nae Caţavencu cere în schimbul scrisorii ori "o mie de poli" ori
mandatul de deputat. Între timp și Trahanache descoperise o poliţă falsificată de Caţavencu, prin care acesta isi
însuşise ilegal banii fundaţiei şi cu care intenţionează să-1 şantajeze la rândul său.
Acţiunea actului al II-lea se petrece în aceeaşi anticameră a lui Tipâtescu, unde Trahanache, Farfuridi şi
Brânzovenescu cercetează listele electorale şi calculează voturile pe care le vor obţine în apropiatele alegeri. Ei
însemnează cu roşu numele alegătorilor care votează cu partidul lor, iar cu albastru pe ceilalţi, ştiind toate
detaliile privitoare la situaţia actuală a averii fiecăruia. Statutul de alegător era dat de proprietăţile sau de
posesiunile pe care le avea cetăţeanul, fiind şi singurul criteriu care îi dădea sau nu drept de vot. Farfuridi
recurge chiar la şantaj pentru electorii care au procese pe rol, deoarece - în calitate de avocat - el poate aranja
câştigarea sau pierderea procesului, punând condiţia ca aceştia să voteze cu partidul lor. Ticul verbal al lui
Trahanache, "ai puţintică răbdare", exprimă reacţia acestuia în orice situaţie, inclusiv atunci când Farfuridi îl
acuză că trădează "interesele partidului". El apără integritatea morală a lui Tipătescu, pe care-1 consideră om de
nădejde, loial partidului, ba, mai mult, că "a făcut servicii partidului, judeţului, ţării...şi mie, ca amic, mi-a făcut
şi-mi face servicii, da!...". Acuzându-i că nu se pricep la politică, Trahanache le reaminteşte că numele
candidatului pentru postul de deputat nu a fost comunicat încă de la centru, dar trebuie să vină din moment în
moment "pe sârmă", prin "telegraf.
Farfuridi şi Brânzovenescu rămân impresionaţi de personalitatea puternică a lui neica Zaharia, dar,
înfricoşaţi de eventuala trădare, se hotărăsc să trimită o telegramă la Bucureşti, "la Comitetul Central, la
minister, la gazete", prin care să informeze despre prefectul trădător dar pe care se tem să o semneze: "Trebuie
să ai curaj ca mine! trebuie s-o iscăleşti: o dăm anonimă!".
Printr-un monolog, Pristanda relatează publicului (cititorului) cum îi percheziţionase casa lui Caţavencu
"prin toate colţişoarele", cum acesta protestase în numele constituţiei că i se violează domiciliul şi cum Ghiţă
răspunsese prompt: "curat violare de domiciliu! da`umflaţi-1!", după care îl arestase având "ordin verbal de la
conul Fanică", deşi scrisoarea nu era de găsit. Zoe Trahanache este enervată la culme pentru arestarea lui
Caţavencu, mai ales că citise o ştire publicată în gazeta "Răcnetul Carpaţilor", prin care cititorii erau anunţaţi că
în numărul a doua zi se va reproduce "o interesantă scrisoare sentimentală", ceea ce înseamnă că degeaba îl
arestaseră pe Caţavencu, întrucât oamenii lui îi ascultau ordinele şi le duceau la îndeplinire. Tipătescu este
îngrijorat odată în plus, deoarece găsise la telegraf anonima pe care o trimiseseră Farfuridi şi Brânzovenescu şi
o oprise, dar dacă mai erau şi altele?! Zoe propune ca soluţie alegerea lui Caţavencu pentru funcţia de deputat,
fiind singura cale prin care pot căpăta înapoi preţioasa scrisoare. Pentru a-l convinge pe Fănică să-i dea voturile
lui Caţavencu, ea recurge la toate tertipurile feminine: plânge, leşină, apoi devine energică, ameninţătoare. Este
hotărâtă să facă orice pentru a recupera scrisoarea, mergând până la decizia: "îl sprijin eu, îl aleg eu", deşi
femeile nu aveau atunci drept de vot. Ea se baza însă pe influenţa hotărâtoare pe care o avea asupra soţului său
care era preşedintele partidului în judeţul respectiv.
Caţavencu este adus din arest în casa prefectului pentru a negocia înapoierea scrisorii şi, printr-un
monolog care ilustrează parvenitismul personajului, Caţavencu îşi exprimă deviza după care se conduce în
viaţă, "scopul scuză mijloacele". Discuţia dintre Caţavencu şi Tipătescu degenerează în scandal, deoarece
avocatul nu vrea să înapoieze scrisoarea decât în schimbul postului de deputat, deşi prefectul îi oferise diferite
funcţii: "Vreau... mandatul de deputat [...] nimic altceva! nimic! nimic!". Zoe temperează situaţia conflictuală
şi, cu un calm aparent, îi promite lui Caţavencu mandatul de deputat în schimbul scrisorii -"eu te aleg, eu şi cu
bărbatul meu; mie să-mi dai scrisoarea..."-, Tipătescu cedează şi el şi-i promite că "poimâine eşti deputat!...".
Ghiţă Pristanda aduce o depeşă "fe-fe urgentă" sosită prin telegraf, în care prefectul este anunţat că trebuie să
aleagă pentru postul de deputat pe Agamemnon Dandanache.Toţi cei prezenţi rămân încremeniţi Zoe şi
Caţavencu se revoltă, găsind ca unică soluţie să pornească lupta contra guvernului.
În actul al III-lea personajele sunt în sala cea mare a primăriei, unde Zaharia Trahanache prezidează
ultima adunare electorală de dinaintea alegerilor şi la care sunt prezenţi alegători, cetăţeni, public. Zoe şi
Tipătescu încearcă să-1 convingă pe Trahanache să anunţe candidatura lui Caţavencu, dar acesta descoperise
poliţa falsificată, acesta fiind hotărât să răspundă şantajului cu şantaj şi hotărăsc ca Trahanache să anunţe
candidatura lui Agarniţă Dandanache.
Conflictul dintre opoziţie şi membrii partidului de guvernământ se amplifică prin dialogul agitat dintre
cele două grupuri reprezentate de Caţavencu şi, respectiv, de Farfuridi. Discursul lui Nae Caţavencu, în calitate
de candidat din partea opoziţiei, este fals emoţionant, lacrimogen şi demagogic, frazele pline de emfază sunt
sforăitoare, patetice, ipocrite şi fără sens: "Industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu
desăvârşire".
Trahanache anunţă drept candidat pe domnul Agarniţă Dandanache iar în sală are loc o încăierare între
reprezentanţii celor două grupuri politice. În învălmăşeala creată, Caţavencu îşi pierde pălăria şi o dată cu ea
scrisorica de amor, care fusese pusă în căptuşeală și de aceea nu reuşise nimeni s-o găsească.
Acţiunea actului al IV-lea se petrece în grădina casei lui Trahanache, în ziua alegerilor. Prefectul este
preocupat şi de primirea pe care trebuia să i-o facă lui Agamiţă Dandanache, care vine însoţit protocolar de
Zaharia Trahanache. Dandanache vorbeşte "peltic şi sâsâit" şi, deşi face cunoştinţă cu toţi trei, îi confundă tot
timpul, atribuindu-i-o pe Zoe când lui Tipătescu, când lui Trahanache (despre Dandanache, Caragiale spune că
este un personaj ”mai prost decât Farfuridi și mai canalie decât Cațavencu”).
 Ameţit de drum, Dandanache le povestește lui Tipătescu și Zoei cum, într-o seară, cineva, "persoană
însemnată... da becher" jucase cărţi acasă la el şi îşi uitase paltonul. Căutându-1 în buzunare, găsise o scrisorică
de amor. Dandanache îl şantajase pe "becher" cu scrisoarea găsită, ameninţându-l că dacă nu-i asigură alegerea
în Camera Deputaţilor, o s-o publice în ziarul de scandal "Războiul". Zoe şi Tipătescu sunt înmărmuriţi de
asemănarea situaţiilor şi de faptul că Dandanache nu înapoiază scrisoarea, ci o păstrează, pentru că "mai trebuie
s-aldată... ". Tipătescu monologhează, siderat şi cu ironie amară, despre ticăloşia lui Dandanache şi se gândeşte
că ar trebui să-i ceară iertare Iui Caţavencu, deoarece Agamiţă este un şantajist mult mai perfid, păstrând
scrisoarea de amor, fiind totodată şi foarte mândru pentru ideea pe care o avusese ca să fie ales.
Apare Caţavencu, umil şi spăşit, pentru a-i mărturisi Zoei că pierduse scrisoarea în încăierarea de la
întrunirea electorală, când cineva i-a smuls pălăria, iar scrisoarea se afla în căptuşeala acesteia. Tocmai atunci
vine Cetăţeanul turmentat, care are pe cap pălăria lui Caţavencu şi-i aduce Zoei scrisoarea mult aşteptată, dorind
în schimb răspunsul la întrebarea: "Eu ... pentru cine votez?".
În finalul piesei, toate personajele piesei se află în scenă, participând la festivitatea organizată în cinstea
alegerilor, câştigător pentru postul de deputat fiind Agamiţă Dandanache. Acesta încearcă să rostească un
discurs, dar, prost şi imbecil, el uită până şi motivul pentru care se afla acolo, în faţa alegătorilor. În final,
Caţavencu rosteşte un discurs politic, în care elogiază, demagogic, victoria democraţiei în recentele alegeri, cu
aceleaşi fraze pompoase şi idei contradictorii: "După lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată
visul nostru realizat!". Ironia şi sarcasmul lui Caragiale privind corectitudinea alegerilor sunt desăvârşite,
deoarece în desfăşurarea acestora se recursese la fals, la şantaj şi la corupţie, încălcându-se constituţia în mod
flagrant.
O particularitate a comediilor lui Caragiale este, aşadar, simetria, adică finalul recompune momentul de
la începutul piesei, fără să se schimbe absolut nimic din starea de lucruri iniţială. După agitaţia care atinge
adesea apogeul, după zbuciumul personajelor şi conflictele ce par de nerezolvat, totul revine la normal, fără să
se petreacă nici o modificare a stărilor de fapt sau vreo rezolvare a problemelor care au constituit subiectul
comediei.
Comediile lui Caragiale sunt unice în literatura română prin arta desăvârşită a dialogului şi a construcţiei
scenice, prin măiestria autorului de a crea caractere şi tipologii, prin profunda observare a realităţilor sociale şi
politice din epocă.
Sursele comicului sunt surse diverse şi servesc intenţiei autorului de a satiriza defectele omeneşti
puse pe fundalul comparaţiei electorale .
Comicul de moravuri vizează viaţa de familie (triunghiul conjugal Zoe –Tipătescu –Trahanache)şi viaţa politică
(şantajul, falsificarea listelor electorale ).
Comicul de intenţie se identifică prin limbajul personajelor; utilizarea neologismului reflectă adâncimea
contrastului comic (ceea ce sunt şi ceea ce vor să pară personajele ).
Comicul de situaţie susţine tensiunea dramatică prin întâmplările neprevăzute constituie după scheme comice
clasice: pierderea şi găsirea repetată a scrisorii,teama exagerată de trădare a grupului Farfuridi –
Brânzovenescu,confuziile lui Dandanache care o atribuie pe Zoe când lui Tipătescu, când lui Trahanache.
Comicul de caracter reliefează defectele general-umane sancţionate de scriitor prin râs:. prostia lui Farfuridi,
servilismul lui Pristanda, senilitatea lui Dandanache.
Comicul numelor proprii este o formă prin care autorul sugerează dominanţa de caracter, originea sau rolul
personajelor în desfăşurarea evenimentelor.
Prin comicul de limbaj se realizează caracterizarea indirectă şi se evidenţiază incultura personajelor.
Lumea eroilor lui Caragiale este alcătuită dintr-o galerie de arivişti care acţionează după principiul
“scopul scuză mijloacele “ urmărind menţinerea sau dobândirea unor funcţii politice ,a unui statut social
nemeritat.