„Un profesor povestește. Un profesor bun explică.

Un profesor superior demonstrează.

Un profesor eminent inspiră, încurajează.„
W. Ward

Profesorului de religie îi este încredinţată slujirea de a-i învăţa pe elevi despre cuvântul lui
Dumnezeu. În această misiune, el nu este singur, ci este însoţit de Însuşi Dumnezeu, în toată
ziua, precum a făgăduit să le fie alături tuturor celor care vorbesc în numele Său. Pentru
profesorul de Religie, investirea de către Însuşi Învăţătorul Suprem cu puterea de a educa aduce
o responsabilitate care se amplifica pe măsură ce acesta conştientizează că misiunea lui nu este
una profana, ci una în care urmează să pregătească adevărate portrete ale lui Dumnezeu când îi
formează în practica binelui, a blândeţii, a iertării, a exercitării generozităţilor.
Pentru a putea merge pe cale ştiinţifică a procesului de formare şi dezvoltare a
personalităţii educabilului, este necesar ca profesorul să cunoască și să înteleagă procesele din
lumea interioară a copilului, complexă sa activitate emoțională, creativă, conceptuală - așa cum
se desfăşoară în timpul predării şi receptării cunoştinţelor, formării competențelor -
particularităţile reacţiilor psihice individuale faţă de influenţele externe educaţionale, precum şi
schimbările survenite în personalitatea copilului.
Un factor determinant al succesului orei de Religie este profesorul, care, pentru a fi un bun
îndrumător al educaţiei religioase, trebuie să întrunească anumite competențe ce țin de însușirea,
operarea și aplicarea creativă a tehnologiei instruirii. Astfel, profesorul trebuie să deţină nu doar
o bună pregătire de specialitate, ci şi o bună pregătire metodică, o instrucţie pedagogică şi
experienţă în materie de predare pentru a-şi putea urmări îndeplinirea idealului educaţional în
demersul său didactic.
Pentru idealul educativ primează omul sau omul în devenire, iar modelul absolut în
întreaga umanitate este unul Divino-uman, acest model fiind Dumnezeu-Omul, Mântuitorul Iisus
Hristos. Educaţia religioasă, fără a forţa libertatea elevului, pune în valoare relaţia omului cu
Dumnezeu, a omului cu semenul său, al omului cu sine, încearcă să-l facă pe elev mai bun,
dornic de a face binele şi de a evita răul. Astfel, idealul educaţional constituie o instanţă valorică
din care reies norme, principii, strategii, scopuri şi obiective/competențe determinante care
portretează procesul de formare a educabililor. În plan didactic, strategia face parte din
metodologia, abilitatea profesorului de a înlesni accesul la cunoaștere și rezolva circumstanțe de
instruire.
Lecţiile de Religie dezvoltă elevilor capacitatea de reflecție, obișnuiește elevii cu dialogul,
cu munca în colectiv și în echipă, dezvoltă la elevi capacitatea de a-si afirma propriile păreri și
opinii.
Unul dintre cele mai importante roluri ale profesorului devine acela de a încuraja acest
proces de învăţare şi reflecţie. De exemplu: grupuri de elevi discuta un studiu de caz în cadrul
lecţiilor ce vizează formarea unui comportament moral creștin. Deşi, profesorul cunoaşte
răspunsurile la probleme, el se va concentra în a-i ajuta pe elevi să-şi reformuleze întrebările în
mod util. Va cere fiecărui elev să reflecteze şi să-şi examineze nivelul actual al cunoaşterii.
Atunci, când unul dintre elevi aduce în discuţie un concept relevant, profesorul îl evaluează şi
indică grupului că ar fi un câştig dacă ar încerca să îl exploreze. Astfel, spre deosebire de
învăţarea tradiţională învatarea activă sau instruirea constructivistă, activează mecanismele
psihologice ale învăţării în situaţie, pe când învăţarea tradiţională urmăreşte stocarea
informaţiilor în memorie.

1
 Instruirea activa, constructivista determină schimbarea comportamentelor prin operaţii de
transformare: analogie, inducţie, generalizare. Principala diferenţa constă în mutarea atenţiei
dinspre profesor spre elev, în mod tradiţional accentul ar fi căzut pe profesor. Sala de clasă
devine un spațiu deschis de workshop, laboratorul unde profesorul este un facilitator al
cunoașterii prin descoperire asumată de către elevi. În acest context al clasei workshop se poate
insista pe etapa mentalului, pe ce anume se petrece în cutia neagră, instruirea este căutarea
individuală și/sau în grupă a modului de construire a noțiunilor plecând de la experiența
concretă. În cadrul activităților de instruire, profesorul are prilejul să-și afirme și să-și exercite
evantaiul larg de roluri si competențe asociate acestora, în diverse situații de instruire.
În funcţie de particularităţile de vârstă, sedimentarea sentimentelor şi a conştiinţei
religioase presupune parcurgerea unor anumite etape de instruire pliate pe o metodologie
diversificată bazată pe îmbinarea activităţilor de învăţare şi de muncă independentă, cu
activităţile de cooperare, de învăţare în grup şi de muncă interdependentă. Specific metodelor
interactive de grup este faptul că ele promovează interacţiunea dintre minţile participanţilor,
dintre personalităţile lor, ducând la o învăţare mai activă şi cu rezultate evidente.
Profesorul autentic este o carte dinamică ce cuprinde în paginile sale ştiinţă, vocaţie şi
artă deopotrivă. Profesia de cadru didactic impune anumite competenţe: de a înţelege şi apoi de a
solicita să fie înţeles, de a alege priorităţile, de a anticipa, de a crea şi inova, de a relaţiona şi
comunica, de a motiva copiii să gândească, de a adapta conţinutul materiei în funcţie de vârsta
lor şi de a realiza corelaţii interdisciplinare, pluridisciplinare şi transdisciplinare. Profesia de
cadru didactic pentru disciplina religie este prin excelenţă o profesie socială, unde este
întotdeauna un artist onest și creator.