Sunteți pe pagina 1din 1

POLIŢELE MĂRTOIULUI

Versantul răsăritean al Pietrei Craiului, mai puţin sălbatic şi abrupt, decît cel apusean, prezintă
numeroase locuri pitoreşti care merită să fie cunoscute, În prezent fiind circulate doar de localnici
(vînători sau ciobani) şi de cîţiva cunoscători, iubitori ai muntelui. În rîndurile ce urmează vom descrie
Poliţele Mărtoiului sau, altfel numit, Brîul Gîrbova, care încinge versantul răsăritean al Pietrei
Craiului de la Padinile Frumoase pînă în zona Funduri — o veritabilă replică a Brîului de Mijloc de pe
celălalt versant.
Încă de la început recomandăm celor ce se încumetă să-l străbată, să o facă pe timp frumos. În
special toamna cînd spectacolul peisagistic este desăvîrşit, contraindicat pe ceaţă şi iarnă, cînd pericolul
de accidente (rătăciri, avalanşe etc.) este iminent. Parcursul este, totuşi, uşor, fiind mai puţin dificil
decît multe trasee marcate.
Pornind de la cabana Curmătura pe traseul ce duce la Vîrful Ascuţit — marcaj triunghi
albastru — ajungem după circa 1—1¼ ore într-o poiană unde poteca turistică atacă zona alpină. Din
dreptul stîlpului de marcaj cu tăbliţa indicatoare (unde este menţionat: cabana Curmătura — 1 oră)
părăsim poteca turistică, prindem hăţaşul pe curba de nivel, traversăm un vîlcel plin cu grohotiş (care în
amonte este parcurs de drumul turistic spre vf. Ascuţit) şi intrăm într-o poiană unde întîlnim un bordei
de sterpari (reper de reţinut) şi o zonă de tîrlitură. După această zona poteca firavă şi puţin pronunţată
devine o potecă foarte bine conturată. Vom urma poteca fără probleme avînd în faţă o muchie
stîncoasă, proeminenţă, acoperită cu pădure, ce se desprinde din creasta Pietrei Craiului (este vorba de
Muchea Gîrbovei, unde în 30.XI.1967 Aristide Stavros a vînat trofeul record mondial de capră neagră),
pînă ajungem după trecerea cîtorva vîlcele, ochiuri de pădure şi poieni într-un vîlcel înierbat ce are ca
versant drept (sudic) Muchea Gîrbovei. Ne angajăm în sus pe vîlcel cam 50 m diferenţă de nivel (cu
menţiunea că poteca foarte bine conturată se pierde în vegetaţia vîlcelului, dar fără sa ne speriem; nu
vom urma curba de nivel, ci vom sui pe vîlcel).
Atenţie! După un urcuş uşor observăm în stînga Muchea Gîrbovei care pierde pădurea şi ceva
mai sus într-un loc formează o mică şa (reper important). Dacă am urca Muchea Gîrbovei în sus, după
200 m diferenţă de nivel, am ajunge în şaua Călineţului sub vf. Dintre Ţimbale. Parcursul traseului
nostru trece prin şa şi se angajează în coborîre pe un vîlcel, unde vegetaţia a acoperit grohotişul şi după
300 m din şa ajungem la gura vîlcelului. De aici 50 m mai jos este un izvor (se recunoaşte uşor, locul
fiind îngrădit); mai spre sud şi mai jos observăm o stînă mai modestă. Din acest loc coborînd pe lîngă
izvor ajungem în Poiana Mărtoiului, iar pe la stînă în Poiana Vlăduşca (aproape de punctul La Table).
Continuînd brîul ne vom angaja pe sub pereţi şi după 60—80 m intersectăm un nou vîlcel, mult mai
mare, plin cu grohotiş, pe care îl traversăm. După traversare vom ocoli pe deasupra o mare poiană
unde, mai jos, observăm pe o muchiuliţă stîna sus-amintită. În faţă, spre sud, se vede un puternic picior
de munte inierbat, brîul conturîndu-se perfect pe sub stînci. În această zonă urmărirea potecii devine
greoaie datorită numeroaselor hăţaşe de oi. Vom căuta sa ne menţinem în urcuş uşor pe sub pereţi —
avînd în faţă piciorul de munte menţionat. Vom traversa cîteva vîlcele, fără importanţă, pînă ajungem
într-un vîlcel mai accentuat plin cu grohotiş, singurul mai mare, care în aval formează şiştoaca
Baciului. Hăţaşul se conturează mai bine, trecem o muchie şi urcăm mai susţinut piciorul de munte ce
l-am avut pe acest parcurs tot timpul în faţă. De aici traversînd un vîlcel, suim o muchie unde, pe faţa
sudică a sa, intersectăm drumul turistic refugiul Grind — La Om, cîteva zeci de metri mai jos de Colţii
Găinii, într-un sfert de oră ajungem la refugiu şi după alte trei sferturi de oră, la punctul La Table, loc
de răscruce a drumurilor turistice.

FLORENTIN VINCENŢIU MÂNJINĂ


Scanare, OCR şi corectura : Roşioru Gabi rosiorug@yahoo.com
Alte titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI la http://groups.yahoo.com/

S-ar putea să vă placă și