Marea Evanghelie a lui Ioan Vol.

10

Marea Evanghelie a lui Ioan Vol. 10

Domnul nostru Iisus Cristos în împrejurimile Cezareei lui Filip (continuare)

Capitolul 1

Sfatul romanului de a fi răspândită cât mai repede Învăţătura Domnului nostru

Iisus Cristos

1. După aceea am ieşit din nou şi ne-am îndreptat spre acelaşi ţărm, pe care fuseserăm şi înainte de
răsărit.

2. Cum eram acolo deja de ceva timp şi nimeni nu rostea niciun cuvânt, romanul a venit la Mine şi
Mi-a spus: „O, Tu, singurul şi unicul nostru Domn adevărat, plin de iubirea cea mai pură, de
înţelepciune şi de putere infinită, un gând extraordinar îmi vine acum în minte. Dacă Învăţătura Ta s-ar
putea răspândi mai repede, cu toată forţa sa miraculoasă, printre oamenii acestui pământ, ar fi o mare
fericire pentru întreaga omenire; şi, după părerea mea, aşa ceva n-ar trebui să fie prea greu.

3. Tu, fiind atotputernic, doar unul din gândurile Tale, plin de atotputernicia Voinţei Tale, ar fi
suficient pentru a face să dispară din această lume toate templele idolatre şi toţi idolii. Dacă aceşti
susţinători ai vechilor superstiţii ignorante şi rele ar fi măturaţi de pe faţa pământului cât ai clipi din
ochi, oamenii e drept că se vor înspăimânta, pe moment, dar în scurt timp ei se vor întreba cum de s-a
putut produce aşa ceva şi ce semnificaţie are acest fapt.

4. Atunci, toţi cei care Te cunosc cu adevărat, pe Tine şi Împărăţia Ta, vor merge la cei care îşi
pun astfel de întrebări - care înspăimântaţi, care surprinşi - şi vor începe să-i înveţe în numele Tău. Dacă
vor întâlni bolnavi, îi vor vindeca, aşa cum şi ucenicii pe care i-ai trimis Tu la Joppe i-au vindecat pe
bolnavii veniţi aici. Şi, în acest mod extraordinar, eu sunt convins că Învăţătura Ta se va răspândi cu
siguranţă foarte repede pretutindeni. Aceasta nu ar putea-o face oamenii, pentru că ei nu deţin mijloacele
necesare pentru a duce la bun sfârşit o lucrare de o asemenea amploare, cel puţin nu atât de repede; dar
Tu ai această putere! Poţi Tu oare să faci aceasta, sau este contrar înţelepciunii şi ordinii Tale?"

5. Eu i-am spus: „Prietene, dacă aş fi un simplu om şi aş gândi ca tine, aş găsi ideea ta ca fiind
foarte bună; dar Eu, fiind Stăpânul etern al întregii vieţi şi existenţe, văd situaţia altfel decât tine, şi de
aceea nu pot să-ţi urmez sfatul.

6. Dacă aş distruge dintr-o dată toţi idolii împreună cu templele pe care oamenii le-au construit
pentru venerarea lor, ar trebui mai întâi să-I nimicesc de pe faţa pământului pe toţi preoţii lor. Dar aceşti
preoţi sunt şi ei nişte oameni, înzestraţi cu liber-arbitru, şi au şi ei menirea să se transforme şi să
întemeieze în propriile lor fiinţe viaţa spirituală, şi, mai mult decât atât. şi printre ei există mulţi care, în
taină, caută de mult timp să afle ce înseamnă adevărata viaţă a sufletului în lumea de dincolo; aşadar, n-
ar fi bine ca Eu să-i distrug, pentru simplul motiv că sunt preoţi idolatri.
7. Iar dacă toate templele idolatre ar fi distruse dintr-o dată, împreună cu falşii lor zei, dar nu şi
preoţii lor, aceştia din urmă ar proclama sus şi tare în faţa oamenilor că aceasta este un semn al mâniei
zeilor, şi i-ar constrânge pe oameni, prin toate mijloacele de care dispun, să facă sacrificii enorme şi
crude. Ei fac deja aşa ceva în multe locuri, atunci când oamenilor le scade ardoarea de a le duce ofrande:
în timpul nopţii, ei distrug un templu sau altul, şi apoi anunţă cu mare pompă că ar fi vorba de

1
răzbunarea vreunui zeu supărat, şi astfel oamenii devin încă mai ignoranţi şi mai superstiţioşi, şi apoi
nimic nu le mai poate deschide ochii.

8. În plus, miracolele şi semnele de tot felul nu sunt un bun mijloc pentru a-i aduce pe oameni la o
dreaptă credinţă, mai ales în cazul unui popor prea puţin trezit încă în Spirit. Ele îi captivează cu
uşurinţă pe oameni şi îi determină cu o putere irezistibilă să creadă fără nici cea mai mică îndoială tot ce
li se cere să creadă; dar există, mai ales printre preoţi - în ziua de azi, ca şi în vremurile trecute sau care
vor veni -, tot felul de magicieni, care făptuiesc miracole şi semne false. Şi ce comunitate are atâta
raţiune şi judecată ca să deosebească aceste semne şi miracole false de miracolele adevărate şi
autentice?

9. Dacă ţi-aş acorda ţie puterea de a săvârşi pentru păgâni miracole autentice, dar preoţii păgâni ar
putea să facă şi ei, precum vechii esenieni, false miracole, perfect asemănătoare cu ale tale, cum le-ai
putea tu demonstra oamenilor celor orbi că numai miracolele tale sunt autentice?"

10. Romanul a spus: „Da, da. Doamne şi Învăţătorule, Tu ai mereu dreptate, şi, cu timpul, numai
adevărul cel luminos le va permite oamenilor să aibă acces la adevărata libertate a vieţii interioare!

11. Este desigur necesar ca Tu, pentru a demonstra pe deplin divinitatea Ta, să faci, în faţa noastră,
păgâni orbi ce suntem, semne şi miracole pe care niciun om nu le poate face, şi de aceea Tu, pe lângă
Învăţătura Ta, care este ea însăşi deja cel mai mare dintre miracole, mai săvârşeşti uneori şi alte semne
şi minuni, care pe noi ne fac să recunoaştem cu atât mai limpede Cuvântul Tău ca fiind Cuvântul lui
Dumnezeu, şi nu al oamenilor; dar în momentul în care ucenicii Tăi vor propovădui şi îi vor învăţa pe
oameni Învăţătura Ta cea sfântă, aşa cum Tu însuţi i-ai învăţat pe ei, ea va fi acceptată, recunoscută şi
respectată drept cel mai curat adevăr viu venit din Ceruri, şi va fi ea însăşi cea care va săvârşi cele mai
mari semne şi cele mai mari miracole, atunci când cei care o vor urma cu stricteţe vor vedea cum se
împlineşte în ei ceea ce ea le făgăduieşte. Dar va fi nevoie de timp, bineînţeles, pentru ca această
învăţătură sfântă să ajungă intactă la toţi oamenii de pe pământ. Totuşi, Tu eşti Domnul, şi ştii cel mai
bine unde, când şi cât de bine este pregătit un popor pentru a primi Învăţătura Ta."

12. Eu am spus: „Da, prietene, aşa este, şi judeci mai bine acum decât atunci când voiai să distrugi pe
loc toţi zeii falşi împreună cu templele lor!"

Capitolul 2

Dificultatea de a propovădui în mod legal Împărăţia lui Dumnezeu

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Atunci când pui o sămânţă în pământ, îi trebuie timp pentru a
începe să germineze şi pentru a deveni încetul cu încetul un fruct bine copt. Pentru ţărani este
bineînţeles o chestiune de răbdare, pentru că ei trebuie să aştepte aproape o jumătate de an între perioada
însămânţării şi cea a recoltei, şi cu siguranţă că ar prefera şi ei să poată semăna azi şi culege mâine! Iar
Dumnezeu, pentru care orice este posibil, bineînţeles că ar putea face şi aşa ceva; dar atunci, formarea
spirituală a omului ar fi cu mult mai dificilă decât acum! Pe de-o parte, omul avid de câştig ar semăna şi
ar cultiva fără oprire, şi, invers, ne putem da cu uşurinţă seama că cei leneşi ar deveni încă şi mai leneşi.
De aceea, rânduiala stabilită de Dumnezeu pentru toate lucrurile şi fenomenele acestei lumi este deja cea
mai bună pentru oameni, şi ea se potriveşte cel mai bine dezvoltării lor spirituale.

2. Într-adevăr, dacă este necesar uneori ca un lucru sau un fenomen să apară repede, nu trebuie să
treacă o jumătate de an între primul moment al apariţiei sale şi momentul manifestării sale depline: de
exemplu, vântul, trăsnetul, ploaia şi multe alte fenomene de acest gen pot să se manifeste pe loc dacă
este necesar, conform Voinţei lui Dumnezeu; dar alte lucruri şi fenomene, precum cele de care se ocupă
oamenii, îşi au timpul lor, ca şi oamenii înşişi, şi aşa este şi cu răspândirea învăţăturii Mele, pe care Eu
am adus-o în această lume numai pentru a le-o dărui oamenilor, atât în aceste timpuri, cât şi în viitor.
2
3. Romanul a spus atunci: „O, Doamne şi învăţătorule, acum înţeleg clar că tot ce există pe acest
pământ trebuie într-adevăr să fie aşa cum este, pentru binele oamenilor; dar când mă gândesc că putem
atinge adevărata Viaţă Veşnică a sufletului doar crezând în Tine şi respectând Învăţătura Ta, îmi dau
seama că este mare păcat de sufletele a miliarde de oameni, care nu au auzit şi nu vor auzi niciodată
vorbindu-se despre Tine şi despre Învăţătura Ta, ceea ce mă face să fiu foarte îngrijorat - şi doar din
acest motiv am sugerat ca Învăţătura Ta să fie răspândită cât mai repede cu putinţă!"

4. Eu am spus: „O asemenea dorinţă face cu adevărat cinste inimii tale şi îmi produce o mare
bucurie! Este adevărat că Eu sunt poarta către Viaţa cea Veşnică a sufletelor tuturor oamenilor, iar cine
crede în Mine şi urmează Învăţătura Mea în viaţa şi în faptele sale va dobândi Viaţa cea Veşnică.

5. Dar n-ai văzut tu oare, ieri pe deal, sufletul tatălui tău şi pe cele ale mai multor persoane
cunoscute de tine? Ai putut chiar să le vorbeşti şi să vezi şi cum se comportă toate aceste suflete în
lumea de dincolo. Îţi spun, numeroşii Mei îngeri le predică şi lor Evanghelia. Cei care o ascultă, o
acceptă şi o respectă vor fi de asemenea mântuiţi, dar nu atât de uşor şi atât de repede ca pe acest
pământ, unde omul trebuie să lupte - chiar dacă aceasta nu durează mult - cu pornirile cărnii sale şi cu
multe altele, luptă adesea destul de grea, pe care trebuie s-o îndure cu toată răbdarea, abnegaţia,
blândeţea şi umilinţa posibile.

6. De asemenea, nu te îngrijora peste măsură pentru cei care sunt în marea lume de dincolo, pentru
că iubirea şi înţelepciunea lui Dumnezeu şi marea Sa compasiune domnesc pretutindeni, chiar şi în
lumea de dincolo. Cei care îşi vor da seama de aceasta, se vor supune şi se vor conforma, aceia nu vor fi
pierduţi; dar celor care nu vor acţiona aşa, acelora le va fi, atât aici, cât şi în lumea de dincolo, după cum
spune proverbul: «Nu i se petrece o nedreptate celui care el însuşi doreşte ceea ce este râu şi dăunător.»
Eşti mulţumit, prietene, de această explicaţie foarte clară?"

7. Romanul: „Da, Doamne şi Învățătorule, sunt perfect mulţumit acum, pentru că această explicaţie
răspunde tuturor exigenţelor unui spirit înzestrat cu judecată, şi ea este o adevărată consolare pentru
sufletele noastre; a Ta să fie toată iubirea noastră, toată gloria şi slava, acum şi pururi!"

8. Şi, într-adevăr, de atunci romanul a fost pe deplin mulţumit şi nu Mi-a mai pus deloc astfel de
întrebări.

Capitolul 3

Judecătorul roman vindecat îi aduce pe prietenii săi la dreapta credinţă

1. Atunci a venit la noi un servitor al lui Marcu, aducând un mesaj de la câţiva tovarăşi de
suferinţă ai romanului vindecat, tovarăşi care îl căutaseră peste tot în staţiunea termală, gândindu-se că
lipsise cam mult pentru un om pe care îl credeau încă bolnav.

2. Romanul M-a întrebat ce trebuie să facă, pentru că nu voia să dezvăluie prezenţa Mea celorlalţi
oaspeţi ai aşezământului.

3. I-am răspuns: „În ceea ce-i priveşte pe prietenii şi cunoştinţele tale, poţi să le vorbeşti despre
Mine cu toată încrederea şi să le spui cum ţi-ai redobândit sănătatea trupului.

4. Dacă vor crede, le va fi şi lor mai bine; dar dacă nu vor crede pe deplin, atunci nu le va fi mai
bine. Şi dacă vor cere să Mă vadă şi să-Mi vorbească personal, spune-le tu ceea ce cunoşti deja, iar
servitorul lui Marcu va şti să te susţină negreşit. Dar dacă totuşi ei vor insista să Mă vadă, neţinând cont
de tot ce le vei spune, lasă-i să vină; în orice caz, să nu le spui nimic despre Mine evreilor, fariseilor sau
celorlalţi preoţi!

3
5. Acum poţi să te întorci la băi cu servitorul, pentru ca absenţa ta prea îndelungată să nu le atragă
atenţia oaspeţilor."

6. La aceste cuvinte, romanul s-a ridicat şi a intrat în stabiliment împreună cu servitorul.

7. Imediat ce l-au văzut venind, prietenii săi şi celelalte cunoştinţe ale sale au alergat la el,
asaltându-1 cu o mulţime de întrebări.

8. El le-a răspuns (romanul vindecat): „Aşteptaţi puţin! Uitaţi-vă mai întâi la mine cu atenţie şi
spuneţi-mi cum vă apar."

9. Atunci toţi s-au uitat la el cu mare atenţie, şi un roman care era şi el tot din Tir a strigat: „Dar,
pe Zeus, pari a fi perfect sănătos! Cum se face că, în afara stabilimentului, ţi-ai recăpătat pe deplin
sănătatea, în condiţiile în care ieri nu dădeai deloc semne că ai fi pe cale să te vindeci atât de repede şi
atât de complet?

10. Ai găsit cumva la Marcu un medic mai bun decât cei trei, din această staţiune, sau poate vreun
nou izvor binefăcător, care este ţinut secret? Povesteşte-ne în amănunt, ca să mergem şi noi acolo, şi
poate să ne şi vindecăm, cum te-ai vindecat tu!"

11. Atunci romanul le-a povestit tot ce văzuse, auzise şi învăţase.

12. După ce a terminat de povestit, prietenii săi au ridicat din umeri, şi primul a replicat: „Prietene,
ceea ce spui tu este mult mai greu de crezut decât tot ceea ce ştim noi despre divinităţile noastre
imaginare!

13. Desigur că eu am mai auzit nenumăraţi martori demni de încredere vorbind despre faptele
neobişnuite ale noului tău zeu, care este totuşi un om în came şi oase, născut dintr-o femeie; dar în acest
om-dumnezeu al tău nu am găsit decât o nouă confirmare la convingerea mea, formată de-a lungul
timpului, din cărţi, în legătură cu toţi oamenii mai deosebiţi.

14. Divinizarea oamenilor mai deosebiţi, care au devenit renumiţi în anumite domenii, e o poveste
atât de veche, încât se pierde în negura vremii, şi la noi chiar există un proverb străvechi, ce spune că nu
există om măreţ care să nu aibă în el un suflu dumnezeiesc. Tot la fel cred că este şi cu galileeanul tău.

15. Acest om este cu siguranţă înzestrat cu calităţi şi talente rare, învăţate în vreo şcoală străveche,
şi de aceea este acum capabil de fapte extraordinare, evident miraculoase pentru ochii noştri profani,
care îl consideră demn de toate onorurile; dar ca pentru asta să ni se prezinte, asemenea înţelepţilor din
vechime, drept un zeu, aceasta este o formă de vanitate care niciodată nu va fi pe placul oamenilor
educaţi să judece într-un mod natural. Aş vrea mult să mă vindece, şi sunt gata să-i plătesc pentru asta
cât cere; dar dacă trebuie, ca preţ pentru această vindecare, să-1 accept şi să-1 venerez ca pe Unicul
Dumnezeu Adevărat, aceasta, prietene, nu-mi convine deloc, cu toată marea puritate a învăţăturii sale.
16. Cine poate crede că ceea ce tocmai ne-ai povestit tu este purul adevăr să creadă, să trăiască şi să
moară cât mai fericit în această credinţă; eu însă nu voi risca niciodată să împărtăşesc o asemenea
fericire cu el!"

17. Judecătorul roman: „Voi, care sunteţi cu toţii, ca şi mine, oameni cu experienţă şi cu spiritul
treaz, ar trebui totuşi să primiţi mai bine cel mai mare adevăr din câte există!

18. Peste tot oamenii cred într-una sau în mai multe divinităţi; dar nimeni nu poate pretinde că a
văzut vreodată într-adevăr această divinitate, acţionând printre oameni, şi că a primit astfel, aşa cum am
primit eu, o cunoaştere infailibilă.

19. Dacă voi nu vreţi să mă credeţi când vă spun că e un om de care ascultă toate forţele şi
elementele naturii şi pe care îl slujesc în mod miraculos şi spiritele venite din Ceruri, încep să înţeleg cu

4
adevărat de ce oamenilor de pe-acest pământ le va fi atât de greu să îmbrăţişeze Învăţătura Sa pur
dumnezeiască.

20. Aţi văzut voi vreodată un Dumnezeu adevărat ca să puteţi judeca dacă Acesta, ale cărui cuvinte
şi fapte vi le-am descris în amănunt, este sau nu un Dumnezeu autentic? În fine, credeţi ce vreţi; eu în
schimb îmi voi păstra această credinţă toată viaţa şi sunt foarte sigur că pentru aceasta voi avea parte de
Viaţa cea Veşnică a sufletului, căci simt deja aceasta foarte puternic în mine, şi o voi simţi din ce în ce
mai intens şi mai clar.

21. Care ar fi deci Dumnezeul cel mai autentic: un zeu inventat, de care noi avem din păcate o
mulţime, zei care sunt toţi morţi şi dintre care niciunul n-a avut niciodată nici cel mai mic efect asupra
oamenilor, sau un om viu, ale cărui cuvinte şi voinţă atotputernice pot chema la supunere absolută toate
forţele Cerului şi ale Pământului?

22. Eu cred că un asemenea om este Dumnezeul pe care înţelepţii evrei, despre care noi am citit
destul de multe. L-au prorocit, spunând că va veni în aceste timpuri, pentru oamenii acestui pământ, ca
Domn în carne şi oase, pentru a le da înapoi ceea ce ei au pierdut datorită trândăviei lor, a iubirii pentru
lume şi a setei lor de putere.

23. Şi acest Om-Dumnezeu este acum aici, predicând şi făptuind, aşa cum au prorocit profeţii. Cum
aş putea eu, doar pentru a vă face pe plac, să nu cred, pentru binele suprem al vieţii mele, ceea ce voi nu
puteţi crede pentru nişte motive atât de neîntemeiate? Cu adevărat, îi deplâng pe cei ai căror ochi nu se
pot deschide încă faţă de credinţă."

24. Ceilalţi n-au ştiut ce să răspundă la aceste cuvinte ale judecătorului; pentru că Eu îi luminasem
inima, şi astfel el le aducea de fiecare dată dovezile cele mai potrivite.

25. Totuşi, el nu a reuşit să-i convingă decât în a treia zi, şi chiar în acea după-amiază i-a şi adus la
Mine, iar Eu i-am vindecat. După aceasta ei au crezut pe deplin şi l-au lăudat pe judecător pentru
osteneala pe care şi-o dăduse în a-i aduce şi pe ei la mântuirea supremă. Au mai rămas după aceea încă
patru zile încheiate alături de Mine, împreună cu judecătorul, ocazie cu care au învăţat multe, ceea ce i-a
dat de lucru, o dată în plus, lui Rafael al nostru.

26. În a cincea zi, după gustarea de dimineaţă, ei s-au întors acasă la Tir, iar câţiva la Sidon, plini de
recunoştinţă şi de credinţă şi cu trupurile perfect sănătoase.

Capitolul 4

Mai mulţi perşi şi indieni sunt salvaţi de Rafael

1. În timpul celor cinci zile pe care le-am petrecut la Marcu, împreună cu romanii aduşi pe deplin
la credinţa cea dreaptă, pe care de-acum îi cunoaştem, nu a avut loc niciun eveniment mai important.
Am făcut mici plimbări în împrejurimi. Eu am vindecat câţiva bolnavi, şi a doua zi Marcu a organizat, la
sugestia Mea, un mare pescuit, cu o captură foarte bună.

2. În a şasea zi, în zori, a apărut o corabie, care se îndrepta spre terme. Noi, după obiceiul nostru,
eram adunaţi pe ţărm înainte de masa de dimineaţă, observând feluritele fenomene ale răsăritului. Rafael
le explica totul, atât ucenicilor, cât şi lui Kisjonah şi lui Philopold, şi toţi erau foarte bucuroşi, cu
excepţia lui Iuda Iscarioteanul.

3. Vasul care se apropia de ţărm avea la bord perşi şi câţiva indieni, iar valurile destul de mari îl
puneau la grea încercare. Mateloţii erau din Gadara şi cunoşteau numeroasele stânci submarine din
apropierea coastei, aşa că şi-au apropiat cu iscusinţă corabia până la câteva sute de paşi de ţărm, acolo

5
unde ştiau că nu este pericol. Totuşi pentru că vântul care era destul de puternic nu se oprea, mateloţii
făceau semne în direcţia ţărmului că sunt în primejdie, cerând ajutor.

4. Marcu M-a întrebat atunci ce era de făcut, dacă dintr-un anumit motiv Eu nu vroiam să fac nici
un miracol.

5. I-am spus: „Perşii şi indienii aceştia, cu animalele şi obiectele lor magice, pot să mai tremure un
pic de frica valurilor, până ce noi vom lua masa; după aceea, când ne vom întoarce pe ţărm, vom vedea
cum vom salva corabia."

6. Marcu a fost mulţumit de răspuns, şi noi ne-am întors în casă pentru a lua un mic dejun gustos.

7. După o oră, ne-am întors pe ţărm, unde am găsit corabia în aceeaşi stare. Abia atunci i-am făcut
semn lui Rafael să o aducă la ţărm. Pentru a nu atrage atenţia prea mult, el a urcat într-o barcă şi a vâslit
până la corabia cea mare.

8. La sosirea sa, mateloţii, foarte uimiţi de curajul său, l-au întrebat: „Ce-ai de gând să faci tu aici,
un tânăr aşa de firav? Ai venit să ne-ajuţi? Dacă-i pe-aşa, n-o să ne fii de prea mare ajutor, căci n-ai nici
frânghie, nici cârlig în barca ta. Cum vrei să agăţi corabia noastră mare şi grea de bărcuţa ta, pentru a ne
duce până la ţărm, pe pământ sigur?"

9. Rafael a răspuns, cu o voce puternică: „Asta e treaba mea! Dacă vreţi şi aveţi încredere în mine,
pot să vă salvez, şi o voi face sigur; dar dacă mă credeţi prea slab pentru aceasta, cereţi-i altcuiva să vă
scoată din marea cea agitată."

10. Un matelot a spus: „Atunci arată-ne rogu-te fără întârziere priceperea şi puterea ta, pentru că
altfel vom pieri cu siguranţă!"

11. La aceste cuvinte, Rafael a apucat o grindă din partea din faţă a vasului şi a tras corabia până la
ţărm, cu viteza unei săgeţi; şi pentru că mişcarea respectivă, precum şi voinţa sa au antrenat spre ţărm un
volum mare de apă, vasul nu a atins fundul apei. care era plin de stânci, şi nu a suferit nicio stricăciune.

12. Mateloţii şi călătorii nu-şi puteau reveni din uimire văzând forţa absolut incredibilă a acestui
tânăr, care se juca cu elementele naturii ca şi cum nu ar fi avut de-a face cu marea şi cu un vânt puternic,
ci cu o picătură de rouă, atârnând de un fir de iarbă, şi cu o blândă adiere din zori.

13. Când s-au văzut pe pământ sigur, marinarii au lăudat curajul şi bunăvoinţa tânărului, şi mai ales
puterea şi priceperea extraordinară de care dăduse el cu prisosinţă dovadă - căci pentru ei toate acestea
reprezentau un miracol; după aceea l-au întrebat ce răsplată dorea.

14. Rafael le-a răspuns: „Nu am nevoie de nicio răsplată pentru mine. Dar dacă întâlniţi oameni mai
săraci decât voi, să fiţi milostivi şi buni cu ei!"

15. Aceste cuvinte i-au surprins pe toţi, şi chiar şi străinii au spus: „Într-adevăr, e un tânăr ciudat!"

16. Această poveste a făcut mare vâlvă, şi toţi servitorii lui Marcu au venit pe ţărm să vadă ce
eveniment nemaipomenit se petrecuse.

17. După ce li s-au dat câteva explicaţii, ei au spus cu toţii: „Ah. atunci când Cerul şi Pământul se
unesc în Domnul, miracolele sunt, ca să spunem aşa, la ele acasă; dar când Domnul va pleca din nou
dincolo de stele, aceste evenimente măreţe şi extraordinare vor deveni iarăşi foarte rare printre oamenii
acestui pământ!"

18. Apoi călătorii au început să-şi descarce lucrurile şi au întrebat cum să-şi continue drumul pe
uscat până la Marea cea Mare. Li s-au dat explicaţii, şi, la un semn al Meu, Rafael al nostru a plecat
împreună cu ei pentru a-i ajuta, însă fără a lăsa să se întrevadă că ar fi mai mult decât un simplu muritor.
6
Totuşi, odată ajunşi la Tir, el le-a dat de înţeles călătorilor în a Cui prezenţă s-au aflat ei atunci când au
fost salvaţi într-un mod atât de miraculos.

19. Auzind acestea, călătorii au vrut să facă neapărat cale întoarsă pentru a Mă cunoaşte personal, şi
în acest scop au fost gata să-i ofere lui Rafael sume considerabile. Dar acesta a dispărut subit din faţa
lor, revenind printre noi.

Capitolul 5

Călătoria Domnului nostru Iisus Cristos la Ghenizaret

1. Trecuseră deja opt zile de când Mă odihneam la Marcu împreună cu ucenicii Mei, iar Marcu, ca
de altfel şi ucenicii, M-au întrebat de ce luasem în acele zile o pauză aproape totală, ceea ce ei nu mai
pomeniseră niciodată la Mine.

2. Le-am spus: „Se împlinesc aproape doi ani şi jumătate de când muncim fără încetare, zi de zi, şi
Învăţătura Mea s-a răspândit deja până departe; de aceea era timpul să luăm în sfârşit aici o pauză de
sabat, ceea ce v-a dat şi vouă răgazul să faceţi multe însemnări în scris.

3. Dar s-a sfârşit cu odihna. A venit pentru noi timpul marilor furtuni, şi într-o jumătate de an va
veni cea mai mare dintre toate, aceea în care păstorul va fi omorât; multe oi din turma Sa se vor
împrăştia prin lume şi vor fi prigonite de la un capăt la altul al pământului, din pricina iubirii pentru
numele Meu! Când toate acestea vor veni, numai atunci veţi şti şi veţi înţelege de ce M-am odihnit Eu
aici câteva zile."

4. Aceste cuvinte i-au întristat pe toţi, şi Măria Mi-a spus: „Doamne, n-ai Tu toată puterea asupra
Satanei? Nu lăsa furtunile să vină asupra Ta!"

5. Eu i-am răspuns: „Acestea sunt aspecte pe care numai Eu le înţeleg; de aceea, să nu mai vorbim
despre asta! Pentru că trebuie ca moartea şi judecata lumii şi a materiei sale să fie învinse pentru
totdeauna!"

6. Atunci au tăcut cu toţii. Şi - pentru că spusesem toate acestea după masa de prânz - Marcu a vrut
să ceară să mai fie adus nişte vin, pentru a Mă mai înveseli puţin.

7. Eu însă i-am spus: „Lasă aceasta, prietene, căci am băut cu toţii mai mult decât suficient.

8. Mai degrabă pune să fie pregătită o corabie bună, pentru că într-o oră trebuie să merg la Ebahl,
în Ghenizaret. Cei care vor dori să vină cu Mine sunt liberi să o facă. Ucenicii Mei Mă pot însoţi, la fel
şi Kisjonah, care trebuie să Mă urmeze la Ghenizaret împreună cu Măria şi cu Philopold."

9. La aceste cuvinte, s-au ridicat cu toţii şi în mai puţin de un ceas am şi pornit spre Ghenizaret.
Traversarea Mării Galileii a durat aproape trei ore, până la marele golf al Ghenizaretului, pe care îl
cunoaştem deja şi care mai era numit şi «Lacul Ghenizaretului».

10. La sosirea noastră în acest golf, i-am găsit acolo pe pescarii lui Ebahl, care se străduiau să
prindă peşte pentru el, dar, de la ivirea zorilor, din cauza valurilor încă prea puternice, nu prinseseră
decât foarte puţin.

11. Când corăbiile noastre au ajuns lângă ei, ne-am oprit un moment, şi Eu i-am întrebat pe pescari
dacă prinseseră mult peşte.

12. Ei Mi-au răspuns (pescarii): „Prietene, nu prea merge treaba azi! Marea e foarte agitată de
câteva zile, şi asta nu e bine pentru munca noastră. Bazinele stăpânului nostru sunt goale, şi trebuie
7
acum să aducă peşti din alte locuri pentru a-i putea mulţumi cât de cât pe oaspeţii săi, mereu numeroşi.
Dacă şi voi mergeţi la Ghenizaret, n-o să aveţi parte la masă de prea mult peşte!"

13. Eu le-am spus: „Mai aruncaţi o dată plasele, şi veţi fi încântaţi de ce veţi prinde!"

14. Când le-am spus aceasta pescarilor, mulţi dintre ei M-au recunoscut şi au spus: „Suntem salvaţi!
A Ta să fie toată slava şi gloria! Doamne şi Învăţătorule, iartă-ne orbirea, ar fi trebuit să Te recunoaştem
de la prima vedere, pe Tine, care acum un an ai binecuvântat satul nostru cu prezenţa Ta cea sfântă! Ah,
cunoscând atotputernicia Cuvântului Tău, suntem siguri că vom avea o captură bună, iar Ebahl şi
întreaga sa casă îşi vor da seama pe loc cine a fost Marele Maestru-Pescar!"

15. Apoi, aruncând plasele, au prins peşti foarte buni şi într-un număr atât de mare, încât au avut
ceva de furcă să-i poată ţine în bărci şi corăbii.

16. După ce această sarcină a fost îndeplinită, M-au lăudat cu toţii în gura mare, şi apoi au pornit
înaintea noastră spre Ghenizaret, unde Ebahl îi aştepta pe ţărm cu oamenii săi, întrucât avea o mulţime
de oaspeţi şi spera şi el ca oamenii lui să fi prins ceva mai mult peşte; iar în acea dimineaţă avea şi mai
multă speranţă, întrucât fiica sa Iara Mă văzuse, în timpul unui vis lucid, sosind pe apă împreună cu
ucenicii şi prietenii Mei şi dăruindu-le pescarilor o captură miraculoasă.

17. Când, după o jumătate de oră, pescarii au acostat la Ghenizaret, iar Ebahl a văzut tot ce
prinseseră, a început să strige, ridicând braţele spre cer: „O, fiica mea, sufletul tău pios a avut o viziune
adevărată! Aceasta este o binecuvântare a Domnului şi Dumnezeului meu! A Lui să fie toată slava şi
gloria!"

18. Apoi i-a întrebat pe pescari dacă Mă văzuseră în apropierea lor, pe vreo corabie sau pe ţărm.

19. Iar pescarii, arătând spre corabia noastră, care se afla încă la o oarecare distanţă, i-au spus:
„Iată-L, soseşte împreună cu ucenicii şi prietenii Lui! Suntem binecuvântaţi, împreună cu întregul sat, de
vreme ce El ne vizitează din nou!"

20. Auzind acestea, Ebahl i-a chemat pe soţia şi pe copiii săi, precum şi pe bătrânul său servitor
credincios, şi i-a însărcinat să se ocupe de masă, şi de asemenea să pregătească o nouă sală pentru Mine
şi pentru cei care Mă însoţeau, astfel încât să nu intre acolo decât cei pe care urma să-i aleg Eu.

21. Acestea fiind zise, fiecare s-a grăbit să îndeplinească cât mai repede poruncile lui Ebahl. Iar el
s-a urcat într-o barcă împreună cu fiica sa, Iara, şi a pornit în întâmpinarea Mea; de cum M-au zărit de
departe, însoţit de mama Mea, Maria, pe care o cunoşteau deja, de Rafael, Kisjonah, Philopold, Ioan,
Petru, Iacov şi de bătrânul Marcu, care venise şi el cu Mine la Ghenizaret, au ridicat braţele spre cer de
bucurie, iar apoi ne-au salutat foarte călduros, conform obiceiului. În sfârşit, când au ajuns foarte
aproape de noi, a urmat un schimb de strigăte de prietenie. Ebahl şi Iara au urcat la bordul corabiei
noastre, lăsându-i vâslaşului grija de a duce înapoi barca lor.

22. Au urmat multe întrebări, iar Eu i-am povestit lui Ebahl, pe scurt, cele mai importante fapte ale
Mele după ce am părăsit casa lui Marcu prima oară, ceea ce le-a produs lui Ebahl şi Iarei o mare
bucurie.

23. Tot vorbind aşa, am ajuns la Ghenizaret, unde i-am găsit pe pescari încă foarte preocupaţi să
care peştele în bazine.

24. Ebahl Mi-a spus atunci: „Doamne, iartă-mă! În beţia bucuriei mele, am uitat complet că voiam
să-Ţi mulţumesc în gura mare pentru darul impresionant pe care mi l-ai făcut cu aceşti peşti, de care
aveam mare nevoie!"

8
25. I-am răspuns: „Lasă aceasta, prietene Ebahl; fiindcă ştii bine la ce mă uit şi ce ascult Eu în om,
şi între noi nu e nevoie de nimic în plus! Aşa că bucură-te şi rămâi aşa cum erai şi până acum, şi vei
avea mereu parte de dragostea, bunăvoinţa şi prietenia Mea. Iar acum să mergem în sala cea nouă, unde
vom putea discuta în continuare."

Capitolul 6

Masa la Ebahl

1. Atunci am intrat în sală, şi toţi au admirat grandoarea, frumuseţea, curăţenia şi confortul acestei
construcţii, care era opera unui arhitect grec. Apoi am luat loc la o masă mare, în jurul căreia încăpeau
cu uşurinţă aproape o sută de comeseni, şi Ebahl a pus să se aducă pâine şi vin în cantitate suficientă,
pentru a lua o mică gustare, până când era gata masa principală, ceea ce n-a durat prea mult. Astfel,
conform dorinţei lui Ebahl, am servit cu toţii puţină pâine şi vin, şi curând atmosfera s-a însufleţit, toţi
fiind plini de voioşie.

2. Iara noastră, care acum cu greu putea fi îndepărtată de Mine, discuta cu Maria şi cu Rafael. La
sfârşit, i-a întrebat în legătură cu diverse aspecte pe care le văzuse şi auzise în vis, iar Rafael i le-a
explicat cu multă bunăvoinţă. Iar Maria se minuna într-una de înţelepciunea Iarei şi o mângâia cu
afecţiune. Ebahl, aşezat la dreapta Mea, M-a întrebat cum îi cheamă pe câţiva dintre ucenicii Mei, pe
care nu-i cunoştea, iar Eu i-am spus.

3. După ce am petrecut o oră vorbind astfel prieteneşte, ceilalţi copii ai lui Ebahl şi servitorii săi
ne-au adus nişte bucate excelente, din care am început imediat să gustăm.

4. După ce au terminat de adus felurile de mâncare, copiii şi servitorii lui Ebahl au venit şi ei să
Mă salute la rândul lor, aşa cum se cuvenea, şi să-Mi mulţumească pentru prietenia de care dădeam
dovadă faţă de acest sat, vizitându-1 personal. Atunci Eu Mi-am aşezat mâinile deasupra lor şi i-am
întărit în credinţă, iar ei Mi-au mulţumit din nou, după care s-au întors la treburile lor - pentru că
trebuiau să servească mulţi oaspeţi străini, care se aflau acolo doar pentru îngrijirea sănătăţii lor; căci de
la prima Mea vizită acolo, Ghenizaretul, altădată un loc neprielnic, devenise foarte bun pentru sănătate,
în special pajiştea pe care o binecuvântasem în acest scop.

5. Când, după o oră, am terminat de mâncat, Ebahl M-a întrebat ce Mă gândeam să fac în acea
după-amiază.

6. Eu i-am răspuns: „Prietene, curând se va ivi o treabă dificilă, care ne va da mult de furcă până la
căderea nopţii. Tu însuţi Îmi vei aduce laude atunci când ea va fi îndeplinită. Dar deocamdată, să ne
odihnim puţin în această sală unde am mâncat; pentru că de data aceasta nu va fi nevoie să mergem noi
în întâmpinarea acelei sarcini care ne aşteaptă, ci ea ne va găsi destul de repede pe noi!"

7. Aşa că, ne-am odihnit încă o jumătate de oră la masa noastră, timp în care ucenicii se tot
întrebau între ei în ce ar putea consta acea nouă treabă, care va dura până noaptea, şi pe care Domnul
Însuşi o calificase drept dificilă. Unii spuneau că va fi fără îndoială din nou vorba despre nişte farisei
nechemaţi, sau că Mă urmăreau noi emisari ai lui Irod, pe Mine sau pe ucenicii lui Ioan, pentru că
aceştia erau în continuare ca un ghimpe în ochii desfrânatului de vulpoi bătrân.

8. Pe când ucenicii continuau încă să se întrebe despre sarcina cea grea pe care o anunţasem Eu, un
servitor a intrat în sală cu un aer foarte stânjenit.

9. Ebahl, uimit de expresia acestui servitor, pe care îl cunoştea bine, s-a ridicat imediat şi s-a dus la
el, întrebându-1: „Ce veste proastă îmi aduci, Beniamin, bătrânul şi credinciosul meu servitor? Pentru că
aceşti ochi care nu îndrăznesc să mă privească nu anunţă nimic bun!"
9
10. Servitorul s spus: „Ebahl, domnul şi stăpânul meu, nu este vorba poate de o nenorocire; dar
oricum, chestiunea nu-ţi va face deloc plăcere, nici ţie, nici oaspeţilor tăi. Îl cunoşti pe noul căpitan
roman, care a venit aici acum câteva săptămâni, probabil de pe meleagurile Betleemului. Fiind nou aici,
face exces de zel, pentru a câştiga faimă. El a aflat prin iscoadele lui care au ochi peste tot şi prin
santinelele sale agere despre venirea acestei nobile adunări şi, după părerea lui, ar fi trebuit să-1
anunţăm încă de la sosirea lor cine sunt toţi aceşti oameni, de unde vin ei şi de ce, unde se duc după
aceea, şi dacă sunt fiecare de capul lui, sau răspunde unul pentru toţi.

11. Iar noi, desigur că în bucuria generală cauzată de venirea Mântuitorului pe care o doream de
mult timp, am uitat să declarăm această sosire, şi toţi demonii acestui roman trufaş s-au dezlănţuit acum
în el. Te aşteaptă afară rea să vorbească cu tine."

12. Auzind aceste cuvinte ale bătrânului său servitor, Beniamin, Ebahl, vizibil indignat, a strigat:
„Ah, este cu adevărat ciudat că, în această lume, nici măcar omul cel mai cinstit şi mai devotat lui
Dumnezeu nu se poate bucura o zi întreagă de fericire fără ca un demon al lumii să nu vrea să-i
otrăvească viaţa, şi aşa plină de griji!"

13. Eu am spus: „Nu te mânia pentru atâta, prietene. Dacă Dumnezeu nu hotăra ca această lume să
fie un loc de încercări, unde orice om trebuie, renunţând la sine însuşi, să se formeze prin răbdare,
blândeţe şi iubire, până la renaşterea sa completă în Spirit, n-aş fi venit Eu Însumi la voi pentru a vă da
cel mai bun şi mai autentic exemplu în toate privinţele. Dacă oamenii acestui pământ vor să devină
pentru totdeauna copiii lui Dumnezeu, aşa cum este Rafael, ei trebuie ca, supuşi Voinţei celui mai
înţelept Părinte, să suporte cu răbdare mijloacele pe care Dumnezeu le-a prescris lor, pentru a atinge în
timpul foarte scurt al acestei existenţe de încercări scopul suprem al Vieţii.

14. Du-te deci şi vorbeşte cu căpitanul roman, pentru a fi tu primul care să afle care este sarcina cea
grea ce ne va ţine ocupaţi astăzi până la căderea nopţii."

15. Ebahl: „Da, Doamne şi Învăţătorule, în numele Tău, mă duc să văd la faţa locului ce se petrece."

16. Spunând acestea, el a fugit în grabă să-1 întâlnească pe căpitan, care, împreună cu mai mulţi
subordonaţi ai săi, îl aştepta deja cu o mare nerăbdare, specific romană.

Capitolul 7

Căpitanul roman şi soldaţii săi îi deranjează pe meseni

1. Imediat ce Ebahl a ajuns în faţa căpitanului, acesta, cu ochii înroşiţi de furie, 1-a apostrofat
astfel: „Aşa îmi îndepliniţi, tu şi ai tăi, ordinele? Nu ştii ce înseamnă să nu respecţi legile Romei?! De ce
nu m-ai anunţat imediat despre sosirea acestui mare număr de străini, pentru ca eu la rândul meu să-i fi
putut trimite pe soldaţii mei să constate dacă nou-veniţii au sau nu dreptul să rămână aici pentru o
vreme?"

2. Ebahl i-a răspuns: „Căpitane, de când tu îţi aplici aici legile, cu o severitate cu care noi,
locuitorii acestui oraş, n-am fost obişnuiţi, eu n-am fost niciodată până acum mustrat că nu ţi-am
respectat voinţa - şi chiar şi de această dată, nu dintr-o dorinţă de a mă împotrivi ordinelor tale din ce în
ce mai greu de suportat nu te-am anunţat imediat, aşa cum pretinzi tu, despre sosirea celor care sunt nu
nişte străini, ci prietenii mei cei mai dragi, încă de mult timp, dar marea bucurie a revederii lor m-a făcut
pur şi simplu să-mi uit îndatoririle, pe care le cunosc foarte bine de-acum, şi cred că nu fac o greşeală
dacă te rog să fii indulgent pentru această situaţie deosebită."

3. Căpitanul: „Legea nu cunoaşte nici menajamente, nici indulgenţă! Ai încălcat ordinele mele, din
neglijenţă sau din rea-voinţă - pentru mine e totuna -, şi trebuie deci să fii pedepsit fără nicio milă.
10
Ţinând cont că eşti totuşi un cetăţean de frunte şi bine-văzut în acest oraş, voi schimba această pedeapsă
într-o amendă usturătoare; şi dacă nu execuţi acest ordin legitim, îi voi băga în temniţă pe copiii tăi ca
ostatici şi nu ţi-i voi elibera până când nu vei plăti până la ultimul bănuţ suma cerută! Amenda se ridică
la o mie de livre de aur sau zece mii de livre de argint, şi trebuie să mi-o plăteşti în trei ore! Ştii deja ce
ai de făcut, şi cu asta am terminat cu tine. Iar acum, condu-mă în noua ta sală pentru a-mi încheia
socotelile cu prietenii tăi care tocmai au sosit."

4. Deşi foarte descurajat de duritatea acestei pedepse complet nejustificate, pentru că era departe
de a poseda o asemenea sumă, Ebahl s-a lăsat imediat în grija Mea, sigur că îi voi veni în ajutor, şi i-a
condus plin de încredere pe căpitan şi pe siniştrii lui zbiri până în sala noastră, pe care căpitanul le-a şi
ordonat soldaţilor să o păzească din exterior.

5. Noi eram încă la masă, bine-dispuşi. când romanul a intrat cu brutalitate şi plin de aroganţă şi
ne-a întrebat tăios: „Sunteţi fiecare propriul său stăpân, sau este unul pentru toţi, aşa cum se petrece
adesea în cazul călătorilor?"

6. Eu am răspuns: „Eu sunt pentru toţi singurul Stăpân adevărat! Ce mai vrei, după amenda
inumană pe care i-ai aplicat-o cinstitului nostru prieten Ebahl, fără a avea la bază nicio lege romană?"

7. Căpitanul: „Cei al căror stăpân eşti sunt scutiţi de pedeapsă; dar tu. care pari că nu prea ai
respect faţă de mine, de vreme ce consideri atât de nedrept modul meu de a sancţiona, îmi vei plăti în
trei ore aceeaşi sumă pe care ai considerat-o a fi inumană pentru prietenul tău Ebahl şi, în plus, ca
nefiind întemeiată pe legile romane! O să vă arăt eu vouă, evreilor, dacă legile romane sunt sau nu
întemeiate, şi o să vă fac să le şi înţelegeţi! Am vorbit, aşa că acum ştiţi ce-aveţi de făcut!"

8. Eu am spus: „Ce se va petrece dacă, din capul locului, nu vom putea fi de acord cu cererea ta
complet nejustificată, şi. drept urmare, nu o vom îndeplini? Unde este scris că un căpitan roman are
dreptul necondiţionat de a persecuta oamenii dintr-o ţară prietenă, ca şi cum ar fi într-o ţară duşmană?

9. Arată-mi împuternicirea acordată de Cezar însuşi sau de către marele său guvernator Cyrenius!
Dacă nu ai această putere, atunci vei avea de-a face cu Cineva care, sub ochii tăi, ascunde în El o
autoritate supremă; şi dacă n-aş avea această autoritate, nu ţi-aş vorbi astfel!

10. Este adevărat că eşti aici un stăpân atât de arogant şi de dur, încât ai devenit aproape
insuportabil; dar totuşi sunt alţii mai presus de tine, la care cei pe care îi asupreşti pe nedrept vor găsi
mai multă dreptate. Acum arată-Mi instrucţiunile pe care ţi le-a înmânat Împăratul, ori Marele
Guvernator, iar dacă nu, îţi voi arăta Eu puterile Mele depline!"

11. Aceste cuvinte aspre l-au surprins pe căpitan, care, după un moment de gândire, a spus: „Nu am
nicio împuternicire scrisă, pentru că un căpitan roman în poziţia mea nu are nevoie de aşa ceva; fiecare a
depus jurământ de credinţă faţă de Cezar pentru binele exclusiv al Romei. Atâta timp cât eu continui să
respect aceste două puncte din documentele mele, nimeni nu-mi poate cere socoteală pentru severitatea
mea! Dar tu. de unde ai puterile tale supreme?"

12. Eu am spus: „Nu cere să le cunoşti înainte de a fi sosit momentul!"

13. Căpitanul: „Crezi că un roman este un iepure fricos, care fuge imediat din faţa unui vulpoi de
evreu? O, nu! Un roman este asemenea leului, care vânează toate animalele fără nicio reţinere şi fără
frică."

14. Spunând acestea, el a făcut un semn unuia din zbirii săi, iar respectivul a deschis uşa, prin care
s-au năpustit imediat înăuntru aproape treizeci de soldaţi, înarmaţi până-n dinţi.

11
15. După ce aceştia ne-au înconjurat masa, căpitanul a spus cu o voce plină de trufie: „Iată, evreu cu
autoritate supremă, acestea sunt adevăratele mele puteri depline, şi ele vă vor ţine prizonieri până ce veţi
ceda poruncii mele! Cunoşti această autoritate?"

16. Eu am spus: „O cunosc de multă vreme, roman mândru şi încă foarte orb, cu tot cu zbirii şi
soldaţii tăi; dar de această dată, ea nu îţi va servi la nimic! Pentru că, de vreme ce ai vrut să-mi arăţi
dinţii tăi cei ascuţiţi, vreau să-ţi arăt şi Eu atotputerea Mea - dar numai o mică parte din ea, care va fi
de-ajuns ca să te facă să înţelegi pe deplin că nu tu eşti stăpânul Meu, ci Eu sunt, şi voi rămâne, în veci
stăpânul tău!

17. Iată, această sală este imensă, atât de înaltă, că are mai mult de şapte stânjeni până la tavan şi
aproape douăzeci de stânjeni în lungime, şi mai mult de doisprezece în lăţime. Ei bine. Eu vreau acum,
prin puterea absolută care este în Mine, ca voi împreună cu armele voastre ascuţite să plutiţi în aer la
jumătate din înălţimea acestei săli, şi vom vedea atunci la ce vă va servi această autoritate de lei cu dinţi
ascuţiţi! Şi picioarele tale nu vor atinge pământul atâta timp cât nu vei renunţa în totalitate la pretenţiile
tale complet nedrepte faţă de Ebahl şi faţă de Mine! Am spus, şi aşa să fie!"

Capitolul 8

O minune a Domnului nostru Iisus Cristos îi readuce pe romani la sentimente mai bune

1. Abia am terminat de zis toate acestea, că deja pluteau cu toţii prin sală, la înălţimea menţionată.
Şi cum ei îşi pierduseră orice punct solid de sprijin, şi deci şi echilibrul, majoritatea dintre ei, datorită
gesturilor agitate pe care le făceau zbătându-se, au ajuns imediat să fie suspendaţi cu capul în jos, şi un
curent de aer care intra printr-o fereastră mai înaltă îi făcea să se învârtă în toate sensurile, de la un capăt
la altul al sălii, fără a se putea ajuta între ei. Mulţi au încercat să arunce cu armele spre noi; dar şi ele au
rămas suspendate în aer.

2. După ce căpitanul a rămas o jumătate de oră în această poziţie neobişnuită pentru el, l-am
întrebat: „Ei, ce crezi acum despre atotputerea Mea? Nu crezi că Leul lui Iuda este mai puternic decât
aspra ta autoritate romană, despre care spuneai că este un leu, căruia îi cad pradă toate animalele, şi nu
un iepure care fuge din faţa unui vulpoi evreu?"

3. Căpitanul Mi-a strigat de la înălţimea la care se afla: „O, te rog, maestru al tuturor magicienilor,
sau poate un semizeu, sau poate chiar un zeu, eliberează-ne din această poziţie insuportabilă, şi voi
renunţa în totalitate la pedeapsa pronunţată; pentru că văd acum foarte clar că nici chiar puterea celui
mai mare imperiu de pe pământ n-ar putea rivaliza cu tine! Dacă mă eliberezi din această condiţie
jalnică, nu numai că vă voi absolvi de orice pedeapsă, dar de-acum înainte nu mă voi mai interesa de voi
câtuşi de puţin, în lumea asta; voi fi mut ca o piramidă egipteană, în privinţa voastră, şi veţi putea
rămâne în acest oraş atât cât veţi dori, şi niciunul dintre voi nu va fi constrâns să plece!"

4. Eu am spus: „Eu, care îţi citesc în inimă, văd bine că nu crezi încă serios ceea ce promiţi; dar Eu
Îmi cunosc cu siguranţă mai bine puterea decât ţi-o cunoşti tu pe a ta, de aceea îţi voi satisface
rugămintea: fie ca acest pământ să redevină pentru tine un sprijin solid!"

5. După ce am rostit aceste cuvinte, ei au revenit cu toţii la poziţia verticală, iar apoi au coborât lin
până pe podeaua sălii noastre.

6. Cum au ajuns cu piciorul pe pământ solid, căpitanul şi-a trimis zbirii şi a dat de asemenea ordin
gărzilor care încercuiau sala prin exterior să se retragă spre tabăra lor, ceea ce ei au şi făcut de îndată; iar
el a rămas împreună cu primii doi ofiţeri ai săi, s-a aşezat la o masă vecină cu a noastră şi a cerut pâine
şi vin. spunându-i lui Ebahl: „Ai putea măcar atât să ne dai, tu şi acest om atotputernic, pentru faptul că
v-am iertat complet! Dar dacă mi-ai fi spus atunci când eram afară despre puterile Sale nemaiîntâlnite,
12
cu siguranţă că pretenţiile mele ar fi fost mai umane! Cum să-mi fi putut imagina eu că printre aceşti
vechi prieteni ai tăi se află un magician cu puteri zeieşti?

7. La noi, romanii, atunci când aşa ceva se petrece în toiul unei bătălii, considerăm aceasta un
semn din partea zeilor şi încetăm orice luptă.

8. În timp ce mă aflam suspendat în aer în această sală, mi-a fost atât de frică, încât mi s-a făcut
rău, şi de aceea vreau să-mi revin tot aici cât mai repede; însă după aceea doresc în mod serios, fără a
afecta pe cineva, să-1 cunosc mai îndeaproape pe acest om extraordinar. Poate va fi de acord şi el, având
în vedere că nu-1 mai ameninţ acum în niciun fel. Şi acum, porunceşte rogu-te să ni se aducă, mie şi
ofiţerilor mei, un vin bun şi puţină pâine şi sare."

9. Ceea ce Ebahl a şi făcut imediat, şi astfel cei trei bărbaţi au fost serviţi cum nu se poate mai
bine, şi au putut să bea şi să mănânce. După ce, datorită vinului. le-a mai trecut puţin din teama pe care
le-o inspirasem, au putut din nou să vorbească cu voce tare şi plini de curaj; căpitanul voise deja de mai
multe ori să se ridice şi să vină să vorbească cu Mine; dar cei doi ofiţeri ai săi îl făcuseră să se
răzgândească, spunând că nu era prudent să înceapă o discuţie cu un mare magician, atâta timp cât
acesta nu îşi manifestase chiar el această dorinţă. Căpitanul a rămas deci liniştit la locul lui, cerând să i
se mai aducă puţin vin.

Capitolul 9

Despre o presupusă reînviere a trupului

1. Totuşi, fiindcă ziua se apropia de sfârşit, iar noi petrecuserăm deja mult timp vorbind despre tot
felul de aspecte folositoare, ucenicii M-au întrebat dacă nu ar fi bine să ieşim puţin.

2. Eu am spus: „Munca noastră de astăzi, din care partea cea mai grea încă nu a venit, presupune
mai mult decât o plimbare, care, la Ghenizaret, nu va aduce nimic interesant. Aceia dintre voi care vor
să iasă să se plimbe sunt liberi să o facă, dar Eu voi rămâne aici."

3. Imediat ce am rostit aceste cuvine, ucenicii au spus: „Doamne, acolo unde rămâi Tu, vom
rămâne şi noi alături de Tine! Pentru că lângă Tine este întotdeauna bine, dar fără Tine nu există nicăieri
decât judecată, putreziciune şi moarte!"

4. Eu am spus: „Bine, atunci rămâneţi acolo unde se află Împărăţia lui Dumnezeu şi Viaţa cea
Veşnică a Spiritului; pentru că Eu Însumi sunt Adevărul, Împărăţia lui Dumnezeu, Reînvierea şi Viaţa
cea Veşnică. Cine crede în Mine va obţine Viaţa cea Veşnică, pentru că Eu îl voi învia în ziua cea din
urmă. Cel ce rămâne în Mine prin credinţă şi iubire, şi Eu voi rămâne de asemenea în el, iar cel în care
Eu rămân are deja în el Viaţa cea Veşnică, şi el nu va vedea niciodată moartea şi nici nu îi va simţi
gustul. Rămâneţi aşadar aici prin şi din iubire pentru Mine!"

5. Atunci Ebahl M-a întrebat: „Doamne şi Învăţătorule, majoritatea evreilor cred că va fi şi o

reînviere a trupului în Valea lui Iosafat. Dar mie asta mi se pare ceva ciudat! Pentru că, în primul rând,
puţini sunt cei care vor fi îngropaţi în această vale. Apoi, ce se va petrece, în misterioasa zi a Judecăţii
de Apoi, cu trupurile tuturor celor care n-au auzit niciodată de Valea lui Iosafat, şi vor muri departe de
ea? Unii de pildă vor fi arşi, deşi alţii, cum e cazul nostru, al evreilor, sunt puşi direct în pământ. Şi, în
fine, în al treilea rând, ce se va petrece, în ziua Judecăţii de Apoi, cu cei pe care i-a înghiţit marea sau
alte ape, şi cu toţi cei care au fost devoraţi de fiarele sălbatice în mii şi mii de feluri? Şi când va fi, după
calendarul nostru, această Zi de Apoi, pe care fariseii o descriu adesea într-un mod atât de înfricoşător?

6. Doamne şi Învăţătorule, vezi, toate acestea sunt de neînţeles chiar şi pentru mintea umană cea
mai raţională! Numai ignoranţa superstiţioasă a oamenilor celor mai abrutizaţi, care nu gândesc şi nu
13
verifică niciodată nimic, poate crede asemenea absurdităţi, fie ei evrei sau păgâni; dar ele sunt
dăunătoare pentru oamenii care gândesc, împiedicându-i să creadă într-o revelaţie dumnezeiască şi în
nemurirea sufletului după moartea trupului, şi deci în posibilitatea unei reînvieri a trupului în această
faimoasă Zi de Apoi. Ce-ar trebui să credem noi atunci?"

7. Eu am spus: „Nimic din ceea ce spun fariseii! Pentru că nu va fi niciodată, nici în trupul care
serveşte un timp ca vehicul sufletului pentru activităţile sale exterioare, nici în Valea lui Iosafat, nici
nicăieri în altă parte, vreo Zi de Apoi în care trupul să învie, şi acesta din urmă nu va mai fi niciodată
reunit cu sufletul, aşa cum a fost o perioadă limitată, pentru a-1 servi în această lume.

8. Ceea ce trebuie cu adevărat să înţelegem prin «învierea trupului» sunt faptele pe care sufletul le-
a realizat împreună cu trupul său.

9. Valea lui Iosafat reprezintă starea de pace interioară a sufletului ale cărui acţiuni au fost mereu
drepte. Numai într-o astfel pace, pe care nu o tulbură nici ataşamentul pentru lume, nici dorinţele, nici
pasiunile, comparabilă cu suprafaţa unei ape perfect liniştite, în care se pot vedea cu claritate reflexiile
locurilor învecinate şi îndepărtate, se găseşte deja începutul adevăratei Judecăţi de Apoi a sufletului,
început al trezirii sale de către Spiritul dumnezeiesc din el, şi deci al reînvierii sale pentru Viaţa cea
Veşnică.

10. În această stare, sufletul recunoaşte deja fructele bune ale faptelor sale şi se bucură de ele tot
mai mult în fiecare zi: în această percepţie constă adevărata reînviere a trupului.

11. Nu este scris: trupul muritor şi trecător va fi pus în pământ, şi el va renaşte într-un corp
nemuritor şi nepieritor? Dacă vei crede că acestea se referă la trupul material, te vei afla într-o mare
eroare; dar dacă le vei corela cu lucrările bune ale sufletului, care reprezintă adevăratul său trup, te vei
afla în adevăr. Pentru că, vezi tu, fiecare faptă bună pentru aproapele, pe care o realizează aici un suflet
încarnat, dispare din această lume, ca orice altceva, şi piere odată ce actul este înfăptuit; dacă hrăneşti un
om flămând, dai de băut celui însetat, îmbraci pe cel care este gol sau eliberezi un om închis, această
acţiune nobilă nu durează veşnic, ci doar atâta timp cât o înfăptuiești! După aceea, de cele mai multe ori
o uiţi, şi la fel şi cel pentru care o înfăptuiești. Ea este deci îngropată şi semănată în solul uitării, ca de
altfel tot ceea ce este pieritor şi trecător; dar la adevărata Judecată de Apoi, care este, după cum ţi-am
mai spus, o nouă zi pentru suflet, Spiritul dumnezeiesc o reînvie pentru totdeauna în suflet, nu sub forma
respectivei fapte pământeşti trecătoare, ci sub forma fructului său, care durează în eternitate.

12. Şi cu ce va semăna acest fruct în lumea de dincolo? Ei bine, el va fi pentru suflet cel mai mirific
şi mai bogat tărâm, unde el va trăi având de toate din abundenţă şi se va putea ridica, dintr-o stare de
desăvârşire în alta, până la fericirea supremă!

13. Iată deci că aşa cum va lucra un suflet aici, în această lume, aşa va fi şi locuinţa sa în lumea de
dincolo. În aceasta constă adevărata reînviere a trupului! Să crezi şi să ţii cont de asta, pentru că aşa este,
şi nu altfel."

14. Ebahl a răspuns: „Ah, bineînţeles că aceasta sună cu totul altfel decât vorbele goale ale fariseilor
celor orbi, în faţa oamenilor celor şi mai orbi, iar pura raţiune omenească nu poate decât să fie de acord
cu toate acestea, pentru că ea acum este luminată de o nouă şi foarte luminoasă zi. Dar atunci, asta
înseamnă că din trupul care a servit sufletului în această lume nu va renaşte nimic împreună cu sufletul,
nici măcar ceva mic cât un fir de praf?"

15. Eu am spus: „Nu ca element al sufletului, căruia Spiritul Dumnezeiesc i-a dat Viaţa Veşnică,
pentru că acest suflet devine el însuşi Spirit Pur în interior. În ceea ce priveşte conturul formei sale
exterioare, şi în special veşmântul său, particulele eterice pure din punct de vedere spiritual ale trupului
pământesc al sufletului vor fi totuşi reunite cu el, dar nu este vorba aici nici măcar de un singur atom al
trupului organic grosier; pentru că acest trup are aceeaşi soartă ca şi întreaga materie din această lume,

14
ce este din nou şi din nou dezintegrată în spirite ale naturii din ce în ce mai bune, la fel cum la început şi
el se formase reunindu-se din numeroase spirite ale naturii mai puţin pure şi cu un nivel inferior de
judecată.

16. Astfel, în timp, spiritele naturii care au părăsit deja materia grosieră pot să devină suflete
omeneşti; dar nu vei înţelege cu adevărat aceste aspecte decât atunci când sufletul tău se va regăsi în
vestita Vale a lui Iosafat. De aceea, să nu mai vorbim deocamdată despre acest subiect!

17. Căpitanul şi cei doi ofiţeri ai săi au ascultat bineînţeles cu cea mai mare atenţie întrebările tale şi
explicaţiile pe care ţi le-am dat, dar nu au înţeles nimic; de aceea, ei vor veni imediat să ne plictisească
cu înţelepciunea lor grecească - deci să aşteptăm cu răbdare asaltul lor, odihnindu-ne puţin'"

Capitolul 10

Întrebările filozofice ale căpitanului

1. Abia am terminat să-i spun acestea lui Ebahl, că imediat căpitanul s-a şi ridicat de pe scaunul
său, înaintând spre Mine, cu o expresie prietenoasă pe chip. Când a ajuns în faţa Mea a spus: „Mare
maestru atotputernic al misterelor unei arte şi ştiinţe care ţi-au permis să supui toate forţele ascunse ale
naturii, am ascultat cu atenţie conversaţia voastră, şi am tras concluzia că sunteţi cu toţii de religie
evreiască; sunt bineînţeles multe aspecte bune în ea, însă şi mai multe aspecte rele, motiv pentru care
abuzurile preoţilor voştri au crescut puţin câte puţin, ajungând să fie mult mai rele decât cele ale
păgânilor, aşa cum ne numiţi voi, cei care credeţi că aveţi o credinţă adevărată.

2. Orice-ar fi, maestre atotputernic, tu pari să ai o cunoaştere mult mai profundă a religiei voastre
decât preaînţeleptul Ebahl! Totuşi nu înţeleg ce-ai vrut să spui atunci când ai zis că doar tu eşti
principiul fundamental al întregii vieţi şi al întregii supravieţuiri! Tu spui că tu eşti adevărul şi viaţa
eternă, că omul care crede în tine şi te iubeşte nu va vedea şi nu va simţi niciodată moartea. Mai mult, că
tu vei fi cel care va face să renască sufletele la viaţa eternă cu ocazia Judecăţii de Apoi, şi multe altele
de acest fel.

3. Este oare acesta numai modul de a vorbi al unui înţelept, sau eşti tu acel Cineva, acel misterios
Eu care ni se prezintă nouă, oamenilor, ca fiind sursa întregii vieţi şi a întregii existenţe? Eu nu sunt un
profan în ceea ce priveşte străvechea filozofie grecească, şi de aceea îmi poţi vorbi nestingherit despre
înţelepciunea ta, pentru că aş dori să o cunosc mai bine!"

4. Eu i-am spus: „Atunci ia loc la această masă, împreună cu cei doi ofiţeri ai tăi, şi vom vedea cât
de departe puteţi merge."

5. Căpitanul i-a chemat imediat pe cei doi ofiţeri la masa noastră.

6. După ce ni s-au alăturat. Eu i-am spus căpitanului: „Acum spune-Mi ce vrei să afli de la Mine.
Dar să nu îmi ceri să reluăm discuţia pe care Eu am avut-o adineauri cu prietenul Meu Ebahl, pentru că
mintea ta nu poate pricepe aceste aspecte."

7. Auzind aceste cuvinte, căpitanul s-a simţit foarte stânjenit, pentru că nu mai ştia ce să Mă
întrebe. După câteva clipe de gândire, a spus: „Maestre atotputernic, la ce şcoală, cu siguranţă
necunoscută mie, te-ai format?"

8. I-am spus: „La propria Mea şcoală, şi aceasta din eternitate; pentru că înainte de a exista măcar
o singură fiinţă în spaţiul infinit, Eu eram acolo, umplând întregul Infinit cu Spiritul care este în Mine!"

15
9. Auzind acestea, căpitanul a făcut ochii mari şi Mi-a zis: „Deci ceea ce este în tine este mai mare
decât ceea ce este în afara ta? Vorbeşti într-un mod foarte confuz! Cum să înţelegem toate acestea? Ce-
ai vrut să spui prin asta?"

10. „Purul adevăr", i-am răspuns Eu, „dar cum în tine nu există încă niciun adevăr, nu poţi înţelege
deocamdată acest adevăr primordial. Dar ascultă-Mă şi vei afla mai multe.

11. La început de tot, înaintea oricărei existenţe, a fost Rostirea Dumnezeiască Creatoare. Rostirea
Dumnezeiască Creatoare era cu Dumnezeu, pentru că Dumnezeu era El Însuşi Rostirea Dumnezeiască
Creatoare, şi tot ceea ce există, umplând spaţiul infinit despre care vorbesc înţelepţii voştri, a fost creat
prin Rostirea Dumnezeiască Creatoare, şi nu altfel.

12. Şi acum, această Rostire Dumnezeiască Creatoare eternă s-a întrupat ea însăşi în carne, pentru a
veni la oamenii din această lume, fiind ea însăşi Om, iar ai Săi nu Îl recunosc! Şi tu eşti un om, şi nu
recunoşti în Mine Rostirea Dumnezeiască Creatoare eternă, pentru că inima ta este oarbă. Nu i-ai citit pe
Profeţii evrei?"

13. Căpitanul: „Ba da, i-am citit, după cum am citit şi multe altele; dar cine îi poate înţelege? Nici
măcar preoţii voştri; iar eu, care sunt roman, cum să-i pricep? Şi ei au scris la fel de confuz cum vorbeşti
şi tu!

14. Văd că nu voi reuşi niciodată să mă lămuresc cu tine, aşa că mai bine să vorbim despre altceva,
dacă eşti de acord. Spune-mi te rog, învăţătorule unic şi atotputernic, în ce ţară te-ai născut şi cărui
popor îi aparţii după trupul tău!"

15. Eu am spus: „Iat-o aici lângă mine pe mama trupului Meu; poţi să o întrebi pe ea."

16. Atunci căpitanul i s-a adresat Mariei, care i-a povestit mult timp şi în detaliu toate faptele
miraculoase care se petrecuseră în legătură cu Mine, de la dumnezeiască Mea concepţie, până la vârsta
de doisprezece ani.

17. Această povestire i-a surprins foarte tare pe cei trei romani, care nu mai ştiau ce să creadă
despre Mine - pentru că ei de mult timp nu mai credeau în zeii lor, şi încă şi mai puţin în Dumnezeul
evreilor; ei urmau doctrina lui Epicur, iar Divinitatea nu însemna nimic pentru ei. Dar acum, că
descoperiseră în Mine calităţi dumnezeieşti, nu ştiau cum să le împace cu concepţia lor, care susţinea că
omul nu are decât o existenţă temporară.

18. De aceea, căpitanul Mi-a pus următoarea întrebare: „Spune-mi, mare Domn şi Stăpân: trupul tău
trebuie să moară precum al nostru, sau va trăi în veci?"

19. Eu am spus: „El nu va mai trăi decât puţin timp - după care Eu, Cel care sunt acum. Mă voi
întoarce acolo de unde am venit, iar cei care sunt ai Mei vor fi alături de Mine în veci."

20. Căpitanul: „Cine sunt cei pe care-i numeşti ai tăi, şi ce este acest loc unde trebuie să te întorci în
curând?"

21. Eu i-am răspuns: „Ai Mei sunt cei care cred în Mine, Mă iubesc şi respectă poruncile Mele; iar
locul despre care vorbesc Eu nu seamănă cu cele de pe pământ, pentru că el este Împărăţia lui
Dumnezeu, pe care Eu o întemeiez acum printre oameni şi în inimile lor.

22. Iar în această Împărăţie a Vieţii Eterne nu se poate intra pe căile largi ale acestei lumi, ci pe o
cărare foarte îngustă, care se numeşte umilinţă, răbdare, renunţare la toate plăcerile acestei lumi şi
supunere totală în faţa Voinţei Unicului Dumnezeu Adevărat."

23. Căpitanul: „Şi unde putem afla ce vrea Dumnezeu şi care sunt aceste porunci pe care cei ce sunt
ai tăi trebuie să le respecte?"
16
24. Eu am spus: „Voinţa Mea este Voinţa lui Dumnezeu, şi poruncile Mele sunt poruncile lui
Dumnezeu. Cine împlineşte Voinţa Mea şi respectă astfel poruncile Mele este pe calea cea bună pentru a
intra în Împărăţia lui Dumnezeu! Fă şi tu la fel şi vei merge şi tu pe drumul către Împărăţia lui
Dumnezeu."

25. Atunci căpitanul s-a ridicat, a mers spre unul dintre ucenicii Mei şi 1-a întrebat ce crede despre
Mine.

26. Acesta i-a răspuns: „Noi toţi credem despre El ceea ce ţi-a spus chiar El! El este Domnul, iar noi
toţi suntem ucenicii Săi. În El se află în întregime Dumnezeu, şi nu există alt Dumnezeu în afară de El!"

27. Auzind aceste cuvinte, căpitanul l-a lăsat pe ucenic şi s-a întors la Mine.

Capitolul 11

Îndoielile căpitanului în legătură cu natura dumnezeiască a Domnului nostru Iisus Cristos

1. Reluându-şi locul la masă, căpitanul i-a întrebat în limba romană pe cei doi ofiţeri ai săi ce
credeau ei despre Mine după tot ce auziseră.

2. Unul dintre ei a spus: „Ne este greu să judecăm limpede! Am experimentat, pe când pluteam
sus, puterea unică a voinţei acestui om. şi nu avem nevoie de altă dovadă a forţei dumnezeieşti care
trebuie că se află în el - pentru a putea mai întâi să ne ridice în aer, apoi să ne menţină acolo, şi toate
astea prin niciun mijloc vizibil. Desigur că noi am renunţat cu toţii de mult să credem într-o fiinţă
dumnezeiască atotputernică, odată ce zeii noştri şi-au arătat deşertăciunea, evidentă pentru simţurile şi
raţiunea oricărui om care gândeşte; dar iată-ne aici în faţa unui Zeu adevărat sub formă omenească, şi nu
ştim ce să mai credem. Eu cred că nu putem înţelege toate acestea dintr-o dată.

3. Am auzit deja multe despre acest om, la Betleem şi la Ierusalim, şi noi credem că este fie
personificarea unui zeu, fie un magician extraordinar, aşa cum sunt probabil cei formaţi la şcoala
esenienilor. Dar ceea ce am experimentat personal aici este departe de presupunerile noastre anterioare.
Aici se opreşte orice magie, fiind înlocuită de o putere vizibil dumnezeiască şi atotputernică!

4. La acestea se adaugă în primul rând cele povestite de mama sa despre venirea lui în trup în
această lume şi despre viaţa sa, fără ca el să fi avut vreodată nevoie să înveţe ceva din vreo şcoală, de
vreme ce a venit în această lume deja înzestrat cu o înţelepciune supremă, şi apoi sunt cele spuse chiar
de el - şi, într-adevăr, nu pot să nu iau în serios ce ne-a spus despre el chiar el însuşi, în termeni desigur
de neînţeles pentru un roman, precum şi ceea ce ţi-a spus despre el omul cu care ai vorbit adineauri.
Aceasta este părerea mea şi nu cred că mă înşel."

5. Căpitanul: "În ansamblu nu cred că greşeşti, dar eu mai am încă împotriva acestei idei nişte
îndoieli serioase; dacă acest om mi le înlătură, atunci mă voi alinia părerii tale şi o voi împărtăşi şi eu."

6. Atunci, adresându-Mi-se din nou Mie, căpitanul a zis: „Mare Domn şi Învăţător, sunt foarte
aproape de a admite că eşti ceea ce spun toţi ai Tăi că eşti; dar încă mă împiedică anumite îndoieli
importante. Dacă ele ar fi înlăturate, aş fi şi eu convins.

7. Iată care sunt îndoielile mele: aşadar în Tine se află într-adevăr în totalitate Unicul Dumnezeu
Adevărat? Dar, dacă este aşa, de ce Te-ai lăsat atât de mult aşteptat de cea mai mare parte a omenirii?

8. Tu ai spus că numai ai Tăi, cei care cred în Tine, Te iubesc şi respectă poruncile Tale vor obţine
viaţa eternă în împărăţia Ta dumnezeiască. Dar dacă este aşa, şi dacă tot ce există a fost creat prin
puterea cuvântului Tău etern, la fel ca şi toţi oamenii care au trăit, iată, fără a Te cunoaşte - fapt pentru
care nici nu pot fi traşi la răspundere -, ce se va petrece atunci cu toţi cei care nu Te-au putut cunoaşte
17
niciodată? Care va fi viaţa eternă a sufletelor lor în împărăţia Ta? Pentru că ei, neştiind că Tu exişti, n-au
putut nici să creadă în Tine, nici să Te iubească, nici să-Ţi respecte poruncile.

9. Iată îndoielile mele, şi ele sunt bine întemeiate! Dacă ai vrea să mă scapi de ele, voi crede cu
tărie în Tine, Te voi iubi mai mult decât oricare dintre ai Tăi şi Îţi voi respecta poruncile; pentru că eu
sunt un roman adevărat, şi nu vreun grec din aceia a căror fidelitate nu durează prea mult! Dar în acelaşi
timp sunt şi un om care nu admite şi nu crede cu uşurinţă ceva care nu i-a fost demonstrat, prin dovezi
de netăgăduit, ca fiind un adevăr incontestabil! De aceea, înlătură-mi, rogu-Te, aceste îndoieli!"

Capitolul 12

Eforturile constante şi adeseori nebănuite ale Domnului nostru Iisus Cristos pentru oameni

1. Eu am spus: „Prietene, ai învăţat cu siguranţă multe, citindu-i pe filozofii greci, dar n-ai pătruns
niciodată secretul vechilor cărţi egiptene; cât despre Scriptura evreilor de la Moise încoace, n-ai citit
decât câteva fragmente în grabă, şi fără a le înţelege vreodată!

2. Vezi tu. Cel care îţi vorbeşte prin Mine vorbea deja cu prima pereche de oameni de pe-acest
pământ, şi le dădea şi lor exact aceleaşi porunci; dar oamenii, pentru că se bucurau de o voinţă perfect
liberă, s-au lăsat repede orbiţi de lume şi de spiritul ei seducător, şi L-au gonit pe Dumnezeu, pentru a
trăi după dorinţele lor. Astfel că sufletele lor s-au întunecat şi li s-au împietrit inimile.

3. Eu am trimis dintotdeauna mesageri din Ceruri pentru a-i învăţa pe oamenii cei orbi; dar puţini
le acordau atenţie, şi cei mai mulţi nu voiau nici măcar să ştie sau să audă ceva de la ei.

4. Din când în când, Eu am trezit prin Spiritul Meu bărbaţi şi tineri care i-au învăţat pe oameni şi
s-au străduit să-i readucă la vechiul adevăr. Dar puţini i-au ascultat, şi încă şi mai puţini s-au întors pe
calea cea bună; iar mulţimile i-au persecutat, i-au torturat sau chiar i-au omorât.

5. Mai mult. Eu le-am trimis fără încetare oamenilor prea decăzuţi pedepse şi judecăţi mai mari
sau mai mici. Dar numai un număr mic de oameni s-a îndreptat prin intermediul lor, pentru o vreme, iar
spiritul cel rău al lumii Mi-a luat curând locul.

6. Când, pe vremea lui Moise, am dictat din nou legi poporului lui Israel în deşert, pe Muntele
Sinai, în mijlocul fulgerelor, al tunetelor şi al focului, el (poporul) a început desigur să asculte, la
început tremurând de frică, cuvintele Mele - dar, cum rostirea Mea a durat ceva vreme, o parte dintre
oameni s-au obişnuit cu ea şi nu i-au mai dat atenţie. Alţii, plictisiţi de durata acestor învăţături, M-au
rugat să-i revelez Voinţa Mea doar lui Moise, spunând că ei o vor afla după aceea de la el şi o vor urma;
între timp. oamenii au plecat de pe-acest Munte Sinai, unde se petreceau lucruri atât de înfricoşătoare, şi
şi-au ridicat corturile într-o vale îndepărtată.

7. Datorită rugăciunilor lor, li s-a permis aceasta; dar, astfel, acestor oameni nici nu le-a trebuit
prea mult timp pentru a începe să Mă uite de tot pe Mine, şi la fel şi semnele măreţe de pe Muntele
Sinai. Ei au topit tot aurul pe care l-au adus din Egipt, pentru a face un viţel, în jurul căruia au început să
danseze, consacrându-i un cult divin.

8. I-am arătat toate acestea lui Moise şi l-am trimis pe el la poporul Meu care Mă uitase, pentru a-1
pedepsi, în modul care este foarte exact descris în cărţile sale.

9. Atunci unii s-au întors la Mine; dar mulţi s-au lăsat fermecaţi de tot felul de dorinţe lumeşti rele
şi au încălcat una sau alta din poruncile Mele, deci au păcătuit împotriva legilor Mele.

10. Pentru a readuce ordinea printre ei, Moise a trebuit să stabilească pedepse temporare pentru
încălcarea poruncilor şi a legilor Mele.
18
11. Când, mai apoi, poporul a ieşit din pustiu, pentru a fi călăuzit în Ţara Făgăduinţei şi pentru a o
primi, într-un fel, din mâinile Mele, el a fost condus destul de mult timp de judecători înţelepţi, care se
aflau în legătură constantă cu Mine, şi, sub ghidarea Mea personală, el a devenit mare şi puternic şi mai
prosper decât orice alt popor din lume.

12. Atunci, el a devenit trufaş şi a început să privească spre fastul în care trăiau alte popoare, care
erau guvernate într-un mod tiranic de regi ai acestei lumi. Orbit de strălucirea amăgitoare a lumii, a vrut
şi el să strălucească, şi, nemulţumit de guvernarea Mea, a cerut un rege din această lume, prin
intermediul judecătorului Samuel, care era plin de Spiritul Meu - şi acesta a fost începutul celui mai
mare dintre toate păcatele.

13. De atunci, el nu a încetat să decadă tot mai mult, deşi Eu n-am încetat niciodată, prin profeţii pe
care i-am trezit şi i-am umplut cu Spiritul Meu, să-1 îndemn să se îndrepte şi să se căiască, şi să-i fac
cunoscute urmările pe care le va avea încăpăţânarea sa; şi am procedat astfel cu acest popor până în ziua
de azi. când am venit Eu Însumi în persoană, înveşmântat în carne.

14. Şi, vezi şi tu cât de mare este astăzi numărul evreilor care, în loc să Mă primească şi să creadă în
Mine - când Eu Mă revelez peste tot şi fără putinţă de tăgadă, prin miracolele şi semnele nemaiauzite pe
care le săvârşesc, drept Cel care cu adevărat sunt -, Mă urăsc. Mă prigonesc şi vor să Mă prindă şi să-Mi
ucidă trupul!

15. Iar dacă Eu am vegheat fără încetare, pretutindeni şi dintotdeauna, la formarea spirituală a
oamenilor, cum poţi tu să Mă întrebi - tu, un roman înzestrat cu mult bun-simţ - de ce Eu n-am venit la
voi decât acum, pentru a întemeia Împărăţia lui Dumnezeu, cea a Vieţii Veşnice, şi doar pentru puţinii
care sunteţi voi?

16. Du-te în toate ţările pe care le cunoşti şi unde oamenii au o inimă câtuşi de puţin capabilă să
primească Învăţătura Mea, şi interesează-te dacă nu cumva, chiar în acest moment, ei ştiu despre venirea
Mea şi despre faptele Mele!

17. Mai mult, în multe ţări şi imperii încă necunoscute ţie, oamenii de bine au viziuni interioare
despre ceea ce se petrece aici în prezent. Doar un număr mic de oameni, care cu adevărat se află în
stadiul de dobitoace şi care trăiesc în sălbăticie în cotloanele cele mai ascunse ale pământului, pot să nu
aibă nicio cunoştinţă despre Mine, pentru că ei sunt încă departe de a fi pregătiţi să o primească; dar, cu
timpul, vom avea grijă şi de ei.

18. Vezi acum că întrebarea ta era fără rost. Dacă mai vrei să Mă întrebi ceva, pune-Mi întrebări
mai bune, şi ele îţi vor fi mai de folos decât aceasta!"

Capitolul 13

Căpitanul cere explicaţii despre natura Pământului

1. Auzind acestea, căpitanul a devenit foarte gânditor, ca de altfel şi cei doi subordonaţi ai săi, şi
preţ de câteva clipe nimeni de la masă n-a mai scos nicio vorbă. Eu Însumi tăceam, şi toţi ochii şi toate
urechile erau aţintite asupra Mea.

2. O rafală violentă a întrerupt brusc liniştea, şi căpitanul 1-a întrebat pe Ebahl ce s-a petrecut,
fiindcă lui i s-a părut că a auzit un tunet. Însoţitorii săi au crezut şi ei la fel.

3. Ebahl le-a răspuns: „Asemenea fenomene nu sunt rare pe această coastă, mai ales aici, în golf,
dar faptul că această rafală de vânt s-a produs atât de brusc, ca un tunet, trebuie să aibă o semnificaţie
superioară, datorită Preaînaltei prezenţe aici a Domnului a tot ce există în cer şi pe pământ! Cât despre
această semnificaţie, El o cunoaşte mai bine ca oricine, iar eu nu îţi pot spune mai multe în această
privinţă."
19
4. După ce Ebahl a vorbit astfel, căpitanul, plin acum de un curaj demn de un adevărat soldat
roman, Mi s-a adresat din nou, spunând: „Mare Domn şi Învăţător, din cuvintele Tale am înţeles că în
Tine se află într-adevăr Spiritul suprem al singurului şi Unicului Dumnezeu Adevărat! Fără Voinţa Ta,
nimic nu poate apărea, nu se poate naşte, nu poate acţiona, nu se poate menţine şi nu poate dispărea din
cer sau de pe-acest pământ; şi atunci când ceva apare, se naşte, acţionează şi se menţine, Tu cunoşti cu
siguranţă din eternitate, în Spiritul Tău cel veşnic, motivul pentru care ai vrut să realizezi intenţia Ta cea
înţeleaptă. Tu trebuie deci să ştii cu siguranţă totul despre această rafală de vânt. Cum s-a produs ea şi în
ce scop?"

5. Eu am spus: „Ah, prietene, o să ai nevoie de încă mult timp pentru a-ţi da seama de unde bate
vântul, cum se naşte el şi în ce scop; pentru că, atâta timp cât vei avea o imagine complet eronată despre
natura şi forma Pământului, nu vei înţelege cu siguranţă niciodată cum apare vântul, de unde vine el,
unde se duce şi de ce a apărut.

6. Trebuie deci să ai o cunoaştere precisă asupra Pământului care te poartă, înainte de a întreba
care este cauza fenomenelor care se petrec pe el."

7. Căpitanul: „Doamne şi Stăpâne, cine altcineva în afară de Tine mi-ar putea dezvălui ce este cu
adevărat acest Pământ? Tu ştii deja ce credem

noi despre el; pe de altă parte, am discutat cu mulţi dintre învăţaţii voştri, însă pentru asta nu sunt mai
bine lămurit - dimpotrivă, cunoştinţele mele au devenit mai confuze şi mai încurcate.

8. Am vorbit de asemenea despre natura Pământului, a Lunii, a Soarelui şi a aştrilor şi cu esenienii,

care ştiu totul şi pot face orice, dar explicaţiile pe care mi le-au dat ei nu sunt mai valoroase decât cele
pe care le aveam deja.

9. Tu eşti Cel care-mi poate explica cel mai bine ce este Pământul, Luna, Soarele şi aştrii! Şi noi
Te rugăm să faci aceasta, eu împreună cu cei doi însoţitori ai mei! Căci eu am înţeles de mult timp că
viziunea noastră asupra Pământului şi asupra astrelor de pe cer, ca şi toate vechile idei întipărite despre
acest subiect, nu puteau fi corecte, întrucât ele nu ne permiteau să ne explicăm fenomenele corelate cu
ele, sau, mai rău, presărate cu superstiţii, prin care oamenii care gândesc şi caută adevărul nu primesc
prea mult. Te rugăm, o Doamne şi Învăţătorule, explică-ne Tu toate acestea!"

10. Eu le-am spus: „Iată că soarele apune, iar voi veţi fi în curând pe deplin satisfăcuţi."

11. Căpitanul a reînceput: „O, Doamne şi Învăţătorule, dacă aceasta nu-Ţi va displăcea, noi am dori
să Te ascultăm toată noaptea în linişte, şi cu foarte mare atenţie."

12. Eu am spus: „Foarte bine! Iată-l pe acest tânăr - cel puţin în aparenţă tânăr. El este de mult timp
unul dintre bunii Mei servitori; fie ca el să vă îndeplinească dorinţa! Din cuvintele şi faptele sale veţi
recunoaşte în el puterea Mea."

13. Zicând acestea, i-am tăcut un semn lui Rafael, care s-a ridicat imediat şi s-a îndreptat către cei
trei bărbaţi, spunându-le: „Cei care se află la această masă nu mai au nevoie de explicaţiile mele, pentru
că ei cunosc deja foarte bine subiectul amintit; însă vi le voi oferi vouă, fiindcă aceasta este Voinţa
Domnului. Dar haideţi să ieşim afară, ca să meargă treaba mai repede."

14. Căpitanul nostru şi cei doi ofiţeri s-au ridicat atunci de la masă şi l-au urmat pe Rafael afară, plini
de cea mai mare curiozitate.

20
 Capitolul 14

Rafael predă noţiuni de astronomie

1. Rafael i-a condus pe o suprafaţă mare şi liberă de pe ţărmul mării, care le servea romanilor drept
teren pentru exerciţii militare, şi unde, fiind deja seară, nu se mai afla nimeni.

2. Ajunşi în centrul acestui loc, Rafael le-a spus celor trei romani: „Sunt întotdeauna două drumuri
pentru a accede la orice mare cunoaştere esenţială: primul - lung, plictisitor şi anevoios - este cel al
explicaţiilor minuţioase şi al discursurilor interminabile; al doilea - scurt şi rapid - este cel al
exemplelor. Şi acesta din urmă este cel pe care vreau eu să-l fac cu voi."

3. Căpitanul: „Dar trebuie să fie foarte dificil să dai atât de repede exemple în legătură cu ceva
despre care nu avem cu adevărat nici cea mai mică noţiune."

4. Rafael: „Eu îmi voi face treaba, pentru că puterea pe care mi-a acordat-o Domnul nostru îmi
îngăduie aceasta! Aşa că fiţi atenţi la tot ceea ce veţi vedea acum! Mai întâi, voi face să apară Pământul
în faţa ochilor voştri, astfel încât să-1 puteţi vedea cu uşurinţă, în întregime, aşa cum este el acum, cel
puţin la suprafaţa sa."

5. Nici n-a terminat Rafael bine de zis aceste cuvinte, că un mic glob terestru, care avea totuşi
aproape cinci metri în diametru, plutea deja în faţa ochilor uluiţi ai romanilor. O lumină specială îl
lumina atât de bine, încât, în ciuda faptului că se înnoptase, se putea distinge perfect tot ceea ce se afla
pe suprafaţa sa, şi ei puteau recunoaşte pe loc, din poziţia în care se aflau, regiunile deja cunoscute de ei.

6. Acest glob terestru se învârtea şi în jurul propriei sale axe, dar, bineînţeles, în mod proporţional,
mult mai repede decât Pământul adevărat, astfel că putea fi observat mult mai repede în întregime. Toate
continentele, precum şi insulele nenumărate, de toate mărimile, erau reprezentate cu exactitate, la fel şi
mările, toate lacurile, fluviile, râurile, munţii şi văile, iar cei trei romani au recunoscut cu uşurinţă
locurile ştiute de ei.

7. După ce au studiat acest glob terestru timp de o oră cu cea mai mare atenţie, în timp ce Rafael le
explica clar şi în puţine cuvinte tot ce aveau nevoie pentru a-şi face o idee cât mai exactă despre Pământ,
toţi trei au spus: „Of, cât de orbi sunt încă oamenii şi cât de prosteşti sunt părerile lor despre Pământul
care îi poartă şi îi hrăneşte!"

8. Rafael a spus atunci: „Iată cum acest exemplu v-a ajutat să cunoaşteţi Pământul mult mai precis
şi mai rapid decât ar fi putut-o face un lung discurs, oricât de clar, al vreunui geograf! Acum vă voi arăta
în acelaşi mod relaţiile dintre Pământ, Lună, Soare şi celelalte planete. Vom îndepărta de noi acest glob
terestru, ridicându-1 în aer, iar Luna, însoţitoarea sa, va apărea sub ochii voştri la o distanţă potrivită."

9. Imediat ce Rafael a terminat de pronunţat aceste cuvinte, Luna a apărut în faţa ochilor uimiţi ai
romanilor, perfect vizibilă şi uşor de recunoscut, în pofida dimensiunilor sale micuţe.

10. Mai întâi a fost examinată, de sus în jos, faţa Lunii cea întoarsă mereu spre Pământ, care le-a
fost explicată atât cât a fost necesar, iar apoi faţa ascunsă, de asemenea cu explicaţiile de rigoare.

11. Căpitanul a spus atunci: „Ce tristă e această lume în comparaţie cu pământul nostru! Oamenii
care, după cum ne-ai zis, nu trăiesc decât pe această faţă, nu pot atinge niciodată o mare înţelepciune,
pentru că, pe o lume atât de mică şi de săracă, nu au decât o viziune foarte limitată asupra Creaţiei
Dumnezeieşti. Mai mult, succesiunea foarte inegală a zilelor şi a nopţilor datorată Pământului nu le lasă
deloc timp să observe cu atenţie şi să studieze chiar şi puţinul care este pe această lume micuţă, să facă
comparaţii şi să extragă experienţa necesară. Nu seamănă ei oare mai degrabă cu maimuţele de pe
Pământ decât cu noi?"

21
12. Rafael: „Asta e ceea ce mintea ta te face să crezi, dar să ştii că te înşeli foarte tare în ceea ce
priveşte aceste aspecte! Prefer să nu te pun faţă în faţă cu unul dintre aceşti locuitori ai Lunii, căci
înţelepciunea ta ar fi repede pusă în inferioritate!

13. Voi, oamenii de pe acest pământ, aveţi bineînţeles, din punct de vedere exterior, o mare
experienţă, şi de asemenea multe cunoştinţe; dar vă lipseşte cunoaşterea interioară a vieţii, care este mult
mai importantă decât toate deşertăciunile şi fleacurile superficiale.

14. Dimpotrivă, aceşti oameni de pe Lună se află aproape cu întreaga lor fiinţă în această viaţă
interioară contemplativă, pe care locuitorii acestui pământ o cunosc şi ei, dar care doar rareori le place,
pentru că gândirea voastră superficială v-a îndepărtat prea mult de adevărul vieţii interioare. Locuitorii
Lunii vorbesc despre voi ca despre nişte suflete moarte, şi, dacă este aşa, ei sunt cu siguranţă mult mai
sus pe scara vieţii decât maimuţele tale pământene."

15. Căpitanul: „Ah, bineînţeles, şi dacă este aşa, îmi retrag imediat spusele despre locuitorii de pe
Lună, şi, prin intermediul tău, le cer mii de scuze."

16. Rafael: „Să lăsăm asta şi să ne întoarcem la treburile noastre! După ce am cunoscut Pământul,
am făcut cunoştinţă cu Luna. Dar care sunt raporturile dintre aceste două corpuri cereşti şi Soare? Pentru
a vă putea face să înţelegeţi foarte clar aceasta, trebuie mai întâi să vă explic pe scurt ce sunt planetele
pe care le cunoaşteţi deja, cel puţin după nume.

17. Bineînţeles că mai există şi alte planete, care, la fel ca şi Pământul, primesc lumină şi căldură de
la acelaşi Soare, şi deci depind de el. Dar mă voi opri la cele pe care le cunoaşteţi după nume, şi pe care
vi le voi arăta una după alta, aşa cum sunt ele în realitate. Iată-1 mai întâi pe Mercur, care este planeta
cea mai apropiată de Soare."

18. În aceeaşi clipă, cei trei romani au putut să vadă această planetă şi să remarce anumite
asemănări cu planeta noastră. Nici de această dată Rafael nu i-a lăsat fără explicaţii.

19. După ce au terminat cu planeta Mercur, a venit rândul planetei Venus, apoi al planetei Marte, pe
care au abordat-o la început cu puţină teamă. Dar văzând în locul zeului războiului ştiut de ei doar o
planetă destul de asemănătoare Pământului, s-au familiarizat destul de repede cu ea, ca de altfel şi cu
celelalte. După Marte a urmat planeta Jupiter, reprezentată cu cele patru luni ale sale, în mod
proporţional cu mărimea sa, iar cei trei romani au admirat-o foarte mult. Şi au lăudat mult şi puterea şi
înţelepciunea lui Rafael, care le-a explicat pe scurt ceea ce era esenţial în legătură cu această planetă.
Apoi el a făcut să apară planeta Saturn, care i-a uimit cel mai mult dintre toate. Explicaţiile lui Rafael au
fost de altfel mai lungi pentru această planetă neobişnuită decât pentru toate celelalte dinainte, cu
excepţia Pământului nostru.

Capitolul 15

Rafael explică relaţiile dintre planete şi Soare

1. După ce Rafael le-a arătat romanilor toate aceste planete în maniera descrisă mai sus, el a
continuat: „Nu este suficient numai să ştiţi cum sunt aceşti aştri, care sunt foarte diferiţi de ce vă
imaginaţi voi până acum în neştiinţa voastră; mai trebuie să şi înţelegeţi foarte clar care este relaţia
dintre fiecare din aceste planete pe care le-aţi văzut şi Soare. Aşa că, fiţi foarte atenţi!

2. Voi face să apară Soarele în faţa ochilor voştri, la o scară mult mai redusă. Mai întâi, iată o sferă
cu diametrul cam de un stânjen, scăldată într-o lumină albă: pentru că, dacă această sferă care reprezintă
Soarele ar lumina la fel ca în realitate, n-aţi putea-o privi de foarte aproape - este deci suficient doar să
ştiţi că această sferă reprezintă Soarele.
22
3. Strălucirea luminoasă din jurul acestei sfere reprezintă atmosfera specifică ce înconjoară în
întregime acest corp ceresc. Această lumină este mult mai puternică în cazul Soarelui adevărat, care este
de un milion de ori mai mare decât Pământul. Dar fiţi foarte atenţi: voi îndepărta pentru câteva clipe
acest înveliş luminos, pentru ca voi să puteţi vedea cum este de fapt corpul solid al Soarelui şi ca să
înţelegeţi că Domnul nostru a mai avut şi alte planuri atunci când a creat acest corp ceresc, decât acela
de a lumina şi a încălzi celelalte planete."

4. Atunci cei trei romani s-au apropiat de acel glob şi au observat cu multă atenţie locul pe care
Rafael îl dezvăluise, în timp ce le dădea tot felul de explicaţii pe înţelesul lor.

5. Deja după vreun sfert de ceas, cei trei bărbaţi aveau o viziune corectă şi foarte limpede despre
ceea ce reprezintă Soarele, cu locuitorii săi, cu activitatea sa şi cu efectele şi relaţiile sale cu celelalte
planete - planete pe care ei regăsiseră aceeaşi organizare, în anumite regiuni. Atunci Rafael le-a spus:
„Fiţi atenţi mai ales acum, căci iată ceva ce vă interesează foarte mult pe voi, romanii! După ce veţi
înţelege aceasta, vă veţi elibera de iluzia care vă face să credeţi că Pământul se află în centrul a toate, şi
că Soarele, Luna şi toţi ceilalţi aştri se învârt în jurul lui, traversând în fiecare zi oceanul terestru, despre
care voi credeţi că se întinde de la un capăt la altul al cerului.

6. Iată deci sfera noastră solară, şi iată că acum eu dispun fiecare dintre planetele pe care deja le
cunoaşteţi, direct proporţional cu mărimea sa, mai întâi în linie dreaptă, pornind de la Soare!"

7. Iar romanii le-au văzut apărând, proporţional cu mărimea şi la distanţa corespunzătoare, mai
întâi planeta Mercur, apoi Venus, apoi Pământul, apoi succesiv celelalte planete. Pentru a ajunge la
Saturn, au trebuit bineînţeles să parcurgă ceva cale de-a lungul ţărmului. Apoi, remarcând alte două
puncte luminoase încă şi mai îndepărtate, l-au întrebat pe Rafael ce erau ele.

8. Rafael le-a răspuns: „V-am spus deja de la început că mai sunt şi alte planete în afară de cele pe
care le cunoaşteţi după nume. Dar acestea nu sunt importante pentru voi deocamdată; în vremurile
viitoare, anumiţi savanţi le vor descoperi şi le vor descrie cu exactitate.

9. Între Marte şi Jupiter, vedeţi totuşi o mulţime de puncte luminoase care seamănă cu planetele.
Nici acestea nu sunt importante pentru voi, dar, cu timpul, înţelepţii de care v-am spus le vor descoperi
şi le vor descrie, ca de altfel şi multe altele. Dacă vreţi să aflaţi mai multe, vorbiţi cu ucenicii Domnului
nostru Iisus, pentru că ei au fost învăţaţi despre toate misterele cerului înstelat vizibil. De asemenea, la
Kis, la conducătorul vameşilor, Kisjonah, care se află acum aici, îl veţi găsi fără mare greutate pe un
anume grec numit Philopold, şi el prezent aici, şi care, ca şi unii romani ce ocupă funcţii înalte chiar la
Roma, este în temă cu toate acestea; el v-ar putea spune mai multe.

10. Dar să lăsăm acestea şi să revenim la globul nostru solar, pentru a vă mai arăta şi mişcarea
diferitelor planete în jurul Soarelui."

11. Şi, împreună cu Rafael, cei trei romani au revenit la globul Soarelui.

12. Rafael 1-a făcut pe acesta să urce destul de sus în văzduh, pentru ca toate planetele să se poată
roti în jurul lui, dar astfel încât să poată fi totuşi văzut foarte bine, şi toate planetele au început să se
învârtă în jurul lui, în funcţie de poziţia lor specifică, desigur, într-un timp mai scurt decât în realitate.
Rafael a împărţit timpul, astfel încât Saturn de exemplu să facă exact o oră pentru a-şi realiza mişcarea
sa de revoluţie, în timp ce planetele mai apropiate se deplasau mai rapid, în proporţie matematică exactă,
şi de asemenea lunile din jurul planetelor, pe care acestea din urmă le conduceau după ele, ceea ce
constituia pentru romani un spectacol cu atât mai uluitor, cu cât Rafael le şi explica într-un mod foarte
complet şi clar toate aceste mişcări.

13. Atunci când, după o oră, Saturn a ajuns din nou în punctul de plecare, Rafael a făcut să dispară
totul, şi a spus: „Acum nu mai avem nevoie de aceste modele, pentru că ele v-au arătat tot ce puteau! De

23
vreme ce înţelegeţi toate acestea şi vedeţi că n-ar putea fi altfel, să ne întoarcem acum în casa
preacinstitului Ebahl!"

14. Romanii au fost de acord şi l-au urmat plini de bucurie pe Rafael până la casa lui Ebahl, unde
ne-au găsit pe noi, aşezaţi cu voie bună în faţa unei gustări.

15. Primul lor gest a fost să-Mi mulţumească pentru tot ce învăţaseră într-un timp atât de scurt,
graţie acelui tânăr minunat.

16. Eu le-am spus: „Ei bine. aşezaţi-vă acum alături de noi, şi mâncaţi şi beţi. pentru a vă întări.
Apoi vom continua să mai vorbim!"

17. Cei trei M-au ascultat imediat şi s-au hrănit cu ceea ce era pe masă.

Capitolul 16

Condiţiile care sunt necesare pentru a atinge starea de înţelepciune dumnezeiască

1. După ce ne-am întremat, căpitanul a întrebat unde se află Kisjonah şi Philopold.

2. Eu i-am spus: „Iată-i, aceşti bărbaţi care se află la dreapta Mea: primul este Kisjonah, iar cel de-
al doilea este Philopold. Tu vei mai avea destul de des ocazia să vorbeşti cu ei. Dar pentru că Eu ştiu
foarte bine despre ce vrei să discuţi cu Philopold, consider că nu este momentul să o faci acum, aşa că
amână-ţi planul pentru altă dată! Ai văzut şi ai învăţat astăzi multe aspecte care să-ţi dărâme vechea ta
superstiţie păgână; gândeşte-te puţin la toate acestea acum, pentru ca ele să-ţi rămână în memorie şi în
inimă şi să nu le uiţi imediat ce te vei întoarce la preocupările tale lumeşti!

3. Oamenii din vremurile de demult cunoşteau ceea ce tu împreună cu tovarăşii tăi tocmai aţi
învăţat; dar cum urmaşii lor au fost mai preocupaţi de aspectele acestei lumi, devenind aroganţi şi avizi
de putere, au uitat repede înţelepciunea străveche şi au încetat să mai pomenească de ea, gândind că o
asemenea cunoaştere nu era necesară pentru a supravieţui, şi că era suficient ca doar unii înţelepţi să o
deţină; iar poporul putea să aibă grijă de turme, să cultive câmpiile, livezile şi păşunile şi să vâneze
animalele sălbatice, fără a se preocupa de chestiuni legate de cer. Şi astfel a ajuns poporul. şi
conducătorii lui împreună cu el, orb şi ignorant, nu numai faţă de aceste aspecte, dar şi faţă de altele, şi
în cele din urmă a devenit foarte superstiţios, temându-se de adevăr şi fugind de lumina lui!

4. Omul poate bineînţeles să se preocupe cu înţelepciune de ceea ce are nevoie pentru trupul său;
dar orice om ar trebui să se preocupe în primul rând de ceea ce are nevoie sufletul său şi Spiritul Vieţii
care este în el; pentru că niciun om nu a fost trimis în această lume pentru a mânca, a bea şi a face pe
grozavul, ci pentru a trăi după rânduiala pe care Dumnezeu i-a revelat-o şi având ca unic scop cel pe
care El i 1-a stabilit.

5. Astfel, deoarece ai găsit aici adevărul de mult pierdut despre realităţile cereşti, trebuie ca
sufletul tău să digere mai întâi ceea ce a primit: după ce această cunoaştere te va fi întărit suficient,
numai atunci vei putea căuta să afli mai mult de la Philopold."

6. Căpitanul: „Ah, Doamne şi Învăţătorule, Tu ai întotdeauna dreptate! Înţeleg acum tot ce am

primit, prin graţia Ta, de la acest tânăr minunat, precum şi măreţia acestei cunoaşteri despre cerul
vizibil! După ce voi fi pus toate acestea în perfectă ordine în mine şi voi face şi câteva schiţe - căci mă
pricep destul de bine -, pentru a-i învăţa şi pe alţii, ei bine, abia atunci mă voi îngriji să aflu mai multe."

7. Eu am spus: „Ai dreptate; dar cel mai bine este totuşi să cauţi mai întâi în tine însuţi Împărăţia
lui Dumnezeu şi dreptatea ei, trăind şi acţionând conform Învăţăturii Mele. Pentru că cel care le găseşte
pe acestea în el însuşi va primi apoi totul; căci Spiritul care este în om vine de la Dumnezeu, şi, atâta
24
timp cât acest Spirit domneşte în om, el învaţă sufletul mai mult decât ai putea tu învăţa într-o mie de
ani de la cei mai înţelepţi învăţători.

8. Oare Rafael, care este un Spirit Pur Desăvârşit - crede-Mă şi nu uita aceasta -, nu v-a arătat el şi
nu v-a învăţat pe toţi trei, într-un timp foarte scurt, aspecte pe care oamenii nu le vor cunoaşte atât de
bine şi atât de clar nici în mai bine de o mie de ani, în pofida perspicacităţii lor şi a zelului de care vor da
dovadă în cercetările şi în observaţiile lor? Astfel, un suflet poate învăţa de la un Spirit infinit mai mult,
într-o clipă, decât vor putea oamenii să se înveţe unii pe alţii cu ajutorul minţii lor. Gândeşte-te şi la
aceste aspecte şi ţine cont de ele atunci când vei acţiona."

9. Căpitanul: „Doamne şi Învăţătorule, cunosc bine principiile Învăţăturii Tale; trebuie mai întâi să
cred în Tine şi să-L recunosc în Tine pe Unicul Dumnezeu Adevărat, apoi să-L iubesc mai presus de
orice pe acest Dumnezeu recunoscut ca Fiinţa Eternă Absolută Perfectă, şi să-mi iubesc aproapele ca pe
mine însumi, şi în fine să respect legile lui Moise.

10. Ceea ce Tu ceri nu este foarte greu de realizat; dar Moise a dat o mulţime de legi, de precepte şi
de reguli, pe care este greu să ţi le aminteşti şi să le înţelegi, şi deci la fel de greu să le respecţi.

11. Orice om care vrea să facă în aşa fel încât Spiritul Tău să domnească în fiinţa sa şi astfel să
primească în lăuntrul său Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Sa perfectă - este deci obligat să reţină
toate aceste legi şi să le respecte cu stricteţe?"

12. Eu i-am răspuns: „Dacă Îl recunoşti în Mine pe Unicul Dumnezeu Adevărat, crezi în El şi Îl
iubeşti mai presus de orice, şi îl iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi, tu îndeplineşti astfel tot ceea
ce predică Moise şi profeţii, pentru că toate cuvintele lor cu privire la îndatoririle oamenilor faţă de
Dumnezeu şi faţă de semenii lor nu spun altceva decât ceea ce ţi-am spus Eu în cuvinte puţine.

13. Dar asta nu înseamnă că tu, în funcţia de căpitan roman, poţi cere în mod neautorizat, pentru o
greşeală comisă cu nevinovăţie de vreun Ebahl împotriva unor reguli dictate de zelul tău cel orb, o
amendă în aur sau argint, pe care, în afară de Ierusalim şi de Templu, întreaga Palestină, Samaria sau
Iudeea nu ţi-ar putea-o plăti; pentru că în asemenea pretenţii nu există niciun pic de iubire faţă de
aproapele tău şi nimic din dreptatea Împărăţiei lui Dumnezeu aflate în om, şi nu regăsim aici de altfel
nici dreptul vostru roman - ceea ce demonstrează că tu nu prea cunoşti aceste principii!

14. Dacă vrei să trăieşti şi să acţionezi conform Învăţăturii Mele, va trebui ca pe viitor să renunţi de
tot la severitatea ta samavolnică atunci când iei anumite decizii; dacă nu, vei rămâne foarte departe de
adevărata iubire de semeni, şi astfel, de Împărăţia lui Dumnezeu, iar cunoaşterea pe care o ai acum
despre Pământ, Lună, Soare şi celelalte planete nu va fi de-ajuns pentru a împiedica aceasta. Pentru că
tot ce oferă spaţiul vizibil ochilor tăi nu are nicio valoare pentru Împărăţia lui Dumnezeu din om decât
dacă omul contemplă şi iluminează aceste aspecte prin Spiritul său. Ele în sine şi ca materie nu au nicio
valoare pentru om privit ca întreg, ci numai pentru trupul său, şi asta doar pentru puţină vreme.
Gândeşte-te şi la aceste aspecte, prietene!"

15. Căpitanul: „Îţi mulţumesc. Doamne şi Învăţătorule, pentru acest sfat foarte bun şi atât de
adevărat, pe care îl voi urma cu siguranţă, pe cât îmi va fi cu putinţă! Din afară eu va trebui bineînţeles
să par sever, pentru a menţine disciplina - dar va fi cu totul altfel în inima mea, ceea ce sper că nu va
apărea ca o greşeală în ochii Tăi, O, Doamne şi Învăţătorule!"

16. Eu am spus: „Bineînţeles că nu, doar cu condiţia ca tu să urmezi adevăratele legi ale Romei,
care prevăd multe indulgenţe pentru anumite greşeli mărunte! Cel care judecă cu blândeţe în această
lume şi este indulgent va găsi indulgenţă şi din partea Mea. Pe scurt, cu măsura cu care măsori, cu
aceeaşi măsură ţi se va măsura şi ţie!"

17. Căpitanul a reţinut această maximă, iar Eu le-am spus tuturor celor care erau acolo: „Astfel se
încheie, într-un mod fericit, sarcina cea grea pe care v-am anunţat-o în timpul mesei de prânz, şi avem
25
de-acum printre noi trei ucenici noi. Dar noaptea este deja foarte înaintată, aşa că haideţi să mergem să
ne bucurăm de odihna necesară trupului nostru!"

18. Spunând acestea, Eu M-am ridicat şi am plecat împreună cu câţiva ucenici să Mă odihnesc într-
o altă cameră. Maria şi Iara au făcut la fel, iar ceilalţi au mai rămas să povestească despre Mine şi despre
învăţăturile şi faptele Mele.

Capitolul 17

Rafael oferă explicaţii referitoare la puterile sale supranaturale

1. Restul adunării, din care nu lipseau prietenii noştri Ebahl, Kisjonah şi Philopold, a rămas la
masă până spre dimineaţă, împreună cu Rafael. Fratele Meu mai mare, Iacov, a fost principalul vorbitor,
pentru că el Mă cunoştea de când Mă născusem şi fusese în preajma Mea mai mult decât oricine
altcineva. Cât despre Rafael, el dădea noi explicaţii despre tot ce nu înţelegeau ceilalţi.

2. La apropierea dimineţii, căpitanul 1-a întrebat pe Rafael: „Fiindcă am auzit din gura ta atâtea
minunăţii, vei mai fi încă atât de bun să ne explici puţin, nouă, celor trei romani, care este adevărata ta
natură, şi din ce substanţă ai modelat tu atât de frumos pentru noi acele obiecte de pe cerul vizibil, cu
nenumăratele lucruri care se găsesc pe ele?"

3. Rafael a răspuns: „Eu sunt un locuitor al Cerului lui Dumnezeu şi servitorul Lui în veci. Puterea
mea e cea a lui Dumnezeu, şi de aceea pot face tot ce vrea Spiritul din mine. Ştiind acestea, probabil că
înţelegi acum din ce erau alcătuite obiectele celeste pe care vi le-am arătat.

4. Nu există altă substanţă în întregul univers decât Voinţa lui Dumnezeu. Tot ce vezi, auzi, atingi
sau percepi printr-un simţ anume sunt gândurile lui Dumnezeu, şi aceste gânduri dobândesc o existenţă
reală imediat ce El vrea aceasta.

5. Şi tot ceea ce poate Dumnezeu - Spiritul cel Etern, în Sine şi prin Sine - poate de asemenea şi
Spiritul lui Dumnezeu din om. Căci Dumnezeu este în esenţa Sa iubirea cea mai pură, adică focul cel
mai pur al vieţii şi lumina cea mai pură şi mai strălucitoare. El este deci, în esenţa Sa, înţelepciunea
supremă, şi, prin aceasta, puterea şi forţa supremă de acţiune.

6. Ordinea foarte înţeleaptă a acestei puteri şi forţe supreme este legea eternă care guvernează
toate câte există. Această lege guvernează de asemenea şi trupul omului; iar liberul-arbitru i-a fost dat
sufletului său, căruia legea îi este revelată pentru ca el să o poată îmbrăţişa şi urma în viaţa şi în faptele
sale, şi astfel să ajungă la asemănarea perfectă cu Dumnezeu, care i-a fost menită.

7. În această lume unde îşi face ucenicia, sufletul nu are de respectat decât o mică parte din
Rânduiala Dumnezeiască; dacă el respectă această mică parte, va fi pus apoi să stăpânească peste
aspecte mai mari - dar nu înainte ca el să fi atins măiestria în respectarea acestei mici părţi din rânduiala
care i-a fost revelată, ca pe o măiestrie înnăscută. Căci numai aşa el va deveni pe deplin conştient de
autonomia sa şi va percepe cu claritate tot ce Voinţa lui Dumnezeu poate împlini în şi prin el.

8. Când vei atinge o mare măiestrie şi o abnegaţie perfectă în respectarea Voinţei Dumnezeieşti, pe
care ai cunoscut-o din plin aici, precum şi în toate cele care ţin de această lume care-ţi trezeşte atracţia
către plăcerile cărnii, vei simţi tu însuţi atunci la ce grad de forţă a ajuns sufletul tău.

9. Însă pe maestru îl face practica, în toate domeniile posibile: dacă practică prea puţin, omul
rămâne un învăţăcel care nu este util pentru nimic mare sau extraordinar. I-ai încredinţa o misiune
importantă unui om, tu, care eşti un ofiţer roman perfect instruit în arta militară, fără a te asigura că el
are toate cunoştinţele necesare pentru a-şi îndeplini sarcina?

26
10. Dumnezeu n-are nevoie să supună un om la o mie de examene pentru a şti dacă el este capabil
să îndeplinească o sarcină importantă; El ştie mereu mai bine decât oricine la ce nivel se află un suflet
pe drumul perfecţionării sale interioare. Dar sufletul trebuie să-şi dea seama el însuşi ce grad a atins în
ceea ce priveşte renunţarea de sine şi stăpânirea în faţa tentaţiilor lumii şi în ce măsură s-a identificat el
perfect cu Voinţa Dumnezeiască pe care a ales să o urmeze şi a urmat-o efectiv, şi să vadă dacă mai este
încă în el vreo imperfecţiune, sau dacă manifestă o stăpânire perfectă de sine - caz în care Dumnezeu nu
va întârzia să manifeste în el puterea Voinţei Sale.

11. Uită-te spre exemplu la unii dintre ucenicii Domnului nostru Isus: dacă vreunul dintre ei ar vrea
să realizeze ceva prin Voinţa Domnului, care deja este puternică în el, ar putea-o face, şi în mod sigur
aceasta nu ţi s-ar părea mai puţin extraordinar decât ceea ce am făcut eu în faţa voastră. Dar iubirea lor
adevărată pentru Domnul şi marea lor umilinţă în faţa Lui le spune: «O, dar noi nu suntem nimic, noi
suntem doar ucenicii Tăi nevolnici!» Şi de aceea ei aşteaptă ziua în care El să le spună: «Mergeţi în
lume, predicaţi Voinţa Mea tuturor oamenilor şi acţionaţi în numele Meu.» Atunci vor realiza şi ei, dacă
va fi nevoie, semnele pe care Domnul le face acum, aşa cum fac şi eu câteodată, prin Voinţa Domnului,
care acţionează prin mine.

12. Dar puterea Voinţei Dumnezeieşti nu îi este dată omului cum îi este dat laptele unui bebeluş;
trebuie ca el să o cucerească, aproape cu forţa, prin puterea voinţei perfect libere care există în orice om.

13. Şi este uşor să-ţi dai seama că este aşa, şi nu altfel, de vreme ce Domnul nostru Iisus, pentru
care orice este cu putinţă, îi învaţă neîncetat pe ucenicii Săi şi le explică

ce trebuie să facă pentru a-şi însuşi Voinţa Sa şi pentru ca această Voinţă să devină a lor pentru
totdeauna.

14. Şi ceea ce trebuie să facă apostolii aleşi de Domnul nostru Iisus, pentru a deveni în lăuntrul lor
perfect asemănători lui Dumnezeu, trebuie să facă de asemenea orice om pentru ca sufletul său să atingă
puterea Voinţei Dumnezeieşti.

15. Şi acum tu ştii din ce substanţă am modelat eu pentru voi obiectele cerului vizibil, şi astfel
puteţi înţelege că, în timp, şi voi veţi deveni ceea ce sunt eu. Cum, v-am explicat deja. Acum consacraţi
puţinul timp care a rămas din această noapte odihnei trupului vostru, pentru că în curând se va lumina de
ziuă."

16. La aceste cuvinte ale lui Rafael, cei trei romani s-au ridicat şi i-au mulţumit pentru cele învăţate,
şi apoi, plini de bune intenţii, s-au întors acasă, unde totul se afla în ordine, aşa cum îşi doriseră; totuşi,
ei nu au reuşit să adoarmă, pentru că mintea lor era foarte preocupată, întrebându-se cum puteau ei să
împace funcţia lor terestră cu Voinţa Mea, pe care o aflaseră de la Mine şi de la Rafael.

17. Zorii zilei au apărut deci în timp ce ei se îndeletniceau cu aceste dezbateri, iar căpitanul a trebuit
să meargă la soldaţii săi şi să le dea ordinele pentru noua zi. Aceştia s-au mirat în sinea lor cum de
căpitanul, care de obicei era foarte sever, nu le-a dat în acea zi decât ordine foarte blânde şi omenoase, şi
s-au gândit că trebuia să se fi petrecut ceva neobişnuit. Dar au avut totuşi înţelepciunea să nu lase să se
vadă că remarcaseră această blândeţe a căpitanului; căci lor le convenea desigur ca serviciul lor să fie
cât mai uşor.

Capitolul 18

Întrebări ale căpitanului referitoare la moartea animalelor

1. Dimineaţa, cu puţin înainte de răsăritul soarelui. Mă aflam deja afară împreună cu câţiva ucenici
şi cu Rafael. Ceilalţi ni s-au alăturat în scurt timp, şi nici cei trei romani nu s-au lăsat mult aşteptaţi.
27
2. Ne aflam deci pe ţărm, privind jocul valurilor, iar ucenicii îşi spălau mâinile şi picioarele cu apa
cea curată. Cei trei romani ar fi vrut să pună nişte întrebări. astfel că s-au apropiat de Mine şi de Rafael.

3. Dar Eu le-am spus: „Ziua va mai dura încă zece ore bune, aşa că va fi destul timp pentru a
răspunde la anumite întrebări; dar pentru moment să ne bucurăm în pace de această dimineaţă!"

4. Cei trei s-au mulţumit cu acest răspuns şi şi-au spălat faţa în apa golfului, pentru a-şi împrospăta
şi învigora ochii, care se resimţeau puţin datorită lipsei somnului de peste noapte.

5. Noi am rămas astfel aproape o oră în linişte pe malul apei, iar apoi am mers spre sud, până la o
mică ridicătură, care se înălţa pe ţărm şi de pe care se vedea o privelişte frumoasă către vest. De-a lungul
coastei, care în acel loc era acoperită cu stuf pe o suprafaţă destul de mare, se puteau zări păsări acvatice
căutându-şi hrana, pe care o înghiţeau apoi cu poftă şi pe nerăsuflate.

6. Atunci căpitanul nostru, nemairezistând, s-a apropiat brusc de Rafael şi i-a spus: „Spune-mi,
înţelept şi puternic locuitor al unei lumi mai bune decât acest pământ: sunt foarte mulţumit de
dispunerea acestui pământ, adesea magnific în ceea ce priveşte aspectul său şi aranjarea vegetaţiei; dar
nu la fel pot spune despre animalele sălbatice şi despre modul cum se comportă ele între ele!

7. Este prevăzut ca toate plantele să-şi extragă hrana din sol, din apă, din aer şi din căldura luminii
soarelui. şi ele se dezvoltă foarte bine aşa; dar animalele - şi de asemenea o bună parte dintre noi,
oamenii -, pentru a-şi hrăni trupul, sunt obligate să prindă şi să omoare alte animale spre a le consuma
carnea.

8. Şi este evident că aceasta conduce la sălbăticirea inimii şi a sentimentelor oamenilor, fapt pe

care eu l-am observat foarte des la Roma, în timpul luptelor adeseori foarte crude dintre tauri sau cu
ocazia unor lupte dintre alte animale feroce - pentru că la Roma, ca şi în alte locuri, se organizează lupte
de animale în incinte special construite în acest scop, pentru a trezi şi întreţine curajul şi spiritul de luptă
al soldaţilor şi al cetăţenilor.

9. De unde or fi învăţat oamenii ferocitatea războiului, în care nu am găsit nici urmă din iubirea
pentru Dumnezeu şi iubirea pentru aproapele său?!

10. Priveşte această apă de la picioarele noastre: ce greşeală au comis bieţii peştişori pentru ca
aceste păsări vorace să-i prindă, adeseori cu miile, spre a-i devora? Animalele din nenumăratele specii
care trăiesc în aer, pe pământ sau în apă nu s-ar putea hrăni, ca şi animalele domestice, cu aceste plante,
care există de asemenea într-o varietate atât de mare? Trebuia oare neapărat ca animalele de pradă de tot
felul să-şi caute hrana în mijlocul turmelor paşnice, iar oamenii să fie siliţi la rândul lor să lupte cu
sălbăticie împotriva animalelor de pradă, din cauza ferocităţii sădite în ele de puterea dumnezeiască?

11. Omul a trebuit să inventeze arme perfecţionate pentru a putea înfrunta animalele sălbatice. A
învăţat astfel să lupte, să ucidă şi să învingă; dar a câştigat el oare ceva care să-i facă mai bune inima şi
sufletul, aşa cum i-a cerut Dumnezeu?

12. Vezi tu, eu am reflectat adesea la această întrebare, fără însă a găsi la niciun înţelept o soluţie
cât de cât satisfăcătoare pentru această veritabilă enigmă a sfinxului! Pretutindeni mi se spunea: «Zeii
cei înţelepţi ştiu ei foarte bine de ce au îngăduit toate acestea!»

13. Asta e sigur, dar inima şi sufletul oamenilor au tras ele vreun folos cât de mic de-aici? A, în
privinţa vânatului, a luptelor şi a războiului, oamenii au avut bineînţeles de câştigat, şi de asemenea în
privinţa impunerii legilor, a guvernării şi a cruzimii de hiene pe care o arată atunci când îi judecă pe cei
care au încălcat legile date de ei; dar, pe de altă parte, faptul că au învăţat să lupte mai întâi împotriva
fiarelor sălbatice, şi apoi, foarte repede, între ei înşişi, nu le-a făcut deloc bine.

28
14. Tu, care eşti înţelept şi puternic prin Spiritul lui Dumnezeu ce se află în tine, spune-mi ce
trebuie să cred în această chestiune, care mie mi se pare atât de importantă."

Capitolul 19

Căpitanul întreabă de ce există lupta în natură

1. Rafael i-a răspuns: „Întrebarea pe care mi-o pui este una foarte importantă, şi aş putea desigur
să-ţi răspund la ea foarte bine; dar tu eşti încă prea departe de cunoaşterea profunzimilor Spiritului Pur,
pentru a înţelege adevărul în întregime.

2. Însă te pot asigura în primul rând că ucenicii Domnului au fost de mult timp lămuriţi asupra
acestui subiect, ca şi alţii de altfel, evrei sau păgâni, şi apoi că, în timp, vei reuşi şi tu să înţelegi mult
mai bine toate acestea. Totuşi, chiar şi în această privinţă, vei avea chiar de astăzi mai multe ocazii de a
lăuda şi preamări iubirea şi înţelepciunea Domnului.

3. Crede-mă, dacă Domnul a venit pe această culme, a făcut-o special pentru ca, în faţa
spectacolului acestor păsări marine care devorează peştişorii, vechile tale îndoieli în legătură cu iubirea,
bunătatea şi înţelepciunea adevăratului Dumnezeu să iasă la iveală. Şi aceasta s-a şi petrecut, aşa cum eu
de mult ştiam; dar şi acest aspect îl vei înţelege limpede la momentul potrivit.

4. Prietene, viaţa însăşi este o luptă! Ce om bun şi pios ar putea avea acces la o viaţă spirituală
superioară, perfect liberă, fără a o fi cucerit printr-o luptă acerbă? Şi cum ar învăţa omul să lupte, fără
pericolele care îl înconjoară la tot pasul? Domnul Însuşi este Cel care le-a rânduit aşa şi a permis ca ele
să existe pe acest pământ, pentru ca omul să le recunoască şi să se lupte cu ele, atâta timp cât încă nu le-
a învins. Dar vom mai vorbi despre acest subiect după gustarea de dimineaţă."

5. Abia a terminat Rafael de rostit aceste cuvinte, că a şi venit un mesager, anunţând că gustarea de
dimineaţă era gata, aşa că am coborât de pe deluşorul nostru pentru a ne întoarce la Ebahl.

6. După ce am mâncat am ieşit din nou, dar de această dată pentru a urca pe o altă colină, mai
înaltă, de unde aveam o vedere nu numai asupra golfului Ghenizaretului, ci şi asupra unei mari părţi din
Marea Galileii. Romanii construiseră pe această colină un fel de fortăreaţă, care le permitea să
supravegheze orice vas străin, atât pe mare, cât şi în golful Ghenizaretului, care nu era totuşi mic, astfel
că acolo se aflau tot timpul postate santinele romane, nelăsând pe nimeni să se apropie, dacă cei care
doreau să viziteze locul nu erau conduşi de căpitan sau de unul dintre ofiţerii din subordinea sa.

7. De această dată, întrucât noi eram însoţiţi chiar de căpitan şi de cei doi subordonaţi ai lui, ne-am
putut instala fără probleme pe această frumoasă colină.

8. Se aflau acolo mai multe pavilioane, prevăzute cu bănci, pe care căpitanul ni le-a pus imediat la
dispoziţie, şi a cerut să se mai ridice încă două corturi pentru noi.

9. După ce ne-am aşezat în corturi, un timp a domnit liniştea, fiecare contemplând în tăcere
spectacolul oferit de mare şi de golf.

10. Dintr-o dată, căpitanul, văzând mai mulţi vulturi mari coborând dinspre munţi spre mare, a spus:
„Iată, din nou aceşti oaspeţi nesuferiţi! Aproape zilnic coboară la această oră pentru a căuta în valuri un
dejun copios!

11. Desigur că şi păsările de mare sunt animale de pradă, care se hrănesc cu peşti şi cu alte animale
acvatice; şi totuşi, ele nu constituie un spectacol chiar atât de sângeros pentru sufletele noastre, iar
atunci când le vedem cum omoară animalele cele nevinovate, aceasta provoacă inimilor noastre o
impresie mai puţin apăsătoare decât atunci când unul dintre vulturii cei mari ţâşneşte din cer ca o
29
săgeată asupra uneia dintre numeroasele păsări de apă. o prinde în gheare şi o duce prin aer către cine
ştie ce faleză, unde urmează să o sfâşie şi să-i devoreze carnea!"

12. În timp ce căpitanul încă făcea aceste observaţii omeneşti, un vultur s-a şi năpustit asupra unui
stufăriş de pe mal şi a prins în ghearele sale ascuţite o gâscă mare, ghiftuită cu peşti, care, bineînţeles, a
făcut mare larmă.

13. După câteva secunde, şi ceilalţi vulturi i-au urmat exemplul, ceea ce 1-a înfuriat pe roman atât
de tare, încât a venit la Mine şi Mi-a spus: „O, Doamne şi Învăţătorule, n-ai văzut Tu oare aceste lacome
păsări de pradă, sau poate n-ai vrut să le împiedici să atace celelalte păsări, mult mai blânde, în acest
mod atât de răscolitor pentru simţămintele omeneşti? Aceste scene teribile, care se petrec de atâtea ori în
fiecare zi în lumea naturală, au ele cu adevărat vreo contribuţie în a îmblânzi inimile oamenilor şi în a
încuraja mila şi iubirea de semeni?

14. Da, într-adevăr, eu rămân la vechiul principiu, pe care l-am auzit în Alexandria, acum câţiva
ani, din gura unui bătrân înţelept grec: «Întreaga lume este pentru omul plin de nobleţe o vizuină de hoţi
şi o vale a lacrimilor; pentru că tot ceea ce el vede, tot ce i se petrece este marcat de eternul blestem al
zeilor. Tot ce se naşte în fiecare clipă este sortit unei existenţe nenorocite şi trecătoare, întotdeauna
urmată de o moarte crudă! Iar omul, chinuit de existenţa sa, mai mult decât orice altă creatură, ar trebui
să ducă o viaţă nobilă, bună şi umană, şi să îi venereze pe zeii cei nevăzuţi? Cum ar putea face el
aceasta, când pretutindeni în natură el nu vede în jurul lui decât furie şi violenţă?! Trebuie să devină şi
omul asemenea unui leu, tigru sau vultur şi să se răzbune pe creaturile care îl înconjoară - fie ele oameni
sau animale -, pentru blestemul pe care zeii l-au aruncat asupra lui; trebuie să încerce să devină rege şi
să se bucure de această viaţă scurtă, făcându-le în ciudă zeilor!»

15. Doamne şi Învăţătorule, nu vreau să susţin că ceea ce spunea acel înţelept grec era spre binele
oamenilor sau că el enunţa astfel un principiu bun şi adevărat, din moment ce eu am aflat de la Tine o cu
totul altă regulă de viaţă, pe care o voi şi respecta de-acum înainte; dar aş vrea să îmi spui dacă, chiar şi
aflându-se în cea mai bună dispoziţie sufletească, cum ar fi de exemplu cazul copiilor mici - şi mă refer
aici mai ales la ţările unde animalele de pradă sunt numeroase - omul foarte primitiv ar putea, bazându-
se numai pe bunul său simţ, să extragă din propriile sale experienţe şi observaţii o altă regulă de
conduită!

16. Nu trebuie decât să ne uităm la ţările unde mişună fiarele sălbatice şi unde oamenii trebuie să le
gonească pentru a nu fi devoraţi de ele! Cu ce seamănă aceşti oameni? Ei sunt la fel de sălbatici ca şi
fiarele în mijlocul cărora trăiesc! Sunt hoţi şi ucigaşi, nu există între ei pic de iubire, ca să nu mai
vorbim de milă, şi nu au niciun fel de înclinaţii către activităţi ordonate şi liniştite.

17. Dar să luăm în considerare, dimpotrivă, un popor ca acela pe care l-am întâlnit în Armenia: în
această ţară, un vechi rege foarte înţelept a trimis un mare număr de vânători experimentaţi să extermine
pe cât posibil toate fiarele sălbatice - fără a cruţa nici vulturii, nici acvilele -, păstrând doar animalele
domestice paşnice şi folositoare; agricultura a devenit principala ocupaţie a acestui popor, şi, Îţi spun,
Doamne şi Învăţătorule, n-am întâlnit pe pământ un popor mai blând şi mai paşnic!

18. În această ţară se poate călători şi ziua, şi noaptea pe orice drum, fără teama de a fi atacat de
vreo fiară sălbatică, şi încă şi mai puţin de vreun tâlhar. În orice casă ai intra, fie ea şi cea mai modestă,
oamenii te primesc cu cea mai mare bunăvoinţă şi împart cu tine, cu toată prietenia, puţinul pe care îl au.

19. Şi cui îi datorează oamenii din această ţară amabilitatea, bunătatea, blândeţea şi desăvârşirea
sufletească? Regelui celui înţelept care a ştiut să îndepărteze din ţinutul său toate fiarele sălbatice.

20. Ar fi cu atât mai uşor pentru Tine, Doamne şi Învăţătorule, să îndepărtezi de pe tot pământul
toate animalele de pradă, iar atunci oamenii, nemaiavând de luptat nici cu leii, nici cu panterele, nici cu

30
tigrii, hienele, urşii, lupii, vulpile şi cu alte animale sălbatice, vor semăna în scurt timp, primind şi nişte
sfaturi bune, cu aceşti armeni!"

Capitolul 20

Principalele cauze tainice ale diversităţii vieţuitoarelor terestre

1. Eu am spus: „Prietene, conform viziunii lumeşti, ai bineînţeles perfectă dreptate, şi nu am putea

obiecta nimic la spusele tale. Dar, în sensul pur spiritual, care îţi este încă foarte străin, tu Îmi ceri ceva
care ar fi împotriva ordinii stabilite pe acest pământ.

2. Pentru că, atunci când pe o planetă oamenii sunt predestinaţi să devină, în suflet şi Spirit, copii
perfecţi ai lui Dumnezeu, trebuie ca totul să-i pregătească în acest scop, aşa cum se petrece pe acest
pământ!

3. Bineînţeles că ochiul tău nu vede şi mintea ta nu recunoaşte acolo decât judecată, persecuţii, jaf,
crime, moarte, descompunere şi instabilitate; dar situaţia este cu totul altfel decât îţi imaginezi tu.

4. Mai întâi, lenea, această greutate care atârnă ca o sentinţă inevitabilă asupra trupului material,
este cel mai rău duşman al sufletului, care, pentru a se identifica cu Spiritul Divin din el şi a atinge astfel
asemănarea cu Dumnezeu, trebuie să se trezească şi să devină din ce în ce mai activ; şi, cu cât sunt mai
calde ţările în care oamenii au ales să trăiască, cu atât ei sunt mai ameninţaţi de acest duşman de temut
al sufletului.

5. Dacă nu ar fi existat în aceste ţări tot felul de animale supărătoare pentru om, şi dacă el n-ar fi
avut nevoie să-şi procure hrana, nu s-ar mai fi îngrijit deloc să-şi perfecţioneze forţa morală. Astfel, el ar
fi ajuns în scurt timp să semene cu polipii de mare sau cu rădăcinile arborilor, care n-au altceva de făcut
decât să absoarbă din apă, sol sau aer hrana care li se potriveşte.

6. Acesta este primul motiv pentru care au fost create atâtea în această lume, pentru a suscita mai
întâi activitatea fizică a omului, şi apoi - ceea ce este esenţial -, activitatea sa spirituală.

7. Cât despre al doilea motiv, oricine îl poate uşor descoperi, dacă se gândeşte puţin. Imaginează-ţi
că Pământul ar fi fost doar o sferă mare, perfect omogenă! Pe întreaga sa suprafaţă imensă n-ar fi existat
decât pâraie, lacuri şi mări identice, nu tu munţi sau animale sălbatice, ci doar turme de oi, nici alte
păsări în afară de găini, iar ca animale acvatice, o singură specie de peşti, aceeaşi pretutindeni, şi, la fel,
n-ar fi crescut pe sol decât un singur fel de iarbă pentru a hrăni oile, o singură specie de grăunţe pentru a
hrăni oamenii şi găinile, o singură specie de pomi fructiferi şi o singură specie de arbori pentru
construcţia cocioabelor, şi, mai mult, n-ar fi existat decât un singur fel de pietre, acelaşi peste tot, şi un
singur fel de metal, din care oamenii să-şi confecţioneze nişte unelte amărâte necesare în gospodărie.

8. Acum, întreabă-te cât de departe ar fi putut ajunge oamenii într-o asemenea lume, şi ce s-ar fi
ales din dezvoltarea ideilor şi a imaginaţiei lor!

9. Cât despre raţiunea şi inteligenţa lor, să-ţi mai explic oare cât de puţin s-ar fi elevat şi purificat
ele? Gândeşte-te puţin la cât de sărăcăcioasă este educaţia spirituală şi morală a oamenilor care trăiesc în
regiuni unde nu se află niciun munte, unde nu creşte decât ici şi colo o iarbă uniformă şi câteva tufişuri
sărace pe malurile abrupte ale unor pâraie monotone şi ale unor lacuri pline de mâl.

10. Cunoşti astfel de regiuni. Care este cultura spirituală a locuitorilor lor? Marea majoritate sunt
pur şi simplu sălbatici! Şi de ce? Pentru că, în lipsa unei diversităţi a obiectelor şi a vieţuitoarele din jur,
care pentru formarea superioară a sufletului este necesar să fie cât mai mare cu putinţă, concepţiile,
ideile şi imaginaţia fertilă necesare formării raţiunii şi inteligenţei nu se pot îmbogăţi.

31
11. Pe de altă parte, gândeşte-te la oamenii care trăiesc în ţări înzestrate din abundenţă cu toată
diversitatea ce se poate concepe: vor fi şi ei la fel de dezvoltaţi, dacă nu în domeniul vieţii interioare a
sufletului şi a Spiritului, cel puţin în cel al înţelegerii exterioare, al raţiunii şi al imaginaţiei, care trebuie
să fie prezente în om, pentru ca el să poată accede la educaţia superioară a vieţii interioare. Ca să ne
urcăm pe un munte pentru a ne bucura de o privelişte frumoasă, trebuie mai întâi să existe un munte, şi,
atunci când muntele există, nu trebuie să ne mulţumim să mergem doar până la jumătate - chiar dacă
acolo există deja o panoramă foarte vastă -, ci trebuie să ne dăm osteneala să urcăm mai sus, chiar până
la cel mai înalt pisc, pentru a ne bucura de întreaga privelişte.

12. Astfel, chiar şi oamenii a căror raţiune, inteligenţă şi imaginaţie sunt deja foarte cultivate nu
trebuie să se mulţumească să rămână la jumătatea muntelui vieţii, ci trebuie să se străduiască să-i atingă
vârful.

13. Înţelegi fără îndoială foarte bine ce vreau să-ţi spun prin asta. Şi acesta este cel de-al doilea motiv
pentru care Dumnezeu a înzestrat Pământul cu o diversitate atât de mare de obiecte, creaturi şi
fenomene, încât, cu toată educaţia ta alexandrină, nu ai ajuns nici măcar la prima literă în ceea ce
priveşte cunoaşterea lor.

Capitolul 21

Despre substanţa sufletului şi eliberarea ei progresivă de materie

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Cu toate acestea, mai există şi un al treilea motiv, bine-cunoscut
de toţi ucenicii Mei, pe care însă raţiunea ta nu-1 poate înţelege încă pe deplin. Ceea ce-ţi pot spune
deocamdată este că tot ce conţine acest pământ, din centrul său până în cele mai înalte regiuni din
văzduh şi chiar dincolo de ele, nu este altceva decât substanţă sufletească, dar în stare de judecată, la
diferite grade de soliditate, motiv pentru care ea apare pentru ochii de carne ai oamenilor din această
lume şi percepţiei lor, ca o materie complet moartă, mai mult sau mai puţin solidă. Toate tipurile de
pietre, de minerale şi de sol, apa, aerul şi toate substanţele aflate în stare liberă intră în această categorie.

2. Urmează apoi întregul regn vegetal, acvatic şi terestru, precum şi elementele care fac tranziţia
către regnul animal. În acest regn (care urmează regnului mineral şi îl precede pe cel animal),
constrângerea şi judecata la care este supusă substanţa apar ca fiind mai mici, şi ea dispune deja de o
mai mare libertate decât în stadiul anterior, de judecată riguroasă; de aceea, vedem apărând în acest al
doilea regn o mai mare diversitate, o diferenţiere şi o dezvoltare individuală a inteligenţei în devenire,
născută în substanţa eterică a sufletului care până atunci fusese într-o stare amorfă.

3. Dar, fiind supusă unei mari diferenţieri în cel de-al doilea regn, în vederea constituirii anumitor
tipuri de inteligenţă, substanţa sufletului trebuie, pentru ca aceste inteligenţe separate să devină din ce în
ce mai libere şi mai lucide, să se unifice şi mai mult în cel de-al treilea regn, regnul animal, unde
diversitatea este încă şi mai mare. De aceea, nenumăratele particule de substanţă sufletească ale
creaturilor minuscule de tot felul se unesc pentru a forma sufletul unui animal mai mare, de exemplu, al
unui vierme sau al unei insecte.

4. În acelaşi mod, odată ce scapă de învelişul material care le reţinea, substanţele sufleteşti ale
insectelor de tot felul se reunesc într-un suflet de animal mai mare şi mai complex, şi acest proces
continuă astfel până la animalele cele mai mari şi mai complexe, mai întâi cele mai feroce şi apoi cele
mai blânde; şi din reunirea unor astfel de suflete de animale iau naştere în cele din urmă sufletele
umane, înzestrate cu întreaga capacitate intelectuală posibilă.

5. Prin urmare, atunci când vine pe lume un om, iar el trebuie în plus să fie, pentru completa sa
eliberare, încarnat în trup. Dumnezeu a prevăzut cu înţelepciune ca sufletul său unic să nu-şi mai
amintească de toate stadiile tranzitorii anterioare, dar divizate, care l-au precedat, aşa cum ochiul tău nu
32
poate distinge în mare micuţele picături de apă din care ea este formată. Pentru că, dacă i-ar fi dat unui
suflet să vadă că el este format dintr-o diversitate atât de mare de particule de substanţă sufletească şi de
inteligenţă, el n-ar putea suporta aşa ceva şi ar avea tendinţa să se dizolve imediat, ca o picătură de apă
pe un fier încins.

6. Deci, numai pentru a-1 păstra în lăuntrul său, trupul în care sufletul uman este închis a fost
conceput astfel încât să-i înlăture acestuia din urmă orice amintire anterioară, până în ziua când el
(sufletul) se va fi unit pe deplin cu Spiritul de iubire dumnezeiască din el. Pentru că acest Spirit este ca
un liant care face dintr-o fiinţă un tot indestructibil, legând diversitatea infinită a particulelor sufleteşti
de inteligenţă între ele; acestea, văzându-se atunci în plină lumină, se recunosc şi se înţeleg, şi,
manifestându-se toate ca o unică fiinţă perfectă, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, laudă şi
preamăresc iubirea, înţelepciunea şi puterea Sa."

Capitolul 22

Despre structura sufletului omenesc

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Multe fenomene îi permit omului care gândeşte şi simte cu
destulă profunzime ca măcar să intuiască cu o oarecare claritate că sufletul şi chiar şi trupul omenesc, la
început total lipsit de apărare, sunt alcătuite astfel.

2. Gândeşte-te ce număr infinit de idei dintre cele mai diverse poate concepe şi îşi poate reprezenta
un suflet, oricât de puţin educat - însă cât de corecte sunt ele, aceasta contează mai puţin, deocamdată;
dacă el nu ar fi, într-un fel, un întreg format din toate câte există, el nu ar putea face aceasta, aşa cum un
bou sau un măgar nu poate să deseneze planurile unui palat regal şi apoi să construiască palatul după
acel plan.

3. Totuşi, dacă ai să observi toate animalele care există, atât în aer - cum ar fi insectele sau păsările
-, cât şi pe pământ sau în apă, vei regăsi la toate aptitudinea de a construi. Priveşte albinele şi alte
creaturi mai mult sau mai puţin asemănătoare; observă marea diversitate în construirea cuiburilor
păsărilor; priveşte furnicile şi alte insecte care trăiesc în sol, păianjenii, omizile, diferitele specii de
şobolani şi de şoareci, castorii, care-şi construiesc adevărate colibe, vulpile, lupii, urşii şi o mulţime de
alte animale, care îşi fac şi îşi amenajează vizuina în modul cel mai potrivit naturii lor; priveşte de
asemenea diferitele animale marine, în special scoicile, a căror capacitate de a construi l-ar uimi deseori
chiar şi pe cel mai bun arhitect!

4. Dar desigur că fiecare animal, de la cel mai mic până la cel mai mare, posedă doar capacitatea
de a construi propria formă de inteligenţă animală foarte simplă a sufletului său; el cunoaşte materialul
de care are nevoie şi îl foloseşte mereu în acelaşi mod. În sufletul omenesc, dimpotrivă, sunt prezente
toate abilităţile de a construi ale nenumăratelor inteligenţe animale, care îl fac capabil, printr-un fel de
cunoaştere înnăscută, să imagineze o infinitate de concepte şi de idei şi să creeze astfel forme cu totul şi
cu totul noi.

5. Astfel, cu doar un pic de educaţie, omul îşi poate imagina casele cele mai diverse şi un număr
infinit de alte obiecte, şi le poate realiza pe toate prin voinţa, imaginaţia şi entuziasmul său. Ar putea el
face aceasta dacă abilităţile cele mai diverse nu ar fi pătruns în sufletul său, în modul pe care tocmai ţi l-
am descris? Cu siguranţă că nu, pentru că nici măcar animalul cel mai inteligent după om nu are
imaginaţie, deci nici darul de a crea ceva.

6. Desigur că îţi spui în sinea ta: «Bine, dar de ce trebuie ca sufletul uman să dobândească toate
aceste capacităţi într-un timp atât de lung şi pe o cale atât de anevoioasă?»

33
7. Îţi spun: Preabunul şi Înţeleptul Creator al tuturor lucrurilor şi al tuturor fiinţelor şi fenomenelor
ştie mai bine decât oricine de ce a ales exact această cale pentru formarea pe acest pământ a unui suflet
omenesc perfect, şi va trebui să te mulţumeşti cu ceea ce ţi-am spus. Atunci când te vei apropia tu însuţi
de perfecţiune, vei înţelege motivul a ceea ce ţi se pare acum un drum lung şi anevoios.

8. Voi, romanii, ca şi grecii, fenicienii şi egiptenii, credeaţi odinioară şi încă mai credeţi în
transmigraţia sufletelor, şi aceasta este valabil şi pentru perşii, indienii şi chinezii de dincolo de marele
munte din Orientul Îndepărtat, precum şi pentru un alt popor care trăieşte încă şi mai departe în Orient,
pe nişte insule mari, înconjurate de cel mai mare ocean al acestui pământ, precum şi pentru alte popoare
din lumea întreagă; dar pretutindeni, adevărul bine-cunoscut de primii patriarhi a fost complet denaturat
şi schimbat de învăţătorii cei lacomi, înlocuiţi mai apoi de preoţii orgolioşi şi tiranici, care au apărut
pentru a instrui poporul după bunul lor plac - căci adevărul despre nemurirea sufletelor nu le putea
aduce nici ofrande, nici vreun tribut, şi de aceea ei au spus că sufletele omeneşti se întorceau în animale
pentru a suferi, şi că numai preoţii le puteau izbăvi de aceste suferinţe, prin intermediul unor mari
ofrande."

Capitolul 23

Despre declinul învăţăturii autentice care este plină de înţelepciune

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Dar, te întrebi tu acum, cum a putut un popor care era în adevăr
să se lase îndobitocit şi orbit într-un mod atât de prostesc de preoţii cei răi şi mincinoşi?

2. Îţi spun, nimic mai uşor! Cu timpul, bătrânii înţelepţi autentici au părăsit această lume, dar,
chiar din timpul vieţii lor, apăruseră deja anumiţi magicieni şi falşi profeţi, care îşi întăreau învăţăturile
cu tot felul de acte de magie inspirate de spiritul lor cel rău, iar oamenii orbi, ignorând cu totul
înşelăciunea lor, le considerau dovezi dumnezeieşti; a fost aşadar uşor pentru ei să-i deturneze de la
străvechiul adevăr pe oamenii mereu avizi de miracole şi să-i facă să creadă fără nici cea mai mică
îndoială tot ceea ce falşii înţelepţi doreau să-i înveţe spre propriul lor profit.

3. Mulţi dintre aceşti magicieni, din rândul cărora nu au întârziat să apară preoţi şi falşi proroci, se
pricepeau de pildă - ca şi cei de astăzi de altfel - să-şi facă auzită vocea, astfel încât persoanele prezente
să creadă că o aud la o anumită distanţă sau că iese dintr-un copac sau dintr-un animal.

4. Ei imitau de asemenea atât de bine vocea sau limbajul persoanelor defuncte pe care le
cunoscuseră, făcând să se creadă că această voce provenea dintr-un arbore, dintr-o piatră, dintr-o fântână
sau dintr-un animal. la alegerea lor, încât oricine îi auzea se vedea obligat să-şi spună: «Ah, este chiar
sufletul acelui defunct pe care-1 cunoşteam, acel bătrân cumsecade care spunea mereu adevărul! Oare ce
greşeală o fi comis faţă de Dumnezeu, pentru ca sufletul său să lâncezească acum în trupul unei cămile,
unde cu siguranţă că suferă mult?»

5. Cine putea răspunde oare cel mai prompt la această întrebare, dacă nu chiar preotul magician
care-şi prefăcea vocea! Auditoriul nerăbdător auzea imediat cămila pronunţând această frază: «Împreună
cu toată familia mea, am vrut să respect cu încăpăţânare învăţătura patriarhilor, şi, din această cauză, i-
am dispreţuit pe noii înţelepţi şi pe profeţii treziţi de Dumnezeu! Comiţând acest păcat, am fost expulzat
pentru zece ani în trupul acestei cămile, unde suport suferinţe inimaginabile. Credeţi în noii profeţi ai lui
Dumnezeu, şi, pentru a-mi ispăşi păcatele, daţi-le, din bunurile pe care le-am lăsat, ofrandele pe care le
vor cere, şi atunci ei Îi vor cere iertare lui Dumnezeu în numele meu, iar eu voi fi izbăvit de acest mare
chin, şi de asemenea şi voi, după moartea voastră!»

6. Ne dăm seama cu uşurinţă că după un asemenea răspuns dat de o cămilă, oamenii cei orbi au
renegat necontenit vechiul adevăr, pentru a crede cu tărie în învăţăturile falşilor proroci.

34
7. Şi ceea ce s-a petrecut cândva se va petrece din nou şi după Mine, dacă nu se vor lua toate
precauţiile necesare în răspândirea Învăţăturii Mele, care reprezintă purul adevăr.

8. Pentru că, vezi tu, aşa au apărut politeismul, nenumăratele credinţe păgâne, credinţele voastre
false despre migraţia sufletelor, şi mii de alte credinţe complet prosteşti!

9. Chiar dacă Dumnezeu a trimis mereu învăţători autentici unor popoare oarbe, ei n-au putut face
prea mult - deoarece liberul-arbitru al sufletelor umane de pe-acest pământ nu trebuie să fie afectat,
pentru ca omul să nu redevină un animal; trebuie aşadar să avem multă răbdare cu omenirea, care, în cea
mai mare parte, va putea fi luminată abia în lumea cealaltă.

10. Dar va fi vai şi-amar în lumea de dincolo de falşii învăţători, falşii preoţi şi falşii profeţi, care,
cunoscând încă foarte bine străvechiul adevăr, îl ascund cu încăpăţânare de popor, datorită lăcomiei şi
dorinţei lor de putere! Căci nu vor scăpa de mânia Mea!

11. Şi ei au liberul lor arbitru pe-acest pământ şi pot face ce vor o anumită perioadă de timp; dar,
chiar şi pe pământ, dacă ei vor depăşi anumite limite, voi veni Eu în persoană, ca un fulger strălucitor,
pentru a le aduce oamenilor lumina Adevărului Meu etern, aşa cum vi-1 arăt şi vi-l predic acum. Atunci,
toţi falşii învăţători, preoţi şi profeţi vor scoate strigăte deznădăjduite şi vor căuta un loc în care să se
ascundă de cei pe care i-am luminat cu puterea luminii Mele. Dar eforturile lor disperate vor fi
zadarnice, pentru că oamenii luminaţi îi vor urmări ca pe nişte animale sălbatice, de la un capăt la altul
al pământului, cu biciuri de foc, şi ei nu vor găsi nicăieri un loc sigur în care să se adăpostească, şi astfel
se va sfârşi pentru totdeauna cu tot neamul lor şi cu influenţa lor sinistră.

12. Iată, prietene, alte câteva motive, în afară de cel de-al treilea, pe care ţi l-am indicat şi explicat
atât cât puteai tu înţelege. Să ţii bine minte toate acestea, şi nu numai tu, ci şi toţi ceilalţi!"

Capitolul 24

O propunere a căpitanului pentru demascarea falşilor proroci

1. După ce Mi-a mulţumit pentru răbdarea şi efortul de a-i explica toate acestea, căpitanul a spus:
„O, Doamne şi Învăţătorule, poate că încă nu sunt chiar atât de edificat în tot ceea ce tocmai mi-ai
explicat cum sunt de pildă unii dintre ucenicii Tăi, şi totuşi sunt atât de pătruns de spiritul adevărului,
încât văd acum acest pământ cum nu l-am mai văzut niciodată în viaţa mea!

2. Dar mi-a venit o idee în timp ce Tu îmi explicai cât de uşor îi deturnau pe oameni, de la vechile
adevăruri pure, falşii învăţători, preoţi sau proroci, pentru propriile lor beneficii pământeşti, prin tot felul
de înşelăciuni despre care profanii nu aveau nici cea mai mică idee. Dacă aceşti mizerabili căutau să
păcălească poporul doar din egoism, mijlocul cel mai sigur de a le fi închis definitiv gura ar fi fost un
semn extraordinar venit din Ceruri pentru a-i demasca: spre exemplu, în cazul cămilei vorbitoare, dacă
spiritul defunctului ar fi apărut din lumea de dincolo în faţa tuturor, cu o expresie severă şi fiind uşor de
recunoscut de către ceilalţi, şi ar fi mărturisit împotriva falsului învăţător într-un mod lesne de priceput
pentru toţi - atunci chiar că trebuiau să se dezlănţuie toate Furiile, dacă, în ciuda a tot, falşii proroci şi-ar
mai fi atins totuşi scopurile cu un popor astfel luminat! Ce părere ai despre aceasta?"

3. Eu am spus: „Sunt bineînţeles multe de spus, dar foarte puţine cu adevărat importante! Pentru
că, vezi tu, la început, modalitatea pe care Mi-o propui tu a fost deja folosită la toate popoarele, cu
rezultate mai mult sau mai puţin fericite!

4. Atâta timp cât cea mai mare parte a unui popor încă rămânea fidelă străvechiului adevăr, şi
numai o mică parte, descoperind bogăţiile terestre, se depărta puţin câte puţin de adevăr, modalităţile pe
care le sugerezi tu au fost adesea eficace, pentru o generaţie-două sau chiar trei generaţii; dar după patru
35
generaţii din ce în ce mai preocupate de bogăţiile pământeşti şi din ce în ce mai îndărătnice în iubirea lor
pentru lume, remediul folosit altădată a devenit o legendă, în care numai un număr mic de oameni mai
credea puţin.

5. Dacă s-ar recurge din nou la asemenea mijloace, ele n-ar mai avea niciun efect asupra marii
majorităţi; oamenii bogaţi n-ar face decât să râdă, iar falşii magi, care ştiu să lucreze şi pentru buzunarul
celor mari şi al bogătaşilor trândavi, ar fi aici în avantaj. Astfel, de-a lungul secolelor, oamenii s-au
rătăcit din ce în ce mai mult, şi aceasta din propria lor vină.

6. Dar iată că mijlocul suprem pe care Mi l-ai propus pentru a distruge în totalitate minciuna din
rândul oamenilor a venit din cel mai înalt Cer, şi lucrează de mult timp înaintea evreilor, în persoana
Mea, evrei care sunt încă cei mai numeroşi cunoscători ai adevărului de demult în întreaga sa puritate; şi
El a săvârşit deja de mai multe ori, în Ierusalim şi în mai multe alte oraşe şi localităţi, semne pe care
numai Dumnezeu le-ar putea face, predicând astfel cel mai pur Adevăr din Ceruri! Du-te şi numără câţi
oameni au fost cu adevărat aduşi pe calea cea bună prin această modalitate supremă şi câţi au renunţat la
vechile lor greşeli şi păcate!

7. Şi dacă această modalitate supremă are o atât de mică influenţă - deoarece, aşa cum este
necesar, i se lasă omului liberul-arbitru -, cât de mică şi cât de izolată ar fi influenţa unui spirit din
lumea de dincolo?!

8. De altfel, este o sarcină foarte dificilă pentru un spirit, care este deja fericit în lumea de dincolo,
să trebuiască să apară în această lume într-o formă vizibilă. Dacă un spirit doreşte să o facă de bunăvoie,
Eu îi îngădui, dar nimeni nu trebuie constrâns la aceasta.

9. Îndeosebi pentru un spirit prea puţin realizat, este foarte dificil să părăsească lumea de dincolo
pentru a reveni în această lume - mai ales printre oamenii profani -, aşa cum ar fi pentru tine să te
întorci, pentru a rezolva ceva acolo, în uterul matern, care este prima lume foarte limitată a fiecărei
fiinţe umane. Îţi poţi face astfel o mică idee despre diferenţa dintre viaţa spiritelor din marea lume de
dincolo şi cea a oamenilor, care sunt precum nişte pelerini pe acest pământ îngust.

10. Un cerc mic intră cu uşurinţă într-unui mare, dar invers este dificil. Urmăreşte să înţelegi bine şi
aceste aspecte!"

11. Ei au meditat îndelung asupra a ceea ce le-am spus, şi în acest timp Eu M-am odihnit.

12. Am mai rămas pe această colină încă două ceasuri bune după ora amiezii, pentru a vorbi despre
o mulţime de aspecte, pe care Rafael le-a şi demonstrat efectiv romanilor şi pe care căpitanul şi
subordonaţii lui le-au consemnat ulterior. Apoi ne-am întors la Ebahl pentru a lua masa.

13. Eu Mi-am petrecut după-amiaza odihnindu-Mă, în timp ce ucenicii au mai răspuns la anumite
întrebări ale căpitanului. Iar Ioan şi Matei s-au reapucat de sarcina lor de scribi, pentru a consemna pe
scurt tot ceea ce văzuseră şi auziseră până atunci; fratele Meu Iacov a făcut şi el nişte însemnări, pe care
abia peste câţiva ani le-a pus într-o anumită ordine. Căpitanul a profitat şi el de ocazie pentru a
consemna totul în scris, dar şi el abia ulterior le-a pus în ordine.

14. Am mai rămas încă opt zile întregi la Ghenizaret, împreună cu ucenicii Mei, şi mulţi străini au
venit din regiunea Damascului şi din alte oraşe pentru a Mă cunoaşte, şi au crezut în Mine.

15. Nu este necesar să menţionăm cuvânt cu cuvânt tot ceea ce i-am mai învăţat şi tot ce am mai
făcut pentru ei, pentru că am arătat deja mai mult decât suficient cum erau instruiţi oamenii de către
Mine şi Rafael, care a rămas vizibil şi a lucrat împreună cu Mine pe toată durata şederii Mele la
Ghenizaret. Căci, pentru a-şi putea vedea şi înţelege bine vechile lor greşeli, oamenii au fost instruiţi
cum se cuvine nu numai în ceea ce priveşte Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ, ci şi în tot ceea ce ţine
de natură, şi astfel ei au renunţat la vechile lor superstiţii.
36
16. Astfel s-a format în scurt timp, în numele Meu, la Damasc, ca şi în alte oraşe, o mare
comunitate, iar numele Meu era slăvit până departe.

Nota bene, dictat pe 11 august 1862!

Capitolul 25

Condiţiile spirituale în secolele care au urmat după Cristos până în cea de-a doua jumătate

a secolului al XlX-lea. Noua orientare spirituală pe care o va da răspândirea Luminii

Dumnezeieşti

1. Şi acum, NOTA BENE, o lămurire pentru epoca actuală!

2. Din tot ceea ce am realizat şi i-am învăţat pe oameni în timpul vieţii Mele pământeşti în marea
Ţară a Evreilor, cea mai mare parte - mai ales în ceea ce priveşte explicaţiile referitoare la lucrurile şi
fenomenele din lumea naturală -, în mai puţin de cinci secole după venirea Mea pe Pământ, fie a căzut în
uitare, fie, în cazul aspectelor esenţiale, acestea s-au amestecat din nou cu vechile absurdităţi, astfel că
nimeni n-ar mai fi putut distinge din ele purul adevăr.

3. Multe povestiri destul de grăitoare s-au păstrat bineînţeles, majoritatea fiind consemnate de
greci şi de romani, o parte în cele zece oraşe de pe valea Iordanului - dar prin aceasta trebuie să
înţelegem de fapt cel puţin şaizeci de oraşe, în care majoritatea locuitorilor, pe vremea Mea şi chiar
dinainte, şi apoi până la distrugerea Ierusalimului şi a împrejurimilor lui, erau greci şi romani -, o altă
parte la esenieni (care deja de-acum o mie două sute de ani dispăruseră total, pentru că acest ordin a fost
mult prigonit de păgânii creştinaţi din Roma), dar mai ales în marea bibliotecă din Alexandria.

4. Dar uitaţi-vă la toate războaiele devastatoare şi la marile migraţii ale popoarelor, care au afectat
mai mult de jumătate din Asia, nordul Africii şi aproape toată Europa, datorită faptului că, în scurt timp
după venirea Mea - cum anunţase deja prorocul Daniel, şi apoi, imediat după Mine, ucenicul Meu Ioan,
în revelaţia pe care i-am făcut-o pe insula Patmos -, oamenii, mai ales capii comunităţilor, cărora
adevărul pur venit din Ceruri nu le aducea destule venituri, au început foarte repede să deformeze
Învăţătura Mea şi să o amestece cu vechile absurdităţi.

5. Atunci am zis: Foarte bine, de vreme ce vechea murdărie neagră a lumii vă place mai mult decât
prea-purul Meu aur ceresc, şi astfel semănaţi din ce în ce mai mult cu câinii care se întorc la ceea ce au
vomat şi cu porcii care revin foarte repede la mlaştina unde s-au umplut de noroi şi altă dată, aurul din
Ceruri vă va fi luat pentru mult timp! Rămâneţi în necazuri, întuneric şi mizerie, iar moartea va redeveni
cea mai mare teroare a acestei lumi!

6. Şi aşa a şi fost până în această epocă. Aproape toate oraşele şi locurile unde s-au găsit
povestirile multora din faptele şi învăţăturile Mele au fost distruse şi devastate; numai micile evanghelii
ale lui Ioan şi Matei au fost păstrate până acum - pentru instruirea morală a oamenilor de bună-credinţă -
şi sunt documente autentice, care redau mai mult sau mai puţin corect faptele şi învăţăturile Mele, la fel
ca şi scrierile lui Luca şi Marcu, în măsura în care consemnările acestuia din urmă conţin şi faptele,
redate foarte pe scurt, ale lui Pavel, şi de asemenea mai multe scrisori ale apostolilor, dintre care totuşi
s-au pierdut destule, şi revelaţia lui Ioan, toate acestea desigur cu câteva inexactităţi, dar în esenţă fără
urmări pentru cel care este ghidat de Mine.

7. Cât despre celelalte învăţături privind natura lucrurilor şi a fenomenelor, nu mai există decât
foarte puţine în prezent, bine ascunse pe ici-pe colo; iar atunci când mai găseau vreun fragment datând
din epoca greco-romană, mănăstirile îl păstrau, dar nu făceau cunoscută nici măcar o singură virgulă
umanităţii care zăcea în ignoranţă.
37
8. Descrierea conform adevărului a eclipselor de soare şi de lună, a cometelor, precum şi a altor
fenomene naturale nu le aducea niciun profit preoţilor, aşa că repede s-a revenit la interpretarea acestora
ca fiind semne prevestitoare ale unor pedepse cu care Eu chipurile i-aş lovi pe oameni, pentru ca aceştia,
înspăimântaţi, să meargă cu mic cu mare în pelerinaje la templele care au răsărit în scurt timp ca
ciupercile după ploaie şi să depună la picioarele preoţilor ofrande numeroase şi bogate.

9. Mai există încă numeroase mărturii foarte importante din vremea Mea în catacombele Romei, în
fortăreţele preoţimii din Spania şi Italia, şi de asemenea în anumite locuri din Imperiul German; dar
pofta tot mai mare pentru lux, fast şi putere a prostituatei Babilonului nu permite ca ceva din toate
acestea să le fie arătat oamenilor, pentru că ea se teme ca prin aceasta să nu fie dată în vileag şi ca nu
cumva atunci lumea întreagă să-i ceară socoteală, şi de aceea ea a ascuns oamenilor adevărul timp de
mai multe veacuri. Şi fiindcă acest motiv ruşinos este foarte clar pentru orice om care gândeşte, nu mai
sunt necesare aici şi alte explicaţii.

10. Nu este aşa de mult timp de când se ascundeau de popor, cu cea mai mare rigoare, cele patru
Evanghelii. Faptele apostolilor, relatate de Luca, Epistolele apostolilor şi Revelaţia lui Ioan, şi aceasta
se mai practică încă în multe ţâri!

11. Câţi nu s-au revoltat împotriva strălucitoarei lumini a fulgerului ştiinţei trimis de Mine, care
deja de trei sute de ani a reînceput să ilumineze tot ce este pe pământ, de la răsărit la apus, şi această
lumină străluceşte de atunci din ce în ce mai tare. astfel că acum, chiar şi ungherele cele mai secrete şi
mai bine ascunse ale marii prostituate a Babilonului, odinioară atât de puternică, vor fi luminate!

12. Sunt întrebat pe bună dreptate: dar cât îşi va mai face de cap această prostituată a Babilonului?

13. Iar Eu vă spun: ce întrebare mărginită! Iată, lumina fulgerului Meu devine pe zi ce trece tot mai
strălucitoare şi mai puternică în întreaga lume! Cum ar mai putea rezista vechea năuceala cu iz magic a
păgânismului babilonian, a cărui falsitate o vedem astăzi cu claritate până în cele mai mici detalii, în faţa
miilor de adevăruri care au fost deja demonstrate matematic şi de care acum pot dispune în mod liber
toţi oamenii, în toate domeniile ştiinţei şi ale artei?

14. Aceasta va mai dura încă atâta timp cât vor mai exista babe superstiţioase, abrutizate de
credinţele din vremurile de demult, şi bigoţi ipocriţi care se lasă păcăliţi de preoţi, şi atâta timp cât aceşti
falşi învăţători vor mai avea încă mijloacele de a păstra tronul prostituatei Babilonului - dar asta nu mai
poate să dureze mult, pentru că Eu deja am avut grijă ca şi aceste mijloace să le fie retrase respectivilor
învăţători, aşa cum le-am mai retras şi altele, şi, nemaiavând de-acum nici pământ, nici oameni, ei îşi
văd risipindu-se ca un fum vechile lor eforturi şi lucrările lor sinistre!

15. Eu vă întreb, mai poate noaptea să-şi întindă domnia asupra pământului, atunci când soarele se
află deja mult deasupra orizontului? Şi aşa este acum pe pământ! Lumina a devenit prea puternică şi, în
faţa forţei sale invincibile, suveranii până acum partizani ai întunericului - datorită iubirii pentru tronul
lor şi pentru indescriptibila lor opulenţă - încep să-şi înţeleagă propria neputinţă şi sunt constrânşi, dacă
vor să-şi mai păstreze poziţia, să se supună acestei lumini odinioară dispreţuite; iar dacă vor să revină
pe-ascuns la vechiul întuneric, poporul îşi dă seama, refuză să li se mai supună, şi le creează multe
greutăţi, alungându-i chiar de pe tron, după cum vedem deja destule exemple.

16. Nimic nu se poate împotrivi Voinţei Mele! Bineînţeles că Eu le las mereu oamenilor liberul-
arbitru în ceea ce priveşte chestiunile particulare; dar în privinţa celor universale sunt un Stăpân
necruţător pentru mai-marii acestui pământ! A venit în sfârşit timpul luminii, şi nicio forţă omenească
de pe pământ nu o va putea opri."

38
 Capitolul 26

Despre piatra unghiulară care a fost aruncată (vremea sa a sosit deja)

şi despre sfârşitul iminent al falşilor proroci

1. A venit de asemenea timpul şi pentru această piatră unghiulară pe care constructorii au aruncat-
o, mai ales cei ai Babilonului. Acum, cel ce se va lovi de această piatră se va sfărâma, iar cel peste care
ea va cădea va fi zdrobit, aşa cum se va petrece în curând cu toţi cei care dispreţuiesc această piatră
unghiulară şi vor să o păstreze pe prostituata Babilonului. Oh, peste puţin timp, mulţi vor fi cei care vor
plânge şi se vor jeli, dar piatra unghiulară aruncată nu le va fi de niciun ajutor!

2. Am privit mult timp cu mare răbdare acest joc al porcilor, aşa cum paznicii turmelor din Gadara
îşi priveau porcii în vremea trecerii Mele pe acest pământ; dar pe vremea aceea existau doi posedaţi
faimoşi în vechile morminte de bazalt - pentru că Gadara fusese o străveche necropolă.

3. Şi cu ce semănau cei doi posedaţi legaţi cu lanţuri şi sfori în acele gropi largi, când, la sosirea
Mea, au smuls lanţurile şi sforile şi au alergat spre Mine, spunându-Mi: «De ce ne tulburi înainte să ne fi
sosit ceasul?» Ei semănau cu bătrânul spirit universal al câştigului, în care se ascund atâţia alţi demoni!

4. Dar, recunoscând fermitatea Voinţei Mele, aceste spirite M-au rugat să le permit să intre în
porci, iar cei doi oameni eliberaţi Mi-au mulţumit cu recunoştinţă, chiar dacă gadarenii M-au rugat mai
apoi să plec, fiindcă le inspiram prea multă teamă. La fel, mai târziu, spiritul cel bun al lumii şi zelul său
pus în slujba ingeniozităţii Mă vor slăvi, pentru că puterea luminii Mele îi va scăpa de legiunea spiritelor
lor rele şi egoiste, care vor intra probabil în porcii lor, dar se vor arunca împreună cu ei în mare pentru a
pieri acolo.

5. Însă trebuie să-i numărăm în rândul porcilor şi pe servitorii ultramontanişti ai prostituatei

Babilonului, care şi-au proclamat foarte deschis în concordate, în misiuni, în scrisori papale şi în
anateme odioasele lor intenţii egoiste şi tiranice. Şi, de când prostituata Babilonului a început să
domnească asupra popoarelor şi a regilor lor, legiunile de spirite rele au intrat în aceşti porci, care au
început de-atunci să se arunce în mare, dar cu precădere în aceste vremuri, astfel că distrugerea lor
completă este absolut sigură.

6. Cât despre această mare, ea este încăpăţânarea lor de a rămâne în vechile tenebre, de unde
prigonesc şi blestemă în toate modurile posibile lumina pe care Eu o trimit astăzi din Ceruri tuturor
oamenilor, în toate ramurile ştiinţei şi ale artei.

7. Aceasta este marea în care au fost mânaţi porcii, de către spiritele rele ce se află de mult timp în
ei, şi acolo îşi vor afla moartea sigură!

8. Ei au săpat un mormânt pentru lumina Mea eternă venită din Ceruri, ca s-o ascundă de ochii
oamenilor şi ca să-i menţină pe aceştia în întuneric, spre propriul lor beneficiu lumesc; dar Eu am
eliberat această lumină, şi acum ei se aruncă în groapa pe care au săpat-o şi în care au vrut să înăbuşe
lumina Mea dumnezeiască.

9. Şi, de vreme ce toate acestea se petrec chiar astăzi, în faţa ochilor întregii lumi şi conform
dorinţelor ei exprimate în gura mare, este inutil să mai întrebaţi când se vor petrece toate acestea.

10. Se înţelege cu uşurinţă că aşa ceva nu se desăvârşeşte într-o clipă, aşa cum nici noaptea nu poate
ceda dintr-o dată locul zilei, pentru că orice realizare trebuie să vină la timpul său în această lume, şi
niciun om. oricare ar fi calităţile şi talentele sale, nu poate deveni erudit sau artist de pe o zi pe alta,
după cum niciun fruct al unui pom nu se coace dintr-o dată. Dar atunci când, la sfârşitul iernii, arborii
sunt plini de sevă, iar mugurii încep să iasă, acestea sunt semne că în mod cert căldura primăverii şi

39
belşugul verii sunt aproape, iar cele câteva mici geruri care mai pot veni între timp nu le vor mai face
niciun rău.

11. Ceea ce prorocul Ezechiel anunţa în capitolul 14 despre pedepsirea Israelului şi a Ierusalimului
este valabil astăzi pentru întreaga castă a falşilor proroci: ea trebuie să fie eradicată, şi va fi.

12. Cât despre cine face parte din această castă de proroci falşi, aceşti farisei ai timpurilor prezente,
nu este necesar să le-o mai arătăm oamenilor cu spiritul cât de cât lucid; pentru că întreaga lume îi
cunoaşte pe aceşti vechi duşmani ai luminii, ai adevărului şi ai iubirii Mele.

13. Dacă le-am spus Eu Însumi apostolilor că nu trebuie să judece, să condamne sau să blesteme pe
cineva, pentru ca să nu le fac şi Eu la fel, cine Ie-a dat apoi acestora dreptul de a-i judeca şi condamna
pe cei care, îndemnaţi de Spiritul Meu, căutau şi caută încă purul Adevăr, şi de a profera împotriva lor
cele mai înfricoşătoare blesteme?! Pentru asta vor fi ei înşişi aruncaţi în mormintele pe care le-au săpat
pentru milioane de nevinovaţi, şi lucrările lor rele vor fi astfel judecate şi răsplătite fără cruţare sau milă.

14. Priveşte în toate colţurile lumii şi vei vedea cât sunt de urâţi de aproape toate popoarele mai
bune din lume falşii proroci ai prostituatei Babilonului, şi cum sunt primiţi şi trataţi mesagerii lor: cu
siguranţă, cu totul altfel decât ai citit în scrierile infame care sunt în serviciul prostituatei Babilonului! Ei
rezistă câtva timp doar la popoarele mai primitive şi mai sălbatice. Dar, de îndată ce lasă să se vadă
tendinţele lor avide şi dominatoare, sau lupul care se ascunde sub blana de miel, ceea ce, adesea, nu
întârzie să se petreacă, s-a terminat cu influenţa misiunii lor. şi ce le mai rămâne atunci de făcut este să
aibă grijă să-şi salveze pielea.

15. De câte ori nu şi-au trimis misionari îndrăzneţi în China şi în Japonia, unde se găseşte mult aur,
argint şi alte bogăţii! Atâta timp cât îşi păstrau blana de oi, erau toleraţi, şi, prin învăţătura lor aşa-zis
divină, care se pretindea a fi paşnică, ei atrăgeau un număr foarte mare de oameni; dar, încălzindu-se,
cum se spune, nu mai suportau blana de oaie şi credeau că în sfârşit se pot arăta şi pot domni sub propria
lor înfăţişare, însă atunci oamenii înţelegeau imediat care sunt intenţiile lor, şi îi înhăţau pentru a le da
răsplata pe care o meritau.

16. Atunci când se afla la Babilon care le fusese soarta binemeritată, erau sanctificaţi cu mare
pompă, deşi Eu am spus că numai Dumnezeu este sfânt. Iar unor astfel de aşa-zis sfinţi Eu nu pot decât
să le spun: «Eu nu vă cunosc şi nu v-am cunoscut niciodată, aşa că depărtaţi-vă de Mine, şi nu vă căutaţi
salvarea şi răsplata decât la cei în numele cărora aţi acţionat şi predicat! Pentru că voi n-aţi predicat
niciodată, şi cu atât mai puţin aţi acţionat în numele Meu: încă din copilărie, voi n-aţi făcut nicio faptă
cu adevărat caritabilă, pentru că n-aţi crezut niciodată în Mine, ci doar v-aţi folosit de numele Meu
pentru profitul vostru pământesc, astfel că acum să nu vă aşteptaţi la vreo răsplată sau milă din partea
Mea. Mergeţi deci să vă cereţi răsplata de la cei pe care i-aţi slujit!»"

Capitolul 27

Despre imposibilitatea unor noi războaie religioase

1. Aşa este deci deja în această lume. Aşa-zisul Oraş Sfânt colcăie de muritori de foame
consacraţi, cu care nu se ştie ce să se mai facă, şi nici în ce mic paradis de pe acest pământ să fie
adunaţi, pentru că, în ciuda tuturor ameninţărilor lor cu blestemul, ei nu mai domnesc peste mare lucru,
în afara câtorva bucăţi de pământ aride. Pentru că suveranii popoarelor mai trezite nu se mai lasă
comandaţi de astfel de oameni, iar popoarele respective încă şi mai puţin.

2. Ce le mai rămâne prin urmare de făcut acestor aşa-zişi sfinţi, leneşi şi înfometaţi, dacă nu vor să
moară de foame în «sfinţenia» lor, decât să întoarcă spatele acestei «sfinţenii» şi să-şi caute alte funcţii,
până acum nu suficient de sacre pentru ei?
40
3. Crezi poate că datorită circumstanţelor din prezent vor rezulta mari războaie religioase. Ar fi
bineînţeles posibil, dacă omul pe care-1 ştim. din Babilon, ar mai avea încă puterea de odinioară asupra
oamenilor şi popoarelor şi dacă cea mai mare parte a oamenilor ar fi la fel de ignoranţi şi de proşti ca
acum trei sute de ani; dar numărul partizanilor vechiului Babilon s-a redus mult, iar fulgerul Meu i-a
luminat atât de bine pe oameni, încât nici măcar ţăranul cel mai modest, cu toată casa lui, nu mai crede
de mult că diavolul este cel care însufleţeşte un motor cu aburi, pentru ca acesta să se poată mişca pe
pământ sau pe apă, sau că diavolul este cel care, ţopăind înainte şi înapoi pe firele telegrafului, le aduce
celor mari sau mici veştile pe care le aşteaptă din ţări şi regiuni îndepărtate.

4. Câţi oameni mai cred încă serios în falsele icoane miraculoase? În ce ţară mai sunt încă arşi ca
vrăjitori prestidigitatorii şi mai sunt târâţi în faţa unui tribunal de inchiziţie nemiloasă, pentru a fi
torturaţi până la moarte, cei care citesc Biblia sau alte cărţi spirituale? Ce om cât de cât educat mai ia în
serios în zilele noastre toate ceremoniile aşa-zis religioase, dar goale de spirit?

5. Se mai fac desigur toate acestea formal, pentru a se respecta o lege exterioară, de altfel mult
slăbită: dar dintr-o mie de oameni nu mai sunt nici zece care să mai creadă în ele, şi nici chiar aceia zece
nu mai cred cu adevărat, cum se petrecea în vremurile trecute de neagră superstiţie, care, din păcate, au
durat totuşi atât de mult timp.

6. Iar dacă în ochii tuturor este aşa, şi nu altfel, cum am putea măcar concepe un război religios de
vreo anvergură oarecare, sau chiar unul generalizat?

7. Chiar dacă l-ar dori, adevăraţii întunecaţi sunt prea puţin numeroşi pentru a se putea ridica
împotriva tuturor celor care sunt luminaţi; şi dacă ar fi atacaţi, aceştia din urmă au deja în ei certitudinea
că vor ieşi victorioşi împotriva unui număr atât de mic de obscurantişti fără nicio putere.

8. Dar vor exista totuşi tot felul de lupte şi de mici războaie, care îi vor umili pe toţi suveranii care
vor vrea să se împotrivească în vreun fel luminii Mele. Pentru că de-acum înainte Eu nu voi mai avea
nici răbdare şi nici indulgenţă cu aceşti suverani. Să nu te îndoieşti de aceasta, pentru că Eu Însumi ţi-o
spun.

9. Să luăm de pildă imperiul în care trăieşti tu: din anumite motive uşor de ghicit, starea sa de
spirit este încă babiloniană, mai ales din partea puterii. Dar el trebuie acum să-şi adune toate forţele
pentru a mai putea, dacă vrea, să-l ridice pe tron pe al său «Tată Sfânt».

10. Dacă el se mai codeşte o vreme să acorde popoarelor sale ceea ce li se cuvine, din punctul Meu
de vedere -deoarece, conform Cuvântului Meu, orice om poate şi trebuie de acum înainte să fie eliberat
prin purul adevăr, singurul de care trebuie să ţină cont -, acest imperiu va avea şi el parte de soarta celor
de la care îşi aştepta până acum salvarea! El este lipsit de mijloacele financiare indispensabile primirii
unui ajutor mai puternic, şi, dacă va continua să se încreadă în ajutorul care va veni din partea unui altar
consacrat de şapte ori, şi de la icoana sa miraculoasă, el se va trezi curând fără nicio altă forţă! Nu
rămâne decât să cântărească efectele sinistrului său tratat, şi toate celelalte ţări îi vor spune în curând:
«De vreme ce tu te-ai aliat cu acest duşman al luminii şi al milei pe care noi toţi îl urâm, noi nu mai
putem reînnoda legăturile de prietenie cu tine! Acum, că eşti la ananghie şi părăsit, cere ajutor aceluia pe
care, uitându-ţi toţi prietenii, l-ai favorizat până într-atât, încât i-ai acordat, spre marele tău dezavantaj,
mai mult de jumătate din puterea ta!»

11. Întreabă-te dacă nu se văd deja pretutindeni în ţara ta efectele funeste ale unui astfel de act
necugetat. Trebuie ca o asemenea greşeală să fie reparată cât mai repede, pentru că altfel, nu peste mult
timp, va apărea o conflagraţie generală teribilă şi fatală.

12. Atunci când unei case încep să-i lipsească în mod drastic mijloacele necesare pentru a se
întreţine, când prietenii şi chiar şi cei mai apropiaţi dintre ai săi îi întorc spatele, şi, cu toată vechimea sa,

41
nu mai vor să facă nimic pentru a o proteja, cum ar putea să dăinuie această casă şi chiar să-şi mai
păstreze ceva din soliditatea sa de altădată?

13. Da, ea se poate consolida şi îşi poate regăsi o anumită stabilitate; dar pentru aceasta, este nevoie
mai întâi de voinţa fermă de a elimina din ea tot ceea ce este învechit şi putred, de a face noi fundaţii
solide, şi, cu ajutorul a numeroşi muncitori buni, de a reconstrui repede întreaga casă până la acoperiş,
astfel încât, de oriunde ar fi privită, să se poată spune despre ea: iată, această casă, care-şi pierduse orice
valoare, a redevenit o adevărată casă, şi putem de-acum avea încredere în fundaţia sa, în încăperile şi în
acoperişul său!

14. Dacă ne punem pe treabă astfel, prietenii cei buni nu vor întârzia să alerge din afară, şi încă şi
mai mulţi dinăuntru; dar dacă nu, cine va mai acorda încredere unei case despre care nu se mai ştie după
ce legi se ghidează stăpânul ei pentru a o mai ţine pe picioare o vreme?

Capitolul 28

Despre viitorul ceremoniilor bisericeşti

1. La ce ne va servi să coasem, pe o mantie ce este ciuruită de molii, o bucată de stofa nouă şi

rezistentă, pentru a ne acoperi goliciunea şi pentru a ne proteja un timp de frig şi de vânt, dacă prima
furtună va smulge repede bucata cea nouă şi, eventual, împreună cu ea, o bucată din mantia cea veche ce
era mâncată de molii? Ce anume ne va putea proteja goliciunea de frig în timpul următoarei furtuni?
Ştiind toate acestea, cumpără-ţi fără întârziere o mantie nouă şi trainică, atâta timp cât mai ai încă
mijloacele necesare, şi nu-ţi irosi agoniseala pentru a-ţi procura cârpe noi cu care să-ţi peticeşti vechea
mantie, cea plină de molii, care nu-ţi prea mai serveşte la nimic - şi astfel, dacă apoi vor veni alte
furtuni, toate acestea nu-ţi vor mai putea face niciun rău!

2. Ce viticultor priceput şi adevărat ar vrea să-şi pună vinul cel nou în burdufuri vechi? Ce se va
petrece atunci cu aceste burdufuri, de îndată ce vinul va începe să fermenteze? Ele se vor rupe, iar un
astfel de viticultor nesăbuit îşi va pierde nu numai vinul, ci şi burdufurile. La fel, un suveran nesocotit,
care vrea să introducă o nouă lege într-o lege veche, poate apoi să se aştepte la acelaşi rezultat: una va
cauza după aceea în mod necesar pierderea celeilalte, iar suveranul acela va pierde tot - Legea, ţara şi
poporul -, aşa cum vedem deja în Europa destule exemple, care vor fi apoi urmate de altele.

3. Adevărat îţi spun, cel care, atunci când lumina Mea va coborî din Ceruri şi se va revărsa din ce
în ce mai intens, va continua să facă ochi dulci acestui om care doar pretinde că este pios, şi apoi va
şuiera împreună cu el întocmai precum un şarpe, acela se va trezi curând singur şi abandonat de toţi.
Acestea se vor petrece pentru că Eu vreau să pun în sfârşit capăt prea lungii prostituări a Babilonului.
Totul va fi încă de-acum modificat, iar Cuvântul, pe care l-am încredinţat atât apostolilor, cât şi atâtor
altor oameni, va renaşte ulterior cu o forţă nouă, pentru a dura până la sfârşitul timpurilor acestui
pământ. Toţi se vor putea încălzi mereu şi mereu la lumina Învăţăturii Mele Dumnezeieşti, şi întocmai
precum la început, atât adevăraţii Mei adepţi, cât şi cei care mult Mă vor iubi, vor trăi într-o comuniune
constantă cu îngerii Mei şi astfel şi cu Mine, din leagăn până în mormânt.

4. Te întrebi ce se va petrece în ţara ta dacă vechile burdufuri vor fi prăpădite de vinul cel nou care
va fi turnat în ele şi apoi acest vin se va vărsa. Îţi spun, aşa va fi de o mie de ori mai bine decât în
prezent, când, de teama noilor mizerii pe care le-ar putea produce o lungă şi costisitoare tărăgănare, nu
se mai încrede nimeni nici măcar în cel mai apropiat frate al său. şi fiecare îşi repetă: «Cine ştie ce
întorsătură vor lua lucrurile?»

5. Momentul acela în care, după toate probabilităţile, burdufurile se vor sparge, va fi de asemenea
şi sfârşitul marilor consumatori. Atunci statul va avea grijă ca nimic să nu le fie luat celor care au servit
mult timp cu fidelitate guvernarea şi poporul; dar, atunci, aproape un sfert de milion de leneşi ce bat
42
trotuarele, marea majoritate fiind preoţi, îşi vor pierde lefurile şi pensiile considerabile pe care le
primeau şi - mai mult decât atât - ei vor fi chiar siliţi să-şi plătească datoria către Stat - căci aceasta va fi
necesar să fie onorată orice-ar fi, astfel ca niciun frate să nu aibă atunci de ce să se plângă de fratele său.

6. Orice s-ar petrece, aflaţi că Eu am revenit de-acum înainte chiar în frunte, şi nimic nu-i va mai
putea afecta pe cei care şi-au încredinţat în mod total şi necondiţionat viaţa în mâinile Mele. În acest an.
Eu voi mai avea încă puţină răbdare cu ţările sub ale căror legi trăieşti tu, dar nu mai mult de-atât, şi va
fi la fel şi acolo unde mulţi dintre vechii Mei prieteni trăiesc încă în trup, fiind plini de iubire şi credinţă.
Cei care sunt cu adevărat ai Mei şi cei mai nou luminaţi vor fi cu siguranţă toţi ocrotiţi, dar ceilalţi vor fi
pedepsiţi după cum merită.

7. Bineînţeles că acum tu îţi spui în sinea ta: «Doamne, fără îndoială că este cel mai bine aşa.
Fiindcă atunci când guvernul unui popor devine corupt şi incapabil. este tocmai de aceea necesar să-i
dăm poporului un altul, pentru a-i satisface nevoile materiale şi mai ales pe cele morale. Dar, atâta timp
cât vechile temple idolatre, pe care vom continua să le numim casele lui Dumnezeu sau biserici, încă vor
mai continua să existe în această condiţie degradată, răsturnată, pervertită, împreună cu servitorii lor, iar
toţi aceştia din urmă îşi vor mai putea exercita funcţia şi vor mai putea ţine predici, mai ales în locurile
de pelerinaj, dar şi în mănăstiri, în faţa a numeroşi orbi (spiritual), care încă vor mai exista şi care vor
lăuda cu făţărnicie faptele aşa-zis remarcabile ale servitorilor Bisericii, orice nou guvern - că va fi vorba
de o nouă Lege mult mai favorabilă sau de un nou suveran înţelept - se va afla mereu în pericolul de a
cădea din nou, puţin câte puţin, în vechile tenebre, iar toate acestea se vor petrece cu atât mai repede cu
cât astfel de servitori din temple vor avea în continuare dreptul de a trăi din veniturile pe care le aduce
funcţia lor religioasă. Având în vedere toate acestea, dacă va mai fi nevoie ca ei să mai exercite pentru
un timp funcţia de învăţători ai poporului, tocmai de aceea va fi necesar ca ei să fie plătiţi întocmai ca
toţi ceilalţi funcţionari; dar atunci nu va mai fi necesar nici să ceară, şi nici să accepte vreun fel de
retribuţie pentru serviciul lor religios. Acest mod de a proceda va limita chiar foarte mult uneltirile
acestor preoţi ai templelor, prin care adeseori ei urmăresc să stoarcă poporul, să-1 abuzeze şi să-1
menţină în ignoranţă, şi, cu siguranţă, aceasta va pune repede capăt multor monstruozităţi şi abuzuri ale
Bisericii, care va decădea şi va deveni osificată, formală şi seacă!»

8. La acestea Eu răspund că ai gândit foarte bine, dintr-un anumit punct de vedere, şi afirm că totul
va merge aşa cum este necesar o vreme, pentru că un astfel de preot se va ocupa apoi în mod evident
mult mai mult de educaţia oamenilor, pentru care va fi şi plătit, decât să se ocupe doar de ceremoniile
religioase formale, goale, lipsite de conţinut, care - unui astfel de preot - nu-i vor aduce oricum nimic
folositor. Să nu uităm însă că dacă el va realiza atunci slujbele într-un mod gratuit, oamenii cei orbi
(spiritual) vor crede că toate acestea sunt cu atât mai meritorii în faţa lui Dumnezeu şi vor recădea cu
uşurinţă în superstiţii chiar mai mari ca înainte; căci un astfel de preot ipocrit nu va spune bineînţeles
niciodată că ceea ce lui îi aduce un atât de mare prestigiu nemeritat în faţa oamenilor celor orbi este
lipsit de valoare în ochii Mei, ci va declara că toate acestea sunt ceva care Mie Îmi este foarte plăcut,
întărind astfel - mai departe - poporul în vechile sale superstiţii, şi va oferi în felul acesta un nou tron
prostituatei Babilonului, a cărei dominaţie absolută va lua până la urmă sfârşit.

9. Tocmai de aceea, lasă-i pe astfel de preoţi să continue să stoarcă poporul; lasă acest popor ce
este orb (spiritual) să meargă în pelerinaje şi să plătească slujbe costisitoare; lasă-1 să se spovedească,
lasă-1 să umble pe la biserici, lasă-1 să facă defuncţilor funeralii care îl ruinează, lasă aceşti preoţi să
primească moşteniri şi să vândă scump chiar dispense şi indulgenţe; pe scurt, lasă-i pe babilonieni să
facă toate acestea şi să decadă din ce în ce mai rău, căci atunci până şi cel mai orb dintre astfel de
oameni va înţelege ceea ce se petrece şi apoi va spune: «Într-adevăr, o astfel de religie decăzută nu poate
fi altceva decât o banală înşelătorie, pentru că cei care ar fi necesar să fie cei mai convinşi de adevărul
învăţăturii lor creştine şi să se conformeze ei mai mult decât oricine altcineva arată tocmai prin acţiunile
lor ce îi demască atunci că nu ţin deloc cont de ea, că nu cred în Dumnezeu şi că sunt pur şi simplu nişte
proroci falşi, ce nu se îngrijesc de nimic altceva în afara pântecului lor. Ei îşi însuşesc cu o mare
obrăznicie toate bunurile oamenilor prin diverse înşelătorii, sau, dacă nu reuşesc astfel, apelează la
43
constrângerile legale pe care Statul li le permite, şi, după tot acest veritabil jaf, ei nu sunt capabili să dea
de pomană nici măcar o gură de apă unui suflet însetat! Aşa că va veni timpul să terminăm cu aceşti
proroci falşi, cu aceşti lupi feroce care sunt deghizaţi în oi, şi va fi necesar să le demascăm toate
mijloacele de care s-au servit atât de multă vreme, ca să-i tulbure, să-i înşele şi să-i fure în permanenţă
pe bieţii oameni orbi! În cele din urmă va veni chiar vremea unei NOI RELIGII*, CE VA APĂREA, iar
atunci o să terminăm cu templele, cu altarele, cu imaginile sfinte, cu moaştele, cu clopotele şi cu toate
aceste unelte religioase, ce le vor apărea - atunci, în viitor, - oamenilor ca fiind inutile, ca fiind fără nicio
valoare pentru o veritabilă viaţă spirituală! Atunci mulţi oameni vor experimenta ei înşişi Învăţătura lui
Dumnezeu; pentru a o putea urma, se va face astfel ca ea să le fie explicată de un mare învăţător
autentic, ce va fi luminat de Dumnezeu, şi acest învăţător autentic nu va suferi nici de foame, nici de
sete la masa noastră, iar noi nu-1 vom lăsa să plece gol sau desculţ!»

Capitolul 29

Despre viitorul statelor Europei şi Americii

1. Aşa se prezintă situaţia astăzi în această Italie încă ignorantă! La fel este de mulţi ani şi în
Regatul German, şi a fost la fel şi în Anglia, şi în America de Nord, purificată chiar în acest moment,
prin lupte grele, de toate tendinţele contrare Învăţăturii Mele. Şi acolo se spune adesea: «Doamne, cum
i-ai putut lăsa pe confederali, care vor să păstreze sclavia, să ducă asemenea lupte cu unioniştii, ale căror
idei sunt mult mai umane?

2. Şi vă răspund că aceşti confederali nu au atâtea vicii pe cât pare, iar unioniştii nu posedă toate
virtuţile; la fel, cele două partide caută fiecare paiul din ochiul celuilalt, şi fiecare mătură în faţa porţii
celuilalt, ceea ce nu este conform Învăţăturii Mele.

3. Dar, atunci când cele două partide îşi vor scoate fiecare paiul şi bârna din propriii lor ochi şi îşi
vor mătura gunoaiele din faţa propriei lor porţi, în scurt timp se vor înţelege şi se vor împăca.

4. Astfel de neînţelegeri, mari sau mici, atât între oameni, cât şi între popoare, rezultă întotdeauna
din nerespectarea Învăţăturii Mele, care vrea ca nimeni să nu spună vecinului său: «Vino să-ţi scot
aşchia din ochi!», pentru ca nu cumva vecinul să-i răspundă: «De ce te îngrijeşti tu de aşchia din ochiul
meu, când eu văd o bârnă în al tău? Curăţă-ţi mai întâi propriul tău ochi, şi apoi mă vei putea ajuta să-1
curăţ şi eu pe-al meu!»

5. Aceste conflicte au fost foarte numeroase, şi ele vor mai exista de fiecare dată când oamenii nu
vor îmbrăţişa în mod activ Învăţătura Mea cea pură.

6. Aceasta se va petrece nu peste mult timp în America [de Nord]. Dar în curând o mare judecată
şi pedeapsă va lovi America de Sud, unde Babilonul a rămas mai prezent decât oriunde în altă parte în
lume, pentru că trebuie ca porcii păgânilor din Gadara să piară în mormântul întunericului lor.

7. Cred că ţi-am spus destule acum prin această notă extinsă despre vremurile prezente, şi toţi cei
care ştiu să socotească pe degete vor înţelege fără greutate că ceea ce va urma în curând trebuie să fie
astfel, precum şi motivul pentru care trebuie să fie aşa.

8. Dar nu Mă întreba anul, ziua sau ora, pentru că totul se petrece deja în văzul tuturor, şi oricine
poate prevedea cu uşurinţă sfârşitul iminent al nopţii, atunci când vede la orizont norişorii luminaţi de
soare.

9. Să încerce numai, cei care au o oarecare putere, să împiedice iarba, plantele, tufişurile şi arborii
să reînceapă să crească, să înmugurească, să înverzească şi să înflorească primăvara, să încerce să le

44
comande vânturilor şi să-i traseze o traiectorie trăsnetului, şi îşi vor da curând seama de prostia şi
neputinţa lor.

10. Ceea ce Eu vreau şi hotărăsc se petrece la fel de sigur ca şi răsăritul şi apusul soarelui în fiecare
dimineaţă şi seară. N-ar fi necesar să-ţi spun mai multe, dar văd în sufletul tău o întrebare în ceea ce
priveşte Franţa, şi ce va face acest imperiu, astăzi atât de puternic în lume, în faţa strălucirii universale a
luminii Mele. Iar Eu îţi spun: el nu se va putea împotrivi Voinţei Mele!

Capitolul 30

Despre rânduiala evoluţiei a tot şi toate cele care există

1. De asemenea, este foarte bine că această ţară (Franţa) se prezintă încă, de formă, ca protectoare
a Babilonului, fiind în acelaşi timp de fapt duşmanul său; pentru că aceasta le reţine pe alte state şi pe
alţi suverani cu spirit încă babilonian să se alieze pentru a restabili pe tronul său puternic vechea forţă a
întunericului şi să-şi aservească astfel popoarele mai mult ca niciodată. Pentru că aceşti vechi suverani
nu au încă faţă de popoarele lor decât puţină bunăvoinţă liber consimţită, şi ei nu fac nimic bun decât
forţaţi de împrejurări. Dacă s-ar putea elibera de toate acestea prin vreun mijloc care le-ar fi favorabil, ei
le-ar cânta popoarelor lor un cu totul alt cântec, iar oamenii ar trebui din nou să danseze după muzica
sinistră a vechii Inchiziţii spaniole, ceea ce, cu siguranţă, nimeni nu îşi doreşte.

2. Pentru a elimina dintr-o dată toate condiţiile care astăzi mai oscilează încă între bine şi rău, ar
trebui distruse ţările şi popoarele. Totul trebuie aşadar să apară la timpul lui şi să aibă drumul lui în
lume. Atâta timp cât mustul nu este încă bine fermentat şi nu a scăpat, prin propria sa acţiune, de tot
ceea ce este impur în el, el nu poate deveni încă un vin curat al Spiritului.

3. Cine vrea să-şi construiască o casă bună, nu trebuie să dărâme dintr-o lovitură casa cea veche,
atâta timp cât n-a construit-o încă pe cea nouă; pentru că, dacă el o distruge imediat, unde va mai locui,
şi cine îl va apăra de neplăcerile de tot felul, în timp ce el îşi va construi noua casă? Mai degrabă decât
să mergi gol, aşteptând ca noua mantie să fie gata, este mai înţelept să porţi, la nevoie, o mantie veche şi
ruptă. La fel, conform Rânduielii Mele celei bune, pentru ca un lucru să fie temeinic şi durabil, trebuie
ca întotdeauna el să urmeze gradat după cel care 1-a precedat.

4. Pe vremea când am făcut cunoscută Învăţătura Mea oamenilor acestui pământ, păgânismul era
răspândit sub multiple forme în întreaga lume, iar Învăţătura Mea nu era decât o strălucitoare stea a
dimineţii în marea noapte păgână. Curând, norul cel gros al întunericului păgân a acoperit atât de mult
această stea a dimineţii, încât oamenii nu mai puteau percepe decât uneori şi cu mare greutate unde se
afla ea. Unii spuneau: «Este aici!», iar alţii: «Este acolo!» Atunci, ei au confundat alte stele cu această
stea a dimineţii şi le-au adorat. Astfel, nu a fost prea greu ca păgânismul, atât de puternic atunci, să fie
luat drept această stea a dimineţii, şi, atunci când oamenii întrebau unde este steaua dimineţii despre
care auziseră adesea vorbindu-se, el să se prezinte înaintea lor drept unica stea adevărată.

5. Şi astfel, acoperită şi desfigurată, falsa stea a dimineţii a realizat - bineînţeles pentru oamenii cei
orbi - semne aşa-zis miraculoase, numele lui Zeus fiind doar înlocuit cu numele Meu. Poporul era
mulţumit, şi vechiul păgânism se menţinea, cu foarte puţine modificări. Totuşi, în ciuda persecuţiilor, un
mic număr de oameni au păstrat Învăţătura Mea şi au apărat-o. Sămânţa cea nobilă, căzută pe sol bun, a
prins rădăcini solide, şi ea a crescut şi a dat roade bune, dar pe ascuns, neştiute de ochii cei orbi ai
prostituatei Babilonului.

6. Adevărata stea a dimineţii a dat însă naştere unui Soare care se ridică astăzi puternic, şi norii
păgânismului nu-l vor mai acoperi niciodată atât de mult, încât un om cu vederea slabă să confunde ziua
cu noaptea.

45
7. Lumina fulgerului Meu a devenit atât de puternică, încât noaptea păgânilor nu o va mai putea
alunga niciodată. Iar cum se va petrece aceasta, am explicat-o deja în această NOTA BENE.

8. Voi finaliza acest caiet spunând că îi îndemn plin de iubire pe fiecare din prietenii Mei, nu
numai să citească toate acestea, dar să şi reţină şi să creadă că Eu sunt într-adevăr Cel care a revelat
toate acestea ca pe o graţie liber acordată prietenilor Mei, pentru consolarea inimilor lor şi pentru a
lumina înţelegerea sufletelor lor, şi Eu nu cer nimic în schimb decât iubirea voastră adevărată, şi deci o
credinţă vie.

9. Pe cel care va putea şi va vrea, din iubire pentru Mine, să facă în schimb ceva special pentru
servitorul Meu sărac, care acum e bătrân, îl voi răsplăti în scurt timp însutit. Amin! Acestea le spun Eu,
Domnul, Viaţa Eternă şi Adevărul.

10. Acum, în următorul caiet, vom reveni la Evanghelia noastră. Vom mai petrece o jumătate de zi
la Ghenizaret, apoi vom traversa repede cele zece oraşe.

Domnul nostru Iisus Cristos în împrejurimile Cezareei lui Filip (continuare)

Capitolul 31

Îndoielile ucenicilor Domnului nostru Iisus Cristos

1. După cum am spus în caietul precedent, am mai rămas o jumătate de zi la Ghenizaret, din zori şi
până la un ceas după amiază.

2. În acest timp i-am binecuvântat pe prietenii Mei care rămăseseră special acolo, pe bătrânul
Marcu, pe Kisjonah şi pe Philopold, precum şi pe Maria, care la început i-a însoţit pe Kisjonah şi pe
Philopold la Kis. unde a rămas un timp, după care s-a întors la Nazaret şi le-a povestit fraţilor Mei ce a
auzit, a văzut şi a trăit ea însăşi din învăţăturile şi faptele Mele, fapte de care fraţii Mei s-au minunat
foarte tare, la fel ca şi unele cunoştinţe mai vechi şi prieteni ai lui Iosif, ai Mariei şi ai celor trei fraţi ai
Mei, care rămăseseră acolo ca dulgheri şi se ocupau de casă.

3. Totuşi, cu toată credinţa lor în Mine, mulţi au ridicat din umeri şi au zis: „Într-adevăr, face fapte
mari şi Învăţătura Lui e bună, adevărată şi pură; dar dacă merge prea departe cu mărturiile Sale
împotriva preoţilor din Templul de la Ierusalim şi dacă foloseşte împotriva lor toată forţa şi puterea Lui
dumnezeiască, este pierdut; pentru că am auzit că aceştia sunt foarte porniţi împotriva Lui şi a ucenicilor
Săi, deja foarte numeroşi.

4. Are bineînţeles în rândul păgânilor mulţi prieteni buni, care cred cu tărie în El, dar foarte puţini
în rândul evreilor, şi chiar şi dintre aceştia din urmă, mulţi Îl consideră doar un mare profet, şi nici nu
vor să audă de Fiul lui Dumnezeu, chiar dacă în El şi prin El se împlineşte tot ceea ce au prezis prorocii
despre El.

5. Dacă vreodată se va ajunge ca El să aibă soarta tristă a lui Ioan Botezătorul, puţinii evrei care I
s-au alăturat se vor îndepărta din nou; de teama Templului, ei se vor întoarce la farisei şi îi vor ajuta să-i
prigonească pe cei care erau până acum adepţii Săi.

6. Până acum a ştiut să se opună cu hotărâre celor care Îl urmăreau, şi noi sperăm şi credem cu
tărie că, graţie naturii şi prezenţei Sale dumnezeieşti şi prin forţa înţelepciunii dumnezeieşti de care este
pătruns, Îşi va duce la bun sfârşit, fără alte obstacole, lucrarea începută. Dar lumea este rea şi
mincinoasă, iar copiii săi cei răi au ştiut mereu şi încă mai ştiu cu siguranţă cum să îndepărteze tot ceea
ce este adevărat, bun şi înţelept şi care le-a fost revelat oamenilor prin proroci de Dumnezeu, pentru a le
pune în slujba scopurilor lor meschine, atât de bine, încât nici cei mai buni şi mai luminaţi dintre oameni

46
să nu mai poată deosebi din toate aceste minciuni purul adevăr cel pur şi dumnezeiesc al binelui, şi să
fie forţaţi să rămână în minciuna şi în răutatea lumii.

7. Bineînţeles că fratele nostru Iisus a pornit să lumineze cu puternica Sa lumină vechiul întuneric
şi marea răutate a fariseilor şi a susţinătorilor lor fideli, iar dintre păgâni, deja câteva mii se încălzesc la
lumina Sa; dar ne putem da totuşi seama că, în această lume, zelul cel îndreptăţit al fratelui nostru va
avea un sfârşit trist."

8. Mulţi au fost de acord cu acest punct de vedere, dar nu şi Maria şi mai mulţi dintre prietenii şi
prietenele ei.

9. Unul dintre ei a spus: „Ascultaţi: dacă El va îngădui aşa ceva, se va ajunge bineînţeles ca cei răi
să pună mâna pe trupul Său, dar aceasta nu va fi în avantajul lor, aşa cum cred ei, ci spre pierderea lor,
după cum spun foarte clar despre Mesia prorocii vechi şi noi! La fel, să nu ne facem griji deşarte pentru
El, căci El ştie mai bine decât oricine ce trebuie să facă pentru binele tuturor oamenilor. Iar noi vom
crede mereu în El, oricare ar fi împrejurările, şi Îl vom venera ca pe Fiul lui Dumnezeu."

10. Aceste cuvinte i-au mulţumit pe toţi, aşa că ei au rămas să mai vorbească încă mult timp despre
învăţăturile şi faptele Mele; şi astfel, mulţi din Nazaret au crezut de-atunci în Mine la modul real şi cu
tărie - deoarece până atunci nici măcar cei trei fraţi ai Mei rămaşi acasă nu gândeau despre Mine ce ar fi
trebuit să gândească. De fapt, chiar datorită acestei lipse de credinţă Eu nu am mers niciodată la Nazaret
şi la nazarineni, cărora, atunci când M-au întrebat de unde aveam această înţelepciune şi forţă - Eu, cel
pe care-1 ştiau ca fiind fiul dulgherului Iosif - le-am răspuns: «Nimeni nu este profet în ţara lui!» După
care am plecat împreună cu ucenicii Mei şi nu M-am mai întors niciodată la Nazaret.

11. Dar după această discuţie cu Maria despre Mine. credinţa lor în Mine a devenit mai puternică, şi
mulţi au început să-L venereze şi să-L slăvească în Mine pe Mesia cel promis şi pe fiul lui David venit
pe lume în persoana Mea.

Capitolul 32

Ruga Domnului nostru Iisus Cristos

1. Totuşi, aşa cum am mai spus, după ce Mi-am binecuvântat prietenii despre care am pomenit mai
devreme şi Mi-am luat rămas-bun de la ei, nu am mai rămas mult timp la Ghenizaret şi am plecat
împreună cu ucenicii. Ebahl, Iara şi cei trei romani pe care-i cunoaştem deja au făcut o parte din cale
împreună cu Mine, pe drumul militar care ducea către cele zece oraşe, în realitate şaizeci, împrăştiate
unele chiar în valea Iordanului, celelalte pe dealurile şi munţii care înconjurau îndeaproape sau mai de
departe această vale.

2. Ieşind din Ghenizaret împreună cu toţi cei care Mă urmau, am ajuns pe o înălţime mai mare şi
M-am adresat celor care Mă urmaseră cu aceste cuvinte: „M-aţi urmat până aici din iubire, pentru că voi
credeţi în Mine şi ştiţi Cine se află cu voi prin Mine şi pe Cine însoţiţi. De-acum încolo, rămâneţi în
iubirea Mea, şi Eu voi rămâne de asemenea în voi, lângă voi şi printre voi chiar în această iubire, iar
ceea ce Îi veţi cere Tatălui în numele Meu pe acest pământ vă va fi acordat. Totuşi, să nu cereţi lucruri
deşarte din această lume, ci numai comorile eterne ale Împărăţiei lui Dumnezeu; pentru că toate celelalte
care vă sunt necesare pentru a trăi în această lume vă vor fi date chiar tară a le cere!"

3. Căpitanul M-a întrebat atunci: „Doamne şi Stăpâne, cum ar trebui să cerem ceva pentru a-Ţi fi
pe plac, şi astfel să nu cerem în van? Pentru că în această lume oamenii se pot confrunta cu multe
necazuri, şi ei nu pot apela decât la Tine pentru a fi salvaţi. Cum trebuie să se roage atunci?"

47
4. Eu i-am spus: „În toate încercările, rugaţi-vă în inimile voastre cu vorbirea voastră obişnuită, şi
nu veţi cere în van!

5. Şi atunci când Îi cereţi lui Dumnezeu Tatăl ceva, faceţi-o în mod umil, sincer, în puţine cuvinte,
fără nicio altă ceremonie. Rugaţi-vă astfel, în linişte şi chiar în taină, în inimile voastre ce sunt pline de
iubire.

6. Tatăl nostru iubit care eşti pretutindeni în Ceruri, fie ca numele Tău inexprimabil să fie izvor de
sfinţenie, spre a fi astfel sfinţitor în veci. Fie ca Împărăţia Ta dumnezeiască, cea plină de viaţă, lumină şi
adevăr, să se manifeste din plin în fiinţa noastră şi să rămână mereu în noi şi cu noi. Fie ca Voinţa Ta
dumnezeiască, ce este totodată sfântă şi dreaptă, să rodească în eternitate printre noi pe acest pământ,
precum în Cer, printre îngerii Tăi desăvârşiţi. Dă-ne nouă pe acest pământ pâinea noastră deplină, cea de
toate zilele. Iartă-ne nouă păcatele şi slăbiciunile noastre, tot aşa precum le vom ierta şi noi mereu celor
care păcătuiesc sau greşesc faţă de noi. Nu ne trimite pe noi în ispite şi inspiră-ne, ajută-ne şi izbăveşte-
ne de orice rău în care omul ar putea cădea datorită tentaţiilor de tot felul, atât ale lumii, cât şi ale celui
rău şi viclean; căci a Ta este, o Tată Ceresc, toată puterea, înţelepciunea, slava şi mărirea, care umple
toate Cerurile în eternitate! Amin!

7. Iată, prietene, cum ar trebui să se roage orice om în inima sa, şi rugăciunea sa va fi îndeplinită,
dacă o face cu seriozitate, şi nu numai din vârful buzelor, ci cu adevărat în inima sa! Pentru că
Dumnezeu în Sine este Spirit Pur, de aceea trebuie să-L rugăm în Spirit şi în adevărul şi profunzimea
Spiritului.

8. Dacă ai înţeles acestea, acţionează în consecinţă, şi vei trăi.ca şi toţi cei care vor face la fel!"

9. Toţi Mi-au mulţumit pentru această mică predică, şi i-am mai binecuvântat încă o dată, apoi l-
am lăsat pe Rafael, care rămăsese vizibil până atunci, să plece; acesta s-a ridicat brusc în spaţiul infinit,
ca un fulger, ceea ce i-a înspăimântat foarte tare pe romani, care au continuat să scruteze cerul pentru a
vedea dacă îl mai pot zări, dar aceasta nu mai era cu putinţă.

10. Atunci Eu Mi-am luat rămas-bun şi de la cei care Mă însoţiseră pe acea înălţime, şi am pornit
împreună cu ucenicii Mei pe podişul fertil care începea de-acolo. Urmându-ne drumul pe acel podiş, în
două ore am ajuns la un orăşel vechi, ai cărui locuitori erau în principal greci şi romani; printre aceşti
păgâni mai trăiau şi câţiva evrei scăpătaţi şi nevoiaşi, într-un mic han, care le servea şi drept sinagogă.

Domnul nostru Iisus Cristos în oraşul Pella

Capitolul 33

Domnul nostru Iisus Cristos vine la hangiul din Pella

1. Pentru că ne-am oprit în faţa acestui han, hangiul a venit la noi, scuzându-se că nu ne putea
primi; pentru că, în primul rând, hanul său nu era suficient de mare pentru a încăpea toţi în el, şi apoi, el
nu avea decât puţine provizii de hrană, şi acestea nu erau suficiente pentru noi. Dar ne-a spus că era în
centrul oraşului un han grecesc bine aprovizionat, unde am fi fost bine primiţi.

2. Eu i-am răspuns: „Ştiam foarte bine toate acestea chiar înainte ca tu să te fi născut; dar astăzi Eu
n-am venit aici pentru păgâni, ci numai pentru evrei, şi dacă într-adevăr nu vor să Mă primească, ştiu
foarte bine ce voi avea de făcut. Arată-ne deci ce loc mai ai în han şi în sinagogă!

3. Deschizând ochii mari, hangiul Mi-a spus: „Prietene, dar cu cine am de-a face de-mi vorbeşti în
acest mod cu adevărat poruncitor?"

48
4. Eu i-am spus: „Dacă ai şti cine sunt, Mi-ai spune: «Doamne, am un fiu paralitic pe care mulţi
medici şi-au încercat arta; asta e cauza sărăciei mele, iar fiul meu îndură în fiecare zi dureri foarte mari!
Tu, care poţi orice, ajută-1 pe fiul meu!» Dar cum tu nu ştii cine sunt, îţi spun chiar Eu toate acestea."

5. Auzind aceste cuvinte, hangiul şi-a spus în sinea lui: „Cum poate şti acest om, care nu a văzut
niciodată oraşul de munte Pella, că eu am un fiu paralitic şi că suferinţele lui se agravează pe zi ce
trece?!"

6. Atunci, adresându-Mi-se, el a spus: „Doamne, îmi dau seama acum că tu nu eşti un om obişnuit,
şi dacă este posibil să-mi vindeci fiul, voi face orice, cu toată sărăcia mea, pentru a-mi arăta recunoştinţa
faţă de tine şi faţă de cei care te însoţesc!"

7. Eu: „Condu-Mă atunci la fiul tău, şi el se va simţi mai bine!"

8. Atunci hangiul M-a condus în camera unde fiul său cel bolnav plângea gemând, înconjurat de
mama şi de surorile sale, care, îndurerate, Îl rugau pe Dumnezeu să pună capăt suferinţei lui.

9. Hangiul le-a spus: „Nu mai plângeţi, căci iată. a venit un medic străin care îmi va vindeca fiul,
şi cred cu tărie că doar El poate să facă aceasta!"

10. Femeile îndurerate au răspuns: „Dacă acest medic poate face aşa ceva, înseamnă că Dumnezeu
ne-a ascultat rugile!"

11. Eu: „Da, da, le-a ascultat, şi de aceea Eu spun acum. prin propria Mea autoritate care se află în
Mine: Vreau ca tu, cel slăbit de gută, să fii vindecat, şi să nu mai păcătuieşti de-acum înainte, pentru că
din cauza păcatelor tale te-ai îmbolnăvit!"

12. După ce am rostit aceste cuvinte, băiatul s-a vindecat imediat, şi atunci i-am spus să se ridice,
iar mamei lui să-i pregătească ceva de mâncare, dar mâncarea să fie proaspătă şi pură. Ceea ce ea a şi
făcut îndată, în timp ce hangiul şi fiul său nu ştiau cum să-Mi mulţumească sau să Mă slăvească.

13. Dar Eu le-am spus: „Nu vă bateţi capul să aflaţi cum să-Mi arătaţi recunoştinţa voastră: pentru
că Eu nu iau în considerare decât inimile, şi ştiu ce se petrece în lăuntrul vostru! Iar acum, arată-Mi
hanul şi sinagoga!"

14. Atunci, fără a se mai opune dorinţei Mele, hangiul M-a condus prin camerele hanului, unde era
totuşi destul loc şi pentru noi.

Capitolul 34

Domnul nostru Iisus Cristos în sinagoga din Pella

1. Apoi el ne-a condus prin sinagogă, unde, cu o voce monotonă, un bătrân rabin îi învăţa Scriptura
pe mai mulţi copii evrei.

2. Eu i-am spus rabinului: „Prietene, continuând în acest fel, vei face din aceşti micuţi mai degrabă
nişte păgâni decât nişte evrei! Dacă tu însuţi cunoşti atât de puţin Scriptura, ce vor învăţa de la tine
aceşti copii? Lasă predicile şi mai bine fa altceva, pentru ca un învăţător mai bun să preia locul şi funcţia
ta!"

3. Plin de mânie, rabinul a spus: „Chiar această comunitate m-a ales rabin! Ea este mulţumită de
mine, şi nu-ţi face tu griji, un străin, ce-i învăţ eu pe copii. Noi trăim aici în mijlocul păgânilor, şi trebuie
prin urmare să-i învăţ pe elevii mei nu numai Scriptura, ci şi datinile şi obiceiurile romanilor şi ale
grecilor, şi de asemenea să recunoască şi să preţuiască ce este bun la ei, ca să nu-mi ceară apoi socoteală
49
că nu i-am învăţat. Pentru că, până la urmă, de vreme ce noi am fost aduşi pe această lume, este bine
pentru noi, dacă vrem să trăim în ea, să o servim şi pe ea (lumea) alături de Dumnezeu, care de mult nu
mai face să plouă cu mană cerească."

4. Eu am spus: „Tocmai din cauză că evreii ca tine au început să-L uite din ce în ce mai mult pe
Dumnezeu şi chiar din timpul când El lăsa încă să curgă mana cerească ei începuseră să servească
lumea, i-a lăsat Dumnezeu (pe evrei) să cadă în robia cea grea a lumii, unde trebuie să-şi câştige
sărăcăcioasa hrană zilnică cu sudoarea frunţii. Şi din cauză că aceiaşi evrei Îi sunt astăzi mai puţin
credincioşi lui Dumnezeu decât păgânii, puţina lumină pe care o mai au le va fi luată pentru a le fi dată
păgânilor.

5. Cum poţi tu să fii un rabin plăcut lui Dumnezeu, tu care, evreu fiind, îi înveţi astăzi pe copiii
evrei, iar mâine îi vei învăţa, ca păgân, pe copiii păgâni, în chiar această sinagogă, şi vei cere şi bani
pentru asta?"

6. Rabinul, care începuse să Mă considere un mic profet, pentru că îi reproşam fapte pe care un
străin nu avea cum să le ştie despre el, a răspuns: „Să-mi dea Dumnezeu din ce să trăiesc, fără să fiu
nevoit să-mi procur pâinea de la păgâni, şi voi înceta imediat să-i mai servesc!"

7. Eu: „Prietene, acum zece ani erai un evreu înstărit din Efraim şi aveai de mâncare şi de băut pe
săturate. De ce făceai şi atunci caz mai mult de păgâni decât de evrei'7

8. Vezi tu, tocmai din cauză că făceai atunci aşa ceva fără a fi necesar, te-a coborât Dumnezeu şi a
trimis în acest oraş de păgâni rabinul păgân care erai! Şi dacă, de doi ani, ai devenit şi rabin evreu, asta o
datorezi prietenilor tăi păgâni - care l-au alungat din acest oraş pe vechiul rabin, ce era un adevărat evreu
-, şi nu bieţilor evrei care trăiesc aici.

9. Dar, îţi spun, nu va mai fi la fel şi în viitor! Redevino evreu, aşa cum erai altădată, pentru că
altfel, în câteva zile. vei fi alungat din acest oraş, şi altul mai demn decât tine îţi va lua locul: căci Eu am
venit să curăţ acest oraş. pentru ca el să devină un refugiu sigur pentru toţi cei pe care îi voi numi ai
Mei, atunci când, în cincizeci de ani poate, romanii vor distruge până la ultima piatră fundaţia sinistrului
Ierusalim! Gândeşte-te bine la ce ţi-am spus, după cum am fost împuternicit de Sus!"

10. Rabinul a vrut să mai răspundă ceva; dar hangiul 1-a luat deoparte şi i-a spus ce făcusem Eu pentru
fiul său. Atunci, fără a mai răspunde nimic, rabinul le-a zis elevilor săi să părăsească sinagoga şi să se
întoarcă acasă, şi apoi, ieşind şi el din sinagogă, s-a dus în grabă să-1 viziteze pe fiul vindecat al
hangiului, care 1-a lăsat mut de uimire. După care a alergat de la o casă la alta, pe la toţi evreii şi păgânii
pe care îi cunoştea, povestindu-le ce se petrecuse la hanul evreiesc, şi mulţi au venit la han pentru a se
convinge singuri în legătură cu aceasta.

Capitolul 35

Masa de seară la han

1. Atunci când l-au văzut vindecat pe fiul hangiului, pe care-1 ştiau foarte bolnav, toţi aceşti
păgâni au fost cuprinşi de o teamă plină de respect, astfel că ei nu mai îndrăzneau să Mă caute.

2. Un căpitan roman a spus chiar: „Trebuie că în spatele acestui vindecător şi al însoţitorilor Săi se
află fiinţe superioare, pentru că niciodată un om asemenea nouă nu a fost capabil să facă aşa ceva fără
ajutorul vreunui remediu!"

3. Eu Mă aflam deja la han împreună cu ucenicii Mei, dar niciunul din cei care alergaseră la han în
acea zi, ce se apropia de altfel de sfârşit, nu putuse să Mă vadă.

50
4. După ce oamenii s-au întors acasă, plini de uimire, dar şi de teamă, hangiul Mi-a spus: „O,
Doamne şi Învăţătorule, totul ar fi bine acum dacă aş avea provizii pentru a ne hrăni cu toţii! Nu am
deloc vin, dar voi trimite să fie adus de la hanul grecesc. Mai am puţină pâine de grâu şi de orz; dacă aţi
putea să vă mulţumiţi cu atât pentru astăzi, tare m-aş bucura, şi mâine mă voi strădui din toate puterile
să fie mai bine."

5. Eu i-am răspuns: „Prietene, noi n-am venit aici pentru a bea şi a mânca, şi ne vom mulţumi
bucuroşi cu ceea ce ai. Dar nu te îngrijora din cauza vinului şi nu face cheltuieli inutile: mai bine du-te
în pivniţă şi-ţi vei găsi burdufurile pline cu vin. Pentru că Cel care a fost capabil să-ţi vindece fiul
bolnav a putut de asemenea să-ţi umple şi burdufurile cu vin. Aşa că du-te cu copiii tăi în pivniţă şi adu-
ne câteva urcioare cu vin!"

6. Uluit şi plin de credinţă, hangiul a luat imediat mai multe urcioare şi le-a spălat, iar apoi,
chemându-şi copiii şi soţia, le-a repetat ce-i spusesem. Atunci au alergat cu toţii în pivniţă, şi nu mică le-
a fost surpriza când au găsit burdufurile, altădată goale. acum pline cu un vin foarte bun!

7. Urcioarele au fost repede umplute pentru a ne fi aduse, şi, din nou, hangiul şi soţia lui nu mai
ştiau cum să-Mi mulţumească. De această dată, miracolul în sine li se părea mai puţin uluitor decât
dorinţa Mea de a-i copleşi astfel: pentru că, după vindecarea fiului lor, nu se mai îndoiau câtuşi de puţin
că puteam face orice doream.

8. Le-am repetat ceea ce le spusesem după vindecarea fiului lor, şi anume, că Eu nu iau în
considerare decât inimile; atunci ei au plecat, plini de bucurie.

9. Femeia i-a spus soţului ei: „Ah, acesta trebuie să fie un mare profet! Poate că este chiar marele
profet Ilie, care trebuie să se întoarcă? Trebuie deci să îl servim cu cel mai mare respect şi cu cea mai
mare consideraţie!"

10. Hangiul: „Pentru moment, ocupaţi-vă de masă! C-o fi Ilie sau chiar mai mult - cine ştie, poate
chiar Mesia în persoană -. nu contează, ceea ce trebuie să facem acum este să-i mulţumim pe aceşti
oaspeţi minunaţi!"

11. Atunci, fiecare s-a grăbit să pregătească mâncarea, iar hangiul ne-a adus pâine, pe care ne-a
rugat să binevoim să o gustăm, ceea ce am şi făcut. În scurt timp au fost aduse la masă bucate bine
gătite, precum şi mai multe lămpi care să lumineze mai bine sala.

12. În timp ce mâncam, ucenicii au povestit despre venirea israeliţilor pe acele meleaguri, după ce
au fost scoşi din deşert, şi despre războaiele pe care au trebuit să le poarte împotriva moabiţilor, şi mai
târziu împotriva filistenilor. Hangiul a povestit şi el ce ştia despre apariţia străvechiului oraş Pella şi
despre diversele evenimente prin care a trecut de-a lungul timpului. Eu însă M-am odihnit fără să spun
nimic.

13. Au trecut astfel două ore, şi apoi, cum hangiul Mi-a oferit un loc de dormit, Eu i-am spus: „Nu e
nevoie, pentru că în această noapte vom rămâne în jurul mesei ca să ne odihnim."

14. Hangiul nu s-a supărat prea tare, pentru că nu prea avea paturi. Totuşi, nu vroia nici el să plece
de lângă noi, aşa că a rămas cu noi la masă. Noaptea a fost liniştită, şi toţi s-au putut odihni
nestingheriţi.

51
 Capitolul 36

Domnul nostru Iisus Cristos şi căpitanul roman

1. A doua zi în zori, hangiul, care se trezise primul, a făcut tot ce trebuia pentru a ne pregăti un mic
dejun săţios, iar apoi şi soţia şi copiii lui s-au mobilizat la rândul lor, împreună cu ceilalţi servitori şi
servitoare. Noi ne-am ridicat imediat de pe scaunele şi băncile din jurul mesei şi am ieşit puţin; pentru
că din acest oraş te puteai bucura de o privelişte foarte frumoasă asupra unei mari porţiuni din frumoasa
vale a Iordanului şi asupra marelui podiş, întins şi încă fertil.

2. Dar dimineaţa n-a fost la fel de liniştită ca noaptea; de fapt, când ne-am întors pentru a lua
masa, erau deja în faţa casei o mulţime de oameni, marea majoritate păgâni, inclusiv căpitanul de care
am amintit deja, care venise împreună cu câţiva dintre subordonaţii săi, şi de asemenea şi bătrânul rabin.

3. Toţi aceşti oameni puneau mii de întrebări despre miracolul vindecării fiului paralitic. Cei pe
care-i întrebau le povesteau cum se petrecuse aceasta, şi ei se minunau foarte tare.

4. Căpitanul a spus atunci, cu o expresie foarte gravă: „Ascultaţi-mă! Un om care este capabil să
realizeze astfel de fapte fără niciun ajutor exterior nu este un om, ci un zeu! De mai multe ori am văzut
anumiţi magicieni realizând minuni - dar mai apoi reuşeam să le descopăr secretul; însă aici, unde să
găseşti urma vreunei metode prin care acest om să-1 fi putut vindeca pe bolnav?"

5. Unii credeau totuşi că aveam în comun cu alţi magicieni faptul că eram însoţit de o suită
numeroasă, despre care însă nimeni nu ştia la ce-Mi servea.

6. Dar, fără a se lăsa tulburat, căpitanul a rămas la prima sa afirmaţie şi a spus: „Cei care îl
însoţesc nu ar putea în niciun caz să-i întărească cuvântul şi voinţa; pentru că, fiind vorba de a vindeca
un bolnav aşa cum era fiul hangiului nostru evreu, niciun ajutor, nicio înţelegere secretă n-ar fi putut să
contribuie la ceva. Noi toţi care suntem aici, degeaba ne-am pune la unison voinţele pentru a o vindeca
pe fiica mea mai mare, care este imobilizată la pat de mai mult de trei ani şi suferă de o boală incurabilă,
pentru că nu am obţine nimic. Dar dacă acest om ar vrea, el singur, fiica mea ar fi cu siguranţă
vindecată, la fel cum a fost şi fiul hangiului!"

7. Aşa vorbeau oamenii despre Mine în faţa hanului, în timp ce Eu luam deja micul dejun
împreună cu ucenicii Mei; pentru că noi intraserăm pe o uşă din spate, fără a ne face simţită prezenţa, iar
hangiul le interzisese servitorilor şi copiilor săi să-Mi trădeze prezenţa, exceptând cazul când aş fi cerut
chiar Eu aceasta. De asemenea, ei nu aveau voie să vorbească cu oamenii nici despre crearea
miraculoasă a vinului.

8. După ce am mâncat, Eu i-am spus hangiului: „Acum cheamă-i aici pe căpitan şi pe subordonaţii
săi, pe bătrânul rabin şi pe hangiul grec, pentru că vreau să vorbesc cu ei."

9. Atunci hangiul a alergat afară pentru a-i căuta pe cei pe care îi numisem.

10. Ei au răspuns imediat apelului său, şi, după ce au ajuns la noi în sală, căpitanul 1-a întrebat pe
hangiu unde eram Eu.

11. Hangiul 1-a condus până la Mine, spunând: „Eu voi îngenunchea mereu în faţa Celui care se
află pe acest scaun!"

12. „Şi eu de asemenea, prietene!", a spus căpitanul.

13. Şi, înclinându-se adânc în faţa Mea, Mi s-a adresat astfel: „Mare învăţător, Tu ai realizat de unul
singur în această casă un miracol nemaiauzit, mărturisind astfel că nu poţi fi un om asemenea nouă, ci
cu adevărat un zeu! Şi, pentru că eşti cu siguranţă un zeu, acordă-ne favoarea de a ne spune ce trebuie să
gândim despre credinţele noastre atât de diferite.
52
14. Eu am cercetat totul, atât politeismul nostru, cât şi părerile înţelepţilor din străvechiul Egipt, din
Grecia şi de la Roma. Apoi am studiat Învăţătura Dumnezeului Unic al evreilor, cu toţi prorocii şi
înţelepţii lor, cu siguranţă greu de înţeles, în cea mai mare parte chiar de neînţeles, pentru că folosesc un
limbaj ciudat şi de multe ori pur şi simplu incoerent, cu imagini pe care, cu excepţia lor poate, puţini le
înţeleg. Am vorbit de asemenea şi cu mulţi oameni veniţi din Orientul Îndepărtat despre fenomene
supranaturale, despre concepţia lor asupra Divinităţii şi despre supravieţuirea, de orice fel ar fi ea, a
sufletului omenesc după moartea trupului, şi am tăcut aceasta şi în sudul. şi în nord-estul Europei.

15. Şi ce am descoperit astfel? O spun sincer: nimic din ceea ce căutam, niciun adevăr convingător
şi pe care să-1 înţeleg.

16. Credinţa într-una sau în mai multe zeităţi invizibile există bineînţeles pretutindeni, dar cu câte
diferenţe! Nu este nevoie să înşir acum tot ceea ce au putut imagina oamenii în domeniul transcendent al
vieţii dumnezeieşti şi al supravieţuirii sufletului lor, pentru că o singură întrebare este cu adevărat
importantă: care învăţătură conţine în ea adevărul? Cine are dreptate: adepţii diferitelor credinţe
politeiste sau cei care cred într-un Dumnezeu unic?

17. Dacă luăm în considerare legile noastre romane. care, fiind aproape toate foarte bune, sunt tară
îndoială şi cele mai favorabile trăiniciei comunităţilor omeneşti şi chiar a popoarelor, ar părea că
politeismul nostru, deşi foarte deformat deja, este încă cel mai respectabil, pentru că el se află în cele din
urmă la originea legilor noastre publice foarte înţelepte şi drepte. Totuşi, monoteismul evreiesc, care
prezintă multe similitudini cu cel al Egiptului Antic, pare mai aproape de Marele Adevăr Suprem, deşi
el este astăzi la fel de denaturat la evrei cum este şi la noi propria noastră religie; pentru că, dacă
observăm cu puţină atenţie faptele nelegiuite şi fără scrupule ale preoţilor evrei din Ierusalim, nu putem
decât să-i considerăm de o sută de ori mai mărginiţi şi mai răi decât proprii noştri preoţi, sub diversele
lor înfăţişări.

18. O, vindecătorule dumnezeiesc, cu siguranţă că Tu ai putea să-mi spui în puţine cuvinte care
dintre toate acestea este adevărul pur!"

19. Eu i-am răspuns: „Prietene Pellagius, căpitan al acestui oraş şi al celorlalte trei, care sunt Abila,
Golan şi Afek, mai ales pentru tine am venit Eu aici, pentru că ştiam că tu cauţi adevărul cu ardoare de
aproape treizeci de ani. fără să-1 fi putut găsi.

20. Şi, pentru că tu căutai adevărul aşa cum puţini oameni din poporul tău şi de rangul tău o fac, am
venit la tine în persoană Eu. Adevărul cel Etern. Ai găsit deci în Mine adevărul cel pur şi perfect, şi
astfel lumina Mea te va ilumina în întregime, şi vei deveni şi tu o lumină pentru mulţi alţii.

21. Totuşi, fiica ta Veronica este bolnavă, şi niciun medic nu o poate salva; dacă crezi şi doreşti
aceasta, îi va fi mai bine!"

22. Exultând de bucurie, căpitanul a spus: „Da, Doamne şi Învăţătorule plin de forţă dumnezeiască,
cred, aşa cum poate puţini din tot regatul evreu cred şi, ca tată, bineînţeles că am dorit vindecarea fiicei
mele, din toate puterile şi chiar dincolo de ele; dar eu nu sunt demn să vii Tu, care eşti foarte sfânt, sub
acoperişul casei mele de păgân pentru a o vindeca pe fiica mea, care e pe moarte.

23. Că eu cred cu tărie în cuvintele Tale, o dovedeşte faptul că nu m-am mirat deloc că un străin ca Tine,
care n-a venit niciodată în această regiune, cunoaşte numele pe care l-am primit cu titlu onorific în acest
oraş, ca şi mandatul meu asupra celorlalte trei oraşe pe care le-ai numit, precum şi numele fiicei mele
bolnave; pentru că inima mea îmi spune că Tu eşti Dumnezeu şi că pentru Tine orice este cu putinţă.
Cred aşadar şi că fiica mea va fi vindecată din momentul în care vei rosti pentru ea un singur cuvânt."

24. Eu am spus: „Cu adevărat, nu am găsit atâta credinţă la tot poporul lui Israel! Să fie deci după
credinţa ta! Acum trimite pe cineva la tine acasă, pentru a o aduce aici pe fiica ta vindecată, ca să se
întremeze cu pâinea şi vinul acesta!"
53
 Capitolul 37

Veronica este vindecată şi Îi mulţumeşte Domnului nostru Iisus Cristos

1. Auzind cuvintele Mele, căpitanul, nebun de bucurie, a trimis imediat la el acasă pe unul dintre
subordonaţii săi. Acesta a găsit-o pe tânăra fată încă în patul ei de boală, dar complet vindecată şi
perfect sănătoasă, proaspătă şi bine-dispusă. Şi simţindu-se sănătoasă, ea a vrut să se ridice imediat din
pat, dar mama sa n-a lăsat-o, crezând că această stare bruscă de sănătate nu reprezenta de fapt decât
ultima izbucnire a focului vieţii, şi că după ea ar fi urmat o epuizare bruscă a tuturor forţelor sale vitale,
şi deci o moarte sigură.

2. Dar ofiţerul i-a povestit mamei despre vindecarea la fel de bruscă a fiului hangiului evreu, acum
sănătos şi în putere, şi că acelaşi medic cu puteri miraculoase, care îl vindecase pe fiul hangiului doar
prin cuvântul său, fără niciun remediu, o vindecase de asemenea, cu câteva clipe înainte, la rugămintea
plină de credinţă a căpitanului, şi pe fiica sa, de toate durerile ei, prin puterea de neînchipuit a cuvântului
său.

3. Mama trebuia deci să îl creadă, să o lase pe fiica sa, pe deplin vindecată, să se ridice din pat şi
să o conducă imediat la hangiul evreu, unde se afla medicul cel nemaivăzut, împreună cu mai mulţi
însoţitori, precum şi căpitanul. Ba mai mult, acolo trebuia ca fiica sa să bea vin şi să ia o gustare, pentru
a se întrema mai bine.

4. După această discuţie, mama a lăsat-o pe Veronica să se ridice din pat.

5. Aceasta s-a ridicat repede ca o săgeată şi s-a îmbrăcat cu cele mai frumoase haine, pentru că
voia să apară înaintea Mea curată şi împodobită, ca şi cum s-ar fi dus în faţa unui rege.

6. După ce a fost gata îmbrăcată şi împodobită, a mai luat cu ea şi o cupă de aur foarte frumoasă,
cu care voia să Mă cinstească.

7. Aşa a ajuns ea la noi, fiind condusă de mama sa şi de ofiţer, iar prima sa întrebare a fost: „Unde
este Salvatorul, Domnul şi Dumnezeul meu?"

8. Eu am spus: „Iată-Mă! Vino aici, întăreşte-ţi inima cu pâinea şi vinul din Ceruri pe care Eu
le-am aşezat pe această masă!"

9. Auzindu-Mă pronunţând aceste cuvinte, Veronica a căzut în genunchi în faţa Mea şi a spus: „O,
bunul şi dragul meu Salvator Dumnezeiesc, cum să-Ţi mulţumesc pentru imensa favoare complet
nemeritată pe care mi-ai acordat-o, mie, o biată păgână păcătoasă, pentru ca recunoştinţa mea să fie pe
placul inimii Tale dumnezeieşti?"

10. Eu i-am răspuns: „Ridică-te, aşează-te lângă Mine, bea şi mănâncă - pentru că inima şi sufletul
tău vor fi astfel întărite, şi vom putea apoi vorbi cu toată dragostea şi blândeţea din Ceruri despre
singurul mod de a-Mi mulţumi care Îmi poate fi pe plac."

11. Atunci Veronica, ce se făcuse extraordinar de frumoasă, a depus la picioarele Mele cupa de aur,
şi, foarte emoţionată, dar cu gravitate romană, Mi-a spus: „O Tu, Cel mai Glorios. Învăţător al
Învăţătorilor, Rege al Regilor, Dumnezeu al Dumnezeilor, nu dispreţui acest obiect preţios! Ştiu şi simt
în sufletul meu că este foarte nedemn de Tine; dar gândeşte-Te că Ţi-1 oferă o inimă iubitoare,
vindecată de Tine, şi din acest motiv Te rog să nu-1 dispreţuieşti!"

12. Eu am spus: „Da, accept ceea ce-Mi este oferit de o asemenea inimă, şi Îmi voi bea de-acum
vinul din această cupă; iar tu, ia cana din care am băut Eu şi bea-ţi vinul din ea."

13. Atunci, luând cana Mea simplă de lut, Veronica a băut din ea şi a spus: „O, câte regate
valorează această
54
 cană, în comparaţie cu cea pe care am avut îndrăzneala să Ţi-o dăruiesc! Pentru că acum, după ce am
băut din ea, eu simt că nu am băut doar un vin pentru întărirea trupului, ci şi forţa Vieţii Veşnice a
sufletului meu!

14. O, beţi cu toţii din această cană, împreună cu mine, cei care vă mai îndoiţi încă de viaţa eternă a
sufletului vostru, şi veţi fi întăriţi pentru Viaţa cea Veşnică!"

15. Atunci, umplând cana, ea i-a întins-o tatălui său. care până atunci nu băuse încă din vinul
nostru. El a golit imediat cana, pe care a sărutat-o, şi apoi, mulţumindu-Mi, a pus-o înapoi în faţa fiicei
sale.

16. Uimit de acest vin extraordinar, căpitanul a spus că începea şi el să perceapă că avea un suflet
care simte eternitatea vieţii, ceea ce îi dădea o bucurie fără margini. Atunci soţia sa, subordonaţii lui şi
în final hangiul grec au băut şi ei la rândul lor.

17. După ce acesta din urmă a gustat din vin, el 1-a întrebat pe hangiul evreu: „De unde ai cumpărat
acest vin? În toată viaţa mea, deşi sunt eu însumi hangiu, n-am gustat niciodată un asemenea vin! Şi
totuşi am vinuri foarte bune în pivniţă, pentru oaspeţii de vază. dacă doresc; şi chiar şi ţie ţi-am dat
adeseori când nu mai aveai, şi nu poţi spune că n-ai fost mereu bine servit. Dar niciodată nu am avut un
asemenea vin! De unde l-ai cumpărat? Spune-mi, ca să cumpăr şi eu!"

18. Hangiul evreu a răspuns: „Prietene, îţi va fi greu să faci aşa ceva. pentru că această vie nu creşte
nicăieri în lume! Nu l-ai auzit pe marele Salvator miraculos spunându-i fiicei bunului nostru căpitan de
unde provine acest vin? El provine din Cerurile lui Dumnezeu, nu ale imaginarului vostru Bachus, ci din
Cerurile singurului şi Unicului nostru Dumnezeu Adevărat, al cărui trimis este, în mod absolut sigur,
acest extraordinar Salvator miraculos în persoană! Şi, deoarece este aşa, şi nu altfel, îţi va fi greu să-ţi
procuri tu însuţi pe bani un vin dintr-un astfel de ţinut!"

19. Hangiul grec: „Dar atunci, tu cum l-ai găsit?"

20. Hangiul evreu: „Nu pe mine trebuie să mă întrebi asta, ci pe marele Învăţător, pentru care orice
pare a fi cu putinţă, şi despre care cred acum ceea ce spun căpitanul şi fata lui. Vorbeşte aşadar cu acest
Învăţător, pentru că eu, fiind un om slab, cu spiritul încă orb şi plin de prostie, nu ştiu şi nu înţeleg
nimic!"

21. Auzind acestea, hangiul grec nu a mai spus nimic.

Capitolul 38

Domnul nostru Iisus Cristos îl mustră pe rabin

1. Bătrânul rabin, care nu îndrăznise încă să bea din vin, a înaintat spre Mine şi Mi-a cerut
permisiunea să bea şi el din vinul miraculos.

2. Eu i-am spus: „Este adevărat că eşti cel mai păgân dintre toţi, fără a mai pune la socoteală că
nimeni nu poate sluji doi stăpâni care sunt duşmani între ei, pentru că va trebui în secret să fie duşmanul
unuia sau al altuia, făcând în acelaşi timp pentru fiecare ce i se va cere. Cine îl poate sluji în acelaşi timp
pe Dumnezeu şi pe Mamona al lumii? Şi cu toate acestea, tu asta faci de mult timp! Aşa că fa şi tu o
transformare în inima ta şi bea din vinul Adevărului. pentru ca Soarele să răsară şi în sufletul tău!"

3. Atunci rabinul a luat şi el un pocal cu vin, pe care 1-a golit până la ultima picătură.

4. După ce a băut. nu mai contenea la rândul său cu laudele, şi, pentru a încheia elogiul adus
vinului şi puterii Mele, a ridicat sus de tot pocalul umplut din nou şi a spus: „Ah, Tu eşti Cel pe care toţi
55
evreii, dar şi păgânii, Îl aşteaptă în van de-atâta amar de vreme. Mântuire Ţie, Fiu al lui David, şi prin
Tine, mântuire tuturor oamenilor de pe pământ! Slavă lui Dumnezeu din Ceruri, şi Ţie, Fiul Său!"

5. Eu: „Ceea ce ai spus acum este adevărat; dar dacă îi vei mai proslăvi vreodată pe marii zei ai
Romei, moartea nu-ţi va fi prea departe! Este bine şi drept să fii cu adevărat prietenul tuturor oamenilor,
fie ei evrei sau păgâni, şi aceasta este şi Voinţa Mea - pentru că şi Eu fac să strălucească deopotrivă
soarele Meu, şi asupra evreilor, şi asupra păgânilor; dar să-i încurajezi în greşeala lor pe cei care zac de
mult în orbire, în loc să-i conduci, din iubire pură şi dezinteresată pentru aproapele, pe calea adevăratei
lumini, e mai rău decât să fii un hoţ sau tâlhar la drumul mare. Ţine bine minte, bătrân învăţător a două
doctrine, care de multe ori îi înveţi pe evrei cu un zel înflăcărat despre Dumnezeul lui Avraam, al lui
Isaac şi al lui Iacov, iar apoi mergi la şcoala păgânilor şi-L înjoseşti şi-ţi râzi de acelaşi Dumnezeu al lui
Avraam, Isaac şi Iacov! Fii un evreu desăvârşit, sau devino păgân, dacă acolo găseşti o alinare mai mare
pentru sufletul tău de cameleon!"

6. Rabinul: „Doamne, fie-ţi milă de marele păcătos care sunt eu, şi iartă-mi multele păcate!"

7. Eu am spus: „Din partea Mea, te-am iertat; dar ai grijă să ţi le ierte şi cei faţă de al căror suflet ai
greşit de dragul câştigului!"

8. Căpitanul Mi-a spus: „Doamne, voi repara eu aceasta pentru el, şi, în ceea ce-1 priveşte, cred că
a înţeles foarte bine ce va trebui să facă de-acum înainte! Iar pe viitor nu vom mai avea nevoie de niciun
preot păgân. Fie că aceia care-i vor învăţa pe copiii noştri să citească, să scrie şi să numere vor fi evrei
sau păgâni, aceasta nu contează, iar rabinul poate continua să ne instruiască copiii în aceste trei materii;
cât despre religie, mă voi îngriji chiar eu ca vechiul nostru politeism să se transforme cât mai repede în
monoteism. Dar Te rog, Divin Învăţător şi Domn, şi de-acum înainte Dumnezeul nostru, arată-ne calea
pe care trebuie s-o urmăm în viitor, noi, cei care suntem încă păgâni; pentru că noi până în această zi ne
aflam încă în întuneric."

9. Atunci Eu am început să le predic despre Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ şi să-i învăţ de
toate pe aceşti păgâni, cum de altfel făcusem şi în alte părţi.

10. Această instruire a durat şapte ore întregi, deci aproape trei ore după prânz, şi toţi au crezut în
Mine, chiar şi cei care erau afară, pentru că auzeau cuvintele Mele prin fereastra deschisă.

11. Numai după ce Eu am terminat de vorbit s-a adus masa de prânz, iar cei care se aflau afară, dar
începuseră să creadă, au luat de asemenea parte la ea.

Capitolul 39

Domnul nostru Iisus Cristos şi ucenicii Săi îi instruiesc pe locuitorii din Pella

1. După masă, care a durat mai mult de-o oră, M-am plimbat prin oraş împreună cu căpitanul,
vindecând toţi bolnavii, şi o mulţime tot mai numeroasă Mă urma. Cât despre ucenicii Mei, ei au rămas
la han pentru a-i instrui pe evrei.

2. În compania căpitanului, M-am întors către seară la han, unde ucenicii Mei erau încă foarte
ocupaţi cu evreii, care începuseră să Mă considere ca fiind Mesia cel făgăduit, dar nu puteau încă
înţelege de ce venisem pe lume sub o înfăţişare atât de modestă, Eu, despre care marele rege David a
spus: „Deschideţi larg porţile, ridicaţi portalurile, ca să intre El, Regele Gloriei! Dar cine este El, acest
Rege al Gloriei? Este Domnul Iehova-Savaot!"

3. Dar ei, evreii din Pella, nu ştiau ca vreo poartă a vreunui oraş să se fi deschis sau ca vreun portal
să se fi ridicat pentru venirea Mea pe această lume.

56
4. Învăţătura Mea şi semnele pe care le realizam erau bineînţeles în acord cu ceea ce prorocii Isaia
şi Ezechiel, mai ales, spuseseră despre Mesia cel promis; dar venirea Mea pe lume printre oameni nu era
în întregime în acord cu ceea ce prorocii anunţaseră despre Mesia. Astfel că ucenicii Mei aveau ceva de
furcă cu aceşti evrei.

5. Atunci când Eu am intrat în cameră împreună cu căpitanul, cu subordonaţii săi, cu soţia şi cu

fiica sa vindecată, precum şi cu fiul vindecat al hangiului, evreii au făcut linişte, observându-Mă şi
căutând să descopere în persoana Mea vreun semn extraordinar.

6. Dar Eu le-am spus: „Pacea fie cu voi! Ceea ce căutaţi şi vreţi să găsiţi în Mine nu vine cu fast
exterior, ci se găseşte în lăuntrul omului.

7. Atunci când am venit pe lume, evreii ar fi trebuit să deschidă larg porţile inimilor lor şi să ridice
portalurile sufletelor lor; dar de mult timp ei nu se mai preocupau de ceea ce-i sfătuise David. De aceea
ei au devenit prizonierii Babilonului şi sclavii păgânilor, şi nu vor fi nicicând eliberaţi din această
sclavie, atâta timp cât vor persista în încăpăţânarea lor.

8. Dar păgânii, atunci când am venit, au deschis foarte larg porţile inimilor lor şi au ridicat până
dincolo de stele portalurile sufletelor lor. De aceea lumina va fi luată de la evrei şi le va fi dată
păgânilor!"

9. La aceste cuvinte ale Mele, unii dintre evrei s-au înfuriat, în timp ce păgânii Îmi aduceau laude.

10. Apoi căpitanul le-a spus evreilor cu o voce puternică: „Ce mai vreţi, voi, care tot nu puteţi
crede, în pofida a tot ceea ce Domnul a săvârşit aici, în faţa noastră?! Întoarceţi-vă în camerele voastre
întunecate, rămâneţi în vechiul întuneric al îndoielii şi nu mai ocupaţi locurile din această sală, căci sunt
şi aşa destul de puţine!"

11. După acest discurs foarte solemn al căpitanului, cei mai necredincioşi dintre evrei au ieşit afară;
dar cei care credeau mai mult, au rămas, dorind să discute despre diverse chestiuni cu ucenicii Mei.

12. Dar Eu le-am spus: „Aţi auzit din gura ucenicilor Mei întregul adevăr, şi nu există altul mai
mare; credeţi, acţionaţi în consecinţă, şi inimile voastre vor fi mai luminate!

13. Când veţi ajunge afară, căutaţi-i pe păgânii care au fost vindecaţi de Mine în această după-
amiază şi au fost mântuiţi de toate durerile lor, căci păgânii vor fi cei care vă vor lumina, şi nu invers!
Este adevărat că lumina a venit de la evrei, dar păgânii au văzut-o şi au recunoscut-o primii; şi de aceea
această lumină va rămâne la ei, iar dacă evreii o vor vrea şi ei, vor trebui să o primească de la păgâni.
Acum plecaţi şi cereţi-le păgânilor să vă lumineze!"

14. La aceste cuvinte ale Mele, evreii care aveau puţină credinţă au ieşit şi ei pentru a se alătura
păgânilor bucuroşi, care Îl lăudau şi Îl slăveau în Mine pe Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, şi au
fost foarte uimiţi să audă toate acestea din gura păgânilor şi a bolnavilor lor vindecaţi. Atunci, cea mai
mare parte dintre evrei au început şi ei să creadă, şi, întorcându-se la casele lor, au discutat despre ceea
ce au auzit de la ucenici şi despre ceea ce le spusesem Eu. Cuvintele de laudă ale păgânilor le-au deschis
mult inimile şi le-au înălţat gândurile sufletelor lor, astfel că ei au început să înţeleagă la ce făcuse aluzie
David în psalmul său.

15. Cât despre noi, ne-am luat masa de seară, care a fost foarte gustoasă, discutând în acelaşi timp
despre evenimentele după-amiezii.

57
 Capitolul 40

Domnul nostru Iisus Cristos contemplă răsăritul împreună cu căpitanul pe o colină

1. După masă, căpitanul, soţia sa şi fiica sa, Veronica, Mi-au mulţumit pentru tot ceea ce primiseră
de la Mine.

2. Eu le-am răspuns: „Credinţa este cea care v-a salvat, pe de-o parte, iar pe de altă parte Eu, prin
intermediul ei şi al iubirii voastre, care s-a aprins foarte repede pentru Mine, şi astfel şi pentru Cel care
se află în Mine şi pe care veţi învăţa să-L cunoaşteţi mai bine în curând, când Duhul Meu cel veşnic, al
adevărului şi al înţelepciunii. va coborî asupra voastră. Dar acum întoarceţi-vă şi voi acasă şi odihniţi-vă
până dimineaţa; apoi reveniţi aici, şi vom mai vorbi împreună despre multe altele."

3. Atunci căpitanul şi toţi cei care erau cu el s-au ridicat, Mi-au mulţumit şi s-au întors acasă,
unde, deşi era târziu, au mai discutat încă multe ore despre tot ceea ce se petrecuse în acea zi.

4. Iar bătrânul rabin şi hangiul evreu au rămas şi ei cu noi până la miezul nopţii, într-un colţ al
camerei, vorbind despre necredinţa unor evrei, care ar fi trebuit totuşi să fie mai aproape de adevăr decât
oricine altcineva.

5. Rabinul a concluzionat, spunând: „Aforismul profetic se confirmă acum: «Toate acestea le vor
rămâne ascunse înţelepţilor şi învăţaţilor lumii, dar vor fi revelate copiilor celor neprihăniţi!» Copiii
luminii de odinioară au avut tot timpul în faţa lor farfuriile pline cu pâinea luminii cereşti, şi nu au
suferit de foame; dar tocmai pentru că nu au cunoscut foamea şi nici setea, ei au uitat valoarea nepreţuită
a hranei cereşti, şi s-au întors către hrana cea dezgustătoare a lumii, aşa cum, din păcate, am făcut-o şi
eu.

6. Dar păgânii însetaţi de lumină au remarcat că, cu fiecare zi ce trecea, copiii cei aleşi ai luminii
întorceau tot mai mult spatele hranei lor de lumină, şi au venit să ia ei farfuriile pline; ei au citit cu
entuziasm cărţile noastre, potolindu-şi astfel înaintea noastră foamea, cu pâinea noastră din Ceruri, şi de
aceea ei sunt acum mai puternici decât noi şi L-au recunoscut pe Domnul mai uşor şi mai sigur decât
noi. Dar şi noi, evreii, Îl vom recunoaşte."

7. Cei doi hangii i-au dat dreptate rabinului, apoi s-au retras să se odihnească.

8. Iar Eu şi de data aceasta am dormit la masă, împreună cu ucenicii Mei.

9. De dimineaţă M-am sculat, lăsându-i pe ucenici să se odihnească, şi am ieşit imediat pentru a

merge în celălalt capăt al oraşului. În casă nu ştia nimeni unde plecasem.

10. Numai un servitor al căpitanului M-a văzut traversând oraşul şi a alergat să-i spună acestuia,
care se trezise deja. Căpitanul s-a îmbrăcat repede şi s-a grăbit în direcţia pe care i-o indicase servitorul.

11. Ajuns la porţile oraşului, M-a văzut pe o colină, unde a urcat şi el imediat pentru a veni la Mine.

12. Când a ajuns lângă Mine, s-a înclinat adânc şi M-a întrebat ce Mă determinase să fac această
plimbare de dimineaţă, în partea de răsărit a oraşului Pella, neînsoţit de niciunul dintre ucenicii Mei.

13. Eu i-am răspuns: „Ai puţină răbdare şi vei afla îndată. Să lăsăm mai întâi soarele să se ridice
deasupra orizontului, şi apoi îţi voi spune de ce am ales acest loc în dimineaţa aceasta."

14. Atunci ne-am aşezat pe un bloc de bazalt neted. de unde am putut contempla în linişte
spectacolul dimineţii.

15. Din locul unde eram, vedeam la orizont, unde pluteau mici norişori tiviţi cu aur, numai câţiva
munţi cât de cât înalţi, pentru că, de la acest oraş încolo relieful începea să coboare înspre deşerturile
58
îndepărtate ale Eufratului; dar răsăritul soarelui era cu atât mai magnific, pentru că acesta părea să se
ridice deasupra abisului, cu culoarea sa roşu-sângeriu, care tivea şi vârfurile înalte de la apus, iar
căpitanul a lăudat mult acest spectacol natural splendid.

16. El M-a întrebat numai cum de puteam Eu. care dispuneam în fiecare clipă de toate frumuseţile
infinit mai mari ale Cerurilor, să Mă bucur de aceste frumuseţi ale naturii pământeşti.

17. I-am răspuns: „Prietene, dacă operele Maestrului nu L-ar plăcea în primul rând Lui însuşi, cui
i-ar plăcea ele? Crezi tu că Maestrul ar fi creat toate aceste opere, dacă ele nu I-ar fi produs şi Lui o
bucurie foarte mare atunci când le-a văzut mai întâi foarte clar în Spirit, bineînţeles cu mult timp înainte
ca ele să fi fost create? Iar acum înţelegi clar de ce Mă bucur de această scenă a dimineţii?"

18. Căpitanul: „Ah, Doamne şi Stăpâne, luând în considerare răspunsul Tău, mai limpede decât o
picătură de apă cristalină, mă mir de propria mea prostie şi de faptul că n-am fost capabil să mă gândesc
eu însumi la toate acestea, eu care n-am totuşi spiritul foarte adormit, de vreme ce nu numai că cred cu
tărie, dar şi ştiu cu siguranţă, printr-o favoare extraordinară, Cine se află în faţa mea!"

19. Eu am spus: „Nu te îngrijora din cauza aceasta; pentru că, în conformitate cu Ordinea Mea, orice
există în lumea aceasta este astfel făcut încât trebuie să evolueze puţin câte puţin. Uită-te cum ia naştere
ziua, cum cresc plantele, animalele, şi mai ales omul, şi vei înţelege cu uşurinţă de ce nu poţi vedea la
fel de clar atunci când intri pentru prima dată în Împărăţia Mea. ca atunci când Spiritul Meu te va umple
puţin câte puţin, şi când vei putea înţelege într-o singură clipă mai multe decât ai fi putut înţelege până
atunci într-un an de gândire! Aşa că de-acum înainte fii liniştit, pentru că te afli deja pe drumul cel mai
bun. Şi acum, să ne întoarcem la spectacolul nostru."

Capitolul 41

Ucenicii îl caută pe Domnul nostru Iisus Cristos

1. Am continuat să contemplăm multiplele fenomene ale acelei frumoase dimineţi, iar Eu i le

explicam căpitanului, care era plin de recunoştinţă şi de o uimire nesfârşită, pentru că mai exista încă în
el, moştenită din prima sa tinereţe, o întreagă mitologie păgână imaginară, de care nu putea scăpa într-o
clipită.

2. Dar ce se petrecea în acest timp la hanul evreiesc?

3. Nevăzându-Mă atunci când s-au trezit, ucenicii Mei au fost cuprinşi de nelinişte, la fel ca şi
hangiul şi familia sa. Ei se întrebau de ce plecasem Eu singur în acea dimineaţă şi unde Mă dusesem.

4. Petru a spus: „Ştiţi bine că, de când suntem cu El, a ieşit mereu dimineaţa înainte de răsăritul
soarelui. Se va întoarce fără îndoială când va veni momentul, aşa că. să nu ne îngrijorăm în ceea ce-L
priveşte."

5. Iacov i-a răspuns: „Ai fără îndoială dreptate; dar eu, care am fost mereu lângă El de când era
mic copil, ştiu mai bine decât oricare dintre voi că adesea se ascunde pentru un timp de cei pe care-i
iubeşte, pentru a vedea dacă ei Îl caută cu ardoare şi dacă Îl găsesc acolo unde este ascuns, bucurându-se
apoi foarte tare că L-au găsit! Ar trebui să plecăm şi acum în căutarea Sa cu entuziasm!"

6. Iuda Iscarioteanul, care nu era de aceeaşi părere, a vrut să facă o remarcă, dar Ioan 1-a întrerupt
imediat, spunând: „Dintre ucenicii Săi, tu ai rămas cel în care nicio licărire a Spiritului adevărului nu a
pătruns încă. Eşti deci un înţelept închipuit, care se minte pe el însuşi şi pe mulţi alţii; aşa că ai face mai
bine să taci şi să-i laşi să vorbească pe cei care vor să vorbească după Spiritul Său, şi care, prin graţia
Sa, sunt capabili să o facă!"

59
7. Ucenicul admonestat astfel nu a răspuns nimic şi a ieşit afară singur. S-a întâlnit atunci cu câţiva
evrei, care l-au întrebat dacă eram la han şi ce făceam.

8. Ucenicul le-a răspuns: „Duceţi-vă şi căutaţi-L singuri, pentru că n-am fost însărcinat să spun
cuiva ceva despre El!"

9. Apoi, urmându-şi drumul, acest ucenic a vizitat vechiul oraş, ale cărui case erau construite în
mare parte din pietre negre de bazalt, pentru că era prea puţin lemn de construcţie în această regiune.

10. Ucenicii rămaşi la han au continuat să delibereze despre ce trebuiau să facă în continuare. În
cele din urmă, fiind toţi de părerea lui lacov, au vrut să plece în căutarea Mea.

11. Atunci a sosit un servitor al căpitanului - nu cel care Mă văzuse trecând dis-de-dimineaţă prin
faţa casei acestuia, ci un altul, trimis de tânăra fată, care a întrebat de Mine şi care vroia să ştie dacă şi
căpitanul era cu Mine, pentru că plecase aşa de devreme de acasă şi în aşa mare grabă. Dar, bineînţeles,
ucenicii nu i-au putut spune nimic acestui servitor.

12. Iacov a zis atunci: „Ah, iată că o idee îmi străbate spiritul ca un fulger! Dacă şi căpitanul a
plecat aşa de devreme de acasă, probabil că L-a văzut trecând pe Domnul şi L-a urmat! Trebuie să fie
vreun servitor care să ştie în ce direcţie a plecat după ce a ieşit din casă. Haideţi să mergem să aflăm!"

13. La aceste cuvinte ale lui Iacov, s-au ridicat cu toţii şi au pornit spre casa căpitanului. Acolo l-au
găsit pe servitorul de pază, care i-a informat în ce direcţie Mă văzuse trecând, mai întâi pe Mine şi apoi
pe căpitan.

14. Când ucenicii şi hangiul care-i însoţea au aflat toate acestea, s-au îndreptat iute în direcţia
indicată şi au ajuns curând la locul unde Mă aflam Eu împreună cu căpitanul, la ieşirea din oraş.

15. Dar pentru că Eu şi căpitanul eram ascunşi de blocul de bazalt lângă care eram aşezaţi, rezemaţi
de un perete al acestuia, cei care ne căutau nu ne-au găsit imediat.

16. Iacov a spus: „Să ne urcăm pe aceste stânci, de unde vederea trebuie să bată până departe, şi
vom vedea fără îndoială unde se află Domnul."

17. Au urcat cu toţii pe acea ridicătură, şi, îndată ce au ajuns în vârf, M-au zărit în sfârşit împreună
cu căpitanul.

18. Toţi s-au bucurat foarte mult că M-au găsit; totuşi, înaintând spre Mine, Simon Iuda (adică
Petru) Mi-a spus cu un aer blând: „O, Doamne şi Învăţătorule. eram plini de nelinişte şi de tristeţe,
pentru că nu ştiam unde ai plecat în această dimineaţă! Dacă numai ne-ai fi făcut un semn, am fi venit
imediat cu Tine, ca de obicei, şi nu ar fi fost nevoie să ne îngrijorăm pentru Tine. Te rugăm să nu mai
faci aşa ceva, în această regiune pe care nu o cunoaştem, şi, dacă înţelepciunea Ta vrea ca Tu să mergi
undeva singur, spune-ne că nu trebuie să Te urmăm, şi nu ne vom opune Voinţei Tale sfinte! Ştii că noi
Te iubim mai presus decât orice, şi de aceea suntem îngrijoraţi dacă nu mai ştim, chiar şi pentru câteva
clipe, unde eşti şi ce faci!"

19. Eu am spus: „Ah, bineînţeles că v-aş fi spus, dacă n-aş fi ştiut dinainte că Mă veţi căuta şi că Mă
veţi găsi! Mai mult, n-a făcut rău niciunuia dintre voi că v-am întărit din nou iubirea pentru Mine.
Totuşi, aveam de vorbit ceva cu acest prieten, şi de aceea am venit singur aici.

20. În timpul marii umiliri a Ierusalimului, acest oraş şi împrejurimile sale vor deveni un loc de
refugiu, după cum v-am mai spus deja, pentru cei care vor crede în Mine, şi de aceea trebuie acum să
pun aici bazele unei comunităţi solide, în numele Meu, chiar cu ajutorul acestui prieten, care are
autoritate în faţa a numeroşi păgâni. Ştiţi acum de ce vroiam să fiu singur cu căpitanul.

60
21. Dar dacă sunteţi aşa de neliniştiţi când lipsesc chiar şi câteva clipe, ce veţi face atunci când, în
privinţa trupului Meu, vă voi părăsi pentru mai mult timp?"

22. Simon Iuda (Petru) a reluat: „Doamne şi Învăţătorule, noi ştim bine ce vrei să spui cu asta!
Dacă, conform spuselor Tale, trebuie să fie aşa, va trebui să suportăm cu bine această absenţă, pentru
noi atât de dureroasă, cu speranţa şi certitudinea că şi toate celelalte pe care ni le-ai anunţat se vor
împlini. Dar ai putut citi Tu însuţi în inimile noastre că niciunul dintre noi nu doreşte ca aceste vremuri
să vină prea repede. Totuşi, să se facă mereu numai după Voia Ta!"

Capitolul 42

Căpitanul îi linişteşte pe ucenici

1. Atunci căpitanul, căruia îi spusesem de asemenea dinainte ce Mi se va petrece la Ierusalim şi că nu

trebuie să se întristeze atunci când va afla aceasta, le-a spus ucenicilor: „Prieteni, ştiu şi eu ce vă
mâhneşte. Dar dacă acesta este singurul mod de a îndepărta vechea îndărătnicie a numeroşilor
necredincioşi din Ierusalim şi de a le reda vederea şi credinţa, nu pot să nu-L laud şi să nu-L iubesc şi
mai mult pe Domnul, Învăţătorul şi Dumnezeul nostru pentru aceasta; pentru că numai iubirea foarte
pură şi foarte mare a lui Dumnezeu poate accepta aşa ceva din partea creaturilor Sale - iubirea noastră
umană n-ar fi capabilă.

2. Mai mult, Domnul va fi din nou printre noi după trei zile, ne va umple cu forţa Spiritului Său şi va
rămâne astfel printre ai Săi până la sfârşitul timpurilor pământeşti; cred că avem motiv să ne bucurăm
foarte mult de ceea ce El a stabilit şi a îngăduit să I se petreacă pentru a-i salva pe toţi oamenii care mai
pot fi salvaţi. Căci, în turbarea lor furioasă, nebunii cei orbi pot foarte bine să pună mâna pe trupul
Domnului şi chiar să-L omoare, dacă, pentru îndreptarea celor orbi, permite El Însuşi aceasta, împins de
iubirea Sa pentru noi, oamenii; dar cine ar putea ucide, în trupul Său, Divinitatea eternă atotputernică?!
Aceasta Îi va reînvia trupul, şi în a treia zi El va fi din nou printre noi ca şi acum, iar atunci bucuria
noastră nu va cunoaşte margini.

3. Prieteni, dacă eu aş avea cea mai mică îndoială în această privinţă, în două săptămâni, o sută de
mii din cei mai bravi soldaţi s-ar afla deja în faţa zidurilor Ierusalimului, trimişi de mine, pentru că eu
sunt un ofiţer de prim rang, cu puteri depline din partea Romei, şi în câteva săptămâni n-ar mai rămâne
acolo piatră peste piatră. Dar deoarece Domnul vrea ca mai întâi să împlinească în acest oraş nelegiuit
cel mai mare dintre toate semnele Sale, distrugerea acestui oraş înrăit mai poate aştepta; pentru că dacă,
după acest mare semn al Domnului, oamenii. datorită iubirii pentru lume şi pentru ei înşişi, nu vor vrea
nicicum să se îndrepte - deşi aceasta ar fi posibil - din propria lor voinţă rea şi totuşi liberă, atunci vom
veni noi, romanii, să le predicăm cu sabia o cu totul altă evanghelie, şi anume, cea a împărăţiei
diavolului şi a Furiilor sale!

4. Atunci nu vom mai spune «Pacea fie cu voi», ci: «Moartea să vină la voi, pentru că n-aţi vrut să
recunoaşteţi momentul când a venit la voi Dumnezeu Însuşi!»

5. Dar noi vom putea să fim veseli şi bucuroşi: pentru că tot ceea ce Domnul vrea, face sau
îngăduie este bun, într-o măsură infinit mai mare decât ne putem noi da seama. Aşa că, să ne întoarcem
la han cu inima veselă, şi dacă Tu, Doamne, vei vrea, vom servi o masă care nu va putea fi decât foarte
bună."

6. Eu am spus: „Cu siguranţă, pentru că servitorii hangiului nostru şi-au dat silinţa să ne
pregătească un mic dejun foarte gustos; chiar şi soţia şi fiica ta, la puţin timp după plecarea ucenicilor,
s-au dus la han pentru a o întreba despre Mine pe nevasta hangiului, şi au ajutat la pregătirea mesei.
Putem aşadar să plecăm imediat liniştiţi către han; dar vom face un mic ocol în afara oraşului, pentru a
nu atrage atenţia prea multor oameni, care ne-ar urma atunci în număr foarte mare!"
61
7. Căpitanul a fost mulţumit de aceasta, şi noi am urmat calea propusă.

8. Pe drum, ucenicii nu conteneau să se mire de înţelepciunea căpitanului, şi Simon Iuda (Petru) a

spus: „Nu carnea lui i-a spus toate acestea, ci Domnul – dar el a primit mai mult dintr-o dată. decât am
primit noi de când suntem cu El; Domnul ştie cu siguranţă de ce."

9. Eu: „Pentru că el mi-a dat mai mult dintr-o dată decât Mi-aţi dat voi de când sunteţi cu Mine!
Dar când, după Învierea Mea, inimile voastre se vor umple de Duhul Meu, veţi fi şi voi călăuziţi în
întreaga înţelepciune."

10. Mulţumiţi de aceste cuvinte, ucenicii Mei şi-au regăsit buna dispoziţie; pentru că spusele
căpitanului produseseră asupra lor o puternică impresie, care s-a menţinut mult timp, chiar dacă,
bineînţeles, mai apoi ea şi-a pierdut puţin din forţă.

11. Am ajuns aşadar la han; în faţa lui. Iuda Iscarioteanul discuta cu câţiva evrei. Atunci când ne-a
văzut, i-a lăsat pe evrei şi a intrat în han, pentru că mirosul de mâncare îl atrăgea foarte tare.

12. Totuşi, acei evrei voiau şi ei să intre; dar hangiul le-a spus: „Prieteni, ştiţi cât de mic este hanul
meu, aşa că rămâneţi în curte deocamdată, şi dacă vreţi să mâncaţi ceva, vă vom aduce aici. După ce
vom termina de mâncat, se va găsi un moment în care să vă puteţi prezenta cererile; dar până atunci
lăsaţi-ne în pace."

13. Evreii au rămas în curte, şi, pentru şase bănuţi, li s-a adus puţină pâine şi vin.

Capitolul 43

Prânzul pregătit de Veronica

1. Iar noi am intrat în sala de mese, unde fata căpitanului a venit să ne întâmpine cu cea mai mare
iubire, mulţumindu-Mi că am găsit-o demnă şi i-am îngăduit să Mă mai vadă încă o dată şi i-am permis
să-Mi ofere mâncarea pe care o pregătise pentru Mine.

2. Eu am lăudat-o, după care M-am aşezat la masă, iar tânăra fată Mi-a adus pe o farfurie de aur
mai mulţi peşti foarte bine pregătiţi, o pâine albă de grâu şi cupa de aur plină cu vin. Ceilalţi au fost şi ei
serviţi cum se cuvine.

3. Pentru căpitan, subordonaţii săi, soţia şi fiica sa, s-a adus mâncare gătită conform obiceiurilor
romane, cu o supă foarte condimentată. Mâncarea le-a plăcut tuturor foarte mult, iar pâinea şi vinul nu
au fost deloc cruţate.

4. Veronica M-a întrebat dacă-Mi plăceau peştii pe care-i pregătise pentru Mine.

5. Eu i-am răspuns: „Să te uiţi dacă am lăsat ceva în farfurie! Orice mâncare pregătită pentru Mine
din iubire Îmi place; şi pentru că tu ai pregătit aceşti peşti de cea mai nobilă specie din Marea Galileii la
focul iubirii tale, Mie Mi-au plăcut în mod deosebit!

6. Este adevărat că pentru Mine nu este absolut necesar să iau de la oameni hrana pentru trupul
Meu, iar dacă o fac, este din iubire pentru ei. Căci ei nu-Mi pot da Mie nimic pe care să nu li-1 fi dat Eu
mai întâi; dar dacă ei Îmi dau cu iubire adevărată ceea ce Eu le-am dat mai întâi, atunci primesc şi Eu
darurile lor cu toată dragostea, şi cu o asemenea bucurie de parcă ei Mi-ar fi dat ceva ce le aparţinea.

7. Şi aceasta este valabil şi dacă dai ceva unui sărac, din iubire pentru Mine; întrucât ceea ce face
cineva pentru un nevoiaş, din iubire adevărată pentru Mine, şi deci din iubire pentru aproapele său, Eu
consider că a făcut pentru Mine, şi îl voi răsplăti şi aici, pe pământ, şi în lumea de dincolo.
62
8. Ţine bine minte aceste cuvinte, acţionează în consecinţă, şi vei avea mereu parte de iubirea
Mea. Dar şi tu ai mânca cu plăcere peşti din această specie; de ce n-ai pregătit şi pentru tine câţiva
astăzi?"

9. Veronica Mi-a răspuns, puţin stânjenită: „Ah, Doamne şi Învăţătorule, aş fi făcut-o, dar nu am
mai găsit în bazinele noastre, şi chiar şi cei patru pe care Ţi i-am oferit trebuie să fi apărut printr-un
miracol! Acelaşi lucru mi 1-a spus şi bucătarul, pentru că atunci când i-am cerut peşte, credea că nu mai
este niciunul; s-a dus totuşi să mai verifice, şi, găsind aceşti peşti, a spus: «Într-adevăr, este un miracol!
Pentru că n-au mai fost peşti aici de două luni!» Şi l-am crezut pe acest servitor, pentru că nu l-am prins
niciodată minţind; astfel că aceşti peşti sunt într-adevăr un miracol, şi este adevărat, Doamne, că eu n-
am făcut decât să-Ţi dau înapoi ceea ce Tu Mi-ai dat mai întâi!"

10. Eu am spus: „Draga Mea Veronica, se poate ca aceşti peşti să fie într-un fel ceea ce crezi acum;
pentru că ei sunt totuşi un dar din partea Mea. chiar dacă, în acest caz, nu este chiar aşa de miraculos
cum spui. Bazinul vostru este destul de vechi şi are multe cotloane, unde peştii s-ar putea ascunde un
timp, după care să reapară la un moment dat, aşa cum a fost cazul cu peştii tăi, dar faptul că s-au ascuns
până astăzi, fără ca cineva să-i poată găsi, aceasta a fost într-adevăr Voinţa Mea.

11. Dar de vreme ce îţi plac aceşti peşti, trimite un servitor la bazin, şi sunt sigur că se vor mai găsi
câţiva! Dacă mai sunt. pregăteşte-i pentru masa de prânz, pentru tine, pentru Mine şi pentru ceilalţi, căci
vor fi destui pentru toţi."

Capitolul 44

Învăţătura Domnului nostru Iisus Cristos este chiar mult mai importantă decât faptele Sale

1. Când Veronica, tatăl ei (căpitanul), mama ei şi servitorii lor au auzit aceste cuvinte, au alergat
fără a mai scoate vreun cuvânt la bazin, care se afla lângă un izvor, pe proprietatea hangiului, care lăuda
mult acest bazin al căpitanului, pentru că el (hangiul) nu avea niciodată peşte, şi l-au găsit plin de peşti
foarte frumoşi!

2. Foarte surprinşi, ei s-au întors în grabă şi au spus cu toţii: „O Doamne şi Stăpâne al întregii
eternităţi, este cu adevărat un miracol, şi înţelegem limpede acum că niciun om de pe pământ nu-Ţi
poate dărui nimic pe care să nu-1 fi primit mai înainte de la Tine. Ţie ţi se cuvine toată mulţumirea
pentru acest dar, ca şi pentru toate celelalte; pentru că Tu singur eşti Cel care oferă

în mod miraculos toate darurile, din eternitate, şi noi suntem primii care le primim, noi, oameni
adeseori prea nerecunoscători! Pentru aceasta, a Ta să fie toată slava, toate laudele şi toată iubirea
noastră!"

3. Eu am spus: „Ei da, totul este spre foarte bine! Dar să nu le dezvăluiţi toate acestea celorlalţi."

4. Căpitanul: „Doamne, nu vom face niciodată nimic împotriva Voinţei Tale; totuşi, dă-mi voie să
povestesc aceste fapte într-o scrisoare personală pe care o voi trimite unor prieteni ai mei din Roma –
pentru că asemenea fapte nu trebuie să le rămână ascunse persoanelor luminate pe care le cunosc!"

5. Eu i-am spus: „Prietene, în această privinţă Roma ştie deja multe, iar prietenul tău Agricola Mă
cunoaşte mai bine decât tine. ca şi mulţi dintre camarazii săi; dar poţi bineînţeles să te ocupi în numele
Meu de comunitatea supusă autorităţii tale, şi, pentru aceasta, răsplata Mea va fi pe măsură.

6. Totuşi, nici chiar lor nu le vorbi prea mult despre semnele săvârşite în mod special, ci mai mult
despre Învăţătura Mea, prin intermediul căreia toţi oamenii sunt chemaţi la Viaţa Eternă în Împărăţia

63
Mea. Pentru că miracolele singure nu fac nimic, şi doar cei care cred în Mine şi vor urma Învăţătura
Mea vor fi mântuiţi.

7. Semnele pot bineînţeles să constrângă un om să creadă în Mine - fapt din care sufletul său nu va
avea nimic de câştigat -, dar cel care Mă recunoaşte după cuvintele Mele, crede în Mine şi Îmi urmează
Învăţătura fără a fi constrâns să o facă, prin liberul său arbitru, acela este mult mai sus în Împărăţia Mea
decât cel care a venit la Mine datorită semnelor. Să nu uitaţi aceasta, şi nu faceţi prea mare caz în
legătură cu aceste semne.

8. Chiar şi fără niciun semn exterior, cel în care domneşte Spiritul Adevărului va recunoaşte
adevărul cuvintelor Mele, şi, în acest adevăr, el va fi complet liber şi va respinge orice formă de
constrângere.

9. Învăţătura Mea va rămâne şi nu va pieri niciodată; dar, în timp, majoritatea semnelor pe care le-
am săvârşit şi pe care le voi mai săvârşi nu se vor păstra decât sub forma unor poveşti ce vor trece din
gură în gură, cu tot felul de modificări şi greşeli, şi, în consecinţă, oamenii mai luminaţi nu vor mai
crede deloc, sau foarte puţin,

în ele. Dar chiar şi în acele vremuri, oamenii vor înţelege cu uşurinţă, datorită adevărului foarte pur al
Învăţăturii Mele, cine a fost Cel care le-a dat-o oamenilor. Aşa că, chiar şi acum, nu faceţi prea mult caz
de faptele Mele, în afară de cele ale iubirii Mele!"

10. Aceste cuvinte au avut un efect binefăcător asupra romanilor, care, până în acest moment, făcuseră
cel mai mare caz de semne şi miracole şi pe care, din fericire, această lecţie i-a făcut să-şi modifice
părerea.

Capitolul 45

Obiecţiile unui ofiţer roman

1. Totuşi, după un moment de reflecţie profundă, un ofiţer roman, care era şi el foarte educat, a
spus: „Doamne şi Învăţătorule, înţeleg bine adevărul acestui sfat înţelept pe care tocmai ni l-ai dat, dar
totuşi nu mă pot abţine să nu aduc o mică obiecţie.

2. Dacă noi, răspândind Învăţătura Ta, nu trebuie să spunem nimic despre semnele şi faptele Tale,
pe care totuşi numai Dumnezeu le-ar putea face, atunci în ochii oamenilor, care de obicei gândesc
într-un mod simplist, Tu nu vei apărea decât ca un învăţător care-i povăţuieşte într-un mod foarte
înţelept pe oameni, şi care, inspirat de cele mai bune şi mai întemeiate motive,

îi dă aproapelui său învăţături extraordinare, dar totuşi fără a fi considerat Dumnezeu pentru aceasta.
Pentru că la toate popoarele pe care noi le cunoaştem au existat mereu, mai ales în timpurile străvechi,
învăţători foarte înţelepţi, care i-au învăţat pe oameni multe aspecte folositoare şi le-au oferit ideea de
Dumnezeu, care a fost desigur mult deformată ulterior.

3. Aceşti învăţători erau cu siguranţă îndrumaţi în misiunea lor de Spiritul divin, dar nu erau totuşi
pentru aceasta chiar Dumnezeu în persoană, şi se putea deci foarte bine ca învăţăturile lor să nu fie
considerate ca fiind Cuvântul cel Viu al lui Dumnezeu, ci numai nişte cuvinte omeneşti înţelepte,
rezultate ca urmare a experienţelor mai multor oameni şi a observaţiilor lor atente, de-a lungul secolelor,
asupra naturii şi a fenomenelor ei schimbătoare, cuvinte care îi ajutau mai mult sau mai puţin pe oameni
în existenţa lor de zi cu zi.

4. Minerul a învăţat să cunoască metalele şi să le prelucreze, ţăranul a început să cultive cereale pe

câmp, grădinarul să îngrijească arborii fructiferi, viile şi alte fructe şi plante binefăcătoare, ciobanul să-şi

64
păzească mai bine mioarele; au început să fie construite case trainice şi chiar cetăţi mari, şi să fie purtate
haine din ce în ce mai comode.

5. Acestor învăţători din vremurile străvechi le datorează oamenii toate aceste avantaje, ca şi multe
altele, şi chiar şi noi le suntem încă datori, pentru că, fără ei. am mai fi încă asemenea hoardelor de sciţi
complet sălbatici care locuiesc împreună cu animalele lor în peşteri sau în scorburi de copaci, care nu au
propriu-zis o limbă, ci urlă ca fiarele pădurii, şi nu au nici noţiunea de Dumnezeu, nici vreo altă
educaţie.

6. Cu siguranţă că niciodată nu s-a născut printre aceste popoare un învăţător înţelept, şi de aceea
ei sunt încă într-o condiţie asemănătoare cu cea a animalelor sălbatice din păduri. Dar din ziua în care
unul sau mai mulţi învăţători înţelepţi se vor ridica dintre ei, şi ei vor ajunge puţin câte puţin la un nivel
de cultură mai înalt; însă, oricât de înţelepte ar fi principiile de viaţă pe care un asemenea învăţător le-ar
stabili pentru elevarea poporului său. va fi el oare pentru asta, cum eşti Tu. Unicul Dumnezeu Adevărat,
şi va putea el oare, prin voinţa sa şi prin cuvântul său cel viu, să vindece bolnavi şi să umple într-o clipă
burdufurile goale cu cel mai bun vin, şi heleşteele cu peşti?

7. Aşa că este o diferenţă infinită dacă oamenii sunt îndrumaţi de un învăţător trezit, sau, aşa cum
este foarte evident cazul aici, dacă Dumnezeu în persoană îi învaţă în mod direct ceva!

8. De aceea, din punctul meu de vedere, de om cu bun-simţ, nu este suficient ca oamenii doar să
primească Învăţătura Ta foarte înţeleaptă şi autentică, ci ei trebuie de asemenea să ştie că această
învăţătură a ieşit nu din gura unui înţelept asemănător celor din vremurile străvechi, ci direct din gura lui
Dumnezeu, care, conform hotărârilor Sale eterne, a îmbrăţişat natura noastră umană şi a luat formă de
om, şi de asemenea că, prin aceste fapte, care-I sunt posibile doar lui Dumnezeu şi pentru care pot
garanta mii de martori, El a demonstrat limpede că nu este un om, ci că este, cu adevărat şi într-un mod
incontestabil, unicul Dumnezeu!

9. Şi pentru ca acest aspect să fie mai evident şi mai uşor de înţeles pentru oamenii cei orbi, care
nu mai au de mult timp nicio noţiune despre Adevărul Suprem, noi nu putem şi nici nu trebuie să trecem
sub tăcere faptele Tale miraculoase, şi trebuie să vorbim, în timp ce le predicăm învăţăturile despre
mântuire, despre modul exact în care le-ai săvârşit, în ce Ioc şi în ce împrejurări.

10. Nu spun bineînţeles prin aceasta că trebuie să facem cunoscut absolut tot ce ai realizat, în toate
locurile pe unde au călcat picioarele Tale dumnezeieşti; dar faptele cele mai importante nu trebuie să fie
uitate!

11. Dacă, mult mai târziu, oamenii vor ajunge să le considere doar simple mituri şi povestiri pioase,
aşa ceva nu va dăuna, cred eu, adevărului învăţăturii. Pentru că aceluia care va descoperi în învăţăturile
Tale divinitatea persoanei Tale, faptele Tale i se vor părea de asemenea adevărate şi uşor de înţeles; iar
cel care nu va accepta învăţăturile Tale, pe motiv că faptele pe care le-ai săvârşit în faţa noastră i se vor
părea prea incredibile, acela, chiar şi fără să cunoască faptele Tale, nu va descoperi adevărul Învăţăturii
Tale mai mult decât preoţii din templul din Ierusalim şi fariseii de pretutindeni, care nu l-au descoperit
nici până acum! Doamne şi Învăţătorule, am dreptate sau nu?"

Capitolul 46

Despre importanţa imensă a adevărului

1. Eu am spus: „Nu era nevoie de atâtea cuvinte, aş fi înţeles foarte bine şi fără ele bunele tale
intenţii şi claritatea judecăţii tale. Dar faptul că ai vorbit, şi încă foarte bine, a fost benefic pentru
ceilalţi!

65
2. Bineînţeles că Eu nu am spus că cel care Îmi va răspândi Învăţătura va trebui să nu pomenească
nimănui nimic despre faptele Mele miraculoase, ci numai că va trebui să nu facă prea mare caz de ele, şi
să nu le menţioneze mai mult decât pe cele pe care le-am făcut din pură iubire pentru oameni, atunci
când unul sau mai mulţi dintre ei se aflau într-o mare suferinţă.

3. Dar de faptele pe care, bineînţeles tot din iubire, le-am săvârşit pentru a-i convinge mai repede
pe oameni de autenticitatea Învăţăturii Mele - ceea ce este necesar în aceste timpuri, dar nu va mai fi
necesar în viitor, atunci când însuşi Cuvântul Meu va realiza semne -, de acelea nu va trebui să se facă
prea mare caz. Pentru că aceasta îi va determina pe oameni să caute şi să dorească mai mult miracolele
de tot felul decât efectele autentice ale Învăţăturii Mele în om, şi, desigur, oamenii care sunt avizi de
miracole pot fi mult mai uşor deturnaţi, prin false minuni săvârşite de falşi învăţători şi falşi profeţi, de
la adevărul profund al vieţii, decât aceia care analizează totul şi nu păstrează decât ceea ce este bun şi
adevărat.

4. Mai mult, tuturor celor care vor crede cu tărie în adevărul Învăţăturii Mele şi nu se vor îndoi, le
voi da puterea de a realiza în numele Meu tot felul de semne, inspirate numai de iubire, şi deci Cuvântul
Meu va face el singur miracole care vor valora mult mai mult pentru răspândirea Învăţăturii Mele decât
dacă le veţi povesti voi oamenilor despre miile de semne pe care le-am săvârşit.

5. Dar atunci când vă va fi acordat darul de a face semne, prin Spiritul cel viu al Cuvântului Meu,
să nu-1 folosiţi în public sau prea mult. pentru că aceasta va face mai mult rău decât bine cauzei bune a
adevărului Învăţăturii Mele. Pentru că ceea ce este impus prin constrângere nu trezeşte Spiritul Meu în
suflet, sau o face numai parţial şi pe moment.

6. Aceasta o poate face numai Adevărul ales în mod liber, şi nu impus, care este adevărata lumină
şi viaţa adevărată a Spiritului Meu de iubire în sufletul omenesc. Astfel că, evitaţi pe cât posibil să faceţi
miracole în faţa oamenilor însetaţi de adevăr, dacă nu vreţi să faceţi din ei marionetele nici vii, nici
moarte ale credinţei!

7. Şi atunci când veţi realiza cutare sau cutare semn în faţa oamenilor educaţi şi cunoscători ai
ştiinţelor Pământului, să nu uitaţi niciodată să le explicaţi cauza reuşitei voastre, pentru ca credinţa lor în
Mine să fie astfel însufleţită. Iar motivul sunt mereu Eu, pentru că fără Mine nimeni n-ar putea realiza
vreodată ceva autentic.

8. Nu este nevoie să vă bateţi capul pentru a şti cum să le explicaţi toate acestea oamenilor al căror
spirit este deja luminat şi care au o voinţă puternică; pentru că de fiecare dată când unul dintre voi va
avea nevoie, toate acestea îi vor fi dictate cuvânt cu cuvânt. Fiindcă Eu Însumi voi veni pentru a Mă
revela în spiritul întregului adevăr celor care Mă vor iubi şi vor respecta poruncile Mele, şi Eu Însumi
voi fi Cel care le va spune tot ceea ce am predicat şi am realizat în vremurile de acum.

9. Căci dacă aţi vrea acum să puneţi toate acestea în cărţi, cu toate detaliile şi evenimentele
secundare, v-ar trebui mai mult de o mie de scribi timp de o sută de ani; şi, după ce totul ar fi consemnat
într-o mulţime de cărţi groase, cine le-ar putea citi atunci pe toate în întregime, şi ar mai putea el după
aceea să se conformeze unei învăţături pe care, chiar şi în o sută de ani, abia a avut timp să o parcurgă în
grabă? Aceasta vă va ajuta fără îndoială să înţelegeţi de ce nu trebuie să faceţi prea mare caz de
numeroasele semne pe care le-am realizat. Adevărul va lucra de la sine.

10. Dacă aţi înţeles, să ieşim acum, şi Eu vă voi întări. iar apoi vă voi spune ce mai trebuie să se
petreacă astăzi."

11. Lăudându-Mi cu toţii înţelepciunea, s-au ridicat de la masă şi au ieşit împreună cu Mine; ne-am
îndreptat apoi spre o colină din apropierea oraşului Pella.

66
 Capitolul 47

Întrebarea căpitanului Pellagius despre posesiunea demoniacă

1. Când ne aflam pe colina despre care am menţionat, de unde se putea vedea o porţiune din Marea
Galileii, precum şi oraşele Abila, Golan şi Afek, Eu Mi-am pus mâinile peste toţi cei care se aflau acolo
şi le-am dat puterea de a vindeca în numele Meu tot felul de bolnavi, prin aşezarea mâinilor deasupra
lor, şi de asemenea de a alunga demonii din cei posedaţi.

2. După ce am făcut aceasta, căpitanul M-a întrebat: „Doamne şi Învăţătorule. am avut deja de mai
multe ori ocazia să văd şi să observ oameni care se purtau într-un mod foarte neobişnuit. O anumită
perioadă de timp erau foarte calmi; dacă le puneam vreo întrebare, îmi răspundeau cu judecată, şi nu
păreau deloc să aibă spiritul afectat. Dar dintr-o dată, o forţă invizibilă punea stăpânire pe ei, toată fiinţa
lor se schimba, parcă înnebuneau şi rosteau blasfemii înfiorătoare, chiar şi împotriva persoanelor
cunoscute pentru bunătatea lor, împotriva zeilor sau a Dumnezeului Unic al evreilor şi împotriva
prorocilor lor, şi se loveau foarte tare cu pumnii; dacă voiam să-i imobilizăm cu forţa, izbucneau într-un
râs care-ţi dădea fiori, şi vai de cel care punea mâna pe ei.

3. În străvechea necropolă Gadara, nu foarte departe de aici, am cunoscut doi astfel de oameni,
împotriva cărora o întreagă legiune romană nu putea face mare lucru. Stăteau în vechile gropi şi erau o
adevărată nenorocire atât pentru călători, cât şi pentru oamenii din partea locului. Nu servea la nimic să
îi legăm cu lanţuri şi funii: pentru că imediat ce această forţă necunoscută punea stăpânire pe ei,
smulgeau într-o clipită lanţurile şi funiile cele mai solide, şi se loveau atât pe ei înşişi, cât şi pe cei care
îndrăzneau să se apropie, şi dacă îi încercuiau soldaţii, aruncau cu pietre în ei cu atâta agresivitate, încât
aceştia trebuiau să fugă mâncând pământul, dacă nu voiau să fie mutilaţi îngrozitor. Dacă se trăgea de
departe cu săgeţi în ei, nu făceau decât să râdă, pentru că nici chiar arcaşii cei mai buni nu reuşeau să-i
atingă.

4. Aceşti oameni nu cumva erau posedaţi de nişte demoni foarte răi? Ce sunt deci aceşti demoni, şi
de ce le este permis să îi chinuie adesea pe oamenii cei mai inofensivi, uneori chiar şi pe copiii cei
nevinovaţi?"

5. Eu am spus: „Ucenicii Mei şi deja mai mulţi dintre prietenii tăi din Roma şi de prin alte părţi
cunosc foarte multe în legătură cu ceea ce M-ai întrebat, şi când va veni vremea vei înţelege şi tu. Pentru
moment îţi este suficient să primeşti şi tu de la Mine puterea de a alunga din oameni aceste spirite rele,
prin forţa şi puterea care se află în numele Meu; dar vei primi în curând chiar de la cei pe care-i vei
vindeca răspunsul la întrebarea ta, şi mai poţi afla multe şi de la ucenicii Mei, care au fost martori la
vindecarea posedaţilor din Gadara."

6. Auzind acestea, căpitanul Mi-a mulţumit pentru că l-am întărit, şi la fel şi toţi ceilalţi, cu
excepţia lui Iuda Iscarioteanul, care nu ne urmase pe acea colină, şi care, în acest timp, străbătea oraşul,
pentru a cerşi, ca să spun aşa, niscaiva bani de la cei pe care-i vindecasem - ocupaţie care la el nu era
nici nouă, nici rară; pentru că el a fost mereu un hoţ şi un escroc. De altfel, nimeni nu întreba niciodată
de el şi nimeni nu-i simţea lipsa.

Capitolul 48

În faţa Domnului nostru Iisus Cristos sunt aduşi doi posedaţi

1. După ce şi-au manifestat cu toţii recunoştinţa de nenumărate ori, pentru puterea şi forţa pe care
le-o acordasem, doi locuitori din oraş au venit pe dealul unde ne aflam. Unul era hangiul grec pe care îl
cunoaştem, iar celălalt, vecinul său, un roman, fierar de meserie, care, în diverse ocazii, îngrijea animale

67
bolnave, uneori chiar şi oameni, mai ales dintre cei pe jumătate nebuni, sau care sufereau de epilepsie, şi
uneori reuşea să-i şi vindece.

2. În acea dimineaţă, la hanul grecesc fuseseră aduşi din oraşul vecin, Abila, doi oameni încă
tineri, între douăzeci şi treizeci de ani cel mult, pentru a fi îngrijiţi de fierar, care credea că sunt afectaţi
de o epilepsie triplă. El îşi încercase deja toate remediile, dar fără succes, şi atunci cei doi posedaţi se
dezlănţuiseră de-a dreptul, lansând împotriva fierarului şi a hangiului cele mai grele insulte şi
ameninţându-i serios că le vor face mult rău.

3. Foarte speriat, hangiul îi spusese fierarului: „Marele Domn şi Învăţător este încă aici, şi în El se
află toată forţa şi puterea dumnezeiască, altfel El nu ar fi putut deloc vindeca ieri după-amiază atâţia
bolnavi incurabili. Să mergem să-L căutăm! La hanul evreiesc ne vor spune unde este!"

4. Au alergat atunci la hanul evreiesc, unde au întrebat de Mine, şi li s-a spus unde Mă aflam.
Venind la Mine în grabă, Mi-au povestit ce li se petrecuse în acea dimineaţă.

5. Eu le-am spus: „Nu sunt cazuri de epilepsie, ci sunt două victime ale unei grave posedări; unul
dintre ei găzduieşte cinci spirite rele, iar celălalt, mai mare ca vârstă, chiar şaptesprezece. Aduceţi-i aici
şi vor fi vindecaţi."

6. Hangiul: „Doamne şi Învăţătorule, aceasta va fi dificil, pentru că amândoi sunt foarte

dezlănţuiţi, şi sunt atât de puternici, că douăzeci de bărbaţi robuşti nu pot ţine nici măcar unul din ei; de
altfel, ei nici nu lasă pe nimeni să se apropie de ei."
7. Eu am spus: „Oamenii din Abila care i-au adus la voi vor putea să-i aducă aici în acelaşi mod.
Aşa că duceţi-vă să-i căutaţi!"

8. Hangiul şi fierarul s-au întors acasă şi le-au repetat imediat cuvintele Mele celor care-i
conduseseră pe cei doi posedaţi de la Abila la Pella; aceştia au încercat atunci să-i aducă la Mine.

9. Dar la început, cei doi posedaţi nu voiau cu niciun chip aşa ceva, şi s-au auzit mai multe voci
distincte ieşind din gurile lor, spunând: „Ce treabă avem noi cu Fiul Celui Preaînalt? Să ne lăsăm
chinuiţi înainte să ne fi sosit ceasul, de puterea Voinţei Sale şi a Cuvântului Său?"

10. Hangiul le-a răspuns: „Dacă nu vreţi să veniţi de bunăvoie, veţi fi forţaţi de atotputerea Sa, şi
deci nu vă ajută la nimic să vă opuneţi."

11. Atunci toţi demonii au început să ţipe prin intermediul celor doi posedaţi: „Ştim bine că nu vom
putea niciodată să luptăm împotriva forţei Voinţei Sale! Dar vrem să-I mai rezistăm cât de mult putem!"

12. Iar hangiul le-a spus: „Ascultaţi, spirite rele care aveţi îndrăzneala să vă opuneţi Voinţei
atotputernice a Domnului! Acum Domnul este cel care vrea aceasta, aşa că ridicaţi-vă şi mergeţi!"

13. Imediat ce hangiul a pronunţat aceste cuvinte, prin care Voinţa Mea a susţinut-o în mod apreciabil
pe a sa, cei doi posedaţi s-au ridicat şi, fără a se mai opune, s-au lăsat conduşi de oamenii lor până la
Mine, urmaţi fiind de hangiu şi de fierar.

Capitolul 49

Pellagius îl vindecă pe unul dintre posedaţi

1. Când au ajuns în faţa Mea, hangiul a spus: „Doamne şi Învăţătorule etern, iată-i! Am avut ceva
de furcă să-i facem să vină până aici, dar ei nu s-au putut opune puterii Voinţei Tale."
68
2. Eu am spus: „Este bine că sunt aici. pentru ca voi să înţelegeţi în sfârşit diferenţa dintre cei
numiţi nebuni, epileptici, şi cei care sunt într-adevăr posedaţi de spirite rele.

3. Aceştia doi fac parte dintre posedaţii grav afectaţi, şi, omeneşte vorbind, numai rugăciunea şi
multe posturi i-ar putea elibera de spiritele filistenilor care îi posedă; dar noi nu vom avea nevoie nici de
rugăciuni, nici de post.

4. Oricare dintre cei pe care i-am întărit îl poate elibera pe cel mai tânăr dintre ei, care este posedat
numai de cinci spirite; dar cel mai în vârstă este posedat de şaptesprezece spirite, şi niciunul dintre voi
nu l-ar putea elibera de ocupanţii săi cei răi fără ajutorul special al Voinţei Mele atotputernice, deoarece
credinţa voastră nu are încă în ea suficientă forţă dumnezeiască. Aceasta vă va fi dată atunci când veţi fi
pe deplin pătrunşi de Spiritul Meu, dar încă nu este cazul.

5. Acum te desemnez pe tine, prietene Pellagius, să-1 vindeci pe cel mai tânăr. Pune-ţi mâinile
deasupra lui în numele Meu şi spune: «În numele Domnului Iisus, vă poruncesc să ieşiţi din acest om în
văzul tuturor, sub forma care corespunde răutăţii voastre îndărătnice!»

6. Atunci când vei face aceasta, prietene, cei cinci demoni vor ieşi imediat din acest om pentru
totdeauna. Hai, du-te şi fa ce ţi-am spus!"

7. Atunci, înaintând spre cel posedat, căpitanul a făcut aşa cum îl sfătuisem; iar cele cinci spirite
rele au ieşit din om sub forma a cinci şerpi, alcătuiţi dintr-un fel de abur şi înzestraţi cu aripi de liliac, şi
s-au rotit câteva clipe deasupra capetelor noastre.

8. Atunci, o voce ieşind din aceste spirite şi auzită clar de toţi a pronunţat aceste cuvinte: „O
Doamne atotputernic, când va veni ziua eliberării din cruda noastră captivitate?"

9. Eu am spus: „Atunci când voinţa voastră se va îndrepta! De vreme ce şi voi cunoaşteţi

Adevărul, fiind spirite cărora Lumina Vieţii nu le este străină, de ce, după mii de ani de viaţă terestră,
mai sunteţi încă ataşaţi de vechea minciună şi vă încăpăţânaţi în lucrările sale? Îndreptaţi-vă voinţa,
cereţi iertarea şi mila Celui care este din eternitate şi pentru totdeauna Domnul a tot ce există, şi va veni
şi pentru voi ziua mântuirii!"

10. Spiritele: „Doamne, noi vrem asta, dar dă-ne o voinţă mai bună, şi arată-ne şi nouă iertarea şi
mila Ta! Mântuieşte-ne de vechea răutate a minciunii şi a lucrărilor sale, pentru că şi noi ne tragem din
Avraam, chiar dacă descindem din Esau."

11. Eu am spus: „Să se facă după cum doriţi! Dar acum, întoarceţi-vă acolo unde vă împing iubirea
şi voinţa voastră."

12. Spiritele: „Doamne, noi nu mai simţim în noi nicio iubire şi nicio voinţă! Aşa că fă cu noi ce vei
vrea Tu, pentru că ne-am săturat de voinţa şi iubirea noastră!"

13. Eu am spus: „Atunci ridicaţi-vă spre acea regiune a pământului, unde spirite mai pure vă vor
ghida în continuare."

14. Când am spus aceste cuvinte, cele cinci spirite au luat o formă umană, care părea alcătuită
dintr-un abur uşor, iar apoi, adunându-se, s-au transformat într-un norişor care a început să se
îndepărteze, şi, devenind din ce în ce mai transparent, a sfârşit prin a dispărea în scurt timp cu totul.

15. Omul eliberat de cele cinci spirite care îl chinuiseră a venit la Mine şi Mi-a spus: „Doamne şi
Învăţătorule, înainte de toate Îţi mulţumesc pentru că m-ai eliberat de acest mare chin; iar eu, care sunt
păgân, mărturisesc că nu voi mai crede de-acum înainte în niciunul din nenumăraţii noştri zei, pentru că
Tu singur eşti Zeul tuturor Zeilor, al tuturor oamenilor şi creaturilor acestui pământ, şi toţi demonii

69
trebuie să îngenuncheze în faţa numelui Tău! Aşa că a Ta să fie în veci toată gloria, toată iubirea şi toată
slava!

16. Şi ceea ce am spus aici cu voce tare, o jur în faţa tuturor oamenilor şi în faţa tuturor zeilor, în
care atâţia oameni mai cred încă şi cărora le oferă sacrificii, dar care nu reprezintă nimic, şi n-au nicio
forţă, nicio putere.

17. Şi dacă mai există în afara Ta vreun alt Dumnezeu, superior, pe care l-am ofensat prin această
confesiune publică, să mă omoare, dezlănţuind asupra mea trăsnetele cerului!"

18. Înspăimântaţi de acest jurământ, însoţitorii tânărului, care erau încă păgâni, se aşteptau ca lui
Zeus să nu-i pice deloc bine toate acestea şi să-1 omoare cu un fulger celest.

19. Dar cum niciun fulger nu venea, tânărul om le-a spus: „De ce mai aşteptaţi o pedeapsă de acolo
de unde nu e nimic de aşteptat, de vreme ce Zeus nu există şi nici nu a existat vreodată, şi deci nu ar
putea avea putere asupra trăsnetului?

20. Priviţi, Cel în faţa căruia îngenunchez cu recunoştinţă este adevăratul Zeus atotputernic! Dacă
El ar spune ca de o mie de ori o mie de fulgere să ţâşnească din nori sau din cerul albastru şi să lovească
pământul, ele ar ţâşni imediat şi ar distruge ceea ce a hotărât El să distrugă."

21. Eu i-am spus tânărului vindecat: „Ridică-te, fiul Meu, şi rămâi în această credinţă nouă, şi nu ţi
se va mai petrece nimic rău în viitor. Dar trebuie să-1 eliberăm şi pe fratele tău de cele şaptesprezece
spirite care-1 chinuie."

Capitolul 50

Domnul nostru Iisus Cristos alungă şaptesprezece spirite diavoleşti dintr-un posedat

1. Când am rostit aceste cuvinte, păgânii prezenţi au fost cuprinşi de teamă şi de nelinişte; pentru
că primele cinci spirite deja le inspiraseră o mare frică.

2. Atunci Eu M-am dus la cel posedat şi, ridicând mâinile, am spus: „Voi toţi cei care sunteţi
acolo, vreau să părăsiţi măruntaiele acestui om, pe care nu aveţi dreptul să-1 posedaţi şi să-1 chinuiţi!"

3. Spiritele rele au continuat o vreme să-1 mai chinuie pe om, atât de tare, încât acesta a căzut la
pământ, dar s-a ridicat imediat ce au ieşit din el, sub forma unor crocodili negri.

4. Aceste spirite păreau mult mai dense decât cele de dinainte: nu se puteau ridica în aer. ci se
zvârcoleau pe pământ. În cele din urmă, îndreptându-şi gurile către Mine, au strigat în mod ameninţător:
„Ce treabă avem noi cu Tine? Noi nu Te cunoaştem, şi în această lume nu aveam cum să încălcăm legile
Tale, care n-au existat niciodată! Cu ce drept vrei să ne pedepseşti? De ce atotputerea Ta ne-a alungat
din această locuinţă, pe care noi am cucerit-o cu greu?"

5. Eu am spus: „N-aţi fost voi de faţă atunci când Eu am dictat legile pe muntele Sinai? Cine v-a
pus atunci să Mă sfidaţi, să Mă batjocoriţi şi să vă făuriţi un viţel de aur pentru a-1 adora în locul Meu!
Voi eraţi principalii agitatori, şi, vorbind poporului, aţi deturnat pe mulţi de la Mine; cum puteţi spune
acum că nu Mă cunoaşteţi deloc şi că Eu nu aş fi dat legi prin care să pot pe bună dreptate să vă
poruncesc acum?!

6. Fie ca şi acum să aveţi parte de ceea ce aţi păţit atunci când Moise a coborât în vale şi când,
printr-o mânie dreaptă, a distrus tablele Legii! Iar acum, plecaţi din acest loc, pentru că ziua mântuirii
voastre este încă departe!"

70
7. Atunci, coborând pe pantele colinei, ele s-au târât până la o groapă mlăştinoasă invadată de
buruieni, unde au început să scoată urlete şi croncănituri sălbatice.

8. Căpitanul Mi-a spus: „Doamne şi Învăţătorule, groapa respectivă va deveni foarte nesănătoasă
pentru toţi cei care trăiesc aici, dacă nu o vei scăpa de cei şaptesprezece demoni! Chiar şi mie mi s-a
făcut frică în faţa acestor spirite nenorocite. Te rog, nu le lăsa să rămână în această groapă!"

9. Eu am spus: Aşteptaţi puţin ca să închei lucrarea cu omul vindecat, şi atunci vom vedea dacă
această groapă poate fi curăţată.”

10. Atunci cel de-al doilea bărbat a căzut în genunchi în faţa Mea, mulţumindu-Mi că l-am vindecat
de ceea ce-1 chinuia de ani de zile; apoi şi-a mărturisit credinţa în acelaşi mod ca şi fratele său, şi M-a
rugat să binevoiesc să Mă gândesc la cererea căpitanului, pentru că nici el nu se putea uita decât cu
groază la acea groapă urât mirositoare.

11. Eu i-am spus: „Încă puţină răbdare, pentru că trebuie mai întâi să vedem dacă vreunul dintre
aceste şaptesprezece spirite nu revine cumva, sub o altă formă, pentru a-Mi da dreptate. Pentru că şi
aceste spirite îşi au încă liberul lor arbitru.

12. Căpitanul a spus: „Doamne şi Învăţătorule. cum se face că aceste spirite ne-au apărut sub forma
acelor animale respingătoare, pe care eu le cunosc foarte bine? Primele cinci spirite şi-au modificat în
cele din urmă aspectul, dar celelalte şaptesprezece au rămas aşa cum ne-au apărut de la început, şi tot
sub această înfăţişare hidoasă s-au şi îndepărtat. De ce aceste spirite le apar oamenilor astfel?

Capitolul 51

Natura primelor cinci spirite diavoleşti care au fost alungate de Domnul nostru Iisus Cristos

1. Eu am spus: „Pentru că această formă corespunde dorinţelor rele care sunt în ele! Şarpele cu aripi
întrupează desigur un anumit grad de inteligenţă pământească, care se poate compara cu viclenia
strategică a unui general; dar dacă priveşti mai îndeaproape această inteligenţă, vei descoperi în locul
iubirii de semeni un egoism imens, precum şi o neînfrânată sete de putere şi orgoliu. Şi, în lumina
supremă a Adevărului Meu, această dispoziţie lăuntrică a sufletului se înfăţişează în forma care-i
corespunde cel mai bine.

2. Imaginează-ţi un şarpe cu aripi, aşa cum mai există încă în natură în anumite locuri din Africa
centrală şi de Sud. şi aşa cum existau şi în această ţară, atunci când era foarte cald, pe vremea
filistenilor. Deja este foarte dificil să înfrunţi - din cauza vicleniei sale ascunse - un şarpe fără aripi, iar
pentru un om obişnuit, singurul mod de a scăpa de şiretenia Iui este fuga.

3. Dar, în cazul şerpilor cu aripi, nici chiar fuga nu serveşte adesea la nimic, şi sunt necesare scutul
de aramă şi spada ascuţită ale unui luptător iscusit. Iar în acest caz scutul de aramă este forţa iubirii
Mele din voi, spada ascuţită este Cuvântul Meu, şi Adevărul Cuvântului Meu, care poate triumfa asupra
a orice, este luptătorul cel ager şi adevăratul erou.

4. înţelegi deci acum de ce primele cinci spirite trebuiau să apară în faţa Mea sub forma unor şerpi
cu aripi; pentru că, pe vremea când erau în război cu evreii, ele (spiritele) erau nişte conducători de oaste
foarte vicleni, care nu se gândeau decât la propriile lor avantaje, la câştig şi la faimă, şi fiecare se
străduia să întemeieze un regat pentru el însuşi.

5. Omul pe care-1 chinuiau de mulţi ani este un urmaş din neamul lor; ele au descoperit în el, încă
profund adormit, un mare talent de conducător militar, şi de aceea au pătruns în măruntaiele lui, crezând
că vor putea trezi în el acest talent, graţie căruia sperau să-1 ducă până pe tronul Romei, dar au dat greş,

71
pentru că modul în care se purtau ele cu trupul lui. departe de a trezi acele capacităţi care erau încă
adormite în sufletul său, nu făcea decât să le slăbească.

6. Le-am lăsat să-şi facă mendrele cu acest om tocmai pentru a se convinge singure că planul lor
era absolut prostesc şi că nu-1 puteau duce la bun sfârşit prin viclenia lor nefastă.

7. Şi tocmai din cauză că, în furia lor, începuseră în ultimul timp să-1 chinuie prea tare pe acest
om, a venit momentul să-1 eliberăm de tot de ele.

8. Dar toate acestea fuseseră prevăzute, şi acest fapt a fost benefic atât pentru omul respectiv, cât şi
pentru spirite; pentru că astfel acest om M-a găsit, şi odată cu Mine a găsit şi Viaţa cea Veşnică, şi, cu
aceeaşi ocazie, cele cinci spirite au fost vindecate de nebunia vechii lor dorinţe complet zadarnice şi
irealizabile, pentru a intra pe calea învăţării umilinţei, care este calea spiritelor ce au făcut deja progrese.
Aceasta este, pe scurt, povestea primelor cinci spirite."

Capitolul 52

Povestea celor şaptesprezece spirite diavoleşti

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Cât despre forma pe care au luat-o celelalte şaptesprezece
spirite, ea reprezintă voracitatea neostoită a animalelor respective.

2. Atunci când Eu, pe muntele Sinai, i-am dictat lui Moise pentru prima dată, printre fulgere,
tunete, flăcări şi fum, legile poporului lui Israel, Moise, la ordinul Meu, a poruncit acestui popor lacom
să păstreze în prezenţa Mea o dreaptă cumpătare, pentru a putea primi mai bine adevărurile care îi erau
anunţate din vârful muntelui.

3. Dar poporul, înspăimântat de vuietul continuu al fulgerelor, de foc şi de fum, 1-a rugat pe
Moise, şi pe Mine prin intermediul lui, să-i permită să se retragă într-o vale îndepărtată, promiţând să
respecte acolo cea mai mare cumpătare, în timp ce Moise şi fratele lui, Aaron, să rămână doar ei cu
Mine pentru a ne ocupa de această chestiune importantă.

4. Cum o mare parte din popor cerea insistent aceasta, i s-a acordat în cele din urmă permisiunea,
şi ei au plecat astfel cu toate bunurile lor către o vale destul de îndepărtată. Acolo, acest popor a
respectat cât de cât, timp de câteva săptămâni, ceea ce-i promisese lui Moise. Dar cum Moise nu mai
venea, poporul a început să-1 uite, şi să Mă uite şi pe Mine, şi a început să omoare viţei şi miei pentru a
face ospăţ după ospăţ.

5. Atunci, unul dintre cele şaptesprezece spirite a început să tenteze poporul; cu ajutorul celorlalţi,
el a făcut un viţel de aur, iar apoi a adunat poporul şi i-a spus: «Iată hrana noastră principală, lui îi
datorăm faptul că mai suntem încă în viaţă în acest pustiu arid, unde turmele noastre abia dacă găsesc ce
să mănânce. Să venerăm şi să adorăm acest preţios simbol! Pregătiţi mese îmbelşugate, şi să ne bucurăm
în jurul acestui simbol! Iar apoi, alegeţi-ne pe noi pentru a vă conduce ca pe-o armată, şi vom şti mai
bine să vă călăuzim către un pământ fertil, decât acest Moise care ne-a uitat de tot. În Egipt, viclenia
crocodililor ne-a învăţat cum să vânăm pentru a prinde o pradă bogată; aşa că urmaţi-ne, şi ospeţele nu
vor lipsi!"

6. Şi mulţi s-au lăsat amăgiţi şi au făcut ce îi sfătuiau aceşti agitatori!

7. Dar, pe când dansau cu toţii în jurul viţelului de aur, l-am trimis la ei pe Moise, îmboldit de
Mine, acesta a fost cuprins de o dreaptă mânie, şi a spart tablele de piatră ale Legii; imediat după aceea,
au apărut şerpi cu aripi de foc, reprezentând dreapta mânie şi zelul lui Moise, care au început să-i muşte
pe renegaţi, iar cei pe care-i muşcau mureau imediat. Bineînţeles că printre aceştia se aflau şi cele

72
şaptesprezece spirite care voiau să cucerească pământuri bogate şi vânaturi grase printr-o viclenie şi
lăcomie de crocodil - şi de aceea ele au şi apărut acum sub aceeaşi înfăţişare, corespunzătoare
caracterului lor.

8. Este adevărat că acest om nu este urmaşul niciunuia dintre cele şaptesprezece spirite; dar el a
prins din copilărie obiceiul de a mânca mult, ceea ce a făcut apoi din el un adevărat mâncău, şi tocmai
datorită acestei predispoziţii nefaste au putut cele şaptesprezece spirite să găsească o cale de acces în
măruntaiele lui.

9. Totuşi, el a câştigat ceva din aceasta. Întrucât la început spiritele îl îmboldeau să mănânce din ce
în ce mai mult, stomacul său şi-a pierdut în scurt timp capacitatea de a mai digera, aşa că el nu mai putea
mânca nimic, încât oamenii au început chiar să se întrebe cum de mai trăia. Dar în acest mod el şi-a
pierdut şi lăcomia, iar sufletul lui a devenit mai spiritual şi mai puternic în sine: şi astfel, pentru că
trupul şi mai ales sufletul său au ales calea cea bună, sosise timpul şi pentru el să-1 eliberăm de spiritele
care-1 chinuiau.

10. Mai mult decât atât, aceste două posedări au mai avut un alt mare avantaj, şi anume, pentru
locuitorii din Abila, care-şi pierduseră credinţa: fiindcă majoritatea dintre ei erau adepţi ai lui Diogene,
şi deci ai marilor stoici, şi nu mai credeau în supravieţuirea sufletului după moartea trupului.

11. Iar aceste două posedări au trezit deja în mulţi dintre ei - dacă nu complet, cel puţin în mare
parte - credinţa în supravieţuirea sufletului, şi, după ceea ce au văzut şi au trăit cei doi posedaţi şi
însoţitorii lor, va fi uşor ca locuitorii din Abila să fie eliberaţi în totalitate de vechiul lor stoicism ruginit.

12. Astfel, din tot ce se petrece în această lume cu acordul Meu, nu există nimic care să nu fie de
folos salvării oamenilor, şi cred că înţelegi aceasta foarte bine acum, prietene, la fel ca şi toţi ceilalţi care
se află aici.

13. Şi, de vreme ce ştii de-acum care este situaţia cu aceste şaptesprezece spirite, să aşteptăm să
vedem dacă vreunul dintre ele se mai întoarce aici."

Capitolul 53

Domnul nostru Iisus Cristos îl ceartă pe conducătorul spiritelor diavoleşti

care au fost expulzate din cei posedaţi

1. După ce am terminat această lungă cuvântare, în care am explicat fenomenul posedării şi pentru
care toţi Mi-au mulţumit din adâncul inimii lor, un nor negru şi gros - asemănător celor pe care îi vedem
adesea ieşind pe hornurile olarilor - s-a ridicat dintr-o dată din groapa pe care o ştim, şi a început să urce
spre noi, ajungând în scurt timp destul de aproape.

2. Când a ajuns la zece paşi de noi, Eu i-am spus cu o voce puternică: „Până aici! Nu mai înainta!
Dezvăluie-te şi arată-ţi adevărata înfăţişare!"

3. Imediat norul cel negru a luat înfăţişarea unui om extrem de grosolan, imagine pe care au
putut-o vedea toţi cei care se aflau acolo. Arătarea, negricioasă aidoma unui maur, ţinea în braţe un viţel
de aur, ca şi cum ar fi vrut să arate că acesta era încă dumnezeul şi iubirea ei.

4. Dar Eu am făcut să ţâşnească din cer, cu un bubuit asurzitor, un fulger puternic, care avea forma
unui şarpe cu aripi, şi care, lovind viţelul de aur, 1-a distrus pe loc.

5. Atunci forma omenească a început să se agite, să se zvârcolească, şi în cele din urmă a vorbit:
„Doamne, de ce nu ne laşi să ne bucurăm în pace de ceea ce iubim? Noi nu Ţi-am cerut niciodată să ne
73
creezi, pentru a ne chinui apoi timp de mii de ani şi de eternităţi după bunul Tău plac! Şi, de vreme ce
Tu, creându-ne fără ca noi să fi dorit aceasta, ne-ai dat o dragoste şi o voinţă liberă. de ce ne pedepseşti
atunci când noi acţionăm conform dragostei şi voinţei noastre?"

6. Eu am reluat atunci cu o voce foarte puternică: „Cine, în tot infinitul, Îi poate dicta ce ar trebui
să facă Unicului Dumnezeu, care are toată puterea? Numai iubirea Mea eternă Îmi dictează ce trebuie să
se petreacă, şi înţelepciunea Mea eternă infinită este cea care pune în practică şi ordonează atotputerea
Voinţei Mele!

7. Prin intermediul lui Moise, bunul Meu servitor, Eu v-am izbăvit din sclavia cea grea a
Egiptului, atunci când voi trebuia să vă ucideţi primii născuţi; în deşert, Eu v-am hrănit, şi niciunul
dintre voi n-a suferit de foame şi de sete - cu excepţia unora care, în acea ţară îngrozitoare, se dedaseră
prea mult la această lipsă de cumpătare, atât de dăunătoare sufletului oamenilor. Acelora le-am
recomandat Eu cumpătarea, pentru salvarea trupului, dar mai ales a sufletului lor.

8. De ce aţi cerut să vă îndepărtaţi de Mine, voi, pe care Eu voiam să vă fac copiii Mei, pe Muntele
Cunoaşterii? Pentru că nu îndrăzneaţi să vă ghiftuiţi în lumina Mea! Atunci v-aţi îndepărtat pentru a
putea chefui şi pentru a adora, în locul Meu, care sunt Tatăl vostru, un viţel de aur fără viaţă, făurit de
mâinile voastre!

9. Cine a insuflat această idee iubirii voastre? Cu adevărat, nu Eu, ci voi înşivă, prin această liberă
voinţă, fără de care nu aţi fi decât nişte animale şi nu v-aţi putea forma niciodată pentru a deveni copiii
Mei!

10. Şi, dacă M-aţi renegat prin libera voastră voinţă, ce vă împiedică acum să vă ridicaţi din nou la
Mine, prin aceeaşi liberă voinţă?

11. Credeţi că Eu sunt cel care vă chinuie? Nu este deloc aşa! Orice diavol se chinuie singur, atunci
când, printr-o încăpăţânare absurdă, se opune Ordinii Mele înţelepte şi caută să o schimbe după
înclinaţiile lui rele.

12. Eu voi fi pentru totdeauna Unicul Dumnezeu imuabil al tuturor lumilor materiale şi spirituale.
Fiecare om şi fiecare spirit poate face şi poate obţine orice este bun de la Mine, printr-o iubire curată
pentru Mine şi pentru aproapele lui, dar nu poate obţine nimic prin forţă şi îndărătnicie; pentru că Eu
sunt cel mai mare şi cel mai puternic.

13. Dar Eu sunt totodată şi cel mai blând dintre cei blânzi, cel mai bun dintre cei buni, cel mai
milostiv dintre cei milostivi. Pe cel care vine să Îmi ceară iertare cu iubire adevărată şi căinţă, Eu îl voi
ierta. Dar cel care, recunoscându-Mă, se revoltă împotriva Mea, nu va obţine niciodată mântuirea. şi nu
va face decât să se afunde într-o suferinţă tot mai mare.

14. Luaţi aminte, toate duhurile rele şi toţi diavolii! Eu sunt Domnul, şi nu mai există altul în afară
de Mine! Şi acum, du-te!"

15. Imediat ce Eu am pronunţat aceste cuvinte, spiritul a dispărut, şi în scurt timp am văzut cu toţii
ridicându-se din groapă şaptesprezece nori negri, pe care vântul i-a purtat spre miazănoapte.

16. Atunci i-am spus căpitanului: „Iată că dorinţa voastră s-a împlinit, pentru că aceşti
şaptesprezece nori negri erau cele şaptesprezece spirite rele. Cel care a venit aici le-a spus şi celorlalte
şaisprezece spirite ceea ce a auzit aici, şi ele s-au hotărât să plece pentru totdeauna din această regiune,
pentru a merge în pustiurile din miazănoapte, unde vor hotărî ce vor face în continuare. Căci, în această
regiune, care are o anumită influenţa asupra lor, ar fi foarte atrase de cele lumeşti şi nu s-ar putea
interioriza pentru a cerceta întreaga urâţenie a păcatelor lor. Astfel, chiar şi aceste şaptesprezece spirite
s-ar putea îndrepta; dar, până atunci, soarele va mai alunga încă multe ierni de pe-acest pământ!"

74
 Capitolul 54

Despre pericolul adeseori nebănuit de a consuma o hrană impură

1. Căpitanul a spus: „O, Doamne şi Învăţătorule, mai spune-ne şi unde obişnuiesc astfel de spirite
să se stabilească pe-acest pământ, pentru ca noi să putem evita asemenea regiuni nefaste; pentru că,
atunci când cineva ajunge într-o asemenea regiune, dacă are vreo afinitate cu vreunul dintre aceste
spirite rele, acesta poate foarte uşor să intre în el, şi, în cele din urmă, să reuşească să-1 posede, soartă
care este într-adevăr foarte puţin de dorit şi care îi poate face foarte mult rău!"

2. Eu am spus: „Prietene, niciunul dintre cei care au o credinţă vie în Mine şi care Mă iubesc prin
lucrarea iubirii Mele în ei nu au de ce să se teamă în această privinţă! Dar cei care sunt încă profund
afundaţi în superstiţiile păgâne au mereu şi pretutindeni de ce să se teamă de aceste spirite, şi ei sunt
mereu înconjuraţi sau chiar posedaţi de ele; pentru că toate pasiunile necurate ale oamenilor sunt
stimulate şi influenţate de spirite care au fost ele însele altă dată stăpânite de acele pasiuni impure, pe
care şi le-au satisfăcut cu lăcomie în timpul vieţii lor.

3. Aceste spirite necinstite - dintre care o parte s-au încarnat deja în această lume, dar marea
majoritate dintre ele sunt încă spirite ale naturii, deci nu s-au încarnat încă niciodată într-o fiinţă umană -
trăiesc peste tot: în aer, pe pământ sau sub pământ, în apă şi în foc, în pietre, în metale, în plante, în
animale, în sângele şi carnea oamenilor: de aceea oamenii nu trebuie să mănânce carnea animalelor, şi
cu atât mai puţin a celor impure sau a celor care au murit asfixiate. 4. La fel, oamenii nu trebuie
niciodată să bea apă din locuri impure, şi trebuie să-şi menţină fântânile curate, ceea ce Eu le-am
poruncit cu stricteţe evreilor prin Moise.

5. Cel ce respectă preceptele lui Moise în privinţa trupului său va fi mereu şi pretutindeni protejat
de spiritele rele şi viclene şi de pericolul de a fi posedat de ele, şi aceasta cu atât mai mult dacă el va
avea o credinţă vie în Mine şi în grija Mea părintească şi va acţiona necontenit în numele Meu. În caz
contrar, lenea, ignoranţa şi prostia sa îl vor expune în orice moment la mii de pericole de tot felul.

6. Dacă îngerii Mei nu i-ar proteja pe cei care au deja prin natura lor o voinţă bună şi înclinaţii
bune, puţini ar fi cei care ar scăpa de posedare pe acest pământ! Totuşi ei n-ar trebui să se bazeze numai
pe îngerii Mei, pentru că aceştia nu trebuie să încalce liberul lor arbitru. Aceasta să fie şi regula voastră
de conduită."

7. După ce am terminat de vorbit, Mi-au mulţumit cu toţii, lăudând înţelepciunea şi puterea Mea,
iar cei din Abila M-au rugat să merg şi în oraşul lor, unde o să-Mi anunţe vizita.

8. Le-am spus: „Puteţi să faceţi aceasta - însă Eu n-o să fixez acum nici ziua, nici ceasul când o să
vin la voi; dar o să vin! Acum puteţi să vă întoarceţi acasă. Dar luaţi înainte de aceasta nişte pâine şi vin
de la hangiul vostru."

9. Atunci, mulţumindu-Mi din nou, ei s-au întors în oraş împreună cu hangiul grec şi cu fierarul.

10. Iar noi am mai rămas puţin pe acea colină, şi căpitanul, precum şi ceilalţi patru romani, Mi-au
mai pus o mulţime de întrebări, iar Eu le-am lămurit diversele neclarităţi.

11. Astfel a trecut o jumătate din zi. Un mesager al hangiului nostru, care se afla cu noi pe colină, a
venit atunci să ne invite la masa de prânz, iar noi ne-am ridicat şi l-am urmat.

75
 Domnul nostru Iisus Cristos la Abila

Capitolul 55

Călătoria spre Abila

1. La sosirea noastră la han, am găsit în faţa intrării o mulţime de oameni care voiau să Mă vadă şi
să-Mi vorbească din nou, pentru că fuseseră martori ai faptelor Mele şi auziseră că şi învăţam poporul.

2. Dar Eu i-am trimis la căpitanul Pellagius, zicându-le că acesta le va putea spune totul despre
Învăţătura Mea.

3. Iar căpitanul a promis că îi va învăţa absolut tot.

4. Mulţumiţi, oamenii s-au risipit puţin câte puţin, iar noi am intrat în casă, unde masa era deja
servită, şi am mâncat, discutând una-alta, într-o stare de veselie.

5. La sfârşitul mesei, le-am spus tuturor celor prezenţi că într-o oră voi pleca spre Abila împreună
cu ucenicii Mei. Căpitanul M-a rugat să-i permit să Mă însoţească, împreună cu ofiţerii săi şi cu fiica sa,
Veronica, în acel oraş şi în toate celelalte localităţi aflate sub autoritatea sa.

6. Am fost de acord, ceea ce lui i-a produs o mare bucurie, şi a făcut imediat pregătirile de plecare.

7. Peste o oră părăseam deja casa hangiului. Acesta M-a însoţit câtva timp împreună cu fiul său cel
vindecat, cu hangiul grec şi cu fierarul.

8. Înainte de a-Mi lua rămas-bun de la aceştia patru, la o oarecare distanţă de oraş, i-am dat şi
fierarului puterea de a alunga spiritele rele din oameni, fapt pentru care el M-a slăvit şi M-a lăudat
îndelung.

9. Apoi am pornit cu pas grăbit pe drumul militar care ducea la Abila, unde am ajuns cu o oră
înainte de apusul soarelui.

10. Acest oraş era destul de mare, şi era locuit în primul rând de păgâni. Numai zece familii de evrei
locuiau acolo, foarte modest, şi ei trebuiau să-i slujească pe păgâni pentru a supravieţui. Aceste zece
familii aveau drept adăpost doar o clădire veche, aproape în ruine, şi nu aveau în acest oraş nici han, nici
sinagogă.

11. Când am ajuns aproape de oraş, i-am spus căpitanului: „Mai întâi, intră tu în oraş împreună cu ai
tăi şi spune-le celor zece familii de evrei că vin la ei şi că Îmi voi petrece noaptea la ei. În rest, vom
vedea ce vom face."

12. Auzind acestea, căpitanul a plecat imediat înainte împreună cu ai săi, şi a mers să le spună fără
întârziere evreilor la ce să se aştepte.

13. Dar aceşti evrei, săraci ca nişte cerşetori, i-au răspuns: „Nobile domn, stăpân în numele
Cezarului, ar fi foarte bine, dar unde vom găzdui noi mai mult de patruzeci de persoane în această casă
aproape în ruine? Camere ar fi, şi încă destul de multe, dar cine ar vrea să locuiască în aceste camere
vechi şi şubrede? Sunt pline de broaşte, vipere, salamandre şi scorpioni, şi nu putem trimite acolo o
fiinţă umană! Cât despre noi, abia este destul loc pentru ai noştri, mai ales noaptea, şi ar fi foarte dificil
să mai găzduim decent şi alte persoane. Iar despre hrană nici nu poate fi vorba, pentru că noi înşine
suntem mai săraci decât cerşetorii.

14. Aşa că te rugăm să-1 convingi pe marele Domn şi Învăţător, ale cărui fapte minunate au ajuns şi
la urechile noastre, să-şi schimbe hotărârea de a mai cere găzduire la noi pe timpul nopţii, pentru că
există în acest oraş multe hanuri bine aprovizionate."
76
15. Căpitanul le-a spus: „Îi voi descrie mizeria voastră, pe care o cunosc bine, dar ştiu dinainte că
nu voi reuşi să-I schimb planul - pentru că, atunci când El hotărăşte ceva, aceea se şi petrece! Mai mult,
El probabil cunoaşte deja de mult timp suferinţa voastră, şi, dacă vine la voi, este cu siguranţă pentru a
vă salva şi a vă aduce alinare, şi nu pentru a vă tulbura şi a vă provoca noi griji. Aşa că acceptaţi-I
Voinţa cu bunăvoinţă, şi veţi găsi la El graţie, iubire şi compasiune.

16. Cel mai bătrân dintre ei a spus:„Da, să vină atunci, după dorinţa Sa. Odată ajuns aici, va vedea
şi singur care este starea noastră. Bineînţeles că ne bucurăm foarte mult că vine la noi, dar suntem trişti
că nu-I putem oferi nimic în schimbul unei asemenea graţii."

17. În timp ce căpitanul vorbea astfel cu bătrânul, am ajuns şi Eu împreună cu ucenicii în faţa casei
evreieşti, veche fortăreaţă în ruine, care se înălţa pe o colină, în afara zidurilor de apărare.

18. Căpitanul M-a văzut imediat şi, alergând în întâmpinarea Mea, a vrut să-Mi povestească despre
această casă şi locuitorii ei.

19. Dar Eu i-am spus: „Nu este nevoie să rosteşti niciun cuvânt, prietene, pentru că Eu ştiu toate
acestea de mult timp! Şi am venit la ei tocmai din cauză că - aşa cum le-ai spus şi tu - ştiam preabine
totul despre aceşti oameni şi casa în care locuiesc. Aşa că, să mergem fără întârziere să vorbim cu acel
bătrân!"

Capitolul 56

Domnul nostru Iisus Cristos la familiile evreieşti

1. Însoţit de căpitan. Eu am mers aşadar să-1 întâlnesc pe bătrânul casei, ce era înconjurat de mai
mulţi alţi capi de familie, care ne priveau cu toţii plini de nelinişte, întrebându-se ce vom face când vom
vedea mai de aproape această casă veche în ruine.

2. Când am ajuns lângă bătrân, acesta Mi-a spus: „Doamne şi Învăţătorule, eşti binevenit printre
noi; dar ceea ce-ţi putem oferi noi drept mulţumire pentru această mare graţie nu-ţi va plăcea deloc! Iată
casa noastră, iar hainele noastre vorbesc de la sine despre condiţiile în care trăim!"

3. Eu am spus: „Pacea să fie cu voi! Ştiu foarte bine în ce condiţii trăiţi - dar şi voi sunteţi
responsabili pentru o mare parte din mizeria în care vă aflaţi; pentru că nimeni nu face avere pe acest
pământ fiind leneş şi neavând deloc credinţă în Dumnezeu, Cel care împarte toate darurile.

4. Voi n-aţi făcut nimic pentru a vă repara casa cea veche atunci când încă aveaţi forţa şi
mijloacele necesare, şi, uitându-L pe Iehova, aţi devenit interesaţi de învăţăturile oarbe ale înţelepţilor
greci, care v-au făcut să deveniţi şi mai săraci decât înainte.

5. Acum aţi devenit sclavii grecilor, şi, cu preţul unor munci grele, trebuie, ca să zic aşa, chiar să
cerşiţi de la ei sărăcăcioasa voastră hrană zilnică, fără să le puteţi spune: «Am câştigat-o cu sudoarea
frunţii noastre!» E greu să-i serveşti pe cei care nu cred nici în Dumnezeu, nici în supravieţuirea
sufletului după moartea trupului, şi, prin urmare, nici într-o răsplată, în marea lume de dincolo, şi cărora
le lipseşte astfel iubirea pentru semeni, şi sunt chiar duşmani ai propriei lor vieţi.

6. Acum, ajunşi în culmea mizeriei, aţi început să vă aduceţi aminte de vechiul Iehova şi să-L
imploraţi să vă ajute, şi de aceea am venit Eu la voi, pentru a vă ajuta în faţa numeroşilor păgâni
complet orbi. care, datorită lui Diogene al lor, au renunţat să mai creadă chiar şi în zeii lor, astfel încât
să poată şi ei să-şi dea seama că vechiul Dumnezeu există încă şi că El le vine în ajutor celor care cred
în El. Îi respectă poruncile, şi. plini de o încredere deplină, aşteaptă ajutor de la El.

77
7. Acum, arătaţi-Mi casa voastră cea veche, care este deja mai mult de jumătate în ruine, şi vom
vedea dacă se poate să ne petrecem noaptea aici şi dacă stricăciunile pot fi reparate. Apoi vom merge să
vedem ce provizii mai aveţi în pivniţe."

8. Bătrânul a spus: „O, mare Domn şi Învăţător, este adevărat că această casă avea altădată multe
camere, şi mai mari şi mai mici; dar acum abia mai avem şapte, şi chiar şi acestea sunt foarte
dărăpănate. Toate celelalte sunt pline de gângănii, şi, în majoritatea dintre ele, nici nu mai putem intra.
Cât despre pivniţele noastre, în primul rând ele sunt într-o stare jalnică. Numai una ar mai putea fi
folosită la nevoie, dar chiar şi aceea este goală, exceptând câteva resturi de pâine mucegăită. Dar dacă tu
doreşti, să mergem să vedem toate acestea, pentru ca să te convingi şi tu cu propriii tăi ochi, mare Domn
şi Învăţător, unde au ajuns urmaşii lui Gad şi Ruben în propria lor ţară!"

9. Acestea fiind zise, noi am trecut prin toate camerele din casa aceea mare, şi totul era aşa cum
spusese bătrânul.

10. Când am ajuns în ultima cameră, la capătul casei, am spus: „Acum vei cunoaşte puterea lui
Dumnezeu în Mine, care sunt de asemenea şi Fiu al Omului după trup! Am ajuns până la această cameră
trecând printre resturi de ziduri, bucăţi de coloane, tufişuri de mărăcini şi tot felul de gângănii, dar la
întoarcere vom traversa camere aranjate şi împodobite regeşte, înzestrate cu tot ce trebuie pentru a
petrece foarte bine noaptea în ele. Aşa doresc Eu, şi aşa să fie!"

11. Imediat ce am pronunţat aceste cuvinte, casa s-a transformat complet, şi, traversând din nou
aceleaşi camere şi săli, nu se mai vedea nicăieri nici cea mai mică stricăciune.

12. Atunci evreii din această casă au ridicat braţele deasupra capului şi au bătut din palme, strigând
plini de uimire şi de bucurie: „Aşa ceva nu-I este cu putinţă decât Celui care a creat cerul şi pământul!
Lăudat să fii Tu, Dumnezeule mare, care ai dat atâta putere unui om!"

13. Apoi am vizitat pivniţele, şi le-am găsit pe toate pline cu tot ce au nevoie nişte oameni pentru a-
şi potoli foamea şi setea. Ei au fost atât de surprinşi, încât mult timp n-au mai putut rosti niciun cuvânt.

Capitolul 57

Bătrânul mărturiseşte despre Domnul nostru Iisus Cristos

1. După câteva clipe, bătrânul a rostit aceste cuvinte: „Ah, aşa ceva nu s-a mai auzit! Cei doi mari
proroci, Moise şi Ilie, au făcut fără îndoială fapte măreţe, mai mari decât şi-ar fi putut închipui vreodată
orice om de bun-simţ, şi pe care chiar şi sufletul cel mai pur abia le putea crede. Dar ce sunt, în faţa
acestui miracol, toate acele fapte minunate, îndeplinite după Voinţa lui Iehova de cei doi proroci plini de
Spiritul Divin?! Toţi prorocii, mari şi mici, au spus: «Domnul Dumnezeu vrea, Domnul Dumnezeu
vorbeşte!», dar Tu, mare Domn, ai spus: «Aşa doresc Eu, şi aşa să fie!» Şi într-o clipă a fost aşa cum ai
spus! De aceea, Tu eşti mai mult decât Moise şi Ilie!

2. Acel «Eu» al Tău este Cel al Domnului Dumnezeu în persoană! Eu, care sunt bătrân, văd
de-acum în Tine mântuirea mea, şi vreau să-Ţi spun: o Doamne, Doamne, îngăduie-i bătrânului Tău
servitor să intre împăcat în marea lume de dincolo! Pentru că Tu eşti Cel care ne-a fost promis! Spiritul
Tău cel veşnic a vorbit prin gura prorocilor pentru a ne anunţa venirea Ta, şi Tu, care eşti Însuşi
Adevărul cel Veşnic, Ţi-ai ţinut promisiunea şi Te-ai întrupat în carne pentru a veni la noi, oameni
păcătoşi, şi a ne conduce pe calea cea bună, atât pe evrei cât şi pe păgâni, care sunt şi ei copiii lui Noe şi
care formau odinioară împreună cu strămoşii lui Avraam un singur popor sub marele rege şi preot
Melchisedec din Salem. Fii deci slăvit şi lăudat doar Tu, o Doamne, Doamne, Doamne!"

78
3. Eu am spus: „Ei bine, da, aşa este! Este lesne de înţeles că mica voastră credinţă şi-a revenit
dintr-o dată prin această faptă pe care am realizat-o şi că M-aţi recunoscut imediat, dar pe viitor va
trebui să însufleţiţi această credinţă prin adevărate fapte caritabile, tară de care ea nu va avea valoare în
ochii Mei. Căci doar marea Mea iubire pentru voi, oamenii, M-a făcut să vin la voi, iar voi la rândul
vostru să nu uitaţi că puteţi veni la Mine doar prin iubirea pentru Mine şi pentru aproapele vostru!

4. Credinţa în Mine este bineînţeles o lumină vie venită din Ceruri, dar ea nu trăieşte decât prin
faptele iubirii. Şi. la fel cum o lumină care străluceşte în noapte se stinge atunci când nu este alimentată
adăugându-i-se cu regularitate ulei, tot aşa, chiar şi credinţa care la început este cea mai fermă sfârşeşte
prin a se stinge fără lucrarea constantă a iubirii.

5. Prin această faptă miraculoasă pe care Mi-a fost uşor să o realizez, nu numai că am readus în
inimile voastre credinţa care dispăruse de tot, dar am aprins şi iubirea voastră pentru Mine, şi numai la
lumina acestei flăcări eterne L-aţi putut voi recunoaşte pe Cel care, prin Mine, a venit la voi.

6. Şi, de vreme ce aţi recunoscut aceasta atât de repede, fără prea multe eforturi sau predici, faceţi
astfel încât pe viitor să rămâneţi în această credinţă vie, atât voi, cât şi urmaşii voştri, prin lucrările
iubirii pe care le veţi realiza în numele Meu!"

7. Bătrânul: „O Doamne, Doamne, această faptă va face mare vâlvă în regiunea celor şaizeci de
oraşe, atât la cei câţiva evrei, cât şi la numeroşii păgâni din acest oraş, şi, cu timpul, şi din celelalte
oraşe. Atunci când oamenii vor veni aici de pretutindeni şi vor vedea că vechea noastră casă, care fusese
în ruine de atâta timp, s-a transformat dintr-o dată într-un palat regal, ne vor întreba ce s-a petrecut. Ce
va trebui să le răspundem?"

8. Eu am spus: „Nu vă faceţi griji, pentru că atunci când va trebui să le vorbiţi oamenilor despre
această faptă şi despre Mine, veţi fi inspiraţi ce să le spuneţi. Iar pe cei care vor insista cu prea multe
întrebări, îndrumaţi-i către căpitan şi ofiţerii săi, care au asistat la această faptă împreună cu voi, şi ei le
vor da cele mai bune explicaţii; pentru că aceştia din urmă Mă cunosc deja destul de bine şi ştiu de ce
Mie Îmi este orice cu putinţă."

Capitolul 58

Semnificaţia plurivalentă a reconstruirii cetăţii ruinate

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Dar pentru ca voi să ştiţi de ce am înălţat Eu şi am reclădit ca
nouă această veche cetate în ruine, unde altădată locuiau regii, fiţi atenţi la ce vă voi spune acum:

2. Mai întâi, ridicarea acestui vechi palat regal corespunde restabilirii vechii credinţe în Unicul
Dumnezeu Adevărat, pe care o realizez astăzi pretutindeni.

3. Din străvechea fortăreaţă a credinţei mai rămăseseră câteva vestigii de adevăr mâncate de
rugină, dărâmate şi intrate în ruină; dar acestea nu mai erau, ca pe vremea regelui din Salem, capabile să
adăpostească iubirea şi mila Mea pentru sufletele copiilor Mei, ci puteau adăposti numai pe cei care, în
sufletul lor, deveniseră asemenea numeroaselor gângănii parazite de toate soiurile care ocupau de mult
timp acest palat.

4. Aceasta era deci o imagine fidelă a ceea ce mai rămăsese din credinţa în Dumnezeu şi din
respectarea legilor Sale, la Ierusalim şi în împrejurimi.

5. Iar dacă acest oraş nu se îndreaptă şi nu se întoarce la Mine cu totul, îl voi lovi mult mai aspru
decât am lovit Sodoma şi Gomora pe vremea lui Lot; de asemenea, ascultaţi şi al doilea motiv pentru

79
care am refăcut această fortăreaţă şi am reclădit-o, făcând-o, ca să spun aşa, ca nouă, şi am înzestrat-o cu
toate cele necesare.

6. Atunci când judecata Mea îi va lovi pe necredincioşii din Ierusalim şi din împrejurimile sale,
până departe, cei puţini care-Mi vor rămâne credincioşi vor fugi şi vor veni aici. Să-i primiţi atunci, şi
astfel, prin faptele de iubire realizate în numele Meu, veţi însufleţi din plin credinţa care tocmai a fost
reînnoită în voi!

7. Voi, cei care sunteţi cei mai în vârstă nu vă veţi mai afla în învelişul vostru de carne atunci când
va veni judecata asupra Ierusalimului, dar cei mai tineri dintre

voi şi copiii lor vor fi martorii ei. Atunci când se vor petrece toate acestea, amintiţi-vă de ceea ce v-am
spus astăzi!"

8. Plin de respect, bătrânul Mi-a spus atunci: „Doamne, Doamne. numele Tău este mare şi minunat!
Într-o noapte, acum câteva luni. am observat pe cer un fenomen luminos ciudat, care ne-a umplut de
mare teamă şi îngrijorare. Mai întâi, s-au ridicat coloane mari de foc, care păreau că ating stelele. Apoi,
aceste coloane s-au unit într-un mod foarte neobişnuit şi au urcat în cer, şi, nemaivăzându-le, noi am
crezut că era vorba de un fenomen foarte rar, dar totuşi natural. Dar peste puţin timp, tot cerul s-a aprins.
Am văzut oraşul lui Solomon, şi armate mari asediind acest oraş, pe care l-au distrus apoi complet,
împreună cu Templul.

9. Mai târziu, spre dimineaţă, a apărut un alt fenomen luminos, în partea de vest. Niciunul dintre
noi n-a putut să-i înţeleagă semnificaţia. Dar apariţia centrală semăna foarte mult, o Doamne, Doamne,
cu ceea ce tocmai ne-ai spus referitor la Ierusalim. Nu avea oare legătură cu aceasta?"

10. Eu am spus: „Bineînţeles, prietene, dar să nu mai vorbim despre asta, ci ocupaţi-vă mai bine să
pregătiţi cina, pentru că de restul am avut Eu grijă!"

11. Bătrânul Mi-a spus: „Doamne, Doamne, ar trebui ca stăpânul nostru din această lume, înţeleptul
căpitan, să binevoiască să ne facă rost de cineva care să ştie să gătească, pentru că noi n-am mai făcut
aşa ceva de mulţi ani; şi apoi, noi n-avem nici foc, şi nu există nici lemne pentru foc în această regiune.
Sunt deci trei motive pentru care ne este aproape cu neputinţă să gătim cina pentru Tine şi pentru cei
care Te însoţesc, deşi, prin graţia Ta, toate pivniţele, mari şi mici, sunt pline-ochi cu cele mai variate
provizii. Se prea poate ca graţia Ta să ne procure şi nişte lemne şi un foc; dar la ce bun, dacă niciunul
dintre noi nu ştie să pregătească mâncarea?"

12. Eu am spus: „Bătrâne, Îmi place sinceritatea Ta, pentru că ceea ce ai spus despre priceperea
voastră la gătit este purul adevăr. Dar căpitanul i-a poruncit deja fiicei sale şi la doi dintre subordonaţii
săi să ne pregătească o masă bună, cu ajutorul mai multora dintre oamenii tăi, în bucătăria cea mare,
unde se găseşte şi un bazin acum plin cu peşti."

Capitolul 59

Palatul lui Melchisedec

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Se mai află de asemenea în acest palat o pivniţă mare, ai cărei
pereţi sunt din piatră de bazalt. N-ai descoperit-o şi vizitat-o încă niciodată?"

2. Bătrânul, împreună cu alţi doi bătrâni, veri ai săi, au răspuns: „Ah, se poate să fi existat
odinioară o pivniţă plină cu un vin foarte bun, şi unde sunt probabil ascunse şi alte comori, dar niciunul
dintre noi n-a îndrăznit vreodată să intre în aceste hrube, printre gângăniile de tot felul, şi cu siguranţă şi
alte forţe rele, pentru a le cerceta, şi într-adevăr nimeni nu ştie unde se află intrarea în acea pivniţă. Cum

80
să facem pentru a ajunge acolo? Pentru că, prin puterea Ta, ea trebuie să fie acum într-o stare la fel de
bună ca şi toate celelalte!"

3. Eu am spus: „Cu siguranţă, dacă aşa credeţi; dar pentru că niciunul dintre voi nu cunoaşte
intrarea, urmaţi-Mă şi vă voi conduce Eu la această pivniţă."

4. Atunci bătrânul şi zece dintre oamenii săi M-au urmat cu o făclie de ceară, pe care Eu am luat-o
din bucătăria cea mare, unde se găsea o rezervă considerabilă de astfel de torţe, şi am aprins-o. Din acea
bucătărie, un pridvor ducea la o poartă mare, făcută dintr-o placă de bazalt. Spunându-le însoţitorilor
Mei că această poartă mare şi grea este uşor de deschis, am deschis-o chiar Eu, şi s-a ivit astfel o scară
lată, pe care am coborât cu uşurinţă până-n acea pivniţă spaţioasă.

5. Am ajuns imediat în pivniţă, pe care acei evrei sărmani au admirat-o foarte mult. Am găsit acolo
o mulţime de cuve din piatră, mari şi mici, şi un număr încă şi mai mare de ustensile de băut, atât din
piatră, cât şi din lut, argint şi chiar aur. Bieţii evrei au făcut bineînţeles ochii mari, şi se întrebau dacă
acele obiecte fuseseră create în mod miraculos de Mine sau dacă, după cum lăsa să se înţeleagă aspectul
lor, datau din timpuri străvechi.

6. Eu le-am spus: „Tot ceea ce s-a găsit aici este de pe vremea marelui rege şi preot al Salemului.
Aici era palatul lui de pe pământ, şi, la fel ca şi peşterile şi grotele din munţi, ce erau atât de minunate,
el n-a fost ridicat (zidit) de mână de om, ci de aceeaşi tainică putere prin care tocmai a fost reclădit acum
ca nou. Pentru că doar Eu L-am inspirat şi chiar m-am manifestat prin adevăratul rege al Salemului, care
totodată era şi Marele Preot Melchisedec!

7. Dar acum luaţi urcioarele şi umpleţi-le cu vinul care se află din belşug în vasele cele mari."

8. Evreii cei sărmani, plini de bucurie, au luat cupele, dar nu ştiau cum să scoată vinul din marile
vase de piatră, care erau acoperite complet cu dale grele de piatră netedă.

9. Atunci Eu le-am arătat că, în partea de jos a vaselor, exista câte un orificiu, astupat cu câte un
dop. Dopul a fost îndepărtat fără mare greutate, şi un vin vechi şi foarte bine păstrat a început să curgă
în valuri în vasele ţinute sub acea deschizătură; căci, după parfumul şi aroma sa, toţi cei prezenţi, printre
care se afla şi căpitanul şi unul dintre ofiţerii săi, au recunoscut imediat că era vorba de un vin vechi
dintre cele mai bune.

10. După ce toate vasele au fost umplute iar apoi au fost duse pe rând în marea sală. iar după aceea
cei care le-au dus s-au întors în pivniţă, Eu i-am spus bătrânului: „Acest vin a fost făcut din struguri care
au crescut în această ţară - dar el este la fel de vechi întocmai ca acest palat! El este o parte din dijma
care era adusă ca ofrandă regelui din Salem de către toţi regii care îi erau supuşi, şi a fost necesar ca el
să fie păstrat până în această zi, astfel ca Eu, care l-am inspirat şi M-am manifestat prin acel rege, să pot
astăzi să beau chiar acelaşi vin vechi ce provine din acea dijmă, împreună cu toţi cei care cred în Mine şi
Mă urmează.

11. Atâta timp cât acest palat va dăinui astfel în numele Meu, acest vin nu se va termina; totuşi, la
trei sute de ani după Înălţarea Mea la cer, acest palat şi o mare parte din oraş vor fi distruse datorită
puterii duşmanilor noştri, încât după aceea nu se va mai şti locul unde se aflau. Dar aceasta nu are nicio
importanţă, pentru că, iată, Eu Îmi construiesc acum o fortăreaţă în inimile voastre, şi apoi această
fortăreaţă, odată construită, nu va mai putea fi distrusă niciodată.

12. Şi nu este rău ca aceste vechi amintiri să dispară, pentru ca oamenii să nu se poată servi de ele
ca să practice idolatria. Dar timp de trei sute de ani după înălţarea Mea, acest palat şi vinul vor rămâne,
pentru a-i adăposti şi a-i întări pe cei care vor fugi din Ierusalim."

81
 Capitolul 60

Despre vremurile cele de demult când domnea regele Salemului

1. Atunci bătrânul M-a întrebat cu cel mai mare respect: „Doamne, Doamne, din câte am citit,
misteriosul rege din Salem a trăit aici. pe pământ, la puţin timp după ce Noe a coborât din arca sa iar
apoi a început să cultive pământul. Oare copiii săi au putut, într-un timp atât de scurt, să se înmulţească
chiar atât de mult, astfel încât să existe deja pe pământ, pe vremea regelui din Salem, un mare număr de
regi mai mici care au ajuns să-i aducă lui dijma ca ofrandă? Precum multe alte aspecte pe care le citim
prin cărţile noastre, şi acesta pare a fi foarte misterios, şi de aceea nu-1 putem înţelege cu mintea.

2. Şi apoi, Tu ai vorbit despre înălţarea Ta! Ce este în realitate aceasta? Unde vei merge Tu, şi
când anume? Doamne, Doamne, explică-ne Te rugăm puţin mai bine toate acestea, pentru ca apoi şi noi
să le putem explica urmaşilor noştri, în Spiritul Tău de adevăr, iubire şi viaţă, şi să fim crezuţi atunci
când le vom spune că Tu Însuţi, o Doamne, ne-ai revelat aceste taine nemaiauzite."

3. Eu am spus: „Acest rege al Salemului exista deja din toată eternitatea. El exista chiar înainte să
fi existat orice creatură, deci el exista înainte chiar de Noe. Cât despre faptul că a venit El Însuşi din
Ceruri, sub forma unui înger, pentru a-i învăţa pe oameni despre Sine Însuşi şi despre menirea lor
dumnezeiască, este adevărat că El a venit adesea, încă de pe vremea când trăia Noe, pentru a vorbi cu el,
dar regii propriu-zişi şi marii-preoţi nu au apărut decât la două sute de ani după ce Noe a coborât din
Arcă, şi în acel timp Noe trăia încă, întocmai ca şi cei trei fii ai săi. Pământul pe atunci era deja în mare
parte repopulat, şi numeroşii patriarhi întemeietori ai unor mici ţărişoare purtau titlul de regi, şi ei îşi
aduceau în fiecare an ofrandele la Salem, unde regele le dădea învăţături dumnezeieşti.

4. Dar atunci când, ulterior, aceste popoare s-au împrăştiat prin lume, ele L-au uitat apoi pe Regele
Regilor şi au început să se îndepărteze de El; nici chiar cei care trăiau aproape de El nu mai veneau la
Salem. Atunci regele Şi-a părăsit palatul, nemaifacând decât rare vizite celor câţiva patriarhi care-I
rămăseseră credincioşi, precum Avraam, Isaac şi lacov, şi mai apoi, tuturor prorocilor mari şi mici, iar
acum El se manifestă chiar şi pentru voi, într-un trup de carne.

5. Cât despre Înălţarea Mea, ea are o dublă semnificaţie. Prima, o veţi vedea înainte chiar de
scurgerea unui an; iar a doua se va împlini în orice om cu credinţă vie, atunci când Spiritul Meu de
iubire va reînvia în inima sa şi îi va conduce raţiunea către înţelepciunea deplină a Cerurilor.

6. Înălţarea Mea va avea loc atunci când acest trup al Meu, la trei zile după ce va fi ucis de
duşmanii lui Dumnezeu, va fi ieşit din mormânt şi se va fi transformat în Fiinţa Mea Dumnezeiască.

7. Şi la fel cum şi Ilie, după cum ştiţi, a urcat odinioară în mod vizibil la Ceruri într-un car de foc,
şi Eu voi părăsi solul material al acestui pământ sub ochii a numeroşi prieteni ai Mei, pentru a urca spre
cerul vizibil, şi din acel moment nu voi mai fi aici, aşa cum sunt acum, în persoana Mea vizibilă,
învăţându-i pe toţi oamenii, buni şi răi, ci voi fi prezent doar în Spirit, perfect audibil şi adeseori chiar
vizibil, pentru cei care cred în Mine, Mă iubesc mai presus de orice şi îl iubesc pe aproapele lor ca pe ei
înşişi, pentru a-i învăţa şi a-i ghida. Căci în inimile oamenilor Îmi voi zidi Eu noua Mea cetate şi acolo
Îmi voi avea lăcaşul."

Capitolul 61

Cina din vechea sală de mese

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Iar cei în care Eu voi locui Îmi vor percepe foarte clar prezenţa,
şi pe ei îi voi învăţa şi îi voi ghida Eu însumi. Astfel, cei care Mă iubesc cu adevărat vor fi mereu
învăţaţi şi ghidaţi de Mine, şi vor avea în ei Viaţa cea Veşnică. Dar cei care se vor îndepărta de Mine,
82
aşa cum regii din timpurile străvechi s-au îndepărtat de Regele Salemului de dragul lumii şi nu Îi mai
aduceau ofrandele pe care I le datorau, voi părăsi şi Eu fortăreaţa inimii lor. Şi aşa cum pe vremea
regelui din Salem discordia, invidia, reaua-voință şi apoi războaiele au apărut printre oameni, atunci
când El a părăsit această cetate împreună cu îngerii care-L slujeau, la fel se va petrece şi în viitor cu cei
a cărora fortăreaţă a inimii Eu am abandonat-o. Atunci un popor se va ridica împotriva celuilalt şi va
încerca să-l supună.

2. Dar în acela care va rămâne în Învăţătura şi în Iubirea Mea voi rămâne şi Eu, şi cu adevărat
fluvii de apă vie vor curge din coapsele sale, şi celui care va bea din această apă nu-i va mai fi sete în
veci!

3. Iar această apă vie este Învăţătura Mea şi înţelepciunea dumnezeiască ce se află în ea. Sufletul
celui care va bea din ea va fi imediat umplut şi săturat pentru totdeauna cu întreaga înţelepciune, şi
atunci nu-i va mai fi niciodată nici sete şi nici foame de un adevăr sau de o înţelepciune mai mare.

4. Aceasta este, bătrâne prietene evreu, explicaţia a ceea ce îţi părea până acum neclar şi de
neînţeles. Dar să nu crezi cumva că prin asta eşti deja iniţiat în întregul adevăr şi în întreaga
înţelepciune; acestea îţi vor fi date doar atunci când Eu voi reînvia şi în inima ta, în spiritul întregului
adevăr şi al întregii înţelepciuni, şi când voi urca pe cerul vieţii sufletului tău.

5. Acum să plecăm din această pivniţă şi să mergem în sala de mese; pentru că cina este gata, şi
trebuie să mâncăm spre a ne întări trupurile."

6. După aceste cuvinte, am ieşit din pivniţă şi am ajuns imediat în marea sală de mese, luminată de
o sută de lămpi, şi nimeni n-ar fi bănuit cu puţin timp înainte că se afla odinioară sub aceste ruine o sală
atât de frumoasă.

7. Două mese mari de piatră, sprijinite pe nişte coloane frumoase şi acoperite cu feţe de masă din
cea mai fină pânză de in, erau aranjate într-o ordine perfectă, fiecare fiind înconjurată de un număr
suficient de scaune foarte comode şi fiind încărcată cu peşti foarte îmbietori, cu pâine şi cu vin.

8. Am luat aşadar loc la masa care fusese aranjată pentru noi; proprietarii şi locuitorii acestui palat
s-au aşezat la cea de-a doua masă, pregătită pentru ei, şi cu toţii am mâncat şi am băut cu cumpătare.

9. Am vorbit despre multe aspecte în timpul mesei, iar căpitanul M-a întrebat ce trebuia să le
spună romanilor şi grecilor când ei vor observa acest miracol, ceea ce urma să se petreacă în curând.
Căci sigur urma să fie asaltat cu întrebări, mai mult ca oricând.

10. Eu i-am spus: „Dacă va veni vreunul până aici, spuneţi-i adevărul; dar spuneţi-i de asemenea şi
că trebuie să păstreze toate acestea pentru el, şi nu să alerge în oraşul sau în satul cel mai apropiat ca să
mă dea în vileag înainte de a-Mi fi sosit ceasul!

11. Totuşi, pentru ca acest miracol să nu fie recunoscut prea repede din afară, aparenţa exterioară a
casei nu s-a modificat deloc, spre deosebire de interior; şi voi la fel, nu faceţi prea mare caz de aceasta
înainte să-Mi fi sosit vremea. Mâine le voi face chiar Eu o vizită unora dintre păgânii cei mai buni
de-aici, şi apoi, la un ceas după prânz, voi pleca împreună cu ucenicii Mei, poate pentru a merge la
Golan, unde Mă vei putea urma şi tu.

12. În ziua când te vei întoarce aici, le vei putea face cunoscut Cuvântul Meu acestor păgâni, iar
semnul miraculos pe care l-am realizat în acest loc va fi atunci pentru tine o mărturie, pentru ca astfel ei
să-L poată recunoaşte pe Cel care 1-a realizat şi să se supună Voinţei Sale."

13. Auzind acestea, căpitanul Mi-a promis să urmeze în toate Voinţa Mea cu stricteţe.

83
 Capitolul 62

Tărăboi în faţa casei evreilor

1. Fiind încă aşezaţi la masă, am auzit deodată strigăte puternice pe strada din faţa casei. Mai mulţi
lucrători, pe când se întorceau acasă de la muncă, zăriseră lumină în casa evreilor celor săraci - ceea ce
nu se mai petrecuse aproape niciodată -, şi, vrând să ştie ce se petrece între acele ruine, au început să-i
strige pe aceşti evrei, pe care-i cunoşteau bine, să vină să le spună cum se face că încăperile lor amărâte
erau acum luminate atât de puternic şi atât de sărbătoresc.

2. Eu i-am spus căpitanului: „Du-te tu să-i întâmpini pe aceşti oameni gălăgioşi. Ei te vor
recunoaşte imediat, şi vor înţelege motivul pentru care această casă este iluminată astfel, aşa că vor
tăcea şi se vor întoarce la casele lor, fără să mai întrebe de ce casa evreilor este aşa de bine iluminată."

3. Căpitanul, însoţit de unul dintre subordonaţii săi, a făcut ce i-am spus.

4. Ajuns în faţa gălăgioşilor, căpitanul i-a întrebat cu o voce puternică şi severă: „Ce vreţi de la
aceşti bieţi evrei, de vreme ce eu am treabă cu ei, ca de altfel şi un alt Domn, mult mai puternic? Ar
trebui oare ca din cauza voastră să n-am eu dreptul ca în plină noapte să pun să fie luminat interiorul
acestei case?!"

5. La aceste cuvinte ale căpitanului, lucrătorii, care l-au recunoscut imediat, s-au scuzat că nu au
ştiut aceasta, şi, cerându-şi iertare, s-au întors acasă în linişte. Dar familiile lor le-au povestit imediat ce
văzuseră şi auziseră şi ele la rândul lor, ceea ce a iscat tot felul de gânduri, de întrebări adresate unii
altora şi de presupuneri despre ce putea însemna această vizită a căpitanului, şi a unui alt suveran încă şi
mai puternic, în această mizeră casă evreiască. Totuşi nimeni din oraş n-a îndrăznit să meargă până la
casa evreilor să vadă ce se petrecea acolo, şi noi am fost lăsaţi în pace toată noaptea.

6. Când s-a întors împreună cu subordonatul său, căpitanul ne-a povestit ce-a făcut şi cât de bine s-a
descurcat; se temea totuşi să nu fie abordat în zori de greci, cărora le plăcea să se plângă, şi dorea să
evităm pe cât posibil aceasta.

7. Eu i-am spus: „Nu-ţi face griji! Mâine se va găsi un mijloc de a-i îndepărta pe curioşi de această
casă. Dar acum e târziu şi trebuie să ne odihnim. Eu voi rămâne la această masă pentru a dormi, dar cei
care doresc un pat să meargă în camere, şi vor găsi o mulţime!"

8. Cei care erau la masa Mea au preferat să rămână cu Mine până dimineaţă, şi numai ceilalţi evrei
au plecat de la masă pentru a merge în vechile lor camere, pe care le-au găsit de asemenea transformate.
Am lăsat lămpile să ardă toată noaptea în săli, pentru a-i descuraja pe cei câţiva curioşi, care ar fi riscat
totuşi, în timpul nopţii, să vină în preajma casei evreieşti spre a pândi, chiar şi de departe, ce se petrecea
acolo. Văzând luminile, ei n-ar fi îndrăznit să se apropie, de teama de a nu fi descoperiţi de căpitanul
însuşi ori de unul dintre servitorii lui, şi apoi să fie pedepsiţi.

Capitolul 63

Despre adevărata sărbătorire a sabatului

1. Astfel am dormit fără să fim deranjaţi până a doua zi. când era sabatul. Această zi nu avea nicio
importanţă pentru aceşti evrei, care gândeau deja mai mult ca păgânii decât ca evreii. Totuşi, bătrânul a
venit să Mă caute în zori ca să Mă întrebe dacă Eu, împreună cu ucenicii Mei, respectam cu stricteţe
sabatul, pentru că, după Moise, această zi a Domnului trebuia neapărat să fie sfinţită.

2. Eu am spus: „Este bine ca evreii să sfinţească sabatul aşa cum 1-a stabilit Moise; dar fiecare zi
este de-acum înainte o zi a Domnului, şi cel care, urmând Învăţătura Mea, face în fiecare zi bine
84
aproapelui său, acela sfinţeşte cu adevărat sabatul. În această zi de sabat nu este aşadar nevoie să vă
purtaţi diferit faţă de celelalte zile.

3. Trupul omului are aceleaşi nevoi în timpul sabatului ca şi în celelalte zile, şi trebuie ca pe cât
posibil el să şi le satisfacă în acelaşi fel. El trebuie doar să se abţină de la orice muncă de jos şi grea.
Totuşi, dacă prin aceasta poate face un serviciu util unuia sau mai multor oameni, el nu va profana
sabatul punând mâna la o treabă chiar şi istovitoare, şi Eu îl voi binecuvânta pentru aceasta; dar dacă nu
apare o astfel de ocazie, este bine ca oamenii să se odihnească în ziua de sabat şi să se dedice interior
aspectelor spirituale. Pentru că, în timpul muncilor grele din zilele obişnuite, sufletul nu prea este dispus
să se aplece asupra lui însuşi pentru o contemplare spirituală profundă, şi de aceea a instituit Moise
sabatul.

4. Dar să-i înveţi pe oameni, aşa cum fac fariseii în sinagogile din Ierusalim şi din alte locuri, că în
timpul sabatului nu trebuie să mănânci şi să bei nimic de la răsăritul până la apusul soarelui, nici să faci
cuiva vreun serviciu, aceasta este o absurditate care arată că cei care o predică n-au înţeles niciodată şi
nici n-au respectat învăţătura lui Moise, răspândind astfel printre evrei o mare pervertire a spiritului
învăţăturii lui Moise şi a profeţilor. Aşa că, procedaţi şi astăzi la fel ca şi până acum, pentru că nu veţi
profana sabatul în ochii Mei. 5. Dar să nu mai faceţi în slujba păgânilor muncile cele mai grele pentru o
simbrie mizerabilă, nici astăzi şi nici altă dată; atunci când vor îmbrăţişa şi ei Învăţătura Mea şi vă vor
trata ca pe aproapele lor, veţi putea să le faceţi tot felul de servicii din iubire şi prietenie frăţească,
pentru ca pacea şi armonia să domnească printre voi. Şi cu aceasta v-am spus tot ceea ce era necesar
despre adevărata sfinţire a sabatului.

6. Chiar şi la păgâni, înţelepţii spun că este mult mai bine, atunci când împrejurările o cer, să-i faci
un serviciu aproapelui tău decât să te duci la templu pentru a sluji un zeu care oricum n-are nicio nevoie
de serviciile oamenilor. La fel, Unicul Dumnezeu Adevărat nu are nevoie de serviciile oamenilor pentru
El Însuşi; ceea ce vrea El este ca oamenii să se ajute unii pe alţii, din iubire pentru El şi pentru semeni.

7. Căci iubirea este pentru suflet adevăratul îngrăşământ al dobândirii Vieţii celei Veşnice, şi
Dumnezeu a creat oamenii pentru ca ei să ajungă la Viaţa cea Veşnică. Aşa că adevăratul serviciu oferit
lui Dumnezeu, şi singurul care-Mi este pe plac, este în primul rând acela ca oamenii să se slujească unii
pe alţii în iubirea Mea; şi dacă acesta este serviciul dumnezeiesc ce Îmi place cel mai mult, el nu va
putea în niciun caz să pângărească sfinţenia sabatului.

8. N-a scris oare un proroc: „Acest popor Mă slăveşte din vârful buzelor, dar inima sa este departe
de Mine?"

9. La fel, de-acum înainte pe Mine să nu Mă mai slujiţi decât în inimile voastre, renunţaţi la
ceremoniile moarte, şi astfel veţi sărbători în fiecare zi sabatul în modul care-Mi place cel mai mult! Ai
înţeles acum?"

10. Evreul: „Da, Doamne, şi-1 vom sărbători în felul Tău!"

11. Atunci bătrânul a plecat imediat să-i caute pe ai săi şi le-a explicat cum voiam Eu să fie
sărbătorit sabatul, şi cu toţii au fost de acord din toată inima. Apoi s-au apucat repede să pregătească
masa de dimineaţă, iar Veronica le-a fost din nou de mare ajutor.

Capitolul 64

Cum este înţelept să fie învăţaţi păgânii cei superstiţioşi

1. În acest timp noi am ieşit şi am urcat pe o colină mai înaltă decât cea pe care era construită
fortăreaţa, şi care oferea în toate direcţiile o privelişte minunată. De acolo se vedea o mare parte din
85
valea Iordanului - iar în sens opus, spre răsărit, câmpiile îndepărtate ale Eufratului -, precum şi mai
mulţi munţi, oraşe şi sate. Ar fi trebuit să vedem de asemenea şi împrejurimile Ierusalimului, dacă nu ar
fi fost acoperite în acea zi de o ceaţă matinală deasă, care ne împiedica să distingem oraşele şi satele din
Iudeea.

2. Iar căpitanul a făcut următoarea remarcă: "Doamne şi Învăţătorule, ceaţa cea deasă care acoperă
oraşele şi câmpiile din Iudeea nu este ea oare foarte caracteristică acestui popor, ale cărui inimă şi minte
se află într-o ceaţă chiar mult mai groasă decât aceasta care le ascunde acum pământurile de ochii
noştri?"

3. Eu am spus: „Da, prietene, aşa este; şi de aceea mulţi îşi vor găsi moartea în această ceaţă
groasă a greşelilor lor şi a păcatelor care rezultă din ele. Dar să lăsăm deoparte aceste consideraţii şi să
ne întoarcem privirile către soarele care răsare; pentru că şi astăzi răsăritul soarelui va fi splendid! Să
păstrăm puţin liniştea şi să ne bucurăm cu toţii de acest răsărit al soarelui."

4. Atunci au tăcut cu toţii, desfatându-şi privirile cu minunatul spectacol în continuă schimbare al

dimineţii; căci dimineaţa în acea regiune era mai frumoasă decât oriunde în altă parte, pentru că spre est,
înainte de răsăritul soarelui, se vedeau adesea în depărtare un mare număr de meteori cu un aspect
neobişnuit, a căror origine naturală se afla în adâncurile solului vulcanic. Dar păgânii şi popoarele
ignorante din acea zonă luau aceste apariţii drept semi-zei care o însoţeau pe zeiţa Aurora, cea care-i
deschidea drumul lui Apolo.

5. Venise aşadar momentul să îndepărtez de la păgâni acea credinţă absurdă şi să le arăt,

explicându-le clar, adevărata origine a acestor fenomene, ceea ce am şi făcut în acea dimineaţă cu
căpitanul şi subordonaţii săi, şi ei au înţeles astfel din ce motiv îi adusesem pe acel deal atât de devreme.

6. După ce i-am învăţat despre toate acestea, fapt pentru care ei Mi-au mulţumit foarte mult, unul
dintre principalii subordonaţi ai căpitanului a remarcat: „Va fi totuşi foarte grea sarcina să îndepărtezi
superstiţiile. mai ales în cazul oamenilor obişnuiţi, care, aşa cum îi învaţă preoţii, văd în fiecare nor, în
fiecare imagine pe care o formează bruma, în fumul care se ridică dintr-o bucătărie, în lemnul care
trosneşte, mai tare sau mai încet când arde, spirite şi gnomi de tot felul, şi care se aşteaptă la fericire sau
la nenorociri în funcţie de aspectul sau de mişcarea lor!

7. Căci există totuşi mereu ceva spiritual la baza tuturor acestor fenomene adesea foarte curioase,
şi niciun fenomen, oricare ar fi el, nu s-ar manifesta sub o formă exterioară vizibilă fără un motiv
profund, care constituie şi cauza primă a apariţiei sale. Şi această cauză primordială au personificat-o
înţelepţii din vechime în mod simbolic, pentru ca oamenii să o înţeleagă şi să o perceapă mai bine, dar,
bineînţeles, această corespondenţă nu mai este astăzi înţeleasă decât de un număr foarte mic de oameni,
şi toţi ceilalţi iau fenomenul însuşi drept cauza sa spirituală primă şi profundă. Este aşadar greu să-i
convingi pe astfel de oameni că ceea ce ei văd nu este pura realitate, ci, într-un anumit fel, aparenţa
exterioară necesară a unei cauze profunde, care are o origine primordială invizibilă ochilor lor de carne.
8. Rezultă deci o altă întrebare: nu este oare mai bine să nu îndepărtăm prea brusc superstiţiile de la
astfel de oameni? Ei şi-ar pierde astfel credinţele false pe care le au, dar ceea ce ar câştiga în schimb nu
s-ar arăta prea repede total convingător, şi ei ar cădea curând, aşa cum au făcut deja un mare număr de
greci şi de romani, într-un materialism foarte dificil de eliminat, aşa cum este într-adevăr cazul cu mulţi
dintre locuitorii acestui oraş. Doamne şi Învăţătorule, ce spui Tu despre toate acestea?"

Capitolul 65

Despre modalitatea cea înţeleaptă de a-i învăţa pe ceilalţi

1. Eu am spus: ,,Nu-ţi pot răspunde decât ceea ce v-am spus deja, vouă şi ucenicilor Mei: învăţaţi-i
înainte de toate despre Unicul Dumnezeu Adevărat şi Împărăţia Lui de iubire şi de adevăr etern şi
86
arătaţi-le prin propriul vostru exemplu cum trebuie să se conformeze învăţăturii pe care aţi primit-o de la
Mine. Apoi ei, prin Spiritul Meu din fiinţa lor, se vor ridica la întregul adevăr şi la întreaga înţelepciune.

2. V-am arătat deja destul de clar, la Pella, că există o cauză profundă şi spirituală la baza oricărui
fenomen care se produce pe acest pământ, deci şi în om. Dar nu este necesar să-i învăţaţi toate acestea
pe oameni de la început, ci numai esenţialul, pe care-1 cunoaşteţi bine: odată ce acesta va prinde
rădăcini, tot restul se va face fără greutate, ca de la sine.

3. Dar mai ales la început, este important să nu vă dedicaţi explicării fenomenelor din lumea
naturală - în primul rând pentru că nici voi nu le înţelegeţi foarte clar, şi apoi pentru că adevărata
mântuire a sufletului nu depinde de aceste cunoştinţe. Învăţaţi-i pe oameni singura credinţă vie, astfel ca
ei să trăiască şi să acţioneze conform Voinţei Mele, pe care o cunoaşteţi; de tot restul voi avea Eu
Însumi grijă mai apoi! Pentru că la cel care respectă poruncile Mele şi Mă iubeşte mai presus de orice,
prin adevăr şi faptele sale, voi veni Eu Însumi în persoană şi Mă voi revela lui în toate, după cât va putea
el să suporte.

4. Căci Eu am împărţit diferit înzestrările printre oameni, pentru ca fiecare să poată manifesta
compasiunea pe care am rânduit-o, servindu-1 pe aproapele său conform propriilor sale capacităţi. Iar
voi să nu vă preocupaţi deocamdată să dezvoltaţi înclinaţiile specifice ale oamenilor, ci numai să-i
învăţaţi esenţialul pe care l-aţi primit de la Mine; de restul, după cum v-am spus, Mă voi ocupa Eu
însumi."

5. După ce a ascultat aceste cuvinte, ofiţerul Mi-a mulţumit şi nu M-a mai întrebat nimic despre
acest subiect.

6. În timpul acestor învăţături, soarele se ridicase deasupra orizontului, şi un mesager a venit să ne

anunţe că masa de dimineaţă era gata. Aşa că ne-am ridicat şi ne-am întors acasă.

7. La sosirea noastră, am găsit casa pur şi simplu asediată de oameni din oraş; pentru că, auzind că
toată noaptea căpitanul avusese ceva de făcut în acea casă evreiască, ei ar fi vrut să afle de la vreunul din
locatarii ei, în schimbul unei recompense, ce se petrecuse acolo. Dar atunci când l-au zărit şi l-au
recunoscut de departe pe căpitan şi pe servitorii săi, ei au încetat acest veritabil asediu şi s-au retras la o
oarecare distanţă, astfel că noi am putut intra fără probleme în casă.

8. Ajunşi înăuntru, fără a ne preocupa peste măsură de oamenii care observau casa de departe, am
luat fără întârziere masa. care a fost foarte bună.

9. Totuşi, la scurt timp după aceea, a sosit conducătorul locuitorilor din acel oraş, care dorea să-şi
prezinte omagiile căpitanului.

10. El a fost anunţat de unul dintre servitorii care-1 însoţeau, iar căpitanul M-a întrebat dacă trebuia
să-1 lase să intre.

11. Eu i-am spus: „Da, el poate să intre, pentru că şi el va deveni o unealtă a Mea."

Capitolul 66

Conducătorul locuitorilor din Abila

1. Căpitanul 1-a chemat aşadar în faţa lui pe conducătorul oraşului. Imediat ce acesta din urmă a
intrat în marea sală de mese minunat decorată, el 1-a întrebat ce dorea.

2. Acest conducător era un om cu mult bun-simţ şi experienţă, care cunoştea foarte bine acea casă,
atât din interior, cât şi din exterior. El a răspuns plin de uimire: „Nobile stăpân în numele foarte
87
puternicului împărat al Romei, cel mai mare şi mai puternic oraş de pe pământ, am auzit că eşti aici, fără
îndoială pentru o problemă oficială foarte urgentă, şi era deci de datoria mea să-ţi fac această vizită şi să
te întreb cu supunere dacă nu ai nevoie de serviciile mele. Iată-mă deci în faţa ta, plin de uimire, şi cred
că pot spune deja că nu ai absolut deloc nevoie de serviciile mele; pentru că dacă ai putut, fără să mă
informezi sau să-mi ceri ajutorul, să transformi într-un adevărat palat casa în ruine a acestor bieţi evrei,
ajutorul meu îţi va fi total de prisos acum. Dar dacă totuşi mai ai nevoie de ceva. persoana şi viaţa mea
îţi sunt la dispoziţie!"

3. Căpitanul: „Atunci rămâi aici. pentru că îmi vei mai putea fi de folos în multe privinţe! Dar mai
întâi ia loc şi bea un pahar din acest excelent vin, care, provenind din timpuri străvechi, a fost regăsit,
perfect păstrat, într-un vas de piatră foarte curat, dintr-o pivniţă ascunsă sub ruine."

4. Aşezându-se imediat chiar lângă căpitan, conducătorul a luat o cupă şi la început a gustat din
vin, dar când s-a convins cât era de bun, 1-a băut pe tot cu înghiţituri mari şi a spus: „Ah, totuşi am
gustat de multe ori din cele mai bune vinuri cunoscute; dar niciodată ceva asemănător nu mi-a atins
buzele! Căpitane, tu eşti recunoscut ca un mare om în toate privinţele, şi ca un erou fără egal. şi mulţi îţi
laudă faptele, dar iartă-mi această remarcă: dacă toate acestea sunt opera ta, atunci eşti mai degrabă un
zeu decât un om! Pentru că numai zeii ar fi putut, şi în niciun caz oamenii, oricât de activi şi de eficienţi
ar fi, să reconstruiască această mare fortăreaţă străveche, într-un timp atât de scurt, fără ca eu să ştiu
nimic; deoarece chiar şi celor mai buni zidari le-ar fi luat mai mult de zece ani pentru a reclădi o
asemenea ruină!"

5. Căpitanul: „Remarca ta este corectă, numai că ea se adresează Altcuiva, şi nu mie! Cui, vei afla
imediat, şi atunci îmi vei putea fi de folos; dar între timp bea!"

6. Conducătorul oraşului şi-a mai umplut o dată paharul şi 1-a băut până la ultima picătură, în
onoarea celui care, prin puterea sa cu adevărat dumnezeiască, a reconstruit acest palat străvechi. Apoi a
spus: „Acum, nobile suveran, aş dori foarte mult - dacă eşti de acord - să arunc o privire în această casă,
care, judecând după întinderea ruinelor sale, trebuie că număra cândva un mare număr de săli, pentru a
vedea dacă totul este într-o stare la fel de bună ca şi această mare sală de mese, altădată plină de tot felul
de vietăţi!"

7. Căpitanul: „Am putea fără îndoială să o facem, dacă Acela dintre noi pe care tu nu-L cunoşti
încă este de acord."

8. Eu am spus: „El este bineînţeles de acord, pentru că numai semnele mari îi pot aduce pe păgâni,
mai ales pe stoicii împietriţi ca acest magistrat, la credinţa în unicul Dumnezeu şi Domn etern al Cerului
şi al Pământului, căruia totul Îi este cu putinţă şi care a creat din Sine şi prin Cuvântul Său tot ceea ce
există."

Capitolul 67

Căpitanul îi explică conducătorului oraşului cine este Domnul nostru Iisus Cristos

1. După ce Eu am spus aceste cuvinte, ne-am ridicat cu toţii şi am mers să vizităm toate celelalte
săli, mari şi mici, precum şi pivniţa imensă; conducătorul oraşului a fost atât de surprins şi de uimit,
încât abia îndrăznea să vorbească, fiind cuprins de respect.

2. Abia peste vreo două ceasuri, după ce, reîntorşi în marea sală, ne-am aşezat din nou în jurul
mesei, a spus (conducătorul oraşului): „Acum cred că există un Dumnezeu etern, şi că El este Cel în
care evreii încă mai cred, chiar dacă acum cu mai puţină fervoare, căruia I se închină din când în când şi
pe care Îl onorează şi celebrează o zi pe săptămână. Pentru că aşa ceva n-ar trebui să-I fie cu putinţă
decât Celui care, prin puterea Cuvântului Său etern, a creat Cerul cel imens şi acest Pământ, căruia încă
88
niciun om nu i-a descoperit capătul, pe care 1-a împodobit, 1-a însufleţit şi 1-a populat, făcând să
crească şi să trăiască pe el plante şi numeroase animale de tot felul, precum şi oameni. O căpitane, ajută-
mă să-L cunosc mai bine pe acest Dumnezeu!"

3. Căpitanul: „Priveşte-L atunci pe acest om care este aşezat la dreapta mea şi care vorbeşte cu
fiica mea, pe care a vindecat-o în mod miraculos, la Pella, de o boală foarte gravă. Nu este nevoie să-ţi
spun mai multe deocamdată, pentru că vei afla în continuare şi alte detalii!"

4. Conducătorul M-a privit atunci cu atenţie, apoi i-a spus cu voce joasă căpitanului: „Arată ca o
fiinţă umană, iar după îmbrăcăminte, ca un evreu din Galileea; dar trebuie să fie un om de o mare
umilinţă şi foarte devotat marelui Dumnezeu al evreilor, pentru ca acest Dumnezeu să-l ridice la o
asemenea putere nemaivăzută, pe care şi alţi evrei pioşi probabil că au avut-o în trecut."

5. Căpitanul: „Ai dreptate, într-o anumită măsură, dar în ansamblu eşti departe de adevăr! Însă, cu
timpul, vei vedea mai clar."

6. Atunci Eu, întorcându-Mă către căpitan, i-am spus: „Poţi să-i spui mai multe de acum, pentru că
va înţelege."

7. Atunci, spre marea mirare a ucenicilor, căpitanul a început să-i vorbească conducătorului despre
Mine. şi acesta înţelegea tot ce i se spunea, iar în sufletul său n-a mai rămas nicio îndoială.

8. Ştiind preabine de-acum cu cine avea de-a face în persoana Mea, conducătorul oraşului s-a
ridicat, a venit la Mine şi Mi-a spus cu o inimă supusă: „Doamne, Doamne, nu voi mai crede de-acum
înainte decât în Tine, şi aceasta fără nici cea mai mică îndoială, împreună cu toată familia mea! Dar
spune-mi ce trebuie să fac pentru a transmite credinţa mea cât mai repede şi în inimile altor oameni;
pentru că eu deja gândesc astfel, că ceea ce mie îmi provoacă o fericire şi o bucurie foarte mare îi va
face fericiţi şi bucuroşi pe toţi oamenii - însă numai cu puterile noastre omeneşti nu putem realiza
aceasta atât de repede cum am vrea noi. Dar Ţie, Doamne, toate căile şi mijloacele îţi sunt cunoscute din
veşnicie, şi numai Tu mi le poţi dezvălui!"

Capitolul 68

Iubirea şi răbdarea sunt considerate pe bună dreptate cele mai importante virtuţi

dumnezeieşti ale oamenilor

1. Eu am spus: „Iubirea şi răbdarea sunt cele mai importante în toate, atât în această lume, cât şi în
întregul infinit. Cu adevărat, tu nu duci lipsă de iubire, şi de aceea ţi-am şi îngăduit să Mă găseşti şi să
Mă recunoşti imediat; dar ceea ce-ţi lipseşte încă este adevărata răbdare, care trebuie să fie pe deplin în
armonie cu această iubire.

2. Aşa că, să nu faci azi în numele Meu decât ceea ce-ţi stă în putere, iar mâine vei şti foarte bine
ce vei putea să mai faci pentru a atinge un scop nobil! Căci în marea lume pe care v-am destinat-o,
nimic nu se face aşa cum ai sparge pe genunchi o bucată veche de lemn putred! Dacă ar fi fost aşa, Eu
nu M-aş fi încarnat niciodată ca să vin la voi, oamenii, şi nici nu Mi-aş da atâta osteneală, ca să spun
aşa. ca să vă învăţ Eu Însumi cu atâta răbdare despre ceea ce există în Împărăţia Mea.

3. Orice om se bucură de un liber-arbitru total, care trebuie înainte de toate să fie luat în
considerare şi respectat. De aceea este mai bine să nu le vorbeşti de la început oamenilor, mai ales celor
care nu s-au preocupat în mod special de învăţătura stoicilor, despre marele semn miraculos pe care l-am
realizat aici, ci mai degrabă să le faci cunoscută existenţa Mea în Spirit, fără de început şi fără de sfârşit,

89
şi astfel să-i înveţi despre Unicul Dumnezeu Adevărat; atunci ei vor face cunoscută Voia Lui, iar cel
care o va fi cunoscut va atinge adevăratul scop al vieţii.

4. Dacă oamenii acceptă toate acestea fără o constrângere exterioară - fie ea fizică sau morală -, şi
dacă încep să respecte această învăţătură cu seriozitate, numai atunci veţi putea începe să le vorbiţi
despre semnele neobişnuite pe care le-am realizat şi despre omniprezenţa Mea, şi aceasta îi va întări,
atât în credinţa lor. cât şi în privinţa faptelor lor viitoare.

5. Dar pe stoicii împietriţi îi puteţi foarte bine aduce pe calea cea bună prin semnele pe care le-am
realizat; pentru că cei care dispreţuiesc viaţa şi îşi doresc moartea şi neantul pot suporta un astfel de şoc
fără ca liberul lor arbitru să aibă de suferit.

6. Totuşi, să nu vorbiţi prea mult şi imediat despre acest semn; pentru că există deja în oraş două
persoane pe care le-am vindecat la Pella, fapt pe care căpitanul şi subordonaţii săi îl cunosc preabine, şi
aceste două persoane vindecate mărturisesc deja suficient despre Mine. Abia după aceea veţi putea
începe să vorbiţi despre ceea ce s-a petrecut aici.

7. Faceţi ceea ce v-am spus cu răbdare şi plini de iubire, şi astfel veţi culege în numele Meu o
recoltă umană bogată pentru Împărăţia Mea de viaţă!

8. Pentru că, iată, stăpânul unei vii a angajat doi lucrători pentru via sa şi a promis fiecăruia dintre
ei aceeaşi simbrie bună. Iar cei doi lucrători şi-au împărţit via în părţi egale.

9. Primul lucrător, vrând să arate cât este de harnic şi de muncitor, pentru a obţine de la stăpân o
răsplată mai mare, a muncit fără odihnă. Astfel el şi-a terminat foarte repede treaba; dar din cauză că a
fost atât de nerăbdător şi s-a grăbit, el a lucrat în cea mai mare parte neglijent, şi această vie i-a dat
stăpânului o recoltă foarte slabă.

10. Al doilea lucrător însă nu s-a grăbit, chibzuind cu grijă în faţa fiecărui butuc cum trebuia să-1
trateze pentru a-i aduce stăpânului o recoltă mai bună. El a muncit pe parcela lui mai mult timp decât
tovarăşul său. dar în momentul recoltei ea era plină din belşug de ciorchini minunaţi.

11. Când a cules strugurii, stăpânul viei 1-a lăudat mult pe cel de-al doilea lucrător şi i-a dat o
răsplată mai mare; dar nu la fel a făcut şi cu primul, care, muncind prea repede, făcuse viei mai mult rău
decât bine.

12. Meditaţi la toate acestea, dacă vreţi cu adevărat să faceţi bine în via Mea de vieţi omeneşti!

13. Butucii Mei sunt oamenii, şi trebuie să-i trataţi în mod diferit pe fiecare, conform naturii lor,
care este diferită de la unul la celălalt; faceţi aşa cum v-am arătat, şi astfel veţi culege roade bune şi veţi
primi cea mai bună răsplată în Împărăţia Mea!

14. Înainte de toate, să nu-i învăţaţi pe oameni decât adevărul, şi în felul acesta îi veţi elibera de tot
ceea ce le ţine sufletele prizoniere, ceea ce pe voi vă va face să simţiţi şi să gustaţi în inimile voastre
fericirea supremei libertăţi!"

Capitolul 69

Masa de prânz şi plecarea Domnului nostru Iisus Cristos

1. Toţi Mi-au mulţumit pentru aceste învăţături, iar conducătorul oraşului s-a ridicat de la masă şi a vrut
să plece, pentru că îl auzise pe bătrân poruncind oamenilor săi să servească neîntârziat masa de prânz.
Dar Eu l-am rugat să rămână şi să ia masa de prânz împreună cu noi, ceea ce el a şi făcut.

90
2. Şi, văzând peştii cei frumoşi, 1-a întrebat pe căpitan dacă el le adusese evreilor acei peşti, care
proveneau probabil din Ghenizaret sau din Gadara, şi când făcuse aceasta.

3. Căpitanul a răspuns: „Nu eu i-am adus, prietene, ci tot Domnul, căruia, după cum te-ai putut
convinge din plin astăzi, totul Îi este cu putinţă - şi astfel, aceşti peşti sunt un nou semn al puterii şi al
gloriei Sale dumnezeieşti! Mănâncă, pentru că îţi vor întări trupul şi sufletul în profunzime."

4. Atunci conducătorul a luat un peşte şi 1-a mâncat imediat, pentru că 1-a găsit cu totul delicios;
dar nu a mai luat încă unul, pentru că se simţea deja pe deplin întărit de acel unic peşte.

5. În timpul acelei mese, noi am vorbit mult despre lucrurile şi fenomenele din lumea naturală,
ceea ce conducătorului oraşului i-a produs o mare bucurie.

6. Am ajuns să discutăm şi despre vise, şi astfel le-am vorbit despre lumea interioară, arătându-le
cu această ocazie forţa creatoare dumnezeiască ce există în suflet, dar care nu-şi poate atinge deplina
dezvoltare şi înalta sa perfecţiune decât dacă omul acţionează constant conform Învăţăturii Mele.

7. Acestea de asemenea le-au produs grecului, precum şi căpitanului, o bucurie foarte mare, şi el a
spus (grecul): „O, cât de puţine cunosc oamenii, şi cât de mici suntem în faţa Ta, Doamne, Doamne!"

8. Eu am spus: „Dacă am venit la voi în această lume, este pentru a vă arăta drumul prin care
puteţi atinge în toate această perfecţiune care este permanent a Mea din întreaga veşnicie. Eu sunt în tot
ce există. şi tot ce există se află în Mine, şi există prin Mine! Voi, care sunteţi copiii Mei, fiţi deci şi voi
cu Mine!

9. Vă spun: niciun ochi n-a văzut, nicio ureche n-a auzit şi nicio minte omenească nu şi-a imaginat
vreodată fericirea deplină care îi aşteaptă pe cei care Mă iubesc şi respectă cu stricteţe poruncile Mele!
Fiţi deci cumpătaţi, plini de entuziasm faţă de tot ceea ce este bun şi adevărat, şi acţionaţi plini de iubire
şi cu cea mai mare răbdare, pentru ca să renaşteţi în Spiritul Meu, iar el să înflorească în voi şi să vă
arate cu cea mai mare limpezime lumea interioară dumnezeiască din adâncul sufletului vostru; pentru că
acolo se ascunde infinitul preafericit, invizibil omului exterior, şi nimeni în afara Mea nu cunoaşte
drumul! Eu vă arăt acest drum; urmaţi-1, pentru a ajunge la lumea dumnezeiască ce este în voi!"

10. Grecul a spus atunci: ,Aceste cuvinte trebuie să fie de o înţelepciune foarte profundă; dar eu nu
le pot înţelege pe deplin, desigur pentru că sunt încă un om foarte superficial. Mă voi strădui să dezbrac
puţin câte puţin acest om exterior, pentru a-1 percepe tot mai clar pe cel care este în mine. Dar Tu,
Doamne, ajută-mă în această grea sarcină! Pentru că numai cu ajutorul Tău omul poate realiza ceva, el
care singur este slab şi mizerabil, şi, fără acest ajutor, nu ajunge decât la moartea pe care orice om o va
cunoaşte într-o zi - soartă care într-adevăr nu prea este de natură să-i bucure pe cei care gândesc cu
adevărat, şi de aceea noi, adepţii lui Diogene, n-am fost niciodată văzuţi cu o înfăţişare prea voioasă.

11. Dar de când L-am privit pe Însuşi Creatorul şi Stăpânul Vieţii şi a toate câte sunt şi L-am auzit
spunând în modul cel mai convingător cu putinţă că moartea nu există pentru oameni, inima mea s-a
umplut de bucurie. Doamne, Doamne, menţine-mă în această bucurie, pentru că un om trist nu prea are
tragere de inimă să facă o treabă bună!"

12. Eu am spus: „Voi să faceţi ceea ce ţine de voi, şi o să fac şi Eu ceea ce ţine de Mine! Dar să nu
vă doriţi o viaţă prea plăcută atâta timp cât vă aflaţi în trup; pentru că sufletul se rătăceşte astfel foarte
uşor în cele lumeşti şi materiale, şi după aceea îi va fi foarte greu să regăsească drumul spre adevărata
desăvârşire.

13. Trăiţi atât bucuria, cât şi tristeţea cu o adevărată răbdare şi cu o supunere totală faţă de Voinţa
Mea, şi astfel într-o zi, în Împărăţia Mea, veţi fi încununaţi cu coroana vieţii.

91
14. Acum timpul pe care trebuia să-1 petrec în acest oraş s-a scurs, şi Eu trebuie să vă părăsesc
pentru a merge în alt loc, unde voi avea mai mulţi morţi de trezit la viaţă. Dar tu, căpitane, eşti liber să
Mă însoţeşti la Golan dacă vrei."

15. Căpitanul: „Doamne şi Învăţătorule, vreau bineînţeles să Te urmez, dacă eşti de acord - căci
acum, toamna, mai dispun încă de timp liber; şi trebuie oricum să Te însoţesc în toate locurile care sunt
sub autoritatea mea, pentru că deja este necesar să le vizitez. Aşa că vor veni şi subordonaţii mei,
precum şi fiica mea, şi putem porni neîntârziat la drum."

16. Atunci evreii din acea casă au venit să-Mi mulţumească cu mare emoţie pentru graţia
miraculoasă pe care le-o acordasem, şi M-au rugat să nu-i abandonez pe viitor, dacă se vor abate
nenorocirile asupra lor.

17. Le-am făgăduit să rămân cu ei în Spirit dacă ei rămâneau credincioşi Învăţăturii Mele, iar
căpitanul a promis şi el că îi va proteja, şi la fel şi conducătorul oraşului.

Domnul nostru Iisus Cristos la Golan

Capitolul 70

Sosirea la Golan

1. După ce totul a fost astfel stabilit, ne-am ridicat de la masă şi am pornit spre Golan. Totuşi, am mers
pe un drum ocolitor, pe la marginea oraşului, pentru a nu stârni vâlvă în mod inutil; conducătorul
oraşului ne-a însoţit şi el pe acest drum, pentru că şi el dorea să-i evite deocamdată pe numeroşii curioşi
care-l aşteptau. La celălalt capăt al oraşului, pe drumul spre Golan, el avea un vechi prieten, căruia i-a
făcut o vizită, şi astfel s-a despărţit de noi, în timp ce noi ne-am continuat liniştiţi drumul.

2. Cum drumul de la Abila la Golan era destul de anevoios, am ajuns abia spre seară la porţile
acestui oraş. Acolo am întâlnit mai mulţi evrei, care locuiau în oraş, dar care datorită sabatului nu
ieşiseră din casă toată ziua, deoarece, conform regulii stricte, nu aveau dreptul să facă aceasta înainte de
apusul soarelui, aşa că profitau de acest moment pentru a se plimba.

3. Când ne-au văzut sosind şi şi-au dat seama că eram evrei, un bătrân a venit imediat la noi să ne
întrebe de unde veneam şi dacă nu ştiam că un adevărat evreu nu trebuia să încalce sabatul atâta timp cât
soarele strălucea încă pe cer, chiar dacă era necesar să călătorească.

4. Atunci căpitanul a înaintat spre bătrân şi i-a spus pe un ton sever: „Aceşti evrei nu sunt singuri,
pentru că suntem cu ei şi noi, romanii, care avem putere asupra voastră; legile voastre nu ne privesc, şi,
dacă noi credem de cuviinţă şi considerăm că este necesar, evreii cei proşti vor face ce vrem noi, chiar şi
într-o zi de sabat, iar voi nu aveţi dreptul să opriţi pe vreunul dintre coreligionarii voştri care ne
însoţeşte, pentru a-l întreba de ce face sau nu face cutare sau cutare lucru în timpul sabatului vostru.
Pentru că aici, şi chiar şi mai departe, eu sunt cel care porunceşte, în numele Cezarului, şi am în mâini
sabia cea tăioasă a justiţiei! Cel care i se va împotrivi - fie el evreu, grec sau roman, şi fie că este o zi de
sabat ori o zi obişnuită - îi va cunoaşte asprimea!"

5. Auzind această apostrofare a căpitanului, pe care-l cunoşteau bine, evreii s-au înspăimântat atât
de tare, încât şi-au cerut iertare, scuzându-se că nu-1 văzuseră printre evreii şi grecii care sosiseră, şi
deci nu avuseseră cum să-1 recunoască, pentru că altfel în niciun caz nu i-ar fi oprit pe evreii care
călătoreau într-o zi de sabat pentru a-i lua la întrebări; căci şi ei erau supuşi credincioşi ai Romei şi
aveau cel mai mare respect pentru legile ei înţelepte.

92
6. Căpitanul le-a răspuns: „Sunteţi iertaţi de această dată, dar pe viitor să nu-i mai întrebaţi pe
evreii care ajung la voi, chiar şi în zi de sabat, de ce nu sărbătoresc această zi aşa cum trebuie! Pentru că
dacă veţi mai face aşa, orbiţi de un zel prostesc, vă voi pedepsi! Iar acum vedeţi-vă de drum sau
întoarceţi-vă la amărâtele voastre de case!"

7. Atunci, înclinându-se până la pământ în faţa căpitanului, evreii au intrat în mare grabă în oraş;
pentru că îşi închipuiau că probabil căpitanul era urmat de cel puţin o sută de soldaţi, pe care preferau să
nu-i întâlnească, şi de aceea li s-a părut mai înţelept să se întoarcă acasă.

8. În timp ce aceşti evrei se ascundeau în casele lor, căpitanul M-a întrebat unde urma să înnoptez
în acel oraş.

9. Eu am spus: „Prietene, la celălalt capăt al oraşului este un han evreiesc, şi acolo vom merge şi
vom petrece şi noaptea. Mâine vom vedea ce va mai fi de făcut. Aşa că haideţi să mergem la acest han."

10. Şi în timp ce se lăsa seara am traversat oraşul, care era destul de mare, şi în scurt timp am ajuns
la hanul menţionat mai sus.

11. Când am ajuns în faţa acelui han, care bineînţeles că nu era unul dintre cele mai frumoase,
hangiul a ieşit în prag şi ne-a întrebat ce doream.

12. Eu i-am spus: „Când nişte călători ajung pe înserate în faţa unui han, ei vor să înnopteze acolo,
şi asta dorim şi noi.”

13. Hangiul: „Ah, prietene, voi sunteţi aproape patruzeci, şi la mine abia dacă vom găsi locuri
pentru jumătate dintre voi! Mai departe, acolo sus, este un han mare grecesc, unde veţi fi foarte bine
primiţi şi găzduiţi. În plus, soţia mea, care se ocupă de bucătărie, este din nefericire bolnavă, iar cele
două fiice ale mele, care nu se simt nici ele prea bine azi, sunt departe de a se pricepe la gătit ca ea, chiar
şi atunci când sunt sănătoase, pentru că le lipseşte puterea şi experienţa necesară. Eu nu pot aşadar să vă
ofer decât nişte servicii amărâte, pe când la hanul care este acolo sus veţi găsi tot ce vă trebuie."

14. Eu am spus: „Ştiu aceasta, şi încă de mult timp; iar dacă vreau să petrec noaptea în hanul tău,
este tocmai pentru ca tu să primeşti ceea ce ai nevoie. Aşa că lasă-ne să rămânem la tine!"

15. Auzind acestea, hangiul a spus: „Ah, bineînţeles, dacă vreţi să vă mulţumiţi cu bietul meu han,
care n-are de niciunde, puteţi să intraţi să-1 vedeţi; şi dacă vă place, puteţi chiar să şi rămâneţi! Vă pot
oferi puţină pâine şi vin şi câteva mese şi bănci, majoritatea din piatră; dar pentru dormit, nu prea am
mai nimic."

16. Atunci noi am intrat în casă, unde am găsit o sală de mese destul de mare şi multe mese, scaune
şi bănci, unde ne-am putut aşeza cu toţii în voie.

17. Hangiul a pus să se aducă lămpi în sală, şi nu mică i-a fost mirarea văzându-1 printre noi pe
căpitanul Pellagius, pe care-1 cunoştea foarte bine. El a reînceput să se scuze şi mai mult pentru sărăcia
sa, care nu-i permitea să servească decât foarte rău asemenea oaspeţi, fără a mai pune la socoteală faptul
că trebuise în acea zi să respecte sabatul, când nu le este permis evreilor să se pregătească cum trebuie
pentru seară.

18. Dar căpitanul 1-a liniştit, spunând: „Dacă aş fi vrut să fiu găzduit în cel mai confortabil mod
posibil în acest oraş, m-aş fi dus la palatul care este mereu la dispoziţia mea; dar această companie este
pentru mine mult mai importantă decât orice fast inutil şi efemer al lumii, şi de aceea rămân la tine, cu
fiica mea, iat-o, şi cu principalii mei ofiţeri. Şi dacă rămân la tine, este şi pentru că, chiar înainte de a
intra în acest oraş, un Domn şi Învăţător adevărat, care este totul pentru mine, Şi-a exprimat cu voce tare
dorinţa de a petrece această noapte în hanul tău.

93
19. Şi cine este cu adevărat acest Domn şi Învăţător, vei avea fără îndoială ocazia să afli în
continuare; în El îţi vei găsi mântuirea şi o vei putea păstra pentru totdeauna, tu şi toată familia ta. Dar
deocamdată, pune să ni se aducă la masă puţină pâine şi vin!"

20. Atunci hangiul şi-a chemat servitorii, care nu erau mulţi, şi le-a poruncit să aducă pâine, sare şi
vin, ceea ce ei au şi făcut imediat.

21. Am luat deci puţină pâine şi vin, iar hangiul, un om cu o înfăţişare respectabilă, şi care era într-
adevăr foarte cinstit, a luat şi el parte la această cină.

Capitolul 71

Domnul nostru Iisus Cristos o vindecă pe soţia cea bolnavă a hangiului

şi pe cele două fiice ale sale

1. Când am fost suficient de întremaţi, iar hangiul nostru a prins din nou curaj, el Mi s-a adresat,
spunând: „După toate aparenţele, tu trebuie să fii cu siguranţă acel Domn şi Învăţător prin care, după
spusele căpitanului, trebuie să-mi găsesc mântuirea, eu şi toată familia mea. şi să o păstrez pentru
totdeauna. Cum se va petrece aceasta? După haine, trebuie să fii galileean; cum şi în ce fel poţi tu să fii
un Domn şi un Învăţător?"

2. Eu am spus: „Cere să fie adusă aici soţia ta, care este bolnavă, precum şi cele două fiice ale tale
suferinde, şi Eu le voi vindeca, aşa cum am vindecat-o şi pe fata căpitanului, pe care o vezi aşezată aici
lângă el. Iar dacă Eu nu le vindec pe soţia ta şi pe fiicele tale, niciun medic de pe lume nu o va putea
face! Acum fa ce ţi-am spus, şi vei vedea în omul care sunt Eu puterea şi gloria lui Dumnezeu!"

3. Hangiul: „Eu sunt un evreu adevărat şi respect Legea; dar, drept să spun, credinţa a cam slăbit în
mine, şi aceasta din două motive: mai întâi, prorocii noştri au făcut tot felul de profeţii în favoarea
evreilor, între altele că va veni un Mesia, plin de putere şi de glorie, care va ridica din nou, pentru
totdeauna, regatul nostru decăzut şi pustiit! Dar foarte puţine din aceste profeţii s-au împlinit până acum
- şi, dacă s-au împlinit vreunele, au fost cu siguranţă cele mai rele, pe când pentru cele bune va trebui să
aşteptăm până la sfârşitul timpurilor! Şi când experienţa ne arată că este aşa, este foarte greu să-ţi
păstrezi o credinţă fermă.

4. Şi apoi, noi, evreii, suntem constrânşi să trăim sub stăpânirea păgânilor şi să ne asociem cu ei,
iar aceşti oameni, care majoritatea n-au nicio credinţă, îşi bat joc de noi când vrem să le vorbim despre
Unicul nostru Dumnezeu Adevărat; pentru că majoritatea dintre aceşti păgâni sunt filozofi ai lumii, care
nu cred nici în zeii lor, şi cu atât mai puţin în nemurirea sufletului, şi se pricep de minune să
demonstreze prin cuvinte deşertăciunea tuturor credinţelor străvechi. Pentru ei nu există Dumnezeu, ci
numai o mulţime de forţe naturale care creează fără încetare, după nişte legi ale lor, şi apoi, mai
devreme sau mai târziu, distrug ceea ce au creat.

5. Aşa că, vezi, dragă Doamne şi Învăţătorule, că vechea noastră credinţă nu e prea bine văzută;
totuşi, de această dată, vreau să cred cu tărie că tu le vei vindeca pe soţia mea şi pe cele două fiice ale
mele, aşa că să fie aduse aici imediat!"

6. Servitorii au adus în scurt timp în faţa Mea patul în care se afla soţia hangiului, iar cele două
fete au venit pe propriile lor picioare, conduse de tatăl lor, care le-a aşezat lângă Mine; apoi el le-a spus
la toate trei (hangiul): „Acesta este Domnul şi Învăţătorul ce vă va vindeca într-un mod miraculos, pe
care noi nu-1 putem înţelege; credeţi aceasta şi rugaţi-1 să o facă!"

94
7. Soţia şi cele două fete au făcut aceasta în modul cel mai emoţionant cu putinţă, iar Eu le-am
spus: „Credinţa voastră să vă ajute! Ridicaţi-vă şi mergeţi!"

8. Îndată soţia şi cele două fete s-au simţit perfect sănătoase şi pe deplin întărite. Ridicându-se din
pat, femeia a încercat să meargă, şi nu mai simţea nicio durere şi nici cea mai mică slăbiciune în
picioare. Iar cele două fete au făcut la fel, şi se simţeau şi ele la fel de bine ca şi mama lor.

9. Atunci au venit toate trei la Mine, mulţumindu-Mi din toată inima pentru această vindecare, iar
hangiul, care se tot minuna de acest mod miraculos de a vindeca, a făcut la fel.

Capitolul 72

Hangiul şi soţia sa sunt uimiţi de puterea supranaturală miraculoasă

a Domnului nostru Iisus Cristos

1. După câteva momente, hangiul le-a spus soţiei şi fiicelor sale: „De vreme ce sunteţi acum
vindecate prin graţia acestui Domn şi Învăţător, exprimaţi-vă prin fapte recunoştinţa pe care i-o datoraţi!
Duceţi-vă în bucătărie şi pregătiţi pentru toţi o masă mai bună decât cea pe care le-am putut-o eu oferi.
Luaţi ce găsiţi mai bun în pivniţă şi pregătiţi-le cum ştiţi mai bine!"

2. Supunându-se cu bucurie, ele s-au apucat de treabă împreună cu ceilalţi servitori.

3. Eu i-am spus hangiului: „Prietene, puteai să le scuteşti de trudă pe aceste trei femei, pentru că
ne-au fost de-ajuns pâinea cea bună şi vinul, şi el foarte gustos; dar, de vreme ce ele au acceptat cu
dragă inimă să gătească, atunci să ducă până la capăt această sarcină."

4. Abia am terminat de rostit aceste cuvinte, că femeia, foarte bucuroasă, s-a întors în sala de mese
şi i-a spus soţului ei: „Dar ce s-a petrecut în lipsa mea, în această jumătate de an cât am fost bolnavă?
Pivniţele, şi cele mari şi cele mici, sunt pline de tot felul de bunătăţi! Sunt acolo mari cantităţi de linte,
fasole, faină şi ulei, fructe de tot felul, struguri frumoşi, o mulţime de vase mari cu miere, peşti uscaţi şi
afumaţi, iar coşurile sunt pline cu nişte pâini foarte îmbietoare! În pivniţele mici e o mare cantitate de
lapte, unt, brânză şi ouă foarte proaspete, şi multe altele, sare, plante aromatice, condimente! De unde au
apărut toate acestea? I-am întrebat pe copii şi pe servitori, dar nu mi-au putut spune nimic, decât că
numai tu singur ştii ce s-a petrecut. Cum se poate aşa ceva?"

5. Hangiul, surprins în cel mai înalt grad de acest nou eveniment, a răspuns: "Dacă pivniţele
noastre sunt aşa de bine aprovizionate, atunci reîncep să cred în străvechile miracole, şi că ploaia cu
mană cerească şi prepeliţe nu e doar o poveste, ci purul adevăr! Domnul şi Învăţătorul care te-a vindecat
ştie mai bine decât oricine, cred, cine ne-a umplut pivniţele; pentru că un învăţător care poate vindeca
bolnavi doar prin Cuvântul Său, sigur poate şi multe altele!"

6. Apoi, ducându-se să constate şi el la rândul său starea pivniţelor şi găsindu-le aşa cum i le
descrisese soţia lui, a spus: "Acest om trebuie că are o obârşie deosebită! Dacă nu este un mare profet,
este cu siguranţă un magician iniţiat în secretul forţelor ascunse ale naturii, care şi-o fi însuşit ştiinţa în
Egipt sau în vreun alt loc."

7. Femeia a răspuns: „Atunci când m-a vindecat, am văzut ţâşnind din capul său o lumină foarte
puternică, şi toată fiinţa lui era înconjurată de o lumină strălucitoare - ceea ce cu greu s-ar petrece în
cazul unui magician! Este fără îndoială în acest om, şi probabil şi în cei care-1 însoţesc, ceva
extraordinar de măreţ şi de distins; poate, cine ştie, este chiar prorocul Ilie vestindu-1 pe Mesia - sau...
Însuşi Mesia!"

95
8. Hangiul: „Ah, se poate să ai dreptate; pentru că un om capabil să facă aşa ceva prin puterea
voinţei sale trebuie să fie susţinut în mod nemijlocit de Spiritul cel veşnic al lui Dumnezeu. Vedem
foarte bine că toate acestea trebuie să fi ajuns aici într-un mod miraculos, şi nu putem decât să-i
mulţumim acestui mare Învăţător. Dar trebuie de asemenea să ne îngrijim şi să pregătim cât mai repede
o masă bună şi copioasă."

9. La aceste cuvinte, toţi s-au pus în mişcare în bucătărie, în timp ce hangiul, foarte gânditor, a
venit înapoi la noi în sala de mese.

Capitolul 73

Ce este în realitate Împărăţia lui Dumnezeu

1. Reîntors lângă noi, hangiul, privindu-Mă câteva clipe din cap până-n picioare, Mi-a spus: „Cred
că soţia mea are dreptate! Doamne şi Învăţătorule. dacă Tu nu eşti prorocul Ilie, care trebuie să vină
înaintea lui Mesia cel făgăduit, cum scrie în Scriptură, eşti poate Însuşi Marele Mesia! Căci nici chiar
El, atunci când va veni, nu va putea face semne mai mari! Cel care poate înfăptui ceea ce-I este cu
putinţă numai lui Dumnezeu, trebuie să aibă în el plenitudinea Spiritului lui Dumnezeu. Este adevărat că
trupul Tău, Doamne şi Învăţătorule, semăna cu cel al unui om, dar sufletul Tău este plin de forţă şi de
putere dumnezeiască; fie ca această forţă şi putere din sufletul Tău să fie lăudate şi slăvite mai presus de
orice!"

2. Eu i-am răspuns: „Fericit eşti tu împreună cu toată familia ta că M-aţi recunoscut; dar mântuiţi
vor fi doar cei care vor face Voia Tatălui Ceresc, care M-a trimis în această lume."

3. Eu sunt una cu Tatăl. Cine Mă vede şi Mă aude pe Mine Îl vede şi Îl aude pe Tatăl, şi, fără
Mine, nimeni nu-L poate vedea şi auzi pe Tatăl. Aşa că cine crede în Mine şi respectă Învăţătura Mea va
primi de la Mine Viaţa cea Veşnică!"

4. Plin de respect, hangiul Mi-a spus: „Care este Învăţătura Ta? Ce trebuie să facem pentru a primi
de la Tine Viaţa cea Veşnică?"

5. Eu am spus: „Cine crede în Mine. nu acţionează împotriva Mea şi respectă poruncile date prin
Moise are deja în el Viaţa cea Veşnică; pentru că Eu nu vă dau altă lege decât cea pe care Moise le-a
dat-o oamenilor, după ce a primit-o de la Mine.

6. Recunoaşte-L pe Dumnezeu, iubeşte-L mai presus de orice, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi,
şi astfel vei împlini întreaga Lege. precum şi Voinţa Celui care îţi vorbeşte acum. Apoi o vei vedea
manifestându-se în sufletul tău. Înţelegi?"

7. Hangiul: „Da, Doamne şi Învăţătorule, pentru că eu, chiar dacă credinţa mea este slabă, am
respectat mereu, în mod constant, Legea lui Moise, şi o voi respecta cu şi mai multă credinţă de-acum
înainte. Totuşi, este scris că Mesia va instaura pe-acest pământ adevărata Împărăţie a lui Dumnezeu,
care nu va avea niciodată sfârşit; cum, unde şi când se va petrece aceasta? Tronul Tău va fi stabilit în
Ierusalim sau în altă parte, şi când va fi asta?"

8. Eu am spus: „Împărăţia pe care Eu o întemeiez acum printre oamenii acestui pământ nu este din
această lume, ci este o Împărăţie a lui Dumnezeu, fără fastul acestei lumi; ea nu are nimic exterior, ci se
află în om, iar oraşul Meu cel puternic şi locuinţa Mea din ea este inima care Mă iubeşte mai presus de
orice. Iată ce înseamnă întemeierea Împărăţiei Mele pe acest pământ!

9. Toţi cei care se aşteaptă la întemeierea unei Împărăţii a lui Dumnezeu pe pământ, însoţită de fast
exterior, se înşeală foarte tare şi vor fi dezamăgiţi în speranţele lor oarbe; pentru că niciodată nu va fi

96
instaurată o asemenea împărăţie, conform Adevărului celui viu care vine din Mine şi care se află în
Mine.

10. Vor apărea falşi proroci care o vor face, folosindu-se de numele Meu; dar Eu nu voi locui, nici
nu voi domni vreodată în această împărăţie. Iată ce înseamnă cu adevărat întemeierea Împărăţiei Mele
pe acest pământ! Ai înţeles?"

11. Hangiul: „Da, Doamne şi Învăţătorule, înţeleg şi eu acum! Dar mulţi nu vor înţelege, dintre cei
care sunt legaţi de lume şi aşteaptă o mare împărăţie lumească; şi, de vreme ce, după spusele Tale, aşa
ceva nu se va petrece niciodată pe-acest pământ, mulţi vor fi cei care vor rămâne în vechea lor orbire,
plină de judecată şi de moarte.

12. Dar Tu, Doamne, fii îngăduitor şi ai milă de aceşti orbi; iar pe noi, cei care am recunoscut
adevărul, să nu ne părăseşti, ci ajută-ne să ne păstrăm pe-acest pământ în adevărul cel viu al Împărăţiei
Tale, pentru ca să putem trăi şi făptui mereu conform Voinţei Tale!"

13. Eu am spus: „Aceasta este o rugăminte îndreptăţită, care va fi îndeplinită. Dar iată că soseşte
cina noastră, aşa că haideţi să ne aşezăm la masă!"

Capitolul 74

Instruirea plină de înţelepciune dumnezeiască a hangiului şi a căpitanului

1. Atunci servitorii au deschis uşa şi au pus pe masă bucatele bine pregătite, precum şi încă nişte
pâine şi vin. Şi am mâncat cu toţii; hangiul a venit la masa noastră, în timp ce soţia şi copiii lui. aşezaţi
la altă masă, au mâncat şi au băut şi ei plini de bucurie, fără a Mă scăpa din ochi.

2. Odată terminată cina, soţia şi copiii hangiului au venit să-Mi mulţumească pentru graţia pe care
le-o acordasem.

3. Dar unii dintre ucenici, un pic deranjaţi că aceste mulţumiri se lungeau, le-au dat de înţeles că
era suficient.

4. Văzând aceasta, Eu le-am spus ucenicilor celor nerăbdători: „De câte ori am săvârşit semne în
faţa voastră, şi v-aţi îndestulat la masa Mea! Şi totuşi, nu Mi-aţi mulţumit niciodată în public. Aşa că nu-
i lipsiţi pe aceşti copii de bucuria lor. Cu adevărat, gângăvelile pline de recunoştinţă ale unui copil Îmi
sunt infinit mai dragi decât cuvintele alese rostite de un erudit, care probabil că încântă mintea, dar din
care inima are prea puţin de câştigat. Cu adevărat vă spun: pe cel care nu Mă recunoaşte în faţa lumii,
nici Eu nu-1 voi recunoaşte în faţa Tatălui Ceresc! De aceea nu trebuie să-i lipsiţi pe aceşti copii de
bucuria lor!"

5. Această mustrare i-a făcut pe ucenici să-şi revină, şi ei i-au lăsat pe copii să se bucure în
continuare; iar Eu, lăudându-i pe copii. Mi-am pus mâinile asupra lor înainte de a-i lăsa să plece. Apoi
femeia s-a întors în bucătărie împreună cu copiii ei, pentru că aveau multe de făcut pentru a doua zi.

6. Până la miezul nopţii, Eu i-am dat hangiului diverse învăţături, iar căpitanul M-a ascultat şi el
cu cea mai mare atenţie, la fel ca şi subordonaţii săi şi Veronica.

7. Căpitanul a spus apoi: „Doamne, Te-am ascultat la Pella şi la Abila, şi am reţinut tot ce am
văzut şi auzit; totuşi, trebuie să recunosc că explicaţiile pe care i le-ai dat atât de clar hangiului sunt
pentru mine foarte noi, şi nu ştiu cum aş putea să-Ţi mulţumesc, pentru că înţeleg mai bine acum toată
profunzimea misterelor Creaţiei Tale infinite, de la cele mai mici aspecte până la cele mai mari şi mai
insondabile."

97
8. Eu am spus: „Ah, prietene drag, te-aş fi putut învăţa mult mai multe, şi pe tine, şi pe toţi ucenicii
Mei, dar voi nu le-aţi fi putut nici înţelege, nici suporta; însă atunci când Duhul Meu cel Veşnic al
Adevărului va veni asupra voastră şi vă va pătrunde în întregime sufletele, el vă va conduce spre această
înţelepciune.

9. Am putut să vorbesc cu hangiul nostru despre atâtea aspecte care ţie ţi s-au părut neobişnuite,
deoarece el cunoaşte foarte bine Scriptura, deşi nu avea o înţelegere foarte clară a ei. În ceea ce te
priveşte, tu cunoşti multe, dar nu cât acest hangiu, şi de aceea anumite aspecte despre care am vorbit cu
el ţi se par noi. Şi, atunci când vei fi citit cu atenţie întreaga Scriptură, care se întinde aproape până în
zilele noastre, vei mai găsi încă multe în ea care să ţi se pară foarte noi. Atunci vei încerca să le înţelegi
cu mintea, şi nu vei putea descoperi sensul adevărat care se ascunde în ele. Însă atunci când Duhul Meu
va veni asupra ta. vei recunoaşte şi tu sensul lor profund.

10. Totuşi, dacă vrei să afli mai multe despre lumea naturală, fă-i o vizită prietenului tău din
Ghenizaret, şi îţi va dezvălui multe aspecte încă necunoscute ţie; pentru că Eu îi învăţ mereu pe oameni
în funcţie de ceea ce sunt ei capabili să primească, dar şi în funcţie de ceea ce i-a preocupat cel mai
mult, fără însă a fi descoperit adevărul în acea privinţă, în ciuda tuturor eforturilor pe care le-au depus.
De aceea pare că Eu vorbesc peste tot despre aspecte noi şi necunoscute, dar totuşi nu este chiar aşa,
pentru că sunt aspecte care există deja. dar pe care oamenii nu le-au recunoscut şi înţeles încă."

11. Căpitanul a înţeles toate acestea acum, la fel ca şi toţi cei care erau acolo împreună cu el şi cu
ucenicii Mei. Dar era pentru prima oară când ucenicii Mei înţelegeau foarte clar de ce, pe lângă esenţa
învăţăturii, care era bineînţeles mereu aceeaşi. Eu îi învăţam pe oameni, după puterile fiecăruia, despre
cele mai felurite aspecte, de care aveau mai mult sau mai puţin nevoie.

Capitolul 75

Domnul nostru Iisus Cristos anunţă apropierea unei furtuni

1. După ce am terminat această cuvântare, care a adus multă lumină în sufletul căpitanului, hangiul
Mi-a spus: „Doamne şi Învăţătorule, am rămas treji deja jumătate din noapte, spre binele familiei mele;
dar dacă unii dintre cei prezenţi aici vor acum să se odihnească, Te rog, Doamne, să-mi spui, şi voi face
imediat tot posibilul pentru a le satisface dorinţa."

2. Eu am spus: „Lasă aceasta, prietene, pentru că noi vom dormi în jurul acestei mese, după
obiceiul nostru. Dacă însă tu vrei să te odihneşti mai confortabil, bineînţeles că eşti liber s-o faci, dar noi
vom rămâne aici.

3. Totuşi, în această noapte vă sfătuiesc să dormiţi iepureşte şi să nu cădeţi într-un somn adânc;
pentru că nu va trece nici o oră, şi vom considera că este mult mai de folos şi mai înţelept să fim treji.
Căci această regiune, mai ales în acest anotimp, este supusă adesea unor furtuni violente şi unor
cutremure de pământ, şi aceasta se va petrece în curând. Iată de ce este mai bine să fim treji şi să vedem
ce întorsătură va lua această furtună."

4. Hangiul: „Dar, Doamne şi Învăţătorule plin de înţelepciune şi de putere dumnezeiască, nu eşti

Tu oare stăpânul tuturor forţelor rele, pe care diavolii cei răi din iad ni le trimit necontenit, sau cel puţin
le încurajează foarte mult, adeseori chiar foarte vizibil? N-ar fi nevoie decât de un cuvânt atotputernic
de-al Tău, şi furtuna nu va mai avea loc!"

5. Eu am spus: „Tu ai dreptate, dintr-un anumit punct de vedere, care se limitează la cunoştinţele
tale despre lumea naturală.

98
6. Este adevărat că acest gen de furtuni sunt uneori favorizate de diavoli; dar aceasta nu înseamnă
că iubirea şi înţelepciunea lui Dumnezeu nu trebuie să facă să izbucnească furtuni naturale. Pentru că în
pământ se mai găsesc încă nenumărate spirite ale naturii, care, în timp, trebuie să atingă şi ele mântuirea.
Iar această regiune este plină de spirite naturale brute de tot felul, şi de aceea este bine să le permitem
acelora dintre ele care sunt deja pregătite să se desprindă şi să se ridice astfel către un stadiu ceva mai
liber; şi, evident, este mult mai bine să le îngăduim acestor spirite să iasă în grupuri mici, decât să le
reţinem în mod forţat prea mult timp, pentru că atunci ele ar năvăli dintr-o dată într-un număr prea mare.
provocând astfel dezastre imense, aşa cum s-a mai petrecut pe-acest pământ; atunci când se dezlănţuiau,
aceste spirite reţinute în mod forţat prea mult timp pustiau ţări întregi, care şi astăzi sunt doar deserturi,
unde nu creşte şi nu va mai creşte nimic mult timp de-acum încolo.

7. Iată motivul pentru care trebuie să las să izbucnească această furtună, pe care tocmai am
anunţat-o. Şi, deşi nimeni de-aici nu are de ce să se teamă de ea, este mai bine totuşi ca în timpul unei
furtuni omul să rămână treaz decât să doarmă în pat."

8. Hangiul a fost mulţumit de această explicaţie.

9. Dar Simon Iuda (Petru) Mi-a spus: „Doamne şi Învăţătorule, tocmai ai spus că e mai bine să
rămâi treaz în timpul unei furtuni decât să dormi în pat, şi totuşi, odată, când ne aflam pe Marea Galileii,
în timpul unei mari furtuni, pe o corabie care se clătina foarte tare, Tu dormeai atât de adânc, încât a
trebuit să Te trezim ca să nu pierim. Şi este adevărat că Tu Te-ai trezit imediat şi l-ai ameninţat pe
monstrul cel dezlănţuit, iar vijelia s-a liniştit îndată, astfel că nu se mai vedea niciun val pe mare;
mateloţii şi ceilalţi care erau cu noi pe corabie au fost uimiţi, şi, privindu-Te, îşi spuneau: «Cine poate fi
acesta, de-l ascultă vântul şi marea?»

10. Înţeleg că este mai bine să rămâi treaz în timpul unei furtuni; dar ceea ce n-am înţeles încă deloc
până acum este motivul pentru care Tu dormeai atunci, chiar în timpul uneia dintre cele mai rele furtuni
care-au existat vreodată!"

11. Eu am spus: „Eu dormeam atunci pentru a vă supune credinţa, care era oarecum slabă, unei mici
probe, şi pentru a o întări în acest fel. În plus, Eu nu i-am spus hangiului că ar trebui ca şi Eu să rămân
treaz în timpul furtunii ce se va dezlănţui în curând; căci nu Mie Îmi sunt adresate sfaturile pe care le
dau oamenilor pentru a-şi îmbunătăţi existenţa, ci vouă, oamenilor, şi Eu vă dau toate aceste sfaturi şi
învăţături pentru ca să le urmaţi, şi astfel să deveniţi desăvârşiţi în toate. Dacă aş vrea, Eu aş putea ca şi
de această dată să dorm de la începutul până la sfârşitul furtunii, pentru că Eu n-am dat acest sfat pentru
Mine Însumi; dar, din cauza nevolniciei voastre, voi rămâne şi Eu treaz împreună cu voi."

12. Auzind acestea, Simon Iuda nu M-a mai întrebat nimic; pentru că înţelesese bine acum, la fel ca
şi toţi ceilalţi, ceea ce le spusesem, şi toţi aşteptau cu nerăbdare să izbucnească furtuna.

13. Hangiul, a cărui nelinişte creştea necontenit, deşi Eu eram acolo, M-a întrebat: „Doamne şi
Învăţătorule, n-ar trebui oare să-i trezesc şi pe ceilalţi din casă, care fără îndoială că dorm acum?"

14. Eu i-am spus: „Nu este nevoie, pentru că e suficient să fim noi treji! Oricum, furtuna îi va trezi
ea singură pe locuitorii acestui oraş şi îi va face să iasă din case, aşa că vom avea destule de făcut."

Capitolul 76

Furtuna din timpul nopţii

1. Nici n-am terminat bine de rostit aceste cuvinte, că s-a şi auzit o primă rafală violentă, şi, în
aceeaşi clipă, am şi simţit pământul cutremurându-se uşor.

99
2. Apoi am auzit un muget puternic, un vuiet care părea că vine de la o jumătate de leghe distanţă
şi a cărui putere creştea cu fiecare minut. În scurt timp a ajuns aproape de oraş, şi mulţi oameni, treziţi
de vuietul vântului şi de tot vacarmul care-1 însoţea, au ieşit din case pe străzi şi în pieţe, pentru că se
temeau să nu fie îngropaţi sub casele care ameninţau să se prăbuşească.

3. În ciuda furiei uraganului, mulţi au fugit pe câmp, urlând de spaimă şi de groază. Dar cum
vântul sufla din ce în ce mai violent, unii s-au întors în oraş şi le-au spus vecinilor lor că era încă şi mai
rău pe câmp decât în oraş, unde se mai puteau adăposti pe după vreun zid mai solid.

4. Trecând pe lângă hanul nostru, mulţi se mirau de curajul şi hotărârea noastră, şi doi vecini,
intrând în sala noastră de mese, i-au strigat hangiului să iasă şi el, pentru că pământul se cutremura
puternic din când în când, şi le era teamă ca nu cumva casele să se prăbuşească una după alta. După
părerea lor, pentru ca o asemenea noapte să urmeze unei zile atât de liniştite, trebuie ca toţi diavolii
evreilor şi toate furiile păgânilor să se fi dezlănţuit, căci altfel era de neînţeles.

5. Hangiul le-a răspuns: „Dragi vecini, casa mea este foarte veche şi a trecut deja prin multe
încercări, aşa că sperăm că o să treacă şi prin asta cu bine! Eu mă las în mâinile Domnului şi
Învăţătorului Meu, pentru că, prin puterea şi iubirea Lui, El nu le va permite diavolilor şi furiilor voastre
dezlănţuite să facă vreun rău casei mele."

6. Cei doi vecini au spus: „Ah, nu ne mai vorbi de aceşti zei, fie ei evrei sau păgâni! Ce-or fi
având, de tulbură în plină noapte, fără niciun motiv, sărmana şi neputincioasa omenire? Noi, romanii,
i-am invocat pe toţi zeii, şi mulţi preoţi strigă în gura mare, iar în sinagogile lor, evreii din acest oraş îl
cheamă şi ei pe Iehova al lor, implorând după ajutor! Dar, în loc să înceteze, furtuna şi cutremurul cel
violent se înrăutăţesc cu fiecare minut. Într-o astfel de situaţie, omule, trebuie să te îngrijeşti singur de
tine; pentru că zeii nu-ţi ascultă rugăciunile şi nu se uită la necazul şi la suferinţa ta!"

7. Hangiul: „Prieteni, dacă încrederea şi credinţa voastră în Dumnezeu sunt atât de slabe, nu vă
mai rămâne într-adevăr altceva de făcut decât să vă salvaţi cumva pe voi înşivă; însă mie mi-a explicat
foarte clar unicul meu Domn şi Învăţător adevărat din ce motive înţelepte trebuia să vină furtuna în
această noapte şi în această regiune, şi de asemenea că nu trebuie să mă tem de ea - şi iată că ea a venit
precum mi-a spus, aşa că nu mi-e frică deloc!

8. Dar voi, care aveţi mereu pe buze, cu mândrie, această maximă: Si totus illabatur orbis,
impavidum ferient ruinae („Chiar dacă întreaga lume s-ar prăbuşi, cel neînfricat se va ridica deasupra
ruinelor"), de ce nu dovediţi acum că este într-adevăr aşa?

9. Eu, care sunt un evreu plin de credinţă şi care am încredere în Unicul meu Dumnezeu Adevărat
şi viu, nu m-am lăudat niciodată că aş avea un asemenea curaj; dimpotrivă, am trăit întotdeauna cu o
teamă îndreptăţită faţă de Dumnezeu, şi, iată, ea îmi dă acum mai mult curaj şi mai mult sânge rece
decât maxima voastră pompoasă. Faceţi şi voi ca mine, şi veţi putea şi voi să staţi liniştiţi în casele
voastre."

10. Cei doi vecini: „Ai dreptate, prietene; dar ce să facem dacă nu avem aceeaşi credinţă ca şi tine?
Totuşi am vrea să vorbim mai multe cu tine mâine - dacă vom mai fi în viaţă!"

11. Însă la lumina slabă a lămpilor ei au văzut şi alţi oaspeţi în sală, şi au vrut să-1 întrebe pe hangiu
cine eram noi; dar în faţa casei soţiile şi copiii lor îi strigau foarte speriaţi, iar cei doi vecini s-au întors
în stradă, îngrijoraţi ca nu cumva casele lor să fi suferit vreo stricăciune. La lumina slabă a lunii au putut
vedea că nu se petrecuse nimic, dar totuşi n-au îndrăznit să intre, pentru că din când în când pământul
continua să se zguduie destul de tare.

12. Hangiul M-a întrebat atunci cât avea să mai dureze furtuna.

100
13. „Încă o oră, i-am spus, darea nu va provoca nimănui niciun rău! Cât despre vecinii tăi, tu le-ai
vorbit bine, iar mâine vor fi de-ai noştri. Acum putem să dormim până dimineaţă, pentru că mâine vom
avea multe de făcut."

14. După aceste cuvinte, în scurt timp au adormit cu toţii şi s-au odihnit până dimineaţa, dimineaţă
care era foarte cenuşie în acea zi.

Capitolul 77

După furtună

1. Dimineaţa ne-am trezit foarte odihniţi, iar ucenicii, văzând cerul întunecat, M-au întrebat dacă
voiam să ies ca şi în celelalte zile.

2. Eu le-am spus: „N-am mai văzut noi şi alte dimineţi şi alte zile la fel de întunecate, şi n-am ieşit
Eu totuşi împreună cu voi? Putem deci şi în această dimineaţă să petrecem o oră afară. Şi chiar,
profitând de această dimineaţă cenuşie, voi realiza un semn pentru toţi păgânii lipsiţi de orice credinţă,
spre a fi mai uşor apoi să-i aducem la credinţa în Unicul Dumnezeu Adevărat, aşa că să ieşim şi în
această dimineaţă. Dar dacă vreunul dintre voi vrea să rămână acasă, să rămână!"

3. Au spus cu toţii: „Doamne, nu Te vom părăsi! Acolo unde mergi Tu, vom merge şi noi, ca să
fim mereu lângă Tine!"

4. Eu am spus: „În acest caz, ridicaţi-vă şi să mergem!"

5. La acest apel, s-au ridicat cu toţii, împreună cu hangiul, şi M-au urmat. Imediat ce hangiul a
terminat de dat indicaţiile referitoare la masa de dimineaţă, am ieşit în strada cea mare care trecea prin
faţa hanului.

6. Când am ieşit afară, am văzut că o mulţime de oameni se aflau în stradă, pentru că nu

îndrăzniseră să-şi petreacă noaptea în casele lor.

7. Cutremurul de pământ destul de violent care însoţise furtuna încetase, bineînţeles, dar cum lor le
era teamă să nu se repete, nu îndrăzniseră să intre în case, şi de aceea îşi petrecuseră noaptea afară.

8. Ne aflam aşadar pe stradă când i-am reîntâlnit pe cei doi vecini care ne vizitaseră îngroziţi în
toiul furtunii din acea noapte; dar întrucât ei nu ne văzuseră prea bine atunci, în penumbră, nu ne-au
recunoscut.

9. Totuşi, văzându-1 pe hangiu şi lângă el pe căpitanul pe care-1 cunoşteau bine, s-au dus către ei,
salutându-1 mai întâi pe căpitan şi pe subordonaţii săi şi exprimându-şi speranţa că şi-au petrecut
noaptea fără neplăceri.

10. Căpitanul le-a întors salutul şi i-a întrebat dacă rămăseseră noaptea afară, ca şi ceilalţi oameni
din acel loc.

11. Cei doi vecini au răspuns: „La început n-am îndrăznit să ieşim afară, şi până să izbucnească
furtuna am stat în casete noastre: dar când pământul a început să se clatine, am ieşit să ne refugiem
afară, ca aproape toţi oamenii din oraş, şi să ne salvăm astfel vieţile şi pe cele ale familiilor noastre.

12. Dacă locuinţele noastre ar fi fost din lemn, ca majoritatea caselor din Galileea, Iudeea şi din alte
ţări unde este lemn din abundenţă, nici furtuna, nici cutremurul de pământ nu ne-ar fi alungat din ele;
dar din cauză că ele sunt făcute din piatra sfărâmicioasă care se găseşte pe-aici, şi se pot prăbuşi cu

101
uşurinţă la un cutremur mai violent de pământ, este evident de preferat ca în timpul unor asemenea
calamităţi să ieşim din ele cât mai repede."

13. Căpitanul: „Dar cum a rămas cu protecţia zeilor, de care majoritatea grecilor şi a romanilor fac
atâta caz?

14. După cum vedeţi, eu m-am simţit foarte bine şi n-am avut nicio teamă în acest han evreiesc, sub
protecţia unui unic Dumnezeu în care am crezut şi am avut o încredere deplină! Dacă aţi fi avut aceeaşi
credinţă şi încredere ca şi mine, aţi fi rămas şi voi, fără teama că vi s-ar putea petrece vreo nenorocire, în
casele voastre, despre care ştiţi de altfel preabine că au mai înfruntat şi alte furtuni, unele poate chiar
mai violente decât aceasta. Numai o credinţă fermă şi o încredere vie în Unicul Dumnezeu Adevărat şi
atotputernic, foarte bun şi înţelept, care vede şi ştie totul, poate îndepărta frica. Cel care nu are nici
credinţă, nici încredere este supus la tot felul de suferinţe şi chinuri în caz de furtuni, care apar mereu
pe-acest pământ, iar cel mai mare chin al său este atunci când îi bate ultimul său ceas inevitabil!
înţelegeţi?"

Capitolul 78

Căpitanul vorbeşte despre adevărata căutare a lui Dumnezeu

1. Unul dintre cei doi vecini a răspuns: „Ne dăm seama că ai perfectă dreptate, şi îl considerăm
foarte fericit pe cel care, ca şi tine, este capabil de o credinţă şi de o încredere atât de ferme; pentru că,
în mod sigur, el suportă cu inima uşoară toate câte l-ar putea lovi pe-acest pământ, iar inima lui este
mereu plină de mângâiere!

2. Dar noi, unde să găsim această credinţă şi încredere? Iată-i acolo, în partea cea mai largă a
străzii noastre principale, pe marii noştri preoţi ai lui Zeus şi Apolo, şi nu departe de ei şi doi rabini
evrei! Preoţii noştri ne arată prin comportamentul lor cât de puţin se sinchisesc ei de ajutorul zeilor, iar
preoţii evrei mărturisesc şi ei că nu au mai multă credinţă decât preoţii noştri în Unicul lor Dumnezeu
Adevărat.

3. O, şi imediat ce pericolul unei noi furtuni dispare, vin să ne ţină predici cum că zeii sunt
mânioşi pentru că n-avem destulă credinţă în ei şi că le aducem prea puţine sacrificii, şi că, dacă vom
continua să nu credem şi să nu aducem la temple ofrande bogate, zeii vor fi şi mai furioşi şi vor
preschimba întreaga regiune într-un deşert!

4. Începând de astăzi, probabil vor începe să se smiorcăie prin temple, şi ar fi început deja, dacă ar
fi fost o dimineaţă frumoasă care să-i asigure că nu mai trebuie să se teamă de întoarcerea furtunii; dar
această dimineaţă posomorâtă, cu aspect neliniştitor, îi mai face încă să ezite.

5. Iar cei câţiva preoţi ai Dumnezeului evreilor se comportă la fel. Şi ei ar fi propovăduit deja cu
voce tare penitenţa şi sacrificiile, dacă această zi foarte întunecată şi ameninţătoare nu i-ar fi împiedicat
să intre în sinagogile lor pentru a-şi începe văicărelile, bineînţeles în propriul lor beneficiu.

6. Aşa că înţelegem preabine, nobile stăpân, escrocheriile deja foarte vechi ale preoţilor noştri,
precum şi ale preoţilor evrei, şi, în orice situaţie cât de cât periculoasă, noi vedem că preoţii sunt primii
care o iau la fugă, arătând astfel puţina credinţă şi încredere pe care o au în zeii pe care îi proslăvesc atât
de tare! Dar dacă, într-o oaste aflată la război, conducătorii o rup la fugă în faţa duşmanului, de unde să-
și mai ia curajul soldaţii? Iar dacă, în lumina raţiunii, zeii nu înseamnă nimic pentru preoţi, ca să spunem
aşa, ce-ar trebui şi ce-ar putea ei să reprezinte pentru noi?

7. Aşa că, nobile stăpân, ne este greu, şi chiar imposibil, să avem încredere şi credinţă în zeii
noştri, şi cu atât mai puţin în Dumnezeul unic al evreilor, şi nu trebuie deci să ne judeci prea aspru
102
pentru această deviză veche, în conformitate cu care fiecare om trebuie să-şi poarte de grijă sieşi; căci
dacă nu, zeii îl vor lăsa în voia sorţii, pe el şi pe semenii lui.

8. Dar tu, nobile stăpân, ne-ai spus cuvinte bune şi adevărate, şi noi ar trebui să credem că un
Dumnezeu aşa cum ni L-ai descris tu există cu adevărat. Însă unde este El? Cum să găseşti fără să te
înşeli drumul care duce la El?"

9. Căpitanul: „Pentru un om al lumii, nu este bineînţeles aşa de uşor cum îşi imaginează mulţi aşa-
zişi înţelepţi, care spun: «Dacă există unul, sau poate mai mulţi zei, ei trebuie să ne permită să-i
descoperim cu uşurinţă, dacă vor să fie recunoscuţi şi adoraţi, fapt pe care preoţii îl consideră
pretutindeni o obligaţie strictă a oamenilor; aşa că, dacă zeii nu se lasă descoperiţi fără niciun efort,
înseamnă că nu vor să fie recunoscuţi şi adoraţi, sau că nu există deloc, şi în acest caz este pierdere de
vreme să-i cauţi!»

10. Dar eu vă spun că nu este aşa! Pentru că, mai întâi, nu a existat în toată eternitatea decât un
singur Dumnezeu adevărat, şi acest Dumnezeu aşteaptă de la noi, oamenii, să-L căutăm, şi după ce
L-am găsit să-L recunoaştem şi să-L slăvim, respectând cu stricteţe poruncile pe care ni le-a dat pentru
mântuirea noastră; şi apoi, pentru că există doar un singur Dumnezeu, pe care un om care caută în
profunzime Îl poate percepe deja în operele Sale, omul trebuie să-L caute pe acest Dumnezeu cu
ardoare, dintr-o iubire adevărată, nu din când în când, ca un copil nepăsător, ci în fiecare zi, cu un zel
mereu mai mare şi cu o fervoare care creşte odată cu iubirea lui pentru El, iar Dumnezeu îi va permite
fără îndoială unui asemenea om să-L găsească, aşa cum mi-a permis şi mie, precum şi multor altora.

11. Şi atunci când se va lăsa găsit de unul sau mai mulţi oameni care Îl caută aşa cum trebuie, El îi
va învăţa pe căutătorii Săi credincioşi ce trebuie să facă şi cum trebuie să trăiască după aceea, conform
Voinţei Sale înţelepte, pentru a rămâne în continuare în iubirea şi în graţia Sa şi pentru a se trezi la Viaţa
cea Veşnică a sufletului.

12. După aceea, nici chiar situaţiile cele mai periculoase din această lume materială, destinate să-1
pună la încercare, nu-1 vor face să se îndoiască şi nici nu-i vor slăbi unui asemenea om credinţa şi
încrederea cu adevărat vie; dimpotrivă, pe deplin supus Voinţei Dumnezeieşti pe care o recunoaşte, el va
suporta totul cu răbdare şi fără nicio teamă sau nelinişte, şi chiar va mulţumi pentru aceasta, fiindcă va
înţelege că tot ceea ce a poruncit Dumnezeu să se petreacă pe acest pământ este doar spre binele
oamenilor. Da, cel care L-a găsit în felul acesta pe Dumnezeu a găsit într-adevăr cea mai mare şi cea
mai preţioasă comoară pentru viaţa sa!

13. Şi pentru că, aşa cum probabil înţelegeţi acum. aceasta este cea mai mare şi cea mai preţioasă
comoară din viaţa unui om, merită cu adevărat să căutăm această comoară cu tot entuziasmul şi cu toată
seriozitatea de care suntem capabili, până ce o găsim.

14. Câte eforturi nu fac oamenii pentru a obţine bogăţii şi bunuri pământeşti trecătoare! Unul
străpunge munţii pentru a găsi aur, argint sau pietre preţioase; altul, pentru nişte perle, se scufundă în
adâncimile mărilor; un al treilea străbate mările furtunoase într-o barcă şubredă spre a vinde în ţări
străine, pentru câţiva bănuţi în plus, mărfurile din ţara sa - şi aşa, fiecare face una sau alta fără a găsi că
sarcina sa este prea grea, de vreme ce îi aduce un mic beneficiu. Atunci de ce să nu ne străduim şi noi ca
să căutăm Comoara Supremă a Vieţii, de vreme ce ştim că din toate timpurile oamenii care au căutat-o
plini de entuziasm au găsit-o întotdeauna?"

103
 Capitolul 79

Bunele hotărâri ale vecinilor

1. Unul dintre cei doi vecini a răspuns: „Da, mare domn, ai perfectă dreptate cu aceste cuvinte,
care într-adevăr îi pot ghida pe cei ce vor să caute Comoara Supremă a Vieţii; şi noi le vom urma, pentru
că începem deja să simţim în noi o oarecare speranţă că eforturile noastre nu vor fi zadarnice.

2. Dar aceasta era totuşi cu neputinţă până astăzi; pentru că, pe de-o parte, preoţii noştri ne stăteau
ca un ghimpe în coastă, iar pe de altă parte, am avut ocazia să cercetăm credinţa evreiască, şi n-am găsit
în ea prea multă teozofie, ci numai un talmeş-balmeş de superstiţii, încă şi mai rele decât ale noastre.
Am ales deci cel mai bun mijloc, să observăm natura şi să găsim în ea legile conform cărora să ne
conducem viaţa, deşi, din cauza legilor publice, pretindem că ne respectăm religia, chiar dacă împotriva
voinţei noastre.

3. Aşa că, până acum ne-ar fi fost complet imposibil. la fel ca şi multor altora care ne împărtăşeau
părerea, să începem să căutăm Comoara Supremă şi cea mai preţioasă pentru viaţa noastră. Şi, desigur,
nu aveam cum să găsim ceea ce nici măcar nu începuserăm să căutăm, pentru că ne lipseau mijloacele
necesare.

4. Dar acum că marea ta bunătate şi îndurare ne-au oferit o modalitate sigură, ne vom lăsa călăuziţi
de ea pentru a căuta la rândul nostru Comoara Supremă a Vieţii, şi nu ne vom opri până ce nu o vom
găsi; pentru că merită să căutăm o comoară de care depinde Viaţa cea Veşnică a sufletului."

5. Atunci Eu le-am spus: „Ascultaţi: de vreme ce se pune problema să atingeţi un scop suprem şi
cu adevărat extraordinar, o voinţă foarte fermă de a îndeplini această sarcină valorează prin ea însăşi
aproape chiar cât sarcina îndeplinită; căci deplina realizare a unei opere survine cu atât mai repede, cu
cât cel care o realizează este ferm hotărât să o ducă la bun sfârşit. Căpitanul vostru v-a arătat calea cea
bună şi v-a pus şi mijloacele la îndemână."

6. Primul vorbitor a reluat: „Prietene, mi se pare că şi tu ai găsit Comoara Supremă a Vieţii, de

vreme ce vorbeşti în acelaşi fel ca acest nobil stăpân. După haine pari a fi galileean; şi ceilalţi par a fi
mai degrabă galileeni decât iudei, şi noi ştim că galileenii nu sunt renumiţi pentru credinţa lor. Dar ce
contează! Se prea poate ca şi unii dintre ei să fi descoperit cum să înceapă să caute această Comoară
Supremă a Vieţii, şi, căutând-o, s-o fi găsit. Aşa că voi ne-aţi făcut o mare bucurie; pentru că dacă aţi
putut dormi în această noapte de groază într-o casă atât de uşor de distrus, înseamnă că, la fel ca şi acest
nobil stăpân, L-aţi găsit pe Unicul Dumnezeu Adevărat, capabil să vă salveze de toate pericolele."

7. Eu am spus: „Ai judecat bine; dar nu putem vorbi mai multe despre toate acestea aici, în piaţa
publică, deoarece oamenii încep să se adune grămadă în jurul nostru - căci l-au remarcat pe căpitan şi
sunt curioşi să ştie ce treabă are el aici aşa de dimineaţă. Aşa că să ieşim din oraş şi să căutăm un loc
deschis, cu o privelişte largă; acolo vom putea vorbi mai multe despre ceea ce ne preocupă."

8. Cum aceasta le convenea şi celor doi vecini, ei ne-au urmat împreună cu familiile lor în afara
oraşului, unde se găsea pe o movilă destul de înaltă o veche ruină, care odinioară le servise filistenilor
drept fortăreaţă.

104
 Capitolul 80

Urmările neplăcute ale furtunii şi ale cutremurului de pământ

1. După ce am ajuns pe această movilă, ne-am uitat spre apus, unde la o distanţă de câteva leghe se
ridica fum din pământ în mai multe locuri, şi din când în când câte o flacără, care spre deosebire de fum
nu dura decât puţin timp.

2. Am observat câteva clipe acest spectacol natural.

3. După ce ne-a fost oarecum de-ajuns, căpitanul a venit la Mine şi Mi-a spus: „Iată, Doamne şi
Învăţătorule, aceste spirite naturale nu şi-au găsit încă odihna, şi, din experienţa mea, focurile şi fumul
care urmează unei furtuni ca aceea din noaptea trecută pot dura încă multe zile, uneori chiar mai multe
săptămâni, şi ele sunt însoţite adesea de cutremure de pământ foarte puternice, destul de neplăcute
pentru nişte fiinţe slabe de înger. De ce urmările acestea neplăcute ale unei mari furtuni trebuie să
dureze aşa mult timp?"

4. Eu am spus: „Prietene, la Pella, unde se află locuinţa ta, tu ai un heleşteu mare, care a fost
amenajat cu mare osteneală. Dacă vrei să creşti în el peşti buni şi sănătoşi, trebuie să porunceşti ca acest
heleşteu să fie curăţat regulat de mâl, şi, pentru aceasta, trebuie să fie mai întâi golit de apă. Atunci când
se deschide principalul canal de evacuare, apa ţâşneşte mai întâi foarte violent prin deschizătură, dar mai
apoi ea începe să curgă mai lent, şi, spre final, atunci când vezi că nu mai curge decât câte o picătură,
poţi începe să cureţi heleşteul. De ce nu ai instalat un canal de evacuare prin care, atunci când îl
deschizi, toată apa din heleşteu să iasă într-o clipă?

5. Vezi, prietene, toate fenomenele din această lume urmează o anumită ordine temporală, fără de
care nimic nu s-ar putea face; şi dacă anumite evenimente se petrec uneori fără a se respecta deloc
această succesiune temporală, rezultă întotdeauna distrugeri de mari proporţii.

6. Şi dacă până şi voi, oamenii, care aveţi o viziune limitată, respectaţi o anumită ordine în
acţiunile voastre pentru a ajunge la scopul pe care vi l-aţi propus, şi spuneţi că un lucru făcut în grabă şi
fără atenţie nu valorează nimic, de ce atunci Dumnezeu, Stăpânul cel etern al marilor Sale opere, ar
trebui să fie mai puţin înţelept şi mai puţin chibzuit decât voi? Este deci bine ca lucrurile să fie exact aşa
cum sunt."

7. Satisfăcut de răspunsul Meu. căpitanul Mi-a mulţumit pentru această învăţătură.

8. Cei doi vecini au ascultat şi ei cuvintele Mele cu mare atenţie; ei i-au spus apoi hangiului: „Ah,
acest galileean pare a fi cu mult mai înţelept chiar şi decât căpitanul nostru! Este adevărat că noi n-am
înţeles chiar tot ce spunea, dar ceva tot am înţeles: căpitanul, care cu siguranţă Îl cunoaşte foarte bine pe
Unicul Dumnezeu Adevărat, considera că acele fenomene supărătoare durează un pic cam mult, iar
acest galileean i-a explicat, prin intermediul unui exemplu excelent, ordinea pe care Dumnezeu o
respectă în toate acţiunile Sale, şi din ce motiv. Iar căpitanul i-a mulţumit îndelung galileeanului pentru
explicaţiile sale!

9. Cine poate fi acest galileean? Întrucât căpitanul nostru, chiar dacă de altfel este un om foarte
bun şi drept, nu spune prea des cuiva, şi cu atât mai puţin unui evreu: «Doamne şi Învăţătorule!» Cum
de îi face atunci acestuia o asemenea onoare?"

10. Hangiul: „Deocamdată voi nu puteţi pricepe; dar va veni în mod sigur momentul, şi încă foarte
repede, când veţi înţelege."

11. Cuvintele hangiului au stârnit încă şi mai mult curiozitatea celor doi vecini ai săi. Dar ei nu au
îndrăznit să-1 întrebe pe căpitan cine eram Eu. şi cu atât mai puţin pe Mine.

105
12. Între timp, un vânt puternic a început să sufle dinspre răsărit, aşa că nu a trecut mult şi am început să
simţim un fum cu miros de pucioasă şi de smoală. Deranjaţi de acest fum, căpitanul, fiica sa şi ofiţerii,
precum şi unii dintre ucenicii Mei, M-au rugat să poruncesc vântului să ducă acei aburi dăunători către
zonele nelocuite, sau să fiu de acord să ne refugiem în han, ca să nu ne sufocăm.

13. Eu le-am spus: „Priviţi înspre oraş, la acea mulţime de curioşi care se grăbesc spre noi ca să vadă ce
facem aici! Preoţii păgâni, precum şi cei doi rabini şi cei câţiva evrei care ne-au oprit ieri când am ajuns,
se află în primul rând; iar aceştia Îmi sunt mai neplăcuţi decât mirosul de pucioasă şi de smoală care
vine dinspre răsărit.

14. De aceea am făcut să se pornească acest vânt, pentru a ne scăpa de aceste iscoade supărătoare.
Iată-i cum fac deja cale-ntoarsă spre oraş, temându-se ca nu cumva să fie şi mai rău! Majoritatea se duc
de altfel la casele lor, şi astfel noi vom avea aici o mai mare libertate."

15. Dar câţiva locuitori din oraş, care porniseră odată cu noi, se aflau deja la poalele colinei, iar
căpitanul a vrut să trimită pe unul dintre ofiţerii săi să le ordone şi lor să se întoarcă în oraş.

16. Însă Eu i-am spus: „Aceia sunt oameni de bine, şi ei trebuie să rămână ca martori pentru
ceilalţi."

17. Cu aceasta căpitanul a fost mulţumit, iar oamenii care înconjurau colina au rămas acolo.

18. Totuşi, cei doi vecini ai hangiului, din ce în ce mai surprinşi, i-au spus acestuia: „Ascultă
prietene, acesta este un om cu totul deosebit! El a poruncit vântului, aşa cum a şi spus-o, să împingă în
direcţia noastră acest fum rău mirositor, pentru a-i alunga pe nepoftiţii care alergau grămadă încoace; iar
când căpitanul, după cum ştim, a vrut să alunge acele suflete într-adevăr sărmane, dar nevinovate care
înconjoară colina, acest om s-a împotrivit, şi căpitanul nostru, care de obicei nu cedează în faţa nimănui,
1-a ascultat imediat!

19. Ba mai mult, acest om recunoaşte chiar de la distanţă caracterul oamenilor, şi îi lasă pe cei buni
să se apropie, iar pe aceia a căror răutate o cunoaştem şi noi cu prisosinţă, şi care n-au făcut bine altora
niciodată, decât lor înşişi, îi îndepărtează în mod miraculos.

20. Cu adevărat, acest galileean este un om foarte neobişnuit! Probabil că el Îl cunoaşte pe

Dumnezeu mult mai îndeaproape decât căpitanul nostru, care deja este atât de înţelept. Ah, suntem chiar
curioşi să ştim ce se va mai petrece acum!"

21. Hangiul le-a spus: „Gândiţi-vă la ceea ce v-a spus acest om atunci când ne aflam în faţa hanului,
şi în scurt timp veţi înţelege mai multe!"

Capitolul 81

Vecinii vorbesc despre puterea supranaturală a Galileeanului

1. Între timp, toţi cei care, fiind împinşi de o curiozitate bolnăvicioasă, ne urmăriseră, plecaseră
deja înapoi spre oraş.

2. După ce Eu am curăţat astfel zona, am poruncit vântului, cu o voce puternică, pe care au putut-o
auzi toţi cei care înconjurau colina, să nu mai împingă spre noi fumul de smoală şi pucioasă, ci să-l ducă
spre regiunile deşertice din apropiere.

3. Atunci vântul şi-a schimbat direcţia, şi noi am scăpat în câteva clipe de acel fum.

106
4. Văzând aceasta, cei doi vecini i-au spus hangiului: „Este clar acum că acest om se află în strânsă
uniune cu Adevăratul Dumnezeu, şi că poate să dispună de puterea Sa supremă, de câte ori vrea. Nu mai
există nicio îndoială în privinţa aceasta! Dar cum, şi prin ce mijloace poate ajunge un om la un
asemenea grad de uniune?

5. Voi, evreii, aveţi totuşi dreptate să nu credeţi decât într-un singur Dumnezeu; pentru că acest
Dumnezeu unic trebuie să fie singurul adevărat, care, prin puterea voinţei Sale, a creat toate lucrurile pe
care le vedem cu ochii şi pe care le percepem cu celelalte simţuri ale noastre.

6. Dar cum se face că nici chiar voi, evreii, nu aspiraţi să-L cunoaşteţi mai mult pe Unicul vostru
Dumnezeu Adevărat şi să vă conduceţi faptele după voinţa Lui, pe care sigur o cunoaşteţi, pentru a vă
uni astfel cu El, la fel ca acest venerabil galileean, care este şi el evreu?

7. Dacă voi, care ştiţi deja cum să atingeţi acest ţel nepreţuit, comoara comorilor, nu încercaţi să-1
obţineţi, şi alergaţi chiar mult mai mult decât noi, păgânii orbi, după comorile efemere şi moarte ale
acestui pământ, înseamnă că sunteţi nişte nebuni vrednici de plâns.

8. Noi nu te socotim în rândul acestor evrei din oraşul nostru, pe care îi cunoaştem preabine; dar
ştim că şi tu aveai multe îndoieli în ceea ce-L priveşte pe Unicul vostru Dumnezeu. Numai că tu nu erai
ipocrit ca ceilalţi.

9. Este totuşi ciudat din partea celorlalţi evrei, şi mai ales din partea preoţilor voştri, care predică şi se
poartă de parcă nu depinde decât de ei ce anume ar putea să facă Dumnezeu - de vreme ce ei totuşi nu
sunt capabili, mai mult decât preoţii noştri, să facă dovada a ceva care să semene măcar cât de cât cu o
putere pur dumnezeiască.

10. Aceasta nouă, bunule vecin, ni se pare cu atât mai ciudat, cu cât ne-am convins noi înşine de
strânsa legătură dintre acest galileean şi puterea Unicului Dumnezeu Adevărat, pentru că altfel vântul nu
l-ar fi ascultat, ca un soldat pe generalul său!"

11. Hangiul le-a spus: „Aveţi dreptate, prieteni, să vă minunaţi aşa de puterea lui Dumnezeu şi să
fiţi uimiţi de prostia şi de orbirea noastră; dar, în timp ce noi vorbim, alţii, care ştiu mai bine decât noi
despre ce este vorba, tac, şi asta nu e bine deloc! Aşa că să reluăm discuţia altă dată, şi să-i lăsăm pe alţii
să vorbească şi să făptuiască."

12. Cei doi vecini au fost de-acord cu această observaţie a hangiului, şi, fără a mai pune întrebări,
au aşteptat ca Eu să spun sau să fac ceva.

13. Totuşi căpitanul Mi-a spus: „Iată, Doamne şi Învăţătorule, oamenii care se află la poalele colinei
nu ştiu ce să facă acum, şi se întreabă ce să gândească despre Tine. N-ar fi bine să le trimit pe unul din
oamenii mei să-i lumineze puţin?"

14. Eu: „Lasă asta deocamdată, pentru că mai întâi Eu voi face un alt semn, după care vom reveni la
han. Aceşti oameni se vor întoarce în oraş şi se vor grăbi să le povestească familiilor lor ce-au văzut şi
auzit aici; ceea ce va trezi tot felul de întrebări şi de dezbateri, şi atunci va fi momentul să le explicăm
un pic mai mult Cine a fost Acela căruia I s-au supus elementele.

15. Acum Eu voi face ca această dimineaţă tristă să devină perfect senină, şi voi linişti spiritele
naturii încă active, pe ici pe colo, pentru că acum un mare număr dintre ele sunt deja libere."

16. Spunând acestea, Eu am poruncit fumului de la suprafaţa pământului şi norilor groşi din văzduh
să dispară. pentru a lăsa soarele să strălucească.

17. Şi imediat s-a petrecut ceea ce poruncisem. Dimineaţa s-a făcut frumoasă şi senină, şi noi
puteam vedea de jur împrejur până departe.

107
18. Însă pe alocuri mai urcau încă flăcări - bineînţeles destul de departe de noi -, prin faliile şi
crăpăturile din pământ, ceea ce, în pofida reîntoarcerii bruşte a timpului frumos, nu era deloc pe placul
păgânilor nedumeriţi, care aşteptau la poalele colinei.

19. Dar Eu, după o jumătate de oră, am poruncit acestor spirite ale focului să se liniştească, şi atunci
s-au stins şi acele flăcări; oriunde îţi întorceai privirea, nu se mai vedea nicio flacără ţâşnind din pământ,
nici aproape, nici departe. Vântul a amuţit şi el, iar pământul era ca proaspăt măturat, cât vedeai cu
ochii.

Capitolul 82

Întoarcerea la han

1. Atunci starea de uluire a păgânilor de la poalele colinei a atins apogeul, şi ei au început să se

întrebe cine eram Eu, de unde veneam şi în ce relaţii eram cu căpitanul, de vreme ce nu purtam haine
romane.

2. Totuşi ei, fiind mai familiarizaţi decât vecinii lor cu religia evreilor, Mă considerau un profet,
pentru că astfel de semizei mai săvârşiseră fapte asemănătoare. Alţii Mă considerau un mare magician
deghizat în evreu. Alţii contestau aceasta, spunând că Eu nu purtam nici însemne magice, nici baston de
magician. Alţii credeau că eram un semizeu în formă umană, care se manifestase pentru căpitan, datorită
marii sale omenii, fapt pe care Eu îl confirmam acum, făcând minuni cu neputinţă de realizat de către o
fiinţă umană.

3. Şi mai erau şi multe alte păreri despre Mine, dar nimeni nu îndrăznea să urce pe colină şi să
întrebe pe vreunul dintre noi cine eram Eu. Iar noi, ridicându-ne de pe pietrele care ne folosiseră drept
bănci, ne-am pregătit să ne întoarcem la han.

4. Văzând aceasta, păgânii care mai aşteptau încă în jurul colinei, punându-şi tot felul de întrebări,
au fost cuprinşi de frică, şi, luându-ne-o înainte, au alergat în mare grabă spre oraş, la casele lor, unde
familiile lor îi aşteptau deja. Ne putem da seama cu uşurinţă că au urmat apoi întrebări şi poveşti fără
sfârşit.

5. Păgânii ajunseseră deja în oraş când noi am coborât colina şi am intrat cu pas liniştit în han,
unde ne aştepta deja un mic dejun copios.

6. La sosirea noastră în oraş, i-am găsit deja pe preoţii păgâni foarte ocupaţi să le explice
oamenilor ce anume le datorau, pentru că, spuneau ei, numai ei scăpaseră oraşul de la distrugere, şi
numai datorită rugăciunilor şi laudelor adresate de ei în secret zeilor, aceştia din urmă, îmblânziţi, au
transformat brusc vremea, care de dimineaţă se anunţase teribilă şi ameninţătoare într-o zi splendidă,
care bucura inimile tuturor - fapt pentru care locuitorii din acel oraş şi din altele trebuiau fără întârziere
să dea dovadă de un mare zel şi să aducă templelor sacrificii bogate.

7. Cât despre cei doi rabini, nici ei nu iţi cruţau eforturile pentru a-i convinge pe evrei în sinagogă.
Dar nici păgânii, nici evreii nu se grăbeau să facă ceea ce le cereau preoţii.

8. Noi am mai zăbovit câteva clipe în faţa sinagogii, pentru a observa toată această agitaţie a
poporului şi a preoţilor, iar cei doi vecini ai hangiului au spus: „Ne-am înşelat noi oare atunci când am
prezis, mai adineauri, ce vor face aceşti preoţi, lipsiţi de orice credinţă, atunci când cerul se va lumina,
astfel încât nu va mai exista ameninţarea niciunei furtuni? Prin puterea miraculoasă a acestui galileean,
plin de o forţă dumnezeiască, cerul a devenit într-o clipă cu desăvârşire senin, şi de-abia am avut timp să
ne întoarcem în oraş, că îi şi găsim deja puşi pe treabă, pentru a-şi satisface imensa lăcomie, pe aceşti

108
preoţi, care de altfel erau atât de fricoşi în timpul furtunii din această noapte, când nu mai sperau la
niciun ajutor din partea zeilor !

9. Şi dacă cei care se vor reprezentanţi ai zeilor pe acest pământ - că sunt mai mulţi zei sau doar
unul singur adevărat, asta puţin contează - sunt primii care fug din faţa unui pericol, atunci când ar
trebui să dovedească mai mult decât oricine forţa credinţei lor, cum ar putea un om care gândeşte cât de
cât limpede să dea câtuşi de puţin crezare celor spuse de ei atunci când este timp frumos?

10. Înţelegem foarte clar ce e cu aceşti preoţi, şi numai ei sunt cei care, prin lăcomia şi ambiţiile lor
nemăsurate, i-au determinat pe oameni să-şi piardă orice credinţă adevărată şi orice încredere într-o
Fiinţă Dumnezeiască omniprezentă şi atotputernică.

11. Şi cine va putea să-i readucă pe aceşti bieţi oameni la adevărata lege şi la încrederea de
odinioară în ajutorul supranatural al zeilor, acum că au pierdut toate acestea?

12. Aceasta nu mai este cu putinţă pentru oameni, poate chiar deloc, şi ar trebui acum ca zeii - fie că
sunt mai mulţi sau doar unul singur - să dea o mână de ajutor; pentru că numai semnele miraculoase le
mai pot reda oamenilor celor orbi încrederea într-un ajutor dumnezeiesc.

13. Voi nu v-aţi temut de nimic în acea noapte, şi nici nu v-aţi sinchisit de pericolul de a rămâne în
casă; pentru că este uşor să crezi şi să ai încredere atunci când în casa ta se află un om de care ascultă
toate elementele, la cel mai mic semn al lui, datorită faptului că este plin de forţă dumnezeiască.

14. Noi am căutat scăpare acolo unde au ales să o caute şi reprezentanţii zeilor noştri, adică afară,
unde natura mai oferă încă oamenilor cel mai sigur refugiu.

15. Dar acest mare stăpân al adevăratei puteri şi înţelepciuni dumnezeieşti nu ar trebui decât să le
arate acestor preoţi cine este el, şi toţi oamenii ar începe să creadă în Unicul Dumnezeu cel viu; chiar şi
cei doi rabini şi-ar schimba imediat părerea şi ar reveni cu siguranţă la străvechea credinţă a
patriarhilor."

16. Eu le-am spus atunci celor doi vecini: „Intraţi şi voi în han împreună cu familiile voastre şi luaţi
masa de dimineaţă împreună cu noi. Cât despre aceşti preoţi, lăsaţi-i să strige cât vor; pentru că cei
bogaţi nu le vor mai aduce ofrandele pe care le doresc, iar săracii, care au fost cu noi la poalele colinei,
le vor spune Cine este cu adevărat Cel de care ascultă toată natura de pe acest pământ. Astfel că vom
avea apoi suficient timp să ne ocupăm de ei!"

17. Foarte mulţumiţi de aceste cuvinte, cei doi vecini şi-au chemat familiile şi au intrat şi ei
împreună cu noi în han, unde au luat parte plini de voie bună la masa noastră copioasă.

Capitolul 83

Căpitanul întreabă cum este înţelept să se poarte cu preoţii

1. După ce vinul cel bun le-a dezlegat puţin câte puţin limbile şi au fost mai dispuşi să vorbească,
ei ne-au povestit fapte care i-au uimit chiar şi pe primii Mei ucenici.

2. Dar în timpul acestei discuţii edificatoare, unul dintre rabini a intrat în sala de mese în care ne
aflam noi şi a insistat ca şi hangiul nostru, în calitate de evreu, să-şi aducă ofranda în faţa Dumnezeului
lui Avraam, Isaac şi Iacov, pe care rugile pioase ale celor doi slujitori ai Săi din această străveche cetate
a Golanului Îl convinseseră să-i salveze bunurile de la distrugere.

3. La această dorinţă a rabinului, unul dintre cei doi vecini a izbucnit, cuprins de mânie, şi,
ridicându-se în faţa neruşinatului rabin, i-a spus: „Prietene, n-a anunţat niciunul dintre vechii voştri
109
înţelepţi şi proroci, în vreo împrejurare, că va veni un timp când nu vor mai fi tolerate minciunile şi
lenea preoţilor?

4. Chiar nu ţi-e ruşine, ţie, ca preot, să vii să atunci în faţa unor oameni ca noi, care suntem de
partea adevărului, o minciună atât de mare?

5. Unde şi când L-ai rugat tu pe Dumnezeul vostru să salveze bunurile cinstitului meu vecin şi
prieten?

6. Noi v-am văzut în această noapte, pe tine şi pe tovarăşul tău, plângând şi clănţănind din dinţi de
frică în marea piaţă, şi amândoi v-aţi ales să staţi în locul care părea să fie cel mai sigur.

7. De ce n-aţi rămas în sinagogă, unde spuneţi că Dumnezeul vostru vă ascultă mereu rugile? Oare
v-aţi rugat pentru binele poporului vostru în faţa zidului cel mare din piaţa publică?

8. O, vă cunoaştem noi la fel de bine ca şi pe propriii noştri slujitori ai zeilor, şi vă spunem că nu

mai aveţi ce căuta aici! Aşa că pleacă, pentru că altfel te va alunga unul dintre noi, care este mult mai
puternic!"

9. Atunci rabinul, văzându-1 pe căpitan, n-a mai spus nimic şi a plecat în grabă.

10. Iar vecinul a reluat: „Toată slava singurului şi Unicului Dumnezeu Adevărat al adevăraţilor
evrei! Am scăpat de unul dintre cei mai răi necredincioşi din câţi există!"

11. Căpitanul a spus: „Da, a plecat ca un hoţ, iar tovarăşul său va renunţa să ne mai viziteze; în
schimb preoţii noştri păgâni nu vor întârzia să o facă, imediat ce vor afla de prezenţa mea aici. Cum ar
trebui să mă comport faţă de ei, în calitate de căpitan roman? Pentru că eu trebuie să îi protejez pe
preoţi, în numele Cezarului, dar cum să o mai fac acum, când Îl cunosc pe Unicul Dumnezeu Adevărat
şi Îl iubesc mai presus de orice, şi dispreţuiesc din toată inima politeismul nostru absurd şi înşelăciunile
lui neruşinate, precum şi pe preoţii săi?"

12. Eu i-am spus: „Nu-ţi face griji pentru aceasta, prietene! Pentru că, de fapt, preoţii zeilor voştri -
care, bineînţeles, n-au existat niciodată în realitate şi sunt doar produsul imaginaţiei oamenilor dornici
de putere - trebuie să fie şi ei consideraţi ca fiind mult mai puţin responsabili de acest păgânism ignorant
decât aceia care, pe vremea când oamenii mai credeau încă în Unicul Dumnezeu Adevărat, s-au apucat
să le predice păgânismul, şi, prin semne false, să-i convertească la el în număr din ce în ce mai mare!

13. Nici ei nu cred în zeii lor, dar, dacă menţin poporul în această veche superstiţie, fac aceasta în
primul rând pentru a-şi câştiga existenţa, în al doilea rând pentru că nu cunosc adevărul, iar în al treilea
rând, pentru că sunt obligaţi să procedeze aşa prin legile publice şi prin jurământul depus în faţa unui
mare-preot, pe Panteonul care reuneşte toate divinităţile voastre.

14. Aşa că îţi dai seama preabine că preoţii voştri au nevoie mai mult de compasiunea decât de ura
voastră. Prin urmare, străduieşte-te să-i aduci şi pe ei pe drumul adevărului, şi atunci când se vor afla pe
el, să le găseşti o altă ocupaţie. Puţin îi pasă Cezarului că eşti evreu sau păgân, atâta timp cât el primeşte
ceea ce i se cuvine - aşa că n-ai de ce să te temi că împăratul îţi va cere socoteală dacă vreun preot al lui
Zeus sau al lui Apolo alege calea iudaismului adevărat şi viu în Dumnezeu.

15. Mai mult decât atât, sunt deja mulţi ani de când i-am adus la adevăratul iudaism pe cei mai mari
stăpâni din această parte a lumii, precum marele guvernator Cyrenius, fratele său Cornelius, patricianul
roman Agricola şi mulţi alţii împreună cu el - dar pe aceştia din urmă, doar de vreo jumătate de an.

16. Iar dacă oamenii pe care tocmai i-am numit, şi mulţi alţii împreună cu ei, n-au avut încă nimic
de suferit din partea Cezarului, n-ai de ce să te temi nici tu, cu atât mai mult cu cât Eu te asigur încă de
pe acum de protecţia mea specială, şi în plus ţi-a fost acordată şi puterea de a vindeca bolnavi în numele

110
Meu şi de a-i elibera pe posedaţi de spiritele care îi chinuie. Aşadar, tu nu mai ai nevoie de nimic altceva
deocamdată."

17. Aceste cuvinte ale Mele au umplut inima căpitanului de o mare bucurie, şi el Mi-a spus:
„Doamne al Vieţii şi al fiinţei mele, a Ta fie toată slava şi gloria, şi Îţi mulţumesc pentru această imensă
favoare pe care n-o merit! Facă-se Voia Ta prin noi, precum şi prin îngerii Tăi din Ceruri, iar numele
Tău cel sfânt să fie în veci slăvit şi lăudat!"

Capitolul 84

Despre importanţa imensă a iubirii

1. Foarte surprinşi de aceste cuvinte ale căpitanului, cei doi vecini i-au spus: „Nobile stăpân şi
reprezentant al marelui Cezar, îţi mulţumim şi noi la rândul nostru, atât ţie, cât şi cinstitului nostru
vecin, pentru că ne-aţi confirmat ceea ce noi gândeam deja în taină, încă de când am ajuns la poalele
colinei, fără a îndrăzni să o spunem cu voce tare! Acest om pe care îl consideram galileean din cauza
hainelor sale, este singurul şi Unicul Dumnezeu Adevărat, nu numai al evreilor, ci şi al tuturor
oamenilor şi creaturilor! Toate forţele pământului I se supun,iar Luna, Soarele şi toţi aştrii Îi slăvesc în
veci puterea şi înţelepciunea. El este prin Sine Spiritul creator etern, şi, din iubire pentru oamenii cei
orbi de pe acest pământ, Dumnezeu s-a manifestat într-un Om Perfect, pentru a ne arăta că numai El
singur este din eternitate Stăpânul a tot ce se află pe Pământ şi în toate Cerurile, care sunt opera Sa, la
fel ca şi acest pământ.

2. O, ce fericire să-L putem vedea şi recunoaşte chiar din timpul vieţii! N-au decât să vină acum
preoţii noştri, şi vom putea să li-L arătăm pe adevăratul Zeus!"

3. Apoi cei doi vecini au căzut în genunchi în faţa Mea şi au vrut să Mi se închine; dar Eu le-am
cerut să se ridice şi să-Mi asculte cuvintele. Ei au făcut întocmai, şi până la amiază le-am făcut
cunoscută Voia Mea şi le-am explicat de asemenea şi multe alte aspecte. Iar ei au devenit slujitorii Mei.

4. După ce i-am învăţat pe cei doi vecini ai hangiului tot ceea ce aveau nevoie, în primul rând
pentru mântuirea sufletelor lor, şi au înţeles foarte bine toate acestea, ei Mi-au mulţumit din adâncul
inimii, iar cel care se pricepea să vorbească mai bine a spus: „Cu adevărat, cu o asemenea învăţătură
despre Dumnezeul care se află în Tine, Doamne şi Învăţătorule, în toată plenitudinea Sa, şi despre
menirea oamenilor de pe acest Pământ, a cărui adevărată formă şi alcătuire Tu ni le-ai descris foarte
bine, niciunul dintre semnele pe care le-ai realizat aici, nici chiar cel mai mare, nu ar mai fi fost necesare
pentru noi, şi noi Te-am fi recunoscut numai după cuvintele Tale; pentru că noi am simţit foarte repede
că fiecare dintre cuvintele Tale trăia în noi, străbătând şi însufleţind ca un foc ceresc tot ce fusese mort
în interiorul nostru, şi aceasta ne-a convins mult mai mult decât semnele, care, oricât de extraordinare au
fost, mai aveau totuşi asemănări cu cele pe care le pot realiza, bineînţeles că prin mijloace naturale dar
necunoscute nouă, anumiţi magicieni sau preoţi - pentru că astfel de semne au făcut întotdeauna mai
mult rău libertăţii de voinţă a oamenilor şi raţiunii lor decât să-i fi ajutat în vreun fel.

5. Totuşi noi Îţi mulţumim, Doamne şi Învăţătorule, şi pentru marile semne pe care le-ai săvârşit
aici, şi pentru această frumoasă zi senină pe care ne-a oferit-o puterea Ta dumnezeiască; pentru că pe
viitor aceste semne vor face o foarte bună impresie asupra superstiţioşilor sau stoicilor, care duşmănesc
orice credinţă, după ce vom fi lucrat şi noi un pic cu ei.

6. Există acum aici o mulţime de martori, care au curajul să înfrunte toate forţele întunericului şi
nopţii, ce se află printre oameni, şi să le învingă în numele Tău, Doamne şi Învăţătorule; eu sunt convins
că Tu. căruia Ţi se supun toate puterile şi forţele din Ceruri şi de pe Pământ, nu ne vei abandona în lupta
noastră pentru adevărul cel viu, pe care l-am auzit din gura Ta cea sfântă!"

111
7. Eu am spus: „Puteţi fi siguri de aceasta, voi care sunteţi deja prietenii Mei foarte dragi, şi vă dăruiesc
de-acum înainte puterea de a vindeca în numele Meu orice boală, prin punerea mâinilor asupra
bolnavilor, şi de a alunga spiritele rele din cei posedaţi. Astfel înzestraţi de Mine, voi veţi putea deja să
luptaţi - dar întotdeauna cu blândeţe şi cu înţelepciune - împotriva forţelor minciunii şi ale înşelătoriei,
iar laurii victoriei nu vor întârzia să apară.

8. Dar tot ce veţi făptui în numele Meu, să faceţi din iubire, pentru a trezi aceeaşi iubire şi în
inimile celor pe care îi veţi câştiga pentru Împărăţia Mea.

9. Dacă ei, atunci când această iubire va deveni puternică şi vie în inimile lor, vor vrea să vă facă
vreun serviciu în schimb, lăsaţi-i cu dragă inimă, pentru că iubirea trezeşte iubirea, şi astfel se întăresc
amândouă şi conduc la o nouă viaţă desăvârşită.

10. Dar voi, care aţi primit primii iubirea Mea cea dreaptă, să făptuiţi mereu din această iubire. Căci
dacă un om care vrea să se căsătorească îşi doreşte să obţină mâna unei tinere fete şi se duce să o ceară
părinţilor săi, dar nu lasă să se vadă niciun pic de iubire, nici în faţa tinerei fete, nici în faţa părinţilor ei,
şi se bazează doar pe cantitatea şi pe valoarea bunurilor sale, va câştiga el oare vreodată iubirea tinerei
fete şi a părinţilor ei? Cred că i-ar fi greu să-şi atingă astfel scopul dorit. Pentru că cel care nu are iubire,
cu greu poate fi iubit la rândul său. Dar cel care caută cu iubire o primire favorabilă o va găsi cu
siguranţă, şi, găsind-o, nu trebuie să se lepede de ea, dacă i se face un serviciu cu bucurie.

11. Luaţi cu toţii exemplu de la Mine! Eu am venit doar din iubire pentru voi, nechemat, şi Mi-am
manifestat imediat iubirea faţă de voi, fără să cer nimic în schimb; dar pentru că voi M-aţi recunoscut
şi-Mi mărturisiţi acum prietenia voastră. Eu o primesc cu bucurie şi accept să mănânc şi să beau la masa
voastră, împreună cu ucenicii Mei. S-ar putea bucura inimile voastre dacă nu aş face aceasta? Cu
siguranţă că nu! Aşa că începeţi prin a le mărturisi oamenilor iubirea voastră, fără a aştepta nimic în
schimb; dar atunci când ei vă vor întoarce prietenia, acceptaţi ceea ce ei vă vor oferi, însă întotdeauna cu
măsură.

12. Acţionând astfel, veţi răspândi curând şi din plin Împărăţia Mea printre oamenii acestui pământ,
şi nu veţi avea parte de lipsuri şi necazuri.

13. Aşa cum orgoliul, mânia, invidia, zgârcenia, lăcomia şi alte vicii de acest fel fac să se nască
aceleaşi vicii în ceilalţi oameni, şi iubirea dezinteresată dă naştere iubirii; de aceea, tot ceea ce faceţi să
faceţi din iubire, şi veţi semăna astfel în inimile celorlalţi oameni sămânţa iubirii, care vă va da curând şi
vouă, dar şi lor, o recoltă bogată, încă din această lume, şi una încă şi mai mare în lumea de dincolo,
unde sufletul va trăi în eternitate prin Spiritul iubirii Mele din el."

14. Cu toţii au înţeles foarte bine aceste cuvinte, şi au promis să le îndeplinească în spiritul
adevărului.

Capitolul 85

Preoţii păgâni îşi justifică purtarea din timpul furtunii

1. În timp ce se mai discuta încă despre această nouă învăţătură, doi dintre principalii preoţi păgâni
din oraş au sosit la hanul nostru pentru a-1 saluta pe căpitan, de a cărui prezenţă aflaseră de la sărmanii
care ne luaseră cu asalt colina în acea dimineaţă; dar veneau mai ales pentru a-1 cunoaşte ei înşişi pe
omul în veşmânt galileean, despre care săracii mai sus menţionaţi le spuseseră că, în acea dimineaţă
mohorâtă, a poruncit puternicelor elemente ale naturii numai prin cuvântul şi voinţa sa.

2. Imediat ce au ajuns în sala de mese, s-au înclinat adânc în faţa căpitanului şi i-au spus: „Iartă-ne,
nobile domn, stăpân în numele marelui Cezar, puternic prin atotputerea zeilor şi a celor mai distinşi
112
dintre servitorii lor umani, aleşi şi predestinaţi acestei sarcini prin voinţa zeilor, care acţionează în mod
invizibil! Dacă ai pentru noi vreun ordin nou care provine din marea cetate imperială a Romei,
binevoieşte să ni-1 faci cunoscut când vei crede de cuviinţă, pentru a ne putea supune lui."

3. Căpitanul: „De această dată, n-am niciun ordin nici pentru voi, nici pentru popor; pentru că
legile noastre sunt bine stabilite, şi nu li s-a mai adăugat niciuna nouă acum. Dar în ceea ce vă priveşte,
mi-au ajuns la urechi fapte care nu mi-au plăcut.

4. De ce înşelaţi oamenii şi îi minţiţi, încercând astfel să le stoarceţi ofrande în interesul vostru,

pretinzând că numai datorită vouă zeii cei furioşi n-au devastat oraşul şi împrejurimile sale în această
noapte, şi tot datorită vouă vremea cenuşie şi ameninţătoare din această dimineaţă s-a luminat brusc? Şi
aveţi neruşinarea să spuneţi aceasta în faţa unor oameni care, în timpul furtunii şi al cutremurului de
pământ, v-au văzut totuşi fugind primii din templele şi din casele voastre, pentru a căuta scăpare la loc
deschis! Aceasta înseamnă să încurajezi credinţa în rândul oamenilor, sau să o distrugi?

5. Dacă, în asemenea condiţii, oamenii îşi dau seama că preoţii, care ar trebui să fie mai curajoşi şi
mai pioşi decât oricine altcineva şi care se laudă mereu că sunt slujitorii credincioşi şi prietenii zeilor,
sunt cei mai înspăimântaţi dintre toţi şi nu au niciun pic de încredere ori credinţă, cum ar putea ei
(oamenii), odată pericolul trecut, să mai creadă cuvintele unor astfel de preoţi, despre care ei ştiu din
experienţă - pentru că probabil că nu este prima oară când le-o arătaţi - că nu au nici încredere, nici
credinţă într-o putere dumnezeiască superioară? Şi cum se mai pot prezenta apoi aceşti preoţi în faţa
oamenilor, pentru a-i minţi atât de grosolan şi cu atâta neruşinare?"

6. Unul dintre cei doi preoţi păgâni i-a răspuns: „Iartă-mă, nobile domn, dar în această privinţă tu
nu ai judecat foarte bine! Este adevărat că în toate ocaziile periculoase un preot trebuie să arate, în faţa
oamenilor celor fricoşi, cel mai mare curaj şi încrederea cea mai fermă într-un posibil ajutor al marilor
zei, pentru a le inspira curaj acestor oameni şi a trezi în ei credinţa şi încrederea; dar, în cazul unui
pericol foarte mare, chiar şi preotul trebuie să lase oamenii să vadă că şi lui îi este teamă de zei, atunci
când aceştia îşi manifestă mânia faţă de oameni, dezlănţuind elementele.

7. Preotul este bineînţeles un intermediar între zei şi oameni, dar el nu este şi nu va fi niciodată un
stăpân egal zeilor celor nemuritori; pentru că şi el este la fel de muritor ca şi ceilalţi oameni, şi deci
trebuie ca şi lui să-i fie teamă de zei.

8. Atâta timp cât zeii îşi manifestă faţă de oameni prezenţa lor atotputernică doar prin nişte fulgere
şi tunete, vânturi violente, ploi puternice, grindină, zăpadă sau friguri mari în momente neobişnuite,
bineînţeles că preotul le poate arăta oamenilor celor îngroziţi suficient curaj, îi poate linişti şi poate
reînsufleţi în ei credinţa şi încrederea; dar, aşa cum se petrece uneori, când zeii zguduie pământul din
toate puterile până în temelii şi ameninţă să-1 distrugă, chiar şi credinţa unui preot poate să se clatine,
odată cu solul terestru.

9. Bineînţeles că el se poate forţa în sinea sa să-i liniştească pe zei prin rugăciuni şi tot felul de
promisiuni potrivite, dar aceasta nu-1 împiedică să arate că şi el este doar o biată fiinţă umană, care
trebuie să se teamă de zei.

10. Şi, de vreme ce aşa este, nobile domn, noi n-am greşit, în această noapte de groază, că le-am
arătat oamenilor teama noastră îndreptăţită în faţa atotputerii zeilor. Dar, atunci când zeii cei furioşi s-au
lăsat liniştiţi de promisiunile noastre solemne, a venit momentul ca noi, preoţii, să le spunem oamenilor
ce trebuie să facă, pentru ca şi noi să ne putem ţine fără nicio rezervă sau amânare promisiunile făcute în
mod solemn zeilor, căci altfel cu greu am mai putea spera să-i liniştim pe aceşti zei în ziua în care se vor
arăta încă şi mai furioşi. Pentru că zeii pot arăta de şapte ori toleranţă faţă de slăbiciunile oamenilor; dar
a opta oară nu trebuie să ne mai aşteptăm să găsim milă în faţa lor.

113
11. Anunţând toate acestea cu insistenţă, noi acţionăm fără îndoială foarte bine atât faţă de zei, cât
şi faţă de oamenii care mai au încă puţină credinţă şi bunăvoinţă. şi nu s-ar putea spune că prin aceasta
slăbim credinţa şi încrederea oamenilor în zei.

12. Cred, nobile stăpân, că această scurtă explicaţie ne justifică pe deplin acţiunile în faţa ta. Am
zis."

Capitolul 86

Căpitanul le demonstrează preoţilor inutilitatea cultului tâmp al zeilor

1. Căpitanul a răspuns: „Ai vorbit bine, şi discursul tău a fost foarte chibzuit; totuşi, el nu
valorează prea mult în ochii mei, pentru că ceea ce este în tine este foarte departe de cuvintele tale. Căci,
în primul rând, ţi-aş putea demonstra foarte uşor, atât ţie, cât şi tovarăşilor tăi, că nu există în voi nici
cea mai mică fărâmă de credinţă şi de încredere în zei; apoi, de vreme ce tu însuţi nu crezi în niciun zeu,
cuvintele tale nu sunt pentru mine decât un discurs pompos, fără nici cea mai mică valoare.

2. Totuşi, eu nu spun toate acestea dintr-o dorinţă oarecare de a vă pedepsi pe tine şi pe tovarăşii
tăi pentru purtarea voastră; ceea ce vreau să te fac să înţelegi este că strigătele voastre fără noimă, cu
pretinsa lor înţelepciune, vor avea un efect foarte nefavorabil asupra oamenilor, dintre care cei mai buni
v-au şi ghicit intenţiile, de mult timp, mai ales în aceste vremuri, în care se răspândeşte cu cea mai mare
evidenţă prea-purul adevăr despre existenţa unui singur şi Unic Dumnezeu Adevărat, despre modul cum
trebuie să fie El venerat şi despre menirea oamenilor, şi când mulţi dintre cei mai buni păgâni se întorc
deja către noua credinţă a evreilor, găsind în ea o adevărată mângâiere şi o încurajare dintre cele mai
trainice.

3. Aceste veşti au ajuns cu siguranţă şi la voi. Atunci de ce n-aţi încercat să vă convingeţi voi
înşivă, şi de ce, în faţa oamenilor, susţineţi cu atâta încăpăţânare ceea ce n-aţi crezut niciodată nici
măcar voi dar vreţi să-i faceţi pe oameni să creadă prin strigătele voastre fără conţinut?

4. De vreme ce în sinea voastră sunteţi convinşi de deşertăciunea zeilor noştri, şi nu credeţi în ei,
începeţi prin a căuta adevărul pentru voi înşivă, şi, dacă-1 veţi găsi vreodată, nu-1 ascundeţi de poporul
cel însetat de adevăr; veţi fi astfel mult mai utili oamenilor şi statului decât prin strigătele voastre fără
noimă!

5. Faceţi din templele idolatre adăposturi pentru săraci şi bolnavi, aveţi grijă de străini şi nu le
întoarceţi spatele, şi astfel veţi avea cu adevărat parte de iertare în faţa singurului şi Unicului Dumnezeu
Adevărat, ceea ce, cu siguranţă, vă va fi de mai mult folos decât toate bunurile pământeşti lipsite de
viaţă pe care le-aţi stors de la oameni în toate ocazii posibile, precum cea din această noapte!"

6. Preotul păgân a spus atunci: „Nobile domn, tu rosteşti purul adevăr, şi într-adevăr aşa suntem
noi; dar încotro să ne îndreptăm pentru a găsi acest adevăr viu, care, atât nouă, cât şi poporului, ne-ar
face mult mai bine decât toate comorile pământului? Şi, după ce vom găsi acest adevăr şi îl vom
dezvălui poporului, ce le vom spune atunci marilor noştri preoţi când aceştia ne vor cere socoteală
pentru că am deturnat poporul de la ceea ce ar fi vrut ei să-1 învăţăm, şi l-am convertit la adevăratul
iudaism?"

7. Căpitanul: „Dacă vreţi cu adevărat să ştiţi încotro să vă îndreptaţi pentru a cunoaşte purul adevăr
cel viu şi pe Unicul Dumnezeu Adevărat, precum şi Voinţa Sa, eu vă pot arăta drumul cel mai scurt.

8. lată-L aici, în dreapta mea, pe Omul care va şti să vă arate în totalitate adevărul cel mai pur; şi
El este Cel căruia 1 se supun toate forţele şi puterile din cer şi de pe acest pământ! Dacă recunoaşteţi

114
acest fapt şi îl înţelegeţi bine, veţi şti de la sine ce va trebui să le spuneţi celor care vă vor întreba de ce
v-aţi convertit la iudaism, împreună cu toţi cei care v-au fost încredinţaţi.

9. Ba mai mult, noi, romanii, suntem foarte toleranţi faţă de diferitele religii, şi nu împiedicăm pe
nimeni să-şi reprezinte Divinitatea, să creadă în ea şi să se raporteze la ea în modul care-i convine, după
cum ştiţi la fel de bine şi voi; romanii au cucerit numeroase popoare din Asia, din Africa şi din Europa,
care au devenit supuse Romei, şi totuşi nu s-au atins niciodată de religia lor, ci chiar au construit la
Roma temple pentru aceşti zei străini. Roma este deci foarte tolerantă în această privinţă, şi n-aveţi de ce
vă teme, cu atât mai puţin aici, în Asia, unde iudaismul este oricum religia dominantă.

10. V-am arătat deci calea purului adevăr cel viu, şi acum puteţi face cum doriţi."

Capitolul 87

Preoţii sunt luaţi la întrebări de către tovarăşii lor

1. La aceste cuvinte ale căpitanului, cei doi preoţi M-au privit din cap până-n picioare, şi unul
dintre ei M-a întrebat: „Cine eşti tu, despre care stăpânul nostru aduce o astfel de mărturie, ce nu se face
decât despre un zeu? Vorbeşte-ne tu, şi vom crede ceea ce ne vei spune despre tine.

2. Eşti tu oare cel despre care săracii noştri ne-au povestit că a poruncit vânturilor, norilor şi
focului, pe dealul Talba. şi acestea i s-au supus?"

3. Eu am spus: „Da, Eu sunt Acela! Mărturia căpitanului este adevărată, şi puteţi avea încredere în
ea. Cât despre ceea ce trebuie să ştiţi în rest, voi şi oamenii voştri, veţi afla de la acest hangiu şi de la cei
doi vecini ai săi.

4. Dacă veţi crede toate acestea şi veţi trăi în conformitate cu ele, veţi trezi în voi Viaţa cea
Veşnică, şi o veţi păstra pentru totdeauna. Pentru că, deşi Eu mă aflu în faţa voastră ca Fiu al Omului,
Eu Însumi sunt Calea, Adevărul şi Viaţa cea Veşnică. Cine crede în Mine şi urmează în toate Învăţătura
Mea va trăi etern după sufletul său, chiar dacă trupul său va pieri de multe ori.

5. Iar despre ceea ce spune Învăţătura Mea - pe scurt şi în termeni uşor de înţeles pentru toţi -, veţi
afla de la cei pe care vi i-am numit. Acum puteţi să mergeţi la tovarăşii voştri şi să le spuneţi cele auzite.
Şi ei să nu mai stoarcă de la oameni ofrande pentru aşa-zisa împăcare a zeilor; pentru că dacă vor
continua să o facă, Eu voi mai dezlănţui o dată forţele pământului, şi atunci va fi vai şi-amar de ei!"

6. Auzind aceste cuvinte, cei doi preoţi n-au mai spus nimic, şi, înclinându-se foarte adânc în faţa
Mea şi apoi în faţa căpitanului, au ieşit în grabă pe strada principală şi s-au întors la tovarăşii lor, care
îndrugau mulţimii tot felul de poveşti supranaturale, primind mulţi bani în schimb.

7. Aceştia, văzându-i pe cei doi tovarăşi ai lor, s-au îndreptat spre ei şi i-au întrebat plini de
curiozitate cum a decurs discuţia cu căpitanul, şi ce era cu Mine.

8. Cei doi preoţi le-au răspuns: „Ascultaţi, dragi prieteni: ceea ce am aflat este de cea mai mare
importanţă, şi vom vorbi mai mult şi mai pe larg imediat, acasă, pentru că nu este locul potrivit aici, în
drumul mare.

9. Totuşi, credem că acest Om - despre care săracii ne-au spus că I se supun toate puterile, forţele
şi elementele terestre - este mult mai mult decât un om obişnuit! Şi El ne-a spus cu cea mai mare
hotărâre că va trebui să renunţăm imediat să mai primim ofrande de împăcare pentru zeii noştri, care nu
reprezintă nimic, pentru că altfel vom avea parte de rele mai mari decât cele din noaptea trecută. Aşa că,
să renunţăm imediat la colectă şi să mergem la palatul nostru, pentru a ţine un sfat despre ce va trebui să
facem pe viitor. Ceea ce ne-a cerut acest Om Unic trebuie să fie într-adevăr de cea mai mare importanţă,
115
pentru că altfel căpitanul nostru, care are obiceiul de a verifica foarte bine totul, nu l-ar fi adus asemenea
omagii şi n-ar fi rostit la adresa Lui cuvinte care nu se rostesc decât în legătură cu un zeu recunoscut ca
atare. Dar să nu mai vorbim în acest loc!"

10. Fiind impresionaţi de cuvintele celor doi preoţi, ei au renunţat cu toţii la colectă şi au mers la
palat, însoţiţi de unii dintre oamenii de vază ai oraşului, nerăbdători să afle ce va urma.

11. Atunci când au ajuns la palatul lor, împodobit cu numeroase statui de idoli, unul dintre cei doi
preoţi care fuseseră cu Mine la han a urcat la tribună şi a spus: „Ascultaţi-mă vă rog! Am să vă redau cât
mai pe scurt posibil ce au spus, la hanul evreiesc, căpitanul nostru şi mai ales acest Om Unic - chestiuni
pe care trebuie să le luăm în serios în cel mai înalt grad; pentru că un om de care ascultă toate forţele
cerului şi ale pământului este cu siguranţă mult mai mare şi mai demn de a fi luat în considerare decât
toţi zeii noştri, despre care nimeni nu poate spune cu certitudine dacă vor fi existat vreodată, şi dacă
astăzi vor mai fi existând în vreun loc, altul decât templele în care au fost modelaţi de mâna omului.

12. Nimeni n-a văzut vreodată un zeu de-al nostru săvârşind un miracol adevărat, iar ceea ce le
arătam noi oamenilor celor orbi ca fiind miracole, atribuindu-le unuia sau altuia dintre zei, nu era de fapt
opera zeului invocat, ci, după cum bine ştim, a preoţilor care se pricep în arta magiei, iar ei făceau ceea
ce făceau prin intermediul mijloacelor de care dispuneau. Şi, din câte ştim noi, nimeni, nici măcar
Pontifex Maximus de la Roma, n-a făcut niciodată vreun miracol fără a se folosi de asemenea mijloace.

13. Însă atunci când acest Om despre care eu vorbesc porunceşte fără ajutorul niciunui mijloc
imaginabil, ci doar prin cuvântul şi voinţa Sa, tuturor puterilor din cer şi de pe pământ, iar aceste puteri I
se supun, eu trag concluzia că acest Om, şi numai El, este adevăratul Zeu, iar tot ceea ce noi numim zei
nu sunt altceva decât produsul imaginaţiei oamenilor, şi, de-acum înainte, niciun om care gândeşte şi
caută adevărul nu va mai putea să le atribuie nici cea mai mică existenţă reală.

14. Aceasta a fost o introducere necesară la ceea ce am promis să vă povestesc. Dar înainte de a vă
spune ce-am auzit din gura căpitanului şi a acestui Om-Dumnezeu, spuneţi-ne şi voi ce gândiţi despre
El."

15. Cu toţii au răspuns: „Continuă te rugăm şi povesteşte-ne ce ţi-au spus căpitanul şi mai ales
Omul-Dumnezeu, pentru că suntem şi noi convinşi pe deplin că este adevărul adevărat! Aşa că începe, şi
te vom asculta cu cea mai mare atenţie!"

Capitolul 88

Hotărârea preoţilor

1. Atunci oratorul a început, după cum promisese, să povestească în detaliu tot ce-i spusese
căpitanul şi Eu Însumi, iar această povestire i-a umplut pe toţi de uimire; aşa că atunci când oratorul a
terminat de povestit cu cea mai mare exactitate tot ce auzise la han, precum şi cuvintele pe care le
schimbase cu căpitanul şi cu Mine Însumi, cu toţii au spus: „Dacă este aşa, bineînţeles că nu avem
altceva de făcut decât să credem că Omul-Dumnezeu este într-adevăr un Zeu Viu, în afara căruia nimeni
altcineva nu poate fi considerat şi venerat ca zeu; de asemenea, imediat ce vom afla din gura căpitanului
sau a unui alt învăţat care este Învăţătura Lui, şi, prin ea, voinţa Lui. noi vom face din ea regula noastră
de viaţă, şi de-acum înainte ne vom supune ei cu stricteţe.

2. Iar religia şi miturile noastre, cu tot cu statuile şi imaginile, le vom abandona în totalitate, şi îi
vom învăţa şi pe copiii noştri despre noua învăţătură; dar trebuie în primul rând să vegheaţi voi, preoţii,
ca toată lumea să afle despre noua învăţătură, să o înţeleagă bine şi să-i respecte cu stricteţe principiile.

116
3. Acum, este momentul să mergem cu toţii să-I aducem acestui Om-Dumnezeu omagiile care I se
cuvin. şi, cu această ocazie, să-I mulţumim pentru graţia inestimabilă pe care ne-o acordă venind la noi
şi lăsându-Se cunoscut de noi într-un mod vizibil."

4. Fiind cu toţii de acord cu această propunere, ei au plecat de la palat pentru a veni la hanul
nostru, unde au vrut să intre fără întârziere.

5. Dar căpitanul - ca şi ceilalţi care se aflau la han - aflase de la Mine ce se petrecuse în palatul
sacerdotal, şi M-a întrebat dacă trebuia să-i lase pe vizitatori să intre în han, unde locul era strâmt, sau să
le spună să aştepte afară până ce binevoiam Eu să merg la ei.

6. Eu i-am răspuns: „Lasă-i să vină la Mine pe toţi cei împovăraţi de tenebre, şi Eu îi voi întări pe
toţi! Deschideţi uşa celor care vor să vină la Mine, pentru că Îl vor găsi în Mine pe Cel pe care L-au
căutat zadarnic fără a-L fi putut găsi, cu toată înţelepciunea lor lumească. Acolo unde sunt Eu este loc
pentru toţi cei care Mă iubesc şi Mă caută."

7. Auzind aceste cuvinte, căpitanul a mers el însuşi să le deschidă uşa vizitatorilor, care aşteptau în
faţa ei, sfatuindu-se care să intre primul; pentru că, atunci când ajunseseră în faţa hanului, hotărâţi să
intre imediat, fuseseră totuşi cuprinşi puţin de teamă, şi niciunui nu mai îndrăznea acum să deschidă uşa.

8. Dar cum căpitanul o deschisese el însuşi, ei s-au înclinat în faţa lui, iar cei doi preoţi l-au
întrebat dacă puteau intra spre a-Mi aduce omagiile lor şi spre a-Mi mulţumi pentru favoarea pe care le-
o acordasem venind până la ei, în acest oraş retras, şi permiţându-le unor oameni orbi ca ei să Mă
recunoască drept Unicul Dumnezeu Adevărat.

9. Căpitanul a spus: „Domnul este mulţumit de voi, pentru că El ştie foarte bine ce hotărâre aţi luat
în sala voastră cea mare, şi puteţi aşadar să intraţi în han!"

10. La acest răspuns al căpitanului, ei au intrat în sală cu cel mai mare respect şi s-au înclinat foarte
adânc în faţa Mea. Cei doi preoţi Mi s-au adresat foarte politicos, şi în încheiere şi-au exprimat marea
recunoştinţă pe care considerau cu toţii că Mi-o datorează.

11. După ce ei au încheiat acest discurs, Eu M-am ridicat, i-am binecuvântat şi le-am spus: „Fericiţi
cei care vin la Mine şi Mă recunosc aşa cum aţi făcut-o voi! Pentru că cel care Mă recunoaşte a primit
deja de la Mine lumina care i-a permis să Mă recunoască şi apoi să creadă în Mine.

12. Dar această lumină din sufletele voastre nu este încă decât o flacără micuţă, şi numai atunci
când Învăţătura Mea, şi împreună cu ea Voinţa Mea, vă vor fi transmise şi le veţi respecta, această
flacără micuţă va deveni un Soare; atunci veţi atinge adevărul deplin al tuturor creaturilor vii, şi în voi se
va trezi Viaţa cea Veşnică.

13. Hangiul, care este aici de faţă, vă va da această învăţătură, pe care a primit-o de la Mine, iar cei
doi vecini ai lui, precum şi oamenii lui sunt nişte martori fideli, ce vă vor dezvălui multe aspecte pe care
deocamdată nu le cunoaşteţi; numai atunci când veţi afla toate acestea, veţi şti cu adevărat Cine sunt Eu.

14. Deocamdată aşezaţi-vă la o masă şi luaţi puţină pâine şi vin, pentru a vă întări trupurile; după
aceea vom mai vorbi şi vom pune la punct diferite chestiuni."

15. Acestea fiind zise, preoţii păgâni au luat loc împreună cu câţiva oameni de vază din oraş la o
masă liberă; li s-a oferit imediat pâine şi vin, şi ei au mâncat şi au băut cu dragă inimă, pentru că erau
flămânzi şi însetaţi.

117
 Capitolul 89

Mulţumirile preoţilor

1. După ce vinul le-a dezlegat puţin limbile, ei au început să discute între ei despre diverşi înţelepţi
din timpurile străvechi despre care auziseră, iar părerile erau foarte diferite. Au ajuns în cele din urmă la
înţelepţii şi prorocii evreilor, şi primul preot a vorbit despre Moise şi despre Isaia, ale căror scrieri le
cunoştea bine şi pe care îi considera cei mai mari înţelepţi ai evreilor. Singurul lucru care nu-i plăcea la
ei era limbajul lor adeseori prea încâlcit, şi el considera că acesta este un defect comun majorităţii
înţelepţilor de demult, şi anume, faptul că nu le vorbiseră decât rareori oamenilor în mod clar şi deschis;
după părerea lui, aceasta era cauza numeroaselor greşeli care se răspândiseră printre oameni, pentru că
ele n-ar fi putut apărea niciodată în cazul unei exprimări clare şi nevoalate.

2. În timp ce discutau ei astfel, Eu i-am făcut semn lui Iacov cel mare să le explice unde se înşelau;
pentru că ucenicul respectiv ştia deja foarte multe în acest domeniu şi înţelegea foarte bine
corespondenţele dintre aspectele materiale şi cele spirituale.

3. Astfel că, îndreptându-se către preoţii păgâni, el i-a salutat şi a început să le expună motivele
pentru care atât Moise, cât şi ceilalţi înţelepţi şi proroci nu putuseră să vorbească şi să scrie decât aşa, şi
nu altfel.

4. Preoţii şi ceilalţi oameni din oraş au înţeles imediat, şi l-au lăudat foarte mult pe ucenic, după
care M-au slăvit pe Mine, mulţumindu-Mi că acordasem unui om o asemenea înţelegere profundă
asupra aspectelor pur dumnezeieşti.

5. Apoi ucenicul s-a întors la locul său, iar preoţii păgâni şi demnitarii care-i însoţeau, având acum
o cu totul altă viziune asupra limbajului celor de demult, au rostit nişte cuvinte înţelepte, care l-au
surprins foarte tare pe căpitanul nostru. El a mers la ei şi a intrat în vorbă cu ei, povestindu-le în mod
deschis multe aspecte pe care le ştia despre Mine, ceea ce pe preoţii păgâni şi pe cei prezenţi i-a bucurat
foarte tare.

6. Mai mult. căpitanul le-a vorbit pe scurt despre adevărata formă a Pământului, despre mişcarea şi
mărimea sa, şi a făcut la fel şi în ceea ce priveşte Luna, Soarele, planetele şi astrele, iar aceste învăţături
de asemenea i-au umplut de bucurie.

7. Unul dintre ei a spus: „Dacă este aşa, şi nu altfel, câte fiinţe umane nu se mai află încă în
greşeală! Oare când vor fi şi ele luminate în legătură cu acest subiect?"

8. Căpitanul: „Prietene, să lăsăm toate acestea în mâinile Domnului Dumnezeu, pentru că El ştie
cel mai bine în toate privinţele când este momentul să dea unui popor o lumină mare! Dar de-acum,
conform Voinţei Sale, adevărata lumină se va răspândi foarte repede printre oamenii de bună-credinţă,
şi, în această privinţă. nici noi înşine nu vom sta cu braţele încrucişate!"

9. Atunci au răspuns cu toţii: „Cu adevărat, nici noi! Pentru că ştim acum ce trebuie să facem,
pentru cine şi de ce!

10. O, lungă noapte a spiritului, în care părinţii noştri - ca de altfel şi noi, până acum - au rămas
prizonieri în lanţuri grele! Slăvit şi lăudat fie Domnul, Unicul Dumnezeu Adevărat fără de început şi
fără de sfârşit, în care se află toate puterile şi toate forţele! Lui Îi datorăm toată recunoştinţa, Lui, care s-
a coborât până acolo încât S-a îmbrăcat în trup pentru a ne mântui din întunericul morţii! Pentru că, dacă
ne uităm bine, un om care se află în eroare până într-atât încât sufletul lui este complet orb la tot ceea
ce-l înconjoară este într-o stare mult mai jalnică decât orice animal; şi poate fi considerat ca şi mort.

11. Doar atunci când se trezeşte în Spirit el devine viu, şi, prin pura cunoaştere şi iubire de
Dumnezeu, se ridică deasupra tuturor celorlalte creaturi materiale.
118
12. Până acum viaţa noastră nu a fost decât un vis, în care visătorul percepe probabil o existenţă
confuză, dar nu-şi dă seama de nimic şi nu înţelege adevărul.

13. Dar, prin graţia Domnului, starea noastră de vis a luat sfârşit; ne-am trezit, şi trăim de-acum înainte
în realitate. Ce fericire poate fi mai mare decât o viaţă în care să devii conştient că exişti cu adevărat şi
că nu mai poţi pierde această viaţă dacă rămâi în iubirea Celui care este El Însuşi pentru oricine Viaţa
cea Veşnică, cea fără de început şi fără de sfârşit! O. ce fericire trăim deja, în pofida greutăţii trupurilor
noastre judecate, să ne aflăm în prezenţa lui Dumnezeu, Domnul cel Veşnic a tot ce există, şi ce fericire
vom trăi atunci când, în curând. Domnul Dumnezeu ne va izbăvi de această povară!

14. Dar mai întâi trebuie să trezim la viaţa Spiritului un număr cât mai mare dintre fraţii noştri
nefericiţi şi să-i scoatem din somnul morţii şi din visul lor găunos; pentru că ceea ce ne face acum atât
de fericiţi trebuie ca pe viitor să-i facă fericiţi şi pe alţi mii şi mii de oameni, prin efortul nostru!"

15. După aceste cuvinte înţelepte, oratorul, şi el foarte emoţionat, a trebuit să tacă, pentru că
lacrimile îl împiedicau să mai continue.

Capitolul 90

Despre cum este necesar să se poarte adevăraţii ucenici ai Domnului

1. Atunci Eu, ridicându-Mă la rândul Meu, M-am îndreptat cu un aer binevoitor către preoţii
păgâni şi cei câţiva oameni importanţi din oraş, şi le-am zis: „Ascultaţi-Mă, dacă voi, dintr-o iubire
dezinteresată faţă de aproapele vostru, veţi răspândi în numele Meu lumina şi Împărăţia Mea printre
fraţii şi surorile voastre care se mai află încă adânciţi în întuneric, veţi deveni şi voi cu atât mai luminaţi
şi mai împliniţi, şi multe vă vor fi atunci revelate, despre care acum nu puteţi avea nici cea mai vagă
idee!

2. Rămâneţi credincioşi acestei hotărâri şi nu vă lăsaţi conduşi de atracţiile lumii, şi veţi rămâne în
Mine, şi Eu în voi!

3. Urmăriţi mai întâi să învingeţi lumea din voi, şi atunci vă va fi mai uşor să o învingeţi şi în fraţii
voştri. Pentru că nimeni nu-i poate da fratelui său ceea ce el însuşi nu are. Cel care vrea să trezească
iubirea în fratele său trebuie să vină la el cu iubire, iar cel care vrea să trezească umilinţa în fratele său
trebuie să vină la el plin de umilinţă. La fel, blândeţea naşte blândeţe, răbdarea răbdare, bunătatea
bunătate, facerea de bine facere de bine.

4. Luaţi cu toţii exemplu de la Mine! Eu domnesc asupra a tot ce există în Cer şi pe Pământ, am în
Mine toată puterea şi forţa, şi totuşi, Eu sunt din toată inima plin de iubire, de umilinţă, de blândeţe, de
răbdare, de bunătate şi de milostenie. Fiţi cu toţii ca Mine, şi prin aceasta se va cunoaşte că sunteţi cu
adevărat ucenicii Mei.

5. Iubiţi-vă unii pe alţii ca fraţii şi faceţi-vă numai bine unii altora. Niciunul să nu se ridice mai
presus de ceilalţi, vrând să fie primul; pentru că doar Eu sunt Domnul, iar voi sunteţi cu toţii fraţi. În
Împărăţia Mea va fi primul numai cel mai umil şi mereu gata să-şi servească fraţii în tot ceea ce este bun
şi adevărat.

6. În iadul acestei lumi şi al lumii de dincolo, în lumea diavolilor şi a tuturor spiritelor rele, primul
dintre spirite este spiritul cel mai orgolios, cel mai mândru şi cel mai tiranic, şi el îi chinuie pe cei mai
mici, pentru ca aceştia să rămână mai mult sau mai puţin într-o stare de umilire şi de supunere; dar în
Împărăţia Mea nu este astfel, ci aşa cum tocmai v-am spus.

119
 7. Uitaţi-vă la mai-marii acestei lumi, care sunt aşezaţi pe tronurile lor şi domnesc asupra
popoarelor. Cine se poate apropia de ei altfel decât cu cea mai mare umilinţă? Care ar fi soarta celui care
ar îndrăzni să nu vină umil la un asemenea stăpânitor?

8. Aceasta este rânduiala din infern, dar între voi, ucenicii Mei, nu trebuie să fie astfel, ci numai
aşa cum v-am spus.

9. Mai-marii acestei lumi trebuie să fie mult timp rugaţi pentru a acorda o binefacere, ca pe o
favoare extraordinară; dar voi nu trebuie să vă lăsaţi rugaţi înainte de a face bine aproapelui vostru. Voi
Îi puteţi cere Domnului Dumnezeu, adevăratul Stăpân şi Tată din veşnicie, ceea ce este bun, şi aceasta
vă va fi acordat; dar fraţii între ei nu trebuie să se roage unii de alţii.

10. Şi dacă un frate umil şi sărac îi cere ceva fratelui său mai bogat, acesta nu trebuie să refuze să
facă pentru cel sărac ceea ce acela îi cere; pentru că o stare de înăsprire a inimii naşte o alta, iar acolo nu
este Împărăţia Mea.

11. La ce i-ar servi unui om să spună şi să-şi mărturisească sieşi: «Doamne Dumnezeule al Cerului
şi al Pământului, eu cred fără nici cea mai mică îndoială că Tu eşti singurul şi unicul Creator foarte
înţelept al tuturor lumilor materiale şi spirituale şi că tot ceea ce trăieşte, gândeşte şi doreşte nu trăieşte,
nu gândeşte şi nu doreşte decât prin Tine»?

12. Vă spun. o asemenea credinţă nu va mântui cu adevărat decât sufletul celui care va face cu
bucurie tot ceea ce v-am poruncit Eu să faceţi; întrucât, cel care îndeplineşte Voinţa Mea cu dragă inimă
şi cu plăcere, chiar şi cu puţinul pe care este capabil să-1 facă, face de zece ori mai mult decât cel care,
după ce s-a mai şi lăsat rugat timp îndelungat, se şi laudă cu serviciul pe care i 1-a făcut aproapelui său.

13. Faceţi aşadar cum v-am spus, şi atunci veţi simţi foarte viu în voi cum cuvintele Mele sunt cu
adevărat cuvintele lui Dumnezeu, şi veţi trezi astfel în voi Spiritul Meu, care vă va conduce la toată
înţelepciunea Cerurilor, vă va purifica pentru Viaţa cea Veşnică şi va face din voi adevăraţi copii ai lui
Dumnezeu.

14. Acum ştiţi deja destule pentru a ajunge la Viaţa cea Veşnică a sufletului; după cum v-am mai spus,
veţi afla mai multe de la acest hangiu şi de la cei doi vecini ai săi, dar numai Spiritul Meu de iubire din
voi vi le va arăta în toată perfecţiunea. Aţi înţeles bine toate acestea?"

Domnul nostru Iisus Cristos la Afek

Capitolul 91

Plecarea la Afek

1. Oratorul a spus: „O, Doamne şi Învăţătorule etern, bineînţeles că am înţeles cu toţii foarte bine,
fiindcă ne-ai vorbit într-un limbaj foarte clar şi uşor de înţeles pentru noi; dar înţelegem de asemenea şi
că noi suntem foarte departe de adevăratul ţel al vieţii, şi că vom avea mult de luptat cu noi înşine şi cu
ceilalţi oameni din această lume!"

2. Eu am spus: „Ai vorbit bine şi adevărat; pentru că, datorită iubirii voastre pentru numele Meu,
lumea vă va supune la multe prigoane şi calomnii. Dar să nu vă pierdeţi răbdarea şi curajul, ci să luptaţi
cu iubire şi blândeţe împotriva duşmanilor adevărului şi luminii din Ceruri, şi veţi obţine cununa
învingătorilor.

3. Însă în inimile voastre să nu vă îndepărtaţi niciodată de iubirea adevărată, pentru că numai ea

poate să îndure totul, şi până la urmă să învingă orice! Atunci când veţi lucra împreună cu Mine în
iubire, veţi putea călca pe şerpi, salamandre şi scorpioni, fără ca muşcăturile lor veninoase să vă facă
120
vreun rău; şi, dacă vi se va da să beţi otravă, măruntaiele voastre nu se vor îmbolnăvi. Iar Eu, Domnul,
vă mai spun: Amin, aşa să fie de-acum înainte cu toţi cei care vor rămâne în iubirea Mea!

4. Cei care. pe lângă iubirea pentru Mine, vor râvni uneori şi la cele lumeşti, nu vor fi feriţi de
nenumăratele rele provocate de otrăvurile lumii.

5. Dar dacă cineva Mă iubeşte cu adevărat şi urmează poruncile Mele uşor de respectat. Eu voi
veni şi Mă voi revela lui de fiecare dată când va dori aceasta cu ardoare şi o va cere în inima sa, şi îi voi
da forţa şi mijloacele necesare pentru a lupta împotriva tuturor spiritelor rele ale lumii şi ale infernului,
care nu-i vor putea face niciun rău. Acum ştiţi şi mai bine la ce să vă aşteptaţi din partea Mea!

6. Pe cel care nu Mă părăseşte niciodată nu-l voi părăsi nici Eu, şi cel care va lupta împotriva lumii
şi a infernului împreună cu Mine va învinge cu siguranţă."

7. După ce am spus aceste cuvinte, toţi preoţii păgâni Mi-au mulţumit din adâncul inimii pentru
această învăţătură şi pentru făgăduiala care a însoţit-o. Apoi. ridicându-se de la locurile lor, ei au vrut să
meargă la palatul lor ca să aranjeze totul pentru a anunţa aşa cum se cuvenea Învăţătura Mea şi a Mă
face cunoscut păgânilor.

8. Dar Eu le-am spus: „Prieteni, va mai fi timp să faceţi ceea ce v-aţi propus; deocamdată rămâneţi
aici şi mâncaţi împreună cu noi pentru a vă întări.

9. După masă voi pleca şi Eu, împreună cu ucenicii Mei şi cu căpitanul vostru, şi veţi putea
continua atunci să vorbiţi despre Mine cu hangiul şi cu cei doi vecini ai săi şi să hotărâţi asupra modului
în care le veţi spune toate acestea oamenilor din acest oraş şi din împrejurimi."

10. Auzind cuvintele Mele, preoţii păgâni şi cei câţiva oameni de vază din oraş Mi-au mulţumit şi
pentru această propunere şi şi-au reluat locurile la masă, unde li s-au servit imediat mâncăruri foarte
gustoase, pâine şi vin în cantităţi îndestulătoare, la fel ca şi la celelalte mese. Şi Eu de asemenea M-am
aşezat la masa Mea, şi am mâncat cu toţii cu poftă.

11. Iar odată masa încheiată, M-am ridicat împreună cu ucenicii Mei, cu căpitanul şi cu fiica lui,
care, în timp ce noi discutam cu preoţii păgâni, rămăsese la bucătărie şi participase cu mare zel la
pregătirea mesei.

12. Hagiul şi-a mai adus pentru ultima oară soţia, copiii şi servitorii, cerându-Mi binecuvântarea
pentru ei, şi Eu i-am binecuvântat pe toţi cei care se aflau în casă, inclusiv pe preoţii păgâni şi pe cei
câţiva oameni de vază din oraş, şi, bineînţeles, şi pe cei doi vecini cu familiile lor, fapt pentru care cu
toţii Mi-au mulţumit foarte emoţionaţi.

13. Apoi Eu i-am spus căpitanului: „Acum vom pleca la Afek, dar nu pe marele drum militar, ci pe
o cărare, pentru a nu avea de-a face cu mulţimea care s-a adunat de-a lungul drumului."

14. Cum ideea aceasta îi convenea şi căpitanului, am părăsit Golanul imediat, şi către seară am
ajuns în oraşul de munte Afek.

Capitolul 92

La hangiul roman din Afek

1. Drumul de la Golan la Afek a fost destul de dificil, pentru că a trebuit să traversăm o trecătoare
adâncă, ce dădea în valea Iordanului, ceea ce ne-a luat aproape două ore.

121
2. Către seară, cum noi ne apropiam de oraşul Afek, căpitanul M-a întrebat: „Doamne şi
Învăţătorule, unde vom dormi în acest oraş? Pentru că, după câte ştiu eu, nu există niciun han evreiesc,
şi nici evrei care să locuiască în acest oraş: se poate să găsim pe ici pe colo vreun servitor evreu, dar,
după cum am spus, nu s-a stabilit niciun evreu aici. Eu am în acest oraş un castel confortabil; aşa că,
dacă îţi face plăcere, ai vrea să-Ţi petreci noaptea în acest castel al meu?"

3. Eu am spus: „Tu ai desigur un castel bine dotat cu paturi, mese, scaune şi bănci, dar pivniţele
tale sunt goale şi n-ai acolo nici vin, nici pâine, nici sare. Iar noi suntem obosiţi - mai ales ucenicii Mei,
care nu mai sunt tineri, cu excepţia câtorva care au aproape vârsta Mea, şi toţi au nevoie de puţină hrană
pentru a-şi recăpăta puterile. Este aceasta cu putinţă în castelul tău?

4. Ştiu că tu acum gândeşti în sinea ta: «Doamne, dar pentru Tine totul e cu putinţă!» Ai desigur
dreptate; dar noi nu am venit în acest oraş numai pentru a ne odihni şi a ne întări trupurile ostenite,
printr-o hrană miraculoasă, ci pentru a răspândi Împărăţia Mea de viaţă chiar şi printre păgâni."

5. De aceea, nu vom înnopta la tine, ci în centrul oraşului, într-un han roman. Acolo vor apărea
ocazii de a răspândi Împărăţia Mea printre păgâni."

6. Căpitanul a fost imediat de acord cu Mine, făcând numai precizarea că hangiul în cauză era un
păgân împietrit, şi că hanul lui, de altfel foarte spaţios, era plin de reprezentări idolatre, încât te credeai
mai degrabă într-un templu decât într-un han. Mai mult, în acel han se adunau în permanenţă preoţii
păgâni, care se simţeau acolo ca la ei acasă.

7. Eu am spus: „Tocmai de aceea am ales acest han, unde putem realiza multe. Aşa că să grăbim
pasul pentru a ajunge la timp!"

8. Atunci noi am început să mergem mai repede, şi am ajuns în oraş înainte de închiderea porţilor.

9. La poarta oraşului am fost opriţi de o santinelă romană, care se afla acolo la post.

10. Dar căpitanul a înaintat şi a cerut să-1 vadă pe şeful gărzilor; de cum a sosit, acesta 1-a
recunoscut şi a ordonat santinelei să ne lase să intrăm în oraş, aşa cum îi ceruse căpitanul.

11. Era deja noapte când am ajuns în faţa hanului sus-menţionat; căpitanul 1-a trimis pe unul dintre
subordonaţii lui să-i spună hangiului să vină neîntârziat afară ca să vorbească cu noi.

12. Când a venit hangiul, căpitanul 1-a întrebat dacă puteam rămâne la el.

13. Hangiul i-a răspuns: „Vă voi găzdui cum nu se poate mai bine; însă ca să-i servesc aşa cum se
cuvine pe oaspeţii pe care i-ai adus, nobile domn, îmi va fi foarte greu azi, pentru că mai mult de două
treimi din servitorii mei sunt bolnavi. Teama cumplită pe care au simţit-o în timpul furtunii violente şi al
cutremurului de pământ din noaptea trecută şi groaza că această calamitate se va repeta i-a făcut
incapabili să mai muncească, mai ales pe femei.

14. Preoţii noştri s-au străduit din răsputeri, atât prin cuvinte, cât şi prin alte mijloace, să-i vindece
pe oamenii mei. dar totul a fost în zadar până acum. Cu siguranţă. singur timpul va fi din nou cel mai
bun medic pentru servitorii mei bolnavi.

15. Noi toţi avem abia o oră de când am îndrăznit să ne întoarcem acasă; pentru că am rămas
jumătate din noapte afară, de teama îndreptăţită că ar putea să ni se prăbuşească locuinţele. Căci atunci
când pietrele din pereţi încep să se depărteze şi să pârâie îngrozitor, chiar este cazul să ieşi afară!

16. Nobile domn, îţi spun cu toată umilinţa, mai mult de trei sute de oameni din acest oraş mai sunt
încă pe străzi, şi chiar unii dintre cei mai buni servitori şi servitoare pe care le am; numai câţiva au
îndrăznit să intre în casă împreună cu mine şi cu familia mea, acum o oră. Aşa că astăzi nu prea veţi găsi
aici mâncare gătită; dar vă pot servi pâine, sare şi vin.
122
17. Ah. nobile domn, ceea ce s-a petrecut în această noapte mi-a făcut un rău foarte mare! Dar ce
pot face bieţii muritori împotriva atotputerii zeilor celor nemuritori şi împotriva elementelor pe care ei le
guvernează?

18. N-ar trebui s-o spun, dar preoţii noştri, prin discursul lor, care-i chema la căinţă şi la ofrande pe
nişte oameni deja extrem de înspăimântaţi, au contribuit în mare măsură la starea de confuzie de astăzi.
Acum, la sfârşitul zilei, ei au început cu siguranţă să aibă un ton mai potrivit, dar aceasta nu ajută prea
mult, pentru că oamenii încă sunt prea puţin convinşi de împăcarea cu zeii, şi se tem că nenorocirea s-ar
putea repeta.

19. Şi, în această privinţă, greşeala a fost tot lăcomia extraordinară a preoţilor noştri, care le predică
în gura mare oamenilor că, atunci când zeii sunt mânioşi din cauza răutăţii oamenilor şi zguduie
pământul din temelii, ei nu pot fi îmbunaţi prin ofrande mici. Pentru scurt timp ei au cedat în faţa rugilor
preoţilor; dar totuşi, dacă mai apoi oamenii nu acordă suficientă atenţie îndemnurilor slujitorilor celor
inspiraţi ai zeilor, dacă nu vin destul de repede să depună la picioarele acestor reprezentanţi ai zeilor
aproape toate bunurile lor, şi mai ales cât mai mult aur şi argint, zeii vor fi încă şi mai furioşi decât
înainte pe oameni, şi îi vor face să simtă aceasta însutit.

20. Însă majoritatea oamenilor din oraşul nostru de munte sunt săraci, şi deci incapabili să satisfacă
exigenţele preoţilor. Din acest motiv, ei se tem să nu reînceapă dezastrul, şi cu niciun preţ nu-i putem
face să se întoarcă în oraş.

21. Iată care este situaţia la noi, şi prin urmare vei înţelege, nobile domn, de ce nu-ţi pot oferi în
această noapte, nici ţie, nici însoţitorilor tăi, de bună seamă la fel de distinşi, decât o primire destul de
modestă.

22. Dar binevoiţi să intraţi în casă, care este destul de mare, şi vom vedea ce se poate face!"

Capitolul 93

Reflecţiile hangiului în legătură cu Domnul nostru Iisus Cristos

1. După aceste scuze foarte convingătoare ale hangiului, noi am intrat în casă, unde am fost
conduşi în sala cea mai mare şi cea mai frumos împodobită, care până atunci fusese luminată cu
zgârcenie de o singură lampă; imediat însă au fost aduse mai multe lămpi, care au produs o lumină
îndestulătoare.

2. Atunci a remarcat hangiul că toţi cei care se aflau în suita căpitanului, cu excepţia escortei sale,
erau evrei. El 1-a întrebat pe căpitan cum se făcea că el, care era cunoscut pentru faptul că nu era un bun
prieten al evreilor, a pornit într-o călătorie în tovărăşia lor, şi pe deasupra şi pe jos. Şi cum ar fi putut el,
un hangiu roman, deci o urâciune pentru evrei, să-i mulţumească pe aceştia?

3. Căpitanul a răspuns: „Deocamdată nu te preocupa de altceva decât să ne aduci o cantitate

îndestulătoare de pâine, sare şi vin; apoi, totul se va dezvălui de la sine."

4. Atunci ni s-a adus imediat pâine, sare şi vin pe mulţumite. Am luat loc la o masă mare din
piatră, şi. după ce am mâncat puţină pâine cu sare, am băut vin.

5. Dar atunci când Eu am cerut de băut. fata căpitanului a umplut imediat cupa de aur pe care Mi-o
oferise la Pella şi a aşezat-o în faţa Mea. Iar hangiul a fost uluit când M-a văzut ducând această cupă la
buze, în timp ce toţi ceilalţi beau vinul din urcioare de lut.

6. Hangiul şi doi dintre servitorii săi stăteau la o oarecare distanţă. măsurându-Mă din cap până-n
picioare şi neştiind ce să creadă despre Mine.
123
7. Hangiul îşi spunea în sinea Iui: „Trebuie să fie cineva mare, pentru că altfel căpitanul nostru nu
l-ar onora aşa!"

8. După ce pâinea şi vinul ne-au reîmprospătat suficient de mult forţele, Eu i-am spus hangiului:
„Hangiule, iată că un mare bine s-a pogorât asupra casei tale! Voi, romanii şi grecii, aveţi majoritatea
dintre voi noţiuni despre Scriptura evreilor, şi ştiţi că, de la începuturile omenirii, prin gura prorocilor,
Unicul Dumnezeu Adevărat, Creatorul Cerului, al Pământului şi a tot ce este pe el, în el şi deasupra lui,
le-a promis un Mesia, şi, prin ei, şi vouă, păgânilor. Şi iată-Mă pe Mine, Mesia cel făgăduit, iar Eu am
venit la voi, păgânii, pentru a întemeia şi a răspândi şi printre voi Împărăţia lui Dumnezeu!

9. Dumnezeu Tatăl M-a trimis din Ceruri, şi acest Tată care M-a trimis este iubirea cea veşnică al
cărei tron este inima Mea, şi El se află în Mine, aşa cum şi Eu sunt în El. Astfel că toată forţa şi puterea
asupra a tot ce există în Cer şi pe Pământ se află în Mine; Eu Însumi sunt Viaţa, Lumina, Calea şi
Adevărul cel veşnic.

10. Cine crede în Mine şi Mă iubeşte mai presus de orice pe această lume, cine trăieşte şi făptuieşte
conform Învăţăturii Mele şi cine îşi iubeşte aproapele ca pe sine însuşi, acela va primi de la Mine Viaţa
cea Veşnică, şi Eu îl voi învia în Ziua cea de pe Urmă.

11. Mai devreme M-ai privit din cap până-n picioare şi ţi-ai spus: «Probabil ceva măreţ se ascunde
în spatele acestui om, altfel căpitanul nostru nu l-ar onora aşa.» Şi iată că tu ai judecat bine.

12. Dar pentru a te putea convinge că este aşa cum ţi-am spus, pune să fie aduşi aici toţi bolnavii
din casă, şi Eu îi voi vindeca. Crezi tu aceasta?"

13. Hangiul a răspuns: „Doamne, Doamne, cuvintele Tale pătrund adânc în inima mea şi trezesc în
ea o viaţă pe care n-am mai simţit-o niciodată! Aşa că tot ceea ce mi-ai spus trebuie să fie adevărat!
Aşadar, cred fără nici cea mai mică îndoială că îmi vei vindeca toţi bolnavii."

14. Atunci numeroşii bolnavi au fost aduşi în marea sală de mese. Mulţi dintre ei sufereau de o
febră grea, unii erau epileptici, alţii paralizaţi, unul era orb şi alţi doi îşi pierduseră graiul din cauza fricii
provocate de cutremurul de pământ.

Capitolul 94

Domnul nostru Iisus Cristos îi vindecă pe bolnavii de la han

1. După ce, într-o jumătate de oră, au fost aduşi în sală toţi bolnavii, care erau aproape treizeci,
hangiul Mi-a spus: „O Doamne, Doamne, iată-i pe toţi bolnavii din casa mea! Dacă Tu vrei să-i vindeci,
fă-o, şi toată casa mea va crede în Tine, Te va venera şi Te va iubi mai presus de orice!"

2. Eu am spus: „Să fie după credinţa ta!"

3. Cum am pronunţat aceste cuvinte, toţi s-au vindecat dintr-o dată, ca şi cum n-ar fi avut niciodată
nicio boală.

4. Atunci au început cu toţii să-Mi laude necontenit numele. Cei vindecaţi Mă luau drept un zeu
după credinţa lor păgână, şi Mă rugau în genunchi să le spun dacă eram Jupiter în persoană, sau un alt
zeu, pentru ca mai apoi să-l slăvească pe acel zeu şi să-i arate recunoştinţa lor.

5. Eu le-am răspuns: „Eu nu sunt nici Jupiter, nici altul dintre zeii voştri, care n-au existat
niciodată şi care nu reprezintă şi nu vor reprezenta niciodată nimic!

124
6. Dar acum mergeţi în camerele voastre şi mâncaţi şi beţi puţin vin, pentru a vă întări trupurile.
Cât despre ce anume trebuie să credeţi sau să gândiţi despre Mine, veţi afla mâine."

7. Atunci cei care tocmai fuseseră vindecaţi s-au întors în camerele lor, dar mulţi dintre ei au mers
mai întâi să vorbească cu preoţii lor, care se adunaseră într-o altă sală din acel han, unde discutau despre
cum să stoarcă de la oameni noi ofrande, încă şi mai bogate, şi ei (cei vindecaţi) le-au spus cum au fost
vindecaţi în mod miraculos de un om cu veşmânt evreiesc, dar care, prin cuvântul şi voinţa sa, acţionase
ca un adevărat zeu viu.

8. Când preoţii au auzit toate acestea şi când i-au văzut, în faţa lor, perfect vindecaţi, pe bolnavii
pe care-i cunoşteau bine, n-au mai ştiut ce să facă.

9. Unul dintre preoţi a spus: „Să mergem să-1 vedem pe acest om neobişnuit, şi ne vom da seama
ce se ascunde în spatele lui; pentru că oamenii neştiutori nu sunt capabili să cântărească astfel de
chestiuni! Dar trebuie mai întâi ca unul dintre noi să meargă să vadă despre ce este vorba, şi să ne spună
apoi şi nouă ce-i cu omul ăsta care face miracole. Poate că este esenian, căci ei deţin foarte multe
cunoştinţe de magie!"

10. Atunci unul dintre ei, care era un roman învăţat, cunoscător a tot felul de ştiinţe şi arte, a venit
în sala noastră, şi, imediat după ce 1-a salutat pe căpitan, a întrebat fără întârziere despre Mine.

11. Căpitanul i-a răspuns destul de aspru: „Iată-L aici. la dreapta mea, pe Cel căruia nu suntem
demni nici să-I rostim numele!"

12. Auzind acestea, preotul şi-a pierdut puţin curajul. şi Mi s-a adresat, spunând: „Iartă-mă că îmi
iau libertatea să te întreb, cu toată umilinţa şi cu cel mai mare respect, cum i-ai vindecat pe aceşti
bolnavi fără niciun remediu. Eu înţeleg multe şi am o mare experienţă, ştiu deci ce poate face un om
care cunoaşte bine forţele ascunse ale naturii. După cunoştinţele mele, niciun magician şi niciun preot n-
a realizat vreodată până acum vreo minune, fără a recurge la modalităţi secrete, căci facerea de minuni
le este cu putinţă doar zeilor - presupunând că ei există cu adevărat în realitate; şi totuşi, se pare că aşa s-
a petrecut în cazul tău, de vreme ce tu ai putut înfăptui aceasta doar prin cuvântul şi voinţa ta. fără a
recurge la niciun mijloc material!

3. Cum ai putut aşadar să obţii o asemenea forţă dumnezeiască, şi cum ar putea-o obţine şi alţi
oameni? Pentru că, în mod sigur, în ceea ce priveşte voinţa, există mari diferenţe între oameni, şi
ajungem astfel la concluzia că un om care are din naştere o voinţă mare ar putea, dacă ar educa-o aşa
cum trebuie, să ajungă la un grad uimitor de forţă, mai ales dacă el ar fi în plus într-o deplină comuniune
cu forţele şi puterile ascunse ale naturii.

14. Dar unde şi cum se poate atinge o asemenea perfecţiune a voinţei? Unde şi cum ai obţinut tu această
forţă aproape nemaivăzută?"

Capitolul 95

Domnul nostru Iisus Cristos arată modul în care preotul şi-a dobândit educaţia

1. Eu am spus: „Într-adevăr, tu ai studiat Scriptura evreilor, mai întâi la Roma, şi apoi, cinci ani
mai târziu, când, sub împăratul Augustus, ai fost trimis în Egiptul de Sus ca preot al lui Zeus, Marte,
Minerva şi Mercur, la Teba, unde ai fost de asemenea iniţiat în străvechile mistere.

2. Ţi-au atras în mod deosebit atenţia cei patru mari proroci de după Moise; dar cum nu-i puteai
înţelege, în pofida lecturilor şi a reflecţiilor tale, tu, atunci când ai venit aici cinci ani mai târziu ca preot
civil şi militar, te-ai adresat în secret unui cărturar evreu, căruia i-ai cerut să-ţi explice ceea ce-ţi

125
rămăsese neclar. Şi pentru că acest aşa-zis învăţat n-a putut să-ţi dea lămuririle pe care le doreai, tu ai
renegat Scriptura evreilor, la fel cum renegaseşi cu mult timp înainte propriile voastre scrieri.

3. Dar totuşi ai păstrat întotdeauna în minte Scriptura evreiască, cu faptele lui Moise, Aaron, Iosua,
llie şi ale altor proroci, şi ai înţeles că numai ajutorul Unicului Dumnezeu Adevărat al evreilor le-a
permis acestor oameni să realizeze astfel de fapte, despre care niciun alt popor de pe pământ nu mai
auzise vreodată.

4. Iar dacă Mă vezi pe Mine săvârşind asemenea fapte, cu siguranţă că şi Eu acţionez cu şi prin
Dumnezeu. Nu spuneţi voi, romanii, că nu există niciun om marc fără o inspiraţie dumnezeiască?
Înseamnă deci că şi Eu sunt inspirat de Unicul Dumnezeu Adevărat!"

5. Preotul: „Da, da, se prea poate să ai dreptate, şi cu siguranţă cunoşti mult mai bine misterele
Scripturilor voastre decât acel cărturar care o făcea pe savantul, dar despre care mi-am dat seama, după
ce i-am cerut unele lămuriri, că eu sunt mai înţelept decât el, şi prin urmare l-am părăsit.

6. Dar cum de cunoşti tu. care nu m-ai mai văzut niciodată până acum. aspiraţiile mele cele mai
tainice, ca şi cum tocmai ţi le-aş fi împărtăşit? Pentru că eu, ca preot, n-am spus niciodată nimănui ce
făceam pentru liniştirea sufletului meu, şi tu nu puteai afla decât de la mine aceste demersuri secrete şi
scopul lor!

7. Deci cum de ştii tu, un om pe care nu-1 cunosc deloc, ce am făcut eu la Roma şi apoi la Teba, şi
în final aici, în Asia?"

8. Eu am spus: „Şi aceasta o pot face tot numai cu ajutorul singurului şi Unicului Dumnezeu
Adevărat al evreilor, Cel Etern, atotputernic şi omniscient, Cel fără de început şi fără de sfârşit!"

9. Preotul: „Nu vreau să neg cele spuse de tine, trebuie că ai dreptate şi în această privinţă, ca şi în
rest; totuşi, e cam ciudat că Dumnezeul vostru unic, singurul adevărat după spusele tale, nu permite
decât foarte rar vreunui evreu să-L descopere, şi mai ales să se folosească de El, aşa cum o faci tu!

10. Mărturisesc că, în ceea ce mă priveşte, eu nu cred şi nu am încredere în acest Dumnezeu mai
mult decât în ceilalţi; deoarece, cu cât depui mai mult efort să-1 cauţi, cu atât te îndepărtezi mai mult de
el, şi, cu adevărat, este mai bine ca omul să nu încerce niciodată să ridice vălul lui Isis, decât să vadă că
eforturile Iui vane îl aruncă în abisul întunecat al tuturor îndoielilor. Mai bine să rămâi orb şi prost ca o
maimuţă, decât să cauţi o asemenea Divinitate, care probabil că n-a existat niciodată altundeva decât în
imaginaţia oamenilor care voiau să-i stăpânească pe alţii.

11. Se prea poate ca tu să-ţi fi găsit Divinitatea, dar unde şi cum ai făcut-o, această taină o vei păstra
bineînţeles pentru tine, aşa cum au făcut-o şi cei din vechime, care şi-au învăluit apoi religia - fie că era
a unui Dumnezeu unic, fie a mai multor zei - în atâta obscuritate, încât niciun soare nu o va mai putea-o
lumina vreodată.

12. Sunt şi eu om, şi, de când eram tânăr, am aspirat mereu să mă apropii chiar şi numai o singură
dată de Divinitate! De ce până acum, când am aproape şaptezeci de ani, nu s-a apropiat niciodată vreun
zeu de mine, şi nu m-a înzestrat cu nicio calitate specială, şi de ce nu i s-a petrecut aceasta niciodată
niciunuia dintre evreii pe care-i cunosc, în afară de tine, prietene neobişnuit? Deci, prietene, eu cred prea
puţin în toţi aceşti zei; iar de restul, îţi poţi da seama şi singur!"

126
 Capitolul 96

Învăţătura cea plină de înţelepciune dumnezeiască a Domnului nostru Iisus Cristos

referitoare la decăderea omenirii

1. Eu i-am spus preotului păgân: „În cele spuse de tine, ai remarcat singur, nu fără oarecare
dreptate, că anumite divinităţi nu au luat naştere decât din imaginaţia oamenilor, dornici să domnească
asupra fraţilor lor, pe care îi puneau să muncească şi să se lupte pentru ei, astfel încât ei să se poată
distra şi benchetui.

2. Dar la începuturile omenirii pe-acest pământ nu a fost chiar aşa! Toţi oamenii Îl cunoşteau pe
Unicul Dumnezeu Adevărat, şi ei au fost instruiţi, ghidaţi şi protejaţi cu miile de El. Fiecare om
înţelegea foarte clar că nu trebuie să se lase pradă tuturor tentaţiilor, pentru că acestea conduc sufletul
spre judecată şi moartea materiei, fâcându-1 surd, orb şi insensibil la tot ceea ce este pur, spiritual şi
dumnezeiesc.

3. Dar pentru că Dumnezeu le acordase oamenilor deplina libertate, de a alege să urmeze fie sfaturile
Sale, fie atracţiile lumeşti, mulţi s-au lăsat foarte repede seduşi şi orbiţi de lume. şi, din acest motiv,
fiind complet orbiţi de iubirea cea rea pentru lume, ei nu L-au mai putut vedea pe Dumnezeu.

4. Atunci când o mare parte din oamenii acestui pământ au fost orbiţi de lume şi astfel L-au
pierdut total din vedere pe Unicul Dumnezeu Adevărat, ei au început să inventeze tot felul de zei, despre
care se pretindea că, prin intermediul rugăciunii preoţilor - din rândul cărora s-au şi ridicat imediat
conducători aroganţi - şi în schimbul a diverse ofrande, vor veni în ajutorul acestor oameni orbi, pe care
Dumnezeu îi lovea totuşi cu tot felul de urgii, pentru a-i face să-şi întoarcă faţa de la lume.

5. Dar niciunul dintre aceşti zei nu le venea în ajutor, iar Unicul Dumnezeu Adevărat nu putea face
aceasta, pentru ca nu cumva oamenii să se simtă încurajaţi să se complacă în orbirea şi în nelegiuirile
lor. Căci dacă Dumnezeu le-ar fi acordat ajutorul pe care îl cereau, invocându-i pe idolii lor inexistenţi,
ar fi fost un adevărat triumf pentru preoţii avizi şi tiranici, iar cel ajutat ar fi fost până la urmă adus la
sapă de lemn de mulţimea sacrificiilor pe care le-ar fi făcut, de teamă ca nu cumva să atragă din nou
asupra sa mânia preoţilor şi a zeilor.

6. Şi fiindcă evreii, poporul ales de Dumnezeu - întrucât patriarhii lui au fost cei care, din iubire
pentru Dumnezeu, au rezistat cel mai mult fără a vrea să se lase orbiţi de tentaţiile lumii -, s-au
îndepărtat şi ei, în timp. de Unicul Dumnezeu Adevărat, pentru a se întoarce către lume, ca şi păgânii, au
devenit şi ei orbi şi surzi, astăzi chiar mai mult decât păgânii; pentru că aceştia din urmă au reînceput să
caute ceea ce au pierdut, şi mulţi dintre ei au şi găsit deja.

7. Dar celor mai mulţi dintre evreii de frunte nu le-a venit încă ideea să caute adevărul etern
pierdut, şi se simt foarte bine în întunericul lor. Ei ştiu bine că sunt nişte nelegiuiţi, dar nu lasă să se
vadă nimic în ochii poporului, din pricina ofrandelor bogate pe care le primesc de la el, şi sunt cei mai
răi duşmani ai celor care ar vrea să lumineze poporul şi să-i arate calea care duce spre Dumnezeu, cale
pe care, dacă ar urma-o. L-ar găsi cu siguranţă.

8. De aceea, puţina lumină pe care o mai au încă evreii va fi luată de la ei şi le fi dată păgânilor,
care tânjesc cu ardoare după ea."

127
 Capitolul 97

Adevărata căutare potrivită şi rodnică a lui Dumnezeu

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Ai spus că tu însuţi nu mai vrei să auzi de nicio Divinitate,
pentru că ai căutat deja destul, şi, în pofida entuziasmului tău, nu te-ai putut niciodată apropia nici măcar
de una singură, oricare ar fi fost ea, nici măcar de departe.

2. Este adevărat că tu ai căutat mult timp pentru tine însuţi un zeu adevărat, cu cel mai mare
entuziasm, fără a fi putut vedea vreodată unul; dar trebuie de asemenea să te gândeşti că nu ai căutat
decât într-un mod foarte parţial şi egoist. Tu voiai doar să te asiguri, fiind un mare iubitor al vieţii, că
există o Divinitate, şi că sufletul omului supravieţuieşte în eternitate morţii trupului; dar, din partea ta,
poporul trebuia să rămână în continuare în vechea sa prostie şi orbire totală, şi să le aducă sacrificii
preoţilor ca tine!

3. Pentru că, după socotelile tale, dacă există un Unic Dumnezeu Adevărat, preotul nu mai are nici
cel mai mic profit, nici măcar de la, în aparenţă, cel mai umil om din popor. Căci în faţa lui Dumnezeu
nu există criterii ierarhice în rândul oamenilor, iar pentru El, un împărat sau un cerşetor au aceeaşi
valoare. Plăcut, ales şi binecuvântat este numai acela care, după ce L-a recunoscut pe Dumnezeu, Îl
iubeşte mai presus de orice, şi pe aproapele său ca pe sine însuşi, care respectă poruncile dumnezeieşti
aşa cum i-au fost ele date lui Moise, care este mereu umil şi care nu pretinde nimănui, nici prin forţă,
nici prin viclenie, vreo faptă contrară Ordinii şi Voinţei lui Dumnezeu; pentru că toate aceste din urmă
fapte sunt o urâciune în faţa lui Dumnezeu.

4. Şi, dacă voi, preoţii, i-aţi minţit cu grosolănie pe oameni şi aţi abuzat de ei, ar trebui să înţelegi
de ce Unicul Dumnezeu Adevărat nu a vrut să vă lase să-L găsiţi, în pofida tuturor căutărilor voastre;
pentru că El vedea preabine că voi din motive lumeşti meschine menţineaţi poporul în întuneric, aşa
cum au făcut înainte şi mulţi dintre preoţii egipteni.

5. Aceşti preoţi egipteni ştiau preabine ce înseamnă Unicul Dumnezeu Adevărat, dar oamenii
obişnuiţi trebuiau să creadă ce voiau ei (preoţii); şi tocmai pentru că acţionau în acest mod, Dumnezeu i-
a orbit - iar voi mai sunteţi încă şi astăzi cuprinşi de această orbire, şi veţi mai rămâne mult timp în ea,
dacă nu veţi renunţa la lume în totalitate şi nu-L veţi căuta pe adevăratul Dumnezeu, Împărăţia Sa
Spirituală şi dreptatea Sa cea mai pură.

6. Cine nu-L caută pe Dumnezeu cu iubire, blândeţe, umilinţă, răbdare şi cu o abnegaţie totală,
acela nu va găsi acest bine suprem al vieţii; iar cine nu Îl va căuta pe Dumnezeu în acest mod şi nu-L va
găsi, acela nici nu va trebui să se aştepte din partea Lui la un ajutor extraordinar.

7. În iubirea Sa infinită, Dumnezeu are bineînţeles grijă de toţi oamenii, în acelaşi mod în care are
grijă, conform Ordinii Sale eterne şi imuabile, de toate creaturile din universul infinit, dar El are în mod
special grijă de cei care L-au recunoscut cu adevărat, urmează Voinţa Sa, pe care El le-a revelat-o, şi Îl
iubesc cu adevărat, mai presus de orice.

8. Într-adevăr, tu L-ai căutat mult timp pe Unicul Dumnezeu Adevărat, cu mult entuziasm, dar
întreabă-te dacă L-ai căutat vreodată aşa cum tocmai ţi-am arătat.

9. Îţi spun, nu cel care zice: «Doamne, Doamne, unde eşti? De ce nu Te laşi găsit atunci când Te
caut, eu, creatura Ta, şi Te chem din adâncul sufletului meu, şi de ce nu-mi răspunzi: 'Iată-Mă!'?» îl va
găsi pe Dumnezeu şi va ajunge la El, ci numai cel care îl va căuta aşa cum ţi-am spus Eu.

10. Tu, care i-ai citit pe Moise şi pe proroci, ai găsit acolo Voinţa lui Dumnezeu pentru oameni clar
exprimată în cele zece porunci pe care le cunoşti, şi care îţi plăceau atât de mult, încât îţi spuneai adesea
în sinea ta: «Într-adevăr, nu există pe lume legi mai înţelepte şi mai potrivite pentru a-i face pe toţi

128
oamenii fericiţi, şi pe bună dreptate putem presupune că ele au fost cu adevărat dictate de o Fiinţă
Dumnezeiască!»

11. Dar de vreme ce ţi-ai spus toate acestea, de ce nu ţi-a venit niciodată ideea de a pune chiar tu
însuţi în practică aceste legi? Dacă ai fi făcut-o. L-ai fi aflat deja pe Dumnezeu; dar tu îţi găseai tot felul
de motive lumeşti pentru a nu pune în practică aceste legi, deşi le admirai foarte mult.

12. Ghidează-te de-acum înainte după aceste legi, repară pe cât posibil tot răul pe care l-ai făcut, ia
de pe-acum o hotărâre fermă în acest sens, şi Îl vei găsi în curând pe Cel pe care L-ai căutat atâta timp în
zadar.

Capitolul 98

Domnul nostru Iisus Cristos arată printr-o pildă ce înseamnă adevărata căutare

potrivită şi rodnică a lui Dumnezeu

1. Auzind acestea, preotul M-a întrebat: „O, Învăţătorule de o adevărată înţelepciune dumnezeiască,
eu am multe bunuri; ar fi oare de-ajuns să folosesc trei sferturi din ele pentru ajutorarea celor cărora le-
am făcut rău, după legile lui Moise, pe care de-acum încolo le voi respecta în întregime, şi ultimul sfert
să-1 consacru pentru opere de caritate, până la sfârşitul zilelor mele?"

2. Eu i-am spus: „Ar fi mai mult decât de-ajuns! Pentru că, vezi tu, prietene, Dumnezeu este
iubirea cea mai pură.

3. Dacă un bărbat vrea să-şi ia o soţie pentru că are nevoie de o femeie, dar nu o iubeşte şi nu-i
arată acestei femeie iubire, ci numai raţiunea sa cea rece, crezi tu că un astfel de om va găsi vreodată o
femeie cinstită care să-1 iubească cu adevărat? Va găsi cu siguranţă o smintită, care nu se va mărita cu
el, ci doar cu aurul său. pe care să-1 cheltuiască apoi cu alţii, şi nu o femeie plină de iubire pentru el!
Prin urmare, cel care vrea să găsească o femeie plină de iubire trebuie să arate şi el iubire.

4. Iar cel care vrea să-L caute şi să-L găsească pe Dumnezeu, care este iubirea cea mai pură,
trebuie de asemenea să-L caute având în inimă iubirea cea mai pură, rară nici cea mai mică urmă de
iubire josnică pentru lume; şi dacă Îl caută aşa, Îl va găsi cu siguranţă.

5. Pe când erai încă tânăr, tu ai avut şansa să-i placi unei fiice de patrician foarte frumoase şi
bogate, pentru care şi tu la rândul tău simţeai o mare iubire, şi ai fi putut să o iei de soţie, dacă iubirea ta
cea mare ar fi fost destul de curată; pentru că această fată. care era numită Perla Romei, te iubea mult,
fără a-ţi arăta totuşi aceasta mai mult decât trebuia; dar ea a vrut să se informeze pe căi secrete asupra
iubirii pe care tu i-o purtai, şi a descoperit în scurt timp că mai erau şi alte fete pe care tu le curtai.

6. Atunci când a aflat aceasta, Perla Romei s-a îndepărtat imediat de tine. Ea nu a mai lăsat să se
vadă că te iubea, şi nu s-a mai uitat la tine.

7. Bineînţeles că aceasta te-a întristat foarte mult, şi tu te-ai străduit de mai multe ori în zadar să o
faci să se întoarcă la tine; ai fi putut chiar să reuşeşti, dacă ai fi fost plin de abnegaţie, renunţând complet
la pasiunea ta amoroasă trecătoare pentru celelalte femei; dar aşa, ai pierdut-o pe Perla ta pentru
totdeauna.

8. Ei, cam la fel este şi cu Dumnezeu, care este şi va fi pentru totdeauna iubirea cea mai pură! Fără
iubirea cea mai pură şi mai inocentă, nu-L vei putea descoperi, vedea şi slăvi pe Dumnezeu şi nu vei
putea primi de la El Viaţa cea Veşnică!

129
9. Este bineînţeles dificil pentru cel a cărui inimă este plină de lucrurile lumii să scape de ele; dar o
voinţă fermă face minuni; ea te va ajuta astfel încât ceea ce ţi se pare azi cu neputinţă să ţi se pară uşor
mâine, şi încă şi mai uşor în continuare.

10. Acum întreabă-te dacă ai înţeles exact ceea ce ţi-am explicat."

Capitolul 99

Preotul vrea să-şi justifice viaţa lumească

1. Preotul a răspuns: „O, Învăţătorule de o înţelepciune într-adevăr supraomenească, te-am înţeles

foarte bine, şi acum văd încă şi mai clar decât înainte că tu trebuie să fii susţinut cu putere de un
Dumnezeu viu, pentru că altfel ţi-ar fi cu totul imposibil să ştii mai bine decât oricine din Roma, şi cu
atât mai mult de pe alte meleaguri, ce am făcut eu în anii tinereţii!

2. Tot ceea ce mi-ai spus tu este purul adevăr, şi as putea spune că nu tu, un om ca şi mine, ai
vorbit astfel ci un Zeu a vorbit prin tine.

3. Dar gândeşte-te la condiţia noastră umană şi la situaţia politică ce ne ţine în lanţuri grele, care
nu sunt opera preoţilor de azi.

4. Dacă judecăm raţional, omul este una din creaturile cele mai neajutorate: el vine pe lume fără
ştirea lui şi tară să fi vrut aceasta; el trebuie să fie hrănit de la naştere, pentru a-şi păstra amărâta viaţă şi
pentru a deveni, conform legilor nestrămutate ale naturii, un om puternic.

5. Din momentul în care devine destul de mare pentru a distinge ziua de noapte şi roşul de verde,
părinţii îi dau cu mare zel o educaţie, asupra căreia de altfel niciun copil nu are de ales.

6. Atunci când, în sfârşit, după ce se instruieşte. devine un om învăţat, el trebuie să caute o

modalitate prin care să-şi câştige pâinea cea de toate zilele. Dacă tot trebuie să trăiască, ar vrea să o facă
cât mai bine cu putinţă, aşa că alege, desigur, în funcţie de aptitudinile sale, o meserie cu care să poată
trăi cât mai liber şi mai îmbelşugat, sub jugul stăpânirii obşteşti. Pentru mine aceasta a fost preoţia, şi
am devenit preot fără a lua în considerare dacă ceea ce propovăduiam eu se sprijinea pe minciună şi pe
înşelăciune sau pe vreun adevăr oarecare - pe scurt, după legile obşteşti, a trebuit să devin ceea ce mai
sunt încă şi astăzi.

7. Astfel, din copilărie, ceea ce m-a interesat cel mai mult a fost lumea cu atracţiile ei, şi să am
grijă cât mai bine de propriile mele nevoi. Bineînţeles că mai apoi s-au trezit în mine şi alte nevoi, şi,
întrucât aveam mijloacele necesare pentru a le satisface - întotdeauna în limitele legii, bineînţeles -, le
satisfăceam pe cât posibil, şi nicio Divinitate n-a coborât vreodată din cer sau n-a ieşit din pământ ca să-
mi spună: «Preotule, tu trăieşti şi acţionezi contrar voinţei şi ordinii Mele! Pe viitor trăieşte în cutare şi
cutare mod, pentru că altfel te voi pedepsi aspru!».

8. În asemenea condiţii, inima şi sufletul pot fi pline doar de o impură şi nespirituală iubire
materială, şi cum nu venea nicio influenţă pur spirituală să contrazică toate acestea, eu ţineam, cel puţin
în aparenţă, la ceea ce eram şi trebuia să fiu după legile obşteşti, chiar dacă, în timp, mai ales odată cu
înaintarea în vârstă, începusem să-mi pun din ce în ce mai des întrebarea: Există oare măcar o singură
părticică de adevăr în chestiunile de care eşti responsabil şi cărora ţi-ai dedicat viaţa? Este evident că
ceea ce predic şi fac nu este decât minciună şi înşelăciune. Oare nu mai există adevăr adevărat în această
lume?

9. N-am încetat niciodată să caut şi iar să caut, fără răgaz, aproape până-n ziua de astăzi, şi n-am găsit
nimic! Şi cum aş fi putut să mă îndrept cu iubirea cea mai pură spre întâlnirea cu o Divinitate care n-a

130
vrut niciodată să mi se reveleze în vreun fel?! Nu putem iubi ceea ce nu există, fie că este vorba de un
Zeu sau de un alt obiect căruia imaginaţia oamenilor îi atribuie o foarte mare valoare.

10. Ce pot face eu, o, foarte înțeleptule învăţător, dacă în viaţa aceasta n-am iubit în cele din urmă
decât satisfacţiile pe care le puteam obţine? Pentru că orice om cu bun-simţ ştie că numai un nebun
iubeşte nişte reprezentări ale propriei sale imaginaţii!

11. Dacă ar fi trebuit ca eu să-L iubesc de mult timp, mai presus de orice, pe Unicul şi Adevăratul
Dumnezeu viu şi să dispreţuiesc şi să mă feresc de plăcerile pe care lumea le oferă privirii tuturor, ar fi
trebuit ca acest Dumnezeu să mi se reveleze, sau ca fervoarea imaginaţiei mele să-mi creeze unul! Dar
nu s-a petrecut nimic din toate acestea, şi este de la sine înţeles aşadar că eu, fiind adus în lume şi
crescut pentru a mă bucura de ea, cu bogăţiile şi bunătăţile ei care îi hrănesc şi îi încântă pe oameni, nu
le-am putut sacrifica pentru o fiinţă care pentru mine nu exista nicăieri.

12. Oricum, este adevărat că inima mea e încă plină de lume; dar dacă o adevărată Divinitate unică
mi s-ar revela chiar astăzi, în acest moment, şi mi-ar spune ce trebuie să fac, aş alunga imediat toată
lumea cea veche!

13. Dacă această Perlă a Romei m-ar fi asigurat chiar şi o singură dată că ar fi fost a mea, în cazul în
care eu aş fi făcut sau n-aş mai fi făcut cutare sau cutare lucru, aş fi devenit atunci bărbatul pentru care
niciun sacrificiu n-ar fi fost prea greu! Dar aceasta nu s-a petrecut, şi de aceea am rămas la ceea ce mi-a
fost mai uşor să obţin.

14. Ştiu bine că toţi oamenii pe care i-am cunoscut - şi din timpuri imemoriale aşa a fost mereu -
trăiesc în suferinţă şi în confuzie şi adesea mor într-o mare disperare; dar la ce bun să ştii toate acestea,
dacă nimeni nu vine să le arate care este adevărul?

15. Ah, foarte înţeleptule învăţător, tu ai fără îndoială dreptate în tot ceea ce spui; dar nici eu nu
greşesc prea mult. după raţiunea pur omenească! Ce pot face bieţii oameni dacă au venit pe lume orbi şi
au trebuit să se lase crescuţi în minciună şi înşelăciune? N-am dreptate?"

Capitolul 100

Cum i se revelase deja Dumnezeu preotului

1. Eu am spus: „Ai bineînţeles dreptate în multe privinţe; dar în ansamblu te înşeli de fapt! Pentru
că tu Îl acuzi pe Dumnezeu de neglijenţă şi indiferenţă faţă de oameni, şi aceasta, prietene, nu este
adevărat, chiar dacă raţiunea ta crede că este aşa!

2. Dumnezeu S-a revelat dintotdeauna oamenilor, şi deci şi ţie, de la Roma deja, şi chiar şi mai
vizibil încă la Teba. Într-o zi, când te aflai pe malul Nilului, ai auzit o voce care-ţi spunea foarte clar:
«Citeşte-1 pe Moise, trăieşte după legile sale, care sunt scrise acolo, şi vei găsi ceea ce cauţi!»

3. Atunci ai reînceput să-1 citeşti pe Moise, ca şi pe ceilalţi proroci; dar ai găsit tot felul de motive

pentru a nu urma aceste legi.

4. Un an mai târziu ai revenit în acelaşi loc de pe malul Nilului, unde ai auzit din nou aceeaşi voce,
şi te-ai gândit mult la aceasta. Dar nu te-ai hotărât să acţionezi, întrucât, în primul rând. erai preot
roman, şi, după mintea ta, nu puteai acţiona contrar legilor Romei, pentru că aceasta ţi-ar fi putut cauza
neplăceri materiale, chiar dacă ştiai că preoţilor nu le era total interzis să creadă şi în Dumnezeul
evreilor; apoi, a trăi conform legilor lui Moise ţi se părea prea incomod, şi de aceea ai sfârşit prin a-ţi
spune că acea voce, deşi atât de clar auzită, putea fi o iluzie a simţurilor tale, şi că n-avea decât să se mai
facă auzită, dacă era întrucâtva reală.
131
5. Aşa că ţi-ai continuat mult şi bine căutările, dar fără a te hotărî vreodată să acţionezi, la fel cum
un arhitect ar desena plan după plan, însă nu ar construi niciodată nimic, dând înapoi în faţa efortului şi
a cheltuielilor, atunci când ar fi vorba să le pună în practică.

6. A reflecta, a gândi, a cerceta şi a căuta nu e totuna cu a făptui, prietene, ci înseamnă doar a face
un plan. Dar viaţa însăşi nu este doar un plan al ei, ci este o realitate vie şi activă, iar planul vieţii trebuie
transpus în faptă dacă vrem să obţinem ceea ce căutăm.

7. Tu făceai într-adevăr uneori câte ceva, dar nu suficient pentru a da o altă orientare dispoziţiei
tale interioare, aşa că rămâneai în acelaşi punct; şi numai astăzi ai luat pentru prima dată hotărârea fermă
de a deveni un cu totul alt om. după Voinţa pe care ţi-am făcut-o cunoscută, a Unicului Dumnezeu
Adevărat al evreilor, şi de aceea vei găsi cu adevărat ceea ce ai căutat atâta timp în zadar.

8. Şi într-adevăr ai şi găsit deja, dar acum eşti precum cel care se află în mijlocul unei păduri dese:
nu vezi pădurea de prea mulţi copaci!"

9. Preotul: „Spune-mi, învăţătorule cu adevărat foarte înţelept, cum ar trebui să înţeleg aceasta?"

10. Eu am spus: „Iată aici un pahar gol. Eu vreau ca el să se umple cu vin şi ca tu să bei acest vin.
Iată-1: ia-1, bea şi spune-mi dacă un magician ar putea face aşa ceva!"

11. Când preotul a văzut aceasta şi a gustat din vin, care era plin de savoare, M-a privit făcând ochii
mari şi Mi-a spus: „O, învăţătorule de o înţelepciune cu adevărat dumnezeiască, niciun om n-a făcut
vreodată aşa ceva! Cu siguranţă că există o legătură foarte puternică între tine şi Unicul Dumnezeu
Adevărat al evreilor, pentru că voinţa ta şi cea a Dumnezeului tău par să fie una!

12. Acest pahar era absolut gol. şi tu l-ai umplut doar prin voinţa ta, şi cu un vin atât de bun, cum n-
am mai gustat decât o singură dată, la Roma, la Marele Preot; era numit vinul Olimpului.

13. Dacă ai putut face aşa ceva, cu siguranţă că eşti capabil şi de multe altele! Cine ştie, unei fiinţe
care se bucură într-un asemenea grad de prietenia lui Dumnezeu, poate că îi este cu putinţă chiar să
devină nemuritoare!

14. Ah, dacă m-aş fi născut evreu, poate că aş fi putut să mă apropii de Dumnezeu, deoarece, pentru
aceasta, nu mi-ar fi lipsit nici voinţa, nici entuziasmul; dar eu, fiind un păgân născut în cel mai adânc
întuneric, nu puteam găsi calea cea bună, şi de aceea am rămas prizonierul aceluiaşi întuneric, fără a
putea găsi până acum lumina adevărului. Dar totul se va transforma în bine de-acum încolo!

15. Îngăduie-mi acum să merg şi să le fac cunoscut şi tovarăşilor mei ceea ce am aflat aici; pentru
că, la fel ca şi mine, şi ei simt că le lipseşte ceva."

16. Eu am spus: „Da, du-te şi spune-le adevărul!"

Capitolul 101

Reflecţiile căpitanului referitoare la frumuseţea dumnezeiască a naturii

1. Atunci preotul a plecat să se reîntâlnească cu tovarăşii săi, care îl aşteptau deja cu o foarte mare
nerăbdare. Odată ajuns la ei, el le-a povestit ceea ce văzuse şi auzise, şi toţi au fost cuprinşi de uimire.

2. Unul dintre ei, un grec bătrân, a spus: „Ce ne trebuie mai mult de-atât? Acest om este un
Dumnezeu! Vom face tot ceea ce a hotărât El şi vom fi salvaţi."

132
3. Astfel că, în chiar aceeaşi seară, preoţii păgâni din Afek au devenit ucenicii Mei, iar a doua zi
şi-au mărturisit credinţa în faţa Mea şi au făgăduit să-Mi urmeze Învăţătura.

4. După plecarea preoţilor, ne-am retras totuşi pentru a ne odihni peste noapte, şi am dormit foarte
bine până dimineaţă.

5. Ca în fiecare zi, cu o oră înainte de răsăritul soarelui, am ieşit afară, împreună cu ucenicii Mei şi
cu căpitanul. Dimineaţa era foarte frumoasă şi am mers pe o colină din împrejurimile acelui oraş de
munte pentru a admira peisajul ce se zărea în depărtare şi tabloul mereu variat al răsăritului, care
devenea adesea de o frumuseţe uimitoare.

6. Aflaţi alături de Mine, căpitanul şi hangiul erau complet fermecaţi de frumuseţea naturii. După
câteva momente de contemplare plină de încântare, căpitanul Mi-a spus: „Doamne şi Învăţătorule, nu
prea avem de ce să-i învinuim pe oameni că au început puţin câte puţin să iubească lumea, până într-atât
încât în cele din urmă L-au uitat pe Dumnezeu; pentru că ceea ce omul percepe prin toate simţurile sale,
în starea naturală pe care o are desigur la început, îl fascinează cu o forţă adeseori irezistibilă, şi nicio
învăţătură, niciun cuvânt, oricât de spirituale ar fi ele, nu-1 pot face pe el să se desprindă într-o singură
zi de farmecele nenumărate cu care îl înlănţuie lumea. Cu siguranţă că au mai existat până acum
nenumărate dimineţi pline de o mulţime de frumuseţi atrăgătoare, ca şi aceasta. Şi-mi închipui cu
uşurinţă că vederea unor asemenea frumuseţi i-a putut împinge pe oameni în tot felul de himere bizare.
Dacă ei s-au afundat din ce în ce mai mult în ele şi le-au găsit o justificare, este tot efectul prea marii
frumuseţi mereu variate a acestui spectacol al naturii.

7. Pentru ca un om să se poată detaşa complet de atracţiile lumii, îi trebuie un grad de renunţare

într-adevăr eroic.

8. Am acum impresia că oamenii care trăiesc în ţări mai puţin frumoase trebuie să fie mai receptivi
la adevărurile pur spirituale, deci supranaturale, decât cei care trăiesc într-o ţară foarte frumoasă.

9. Este suficient să ne gândim la vechiul Egipt, a cărui înfăţişare era atât de dezolantă. Înainte ca
oamenii să înceapă să cultive pământul, existau foarte mulţi înţelepţi treziţi spiritual în această ţară; dar,
din momentul în care zelul oamenilor a început să înfrumuseţeze în mod simţitor natura cea sărăcăcioasă
a acestei întinse ţări, simţul spiritual s-a pierdut din ce în ce mai mult, şi simţul naturii a căpătat
întâietate. Au apărut tot felul de reprezentări, şi de aici tot felul de zei, iar Spiritul, care era bunul cel
mai de preţ al omului, pur şi simplu s-a pierdut din ce în ce mai mult. Moise însuşi a trebuit ca timp de
patruzeci de ani să ţină poporul lui Israel, care devenise mult prea senzual, în deşertul cel neospitalier şi
arid, pentru a-l face apt să primească Spiritul Divin.

10. De aceea mi se pare că, în cea mai mare parte a sa, acest pământ este mult prea frumos şi
atrăgător pentru formarea spirituală a oamenilor.

11. Această dimineaţă este pentru mine nespus de frumoasă; dar simt de asemenea ce vrajă
extraordinară trebuie să exercite ea asupra unui suflet tânăr şi pur."

12. Eu am spus: „Ai dreptate într-o anumită privinţă, dar numai într-una! Pentru că, dacă nu i-aş fi
făcut pe oamenii de pe acest pământ astfel încât ei să trebuiască să se formeze singuri, prin intermediul
liberului lor arbitru şi al raţiunii, şi să caute în sinea lor Spiritul Meu, i-aş fi putut lăsa să zacă precum
polipii de pe fundul mării, în cele mai negre abisuri. Dar nu se putea să fie aşa, pentru că omul este o
fiinţă absolut liberă, care trebuie să se dezvolte singură.

13. De aceea, toată această natură măreaţă a Pământului ii este absolut necesară; căci fără ea, cum
ar putea el să gândească, să simtă şi să trăiască, şi cum s-ar putea ridica deasupra regnului animal?
Întrucât Pământul este înzestrat cu această extraordinară diversitate de creaturi, omul nu are cum să nu
le observe cu plăcere, minunându-se; contemplarea şi compararea creaturilor din diferitele regnuri ale
naturii terestre, revenirea neîncetată a zilelor, a anotimpurilor şi a astrelor de pe cer îl împing mereu la
133
reflecţii din ce în ce mai profunde, şi astfel el începe să caute originea existenţei acestor fiinţe şi
fenomene nenumărate. Iar odată ce omul ajunge în acest punct, vin şi Eu în întâmpinarea lui şi Mă
revelez lui treptat şi din ce în ce mai clar.

14. De aceea, prietene, este foarte bine ca acest pământ, unde oamenii sunt chemaţi să devină copiii
lui Dumnezeu, să fie atât de frumos şi înzestrat cu o asemenea diversitate minunată!

15. Bineînţeles că nu trebuie ca omul să dezvolte o iubire prea mare pentru această frumoasă lume
şi să se ataşeze de ea cu toate simţurile sale; pentru că aceasta va face ca sufletul său să devină material
şi-1 va îndepărta din ce în ce mai mult de ţinta spre care el trebuie să se îndrepte, şi în această scurtă
viaţă de punere la încercare a liberului său arbitru el va deveni orb, ignorant şi rău.

16. Experienţa tuturor epocilor ne arată cât este de dificil atunci să readuci asemenea oameni pe
calea cea bună a vieţii, şi ai cunoscut şi tu asemenea cazuri, şi vei mai cunoaşte încă.

17. Dar iată că vin spre noi mai mulţi preoţi, împreună cu cel pe care l-am învăţat ieri; vor să afle ce
e de fapt cu Mine, pentru că omul cu care am vorbit a trezit în ei o luminiţă, care i-a făcut să reflecteze
profund. Să-i lăsăm aşadar pe aceşti căutători să vină la noi pentru a găsi ceea ce caută, adică Adevărul
Vieţii!"

Capitolul 102

Cererea şi promisiunea preoţilor

1. Cum am terminat de spus aceste cuvinte căpitanului, preoţii au şi ajuns în faţa noastră şi ne-au
salutat în modul cel mai călduros cu putinţă.

2. Cel căruia îi vorbisem despre Învăţătura Mea le-a spus însoţitorilor săi: „Iată-1 pe marele şi
extraordinarul făcător de minuni, de voinţa căruia ascultă tot ceea ce există şi ale cărui cuvinte conţin
adevărul şi înţelepciunea cea mai profundă! Să-1 cinstim şi să-1 slăvim!"

3. Eu am spus: „Prieteni, Eu nu am venit în această lume pentru ca oamenii să Mă venereze, să Mă

cinstească şi să Mă slăvească, ci pentru ca ei să-L regăsească şi să-L recunoască prin Mine şi în Mine pe
Cel pe care L-au pierdut şi L-au uitat complet, din propria lor vină. şi astfel să-I recunoască Voinţa şi să
se supună ei în viaţa şi în faptele lor. Cine vrea cu adevărat să Mă venereze, să Mă cinstească şi să Mă
slăvească, să îmbrăţişeze Învăţătura Mea şi să o urmeze!

4. Dar atâta timp cât voi vă adoraţi idolii voştri de bronz, de piatră şi de lemn, nu veţi ajunge la
adevărata lumină a vieţii, nu-L veţi recunoaşte pe Dumnezeu în Mine şi nu veţi avea deci parte de
Împărăţia Lui, care prin Mine a venit din Ceruri pe acest pământ."

5. Unul dintre preoţi, care ţinea încă mult la politeismul său, a spus atunci: „Pare a fi o idee bună
să credem în tine şi, în ceea ce ne priveşte, vom renunţa imediat la zeii noştri; dar ce va face poporul, şi
ce ne va spune nouă, care i-am slăvit pe aceşti zei ca pe o realitate vie, cu toată elocvenţa noastră şi prin
tot felul de semne? Oamenii din popor ţin încă mult la ceea ce au învăţat din copilărie, şi va fi foarte
dificil să-i reînvăţăm totul de la început, pentru a înlocui ceea ce ştiau ei cu ceva nou, chiar dacă mai
bun."

6. Eu am spus: „Totul depinde de ceea ce vreţi! Chiar şi un copil înţelege adevărul mai uşor decât
o minciună, sau falsul; un adult îl va înţelege deci cu atât mai repede şi îl va adopta cu dragă inimă. Aşa
că toate acestea nu depind decât de voinţa voastră, şi, dacă vreţi să realizaţi această lucrare bună în
numele Meu, Voinţa Mea vă va veni cu siguranţă în ajutor.

134
7. Dar să nu vă aşteptaţi din partea Mea la nicio constrângere; pentru că orice om a primit de la
Mine un liber-arbitru, care-i permite să acţioneze după cum doreşte. Dar în lumea de dincolo, vai de cel
care, după ce a recunoscut adevărul, 1-a respins, pentru că nu a vrut să renunţe la avantajele lumii, şi, în
loc să-1 urmeze, a ajuns chiar să-1 persecute prin foc şi sabie. Cu adevărat, ar fi mai bine pentru acela să
i se lege de gât o piatră de moară şi să fie aruncat în mare în locul cel mai adânc!

8. Este limpede că atât zeii voştri, cât şi reprezentările lor modelate de mâna omului nu valorează
nimic, iar modul vostru de a vă raporta la ei, încă şi mai puţin; pentru că ceea ce mai putea să existe încă
în ei, conform străvechilor corespondenţe simbolice, şi care să aibă un sens spiritual viu, s-a schimbat de
mult timp într-o mare absurditate, deci într-o deplină minciună.

9. Şi pentru că vă readuc astăzi tot adevărul despre existenţa Unicului Dumnezeu Adevărat şi vă
fac cunoscută Voinţa Lui, renunţaţi la idolii voştri inutili, aruncaţi imaginile lor şi ascultaţi acest adevăr!

10. Şi după ce îl veţi fi auzit, transmiteţi-1 celor care de mult timp sunt înfometaţi şi însetaţi după
el, şi pentru aceasta ei nu vă vor deveni duşmani, ci adevăraţi prieteni; pentru că dacă nu v-au prigonit
atunci când le arătaţi doar răul, cu atât mai puţin vă vor prigoni acum, când le veţi face cunoscut în
numele Meu ceea ce este bun pentru viaţa lor în această lume, şi mai ales în cealaltă.

11. Cât despre numele Meu şi cine sunt Eu de fapt, veţi afla în curând."

12. Unul dintre preoţii păgâni a spus atunci: „O Învăţătorule minunat, prin forţa voinţei şi a
cuvântului tău, ieri, puţin după sosirea ta la hanul nostru, i-ai vindecat pe toţi bolnavii hangiului, fapt
despre care am fost repede înştiinţaţi. Şi noi credem acum că aşa ceva nu este cu putinţă decât cu
ajutorul sigur al unei Fiinţe Dumnezeieşti autentice. Şi este evident că tu poţi conta în orice clipă pe
acest ajutor dumnezeiesc, şi, dacă este aşa cu siguranţă, am vrea să te vedem făcând o minune prin
puterea cuvântului şi a voinţei tale! Dacă primim şi noi această dovadă, îi vom distruge chiar de azi pe
toţi zeii noştri, şi îi vom aduce ofrande, în templul lui Zeus, Unicului Dumnezeu al evreilor, aşa cum
făceau Moise şi Aaron."

13. Eu am spus: „Cu adevărat, Unicul Dumnezeu Adevărat, nu numai al evreilor ci şi al tuturor
oamenilor, creaturilor şi lucrurilor, n-a avut niciodată nevoie de aşa ceva, şi toate sacrificiile nu aveau
decât rolul de a Mă prefigura pe Mine, conform unei corespondenţe profunde şi pur spirituale, precum şi
Împărăţia lui Dumnezeu, pe care o întemeiez acum pe acest pământ, nu pentru carnea şi sângele
oamenilor, ci pentru sufletul şi Spiritul lor.

14. Şi pentru că Eu Mă aflu acum în persoană printre voi, vizibil pentru toţi oamenii, Scriptura s-a
împlinit, şi nu mai este nevoie de altceva care să Mă prefigureze într-un mod simbolic.

15. Singurul şi unicul nou sacrificiu care Îmi este pe plac constă de-acum înainte, pentru toate
timpurile ce vor veni, în aceea ca voi, oamenii, să credeţi în Mine; şi, în Mine, să-L iubiţi pe Dumnezeu
mai presus de orice şi pe aproapele vostru ca pe voi înşivă, prin respectarea poruncilor Mele.

16. Nu-Mi construiţi temple din lemn, piatră, aur şi argint şi nu Mă veneraţi în ele prin tot felul de
ceremonii deşarte, care nu-Mi sunt şi nu-Mi vor fi pe plac; adevăratul templu în care să Mă slăviţi să fie
inima voastră care să Mă iubească! Dacă cineva, din iubire pentru Mine şi pentru aproapele său, Îmi
oferă în inima sa sacrificiul faptelor sale, numai acest sacrificiu va avea valoare în ochii Mei, şi, în Cerul
Meu, Eu îl voi răsplăti prin preafericita Viaţă Veşnică.

17. Nu mai stabiliţi zile de sărbătoare sau zile libere în onoarea Mea; pentru că toate zilele sunt ale
Mele, şi trebuie ca în fiecare zi să vă gândiţi la Mine şi să faceţi bine în numele Meu.

18. Atunci când Îmi cereţi ceva, închideţi-vă într-o cămăruţă şi rugaţi-vă în taină, şi Eu vă voi
îndeplini rugăciunea - aşa v-a vorbit Domnul Savaot.

135
19. La fel, ţineţi-vă departe de toate templele şi de toţi idolii, de toate zilele de sărbătoare şi de
ceremoniile deşarte şi fără valoare! În locul lor, construiţi în inimile voastre adevărate temple care să-Mi
fie plăcute, oferiţi-Mi sacrificiul unei iubiri pure şi altruiste! Îndreptaţi-vă greşelile pe care le-aţi făcut
faţă de cei sărmani şi orbi, pe care cel mai adesea chiar voi i-aţi înşelat şi aţi profitat de ei, şi vă veţi
bucura astfel de graţia lui Dumnezeu!"

Capitolul 103

Un miracol simbolic pentru preoţii care au fost aduşi pe calea cea bună

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Mi-aţi cerut să realizez un semn, şi vă voi arăta unul; dar nu
este un semn care vă va mântui, ci el este numai pentru a crede în Mine şi a urma Învăţătura Mea!

2. Pe această colină pustie şi stearpă există un smochin foarte vechi, uscat de mai mult de treizeci
de ani. Pe vremea aceea, în timpul unei furtuni violente, o ploaie torenţială a dus cu ea puţinul pământ
care mai acoperea acel teren stâncos, astfel că iarba şi copacii au pierit în scurt timp, pentru că nu mai
aveau cu ce să se hrănească.

3. Iar această colină, împreună cu împrejurimile ei şi cu acel copac, sunt precum cunoaşterea
voastră despre Adevăratul Dumnezeu Unic! Aşa cum fără adevărata cunoaştere profundă a Unicului
Dumnezeu Adevărat totul este mort, gol şi pustiit în om, care se usucă şi piere, nemaigăsind hrană
pentru sufletul şi pentru Spiritul său, pentru că furtuna senzuală a lumii a dus departe de el pământul
hrănitor şi dătător de viaţă, care este Cuvântul lui Dumnezeu, la fel şi acest copac s-a uscat, împreună cu
toată iarba care-1 înconjura; fără un pământ hrănitor, el nu poate reveni la viaţă singur, ci numai prin
puterea lui Dumnezeu, care poate crea un pământ nou, încărcat cu tot ceea ce este necesar pentru viaţa
plantelor. Vreau deci ca această regiune în întregime, şi în primul rând această colină, să fie acoperită de
un pământ fertil, gros de doi coţi! Aşa să fie!"

4. Şi, într-adevăr, imediat ce am rostit aceste cuvinte, întreaga regiune şi împreună cu ea şi colina a fost
acoperită de un pământ foarte fertil. Preoţii păgâni au fost atât de uimiţi şi de înspăimântaţi, încât au
început să tremure, şi unul dintre ei, cel cu care vorbisem cu o zi înainte, a început să strige în gura
mare: Da. L-am găsit pe Cel pe care Îl căutasem de atâta timp în zadar! O Doamne, o mare sfânt
atotputernic, într-adevăr, Tu eşti Cel pe care-mi spuneai că-L voi găsi! Căci numai Dumnezeu poale,
doar prin Cuvântul Său, să acopere într-o clipă cu pământ fertil o regiune pustie, iar pentru oameni
aceasta este cu neputinţă!

5. Ce graţie pentru noi să Te găsim în cele din urmă, noi care ne doream asta de atâta timp! Vălul
misterios al lui Isis s-a ridicat dintr-o dată sub ochii noştri. O, a Ta să fie toată slava şi toată iubirea
noastră, Tu Unic Dumnezeu Adevărat şi Domn etern!

6. O, iartă-ne toate păcatele pe care le-am săvârşit, în marea noastră orbire, faţă de Tine şi faţă de
fraţii noştri! Cu ajutorul Tău atotputernic, noi vrem să reparăm pe cât posibil tot răul pe care l-am făcut
vreodată; fie-Ţi milă de noi şi nu-i alunga pe păcătoşii care suntem noi, o Doamne Dumnezeul nostru!

7. Eu i-am spus: „Ai vorbit bine, dar nu carnea şi sângele tău ţi-au inspirat aceste cuvinte, ci
Spiritul Cuvântului Meu, pe care l-ai îmbrăţişat în inima ta. Şi tu eşti de-acum acoperit în Spirit de un
pământ la fel de fertil ca şi cel care acoperă această colină şi vastele sale împrejurimi, iar ceea ce era
pustiu în tine şi sterp şi nu putea da niciun fruct viu va începe să înverzească din toate părţile şi va da o
bogată recoltă de fructe diverse, ce va hrăni şi va îndestula cu adevărat sufletul tău pentru Viaţa cea
Veşnică.

8. De aceea, continuă să acţionezi conform hotărârii pe care ai luat-o, şi vei reveni în curând la
viaţă, pentru binele multor oameni, la fel ca şi această colină şi această regiune, care, prin Cuvântul
136
Meu, vor înverzi şi vor înflori acum; şi astfel tu, care ai fost mort din punctul de vedere al vieţii
adevărate, datorită faptului că ai primit în tine Cuvântul Meu ca fiind Cuvântul cel Viu al lui Dumnezeu,
vei fi pe deplin reînviat şi vei purta adevărate fructe vii, aşa cum va face în faţa tuturor acest smochin
mort şi uscat de mai mult de treizeci de ani, din care nu a mai rămas decât trunchiul, ramurile mai
groase şi câteva rădăcini.

9. Acum vreau ca această colină şi toată regiunea să înverzească, să înflorească şi să dea fructe din
abundenţă şi ca acest smochin putred să revină la viaţă şi să poarte fructe pentru a-i hrăni pe oameni şi
păsărelele cerului! Aşa să fie!"

10. La aceste cuvinte, colina şi întreaga regiune au înverzit şi înflorit; smochinul s-a umplut de
frunze şi flori şi i-au crescut ramuri şi rădăcini noi.

Capitolul 104

Discursul ucenicului Andrei în legătură cu lucrările şi cuvintele pline de

înţelepciune dumnezeiască ale Domnului nostru Iisus Cristos

1. De această dată, preoţii păgâni au rămas pur şi simplu muţi de uimire; pentru că abia acum
înţelegeau limpede cu Cine au de-a face în persoana Mea.

2. Hangiul, care era cu noi şi care văzuse totuşi şi admirase în seara dinainte marele miracol pe are
Eu îl făcusem vindecând bolnavii,abia cu acest nou semn a fost pe deplin convins că Eu nu acţionam ca
un mare proroc plin de Spiritul lui Dumnezeu, ci prin Mine Însumi şi prin propria Mea putere, şi i-a spus
căpitanului, care, împreună cu ai săi, era şi el plin de uimire: „Nobile stăpân, nu un om poate să
realizeze aceste semne nemaivăzute cu ajutorul adevăratului Dumnezeu al evreilor, ci desigur
Divinitatea care se află întrupată în El, în întreaga Sa plenitudine infinită şi eternă! Pentru că El a spus:
«Eu vreau aceasta!», şi nu: «Dumnezeu Mi-a vorbit aşa şi a spus că se va petrece cutare şi cutare lucru!»

3. Căpitanul i-a răspuns hangiului: „Prietene, eu ştiam deja aceasta de când El a venit la Pella,
unde a predicat, realizând ca şi aici semne mari; totuşi, n-am mai văzut până acum un semn comparabil
cu acesta, chiar dacă am asistat la altele, care-mi spuneau foarte clar: «Minune a minunilor, este
Dumnezeu în persoană!»

4. El spune: «Tatăl Meu M-a trimis în această lume», dar El Însuşi S-a trimis în această lume din
iubire pentru noi, oamenii, pentru a nu mai fi de-acum înainte pentru noi un Dumnezeu şi un Tată
invizibil şi inimaginabil, ci unul vizibil şi imaginabil, şi pentru ca noi să putem crede pe deplin în viitor
că El singur este unicul Dumnezeu şi Domn adevărat şi că nu mai există un altul în afară de EL

5. În El se află Fiinţa primordială a tuturor fiinţelor, originea oricărei forţe şi a oricărei puteri, cea
mai luminoasă dintre toate creaturile conştiente din tot infinitul, care este plin de lucrările Sale, şi în El
se află deci şi înţelepciunea supremă şi în veci insondabilă. Şi aceasta nu o cred numai aşa, cum credem
de obicei un adevăr pe care l-am auzit, dar pe care încă îl mai examinăm cu raţiunea, pentru a vedea
dacă acest mare adevăr este adevărat în toate detaliile şi pentru a înţelege în ce mod ne putem convinge
de el pe deplin, ci o cred la modul absolut, şi sunt gata să-mi dau viaţa pentru această certitudine
deplină!"

6. Hangiul: „Nobile domn, eu nu sunt încă pe deplin iniţiat, ca tine, în acest mister foarte sacru;
dar cred fără nici cea mai mică îndoială tot ceea ce mi-ai spus, şi sper să ajung în curând şi eu, împreună
cu toată familia mea, la o certitudine perfectă! De aceea, toată slava şi iubirea noastră acestui Unic
Dumnezeu, vizibil ochilor noştri!"

137
7. Şi, în timp ce căpitanul şi hangiul vorbeau astfel între ei, preoţii şi chiar ucenicii discutau lucruri
asemănătoare.

8. Un preot s-a dus chiar să-1 întrebe pe unul dintre ucenicii Mei dacă Eu am făcut des asemenea
semne.

9. Ucenicul a răspuns: „Du-te în toate oraşele şi satele din Galileea, Iudeea, Samaria, sau chiar şi
din alte regiuni, de la miazăzi la miazănoapte şi de la răsărit la apus, şi întreabă, şi peste tot îţi vor spune
şi îţi vor arăta ce a făcut Domnul.

10. Au fost săvârşite multe semne ca acesta, şi toate regiunile pe care le-am traversat împreună cu
El sunt pline de faptele şi slava Sa; pentru că El nu are pereche pe Pământ şi în Ceruri. Dar El nu vrea ca
noi să vorbim prea mult despre marile semne pe care El le-a realizat pentru a confirma adevărul
Învăţăturii Sale, despre care cunoaşteţi acum esenţialul. Pentru că semnele se vor învechi şi vor dispărea
în timp, aşa cum totul trece şi se modifică în această lume, şi, dacă vom mai vorbi peste mulţi ani,
oamenii nu le vor crede şi nu le vor înţelege; dar cuvintele Sale nu vor dispărea, ele vor rămâne în veci
ca fiind Adevărul Suprem, în Ceruri, pe Pământ şi în marea lume a spiritelor!

11. De aceea. El vrea numai să-i învăţăm pe toţi oamenii acest Cuvânt al Vieţii pe care 1-a adus din
ceruri, iar credinţa vie în El va veni în fiinţele lor când ei vor făptui după Cuvântul Său.

12. Atunci când oamenii vor ajunge la aceasta, El îi va trezi şi întări în aşa fel, încât vor realiza
chiar ei semne în numele Său; chiar şi noi am realizat multe semne, prin aşezarea mâinilor, în numele
Lui, peste tot felul de bolnavi, care au fost pe deplin vindecaţi. În ce vă priveşte pe voi, acest semn nu vă
va servi decât dacă veţi trăi şi veţi acţiona conform Învăţăturii Sale.

13. Un asemenea semn este bineînţeles considerat ca fiind un mare miracol, atâta timp cât cei care i-
au fost martori personal nu au înţeles pe deplin natura făcătorului de minuni; dar odată ce oamenii au
recunoscut natura Celui care a realizat semnul, ei nu mai văd semnul în sine ca fiind un miracol, pentru
că ei înţeleg atunci că nimic nu-I este imposibil lui Dumnezeu cel atotputernic.

14. Ce este oare acest Pământ, dacă nu Cuvântul şi Voinţa Domnului, născute din iubirea şi
înţelepciunea Sa? Ce sunt Luna, Soarele şi astrele nenumărate, împreună cu tot ce poartă şi conţin ele,
pentru că sunt şi ele, o ştim foarte bine, corpuri cereşti, şi majoritatea celor pe care le putem vedea cu
ochii noştri sunt incomparabil mai mari decât acest Pământ care ne poartă şi ne hrăneşte?

15. Dacă este posibil ca Dumnezeu, Domnul cel Etern, să facă să apară, numai prin Voinţa Sa,
astfel de lucruri măreţe, fie pentru o clipă, fie, după cum îi dictează iubirea şi înţelepciunea Sa, pentru o
anumită perioadă de timp, trebuie să fie la fel de uşor pentru El ca prin Cuvântul şi Voinţa Sa să acopere
cu humă fertilă un colţişor de pe pământ şi să-l facă să dea rod, aşa cum cere natura acelei regiuni,
conform Ordinii Sale.

16. Puteţi desigur să înţelegeţi aceasta foarte uşor, voi, care de altfel sunteţi nişte romani cu bun-
simţ şi cu multă experienţă, şi astfel veţi înţelege de asemenea că esenţiale pentru noi, oamenii, nu sunt
semnele pe care Domnul le făptuiește acum, ci Cuvântul şi Învăţătura Sa. care ne arată drumul către
Viaţa cea Veşnică. De aceea, Cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu este totul pentru noi, şi prin El
vom trăi în veci şi vom fi mereu acolo unde este El, făptuind prin Cuvântul Său şi prin Voinţa Sa în
noi."

17. Auzind aceste cuvinte ale ucenicului, preotul a spus: „Prietene, tu ai pătruns adânc în adevărata
înţelepciune dumnezeiască, şi nu mă mai mir acum că aţi asistat la acest miracol nemaivăzut cu mai
mult calm decât noi, păgânii! Voi reţine ceea ce mi-ai spus ca şi cum mi-ar fi spus-o Domnul Însuşi, şi
îţi mulţumesc pentru prietenia şi răbdarea Ta!"

138
18. Spunând acestea, preotul a mers la tovarăşii săi şi le-a împărtăşit şi lor ceea ce-i destăinuise acel
ucenic, care se numea Andrei.

Capitolul 105

Miracolul din timpul gustării de dimineaţă

1. Atunci a sosit un mesager din oraş să ne spună că masa de dimineaţă era gata; dar, văzând
întreaga regiune preschimbată, de uimire n-a mai putut vorbi. I-am spus atunci hangiului de ce venise
acel om, care era unul dintre servitorii vindecaţi, şi atunci am pornit cu toţii fără întârziere pe drumul de
întoarcere. Preoţii ne urmau pas cu pas, pentru că iubirea care se trezise în sufletul lor îi atrăgea cu
putere spre Mine.

2. Când am ajuns la han, ne-am aşezat imediat la masă. Văzându-Mă că mănânc, unul dintre
preoţii de rangul cel mai înalt Mi-a spus: „O Doamne atotputernic şi foarte înţelept, este un miracol şi
faptul că Tu poţi mânca o hrană pământească, de vreme ce tot ceea ce este hrană în această lume este
opera Cuvântului şi a Voinţei Tale! Ba mai mult, Tu ai fi putut să spui: «Fie ca această masă să se umple
de bucatele şi băuturile cele mai pure venite din Ceruri!», şi aceasta s-ar fi împlinit. Pentru că hrana
noastră păgână este considerată impură de către un evreu care urmează cu stricteţe legea mozaică, şi
totuşi Tu ai mâncat-o cu plăcere, la fel ca şi ucenicii Tăi!"

3. Eu am spus: „Totul este pur pentru cei care sunt puri, deci şi pentru Mine! Atunci când întâlnesc
oameni binevoitori, şi care prin urmare au în esenţă şi inima pură, şi hrana lor este pură deopotrivă; căci
Eu însumi o purific pentru toţi, şi astfel ea nu are cum să impurifice pe nimeni.

4. Dar pentru că tu crezi că Eu, prin Cuvântul şi Voinţa Mea, pot să umplu o masă cu bucate şi cu
băuturi foarte pure venite din Ceruri, luaţi loc la masa alăturată, şi va fi după credinţa ta.

5. După ce masa va fi astfel aranjată, mâncaţi şi beţi fără teamă sau reţinere; pentru că aceste
bucate şi această băutură vă vor întări şi vă vor da curaj ca să-1 puteţi combate în faţa păgânilor şi a
evreilor pe prinţul întunericului, al minciunii şi al înşelătoriei!"

6. Atunci preoţii au luat loc la masa pe care le-o indicasem Eu, pe care s-a aşternut imediat o faţă
de masă din inul cel mai fin şi toate tacâmurile necesare. Dar farfuriile erau încă goale în faţa mesenilor
uimiţi, şi niciun vin nu licărea încă în cupele de cristal. Le-am spus preoţilor: „Bucatele cele mai pure şi
vinul cel mai curat din Ceruri sunt deja servite la masa voastră, dar voi nu le vedeţi încă şi nici nu le
puteţi gusta; şi totuşi, totul se află acolo!

7. Dar Eu vreau ca Spiritul să se îmbrace în materie şi să vedeţi acum tot felul de bucate şi vinul
cel mai bun. Mâncaţi şi beţi!"

8. A fost prea mult pentru preoţi, care au început să-Mi aducă laude şi să-Mi slăvească numele, şi
nu mai ştiau ce să mai spună.

9. Apoi au început să mănânce, şi nu mai încetau cu elogiile la adresa bucatelor foarte bune, toate
pregătite după obiceiul roman; vinul de asemenea li s-a părut atât de deosebit, încât au afirmat cu toţii că
n-au băut niciodată unul la fel.

10. Atunci hangiul nostru a fost curios să guste puţin din acea mâncare miraculoasă.

11. Dar Eu i-am spus: „Nu jindui la ea, prietene, pentru că ceea ce mănânci la masa noastră are
aceeaşi origine, acelaşi gust şi aceleaşi efecte, căci şi aceste bucate sunt Cuvântul şi Voinţa Mea."

12. Auzind acestea, hangiul a renunţat la curiozitatea sa şi s-a declarat mulţumit.

139
 Capitolul 106

Despre sfârşitul păgânismului

1. După ce ne-am întremat cu toţii suficient, preoţii romani Mi-au mulţumit cu voce tare pentru acea
masă miraculoasă, şi apoi au afirmat: „O Doamne atotputernic, Unic şi Adevărat Dumnezeu, credem de-
acum înainte cu toţii în Tine, tară nici cea mai mică îndoială, şi am luat hotărârea fermă de a-i aduce la
această credinţă şi pe ceilalţi păgâni. Dar înţelegem bine că această sarcină nu va fi uşoară; pentru că
mai ales oamenii obişnuiţi sunt încă foarte ataşaţi de zeii păgâni, ale căror reprezentări le venerează.

2. Cu greu am putea găsi în acest oraş chiar şi o singură casă care să nu fie plină de zei protectori
şi de mii de alţi zei şi semizei, cărora zeii protectori le sunt mai mult sau mai puţin subordonaţi, pentru
că fiecare familie se pune sub protecţia lor, motiv pentru care îi şi venerează.

3. Nouă ne va fi greu să facem să dispară dintr-o dată toate aceste reprezentări ale unui păgânism
ignorant, doar vorbindu-le oamenilor despre Tine şi predicându-le Învăţătura Ta; însă pentru Tine,
Doamne, Doamne, ar fi cel mai uşor lucru, căci Tu n-ar trebui decât să vrei, şi toate aceste imagini
iluzorii ale zeilor, din orice material ar fi făcute, ar dispărea în acelaşi timp din tot oraşul, după care ne-
ar fi mult mai uşor să aducem poporul pe calea luminii şi a vieţii."

4. Eu am spus: „Aş putea bineînţeles să fac aşa ceva, dar munca voastră pentru Mine şi pentru
Împărăţia Mea pe acest pământ ar deveni încă şi mai grea; căci nu este atât de uşor pe cât credeţi voi să
forţezi prin semne noi şi prin fapte miraculoase liberul-arbitru al unei fiinţe împietrite şi cufundate în
întuneric. Pentru că. dacă semnele pe care Eu le-am săvârşit la Ierusalim ar fi putut face aşa ceva, toţi
fariseii, cărturarii şi marele-preot ar fi fost deja ucenicii Mei; însă datorită întunecimii şi împietririi lor,
ei Mă urăsc şi Mă urmăresc peste tot ca pe un agitator şi un instigator al poporului.

5. Aş putea bineînţeles să distrug Templul împreună cu uneltele înşelătoriilor lor, dar, în loc de a
se îndrepta, aceşti adepţi împietriţi ai întunericului ar deveni încă şi mai încăpăţânaţi în răutatea lor. De
aceea mai las ca Templul să existe o vreme, şi orgoliul şi setea de putere a locuitorilor şi a adoratorilor
săi va ajunge până acolo încât ei se vor ridica împotriva Romei, ceea ce va determina pieirea
Ierusalimului, a Templului şi a locuitorilor săi.

6. La fel şi voi, lăsaţi-i în vechile lor obiceiuri pe locuitorii acestui oraş şi ai împrejurimilor lui,
care de altfel au o natură bună, până când, fiind luminaţi de Mine prin mijlocirea cuvintelor voastre, ei
vor înţelege singuri deşertăciunea idolilor lor şi vi se vor alătura, pentru a distruge vechile lucrări
înşelătoare. Pentru că este de-ajuns, pentru început, ca idolatria să fie distrusă din inimile şi sufletele
oamenilor; odată ce aceasta s-a înfăptuit, restul vine de la sine.

7. Dar a începe cu distrugerea monumentelor vechii credinţe şi a vrea să luminezi abia apoi cu o
nouă lumină sufletele şi inimile zdruncinate şi afectate, ar fi ca şi cum un om ar pune să-i fie dărâmată şi
distrusă complet vechea casă înainte de a fi schiţat planurile uneia noi.

8. Unde va locui el până ce noua casă va fi terminată? Însă, odată ce noua casă va fi construită, nu-
1 va afecta cu nimic să o dărâme pe cea veche şi să o facă să dispară.

9. Dacă, prin puterea Cuvântului Meu şi a Voinţei Mele, aş distruge într-o clipă toate statuile
voastre idolatre, ar urma cu siguranţă din acea zi o revoltă populară pe care vă va fi greu să o liniştiţi,
chiar dacă le veţi anunţa oamenilor pretutindeni, cu mare tam-tam, mânia zeilor supăraţi; pentru că
oamenii furioşi vă vor întreba cum de i-au putut ofensa atât de mult pe zei, încât aceştia să-i priveze de
reprezentările lor, pe care ei le-au privit mereu cu veneraţie, de vreme ce ei au fost mereu virtuoşi şi gata
de sacrificii.

140
10. În fine, oamenii vă vor reproşa bine-cunoscuta voastră lăcomie şi vă vor spune: «Nu zeii au
făcut aceasta, ci voi, preoţii! Daţi-ne zeii înapoi, căci altfel veţi fi victimele mâniei noastre îndreptăţite!»

11. În aceste condiţii, vă va fi foarte greu să răspândiţi Învăţătura Mea printre păgâni şi să-i faceţi să
creadă în Mine!

12. Aşa că începeţi prin a le construi o nouă casă, şi atunci vă vor ajuta chiar ei să o distrugeţi pe
cea veche; cât despre idolii care se află la voi acasă, şi care majoritatea sunt făcuţi din metale preţioase,
cum ar fi aur şi argint, topiţi-i şi vindeţi metalul, apoi daţi banii săracilor, care cu siguranţă nu vă vor
dispreţui pentru aceasta.

13. Împărăţia pe care Eu o întemeiez acum pe acest pământ este o împărăţie a păcii, şi nu a
discordiei, persecuţiilor şi războiului; de aceea, va trebui ca voi să o răspândiţi printre oameni în pace,
fără să apelaţi la sabie.

14. În ziua când această învăţătură va începe să fie răspândită cu sabia printre oameni, va fi mare
nenorocire pe acest pământ. Vor curge râuri de sânge, iar apele vor căpăta o culoare sumbră. Aşa că fiţi
cu toţii nişte lucrători paşnici în numele Meu şi evitaţi discordia şi cearta. Nu lucraţi decât din iubirea
care se află în inimile voastre, pentru că în iubire se află cea mai mare putere!

15. Gândiţi-vă că, deşi păgânismul vostru este un copac bătrân, putrezit şi mort, el mai are încă mult
lemn solid şi rădăcini puternice, care-1 fac ca să nu poată fi doborât dintr-o singură lovitură de topor,
dar, în timp, datorită inteligenţei, răbdării şi perseverenţei, el va sfârşi prin a cădea, în urma loviturilor
repetate. Toporul pe care vi-1 dau acum se numeşte adevărul, şi orice forţă a întunericului, oricât de
puternică ar fi, va ceda în cele din urmă în faţa lui.

16. Aceasta este Voinţa Mea. Urmaţi-o, şi, prin iubirea pentru Mine, care se află în voi, veţi culege
roade de aur pentru Împărăţia Mea!"

Capitolul 107

Despre iubirea de semeni

1. După ce au primit aceste instrucţiuni, preoţii foarte bucuroşi Mi-au mulţumit, şi apoi, cu excepţia
unuia dintre ei, care era un fel de mare-preot, s-au ridicat de la masa lor pentru a merge în sala în care,
după cum am mai spus, obişnuiau să rămână uneori la acest han. care era destul de mare şi construit ca o
fortăreaţă. Ajunşi acolo, s-au sfătuit cum să facă pentru ca totul să decurgă cât mai bine şi mai paşnic
posibil.

2. În acest timp, preotul rămas discuta cu căpitanul în legătură cu vinderea statuilor de aur şi de
argint ale divinităţilor, căci în acel loc nu existau mijloace de a le topi, pentru a vinde apoi metalul; mai
mult, nu se găsea în acea regiune niciun fierar, care să poată cumpăra asemenea metale pentru a le
utiliza în folosul său.

3. Căpitanul a spus: „Voi face pentru voi tot ceea ce Domnul şi Învăţătorul va crede de cuviinţă -
numai să ne spună mai întâi ce trebuie făcut, pentru că noi nu mai vrem de-acum înainte decât ceea ce
vrea El prin noi!"

4. Atunci Eu am spus: „Faceţi după cum credeţi; important este ca banii rezultaţi să ajungă la
săraci în modul cel mai potrivit, de care vă veţi putea da seama foarte bine prin intermediul Spiritului
Meu din voi.

5. După cum v-am spus deja, îndreptaţi pe cât posibil răul pe care l-aţi făcut, şi sufletele voastre
vor primi graţia Mea. Iar dacă nu vă veţi putea repara greşelile faţă de cutare sau cutare persoană,
141
binevoiţi să vă adresaţi Mie, cu o inimă plină de credinţă, iar rugămintea voastră dreaptă nu va întârzia
să fie îndeplinită.

6. Dar luaţi aminte cu toţii: cel care nu-şi va îndrepta toate greşelile pe care Ie-a făcut faţă de
ceilalţi, chiar şi pe cele mai mici, nu va intra în Împărăţia Mea! Pentru că voi nu trebuie să-i faceţi
aproapelui vostru ceea ce nu vreţi să vi se facă vouă.

7. Dacă cineva v-a făcut un rău şi este deci vinovat faţă de voi, vorbiţi-i cu blândeţe şi iertaţi-1.
Dacă se îndreaptă, meritul va fi al vostru; dar dacă nu se îndreaptă, nu-1 blestemaţi, ci adresaţi-vă tot
Mie în inimile voastre, şi atunci din nou, cu adevărat, Eu voi îndeplini neîntârziat rugămintea voastră
îndreptăţită.

8. Tot ceea ce faceţi, faceţi din iubire pentru numele Meu, şi aşa veţi deveni copiii lui Dumnezeu şi
moştenitorii Împărăţiei Cerurilor, iar fericirea voastră nu va avea sfârşit, ci va dura în eternitate.

9. Dacă aţi înţeles, acţionaţi cu toţii în consecinţă, şi învăţaţi-1 pe aproapele vostru să facă la fel,
pentru că mai ales astfel veţi răspândi printre oameni Împărăţia Mea, care nu este din această lume; şi o
mare răsplată vă va aştepta în Împărăţia Mea, pentru că ceea ce vă spun Eu va rămâne adevărat în veci!"

10. Căpitanul a spus atunci: „Doamne şi Învăţătorule, înţeleg adevărul desăvârşit din toate cuvintele
şi învăţăturile Tale, şi resimt cu putere în mine că între oameni trebuie să fie aşa cum ai spus Tu; totuşi,
se află printre oameni, atât în rândul evreilor, cât şi în rândul păgânilor, mulţi răufăcători, cum ar fi hoţii
şi tâlharii, asasinii, depravaţii şi cei care violează băieţi şi fete, iar noi avem legi foarte severe care îi
pedepsesc fără milă pe aceşti criminali, pentru a-i descuraja astfel şi pe alţii să facă la fel.

11. Iar un asemenea criminal este şi el aproapele nostru, şi probabil că s-ar putea şi el îndrepta în
timp, dacă l-am lăsa în viaţă şi l-am învăţa tot ce este bun, adevărat şi drept, şi la fel ar fi şi în cazul
unora care comit rele mai mărunte, dacă, în loc să-i aruncăm în închisoare pentru lungi perioade, i-am
învăţa adevărul.

12. Dar atâta timp cât vom păstra aceste legi nemiloase, aceasta va rămâne doar o dorinţă pioasă a
mea; pentru că, dacă m-aş face eu însumi vinovat de vreo faptă rea, aş prefera cu siguranţă să pot fi
tratat după dorinţa mea pioasă, decât să fiu condamnat fără milă.

13. Iar în cazul judecătorilor, nici nu se pune problema ca ei să spună: «Nu faceţi altora - deci
aproapelui vostru - ceea ce nu vreţi să vi se facă şi vouă», ci: «Conform legii, eşti condamnat!», şi nu
există aici nici cea mai mică urmă de iubire sau de compasiune.

14. Totuşi, eu fiind judecătorul principal al acestei regiuni pe care Tu o cunoşti preabine, o Doamne
şi Învăţătorule, am trimis în carceră mulţi criminali! Trebuie să manifest iubire şi faţă de aceştia, în loc
de a le arăta rigoarea legii?"

15. Eu am spus: „Vei face cu siguranţă foarte bine să le arăţi iubire de fiecare dată când aşa ceva
este cu putinţă! Pentru că cel care îi eliberează atât fizic, cât şi moral pe cei care sunt prizonieri în
lanţurile diavolului, acela va fi şi el eliberat din lanţurile morţii eterne!

16. Cel care, fiind judecător, pronunţă o sentinţă blândă şi dreaptă faţă de oamenii cei orbi va fi
judecat de Mine la fel în lumea de dincolo. Tot aşa, după cum le veţi măsura oamenilor, vi se va da şi
vouă, măsură pentru măsură!

17. Cel care va fi milos va găsi la Mine milă; dar cel care va fi un judecător aspru va găsi în Mine
un judecător aspru - pentru că asprimea pe care o va folosi faţă de aproapele său va fi propriul său
judecător în lumea de dincolo!

142
18. Aşa că fiecare om poartă în el propriul său judecător pentru lumea de dincolo. Iată cum trebuie
să procedezi, prietene Pellagius!"

19. Şi întrucât căpitanul a fost mulţumit pe deplin, am ieşit din nou pe afară, de această dată în altă
parte a oraşului Afek.

Capitolul 108

Făgăduiala şi îndemnul Domnului nostru Iisus Cristos

1. Colina pe care fuseserăm la răsăritul soarelui se afla în estul oraşului, iar după masa de
dimineaţă am urcat pe o colină şi mai înaltă, de această dată în partea de vest. Această colină fusese
odinioară complet golaşă, dar în acea dimineaţă era acoperită de un pământ gras, şi tot felul de plante şi
flori mirositoare creşteau acolo din abundenţă.

2. Când am ajuns pe această colină, au fost cu toţii foarte uimiţi, iar hangiul şi preotul roman au
spus: „Ah, aici putem vedea într-adevăr cât de mare este puterea dumnezeiască! În această dimineaţă,
Doamne, am văzut înverzind prin puterea Cuvântului Tău partea de răsărit a oraşului, dar puterea Ta, o
Doamne, s-a gândit şi la aceste meleaguri din partea de apus, încă şi mai sălbatice şi mai golaşe, şi de
aceea trebuie să-Ţi mulţumim din nou!

3. Deşi există o privelişte foarte frumoasă spre vest şi spre sud, oamenii din oraş veneau foarte rar
în acest loc, din cauza goliciunii sale neagreabile, şi niciodată vara, care este aici un anotimp fierbinte;
pentru că razele soarelui încălzeau atât de tare piatra cea neagră, că nu se putea pune piciorul pe ea.

4. Dar iată că, prin imensa Ta bunătate şi prin graţia Ta, o Doamne, aceste locuri pustii din
împrejurimile oraşului nostru, care nu este chiar atât de mic, au fost transformate într-un pământ roditor,
şi bietele turme, care nu puteau supravieţui decât în văile joase, vor găsi de-acum înainte, pe aceste
înălţimi, păşuni bogate; şi aşa se vor putea înmulţi repede, iar aceasta ne va da posibilitatea să facem şi
mai mult bine săracilor, precum şi străinilor, ceea ce nu puteam până acum.

5. O, Doamne şi Învăţătorule etern, fără de început şi fără sfârşit, ţinutul întins care înconjoară
acest oraş a devenit, prin graţia Ta, un adevărat paradis, a cărui contemplare ne produce o mare bucurie;
dar am vrea să-Ţi mai cerem ceva pentru această regiune.

6. Iată: aceste locuri sunt foarte uscate, şi nu se găsesc aici decât foarte puţine izvoare cu apă bună.
Dar Tu poţi orice! N-ai vrea să le înzestrezi şi cu mai multe izvoare cu apă pură?"

7. Eu am spus: „Şi aceasta vă va fi dat la timpul său; dar deocamdată vreau doar să apară pentru
tine, hangiul nostru, pe această colină al cărei proprietar eşti, un izvor bogat, care să dea suficientă apă
pentru întregul oraş. Cât priveşte regiunea întinsă care înconjoară dealul, izvoarele se vor forma pe ea
singure în timpul iernii, care va veni în curând, şi o vor uda.

8. Dar fiţi atenţi ca în inimile voastre credinţa în Mine şi iubirea pentru Mine şi pentru aproapele
vostru să nu sece şi să nu se ofilească; pentru că dacă vi se va petrece aşa ceva, vouă sau urmaşilor
voştri, aceste izvoare vor seca şi ele, şi întreaga regiune va deveni şi mai uscată decât era înainte de
această zi.

9. Atunci când în timpul lui Iosua şi al judecătorilor acest ţinut le-a fost dat izraeliţilor, el era la fel
de fertil ca şi-acum, şi aşa a rămas până pe vremea primilor regi ai Israelului; dar atunci când printre
seminţiile lui Israel au apărut invidia, gelozia, prigoanele şi războaiele, iar evreii au început să se
îndepărteze de Mine şi să Mă uite din ce în ce mai mult cu fiecare zi, am trimis în acest ţinut furtuni şi

143
vijelii care l-au devastat în întregime, şi nicio strădanie a celor care locuiau aici nu i-a putut reda
fertilitatea.

10. Acum am făcut din această regiune o zonă fertilă, şi vedeţi deja ţâşnind din susul acestei coline
un izvor bogat. Prin munca voastră veţi şti cum să dirijaţi apa pentru a o conduce acolo unde trebuie.
Dar rămâneţi credincioşi iubirii pe care Mi-aţi promis-o şi nu abandonaţi credinţa în Mine, pentru ca şi
Eu să rămân cu voi prin binefacerile Mele!

11. Ceea ce Îi veţi cere Tatălui în numele Meu vă va fi dat, şi de fiecare dată când doi sau trei dintre
voi se vor aduna în numele Meu cu multă credinţă, Eu voi fi printre ei în Spiritul Meu de iubire, de
putere şi de forţă. Atunci, ceea ce veţi cere cu credinţă Eu vă voi da, de va fi ceva bun pentru mântuirea
sufletelor voastre.

12. Dar dacă veţi cere lucruri deşarte din această lume, ele nu vă vor fi date, la fel cum, oricât de
mult v-ar ruga un copil, voi nu i-aţi pune în mâini un cuţit ascuţit pentru a se juca cu el, întrucât ştiţi
bine că dacă ar avea un cuţit ascuţit, el s-ar răni imediat.

13. Vouă deocamdată vă lipseşte experienţa în ceea ce priveşte aspectele spirituale; dar Eu ştiu mai
bine decât oricine de ce aveţi nevoie pentru a obţine Viaţa cea Veşnică. Căutaţi aşadar înainte de toate
împărăţia Mea şi dreptatea ei, şi restul vă va fi dat pe deasupra; pentru că doar Eu ştiu de ce aveţi
nevoie.

14. Aşa că, pe viitor, ceea ce Îmi veţi cere să fie drept, bun şi adevărat!"

Capitolul 109

Limite cel mai adesea nebănuite ale atotputerniciei lui Dumnezeu

1. Hangiul a spus: „O Doamne, a fost deci greşit să Îţi cerem, preotul şi cu mine, să faci să fie apă
în acest ţinut?"

2. Eu am spus: „Absolut deloc! Dar dacă pe viitor Îmi veţi cere lucruri din această lume, nu va fi
deloc drept, bun şi adevărat, conform poruncii pe care v-am dat-o, pentru că prea multe avantaje
pământeşti reprezintă mereu un dezavantaj pentru suflet.

3. Iar Eu nu am venit în această lume pentru folosul trupului vostru, ci numai pentru binele
sufletelor oamenilor; de aceea trebuie înainte de toate să-Mi cereţi ceea ce contribuie cu adevărat la
mântuirea eternă a sufletelor voastre. Pentru că, la ce i-ar servi omului să obţină toate bogăţiile moarte
ale acestei lumi, dacă aceasta i-ar face cel mai mare rău sufletului său? Cum l-ar salva asta de moarte şi
de judecata materiei lumii?

4. Voi vă spuneţi acum: «Dar, Doamne, Tu poţi orice, iar materia acestui pământ este şi ea opera
Ta!» Aveţi bineînţeles dreptate aici - şi totuşi, vă spun că, atunci când este vorba de om, sunt multe pe
care Eu nu pot şi nu trebuie să le fac; căci dacă aş putea face tot ceea ce vreau Eu cu oamenii, nu ar mai
fi fost nevoie să vin vreodată Eu Însumi în această lume ca un om desăvârşit, pentru a vă învăţa cu
propria Mea gură.

5. Căci dacă i-am dat omului liberul-arbitru şi am arătat raţiunii sale ceea ce este fals şi rău, faţă de
ceea ce este adevărat şi bun, este pentru ca el să aleagă, să gândească şi să se instruiască, şi să devină
astfel om, în loc să fie un animal condus de puterea Mea, care să acţioneze conform legii date de Mine şi
care prin urmare n-are nici libertatea şi nici capacitatea, ce decurge din aceasta, de a decide singur.

6. Pentru că Eu nu i-am dat omului nicio altă lege care să-1 constrângă, în afara celei referitoare la
trupul său, iar legea sa perfect liberă rezidă în voinţa sa şi în raţiunea sa, care n-are limite şi care îi
144
permite să cerceteze, să experimenteze, să înţeleagă şi să reţină, pentru a urma apoi ca lege de conduită
ceea ce a recunoscut ca fiind adevărat şi bun.

7. De aceea trebuie ca şi voi să verificaţi, să păstraţi şi să vă conformaţi la ceea ce aţi descoperit ca

fiind bun şi adevărat, pentru că aşa veţi deveni, prin voi înşivă, adevăraţii Mei copii, în veci iubiţi, liberi
şi independenţi la fel ca Mine.

8. După ce veţi face astfel pe deplin ca Voinţa Mea, pe care o cunoaşteţi de-acum, să devină voinţa
voastră, şi veţi fi foarte ferm stabiliţi în credinţa voastră adevărată în Mine, toate creaturile vă vor fi
supuse aşa cum Îmi sunt Mie, şi nu veţi mai putea păcătui niciodată împotriva Ordinii Mele eterne, care
este originea întregii vieţi şi a întregii existenţe. Şi în aceasta va consta adevărata Viaţă Eternă şi
preafericită a sufletelor voastre. Acolo unde Eu voi fi, veţi fi şi voi cu Mine, ca nişte copii ai Mei iubiţi,
şi veţi lucra ca şi Mine.

9. Dar, datorită deplinului său liber-arbitru şi datorită raţiunii sale neîngrădite, omul trebuie se
conducă, să hotărască şi să se formeze singur, conform Voinţei Mele pe care i-am făcut-o cunoscută,
pentru a atinge această fericire supremă, iar puterea Mea nu trebuie, aşa cum face cu alte creaturi
judecate, să-i ia această voinţă liberă, pentru a-1 constrânge să acţioneze, din motivul înţelept pe care îl
înţelegeţi fără îndoială cu toţii acum.

10. Astfel că, în ciuda a ceea ce credeţi voi, nu este cu putinţă să fac orice cu oamenii, căci nu
trebuie ca atotputernicia Mea să intervină în libertatea voinţei umane, pentru ca omul să devină şi să
rămână veşnic om, conform Ordinii Mele eterne şi imuabile.

11. Şi, de vreme ce aţi înţeles bine toate acestea, în curând ele vă vor deveni pe deplin clare şi vă
vor lumina, şi atunci când Îmi veţi cere plini de credinţă ceva drept, aceea vă va fi acordat cu justă
măsură. La fel, cereţi întotdeauna tot ceea ce este cu adevărat binefăcător pentru sufletul vostru, dar rar
şi cu modestie ceea ce nu serveşte decât trupului vostru.

12. Totuşi, nu vreau să spun prin aceasta că nu trebuie să Mă chemaţi în ajutor atunci când trupul
vostru suferă. Şi vă spun chiar că, atunci când, în numele Meu şi din iubire pentru Mine, veţi veni în
ajutor aproapelui vostru pentru binele trupului său, veţi fi din plin răsplătiţi prin daruri spirituale pentru
mântuirea sufletelor voastre, iar dacă veţi rămâne activi în credinţa faţă de Mine, prin fapte pline de
iubire, Eu vă voi acorda puterea de a vindeca bolnavii prin punerea mâinilor şi de a-i scăpa de chinuri pe
cei posedaţi de spirite rele, şi care sunt destui, mai ales în aceste timpuri.

13. Dar nu veţi putea face toate acestea decât dacă credinţa voastră în Mine este foarte vie şi de
nezdruncinat. Pe scurt, împreună cu Mine puteţi totul, dar fără Mine, nimic! Aşa că rămâneţi mereu în
Mine prin iubire şi credinţă, şi Eu voi rămâne în voi cu iubirea, adevărul, puterea şi forţa Mea!"

Capitolul 110

O întrebare pertinentă a căpitanului referitoare la infern

1. După acest lung discurs, toţi Mi-au mulţumit pentru că i-am învăţat cu atâta răbdare toate aceste
aspecte esenţiale, şi Mi-au promis solemn să pună imediat în practică învăţătura primită, chiar dacă
pentru aceasta vor fi necesare multe confruntări.

2. „Pentru că, spuneau ei, este cu neputinţă să atingi fără efort şi fără luptă ceea ce este bun şi
esenţial pentru viaţa omenească; şi, de vreme ce aici este vorba de a obţine binele suprem al vieţii
omeneşti, trebuie deci cu atât mai puţin să fugi de efort, trudă şi luptă.

145
3. Noi, romanii, nu suntem fricoşi şi nu ne temem de niciun duşman, aşa că vom putea învinge în
scurt timp. mai întâi propriile noastre slăbiciuni, care sunt primii noştri duşmani şi adesea cei mai
îndârjiţi, şi apoi, mult mai uşor, alţi duşmani exteriori, dacă nici graţia Ta, o Doamne, nu ne va părăsi,
chiar şi atunci când vom greşi şi vom cădea, ceea ce ni s-ar putea oricând petrece, atâta timp cât suntem
oameni pe acest pământ.

4. Dar Te rugăm nu ne lăsa să fim supuşi la tentaţii prea mari, şi suntem plini de speranţă şi de
încredere că ne vei îndeplini o asemenea rugăminte!"

5. Eu am spus: „Acest pământ şi cerul vizibil cu tot ceea ce conţine vor pieri, dar cuvintele şi
făgăduielile Mele vor rămâne în veci! Vă voi îndeplini întotdeauna rugăminţile drepte; dar, în aceste
timpuri, trebuie să luptaţi cu tărie pentru Împărăţia lui Dumnezeu, şi numai aceia care o vor lua cu asalt
o vor dobândi în întregime. De aceea, va mai fi nevoie de multe lupte interioare şi exterioare pentru a o
atinge pe deplin.

6. Totuşi, să nu vă temeţi de duşmanii care pot ucide trupul omului, pentru că ei nu pot face rău
sufletului lui, şi dacă ar fi să vă temeţi de cineva, temeţi-vă de Dumnezeu, care poate trimite în infern un
suflet rău!"

7. Atunci căpitanul a ieşit în faţă şi a spus: „Doamne şi învăţătorule, de vreme ce ai pomenit

despre infern, acest loc al ororii, unde evreii cred că sufletele rele sunt chinuite în eternitate de cei mai
răi diavoli, şi pe care păgânii îl cunosc şi ei sub numele de Orcus sau Tartar, spune-ne, unde se găseşte
el, şi cine merge acolo după moartea trupului său?

8. Pentru că, după ce Te-am auzit descriind foarte clar fericirile care îi aşteaptă pe oamenii ce vor
urma Învăţătura Ta, cred că ne va fi de asemenea de folos să ştim câte ceva şi despre soarta cumplită
rezervată celor care sunt cu încăpăţânare duşmanii Tăi declaraţi în această lume, ca să le putem spune
ce-i aşteaptă în lumea de dincolo, şi poate să-i câştigăm astfel pentru Împărăţia Ta, întorcându-i mai
uşor din grava lor greşeală.

9. Eu am spus: „Ai dreptate să-mi pui această întrebare; dar este încă dificil să-ţi răspund pe
înţelesul tău, pentru că sufletul tău nu s-a unit încă pe deplin cu Spiritul cel Viu de iubire care se află în
profunzimile fiinţei tale. Dar îţi voi spune tot ce puteţi înţelege, tu şi ceilalţi, aşa că ascultă-Mă şi ţine
bine minte ce-ţi voi spune!

10. Iată: aşa cum Cerul se află pretutindeni unde există oameni buni care Îmi sunt dragi şi Îmi sunt
pe plac, infernul este pretutindeni unde se află denigratorii lui Dumnezeu, duşmanii binelui şi ai
adevărului, mincinoşii, escrocii, tâlharii şi asasinii, avarii, tiranii avizi de onoruri, depravaţii şi
adulterinii cei răi şi lipsiţi de iubire.

11. Dacă vrei să ştii cu ce seamănă iadul, este suficient sa iei în considerare sufletul, atracţia pentru
rău şi reaua-voință a vreunuia dintre aceşti oameni în care el se află, şi vei şti foarte repede cum este
acest infern, pentru că el este opera acestor oameni!

12. În infern, fiecare vrea să fie el primul, stăpânul suprem şi suveranul absolut, să aibă toate
puterile, să posede totul, să i se supună toţi şi toţi să muncească pentru el în schimbul unei plăţi
mizerabile.

13. Bineînţeles că este de neconceput ca vreun adevăr oarecare să lumineze atâta absurditate, orbire
şi prostie, iar în lumea de dincolo încă şi mai puţin decât în această lume, unde vedeţi bine că niciodată,
nici chiar adevărul cel mai evident nu-1 va putea convinge pe un despot tiranic de răul pe care îl face
oamenilor prin cruzimea sa, până într-atât încât el să renunţe la tronul său aurit şi să se căiască, să-şi
înţeleagă greşelile şi să încerce să repare pe cât posibil răul făcut atâtor oameni.

146
14. Încearcă aşadar să aduci pe calea cea bună pe vreunul dintre aceşti oameni răi, şi vei vedea cum
îţi va răspunde!"

Capitolul 111

Care este raţiunea dumnezeiască pentru distrugerea formelor exterioare

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Şi dacă nici chiar lumina cea strălucitoare a adevărului nu poate
face nimic în această privinţă, cum ar putea fi aduşi pe calea cea bună aceşti oameni, fără a le constrânge
liberul-arbitru prin atotputerea Mea, ceea ce ar presupune îndepărtarea în întregime dintr-un asemenea
om a iubirii sale pervertite pentru sine? Dar a-1 priva pe un om de această iubire ar însemna să-1 omori
cu totul, ceea ce nu se poate face, conform veşnicei Rânduieli neschimbate, pentru că nimic din tot ceea
ce există, de la cele mai mici până la cele mai mari - fie că sunt bune, fie că sunt rele, după înţelegerea
voastră -, nu poate fi distrus, aşa cum nici Dumnezeu Însuşi. Forţa creatoare primordială, nu poate fi
distrus, şi nici iubirea şi înţelepciunea Sa, din care a luat naştere orice existenţă.

2. Este bineînţeles posibil să se ajungă de la imperfecţiune la cel mai înalt grad de desăvârşire,
pentru că aceasta este libertatea pe care Dumnezeu le-a dat-o marilor Sale gânduri şi idei - ca să vorbim
în termeni omeneşti; dar, departe de a fi o dispariţie totală, aceste treceri de la o stare la alta nu
reprezintă decât o distrugere aparentă, în domeniul exterior al naturii. Numai formele materiale, în care
forţa vieţii spirituale rămâne pentru un timp cumva separată de Fiinţa sa Dumnezeiască universală, pot fi
distruse, dar nu şi Fiinţa din ele.

3. Dacă aceste forme exterioare trebuie să poată fi, în aparenţă, distruse, aceasta se petrece
deoarece altfel n-ar fi posibilă nicio perfecţionare spirituală în vederea independenţei individuale a
fiinţelor. Pentru că ce sunt pentru voi, oamenii, care vă aflaţi în ultima voastră formă materială,
creaturile vizibile, dacă nu gândurile şi ideile Mele, menţinute o anumită durată de timp prin Voinţa
Mea, şi pe care le pot transforma, atunci când este necesar, după cum Mă inspiră iubirea şi înţelepciunea
Mea?

4. Şi Eu nu fac aceasta din vreun moft oarecare, pentru vreo plăcere despotică, aşa cum fac
oamenii, ci dintr-o necesitate eternă, dictată de foarte înţeleaptă Mea Ordine a iubirii, pentru a le permite
gândurilor şi ideilor Mele să dobândească o existenţă individuală perfect liberă şi autonomă. Dacă
aceasta s-ar putea face prin alt mijloc - care nu există şi nu poate exista, dar, bineînţeles, voi nu puteţi
înţelege încă aceasta pe deplin -, Eu cu siguranţă l-aş fi preferat acestuia, pe care voi îl consideraţi
plictisitor şi oarecum anevoios; dar această cale pe care o cunoaşteţi rămâne singura posibilă, deci
singura adevărată şi cea mai bună, pentru că numai astfel scopurile Mele se pot împlini pe deplin.

5. Atunci când oamenii de pe acest pământ nu vor să urmeze Ordinea Mea şi caută să creeze una
pe care ei o presupun a fi mai bună şi mai rezonabilă, cum se petrece adesea şi aici, şi în lumea de
dincolo, nu trebuie să se supere decât pe ei înşişi dacă existenţa lor nu devine mai bună, ci mai rea, şi
dacă încăpăţânarea lor îi conduce atât de departe, încât în cele din urmă nu mai există alt mijloc de a-i
pune capăt, decât de a-i face să îndure toate chinurile care decurg din propriile lor fapte: iar aceste
chinuri durează până când sufletul începe să se interiorizeze şi înţelege puţin câte puţin că, revoltându-se
împotriva Ordinii Mele, el nu-şi va îmbunătăţi condiţia, ci o va înrăutăţi.

6. Aşa că, prietene Pellagius, această revoltă voită şi constantă împotriva Ordinii Mele este
adevăratul infern, cu toată întunecimea şi răutatea sa şi cu chinurile sale de nedescris!"

147
 Capitolul 112

Despre scopul bolilor

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Acum gândeşte-te la un om care în această lume are o sănătate
perfectă. Cu siguranţă că, datorită faptului că are o sănătate atât de bună, el şi-o va zdruncina, gustând
fără măsură din tot felul de plăceri senzuale şi epuizându-şi inutil puterile.

2. Unii oameni cu mai multă experienţă îi vor spune cu siguranţă: «Prietene, nu-ţi bate joc astfel de
sănătatea ta, pentru că această viaţă iraţională şi anormală îi va pune repede capăt; atunci niciun medic,
niciun remediu nu vor mai putea să ţi-o dea înapoi, şi vei rămâne bolnav şi suferind până la sfârşitul
zilelor tale!» Dar, în loc să le urmeze sfatul, omul cel sănătos nu-şi îmbunătăţeşte deloc
comportamentul.

3. După câţiva ani, el se îmbolnăveşte destul de grav, iar această boală supărătoare îl înfurie la
început foarte tare. El cheamă medici, care, fără a-1 vindeca de tot, îl aduc într-o stare suportabilă. După
această vindecare, medicii îi spun la modul foarte serios: «Prietene, fii de-acum încolo cumpătat şi nu-ţi
relua vechiul mod de viaţă, pentru că altfel te vei îmbolnăvi mult mai grav decât prima dată; noi te-am
salvat acum, dar data viitoare va fi mult mai greu!»

4. Cel vindecat urmează sfatul lor un timp, dar mai apoi vechile sale dorinţe pun din nou stăpânire
pe el. El reîncepe să ducă o viaţă dezordonată, şi, deşi simte în el semnele care anunţă o nouă boală
foarte gravă, nu urmează aceste avertismente şi continuă să-i facă rău propriului său trup, care este deja
foarte slăbit.

5. Cum era de aşteptat, survine o boală şi mai gravă, care îi produce dureri de nedescris. Medicii
revin şi încearcă să-1 vindece, dar de această dată nu mai este

la fel de uşor, şi îl sfătuiesc să aibă răbdare; căci, datorită faptului că n-a urmat sfatul lor, el nu poate să
se supere decât pe el însuşi dacă nesocotinţa sa 1-a condus spre un rău şi mai mare şi de mai lungă
durată.

6. De această dată, omul nostru, foarte slăbit şi abătut, trebuie să sufere mai mult de-un an; după
un an, începând să se simtă deja ceva mai bine, el se jură pe tot ce are mai sfânt să nu mai nesocotească
niciodată sfatul medicilor sau al altor oameni înţelepţi şi cu mai multă experienţă.

7. Această a doua experienţă foarte dureroasă îl face pe omul nostru mult mai chibzuit şi mai
prudent, şi în cele din urmă el îşi recapătă puterile. Dar, cum se simte din nou foarte bine, el îşi spune:
«Ei, dacă mi-aş mai face o dată una din vechile mele plăceri, n-are cum să-mi facă rău!» Ceea ce şi face,
şi după aceea este bineînţeles teafăr şi nevătămat. Şi, cum n-a păţit nimic de această dată, îşi spune
acum: «Ei bine, de vreme ce n-am păţit nimic acum, nu voi păţi cu siguranţă nimic nici a doua, nici a
treia oară!» Şi păcătuieşte şi a doua oară, şi a treia, şi chiar şi a patra oară.

8. Şi iată că vechea sa boală îl ţintuieşte din nou la pat, dar de data aceasta niciun medic nu-1 mai
poate ajuta ca în primele două daţi.

9. După patru ani de suferinţe cumplite, el începe să suporte mai bine durerile, mai mult ca urmare
a obişnuinţei decât datorită remediilor, şi aceasta doar atunci când înţelege că toate aceste suferinţe au
fost o favoare dumnezeiască, ce 1-a vindecat de superficialitatea sa. permiţându-i astfel să-şi purifice
sufletul şi facându-1 mai plăcut lui Dumnezeu; pentru că suferinţele trupului fac sufletul mai umil, mai
răbdător şi mai serios, şi îi dau forţa necesară pentru a stăpâni simţurile cărnii."

148
 Capitolul 113

Despre dificultatea foarte mare de a se îndrepta a sufletelor rătăcite care se află în

lumea de dincolo

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Şi, la fel cum datorită bolilor şi marilor suferinţe provocate de
viaţa sa dezordonată sufletul acelui om despre care ţi-am vorbit a devenit cumpătat, răbdător, modest şi
pur, deci mai capabil să lucreze asupra vieţii sale interioare şi să pătrundă adânc în sine, la fel şi
sufletele din marea lume de dincolo sunt şi ele purificate, în timp, prin nenorocirile, decepţiile şi
suferinţele de tot felul pe care şi le provoacă singure, căci ele ajung până la urmă să aibă o adevărată
aversiune faţă de propriile lor dezordini interioare, dispreţuindu-le din ce în ce mai mult; înclinaţiile,
voinţa şi gândurile lor se transformă cu totul, ele se adâncesc în ele însele, adică în adevăratul lor Spirit
Viu, şi ajung puţin câte puţin. prin etape succesive, la o existenţă mai luminoasă şi mai fericită.

2. Dar aceasta este mult mai dificil şi mai anevoios de obţinut în marea lume de dincolo decât în
această lume, şi multe suflete foarte decăzute vor avea nevoie de un timp, a cărui durată nu ţi-o poţi
închipui, pentru a regăsi în ele însele drumul Ordinii Mele eterne şi imuabile.

3. Pe această lume, orice om are un pământ sub picioare, mai multe drumuri bune sau rele care i se
deschid în faţă, şi, în jurul lui, tot felul de sfătuitori, ghizi şi învăţători; o scurtă examinare îi este de-
ajuns pentru a decide ceea ce este bun şi pentru a-şi transforma iubirea şi voinţa şi a deveni din ce în ce
mai desăvârşit în toate faptele sale, conform Ordinii Mele, pe care o percepe din ce în ce mai clar; dar în
lumea de dincolo sufletul omului nu se are decât pe el însuşi, şi el este cel care îşi creează propria lume,
ca într-un vis.

4. În acea lume, el nu va putea avea alte drumuri decât cele pe care el însuşi şi le-a trasat prin
iubirea, voinţa şi imaginaţia sa.

5. Dacă iubirea şi voinţa sa sunt bune şi drepte, conform Ordinii Mele, măcar în cea mai mare
parte, acest suflet, după câteva experienţe crude pe căi greşite, va decide cu siguranţă foarte repede să
urmeze drumurile cele bune; progresând, el va părăsi lumea visului şi a imaginaţiei sale pentru a intra
într-o existenţă reală, unde tot ceea ce încă nu şi-a imaginat niciodată îi va apărea din ce în ce mai clar.

6. Un astfel de suflet, căruia natura sa bună i-a permis deja să se purifice, va progresa apoi fără
efort. Dar în lumea de vis şi de fantasme rele creată de un suflet cu înclinaţii nefaste şi care nu
acţionează decât după capul său, adeseori nu există decât un singur drum puţin mai bun, şi îi va fi foarte
greu să se hotărască să apuce pe acest drum abia perceptibil şi să-l urmeze, pentru a ajunge, după foarte
mult timp, la unicul drum bun care conduce către adevărata lumină a vieţii, pe care, dacă îl va urma, va
trebui să mai depăşească încă multe obstacole pentru a se ridica la perfecţiunea Ordinii Mele.

7. Ce se va petrece însă în lumea de dincolo cu un suflet care, nea vând în sinea sa nici măcar
jumătate sau un sfert din calea Rânduielii Mele, nu o va găsi deci nici pe aceea pe care trebuie să
meargă? Ei, acesta este adevăratul infern!

8. Acest suflet va urma unul după altul toate nenumăratele drumuri rele din sinistra sa lume
imaginară, căutând să se ridice până la a Mă stăpâni pe Mine.

9. Dar cum nu va câştiga nimic din aceasta, ba dimpotrivă, va pierde din ce în ce mai mult, el va fi
din ce în ce mai supărat, furios şi însetat de răzbunare, iar neputinţa sa va deveni din ce în ce mai mare
şi întunericul său mai adânc.

10. Imaginează-ți câte drumuri rele pot exista în smintita lume imaginară a unui astfel de suflet
tulburat! De cât timp va avea el nevoie pentru a le urma pe toate, pentru a ajunge în punctul în care să
înceapă să simtă vag că toate eforturile sale, toate ambiţiile şi truda sa nu au fost decât o nebunie inutilă
149
şi să înceapă să se trezească în el, din acel moment, un fel de dorinţă mai degrabă de a se supune decât
de a domina el totul?"

Capitolul 114

Zădărnicia vădită a oricărei încercări de a mai educa un tiran

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Gândeşte-te de exemplu la despotul tiranic despre care ţi-am
vorbit adineauri, ale cărui gânduri, dorinţe şi eforturi au toate un unic scop, acela de a cuceri întreaga
lume, de a-i face pe toţi ceilalţi suverani ultimii dintre sclavii lui şi de a se face venerat de toate
popoarele pământului ca un zeu care domneşte asupra a tot ce există. Adună o armată puternică,
invadează-i pământurile, ia-i toate oraşele şi fortăreţele, şi în fine, fă-l pe el însuşi prizonier şi spune-i:
«Rege orgolios, care, în nebunia ta arogantă, vrei să cucereşti întreaga lume şi să-i faci pe toţi ceilalţi
suverani sclavii tăi, acum eşti în puterea mea şi trebuie să te supui voinţei mele! Eu nu vreau să fiu crud,
şi voi fi tolerant faţă de tine dacă accepţi să te umileşti şi să devii un om binevoitor faţă de ceilalţi şi
dacă vei avea grijă să repari greşelile adesea tară măsură pe care le-ai făcut faţă de fiecare. Te voi
supraveghea şi voi observa tot ce faci. Dacă voi constata că te-ai transformat în bine, va fi în puterea
mea, dacă vreau, să te duc înapoi în regatul tău şi să te aşez din nou pe tronul de suveran, dar aceasta
numai pentru binele, şi nu pentru nenorocirea popoarelor care sufereau sub tirania ta!»

2. Dar ia aminte, prietene Pellagius! Prizonierul tău îţi va promite să facă tot ce i-ai cerut, pentru că
i-ai făgăduit să-i dai în schimb regatul şi tronul înapoi. Dar crezi tu că în inima sa el se va transforma
totuşi? În aparenţă da, dar în realitate, cu siguranţă că nu; pentru că, dacă îl vei repune pe tronul său,
toate eforturile sale vor avea ca scop, în secret, să se răzbune pe tine. Pentru că a umili un rege orgolios
şi arogant, aşezându-1 mai jos decât pe un cerşetor, înseamnă a-1 transforma într-un diavol sadea, pe
care va fi aproape imposibil, în lumea de dincolo, să-l salvezi din împărăţia întunericului etern.

3. Acest om, fie că redevine rege sau rămâne un sclav plin de o imensă mânie şi de o sete neostoită
de răzbunare, nu se mai poate îndrepta. Cu astfel de oameni, cel mai bine este să ai răbdare, şi, din când
în când, să-i îndemni să se îndrepte, aşa cum am făcut Eu prin gura numeroşilor proroci.

4. Dacă, aşa cum se petrece de obicei, ei nu ascultă, trebuie să le trimiţi câteva pedepse, pe care să
le simtă din plin şi care să-i facă să înţeleagă măcar pe jumătate că acestea nu s-au produs decât din vina
lor; dacă nici chiar după aceea ei nu se transformă în bine, va trebui să fie măturaţi de pe suprafaţa
pământului, sarcină care, bineînţeles, Îmi va reveni Mie, pentru că numai Eu cunosc cu exactitate
momentul în care ticăloşiile acestor oameni au întrecut măsura.

5. Reflectează bine la tot ce ţi-am spus despre infern, şi în curând vei vedea limpede adevărata sa
natură, din ce este făcut şi unde se află el.

6. La fel cum omul bun, virtuos şi pios, care urmează Voinţa lui Dumnezeu, poartă în el mereu
Cerul, adică Împărăţia lui Dumnezeu, duşmanul înverşunat al Ordinii Dumnezeieşti poartă iremediabil
în el infernul; pentru că aceasta este iubirea sa, voinţa sa neînduplecată, deci viaţa sa. Ai înţeles acum?"

Capitolul 115

O făgăduială uimitoare a Domnului nostru Iisus Cristos cu privire la vremurile din urmă

1. Pellagius a răspuns: „Da, Doamne şi Învăţătorule, şi noi toţi Îţi mulţumim pentru că ne-ai luminat
în această privinţă, deşi bineînţeles că ceea ce ne-ai spus nu este deloc de natură să bucure inimile

150
oamenilor de bine. Totuşi, este bine că măcar cei răi sunt chiar ei cei care se judecă, se condamnă şi se
îndepărtează pentru totdeauna de bine.

2. Dar totuşi, dacă Cerul le-ar trimite acestor oameni, sub o formă vizibilă, nişte spirite angelice
foarte înalte, care le-ar arăta foarte clar unde greşesc şi le-ar face mari semne care să susţină mesajul lor,
ar fi într-adevăr incredibil ca ei să nu se întoarcă spre sine şi să nu se îndrepte!"

3. Eu i-am spus: „Ah, prietene, un asemenea mod de gândire te onorează şi arată ce inimă bună ai;
dar am pus deja în practică, în această lume şi uneori şi în cealaltă, rugămintea pe care tocmai ai
formulat-o, şi dacă ea a avut mereu cel mai bun efect, şi deseori de durată, asupra celor care mai puteau
fi încă salvaţi, n-a avut însă niciunul asupra celor complet înrăiţi şi împietriţi.

4. Să luăm de exemplu povestea Sodomei şi a Gomorei: chiar îngeri din Ceruri au venit la Lot, dar
ce-au reuşit ei să facă? Poţi să citeşti în Scriptură! Citeşte ce s-a petrecut pe vremea lui Noe: cui i-a
păsat, în afară de Noe şi ai săi? Câte nu a făcut Moise în faţa tiranicului faraon - şi totuşi, acesta a fost şi
mai furios şi n-a încetat să-l urmărească pe Moise şi pe israeliţi până când marea 1-a înghiţit, împreună
cu armata sa! Gândeşte-te la povestea Ierihonului şi la marile semne care au apărut pe vremea lui Iosua:
cu excepţia unei prostituate, nimeni n-a ţinut cont de ele! Citeşte de asemenea şi istoria tuturor
prorocilor mari sau mici: vei vedea ce efect nesemnificativ au avut ei asupra păcătoşilor cu adevărat
împietriţi faţă de Ordinea Dumnezeiască!

5. Dar să lăsăm ceea ce timpul a îngropat deja sub pământ, şi să luăm în considerare mai degrabă
aceste vremuri, de o măreţie nemaiîntâlnită.

6. Cine sunt ucenicii Mei? În cea mai mare parte, nişte pescari săraci! Sunt de asemenea şi unii
care de ceva vreme au părăsit Ierusalimul pentru a Mă urma. Dar unde sunt adevăraţii stăpâni ai acestui
oraş, cei care au auzit şi ei cuvintele Mele, atunci când, prezentându-Mă ca fiind Domnul în persoană,
însoţit fiind de unul dintre cei dintâi îngeri din Ceruri, am realizat sub ochii lor cele mai mari semne, şi
îngerul de asemenea?

7. Care a fost rezultatul? Mă urmăresc pretutindeni ca nişte smintiţi şi vor să Mă ucidă!

8. Şi până la urmă, după cum deja ştii, îi voi lăsa să-Mi facă şi aceasta, adică să-i facă acestui trup
al Meu. În a treia zi voi învia şi voi merge la prietenii Mei ca să-i consolez şi să-i întăresc - dar aceasta
nu-i va impresiona pe aceşti încăpăţânaţi, şi ei se vor grăbi să-i prigonească pe prietenii Mei, până când
ticăloşiile lor vor umple paharul şi îi voi elimina de pe faţa pământului.

9. Iar apoi, până la sfârşitul acestui pământ, Eu voi trimite în continuare mesageri din Ceruri
pentru ca aceşti copii răi ai lumii să nu-Mi distrugă Cuvântul şi să nu-1 denigreze prea tare; dar
mesagerii Mei vor fi şi ei prigoniţi, mai mult sau mai puţin, în numele Meu, până în ziua când Eu Mă
voi întoarce ca un fulger, care va lumina de la răsărit la apus tot ce se află pe acest pământ, bun sau rău.

10. În acele vremuri, voi face o mare triere pe tot acest pământ, şi numai cei buni şi puri vor
supravieţui.

11. Poţi trage de aici concluzia că Eu, din cele mai vechi timpuri ale umanităţii, am îndeplinit mereu
foarte constant rugămintea pe care ai formulat-o, şi o îndeplinesc încă şi astăzi într-un mod extraordinar,
aşa cum de altfel o voi face până la sfârşitul timpurilor pământeşti; iar voinţa omului nu va fi mai puţin
liberă, şi, pentru a cultiva şi a trezi cu adevărat Împărăţia Mea în el, orice om va trebui întotdeauna să
treacă prin încercările vieţii în trup, să renunţe cât mai mult posibil la el însuşi în ceea ce priveşte
dorinţele şi plăcerile cărnii şi să fie umil şi răbdător în toate. Pentru că toţi cei care vor vrea să vină la
Mine vor trebui să fie desăvârşiţi ca şi Mine; şi tocmai pentru a putea deveni aşa, am venit Eu la voi în
această lume, în trup, şi vă arăt tuturor drumul.

151
12. Nu vă lăsaţi amăgiţi şi orbiţi de lume, de materia sa şi de plăcerile cărnii, pentru a nu trezi în voi
judecata lumii, a materiei sale şi a cărnii voastre, şi astfel, adevăratul infern, care este a doua şi
adevărata moarte a sufletului."

Capitolul 116

Despre spiritele care se află în jurul Domnului nostru Iisus Cristos

1. Aceste cuvinte au lăsat o adâncă impresie în sufletele romanilor prezenţi, şi toţi îşi spuneau:
„Da, spune numai adevărul! Iar noi, oamenii, nu suntem pentru El nişte fleacuri, şi nici jucăriile
atotputerniciei Sale dumnezeieşti!"

2. Apoi, reluând cuvântul, căpitanul Mi-a spus: „Doamne şi Stăpâne a tot ceea ce există, în
cuvântarea Ta de o profunzime dumnezeiască, ai spus de asemenea că unul dintre îngerii cei mai
desăvârşiţi din Ceruri Te-a însoţit o lungă perioadă de timp, fiind vizibil în ochii tuturor, şi a depus
mărturie că în Tine a venit în această lume Cel pe care prorocii L-au promis de mult timp, după cum
ştiam şi noi, păgânii. S-ar mai putea, o Doamne şi Învăţătorule, să faci să vină aici un înger din Cerurile
Tale, ca să-l vedem şi noi?"

3. Eu am spus: „Bineînţeles - chiar dacă apariţia unui înger nu poate face credinţa voastră în Mine
mai puternică decât este deja!

4. Totuşi, nu este nevoie să-l chem pe acest înger pentru a veni, aşa cum crezi tu, din vreun Cer
îndepărtat; pentru că acolo unde sunt Eu este deja prezent cel mai înalt dintre toate Cerurile, cu
nenumăratele sale legiuni de îngeri, care Mă înconjoară neîncetat.

5. Vă voi deschide deci ochii spiritului pentru câteva clipe, şi veţi vedea ce se află în jurul Meu.
Aşa să fie!"

6. După ce am rostit aceste cuvinte, au văzut cu toţii apărând nenumăraţi îngeri, stând în picioare,
aşezaţi sau în genunchi, pe nişte nori luminoşi, ce formau cercuri imense; ei aveau cu toţii privirile
întoarse către Mine şi Îmi cântau imnuri de slavă.

7. Ameţiţi de această apariţie, romanii M-au rugat să închid Cerurile pentru ochii lor, încă prea
nedemni. Am închis imediat viziunea lor interioară, şi ei n-au mai văzut îngerii pe norii lor luminoşi; dar
alături de Mine l-au văzut pe Rafael, sub binecunoscutul său aspect tineresc, în carne şi oase, pe care îl
cunoaştem.

8. Uimit de frumuseţea acestui tânăr, căpitanul M-a întrebat cine era el şi de unde apăruse atât de
subit.

9. Eu am spus: „Este acelaşi înger care, prin Voinţa Mea, a rămas atât de mult timp alături de
Mine, vizibil ca şi acum, învățându-i pe oameni şi realizând mari semne, atunci când era necesar pentru
o mai mare trezire a credinţei. Dacă vreţi, puteţi vorbi cu el aşa cum vorbiţi şi cu Mine."

10. Atunci, înaintând spre Rafael, căpitanul 1-a întrebat dacă el era într-adevăr tot timpul lângă
Mine pentru a Mă sluji.

11. Rafael: „Domnul Iisus nu are nevoie ca noi să-L slujim; totuşi, noi Îl servim cu toată iubirea,
servindu-vă pe voi, oamenii, după Voinţa Sa, şi ferindu-vă de capcanele rele ale infernului.

12. Cu cât avem mai multe de făcut în numele Domnului, atât pe acest pământ, cât şi pe nenumărate
alte lumi din spaţiul infinit al Creaţiei, cu atât suntem mai fericiţi şi mai mulţumiţi. Faceţi şi voi la fel, şi
veţi deveni ceea ce sunt şi eu, şi veţi putea face ceea ce fac şi eu!"
152
13. Căpitanul a spus atunci: „Ce eşti, ştiu deja; dar nu ştiu ce poţi face."

14. Îngerul: „Pot face ceea ce face şi Domnul. Este adevărat că nu cu de la mine putere, nu mai mult
decât tine; dar, prin Voinţa Domnului, din care este făcută şi de care este plină toată fiinţa mea, eu pot
face orice. Şi tu la fel, fă ca Voinţa Domnului să devină în întregime voinţa ta, şi vei putea face ceea ce
fac şi eu!"

15. Spunând acestea, Rafael a dispărut subit, dar căpitanul şi-a întipărit adânc în inimă cele câteva
cuvinte pe care îngerul le rostise.

16. În acel moment, a sosit un servitor să ne poftească la masa de prânz, astfel că ne-am întors la
han, unde ne aştepta masa.

Capitolul 117

Locuitorii din Afek admiră noul ţinut roditor

1. După ce am încheiat acea masă gustoasă, pe care am împărţit-o cu preoţii păgâni rămaşi la han,
au sosit mulţi alţi locuitori de vază ai oraşului, care nu ştiau încă nimic despre Mine.

2. Unul dintre ei i-a spus hangiului: „Ştii tu oare că întreaga zonă dimprejurul oraşului nostru a
înverzit şi a înflorit? Oare acesta este un efect al cutremurului de pământ, sau poate rugăciunile preoţilor
şi sacrificiile noastre oferite cu dragă inimă i-au făcut pe zei să aibă milă de această regiune? Nu
glumim, vorbim foarte serios!"

3. Hangiul i-a răspuns: „Nu ne spuneţi nimic nou, pentru că noi ştim foarte bine toate acestea şi ne
bucurăm din plin! Şi mai ştim ceva ce voi nu ştiţi. Mergeţi pe colina care îmi aparţine, dinspre apus, în
afara zidurilor cetăţii, şi veţi găsi acolo un izvor nou. foarte abundent, care va da oraşului mai multă apă
decât are el nevoie, şi încă din cea mai bună! Imediat ce va fi cu putinţă, vom face tot ce trebuie pentru a
aduce apa până în oraş şi a ne umple cu ea rezervoarele, care sunt deja goale; astfel, nu vom mai suferi
din cauza lipsei de apă, şi nici nu va mai fi nevoie ca turmele noastre să caute vreo păşune amărâtă prin
văile de jos sau prin trecători. Dar duceţi-vă să vedeţi şi singuri!"

4. Auzind acestea, locuitorii oraşului s-au înclinat în faţa căpitanului, pe care-1 cunoşteau foarte
bine, şi s-au dus imediat la locul indicat.

5. Au găsit repede izvorul cel abundent, şi nu încetau să se mai minuneze. Unul dintre ei, care era
încă foarte ataşat de zeii păgâni, a spus: „Ascultaţi-mă: trebuie în primul rând să ţinem sfat cu preoţii
noştri, ca să ridicăm cât mai repede un templu zeului Neptun pe această colină, ca mărturie a
recunoştinţei noastre pentru marea favoare pe care ne-a acordat-o! Apoi, spre marea slavă a acestui zeu,
vom avea de asemenea nevoie de un preot care să slujească special în acest templu, şi îi vom construi o
casă frumoasă lângă acest izvor!"

6. Un altul a spus: „Vom face tot ce ne vor porunci preoţii, pentru că numai ei ştiu ce este de făcut
aici, şi nu noi. Vom face deci. după mijloacele de care dispunem, ceea ce ne vor porunci ei, în numele
zeilor."

7. Fiind cu toţii de acord, s-au întors în oraş şi au anunţat vestea mai multor locuitori. Pentru că, în
tot oraşul, nimeni nu aflase încă de acest miracol, în primul rând pentru că se petrecuse doar cu câteva
ore înainte, şi apoi pentru că nimeni nu se ducea aproape niciodată în acel loc, despre care se ştia cât era
de pustiu.

153
8. După ce au aflat de existenţa acelui izvor, locuitorii oraşului au alergat, şi tineri şi bătrâni, până
la locul miracolului, pe care l-au admirat până la căderea serii. Astfel că noi am fost scutiţi de vizitatori
nepoftiţi şi am putut ca, după masă, să ne facem repede pregătirile de plecare.

9. Înainte de plecarea Mea din acel oraş împreună cu ucenicii Mei. le-am spus căpitanului şi
preoţilor ce hotărâseră locuitorii oraşului lângă izvor. Astfel că preoţii ştiau ce aveau de făcut pentru a
împiedica înrădăcinarea şi mai profundă a păgânismului printre acei păgâni.

10. Căpitanul a spus atunci: „Doamne şi Învățătorule, fiind siguri de ajutorul Tău constant, vom
putea împiedica aşa ceva! În sens pământesc, eu sunt singurul stăpân aici, sub unica autoritate a
comandantului Comelius, care locuieşte acum la Capernaum, şi a marelui guvernator Cyrenius, care de
obicei locuieşte la Tir, şi uneori la Sidon.

11. De vreme ce superiorii mei Te cunosc foarte bine, Doamne şi Învățătorule, şi au îmbrăţişat cu
totul cauza Ta sfântă şi de o însemnătate capitală pentru oameni, nu vor încerca să ne împiedice să
răspândim Învăţătura Ta, şi nu avem deci a ne teme că vom întâlni prea multe obstacole atunci când
vom lucra pentru binele suprem al oamenilor."

12. Eu i-am spus: „Munca voastră pentru Împărăţia Mea nu va fi fără obstacole; dar în toate
situaţiile, mai simple sau uneori mai neplăcute, pe care le veţi întâlni, să nu vă pierdeţi curajul, credinţa
şi încrederea în Mine, şi lucrarea voastră va fi rodnică. Pentru că - aşa cum v-am spus deja -, în vremuri
ca acestea, în care puterea infernului a devenit foarte mare printre oamenii de pe pământ, Împărăţia Mea
cere forţă şi eforturi mari, şi numai cei ce o vor lua cu asalt o vor putea-o cuceri.

13. De aceea, veţi mai fi supuşi la tot felul de probe şi tentaţii; dar atunci când ele vor veni, amintiți-
vă că v-am anunţat dinainte despre ele.

14. De asemenea, fiţi curajoşi, luptaţi cu înţelepciune şi întotdeauna cu iubire împotriva atacurilor
lumii, atât în voi înşivă, cât şi în exterior, şi, cu ajutorul Meu neîncetat, veţi culege roade de aur din
abundenţă, iar fericirea voastră va fi mare şi nepieritoare.

15. Orice lucrător curajos îşi merită răsplata, o răsplată cu atât mai mare şi mai deosebită cu cât a
muncit mai din greu. Dar dacă cineva nu vrea să muncească, pentru că i se pare că efortul este prea
mare, el nu trebuie să se aştepte nici la vreo răsplată; aşa că el nu va avea nimic de mâncare, şi va suferi
de foame.

16. Iar dacă foamea trupului este deja dureroasă, cât de mare va fi într-o zi foamea spirituală a
tuturor celor care, după ce au mâncat pâinea din Ceruri, nu vor mai vrea să-şi dea osteneala de a-şi face
o provizie mai mare. pentru ca sufletul lor să trăiască apoi în veci!

17. Iar adevărata pâine şi băutură din Ceruri sunt Eu însumi, în adevărul etern a ceea ce v-am
învăţat.

18. Este adevărat că voi aţi primit deja o mare provizie din această pâine şi din acest vin; dar de-
acum înainte, vegheaţi ca ea să nu se micşoreze! Pentru a împiedica aceasta, lucraţi mereu în numele
Meu! Fie ca iubirea Mea să vă întărească şi înţelepciunea Mea să vă ghideze!"

19. După aceste cuvinte, ne-am ridicat, şi toţi, vărsând multe lacrimi, Mi-au mulţumit pentru aceste
învăţături şi pentru toate celelalte binefaceri acordate.

154
 Capitolul 118

Domnul nostru Iisus Cristos pleacă din Afek

1. După toate aceste dovezi de recunoştinţă, căpitanul M-a întrebat dacă Mă mai putea însoţi până
la o localitate apropiată.

2. Eu i-am spus: „Prietene Pellagius, ai făcut destul până acum, la fel ca şi cei care te urmează; de-
acum încolo, mulţumeşte-te să lucrezi în ţinutul asupra căruia ai autoritate, precum şi la realizarea
sarcinii pe care ţi-am încredinţat-o.

3. Când te vei întoarce la Pclla, vei avea foarte mult de muncă. Acum Eu Îmi voi continua drumul
doar împreună cu ucenicii Mei, şi vom şti să găsim calea; iar tu mai rămâi aici două zile pentru a-i
susţine pe aceşti preoţi la începerea dificilei lor lucrări pentru Împărăţia Mea, iar apoi întoarce-te la
Pella.

4. În curând vor veni la voi numeroşi străini, precum şi evrei; nu le vorbiţi prea mult despre faptele
Mele şi nu Mă faceţi cunoscut înainte de a-Mi fi sosit timpul, fără să fie necesar!"

5. După aceste cuvinte, le-am făcut semn ucenicilor să părăsească hanul şi să pornească spre apus,
pentru a Mă aştepta în afara oraşului.

6. Atunci ucenicii şi-au luat lucrurile şi au plecat înainte, cu excepţia lui Ioan, care a rămas lângă
Mine până în momentul când ne-am alăturat celorlalţi ucenici.

7. De fapt, Eu am mai zăbovit puţin, un sfert de oră poate, pentru a o consola pe Veronica, pe care
plecarea Mea o întrista foarte tare.

8. După ce Veronica şi-a regăsit buna-dispoziţie, am părăsit şi Eu hanul, însoţit doar de căpitan şi
de ucenicul Meu Ioan, şi am pornit pe urmele celorlalţi ucenici, care Mă aşteptau pe colina unde
fuseserăm în acea dimineaţă.

9. Când am ajuns pe colină, căpitanul şi-a luat rămas-bun de la Mine şi s-a întors în oraş la ai săi;
iar noi am pornit repede spre răsărit, până la un oraş al cărui nume nu are prea mare importanţă.

10. Mulţi se vor întreba aici ce influenţă a avut în timp Învăţătura Mea asupra locuitorilor din Afek,
cât timp şi ce mijloace au fost necesare pentru ca aceşti păgâni să fie pe deplin aduşi pe calea cea bună.
Pe scurt, în mai puţin de un an, nu mai era nici măcar un singur păgân în tot oraşul, nici în împrejurimi.

11. Bineînţeles că la început opoziţia a fost puternică; dar oamenii, fiind învăţaţi de preoţi şi uneori
chiar de căpitan, au înţeles în curând în ce greşeală se aflau. Ei au recunoscut cu bucurie purul adevăr, şi
Eu cu siguranţă nu am întârziat să le dezvălui puterea Mea, prin cuvânt şi faptă, tuturor celor care Mi-au
îmbrăţişat sincer Învăţătura.

12. După Învierea Mea, am făcut o vizită specială şi în aceste locuri, aducându-le o mare mângâiere
celor de-aici, şi putere îndestulătoare de a lucra în numele Meu.

13. În timpul marii nenorociri ce s-a abătut asupra Ierusalimului şi a întregii Iudei, acest oraş, Afek,
a fost un loc de refugiu pentru evreii fugari care trăiau pe deplin după Învăţătura Mea, şi toţi cei care au
sosit aici au fost bine primiţi.

14. Iar căpitanul a întemeiat în timp, tară mare vâlvă, o comunitate, care, după ce l-am chemat la
Mine, a purtat numele său.

15. El a mai trăit treizeci de ani după Înălţarea Mea, şi a fost numit la conducerea celor zece mari
cetăţi, precum şi a numeroaselor orăşele aflate între ele şi care erau considerate ca făcând parte din ele.
155
 16. Aceasta este deci o expunere sumară, care trebuie luată ca atare, despre ceea ce s-a petrecut în
timp cu Învăţătura Mea în aceste oraşe şi localităţi.

Domnul nostru Iisus Cristos pe drumul Betsaidei

Capitolul 119

Întâlnirea cu o caravană din Damasc

1. Acum să revenim la povestirea noastră şi să vedem - dar cât mai pe scurt posibil - ce ni s-a
petrecut după plecarea noastră din Afek.

2. Când ne aflam cam la două leghe de oraşul pe care l-am menţionat, ne-a ieşit în cale o caravană
foarte mare de negustori din Damasc, care erau în drum spre oraşele de pe coastă, pentru a-şi vinde
acolo mărfurile.

3. Dar, găsind acolo o regiune foarte înfloritoare, în locul deşertului pe care-1 cunoşteau bine,
negustorii au crezut că se rătăciseră.

4. Când noi am ajuns lângă ei, conducătorul caravanei s-a îndreptat către Mine, pentru că Eu
mergeam înaintea ucenicilor Mei, şi M-a întrebat: „Prietene, noi suntem negustori din Damasc şi facem
în fiecare an două călătorii spre oraşele de pe coastă, unde ne putem vinde uşor mărfurile. Am urmat
mereu drumul care trece prin Afek, Golan, Abila, Pella şi Ghenizaret, şi deci cunoaştem foarte bine
acest drum. După cunoştinţa noastră, noi ar trebui să fim acum aproape de Afek, unde ar trebui să
ajungem în vreo două ore. Şi noi cunoaştem bine pustiul în care se află această cetate veche: începea de
aici. unde drumul devine foarte bolovănos şi şerpuieşte printre stâncile astea negre de bazalt, şi aşa
ştiam că eram aproape de locul unde urma să ne petrecem noaptea.

5. Dar uite că acum nu mai este nici urmă de pustiu! Totul este verde, drumul este mărginit de
pomi fructiferi de toate soiurile, şi totuşi sunt mai puţin de şase luni de când am făcut acest drum, şi nu
se vedea decât vreun tufiş sfrijit de mărăcini pe ici şi colo! Aşa că probabil că ne-am rătăcit de drumul
cel bun pe care-1 cunoşteam, şi acum nu mai ştim unde ne aflăm, nici în ce direcţie s-o apucăm ca să-1
găsim. Dar voi, care cu siguranţă cunoaşteţi aceste locuri, fiţi buni şi spuneţi-ne şi nouă unde suntem."

6. Eu i-am răspuns: „De vreme ce aţi urmat atât de des acest drum şi era bun până aici, trebuie să
mai fie şi de-acum încolo, pentru că noi tocmai venim de la Afek pe acest drum!"

7. Conducătorul caravanei: „Da, da, prietene, se poate să ai dreptate, pentru că, prin relieful său,
acest ţinut seamănă foarte bine cu cel pe care îl cunoaştem! Dar se mai petrece totuşi ca regiuni diferite
să semene prin formă ca două surori gemene, şi aceasta se poate vedea adeseori de-a lungul Eufratului.

8. Dacă tu spui că ne aflăm pe drumul spre Afek, eu te cred. Dar ce au făcut locuitorii acestui oraş
de au preschimbat într-un timp atât de scurt marele deşert în mijlocul căruia se găsea, fiind înconjurat
numai de câteva livezi micuţe, într-o regiune atât de frumoasă şi înfloritoare? Unde au găsit tot
pământul, cu siguranţă foarte fertil, cu care au acoperit această piatră golaşă, şi prin ce mijloace l-au
adus aici?

9. Noi îi cunoaştem bine pe locuitorii din Afek, şi ştim că sunt departe de a avea mijloacele
necesare pentru o asemenea treabă, şi cu atât mai puţin lucrători în număr suficient. Dacă această
regiune este cea care înconjoară Afek-ul, ceea ce eu nu vreau să pun la îndoială, atunci trebuie să se fi
petrecut ceva supranatural.

10. Dacă locuitorii Afek-ului ar fi fost evrei de credinţă veche, aşa cum mai există încă unii la
Damasc, am putea crede că vreun mare proroc, după exemplul lui Moise sau Ilie, a apărut şi a acoperit
156
în mod miraculos acest deşert cu pământ, şi apoi cu plante şi cu pomi fructiferi de tot felul. Dar ei sunt
păgâni împietriţi şi duşmani declaraţi ai evreilor, şi niciodată vreun Moise sau vreun Ilie nu le-ar acorda
o asemenea binefacere prin puterea lui Iehova şi în numele Său; mai degrabă le-ar face ceea ce i-a făcut
Moise încăpăţânatului de faraon, şi Ilie, preoţilor idolatri zeloşi.

11. Transformarea acestei regiuni vaste este deci un adevărat mister de care suntem din ce în ce mai
surprinşi. Acest fapt ne depăşeşte puterea de înţelegere, iar noi suntem prea proşti pentru a ne putea
imagina ce s-a putut petrece. Iartă-ne că v-am reţinut mai mult decât s-ar fi cuvenit, fiindcă şi voi sunteţi
călători!

12. Dar, de vreme ce eşti aşa de amabil, prietene, permite-mi să te mai deranjez cu o ultimă
întrebare: voi n-aţi fost niciodată în această regiune atunci când era doar un deşert? Pentru că mie mi se
pare foarte neobişnuit că voi nu păreţi prea uimiţi să o vedeţi acum devenită un ţinut foarte roditor."

Capitolul 120

Cuvintele adresate de Domnul nostru Iisus Cristos negustorilor caravanei

1. Eu am spus: „Când veţi ajunge la Afek, în scurt timp, veţi afla mai multe despre transformarea
acestui vechi deşert în pământ fertil. Noi ştim preabine cum s-a petrecut aceasta, şi cunoaştem şi motivul
acestei transformări. Dar ziua este pe sfârşite pentru noi, ca şi pentru voi, şi nu avem timp să vă mai
povestim.

2. Totuşi, să ştiţi că dacă faraonul, îndemnat de Moise, ar fi renunţat la idolatrie, aşa cum şi
locuitorii din Afek s-au întors la adevăratul iudaism pur, el n-ar fi avut de suferit nenorocirile despre
care ştii, şi toate pustiurile Egiptului ar fi înverzit.

3. Oamenii din Afek s-au întors la Unicul Dumnezeu Adevărat, fapt de care vă veţi putea convinge
în curând, la hanul cel mare, şi astfel această străveche ramură uscată a trunchiului lui Avraam a înverzit
pe deplin. Pentru că Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov este mereu Cel care a fost din eternitate, şi
pentru El orice este cu putinţă!

4. Cel care, prin Voinţa Sa, a putut face să existe acest pământ şi toate creaturile poate la fel de
bine să acopere cu pământ fertil, cu plante şi cu pomi fructiferi un deşert atât de mic. Voi, care sunteţi şi
voi evrei, trebuie să înţelegeţi tâlcul acestor cuvinte!

5. Este adevărat că iudaismul vostru a devenit în mare parte lumesc, şi că aţi coborât la rangul de
povestiri religioase evenimentele străvechi despre care mai ştiţi câte ceva, din Scriptură; şi totuşi, nu
este aşa cum vă face să credeţi mintea voastră lumească, şi sunteţi departe de adevăr!

6. Mintea voastră lumească poate bineînţeles să judece faptele pur pământeşti şi care n-au nicio
legătură cu Spiritul nevăzut; dar în ceea ce priveşte aspectele dumnezeieşti, pot judeca şi hotărî numai
credinţa vie în Dumnezeu, iubirea pură pentru Dumnezeu şi iubirea de aproapele, care le urmează!"

7. Conducătorul caravanei: „într-adevăr, prietene, tu eşti un adevărat evreu de credinţă veche, aşa
cum mai există unii şi pe la noi; dar, în ciuda fermităţii credinţei lor, împrejurimile marelui nostru oraş
sunt în general foarte puţin fertile, şi bunului Iehova nu prea pare să-i pese de locuitorii din Damasc!"

8. Eu am spus: „Îi pasă de voi aşa cum şi vouă vă pasă de El!"

9. Conducătorul: „Şi totuşi noi trimitem în fiecare an la Ierusalim ofrandele cerute, iar Templul
este mulţumit de noi!"

157
10. Eu am spus: „Fără îndoială că faceţi aceasta, şi Îl slăviţi pe Dumnezeu din vârful buzelor şi cu
junicile voastre, dar inimile voastre sunt departe de El!

11. Adevărata iubire de Dumnezeu pe care o predicau Moise şi prorocii nu înfloreşte în voi; în voi,
ca şi în Templul din Ierusalim, totul este pustiu şi uscat, şi la fel sunt şi împrejurimile oraşului vostru.
Toate eforturile mâinilor voastre nu vor face niciodată din deşerturile care înconjoară Damascul
pământuri fertile, şi de altfel nici nu aveţi nevoie de aşa ceva, de vreme ce voi faceţi comerţ în toată
lumea, aprovizionându-vă oraşul cu pâine şi cu tot felul de bunuri pământeşti, dar vă îndepărtaţi astfel
tot mai mult de Dumnezeu, în timp ce ar trebui să vă apropiaţi de El din ce în ce mai mult în inimile
voastre, dacă aţi fi nişte adevăraţi evrei.

12. Dar, într-adevăr, de vreme ce sunteţi deja atât de cunoscători, de înţelepţi şi de puternici pentru
a vă asigura foarte bine existenţa, nu este necesar ca Dumnezeu să se ocupe de voi în mod special.

13. Însă totuşi mergeţi la Afek, pentru că poate acolo inimile voastre vor începe să înverzească
puţin, şi când veţi vedea deşertul înflorit nu veţi mai crede că aţi greşit drumul!

14. Pentru că cel care nu se află pe drumul cel bun în el însuşi nu este pe drumul cel bun nicăieri în
această lume!"

15. Auzind aceste cuvinte, conducătorul a răspuns: „Iartă-mă că v-am reţinut atât de mult; dar am
avut toţi cei din această caravană mult de câştigat în acest timp. Tu eşti un mare învăţat din adevărata
şcoală veche, aşa cum rar se mai găseşte; dacă ai veni la noi la Damasc, totul ar înverzi şi ar înflori
destul de repede în oraş şi în jurul lui. Dar cărturarii noştri nu sunt cine ştie ce, şi de aceea credinţa este
călduţă; pentru că nu există ucenic bun fără un maestru bun. Acum îţi mulţumesc, în numele întregii
caravane, pentru răbdarea şi osteneala pe care ţi-ai dat-o cu noi; vino să ne vezi într-o zi la Damasc,
pentru că vei fi foarte bine primit!"

16. Eu am spus: „Aşa cum sunt acum şi cum vorbesc cu tine, în persoană, Îmi va fi foarte greu să
vin la Damasc; dar fiţi siguri că vă voi trimite în curând pe unul dintre adevăraţii Mei ucenici!"

17. După ce i-am spus aceste cuvinte conducătorului. el Mi-a mulţumit încă o dată pentru
bunăvoinţă. Apoi caravana s-a pus din nou în mişcare, şi Eu Mi-am reluat drumul împreună cu ucenicii
Mei.

Capitolul 121

Domnul nostru Iisus Cristos ajunge într-un han lângă Betsaida

1. Soarele nu apusese încă atunci când am ajuns într-o mică aşezare nu departe de Betsaida, oraş
unde Eu mai predicasem o dată şi realizasem şi semne, ca de altfel şi în împrejurimile sale.

2. Locuitorii acelei aşezări erau în majoritate păstori şi pescari, pentru că toate aceste localităţi pe
care le-am traversat după Ghenizaret se aflau într-un fel de semicerc mare pe ţărmul Mării Galileii şi al
părţii de Iordan care iese din ea.

3. Totuşi, nu este important să ştim unde se găseau aceste localităţi şi cum se numeau ele, ci
numai, în primul rând, ceea ce am predicat Eu acolo, iar apoi ceea ce am făcut, deşi aceasta din urmă -
NOTA BENE - a căzut în mare parte în uitare până în ziua de azi, şi multe din cele ce se transmit din
gură-n gură chiar şi astăzi sunt atât de deformate, că nu mai există în ele nici cel mai mic adevăr.

4. În micuţa aşezare în care, cum am spus, am ajuns înainte de apusul soarelui, am fost primiţi cu
multă prietenie de locuitori, care majoritatea erau foarte săraci.

158
5. Exista acolo şi un mic han, dar care părea a fi foarte prost înzestrat cu ceea ce ar trebui să se
găsească într-un han.

6. Nu se punea problema de pâine şi de vin; tot ce puteam primi erau doar nişte peşti uscaţi,
rădăcini, smochine uscate, dovleac, alune şi brânză de oaie.

7. Hangiul, care era grec, un om foarte bun şi răbdător, avea o familie destul de numeroasă, între
care şi trei fii, toţi având peste douăzeci de ani. În fiecare săptămână, cei trei băieţi plecau la Marea
Galileii, cale de o zi de călătorit, şi prindeau acolo peşte, pe care-1 aduceau acasă.

8. De această dată plecaseră la pescuit deja de două zile, dar nu se întorseseră încă, aşa cum făceau
de obicei, spre seara celei de-a treia zile, aşa că hangiul, soţia sa şi ceilalţi copii ai lor erau foarte
îngrijoraţi, temându-se să nu li se fi petrecut vreo nenorocire.

9. Hangiul Mi-a împărtăşit în scurt timp tristeţea sa şi s-a scuzat, spunând că dacă cei trei fii ai lui
nu se întorceau repede cu încărcătura de peşte, nu va mai avea ce să ne ofere în acea seară, decât puţină
brânză şi lapte de oaie sau de capră.

Capitolul 122

Domnul nostru Iisus Cristos îi dezvăluie hangiului motivul întârzierii fiilor săi

1. Atunci Eu l-am consolat pe hangiu cu aceste cuvinte: „Nu te nelinişti: cei trei fii ai tăi au trecut
prin Betsaida, şi vor fi aici într-o ora, cu o încărcătură bogată; pentru că de această dată au prins atâta
peşte, că cele trei animale de povară abia îl puteau duce. Abia în Betsaida au mai putut închiria încă
două animale de la o cunoştinţă, şi acum transportarea acelor peşti frumoşi merge repede."

2. Hangiul, care era adept al iudaismului, a spus: „Să dea Dumnezeul evreilor să spui adevărul!"

3. Eu am spus: „Prietene, nu ţi-aş fi spus toate acestea dacă n-aş fi ştiut cu siguranţă că este aşa;
pentru că, pentru Mine, adevărul este mai presus de orice, şi Eu sunt cel mai mare duşman al tuturor
minciunilor!"

4. Hangiul, care începea să fie uimit de siguranţa Mea, a spus: „Prietene, eşti tu oare vreun profet
evreu, căci pari a şti atât de sigur aspecte pe care nu le-ai fi putut afla pe cale naturală? Pentru că totuşi
voi veniţi de la Afek, oraş care se află pe muntele ce mărgineşte Iordanul, destul de departe de locul
unde el iese din mare; iar Betsaida se află la poalele munţilor care alcătuiesc chiar ţărmul acestei mări, şi
este deci evident că nu puteai afla pe I ale naturală ce se petrece cu fiii mei pe drumul de I întoarcere.

5. Dar, de vreme ce Tu mă anunţi cu atâta siguranţă I unde se află ei, trebuie să fii vreun profet; în
acest I caz, şi pentru ca eu să fiu şi mai liniştit, spune-mi câte I oi şi câte capre am!"

6. Eu am spus: „Prietene, dacă M-ai cunoaşte, ţi-aş spune că nu este bine să îndrăzneşti să Mă
ispiteşti! Dar cum tu nu Mă cunoşti încă, vreau să-ţi răspund la întrebare.

7. Iată: ai treizeci de oi, dintre care doi berbeci şi deci douăzeci şi opt de oiţe, dar numai
paisprezece iţi dau lapte, celelalte paisprezece nu, şi tu ştii bine motivul, fiind stăpânul casei. Cât despre
capre, este exact la fel. Te-ai convins acum că pot şti unde se află cei trei fii ai tăi?"

8. Hangiul: „Da, prietene, acum te cred fără nici cea mai mică îndoială, şi voi crede tot ce-mi vei
spune; pentru că m-am convins pe deplin că eşti un adevărat proroc, deci un înţelept al evreilor!

159
9. Vezi tu, sunt aproape treizeci de ani de când am venit aici, împreună cu cei câţiva vecini ai mei,
şi, cu permisiunea tribunalului roman, ne-am stabilit în această veche aşezare, pentru că locul era
complet pustiu şi nimeni nu-i mai ştia proprietarul.

10. Trebuie să mai fi trăit aici, acum cincizeci sau şaizeci de ani, vreo câţiva evrei săraci, dar cum
nu mai puteau scoate nimic din acest pământ, în afară de nişte rădăcini, au plecat de tot, şi probabil că s-
au stabilit undeva pe ţărmul Mării Galileii. Numai Dumnezeul evreilor poate şti ce s-a mai ales de ei
după aceea.

11. Noi am fost şi mai suntem încă greci, şi venim din Tir, unde trăiam din pescuit, şi aşa am adunat
câte ceva. Am fi preferat să ne stabilim într-o regiune mai bună, dar ne lipseau mijloacele pentru aşa
ceva. Muncind acest pământ, am reuşit în cele din urmă să-1 facem să ne hrănească, chiar dacă cu multă
zgârcenie.

12. La Betsaida am cunoscut un bătrân evreu foarte înţelept, şi în plus foarte avut, care s-a arătat de
multe ori bun faţă de noi.

13. Evreul respectiv ne-a povestit că acest pământ astăzi atât de arid era pe vremuri unul dintre cele
mai fertile. Dar, pe măsură ce evreii Îl renegau din ce în ce mai mult pe Unicul lor Dumnezeu Adevărat
şi începeau să-L uite, El şi-a retras binecuvântarea de la acest pământ şi a făcut să apară mari furtuni
care au dus solul fertil departe de această regiune muntoasă, iar puţinul pe care furtunile l-au lăsat a fost
devastat de războaiele lungi şi dese. Aşa că această regiune odinioară binecuvântată a devenit un
adevărat deşert şi trebuie să rămână aşa câtă vreme oamenii nu se întorc cu totul spre Dumnezeu.

14. Păgânii nu puteau spera la prea multe, pentru că zeii lor, care nu sunt decât rodul imaginaţiei
oamenilor, nu-i puteau ajuta cu nimic, şi, necunoscându-L pe adevăratul Dumnezeu al evreilor, ei nu
puteau crede în El, nu-I puteau respecta poruncile foarte înţelepte şi nu-I puteau cere cu toată încrederea
ajutorul şi graţia, ca nişte copii buni care se adresează tatălui lor. Şi, de vreme ce aşa ceva nu se făcea la
ei, păgânii nu se puteau aştepta la binecuvântări extraordinare."

Capitolul 123

Credinţa şi încrederea hangiului

1. (Hangiul): „După ce bătrânul evreu ne-a dezvăluit toate acestea, eu l-am întrebat: «Prietene, noi,
grecii, trecem în ochii voştri, al evreilor, drept nişte păgâni necredincioşi, dar noi nu facem atâta caz de
zeii noştri. La Tir am învăţat deja câte ceva despre religia evreiască, şi respectăm pe cât posibil legea
mozaică, în afară de circumcizia asta nesuferită, în care nu vedem nicicum vreo mântuire pentru
bărbaţi!»

2. Bătrânul ne-a răspuns că circumcizia nu este importantă decât pentru cei care sunt evrei prin
naştere, dacă respectă literal poruncile lui Dumnezeu. Dar, pentru păgâni, este de-ajuns în faţa lui
Dumnezeu dacă ei renunţă la idolatrie, pentru a crede cu fermitate în Unicul Dumnezeu Adevărat, dacă
respectă cele zece porunci ale Sale, dacă Îl iubesc pe Dumnezeu mai presus de orice, şi pe aproapele lor
ca pe ei înşişi; iar Dumnezeu nu le-ar mai cere păgânilor o altă ofrandă decât cea a unei iubiri adevărate
în inima lor.

3. Atunci când eu, împreună cu unii dintre vecinii mei, am primit de la acel bătrân această
învăţătură într-adevăr de o mare înţelepciune, ne-am hotărât să devenim cu totul evrei, prin credinţa şi
faptele noastre, dar să rămânem greci pentru restul lumii, pentru a nu le fi aserviţi marilor-preoţi egoişti,
tiranici şi nemiloşi, care fac mare caz de persoana lor, imaginându-se a fi chiar ceea ce le predică
evreilor că sunt - când de fapt este foarte evident, dacă-i privim în adevărata lor lumină, că ei pur şi
simplu, prin uneltirile lor, calcă în picioare poruncile lui Dumnezeu.
160
4. Tu, care eşti un evreu foarte înţelept, cu siguranţă că nu ne vei condamna pentru că am procedat
aşa cum ţi-am spus; într-adevăr, suntem greci săraci, dar nu trebuie să simţiţi aversiune faţă de noi,
pentru că şi noi suntem evrei!"

5. Eu i-am spus: „Ştiam deja că sunteţi evrei prin credinţă şi fapte, şi am venit la voi tocmai pentru
a vă mângâia şi a vă întări şi mai mult în credinţă.

6. Dar de vreme ce credeţi deja de mult timp în Unicul Dumnezeu Adevărat al evreilor, pe care Îl
slăviţi şi Îl veneraţi şi ale cărui porunci le respectaţi, acest Dumnezeu probabil că v-a trimis de multe ori
binecuvântările Sale vizibile, răsplătindu-vă astfel credinţa, nu-i aşa?"

7. Hangiul: „Ah, prietene drag şi înţelept, în pofida fermităţii credinţei noastre, nu s-a pus încă
niciodată problema unor binecuvântări speciale şi vizibile de departe; dar nu face nimic, credinţa noastră
nu a scăzut pentru atâta. Iar binecuvântările nu ne-au lipsit, pentru că am avut întotdeauna cele necesare,
deşi nu din belşug: nu am suferit niciodată cu adevărat de foame sau de sete şi nu am fost niciodată goi
sau fără adăpost.

8. Turmele noastre micuţe nu s-au îmbolnăvit şi ne-au dat suficient lapte şi brânză, iar grădiniţele
noastre, pe care bineînţeles că le îngrijim cu stăruinţă, ne-au oferit mereu darurile lui Dumnezeu, şi n-am
avut niciun an prost până acum.

9. Furtunile trecătoare nu ne-au ocolit de tot, asta se înţelege de la sine, dar noi nu ne supăram,
fiindcă ne gândeam: «Dumnezeu a vrut să ne mai supună la o mică încercare credinţa, iubirea, stăruinţa
şi răbdarea, şi ne va trimite alte binecuvântări pentru a compensa daunele provocate de furtună» - şi
chiar aşa şi era: prin munca noastră, bineînţeles, grădinile noastre redeveneau înfloritoare şi ne dăruiau
ceea ce aveam nevoie.

10. Trebuie să adaug că în această regiune nu sunt decât rareori furtuni foarte mari; şi dacă ele totuşi
apar, se dezlănţuie mai ales pe înălţimi, iar noi aici le simţim mult mai puţin efectele decât în vârf,
pentru că, după cum vedeţi, satul nostru este construit într-o vale a acestor munţi.

11. Suntem deci mereu mulţumiţi de binecuvântările pe care ni le trimite dragul nostru Domn
Dumnezeu, iar mulţumirea noastră este şi ea o adevărată binecuvântare dumnezeiască. Pentru că la ce ar
servi să avem tot ce are un rege, dacă Dumnezeu ne-ar pedepsi cu o nemulţumire care ne-ar măcina şi
ne-ar împinge poate către tot felul de vicii? Ar fi fericirea noastră mai mare?

12. Aşa că, vezi, prietene, chiar dacă la noi totul pare atât de sărac şi de pustiu încât am putea crede
că binecuvântările dumnezeieşti ne-au uitat, totuşi nu este aşa; pentru că binecuvântările interioare,
rareori vizibile din exterior, valorează pentru noi mai mult decât un pământ care ar fi un adevărat Eden
şi în care prepeliţele ne-ar cădea gata prăjite în gură.

13. Prietene, când Dumnezeu acordă unui om fericirea de a fi mulţumit şi o răbdare adevărată, El îi
dă mult mai mult decât dacă i-ar dărui, ca răsplată pentru credinţa, stăruinţa şi virtutea sa, un regat şi
comori imense!

14. Dacă te gândeşti bine, prietene foarte drag şi cu siguranţă foarte înţelept, vei înţelege fără
îndoială că nu suntem lipsiţi de binecuvântările lui Dumnezeu! Nu am dreptate?"

161
 Capitolul 124

Întrebarea Domnului nostru Iisus Cristos referitoare la Mesia

1. Întinzându-i mâna hangiului, Eu i-am spus: „Prietene, nu am întâlnit în tot Israelul o asemenea
credinţă şi gânduri atât de pure; de aceea, va veni vremea când lumina le va fi luată evreilor pentru a le
fi dată păgânilor.

2. Tu şi vecinii tăi sunteţi deja pe calea cea bună, şi Eu nu am venit la voi decât pentru a face să
crească în voi şi în jurul vostru binecuvântările lui Dumnezeu, şi de asemenea pentru a vă arăta că
credinţa şi loialitatea voastră au fost în faţa lui Dumnezeu bune, autentice şi juste. Dar să lăsăm acestea
acum, pentru că vom mai avea timp să vorbim despre ele astăzi şi mâine.

3. Dar, prietenul Meu drag, n-ai auzit tu oare vorbindu-se despre Mesia, pe care evreii Îl aşteaptă şi
care le-a fost promis? Ştii cumva când va veni?"

4. Hangiul: „Bătrânul din Betsaida mi-a citit în legătură cu acest subiect şi uneori mi-a şi explicat
numeroase pasaje din Proroci; dar eu cred că Mesia cel făgăduit, şi care nu va fi nimeni altul decât
Dumnezeu în persoană, nu poate veni la evrei, aşa cum sunt ei acum, mai ales la Ierusalim, precum şi în
multe alte locuri, pentru că ei nu Îl mai iubesc pe Dumnezeu, ci numai bogăţiile şi bunurile acestei lumi.
Şi chiar dacă El ar veni, ei nu L-ar recunoaşte; pentru că El cu siguranţă nu va veni cu fastul lumesc, ci
cu umilinţă, iubire şi răbdare, aşa cum ar vrea să vadă că sunt toţi oamenii de pe acest pământ; aşa că
evreii cei îngâmfaţi, şi mai ales marii-preoţi îmbrăcaţi în aur şi pietre preţioase, nu-L vor primi cu
siguranţă ca pe adevăratul Mesia.

5. Cât despre noi, îl avem deja pe adevăratul Mesia în inimile noastre, iar cei care nu-L au Îl vor
aştepta fără îndoială în zadar în frumoasele lor haine brodate cu aur."

6. Eu am spus: „Din nou ai judecat foarte bine şi într-adevăr aşa este; dar iată că sosesc cei trei fii
ai tăi, încărcaţi din greu cu peşte! Trimite doi vecini să-i întâmpine, pentru a le mai uşura puţin povara!"

7. Auzind acestea, doi vecini care erau acolo au alergat în întâmpinarea nou-veniţilor; după câteva
minute, se întorceau deja, spre marea bucurie a întregului sat, şi cu toţii s-au minunat într-una văzând
toţi acei peşti, şi au cântat laude întru slava lui Dumnezeu.

8. Hangiul a spus: „Vedeţi, Dumnezeu ne-a binecuvântat acum în mod vizibil! A Lui să fie toată
slava!"

9. După această scenă foarte emoţionantă, ei au început să se ocupe de peşti.

10. În întregul sat, numai hangiul avea o fântână şi o baltă mică, săpată odinioară cu mare trudă în
piatră. Aceasta primea apă din fântână şi servea la adăpatul turmelor din sat.

11. Atunci când se petrecea ca pescarii să aducă acasă câţiva peşti încă vii, îi puneau în această
baltă; dacă nu era cazul, mai ales vara, îi tăiau imediat pentru a-i curăţa şi săra bine, apoi îi puneau la
uscat, atârnaţi într-un cuptor special, în care se aprindea un foc mic pe care îl întreţineau toată noaptea.
Pentru că marele avantaj al acestui sat era că avea în apropiere o pădure micuţă de chiparoşi şi de mirt
destul de bine păstrată, de unde se aprovizionau cu lemne de foc, şi aşa locuitorii puteau să usuce foarte
bine peştele şi să-1 conserve astfel pentru mult timp.

12. În acea zi totuşi, aceasta nu a fost necesar, pentru că, în pofida unui drum de o zi întreagă, nici
măcar un singur peşte nu era mort, deşi nu fuseseră transportaţi în găleţi, ci în saci.

13. Desigur că toţi locuitorii au fost foarte uimiţi. Peştii au fost duşi în baltă, unde au început
imediat să înoate vioi. Hangiul a păstrat câţiva la el, ca să ni-i pregătească pentru masa de seară.

162
14. Cum începea să se simtă răcoarea serii, noi am intrat în han, unde am găsit o cameră destul de
mare ca să încăpem cu toţii.

Capitolul 125

Domnul nostru Iisus Cristos face o uimitoare confesiune despre El însuşi

1. După ce ne-am instalat în acea sală mare, la o masă făcută din pietre foarte bine asamblate, iar
hangiul a luat loc alături de noi, împreună cu câţiva dintre vecinii săi, el mi-a spus (hangiul): „Prietene
care ştii totul în mod miraculos, înţelepciunea ta nu este una obişnuită, pentru că se pare că nimic nu-ţi
este necunoscut!

2. Eşti un evreu din Galileea, şi după cum ţi-am spus, noi cunoaştem aici puţin din Scriptura şi
învăţătura evreilor; ştim deci că se spune undeva că niciun profet nu va veni din Galileea, şi totuşi, tu
eşti un mare profet! Pentru că altfel cum ai fi putut să ştii că cei trei fii mai mari ai mei au fost plecaţi la
pescuit pe Marea Galileii, care este bogată în peşte, şi că urmau să se întoarcă în această seară cu o
captură foarte bună?

3. Şi totul s-a petrecut exact aşa cum ai spus; dar pentru a fi capabil să prevezi asemenea fapte
pline de adevăr trebuie să fii un mare prezicător şi profet - şi totuşi, tu eşti galileean, din regiunea de
unde n-ar trebui să vină niciun profet! Cum să înţelegem aceasta?"

4. Eu am spus: „Prietene, este adevărat că am trăit cea mai mare parte a vieţii mele acolo, dar m-
am născut la Betleem, şi nu în Galileea. La opt zile după naşterea Mea, am fost circumcis, aşa cum este
prevăzut, la Templul din Ierusalim. Aşa că pot foarte bine să fiu profet!

5. Şi totuşi, nu sunt un profet, ci chiar Cel despre care prorocii au anunţat că va veni pentru a
elibera din vechile lanţuri ale minciunii, din noaptea păcatelor, din judecată, din iad şi din moartea sa
eternă pe toţi cei care vor crede în El.

6. Astfel că Eu nu sunt un servitor, ci Domnul şi Stăpânul Însuşi, şi totuşi Mă aflu acum în această
lume pentru a-i servi, prin iubirea, înţelepciunea şi puterea Mea, pe toţi oamenii bine intenţionaţi şi
binevoitori şi a le da Viaţa cea Veşnică; fiindcă, adevărat vă spun: toţi cei care vor crede în Mine şi vor
urma pe deplin Învăţătura Mea nu vor vedea şi nici nu vor simţi vreodată moartea, şi nu-i vor

cunoaşte gustul. După moartea trupului lor, starea lor se va transforma imediat, şi ei vor fi lângă Mine în
Cer, iar fericirea lor nu va avea sfârşit.

7. Acum ştii, prietene, pentru că ai auzit chiar din gura Mea, Cine se află la tine prin Mine!

8. Cât despre cei care Mă însoţesc, ei sunt ucenicii Mei - cu excepţia unuia care îşi întoarce ochii
către lume, deşi ştie foarte bine Cine sunt Eu şi ce am făcut şi crede în învăţăturile Mele. Ce spui despre
aceasta?"

9. Hangiul: „Doamne şi Învăţătorule, ce-ar trebui, ce-aş putea să spun eu, un biet păcătos? Tu, care
eşti Domnul a tot ceea ce există şi al vieţii noastre, ai milă de bieţii păcătoşi care suntem noi!

10. Dacă ne-ai acordat graţia de a ne vizita în singurătatea noastră, sperăm că graţia Ta va rămâne
cu noi şi ne va binecuvânta, pe noi şi pe copiii noştri!"

11. Eu am spus: „Ea nu vă va lipsi niciodată! Dacă vă veţi menţine credinţa în Mine şi iubirea
pentru Mine, Eu voi rămâne cu voi, împreună cu graţia Mea.

163
12. Iar acum, prieteni, să vorbim despre altceva, şi anume, despre necesităţile voastre, pe care le
cunosc foarte bine!

13. Nu aveţi nici pâine, nici vin, şi înlocuiţi pâinea cu brânză de la oile şi caprele voastre şi cu peşti
uscaţi.

14. Dar Eu voi transforma într-un sol fertil micuţul vostru pământ arid şi aproape pustiu, şi, pe
viitor, veţi putea recolta de pe el orz, grâu obişnuit şi cel mai bun grâu cârnău, din care veţi putea face o
pâine foarte gustoasă; dar până atunci, fie ca hambarele voastre să se umple cu aceste trei cereale, iar în
pivniţele voastre să fie din abundenţă pâine.

15. La fel, pe viitor, veţi putea planta viţă-de-vie în locurile propice, şi veţi obţine şi vin.

16. Dar deocamdată umpleţi cu apă curată vasele şi burdufurile goale. Prin Voinţa Mea, ea se va
preschimba în vin, şi veţi înţelege astfel că graţia, iubirea şi binecuvântarea Mea sunt cu voi şi vor
rămâne cu voi, datorită credinţei voastre şi iubirii voastre adevărate pentru Mine. Pentru că am găsit la
voi mai multă credinţă decât în orice alt loc la evrei, după cum v-am spus chiar şi înainte ca voi să ştiţi
cu cine aveţi de-a face. Acum mergeţi şi îndepliniţi ceea ce v-am spus!"

Capitolul 126

Prânzul cu peşte

1. Atunci hangiul şi toţi vecinii prezenţi s-au ridicat şi s-au dus să facă ce-i sfătuisem. Cum toţi au
pus mâna la treabă, împreună cu familiile lor, şi nu le-a trebuit mult timp să umple cu apă curată toate
vasele şi burdufurile goale. Imediat ce au terminat, au gustat din apă şi au fost foarte uimiţi să simtă în
gură cel mai bun vin; atunci au lăudat puterea lui Dumnezeu din Mine.

2. Mai mult, toate casele din acel sătuc sărac s-au umplut de pâine, cereale, făină şi vin.

3. După ce au gustat cu toţii din vin, s-au dus în hambare şi pivniţe şi au găsit acolo o mare
cantitate de grâne, făină şi pâine; hangiul a descoperit de asemenea în lada pentru alimente o provizie
serioasă de legume uscate, care îi plăceau foarte mult.

4. După o oră, s-au întors la Mine şi au început să se întreacă în mulţumiri.

5. Dar Eu le-am spus cu prietenie: „Lăsaţi deoparte toate aceste cuvinte exterioare, care nu-Mi sunt
deloc pe plac; în schimb recunoştinţa din inimile voastre îmi este cu adevărat dragă, şi o apreciez mai
mult chiar şi decât dacă întregul Israel ar cânta în tăcere în inima sa Cântarea Cântărilor a lui Solomon!
Acum mergeţi să aduceţi pâine şi vin în cantităţi suficiente, şi să ne întremăm!"

6. Hangiul a plecat împreună cu cei trei fii pe care-i cunoaştem şi a adus imediat pâine şi vin pe
mulţumite, şi am început să mâncăm şi să bem pentru a prinde puteri, căci picioarele ne erau ostenite de
drumul cel lung. Cei trei fii erau şi ei foarte obosiţi după călătorie şi le era şi lor foame şi sete, aşa că au
mâncat cu mare poftă din pâine, pe care au găsit-o foarte bună, fără a uita de vin, din care au băut de
asemenea suficient.

7. După ce ne-am hrănit cu pâine şi vin, soţia hangiului a intrat împreună cu două dintre fiicele ei
şi, spunând că a pregătit o mare cantitate de peşte după obiceiul grecesc, a întrebat dacă îl putea servi.

8. Eu i-am spus: „Nu-ţi face griji pentru noi, chiar dacă suntem evrei. Am mâncat deseori ca grecii
şi romanii, fără a deveni impuri din cauza aceasta; pentru că nu hrana pregătită cât mai bine cu putinţă,
care intră în gură şi în stomac din necesitate şi cu discernământ, îl face pe om impur, ci ceea ce iese din
gură, venind din inimă, dacă este blasfemie, defăimare, calomnie şi alte minciuni, cuvinte murdare şi
164
injurii de tot felul îl impurifică pe om în întregime. Aşa că, femeie, adu-ne fără teamă acei peşti pregătiţi
după obiceiul grecesc, şi-i vom mânca!"

9. Atunci soţia hangiului s-a dus şi a adus din bucătărie mai multe platouri pline cu peşte, iar
ceilalţi copii au adus tacâmurile necesare, care erau bineînţeles foarte simple, pentru că asta era tot ceea
ce aveau locuitorii cei săraci din acel sătuc.

10. Fără a mai aştepta, am pus un peşte în faţa Mea pe un taler de lut, l-am tăiat şi l-am mâncat, iar
primii Mei ucenici au făcut la fel.

11. Dar evreii-greci din Ierusalim, precum şi cei câţiva ucenici ai lui Ioan care Mă urmau, nu
îndrăzneau să mănânce din acei peşti pregătiţi după obiceiul grecesc; hangiul M-a întrebat atunci dacă ei
respectau într-adevăr chiar atât de strict legea lui Moise, pentru că în mod sigur ştiau Cine sunt Eu!

12. Eu i-am spus: „Ştiu foarte bine şi nu sunt chiar atât de riguroşi, dar mai există încă în ei multe
obiceiuri învechite, aşa că nu mănâncă peşte dacă este gătit în întregime după obiceiul grecesc. Dar să
aşteptăm să li se facă suficient de foame, şi vor mânca cu mare poftă.

13. Pentru că Eu sunt ca un adevărat mire, şi ei sunt logodnicele Mele şi oamenii de la nunta Mea.
Atâta timp cât Mă voi afla printre ei, ei nu vor posti şi nu vor suferi niciodată de foame sau de sete; dar
atunci când le voi fi luat, Eu, mirele, vor trebui să postească adeseori şi vor suferi de foame şi de sete.
Atunci, când vor veni la voi, vor găsi peştii voştri foarte pe gustul lor."

Capitolul 127

Despre neîncetata omniprezenţă spirituală a Domnului nostru Iisus Cristos

şi despre căile pline de taine ale graţiei Sale

1. Auzind cuvintele Mele, ucenicii lui Ioan şi cei din Ierusalim au luat în cele din urmă peşte, şi,
gustându-1, l-au găsit foarte bun. În scurt timp au mâncat tot şi Mi-au mulţumit pentru cuvintele Mele,
spunând de asemenea că mai era încă în ei, în pofida luminii pe care o primiseră de la Mine din
abundenţă, mult din noroiul fariseic, de care nu reuşiseră încă să scape complet.

2. Eu le-am spus: „În curând veţi scăpa de tot acest noroi, atunci când Eu nu voi mai fi printre voi
în trup. Deoarece voi Mă cunoaşteţi şi v-aţi obişnuit deja cu persoana Mea, prezenţa Mea nu mai este
pentru voi ceva extraordinar; dar atunci când nu voi mai fi printre voi în această persoană vizibilă şi
tangibilă, veţi fi plini de tristeţe, şi atunci veţi începe să înţelegeţi cu adevărat Cine am fost, sunt şi voi fi
în eternitate.

3. Eu voi fi bineînţeles mereu printre voi, dar numai în Spirit, nemaifiind vizibil ochilor voştri de
carne, ci numai inimilor voastre, prin iubirea voastră adevărată pentru Mine."

4. Aceste cuvinte i-au făcut pe ucenicii Mei să reflecteze profund, dar niciunul dintre ei nu a
îndrăznit să Mă întrebe mai mult.

5. Totuşi hangiul, acum foarte vesel din pricina vinului bun, Mi-a spus: „Doamne şi Învăţătorule,
eu ştiu bine că Tu nu vei rămâne cu noi până la sfârşitul timpurilor pământeşti în această persoană a Ta
mai mult decât sfântă, cu atât mai mult cu cât nu prin persoana Ta ne-ai umplut din abundenţă
hambarele cu grâne şi pivniţele cu pâine, făină şi fructe şi ai transformat apa în vin, ci prin puterea
Voinţei Tale Dumnezeieşti! Şi de aceea noi ne simţim nedemni, fiind încă atât de păcătoşi, să Te
păstrăm mereu printre noi; dar, Doamne şi Învăţătorule, fie ca graţia, iubirea şi binefacerile Tale să nu
ne părăsească niciodată!

165
6. Noi, care eram păgâni, am început să Te căutăm, pe Tine, Unicul Dumnezeu Adevărat, în cărţile
şi în Scriptura evreilor, şi am descoperit repede că numai Dumnezeul evreilor putea fi adevăratul
Dumnezeu viu.

7. Am avut încredere în El şi am respectat poruncile Sale atât cât am putut, şi iată că în scurt timp
am simţit în mod palpabil că Dumnezeul evreilor începea să-Şi amintească de noi! El este cel care ne-a
dat ideea să renunţăm la munca de pescari, pentru a ne stabili în această pustietate.

8. Bineînţeles că aici nu am găsit nici bogăţii, nici mulţimi de oameni de tot felul, aşa cum se
petrece în oraşe, unde nu vedem decât comerţ, înşelăciune, minciună şi ipocrizie, unde lăcomia îi
deturnează pe toţi oamenii de la Dumnezeu, Unicul Învăţător, şi unde oamenii nu fac decât să se agite,
să se certe, să se înşele şi să se urmărească zi şi noapte; dar am găsit ceea ce aveam nevoie pentru a
supravieţui, şi mai ales pacea sufletului şi prilejul de a-L cunoaşte din ce în ce mai bine pe Unicul
Dumnezeu Adevărat al evreilor, de a-I respecta poruncile cu stricteţe şi de a ne creşte copiii conform
Ordinii Sale revelate.

9. Şi pentru că am făcut toate acestea, Dumnezeu ne vizitează astăzi în persoană, prin Tine,
Doamne şi Învăţătorule, aducându-ne răsplata tuturor eforturilor noastre şi certitudinea mai mult decât
palpabilă că aceste eforturi nu au fost în zadar.

10. Dar pentru că Te-ai arătat deja atât de bun faţă de noi, Doamne şi Învăţătorule, îndeplinindu-ne
marea dorinţă de a Te vedea venind la noi în persoană, într-un moment în care, cu siguranţă, nu ne
aşteptam, sperăm cu cea mai mare încredere că, după spusele Tale sfinte, graţia, iubirea şi
binecuvântarea Ta nu ne vor părăsi cu adevărat niciodată, deoarece, cunoscând bine Voinţa Ta, o vom
respecta de-acum înainte şi mai fidel decât am putut să o facem până acum.

11. Atunci când ne vei părăsi în persoana Ta cea sfântă, ceea ce nu se va petrece peste mult timp,
vom fi bineînţeles trişti; dar cât de nenorociţi am fi dacă ne-ar părăsi şi graţia Ta! Însă cu siguranţă că nu
vei face aşa ceva, dacă vom rămâne mereu cu Tine prin faptele noastre şi prin iubirea pentru Tine şi
pentru aproapele nostru.

12. Dar nu ne supune, o Doamne, unor tentaţii prea mari, în faţa cărora unii sau alţii dintre noi să
poată slăbi în credinţă şi iubire! Fie ca Voinţa Ta cea sfântă să rămână şi să făptuiască mereu în noi până
la sfârşitul zilelor noastre, şi în veci în lumea de dincolo!"

13. Eu am spus: „O, atunci când un om Mă va ruga, aşa cum tocmai ai făcut-o tu, nu numai din
vârful buzelor, ci şi din inimă, rugăciunea lui va fi întotdeauna îndeplinită! Dar acum să vorbim despre
altceva."

Capitolul 128

Despre răspândirea Învăţăturii Domnului nostru Iisus Cristos şi despre binecuvântare

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Iată: tu, hangiule, şi voi toţi, locuitori ai acestui sat, sunteţi de-
acum pe deplin iniţiaţi în Învăţătura Mea, de vreme ce simţiţi limpede în voi că toate legile şi toţi
prorocii sunt cuprinşi în această singură poruncă: după ce L-a recunoscut pe Dumnezeu, omul este
necesar să-L iubească mai presus de orice, şi pe aproapele său ca pe sine însuşi! Cine face aşa
îndeplineşte pe deplin Voinţa pe care le-am revelat-o dintotdeauna oamenilor, şi astfel Spiritul Meu va
înflori în sufletul său şi-1 va conduce cu înţelepciune, aşa cum veţi simţi în curând cu toţii.

2. Dar mai este ceva: este important să-i învăţaţi acestea pe toţi ceilalţi oameni, pentru ca ei să
poată gândi, dori, acţiona şi trăi potrivit Spiritului dumnezeiesc care este în ei; pentru că un om care nu

166
ştie nimic despre o dumnezeiască învăţătură nu-şi poate face din ea un principiu care să-i guverneze
gândurile, voinţa, faptele şi viaţa.

3. Şi nu este o sarcină uşoară să-i aduceţi la învăţătura foarte pură a adevărului dumnezeiesc din
Ceruri pe oamenii care s-au adâncit în tot felul de greşeli, şi încă şi mai puţin pe cei care ştiu să obţină
din aceste greşeli vreun profit pământesc; pentru că orice om dispune de o voinţă perfect liberă, şi poate
deci oricând să gândească, să creadă, să vrea şi să facă ceea ce doreşte, şi el se va lăsa foarte greu întors
de la marile lui greşeli, dacă, aşa cum am spus, ele îi aduc mari avantaje în această lume.

4. Gândiţi-vă numai câţi oameni pe-acest pământ trăiesc încă în cele mai mari greşeli şi în cel mai
adânc întuneric spiritual! Nu ar fi foarte de dorit ca toţi cei care se mai află în vechile greşeli aproape
fără de număr să cunoască şi ei cât mai repede lumina în care voi vă aflaţi deja?

5. Văd în inimile voastre că nutriţi această speranţă; dar cum să faceţi pentru a realiza dorinţa pe
care am exprimat-o, şi pe care o simţiţi atât de intens? Trebuie oare să purcedeţi la drum fără întârziere
pentru a merge să predicaţi pretutindeni Învăţătura Mea, aducând astfel oamenilor lumina Mea celestă?

6. Ar fi foarte bine, dragii Mei prieteni, dacă nu ar fi obstacole atât de mari în faţa unei asemenea
intenţii, mai ales în aceste timpuri, când puterea iadului şi-a întins influenţa sa nefastă peste tot
pământul; în primul rând, pământul e mare, şi unui om i-ar trebui aproape o mie de ani pentru a parcurge
toată Asia, Europa şi numai o parte din Africa, străbătând toate locurile şi aşezările unde trăiesc
oamenii, şi pentru a le transmite Învăţătura Mea şi a-i câştiga de partea ei.

7. Voi vă spuneţi acum: «Da, ar fi într-adevăr cu neputinţă pentru un om, chiar şi atunci când nu ar
fi alte obstacole de trecut decât mărimea pământului; cât despre acest singur neajuns, ceea ce este
imposibil pentru un singur om poate fi posibil pentru mai mulţi! Dacă trimitem oameni în toate
direcţiile, n-ar fi necesari o mie de ani pentru a-i aduce pe toţi oamenii la Lumina Vieţii!»

8. Vă spun, calculele voastre ar fi foarte bune dacă nu am avea de trecut decât acest obstacol, care
este în sine natural şi n-are nimic de-a face cu infernul.

9. Dar cum să înfrunţi obstacolele infernului, cum să aduci la lumina adevărului etern din Ceruri
nenumăraţii preoţi care le inspiră popoarelor şi regilor lor un respect plin de teamă şi se bucură de un
prestigiu aproape mai presus de cel al zeilor, ei, care prin învăţăturile lor false obţin de-atâta timp
bogăţii considerabile, şi prin aceasta, o putere pământească imensă?

10. A reuşi aşa ceva pentru adevărata mântuire a oamenilor, pe calea naturală pe care v-am arătat-o,
nici Eu n-aş putea mai mult decât oricare dintre voi, chiar şi cu cea mai mare bunăvoinţă din lume!

11. Iar ca Eu să acţionez prin atotputernicia Mea, aceasta ar însemna, ca să spun aşa, să-i distrug pe
toţi aceşti oameni şi să fac din ei animale. Fiindcă animalele n-au nevoie să înveţe pentru a-şi trăi viaţa
lor naturală judecată; ele nu acţionează decât după instinctul pe care înţelepciunea şi puterea Mea îl
trezesc şi îl menţin în ele în funcţie de specia lor, şi de aceea ele nu sunt capabile prin ele însele să-şi
perfecţioneze cu adevărat viaţa; numai anumite animale domestice pot fi aduse, prin inteligenţa şi voinţa
fermă a oamenilor, suficient de sus faţă de condiţia lor naturală pentru a îndeplini serviciile grosiere şi
inferioare pe care le ştim.

12. Dacă i-aş trata aşa pe toţi oamenii care se află în aceste nenumărate greşeli, ce diferenţă ar mai
fi atunci între ei şi animale?

13. Dar, în acest caz, cum ar trebui să acţionez pentru a le face cunoscută tuturor oamenilor, şi cu
cele mai bune rezultate, această învăţătură pe care v-am adus-o chiar Eu din Ceruri, vouă, care sunteţi
oameni de bine?

167
14. Pentru aceasta trebuie să aveţi întotdeauna timp şi răbdare, şi de asemenea să aveţi mereu voinţa
foarte fermă de a mărturisi numele Meu în faţa oamenilor, oricare ar fi credinţa lor, cu orice ocazie
favorabilă, şi de a le face cunoscută Voinţa Mea. Căci pe cei care nu se tem să Mă recunoască în faţa
oamenilor, pentru a-i lumina, spre mântuirea lor veşnică, îi voi recunoaşte şi Eu în Ceruri înaintea
tronului Tatălui Meu, care este în Mine iubirea eternă cea mai pură.

15. Mulţi oameni trec, de-a lungul anului, într-un sens sau în altul, pe acest drum, care vine din
Orientul Îndepărtat şi duce către numeroasele ţări ale Occidentului. Până acum, ei nu se opreau decât
rareori la voi, doar pentru a lua apă, şi îşi urmau drumul spre Afek; dar acum când, prin graţia Mea,
micuţa voastră regiune va avea fructe de tot felul, mai multe decât vă trebuie, iar turmele voastre vor fi
de asemenea foarte numeroase, veţi putea găzdui la han foarte mulţi călători! Şi atunci când aceşti
călători încă orbi vă vor întreba cu siguranţă cum de acest deşert pe care îl ştiau a devenit o regiune atât
de înfloritoare, profitaţi de această ocazie pentru a le arăta adevărata lumină din Ceruri, şi pronunţaţi
numele Meu în faţa lor.

16. Dacă drumeţul primeşte lumina voastră şi îmbrăţişează credinţa voastră, binecuvântaţi-l în
numele Meu, şi el va simţi aceasta în lăuntrul său; când se va întoarce în ţara sa, el îi va aduce în scurt
timp la credinţa sa pe mulţi dintre prietenii, cunoştinţele şi rudele sale, şi astfel va pregăti calea celor pe
care li-i voi trimite Eu, la momentul potrivit, pentru a le vesti Învăţătura Mea.

17. Dacă oamenii din Betsaida sau din alte locuri vă vor întreba când şi prin ce mijloace a devenit
regiunea voastră atât de înfloritoare, spuneţi-le şi lor ceea ce v-am sfătuit să le spuneţi şi străinilor; mulţi
vor începe să creadă, şi voi îi veţi binecuvânta de asemenea în numele Meu, iar ei vor simţi această
binecuvântare.

18. Pentru a-i binecuvânta, veţi pune mâinile peste cei îndreptaţi şi le veţi spune cu credinţă şi cu
cea mai mare încredere în Mine: „Domnul fie cu voi, El care a venit la noi în persoana lui Iisus, Fiul
Omului, care mărturiseşte prin puterea Cuvântului Său şi a Voinţei Sale că El este Mesia cel făgăduit; şi,
prin El, pace pe pământ oamenilor de bună-credinţă, care cred în El şi respectă poruncile Sale!"

19. Imediat ce veţi rosti aceste cuvinte în faţa lor, ei vor simţi în lăuntrul lor binecuvântarea Mea şi
vor deveni pentru voi adevăraţi prieteni - dar, pentru cei care nu vor crede decât pe jumătate, să nu faceţi
aceasta decât atunci când vor deveni, în timp, adevăraţi credincioşi; căci a crede pe jumătate nu este
suficient pentru a primi binecuvântarea Mea.

20. Iar acum să vorbim şi despre altceva.”

Capitolul 129

Domnul nostru Iisus Cristos explică natura universului, pentru a combate superstiţiile

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Pentru că o mică greşeală, chiar şi în ceea ce priveşte lucrurile
şi fenomenele din această lume, adică de pe acest pământ, dar de asemenea şi de pe stelele cerului, este
inevitabil urmată de o mulţime de alte greşeli!

2. Dacă nu vreţi să cădeţi voi înşivă din nou în vechile greşeli şi în numeroasele superstiţii ale
ghicitorilor şi ale falşilor clarvăzători, care citesc destinul oamenilor în semne şi astre, trebuie să
cunoaşteţi pe deplin cum este alcătuit Pământul şi de unde provine succesiunea zilelor şi a nopţilor.

3. Trebuie de asemenea să ştiţi ce sunt Luna, Soarele şi toate astrele fără de număr. Pentru că
reprezentarea pe care o aveaţi până acum despre Pământ, despre zi şi noapte, despre Lună, Soare, despre
planete şi stelele fixe, despre mişcarea lor, despre eclipse, comete şi multe alte fenomene, atât din cer,
cât şi din văzduh sau din apă, este complet falsă, şi nu conţine nici cea mai mică fărâmă de adevăr.
168
4. De aceea Eu vreau să vă luminez şi în ceea ce priveşte aceste aspecte naturale. Aceasta,
bineînţeles, nu se va putea face fără ajutorul anumitor mijloace vizibile, pe care le voi procura de
asemenea prin atotputernicia Mea, după care vă voi arăta forma şi mişcarea Pământului, şi la fel şi ale
Lunii, ale Soarelui şi ale aştrilor mobili şi ficşi, precum şi alte fenomene care au loc în cer, în văzduh şi
în apă, cât şi pe pământ şi în pământ. Fiţi deci cu toţii foarte atenţi la ceea ce veţi vedea şi vă va fi
explicat!"

5. Atunci, aşa cum mai procedasem de multe ori în alte locuri, am făcut să apară un glob
pământesc perfect asemănător celui natural, suficient de mare pentru a putea fi văzute pe suprafaţa sa,
bineînţeles la o scară foarte mică, toate formele de relief suficient de mari care există pe el, şi le-am dat
pe scurt explicaţii despre toate acestea, în modul cel mai de înţeles cu putinţă.

6. Am făcut cu celelalte corpuri cereşti la fel ca şi cu Pământul, arătând ce erau stelele fixe, sorii
centrali, la fel şi cometele şi toate celelalte fenomene menţionate.

7. Aceste explicaţii au durat până la două ceasuri după miezul nopţii, şi, deoarece făcusem în aşa
fel încât Spiritul lor să le impregneze sufletul atât cât trebuia, ei au înţeles foarte bine explicaţiile Mele,
minunându-se într-una de măreţia infinită a înţelepciunii şi a puterii Mele.

8. După câteva momente de stupefacţie, hangiul a spus: „Ah, Doamne, mare Învăţător în eternitate,
dumnezeiesc prin Spiritul Tău! Poate cunoaşte şi explica toate acestea bieţilor copii ai pământului, care
suntem noi, numai acela care este şi va rămâne pentru totdeauna Creatorul lor etern! Tot ce ţi-am putea
oferi noi în semn de recunoştinţă pentru această favoare minunată pe care ne-o acorzi ar fi mai puţin
decât nimic!

9. Ah, atunci când compar ceea ce tocmai am auzit cu ceea ce credeam înainte despre Pământ şi
despre astrele de pe cer, nu pot decât să mă minunez că oamenii au putut să ajungă la o părere atât de
greşită despre toate acestea! În plus faţă de tot ceea ce Dumnezeu i-a învăţat foarte bine de altfel, Moise
şi ceilalţi mari înţelepţi ai evreilor (evrei care şi-au dat numele de popor al lui Dumnezeu) au avut fără
îndoială cunoştinţă de tot ceea ce Tu tocmai ne-ai arătat, şi totuşi, există la aceşti evrei o ignoranţă
aproape la fel de mare ca şi la romani şi la greci, care în această privinţă au preluat ceea ce ştiu de la
vechii egipteni, care cunoşteau foarte multe, chiar dacă mai luau Soarele drept o planetă care se învârte
în jurul Pământului."

Capitolul 130

Cum au profitat preoţii de astrologia egipteană şi alte greşeli ale acestora

1. Eu am spus: „Prietene, vechii egipteni ştiau esenţialul despre toate acestea, şi la fel şi Moise şi
mulţi alţi înţelepţi. Moise a scris despre asta chiar o carte voluminoasă, care s-a păstrat până pe vremea
Regilor. Dar această cunoaştere nu le aducea niciun câştig preoţilor avizi de bunuri pământeşti, şi de
aceea ei au profitat de astrologia egipteană, folosindu-se de ea pentru a le face oamenilor celor orbi tot
felul de preziceri favorabile sau nefavorabile, pentru care cereau o plată cât mai mare.

2. Şi aceşti preoţi ştiau să facă astfel încât, prin uneltiri secrete, cea mai mare parte din ceea ce ei
«citeau în astre» să se realizeze. Cel căruia îi spuneau o veste bună plătea deja de bunăvoie mai mult
decât i se cerea, iar cel căruia îi anunţau o nenorocire trebuia apoi să se adreseze preoţilor ca să intervină
în favoarea lui şi să-I ceară lui Dumnezeu pentru el o soartă mai bună, fapt pentru care el trebuia să
aducă ofrandele cerute. Preoţii îşi luau deci mereu partea, fie că anunţau ceva bun sau ceva rău; dar răul
era întâlnit mai des decât binele, pentru că le aducea mai mult profit.

3. Înţelegeţi aşadar fără prea mare greutate de ce mai ales preoţii au preschimbat, pe termen lung,
adevărurile naturale în erori şi în minciuni. Pentru că ei credeau că nu prea conta dacă un om credea
169
cutare sau cutare lucru în legătură cu astrele, de vreme ce nu-şi putea da seama singur dacă era aşa sau
nu.

4. Dacă credea în Dumnezeu şi respecta poruncile Sale, era destul, şi era mai bine ca el să nu aibă
nicio cunoştinţă despre forma Pământului şi a astrelor.

5. Dar în orbirea lor lumească ei nu se gândeau că o mică eroare îi ducea foarte repede pe oameni
într-o greşeală şi mai mare, şi de acolo la o mulţime de erori de tot felul.

6. Şi cunoaşteţi bine, din veştile pe care le primiţi din toate părţile despre starea de orbire a
oamenilor, că aşa este acum la toate popoarele.

7. Atunci când oamenii vor dobândi în sfârşit o cunoaştere autentică despre toate lucrurile şi
fenomenele vizibile din această lume, preoţii avizi de aur şi bogăţii nu vor mai putea să-i facă să creadă
vechile lor prostii, şi acesta va fi sfârşitul întunecimii lor."

8. Hangiul a spus: „Doamne şi Învăţătorule, înţeleg foarte clar toate acestea acum; dar văd la fel de
clar cât de dificil va fi atunci când vom vrea să învăţăm pe un om cufundat în aceste erori străvechi
adevărul despre fenomenele naturale. Pentru că, mai întâi, ne va fi greu să redăm toate acestea foarte
evident, fără mijloacele potrivite pe care puterea Ta dumnezeiască Ţi le pune la dispoziţie cu uşurinţă,
iar apoi, toţi ageamiii ne vor întreba de unde avem această cunoaştere.

9. În acest caz, bineînţeles că vom rosti neîntârziat numele Tău; dar va fi nevoie de mult mai mult
pentru ca ei să înţeleagă Cine eşti Tu!

10. În timp, va fi fără îndoială posibil să realizăm fapte mari în numele Tău; dar nu putem face prea
multe într-un timp atât de scurt.

11. Bineînţeles, vom face tot ce putem pentru a-i informa foarte exact pe oameni ce s-a petrecut aici
şi ce-am văzut şi am auzit, şi suntem convinşi dinainte că nu va fi o muncă în zadar; dar vor fi cu
siguranţă şi mulţi care nu ne vor crede.

12. Însă aceasta nu trebuie câtuşi de puţin să ne abată de la a Te vesti oamenilor, de oriunde ar fi ei,
ca pe Unicul Dumnezeu, Domn şi Creator Adevărat al Cerului şi al Pământului.

13. Şi încă ceva, Doamne şi Învăţătorule: n-ai vrea Tu să ne dai şi nouă, într-o manieră durabilă,
unele dintre acele instrumente pe care ţi le procură puterea Ta, pentru a putea şi noi, cu ajutorul lor, să-i
facem pe oameni să priceapă mai uşor ce sunt cu adevărat toate aceste corpuri mari pe care ni le-ai
explicat cu atâta claritate?" 14. Eu am spus: „O, nimic mai uşor - dar nu le voi face ca pe acelea pe care
vi le-am arătat; vor fi făcute din lut, pentru ca să le puteţi păstra, şi, bineînţeles, mai mici decât cele pe
care le-am reprezentat pentru voi în aspectul lor natural. Restul, vor trebui să compenseze inteligenţa şi
înţelepciunea voastră."

Capitolul 131

Despre necesitatea prudenţei în răspândirea Învăţăturii pline de înţelepciune dumnezeiască

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Totuşi, păziţi-vă întotdeauna cu grijă de duşmanii adevărului,
care vor veni la voi în blană de oaie, şi, făcându-vă mii de promisiuni solemne, vor împrumuta de la voi
acele obiecte şi nu vi le vor mai înapoia, special pentru a împiedica să se răspândească prea departe
învăţătura voastră şi pentru ca nu cumva prezicerile preoţilor să nu le mai aducă niciun beneficiu!

170
2. Pentru că atunci când veţi spune că Eu sunt adevăratul Mesia, preoţii voştri, dar mai ales evreii
din Ierusalim, nu vor face prea mare caz din asta; căci aceştia din urmă vor spune: «Păgânii pot să
creadă ce vor, ei n-or să ne predice nouă la Ierusalim, iar noi rămânem ceea ce suntem!»

3. Iar preoţii voştri vor spune: «Aceşti oameni care au încă o credinţă vie în cutare sau cutare zeu
ne pot fi încă foarte folositori; pentru că noi, fiind deja sufocaţi de o armată de filozofi care nu mai cred
în nimic, ar trebui să ne bucurăm că mai sunt încă oameni care cred într-o divinitate oarecare, pentru că
ne vor servi mai bine decât toţi aceşti filozofi pompoşi, care nu mai vor să ne trimită nicio ofrandă.»

4. Dar atunci când veţi începe să le explicaţi oamenilor într-un mod palpabil cum este într-adevăr
făcut Pământul, ca şi toate celelalte fenomene care îl înconjoară, de aproape sau de departe, Luna,
Soarele, planetele şi toţi aştrii, şi când preoţii vor afla toate acestea, ei, care nu trăiesc decât din
prezicerile lor, vă vor face multe necazuri.

5. De asemenea, fiţi prudenţi şi nu-i învăţaţi toate acestea decât pe cei care vor fi deja ferm stabiliţi
în credinţa şi în iubirea lor pentru Mine, iar apoi spuneţi-le ceea ce v-am spus Eu; dacă vor ţine seama
de aceasta, drumul lor va fi mai uşor.

6. Vă spun: vor trece mai mult de o mie de ani pământeşti până când ceea ce v-am învăţat despre
fenomenele naturale ale acestei lumi va deveni un bun comun al maselor de oameni.

7. Este adevărat că Viaţa Veşnică a oamenilor nu depinde deloc de toate acestea, pentru că ea se
câştigă doar prin credinţa în Unicul Dumnezeu Adevărat şi prin îndeplinirea cu fidelitate a Voinţei Sale.
Dar este totuşi foarte folositor atât pentru sufletul, cât şi pentru Spiritul omului să se lepede şi de toate
vechile superstiţii, pentru că astfel el Îl va cunoaşte pe Dumnezeu din ce în ce mai bine şi Îl va iubi cu
siguranţă din ce în ce mai mult."

8. După aceste cuvinte, toţi Mi-au spus: „Degeaba ne reprezentăm noi lucrurile într-un anumit fel
şi credem că gândim corect, pentru că, în cele din urmă, Tu singur, Doamne şi Învăţătorule, ai perfectă
dreptate în toate! înţelegem foarte bine acum că nu va fi uşor să răspândim această învăţătură despre
natură, pentru că ea uzurpă prea mult avantajele lumeşti ale preoţilor, şi nu vom fi deci obligaţi să o
oferim cu orice preţ primului venit; totuşi, Te rugăm, dă-ne instrumentele necesare pentru aceasta, spre a
putea slăvi în acest mod numele Tău, atunci când se va ivi o ocazie favorabilă."

9. Eu i-am spus hangiului: „În casa ta nu există un loc potrivit pentru a adăposti aşa cum trebuie
acest fel de obiecte. Pentru a îndeplini cererea voastră îndreptăţită, nu-Mi rămâne decât să adaug la casa
ta un loc în care să puteţi ţine aşa cum trebuie aceste instrumente utile pentru explicaţiile voastre, şi, la
momentul potrivit, să le folosiţi în numele Meu.

10. Şi, de vreme ce această faptă este deja îndeplinită, să intrăm în cămăruţa vecină: se află acolo o
uşă deschisă care duce spre noua sală, unde se găseşte deja tot ceea ce aveţi nevoie pentru aceste
explicaţii!"

11. Atunci, cu excepţia unora din vechii Mei ucenici, cărora le era deja foarte somn, toţi, tineri şi
bătrâni, s-au ridicat şi M-au urmat pentru a admira acel nou miracol.

12. La vederea acelei săli de astronomie şi geografie, care depăşea cu mai mult de patru ori sala
noastră de mese, locuitorii satului au fost profund tulburaţi. Între timp, Eu i-am arătat şi explicat
hangiului toate obiectele, iar el a înţeles imediat şi a găsit că erau foarte practice.

13. Apoi ne-am întors în sala noastră, iar ei au lăudat într-una puterea, iubirea şi înţelepciunea Mea,
iar hangiul M-a întrebat dacă trebuia să-Mi pregătească un pat bun pentru cele două ore din noapte care
mai rămăseseră.

171
14. Eu am spus: „Lasă aceasta, pentru că voi rămâne la această masă, ca şi ucenicii Mei, care dorm
deja. De altfel, zorii încep să se ivească, aşa că nu vom avea la dispoziţie prea mult timp pentru a ne
odihni."

15. Mulţumit de acest răspuns, hangiul s-a aşezat cu noi la masă, în timp ce vecinii săi s-au întors la
casele lor, unde au încercat să doarmă; dar n-au dormit bine, întrucât sufletele lor erau încă foarte
tulburate.

Capitolul 132

Domnul nostru Iisus Cristos binecuvântează ţinutul

1. De dimineaţă, cu o oră înainte de răsăritul soarelui, câţiva dintre ei se aflau deja în faţa porţii
hangiului nostru, care nu putuse dormi nici el, deşi băuse şi câteva înghiţituri de vin pentru asta.
Recunoscând imediat vocile vecinilor săi, el s-a ridicat încetişor de la masă şi a ieşit pentru a vedea ce
făceau ei acolo atât de dimineaţă.

2. Când a ajuns afară, a ridicat braţele spre cer şi a strigat: „Dar unde suntem?! Aceasta este totuşi
casa mea, însă ţinutul este complet diferit! Nu mai există nici măcar o singură piatră goală, şi totul este
verde şi înflorit! Şi acolo, pe colina stâncoasă unde nu creştea nici măcar o tufă amărâtă de spini, se
înalţă o livadă de pomi fructiferi minunaţi, şi sunt chiar încărcaţi cu fructe coapte, deşi toamna este
înaintată! Cu adevărat, voi urca până acolo pentru a mă convinge pe deplin; dar toate acestea sunt un
miracol sfânt al Domnului, şi nu ne vom atinge de nimic până când El nu va fi lângă noi pentru a ne
spune cum trebuie să le folosim."

3. Toţi vecinii săi, şi ei foarte emoţionaţi, au fost de aceeaşi părere.

4. Totuşi, au făcut înconjurul casei, pentru a vedea din toate părţile micuţul lor ţinut, şi, atunci
când aud descoperit că acesta devenise peste tot un veritabil Eden, au început să-Mi laude numele fără
încetare.

5. În sfârşit, am venit Eu Însumi la ei înainte ca soarele să se fi ridicat complet, şi au căzut cu toţii

în genunchi înaintea Mea, mulţumindu-Mi pentru această binecuvântare.

6. Dar i-am liniştit repede şi le-am propus să urce împreună cu Mine pe acea colină, care mai
înainte fusese pietroasă, pentru a contempla răsăritul soarelui şi a putea să se convingă, chiar în sânul
naturii, de deplinul adevăr al explicaţiilor Mele din timpul nopţii.

7. Am urcat aşadar pe colina al cărei vârf se găsea cam la trei sute de palme deasupra locului unde
era casa.

8. Din vârful acelei coline singuratice se vedea foarte departe, mai ales spre răsărit, şi se puteau
distinge încă perfect zidurile Betsaidei. Se vedeau şi împrejurimile Afekului, dar fără a se putea distinge
mare lucru, pentru că era la o distanţă de mai multe leghe.

9. Totuşi, hangiul a admirat mai întâi frumoşii şi numeroşii pomi fructiferi care acopereau colina
sa, pe care ne aflam.

10. După ce a savurat suficient această privelişte, care îl umplea de fericire, cum soarele era pe
punctul de a răsări, a întors şi el o privire atentă spre răsărit, şi, când soarele a început să se ridice
deasupra orizontului, a spus: „Văd foarte limpede acum că marele Soare este de fapt imobil, şi că numai
Pământul, rotindu-se de la vest la est, îi prezintă succesiv ţinuturile şi oraşele sale!"

172
11. Iar ceea ce hangiul percepea, au văzut de asemenea şi vecinii lui, şi simţeau o bucurie
extraordinară pentru că puteau observa direct acest fenomen din marea natură.

12. Pe când admiram de aproape o oră spectacolul dimineţii, am văzut sosind dinspre răsărit mai
mulţi călători, care mergeau pe marele drum militar ce ducea la Damasc, şi de acolo în Persia. Aceşti
călători, mici negustori din împrejurimile Damascului, cărau tot felul de ustensile de bucătărie, din lemn
sau lut, pe care le vindeau pe drum.

13. Atunci când au ajuns aproape de acel sătuc, pe care îl cunoşteau preabine, pentru că făceau acest
drum de două sau de trei ori pe an, găsind cu uşurinţă cumpărători în cele zece oraşe, de fapt aproape
şaizeci, pentru mărfurile lor, pe care le vindeau la un preţ foarte bun, s-au oprit, întrebându-se unii pe
alţii dacă acolo era satul unde mai vânduseră din când în când unele mărunţişuri.

14. Cum trecuse mai puţin de jumătate de an de când fuseseră prin acea regiune, atunci aproape
complet pustie, nu înţelegeau cum de acei oameni săraci o putuseră cultiva astfel încât să obţină într-un
timp atât de scurt ceea ce nici măcar cei mai bogaţi oameni n-ar fi putut obţine în zece ani de muncă
îndârjită.

15. Unul dintre ei, evreu din vechea şcoală, le-a spus tovarăşilor săi: „Dacă această regiune este
aceea pe care o ştim, cu siguranţă că aici s-a petrecut un miracol! Este scris într-una din cărţile
prorocilor că această regiune va înverzi într-o zi, atunci când va veni Mesia cel făgăduit. Şi se spune că
un om din seminţia lui David a apărut în Galileea şi că săvârşeşte fapte uimitoare.

16. Numai că nu trebuie să facem prea mare caz de asemenea miracole în aceste vremuri, când
suntem efectiv asaltaţi de făcătorii de minuni veniţi din toate părţile. Atunci când doar evreii stăpâneau
aceste pământuri, care se întind până dincolo de Damasc, nu intrau aici magicieni străini; dar de când
toate acestea aparţin romanilor, străinii sunt lăsaţi să vină de peste tot şi să-şi facă magia, şi uneori - aşa
cum am văzut şi noi de mai multe ori - săvârşesc fapte cu adevărat uimitoare.

17. Poate că aceşti bieţi oameni au primit de curând vizita unor asemenea magicieni, care le-au
acordat această binefacere extraordinară. Acum doi ani, la Damasc, n-au transformat magicienii, în
câteva zile, câmpul complet gol al unui om bogat într-o câmpie verde?"

18. Ceilalţi au răspuns: „Da, se poate să se fi petrecut ceva asemănător şi aici! Dar vom afla mai
multe la întoarcere."

19. Apoi şi-au continuat drumul spre Afek.

20. Totuşi, Eu i-am spus hangiului ce vorbiseră între ei acei oameni, şi apoi am adăugat: „Atunci
când vor ajunge în împrejurimile Afekului, ei vor recunoaşte încă şi mai puţine decât aici; pentru că s-a
petrecut şi acolo, pe o distanţă de mai multe leghe de jur împrejur, ceea ce s-a petrecut şi cu micuţul
vostru ţinut. Când aceşti oameni se vor întoarce, le veţi putea vorbi cu uşurinţă, pentru că în oraş ei vor
fi lămuriţi suficient în legătură cu Omul din Galileea, astfel încât să nu-1 mai poată confunda cu
magicienii păgâni."

21. După aceea noi am gustat câteva din fructele de pe colină, care aveau toate o savoare
extraordinară, şi apoi am coborât la han, unde ne aştepta o masă îmbelşugată.

Capitolul 133

Cea de a doua misiune a ucenicilor

1. La sosirea noastră la han, i-am găsit pe toţi ucenicii Mei în picioare, şi ei Mi-au cerut iertare
pentru că dormiseră atât de mult în acea dimineaţă.
173
2. Dar Eu le-am spus: „Fiţi liniştiţi, pentru că Eu am dorit aceasta!"

3. Liniştindu-se, s-au aşezat cu toţii la masă şi au mâncat alături de Mine. De această dată, toţi au
găsit peştii pregătiţi după obiceiul grecesc pe gustul lor.

4. După masa de dimineaţă, Eu le-am spus ucenicilor: „O singură dată, de la începutul Învăţăturii
Mele, Eu v-am trimis departe, pentru a vorbi despre Mine şi a le anunţa oamenilor din mai multe oraşe
şi sate vestea despre Împărăţia Mea, şi v-am oferit atunci puterea de a vindeca bolnavii şi de a alunga,
prin punerea mâinilor în numele Meu, demonii şi spiritele rele care hărţuiesc atâţia oameni; aţi fost
plecaţi puţin timp, şi ştiţi unde şi când v-am chemat înapoi la Mine. Iar această primă misiune a avut
efecte bune şi durabile.

5. Noi ne aflăm acum în marele ţinut muntos al Auranului, care se întinde pe malul de est al
Iordanului, aproape de la izvorul său până în locul unde se varsă în Marea Moartă. În această regiune
altădată prosperă, am traversat într-un timp scurt, cu rezultate foarte bune, câteva oraşe din Decapolis
(ansamblul celor zece oraşe).

6. Dar ne mai rămân încă multe de traversat: căci, din cele zece oraşe mari, noi n-am vizitat decât
trei - Pella, Abila şi Golan (căci Afekul face parte din oraşele mici) -, şi deci ne mai rămân şapte,
precum şi multe alte oraşe mici şi sate. Iar timpul Meu se apropie de sfârşit.

7. Sunt doi ani şi jumătate de când lucrez aproape singur, fără oprire sau odihnă, şi vreau să mă
odihnesc şapte zile în acest sătuc, care Îmi este drag.

8. Ioan, Iacov cel Mare şi Matei, scribul nostru, trebuie să rămână cu Mine, iar ceilalţi împărţiţi-vă
în două grupuri. Unul va pleca spre Hippos, un orăşel nu mai departe de Afek decât acest sat, iar al
doilea va merge la Edrei, care este de asemenea un oraş destul de mic, situat, plecând de-aici, în direcţia
dintre răsărit şi amiază, şi unde veţi ajunge uşor în câteva ore.

9. În aceste două oraşe veţi găsi mai ales greci şi romani, şi numeroase hanuri în fiecare dintre ele;
rămâneţi acolo unde veţi fi primiţi, şi mâncaţi şi beţi ce vi se va pune pe masă.

10. Dacă veţi acţiona bine în numele Meu, veţi fi pretutindeni bine primiţi. Atunci când veţi intra
într-un han, spuneţi: „Pacea fie cu voi! Am venit pentru a vă anunţa o mare lumină venită din Ceruri,
Lumina Vieţii Unicului Dumnezeu Adevărat, şi pentru a vă învăţa apoi să Îl cunoaşteţi pe El. Dacă veţi
crede în El, veţi avea prin noi, care suntem trimişii Săi, experienţa puterii Sale dumnezeieşti."

11. Dacă oamenii vă vor primi după aceste cuvinte, rămâneţi în acea casă şi vestiţi-le numele Meu
şi Învăţătura Mea.

12. În aceste două oraşe, precum şi în mai multe sătuleţe învecinate, veţi găsi mulţi bolnavi;
vindecaţi-i, şi veţi face în numele Meu o recoltă bogată! Dar să nu cereţi să fiţi plătiţi pentru truda
voastră; pentru că, atâta timp cât Eu Mă voi afla în trup pe-acest pământ, voi nu veţi avea nevoie de bani
pentru a trăi. Totuşi, dacă cineva vrea să vă ofere ceva din iubire curată, puteţi accepta, chiar dacă sunt
bani; pentru că există peste tot săraci cărora li-i puteţi da!

13. După şapte zile, întoarceţi-vă aici, de unde vom pleca mai departe împreună. Acum că ştiţi ce
aveţi de făcut, puteţi porni fără întârziere la drum.

174
 Capitolul 134

Domnul nostru Iisus Cristos îi organizează cu o dumnezeiască înţelepciune pe ucenici

1. După ce au ascultat aceste cuvinte, Simon Iuda Petru) M-a întrebat: „Doamne şi Învăţătorule, dacă va
fi necesar să ne despărţim în două grupuri, nu s-ar cuveni ca atunci fiecare din ele să aibă câte un
conducător?"

2. Eu i-am spus: „De când iubirea dumnezeiască cea pură şi adevărul dumnezeiesc cel clar şi
perfect care se revarsă din Ceruri au nevoie de un conducător?

3. Iubirea, ca energie dumnezeiască sublimă, întocmai precum adevărul dumnezeiesc în

perfecţiunea şi puritatea sa, nu este oare prin ea însăşi destul de înaltă, mai este necesar să ne imaginăm
ceva care să o depăşească?

4. Şi dacă această iubire pură dumnezeiască şi acest adevăr perfect dumnezeiesc pe care vi le-am
dăruit în permanenţă sunt prezente în fiecare dintre voi, cei pe care vă trimit acum în misiune în numele
Meu, vă întreb cine dintre voi ar vrea sau ar putea să poruncească fratelui său, date fiind toate acestea?
Cum ai putea tu să ai pretenţia că eşti superior, dacă spui şi, mai mult decât atât, crezi cu tărie că Eu sunt
Domnul, şi dacă toţi ceilalţi spun acelaşi lucru şi cred exact la fel? Cu o astfel de gândire şi cu această
credinţă, care dintre voi ar vrea să fie întâiul?

5. Atunci când un foarte bun matematician mai întâi afirmă şi apoi demonstrează că, adunând trei
obiecte care sunt identice cu alte trei alte obiecte care sunt tot identice, în final acestea fac prin adunare
şase, şi după aceea un al doilea, un al treilea, şi apoi chiar o sută de alţi matematicieni la fel de buni spun
şi demonstrează acelaşi lucru, vă întreb, este oare necesar ca vreunul dintre ei să fie mai avantajat?
Într-o astfel de situaţie care dintre ei ar fi necesar să fie ales drept conducător, şi din ce motiv?

6. Vezi tu, Eu singur sunt Domnul, şi voi toţi sunteţi între voi nişte fraţi perfect egali, fără ca
vreunul să fie mai mult sau mai puţin decât ceilalţi; pentru că până şi cea mai mică întâietate apoi este
cu putinţă să trezească în sufletul unui astfel de conducător o ambiţie satanică, ambiţie care, după aceea,
diminuează şi distruge destul de repede iubirea dumnezeiască cea pură şi adevărul dumnezeiesc cel viu
care o urmează, aşa cum de altfel s-a văzut foarte clar aceasta la începutul regalităţii şi aşa cum aceasta
se poate vedea încă şi mai bine, ba chiar şi mai limpede, aici, la Templu.

7. Tocmai de aceea, dacă vreunul dintre voi chiar vrea într-adevăr să fie primul dintre ucenicii
Mei, atunci să facă tot posibilul ca să fie întotdeauna ultimul şi cel mai umil dintre ei şi să-i slujească în
permanenţă cu abnegaţie pe toţi! Pentru că aceasta este rânduiala cea fundamentală printre îngerii din
Cerurile Mele!

8. Cu adevărat, vă spun: toţi cei care pe pământ vor fi aleşi drept conducători, fără a acţiona în
permanenţă aşa cum Eu am spus aici, vor avea ulterior parte de o condiţie şi de o stare foarte grea în
lumea de dincolo! Pentru că cea mai grea sarcină pentru un orgolios - aşa cum devin în cele din urmă
aproape toţi conducătorii - este să-şi umilească pe deplin sufletul.

9. Aşa că este cel mai bine pentru voi să rămâneţi nişte fraţi perfect egali, şi tocmai de aceea
niciunul dintre voi să nu încerce să fie cu nimic deasupra celuilalt; pentru că numai văzând toţi ceilalţi
oameni cât de mult vă iubiţi, cât de mult vă ajutaţi şi cât de mult vă respectaţi între voi întocmai precum
fraţii, având cu toţii exact aceleaşi drepturi, numai aşa ceilalţi oameni vă vor recunoaşte cu uşurinţă ca
fiind adevăraţii Mei ucenici.

10. Dacă aţi înţeles cu adevărat aceasta, porniţi acum şi faceţi tot şi toate cele după Voia Tatălui
Ceresc."

175
11. După ce au ascultat cu luare aminte aceste cuvinte, ucenicii Mi-au mulţumit, şi apoi au pornit
imediat la drum. După aceea, în cele şapte zile, ei au adus cu uşurinţă pe calea cea bună, în ţinuturile
respective, un mare număr de păgâni, precum şi pe preoţii lor.

12. Numai Iuda Iscarioteanul le-a provocat nişte greutăţi celor care au plecat spre Edrei, datorită
lăcomiei sale inveterate; dar Toma, care era cu ei, a pus repede frâu încercărilor sale josnice, şi întreaga
misiune a avut roade bune.

13. Ce am făcut Eu în aceste şapte zile, cu cei trei ucenici rămaşi lângă Mine şi cu locuitorii acelui
sătuc?

14. În principal, aşa cum am spus, Mi-am odihnit trupul, care era şi el de carne; totuşi, aceste şapte
zile nu s-au scurs într-o mare lenevie, aşa cum şi-ar putea imagina cineva.

Capitolul 135

Heleşteul hangiului

1. A doua zi după plecarea ucenicilor Mei trimişi în misiune, Eu am vizitat, însoţit de cei trei
ucenici şi de locuitorii satului, micul teritoriu, pe care după legea romană ei îl puteau considera
proprietatea lor, fără a trebui să-i plătească tribut lui Irod - care avea şi în această regiune drept de
arendă asupra evreilor.

2. După ce am parcurs pământurile lor fără a ne grăbi, ceea ce nu ne-a luat decât două ore, hangiul
Mi-a spus: „Doamne şi Învăţătorule, marele teritoriu care înconjoară acest domeniu ce ne aparţine este
în întregime deşerta şi, după câte ştim, n-are niciun proprietar pe multe legic de jur împrejur; deci
nimeni nu-1 foloseşte! Am comis oare o greşeală dacă, în timp, am începe să-1 cultivăm şi să exploatăm
astfel ceea ce se află dincolo de hotarele proprietăţii noastre?"

3. Eu am spus: "Absolut deloc! Ceea ce cultivat prin munca voastră puteţi folosi fără ca nimeni să
vă ceară socoteală. Dar aceasta vă va costa multă muncă şi eforturi, şi nu veţi recolta mare lucru de pe
aceste pietre goale.

4. O să fac ceva pentru voi în această privinţă, dar deocamdată mulţumiţi-vă cu ceea ce deja am
binecuvântat pentru voi!

5. În scurt timp vor veni la voi numeroşi călători pentru a-şi reface forţele, şi astfel veţi cunoaşte o
stare de îndestulare; veţi putea face atunci să prospere micuţa voastră regiune mult dincolo de limitele
sale actuale, pentru ca şi urmaşii voştri să aibă ce mânca. Dar nu vă gândiţi prea mult la aceasta
deocamdată!"

6. Fiind mulţumiţi cu toţii de acest răspuns, ne-am apropiat de micuţul iaz pe care îl ştim. Era
înţesat de peşti care mişunau în el, ceea ce i-a bucurat pe toţi sătenii, deşi iazul îi aparţinea hangiului;
pentru că, deşi locuitorii acestui sat formau un fel de comună şi duceau o viaţă comunitară, bunurile lor
erau totuşi delimitate după dreptul roman, şi fiecare îşi avea partea sa bine stabilită.

7. Astfel, iazul cu peşte, ca şi fântâna, erau proprietatea hangiului. Apa trebuia bineînţeles să
servească întregului sat, dar nu şi iazul, şi deci nici peştii care se găseau în el. Bineînţeles că până atunci
acest iaz nu fusese folosit decât rareori ca bazin pentru peşti, dar de această dată conţinea o mare
provizie de peşte.

8. De aceea, Eu am pronunţat în faţa iazului aceste cuvinte: „Întrucât numai prin puterea şi Voinţa
Mea o mare cantitate de peşti au fost mai întâi prinşi în Marea Galileii şi apoi transportaţi vii până aici
în saci, şi întrucât aceşti peşti continuă să se înmulţească şi tot satul are peşte din abundenţă, de-acum
176
înainte fiecare casă va avea dreptul de a lua peşti din acest heleşteu după nevoile sale şi cu măsură. Şi
pentru ca aceşti peşti, care se vor tot înmulţi în timp, să aibă suficient loc, Eu voi mări acest heleşteu
până la o dimensiune corespunzătoare!"

9. Imediat ce am pronunţat aceste cuvinte, heleşteul, până atunci foarte mic, a devenit suficient de
mare, şi toţi locuitorii Mi-au slăvit numele şi au lăudat puterea lui Dumnezeu din Mine.

10. Apoi ne-am întors la han, pentru că era deja trecut de amiază, şi am luat o masă uşoară,
discutând despre diverse situaţii din viaţa oamenilor pe acest pământ. După masă am ieşit din nou,
pentru că era plăcut să ne odihnim afară, mai ales pe colina pe care o cunoaştem.

11. Am rămas deci aproape trei ore pe această colină.

12. Cum soarele cobora spre asfinţit, hangiul a remarcat că se apropiau nişte oameni de sat, pe
drumul care venea de la Betsaida, oprindu-se la fiecare pas pentru a cerceta peisajul, pentru că,
bineînţeles, nu I mai ştiau unde se află.

13. Când Eu i-am povestit toate acestea, hangiul M-a întrebat ce trebuia să facă, pentru că
respectivii ar fi urmat să-i pună o mulţime de întrebări supărătoare, la care el nu ar fi ştiut ce să le
răspundă.

14. Eu i-am spus: „Coboară la ei şi, pentru că-i cunoşti bine pe aceşti evrei, le poţi spune ce timpuri
sunt şi ce se petrece în această lume; apoi voi coborî şi Eu împreună cu cei trei ucenici şi voi vorbi cu
cei trei de-acolo."

Capitolul 136

Hangiul le explică vizitatorilor cum s-a transformat ţinutul

1. Ascultând cuvintele Mele, hangiul a coborât în grabă împreună cu vecinii săi şi a mers să le
ureze bun-venit celor trei vizitatori.

2. Aceştia l-au asaltat imediat cu întrebări, pentru a afla ce anume produsese în acele locuri o
transformare atât de uimitoare şi cum putuseră să cultive întregul ţinut, într-un mod atât de minunat şi în
atât de puţin timp.

3. Hangiul a răspuns: „Dacă aş fi fost singurul care să vă spună că graţie unui miracol
dumnezeiesc este satul nostru atât de bine cultivat, cu siguranţă că voi cu greu m-aţi fi crezut; dar iată-i
pe vecinii mei, şi de asemenea pe soţia şi pe copiii mei, care pot mărturisi despre toate acestea! Este
adevărat că asemenea minuni nu li s-au petrecut prea des oamenilor de pe-acest pământ, şi cu siguranţă
nu într-un asemenea mod; dar nici n-au mai existat vremuri precum cele de-acum, când Mesia cel
făgăduit a venit la noi, oamenii, ca om în carne şi oase.

4. Această mare promisiune a fost bineînţeles făcută evreilor, dar şi tuturor oamenilor de pe-acest
pământ, deci şi păgânilor care eram noi, deşi împărtăşeam deja de mult timp credinţa voastră.

5. Ascultaţi deci: acest Mesia, coborât din cel mai înalt dintre Ceruri pentru a veni în această lume
şi care este în acelaşi timp Dumnezeu şi om, a venit şi la noi şi s-a milostivit de sărăcia noastră, atât
spirituală, cât şi materială, şi de aceea ne-a binecuvântat pustiul, şi prin Voinţa Lui atotputernică 1-a
preschimbat într-un pământ fertil.

6. La fel, ne-a aprovizionat din abundenţă cu tot ce oamenii au nevoie pentru a se hrăni şi a-şi
întări trupurile; în plus, ne-a explicat într-un mod foarte inteligibil şi perfect clar natura Pământului,

177
fenomenele care au loc pe el, la suprafaţă şi în atmosfera care-1 înconjoară, cât şi tot cerul înstelat,
eliberându-ne astfel de vechea superstiţie întunecată a păgânilor şi a evreilor.

7. Nu vă putem spune mai mult pentru moment, pentru că şi în voi, evreii, mai există încă multe
din vechile superstiţii; dar vom mai avea ocazia să vorbim despre aceasta cu voi altă dată.

8. Acum ştiţi întregul adevăr despre modul în care regiunea noastră a devenit dintr-o dată atât de
înfloritoare şi de prosperă, şi aveţi în faţa voastră suficienţi martori; dacă vreţi să-i întrebaţi, vă vor
spune acelaşi lucru ca şi mine!"

9. Unul dintre evrei, un bătrân cărturar din Betsaida, care discuta adeseori cu hangiul nostru, i-a
spus: „Ah, suntem obligaţi să credem că pământurile din satul vostru au fost cultivate în modul descris
de tine, căci aşa ceva ar fi de neînchipuit să se petreacă într-un mod natural, pe un sol sterp cum era cel
de-aici. De unde să fi putut lua pământul fertil care să acopere acest sol golaş, care trebuie să aibă mai
mult de o mie de pogoane, unde să fi găsit voi un număr atât de mare de pomi fructiferi din toate
speciile, şi cum să-i fi putut planta astfel încât să fie atât de mari şi de încărcaţi cu fructe de parcă ar fi
aici de treizeci de ani?

10. Nu este deci nicio îndoială că aici este vorba de un adevărat miracol dumnezeiesc, astfel că noi
credem că omul care a realizat pentru voi acest miracol nemaiauzit este cu siguranţă Mesia cel făgăduit
în persoană, sau cel puţin un mare proroc; dar când a venit El la voi, cât i-a luat pentru a vă binecuvânta
astfel micuţa regiune şi unde a plecat apoi?"

11. Hangiul: „Prietene, a venit aseară împreună cu ucenicii Săi! I-a trimis pe majoritatea dintre ei în
misiune pentru a răspândi Învăţătura Sa, dar El mai este încă aici împreună cu trei dintre ucenicii Lui, şi
va mai rămâne încă şapte zile. Cu siguranţă că v-am spus acum mai mult decât speraţi să aflaţi.

12. Va veni El Însuşi în câteva clipe, şi veţi putea vorbi atunci cu El!"

Capitolul 137

Vizitatorii îşi mărturisesc credinţa

1. Când cei trei evrei au auzit cuvintele hangiului, au devenit foarte stânjeniţi, neştiind ce să spună
sau să facă, ori dacă trebuiau să rămână sau să plece.

2. Abia după câteva clipe, bătrânul 1-a întrebat pe hangiu, care acum era ocupat să-i servească cu
pâine şi cu vin: „Cum arată El, ca să-L putem saluta atunci când vine?"

3. Hangiul a răspuns: „Deocamdată mâncaţi şi beţi. Atunci când va intra aici, Îl veţi recunoaşte cu
uşurinţă! Dacă noi, păgânii, L-am recunoscut atât de repede, voi, care sunteţi adevăraţi evrei din vechea
şcoală, ar trebui să-L recunoaşteţi mult mai repede!"

4. Atunci cei trei au mâncat pâinea şi au băut vinul, şi le-au găsit pe amândouă foarte pure şi bune.
L-au întrebat pe hangiu de unde-şi procurase acea pâine şi acel vin, pentru că ei ştiau bine că nu li se
mai servise niciodată aşa ceva.

5. Hangiul: „Nu v-am spus deja că Mesia ne-a procurat din abundenţă tot ceea ce ne este necesar
traiului? Cel a cărui voinţă este capabilă să facă să înflorească un pustiu trebuie la fel de bine să poată
procura şi pâine şi vin pentru săracii ca noi, care Îl aşteptam de atâta timp! Ceea ce mâncaţi voi acum
este o adevărată pâine din Ceruri, şi de asemenea nici vinul nu este fructul acestui pământ!"

6. Când cei trei evrei au auzit aceste cuvinte, bătrânul a spus: „Moise a primit în pustiu mana lui
Dumnezeu pentru israeliţi, şi din stânca pe care a lovit-o cu bastonul său de păstor a ţâşnit imediat o apă
178
dulce foarte pură; dar Moise nu a primit niciodată din mâna lui Iehova o asemenea pâine sau un
asemenea vin, şi, timp de patruzeci de ani, deşertul nu a înverzit niciodată pentru israeliţi şi pentru
turmele lor slăbite. Este ceva aici care în mod evident este mult mai mult decât Moise, Aaron, Iosua, Ilie
şi toţi ceilalţi proroci!"

7. După ce bătrânul a spus aceste cuvinte, Eu am intrat în han împreună cu ucenicii Mei, şi le-am
spus celor trei evrei: „Pacea fie cu voi! Nu vă deranjaţi pentru noi, ci mâncaţi, beţi şi întăriţi-vă cu acest
vin; pentru că nu aveţi asemenea pâine şi asemenea vin nici în Betsaida, nici în Gadara!"

8. Cum am pronunţat aceste cuvinte, cei trei s-au ridicat de la locurile lor, şi, înclinându-se foarte
adânc în faţa Mea, au spus: „Doamne, Tu eşti Cel pentru care orice este cu putinţă, şi Tu eşti de
asemenea Marele Mesia cel făgăduit, noul mare rege al evreilor, care trebuie să întemeieze o împărăţie
pe care niciun duşman nu ne-o va putea lua până la sfârşitul lumii! Glorie Ţie, mare Fiu al lui David!"

9. Eu am spus: „întemeiez desigur o împărăţie infinit de mare, dar ea nu este din această lume; este
adevărata Împărăţie a lui Dumnezeu pentru sufletul şi Spiritul oamenilor, şi ea va dura în eternitate. În
această Împărăţie, toţi cei care vor crede în Mine şi vor urma Învăţătura Mea vor avea Viaţă Veşnică.

10. Înţelegeţi fără îndoială litera Scripturii, dar nu aţi înţeles încă niciodată spiritul ei în profunzime
şi în adevăr, dacă credeţi că Eu, Mesia cel făgăduit, am venit în lume, ca Fiul cel veşnic al Tatălui celui
veşnic, ca să întemeiez pentru evrei o împărăţie în această lume, unde totul este vremelnic şi pieritor,
inclusiv acest pământ. Pentru că nu numai acest pământ, ci tot cerul vizibil ochilor voştri va pieri; cum
ar putea fi deci întemeiată pe-acest pământ pentru evrei o împărăţie care să dureze în eternitate? Aşa că
refaceţi-vă acum forţele, pentru a putea cuprinde şi înţelege sensul profund al Scripturii!"

11. După aceste cuvinte, toţi trei s-au privit, făcând ochii mari, şi bătrânul a spus: „Este foarte
diferit de ceea ce auzim în Templul de la Ierusalim! Ce să mai credem? La Templu, fariseii şi cărturarii
stau împreună cu marele-preot pe tronurile lui Moise şi Aaron, citesc Scriptura şi îi explică totul
poporului conform literei; dar cuvântul şi voinţa lor fac să înverzească pustiurile şi nici nu acoperă
piatra golaşă cu pământ fertil!

12. Însă acest învăţător ne învaţă cu totul altfel şi ne arată că noi nu am cunoscut niciodată spiritul
Scripturii. El contrazice complet Templul, dar cuvântul şi voinţa Sa fac să înflorească pustiul, ale cărui
pietre se acoperi cu pământ gras; deci nu trebuie să căutăm decât în El adevărul cel desăvârşit!

13. Să rămânem aşadar alături de acest Învăţător şi să întoarcem spatele Templului pentru
totdeauna! Să bem acum în sănătatea tuturor celor care au făcut deja ceea ce facem noi acum!"

14. Şi ridicând paharele, le-au golit până la ultima înghiţitură.

Capitolul 138

Bătrânul îşi mărturiseşte credinţa

1. Cum erau acum cu toţii bucuroşi, bătrânul Mi s-a adresat din nou, spunând: „Doamne şi
Învăţătorule venit din Cerul cel mai înalt, în mod sigur că Tu ai fost deja la Ierusalim! Te-au recunoscut
cei de la Templu aşa cum am făcut noi aici? Ce spun ei despre venirea Ta în această lume?"

2. Eu am spus: „Datorită orbirii şi egoismului lor exacerbat, evreii din Ierusalim nu vor recunoaşte
lumina dumnezeiască şi nu vor avea parte de ea; pentru că lumina va fi luată de la evrei şi le va fi dată
păgânilor.

179
3. De mai multe ori am învăţat şi am făcut miracole la Templu, şi niciunul dintre cei care se cred
mari şi îi pun pe toţi ceilalţi să-i ridice în slăvi n-a crezut în Mine; de aceea, acum, ca mărturie împotriva
lor, lumina Mea este luată de la ei şi le este dată din belşug păgânilor, aşa cum a fost scris.

4. Priviţi-i pe aceşti păgâni, vorbiţi şi cu mulţimea de păgâni din alte oraşe şi sate şi întrebaţi-i ce
cred ei despre Mine. Şi, într-adevăr, veţi fi foarte lămuriţi!

5. Dar dacă veţi merge la Ierusalim şi în alte oraşe şi aşezări evreieşti, veţi. fi foarte surprinşi să
auziţi la adresa Mea părerile cele mai odioase. Totuşi, Eu am predicat pretutindeni acelaşi adevăr viu
foarte pur şi am realizat mari miracole. Ce-ar trebui să fac atunci cu aceşti evrei decăzuţi?"

6. Bătrânul: „Doamne şi Învăţătorule, fă cu ei ce ai făcut cu locuitorii Sodomei!"

7. Eu am spus: „Nu încă, pentru că mai există încă oameni drepţi în acele sate şi oraşe; dar va veni
momentul când oamenii de lume orbi şi orgolioşi îi vor persecuta atât de tare pe cei puţini care sunt
drepţi, din pricina numelui Meu şi a Învăţăturii Mele, încât în cele din urmă niciunul dintre ei nu va mai
putea rămâne în aceste oraşe. Atunci paharul se va fi umplut, şi ei vor avea o soartă mai rea decât cea a
Sodomei şi a Gomorei. Dar să lăsam aceasta acum şi să vorbim despre altceva.

8. Spuneţi-Mi, n-aţi auzit niciodată de Mine şi de faptele Mele? Pentru că acum doi ani Mă aflam
în împrejurimile Gadarei, unde i-am scăpat pe cei doi posedaţi de mulţimea de demoni din ei, care au
intrat într-o turmă de porci şi s-au aruncat cu totul în mare. Şi n-aţi auzit vorbindu-se despre ziua în care,
într-un pustiu din apropiere de Betsaida, am hrănit mai multe mii de oameni cu câteva pâini şi câţiva
peşti, şi au mai şi rămas apoi mai multe coşuri cu resturile pe care nu au putut să le mănânce?"

9. Bătrânul: „Bineînţeles că am auzit vorbindu-se, şi ne-am gândit că poate acest făcător de

minuni, despre care se spunea că era un nazarinean pe nume Iisus, fiul dulgherului Iosif - pe care eu
l-am cunoscut personal foarte bine -, era un magician care-şi învăţase minunile de la esenienii cei vestiţi.

10. Aceasta era atunci părerea poporului celui orb, şi nici noi nu puteam gândi altfel; căci cum să ne
fi trecut nouă prin cap că fiul unui dulgher din Nazaret putea fi altceva decât un magician foarte bun,
care, cunoscând vechea religie evreiască, voia să treacă drept profet în faţa unui popor uşor de păcălit,
pentru a-1 atrage de partea lui pentru vreun interes numai de el ştiut?

11. Dacă am fi fost noi înşine martori ai faptelor Tale, cu siguranţă că am fi avut despre Tine o cu
totul altă părere - chiar de-ai fi fost de zece ori fiul lui Iosif!

12. Dar acum, că suntem martorii unei fapte pe care numai Dumnezeu ar fi putut-o face, şi nu un
esenian, chiar dacă Tu, ca om, ai fi - aşa cum şi eşti - fiul dulgherului Iosif din Nazaret, aceasta nu ne
opreşte câtuşi de puţin să credem în Tine, şi pentru noi Tu eşti şi vei rămâne Mesia cel făgăduit!

13. Şi de aceea, Te implorăm, nu judeca mărturisirea noastră ca fiind prea nedemnă şi nu refuza să
ne dai binecuvântarea Ta!"

Capitolul 139

O întrebare plină de miez despre cine este în realitate aproapele nostru

1. Eu am spus: „Puterea credinţei voastre în Mine vă protejează de aşa ceva! Şi dacă veţi face
dovada acestei iubiri prin adevărate fapte de iubire faţă de aproapele vostru, veţi simţi pe deplin în voi
înşivă că Eu sunt cu adevărat Mesia cel făgăduit, şi, atunci când îi veţi reciti pe Proroci, veţi vedea că tot
ce spune Scriptura despre Mine s-a realizat şi se confirmă în Mine şi prin Mine."

180
2. Bătrânul: „Doamne şi Învăţătorule, să dovedim oamenilor iubirea noastră faţă de aproapele ar fi
foarte uşor, dacă am şti foarte clar cine este cu adevărat aproapele nostru!"

3. Eu am spus: „Aproapele vostru este orice om, prieten sau duşman, care are nevoie de ajutorul
vostru, în vreun fel care este conform poruncilor lui Dumnezeu; pentru că se înţelege de la sine că nu
trebuie să-i veniţi în ajutor unuia care comite o faptă ce contravine poruncilor lui Dumnezeu, ci să-1
împiedicaţi. Procedând astfel, de asemenea practicaţi iubirea faţă de aproapele, şi mare va fi răsplata
voastră în Ceruri.

4. Dacă vin la voi oameni săraci să se plângă de necazurile lor, veniţi-le în ajutor după puterile şi
mijloacele voastre; pentru că ceea ce faceţi pentru săraci Eu voi considera că aţi făcut pentru Mine, şi vă
voi răsplăti chiar din această lume, dar încă şi mai mult, şi pentru eternitate, în lumea de dincolo, în
împărăţia Mea.

5. Dacă unul sau altul dintre ucenicii Mei adevăraţi şi proroci în numele Meu va veni la voi,
primiţi-1, ascultaţi-1 şi ajutaţi-1; pentru că pe Mine Mă veţi primi astfel, şi pentru aceasta veţi merita
răsplata unui proroc.

6. Totuşi, un mare număr de proroci mincinoşi se vor ridica în curând în numele Meu şi vor vrea
să înveţe poporul pentru propriul lor buzunar, înşelând prin semne false, pe care le vor învăţa de la
magicieni. Nu-i primiţi pe aceşti învăţători şi proroci falşi, chiar dacă vor striga: «Iată-1, este aici,
Mesia, Unsul lui Dumnezeu!», ci arătaţi-le cu iubire şi fermitate că ei sunt şi acţionează împotriva Mea.
Dacă vă ascultă şi renunţă la greşeala lor, îi puteţi atunci considera şi trata ca pe prietenii voştri; dar
dacă refuză să vă asculte şi să se îndrepte, alungaţi-i din comunitatea voastră!

7. Veţi recunoaşte cu uşurinţă un învăţător şi un proroc fals după faptele şi acţiunile sale egoiste;
pentru că un scaiete nu face smochine, iar spinii nu fac struguri.

8. Fiţi deci mereu, faţă de oricine, plini de iubire, blândeţe, umilinţă, compasiune, dreptate şi
adevăr, şi aşa voi fi şi Eu faţă de voi! Urechile şi inimile voastre să nu fie surde la vocea mizeriei, atât a
spiritului, cât şi a trupului, şi nici Eu nu voi rămâne surd atunci când Mă veţi chema în nenorocire.
Pentru că vă va fi dat măsură pentru măsură.

9. Dacă aveţi deja multe bunuri pământeşti, ceea ce Eu ştiu desigur, şi nu le împrumutaţi decât
celor care vi le înapoiază la termen fix şi cu o dobândă bună, voi practicaţi totuşi astfel un fel de iubire
de semeni, dar, după calculele Mele, Eu nu vă voi înapoia această iubire de semeni, care se
compensează ea însăşi printr-o dobândă bună. Dar dacă veţi împrumuta banii voştri fără niciun interes
săracilor, care ştiţi că vi-i vor da foarte greu înapoi, Eu voi fi cel care vă va plăti dobânzile şi vă va
înapoia bunurile, şi cu Mine nimeni nu va fi păgubit. 10. Priviţi-i pe locuitorii acestui sat: erau săraci şi
abia aveau din ce trăi ei înşişi; dar dacă veneau la ei oameni nevoiaşi, ei îi primeau şi îi hrăneau cum
puteau mai bine, tară a le cere nimic în schimb. Şi pentru că Eu ştiam toate acestea, am venit la
momentul potrivit pentru a le înapoia totul cât mai bine, şi niciunul dintre ei nu va putea spune că am
venit prea devreme sau prea târziu. Faceţi la fel, şi, la momentul potrivit, vă voi înapoia şi vouă totul!"

Capitolul 140

Parabola nobilului celui bogat

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Şi, într-o bună zi, când vor fi aduşi înaintea Mea, aceşti farisei
cămătari, care se pricep să împrumute fără riscuri şi cu dobândă mare, altor cămătari, aurul şi argintul pe
care-1 deţin în cantităţi mari, pentru a cheltui apoi aceste dobânzi în desfrâu cu prostituate şi adulterine,
dar care, atunci când vin la ei oameni săraci disperaţi, le răspund: «Cereţi-I lui Dumnezeu, El vă va
ajuta! Pentru că şi noi suntem săraci şi trebuie să cerşim!» - vor avea cu greu trecere în faţa Mea.
181
2. Aceşti falşi servitori ai Domnului, care în faţa poporului predică iubirea pentru Dumnezeu şi
pentru aproapele, dar care nu au practicat-o niciodată ei înşişi, sunt pentru Mine cei mai răi dintre
păcătoşi şi adulterini, şi, pentru aceasta, ei îşi vor găsi răsplata pe care o merită, alături de prinţul-
întunericului. Pentru că aceşti desfrânaţi, aceşti adulterini, aceşti cămătari, aceşti depravaţi, care sunt
adevăraţii blasfemiatori, nu vor intra niciodată în Împărăţia Mea; aşa că să nu urmaţi exemplul lor!

3. Cine i-ar putea spune aproapelui său: «Dacă eşti în necaz, adresează-te acelui Dumnezeu pe
care-L iubeşti mai presus de orice, şi El îţi va veni în ajutor», dacă el însuşi nu crede în Dumnezeu şi
deci este departe de a-L iubi mai presus de orice?

4. Cel care nu-1 iubeşte deja pe aproapele său nevoiaş, pe care totuşi îl vede, cum ar putea să-L
iubească mai presus de orice pe un Dumnezeu pe care nu-L vede? Pentru om, iubirea pentru aproapele
său este condiţia iubirii de Dumnezeu, şi cel care spune că, pentru a fi salvat, este suficient să-L
iubească pe Dumnezeu mai presus de orice, dar îşi închide inima şi uşa faţă de vecinul său sărac, acela
se înşeală amarnic! Pentru că, fără iubirea de semeni, iubirea de Dumnezeu nu se poate concepe, şi nici
nu este posibilă. Aşa că iubiţi-vă aproapele, pentru că şi el este - ca şi voi - un copil al lui Dumnezeu, şi
astfel Îl veţi iubi şi pe Dumnezeu, şi mai presus de orice!

5. Era odată un om foarte avut, care deţinea multe bogăţii, şi toţi cei care-1 slujeau trăiau bine.
Acest om bogat avea de asemenea mulţi copii pe care-i iubea, şi i-a trimis prin lume la şcoli, pentru a
câştiga experienţă.

6. Totuşi, pentru a merge la aceste şcoli, el nu le-a dat decât strictul necesar, pentru ca să nu se
creadă prea grozavi şi să devină leneşi, şi ca nu cumva să devină astfel incapabili să-i administreze
bunurile.

7. Deci nu le mergea prea bine copiilor săi în şcolile din lume: adeseori ei se confruntau cu lipsuri
de tot felul, şi nu rareori trebuiau să ceară pomană de la străini.

8. Unii le spuneau: «Ei, dar tatăl vostru este bogat! Cereţi-i lui, şi vă va ajuta», şi nu le dădeau
nimic copiilor.

9. Dar alţii, care aveau inima bună, spuneau: «Ştim că tatăl acestor copii este foarte bogat şi că i-ar
putea ajuta pe copiii săi care învaţă aici, dacă nu ar avea poate motive înţelepte să n-o facă. Dar, în fine,
aceşti copii sunt în mod evident săraci, aşa că să-i ajutăm cum putem mai bine.» Zis şi făcut!

10. Şi, după câtva timp, nobilul cel bogat a venit în oraşul străin unde copiii săi trebuiau să-şi
însuşească diverse cunoştinţe şi experienţe, şi i-a întrebat de toţi cei care îi ajutaseră.

11. Iar copiii l-au condus pe tatăl lor pretutindeni unde fuseseră ajutaţi, şi tatăl lor i-a răsplătit însutit
pe binefăcătorii copiilor săi, iar pe cei mai de frunte i-a făcut moştenitorii săi, tratându-i la egalitate cu
copiii săi.

12. Şi Îl aveţi în faţa voastră pe acest nobil bogat! Pretutindeni, săracii din această lume sunt copiii
Mei, dar bogaţii sunt în cea mai mare parte copiii acestei lumi.

13. Pentru a nu-şi lua nasul la purtare, Eu îngădui ca ai Mei copii să cunoască nenorocirile la
această şcoală dură a vieţii, care de altfel este foarte benefică pentru ei, şi, în nenorocirea lor, ei vor cere
sprijin la bogaţii lumii; ceea ce fac aceştia pentru copiii Mei voi face şi Eu pentru ei şi le voi da înapoi
de mai multe ori chiar din această lume, dar infinit mai mult în Împărăţia Mea.

14. Aşa că cel care câştigă iubirea copiilor prin iubirea pe care le-o dovedeşte câştigă cu siguranţă şi
iubirea Tatălui, şi, odată cu aceasta, răsplata eternă. Înţelegeţi acum ce înseamnă «a-L iubi pe Dumnezeu
mai presus de orice»?"

182
 Capitolul 141

Domnul nostru Iisus Cristos anunţă moartea şi învierea Sa

1. Bătrânul a răspuns: „Da, Doamne şi Învăţătorule, adevărat Tată al oamenilor, înţeleg acum
pentru prima dată ce înseamnă «a-L iubi pe Dumnezeu mai presus de orice».

2. Cine îi iubeşte cu adevărat pe copiii Tatălui şi recunoaşte înţelepciunea Sa, Îl iubeşte pe

Dumnezeu mai presus de orice, ca pe unicul Tată adevărat al tuturor oamenilor; şi astfel, iubirea
adevărată pentru semeni este suprema virtute în această lume, şi noi ne vom strădui să o practicăm
pretutindeni şi mereu."

3. După aceste cuvinte ale bătrânului, soţia hangiului a venit să ne anunţe că masa de seară este
gata. Hangiul M-a întrebat atunci dacă trebuie să poruncească să fie serviţi peştii fripţi, de vreme ce
masa nu era încă acoperită.

4. Eu le-am spus: „Nu exista nici masă, nici faţă de masă atunci când în pustiu am hrănit mii de
oameni cu puţină pâine şi peşte; dacă se poate bea vin şi mânca pâine fără a aşterne masa, de ce nu s-ar
putea mânca şi câţiva peşti fripţi? Pune deci să fie aduşi peştii pe această masă goală, şi îi vom mânca!"

5. Poruncisem aceasta din cauza celor trei evrei, care încă mai considerau ca fiind foarte important
ca masa să fie acoperită cu o faţă de masă foarte curată; pentru că, după legea lor, un evreu care
mănâncă un fel de mâncare cald pe o masă fără ca aceasta să fie acoperită cu o faţă de masă curată
devine impur.

6. Şi într-adevăr ei se uitau la Mine întrebându-se în taină: „Cum, El nu mai ţine deloc seama de
principiile mozaice?!"

7. Eu am spus: „Dar ce credeţi voi? Israeliţii aveau ei mese acoperite cu feţe de masă curate atunci
când mâncau mana în pustiu?"

8. Bătrânul a răspuns: „Doamne şi Învăţătorule, cu siguranţă că nu aveau!"

9. Eu am spus: „Ei bine, putem aşadar şi noi să mâncăm peşte pe o masă goală! Ceea ce este pur
pentru Mine este pur şi pentru voi. Nu se spune de asemenea că nu trebuie să mănânci pâine cu mâinile
murdare? Şi totuşi voi aţi mâncat pâine în faţa Mea fără a vă spăla pe mâini, şi cu toate acestea nu aţi
devenit mai puţin puri în ochii Mei! Şi dacă voi sunteţi puri în ochii Mei, cine vă mai poate acuza de
impuritate? Unul dintre acei farisei orbi din Templul din Ierusalim? Pune deci să fie aduşi acei peşti,
hangiule, şi-i vom mânca, şi vom rămâne puri!"

10. Acest sfat i-a mulţumit pe deplin pe cei trei evrei, care au mâncat fără reţinere peştele împreună
cu noi.

11. După aceea, cei trei evrei au mai rămas lângă Mine încă trei zile întregi, timp în care Eu,
împreună cu cei trei ucenici ai Mei, le-am explicat multe pasaje din Scriptură, în special în ceea ce
priveşte Creaţia şi prorocii Isaia şi Ezechiel, şi le-am arătat de asemenea avantajul obiectelor naturii
terestre.

12. În a patra zi, urmându-Mi sfatul, ei au plecat la Afek ca să vadă ce făcusem Eu şi acolo pentru
păgânii aduşi pe calea cea bună. Totuşi, înainte de a-şi lua rămas bun de la Mine, bătrânul M-a întrebat
dacă nu trebuiau să meargă şi la Ierusalim, pentru a le vorbi despre Mine şi pentru a le deschide ochii
orbilor din Templu.

13. Eu i-am spus: „Lăsaţi aceasta, pentru că, dacă nu Mă ascultă şi nu Mă cred pe Mine Însumi, cu
toate semnele pe care le-am săvârşit sub ochii lor, cu atât mai puţin vă vor asculta şi vă vor crede pe voi:
dimpotrivă, vor porunci să fiţi aruncaţi în temniţă şi pedepsiţi! Aşa că lăsaţi aceasta, rămâneţi unde
183
sunteţi, şi, atunci când veţi avea ocazia, predicaţi evanghelia Mea păgânilor şi daţi-le lumina adevărată
pe care aţi primit-o de la Mine; dar să nu adăugaţi şi să nu omiteţi nimic!

14. Şi aşa cum Eu v-am dat-o fără plată, tot aşa să o daţi şi voi celor care sunt înfometaţi şi însetaţi
de ea; dar să nu aruncaţi aceste perle celor care sunt nişte adevăraţi porci ai lumii!

15. Totuşi, către Paşte, Eu voi mai merge încă o dată la Ierusalim, şi acolo Mi se va petrece ceea ce
v-am explicat în detaliu prin proroci; când veţi auzi vorbindu-se despre aceasta, să nu vă mâniaţi, ci
gândiţi-vă că v-am anunţat dinainte, pentru ca Scriptura să se împlinească astfel până în cele mai mici
detalii.

16. Dar când, în a treia zi, voi învia în trup, Eu voi reveni să vă văd, aşa cum sunt acum în faţa
voastră, şi vă voi întări prin Spiritul Meu.

17. Aşa că nu va trece mult timp până când ne vom revedea, şi revederea aceasta va fi pentru
mângâierea voastră!"

18. După care i-am binecuvântat pe cei trei evrei, care, aşa cum am spus, au plecat spre Afek.

19. Este lesne de imaginat că ei erau din ce în ce mai uimiţi, pe măsură ce se apropiau de oraş;
atunci când au ajuns acolo şi au intrat în han, unde hangiul i-a primit foarte prietenos, au început cu toţii,
atât cei trei, cât şi hangiul şi toţi cei care erau acolo, să Mă slăvească şi să-Mi laude numele.

20. Dar ce-am făcut Eu în aceste zile în dragul nostru sătuc?

21. Veneau în fiecare zi călători care se grăbeau să-1 întrebe pe hangiu cum făcuseră ca acea
regiune să devină atât de înfloritoare. Unora li s-a spus, dar celor mai mulţi nu, pentru că aceşti călători
erau în cea mai mare parte negustori, care nu aveau simţul unor asemenea lucruri, şi, prin urmare,
niciunul dintre noi nu şi-a dat osteneala de a-i iniţia în adevărurile vieţii pe aceşti oameni foarte lumeşti,
pentru că locuitorii acelui sat înţelegeau foarte bine că nu trebuiau să arunce perlele, pe o păşune
oarecare, porcilor lumii.

22. A sosit şi cea de-a şaptea zi, şi spre seară s-au întors în sat, foarte bucuroşi, şi ucenicii pe care
Eu îi trimisesem în misiune; şi nu se mai săturau să-Mi povestească ce treabă bună făcuseră ei aproape
peste tot, în numele Meu.

23. Eu le-am spus: „Cunosc faptele voastre, ştiţi aceasta, şi sunteţi demni de răsplată, care este
aceea de a fi ucenicii Mei; dar acum, odihniţi-vă şi mâncaţi şi beţi pentru a vă reface puterile!"

24. Şi li s-a adus imediat pâine şi vin, iar apoi peşte.

25. După masa de seară, ucenicii care se întorseseră s-au retras imediat pentru a se odihni; dar Eu
am rămas treaz până dimineaţă, în tovărăşia hangiului şi a celor trei ucenici care rămăseseră alături de
Mine.

Domnul nostru Iisus Cristos vizitează alte două oraşe

Capitolul 142

Continuarea călătoriei

1. Dimineaţă, după ce am binecuvântat întregul sat, ne-am continuat călătoria.

184
2. Plini de recunoştinţă, hangiul şi mulţi alţi locuitori ai satului au făcut o bucată bună de drum
alături de noi, după care s-au întors la casele lor. După o zi de mers, noi am ajuns spre seară într-un oraş,
unde am fost foarte bine primiţi într-un han vechi.

3. Am rămas mai multe zile în acel oraş, în care locuiau mai mult păgâni, şi împreună cu ucenicii
Mei i-am învăţat pe oameni despre Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, aşa cum mai făcusem şi în alte
oraşe şi sate, întărindu-Mi Învăţătura prin semne potrivite şi utile oamenilor.

4. Şi acolo majoritatea preoţilor păgâni au fost aduşi pe calea cea bună, şi mulţi i-au urmat; dar
câţiva evrei din acel oraş, care erau adepţi ai saducheilor, ne-au dat o mai mare bătaie de cap decât mulţi
dintre păgânii care locuiau în acel mare oraş şi care făceau comerţ.

5. După câteva zile, de dimineaţă, am binecuvântat acest oraş, şi am plecat din nou pentru a ne
îndrepta către un altul, mai spre sud, unde am ajuns către seară.

6. La jumătatea drumului, câtorva ucenici li s-a făcut foame şi sete, pentru că pe acest drum izolat
nu erau decât câteva rezervoare vechi şi părăsite şi două hanuri de asemenea părăsite, unde locuiau nişte
păstori săraci, care nu ne puteau oferi decât puţin lapte şi brânză.

7. Astfel că, pe drum, ucenicii M-au întrebat dacă nu vroiam să săvârşesc un semn pentru ei, spre
a-şi reface forţele.

8. Dar Eu le-am spus: „Aş putea bineînţeles să fac aceasta, dacă ar fi absolut necesar; dar dacă Eu
pot să postesc puţin, n-aţi putea şi voi? Vom avea multe de făcut acolo unde vom ajunge în câteva ore, şi
ne va prinde bine dacă vom ajunge mai nemâncaţi decât de obicei. Acolo vom găsi din belşug cu ce să
vă întăriţi trupul!"

9. Iar ucenicii s-au mulţumit cu acest răspuns.

Capitolul 143

Domnul nostru Iisus Cristos în hanul cel sărac din oraşul de bazalt

1. Urmându-ne liniştiţi drumul, am ajuns în oraş cu o oră înainte de apusul soarelui. Am fost foarte
bine primiţi de un bătrân evreu care avea acolo un han, unde ni s-a oferit imediat pâine şi puţin vin,
pentru că locuitorii din acest oraş făceau ei înşişi un vin din struguri sălbatici, care era foarte bun pentru
a potoli setea.

2. Remarcând că unii dintre ucenici nu găseau acest vin chiar pe gustul lor, hangiul le-a spus:
„Dragii mei prieteni, văd bine că vinul nostru nu vă place deloc; dar nu vă pot servi altul decât cel pe
care ni-1 oferă ţinutul nostru sărăcăcios. Neavând mijloace de a aduce aici vinuri bune, Îi mulţumim
Domnului că ne-a dat un vin cu care, în zilele arzătoare ale verii, să ne potolim mai bine setea, spre
deosebire de oamenii din oraşele mari, care nu beau vinuri bune decât pentru marea plăcere a gurii lor.
În acest oraş foarte depărtat de Ierusalim, noi nu trăim ca nişte desfrânaţi împătimiţi, ci ca nişte păstori
săraci, şi avem o sănătate mult mai bună şi suntem mai fericiţi decât bogaţii din marile oraşe ale lumii,
care nu se gândesc toată ziua decât la îmbelşugatele lor ospeţe, dar care nu au timp să se gândească la
Dumnezeu, nici să-L slăvească. Beţi aşadar vinul nostru, pentru că nu vă va face rău!"

3. Auzind acestea, ucenicii au lăudat smerenia hangiului, apoi au mâncat cu poftă pâinea de orz şi
au băut cu bucurie vinul, care era într-adevăr puţin cam acru.

4. După ce am mâncat, ceea ce nu ne-a luat mult timp, hangiul ne-a întrebat de unde veneam, şi,
dacă eram negustori, ce negoţ făceam şi cât aveam de gând să rămânem acolo cu treburi.

185
5. Eu i-am spus: „Prietene, într-adevăr, facem un fel de negoţ, dar cu o marfă pe care ochii tăi nu o
pot vedea - şi este posibil ca tu să crezi acum că-Mi permit să glumesc cu tine; dar nu este aşa, ci ţi-am
spus adevărul!

6. Ceea ce ofer Eu este într-adevăr invizibil, şi totuşi are o mare valoare pentru cei care vor să o
primească de la Mine cu o inimă pură, plină de credinţă şi bunăvoinţă.

7. Dar pentru a vedea în ce constă această marfa invizibilă, adu-1 aici pe fiul tău, care este orb şi
paralizat, şi îi voi reda imediat vederea şi un trup drept!"

8. Auzind acestea, hangiul a spus: „Eşti aşadar vindecător, şi marfa ta invizibilă este sănătatea pe
care le-o redai bolnavilor? Ah, dacă este într-adevăr aşa, tu şi ucenicii tăi veţi face treabă foarte bună la
noi, pentru că avem destui bolnavi pe care medicii noştri nu-i pot vindeca. Mă voi duce fără întârziere
să-1 aduc pe fiul meu cel orb şi paralizat!"

9. Aşadar hangiul a plecat să-1 aducă pe fiul său, şi apoi 1-a aşezat în faţa Mea.

10. Când acesta se afla în faţa Mea, culcat pe un pat, l-am întrebat dacă vroia să vadă şi să nu mai
fie infirm.

11. Fiul: „Învăţătorule, dacă poţi - fapt de care eu nu mă îndoiesc - acordă-mi această graţie!"

12. Eu am spus: „În acest caz, vreau ca tu să-ţi recapeţi imediat vederea şi să ai un trup drept!"

13. Imediat ce am rostit aceste cuvinte, fiul a început să vadă, iar trupul său a devenit perfect drept.

14. Lovindu-şi pieptul, hangiul a strigat: „Ah, aceasta nu este o vindecare obişnuită! Ai făcut
aceasta prin Spiritul lui Iehova, şi trebuie să fii un mare profet!"

15. Fiul vindecat, care cunoştea Scriptura şi mai ales pe Proroci, a spus atunci: „Tată, prorocii, după
câte ştiu eu, au săvârşit uneori miracole, bineînţeles, dar n-au spus niciodată: «Vreau să se petreacă
aceasta», ci întotdeauna: «Domnul a spus, este Voinţa Lui să se petreacă cutare sau cutare lucru, dacă
poporul lui Israel nu încetează să mai păcătuiască!» Dar acest mântuitor a spus: «Vreau ca tu să vezi şi
ca trupul tău să fie drept!», şi iată că mi-am recăpătat imediat vederea şi toate membrele mele au devenit
drepte, deşi erau paralizate complet de mulţi ani, parţial chiar din copilărie!

16. Dacă acest mântuitor este capabil să facă aşa ceva prin puterea cuvântului şi a voinţei Sale, El,
în mod evident, este mai mult decât un proroc.

17. Miracolul pe care 1-a realizat îmi aminteşte foarte clar de cuvintele pline de sens ale unui proroc
care, însufleţit de Spiritul lui Iehova, a spus: «Atunci când va veni în această lume El, Leul lui Iuda,
Regele Regilor, Domnul tuturor oştirilor, orbii vor vedea, surzii vor auzi, ologii se vor îndrepta,
paraliticii vor sări ca nişte cerbi, şi El va face toate acestea prin propria Sa putere, şi va întemeia o
împărăţie care nu va avea sfârşit.»

18. Toate acestea se potrivesc perfect cu modul de a acţiona şi de a vorbi al acestui minunat
Mântuitor, şi eu nu cred că mă înşel dacă afirm că în El se ascunde eliberatorul promis de atâtea ori şi pe
care toţi evreii adevăraţi Îl aşteaptă cu cea mai mare nerăbdare.

19. Când mai eram încă bolnav, primele Sale cuvinte m-au trezit atât de bine, încât nu m-am mai
îndoit deloc că mă poate vindeca, şi de aceea nu mă-ndoiesc nici acum că El este Cel care ne-a fost
făgăduit, şi fiindcă a venit la noi, o mare fericire s-a coborât asupra casei noastre şi a acestui loc. Cele ce
vor urma vor arăta dacă m-am înşelat sau nu."

186
20. Hangiul i-a răspuns fiului său vindecat: „Probabil că ai dreptate, fiule, pentru că acest gând mi-a
venit şi mie în taină! Dar să nu judecăm pripit; pentru că acest bun şi minunat Mântuitor nu va refuza cu
siguranţă să ne spună mai multe despre persoana Sa."

21. Eu am spus: „O voi face, şi vă veţi bucura foarte mult. Dar acum, hangiule, du-te şi vezi dacă n-
ai în pivniţă vreo provizie de peşte. Să-1 pregătiţi după obiceiul vostru şi să ni-1 serveşti la masă, şi o să
mâncaţi şi voi, tu şi fiul tău!"

22. Această dorinţă 1-a întristat foarte tare pe hangiu, care a răspuns: „O, minunat Mântuitor, a
trecut foarte mult timp de când am fost siliţi să renunţăm la acest fel de mâncare, pentru că Marea
Galileii este foarte departe, şi la fel şi Iordanul şi Eufratul. Balta provenită din cele două pârâiaşe, a
căror puţină apă o lăsăm să se adune, pentru animale, nu este potrivită pentru a păstra peşte în ea, şi, cu
adevărat, nu avem nici măcar un singur peşte în acest oraş.

23. Se spune că pe vremuri au existat, în împrejurimile oraşului, unul sau două iazuri cu apă dulce,
foarte mari şi pline cu peşte. Dar şi-au pierdut toată apa, şi deci toţi peştii, ca urmare a deselor cutremure
de pământ care afectează această regiune în fiecare an; de aceea nu mai există niciun peşte pe o distanţă
mare de jur împrejur, şi nu pot aşadar să-ţi îndeplinesc dorinţa."

24. Eu am spus: „Totuşi, se află în curtea casei tale o fântână cu apă dulce, şi alături de ea un bazin
destul de mare, scobit în piatră, şi care ar putea ţine foarte bine apa. De ce nu creşti peşte în el?

25. Hangiul: „Ştii deja foarte bine tot ce se petrece în casa mea, am înţeles aceasta din momentul în
care, de cum ai intrat aici, mi-ai vorbit despre boala fiului meu; şi într-adevăr aşa este şi în ceea ce
priveşte fântâna şi bazinul din piatră, care ar putea să ţină un mare număr de peşti. Dar de unde să-i iau,
şi cum să-i aduc până aici? Ar trebui să merg foarte departe în orice direcţie, de jur împrejur, ca să
găsesc peşti vii şi să-i aduc, în stare bună, pentru a-i creşte aici. Şi, de vreme ce, în mod evident, ar fi o
trudă în zadar, bazinul meu rămâne gol, şi pivniţa mea la fel, se-nţelege de la sine."

26. Eu am spus: „Dacă poţi să crezi, du-te totuşi să te uiţi în pivniţă, pentru că în mod sigur sunt
acolo suficienţi peşti deja curăţaţi ca să-i mâncăm în această seară; şi de-acum înainte în bazinul tău vor
fi mereu o mulţime de peşti."

27. Atunci, hangiul, făcând ochii mari, foarte surprins, a mers să vadă ce era cu peştele despre care
vorbisem.

Capitolul 144

Miracolul apariţiei peştilor

1. Cum a intrat cu soţia şi ceilalţi copii ai săi în pivniţă, el a găsit, spre marea sa surpriză, un coş
plin cu peşti din soiul cel mai gustos, deja gata curăţaţi; i-a spus deci soţiei sale şi acelora dintre copiii
săi care ştiau să gătească să pregătească peştii cât mai bine.

2. Bineînţeles că soţia sa nu mai ştia ce să spună despre acest miracol.

3. Dar hangiul a zis: „Nu te mai gândi prea mult, pentru că omul lui Dumnezeu, care, numai prin
cuvântul şi voinţa Sa, a putut să redea complet sănătatea fiului nostru, pe care toţi vindecătorii îl
declaraseră incurabil, a putut cu siguranţă să facă să apară în mod miraculos şi aceşti peşti în pivniţa
noastră. Acum apucaţi-vă de treabă şi străduiţi-vă să terminaţi cât mai repede; veţi afla şi restul în
curând."

4. Atunci soţia şi copiii au început să pregătească peştii în timp ce hangiul, plin de recunoştinţă, s-
a întors la noi.
187
5. Eu l-am întrebat: „Ei bine, cum e cu peştii?"

6. Hangiul a răspuns: „Învăţătorule minunat, totul este în ordine! Dar aceşti peşti nu au venit din
vreo apă de pe pământ, ci cu siguranţă Tu singur i-ai creat! înţeleg acum că fiul meu, pe care l-ai
vindecat, avea perfectă dreptate să-L vadă în Tine pe Cel care ne-a fost făgăduit; astfel, prin Spiritul care
este în Tine, Tu nu eşti slujitorul unuia mai mare ca Tine, ci Tu Însuţi eşti, împreună cu Cel Preaînalt, un
Domn fără egal pe Pământ ca şi în Cer.

7. Prin Spiritul Tău, Tu eşti una cu Dumnezeu, şi dacă acum eşti un om printre noi, aceasta s-a
petrecut doar prin Voinţa Ta - fiindcă nimic nu este imposibil pentru Tine!

8. Bineînţeles, citim în Scriptură că Moise nu putea să-L vadă pe Dumnezeu şi să continue totuşi
să trăiască, dar aceste cuvinte trebuie să aibă un alt sens. Pentru că tatăl nostru Avraam L-a văzut foarte
bine pe Dumnezeu şi a vorbit cu El, fără să-şi piardă totuşi viaţa din acest motiv, şi la fel tatăl nostru
Iacov şi mulţi alţii pe care-i ştim din Scriptură; chiar şi Moise l-a văzut pe Iehova din spate şi şi-a păstrat
viaţa, iar noi Te vedem acum pe Tine şi continuăm să trăim.

9. Cred că numai în Fiinţa Sa eternă şi infinită nu-L poate vedea şi nu-L va putea vedea niciodată
omul pe Dumnezeu şi să continue să trăiască; pentru că ceea ce este finit nu poate percepe prin simţuri
ceea ce este infinit şi ceea ce nu poate fi măsurat în eternitate. S-a înşelat oare bătrânul evreu, care sunt
eu, spunând toate acestea?"

10. Eu: „Te-ai gândit foarte bine, chiar dacă este adevărat şi faptul că şi Viaţa Eternă este promisă
fiecărui om care trăieşte după poruncile lui Dumnezeu.

11. Atâta timp cât trăieşte în timpul şi spaţiul acestui pământ, omul nu poate să-şi imagineze cu
mintea ceea ce este etern şi infinit în Spirit, şi încă şi mai puţin să perceapă toate acestea cu ajutorul
simţurilor sale exterioare; dar atunci când Spiritul lui Dumnezeu, care este doar iubire, impregnează
complet sufletul purificat al omului, omul propriu-zis, adică sufletul său, se iluminează şi este însufleţit
de Viaţa Eternă, şi devine una cu Dumnezeu, şi poate atunci să pătrundă profunzimile infinite ale lui
Dumnezeu şi le poate percepe, şi aceasta trebuie să se înţeleagă atunci când se spune că un om
desăvârşit Îl poate contempla pe Dumnezeu în Spirit şi Îl poate privi faţă-n faţă.

12. Dar să lăsăm acestea acum, căci iată că ni se aduc peştii care ne vor întări trupul!"

13. Numai ce am terminat de spus aceste cuvinte, că soţia şi ceilalţi copii ai hangiului au şi intrat,
aducând mai multe platouri cu peşte bine gătit. Copiii au pus repede în faţa fiecărui mesean, după
obiceiul locului, câte un mic vas cu ulei, o furculiţă de lemn şi un cuţit de fildeş, şi fiecare din noi a luat
câte un peşte, incluzându-i aici şi pe hangiu şi pe fiul său vindecat; peştii au fost mâncaţi foarte repede,
şi fiecare a fost mulţumit cu această masă caldă.

14. După ce fiecare a mâncat cât a putut, mai rămăsese încă destul peşte pe platoul cel mare, iar
hangiul M-a întrebat dacă trebuia să-1 păstreze pentru a doua zi dimineaţă.

15. Eu i-am spus: „Să-1 mănânce cei care l-au pregătit, pentru că orice efort merită o răsplată;
cheamă-i deci pe soţia ta şi pe ceilalţi copii ai tăi să cureţe masa, şi spune-le să mănânce în bucătărie ce
a rămas."

16. Hangiul a făcut ce i-am spus, şi masa a fost curăţată.

188
 Capitolul 145

Soţia hangiului şi servitorii

1. După ce au terminat de şters masa, soţia şi ceilalţi copii au fost foarte fericiţi să afle că puteau
mânca în bucătărie restul de peşte, pentru că le era tuturor foarte foame.

2. Când au început să mănânce, mai mulţi servitori şi servitoare au intrat în bucătărie pentru a lua
cina. Foarte uimiţi să vadă peşte, au întrebat-o pe soţia hangiului unde găsise aşa ceva în acea regiune.

3. Soţia hangiului a răspuns: „Au venit nişte străini şi au adus acest peşte; nu vă pot spune mai
mult. Dar aşezaţi-vă să mâncaţi, şi fiindcă este suficient peşte, vreau să vă dau şi vouă, ca răsplată
pentru credinţa voastră."

4. Zis şi făcut, şi fiecare dintre cei douăzeci de servitori, bărbaţi şi femei, a primit atât de mult,
încât abia a putut mânca tot.

5. În culmea uimirii, servitorii i-au spus soţiei hangiului: „Trebuie să fie aici o binecuvântare
specială a lui Iehova; pentru că nu ne-ai dat decât câteva bucăţele mici de peşte să ne punem pe pâine,
şi, pe cât este de gustos, pe atât nu reuşim să-1 terminăm, fiindcă ni se pare că aceste bucăţele cresc într-
una!"

6. Soţia hangiului: „Ei bine, rămâneţi mereu nişte servitori fideli ai acestei case, şi binecuvântarea
lui Iehova va fi mereu cu noi!"

7. După această remarcă, servitorii şi servitoarele au ieşit din bucătărie şi s-au retras să se
odihnească, fiindcă erau obosiţi, căci munciseră cu toţii mult în acea zi.

8. Atunci soţia hangiului a venit la noi şi ne-a povestit despre înmulţirea miraculoasă a bucăţilor de
peşte pe care le împărţise servitorilor drept răsplată pentru munca lor.

9. Hangiul i-a spus: „Ascultă, soţia mea credincioasă şi devotată lui Dumnezeu: nimic nu este
imposibil Celui pentru care totul este posibil, iar noi, oamenii, nu putem decât să-L admirăm şi să-L
lăudăm fără încetare pe Cel Atotputernic, să-L iubim, să-L slăvim şi să-I respectăm poruncile!
Dumnezeu poate totul prin El Însuşi, dar nici omul, nici măcar îngerii nu pot nimic fără Dumnezeu.

10. Deoarece casa noastră i-a rămas mereu credincioasă lui Dumnezeu, şi, în mijlocul păgânilor, ne-
am păstrat pe cât am putut vechea credinţă în inimile şi faptele noastre, El şi-a adus aminte de noi, şi a
venit la noi, în mod miraculos, sub forma vizibilă a acestui Mântuitor, şi ne-a întărit pe deplin sufletele!
Să rămânem aşadar cum eram şi să acţionăm mereu cu înţelepciune după poruncile lui Dumnezeu, pe
care le cunoaştem, şi atunci graţia, iubirea, îndurarea şi compasiunea Sa vor rămâne cu noi!"

11. Eu am spus atunci: „Tu mai eşti încă un adevărat evreu ca pe vremea lui Samuel, şi de aceea eşti
luminat, aşa cum ar trebui să fie orice evreu; dar ai totuşi un mic defect, şi anume: eşti foarte rezervat şi
prea puţin amabil cu străinii care nu sunt evrei, şi în secret îi duşmăneşti atât de tare pe păgâni, încât,
dacă ai putea, ai fi în stare să-i nimiceşti pe toţi.

12. Ştiu că eşti aşa din exces de zel faţă de Adevărul Dumnezeiesc şi că aşa erau şi evreii de
odinioară atunci când au fost puşi să scoată sabia împotriva duşmanilor poporului lui Dumnezeu. Dar
de-acum încolo nu mai trebuie să fie aşa, pentru că Evanghelia Mea - ce reprezintă temelia Împărăţiei
lui Dumnezeu pe acest pământ - trebuie să fie predicată deopotrivă şi tuturor păgânilor. Căci va veni o
vreme, şi deja a şi venit, când un mare număr de păgâni vor fi mai aproape de Dumnezeu decât mulţi
evrei, care Îl laudă pe Dumnezeu şi se roagă la Dumnezeu din vârful buzelor, dar sunt foarte departe de
El în inimile lor.

189
13. Acum, un mare număr de păgâni caută adevărul pe care adevăraţii copii ai lui Dumnezeu l-au
avut odinioară, de la Adam până acum în zilele noastre, şi, atunci când vor găsi acest adevăr, îl vor
recunoaşte imediat, îl vor îmbrăţişa cu dragă inimă şi vor avea o credinţă foarte vie! De aceea, este
Voinţa Mea - Domnul vorbeşte - ca păgânii, care, sub stăpânirea tiranilor şi a preoţilor lor ambiţioşi şi
împătimiţi ai vieţii de huzur, au zăcut mult timp fără vina lor în întunericul cel greu al superstiţiilor celor
mai absurde, să-și găsească mântuirea prin credinţa în Unicul Dumnezeu Adevărat."

Capitolul 146

Despre iubirea egală faţă de cei care au o altă credinţă

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Atunci când, în urmă cu peste treizeci de ani, Eu am venit în
această lume într-un staul din Betleem, născut dintr-o fecioară foarte pură şi foarte credincioasă, pe
nume Maria, singura fiică a lui Ioachim şi a bătrânei Ana, care, pe vremea credinciosului Simeon, se
afla mai tot timpul în Templu, păgânii au fost cei care, recunoscând primii, şi de departe, că în lume a
venit ceva extraordinar prin Mine, Mi-au adus diverse ofrande - aur, tămâie şi smirnă -, iar puternicii
romani, care aveau autoritate asupra Iudeii şi asupra tuturor provinciilor romane din Asia şi Africa, Mi-
au dovedit iubirea lor şi Mi-au acordat toate favorurile, cu deosebire în acea situaţie nefericită, când
bătrânul Irod, auzind că în Mine se născuse un mare rege al evreilor, a vrut să-i ucidă pe toţi copiii de
sex bărbătesc, de la cei nou-născuţi până la cei de doisprezece ani; căci mama Mea pământească şi tatăl
Meu Iosif, împreună cu cei cinci fii pe care-i avea dintr-o primă căsătorie, au trebuit să fugă în Egipt, şi
atât căpitanul roman Cornelius, cât şi fratele său Cyrenius, M-au ajutat mult în acea perioadă şi Mi-au
făcut rost de un loc bun de refugiu în acea ţară străină.

2. Şi aceşti păgâni, atât de mult urâţi de evrei, au fost cei care au făcut aceasta pentru Mine, în
timp ce evreii, cel puţin cei puternici, au vrut să Mă facă să părăsesc această lume, temându-se ca nu
cumva atunci când voi atinge vârsta adultă să-i fac să piardă tronul pe care Roma li-l lăsa în arendă.

3. În acest caz, nu este oare drept ca acum să le acord Eu Însumi păgânilor, aşa cum ar face de
altfel orice evreu adevărat, aceeaşi iubire pe care Mi-au arătat-o şi ei Mie pe când eram copil? Căci, de
mai mult de doi ani şi jumătate de când Mi-am început misiunea, am găsit pretutindeni la păgâni mai
multă credinţă şi iubire decât la evreii Templului, care Mă consideră un proroc fals, un impostor, un
agitator şi un magician ce este în legătură cu Satana, şi care mă declară astfel în faţa poporului, şi, cu cât
evreii din popor cred mai mult în Mine, cu atât ei vor să pună mâna pe Mine şi să-mi curme zilele.

4. Dar îţi spun, tocmai din acest motiv Lumina Adevărului Etern va fi luată de la evrei şi le va fi
dată păgânilor. Iar evreii vor fi împrăştiaţi prin lume, şi, ca mărturie peste timp a lipsei lor de credinţă şi
de iubire, vor trebui să suporte ruşinea şi persecuţiile ca sclavi dispreţuiţi ai unor regi păgâni. Ei îl vor
aştepta mereu pe Mesia cel făgăduit, dar în zadar; pentru că Eu sunt Acela, şi nu va mai fi niciodată un
altul.

5. Iată de ce şi tu trebuie să-ţi modifici complet părerea faţă de păgâni, pentru ca ei să poată deveni
prietenii tăi şi să îmbrăţişeze cu uşurinţă credinţa ta adevărată; pentru că marea majoritate deja nu mai
cred în zeii lor, ci urmează învăţăturile filozofilor lor, şi sunt deci gânditori şi oratori foarte rafinaţi, şi
vei învăţa de la ei multe lucruri, la care altfel nu te-ai fi gândit niciodată.

6. Iar oamenii care sunt inteligenţi şi dibaci în cele lumeşti devin foarte repede astfel şi în ceea ce
priveşte aspectele spirituale şi înţelepciunea profundă; totul depinde de modul în care sunt trataţi.

7. Pentru că nu se poate face treabă bună cu ei cu sabia şi biciul urii; dar dacă veţi merge la ei cu
blândeţe şi iubire, vor fi şi ei atenţi cu voi şi vă vor întoarce prietenia.

190
8. Deci acesta este defectul pe care tu îl aveai până acum şi de care va trebui să te dezbari pe viitor,
dacă vrei să devii ca Mine, un adevărat evreu şi un om desăvârşit!

9. Oare Dumnezeu nu lasă în fiecare zi soarele să strălucească şi pentru evrei, şi pentru păgâni, aşa
cum ai observat deja? Şi dacă Dumnezeu, Domnul tuturor creaturilor din această lume, precum şi din
Ceruri, nu face nicio diferenţă, un adevărat evreu trebuie să se străduiască să devină în această privinţă
asemenea Lui, Tatăl cel veşnic.

10. Pentru aceasta, nu trebuie ca tu să le vii în ajutor dacă ei construiesc de pildă un templu idolatru
- pentru că aceasta n-ar însemna cu adevărat iubire de semeni şi deci n-ar avea pentru Mine nicio
valoare; dar să-i eliberezi cu prietenie pe păgâni de vechile lor erori şi să le dai lumina adevărului,
aceasta are o mare valoare în ochii Mei.

11. La fel şi atunci când un biet păgân vine la uşa ta şi-ţi cere de pomană: tu dacă-1 refuzi pentru că
este păgân nu faci în ochii Mei nimic meritoriu pentru viaţa ta eternă; dar dacă-1 iei în grijă pe acest biet
păgân înfometat şi însetat şi îi dai ce are nevoie, faci o faptă caritabilă care-Mi este pe plac, şi ţi-o voi
înapoia-o însutit în această lume şi infinit mai mult în lumea de dincolo. Pentru că adevărata iubire
pentru semeni din inima omului, fie el evreu sau păgân, este singurul element vital veritabil, graţie
căruia sunt menţinute lumea vizibilă şi toate Cerurile. Astfel, atunci când un om îl iubeşte cu adevărat pe
aproapele său şi practică această iubire, el trăieşte în Rânduiala lui Dumnezeu şi pune în el însuşi bazele
Împărăţiei celei Veşnice. 12. La fel şi tu, să ai de-acum înainte o adevărată iubire pentru aproapele tău,
fie el evreu sau păgân, şi, prin puterea Spiritului Meu, vei fi trezit la Viaţa cea Veşnică şi vei putea
pătrunde profunzimile divinităţii Mele, şi de aceea în Mine Îl vei putea iubi cu adevărat pe Dumnezeul
tău mai presus de orice - căci aceasta este tot ceea ce Eu cer de la oameni, pentru ca ei să poată obţine
Viaţa cea Veşnică. Cel care are această iubire nu este un păcătos înaintea Mea şi nu are nevoie de
rugăciunile lungi şi goale ale evreilor, care sunt fără valoare în ochii Mei, nici de post, nici să facă
penitenţă într-un sac, acoperit cu cenuşă. Ai înţeles?"

Capitolul 147

De ce sunt permise nenorocirea şi decăderea printre oameni

1. Hangiul a răspuns: „O, Doamne şi Învăţătorule, Te-am înţeles perfect, şi ştiu de-acum foarte
clar cu Cine am de-a face în persoana Ta! De la vindecarea sa miraculoasă prin graţia şi puterea Ta, fiul
meu Te-a recunoscut şi Te-a luat drept cel care eşti, mai presus de orice îndoială.

2. Aşadar voi renunţa şi eu complet de-acum încolo la vechiul meu defect şi îmi voi modifica
atitudinea faţă de evrei şi faţă de păgâni după sfatul Tău, de un adevăr sacru.

3. Mai este doar un aspect pe care oamenii ca noi nu prea reuşesc să-1 înţeleagă: de ce trebuie
mereu ca ceea ce este mai bun şi mai adevărat pe acest pământ să fie supus răului şi minciunii, adesea
chiar sufocat de ele, şi să nu se mai manifeste din nou, în modul său foarte modest, decât atunci când
răul şi falsitatea, în disperare de cauză, au fost silite să se sfâşie şi să se nimicească între ele?

4. Câte milioane de oameni nu zac în mizerie, întuneric şi disperare, fără a putea face altceva decât
să geamă toată viaţa lor? Noi, cei puţini, care cunoaştem marele adevăr, nu putem decât să-i plângem
din tot sufletul, dar nu şi să le venim în ajutor, cu toată bunăvoinţa noastră. Cu puţinul pe care îl avem,
putem hrăni un flămând, putem da de băut unui însetat sau să-1 îmbrăcăm pe unul care este gol, şi de
asemenea, la nevoie, să aducem o slabă consolare unui om îndurerat - dar este tot ce putem face!

5. Numai Tu, Doamne şi Învăţătorule, care cunoşti foarte bine nenorocirile tuturor oamenilor de pe
acest pământ, ai putea vindeca aceste nenorociri, atât sufleteşti, cât şi trupeşti, aşa cum ai vindecat răul
de care suferea fiul meu; dar, după cum ne arată şi Scriptura, Tu nu faci aşa ceva decât foarte rar.
191
6. Oare de ce trebuie, Doamne şi Învăţătorule, să fie aşa pe-acest pământ? Oare Tu chiar ai
intenţionat astfel, ca majoritatea oamenilor să fie destinaţi căderii, şi doar o mică parte mântuirii?"

7. Eu am spus: „Departe de Mine gândul de a destina chiar şi un singur om căderii! Dar pentru că
orice om nu este cu adevărat om decât prin liberul-arbitru pe care i l-am acordat, şi pe care trebuie să-1
folosească, să-1 pună la încercare şi să hotărască el însuşi care este binele şi adevărul pe care Eu i le-am
arătat mereu cu stăruinţă, se petrece ca oamenii să se lase cu uşurinţă prinşi de atracţiile acestei lumi, în
care se ascunde regatul Satanei, şi, în pofida îndemnurilor Mele constante, ei Mă uită puţin câte puţin,
aruncă în vânt poruncile Mele şi sfârşesc chiar prin a le călca în picioare, trecând de la iubirea de semeni
la cel mai rău egoism, de la acţiunile bune la inerţie, şi în inerţia lor, ei nu se mai gândesc decât la modul
cum ar putea să-i facă pe toţi ceilalţi oameni să muncească pentru ei şi să-i asculte orbeşte.

8. În acest scop, ei născocesc iute tot felul de şiretlicuri amăgitoare, cu care îndoapă curiozitatea
celor din jurul lor, şi, prin miracole false şi cuvinte magice, reuşesc în scurt timp să fie consideraţi nişte
proroci inspiraţi de Dumnezeu.

9. Ceilalţi oameni încep să creadă ce spun aceşti leneşi, pe care îi iau drept nişte fiinţe superioare;
ei se consider fericiţi că se pot apropia deseori de ei şi le pot aduce ofrande şi merg chiar până la a-i ruga
pe aceşti impostori să-i primească sub protecţia lor.

10. Atunci când se petrece aceasta, impostorii şi-au atins scopul; lenea şi înşelăciunile lor dându-le
din ce în ce mai multă putere, ei interpretează revelaţiile Mele în avantajul lor, devin învăţători ai fraţilor
lor orbi şi le dictează legi conform cărora aceştia (cei orbi) trebuie să muncească numai pentru ei (pentru
tirani), şi la nevoie chiar să le dăruiască, şi uneori să le sacrifice, toate bunurile lor, sângele şi viaţa lor.

11. Atunci când aşa ceva începe să se petreacă, prorocii cu adevărat treziţi de Mine în Spirit îi
sfătuiesc şi îi avertizează pe oameni, aşa cum s-a petrecut pe vremea lui Samuel, atunci când poporul
evreu a vrut un rege precum aveau popoarele păgâne din jur."

Capitolul 148

Despre cauzele bolilor fiului hangiului

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Citeşte-1 pe Samuel şi cartea Judecătorilor, şi vei vedea că Eu
am avertizat poporul evreu faţă de regi în modul cel mai clar şi mai insistent! Dar la ce au servit toate
aceste avertismente? Îţi spun Eu: la nimic! Poporul dorea un rege, şi i-a fost dat unul, ca pedeapsă
dreaptă pentru încăpăţânarea sa îndârjită.

2. Poţi tu atunci să-Mi reproşezi Mie că nu am vrut să salvez poporul şi că am preferat să-1 las să
alunece în pierzanie? Cred că înţelegi acum că Eu nu am făcut şi n-aş fi putut să fac niciodată aşa ceva.
Atunci când un om doreşte ceva, el are ceea ce merită, şi cel care nu ascultă îndemnurile Mele şi vrea
numai să se bucure de plăcerile lumii şi ale cărnii nu trebuie să se supere decât pe el însuşi, şi nu pe
Mine, dacă-şi cauzează propria pieire şi pe cea a tovarăşilor săi, care-i urmează exemplul.

3. Oare nu Mă aflu Eu Însumi acum în această lume, învăţându-i în persoană pe oamenii cei orbi şi
realizând semne pe care nu le-ar putea face nimeni altcineva? Dar du-te la Ierusalim şi în multe alte
oraşe, atât în Iudeea, cât şi în Galileea, şi întreabă-i pe notabilii evrei ce cred despre Mine!

4. Vor să Mă prindă şi să Mă omoare, pentru că le reproşez multele şi foarte marile lor păcate! Nu
vor să renunţe la atracţia lor pentru cele lumeşti, la gloria lor pământească şi la plăcerile lor neînfrânate.

5. Este oare greşeala Mea că aceşti evrei trufaşi refuză să se îndrepte? Te gândeşti cu siguranţă că
Eu aş putea să-i distrug şi să-i nimicesc într-o clipă. Aş putea, bineînţeles; dar chiar şi cei renegaţi sunt

192
copiii Mei, şi iubirea Mea este răbdătoare cu ei şi continuă să aştepte, în caz că în final vreunul dintre ei
totuşi se întoarce la Mine.

6. Trebuie aşadar să înţelegi acum că nu Eu sunt cel care face aşa ceva, Eu care sunt însăşi iubirea
şi răbdarea, şi că, atunci când pedeapsa finală va veni asupra lor, nimeni nu se va putea scuza spunând
că Eu nu am arătat pentru el suficient de multă iubire şi răbdare.

7. Îţi spun: dacă Ierusalimul persistă în relele sale şi nu face decât să le crească în loc să le reducă,
nu vor trece cincizeci de ani, şi această regiune va cunoaşte o soartă mai rea decât odinioară Sodoma şi
Gomora."

8. Hangiul: „O, Doamne şi Învăţătorule, văd foarte clar acum că numai Tu singur eşti cu
desăvârşire înţelept şi ai mereu dreptate; oamenii sunt mereu ei înşişi cauza tuturor relelor care-i lovesc,
atât fizic, cât şi moral.

9. Dar atunci, cine este de vină dacă fiul meu, care a fost mereu, de când era mic, cel mai bun şi
mai credincios dintre toţi, a devenit orb şi a paralizat?"

10. Eu am spus: „Vezi tu, prietene, aceasta s-a petrecut din trei cauze principale. Prima este prea
marea ta preferinţă pentru el. Imediat ce avea cea mai mică durere de cap, trebuiau imediat să vină
pentru a-1 îngriji toţi medicii cunoscuţi. Remediile lor prea puternice i-au provocat fiului tău un catar
violent, care i-a ajuns la ochi şi 1-a orbit.

11. A doua cauză este că, odată ce fiul tău a orbit, medicii, dorind să-i redea vederea, au folosit
remedii interne şi externe foarte puternice, dar total nepotrivite, şi de aceea fiul tău a paralizat complet
în scurt timp.

12. Şi, în fine, în al treilea rând, Eu ştiam bine toate acestea, şi dacă am permis să ţi se petreacă aşa
ceva, este din următorul motiv: mai întâi, de atunci tu ai început să le arăţi mai multă iubire şi celorlalţi
copii ai tăi şi să-i creşti mai bine. Apoi, ai început să înţelegi că, chiar şi în faţa relelor trupului, un bun
evreu ar trebui să aibă mai multă încredere în Dumnezeu decât în medicii din această lume, marea
majoritate orbi şi ignoranţi, pentru că numai Dumnezeu poate vindeca acolo unde niciun medic nu mai
poate face nimic. De asemenea, dacă am permis aşa ceva, este şi pentru că ştiam că voi veni la tine
pentru a-ţi da, vindecându-1 pe fiul tău, un semn care ar fi arătat că Eu sunt Domnul, pentru care nimic
nu este imposibil.

13. Înţelegi acum, cred, toate motivele pentru care fiul tău a devenit pentru un timp orb şi a
paralizat.

14. Este adevărat că mai există un motiv profund, ascuns şi spiritual, pe care nu-1 poţi încă înţelege,
şi care nu-ţi va apărea foarte clar decât în viaţa de dincolo. Iată totuşi ce-ţi pot spune, ţie şi fiului tău:
sufletele voastre, al tău şi al fiului tău, nu vin de pe acest pământ, ci de sus, adică de pe un alt pământ
din spaţiul infinit al cerului. Pentru că toţi aştrii, care-ţi apar ca fiind imobili în profunzimile spaţiului,
nu sunt decât o infinitate de corpuri cereşti, dintre care niciunul nu este lipsit de oameni înzestraţi cu
raţiune asemenea vouă; dar numai acest pământ îi poartă pe copiii Mei.

15. Dar să nu-Mi pui întrebări despre acest subiect. Când vei deveni desăvârşit în Spirit, viziunea ta
interioară va fi mult mai clară, inclusiv în această privinţă."

193
 Capitolul 149

Cei doi străini din Ninive

1. După ce i-am spus aceste cuvinte hangiului, care era din ce în ce mai surprins, el a vrut să
adauge ceva; dar chiar atunci au sosit doi străini în faţa hanului şi au bătut la poartă, cerând să fie lăsaţi
înăuntru.

2. Hangiul M-a întrebat ce să facă.

3. Eu i-am spus: „Întreabă-ţi inima, după principiile adevăratei iubiri pentru semeni, şi ea îţi va
spune foarte repede ce trebuie să faci!"

4. Hangiul, gândindu-se la ceea ce-i explicasem Eu pe larg şi la ceea ce-i spusesem despre defectul
său, a deschis imediat uşa şi i-a lăsat pe cei doi străini să intre.

5. După ce aceştia au intrat în sală, el i-a întrebat de unde veneau şi ce doreau.

6. Primul dintre ei, care vorbea puţină ebraică, a răspuns: „Prietene, venim de foarte departe! Dacă
ştii unde se afla odinioară marea şi puternica cetate Ninive, ţara noastră amărâtă se află la încă două zile
bune de mers dincolo de ea.

7. Noi mai datoram câţiva bănuţi de argint, din tributul neruşinat pe care ni-1 impune, regelui
nostru care este un tiran, şi n-am putut să strângem această sumă în răstimpul de numai o săptămână ce
ne-a fost acordat. Am cerut îndurare şi puţină răbdare, dar degeaba. Ni s-a răspuns: dacă se acordă o
singură favoare, în scurt timp tot poporul va veni în faţa tronului regal ca să ceară aceeaşi favoare pentru
plata impozitului. Astfel că nu există milă! Şi ni s-a luat pe loc tot ceea ce aveam, fără milă, inclusiv
soţiile şi copiii, pe care i-au băgat în temniţă. După multe rugăminţi, am obţinut o amânare de trei luni,
pentru a cerşi, timp în care trebuie să facem rost de banii de argint ceruţi şi să-i punem în lăzile regelui,
pentru că altfel soţia şi copiii noştri vor fi vânduţi negustorilor indieni de sclavi, iar noi vom fi alungaţi.

8. Iată, fericitule supus al înţeleptului suveran roman, cum stau lucrurile sub tiranul nostru, care nu
se consideră om decât pe el însuşi şi pe curtenii săi; de aceea, noi am pornit în această lungă călătorie,
pentru a cerşi aceste monede de argint de la voi, care fără îndoială că sunteţi oameni de bine, şi astfel să
ne putem întoarce înapoi în ţara noastră, pentru a ne elibera soţiile şi copiii din greaua lor captivitate.
Acum, fericitule hangiu, ştii totul despre noi, de unde venim şi ce dorim."

9. Hangiul: „Dacă asta este tot ce doriţi, veţi fi în curând salvaţi din acest necaz! Mai rămâne totuşi
să vă mai punem o întrebare, şi anume, dacă vă este foame sau sete."

10. Primul străin: „Şi una, şi alta, căci noi venim astăzi tocmai de la Eufrat, şi n-am băut şi n-am
mâncat nimic pe drum. Către prânz, ploştile pe care le umpluserăm în zori cu apă din Eufrat s-au golit,
şi n-am mai găsit apă nicăieri până aici."

11. Hangiul, căinându-i pe cei doi străini, s-a ridicat imediat şi s-a dus să aducă sare, pâine şi vin,
iar apoi i-a aşezat pe cei doi la o masă, îndemnându-i să se întremeze.

12. Ridicându-şi ochii plini de recunoştinţă, ei au început imediat să mănânce din pâine şi să-și
potolească setea cu vin.

13. În timpul acesta, hangiul M-a întrebat de ce religie puteau fi cei doi oameni.

14. Eu i-am spus: „Prietene, nu a venit încă momentul ca Eu să vorbesc cu aceştia doi! Aşa că
ocupă-te tu de ei, şi-ţi voi veni şi Eu în ajutor mai târziu."

194
 Capitolul 150

Despre starea religiei în ţara celor doi străini

1. După ce străinii, cei doi, s-au săturat, hangiul i-a întrebat ce divinităţi erau venerate în ţara lor.

2. Primul a răspuns: „O prietene drag, la noi nu este nicio divinitate bine stabilită; căci preoţii
noştri se ceartă încontinuu şi fiecare, sau aproape fiecare, îşi are propriul său zeu, în numele căruia îşi
face aşa-zisele miracole şi pe care îl proclamă drept cel mai puternic şi cel mai glorios. Cât despre rege,
pe el nu-1 preocupă deloc toate acestea; căci singurii săi zei sunt aurul, argintul şi pietrele preţioase, şi
prea puţin îi pasă lui de ceilalţi!

3. În ceea ce ne priveşte, noi suntem de aceeaşi credinţă cu evreii, care, încă din timpul sclaviei lor
sub domnia regelui Nabucodonosor, s-au aşezat pe ici şi colo în ţara noastră; în taină, noi suntem aşadar
de religie mozaică, dar desigur că nu avem nici Scriptură, nici Chivotul Legii, nici Templu - nimic
altceva decât cerul înstelat.

4. Noi credem în Dumnezeul pe care Moise L-a revelat părinţilor noştri şi respectăm încă sabatul
şi celelalte porunci; însă bătrânul Iehova nu pare deloc să-şi amintească de noi."

5. Hangiul: „Şi eu sunt evreu, şi vă asigur că bătrânul Iehova se gândeşte mult la voi, deoarece
chiar El v-a condus aici, tocmai pentru că vă cunoştea marea disperare. Toate acestea vă vor deveni
foarte clare mâine; însă acum odihniţi-vă şi mai luaţi puţină pâine şi vin ca să vă întremaţi."*

6. De îndată ce hangiul i-a liniştit pe cei doi străini, dându-le nu doar pâine şi vin pentru a se
întrema, ci şi siguranţa că vor fi pe deplin mulţumiţi a doua zi, el a revenit la masa noastră, uluit de ceea
ce străinii îi spuseseră despre preoţii şi regele ţării lor.

7. Însă Eu i-am spus: „Lasă aceasta, căci în vremurile noastre situaţia nu este mai bună nici la
greci, la romani sau la evrei; nici zeii lor nu le servesc decât la a înşela poporul cu ajutorul magiei,
pentru ca în felul acesta el să ofere cât mai multe jertfe. Chiar dacă preoţii nu au nici jus gladii ('dreptul
săbiei' - dreptul de viaţă şi de moarte), nici jus potioris et fortioris ('dreptul celui mai puternic'),
suveranii actuali ai popoarelor sunt binevoitori faţă de preoţii care orbesc poporul şi îl scufundă în
superstiţie, pentru că astfel ei pot să-1 supună mai bine, fără să aibă nevoie de o oaste mare şi
costisitoare.

8. Pe un suveran nu-1 interesează deloc sau aproape deloc dacă Dumnezeu există cu adevărat. În
exterior, el se supune fără îndoială din când în când ceremoniilor respective, pentru a face poporul să
creadă că şi el îi venerează pe zei; dar în sinea sa el rămâne - în ceea ce priveşte viaţa lumească - un
epicurian, iar în ceea ce priveşte credinţa, un cinic sau un saducheu, care nu crede în supravieţuirea
sufletului. Şi ceea ce gândeşte suveranul, aceea gândesc şi preoţii, mai ales cei mai importanţi dintre ei.

9. Dacă suveranul doreşte să pornească un război contra vreunui vecin, marii-preoţi ştiu bine cum
să pregătească dinainte poporul, pentru ca preoţii mai mici să-1 convingă apoi că războiul care îl
aşteaptă este voinţa zeilor şi că regele, care este reprezentantul poporului în faţa zeilor, nu poate face
altceva decât să se supună degrabă acestei voinţe proclamate de către marii-preoţi.

10. Şi astfel îmbrobodite, popoarele acceptă din toată inima să plătească dările de război uriaşe de
care regele are nevoie, iar cei care sunt mai voinici îşi fac un titlu de glorie din a merge la luptă pentru
el.

11. Vezi tu, dragul Meu hangiu, nu doar în ţara de unde vin cei doi străini necăjiţi ai noştri se
petrece aşa, ci pe întregul pământ, şi va trebui încă să mai treacă mult timp până când popoarele să
înţeleagă faptul că, după Moise şi Judecătorii care l-au urmat, ele au devenit vitele de povară ale celor
mari şi puternici şi că vor rămâne astfel încă multă vreme."
195
 Capitolul 151

Despre pedepsele dumnezeieşti şi consecinţele acestora

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Tu îţi spui desigur în sinea ta - aşa cum unii au făcut-o deja în
faţa Mea - că Eu aş putea pune capăt definitiv acestei nebunii lumeşti! Este adevărat; însă pentru aceasta
ar trebui ca mai întâi să lipsesc omul - care, indiferent de originea şi de condiţia sa socială, este menit să
devină copilul lui Dumnezeu — de liberul său arbitru, şi să înlocuiesc raţiunea şi înţelegerea din sufletul
său cu un instinct asemănător celui al sufletelor animalelor, pentru ca niciun om să nu mai poată face
altceva decât ceea ce l-ar împinge instinctul său, şi ar trebui apoi să schimb întreg pământul, pentru a le
asigura hrana acestor oameni instinctuali, la fel cum fac cu hrana altor animale. În plus, ar trebui să las
să piară în întregime un mare număr de specii de plante şi de animale; căci la ce ar mai servi ele atunci,
dacă existenţa lor nu este necesară decât pentru ca sufletul omenesc liber să se poată dezvolta prin
această lentă evoluţie, indefinit de lungă?

2. Tu, care eşti încă un ucenic credincios al lui Moise, vezi bine că nu ar putea fi altfel pe-acest
pământ; şi dacă lucrurile ar fi mers mai bine decât merg acum, în mod sigur nu ar fi fost nevoie ca Eu
Însumi să Mă întrupez pe-acest pământ, pentru a trezi vechea credinţă, măcar la cei care şi-au păstrat
simţul binelui moştenit de la profeţi, şi, prin ei, pentru a-i convinge pe ceilalţi oameni că vechile profeţii
nu din nimic s-au născut, precum scrierile şi profeţiile falşilor învăţători idolatri.

3. Totuşi, rasei umane de pe acest pământ îi vor trebui încă mai mult de două mii de ani până să fie
trezită printr-o lumină adevărată.

4. Tu ştii că, după Potopul lui Noe, cei câţiva oameni care au supravieţuit pe pământ au urmat o
vreme calea cea dreaptă a luminii; însă lumea şi materia ei, în care se află adevăratul Satana, i-au
subjugat repede, şi, de la Avraam încoace, necredinţa s-a răspândit mult printre oameni. Cu câte judecăţi
severe n-am lovit Eu aceste popoare pentru a le face să se îndrepte?!

5. Dar cât a durat efectul acestor pedepse? Cel mult trei sau patru generaţii, apoi totul a redevenit
ca şi înainte, şi adesea chiar mai rău! Sodoma şi Gomora, Babilonul şi Ninive erau aproape un paradis în
comparaţie cu ce este astăzi Ierusalimul, alte aşezări ale vechiului Pământ al Făgăduinţei sau multe
dintre oraşele păgâne!

6. Toate aceste oraşe vor fi în curând lovite de pedepse care vor veni una după alta; însă ele vor
avea acelaşi efect ca şi cele de dinainte. Pentru o vreme, unii oameni se vor îndrepta, se vor întoarce pe
calea cea bună şi se vor căi; dar când vor simţi că viaţa lor pe acest pământ s-a îmbunătăţit, va reveni şi
trândăvia printre ei, iar cei mai vicleni vor începe din nou să se lase serviţi, în schimbul unei plăţi de
nimic, de către cei mai slabi.

7. Din momentul în care oamenii vor reveni în acest punct, întunericul se va întoarce în sufletele
lor; în timp ce soarele vieţii apune într-o parte, din cealaltă parte revine şi triumfa noaptea deplină, şi va
mai dura încă mult timp până ce o nouă zi va răsări.

8. Astfel că, dragul Meu prieten hangiu, trebuie să te mulţumeşti, pentru tine şi casa ta, cu ceea ce
ţi-am spus despre condiţia actuală a oamenilor.

9. Dacă se va ivi ocazia, vei putea să le dezvălui acestea prietenilor tăi cei mai apropiaţi şi să-i
încurajezi să aibă răbdare şi să persevereze în numele Meu, să-i asiguri de iubirea şi de graţia Mea şi să
le spui că în curând soarele va răsări din nou, pentru mulţi evrei şi pentru păgâni de asemenea."

196
 Capitolul 152

Despre efectele propovăduirii Evangheliei.

Despre a doua venire a Domnului nostru Iisus Cristos

1. Hangiul a fost mulţumit de această explicaţie şi nu a mai găsit nimic de adăugat.

2. Dar mai mulţi dintre ucenicii Mei, mai ales cei câţiva ucenici ai lui Ioan care Mă urmau, Mi-au
spus: „Doamne, dacă totul trebuie întotdeauna să se desfăşoare aşa cum a fost din timpul lui Noe până în
zilele noastre, acest pământ este o pepinieră mai mult a infernului decât a Cerului! La ce bun atunci să le
propovăduim popoarelor Evanghelia şi să le îndemnăm la căinţă, sau să le convingem să iasă din
întuneric pentru a se întoarce la Lumina Ta dătătoare de viaţă, dacă imediat după aceea Satana îşi va
relua, cu siguranţă vechea sa uneltire?

3. Căci, pe lângă adevăraţii Tăi ucenici, care suntem noi, o mulţime de falşi învăţători şi de falşi
profeţi se vor ridica repede pentru a face din Învăţătura Ta ceea ce doresc, şi, ca-ntotdeauna, oamenii se
vor lăsa atât de mult înşelaţi de diversele lor şiretlicuri şi trucuri de magie, încât noi, adevăraţii Tăi
ucenici, vom fi în mare pericol în mijlocul lor.

4. La ce va servi aşadar pentru oamenii obişnuiţi faptul că Tu ai coborât aici? Cu siguranţă că vor
fi câţiva care vor continua tremurând de teamă să creadă în numele Tău şi să respecte pe ascuns
Învăţătura Ta, dar va fi vai de ei în această lume dacă vor fi descoperiţi! Căci prigoana nu va înceta până
când puţinii Tăi credincioşi adevăraţi nu vor fi izgoniţi de pe faţa pământului!

5. Dacă israeliţii au putut să facă, de faţă cu Tine, un viţel de aur pe care l-au adorat şi l-au slăvit,
ce nu vor face acum păcătoşii înrăiţi de toate felurile! Nu avem dreptate, Doamne?"

6. Eu am spus: „Da, pe de-o parte, dar nu pe de-a-ntregul; căci de-acum înainte Eu îi voi apăra pe
cei care cu adevărat vor crede în Mine, până la sfârşitul timpurilor, astfel încât puterea lui Satana nu va
mai putea face prea multe împotriva lor.

7. Dar după plecarea Mea, vegheaţi să nu existe dezbinare între voi, căci Eu trebuie să vă las să
aveţi şi voi libertatea voastră de voinţă şi de judecată. Fiindcă dacă nu vă veţi înţelege unul cu altul, unul
susţinând ceva şi altul altceva, voi înşivă veţi fi cei care veţi pune piatra de temelie pentru profeţii cei
falşi şi veţi fi cauza multor schisme în cadrul Învăţăturii pe care Eu v-am propovăduit-o."

8. Ucenicii au reluat: „Doamne, aceasta nu se va petrece niciodată din cauza noastră, de vreme ce
noi suntem martorii Învăţăturii şi ai faptelor Tale!"

9. Eu am spus: „Sunteţi, într-adevăr, şi totuşi în mai puţin de un an vă veţi mânia pe Mine, Mă veţi
renega şi Mă veţi trăda. Adevărat vă spun: când, nu după mult timp, Eu, care sunt păstorul vostru, voi fi
răpus, voi, oile Mele, vă veţi împrăştia. Bineînţeles, după învierea Mea, Eu vă voi strânge la un loc şi vă
voi trimite în lume, înzestraţi cu tot ceea ce trebuie, pentru ca voi să le propovăduiţi tuturor oamenilor
Evanghelia Mea despre venirea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, şi veţi avea mulţi adepţi - dar unii
dintre ei vor dori să fie succesorii voştri, şi vor merge pe urmele voastre şi vor predica la fel ca şi voi, în
numele Meu.

10. Cei chemaţi nu vor face rău, însă cei nechemaţi vor face cu atât mai mult rău; vrajba se va isca
repede între ei, fiecare va pretinde că el singur predică purul şi întregul adevăr, iar Învăţătura Mea va
ajunge repede asemenea unui stârv asupra căruia, simţindu-1 de departe, se năpustesc vulturii pentru a-şi
potoli foamea şi pe care îl devorează până la os.

197
 11. Va mai rămâne cu siguranţă scheletul, dar numai foarte puţini înţelepţi - deveniţi astfel graţie
Spiritului Meu - îşi vor da seama cum era carnea de care erau acoperite altădată acele oase. Majoritatea
însă vor continua să roadă scheletul, până când vor ajunge să moară de foame.

12. Atunci se vor auzi pe pământ multe ţipete şi scrâşniri de dinţi, iar oamenii rămaşi multă vreme
în întuneric vor alerga după luminile înşelătoare, pe care le vor vedea în noaptea ignoranţei lor, crezând
că au primit o lumină adevărată; dar cum aceste false lumini se vor stinge rând pe rând, ei se vor
convinge singuri apoi, puţin câte puţin, că au fost înşelaţi.

13. Şi atunci Eu Mă voi întoarce ca un fulger strălucitor, ce va ilumina de la răsărit până la apus tot ceea
ce se află pe pământ, în interiorul pământului şi deasupra lui; şi atunci va fi vremea când falşii învăţători
şi falşii profeţi nu-i vor mai putea păcăli şi înşela pe oamenii care vor fi iluminaţi de acest fulger."

Capitolul 153

Despre învierea credincioşilor la Judecata de Apoi

1. Simon Iuda, care se mai numea şi Petru, a spus atunci: „Doamne, Tu ne-ai spus adesea că doar
cei care cred cu adevărat în Tine şi urmează Învăţătura Ta vor primi Viaţa ce Veşnică, şi că Tu îi vei
învia la Judecata de Apoi. Însă, Doamne, în ciuda tuturor explicaţiilor Tale, eu nu am putut încă să
înţeleg foarte clar aceste două făgăduieli pe care Tu ni le-ai făcut.

2. Mă întreb aşadar cum va fi sfârşitul acelor oameni, foarte numeroşi, care nu vor fi auzit
niciodată vorbindu-se de Tine? Se află ei pe-acest pământ doar pentru ca trupurile lor să îngraşe solul
pentru o rasă omenească poate mai bună?

3. Căci nu poate fi vorba în cazul acestor oameni ca Tu să-i învii la Judecata de Apoi, fiindcă lor,
fără a avea vreo vină, le este imposibil să creadă în Tine şi să trăiască după Învăţătura Ta; în plus,
această Zi de Apoi în care Tu vrei să-i trezeşti pe cei vii şi pe cei morţi a fost întotdeauna, în ciuda
frânturilor de explicaţii pe care Tu ni le-ai dat deja în această privinţă, ceva foarte misterios şi dificil de
înţeles în Învăţătura Ta. Căci se poate crede atât că este vorba de o zi universală, care va veni, nu se ştie
când, pentru toţi oamenii, cât şi că această zi este una specifică fiecărui om, aceea în care el va trece în
lumea de dincolo.

4. Oricum ar fi, eu nu înţeleg de ce este necesară această nouă înviere pentru cei care trăiesc deja
în numele Tău.

5. Mie îmi pare că ea le este mai necesară celor morţi de-a binelea; dar la ce le-o fi folosind şi lor,
dacă după aceea ei vor fi şi mai morţi decât înainte? Sau poate că Evanghelia Ta ar putea abia atunci să
le fie propovăduită?

6. O Doamne, dă-ne acum în sfârşit o explicaţie pe deplin valabilă, pentru ca să nu mai trebuiască
să ne dăm pe ascuns cu părerea că Tu nu ai creat pentru Viaţa cea Veşnică decât un om dintr-o mie, şi pe
ceilalţi nouă sute nouăzeci şi nouă, pentru moartea veşnică!"

7. Eu i-am spus: „Ah, dragul Meu Simon Iuda (Petru), Eu cred că şi dacă ai fi înzestrat pe deplin
cu Duhul Meu, veşnica ta îndoială în privinţa aceasta nu s-ar limpezi niciodată pe de-a-ntregul! Nu v-am
spus Eu de mai multe ori că mai am multe să vă dezvălui, dar că nu puteţi încă să le suportaţi, să le
concepeţi şi să le înţelegeţi cu judecata voastră? Tocmai de aceea Eu vă voi trimite Duhul Meu, şi,
atunci când el se va fi coborât asupra voastră, vă va călăuzi în tot adevărul şi în toată înţelepciunea.

198
8. Deocamdată este de-ajuns ca Eu să ţintesc puţin mai sus cu Învăţătura Mea, pentru ca voi să şi
spuneţi: «Ah, iată că Tu vorbeşti din nou în simboluri şi parabole!», pe care nu puteţi să le înţelegeţi, şi,
din cauza aceasta, voi spuneţi că Învăţătura Mea este dificilă: «Cine poate aşadar să o-nţeleagă?»

9. Nu ştiţi voi că, în ceea ce priveşte învăţătura Mea, voi sunteţi acum ca nişte copilaşi, cărora li se
dă lapte, pentru că ei nu pot să digere încă o hrană mai consistentă?

10. Dar când, după ce Eu nu voi mai fi printre voi, veţi merge să răspândiţi Evanghelia Mea printre
oameni, veţi face ceea ce Eu fac în prezent cu voi şi cu alţii pe care-i întâlnim.

11. Ce-aţi spune voi dacă un cărturar foarte erudit ar intra într-o şcoală de băieţi şi ar începe să
comenteze înaintea acestui auditoriu tânăr şi firav pasajele cele mai misterioase ale profeţilor - ceea ce,
bineînţeles, niciunul dintre ascultătorii săi nu ar înţelege? Cărturarul cel erudit nu va fi el oare pus în
situaţia ca ascultătorii lui să-i spună: «Învăţătorule înţelept şi erudit, învaţă-ne mai întâi să scriem şi să
socotim; după aceea, vom vedea dacă putem să înţelegem ceva din nobila ta ştiinţă!»
12. Vedeţi, este acelaşi reproş pe care Eu l-aş primi din partea voastră dacă v-aş prezenta
Evanghelia Mea într-o lumină pur cerească! Căci, dacă voi nu pricepeţi încă anumite chestiuni ce ţin de
această lume, şi care sunt palpabile pentru voi, ce-aţi putea înţelege dacă Eu v-aş vorbi doar despre cele
cereşti, din lumea de dincolo?"

Capitolul 154

Domnul nostru Iisus Cristos explică pe ce se bazează Graţia Sa

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Iar tu, dragei Meu Simon Iuda (Petru), M-ai întrebat tocmai
despre aceste aspecte din lumea de dincolo, şi, în ciuda tuturor explicaţiilor Mele, s-ar putea să nu le
înţelegi pe deplin. Astfel, tu Îmi reproşezi în sinea ta un fel de nedreptate şi cruzime tiranică, şi, la drept
vorbind, nu este deloc frumos din partea ta, cu atât mai mult cu cât tu ştii foarte bine Cine sunt Eu, şi
mai ştii că, dacă M-am înveşmântat în trup pe acest pământ, nu am făcut-o nici din mânie, nici din
dorinţă de răzbunare, ci doar din iubire pentru voi, oamenii, spre a Mă revela vouă în toată profunzimea
şi măreţia Mea, fără să am nevoie de vreun profet sau altul pentru a vă face cunoscută Voinţa Mea.

2. Nu cumva Eu ar trebui să ştiu mai bine decât oricine câţi oameni de pe-acest pământ n-au auzit
niciodată vorbindu-se despre Mine până în prezent, şi nici nu vor putea auzi încă multă vreme? Cum aş
putea Eu să-i judec şi să-i condamn pe ei pentru că, fără voia lor, ei nu pot să creadă în Mine, când,
dintre nenumăraţii evrei care M-au auzit şi M-au văzut făptuind, Eu nu am judecat şi nici nu am
condamnat încă pe nimeni - în afara unora care au depus prea mult zel încercând să ne prindă şi să ne
ucidă? Cum aş putea Eu aşadar să-i judec şi să-i condamn pe cei care nu ştiu şi nu sunt vinovaţi pentru
aceasta?!

3. Dar, de la Adam încoace, nu există popor care să nu posede măcar câteva rămăşiţe ale
învăţăturii despre Unicul Dumnezeu Adevărat, revelate odinioară patriarhilor. Şi se ştie că mai apoi,
dintr-un interes pur lumesc, preoţii şi regii L-au mistificat pe acest Unic Dumnezeu Adevărat şi L-au
înlocuit cu tot soiul de idoli, făcând poporul să creadă în ei şi să le aducă ofrande.

4. Şi, vezi tu, când un popor urmează cu sârguinţă aceste învăţături de tot soiul, el nu este deloc un
păcătos în ochii Mei - el trăieşte în ignoranţă din cauza tuturor acestor greşeli. Dar când aceste suflete
vor ajunge în lumea de dincolo şi vor vedea totul iluminat de Lumina Mea, atunci va fi cu totul altfel.
Vedeţi, este ca şi cum un om din această lume merge noaptea şi întâlneşte diferite obstacole în cale, pe
care el le ia drept oameni, animale sau altceva, însă niciodată drept ceea ce sunt cu adevărat.

5. Dar, refăcând în plină zi acelaşi drum, călătorul va vedea cu siguranţă cât sunt de reale lucrurile
care i-au părut atât de ciudate în timpul nopţii şi va râde de sine însuşi, întrebându-se cum de-a putut fi
199
atât de prost încât să ia un trunchi de copac drept un hoţ la drumul mare sau o piatră de pe drum drept o
hienă!

6. Din aceasta poţi să-nţelegi că în lumea de dincolo astfel de suflete se vor regăsi cu mult mai
repede şi mai uşor în Lumina Mea dătătoare de viaţă decât acelea care, având despre Mine o cunoaştere
precisă, ar putea să vadă şi să înţeleagă fără greutate că Eu sunt Lumina, Viaţa şi Adevărul, dar sunt
împiedicate de dragostea lor pentru lume şi de reaua lor voinţă.

7. Atunci când aceste suflete vor ajunge în lumea de dincolo, ele vor fugi de această Lumină a
Vieţii şi a Adevărului şi o vor dispreţui mai mult decât o făceau aici, în această lume.

8. În acest caz, nu am Eu oare dreptate să spun că: «Atunci când îşi vor părăsi trupul acestei lumi,
Eu îi voi învia şi pe cei care sunt morţi întru Spirit şi îi voi judeca, iar ei îşi vor primi răsplata pentru
faptele lor!»?

9. Şi fără îndoială că nu Eu îi voi judeca, ci Adevărul cel Veşnic care se află în ei şi pe care ei îl
urăsc mai mult decât orice, iar ei vor fugi la vederea Mea. Ar trebui aşadar să fiu Eu considerat vinovat
pentru aceasta?

10. Înţeleptele legi romane nu spun ele: Volenti non fit injuria ('Cel care a consimţit nu se mai poate
plânge că i s-a făcut o nedreptate')? Ar trebui aşadar ca Eu, din iubire pentru astfel de duşmani, să renunţ
la Lumina Mea cea veşnică de viaţă şi de adevăr şi să Mă acopăr cu veşmântul minciunii şi al
înşelăciunii? Niciunul dintre voi nu doreşte aceasta, sper! Totuşi, chiar şi în legătură cu aceste suflete
decăzute din propria lor vină, Eu v-am oferit deja două indicii pentru a vă linişti: o dată în pilda fiului
rătăcitor, şi apoi atunci când v-am spus, într-o circumstanţă asemănătoare, că există multe lăcaşuri în
casa Tatălui Meu, cu alte cuvinte, ca să Mă exprim mai clar, că există locuri de învăţare şi de corectare
în care, chiar şi în această lume de dincolo, diavolii cei mai decăzuţi pot să se întoarcă la adevărata
credinţă şi să devină mai buni.

11. Cred, Simon Iuda (Petru), că acum ar trebui să-ţi fie mult mai clară această chestiune, despre
care Eu v-am vorbit de mai multe ori."

Capitolul 155

Despre conceptul cel tainic de eternitate

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Totuşi, trebuie să vă amintiţi cu toţii că Eu nu v-am vorbit
niciodată despre o judecată de Apoi şi despre o înviere generală, ci despre o ultimă zi specifică fiecărui
om, în clipa în care sufletul său părăseşte învelişul carnal în care a fost pus la încercare pe-acest pământ.
Bineînţeles că această înviere le va aduce imediat unora Viaţa cea Veşnică, iar altora moartea veşnică;
aici cuvântul «veşnic» nu trebuie să fie considerat ca referindu-se la o durată infinită, la fel cum
infinitatea spaţiului Creaţiei Mele nu se referă exclusiv la spaţiul - bineînţeles fără început şi fără sfârşit,
asemenea lui Dumnezeu Însuşi - din care s-a născut la rândul lui acest spaţiu, ce este plin peste tot de
lucrările iubirii Sale, ale înţelepciunii Sale şi ale puterii Voinţei Sale.

2. În lumile materiale, eternitatea corespunde unei durate limitate; dar în Spirit, în lumea de dincolo,
ea este ceea ce este timpul pentru această lume. Aceasta nu înseamnă că nicio transformare nu poate să
se producă acolo, ci numai că Adevărul şi Viaţa sunt pentru totdeauna imuabile şi identice cu ele însele,
şi că minciuna, fiind în opoziţie cu Lumina cea Veşnică a Adevărului şi a Vieţii, este şi ea veşnică, fără
ca prin aceasta vreo fiinţă să fie constrânsă să rămână pentru totdeauna în această opoziţie. Căci voi ştiţi
că Dumnezeu, care este în eternitate iubire, înţelepciune şi putere, nu ar putea să rămână într-o trândăvie
eternă, ci El dă naştere fără încetare din El Însuşi la noi şi noi Creaţii, încarnând astfel gândurile Sale şi

200
ghidându-le prin iubirea şi înţelepciunea Sa spre a deveni într-o zi libere şi independente, iar pentru
aceasta există destul timp în eternitate şi destul loc în spaţiul infinit.

3. Atâta timp cât va rămâne pe undeva în existenţă vreo Creaţie, va exista, în opoziţie cu cea mai
pură spiritualitate dumnezeiască, şi o stare materială creatoare, care, în raport cu Divinitatea autentică,
constituie oarecum stadiul mai întunecat al probei vieţii, ceea ce nu vrea să spună că acest stadiu de
întuneric trebuie să rămână pentru totdeauna întunecat şi rău, aşa cum nici acest pământ şi cerul înstelat,
vizibil ochilor voştri, nu trebuie să rămână pentru totdeauna aşa cum le vedeţi acum; căci ele trebuie să
dispară şi să se resoarbă în întregime în noaptea timpurilor, iar locul lor să fie luat de o nouă Creaţie.
Tocmai de aceea, Eu vă spun acum: iată că Eu recreez totul ca nou, şi voi toţi veţi fi ajutoarele Mele în
noua Creaţie!

4. Este adevărat că voi sunteţi încă limitaţi aici jos, în această lume, atât în timp, cât şi în spaţiu;
totuşi, există în voi şi eternitatea şi infinitul - ceea ce, bineînţeles, nu puteţi încă să înţelegeţi pe de-a-
ntregul, dar veţi înţelege într-o zi -, la fel cum şi cel mai mic fir de nisip le conţine de asemenea. Unul
dintre voi, dacă este un matematician bun, să încerce să dividă un fir de nisip şi să-Mi spună când va
termina cu această divizare! Eu cred că şi cel mai savant matematician s-ar plictisi de o asemenea
muncă, pentru că nu-i va da niciodată de capăt. Şi, la fel cum infinitul este prezent în cele mai mici
lucruri, şi eternitatea este prezentă în ele.

5. Când vă vorbesc despre eternitate şi infinit, trebuie să le înţelegeţi în adevăratul lor sens, şi nu
după cum vă sugerează mintea voastră lumească limitată.

6. Eu v-am oferit acum o hrană consistentă şi plină de vigoare, pentru că văd bine că unii dintre
voi sunt deja capabili să o digere într-o anumită măsură!

7. Dar când veţi merge prin lume să propovăduiţi popoarelor Evanghelia Mea, va trebui să o
prezentaţi la fel cum la început copiilor li se dă doar lapte. Căci dacă veţi începe cu asemenea învăţături,
oamenii vă vor socoti nebuni şi nu vor asculta mai deloc ceea ce le veţi spune; dar nu aveţi de ce să vă
îngrijoraţi, căci tot ceea ce veţi avea de spus şi felul de a spune vă vor fi întotdeauna inspirate. Apoi
Duhul Meu va face restul în toţi cei care prin intermediul vostru îl vor fi primit şi vor fi renăscut în el. Şi
acesta va fi un semn că nu aţi primit cuvintele Mele din gura unui om, ci din gura lui Dumnezeu. Vezi
acum puţin mai clar, dragul Meu Simon Iuda (Petru)?"

Capitolul 156

Despre Judecata de Apoi

1. Simon Iuda (Petru) a răspuns: „Doamne şi Învăţătorule, de această dată am înţeles mai clar ca
niciodată tot ceea ce ai spus; dar trebuie să adaug că înţelepciunea Ta prea mare aproape că mă înăbuşă.
Ţie îţi este fără îndoială uşor să vorbeşti despre aceste aspecte de o măreţie infinită, mai uşor chiar decât
îi este unui cap de familie să vorbească despre gospodăria sa, dar înţelegerea noastră pământească
resimte toată povara atotştiinţei Tale infinite, şi, prin contrast, neantul propriei sale ignorante.

2. O Doamne, va trebui să faci să se coboare asupra noastră foarte mult din lumina Spiritului Tău
cel veşnic pentru ca noi să înţelegem până la urmă ceea ce Tu ne-ai revelat până în această zi! Eu Îţi
mulţumesc pentru imensa bunăvoinţă pe care ne-o arăţi acum, dar înţeleg de asemenea şi că noi nu vom
fi capabili să transmitem, nici măcar ucenicilor noştri, marile taine ale naturii pe care Tu ni le-ai
dezvăluit, şi nici pe cele, încă şi mai mari, ale domeniului spiritual."

3. Eu am spus: „Nici nu este necesar deocamdată; dar Spiritul Meu îi va înzestra din plin pe aceia
pe care Eu îi voi chema să îndeplinească această sarcină. Pentru fiii acestui timp, este suficient ca ei să
creadă că Tatăl Meu M-a trimis în acest trup, care este acum al Meu, şi că orice om poate să ajungă pe
201
această cale la adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu şi la adevărata iubire pentru Dumnezeu şi pentru
aproapele său, şi de aici la Viaţa cea Veşnică.

4. Veţi fi aşadar trâmbiţele pe care le vor auzi cu toţii, chiar şi cei care se află în morminte, precum
şi cei pe care marea îi ţine prizonieri din cauza smintelii şi a păcatelor lor nenumărate, şi ei vor ieşi din
morminte, şi chiar şi cei pe care marea i-a ţinut captivi vor fi eliberaţi şi înveşmântaţi cu haina vieţii.

5. Căci acela pe care trâmbiţele îl trezesc nu se trezeşte la moarte, ci la viaţă; iar acela care nu va
vrea să audă sunetul răsunător al trâmbiţelor nu va fi înviat, ci va rămâne în noaptea mormântului sau în
captivitatea mării, până în ziua în care întreg acest pământ va fi purificat prin foc. Căci, la fel ca în
timpul lui Noe, oamenii se vor deda păcatului unii cu alţii fără să asculte glasul celor pe care Eu îi voi fi
trezit; şi aceştia sunt cei pe care Eu îi voi lua într-o clipă de pe-acest pământ, pentru a-i arunca împreună
cu toţi cei pe care ei îi iubesc atât de mult în focul cel distrugător, pe care aceşti oameni ai lumii ce au
refuzat să se căiască l-au aţâţat mai mult decât oricine.

6. Şi aceasta va fi Judecata de Apoi a acestui pământ, ale cărei începuturi se vor manifesta deja, în
mic, la puţin timp după voi. Căci nu trebuie să credeţi că acest foc va apărea brusc în toate locurile de pe
pământ în acelaşi timp; întotdeauna va veni oarecum treptat, pentru ca oamenii să aibă timp şi loc să se
îndrepte.

7. Bineînţeles că veţi începe din nou să vă întrebaţi în sinea voastră ce se va petrece atunci cu
aceste suflete rebele. Gândiţi-vă la ceea ce v-am spus: sunt destule locuri de învăţare şi de îndreptare în
casa Tatălui Meu, şi veţi putea să vă daţi seama cu uşurinţă ce se va petrece cu aceste suflete în
continuare.

8. Totuşi, păstraţi pentru voi ceea ce v-am spus: căci oamenii, aşa cum sunt ei acum, nu vor putea
să înţeleagă. Tocmai din acest motiv, în timpul Regilor, atunci când au devenit pe zi ce trece mai
ignoranţi şi mai încăpăţânaţi, evreii au declarat drept apocrife şi au dat la o parte ultimele trei Cărţi,
cunoscute de voi, dar pe care ei nu mai pot să le înţeleagă.

9. Esenienii, pe care voi îi cunoaşteţi, au ştiut totuşi să profite la timp de acestea, şi au tras din ele
multe foloase materiale, ceea ce, bineînţeles, nu a fost conform Voinţei Mele - la fel cum nu este Voia
Mea nici ca oamenii să se servească de toate însuşirile cu care Eu i-am înzestrat, pentru a se deda în
întregime păcatului şi a Mă uita cu desăvârşire. Totuşi, în ciuda a tot, oamenii s-au îmbogăţit cu tot felul
de experienţe, bune şi rele, şi de mai multe ori ei s-au întors la Mine, găsind astfel modalitatea de a se
îndrepta şi de a merge către lumină. De aceea, esenienii vor putea şi ei să le aducă multor oameni lumina
cea adevărată."

Capitolul 157

Domnul nostru Iisus Cristos le dă sfaturi lui Ioan şi lui Matei referitor la însemnările lor

1. Ioan al Meu a întrebat atunci: „N-ar trebui să consemnez pe foile mele de pergament unele
dintre aspectele pe care Tu ni le-ai revelat astăzi prin graţia Ta? Aceasta ar putea fi de un oarecare folos,
cel puţin pentru posteritate!"

2. Eu i-am spus: „Lasă asta, căci, dacă va fi necesar, Eu le voi revela aceste aspecte oamenilor de
bună-credinţă, prin gura noilor slujitori, prezicători şi profeţi, pe care îi voi trezi la momentul potrivit;
dar cei pe care i-am trezit în aceste vremuri şi care au fost renăscuţi prin Duhul Meu au primit deja
întregul adevăr şi toată înţelepciunea de care au nevoie.

3. Cu toate acestea, în legătură cu învăţăturile şi faptele Mele extraordinare, în Evanghelia în care

ai consemnat deja esenţa misiunii Mele pe-acest pământ, şi care va rămâne peste veacuri, trebuie să
202
adaugi că am propovăduit şi împlinit mult mai multe, care nu se află în această carte, şi că, dacă ar fi
fost consemnate în cărţi, lumea, adică oamenii, nu ar fi putut să le cuprindă. Aceasta este de-ajuns.

4. În rest, este suficient ca fiecare om care va fi botezat în numele Meu şi întărit prin Duhul Meu
pogorât din Ceruri să ştie - ceea ce tu ai şi consemnat deja de mult timp - că Eu Mă voi revela în
persoană celor care vor crede în Mine, Mă vor iubi şi vor respecta poruncile Mele cu privire la iubire."

5. Când i-am dat acest sfat lui Ioan, el a fost foarte mulţumit; dar evanghelistul şi cărturarul Matei,
care se afla şi el acolo, Mi-a spus: „Doamne, şi eu am adunat cu multă sârguinţă multe însemnări despre
învăţăturile şi faptele Tale, iar Tu nu spui că şi acestea vor rămâne!"

6. Eu i-am spus: „Şi scrierile tale se vor păstra! Totuşi, manuscrisul consemnat cu propria ta mână
va rămâne desigur pe undeva, însă acolo unde se va afla, oamenii nu se vor servi deloc de el; dar un
altul, care va scrie în numele tău, te va înlocui, iar scrierile sale vor rămâne. Poţi aşadar să fii şi tu
mulţumit şi liniştit.

7. Este târziu acum. Să ne oferim puţină odihnă pentru această noapte, căci mâine este o altă zi!"

8. Plin de cel mai profund respect, hangiul s-a ridicat şi a vrut să ne conducă în camerele noastre.

9. Eu însă i-am spus: „Ocupă-te de cei doi călători; căci noi ne vom petrece noaptea aşa cum ne
aflăm, la această masă."

10. Hangiul a fost mulţumit cu aceasta, şi i-a condus pe cei doi străini într-o cameră. Ei se minunau
fără încetare de cuvintele Mele, pe care totuşi nu le înţelegeau. Bucurându-se la gândul că ne vor
cunoaşte mai bine a doua zi, pe Mine şi pe tovarăşii Mei, ei i-au mulţumit hangiului pentru buna sa
găzduire.

11. Apoi, ca de obicei, noi am dormit până la răsăritul soarelui, când ne-am ridicat cu toţii pentru a
ieşi afară.

12. La câteva sute de paşi de porţile oraşului se afla un deluşor ceva mai înalt, poate cu vreo sută de
picioare deasupra nivelului acestui platou, deja situat la înălţime. De aici, o privelişte splendidă se
înfăţişa până departe, cuprinzând marile câmpii ale Eufratului; către vest, se vedea de asemenea o mare
parte din Valea Iordanului, până la Marea Moartă, o parte din Ierusalim, Betleemul şi o mulţime de alte
localităţi, până la Munţii Libanului.

13. Hangiul ne-a însoţit şi el desigur pe această înălţime, unde a început să ne explice tot ceea ce se
oferea privirii către răsărit, către apus, către miazănoapte şi către miazăzi; căci el cunoştea foarte bine
toate aceste locuri, iar ucenicii Mei s-au întreţinut pe-ndelete cu el.

Capitolul 158

Istoria oraşului de bazalt şi a împrejurimilor sale

1. La sfârşit, cum hangiul susţinea că dealul pe care ne aflam era acelaşi cu Muntele Nebo, pe care
Moise a trecut în lumea de dincolo, Eu i-am spus: „Nu, dragul Meu prieten, tu îţi închipui puţin cam
mult despre aceste locuri; căci regiunea Muntelui Nebo, de unde se vede foarte bine şi ţinutul ceţos al
Ierihonului, se află la o distanţă de-o zi către sud. Dar pentru că tu cunoşti atât de bine locurile acestea,
spune-mi şi Mie cine a construit acest oraş negru din bazalt în care locuieşti; ştii numele său?"

2. Hangiul: „Doamne şi Învăţătorule, nu-mi sunt deloc familiare Cronicile! Dar, dacă nu mă-nşel,
acest oraş a fost construit de către descendenţii lui Gad. Căci, începând de-aici şi până hăt către
miazănoapte, se spune că ţara aparţinea seminţiei lui Gad, şi că la miazăzi, împreună cu o parte din
203
fericita Arabie, până la Eufrat, totul aparţinea seminţiei lui Ruben. Totuşi, hotarele celor două ţări au
fost foarte mult disputate şi modificate în timpul tristei perioade a Regilor, şi nu se ştie cu exactitate
până unde se întindeau pământurile seminţiei lui Ruben şi până unde cele ale lui Gad. Cât despre noi,
socotim oraşul nostru ca fiind opera acestuia din urmă."

3. Eu i-am spus: „Dragul Meu prieten, te înşeli cu aproape o mie de ani, căci întemeietorul acestui
oraş şi al multor altora a fost Edon, care a trăit chiar înainte de vremea lui Avraam şi care stăpânea toate
aceste teritorii, precum şi o bună parte din Arabia, până la Eufrat, şi o mare parte din Siria de azi, până
dincolo de Damasc. Astfel, acest oraş şi multe altele au fost ridicate de către Edon şi descendenţii săi, şi
ele nu sunt mai puţin vechi decât Babilonul.

4. Vezi tu, dragul Meu, ne aflăm aici pe colina unde au stat Edon şi Avraam şi unde, prin credinţa
din inimile lor, I-au oferit jertfe lui Dumnezeu şi au marcat hotarele teritoriilor lor. Cât vezi cu ochii, tot
ceea ce se află către apus aparţinea lui Avraam, şi tot ceea ce este către răsărit, până la Eufrat, lui Edon
şi descendenţilor săi, care, în continuare, s-au unit în cea mai mare parte cu descendenţii lui Avraam. Şi
acum ştii cine a fost întemeietorul acestor oraşe negre de bazalt, atât de solide, încât nici peste o mie de
ani nu se va vedea asupra lor, cu mult mai mult decât astăzi, urma muşcăturii distrugătoare a timpului.

5. Dar, cu vremea, populaţia lor se va reduce şi va sărăci foarte mult; căci acum acest ţinut este
încă roditor, dar el va deveni un deşert, şi doar mulţumită ploilor de iarnă populaţiile de păstori săraci
vor mai găsi aici o hrană amărâtă pentru turmele lor prăpădite, şi nu se vor da în lături să locuiască un
timp când într-unui din aceste numeroase oraşe, când într-altul.

6. Totuşi, acest ţinut deja pustiu, care se întinde până la Eufrat, va înverzi din nou într-o zi, şi le va
oferi un refugiu binecuvântat oamenilor care sunt de bună-credinţă în numele Meu!"

7. Hangiul: „Ah, Doamne şi Învăţătorule, am citit o profeţie asemănătoare în Isaia! Dar când va
veni acest timp? Profetul nu spune nimic despre aceasta! Doamne şi Învăţătorule, poţi Tu să ne
precizezi?"

8. Eu i-am spus: „Nu anul, nici ziua şi nici ora, căci acestea depind de faptele oamenilor şi de
momentul în care ei vor renunţa la regii lor din această lume, pentru a reveni la ghidarea Mea
dumnezeiască suverană, aşa cum era în timpul lui Moise şi al Judecătorilor; totuşi, Eu îţi spun sigur că
nu vor trece mai mult de două mii de ani până atunci.

9. Dar pe acest continent aproape pustiu pe care voi îl numiţi Europa şi ale cărui popoare domnesc
în prezent asupra voastră, această stare fericită va veni mai devreme; căci pe vechiul continent pe care
ne aflăm noi există încă - înţelegeţi bine aceasta - multe pietre foarte dure, care nu se vor transforma atât
de uşor în pământ roditor. Iar aceste pietre dure corespund inimilor la fel de dure ale oamenilor, ce se
vor lăsa cu greu transformate în câmpuri fertile, care să primească Cuvântul Meu.

10. Eu îţi spun: înainte ca o zecime din oamenii acestui bătrân continent să cunoască pe deplin
binecuvântarea Învăţăturii Mele, cea mai rea parte a Europei va trăi mai fericită după Învăţătura Mea,
decât cea mai bună şi mai mică parte a acestui vechi continent (pe care ne aflăm noi); căci mai este
nevoie încă de mult foc purificator pentru ca razele Soarelui Meu de viaţă să-i atingă cu adevărat pe
foarte numeroşii locuitori ai acestui continent şi să-i încălzească pentru Viaţa cea Veşnică."

11. Hangiul: „O Doamne, soarta noastră se prevede aşadar să fie încă foarte tristă! De aceea marele
profet nu a putut spune nimic precis despre momentul în care vom reveni la această condiţie
norocoasă?"

12. Eu am spus: „Da, da, dragul Meu prieten, în Extremul Orient, soarele răsare mai devreme decât
în Apusul Îndepărtat; în schimb, acolo unde soarele răsare mai devreme, noaptea vine şi ea mai devreme
şi durează până când soarele răsare din nou. Aceasta este doar o imagine naturală, pe care tu poţi să o
înţelegi - dar ea ascunde şi un sens spiritual.
204
 13. Prin Mine, Soarele Spiritului a răsărit mai întâi pentru voi; dar tot pentru voi va şi apune mai
întâi. Însă în ziua în care va răsări din nou, el nu va urca de la Apus, ci tot dinspre Extremul Orient; căci
în ceea ce Mă priveşte, totul se petrece într-o anumită ordine, şi nimic, material sau spiritual, nu se face
împotriva acestei rânduieli.

14. Tu nu înţelegi încă aceasta, dar în curând vei înţelege."

Capitolul 159

Despre natura cea reală a Soarelui

1. Hangiul: „O, Doamne şi Învăţătorule, eu cred că nici cel mai înţelept dintre serafimi nu ar putea
să ajungă, în întreaga veşnicie, la o înţelegere deplină a cuvintelor Tale! Dar trebuie totuşi să Îţi pun o
întrebare, în această zi în care răsăritul soarelui este de o splendoare şi de o limpezime rar văzută în
acest ţinut, căci, de obicei, pe această câmpie foarte întinsă se formează aproape fără încetare ceţuri: în
sine, Soarele este el oare un foc, ale cărui flăcări luminează Pământul atât de intens, încât ar fi imposibil
să faci pe pământ o lumină atât de strălucitoare şi să o priveşti?

2. Căldura extraordinară pe care ne-o trimite împreună cu lumina sa ne face să presupunem că este
vorba de un foc de o intensitate foarte mare; dar el străluceşte la fel şi iarna, când percepem mult mai
puţin căldura acestui foc, despre care unii susţin că de fapt nu este un foc adevărat. Noi suntem o
comunitate constituită în principal din romani, evrei, greci, arabi şi egipteni, şi, deşi există diferite păreri
asupra acestei chestiuni, nu am reuşit încă să aflăm răspunsul la această întrebare."

3. Eu am spus: „Şi nici nu aţi fi putut să-1 aflaţi, înconjuraţi cum sunteţi din timpurile cele mai
vechi de întunericul adânc al superstiţiei! Cine vrea să înţeleagă aceasta trebuie să ştie că răsăritul şi
apusul soarelui nu sunt decât aparente; căci ziua şi noaptea pe care voi le percepeţi provin de la rotaţia
Pământului, care nu este un disc, aşa cum credeţi voi, ci o sferă de o mărime considerabilă, iar ziua şi
noaptea nu sunt nimic altceva decât efectul rotaţiei acestui glob pământesc, rotaţie ce se realizează cam
în douăzeci şi patru de ore.

4. Iar dacă Pământul nu este un disc, ci o sferă, la fel este şi Soarele, dar el este de un milion de ori
mai mare decât Pământul. Dacă vă apare atât de mic, este pentru că el este extraordinar de îndepărtat de
Pământ. Dacă Eu ţi-aş spune numărul de leghe care îl separă de acest pământ, tu nu ai putea nici măcar
să-ţi faci o idee despre aceasta, pentru că nu eşti destul de familiarizat cu vechile numere arabe. Dar
imaginează-ţi o distanţă de aproape patruzeci şi patru de milioane de leghe - cei câţiva arabi care trăiesc
aici vor şti bine să-ţi traducă această dimensiune -, iar tu vei avea o mică idee despre distanţa dintre
Pământ şi Soare; iar Soarele nu se învârte în jurul Pământului, pentru a produce ziua şi noaptea, şi nici
nu se scufundă în fiecare zi în mare, cum cred romanii sau grecii, ca să se scalde şi să se spele, astfel
încât să poată lumina lumea cu o putere mereu reînnoită.

5. Pământul este cel care se învârte în jurul Soarelui în aproximativ trei sute şaizeci şi cinci de zile,
şi această a doua mişcare se află la originea anului vostru şi a anotimpurilor - primăvară, vară, toamnă şi
iarnă.

6. Cât despre Soarele însuşi, acesta nu este un foc, şi ceea ce voi percepeţi ca fiind lumina sa este
strălucirea atmosferei sale de suprafaţă. Aceasta este produsă prin rotaţia Soarelui în jurul axei sale, dar
şi prin rotaţia sa extraordinar de rapidă în jurul unui alt soare intermediar, foarte îndepărtat. Aceste
rotaţii ale Soarelui în imensitatea spaţiului eteric produc în atmosfera de la suprafaţa sa un efect electric
considerabil, şi strălucirea sa luminoasă este aşadar, însă la un nivel superior, de aceeaşi natură cu cea a
fulgerului pe care îl cunoaşteţi, cu singura diferenţă că acest fulger solar se manifestă pe suprafaţa
Soarelui într-un mod extraordinar de intens şi neîntrerupt, în timp ce, pe-acest pământ, fulgerul nu este

205
produs decât în mod ocazional, şi la un nivel mai redus, prin frecarea crescândă a particulelor de aer,
motiv pentru care strălucirea sa nu durează decât foarte puţin.

7. Totuşi, există pe pământ regiuni şi locuri în care substanţa fulgerului este produsă într-o
cantitate mai mare, şi astfel aceste locuri pot să fie luminate timp de mai multe ore.

8. Dacă cineva vrea să se convingă de aceasta, să meargă în astfel de regiuni din centrul Africii,
unde sunt lanţuri întinse de munţi foarte înalţi, şi va putea să vadă acolo multe astfel de fenomene
electrice. Dar acolo îi va fi mult mai greu decât aici să se delecteze cu aceste fenomene, căci acolo se
dezlănţuie furtuni puternice, cu trăsnete şi fulgere - şi, în faţa trăsnetelor şi a bubuiturilor violente,
oamenii preferă să se refugieze în întunericul peşterilor celor mai adânci, mai degrabă decât să admire
de-afară ameninţătorul spectacol al acestor nenumărate fulgere.

9. Da, prietene, nu toate fenomenele naturale de pe acest mic pământ trezesc încrederea omului,
astfel încât el să poată să le suporte fără să tremure şi chiar să le urmărească cu plăcere!

10. Dar dacă deja fenomenele naturale de pe acest mic pământ vi se par câteodată cam prea intense,
cum vi s-ar părea cele care au loc pe un corp ceresc atât de mare cum este Soarele?!

11. într-o zi, veţi putea contempla toate acestea în Spirit cu cea mai mare bucurie şi plăcere; dar, în
trup, aceasta este cu neputinţă.

12. Ţi-am explicat aşadar despre lumina Soarelui, şi ţi-am adus astfel un strop de înţelegere, însă
ceea ce tu eşti încă departe de a putea pricepe în întregime, peste o mie şi câteva sute de ani copiii Mei
din Europa vor găsi că sunt fenomene fireşti, ca de altfel şi altele, ceea ce va contribui puternic la
reducerea, şi în final chiar la distrugerea totală a superstiţiei grosolane din timpurile străvechi. Dar, în
aşteptarea acelor vremuri, este suficient ca voi să credeţi în Mine şi să trăiţi după Învăţătura Mea; la
momentul potrivit, restul va veni de la sine."

13. Hangiul Mi-a mulţumit mult pentru această explicaţie surprinzătoare pentru el, apoi Mi-a spus
că aceasta se potriveşte foarte bine cu o viziune din vis pe care el o primise prin spiritul profetului Ilie
despre familia din care provenea şi el; imaginea pe care o văzuse în acest vis semăna foarte mult cu ceea
ce Eu, Domnul, tocmai îi explicasem.

14. „În acest vis, a spus hangiul, mi se părea că eram foarte sus, deasupra Pământului, şi că îl
vedeam sub picioarele mele, nu ca pe un disc, ci ca pe o sferă. Atunci, eu am întrebat spiritul lui Ilie ce
înseamnă aceasta.

15. El mi-a răspuns: «Vei afla de la Acela care a fost înaintea mea şi care va fi pentru totdeauna!»

16. Atunci m-am trezit şi m-am regăsit la Joppe, oraşul în care m-am născut; căci aici nu trăiesc
decât de douăzeci de ani."

17. Hangiul încă nu-şi terminase povestirea, când un slujitor a venit să ne poftească la masa de
dimineaţă. Atunci noi am coborât de pe colină şi ne-am întors la han.

Capitolul 160

Prezicerea Domnul nostru Iisus Cristos referitoare la modul în care străinii vor fi primiţi

de regele lor

1. Când am ajuns la masă, cei doi străini au apărut şi ei şi s-au aşezat cu stânjeneală deoparte, la o
altă măsuţă. Dar Eu i-am chemat, spunând că puteau de-acum înainte să ia loc la masa noastră şi să
206
mănânce împreună cu noi, ceea ce ei au şi făcut imediat, dar cu aceeaşi sfială pe care o au de obicei
oamenii sărmani.

2. Eu însă le-am insuflat de îndată curaj şi consolare, iar ei, devenind mai încrezători şi mai
vorbăreţi, ne-au povestit îndelung despre regele şi preoţii lor.

3. Eu le-am spus: „În ceea ce-i priveşte pe preoţi, ceasul lor cel din urmă va sosi curând; dar regele
vostru de-acum va putea să devină pentru voi un rege bun, atunci când, peste câţiva ani, Mă va cunoaşte.
Când veţi pleca de-aici pentru a vă întoarce în ţara voastră şi vă veţi oferi să-i plătiţi regelui vostru nu o
dată, ci de zece ori tributul, dacă el va dori aceasta, el va deveni binevoitor şi vă va întreba cum aţi găsit
tot acest aur şi argint. Atunci povestiţi-i foarte pe scurt unde aţi ajuns, dincolo de Eufrat, ce-aţi văzut şi
aţi auzit şi cum aţi primit aceşti bani.

4. El vă va lua la el şi îi va face plăcere să vorbească cu voi despre Avraam, Moise şi despre alţi
profeţi, dar mai ales despre Mine, deoarece Eu sunt - deja întrupat - Cel pe care l-au anunţat toţi profeţii.
În curând Eu îi voi trimite mesageri care îi vor arăta într-o lumină foarte clară ceea ce au văzut şi au
auzit cât timp au fost prin preajma Mea. Când aceşti mesageri vor ajunge în oraşul în care locuieşte
regele vostru, ei vor veni mai întâi la voi, iar voi îi veţi conduce la rege."

5. Şi deoarece masa de dimineaţă se terminase, Eu le-am spus: „Acum puteţi să vă ridicaţi

împăcaţi şi să porniţi pe drumul de întoarcere; în faţa porţii, veţi găsi tot ceea ce vă trebuie pentru
călătorie!"

6. Atunci cei doi s-au ridicat, mulţumindu-Mi, şi s-au uitat repede către poarta de la drum, ca să
vadă cele ce se aflau acolo pentru călătoria lor; căci de vreme ce nimeni nu le dăduse nimic în sală, le
venea greu să creadă, şi de aceea erau foarte curioşi să vadă ce se afla la poartă.

7. Şi ieşind au găsit şase cămile, dintre care patru erau încărcate din greu cu aur şi argint, iar două
erau înşeuate pentru a-i purta pe ei, dar şi ele erau prevăzute cu suficient aur şi argint pentru ca ei să-şi
poată procura o hrană îndestulătoare în timpul călătoriei.

8. Şi, deşi drumul până în ţara lor era foarte lung şi prea puţin sigur datorită tâlharilor beduini, ei
au ajuns teferi şi nevătămaţi, şi fără nicio dificultate. Acolo au făcut de îndată ceea ce Eu îi sfătuisem,
iar regele s-a arătat foarte binevoitor faţă de ei, i-a făcut administratorii lui şi le-a înapoiat femeile şi
copiii, care erau sănătoşi şi bine îmbrăcaţi.

Capitolul 161

Despre răspândirea Învăţăturii Domnului nostru Iisus Cristos în Babilon

1. Câţiva ani mai târziu, apostolul Matei şi însoţitorul său, când au mers în acea ţară, au fost bine
primiţi de acest rege, la care au rămas un an întreg.

2. Şi când Matei a vrut să-şi reia călătoria împreună cu tovarăşul său, regele i-a dat o escortă sigură
până la graniţele regatului său. Astfel, acest apostol a fost unul dintre primii Mei martori pe lângă
respectivul rege, şi, în acest oraş care era numit totuşi Babilon - deşi vechiul Babilon era un mare
morman de ruine, aflate destul de departe de-acolo -, el a vrut să-i aducă la Învăţătura Mea pe aceşti
păgâni, majoritatea adepţi ai lui Balaam.

3. Dar regele nu 1-a încurajat deloc, spunându-i: „Este suficient că eu şi curtea mea ştim şi
înţelegem ce trebuie să credem şi ce reprezintă această credinţă; în ceea ce priveşte restul, ne vom ocupa
eu şi fiul meu - căci nu aş vrea să vă expun la furia fără margini a preoţilor mei. Dar pe măsură ce ei vor

207
pleca din această lume, eu voi face în aşa fel încât să nu aibă succesori, şi apoi va fi mai uşor de lucrat
cu poporul."

4. Această promisiune i-a mulţumit pe cei doi apostoli, care nu s-au mai îngrijit să răspândească
Învăţătura Mea în rândul popoarelor acestui rege.

5. Totuşi, şapte ani mai târziu, a venit la acest rege Petru împreună cu fiul său Marcu, iar regele i-a
primit foarte bine, şi i-a spus din nou că trebuia să facă cunoscută Învăţătura Mea, puţin câte puţin,
măcar în acel oraş.

6. Regele, căruia îi era foarte drag Petru, ca şi Marcu, 1-a sfătuit să nu facă aceasta, cunoscându-i
preabine pe preoţii lui Baal, şi i-a spus lui Petru: „In ţara noastră, mai ales dinspre răsărit până la marele
fluviu Gange, sunt nenumărate animale sălbatice şi nu mai puţine specii de plante otrăvitoare! Iar acolo
unde Dumnezeu a permis să existe atâtea fiare sălbatice şi plante otrăvitoare, solul şi mai ales aerul
trebuie să fie pline de spirite rele şi de demoni care dau târcoale ca nişte lei, pantere sau hiene
înfometate, ce urlă şi îşi caută victimele.

7. Aceste animale sunt cât se poate de rele şi de feroce, şi este foarte periculos să le vânezi; dar
preoţii lui Baal sunt de o mie de ori mai răi, căci fiecare dintre ei are în el cel puţin o mie de diavoli, şi
doar eu mă pot opune lor, graţie marii mele autorităţi şi soldaţilor mei, care sunt în majoritate evrei,
greci sau romani, deoarece eu nu sunt decât un vasal al Romei - căci voi trebuie să ştiţi că Imperiul
Roman se întinde până la Gange, şi abia de acolo începe marele regat al Indiei, despre care nimeni de la
noi nu ştie unde se termină."

8. Acest sfat al regelui i-a plăcut fără îndoială lui Petru; totuşi el resimţea încă în lăuntrul său
dorinţa de a discuta despre Învăţătura Mea şi despre Împărăţia lui Dumnezeu cu anumiţi locuitori ai
acestui oraş, fapt pe care preoţii l-au aflat fără întârziere. Ei au trimis mesageri la Petru pentru a-i
propune să le facă şi lor cunoscută această învăţătură preafericită.

9. Este adevărat că, pentru câtva timp, Petru nu s-a lăsat amăgit, cu atât mai mult cu cât fiul şi
totodată însoţitorul său, Marcu, îl avertiza mereu cât se poate de serios, repetându-i: «Lasă-1 pe rege să
se ocupe de cauza noastră! Nu înseamnă că nu respectăm Voinţa Domnului nostru Iisus dacă vom urma
sfatul regelui.»

10. Totuşi, după vreo doi ani, Petru a ieşit într-o zi din oraş, şi, plimbându-se prin împrejurimi, a
întâlnit mai mulţi bolnavi şi cerşetori. I-a ajutat pe cei săraci, iar pe bolnavi i-a vindecat prin puterea
Duhului Meu din el.

11. Dar la aceste miracole au fost de faţă şi mulţi preoţi ai lui Baal. Recunoscându-1 pe Petru, ei
l-au rugat fierbinte să-i însoţească puţin.

12. Petru a cedat numeroaselor lor rugăminţi şi asigurări de loialitate, pentru că ei i-au spus că
există într-un sat foarte apropiat mulţi bolnavi pe care niciun medic nu putea să-i vindece, şi că, dacă i-
ar vindeca şi pe aceia, ei şi toţi ceilalţi preoţi ar adopta religia sa şi ar distruge templele cu propriile lor
mâini.

13. Auzind aceasta, Petru i-a urmat pe preoţi, şi, în fapt, au ajuns după o oră într-un sat unde erau
într-adevăr mulţi bolnavi de friguri şi posedaţi; iar el i-a vindecat pe toţi, readucând chiar şi un mort la
viaţă.

14. Dar cei pe care i-a vindecat au început să-1 proslăvească, spunând: „Probabil că acesta este un
trimis al Adevăratului Dumnezeu, altfel el nu ar putea să împlinească, doar prin Cuvântul său, ceea ce
toţi zeii noştri atât de numeroşi n-au fost niciodată în stare să facă."

208
15. Preoţii care îl însoţeau pe Petru erau însă extraordinar de mânioşi. Ei au insistat, aparent
prieteneşte, să-i mai însoţească până la un alt sătuc, la care se ajungea trecând printr-o pădure de mirt şi
de trandafiri. În această pădure, ei l-au înşfăcat pe Petru, i-au smuls veşmintele şi l-au omorât, iar apoi
l-au atârnat cu picioarele de un mirt uscat, în josul căruia au fixat un lemn, de care i-au legat mâinile, şi
l-au lăsat astfel suspendat, după care ei s-au întors în oraş pe un alt drum.

16. Regele, socotind că Petru era plecat de prea multă vreme, a trimis să fie căutat pretutindeni, atât
în oraş, cât şi în afara lui, şi doar a doua zi l-au găsit pe Petru în pădurea de mirt, mort şi desfigurat.

17. Atunci, bolnavii vindecaţi l-au informat pe rege că preoţii oraşului l-au adus pe Petru,
purtându-se foarte prietenos cu el, că acesta i-a vindecat miraculos şi chiar a înviat un mort, dar că apoi
a plecat împreună cu preoţii mai departe.

18. Regele, foarte mâhnit, a poruncit ca Petru să fie îngropat în cavoul regal şi cu onoruri demne de
un rege, şi s-a pus de asemenea şi mirtul în mormânt.

19. Cât despre preoţii din oraş, care erau mai mult de două mii, ei au avut o soartă foarte crudă.
Regele a poruncit să fie ucişi toţi de către soldaţii săi, fără a cruţa nici măcar unul, iar apoi trupurile lor
moarte au fost purtate cu mai mult de patru sute de care într-un deşert, unde au fost aruncate drept hrană
animalelor sălbatice.

20. Iar ucenicul Marcu, cu ajutorul regelui şi al celor doi administratori despre care am vorbit, a
început să le propovăduiască Învăţătura Mea locuitorilor oraşului, şi nu a durat mai mult de un an până
când a adus pe calea cea bună întregul oraş, şi imediat după aceea, aproape întreaga ţară.

21. (Eu v-am dezvăluit astfel vouă, care sunteţi noii Mei ucenici, unde şi cum a părăsit această lume
primul Meu apostol; aşadar, nici la Roma şi nici la Ierusalim, ci în noul Babilon, care a primit după
aceea numele maur de Bagdad).

22. Dar la hangiul nostru din oraşul de bazalt, Eu nu le-am povestit ucenicilor Mei ceea ce vă spun vouă
în aceste vremuri; şi acum putem să reluăm de-acolo de unde am rămas - de la masa hangiului.

Capitolul 162

Domnul nostru Iisus Cristos binecuvântează ţinutul deşertic al păstorilor tâlhari

1. Hangiul M-a întrebat dacă nu voiam să mai rămân la el câteva zile.

2. Eu i-am răspuns: „Dacă vei crede în Mine şi vei continua să Mă iubeşti şi să trăieşti după
Învăţătura Mea, Eu voi fi întotdeauna aproape de tine, în Duh; dar Eu nu voi mai rămâne mult timp în
trup pe-acest pământ, căci timpul Meu se apropie de sfârşit, iar Eu mai am încă multe de făcut în alte
oraşe şi ţinuturi, astfel că Îmi voi relua fără întârziere călătoria către miazăzi împreună cu ucenicii Mei
care sunt aici."

3. Atunci hangiul a mai adus vin proaspăt scos şi pâine, şi, după ce-am băut şi am mai mâncat
puţin, ne-am ridicat şi ne-am pregătit să plecăm.

4. Când l-am binecuvântat pe hangiu şi întreaga sa casă, ei Mi-au mulţumit, iar hangiul ne-a mai
însoţit încă două leghe; cu această ocazie Eu i-am dezvăluit şi alte mistere ale vieţii, ceea ce pentru el a
fost o mare mângâiere.

5. Apoi el s-a întors acasă, iar noi am mai mers încă o bună jumătate de zi spre sud, traversând un
ţinut pustiu, în care nu am întâlnit decât câţiva păstori cu turmele lor prăpădite; aceşti păstori au alergat
către noi ca să ne ceară de pomană, ba chiar, mai rău, ca să ne tâlhărească.
209
6. Ucenicii Mei, care împreună formau un grup destul de impunător, i-au ameninţat şi le-au
poruncit să se retragă, altminteri ar fi fost vai de ei. Dar păstorii, care erau şi ei aproape treizeci, nu s-au
speriat deloc de această ameninţare, şi-au început să le arunce ucenicilor insulte, pe care unii le-au
înţeles, deoarece cunoşteau puţin limba arabă. Aceşti ucenici, printre care se aflau Ioan al Meu şi
apostolul Petru, Mi-au spus: „Doamne, Tu chiar nu mai ai trăsnete şi foc pentru această gloată
mizerabilă? Trimite asupra lor o ploaie ca aceea de care au avut parte locuitorii Sodomei!"

7. Eu le-am răspuns ucenicilor: „Altoran - ceea ce vrea să însemne: «o, copii ai tunetului şi ai
mâniei» -, ar trebui Eu să-i pedepsesc pe aceşti sărmani oameni mai mult decât sunt ei deja? Fiţi miloşi
faţă de ei în loc să-i ameninţaţi cu ce e mai rău, şi veţi primi imediat de la ei o altă purtare şi vorbe mai
bune."

8. Apoi, făcându-le semn păstorilor să vină la Mine, Eu le-am spus: „Ascultaţi-Mă, sărmani
locuitori ai acestui ţinut arid: nu avem cu noi nici aur, nici argint - Eu, Domnul, mai puţin decât oricine -
, şi chiar dacă v-am da aur şi argint, tot nu v-ar ajuta cu ceva în acest deşert întins! Dar Eu pot face
pentru voi altceva, care vă va fi de folos: voi şi turmele voastre nu aveţi aproape deloc cu ce să vă
hrăniţi şi nici apă. Dar Eu am puterea să binecuvântez acest ţinut, astfel încât să nu vă mai lipsească
nimic, nici vouă şi nici turmelor voastre. Dacă vreţi aceasta, o voi face!"

9. Păstorii au spus cu toţii: „Doamne şi Învăţătorule, dacă Tu poţi face aceasta, şi noi nu ne
îndoim, deoarece Tu ai spus-o, ne-ar plăcea mult mai mult decât dacă ai transforma toate aceste
pietricele în aur şi în argint şi-am fi condamnaţi să murim de foame împreună cu turmele noastre în
mijlocul tuturor acestor comori."

10. La aceste cuvinte ale păstorilor, Eu am ridicat mâinile, l-am adus slavă Tatălui Ceresc şi am
binecuvântat ţinutul, şi de îndată el s-a acoperit cu iarbă până departe, de jur împrejur; şi au apărut de
asemenea multe izvoare, precum şi pâine şi sare în colibele păstorilor.

11. Văzând acestea, păstorii au căzut în genunchi înaintea Mea şi M-au slăvit cu voce tare, spunând
că Eu nu eram un om, ci Dumnezeu, căci nici Moise, al cărui nume ei îl cunoşteau, nici urmaşii săi nu ar
fi putut făptui ceva asemănător.

12. Apoi ei ne-au adus lapte şi pâine, din care am gustat cu toţii puţin; după aceea am pornit din nou
la drum, în mijlocul cuvintelor de laudă ale acestor păstori fericiţi; şi am auzit până departe strigătele lor
de bucurie.

13. Pe drum, Eu le-am spus ucenicilor Mei: „Judecaţi voi înşivă ce este de preferat: să faceţi bine
celor care vă vor răul, sau să întoarceţi răul pentru rău? Pe viitor, iubiţi-i şi binecuvântaţi-i pe duşmanii
voştri şi faceţi bine celor care vă vor răul, şi veţi aduna cărbuni aprinşi deasupra capetelor lor, şi astfel
vă veţi face mulţi prieteni!

14. Urmaţi exemplul Meu în toate, şi puţine pietre vă vor face să vă poticniţi pe drumul pe care îl
veţi urma în numele Meu. Dar vai vouă dacă îi veţi ameninţa pe cei care vă vor ameninţa şi dacă veţi
vrea să-i pedepsiţi imediat, căci veţi avea parte de nenorocire pe-acest pământ! Iubirea trezeşte
întotdeauna iubire; în schimb mânia şi pedepsele nu aduc decât mânie şi răzbunare!"

15. Ucenicii şi-au întipărit aceste vorbe în inimile lor şi Mi-au promis să le respecte cât timp vor
trăi.

16. Iar Eu le-am spus: „Cea mai mare parte dintre voi o vor face, fără îndoială, dar Eu văd printre
voi pe unii care, în ciuda acestui sfat, vor folosi ameninţarea şi pedeapsa în împrejurări potrivnice; însă
ei nu vor culege niciodată astfel fructe bune şi pe deplin coapte."

210
 Domnul nostru Iisus Cristos la Nebo

Capitolul 163

Domnul nostru Iisus Cristos şi fariseii în faţa porţilor oraşului

1. În timp ce Eu îi învăţam astfel, ne-am apropiat de un alt oraş vechi, locuit mai cu seamă de
romani, dar şi de greci şi evrei. Spre norocul, sau nenorocul nostru - cum se spune -, primii care ne-au
ieşit în cale au fost evreii, printre care se aflau şi mulţi farisei.

2. Fariseii M-au recunoscut şi le-au spus evreilor: „Iată că soseşte, cu ucenici săi probabil, acest
nazarinean, care, de la ultima sărbătoare încoace, a făcut multe miracole

închipuite, învăţate probabil la şcoala esenienilor. Apoi el a mers la Templu să predice poporului, unde a
afirmat că este mai bătrân decât Avraam, şi încă multe altele!

3. În acea zi, puţin a lipsit să nu fie bătut cu pietre, căci eram foarte furioşi văzând că şi-a pus în
cap să ne prezinte drept idioţi în faţa poporului.

4. În plus, el afirmă pretutindeni că este fiul lui Dumnezeu, iar ucenicii săi, dar şi mulţi alţi
oameni, îl cred. Totuşi el nu ţine sabatul, este un lacom şi un beţiv, care se ţine în cârdăşie cu vameşii şi
păcătoşii, ne calomniază de câte ori are ocazia şi ne ameninţă mereu cu pedeapsa veşnică.

5. Se-nţelege că noi nu putem fi nicidecum prietenii unui astfel de om, cu atât mai mult cu cât ştim
foarte bine de unde vine şi cine sunt părinţii şi fraţii lui.

6. Totuşi, el nu este deloc prost, deoarece se pricepe foarte bine, prin cuvintele şi miracolele lui,
să-i câştige de partea sa pe păgâni - altfel spus, pe romani şi pe greci -, pentru a putea apoi să ne tulbure
cu ajutorul lor. Dar nu se va ajunge până acolo! Ar fi mai bine să nu vină prea des la Ierusalim, căci
altminteri vom face în aşa fel încât să-i iasă pe nas filiaţia divină, într-un mod care n-o să-i placă!

7. El vine acum în acest oraş de păgâni ca să facă şi aici nişte isprăvi de-ale lui, cu unicul scop
desigur de a-i stârni cât mai mult pe locuitorii săi împotriva noastră. Dar aceasta nu-i va aduce niciun
folos, căci Ierusalimul va rămâne întotdeauna Ierusalim, chiar şi dacă mii de astfel de fii ai lui
Dumnezeu ca el vor găsi motiv să-1 critice!"

8. Între timp, noi am ajuns foarte aproape de aceşti oameni, şi chiar şi ucenicii Mei au auzit foarte
clar ultimele lor cuvinte. Ei m-au întrebat cum puteam Eu să tolerez aceasta.

9. Şi Eu le-am spus: „Dacă vă deranjează chiar atât de mult faptul că aceşti oameni vorbesc urât
despre Mine, mergeţi şi puneţi-le tuturor câte un căluş în gură, pentru ca să nu mai poată vorbi. Cred că
veţi găsi această sarcină deosebit de dificilă, aşa că este mai uşor pentru noi să trecem prin faţa lor fără
să spunem nimic.

10. Să lăsăm câinii să latre, căci atâta timp cât latră, nu muşcă! Dar dacă vor dori să ne atace şi să ne
muşte când vom trece, atunci vom şti bine să le arătăm că şi noi avem dinţi şi gheare!"

11. Aceste cuvinte i-au liniştit în mare parte pe ucenicii Mei, dar ei încă fierbeau în sinea lor, şi unii
erau cât pe ce să le spună acestor evrei şi farisei cuvinte usturătoare; s-au stăpânit însă şi au urmat
exemplul Meu.

12. Am ajuns repede aproape de aceşti oameni şi, fără să privim înspre locul unde se aflau, am
trecut prin faţa lor în tăcere.

211
13. Dar evreii şi fariseii cu pricina erau foarte curioşi să ştie ce intenţionam noi să facem în oraş, şi,
chiar înainte de-a ajunge la poarta oraşului, doi farisei au alergat după noi şi s-au pus în faţa porţii
pentru a ne bara drumul.

14. Unul dintre ei, pe nume Dismas, M-a întrebat cu asprime ce aveam Eu de făcut în oraş, şi dacă
Mă gândeam să rămân acolo sau eram doar în trecere.

15. Eu i-am răspuns: „Eşti cumva un judecător al acestui loc? Doar ei au dreptul să întrebe călătorii
despre motivul care îi aduce în oraş şi să le ceară permisul de liberă trecere!"

16. Fariseul Mi-a răspuns: „Nu sunt un judecător, ci un demnitar al comunităţii evreieşti din acest
oraş, şi în această calitate am dreptul să întreb călătorii în ce scop au venit - şi mai ales pe tine şi pe
însoţitorii tăi, deoarece te cunosc de la Ierusalim; ştiu aşadar foarte bine că nu ne eşti prieten şi că nu
respecţi preceptele noastre, pentru că nu putem şi nu vrem să credem ceea ce ai pretins adesea că eşti, în
faţa noastră şi a poporului.

17. Noi ştim bine că tu ai cunoştinţe vaste, că poţi să vorbeşti cu înţelepciune şi să săvârşeşti semne
care să-i uimească pe toţi; dar eşti duşmanul nostru şi cauţi să ne distrugi, pe noi, cei care ţinem la
vechile legi. Însă ai grijă să nu o încurci până la urmă, căci o să aflăm curând în ce fel îţi faci tu
miracolele învăţate de la esenieni, şi-o să vedem atunci dacă ştii să mai faci şi altceva!

18. Poţi desigur să-i amăgeşti pe păgâni cu toate acestea, dar nu şi pe noi, urmaşii lui Avraam. Însă
dacă tu eşti cu adevărat capabil de fapte dumnezeieşti, fă acum un miracol în faţa noastră, şi vom crede
că tu eşti mai puternic decât toţi esenienii şi alţi magicieni de pe acest pământ, şi că eşti cu adevărat plin
de Spiritul lui Dumnezeu!"

19. Eu am spus: „Deja am făcut înaintea voastră multe miracole cu totul măreţe, cum niciodată
vreun om nu a săvârşit pe-acest pământ, şi voi aţi spus că am primit ajutorul lui Belzebut, primul dintre
diavoli. Dacă voi credeţi aceasta şi dacă înaintaşii voştri i-au bătut cu pietre şi i-au ucis pe aproape toţi
vechii profeţi, spunând că aceşti profeţi erau posedaţi de diavoli care îi ajutau să prezică şi să facă
miracole, cum aţi putea să vedeţi mai bine acum, ca să recunoaşteţi adevărul învăţăturii şi al faptelor
Mele?

20. Eu ştiu preabine: Belzebut este tatăl vostru, şi voi învăţaţi şi lucraţi sub inspiraţia lui funestă.
Tocmai de aceea, Eu am venit de mai multe ori la voi, ca să vă eliberez de lanţurile sale, dar vouă vă
place mai mult să rămâneţi slujitorii diavolului decât să-L slujiţi pe Unicul Dumnezeu Adevărat, pe care
nu-L cunoaşteţi şi nu L-aţi recunoscut niciodată. Rămâneţi aşadar la slujba voastră, iar Eu rămân la a
Mea, şi voi dezvălui în curând lumii întregi cine sunteţi voi şi cine sunt Eu. Iar acum, lăsaţi-ne să
trecem, şi voi rămâneţi în numele celui pe care îl slujiţi!"

21. Fariseii au fost atât de ofensaţi de aceste cuvinte, încât au vrut de îndată să ne ducă în faţa
tribunalului oraşului, pe Mine şi pe ucenicii Mei.

22. Dar Eu le-am spus: „Eu sunt Domnul şi voi face ceea ce vreau; dar luaţi aminte ca nu cumva să
aveţi voi de-a face cu tribunalul acestui oraş, mai degrabă decât Mine!

23. Eu am trecut pe lângă voi liniştit, împreună cu ucenicii Mei, fără nicio intenţie de a vă supăra cu
vreo vorbă sau cu vreun gest, deşi am auzit încă de departe cuvintele răutăcioase pe care le-aţi rostit
despre Mine, şi aş fi aşadar în măsură să vă întreb cu ce drept faceţi

voi aici, pe pământ străin, remarci despre Mine care nu ar putea fi nici pe placul Meu şi nici al
ucenicilor Mei. De asemenea, vă mai spun încă o dată că Eu sunt Domnul şi că am autoritatea să intru în
acest oraş fără ca voi să puteţi să Mă împiedicaţi; dacă aceasta nu este de-ajuns pentru voi şi stăruiţi în
intenţiile voastre, Eu voi şti foarte bine să Mă opun!"

212
24. Când am vorbit astfel, Dismas, ce pusese totuşi ceva mai mult la inimă cuvintele Mele decât
tovarăşul său, care era foarte încăpăţânat, i-a spus acestuia din urmă: „Să-i lăsăm să treacă, în numele lui
Dumnezeu, şi să ne mulţumim să ne întoarcem la ai noştri; căci eu nu vreau să am mai mult de-a face cu
oameni care deţin puteri ascunse. Dacă ei acţionează împotriva voinţei lui Dumnezeu, Domnul va şti
mai bine, la momentul potrivit, să-i pedepsească şi să-i nimicească; dar dacă ei nu acţionează niciodată
împotriva voinţei Celui Atotputernic, nu vom putea face nici noi nimic împotriva lor."

25. Însă tovarăşul lui Dismas, nevrând să audă de aşa ceva, i-a chemat pe ceilalţi, care veniseră mai
încet pe urma lor, pentru ca să-1 ajute să Mă ducă la judecător împreună cu ucenicii Mei.

26. Atunci Eu am spus: „Până aici şi nimic mai mult cu ura voastră diavolească contra Mea şi a
ucenicilor Mei! Vă voi lăsa până mâine sub o pază care nu vă va permite să intraţi prin nicio poartă a
acestui oraş; aceste gărzi vor fi de asemenea miracolul pe care voi îl aşteptaţi de la Mine, şi sper că veţi
recunoaşte prin aceasta că Eu sunt într-adevăr Stăpânul tuturor creaturilor acestui pământ şi a infinit de
multe alte lucruri pe care voi nici măcar nu aţi putea să vi le imaginaţi. Aceasta este Voinţa Mea, aşa să
fie!"

27. Chiar în aceeaşi clipă, paisprezece lei mari şi furioşi s-au ridicat înaintea evreilor care ne urmau,
şi unul dintre ei, înhăţându-1 pe încăpăţânatul însoţitor al lui Dismas, 1-a dus înapoi la tovarăşii săi.

28. Atunci Dismas a căzut în genunchi înaintea Mea şi M-a implorat să-1 cruţ, deoarece el avea o
cu totul altă părere despre Mine şi vorbise adesea în favoarea Mea în marele-consiliu: cel puţin atât cât
putuse să facă aceasta - căci era ca şi când ai fi aruncat ulei pe foc, şi în final era forţat de fiecare dată să
latre împreună cu câinii. Acum, tovarăşii săi cei încăpăţânaţi degeaba lătrau în faţa leilor, căci aceştia nu
păreau a fi deloc înfricoşaţi.

29. Eu i-am spus: „Mergi înaintea noastră şi condu-ne la un han bun din oraş; apoi vei putea să te
duci la judecătorul Titus ca să-i spui că îl aştept în acest han."

30. Dismas Mi-a mulţumit şi, ridicându-se, ne-a condus de îndată la cel mai apropiat han din oraş.

Capitolul 164

Miracolul vinului la hanul roman

1. Încă de la intrarea noastră, proprietarul hanului, un roman după toate aparenţele, a venit să ne
întâmpine foarte politicos, ne-a invitat să ne aşezăm şi ne-a întrebat ce am dori.

2. Eu i-am spus: „Este adevărat că ziua a trecut şi că soarele este aproape să apună, iar noi nu am
mâncat decât dimineaţă o bucăţică de pâine; dar este cam devreme pentru cină, astfel că, în aşteptare,
serveşte-ne cu puţină pâine şi vin."

3. Hangiul: „Dragii mei prieteni, eu am pâine şi carne afumată de porc şi de oaie, precum şi lapte
în cămară, dar în acest oraş nu se găseşte decât foarte rar carne de pasăre, peşte şi vin, iar acestea sunt
bucate foarte costisitoare pe masa călătorilor; căci este cale lungă de aici până-n valea Iordanului, iar
potecile care coboară într-acolo sunt deosebit de anevoioase, şi de aceea noi nu putem să ne procurăm la
un preţ mic merindele care se găsesc în ţinuturile cele norocoase din vest. Ţinutul nostru, probabil că aţi
remarcat şi voi pe drum că este prea puţin roditor, din cauza lipsei pământului şi a apei. Fântânile din
oraş care mai au apă sunt de fapt nişte rezervoare, iar izvoarele se află departe de-aici. Nu se găseşte
niciunul până în regiunea izvoarelor Amonului, care este departe. Aşadar, vă voi servi imediat pâine şi
lapte."

4. Eu i-am spus hangiului: „Decât lapte, mai bine dă-ne apă din rezervorul tău!"

213
5. Hangiul a făcut ceea ce am cerut; a adus un urcior mare din piatră, umplut cu apă proaspătă din
bazin, şi a pus în faţa noastră pe masă două pâini mari rotunde din orz, spunând: „Acest soi de cereale
este singurul care creşte încă destul de abundent aici, dar grâul cârnău se face greu. Degeaba este
semănat foarte devreme iarna, căci se usucă primăvara, chiar înainte de a se coace. Pentru hrana noastră
trebuie aşadar să-1 aducem din Damasc, sau din Babilon, care este şi mai departe. Dar avem suficient
orz; acesta este principala noastră hrană, împreună cu laptele şi carnea. Aşadar, va trebui să vă mulţumiţi
cu ceea ce pot să vă ofer!"

6. Eu am spus: „Tot ceea ce Dumnezeu binecuvântează este bun!"

7. Hangiul: „Am remarcat imediat că sunteţi evrei, pentru că nu aţi cerut carne de porc, care este
foarte apreciată de noi - dar eu cred că, dacă există un dumnezeu drept, el trebuie să binecuvânteze şi
carnea de porc, nu doar pe cea de pui, oaie, capră sau viţel! În ce mă priveşte, eu sunt un roman cinstit şi
respect legile Romei, pe care le consider foarte bune, cu toate că ele au fost făcute de oameni, şi nu de
zei.

8. De altfel, la ce-i folosesc omului legile dumnezeieşti, scrise întotdeauna într-un limbaj obscur şi
de neînţeles, şi pe care preoţii le interpretează cum vor ei? Zeii pot să-şi dicteze câte legi doresc, dar noi,
oamenii, care am învăţat din experienţă, avem legile noastre, pe care le înţelegem şi putem să le urmăm.
Iar adevăraţii noştri zei sunt anii buni şi rodnici, împreună cu forţele elementare ale naturii care le dau
naştere; iar acum, eu vă urez să găsiţi pe placul vostru pâinea şi apa noastră!"

9. Eu am spus: „Dragă hangiule, mai dă-ne fiecăruia câte un pocal ca să bem, căci cred că ai
suficiente."

10. Hangiul ne-a pus atunci pe masă tot atâtea pocale din lut câţi comeseni erau.

11. Eu i-am mai spus: „Ia şi tu unul şi bea împreună cu noi."

12. Hangiul a făcut aceasta, în ideea că el trebuia să bea primul din apa sa, ca să ne încurajeze să
facem şi noi la fel. Astfel, şi-a umplut primul pocalul, apoi s-a apucat să bea; dar de la prima înghiţitură
el a pus pocalul înapoi jos, şi, foarte bucuros, a strigat cu uimire: „Dar ce este aceasta, dragii mei
oaspeţi? Eu nu v-am adus decât apă, şi acum, când am gustat-o, văd că este fără doar şi poate un vin
deosebit de bun, cum nu am mai băut decât o dată, în insula Cipru."

13. Eu, umplându-mi la rândul Meu pocalul, i-am spus hangiului: „Atunci bea, la fel ca noi toţi;
căci în bazinul de unde ai luat acest vin probabil că mai este!"

14. Hangiul: „Ah, dragii mei oaspeţi, bazinul meu este încă mai mult de jumătate plin cu apă, şi
dacă acum nu mai conţine decât acest vin în loc de apă, înseamnă că avem destul pentru un an şi mai
bine! Dar acesta este un miracol, şi acum, pentru prima dată în viaţă, eu cred în miracole, deşi încă de
copil nu am crezut niciodată în ele, cu toate că în anii tinereţii mele am văzut minuni multe şi de tot
felul, săvârşite de anumiţi preoţi şi magicieni; căci tatăl meu, care era el însuşi priceput în aceste arte,
mi-a explicat bine cum se fac toate acestea, şi astfel, ca un roman cinstit şi bine-crescut, am resimţit o
neîncredere şi un dezgust îndreptăţite faţă de toate actele aşa-zis miraculoase şi magice. Dar acum
tocmai s-a petrecut un miracol cu apa din bazinul meu! Cum şi graţie cui, nu mă preocupă deocamdată:
vom afla noi până la urmă, căci aici avem de-a face cu un miracol bun, şi nu cu unul rău!"

214
 Capitolul 165

Discuţia despre miracolul vinului

1. Pe când hangiul făcea aceste remarci de o modestie specific romană, Dismas al nostru a sosit
împreună cu primul judecător al oraşului, pe care 1-a condus până la Mine, spunându-i: „Iată-1 pe cel
care dorea să te vadă şi să-ţi vorbească."

2. Atunci Eu i-am spus hangiului: „Adu încă două scaune şi două pocale; căci Eu am venit în acest
oraş, înainte de toate, pentru a le da acestora doi o dovadă pe deplin autentică a slavei Mele!"

3. Hangiul a făcut aceasta imediat, iar Eu am turnat din urciorul de piatră în cele două pocale şi
i-am invitat pe cei doi să bea.

4. Cei doi au dus pocalele la buze şi au spus: „Dar de unde provine acest vin, hangiule? Este un
eveniment cu totul extraordinar să ai vin la tine acasă, şi anume, cel mai bun vin imperial din insula
Cipru! Unde l-ai găsit, ne spui?"

5. Hangiul a răspuns cu o oarecare tulburare: „Domnii mei, credeţi sau nu, dar vă spun adevărul: în
bazinul din curtea casei mele! Aceşti oaspeţi pe care îi vedeţi mi-au cerut apă în loc de lapte, iar eu am
mers să le aduc din bazinul meu şi am pus apa pe masă cu propriile mele mâini, fără ca cineva să fi putut
atinge urciorul, până ce am umplut propriul meu pocal; şi când l-am dus la gură, el nu conţinea apă, ci,
aşa cum şi voi înşivă aţi constatat, cel mai bun şi mai preţios vin de Cipru. Voi ştiţi că eu nu cred în
miracole - dar ceea ce s-a petrecut acum consider a fi o minune adevărată!"

6. Judecătorul a declarat: „Voi merge cu tine la bazin cu acest urcior ca să gust acolo apă proaspăt
scoasă, şi vom vedea apoi dacă tu deţii un bazin aşa de minunat!"

7. Atunci hangiul a luat degrabă urciorul care era deja gol şi a mers împreună cu judecătorul la
bazin, care se afla în curtea hanului.

8. Judecătorul a scos apă în urcior cu propriile sale mâini, a gustat-o imediat şi a constatat că era
acelaşi vin.

9. Foarte bucuros, el însuşi a dus urciorul până în marea sală de mese, 1-a pus pe masă şi a spus cu
o voce puternică: „Într-adevăr, acesta este un miracol cum oamenii de pe-acest pământ încă nu au
cunoscut vreodată! Doar un Dumnezeu poate săvârşi un asemenea miracol, un om, niciodată."

10. Dismas, care tocmai golise un al doilea pocal cu vin, ceea ce 1-a făcut să fie bine-dispus, era de
aceeaşi părere cu hangiul şi cu judecătorul. El a spus: „Aceşti nebuni încăpăţânaţi ai Templului n-au
ajuns prea departe tratându-L cu o grosolănie brutală şi crudă pe adevăratul Domn al slavei lui
Dumnezeu! Acolo, în faţa celor paisprezece lei care îi păzesc la poarta oraşului, ei poate că asudă din
greu de spaimă, în timp ce noi bem cu voie-bună aici cel mai bun vin de Cipru din podgoriile imperiale.
O singură dată în viaţa mea am mai băut puţin din respectivul vin, dar aici pot să beau pocale întregi!

11. Tocmai de aceea eu spun şi mărturisesc că Acela care, prin puterea Voinţei Sale, a putut face să
apară într-o clipă paisprezece lei la porţile oraşului şi acum poate transforma pe neaşteptate apa dintr-un
bazin într-un excelent vin imperial de Cipru nu este un om obişnuit, ci în El se află cu adevărat
plenitudinea Spiritului lui Dumnezeu! Această mărturie pe care o dau acum mă va urma în mormânt; şi
înţeleg de-acum înainte, o Doamne, toate celelalte miracole pe care Tu le-ai săvârşit la Ierusalim şi în
alte locuri!

12. Dar aceia care sunt acolo, în faţa porţii, vor înţelege cu greutate aceasta; poate cei paisprezece
lei îi vor devora în timpul nopţii pe diavolii care-i stăpânesc, ceea ce-i va face să accepte mai uşor decât
astăzi adevărul dumnezeiesc. Dar Tu eşti Domnul nostru şi vei face după Voia Ta!"

215
 Capitolul 166

Fariseii care erau păziţi de lei la porţile oraşului sunt eliberaţi

şi aduşi pe calea cea bună

1. Aceste cuvinte au trezit curiozitatea judecătorului, care a vrut să-i vadă pe aceşti gardieni de la
poarta oraşului; dar cum el se temea foarte tare de lei, M-a rugat să-1 însoţesc.

2. Eu i-am răspuns: „Mergi la acea poartă împreună cu Dismas şi fii pe deplin liniştit, căci niciunul
dintre animalele menţionate nu-ţi va face rău."

3. Atunci judecătorul a devenit la fel de încrezător ca şi Dismas, şi 1-a însoţit pe acesta cu curaj
până la poarta oraşului.

4. Evreii şi fariseii păziţi de lei l-au implorat pe judecător să-i elibereze de acest chin înfiorător.

5. Judecătorul le-a spus: „Adresaţi-vă Domnului, pe care L-aţi insultat atât de grav adineauri, căci
doar El are puterea să vă elibereze de acest chin!"

6. Evreii şi fariseii au strigat: „Atunci cereţi-I în locul nostru să aibă milă de noi, şi vom crede în
El!"

7. Şi cei doi au revenit imediat şi Mi-au transmis cuvintele lor.

8. Eu am spus: „Nu trebuie niciodată să răspunzi la rău cu rău. Fie ca cei care sunt la poarta
oraşului să fie eliberaţi de chinul lor!"

9. într-o clipă gardienii cei înfricoşători au dispărut, iar cei pe care îi supravegheaseră au venit la
noi, plini de credinţă, şi au fost imediat întremaţi cu apa din bazinul hangiului.

10. Când evreii şi cei câţiva farisei au fost astfel întăriţi, la o masă vecină cu a noastră, fariseul care
se arătase cel mai furios şi care, împreună cu Dismas, a vrut să Mă împiedice să intru în oraş, a declarat:
„Doamne şi Învăţătorule, acum şi eu cred că Tu eşti cu adevărat Acela pe care toţi evreii şi păgânii L-au
aşteptat în zadar atât de multă vreme!

11. Dacă Tu ai fi apărut aşa cum au anunţat majoritatea profeţilor, începând cu Moise, nu am fi
ezitat niciodată să credem în Tine pe deplin; dar Tu ai venit pe lume într-un fel care nu a dat de bănuit
că eşti Mesia cel promis evreilor, şi, prin ei, tuturor oamenilor de pe pământ.

12. Căci aproape toată lumea din Ierusalim cunoaşte originile Tale, ştiind foarte bine cine au fost
tatăl Tău, mama Ta şi fraţii Tăi; de câte ori tatăl Tău, cunoscut de toţi ca un tâmplar şi un dulgher
iscusit, n-a avut de lucru la noi, în Ierusalim, şi era ceva obişnuit ca Tu împreună cu fraţii Tăi să-1
ajutaţi! Şi iată că Tu, un dulgher, apari deodată la Ierusalim înconjurat de ucenici şi predicând poporului,
şi rosteşti cuvinte aspre împotriva noastră - aşa că trebuie să înţelegi că ura noastră faţă de Tine nu putea
decât să crească de fiecare dată când Te arătai la Ierusalim, deoarece ne acopereai de ruşine în faţa
poporului, spunând că nu suntem slujitorii lui Dumnezeu, pentru că nu Îl cunoaştem pe El, ci suntem
nişte lupi lacomi în piele de oaie, cu alte cuvinte, servitorii lui Belzebut, că nu vrem ca poporul să fie
luminat ca să poată atinge Cerul, că nici noi înşine nu putem intra acolo, şi încă multe altele, pe care noi
le-am auzit cu propriile noastre urechi sau ni le-au relatat alţii cu exactitate.

13. Orice om care gândeşte va înţelege astfel că noi nu am putut niciodată să Te privim cu ochi buni
şi că ura noastră faţă de Tine creştea pe măsură ce Tu ne defăimai mai mult.

14. In plus, Tu ai săvârşit miracole extraordinare, care au sfârşit prin a îndepărta în întregime
poporul de la noi, astfel că, în doi ani şi jumătate, încasările noastre au scăzut cu mai mult de două mii
216
de livre de aur. Tu ai făcut ca poporul să creadă că eşti Fiul Unicului Dumnezeu cel viu, ceea ce, spre
marea noastră mânie, a dat o lovitură foarte dură vechii legi a lui Moise, care spune: «Doar Eu sunt
Dumnezeul vostru, în care trebuie să credeţi şi să vă încredeţi. Nu există alt Dumnezeu în afară de Mine
şi nu va trebui să aveţi alţii.»

15. Dar Tu ne-ai spus că eşti Fiul lui Dumnezeu, că Unicul Dumnezeu Adevărat al Cerului este
Tatăl Tău, pe care doar Tu Îl vezi şi Îl cunoşti, şi nimeni altul în afară de Tine - iar noi, preoţii
Templului, mai puţin decât oricine.

16. În plus, felul în care David a vorbit despre venirea lui Mesia nu evocă deloc venirea Ta,
deoarece el spune: «Deschideţi larg uşile şi ridicaţi porţile, ca să intre El, regele slavei! Şi cine este El,
acest rege? Este Iehova Savaot!»

17. Înţelegi aşadar că, după bunul-simţ omenesc, Tu, un dulgher din Galileea, nu puteai să fii
considerat Împăratul Slavei, cu toată înţelepciunea Ta, şi nici măcar un profet, deoarece este scris în
mod explicit că nici un profet nu se va ridica din Galileea!

18. Iartă-mă, Doamne, dacă Îţi arăt cu sinceritate de ce majoritatea fariseilor, a marilor-preoţi, a
leviţilor şi a altor evrei ai Templului Te urăsc, şi de ce chiar miracolele Tale cele mai extraordinare nu
doar că nu le fac acestora o bună impresie, ci îi aţâţă şi mai mult împotriva Ta. Până acum, eu însumi am
fost dintre aceia, şi, la fel ca şi tovarăşii mei, am crezut că Tu ai învăţat să faci miracole de la esenieni,
pe care noi îi urâm atât de mult, şi că ai vrut să ne distrugi cu ajutorul lor, pentru a le lăsa lor câmp
deschis de acţiune - asta pentru că romanii, care sunt stăpânii noştri, şi prin urmare şi duşmanii noştri, au
stabilit legături cu această sectă, căreia îi acordă toate privilegiile şi avantajele posibile, tocmai pentru că
esenienii sunt cei care pot să servească cel mai bine toate planurile lor de stăpânire.

19. Dar nouă, care ştim cum fac esenienii miracole şi chiar am învăţat multe de la ei pe-ascuns,
miracolele Tale nu puteau să ne fie pe plac, deoarece am văzut minuni asemănătoare la ei. Căci, în furia
noastră oarbă, noi nu ne-am făcut niciodată timp ca să comparăm cu atenţie faptele Tale şi cele ale
esenienilor, şi recunosc deschis că aici, în acest vechi oraş păgân, m-am luminat, pentru prima dată, în
privinţa Ta.

20. Cele două semne pe care Tu le-ai făptuit aici mi le înfăţişează, în sfârşit, în lumina lor
adevărată, pe cele pe care le-ai săvârşit mai înainte, reducând la nimic toate celelalte soiuri de vrăjitorii,
şi Te fac să apari cu adevărat în ochii noştri drept Acela a cărui venire a anunţat-o David. Căci în primul
rând nu există lei în această regiune, întrucât aceste animale trăiesc doar în Africa, şi nu vin decât foarte
rar în Arabia, întorcându-se însă repede înapoi, fiindcă nu găsesc nicio pradă în marele deşert — şi au
fost paisprezece astfel de animale, care, la un semn al Tău, au apărut cât ai clipi în faţa noastră! Aceasta
este de neconceput, chiar şi dacă astfel de fiare ar fi trăit în număr mare în ţinutul nostru. Într-adevăr, nu
se poate decât să le fi creat Tu, Domnul tuturor creaturilor!

21. Şi dacă Tu poţi face aceasta, înseamnă că Ţi-a fost tot atât de uşor să preschimbi apa din bazinul
hangiului în acest excelent vin imperial de Cipru, din care nu am băut decât o dată puţin, la masa regelui
Irod.

22. Poate că îmi cunoşti numele, poate că nu, puţin îmi pasă; probabil că îl cunoşti. Dar Îţi dau
acum asigurarea că nu vom mai vorbi niciodată împotriva Ta în marele-consiliu, eu şi tovarăşii mei aici
prezenţi. Nu vom putea cu siguranţă să-i facem pe toţi ceilalţi să tacă, căci nu avem această putere; dar,
cum am mai spus, vom crede întotdeauna în Tine în inimile noastre, orice s-ar petrece! Şi niciun Cuvânt
împotriva Ta nu va mai ieşi vreodată din gurile noastre!"

217
 Capitolul 167

Profeţia pe care i-o face Domnul nostru Iisus Cristos lui Barnabe

1. După acest destul de lung discurs al fariseului, care se numea Barnabe, Eu i-am spus: „Accept
scuzele tale şi mărturisirea ta şi te iert pentru toate păcatele; iar celui căruia Eu îi iert păcatele, îi vor fi
iertate atât în Cer, cât şi pe Pământ.

2. Mai târziu, tu vei fi un bun lucrător al viei Mele şi va trebui să înduri multe din iubire pentru
Mine. Când ceea ce ţi-am prorocit se va petrece, îţi vei aminti că ţi-am spus-o dinainte; dar fii fără
teamă, căci nu te voi lăsa singur!

3. În aceste vremuri, Împărăţia Cerurilor se ia cu asalt, şi aceia care nu vor face astfel nu o vor
cuceri.

4. Nu Mi-a mai rămas decât puţin timp pentru a mai fi printre voi şi a lucra în această lume ca şi
până acum; apoi voi fi glorificat în această lume într-un mod foarte neplăcut şi foarte trist, şi abia apoi
voi întemeia pentru toţi aceia care cred în Mine o Împărăţie a Vieţii Eterne, în care Eu voi locui, şi toţi ai
Mei vor fi acolo unde Eu sunt.

5. Credeţi-Mă, cine crede în Mine, urmează Învăţătura Mea, Mă iubeşte mai presus de orice şi îl iubeşte
pe aproapele său ca pe sine însuşi va primi încă din această existenţă Viaţa cea Veşnică şi nu va mai
muri niciodată, chiar dacă trupeşte el ar muri de o sută de ori; căci precum Eu voi continua să trăiesc
prin propria Mea putere, când acest trup pământesc Îmi va fi luat, şi sufletul acelui om va continua să
trăiască prin Duhul Meu, care se află în el, şi el va fi preafericit şi va domni împreună cu Mine în
veşnicie!"

6. Cu toţii au fost mulţumiţi cu această făgăduială şi au crezut-o.

7. Cum se lăsase seara, hangiul M-a întrebat dacă nu era timpul să pregătească cina.

8. Eu i-am spus: „Cina pe care Eu o prefer este aceea că i-am regăsit pe toţi aceştia, care au fost ai
Mei, dar s-au rătăcit; întreabă-i însă pe ceilalţi ce vor să mănânce."

9. Barnabe s-a ridicat şi a spus: „O, Doamne şi Învăţătorule, şi pentru noi, cina cea mai bună este
că Tu ai venit la noi şi că noi Te-am recunoscut drept Acela care eşti! În rest, avem destulă pâine şi vin.
Ce altceva ne-ar mai trebui pentru ca să ne hrănim trupurile?"

10. Totuşi, Eu i-am spus hangiului: „Mergi în pivniţa ta de-afară şi vezi ce vei putea găsi acolo bun
pentru nişte evrei ca noi. Prepară bine ceea ce găseşti acolo, şi apoi aşterne masa."

11. Hangiul a ieşit şi a găsit pe masa mare care servea la pregătirea hranei mulţi peşti gata tăiaţi şi
bine curăţaţi. Foarte surprinşi, el împreună cu soţia şi copiii lui au ridicat braţele către Cer.

12. Plin de bucurie, hangiul s-a întors la noi şi a spus: „Dragii Mei oaspeţi, un al treilea miracol!
Voi ştiţi cât este de greu să găsim peşte în ţinutul nostru, şi iată că marea masă din pivniţa unde eu
pregătesc bucatele este atât de încărcată cu peşti foarte buni, proaspeţi şi gata curăţaţi, încât ne vor
ajunge din plin pentru mai mult de trei zile! Nu mai rămâne decât să-i pregătesc - ceea ce deja am
poruncit; şi vom putea să ne potolim foamea cu un fel de mâncare dintre cele mai rare."

13. Barnabe a spus atunci, şi Dismas de asemenea: „Orice Îi este cu putinţă lui Dumnezeu, şi
aceasta nu ne mai miră, deoarece Îl avem printre noi pe Acela căruia nimic nu Îi este imposibil. Căci
Acela care a putut să înzestreze toate mările, lacurile şi fluviile cu tot felul de peşti şi de alte creaturi
poate la fel de bine să facă să apară oriunde câţi peşti vrea El; de asemenea, noi mărturisim acum că în
218
acest Om, Iisus din Nazaretul Galileii, locuieşte plinătatea dumnezeirii! Şi acela care va crede altceva
este foarte departe de adevăr."

14. Eu am spus: „Rămâneţi în această credinţă şi nu lăsaţi pe nimeni să vă tulbure inima; căci
tocmai prin această credinţă în Mine veţi fi îndreptăţiţi înaintea Mea, şi Eu vă voi da Viaţa cea Veşnică
şi vă voi învia în Ziua de Apoi!" 15. Iar ei au fost mulţumiţi de aceste cuvinte.

Capitolul 168

Mărturisirea de credinţă a judecătorului roman

1. Atunci, primul judecător al oraşului, care era aşezat la masa noastră aproape de Mine, s-a ridicat
şi a spus: „Doamne şi Învăţătorule, Tu ştii că eu sunt un roman foarte învăţat în toate ştiinţele, căci altfel
nu aş fi fost numit în fruntea uneia dintre cele mai mari comunităţi de pe acest munte Auran. Dar pentru
că eu a trebuit încă din copilărie să mă instruiesc în tot felul de ştiinţe şi să trec examene severe pentru a
deveni ceea ce sunt acum, şi voi mai fi, este de la sine înţeles, ca să spun aşa, că din frageda mea tinereţe
am învăţat să recunosc şi să dispreţuiesc deşertăciunea şi inutilitatea zeilor noştri, şi, pentru mine, un
înţelept, fie el grec sau roman, este de mii de ori mai valoros decât toţi zeii şi semizeii noştri, egipteni,
greci ori romani.

2. Marele Împărat Cezar Augustus a contribuit deja din plin la extirparea pe cât s-a putut a acestei
idolatrii; având el însuşi cel mai mare respect pentru adevăratele ştiinţe, el a ştiut să se înconjoare la
curtea sa de învăţaţi din toate ţările, şi 1-a exilat pe viaţă de la Roma pe faimosul poet Ovidiu, care, în
acea epocă, a scris sub numele de «Metamorfoze» un fel de doctrină religioasă - sarcină pe care preoţii
i-au comandat-o în secret în schimbul unei plăţi consistente.

3. Urmaşul lui Augustus, în vremea căruia eu m-am născut şi am crescut, avea aceleaşi înclinaţii,
şi tocmai fiindcă aversiunea pe care o simţeam din tinereţe faţă de zei i-a plăcut împăratului, am obţinut
funcţia deosebită pe care o deţin acum, deşi nu am încă treizeci de ani.

4. Dar, renegând toţi idolii, am respins de asemenea - pe bună dreptate, gândeam eu - şi credinţa în
nemurirea sufletului.

5. Nu am fost un epicurian în felul meu de a trăi, ci mai mult prin convingerile mele, pe care le-am
adus la un înalt grad de puritate, nu doar prin lecturarea multor filozofi, ci şi printr-o experienţă vastă.

6. Da, am citit cu multă atenţie operele care conţin filozofia lui Socrate şi a lui Platon, dar dovezile
lor despre supravieţuirea sufletului uman au murit odată cu ei, întrucât nu au găsit nici un ecou în
întreaga natură cunoscută. Dacă ar fi fost altfel, dacă viaţa lor ar fi continuat într-o altă lume, aceşti
filozofi, de altfel vrednici de o înaltă stimă, ne-ar fi dat un semn indubitabil, ca să fi ştiut şi noi că nu
erau morţi, şi acest semn ar fi fost cu siguranţă de o mare importanţă pentru noi, oamenii care caută şi
gândesc; căci îmi pare că un suflet care supravieţuieşte după moarte ar trebui cel puţin să aibă grijă ca
operele spirituale pe care le-a creat în timpul vieţii sale trupeşti să aibă o influenţă favorabilă asupra
oamenilor care se află încă în această lume.

7. Dar aceşti mari oameni, pe care lumea întreagă i-a venerat, odată morţi după legile naturii
pământeşti, nu au mai dat apoi niciodată nici cel mai mic semn despre adevărul a ceea ce ei au afirmat şi
au predicat! Şi există foarte multe dovezi elocvente, care îi sunt oferite fiecăruia, la orice oră din zi, că
sufletul nu supravieţuieşte după moartea trupului; căci tot ceea ce vedem există doar pentru o perioadă
limitată de timp, care nu contează dacă este mai lungă sau mai scurtă.

8. Ceea ce este mort şi dispărut rămâne mort şi dispărut, şi niciodată nu va mai fi ceea ce a fost
odată. O plantă care moare se veştejeşte şi putrezeşte; ea îngraşă fără îndoială solul, dar nu mai apare
219
niciodată în forma în care a fost, iar cel care a spus că morţii sunt muţi şi nu dau niciun semn de viaţă a
avut dreptate, precum şi cel care a spus că toţi răposaţii strigă din mormintele lor de putreziciune aceste
cuvinte pline de sens: «Noi, cei care am fost, am pierit şi nu vom mai exista de-acum înainte decât poate
doar ca nişte atomi ce îngraşă şi sporesc pentru un timp solul acestui pământ.»

9. Eu m-am familiarizat atât de bine cu această concepţie evidentă, încât nu mi-e frică deloc de
moarte, ci dimpotrivă, mi-o doresc, căci conştiinţa mea actuală îmi spune că înainte ca eu să mă fi
născut pe lume s-au scurs milenii după milenii, iar gândul de a nu fi fost martorul permanent al acestor
eternităţi nu mi-a provocat niciodată nici cea mai mică tristeţe.

10. Totuşi, destinul şi forţele naturii au făcut ca eu să mă nasc cu o aşa-zisă conştiinţă de sine, ale
cărei cauză şi scop nu le-am înţeles niciodată. Fără îndoială că ele au vrut să facă din mine, ca şi din
celelalte creaturi, un admirator vremelnic al existenţei şi manifestării lor. Dar cu ce mă ajută asta pe
mine sau pe ele? Când admiratorul dispare, totul dispare împreună cu el, căci o lume întreagă sau chiar
nenumăratele lumi, cu toate minunile lor, vor înceta să existe, şi va fi ca şi cum nu ar fi existat niciodată
pentru cel care încă nu a intrat în existenţă sau a ieşit pentru totdeauna din ea.

11. Tocmai de aceea, eu nu dispreţuiesc în mod absolut ceea ce am găsit în această lume, ci doar în
sensul că este ceva zadarnic şi lipsit de valoare. Eu nu acord o valoare veritabilă decât neantului absolut;
căci dacă eu nu exist, atunci nu gândesc, nu vreau nimic şi nu creez nimic, nu am nicio conştiinţă, nici
bună, nici rea, şi astfel nu sunt dator nimănui în lume, nu am nicio lege de respectat, nicio judecată de
care să mă tem din partea oamenilor, şi cu atât mai puţin încă din partea zeilor celor inexistenţi.

12. Aceasta a fost într-adevăr, o Doamne şi Învăţătorule extraordinar, profesiunea mea de credinţă
încă din tinereţe, precum şi cea a părinţilor mei, iar natura, care vorbeşte pretutindeni la fel, ne-a dat
motivele şi dovezile cele mai convingătoare! Cine respectă aceste principii de-a lungul scurtei sale
existenţe rămâne un om cinstit până în ultimul său ceas, căci el ştie că nu ştie nimic şi că tot ceea ce îl
înconjoară împărtăşeşte aceeaşi soartă cu el.

13. Când eu, convins fiind de aceste principii, am venit în ţinutul evreilor şi i-am văzut rugându-se
şi făcând penitenţă, i-am compătimit din toată inima mea pentru că aveau vederea atât de scurtă şi
pentru că erau şi ei, la fel ca şi păgânii, plini de o mulţime de superstiţii, care nu le aduceau decât prea
puţină fericire, provocându-le în schimb o profundă tulburare. Ca şi la toate celelalte popoare, vinovaţi
pentru aceasta sunt fără îndoială preoţii, care, în schimbul născocirilor lor înşelătoare, se lasă slujiţi şi
hrăniţi, dar nu se îngrijesc în niciun fel de mântuirea oamenilor în lumea cealaltă, ci îşi spun: «Când
moartea vă va înghiţi, veţi avea în veşnicie de toate, la fel ca şi noi!»

14. Totuşi eu, cum nu am fost mulţumit de toate acestea, mi-am procurat scripturile evreilor şi le-
am citit în întregime cu multă atenţie, şi trebuie să recunosc deschis că mi s-au părut neclare şi de
neînţeles. Ceea ce mi s-a părut mai bun la ele este că nu se vorbea decât de un singur Dumnezeu, foarte
bun şi drept; dar ameninţările cu tot soiul de pedepse eterne din lumea de dincolo erau la fel de
numeroase ca şi acelea din cele mai vechi mituri egiptene, greceşti şi romane. Am pus aşadar deoparte
aceste cărţi, spunându-mi: sunteţi şi voi opera oamenilor celor slabi ai acestui pământ, la fel ca şi idolii,
zeii noştri şi cărţile nenumărate care au fost scrise cu privire la acest subiect şi care pot fi văzute în
marea bibliotecă din Alexandria.

15. Mare Domn şi Învăţător, iată ce am crezut până astăzi; dar, de când sunt în preajma Ta, simt
pentru prima dată că mă aflu într-o credinţă greşită - şi aceasta s-a petrecut în urma faptelor Tale şi a
celor câteva cuvinte pe care le-ai rostit -, şi de aceea Te rog luminează-mă, mai ales în legătură cu
reînvierea la Viaţa cea Veşnică şi cu această Zi de Apoi!"

220
 Capitolul 169

O critică oarecum materialistă a judecătorului roman referitoare la evoluţia umană

1. Eu am spus: „Am lămurit deja mulţi oameni care gândeau la fel ca tine, iar ei Îmi sunt cu mult
mai dragi decât cei superstiţioşi, şi nu-Mi va fi aşadar greu să te-aduc şi pe tine pe calea cea bună. Dar
iată că ni se serveşte peştele! După cină voi vorbi din nou cu tine."

2. Şi chiar în momentul în care terminam să-i spun acestea judecătorului roman, au şi fost aduşi
peştii foarte bine preparaţi, în farfurii mari de marmură, precum şi toate tacâmurile necesare acestei
mese copioase. Fiecare dintre noi a luat câte un peşte pe farfuria sa şi 1-a mâncat repede, căci erau gătiţi
în maniera evreiască, şi nu trebuia să ne mai îngrijim să le scoatem oasele.

3. Judecătorul a găsit peştele atât de bun, încât s-a mai servit cu unul, şi când 1-a mâncat şi pe
acesta a spus: „Mare Domn şi Învăţător, există totuşi în viaţă şi ceva plăcut, pe care moartea desigur
nu-1 poate oferi; şi aceasta este că avem câteodată fericirea, mai întâi să ne aflăm în mijlocul celor mai
buni şi mai înţelepţi prieteni, apoi să putem mânca cu poftă un fel de mâncare savuros, şi în plus să bem
şi o cupă de vin excelent.

4. Ah, în aceste condiţii, omului i-ar plăcea desigur să trăiască veşnic, mai bine decât să se lase
răpus, după o scurtă existenţă, de o moarte întotdeauna nefericită şi dureroasă; în această privinţă, nu am
putut niciodată să fiu de acord cu natura şi cu forţele sale, care acţionează mereu la fel.

5. De vreme ce omul trebuie să moară oricum în cele din urmă, ar putea cel puţin să moară într-un
mod plăcut şi blând; dar nu, pentru o existenţă scurtă şi adesea plină de durere, el mai trebuie să fie şi
chinuit fără milă la sfârşit, până când, în final, vreun Destin atotputernic îi va acorda graţia supremă de a
înceta pentru totdeauna să mai existe.

6. Într-adevăr, acest mecanism al naturii, care altfel este minunată, nu poate fi considerat decât ca
fiind dintre cele mai dezgustătoare, josnice şi reprobabile, de către orice om care gândeşte cinstit, chiar
şi atunci când, datorită unei superstiţii foarte bine înrădăcinate, el crede, atâta timp cât se află în trupul
său de carne, că sărmanul său suflet va supravieţui veşnic; el ar prefera desigur să-şi ia rămas-bun de la
această lume jalnică într-un mod mai plăcut, dar de obicei aceasta nu se petrece!"

7. Eu i-am spus: „Aşadar, tu critici aspru Creaţia, şi nu eşti mulţumit de felul în care este
organizată viaţa pe-acest pământ! Ce-ţi mai displace, în afară de ceea ce deja ai menţionat?"

8. Judecătorul roman: „Oh, mare Domn şi Învăţător, dacă aş vrea să critic tot ceea ce-mi pare pe
bună dreptate injust în felul în care este făcută această lume, aş avea de vorbit un an întreg! Însă eu, ca
om al justiţiei, mă voi exprima scurt şi la obiect; restul îşi va putea imagina fiecare fără greutate.

9. Să luăm în considerare în prunul rând mizerabila naştere a omului, om care este totuşi într-un fel
încununarea capacităţilor creatoare ale naturii; de ce nu vine el pe lume cel puţin la fel de înzestrat ca şi
animalele, sau ca păsările, care îşi pot folosi pe deplin forţele lor vitale la doar câteva zile după ce au
venit pe lume, şi se bucură de ele aproape până la sfârşitul vieţii?

10. Dar nu, trebuie ca omul să se nască mai nenorocit decât toate animalele, gol şi la fel de
neputincios ca o piatră de pe drum!

11. Dacă părinţii săi nu ar fi forţaţi, printr-un fel de iubire instinctivă, să aibă grijă de acest nou
locuitor al lumii, până când el va avea norocul să devină măcar pe jumătate om, nicio fiinţă umană nu ar
rămâne în viaţă mai mult de două zile după naştere.

12. Mi s-ar părea de bun-simţ ca părinţii unui copil nou-născut să trebuiască să se ocupe de acesta
timp de unul, doi sau chiar trei ani; dar faptul că sunt necesari adesea peste doisprezece ani de îngrijiri

221
atente, câteodată chiar mai mult de douăzeci, pentru ca un copil să poată în sfârşit să se ocupe de
propriile sale nevoi pământeşti, este într-adevăr exagerat şi prea prostesc, şi aceasta nu face nicio onoare
capacităţii creatoare a forţelor naturii, ci dimpotrivă.

13. Dacă ea (natura) nu a fost capabilă să-i ofere omului un început mai bun, ar fi fost mai bine să
se abţină de la a-1 mai crea; căci aceasta nu-i aduce deloc laude din partea oamenilor instruiţi. Dar nu aş
vrea să mă mai plâng prea mult de această nereuşită a naturii creatoare.

14. Dacă natura a vrut cu orice preţ să plaseze pe acest pământ, în persoana omului, o fiinţă
gânditoare şi conştientă de sine însăşi, cu singurul scop ca această fiinţă să-L cunoască pe Creator, să-L
slăvească şi să-L glorifice, ea, natura, sau acest Creator, ar fi putut înzestra fiinţa umană cu o gândire cel
puţin de acelaşi nivel cu a mea; după care această fiinţă, atingând o fermitate indestructibilă, ar fi putut
să-şi ducă mai departe existenţa în înţelepciune, putere şi sănătate, tot aşa cum şi Pământul, Luna,
Soarele şi alţi aştri îşi continuă existenţa fără mari modificări în ceea ce priveşte elementele lor
esenţiale.

15. Însă omul atinge abia la treizeci sau chiar la mai mult de patruzeci de ani o astfel de stare -
atunci când forţele lui vitale îi permit aceasta, ceea ce nu se petrece decât rareori, deoarece, din fericire,
mulţi oameni se întorc încă din copilărie acolo de unde au venit. Dar acest om devenit puternic din toate
punctele de vedere începe curând să-şi piardă vlaga puţin câte puţin, şi chiar dacă are norocul să ajungă
la vârsta de şaptezeci, optzeci sau chiar nouăzeci de ani, el nu este de invidiat pentru aceasta; căci o
asemenea vârstă nu mai este viaţă, ci doar o boală din ce în ce mai complicată, care îl împinge puţin câte
puţin, ca pe toţi ceilalţi oameni, către moarte şi neant.

16. De ce se petrece aşa? Cum poate o forţă creatoare înţeleaptă să găsească bun, drept şi util ceea
ce orice raţiune umană cât de cât lucidă nu poate decât să respingă ca fiind contrariul bunului-simţ şi să
condamne ca pe ceva rău, crud şi nedrept?

17. Dragă mare Domn şi Învăţător, acesta a fost motivul principal care m-a făcut să declar ca demne
de dispreţ şi totodată absurde toate raţiunile pe care natura le are pentru a crea şi a produce, şi în final
trebuie să-i laud pe cei care s-au lăsat cuprinşi de cea mai neagră superstiţie, pentru că ei cel puţin îşi
găsesc astfel o fericită compensaţie pentru întreaga suferinţă amară pe care trebuie să o suporte în
această lume.

18. Totuşi, chiar şi această fericire, despre care se spune că ne aşteaptă după moartea trupului, este
prezentată ca fiind condiţionată de atâtea constrângeri şi exigenţe înşelătoare, încât niciun om cinstit nu
mai găseşte modalitatea de a o atinge, pentru că el vede cum posibilităţile de a eşua constituie un drum
extrem de larg, iar şansele de reuşită, o cărare îngustă, abruptă şi spinoasă, astfel încât în cele din urmă
el preferă mai degrabă să nu fie salvat, decât să trebuiască să îndure întreaga viaţă o lentă ascensiune
presărată cu toate chinurile şi torturile posibile.

19. Acum că am terminat de vorbit, ca un adevărat roman şi judecător, Te rog, Doamne şi

Învăţătorule, să ai bunătatea de a-mi spune ceva mai valoros decât am putut eu să-Ţi spun!"

Capitolul 170

Domnul nostru Iisus Cristos pune câteva întrebări pentru a-l face pe judecătorul

roman să înceapă să cugete

1. Eu am spus: „Ah, dragul Meu judecător, ai vorbit foarte bine din punctul de vedere al acestei
lumi, şi situaţia nu ar putea să-i apară altfel unui om care are doar o înţelepciune lumească. Şi totuşi,
greşeşti foarte mult în ceea ce priveşte viaţa oamenilor şi a tuturor celorlalte creaturi.
222
2. Judecând după aparenţe, care sunt întotdeauna înşelătoare, ai fără îndoială dreptate, dar nu şi
conform adevărului profund al vieţii; căci tot ceea ce vezi tu viu în această lume este de o mie de ori mai
indestructibil decât orice ai putea tu să-ţi imaginezi ca fiind indestructibil.

3. Filozofia ta se bazează pe presupunerea că sufletul unui om încetează să mai existe atunci când
şi-a pierdut trupul.

4. În această privinţă, o singură apariţie din lumea de dincolo ar fi suficientă ca să te facă să îţi
modifici cu totul părerea; dar pentru că mai avem destul timp, te voi convinge mai întâi în alt fel!

5. Îţi voi pune nişte întrebări foarte scurte, la care vei putea răspunde cu uşurinţă, şi propriile tale
răspunsuri te vor face în curând să priveşti altfel înţelepciunea Creatorului; apoi nu vei putea decât să
râzi tu însuţi de părerile pe care le ai acum.

6. Spune-mi, dragul Meu prieten, ai văzut vreodată ca ultimul dintre idioţi - care abia ştie să
vorbească şi încă şi mai puţin să scrie, să socotească şi să deseneze - să fie capabil să proiecteze
planurile unui palat imperial, care apoi să fie construit sub îndrumarea lui şi să uluiască întreaga lume?

7. Îţi spui: «Nu, nici măcar un arhitect nu ar putea să construiască un splendid palat imperial fără
să fie bine înzestrat cu toate cunoştinţele necesare!»

8. Trebuie să concluzionezi, prietene, că un asemenea om, sau Dumnezeu, nu poate fi un prost

precum idiotul de care am vorbit, dacă el este capabil să construiască un astfel de palat!

9. Un palat imperial este fără îndoială o lucrare demnă de admiraţie şi care îi face onoare
arhitectului său; dar nu crezi că a construi o întreagă lume, precum acest pământ, presupune mult mai
multă înţelepciune şi forţă decât construirea unui palat imperial, oricât de frumos şi de maiestuos ar fi
el?

10. Tu îţi spui: «Cu siguranţă!». Oricare-ar fi numele forţei care a făcut să se nască o întreagă lume,
precum Pământul cu tot ceea ce poartă el şi cu tot ceea ce este în el şi deasupra lui, trebuie ca această
forţă să fi existat şi să existe încă, având o deplină conştiinţă a puterii sale creatoare şi a cunoaşterii sale
universale, deoarece, fără ea, creaţia sa, la fel ca şi lucrarea unui om, s-ar ruina repede.

11. Şi dacă această forţă creatoare a putut să dea naştere unei asemenea opere, în deplinătatea
înţelepciunii sale, ea nu putea să fie mai puţin înţeleaptă atunci când a creat pe un asemenea corp ceresc
opere în aparenţă mai mici. Altfel, ai văzut tu ceva care, fiind în sine complet mort şi inexistent, să
producă el însuşi viaţă?

12. Tu spui: «Nu, aşa ceva este de neimaginat, şi chiar imposibil, logic vorbind!»

13. Foarte bine, îţi răspund Eu. Crezi aşadar că ar trebui mai puţin pentru a face să existe şi să
trăiască cel mai mic viermişor decât pentru a crea întregul Pământ, Luna şi Soarele?

14. Eu îţi spun: dacă eşti capabil să faci să existe cel mai mic vierme, eşti în mod egal capabil să
creezi întregul Pământ, Luna şi Soarele, precum şi ceilalţi aştri! Căci trupul celui mai neînsemnat
viermişor este o maşinărie atât de complexă, încât tu nu-ţi poţi face nici cea mai mică idee despre
aceasta; şi dacă această maşinărie vie nu ar fi fost atât de complexă şi de înţelept rânduită, cum ar fi
putut să fie plasat în ea un mic suflet substanţial, care să se folosească apoi de această maşinărie vie
pentru a-şi continua evoluţia?

15. Şi dacă acela care a făcut să existe viermişorul nu ar fi pe deplin stăpânul tuturor forţelor şi al
întregii vieţi, cum ar putea el să însufleţească o asemenea maşinărie? Şi dacă el nu ar fi nu doar stăpânul
tuturor forţelor şi al vieţii întregi, ci chiar Viaţa Eternă, cum ar putea el însuşi să dea viaţă acestui
viermişor?"

223
 Capitolul 171

Despre modul în care acţionează forţele tainice ale naturii

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „De-a lungul vieţii tale, ai văzut vreodată o forţă în plină
manifestare?

2. Vei răspunde: «Bineînţeles că nu! Se poate fără îndoială vedea şi simţi acţiunea acestor forţe,
cât despre a le vedea pe ele însele, nimeni nu a ajuns vreodată la aceasta. Vedem foarte bine marea
violenţă a furtunilor şi a uraganelor, dar nu ştim de unde provine intensitatea lor. Trebuie să existe fără
îndoială o anumită forţă care îi ţintuieşte pe oameni de pământ, fără de care am putea, dacă am voi
aceasta, să ne înălţăm în mod liber în văzduh, ceea ce nu este cazul, după cum ne arată experienţa de zi
cu zi. Această forţă acţionează fără încetare, dar nici un ochi omenesc nu a putut vedea vreodată cum
arată ea, nici cum acţionează.»

3. Foarte bine. Acum, Eu te întreb dacă ai văzut vreodată pe cineva sau ceva care să poarte lumina
soarelui până la acest pământ. Sau dacă ai văzut vreodată ceea ce leagă corpurile cereşti împreună, astfel
încât ele să fie constrânse să se rotească întotdeauna la aceeaşi distanţă în jurul corpurilor cereşti mai
mari. Sau dacă ai văzut forţele care acţionează în plante, ca şi în animale, şi care produc acolo tot felul
de transformări?

4. Vezi tu, acestea sunt aspecte care îţi sunt străine, şi tu ai fi putut să-ţi pui de multă vreme aceste
întrebări, pe lângă filozofia ta de drept, şi ai fi putut găsi un răspuns la ele, mai inteligent decât glumele
tale critico-filozofice!

5. Din mai multe motive, nicio structură vie, în această lume (universul fizic), oricât de elaborată
şi de complexă ar fi ea, nu poate fi făcută să dureze în veşnicie; căci, pentru Supremul Creator
(Dumnezeu), a crea structuri materiale vii şi care să fie concepute să dureze în această lume (universul
fizic) la nesfârşit ar însemna, printre altele, să-Şi împartă eternitatea Sa într-o mulţime de părţi, ce ar
putea fi nesfârşită, iar atunci ciclurile naşterii şi morţii în această lume (materială) nu ar mai putea
exista, şi s-ar opri. Dacă în această lume (materială) viaţa ar fi veşnică, nu ar mai putea avea loc trecerea
în lumea de dincolo, care se petrece în momentul morţii, şi de asemenea nici trecerea din lumea de
dincolo în această lume (materială), care se petrece în momentul naşterii, nu ar mai avea loc.

6. Dar dacă El (Dumnezeu) creează o anumită structură vie, realizează aceasta şi cu scopul de a o
integra şi de a o conserva (hrăni) ca părticică din viaţa Sa universală (macrocosmică), pentru ca atunci
când se integrează plenar în Dumnezeu (când se îndumnezeieşte), această părticică să ajungă la o stare
de libertate deplină şi la o independenţă dumnezeiască totală. Apoi, după ce s-a eliberat, sau altfel spus
atunci când a scăpat definitiv de toate limitările structurii sale vii, ea se înalţă către Dumnezeu şi merge
mai departe, graţie energiei sublime a iubirii şi a energiei sublime a înţelepciunii dumnezeieşti ce se
revarsă în şi prin ea. Iată că în felul acesta nu numai că nu se pierde nimic din viaţa ei fundamentală
creatoare, căci în felul acesta atât Creatorul (Dumnezeu), ce se joacă totodată fără încetare în cadrul
Creaţiei Sale, cât şi creatura ajung să se bucure în permanenţă unul prin celălalt în cadrul unui joc
uimitor ce pare a fi nesfârşit. Acest aspect este ceva atât de amplu şi de complex încât tu bineînţeles că
nu poţi să-1 concepi acum.

7. Dar când sufletul tău va fi renăscut în Spiritul veritabil al lui Dumnezeu, vei înţelege foarte clar
că iubirea lui Dumnezeu este în Sine fără încetare intensificată prin iubirea copiilor Săi pentru El, şi la
fel şi iubirea lui Dumnezeu pentru copiii Săi.

8. Iar Dumnezeu este în toată veşnicia un Spirit perfect pur, care nu poate voi altceva decât să vadă
toate creaturile Sale redevenind cu timpul, prin căile prevăzute de Creator, ceea ce este El Însuşi - cu
singura diferenţă că aceste creaturi, înainte să fie într-un anumit fel chemate la viaţă, nu erau nimic
altceva decât marile gânduri şi idei ale Creatorului, pe care El le-a emanat din El Însuşi, de-a lungul

224
timpului, prin Forţa Voinţei Sale, dându-le o existenţă proprie şi un înveliş exterior, în care ele trebuiau
puţin câte puţin să se contemple şi să se cunoască din ce în ce mai bine şi să lase să germineze în ele
prin forţa dumnezeiască, ce continua totuşi să le impregneze, sentimentul autonomiei şi al libertăţii lor.

9. Prietene, dacă acest germene nu ar fi existat şi în tine - aspect despre care omul senzorial care
eşti tu în exterior nu poate desigur să ştie nimic -, tu nu l-ai fi putut aduce aceste învinuiri Creatorului.
Căci doar sentimentul indestructibil al vieţii care este în tine a putut să te împingă la aceasta, fără ştirea
ta, iar Eu am venit în acest ţinut în primul rând pentru tine, spre a-ţi arăta, prin cuvinte şi fapte, cât de
departe eşti încă de viaţă şi de lumină! Dar am vorbit destul amândoi, acum să trecem şi la fapte."

Capitolul 172

Despre comunicarea cu lumea de dincolo.

Viziunea interioară a sufletului

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Ai afirmat că, odată ce oamenii au murit, nu se mai poate
comunica deloc cu ei; dar în această privinţă te înşeli foarte mult.

2. Este adevărat că nu este deloc uşor pentru oamenii ca tine; căci, fiind educaţi pentru această
lume încă de la naştere, ei îşi stimulează cât se poate de mult viziunea lor naturală şi înţelegerea lor
materialistă, lăsând pe locul doi viziunea spirituală. Iar, în ceea ce priveşte viziunea interioară, cu ei se
petrece ceva asemănător cu ceea ce se petrece, de pildă, cu un om care şi-a pus geamuri la ferestrele
casei sale. El se află afară, şi aude deodată un zgomot puternic în interior. Atunci aleargă la o fereastră şi
vrea să privească în casă; dar, în ciuda tuturor eforturilor sale, nu distinge aproape nimic, pentru că
reflexia luminii pe geamuri îl împiedică. Astfel, dacă vrea să descopere cauza acestui zgomot din
interior, nu-i rămâne decât să deschidă uşa de la intrare şi toate celelalte uşi, pentru ca să meargă să vadă
ce a provocat zgomotul; sau dacă nu, el trebuie să spargă un geam, şi, dacă aceasta nu este suficient, să
spargă şi altele, până când, poate, va găsi în cele din urmă cauza acelui zgomot din casa sa.

3. Dacă însă, în momentul în care a auzit acel zgomot, stăpânul casei s-ar fi aflat în casă în loc să
fie afară, el ar fi descoperit cu mult mai repede originea zgomotului; dar întrucât el era afară nu putea fi
prezent în momentul în care zgomotul s-a produs, ci doar mai târziu, şi fără succes, deoarece atât cauza,
cât şi efectul dispăruseră deja. Trebuie aşadar să facă acum lungi şi complicate cercetări, în toate
colţurile casei, sfârşind prin a găsi vreun vas sfărâmat, despre care el nu va putea decât să presupună că
a căzut pe podea şi s-a spart, provocând zgomotul respectiv. Totuşi, această presupunere nu poate să-i
ofere nicio certitudine, pentru că vasul putea foarte bine să fi fost spart de dinainte - motiv pentru care
ipoteza sa nu este, în ciuda a tot, decât o presupunere, şi nu o certitudine -, şi toate acestea doar pentru
că, în momentul în care a auzit acel zgomot, el nu era în casă, ci afară.

4. Ceea ce Eu vreau să te fac să înţelegi prin această pildă este că un om care nu este instruit decât
în ceea ce priveşte aspectele exterioare, materiale, şi doar după raţiune, nu poate auzi, nici înţelege
nimic sau doar foarte puţin, şi fără nicio certitudine, cu privire la ceea ce se petrece în lăuntrul său din
punct de vedere spiritual!

5. Trupul este casa sufletului, iar Spiritul care este în el i-a fost dat de Dumnezeu pentru ca acesta
să trezească şi să instruiască sufletul în toate aspectele spirituale şi să-1 pună în legătură cu ele.

6. Dar cum ar putea Spiritul să facă aceasta, când sufletul, aflat în deplina posesie a liberului său
arbitru, este aproape întotdeauna în afara casei, delectându-se cu plăcerile lumeşti? Iar acestea îl orbesc
şi îl asurzesc atât de tare, încât el nu va mai putea nici vedea, nici auz: ceea ce se petrece în casa sa.

225
7. Cu timpul, dacă ceva îi aminteşte de casa lui, el (sufletul) vrea desigur să meargă acolo să o
vadă ş: începe să-şi facă griji; găsind-o pe alocuri deteriorată. sufletul o repară şi o consolidează, şi
sfârşeşte prin a se unifica atât cu materia interioară, cât şi cu cea exterioară a locuinţei sale.

8. Apoi el caută desigur în casa lui Spiritul, care toc încercase să-1 readucă acolo, printr-un anumit
zgomot pe care însă hărmălaia lumii 1-a împiedicat de cele mai multe ori să-1 audă. Din când în când, el
(sufletul) aruncă desigur pe furiş câte o privire în interior, dar nu descoperi mare lucru şi nu ştie ce este
ceea ce vede, astfel că, după ce caută puţin, se reîntoarce curând afară. Lui îi place mai mult acolo decât
în încăperile întunecoase ale casei sale, în care nu a găsit niciodată nimic clar, deoarece lumina
exterioară 1-a orbit prea mult, iar hărmălaia lumii i-a acoperit auzul interior.

9. Există însă unele suflete temătoare, ca acelea ale copiilor, care fug de lumina şi de hărmălaia
lumii. Acestea preferă să rămână în casă şi să se joace cu ceea ce găsesc aici. Atunci când apare un
zgomot, ele pot foarte bine să privească prin ferestre, deoarece lumina de afară nu le orbeşte, şi află cu
uşurinţă ceea ce 1-a provocat; ei îşi dau seama mai bine şi mult mai repede de ceea ce se petrece în casă
decât aceia care sunt în exterior.

10. Astfel, vederea spirituală şi auzul spiritual se află întotdeauna în interiorul omului, şi niciodată
în exterior, în simţurile sale pământeşti. În consecinţă, dacă tu vrei să te întâlneşti şi să discuţi cu un
suflet sau cu altul, aceasta nu se poate face decât în tine, şi niciodată în afara ta.

11. Dacă ai fi rămas mai mult în casa ta, adică în tine însuţi, ai fi avut de multă vreme aceleaşi
experienţe de viaţă ca mulţi alţii, care ţi le-au şi împărtăşit, dar a căror mărturie ai considerat-o mereu
drept iluzia unor oameni naivi. Astfel, ai rămas mai mereu în exteriorul casei vieţii tale. Aşadar, te-ai
pedepsit pe tine însuţi, deoarece lumina exterioară a lumii te-a făcut să consideri până astăzi moartea şi
neantul cel veşnic ca pe cel mai mare bine la care poate ajunge o fiinţă devenită conştientă de ea însăşi.

12. Dar Eu, care sunt adevăratul Stăpân al Vieţii, am puterea să te readuc în tine însuţi şi să trezesc
pentru câteva momente vederea ta interioară, şi vei putea astfel să-ţi dai seama imediat ce înseamnă
supravieţuirea sufletului după moartea trupului său!

13. Spune-Mi ce persoană din trecutul tău vrei să vezi acum, iar ea va veni imediat să-ţi vorbească,
şi o vei recunoaşte foarte bine ca fiind cea pe care ai cunoscut-o în timpul vieţii ei!"

Capitolul 173

Apariţia unui spirit

1. Judecătorul a răspuns: „Atunci, permite-mi să-1 văd pe tatăl meu şi să-i vorbesc. El este mort de
doisprezece ani, şi l-am plâns mult, pentru că a fost pentru mine un tată foarte bun şi drag."

2. Eu i-am spus: „Să fie astfel după dorinţa ta!"

3. Şi iată că, în aceeaşi clipă, tatăl judecătorului a apărut în sala de mese, vizibil tuturor.

4. Fiul 1-a recunoscut imediat şi i-a spus: „Tu continui jos adevărat să trăieşti după moartea
trupului tău?"

5. Tatăl: „Tu crezi aceasta acum deoarece ţi-am apărut astfel prin Voinţa Celui care este lângă tine,
şi mă vezi pentru că Acela ţi-a deschis vederea interioară; de ce nu ai crezut-o pe mama ta atunci când
era încă în viaţă, şi pe cele trei surori ale tale, care m-au văzut şi mi-au vorbit la scurt timp după moartea
mea, şi cărora eu le-am făcut cunoscut, în puţine cuvinte, că viaţa sufletului după moartea trupului nu
seamănă deloc cu ideea pe care şi-o fac oamenii despre ea în timpul scurtei lor vieţi terestre?

226
6. Cei mai defavorizaţi sunt cei care, în această scurtă viaţă, nu cred deloc în supravieţuirea
sufletului după moarte; căci ei păstrează multă vreme, în lumea de dincolo, această credinţă, pe care au
adus-o cu ei atunci când au părăsit această lume, şi continuă să aştepte o distrugere veşnică, care însă nu
mai vine; şi nu va veni niciodată.

7. Iar din cauza acestei false credinţe, ei sunt leneşi şi nu fac nimic pentru a evolua în lumea de
dincolo, astfel că unii - după cum am văzut eu însumi - pot să supravieţuiască acolo chiar şi peste două
mii de ani, fără ca nici măcar spiritele cele mai strălucite să le fi putut clinti din convingerea lor absurdă.
De aceea îţi spun, fiule, veghează să nu părăseşti cumva această lume având o asemenea concepţie
complet greşită!"

8. Judecătorul a spus atunci: „Într-adevăr, tată, tu eşti acesta! Căci ai rostit aceleaşi cuvinte pe care
le-ai spus mamei şi surorilor mele: mi le-am întipărit bine în minte, şi încă mi le amintesc şi acum ca pe
un adevăr sacru, deşi nu le-am crezut deloc atunci. Am vrut şi eu să te văd şi să-ţi vorbesc personal, dar
nu am avut niciodată această fericire."

9. Tatăl a răspuns: „Cum ai fi putut? De fapt, de câte ori nu am venit eu la tine, dar tu nu erai
niciodată acasă, fiind mereu ocupat cu lumina lumii exterioare, în care ne este cu neputinţă să-i apărem
cuiva pentru a-1 instrui; căci, în starea în care ne aflăm acum, noi nu mai suntem rezultatul unei alte
forţe, ci chiar această forţă, ce lucrează prin toate elementele pe care omul înzestrat cu simţuri poate să
le perceapă; dar forţa manifestatoare, care este însăşi fiinţa lor reală, nu mai poate fi văzută cu ochii
trupeşti de către un om de lume cum eşti tu, la fel ca nicio altă forţă din lumea materială, căci ar trebui
pentru aceasta ca el (omul) să pătrundă în lăuntrul său, trezindu-şi astfel vederea interioară, şi abia
atunci el ar putea să perceapă adevărata natură a forţelor manifestatoare, contemplându-le în esenţa lor
şi intrând în relaţie cu ele!"

Capitolul 174

Experienţe trăite în lumea de dincolo

1. Judecătorul 1-a întrebat atunci pe tatăl său: „Aşadar unde locuieşti tu acum şi cum arată acest
loc?"

2. Tatăl: „În Împărăţia noastră nu există niciun loc despre care să se poată spune: «Iată-1, este aici,
seamănă cu asta sau cu asta, este făcut aşa sau altfel!»; căci la noi, fiecare este în sine însuşi locul unde
locuieşte, iar înfăţişarea şi aşezarea acestui loc corespund întru totul stării interioare a omului.

3. După calculul pământesc, am petrecut deja în lumea de dincolo suficient de mult timp pentru a
vedea şi a învăţa multe; dar încă nu am văzut acolo nimic care să semene măcar puţin cu ceea ce
oamenii din această lume - de pe pământ - îşi imaginează sau cred. Am căutat fluviul Styx şi pe
barcagiul Caron, fără însă a găsi nici una, nici alta. După o vreme, m-am temut foarte tare să nu
întâlnesc vreo Furie sau pe vreunul dintre cei trei judecători nemiloşi ai Tartarului, Minos, Eaque şi
Radamante - dar nu am găsit nimic din toate acestea! Am vrut să caut Câmpiile Elizee, şi am mers mult
timp printr-un fel de stepă mare şi nisipoasă, dar nici urmă de Câmpiile Elizee - pe scurt, în afară de
mine şi de pământul foarte afânat pe care mergeam, nu vedeam nimic şi pe nimeni.

4. Poate după doi ani de căutare - după calculul pământesc -, timp în care am continuat să parcurg
în toate direcţiile acea stepă fără sfârşit, am zărit în sfârşit, destul de departe de mine, pe cineva care
părea să se afle într-o stare identică cu a mea. M-am îndreptat spre acel cineva şi am ajuns foarte repede
aproape de el.

5. Ajuns în faţa lui, i-am spus imediat: «Îmi pare că şi tu eşti în aceeaşi situaţie ca şi mine: sub
picioarele noastre se află o întindere de nisip aparent fără sfârşit, iar deasupra capetelor noastre - un nor
227
gros, de un cenuşiu mai degrabă întunecat, şi în afară de acestea, nu se mai vede altceva decât noi şi
urma paşilor noştri în nisip. Niciun vânt nu suflă şi nu există nici apă, nici altceva. Deja sunt aproape doi
ani, după calculul pământesc, de când rătăcesc prin acest deşert de nisip, fără să fi găsit nimic care să-mi
poată potoli vreo eventuală sete. Ştiu bine că am părăsit lumea pământească şi că nu sunt decât un
sărman suflet rătăcitor în acest deşert, ceea ce este într-adevăr foarte neplăcut. Mi-am dat cea mai mare
osteneală pentru a cerceta în întregime această lume, care trebuie să fie lumea spiritelor sau a sufletelor
şi în care nu credeam decât pe jumătate când eram în lume - dar nimic din toate acestea...

6. Tu eşti primul semen care îmi apare după doi ani. Ai putea să-mi spui ce este de făcut pentru a
găsi în sfârşit un loc în care să fie cât de cât posibil să trăieşti? Căci m-am săturat să mai caut în această
imensă stepă, şi nu mai doresc deloc nici să continui să merg şi nici să fac cale întoarsă!»

7. Fiinţa care îmi semăna şi care părea a fi în aceeaşi stare cu mine mi-a răspuns atunci: «Ah
prietene, există în această împărăţie nenumărate fiinţe care caută de secole ceea cauţi şi tu! Aici, dacă
vrei să găseşti ceva, nu trebuie să procedezi ca în lumea materială, în care se caută doar în exterior. Cel
care face aceasta nu va găsi niciodată nimic aici! Căci în afara lui nu există niciun loc şi nicio privelişte,
oricât le-ar căuta în toate direcţiile în acest spaţiu nesfârşit.

8. Trebuie aşadar să te întorci în tine însuţi cu toate simţurile tale, cu toate dorinţele şi voinţa ta, şi
să cauţi, să gândeşti şi să dai formă în tine însuţi, şi doar atunci vei găsi un loc care corespunde cu ceea
ce ai gândit, cu ce ai dat formă şi cu ce ai dorit şi cu ceea ce ai iubit sau iubeşti! De aceea procedează ca
şi cum nu ai fi văzut acest deşert de nisip şi nici norul cenuşiu de deasupra ta, retrage-te în imaginaţia
conştiinţei tale interioare, şi abia atunci totul va lua în curând o altă întorsătură. Te-am lăsat să mă
găseşti pentru a-ţi spune toate acestea.»

9. Apoi fiinţa aceea a dispărut pe neaşteptate, lăsându-mă în stepa mea cea nisipoasă. Aducându-
mi aminte de cuvintele sale, am căutat să mă întorc în mine însumi şi să gândesc foarte puternic, şi, în
imaginaţie, mi-am schiţat cât de cât un ţinut şi un sat, şi iată că, într-adevăr, am văzut curând
aşternându-se înaintea mea tocmai ceea ce mi-am imaginat.

10. Era o vale străbătută de un pârău, cu pajişti, copaci şi arbuşti la dreapta şi la stânga lui. La o
oarecare distanţă, am zărit de asemenea un sat cu nişte colibe mititele, şi mi-a trecut prin cap că ar trebui
să mă apropii de el.

11. În acest timp, mi-am spus: «Dacă încep să merg din nou, pierd iar tot ceea ce am creat cu mare
greutate! Mai degrabă să încerc să creez foarte aproape de mine o colibă asemănătoare, în care să
locuiesc cu bucurie şi pe care să o păstrez pentru totdeauna!»

12. M-am gândit la aceasta, şi coliba a apărut curând acolo, fiind înconjurată de o grădină plină cu
pomi fructiferi, ceea ce m-a mulţumit pe deplin.

13. Apoi am intrat în această colibă, pentru a descoperi oarecum în mine însumi ceea ce s-ar petrece
după aceea. Cum interiorul colibei era în întregime gol, am căutat să intru încă şi mai profund în mine
însumi, după care tot felul de obiecte utile au început să-mi apară în această colibă: scaune, mese, bănci
şi chiar şi un pat pentru odihnă, totul era exact cum gândisem în sinea mea.

14. Atunci am mai gândit: «Am o masă, dar nu se află pe ea nici pâine, nici vin, sau vreo altă hrană!
Să fie deci masa plină cu toate acestea!»

15. Din momentul în care am început să gândesc astfel într-un mod activ, a apărut pe masă o
cantitate îndestulătoare de pâine, apoi vin, căci îmi era deja foarte foame şi sete - şi iată că în felul acesta
am fost pe deplin întărit, iar conştiinţa şi imaginaţia mea au devenit apoi mult mai vii şi mai puternice!"

228
 Capitolul 175

Călăuzele din lumea de dincolo

1. (Tatăl): „După aceea am ieşit din coliba mea şi am regăsit totul aşa cum lăsasem. Atunci mi-am
zis: «Acum e foarte bine, dar iată că sunt totuşi singur! Ah, dacă s-ar putea ca prietenul meu de
adineauri să revină, ca să-i mulţumesc pentru sfatul lui cel bun!» - şi, formulând această dorinţă, am
privit în depărtare către satul despre care am vorbit, şi am văzut curând mai mulţi oameni ieşind din acel
sat şi venind spre mine.

2. Ei au ajuns destul de repede lângă mine, şi l-am recunoscut printre ei şi pe prietenul care mi-a
dat sfatul cel bun când eram în pustiul de nisip. El mi-a spus: «Acum trezeşte profund în tine
sentimentul profund iubirii, al compasiunii, al îndurării, al bunăvoinţei şi al binelui, şi nu vei aştepta
mult până când îi vei vedea venind către tine pe cei care deja cunosc din plin în prezent cam tot ceea ce
ai aflat şi tu. Împarte apoi cu ei pâinea şi vinul tău de viaţă, iar după aceea ei vor deveni repede fericiţii
tăi vecini. Cât despre cei care nu vor dori să primească nimic, lasă-i să plece după voia lor, să caute un
loc şi o locuinţă, şi ei vor continua să trăiască cum trăiai şi tu în timpul căutării tale. Dar tu, nu înceta de
azi înainte să creşti în iubire, în compasiune, în milostenie, în iertare şi în dorinţa vie de a face pe cât
posibil mult bine sărmanilor celor orbi; astfel vei deveni ulterior din ce în ce mai bogat şi mai fericit.»

3. Apoi, cei care m-au vizitat în singurătatea mea au plecat, iar eu am urmat cu atât mai mult sfatul
cel înţelept al prietenului meu încă necunoscut. Şi iată că o mulţime de suflete sărmane au venit curând
la mine. L-am întrebat pe fiecare dacă vedea ceva.

4. Ele mi-au răspuns: «Până aici nu am văzut nimic altceva decât o stepă de nisip fără de sfârşit
sub picioarele noastre, şi deasupra noastră am văzut doar un nor gros şi întunecat!»

5. Atunci, am mers în coliba mea şi le-am adus pâine şi vin.

6. Când le-am spus: «Iată pâine şi vin, potoliţi-vă foamea şi setea!», unii au văzut imediat pâinea şi
vinul.

7. Dar mulţi nu au văzut nimic, gândind că le-am făcut poate o glumă proastă, şi apoi şi-au
continuat drumul.

8. În acest timp, cei care au luat pâine şi vin au zărit îndată coliba mea şi foarte frumoasa privelişte
din jur, şi atunci ei au rămas cu mine şi i-am învăţat să procedeze aşa cum fusesem învăţat şi eu la
rândul meu. În curând, coliba mea singuratică a fost înconjurată de o mulţime de alte fiinţe, tot atât de
bine înzestrate, şi astfel a luat naştere primul meu sat şi am înfiinţat prima mea comunitate, în care am
rămas atâta vreme cât a fost necesar pentru a creşte fără încetare lăuntric, prin iubirea mereu reînnoită
pentru aproapele.

9. După aceea, ţinutul acela a început să crească şi el, a devenit apoi mai viu şi mai frumos, iar eu
am devenit din ce în ce mai fericit şi mai luminos; şi pe măsură ce această lumină tainică creştea în
mine, orice îmi imaginam bun începea foarte repede să prindă viaţă.

10. În această stare, am început să mă gândesc la cei pe care îi lăsasem în urma mea în lumea
pământească şi să doresc să le transmit că există o viaţă indestructibilă a sufletului după moartea
trupului.

11. Şi iată că în curând mama şi surorile tale au venit la mine, şi am putut să mă destăinuiesc lor,
aşa cum o fac acum în faţa ta! Ele au crezut cuvintele mele şi ţi le-au şi împărtăşit, dar tu nu le-ai dat
crezare până acum, pentru că toate gândurile, dorinţele şi voinţa ta erau dedicate doar lumii exterioare,
ce este împietrită şi moartă.

229
12. Pentru a încheia, îţi fac încă o destăinuire: prietenul cel bun care a fost primul meu sfătuitor în
pustiu seamănă foarte mult la înfăţişare cu acest învăţător lângă care eşti tu aşezat, şi, văzându-L pe El,
mi-a venit această idee luminoasă că El ar trebui să fie Domnul acestei lumi pământeşti, ca şi al lumii
noastre (a spiritelor). În timp ce vorbesc cu tine acum, eu nu mă aflu totuşi într-un alt loc decât în cel în
care locuiesc, şi poţi aşadar să deduci tu însuţi că eu nu am nevoie, pentru a discuta cu cineva din lumea
ta, să părăsesc acest loc, deoarece el se află împreună cu mine pretutindeni unde eu sunt şi vorbesc.

13. În rest, vreau să-ţi mai spun că, în lumea exterioară, sufletul tău merge pe nisip, şi că deasupra
lui, cu alte cuvinte în conştiinţa ta, nu există decât un nor gros şi întunecat.

14. Iar acest pământ şi tot ceea ce vezi tu pe el şi deasupra lui nu este altceva decât un loc creat de
către un Spirit Suprem, în acelaşi mod prin care am creat eu însumi micul meu loc, după puterile mele.

15. Iubirea acestui Mare Spirit, gândurile Sale extraordinar de luminoase, Voinţa Sa atotputernică şi
marea Sa compasiune sunt elementele prime din care El creează şi menţine aceste locuri minunate, atâta
timp cât vrea El. Tu nu vezi altceva în această lume decât un loc pe care marele Spirit 1-a făcut să existe
într-o anumită rânduială; pentru sufletul tău, el rămâne vizibil şi real numai atâta vreme cât sufletul tău
este învăluit în materie.

16. Când acest înveliş este îndepărtat, tu rămâi fără loc, fără sol ferm sub picioarele tale şi fără o
anumită lumină deasupra ta - afară de cazul că ai găsit deja în această lume drumul vieţii tale interioare.
În acest caz, se va petrece desigur altfel cu tine în lumea de dincolo, căci tu vei aduce cu tine un loc ce
este gata pregătit şi tot ceea ce-ţi este necesar, şi nu vei mai avea nevoie să aştepţi în lumea de dincolo
ca un prieten să te înveţe cum se poate găsi o locuinţă şi tovarăşi. Să nu uiţi niciodată aceasta, fiule!»

17. Fiul ar mai fi vrut încă să vorbească cu tatăl său.

18. Dar acesta 1-a părăsit, spunându-i (tatăl): «Pentru restul şi pentru tot ceea ce vrei încă să mai
ştii, roagă-te în inima ta Aceluia care este lângă tine; căci El cunoaşte tot ceea ce există în lumea ta,
pământească, precum şi în lumea noastră (a spiritelor)!»

19. Cu aceste cuvinte, spiritul a dispărut.

Capitolul 176

Despre infern şi spiritele sale

1. Atunci Eu i-am spus judecătorului: „Acest spirit era sau nu tatăl tău?"

2. Judecătorul: „Mare Domn şi învăţător, chiar el era, tot atât de sigur pe cât de sigur sunt eu fiul
său din această lume, şi el nu putea fi o fantomă creată de imaginaţia mea; căci o fantomă nu ar fi putut
să-mi vorbească atât de înţelept şi despre lucruri care mie mi-au fost până acum la fel de străine precum
ceea ce există sub solul acestui pământ. Eu cred pe deplin de azi înainte în viaţa veşnică a sufletului
după moartea trupului!

3. O singură chestiune mi s-a părut puţin ciudată, şi anume, că tatăl meu, de când se află în lumea
de dincolo, nu a întâlnit niciodată spirite păgâne rele, şi cu atât mai puţin vreun diavol de-al evreilor.
Totuşi, se spune pretutindeni că oamenii răi supravieţuiesc şi ei în lumea de dincolo şi că, în furia lor
nestinsă, nu încetează să dorească să facă rău şi-acolo. Unde sunt aşadar locurile în care trăiesc aceste
spirite rele? De ce tatăl meu nu a văzut niciunul în lumea de dincolo?"

4. Eu i-am spus: „Nu te îngrijora pentru aceasta! Spiritele rele pe care le numim diavoli sfârşesc şi
ele prin a se reîntoarce în ele însele, dar nu găsesc acolo decât răul cel absolut, ce reprezintă iubirea lor
reală. Astfel, ele îşi creează locuri perfect asemănătoare cu caracterul lor, şi, după gradul lor de răutate,
230
se adună treptat în anumite grupuri, care caută să facă rău întregii lumi. Atunci când aceşti diavoli
descoperă printre oamenii acestui pământ caractere care le seamănă, află repede mijlocul de a se apropia
de ele, cam în acelaşi fel cum s-a apropiat tatăl tău de tine, apoi iau în posesie acel trup şi îl umplu cu tot
ceea ce poate fi mai rău.

5. La început, ei îl abordează cu blândeţe şi caută să atragă sufletul către carnea sa. Odată ce
reuşesc aceasta, sufletul este cum s-ar zice pierdut pentru tot ceea ce este pur, bun şi adevărat. Iar Eu am
venit în persoană în această lume tocmai ca să pun capăt pentru totdeauna acestui rău, spre binele tuturor
acelora care vor crede în Mine şi vor urma Învăţătura Mea, căci Eu sunt singurul Domn a tot ceea ce
există în această lume şi în împărăţia spiritelor! Crede cu putere aceasta, şi vei trăi!"

6. Judecătorul Mi-a mulţumit pentru această învăţătură, dar, ca încheiere, a adăugat această
întrebare critică, specifică unui om cu o gândire raţională subtilă: „Dar, Doamne şi Învăţătorule, cum ai
putut Tu asista la tot acest rău fără să-i fi pus capăt de multă vreme?"

7. Eu i-am răspuns: „Ceea ce tu ţi-ai dorit, s-a realizat întotdeauna din partea mea, şi niciodată nu
s-a pierdut niciun om, fie el chiar şi doar puţin bun; dar pentru ceea ce se petrece în prezent omenirea
era mult prea tânără, şi chiar şi acum ea este încă departe de a fi atins o maturitate dumnezeiască
adevărată.

8. Dar Eu M-am îndurat de această lume datorită celor câţiva oameni buni, şi tocmai pentru ei
vreau să întemeiez Eu însumi o Împărăţie în lumea de dincolo, în care ei vor trăi şi vor domni împreună
cu Mine în veşnicie.

9. Există deja în marea lume de dincolo un număr nesfârşit de spirite bune de evrei şi de păgâni,
asemenea tatălui tău. Cât despre cei răi, ei vor avea întotdeauna de ales: fie să devină buni şi să urmeze
căile luminii, fie să persiste în răul lor şi să se lase chinuiţi veşnic de el; căci nu este niciodată nedrept
faţă de ei dacă lor li se petrece întocmai ceea ce ei doresc.

10. Astfel, în lumea de dincolo, binele va fi răsplata celor buni, şi răul va fi răsplata celor răi, şi
după moartea trupului său fiecare va ajunge apoi la Judecata de Apoi, iar Eu îl voi învia şi îi voi da
răsplata pe care el a meritat-o, fiind ori bun, ori rău.

11. Prin urmare, Eu am răspuns pe larg la toate întrebările pe care tu Mi le-ai pus, iar dacă aş vrea
să-ţi dau răspunsuri mai profunde, tu nu le-ai putea înţelege; căci voi toţi sunteţi încă nişte copii în ceea
ce priveşte sufletul, şi de aceea nu aţi putea suporta o hrană consistentă, pură şi viguroasă. Tocmai de
aceea este necesar ca mai întâi să Mă lăsaţi să vă hrănesc cu lapte, şi când veţi fi suficient de întăriţi prin
această hrană, veţi putea să suportaţi şi o hrană cerească, ba chiar dumnezeiască, mai consistentă."

Capitolul 177

Idolii din casa hangiului

1. După aceste cuvinte, ei au început cu toţii să Mă proslăvească - inclusiv apostolii Mei -,

spunând: „O Doamne, Tu ne-ai explicat foarte clar şi de această dată aspecte tainice, şi înţelegem foarte
bine acum ce înseamnă viaţa sufletului după moartea trupului şi în ce constă ea; doar Tu, Doamne, poţi
să ne arăţi întreaga realitate a acestei lumi în adevărata sa lumină, iar noi Îţi mulţumim din adâncul
inimilor noastre!"

2. Eu am răspuns: „Şi acum, mâncaţi şi beţi ceea ce se află pe masă, iar apoi ne vom odihni; după
care vom vedea ce ne rezervă ziua de mâine!"

231
3. Atunci ei au mâncat şi au băut tot, vorbind mult despre Mine. Eu însă nu am mâncat, nici nu am
băut, ci M-am odihnit după truda de peste zi. Către miezul nopţii, unora li s-a făcut somn, iar
judecătorul, fariseii şi evreii s-au întors la ei acasă. Eu împreună cu ucenicii Mei am rămas întreaga
noapte, ca de obicei, pe locurile de la masă.

4. La plecare, judecătorul i-a spus hangiului că nu trebuia să ne ceară nicio plată, oricât ar fi fost
de mult căci vroia să plătească el partea noastră.

5. Hangiul a răspuns: „Mărite judecător, poţi foarte uşor să-mi porunceşti aceasta, căci acum eu
sunt cel care am rămas dator, iar toţi aceşti oaspeţi sunt creditorii mei; căci dacă ar fi fost să le plătesc eu
ceea ce au făcut ei pentru mine, le-aş fi datorat o sumă frumuşică. De aceea nu-ţi face nicio grijă, căci eu
de această dată nu sunt hangiu, ci om, şi, ca şi tine, un mare prieten a tot ceea ce este bun, adevărat şi
extraordinar. Ne revedem mâine!"

6. Cu aceasta ei s-au despărţit, iar hangiul nostru s-a retras şi el pentru noapte, după ce a vorbit
mult cu soţia şi copiii săi despre apariţia din acea seară.

7. Soţia sa era încă o păgână convinsă, ca de altfel şi copiii, şi în camera ei toate locşoarele libere
erau ocupate de statuete romane şi greceşti, unele din lemn, altele din piatră sau din bronz.

8. Hangiul a spus atunci: „Ascultă, soţia mea credincioasă, după ce-am avut fericirea de a-L întâlni
în persoană pe Unicul şi Adevăratul Dumnezeu, trebuie de mâine să luăm aceşti idoli şi să-i distrugem
pe toţi; căci ei nu ne-au servit niciodată la nimic, iar de azi înainte ne vor servi şi mai puţin."

9. Pentru început, femeia nu a vrut să consimtă ceea ce a spus soţul ei; dar fiul lor mai mare, care
era un spirit liber, a spus cu o voce puternică: „Tată, eu de multă vreme aş fi făcut aceasta, în
asentimentul tău, dar credinţa femeilor este la fel de dură ca o piatră, şi nu se poate să ne înţelegem cu
ele; ele ar trebui totuşi să-şi dea seama, în primul rând că toţi idolii nu sunt decât materie moartă, iar
apoi că ei sunt atât de prost modelaţi, încât fac de ruşine orice simţ artistic omenesc; căci această Diana
din Efes seamănă leit cu o broască uscată, şi acest Jupiter este diform!

10. Poate aş fi acceptat aceste figurine dacă măcar ar fi fost făcute de nişte artişti adevăraţi; dar cele
care împodobesc camera mamei sunt majoritatea făcute de păstori greci, care le-au modelat în lemn, lut,
piatră moale sau plumb stând lângă turmele lor, iar apoi le-au sfinţit la preoţi, le-au ambalat în cutii mari
şi le-au dat unor negustori de icoane, care le-au revândut la un preţ neruşinat. Atunci când aceste lucrări
ajung în ţinuturile noastre, femeile, în cucernicia lor prostească, au întotdeauna destui bani ca să
cumpere aceste fleacuri de la comercianţi; după aceea, pentru a recupera banii azvârliţi, ele fac
economie la bucătărie, felurile de mâncare fiind mai diluate şi mai lipsite de gust, astfel încât oaspeţii
străini nu mai au niciun motiv să fie mulţumiţi de hrana care le este servită. Aşadar, mai bine ceva mai
mult ulei şi grăsime pentru oaspeţi decât toţi aceşti zei penibili şi ridicoli din dormitor!

11. Cât despre acest Apolo, mare cât o jumătate de stat de om, care ocupă un colţ din sala de
oaspeţi, şi care este deja atât de negru şi de pătat încât vederea sa trezeşte dezgustul oricărui om cinstit,
de multă vreme îl privesc chiorâş, iar mâine voi termina cu această statuie hidoasă!"

12. Puţin înfricoşată de fermitatea fiului său, mama a spus: „Ah, ia aminte totuşi să nu te vadă
preotul lui Apolo şi să nu te pedepsească pentru acest sacrilegiu!"

13. Fiul: „Nu-mi mai este teamă de el! Căci Acela care ne-a dat vin şi peşti într-un mod miraculos şi
care a fost capabil să-i pună pe aceşti evrei şi pe preoţii lor sub paza a paisprezece lei fioroşi pentru că
vroiau să-L împiedice să intre în oraş - fapte pe care le-am văzut cu propriii mei ochi - va şti foarte bine
să mă protejeze de acest preot prost al lui Apolo, cu atât mai mult cu cât primul nostru judecător nu este
un prieten al zeilor noştri şi al preoţilor lor.

232
14. Acest preot al lui Apolo este atât de prost, încât nu ştie să povestească despre zei decât legende
vechi, de mii de ori răsuflate; în schimb, el se îndoapă ca un lup hămesit şi bea de stinge, mai ales atunci
când primeşte gratis vin de undeva. În asta constă întreaga sa înţelepciune apolinică - şi un asemenea om
ar trebui să-mi inspire mie teamă şi respect? Oh, dacă ar fi aşa, mi-ar fi ruşine că sunt om, şi încă şi mai
mult, că sunt roman!"

15. Foarte mulţumit de fiul său, hangiul a spus: „Deocamdată linişteşte-te! Vom avea mai mult timp
mâine ca să vedem ce e mai bine de făcut. Să lăsăm toate acestea în grija Celui care se odihneşte astăzi
în casa noastră! El va face tot ceea ce trebuie."

16. Şi s-a făcut linişte în camera hangiului. A doua zi dimineaţa, el a fost unul dintre primii care s-a
trezit, şi a venit repede în sala de mese unde ne aflam.

Capitolul 178

Pe Muntele Nebo

1. Găsindu-Mă deja treaz, el (hangiul) M-a întrebat plin de iubire şi respect de ce aveam nevoie în
această dimineaţă, şi dacă vroiam apă parfumată pentru a Mă spăla.

2. Eu i-am spus: „Cruţă-ţi acest efort, căci, dacă vreau să Mă spăl, Eu pot să găsesc oriunde apă
proaspătă din belşug. Totuşi, există în apropierea acestui oraş un munte, care era faimos pe vremea
profetului Moise, şi aş vrea să urc acolo înainte de răsăritul soarelui. În vechea limbă ebraică se numeşte
«Nebo», dar voi îi spuneţi «Muntele lui Moise». Aşadar, nu porunci prea devreme masa de dimineaţă,
căci vreau să rămân trei ceasuri acolo sus."

3. Hangiul: „Doamne şi Învăţătorule, totul va fi făcut întocmai după Voia Ta; dar permite-ne mie
şi fiului meu mai mare să Te însoţim pe acest munte, foarte important pentru evrei, căci nu este deloc
departe de-aici şi vom ajunge pe vârf cu uşurinţă doar într-o jumătate de oră."

4. Eu am fost de acord, şi el a mers să-i spună soţiei şi celorlalţi copii ai săi ce trebuiau să
pregătească de mâncare.

5. Când hangiul s-a întors, ucenicii Mei erau treji, iar în faţa porţii hanului se aflau deja
judecătorul şi cei doi farisei, Dismas şi Barnabe, care vroiau să intre; dar Eu ajunsesem deja la poartă
împreună cu ai Mei, cu hangiul şi cu fiul său, pregătiţi cu toţii de plecarea către Muntele lui Moise.

6. Judecătorul şi cei doi farisei s-au oferit plini de amabilitate să Mă însoţească şi ei, şi am pornit
de îndată la drum; astfel, după doar o jumătate de oră, eram cu toţii pe vârful acestui munte, unde
judecătorul instalase mai multe bănci, pentru plăcerea sa. Desigur, aceste bănci erau în majoritate simple
blocuri de bazalt, dar destul de comode pentru destinaţia pe care o aveau. În plus, el pusese să fie
plantate tufe de trandafiri şi alţi arbuşti parfumaţi pe platoul destul de întins care forma vârful acestui
munte, şi era foarte plăcut să aştepţi răsăritul soarelui pe acea înălţime, uşor accesibilă dinspre oraş.

7. Acest versant dinspre oraş depăşea doar cu puţin o sută de coţi în înălţime, dar cobora pe partea
cealaltă foarte abrupt, mai mult de două mii de coţi, către valea Iordanului.

8. Ne aflam aşadar pe această colină sau Munte al lui Moise, privind imensa câmpie şi deşertul de
dincolo de Eufrat, unde cât cuprinzi cu ochii totul se vedea foarte clar.

9. Se putea observa de asemenea şi partea de sud, şi se vedeau acolo munţii pe care îi cunoaşteţi
din Biblie, cum ar fi Hor, unde Moise, ajutat de Aaron şi de fiul său Eleazar, a trebuit să se roage pentru
victoria israeliţilor împotriva amaleciţilor. Dacă cobora mâinile, amaleciţii urmau să fie victorioşi, iar

233
dacă le ridica, învingători erau israeliţii. Se vedea de asemenea Muntele Hor pe care a murit Aaron, şi,
în depărtare, piscul cel înalt al Sinaiului şi al muntelui alăturat, Horeb.

10. Totuşi, partea dinspre apus era complet învăluită în ceaţă, care doar pe alocuri era străpunsă de
semeţele vârfuri ale Munţilor Libanului; în schimb, înspre miazănoapte nu se vedea decât piscul
Muntelui Hermon, de unde izvorăşte Iordanul.

11. Numai deasupra Văii Iordanului nu se distingea nimic, din cauza ceţei, ceea ce 1-a întristat
foarte tare pe judecător. Eu i-am spus atunci că trebuia să mai aibă răbdare doar câteva ore, căci soarele
urma să alunge această ceaţă rea de deasupra Iordanului. „Dar acum nu această regiune vroiam să o
contemplăm, ci pe cea dinspre răsărit."

12. Fariseul Dismas Mi-a spus atunci: „Doamne şi Învăţătorule, acest munte pe care ne aflăm este
acelaşi cu cel de pe care marele profet Moise, lăsându-şi în urmă trupul, a urcat la Ceruri ca o flacără
strălucitoare şi a dispărut, sub ochii celor care-1 însoţeau, după care, aşa cum spune Scriptura, a apărut
de o parte arhanghelul Mihail şi de cealaltă parte Satana, prinţul diavolilor, care s-a luptat cu
arhanghelul timp de trei zile pentru trupul lui Moise? Şi, culmea, Satana l-ar fi învins pe arhanghel şi ar
fi dispărut cu trupul lui Moise!?

13. La ce-a putut să slujească aceasta? Întreaga noastră înţelepciune evreiască a rămas mută de
atunci până în ziua de azi, şi niciunul dintre numeroşii mari profeţi nu a spus nimic despre aceasta.
Tocmai de aceea, cabaliştii noştri au declarat apocrifă toată povestea, pe care au considerat-o drept o
legendă; dar multe triburi arabe vechi susţin că ea este adevărată. Tu, Doamne, ce spui despre aceasta?"

14. Judecătorul a fost cel care a răspuns în locul Meu: „Ce mai contează, atât timp cât Spiritul lui
Moise trăieşte printre voi şi a fost mântuit? Trupul nu este oricum decât învelişul Spiritului omului, şi nu
are deloc importanţă dacă Satana sau un alt spirit pune mâna pe el după moartea sa. Eu să fi fost în locul
Arhanghelului, i-aş fi lăsat lui Satana această plăcere, dacă era atât de înfometat după cadavrul lui
Moise!"

15. Atunci Eu le-am spus fariseilor: „Judecătorul v-a răspuns foarte bine; căci Eu, Domnul întregii
vieţi, i-am dat de multă vreme lui Moise un alt trup în locul cărnii sale păcătoase, iar Satana nu ar fi avut
nicio putere asupra trupului lui Moise dacă acesta, în tinereţea sa, nu ar fi păcătuit niciodată în carnea sa.
Dar cum el a păcătuit trupeşte, deşi originea sufletului şi a Spiritului său a fost pur cerească, Satana a
vrut să ia înapoi ceea ce-i aparţinea lui din Moise, şi, făcând aceasta, el (Satana) nu doar că nu a câştigat
nimic, dar şi-a pierdut aproape toată autoritatea, căci din acea zi nu i s-a mai permis să-i apară niciunui
muritor de pe-acest pământ, ceea ce a prejudiciat mult lucrările sale diavoleşti; căci din acel timp, un
mare număr de păgâni s-au îndreptat către învăţătura lui Moise, iar marele oracol al Dodonei, care era
unul dintre principalele opere ale lui Satana, pentru a-i duce în ispită pe oamenii acestui pământ, a fost
distrus şi nu a mai putut fi reclădit niciodată. Chiar oracolul din Delfi, mai aproape de zilele noastre, a
decăzut după căderea Troiei şi nu şi-a mai revenit niciodată în întregime. Dar să nu ne mai preocupăm
de aceste aspecte, căci ele nu au nicio valoare pentru sufletul oamenilor!

16. Cel mai bine este să-L cunoşti pe Unicul şi Adevăratul Dumnezeu, să-L iubeşti mai presus de
orice, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.

17. Acum soarele va răsări, iar voi veţi vedea multe care vă vor surprinde!"

234
 Capitolul 179

Un răsărit de soare cu totul neobişnuit

1. Chiar în aceeaşi clipă, s-a văzut apărând un soare pe deplin asemănător celui adevărat, dar mai
sus de orizont.

2. Judecătorul M-a întrebat: „Doamne şi Învăţătorule, cum se face că soarele a urcat atât de repede
deasupra orizontului, şi nu l-am văzut deloc până când ne-a apărut la această înălţime? Totuşi, nu se află
acolo niciun nor care să fi putut să ne împiedice să-1 vedem din momentul răsăritului său!"

3. Eu am spus: „Aceasta se petrece pentru că nu este vorba de adevăratul soare, care se află încă
sub linia orizontului, ci de reflexia sa în oglinda unui strat de aer perfect nemişcat, iar acest soare va
dispărea în momentul în care cel adevărat va răsări.

4. Vezi tu, acest soare seamănă cu lumina raţiunii naturale a omului, care va dispărea curând şi ea,
când, odată cu Mine, adevăratul Soare al Vieţii va răsări pentru el, aşa cum a răsărit deja pentru o mică
parte din omenire!"

5. Fariseul Dismas a spus atunci: „Eu cred că soarele care străluceşte acum pentru noi este mai
înşelător decât strălucirea soarelui la răsărit, şi nu vreau să cobesc, dar aş spune aşa: în curând soarele
nostru fals va dispărea, şi adevăratul Soare al Spiritului şi al Vieţii va răsări pentru păgâni!"

6. Eu am spus: „Da, se prea poate să ai dreptate - căci oare nu este scris că Eu voi lua lumina Mea
de la evrei pentru a le-o da păgânilor?

7. Tocmai de aceea Eu îţi spun că voi desfiinţa Vechiul Legământ şi Vechiul Testament şi voi
întemeia unul nou, atât pentru evrei, cât şi pentru toate popoarele pământului, după rânduiala lui
Melchisedec, care a fost Regele tuturor Regilor şi Marele Preot al tuturor marilor-preoţi, motiv pentru
care toţi regii şi patriarhii pământului trebuiau să-i plătească zeciuiala, chiar şi Avraam însuşi.

8. Şi, încă din timpul lui Noe până în vremurile lui Avraam, cu care Legământul dumnezeiesc s-a
încheiat prin marea făgăduiala care i-a fost făcută atunci, Dumnezeu s-a manifestat adeseori în şi prin
persoana acestui Melchisedec, şi el a revenit acum spre a se manifesta într-un anume mod şi prin
persoana Mea, dar de această dată toate acestea nu se vor petrece pentru a întări şi a reface Vechiul
Legământ, ci pentru a face un Nou şi dumnezeiesc Legământ cu toţi oamenii, şi prin urmare, în felul
acesta, Eu voi rămâne în veşnicie Împărat, Domn şi Mare Preot în desăvârşita rânduiala ce a fost
propovăduită cândva de Melchisedec.

9. Marii-preoţi din vechime trebuiau să sacrifice sângele animalelor pentru a-şi ispăşi păcatele; dar
aceasta a fost doar o prefigurare a ceea ce se va petrece în curând în zilele noastre, într-un alt mod. Căci
marii-preoţi din vechime trebuiau să facă sacrificii pentru păcatele lor, iar apoi pentru păcatele
poporului, însă ei ar fi rămas în păcatele lor dacă Eu nu aş fi lăsat poporul Meu să trăiască patruzeci de
ani în deşert şi să treacă prin tot felul de încercări.

10. Aaron şi Moise au sacrificat în fiecare an conform legii scrise, însă aceasta nu le-a fost de un
prea mare folos, nici lor şi nici poporului, care persista în păcatele sale; dar Eu nu Mă voi sacrifica decât
o singură dată pentru toţi oamenii, şi cei care vor crede în Mine vor deveni drepţi şi neprihăniţi înaintea
Mea, şi nu va mai fi în ei niciun păcat. Acum ştiţi ce este cu Mine!

11. Moise a trebuit să vadă, să simtă şi să guste moartea pe acest munte, şi tocmai de aceea, în
ultimele sale clipe, el a strigat către locul unde Eu sunt aşezat acum: «Doamne, Tu ai făcut legământ cu
noi împotriva morţii şi a păcatelor, şi iată că eu trebuie să mor aici fără să fi putut să ating cu picioarele
mele Pământul Făgăduit al Vieţii!»

235
12. Şi o voce a răsunat deasupra lui: «Vei trăi, nu prin legea Vechiului Legământ, ci prin graţia
Noului Legământ pe care Eu îl voi încheia cu popoarele pământului!»

13. Atunci Moise a fost eliberat şi primit de Mine, nu din cauza meritelor sale, ci prin graţia Mea.

14. Şi exact în acelaşi loc Eu vă spus acum vouă, evrei şi păgâni, că Eu închei cu voi un Nou şi
dumnezeiesc Legământ ce va dăinui de acum încolo, ceea ce veţi vedea cu toţii în curând. Şi apoi
răsăritul soarelui vă va dovedi că Eu nu v-am spus în zadar toate acestea despre Mine Însumi!"

15. Chiar la scurt timp după aceea soarele a răsărit, şi iată că deasupra lui era scris cu nişte litere
luminoase: «Slavă Unicului şi Adevăratului Dumnezeu ce există în cel mai înalt dintre Ceruri şi chiar
din adâncuri!», şi iată că dedesubtul soarelui a apărut apoi şi era scris: «Melchisedec, adevărat Rege al
Regilor, Mare Preot al tuturor marilor preoţi, măreţ şi adevărat Tată al copiilor Săi, atât în Cer, cât şi pe
acest pământ!»

Capitolul 180

Despre decăderea religiei iudaice

1. Când toţi cei care erau acolo au citit această inscripţie foarte semnificativă, au rămas
extraordinar de surprinşi, mai ales cei trei romani şi cei câţiva farisei.

2. Căci se aflau acolo şi câţiva tovarăşi de-ai lui Dismas şi Barnabe, şi ei spuneau: „Ah, ceea ce
este scris acolo este adevărat, şi este minunat să vedem şi noi! Vechiul Legământ cu Avraam ia sfârşit
aşadar, şi nu mai are nicio valoare sau eficienţă, căci noi ştim bine cu toţii că de aproape treizeci de ani
Chivotul Legii a încetat în întregime să mai aibă efect - numai Simion şi Zaharia au mai cunoscut
vechea sa forţă. Toiagul lui Aaron nu a mai înverzit, iar cele şapte pâini ale punerii înainte au fost
mâncate de viermi şi făcute praf. Au mai rămas doar cele două table din piatră; dar scrisul lor devenea
de la an la an mai greu de citit, şi tocmai de aceea a fost necesar încă de-acum douăzeci de ani să se
sfărâme vechiul Chivot, cu excepţia aurului şi a celor doi mari heruvimi, şi să fie înlocuit, făurindu-se
un altul de către unul dintre cei mai buni tâmplari din ţinut, din acelaşi lemn, care a fost apoi împodobit
cu aur, în acelaşi mod ca şi cel vechi, şi pe care s-au pus cei doi heruvimi. În mijlocul acestui nou
chivot, unde se ridica odinioară coloana de fum sau câteodată chiar de foc, s-a lăsat un loc în care să se
poată aşeza cărbuni aprinşi, peste care se varsă apoi tămâie sau alte răşini parfumate, astfel încât se
formează o coloană de fum, dar acest fum umple în întregime Sfânta Sfintelor, fiind aproape imposibil
de controlat; iar focul trebuie să fie produs prin arderea naftului.

3. Marele-preot de atunci s-a gândit probabil că lucrurile vor merge cu noul chivot al legii la fel ca
şi cu noul Templu clădit după ieşirea din sclavia babiloniană; dar s-a înşelat amarnic. Deoarece cu noul
chivot n-a mai mers nimic, drept pentru care marii-preoţi nu au ezitat să-i invite pe romanii şi pe grecii
care aduceau o ofrandă consistentă să viziteze Sfânta Sfintelor, la fel ca pe oricare alt loc profan; căci
apropierea de noul chivot nu făcea rău nimănui.

4. Noi, fariseii şi cărturarii, ştim aşadar de multă vreme că nu a mai rămas nimic din Vechiul
Legământ; dar, atâta timp cât aceasta se mai putea, consideram că poporul trebuia menţinut în vechea sa
credinţă, cu atât mai mult cu cât nu aveam altceva mai bun să-i oferim, şi de asemenea pentru ca
Templul şi slujitorii lui să-şi păstreze veniturile, fără de care nu-şi puteau continua existenţa.

5. Acesta este principalul motiv pentru care templierii Îl urăsc atât de mult pe acest Domn şi
Învăţător, pe care acum noi L-am recunoscut ca pe unicul şi adevăratul întemeietor al unui Nou
Legământ etern; căci ei ştiu foarte bine că Învăţătura Sa are o autoritate dumnezeiască, dar la fel de bine
ştiu şi faptul că, dacă ei ar îmbrăţişa această nouă învăţătură şi i-ar permite şi poporului să aibă acces la
ea, s-ar termina cu ei definitiv.
236
6. Dar ei înţeleg de asemenea şi că în curând înşelătoria lor nu le va mai sluji prea mult, pentru că
numeroşi oameni din popor ştiu deja că vechiul chivot şi-a pierdut orice putere şi că cel nou nu mai are
niciuna, în afară de cea pe care i-o conferă oamenii, prin nişte artificii cusute cu aţă albă.

7. Iar noi, care suntem legaţi de Templu, nu putem face nimic, nici pentru, nici împotriva acestei
stări de fapt; de aceea, să aşteptăm plini de speranţă ca să vedem ce va face acest Unic Domn Adevărat
al Cerului şi al Pământului şi pe viitor vom continua să credem în El şi să-L iubim. Căci suntem absolut
convinşi că El va lua hotărârile cele mai bune şi cele mai potrivite."

8. Aici, judecătorul a adăugat: „Şi eu sunt unul dintre cei care au văzut marele chivot al legii din
Templu şi dintre cei care au dobândit apoi convingerea că nici credinţa evreilor în Dumnezeu nu e mai
bună decât credinţa păgânilor în zei. Cel puţin aceştia din urmă sunt mai abili în vrăjitoriile lor şi, cu o
perdea de fum, se pricep să înşele poporul cel orb pe o perioadă mai lungă de timp; dar această coloană
de fum şi de foc din chivotul legii care se află în Templul de la Ierusalim lasă mult de dorit, iar preoţii
îşi dau osteneala să convingă poporul cel orb că vechiul chivot mozaic este încă pe deplin eficient. Dar
când oamenii or afla că el de multă vreme nu mai este aşa, preoţii vor trebui să o ia la sănătoasa. altfel
nu le va fi prea moale."

9. Apoi s-a întors spre Mine şi a spus: „Doamne şi Învăţătorule, Tu, care ne-ai dat mai mult decât
suficiente dovezi incontestabile ale îndumnezeiţii Tale, spune-mi dacă am dreptate sau greşesc,
mărturisind aceasta."

10. Eu am răspuns: „Ai întru totul dreptate, căci nicio înşelăciune nu poate dura foarte mult, tot aşa
cum noaptea ia sfârşit odată ce soarele răsare.

11. Poţi fi convins că Templul, servitorii săi şi întregul oraş Ierusalim vor dispărea curând şi pentru
totdeauna şi că nu va rămâne din el piatră peste piatră! Evreii din Ierusalim nu mai pot decât să ceară ca
fuga lor să nu aibă loc în plină iarnă şi nici în timpul sabatului, căci atunci le-ar fi chiar mai rău decât
într-un anotimp mai bun sau într-o zi lucrătoare."

12. Îndată ce Eu am încheiat de rostit aceste cuvinte, a dispărut şi ceea ce era scris pe cer deasupra
şi sub soare, iar ceaţa din valea Iordanului a început să se împrăştie sub razele soarelui, care luminau
ţinuturile Pământului Făgăduinţei.

13. Judecătorul a făcut atunci această observaţie: „Ce păcat că locuitorii Ierusalimului nu au putut
vedea şi ei acest soare cu ceea ce era scris deasupra şi dedesubtul lui, căci o asemenea apariţie i-ar fi
făcut să reflecteze mai mult!"

14. Eu i-am spus: „Tocmai pentru ca ei să nu vadă aceasta, Eu am făcut în aşa fel încât toate
ţinuturile Iordanului să fie acoperite de o ceaţă groasă; căci cei care se complac în întuneric trebuie să-şi
primească răsplata!"

15. În acest timp, am văzut fugind o gazelă urmărită de un şacal. Şacalul a prins gazela şi a mâncat-
o, ceea ce nu i-a luat prea mult timp. Apoi s-a îndepărtat liniştit către miazăzi, cu siguranţă în căutarea
viitoarei sale mese.

16. Tocmai atunci a apărut zburând în înaltul cerului un vultur mare de Arabia. Zărind şacalul care
mergea agale, s-a năpustit asupra lui cu iuţimea unei săgeţi, şi, în ciuda împotrivirii acestuia, 1-a înhăţat
şi 1-a purtat către înălţimi. Apoi 1-a lăsat să cadă într-un loc stâncos, ceea ce, după cum ne putem da
seama, a provocat de îndată moartea şacalului. Vulturul a coborât, şi, convingându-se că şacalul era
mort, 1-a prins din nou în gheare şi 1-a purtat către miazăzi, într-un loc ferit, unde şacalul şi implicit
gazela pe care acesta o devorase îi puteau servi drept hrană.

17. După această scenă scurtă, judecătorul a spus: „Doamne şi Învăţătorule, spectacolul acestor
animale care se devorează unele pe altele, ca şi bolile grave ce preced moartea unui om mi s-au părut
237
întotdeauna crude şi prea puţin conforme cu presupusa înţelepciune a unui Dumnezeu sau chiar a mai
multor zei. Tu ştii bine de ce trebuie să fie astfel, dar noi, cu toată bunăvoinţa din lume, nu putem să
înţelegem pe deplin!"

18. Eu i-am răspuns: „Vei înţelege mai bine în curând, căci ocazia de a vorbi despre aceste aspecte
se va ivi îndată după masa de dimineaţă; dar, în aşteptare, să-i privim o clipă pe Moise şi pe îngerul care
a luptat pentru trupul său!"

19. Cum am spus aceste cuvinte, Moise şi Arhanghelul Mihail s-au înfăţişat înaintea Mea. După ce
au făcut o plecăciune, au lăudat şi au proslăvit numele Meu, după care au dispărut. Atunci, ridicându-ne,
am coborât către oraş, unde ne aştepta deja masa de dimineaţă.

Capitolul 181

Distrugerea idolilor din han

1. Când am sosit la gazda noastră, mai bine zis în sala de mese a hanului, am luat loc la masa
noastră, iar fariseii şi cei câţiva evrei la masa vecină, şi ni s-a servit de îndată o mulţime de peşte foarte
bine preparat, precum şi pâine şi vin. Am luat din peşte şi din toate celelalte şi am mâncat.

2. După aceea am rămas aşezaţi la masă, căci Eu nu vroiam să fim văzuţi prea mult pe-afară în
timpul zilei fără să fie nevoie. Într-adevăr, se aflau încă în acest oraş o mulţime de păgâni, care făceau
mare caz de templele lor şi de falşii lor zei.

3. In legătură cu aceasta, fiul hangiului a venit să-Mi spună că mama sa avea camera efectiv ticsită
cu imagini idolatre, şi că exista şi în această sală de mese o statuie a lui Apolo prost realizată, al cărei
aspect avea exact efectul opus faţă ceea ce ar fi trebuit să reprezinte, motiv pentru care el ar fi vrut să
scape de acel Apolo şi de ceilalţi zei falşi ai mamei sale.

4. (Fiul): „Căci acum, când am învăţat să Te cunoaştem, o Doamne, aceşti idoli nu-şi mai au locul
în această casă!"

5. Eu i-am spus: „Intenţia ta este bună, dragul Meu; dar dacă-i vei distruge cu mâna ta, aceasta ar
putea să-ţi atragă necazuri şi multă duşmănie din partea vecinilor voştri, care sunt încă orbi. Însă te voi
ajuta Eu în această privinţă, şi acest Apolo va dispărea imediat, ca şi ceilalţi idoli. Mergi să vezi dacă
acest Apolo mai este în colţul său, şi apoi du-te şi în camera mamei tale, şi vezi şi-acolo dacă mai există
vreun idol!"

6. Tânărul s-a ridicat de îndată şi a mers la colţul unde Apolo se aflase până atunci, dar nu a mai
găsit nici cea mai mică urmă din el. Atunci el s-a îndreptat spre camera mamei sale, şi acolo de
asemenea sutele de idoli dispăruseră, ceea ce 1-a făcut să meargă de îndată să-i povestească mamei sale,
care era ocupată cu bucătăria. Ea s-a înspăimântat foarte tare şi i-a spus băiatului:

7. (Mama): „Dragul meu, este foarte bine, dar gândeşte-te la vecinii noştri! Ce vor spune ei când
vor veni la noi şi nu vor mai găsi niciun idol în întreaga casă?"

8. Fiul a răspuns: „Lasă-mă să le vorbesc eu; le voi spune că acelaşi Domn şi învăţător care a
săvârşit atât de mari semne în casa noastră a nimicit şi idolii tăi cu un singur gând, şi atunci ei nu vor
mai putea spune nimic. În plus, noi îl avem de partea noastră pe primul magistrat, care este sever, iar
vecinii noştri se vor feri cu străşnicie să-şi manifeste dezacordul."

9. Cu acestea, mama, mai mult decât mulţumită, 1-a însoţit pe fiul ei în sala de mese şi şi-a
exprimat recunoştinţa faţă de Mine că am scăpat-o într-un mod atât de minunat de ceva în care ea nici
măcar nu crezuse prea mult în sinea ei.
238
10. Eu i-am spus: „Mergi în camera ta, şi în locul numeroşilor tăi idoli vei găsi ceva care îţi va
plăcea mult mai mult."

11. Atunci ea s-a întors în camera sa, şi în locul unde înainte fuseseră aşezaţi majoritatea idolilor a
văzut o lădiţă din lemn de abanos prevăzută cu o încuietoare. Deschizând această lădiţă, ea a găsit-o
plină cu monede de argint romane, de o valoare considerabilă.

12. Ea s-a întors foarte repede să le povestească tuturor, mai ales soţului şi fiului său.

13. Hangiul i-a spus: „Aceasta va fi cu siguranţă mult mai folositor casei noastre decât toţi vechii tăi
idoli; dar ceea ce are cea mai mare valoare este Cuvântul pe care l-am primit de la acest Domn şi
Învăţător, şi tot ceea ce vom mai primi poate, dacă vom fi demni de aceasta. Aşadar să lăsăm aceste
monede de argint şi să-L implorăm pe acest Domn şi Învăţător să binevoiască să ne înzestreze inimile şi
sufletele cu monede spirituale din aur şi argint, care ne vor fi de folos şi în viaţa cealaltă!"

14. Atunci, femeia a mulţumit şi s-a întors în bucătărie, unde erau servitorii, ca să le dea poruncile
pentru întreaga zi.

15. În acest timp, judecătorul Mi-a spus: „O măreţule Domn şi Stăpân veşnic al meu, în această
dimineaţă, pe Muntele Nebo, Tu mi-ai promis că-mi vei răspunde la două întrebări, pe care Ţi le-am pus
deja - una aseară, iar cea de-a doua azi-dimineaţă, pe Muntele Nebo, când un şacal a urmărit o biată
gazelă şi a devorat-o, după care a îndurat şi el aceeaşi soartă din partea unui vultur uriaş. Îmi vei acorda
graţia să mă luminezi puţin?"

Capitolul 182

Despre originea adeseori nebănuită a bolilor trupului

1. Eu am spus: „Cu privire la întrebarea ta de ieri despre bolile adesea lungi şi chinuitoare care
preced moartea trupească şi despre moartea timpurie la copii, acestea sunt permise de Mine doar din
cauza greşelilor oamenilor, dar nu este în niciun caz o hotărâre născută din atotputernicia Voinţei Mele.

2. Vezi tu, primii oameni, care au respectat poruncile şi simplitatea ce le-au fost arătate de Spiritul
Meu, nu au cunoscut niciun fel de boală înainte de moarte; ei au atins cel mai adesea o vârstă înaintată,
nefiind niciodată bolnavi, şi la sfârşit au închis ochii în linişte, fără ca sufletul lor să resimtă nici cea mai
mică durere sau cea mai mică teamă de moarte.

3. Hrana lor era întotdeauna aceeaşi, şi nu se schimba de la o zi la alta. În esenţă, ei trăiau cu lapte,
pâine şi fructe bine coapte, care erau hrana lor pe timpul întregii vieţi, iar apa proaspătă de izvor le
potolea setea.

4. Astfel, nervii din trupul lor erau în mod constant hrăniţi cu aceleaşi substanţe sufleteşti bune şi
inofensive, fără ca vreun element impur, distructiv, să se strecoare în trupul lor; aceşti oameni rămâneau
aşadar întotdeauna puternici şi într-o stare de bună sănătate, atât din punct de vedere moral, cât şi fizic.

5. Dar dacă vei lua în considerare toate miile de soiuri de delicatese cu care oamenii îşi umplu
stomacul şi pântecele în vremurile noastre, şi chiar şi în vremuri mult mai îndepărtate, vei înţelege clar
că nenumăratele substanţe imature, aşadar impure, rele şi distructive din ele pot astfel să ia în posesie
întregul trup uman şi încetul cu încetul ajung să-1 chinuiască din ce în ce mai mult! Căci aceste diverse
substanţe intră apoi într-o luptă continuă în trupul omului, care nu poate să le calmeze decât recurgând
la tot felul de ierburi tămăduitoare şi de rădăcini, care, conform experienţei, vor reduce agresivitatea
acestor substanţe sufleteşti dăunătoare.

239
6. Dar sănătatea dobândită astfel nu durează niciodată multă vreme, mai ales la persoanele în
vârstă, care trebuie atunci să recurgă pentru o perioadă lungă de timp la o hrană foarte simplă, dar
aceasta de obicei nu se petrece. Căci atunci când un remediu salvator îi aduce la o stare de sănătate
acceptabilă, majoritatea oamenilor sunt atraşi din nou de vechiul gust al bunătăţilor; atunci ei se
îmbolnăvesc mai rău decât prima dată, încep să-şi piardă vlaga şi au parte în majoritatea cazurilor de un
sfârşit foarte dureros.

7. Tocmai pentru acest motiv, când israeliţii au fost eliberaţi din greaua lor robie din Egipt, Moise
le-a dat porunci în privinţa hranei! Cei care le-au urmat în mod strict s-au bucurat de o sănătate bună
până la o vârstă înaintată; dar mulţi au început să tânjească repede după vasele cu carne din Egipt, şi
astfel au ajuns curând să fie bolnavi, slăbiţi şi vlăguiţi, trebuind să-şi ducă restul zilelor în tot felul cu
boli trupeşti.

8. În această privinţă, chiar mai multă suferinţă se dovedeşte a fi la copii.

9. Mai întâi, părinţii lor au comis deja tot soiul de păcate, care le-au umplut trupul cu multe
substanţe dăunătoare pentru suflet, iar copilul a fost aşadar conceput de către un tată păcătos, în pântecul
unei mame încă şi mai păcătoase. Iar Eu te întreb: cum ar putea un copil să se nască sănătos dintr-un
asemenea trup?

10. Apoi, în timpul sarcinii, mama are poftă mai ales de tot felul de bunătăţi, şi rudele ei cred că-i
fac cel mai bun serviciu dacă, pe cât posibil, îi împlinesc femeii însărcinate toate aceste pofte.

11. Astfel, copilul primeşte cea de-a doua lovitură în ceea ce priveşte sănătatea lui. De parcă nu era
suficient să fie deja bolnav în pântecul mamei sale, trebuie apoi să fie hrănit cu un lapte matern încă şi
mai nesănătos. Aceasta este cea de-a doua lovitură, încă şi mai violentă, dată asupra sănătăţii unui copil.

12. Chiar dacă, în cel mai bun caz, copilul are norocul de a scăpa aproape teafăr şi nevătămat de
aceste două lovituri date sănătăţii sale, urmează o a treia lovitură. Crescând, el devine în mod natural
mai zburdalnic, iar cei din jurul lui îl găsesc din ce în ce mai drăguţ, încep să-1 răsfeţe peste măsură şi
să-1 copleşească cu tot felul de bunătăţi, căci acest soi de părinţi proşti nu pot să-i refuze nimic micului
lor favorit. Ce rezultă din aceasta? Încă de la vârsta cea mai fragedă, stomacul şi organele necesare
digestiei ale unui astfel de copil sunt afectate şi slăbite într-un asemenea hal, încât acesta va fi curând
asaltat de tot felul de boli, de care ar putea să moară oricând.

13. Mulţi copii mor încă din pântecele matern, şi mai mulţi în următorii doi-trei ani de la naştere,
dar majoritatea între al patrulea şi al doisprezecelea an de viaţă. Cei care depăşesc această vârstă
înseamnă că au părinţi inteligenţi şi cu bun-simţ, care duc o viaţă virtuoasă şi simplă şi care nu sunt
mânioşi şi iritaţi. Astfel, ei pot să-şi păstreze o stare de sănătate destul de bună şi să trăiască până la
şaizeci, şaptezeci, optzeci de ani şi chiar mai mult; iar atunci, vârsta este pentru ei un fel de boală, care
îşi are aproape mereu originea atât în pântecul mamei, cât şi în păcatele tinereţii.

14. Această scurtă explicaţie îţi arată că nu Eu sunt cauza bolilor trupului uman, ci chiar oamenii, de
când ei au început să neglijeze deliberat poruncile şi regulile primite întotdeauna de la Mine,
călăuzindu-se în schimb după propria lor înţelegere şi voinţă, în care spiritele rele ce se află în aer, pe
pământ şi în ape au semănat tot mai mult întuneric şi confuzie.

15. Strămoşii ştiau foarte bine că a petrece afară noaptea nu este ceva bun pentru oameni; totuşi ei
îşi făceau cea mai mare parte din afaceri noaptea. Şi orice astfel de negoţ excesiv este asemenea furtului
şi crimei, care şi ele, după cum bine ştii, se practică mai ales noaptea.

16. Acest pământ este destul de mare pentru a hrăni de o mie de ori mai mulţi oameni decât poartă
el în prezent. Dar ţinuturile au fost acaparate din lăcomie, avariţie şi dorinţă de înavuţire; cei mai bogaţi,
mai avari şi mai puternici s-au împroprietărit cu pământurile cele mai bune şi cele mai întinse şi i-au

240
prigonit pe toţi cei care li s-au opus. Astfel că mulţi oameni posedă de o sută de mii de ori mai mult
pământ, din cel mai bun, decât ar avea nevoie pentru întreţinerea lor şi a familiei lor.

17. Pe de altă parte, sute de mii de oameni trebuie să se stabilească pe malul mării, pentru a obţine
de aici o hrană sărăcăcioasă şi nesănătoasă. Astfel s-a inventat navigaţia, iar oamenii au străbătut mările
în lung şi-n lat pentru a vâna cu îndrăzneală comorile şi bogăţiile pe care acestea le ascund în adâncurile
lor; astfel, există acum popoare mari care trăiesc din ceea ce le oferă marea şi ţărmurile sale, ceea ce nu
a fost cazul la primii oameni de pe-acest pământ.

18. Dacă este aşa - precum ne arată experienţa -, cum ar putea să-şi imagineze un om cât de cât
înzestrat cu raţiune şi bun-simţ că popoarele care s-au îndepărtat considerabil de vechea Lege ar trebui
să rămână şi ele sănătoase, la fel ca aceşti primi oameni, care, încă de la sânul mamei, nu au încălcat
Legea niciodată?

19. Aşadar boala care astăzi precede moartea trupului nu este nimic altceva decât consecinţa
renunţării aproape complete la vechea rânduială, dar ea este de asemenea, pentru mulţi oameni, păzitorul
unui suflet care a rămas sănătos, pentru ca acesta (sufletul), retrăgându-se puţin câte puţin din carnea sa
cea rea, să scape de substanţele nocive care îi înlănţuie trupul, şi, atunci când acestea încep să-i facă prea
mult rău, un timp îndelungat, el (sufletul) să poată, cu ajutorul Spiritului său cel bun din lumea cealaltă,
să părăsească acest trup pentru totdeauna, fără a mai avea nici cea mai mică dorinţă de a se mai
reîntoarce vreodată într-un trup - în afară de cazul în care acel suflet a fost dat afară din trup după ce a
devenit complet rău, şi atunci el caută să intre în trupul unui om care trăieşte încă pe acest pământ,
pentru a se putea răzbuna pe acel trup, chinuindu-1 în modul cel mai crud şi mai nemilos, ceea ce aţi
văzut adesea petrecându-se la oamenii posedaţi de spirite rele.

20. Cu aceasta, prietene, Eu am răspuns mai mult decât limpede întrebării tale de ieri. Acum să vorbim
puţin despre vânătoarea gazelei şi despre fenomenele de genul acesta care se petrec în general."

Capitolul 183

Despre lupta care există în natură

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Oricât de mult vei străbate pământul în lung şi-n lat, nu vei
vedea nicăieri, cel puţin în aparenţă, decât ostilitate între creaturi.

2. Să luăm în considerare soarele, care este în mod sigur cea mai mare binefacere pentru pământ şi
pentru toate creaturile, deoarece prin lumina şi căldura sa totul se naşte, prinde viaţă, creşte şi devine
puternic. Plantele încolţesc din nou şi din nou din solul pământului şi fac apoi fructe în funcţie de soi,
copacii se umplu de sevă, le dau mugurii, frunzele şi florile, după care urmează fructele, care se coc
treptat.

3. Nenumărate specii de insecte înaripate îşi depun ouăle, lumina şi căldura soarelui le face să iasă
din găoace, iar aerul se umple de o infinitate de creaturi mai mici sau mai mari.

4. Tot aşa se petrece şi cu păsările, cu peştii şi cu nenumărate alte creaturi, care trăiesc fiecare în
mediul său, şi până şi celelalte animale şi oamenii se bucură de prezenţa soarelui, care, aşa cum am
spus, este cu siguranţă cel mai mare binefăcător pentru pământ şi pentru creaturile sale - dar care totuşi
le poate fi şi cel mai mare duşman.

5. Căci nu-i trebuie mult timp soarelui ca să facă să renască tot ceea ce trăieşte pe pământ; dar apoi
lumina şi căldura sa cresc, astfel încât tot ceea ce a creat în timpul iernii şi al primăverii este distrus pe
timpul verii.

241
6. Ţinutul vostru este el însuşi un exemplu. În cea de-a doua parte a iernii şi până la sfârşitul
primăverii, totul înverzeşte şi regiunea seamănă cu un paradis. Dar cum este acest ţinut acum? Nici nu
am ajuns la jumătatea toamnei, şi deja aici este o stepă în care doar ici şi colo mai vezi câte-o verdeaţă,
în rest totul s-a uscat şi a murit.

7. Şi dacă te duci în interiorul Africii, sau în sudul Arabiei, vei putea să mergi zile în şir fără să
întâlneşti nimic viu; căci arşiţa soarelui ucide tot ceea ce s-a născut pe durata iernii.

8. În regiunile aşa-zis temperate ale Pământului este ceva mai bine; în schimb iernile sunt mult mai
lungi acolo decât aici, iar plantele, ca şi animalele, nu se dezvoltă acolo atât de mult ca în regiunile
calde. Vei vedea aşadar pretutindeni pe Pământ că soarele este pe de-o parte cel mai mare binefăcător al
său, dar pe de altă parte îi este cel mai mare duşman.

9. În regiunile cele mai călduroase, când soarele îşi arată întreaga sa forţă, nici măcar în mare nu
pot să trăiască decât foarte puţini peşti şi animale marine; ele fug fie către nord, fie către sud, după cum
soarele încălzeşte mai mult una sau cealaltă jumătate a Pământului.

10. Şi iată că toate creaturile de pe pământ întreţin, mai mult sau mai puţin, aceleaşi relaţii unele cu
altele precum cele dintre Soare şi Pământ!

11. Aşa se petrece, de exemplu, cu elementele. Apa nu este ea oare, după soare, unul dintre cei mai
mari binefăcători ai acestui pământ? Orice ţăran doreşte venirea unei ploi binefăcătoare atunci când
ogoarele, pajiştile sau livezile sale sunt uscate. Şi când aceasta soseşte, se poate spune că toate creaturile
exultă de bucurie!

12. Dar dacă în loc de ploi binefăcătoare vor veni furtuni torenţiale, nimeni nu se va grăbi să le
ridice în slăvi; căci, odată cu puhoaiele lor, acestea duc cu ele tot ceea ce întâlnesc în cale, şi lasă în
urma lor regiuni întregi de teren devastat, din care de multe ori munca oamenilor nu mai poate trage
niciun folos apoi, secole de-a rândul, în ciuda tuturor eforturilor.

13. La fel, vânturile de tot felul aduc mari binefaceri pentru solul terestru şi pentru sănătatea tuturor
creaturilor. Dar dacă ele degenerează în furtuni devastatoare şi în uragane, nu mai fac deloc bine, ci
aduc doar stricăciuni, cel puţin din punctul de vedere al raţiunii voastre umane, căci aceasta nu este
capabilă să înţeleagă marea utilitate a acţiunii acestor fenomene violente.

14. La fel este şi cu plantele: multe dintre ele sunt de soi ales, dar şi mai multe sunt de soi rău, pe
care voi le numiţi buruieni. Dacă cineva are un ogor anume pe care seamănă grâu şi orz, aceste două
cereale nobile vor creşte deosebit de frumos; dar dacă un duşman vine noaptea să semene pe acest ogor
cu grâu şi orz o puzderie de seminţe rele, curând cerealele nobile vor fi năpădite şi sufocate de iarba cea
rea.

15. Mai mult decât atât, există specii vegetale care nu mai permit să crească nicio altă plantă odată
ce ele ai invadat un teritoriu, mare sau mic.

16. Şi vei vedea acelaşi fenomen petrecându-se şi la regnul animal. Carnea unuia serveşte drept hrană
altuia. iar omul, care după trup este şi el o specie animală. rămâne primul dintre prădători. Căci o gazelă
sau o oaie fug atunci când văd apropiindu-se un lup, un urs, un leu, un tigru sau un alt animal feroce; dar
dacă omul este înarmat cu vreuna dintre armele făurite de mintea sa. el nu fuge de aceste fiare.
Dimpotrivă, le vânează cu lăcomie pentru a le lua blana, şi uneori pentru a-şi face din carnea lor o
friptură delicioasă."

242
 Capitolul 184

Despre scopul cel tainic al luptei în natură

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Dar adevărata ta întrebare era aceasta: de ce-am îngăduit Eu
asemenea vrăjmăşii pe acest corp ceresc care este Pământul? La aceasta Eu răspund că, în afara acestui
pământ, există un număr aproape nesfârşit de corpuri cereşti, mult mai mari, pe care - dacă vreodată vei
ajunge - tu nu vei vedea niciun fel de înfruntare între creaturi aşa cum există aici, sau oricum foarte
puţine.

2. De ce oare se petrec ele chiar pe-acest pământ? Eu îţi spun: pentru că sufletele şi Spiritele
oamenilor de pe-acest pământ au fost făcute special ca să le permită (oamenilor) să devină copiii lui
Dumnezeu, fapt pentru care ei vor putea să facă ceea ce Eu Însumi pot, şi acesta este şi motivul pentru
care Eu le-am spus deja adeseori părinţilor voştri prin gura profeţilor: «Voi sunteţi copiii Mei, şi prin
aceasta veţi putea deveni şi voi fiii lui Dumnezeu asemenea Mie, spre a descoperi că El (Dumnezeu)
este Tatăl vostru!»

3. Iar pentru a forma un asemenea suflet, este, cum s-ar spune, necesar să-1 înzestrezi cu toate
componentele de care are nevoie pe parcursul unei lungi succesiuni de ani, pornind de la un număr
aproape nesfârşit de particule sufleteşti ce provin din rândul tuturor regnurilor terestre; şi tocmai această
complexă combinare a unei mulţimi ce pare nesfârşită de suflete de creaturi constituie ceea ce vechii
înţelepţi, care cunoşteau bine aceasta, au numit «transmigrarea sufletelor».

4. Desigur, formele materiale exterioare ale creaturilor se devorează între ele, dar în felul acesta se
eliberează multe suflete care sălăşluiesc în aceste creaturi şi care, după ce s-au unit între ele, în
conformitate cu natura lor, vor fi apoi din nou concepute într-o formă materială ceva mai evoluată, şi
toate acestea se vor continua tot aşa mai departe, până la om.

5. Şi luaţi aminte că tot ceea ce li se petrece acestor suflete se petrece şi cu Spiritul lor din lumea
de dincolo, care este cel ce trezeşte, călăuzeşte, formează şi păzeşte cu adevărat sufletul, până când, într-
o anumită etapă, acesta din urmă ajunge la stadiul de suflet omenesc, care este singurul ce poate accede
în final la starea de libertate dumnezeiască perfectă şi care atunci devine capabil să-şi continue formarea
din punct de vedere moral.

6. De îndată ce sufletul s-a trezit astfel prin el însuşi până la o anumită treaptă de realizare
spirituală, el se uneşte apoi cu Spiritul său de iubire şi de lumină din lumea de dincolo, şi apoi întreaga
fiinţă a omului începe de-atunci să devină din ce în ce mai asemănătoare cu Dumnezeu în toate
privinţele (acesta este, cu alte cuvinte, procesul de îndumnezeire); apoi, atunci când sufletul se va
retrage din trupul său, el va fi deja o fiinţă dumnezeiască perfectă, care va putea să cheme întru fiinţare
din ea însăşi orice va vrea şi care va fi capabilă să menţină tot ceea ce va chema cu înţelepciune.

7. Iar tot ceea ce ţi-am spus Eu nu se petrece decât aici, pe acest pământ, căci nu se petrece pe
niciunul dintre celelalte numeroase corpuri cereşti ce sunt asemănătoare cu el; şi astfel orice fiinţă
înzestrată cu bun-simţ va înţelege de ce: pentru că în realitate acest pământ corespunde inimii lui
Dumnezeu; şi pentru că Dumnezeu nu are în realitate decât o singură inimă, şi nu mai multe, tocmai de
aceea nu poate exista decât un singur corp ceresc ales de Dumnezeu pentru a fi cel care corespunde atât
inimii Sale dumnezeieşti, cât şi centrului său vital cel mai profund.

8. Acum desigur tu nu vei putea înţelege aceasta foarte bine, şi chiar dacă Eu ţi-aş explica toate
acestea pe înţelesul tău, ne-ar trebui atunci mai mult de o mie de ani pentru ca tu să poţi doar să începi
să pătrunzi ceva mai bine profunzimea înţelepciunii dumnezeieşti.

9. Dar când, pe o anumită treaptă, sufletul tău se va contopi cu Spiritul lui Dumnezeu, vei putea
înţelege şi vei putea concepe mult mai multe decât ai fi putut să faci singur într-o mie de ani de căutări
anevoioase.
243
10. Iar acum, pentru că Eu sunt aici şi ceea ce este posibil Îmi este cu putinţă, îţi voi arăta ce a
rezultat, din punctul de vedere al sufletelor, în ceea ce priveşte vânătoarea la care ai asistat astăzi."

Capitolul 185

Un exemplu de reunire a sufletelor animale

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Tu l-ai văzut pe vulturul cel uriaş, care şi-a pus ghearele pe
şacalul ce se ghiftuise mai înainte cu gazela şi care apoi a zburat cu el în văzduh, şi după aceea 1-a lăsat
să cadă pe-o stâncă, ceea ce a provocat moartea acelui animal de pradă, după care vulturul 1-a înhăţat
din nou şi 1-a purtat departe către miazăzi, unde îşi are cuibul, pe faleză. Ajuns acolo cu prada sa, el a
lăsat-o din nou să cadă de la o anumită înălţime, pentru că începuse să obosească.

2. Iar apoi această pradă, izbindu-se de un perete stâncos, a căzut într-o trecătoare destul de
adâncă, unde păstorii arabi îşi lăsau să pască micuţele lor turme. Aceşti păstori au zărit imediat vulturul,
duşmanul cel bine-cunoscut al turmelor lor, cum se lăsa tot mai jos în vale pentru a-şi căuta prada cea
căzută în adâncuri.

3. Văzând aceasta, ei şi-au întins repede arcurile, ţintindu-1 pe vulturul care continua să coboare,
şi, când au apreciat că se afla destul aproape, şi-au slobozit săgeţile ascuţite asupra lui, şi iată că vulturul
a căzut mort în vale şi a fost luat şi dus apoi de cei trei păstori ca fiind un adevărat trofeu. Iar sărmanul
şacal împreună cu gazela din el va rămâne mai departe printre stâncile din fundul văii, unde a căzut, şi
va fi devorat mai târziu de alte păsări de pradă.

4. Dar acum priveşte: acolo, în faţa porţii, se află deja o formă umană asemănătoare unui copil, şi

ea aşteaptă să fie primită în pântecele unei mame, în momentul unei viitoare concepţii! În spatele
apariţiei acestui suflet, mai poţi vedea o fiinţă de lumină: este Spiritul din lumea de dincolo al acestui
suflet, care va fi necesar să vegheze pentru ca acest suflet, deocamdată încă pur, să-şi găsească refugiul
cu prima ocazie în pântecul unei mame.

5. Tocmai ai văzut cum, pornind de la aceste trei ultime suflete animale ce erau deja suficient de
evoluate - şi care au avut, bineînţeles, mii de precursori -, s-a format apoi prin combinare un suflet
omenesc.

6. Un copil de sex bărbătesc va veni pe lume având acest suflet, şi, dacă el va fi crescut bine şi
educat aşa cum este necesar, va deveni după aceea un om deosebit. Blândeţea gazelei îi va guverna şi
cataliza inima, viclenia şacalului îi va guverna şi cataliza inteligenţa, şi forţa vulturului celui uriaş îi va
guverna şi cataliza raţiunea, curajul şi voinţa. Caracterul său va fi în principal războinic, dar el va fi
temperat de inima şi de inteligenţa sa, aşadar acesta va fi un om foarte eficient cam în orice împrejurare.
Dacă va deveni un luptător, el va avea cu siguranţă mult succes graţie curajului său, dar el va putea fi şi
victima altor războinici.

7. Pentru ca tu să poţi urmări acest copil încă de la naşterea sa, vecinul tău de pe acest pământ va
deveni tatăl său, începând cu anul viitor.

8. Acum ştii cam tot, iar Eu ţi-am spus şi chiar ţi-am arătat aici ceea ce nu am spus şi nu am arătat
încă niciodată, în acest fel, niciunui om. Dar să mai luăm puţină pâine şi vin, pentru ca să ne întremăm
cu toţii după această lungă explicaţie!"

244
 Capitolul 186

Păgânii sunt în aparenţă favorizaţi de către Domnul nostru Iisus Cristos

1. Acest sfat a fost de îndată urmat, şi fiecare a luat pâine şi vin, în timp ce fariseii prezenţi au spus:
„Acum noi credem pe deplin că Tu eşti Domnul şi Cristosul cel adevărat! Căci doar Tu poţi cunoaşte
aceste taine ale marii naturi, şi nimeni altul pe întregul pământ!"

2. Ucenicii Mei au spus atunci: „Doamne şi Învăţătorule, Tu le-ai mai dezvăluit oamenilor pe ici
pe colo aspecte asemănătoare, dar nici chiar nouă nu ne-ai mai explicat vreodată cu atâta profunzime
aceste taine ale naturii, şi suntem uimiţi să constatăm că Tu vorbeşti mult mai deschis cu păgânii decât
cu noi, evreii!"

3. Eu am spus: „Aşadar aveţi încă vederea atât de scurtă încât nu înţelegeţi motivul?! De când aţi
devenit voi cunoscători ai naturii? Voi nu aţi căutat niciodată să înţelegeţi un fenomen sau altul, ci le
lăsaţi să treacă aşa cum au venit, şi vă este totuna dacă lupul va devora oaia sau dacă dimpotrivă vreun
berbec curajos se va năpusti asupra lui şi îi va veni de hac sau îl va pune pe fugă.

4. Desigur că aţi urmat întotdeauna foarte conştiincios legile lui Moise, dar pe voi nu vă preocupă
decât foarte rar legile naturii, ba chiar aproape deloc; iar Eu am ştiut bine despre ce trebuia să vă învăţ
cu precădere pentru a fi cu adevărat luminaţi; şi tot ceea ce veţi mai avea nevoie să aflaţi veţi învăţa
puţin câte puţin cu Mine, la momentul potrivit.

5. La început, mulţi dintre voi şovăiau şi le era dificil să creadă că Eu sunt mai mult decât un
profet. Dar pentru că voi credeţi destul de mult acum - deşi nu toţi în aceeaşi măsură - că Eu sunt
adevăratul Mesia, a venit momentul să vă dezvălui şi să vă explic şi vouă multe aspecte din domeniul
naturii pământeşti; dar nu veţi reuşi să le înţelegeţi în profunzime şi pe deplin decât atunci când Spiritul
Meu se va revărsa asupra voastră.

6. Însă atunci veţi înţelege de asemenea şi că, în această epocă foarte întunecată, nu este posibil să
fie răspândite asemenea explicaţii, mai ales în rândul evreilor, care până în prezent nu au nicio
înţelegere - îndeosebi despre conţinutul primei cărţi a lui Moise -, căci vălul lui Moise le acoperă încă
viziunea interioară.

7. Tocmai de aceea, voi veţi fi făcut suficient atunci când îi veţi fi trezit pe fraţii voştri la credinţa
în Mine; căci Spiritul Meu va şti foarte bine să le dăruiască apoi tot ceea ce vor mai avea nevoie.

8. Dar romanii au numeroase cunoştinţe despre natură, pe care au studiat-o îndelung şi de la care
au învăţat multe. Aşadar, lor trebuie să le fie explicate aceste fenomene şi altele care ţin de domeniul
naturii, căci ei le înţeleg şi le văd mai clar decât voi. Tocmai de aceea Eu vă mai spun că, în ceea ce
priveşte aspectele esenţiale, în curând lumina va fi luată de la evreii cei încăpăţânaţi pentru a le fi dată
din abundenţă păgânilor."

9. Un ucenic al lui Ioan a spus atunci: „Doamne şi Învăţătorule, aceste cuvinte din sfânta Ta gură nu pot
deloc să ne bucure, pe noi, care suntem evrei; căci, după Scriptură, noi suntem totuşi poporul ales de
Dumnezeu. iar Tu Te-ai născut printre noi. Şi dacă trebuie acum ca păgânii să fie preferaţi în locul
nostru, iar noi să fim împrăştiaţi printre toate popoarele pământului, fără să mai avem nici casă, nici
pământ, fără îndoială că nu va rămâne mare lucru din urmaşii lui David!"

245
 Capitolul 187

Despre iubirea Domnului nostru Iisus Cristos faţă de poporul evreu

1. Eu am spus: „Prietene, tu judeci încă aşa cum judecă un orb! Evreii erau, desigur, poporul ales
de Dumnezeu; dar s-au comportat ei astfel încât să devină şi să rămână ceea ce au fost meniţi să fie încă
din vremea lui Avraam? În aparenţă, ei au respectat cu stricteţe Legea şi L-au proslăvit pe Dumnezeu
din buze, dar inimile lor au rămas împietrite şi departe de Dumnezeu.

2. Prin vocea profeţilor şi a altor înţelepţi propovăduitori, ei au primit nenumărate îndemnuri de a

se îndrepta către Dumnezeu; dar au urmat oare măcar o parte dintre ei aceste avertismente?

3. Ei s-au certat fără încetare unii cu alţii şi s-au războit pentru bunuri materiale. Odată, Eu i-am
pedepsit pentru aceasta prin sabia regelui păgân Nabucodonosor, care i-a dus sclavi în Babilon, unde Eu
i-am lăsat să zacă în suferinţă şi mizerie timp de patruzeci de ani întregi, dar totuşi nu i-am lipsit de
profeţi şi de învăţători.

4. Cum ei au început să se îndrepte, Eu le-am îngăduit din nou să se întoarcă în ţara lor şi să
reconstruiască acolo cetatea Ierusalimului şi Templul, şi ei au redevenit un popor respectabil.

5. Dar, pe măsură ce situaţia lor era tot mai înfloritoare, ei au început din nou să Mă uite, şi nu i-au
mai ascultat pe profeţi şi pe învăţători, ci i-au prigonit, şi pe mulţi dintre ei i-au ucis cu pietre.

6. Văzând că poporul evreu începea din nou să nu mai ţină seama de atenţionările Mele, i-am
ridicat pe romani, care au venit cu o armată puternică şi au cucerit nu doar Pământul Făgăduit, ci şi alte
părţi din Asia; ei le-au impus guvernatori evreilor, ca şi celorlalte popoare, dar le-au lăsat Scripturile şi
cultul divin.

7. În sfârşit, am venit chiar Eu. De multe ori am mers la Ierusalim să propovăduiesc în Templu.
Aşa cum un tată îşi ocroteşte copiii, am vrut să iau poporul sub aripa iubirii, a puterii şi a înţelepciunii
Mele, ca o găină pe puii săi. Dar la ce-a folosit până acum apariţia Mea, Învăţătura Mea şi faptele Mele?
La nimic altceva, decât că există din zi în zi tot mai multă ură împotriva Mea şi sunt urmărit
pretutindeni, căutându-se chiar uciderea trupului Meu - iar evreii vor ajunge şi la aceasta curând, pentru
ca să se poată împlini judecata cu care Scriptura îi ameninţă.

8. Vechiul Legământ va înceta să mai existe, aşa cum profetul Daniel a vestit deja, şi un Nou
Legământ va fi întemeiat, sub care toţi păgânii vor moşteni şi ei şi vor avea Împărăţia lui Dumnezeu.
Căci păgânii au cucerit deja Pământul Făgăduit, dar ei nu au distrus nimic; însă la puţin timp după
plecarea Mea romanii îl vor cuceri din nou şi îl vor distruge atât de mult, încât nu va mai rămâne piatră
peste piatră din toate oraşele sale - şi nici Ierusalimul nu va scăpa de asta -, astfel că în scurt timp nu se
va mai putea spune cu certitudine în ce loc se ridica un oraş sau altul.

9. Aşadar, am greşit Eu când am spus mai înainte că lumina va fi luată de la evrei şi le va fi dată
păgânilor? Adu-i tu pe toţi evreii la credinţa în Dumnezeu, şi Eu voi opri această ultimă judecată a lor,
voi reînnoi Vechiul Legământ şi chiar îl voi face să dureze până la sfârşitul timpurilor!

10. Dar ai grijă la ce te-ar putea aştepta dacă vei încerca să faci aşa ceva! Îţi spun: îţi va fi mult mai
rău decât i-a fost învăţătorului tău Ioan, care a predicat în deşert pocăinţa pentru iertarea păcatelor şi
care a fost aruncat în închisoare de către Irod, iar acesta a poruncit apoi să fie decapitat, la cererea femeii
adulterine Irodiada.

11. Crezi tu că ai avea o soartă mai bună dacă, în numele lui Dumnezeu, ai vrea să-i întorci astăzi de
la păcat pe evreii de vază cei plini de orgoliu, şi dacă le-ai reproşa nenumăratele lor vicii?

246
12. Dacă ai privi toate acestea cu o oarecare luciditate ar trebui să înţelegi că măsura păcatelor
acestui popor a ajuns la culme, precum cea a locuitorilor Hanohului din timpul lui Noe, pentru care a
urmat Potopul ce i-a făcut să dispară pe toţi duşmanii lui Dumnezeu.

13. Evreii din Ierusalim sunt ei oare prieteni ai lui Dumnezeu, când nu au alt gând decât să Mă
prindă şi, prin Mine, să-L ucidă pe Dumnezeu, Domnul şi Tatăl lor? Mai trebuie lăsat multă vreme să
dăinuiască un asemenea popor?

14. Vezi tu, Eu nu pot face aceasta, de dragul celorlalţi mulţi şi aleşi, şi tocmai de aceea Eu voi
scurta timpul până la distrugerea Ierusalimului şi a poporului său şi până la sosirea judecăţii lor!"

Capitolul 188

Despre falşii Cristoşi, falşii profeţi şi despre falsele miracole.

Sfaturi înţelepte către ucenici

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Da, mulţi evrei vor crede în Mine, şi mulţi cred deja; dar în
curând o grămadă se vor ridica pentru a scrie şi a predica fiecare câte o altă evanghelie, aşa cum se
petrece deja în destule locuri, şi mulţi falşi Cristoşi se vor ridica atunci. Căci aceşti falşi propovăduitori
ai Învăţăturii Mele le vor spune ucenicilor lor: «Iată-1 pe adevăratul Cristos - iar eu ştiu bine aceasta,
căci am fost eu însumi martorul Său!». Iar altul va vorbi la fel despre propriul său Cristos.

2. Ba mai mult, în curând aceşti falşi profeţi vor provoca o mare confuzie în rândul păgânilor, mai
întâi pentru că, ei fiind evrei, li se va acorda credit mai uşor decât păgânilor pe care Eu îi voi trezi, iar
apoi pentru că vor face miracole şi semne false, uzând de numele Meu, care-i vor păcăli pe mulţi şi-i vor
face să creadă în falsul lor Cristos.

3. Vă spun aceasta pentru ca să fiţi pregătiţi dacă vi se va petrece să întâlniţi chiar voi falşi profeţi.
Să nu credeţi în ceea ce propovăduiesc ei, ci mărturisiţi împotriva lor în numele Meu, avertizaţi poporul,
pedepsiţi-i chiar voi pe aceşti falşi profeţi şi împiedicaţi-i să răspândească învăţătura lor mincinoasă.

4. Însă dacă o veţi face în mod anemic, veţi fi ca sarea ce a devenit inactivă, şi deci nefolositoare.
Când sarea este inactivă şi nefolositoare, cu ce se va mai săra mâncarea? De aceea, propovăduiţi-le
popoarelor înainte de toate să se păzească de falşii profeţi şi să nu creadă cuvintele şi semnele lor!

5. Cât despre voi, să nu fiţi dezbinaţi, nici în vorbă, nici în faptă, ci să le daţi oamenilor, în tot
adevărul nealterat, ceea ce aţi primit de la Mine şi aţi văzut la Mine. Căci dacă voi nu vă veţi mai
înţelege unii cu alţii, dacă unul va spune una, şi celălalt va spune alta, veţi semăna voi înşivă în
Învăţătura Mea sămânţa funestă a discordei, şi să nu vă aşteptaţi să primiţi pentru aceasta lauda şi
răsplata Mea. Dar mai ales veţi fi recunoscuţi ca ucenicii Mei adevăraţi dacă vă veţi iubi unii pe alţii aşa
cum Eu însumi v-am iubit întotdeauna pe voi, şi atunci nu veţi ajunge niciodată la neînţelegere şi la
ceartă, ca în cazul falşilor profeţi; dacă Cristosul pe care vreunul dintre voi îl va predica îi va condamna
şi-i va blestema pe ceilalţi, aceasta va distruge Învăţătura pe care Eu v-am dat-o, tot atât de sigur pe cât
de sigur este că Ierusalimul şi alte oraşe vor fi distruse curând, într-un asemenea hal, încât nu va mai
rămâne din ele piatră peste piatră.

6. Dincolo de toate, Eu pot să apăr puritatea Învăţăturii Mele până la sfârşitul timpurilor. Dar vai
de toţi anticriştii! Ei nu vor mai face mult timp rău, nu mai mult decât au făcut evreii din vremea lui
Moise până la Mine, şi Eu le voi trimite o judecată pământească mult mai rea decât cea a Sodomei şi
Gomorei din timpul lui Noe, şi decât judecata multor altor oraşe şi popoare ce a avut loc de-a lungul
timpului până în prezent.

247
7. Totuşi, Eu voi fi fără încetare alături de ai Mei până la sfârşitul timpurilor şi voi veni la ei cu
diverse ocazii, când la unii, când la alţii, pentru a-i învăţa chiar Eu în toate - iar mai apoi voi veni ca un
fulger ce va străluci de la răsărit până la apus şi va lumina tot ceea ce este întunecat şi sumbru pe-acest
pământ.

8. Iar marea lumină a acestui fulger îi va distruge şi pe duşmanii Mei, aşa cum lumina fulgerului
ucide crabii atunci când brăzdează cerul! Există aici o corespondenţă cu oamenii care se tem să păşească
în lumina Mea, şi, asemenea israeliţilor, nu fac decât să regrete oalele cu carne din întunecatul Egipt. La
fel şi crabul, care trăieşte în principal în Egipt, are neobişnuita însuşire că de regulă îşi caută hrana în
întunecimea mâlului; şi dacă vreodată i se petrece să iasă la lumina zilei, el imediat bate în retragere şi
se întoarce în mâlul lui întunecat.

9. Spuneţi-Mi: evreii care trăiesc astăzi pe Pământul Făgăduit nu sunt ei asemenea acelor israeliţi
care, în deşert, în loc să meargă înainte pentru a ajunge pe Pământul Făgăduit, după ce Moise îi eliberase
din Egipt, nu făceau decât să regrete oalele cu carne lăsate în Egipt şi să-1 batjocorească pe Moise, care
îi făcuse să plece din acel Egipt unde ei se simţiseră atât de bine? Astfel de oameni nu seamănă oare cu
acele hidoase vieţuitoare din mâl, care nu suportă lumina fulgerului şi care, pentru a se hrăni, merg
întotdeauna îndărăt, în loc să înainteze?

10. Tocmai de aceea, pentru ca ei să fie în sfârşit judecaţi, Eu am rânduit să' piară cu toţii de focul şi
lumina fulgerului Meu.

11. Astfel se va împlini ceea ce Eu v-am mai spus deja o dată, şi anume, că la sfârşit Eu voi curăţa
Pământul de mizeriile sale prin foc.

12. Cred că ţi-am explicat astfel îndeajuns motivul pentru care lumina va fi luată de la evrei şi le va
fi dată păgânilor.

13. Este adevărat că evreii vor continua să trăiască în mijlocul păgânilor, printre toate popoarele
pământului, aşteptând un Mesia care însă nu va mai veni, şi tocmai de aceea ei vor rămâne asemenea
unor animale precum porcii şi câinii; căci câinele se întoarce întotdeauna la ceea ce a vomitat, iar porcul
se întoarce în băltoaca unde s-a murdărit de noroi.

14. Şi triplul văl care acoperă chipul lui Moise persistă în faţa ochilor lor, prin faptul că ei nu
suportă lumina strălucitoare a Cerurilor, şi prin urmare nu înţeleg sensul profund al scrierilor lui Moise
şi ale profeţilor.

15. Eşti mulţumit de această nouă explicaţie foarte întemeiată?"

16. Ucenicul lui Ioan a răspuns: „O, Doamne şi Învăţătorule, trebuie să fiu mulţumit, căci înţeleg
preabine acum că situaţia este chiar aşa şi că se va petrece exact ceea ce Tu ne-ai revelat tuturor cu o |
claritate desăvârşită.

17. Dar ce să faci când oamenii îşi folosesc atât de rău liberul lor arbitru şi preferă să se lase
conduşi şi ispitiţi de diavol, mai degrabă decât să urmeze sfatul Tău, care ar putea să-i conducă la
libertatea deplină şi să le dea Viaţă cea Veşnică în Împărăţia Ta!

18. Numai că, Doamne şi Învăţătorule, eu sper că Tu vei mai fi având încă multe mijloace pentru a
face ca până şi crabii să devină cu timpul fiinţe umane care să Te recunoască; căci, nu-i aşa, Tu nu i-ai
creat pentru ca sufletele lor să rămână pe vecie suflete de crabi?"

19. Eu am spus: „Doar iubirea şi înţelepciunea Mea ştiu ceea ce este rezervat pentru viitorul cel mai
îndepărtat; dar se va mai scurge încă mult timp înainte ca ultimul dintre sori să se stingă. Oamenii vor
vedea dispărând pe cer multe stele, şi altele înlocuindu-le, şi adevăraţii crabi încă nu vor fi pierdut mult

248
din sluţenia lor. Însă o mie de ani pentru Mine nu sunt decât o clipă; ceea ce nu va fi putut face o
perioadă lungă de timp o va face poate următoarea, sau a mia.

20. Cel care va vrea să fie mântuit va putea obţine aceasta foarte repede; dar cel care va persista în
încăpăţânarea sa va aştepta mult timp, atât cât va dori, iar dacă va vrea să aştepte veşnic, va fi după voia
sa! Căci materia care alcătuieşte acest pământ - ca şi materia care alcătuieşte infinitatea celorlalte
corpuri cereşti – are şi ea nevoie de hrană pentru a se menţine, şi trebuie un timp foarte îndelungat
pentru ca un atom din adâncurile Pământului să ajungă la suprafaţa sa.

21. Este adevărat că tu nu poţi înţelege ceea ce vreau Eu să spun: Fiul Rătăcitor este deja pe drumul
de întoarcere, dar îi va mai trebui încă un timp aproape infinit pentru a ajunge cu adevărat în vechea
casă a tatălui său.

22. Până atunci, în mic, orice păcătos este asemenea unui fiu rătăcitor care, atunci când s-a întors,
aduce mai multă bucurie decât nouăzeci şi nouă de înţelepţi, care nu au avut niciodată nevoie să se
căiască.

23. Dar aceste cuvinte pe care Eu le rostesc sunt valabile nu doar pentru acest pământ, ci, într-un
mod simbolic, pentru întregul infinit; căci Cuvântul Meu nu este cel al unui om, ci este al lui Dumnezeu,
şi el este auzit deopotrivă de miriade şi miriade de îngeri şi acţionează în veşnicie de la un capăt la altul
al Creaţiilor Mele nenumărate.

24. Tu nu poţi înţelege nici acest aspect; însă când vei fi renăscut în Spirit, vei putea contempla
infinitatea şi profunzimea compasiunii Mele. Dar deocamdată mulţumeşte-te cu ceea ce ai auzit; căci Eu
nu voi mai vorbi deloc în această lume despre ceea ce v-am spus acum! Aşadar, ţineţi minte şi păstraţi
toate acestea în voi, şi aşteptaţi iluminarea voastră, iar apoi veţi putea vorbi cu oamenii chibzuiţi şi
luminaţi despre tot ceea ce aţi auzit din gura Mea; dar să nu le spuneţi acestea celor nechibzuiţi, ca să nu
aruncaţi mărgăritarele Mele porcilor!"

25. Ucenicii au ţinut bine minte aceste cuvinte şi le-au respectat cât timp au răspândit Învăţătura Mea.
Astfel, ţinând cont de poveţele Mele, ei nu au revelat deloc, mai ales evreilor, decât patimile Mele,
moartea şi învierea Mea, şi faptul că prin urmare eram adevăratul Mesia. Totuşi, chiar şi asupra acestor
ultime evenimente ei nu au fost pe deplin de acord între ei - ceea ce se datora faptului că, atunci când
femeile, îndeosebi Maria Magdalena, au vestit Învierea Mea, unii le-au crezut, dar alţii au luat aceasta ca
pe-o născocire, până când Eu le-am apărut în persoană, şi chiar şi-aşa Mi-a fost destul de greu să-i
conving întru totul de învierea Mea. Este adevărat că Eu atunci le-am spus ucenicilor că înainte de toate
trebuiau să se păzească de dezbinare, dar şi în cazul lor s-a petrecut cum se petrece la toţi ceilalţi
oameni: spiritul este plin de bunăvoinţă, dar trupul este slab.

Capitolul 189

Despre dificultatea propovăduirii

1. Cum noi eram încă adunaţi în jurul mesei, mâncând pâine şi bând vin, Barnabe, care, după cum
ştiţi, era fariseu, Mi-a spus: „Doamne şi Învăţătorule, dacă Tu mă consideri şi pe mine demn să
răspândesc Învăţătura Ta printre oameni, eu nu voi adăuga şi nici nu voi omite nici măcar un singur
Cuvânt din ea!"

2. Eu i-am spus: „Este adevărat că tu eşti un evreu care ai devenit fariseu datorită averilor tale
însemnate, căci ai putut să dovedeşti că proveneai din seminţia lui Levi. Dar tu ai fost crescut de greci,
şi ai moştenit şi multă încăpăţânare grecească, iar pe termen lung vei avea neînţelegeri cu unul dintre
ucenicii Mei. Totuşi, Eu vă voi spune ceva tuturor, ascultaţi-Mă aşadar.

249
3. Un adevărat propovăduitor al învăţăturii Mele trebuie să fie asemenea unui medic foarte
experimentat, binevoitor şi priceput.

4. De pildă, un medic soseşte într-un sat în care a fost chemat pentru mai mulţi bolnavi de gută şi
pentru nişte cazuri de febră. El îşi spune: «Am asistat deja mulţi astfel de bolnavi, pe care i-am vindecat
cu leacurile astea şi astea; întrucât aceşti bolnavi suferă de aceleaşi boli, le voi da aceleaşi remedii, iar ei
se vor vindeca!» Medicul face aceasta, şi iată că remediile, în loc să-i vindece pe bolnavi, le fac din ce în
ce mai rău, iar bolnavii, nemaiavând încredere în el, caută un alt medic! Medicul, foarte supărat, îşi
spune: «Aceste remedii au salvat mulţi bolnavi, de ce nu şi pe aceştia?», şi se întoarce la el acasă plin de
mânie.

5. Cel de-al doilea medic soseşte curând, dar, având mai multă experienţă decât primul, el
cercetează mai întâi felul în care a trăit bolnavul, hrana pe care o consumă şi bolile pe care le-a avut din
copilărie. Astfel, el se informează de multe alte aspecte pe care un medic înţelept trebuie să le cunoască,
iar apoi îşi alege remediile: pentru un bolnav ceva, pentru un altul, altceva. Şi medicul care şi-a dat
această osteneală îi va vindeca repede pe toţi bolnavii din sat, pentru că el ştie să aleagă remediile după
natura şi particularităţile fiecărui bolnav.

6. Aşa cum un medic nu poate reuşi vindecări fericite - dacă nu este prea târziu - decât într-un
asemenea mod, tot la fel trebuie să procedeze şi un adevărat medic de suflete cu nenumăratele suflete
bolnave ale acestei lumi, dintre care unul este credul, altul dificil de convins, un altul orgolios, zgârcit
sau egoist, ori cine mai ştie cum. Dacă medicul de suflete vine şi începe să le predice tuturor, fără nicio
deosebire şi în acelaşi mod rigid învăţătura pe care a primit-o de la Mine, aceasta nu va fi de prea mare
folos.

7. Acela care nu ştie să plângă împreună cu cei îndureraţi, să râdă cu cei care râd, să se bucure cu
cei care sunt bucuroşi şi să rămână serios cu cei care sunt astfel nu este încă pregătit să răspândească
Împărăţia Mea pe pământ, şi astfel el este ca un ţăran care, pentru a lucra un câmp, pune mâna pe plug,
dar priveşte înapoi ca să vadă dacă brazdele sunt drepte; făcând aceasta, el uită de plug, care o ia strâmb
din cauza neatenţiei sale, iar el va trebui atunci să se întoarcă până în locul unde mergea încă drept şi să
are de-acolo o nouă brazdă.

8. La fel se petrece cu învăţătorii care vor să-i înveţe pe toţi oamenii - indiferent de felul lor de a fi
şi de înzestrările lor native - folosind una şi aceeaşi modalitate în tot ceea ce ei propovăduiesc. Unii vor
reţine ceva din această propovăduire, pentru că va corespunde cu înclinaţiile şi înţelegerea lor, dar alţii îl
vor părăsi pe acel învăţător tot atât de neştiutori şi de lipsiţi de pricepere cum fuseseră şi înainte.

9. Astfel, atunci când veţi răspândi Învăţătura Mea, va trebui să ţineţi bine seama de natura celor
cărora le-o predicaţi, căci fără aceasta nu veţi face nimic bun.

10. Credulul va crede cu uşurinţă tot ceea ce veţi spune - mai ales dacă veţi face şi vreun miracol în
sprijinul învăţăturii; dar gândiţi-vă că acela care acceptă prea uşor un lucru nou va renunţa la el tot atât
de uşor, mai ales dacă este împins la aceasta printr-o oarecare tentaţie. Veţi avea cu siguranţă mult mai
mult de muncă cu un necredincios, dar odată ce-1 veţi fi câştigat el va rămâne cu hotărâre în credinţa sa.
Tocmai de aceea trebuie să vă daţi mai multă osteneală cu cei care sunt greu de convins decât cu cei
creduli, şi să nu vă încredeţi în aceştia din urmă numai pentru că ei au îmbrăţişat învăţătura voastră atât
de repede şi fără prea mare greutate. Căci atunci când vă veţi întoarce să-i vizitaţi, ei poate vor mai fi
urmând pe jumătate învăţătura voastră, dar pe jumătate se vor fi întors deja la vechea lor credinţă
putredă sau vor fi fiind deja adepţii vreunui fals profet.

11. De aceea, fiţi într-un deplin acord în ceea ce priveşte Învăţătura Mea, dar atunci când vă veţi
afla în situaţia de a le-o prezenta oamenilor, uitaţi-vă mai întâi cu cine aveţi de-a face, înainte de-a
începe să le predicaţi Evanghelia Mea, şi astfel veţi culege pretutindeni doar roade bune.

250
12. Amintiţi-vă şi de acest vechi proverb roman care spune că niciun zeu nu poate să se nască dintr-
o bucată veche de lemn putred, şi că niciodată un vultur nu a ieşit din ouăle unei porumbiţe blânde şi
temătoare! Prin urmare, fiţi voi înşivă - cum v-am mai spus-o adeseori - înţelepţi precum şerpii, dar şi
plini de blândeţe precum porumbeii.

13. Propovăduirea este una dintre sarcinile cele mai dificile, dar fericit este cel care va reuşi!"

14. Barnabe a spus atunci: „O, Doamne şi Învăţătorule, este foarte clar că Tu ai spus adevărul cel
pur; căci eu însumi am predicat cândva, şi am aflat cât este de greu să ştii cum să te comporţi cu
diferitele feluri de oameni. Aşadar, voi urma şi eu sfatul Tău mai mult decât oricine şi îl voi pune în
practică."

15. Eu am spus: „O vei face, desigur, dar vei fi şi printre primii care vei avea o confruntare dură cu
unul dintre ucenicii Mei, într-o anumită ocazie, ceea ce vă va separa pentru mult timp. Eu nu îţi spun
când şi cum se va petrece aceasta, nici cu care ucenic; dar când se va petrece, tu îţi vei aminti de ceea ce
ţi-am spus."

16. Barnabe a răspuns: „Doamne şi Învăţătorule, pentru că Tu ştii aceasta dinainte, ar trebui de
asemenea să cunoşti şi mijloacele potrivite pentru a împiedica să se petreacă o situaţie atât de nedorită!"

17. Eu am spus: „Voi, ucenicii Mei, sunteţi acum oamenii cei mai liberi de pe-acest pământ, şi
atotputernicia Mea nu trebuie să vă înlănţuiască deloc; căci dacă Eu vreau să vă trimit lumii, pentru a-i
elibera în numele Meu pe alţi oameni de lanţurile sclaviei aspre a Legii, cum aş putea Eu să vă trimit ca
pe nişte sclavi înlănţuiţi? Dacă aş face astfel, ce-ar spune oamenii despre această pretinsă eliberare? Ar
însemna să li se impună un nou jug, mai greu decât cel vechi, iar venirea Mea nu ar mai folosi la nimic.

18. Eu am trezit în voi pe apostolii şi pe profeţii Noului, şi nu ai Vechiului Legământ; de aceea voi
veţi fi primii care veţi fi mântuiţi pe-acest pământ, pentru ca prin voi Mântuirea Mea să le fie transmisă
tuturor oamenilor într-un mod potrivit şi în perfectă concordanţă cu porunca eternă a iubirii Mele, a
înţelepciunii şi a puterii Mele. Ai înţeles aceasta, Barnabe?"

19. Barnabe a răspuns că a-nţeles bine, şi toţi ceilalţi au spus la fel.

20. Iar Eu le-am spus: „Rămâneţi aşadar în Mine, iar Eu voi rămâne în voi până la sfârşitul
timpurilor, şi în ziua de apoi fiecare dintre voi va fi adus în împărăţia Mea!"

Capitolul 190

Preotul lui Apolo Îl cercetează pe Domnul nostru Iisus Cristos

1. După ce am spus aceste cuvinte, hangiul a fost anunţat printr-un mesager trimis de preotul lui
Apolo că urma să vină el în persoană, însoţit de alţi doi preoţi păgâni, ca să vadă cum arată Dumnezeul
evreilor, care, după cum aflase el, era găzduit sub acoperişul lui.

2. Noi i-am răspuns mesagerului că acesta este un han public, în care oricine este liber să intre.

3. Acest preot al lui Apolo şi cei doi tovarăşi ai săi aflaseră de la servitorii hangiului că un
Dumnezeu al evreilor poposise la han, unde săvârşea nenumărate miracole nemaivăzute.

4. Mesagerul s-a îndepărtat în grabă şi i-a anunţat pe cei trei preoţi că puteau intra liber, dacă
doreau aceasta.

5. Fără să mai aştepte, preoţii au venit să ne întâlnească în sala de oaspeţi.

251
6. Preotul lui Apolo s-a adresat imediat judecătorului, spunându-i: „O judecătorule, care eşti
luminat de zeul căruia eu mă închin, Apolo, spune-mi care dintre toţi aceşti evrei aşezaţi la masă este
Dumnezeul evreilor ce face miracole, pentru ca eu să mă înclin înaintea lui şi să-1 proslăvesc; căci noi,
preoţii zeilor din Egipt, Grecia şi Roma, ştim să-i onorăm aşa cum se cuvine şi pe zeii altor popoare!"

7. Judecătorul M-a întrebat din priviri dacă trebuia sau nu să-i răspundă acestui preot îngâmfat al
lui Apolo.

8. Eu i-am făcut semn să umple mai întâi o cupă cu vin şi să-i spună preotului că acesta era din
bazinul hangiului.

9. Judecătorul a înţeles acest semn şi i-a spus preotului lui Apolo, care era prost ca noaptea:
„Lângă noi este o mică masă liberă; luaţi loc la ea! Şi iată trei cupe umplute din bazinul hangiului;
potoliţi-vă mai întâi setea cu această apă, care este cea mai bună din tot oraşul."

10. Li s-au adus atunci celor trei preoţi cupele pline. Preotul lui Apolo, căruia nu-i plăcea deloc să
bea apă, a gustat-o totuşi, şi a găsit că aceasta nu e apă, ci cel mai bun vin de Cipru, din care nu se bea
decât la masa împăratului. Astfel că foarte repede şi-a golit cupa până la ultima picătură, iar cei doi
tovarăşi ai săi i-au urmat exemplul.

11. În timp ce bea, preotul lui Apolo a spus cu uimire: „Cum, aceasta este apă din bazinul
hangiului? Dar este cel mai bun vin care se găseşte în insula Cipru! Unde ai mai văzut tu vreodată
asemenea apă într-un bazin? Aşa ceva nu este cu putinţă; vă bateţi joc de mine!"

12. Judecătorul: „Atunci cere-i hangiului să te conducă la bazinul său, scoate tu însuţi apă din el şi
bea, iar apoi întoarce-te la noi să ne spui dacă şi-a bătut joc cineva de tine! Doar n-o să crezi că hangiul
este atât de nesăbuit încât să aducă cu bani grei din Cipru mai multe sute de burdufuri cu vin pe care să
le golească apoi în fântâna sa!

13. La acestea, preotul lui Apolo s-a ridicat, iar hangiul, conducându-1 până la bazin împreună cu
cei doi tovarăşi ai săi, i-a pus în mână o căldare şi i-a spus: „Acum ia apă tu însuţi şi gust-o!"

14. Ceea ce preotul a făcut de îndată, şi a constatat că acolo era un vin excelent, şi nu apă. Ceilalţi
doi preoţi au făcut la fel, şi au tras aceeaşi concluzie, şi i-au spus hangiului că nu trebuie să lase aşa în
bazin o apă atât de preţioasă, ci ar trebui să o încarce în nişte burdufuri, pe care să le păstreze pentru
oaspeţii de seamă, care ar plăti pentru ele cu bucurie oricât de mult.

15. Hangiul le-a spus: „Cel care a transformat apa din bazinul meu în acest vin preţios nu mi-a dat
nicio dispoziţie şi nici nu mi-a acordat vreun drept pentru a proceda astfel, aşa că totul trebuie să rămână
aşa cum este!"

16. Preoţii nu au găsit nimic să-i răspundă, şi s-au întors în sala de mese însoţiţi de hangiu.

17. Când şi-au reluat locurile, preotul lui Apolo i-a spus judecătorului cu o oarecare emfază:
„Stăpâne, de la Jupiter până la ultima dintre nimfele izvoarelor, nu s-a mai auzit niciodată să se spună
aceasta despre niciunul dintre zeii noştri, iar sutele de magicieni de prim rang cu care noi am vorbit ştiau
să facă multe fapte minunate - dar să preschimbe apa în vin, nici măcar unul nu s-a gândit! De aceea, te
rog să mi-1 arăţi chiar acum, în această numeroasă adunare, pe cel căruia trebuie să-i mărturisesc
adâncul meu respect şi marea mea consideraţie."

18. Atunci, cu permisiunea Mea, judecătorul a răspuns: „Cel care este aşezat în dreapta mea, El este
Acela, Domnul întregii slave, Învăţătorul învăţătorilor, Dumnezeul Dumnezeilor!"

19. Auzind aceasta, preotul lui Apolo a spus: „In acest caz, înseamnă că el este însuşi Destinul, Cel
care este De Nepătruns chiar şi pentru ceilalţi zei şi de care ei cu toţii depind, la fel ca şi Soarele, Luna,

252
toţi aştrii şi Pământul întreg cu tot ceea ce el poartă şi cuprinde în adâncul lui; şi, din câte ştiu eu, este
scris într-o veche carte egipteană că această divinitate de nepătruns - Destinul - se va revela într-o bună
zi tuturor zeilor şi tuturor oamenilor acestui pământ.

20. În această dimineaţă, la răsăritul soarelui, l-am salutat ca în fiecare zi pe Apolo în numele
oamenilor, şi am fost foarte surprins să văd ridicându-se doi sori, unul după altul. Dar am fost încă şi
mai surprins când, deasupra şi dedesubtul celui de-al doilea soare, am văzut în mod distinct cum se
înscriau nişte cuvinte, pe care însă nu le-am putut citi, şi încă şi mai puţin înţelege, pentru că erau scrise
în limba ebraică.

21. Dar am fost convins că aceasta trebuia să aibă o semnificaţie cu totul extraordinară. Mai târziu,
tot întrebând ici şi colo dacă a mai observat cineva acest neobişnuit răsărit de soare, i-am întâlnit pe
oamenii acestui han, care mi-au spus că ieri seară adevăratul Dumnezeu al evreilor a venit la ei însoţit de
mai mulţi slujitori şi că încă se mai află acolo. Dacă eşti chiar Tu, Doamne, Învăţătorule şi Dumnezeule,
să mă ierţi pe mine dacă Îţi arăt acum şi eu întregul meu respect şi consideraţia mea, deşi sunt preot
păgân, şi dacă Îţi cer permisiunea Ta dumnezeiască de a-Ţi construi un templu în oraşul nostru, în locul
cel mai demn de Tine, pentru ca noi să Te putem venera în orice moment în acel loc!"

Capitolul 191

Despre adevărata venerare a lui Dumnezeu şi despre cultul idolilor

1. Eu i-am spus: „Lasă aceasta, căci templul Meu este pretutindeni, dar mai ales în inimile
oamenilor care cred în Mine, Mă iubesc mai presus de orice şi respectă poruncile Mele!

2. Contemplă acest pământ, cu tot ceea ce poartă şi conţine el, contemplă şi bolta cerească: vezi,
toate acestea sunt tot templul Meu, pe care Eu Însumi l-am ridicat; şi tocmai de aceea Eu nu am nevoie
de niciun templu construit de mâna omului. Dar dacă tu crezi că Eu sunt Domnul, renunţă la idolii tăi şi
la templele tale făcute de mâna oamenilor! Dacă nici măcar cei care au

confecţionat aceşti zei cu mâinile lor şi le-au ridicat temple, în care le-au oferit sacrificii, promiţându-le
tot felul de avantaje oamenilor, care la rândul lor aduceau ofrande, deci dacă nici măcar aceia nu au avut
destulă putere pentru a face să răsară din pământ nici cel mai mic firicel de iarbă, care ar putea fi atunci
puterea zeilor lor şi a templelor pe care ei le-au ridicat? 3. Preoţii posedă fără îndoială o putere rea, care
este aceea de a înşela oamenii şi de a face să se nască în ei cea mai neagră superstiţie, dar această putere
le vine de la prinţul demonilor, care se pricepe să întunece inimile oamenilor, prin mijloace ascunse,
pentru ca ei să ajungă apoi sa-i sporească şi sa-i mărească împărăţia.

4. Dar vai de cei care, ştiind preabine ce este cu aşa-zisele învăţături pe care ei le propovăduiesc
oamenilor, îi poartă totuşi pe aceştia către întuneric, pentru ca ei să-i slujească cu sudoarea frunţii lor, şi
astfel aceştia dintâi, ca urmare a ofrandelor pe care le cer, îşi permit să ducă o viaţă lumească
îmbelşugată, lipsită de griji şi de greutăţi.

5. Eu vă spun: voi avea milă de bieţii oameni ispitiţi, dar nu şi de cei care i-au corupt; căci aceştia
din urmă ştiu ce fac, în timp ce ceilalţi nu ştiu.

6. Tu nu ai crezut niciodată cu adevărat în vreunul dintre zeii tăi, şi totuşi ai forţat alţi oameni să
creadă ceea ce tu luai de multă vreme drept o legendă a strămoşilor.

7. Dacă vrei să fii mântuit înainte de apusul soarelui, întoarce spatele tuturor zeilor tăi, şi învaţă-i
pe cei pe care i-ai înşelat despre Unicul Dumnezeu Adevărat al evreilor, şi astfel vei putea să ai şi tu
parte într-o bună zi de Împărăţia Mea, care nu este din această lume, ci este o împărăţie spirituală din
lumea de dincolo, despre care tu nu ştii încă nimic."
253
8. Preotul lui Apolo a spus atunci: „O Doamne, Învăţătorule şi Dumnezeule, aceasta va fi pentru
noi o sarcină grea! Căci oamenii sunt încă foarte adânc pătrunşi de această veche absurditate, ce susţine
că zeii noştri există cu adevărat; dacă ne vom apuca să-i învăţăm contrariul, ne vom trezi că poporul se
întoarce împotriva noastră."

9. Eu i-am spus: „Dacă voi credeţi în Mine, această credinţă vă va da forţa de a face cu uşurinţă
posibil chiar ceea ce acum vi se pare imposibil!"

10. Preotul lui Apolo: „Noi ne-am convins deja astăzi că nimic nu-i este imposibil Voinţei Tale;
dacă Tu vrei aceasta, poţi să nimiceşti într-o clipă templele zeilor noştri. Atunci, noi nu vom mai fi
responsabili de aceasta în faţa poporului, şi vom putea să-i vorbim despre Tine cu atât mai uşor. Nu
ducem lipsă nici de martorii a ceea ce eşti: primul nostru judecător este un martor de toată încrederea, şi
mai e şi hangiul, slugile sale şi evreii care se află aici."

11. Eu am spus: „Aceasta ar fi posibil fără îndoială, dar este de preferat ca voi să găsiţi mai întâi o
ocazie bună pentru a instrui poporul cu privire la persoana Mea; iar apoi chiar el va merge să distrugă
templele şi tufişurile din jurul lor - care de fapt sunt mai mult nişte mărăcini uscaţi decât nişte arbuşti
încântători la vedere."

12. Preotul lui Apolo: „Învăţătorule, Doamne, Dumnezeule...!"

13. La acest mod de adresare, Eu am răspuns: „Atunci când vorbeşti cu Mine spune-Mi doar
Doamne şi Învăţătorule; să nu mă numeşti Dumnezeu decât atunci când vei şti în tine însuţi ce înseamnă
Divinitatea. Acum, poţi să continui."

14. Preotul lui Apolo a reluat: „Dar de unde au provenit toţi aceşti zei? Eu nu vorbesc de micile
divinităţi secundare sau de semizei, ori de divinităţile feminine; dar totuşi trebuie să existe ceva în
spatele principalilor zei masculini, pe care, după câte îmi amintesc, vechii egipteni îi venerau şi ei - căci
aceşti zei nu au apărut din neant pentru a intra în minţile oamenilor! Motivul profund al acestui fapt Îţi
este cu siguranţă cunoscut, o Doamne şi Învățătorule."

Capitolul 192

Despre naşterea idolatriei

1. Eu am spus: „Primii locuitori ai Egiptului, care se trăgeau din Noe, au adus cu ei în această ţară
cunoaşterea Unicului Dumnezeu Adevărat; pe durata a mai mult de şapte secole, ei L-au adorat pe acest
Unic Dumnezeu Adevărat, şi există încă, sculptat într-o mare stâncă de granit, un templu care a fost
ridicat de patru mari-preoţi succesivi, în onoarea Unicului Dumnezeu Adevărat.

2. În fundalul acestui templu a fost gravată în stâncă o inscripţie plină de înţelepciune, care spunea
în puţine cuvinte: JA BU SIM BIL, ceea ce semnifică: «Eu am fost, sunt şi voi fi!»

3. Astfel, conform acestei idei despre Divinitate, primii locuitori ai acestui ţinut, la fel ca şi
Avraam, Îl venerau pe singurul şi Unicul Dumnezeu Adevărat, iar Spiritul lui Dumnezeu era cu ei şi-i
făcea părtaşii unor mari revelaţii.

4. Dar mai târziu, aceşti primi locuitori călăuziţi de Spiritul lui Dumnezeu au început să reflecteze
mai profund la esenţa Divinităţii, pe măsură ce au ajuns să cunoască tot mai bine forţele naturii.

5. Fiecare dintre aceste forţe pe care ei le-au recunoscut a fost prezentată drept o calitate
particulară a unicei forţe primare a Divinităţii. Şi pentru a învăţa mult mai uşor poporul despre aceasta,
aceste forţe emanând din Dumnezeul cel Unic au fost reprezentate cu ajutorul unor simboluri

254
corespondente, şi tocmai de aceea i s-a spus poporului că fiecare dintre aceste forţe, emanând din
singurul şi Unicul Dumnezeu Adevărat, este la fel de sfântă şi de demnă de a fi venerată.

6. Au fost pregătiţi învăţători şi s-au construit şcoli, unde la început se învăţa despre Divinitatea
originară; dar mai târziu cunoaşterea s-a orientat mai mult spre forţele particulare care emanau din
Divinitate, şi curând au fost instruiţi învăţători pentru fiecare dintre aceste forţe, şi au apărut şcoli
secundare, în care fiecare ucenic trebuia să studieze şi să susţină anumite examene înainte să poată intra
la şcoala principală.

7. Cu vremea, respectivii învăţători au devenit preoţii fiecăreia dintre aceste forţe sau calităţi
divine particulare, şi fiecare astfel de preot se pregătea şi propovăduia în domeniul său.

8. Dar cu timpul, populaţia s-a înmulţit, iar şcolile nu mai erau destul de încăpătoare. S-au ridicat
aşadar alte şcoli şi temple, care au fost împodobite cu imagini ale puterilor divine corespondente, şi s-au
descoperit noi emanaţii de forţă individuale ale Divinităţii Unice, cărora li s-au ridicat atunci noi şcoli
mai mici şi temple împodobite cu noi zeităţi şi cu imaginile lor corespunzătoare, care reprezentau de
asemenea Unica şi Adevărata Divinitate; în sfârşit, s-au stabilit pentru învăţători şi preoţi învăţături
simple, după care era suficient să fie recunoscută ca divină şi venerată doar una dintre aceste forţe
reprezentate în diverse temple; căci se considera că astfel se recunoaşte şi se adoră Însăşi Divinitatea
primordială, în toate emanaţiile Sale particulare.

9. Însă astfel, adevărata cunoaştere a Unicei şi Adevăratei Divinităţi rămânea la cheremul

preoţilor, care deveneau din ce în ce mai puternici şi mai tiranici. Cât despre popor, el trebuia să
recunoască şi să venereze, fiecare după posibilităţile sale, doar forţele particulare care emanau din
Divinitatea cea Unică, şi nu-i mai era permis decât unui mic număr de oameni să se iniţieze în cele mai
mari mistere, în cadrul şcolilor superioare.

10. Veneau străini de pretutindeni, cerând să fie instruiţi în înţelepciunea egiptenilor. Preoţii îi
duceau plini de bunăvoinţă din templu în templu şi din şcoală în şcoală, dar nu le arătau decât imagini
simbolice ale Divinităţii celei Unice, reprezentate în temple. Străinii plecau cu puţină cunoaştere, în
schimb cu numeroase statui, pe care le cumpărau, şi cărora, la întoarcerea în ţinutul lor, le construiau
temple şi şcoli, unde puneau preoţi şi învăţători.

11. Astfel s-a născut idolatria şi cultul imaginilor, şi oamenii au ajuns să creadă că făceau tot ce
trebuie dacă ei venerau una sau mai multe dintre aceste imagini care le erau prezentate în temple şi dacă
le ofereau cu zel ofrande după posibilităţile lor!

12. Cât despre Unica şi Adevărata Divinitate, ea era venerată cu o oarecare teamă şi respect sub
aspectul Destinului implacabil, şi grecii chiar i-au ridicat acestui Destin un templu, pe care erau înscrise
aceste cuvinte: «Unicului Dumnezeu, pe care niciun om nu Îl cunoaşte». Astfel, nu exista în acest
templu nicio statuie, ci doar un cerc acoperit de «vălul lui Isis», în spatele căruia nimeni nu avea dreptul
să privească.

13. Iată aşadar, în puţine cuvinte, explicaţia completă a ceea ce se ascunde în spatele numeroaselor
reprezentări ale idolilor păgâni."

Capitolul 193

Despre originea cultului lui Apolo

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Tu îţi spui preot al lui Apolo, şi nici măcar nu ştii ce forţă din
Dumnezeu a fost desemnată de către vechii egipteni sub acest nume.

255
2. Vezi tu, deja primii locuitori ai acestei ţări au simţit dintotdeauna nevoia să definească într-un
fel diviziunea timpului; căci ei vedeau bine că timpul nu încetează niciodată să se scurgă, zi şi noapte, şi
că el însuşi este împărţit în zile şi nopţi.
3. Cât despre zi, ea era împărţită de la sine, prin faptul că cea mai mare înălţime a soarelui era
atinsă la mijlocul zilei; pentru noapte era însă mai dificil. Anumite stele le serveau drept puncte de reper,
dar ei au remarcat foarte repede că aceste stele nu răsăreau şi nici nu apuneau. Astfel, era mai dificil de a
găsi modalitatea de divizare a timpului scurs pe parcursul nopţii.

4. Mai întâi, au fost ridicate pe unele câmpii întinse coloane înalte, de unde se observa cum se
deplasa umbra pe pământ; se marcau cu pietre răsăritul şi apusul soarelui, şi între aceste două puncte se
făceau pe traseul umbrei nişte diviziuni mai mici, corespunzând timpului care îi era necesar unui om
pentru a parcurge, cu paşi moderaţi, o anumită distanţă.

5. Această distanţă, care însemna aproximativ sfertul unei leghe actuale, a fost atunci numită «lungime
de câmp». Timpul corespunzător acestei lungimi era marcat cu pietre mici, iar durata a patru dintre
aceste lungimi, cu pietre mai mari; coloana principală plasată în mijloc indica mijlocul zilei, de la care,
desigur în funcţie de poziţia soarelui, au fost amplasate mai multe rânduri de pietre, pentru o măsurare
mai exactă a timpului.

6. Acest dispozitiv de măsurare a timpului a fost numit sa-pollo, cu alte cuvinte, «pentru câmp», şi
era folosit de către păstori şi de alţi lucrători ai câmpului.

7. Curând, respectiva coloană a fost împodobită cu o imagine sculptată, ţinând în mână un soare
din bronz strălucitor. Păzitorul acestui «ceas de câmp» trebuia să lovească în mod regulat acest soare cu
un ciocan cu coadă lungă, de atâtea ori câte ore parcursese umbra de la răsăritul soarelui.

8. Păstorii şi lucrătorii câmpului ştiau astfel în ce moment al zilei se aflau şi ce mai aveau de făcut.

9. Mai târziu, se-nţelege de la sine, s-au dat forme din ce în ce mai diverse imaginii care
împodobea această coloană, care să le inspire oamenilor trecerea timpului.

10. Cu vremea, acest instrument de măsurare a timpului nu a mai fost satisfăcător, deoarece nu
putea să măsoare nimic noaptea, şi s-a oferit mai multă atenţie stelelor. Astfel s-au descoperit cele
douăsprezece constelaţii pe care le cunoaşteţi, cărora li s-au dat nume în funcţie de fenomenele naturale
care se succedau de la o lună la alta în Egipt - printre acestea fiind incluse şi patru nume umane:
Vărsătorul, Gemenii, Săgetătorul şi Fecioara -, iar ansamblul acestor constelaţii a fost numit Zodiac, cu
alte cuvinte, «Cercul animalelor».

11. Cu cât mai multă atenţie s-a acordat acestor stele, cu atât mai multă precizie s-a căpătat şi în
divizarea timpului nocturn, şi s-a construit în oraşul Diadeira (Diathira) un zodiac uriaş, făcut din pietre
cioplite artizanal, care mai există şi în zilele noastre, fiind admirat de toţi astronomii ca o grandioasă
operă de artă.

12. Această scurtă explicaţie te-a făcut cu siguranţă să înţelegi fără niciun efort care este originea
zeului tău Apolo, şi de ce oamenii au făcut mai târziu din el zeul Soarelui, precum şi zeul mai multor
arte şi ştiinţe, dar şi că acest zeu Apolo nu a existat niciodată în realitate; şi, deoarece strămoşii
recunoşteau timpul ca pe-o emanaţie esenţială a Puterii Dumnezeieşti, această reprezentare a fost
ridicată la rangul celor douăsprezece zeităţi principale, ele însele nefiind în esenţă decât cele
douăsprezece emanaţii principale ale Puterii Dumnezeieşti originare cunoscute de oameni.

13. Poţi să înţelegi acum de unde au apărut mai târziu ceilalţi zei şi idoli, şi vei şti aşadar cum
trebuie să-i instruieşti pe păgânii tăi orbiţi, pentru ca ei să se întoarcă la singurul şi Unicul Dumnezeu
Adevărat originar, esenţa tuturor fiinţelor şi a întregii vieţi."

256
 Capitolul 194

Domnul nostru Iisus Cristos îi îndeamnă la multă iubire şi la o imensă răbdare

pe cei care vor răspândi Învăţătura Sa dumnezeiască

1. Preotul lui Apolo a răspuns: „O, Doamne şi Învăţătorule, este de necrezut cât de orbi şi de
smintiţi am fost noi, păgânii, până acum! Acum eu văd toate acestea atât de clar, ca şi când aş fi trăit în
timpul primilor egipteni şi aş fi lucrat împreună cu ei; dar este de asemenea foarte evident că va fi
necesară multă muncă pentru a-i readuce pe toţi păgânii la lumina adevărului.

2. Cu siguranţă că voi face toate eforturile posibile cu cei din imediata mea apropiere, şi sper astfel
să-i readuc cât se poate de repede la lumină. Dar ţările şi popoarele păgâne sunt împrăştiate prin întreaga
lume, şi va fi nevoie de o perioadă mult mai lungă de timp şi de mai mulţi învăţători curajoşi pentru ca
să poată fi doborâte toate templele cu idoli.

3. Însă, cu ajutorul Tău, aceasta ar trebui să se poată face, în timp, căci ceea ce este încă bine la noi
este faptul că puterea publică nu-i obligă pe oameni să adere la religia noastră păgână şi că orice roman
adevărat este liber să creadă ceea ce vrea, sau să nu creadă, dar să trăiască şi să acţioneze după
învăţătura filozofilor, care sunt foarte numeroşi la greci şi la romani.

4. Este suficient pentru puterea publică dacă tu eşti un cetăţean loial, ce respectă de bunăvoie
legile înţelepte ale statului; ea nu se preocupă deloc, sau aproape deloc, dacă oamenii cred într-un zeu
sau în altul, şi îi lasă fiecăruia liberul său arbitru.

5. Că sunt cinic, pitagoreic, platonician, aristotelian sau epicurian şi că acţionez în consecinţă,

aceasta îmi este permis, şi nici învăţătura lui Moise nu a fost vreodată dintre cele pe care Statul Roman
să le dezaprobe; eu cred aşadar, Doamne şi Învăţătorule, că la păgâni Învăţătura Ta va fi mai bine
primită de oamenii de bine, care sunt numeroşi, decât de mulţi evrei, care nu-şi înţeleg nici măcar
propria lor religie şi nu cunosc mai nimic despre manifestările forţelor naturii, sau cel mult câte ceva ce
au aflat de la păgâni.

6. Eu cred aşadar că va fi mult mai profitabil să-Ţi propovăduieşti Evanghelia celor care au studiat
natura, decât unor oameni care nici până acum nu ştiu de ce apa curge întotdeauna dinspre înălţimi către
ţinuturile joase şi către mare şi de ce o piatră cade de sus în jos, şi nu invers. Noi, romanii, ştim aceasta,
sau cel puţin cunoaştem principiul, chiar dacă nu chiar cauza primordială! Doamne şi Învăţătorule, Te
slăvesc pentru această lecţie foarte înţeleaptă!"

7. Judecătorul roman a spus atunci: „O, Doamne şi Învăţătorule, cu această ocazie eu am mai
învăţat infinit de multe, şi voi şti şi eu ce să fac pentru aducerea păgânilor la Învăţătura Ta!"

8. Eu i-am spus: „Ceea ce faceţi în numele Meu faceţi cu toată iubirea şi răbdarea; căci nu trebuie
să propovăduiţi Evanghelia Mea cu sabia în mână! Totuşi, Eu cred că mulţi oameni vor fi foarte dornici
să iasă din adâncul lor întuneric pentru a intra în prea strălucitoarea Lumină a Vieţii.

9. Luaţi exemplu de la Mine: şi Eu sunt plin de iubire faţă de voi şi răbdător, nu folosesc niciodată
cuvinte grele faţă cineva şi nu forţez pe nimeni niciodată să creadă în Mine în vreun fel, în afara câtorva
mici semne miraculoase pe care le-am săvârşit în faţa voastră din iubire. Şi astfel de semne veţi putea şi
voi să împliniţi în numele Meu; dar să fiţi cât se poate de cumpătaţi!

10. Vechii înţelepţi greci, egipteni şi romani nu au făcut niciodată minuni, şi totuşi au avut o
mulţime de adepţi; este de preferat aşadar pentru un om să îmbrăţişeze Învăţătura Mea datorită puterii
adevărului care sălăşluieşte în ea din plin, decât fiind constrâns de miracole. Căci Eu vă spun: nu litera
face să trăiască Spiritul în om şi nici vreun alt miracol, ci doar Spiritul Adevărului care se află în Cuvânt
dă viaţă la tot!
257
11. Eu aş mai putea să săvârşesc sub ochii voştri o mulţime de miracole dintre cele mai
extraordinare; dar este de preferat pentru voi să respectaţi ceea ce v-am spus.

12. Toată Învăţătura Mea se reduce la aceasta: să recunoaşteţi şi să iubiţi în Mine, mai presus de
orice, Spiritul Unicului Dumnezeu Adevărat - să vă iubiţi unii pe alţii ca fraţii, în numele Meu, aşa cum
fiecare dintre voi se iubeşte pe sine însuşi. Nu mai aveţi nevoie de altceva, căci începând de-acum Eu vă
voi ridica prin Spiritul Meu la Adevărul deplin şi la deplina Înţelepciune.

13. Este adevărat că în curând Eu voi părăsi această lume cu trupul Meu de-acum; dar voi rămâne
printre voi până la sfârşitul timpurilor pământeşti prin forţa Spiritului Meu, şi ceea ce-I veţi cere în
numele Meu Tatălui, care este în Mine iubirea cea veşnică, aceea vă va fi acordat.

14. Dar să nu vă faceţi prea multe griji pentru lucrurile acestei lumi; căci Eu ştiu de ce anume are
nevoie trupul vostru.

15. De aceea, căutaţi înainte de toate Împărăţia Mea, în iubirea pe care o aveţi pentru Mine şi unii
pentru ceilalţi, iar restul vă va fi dat înzecit."

Capitolul 195

Despre omniprezenţa şi omnipotenţa Domnul nostru Iisus Cristos.

Despre natura cea reală a sufletului şi despre felul în care se produc viziunile

1. Cu toţii M-au slăvit din adâncul inimii pentru această învăţătură.

2. Iar judecătorul roman a spus: „Abia acum recunosc pe deplin că Tu eşti cu adevărat Domnul şi
Creatorul oricărei lumi materiale şi spirituale! Îmi îngădui să-Ţi mai pun o întrebare? Cum reuşeşti Tu
să acţionezi la distanţă, prin puterea Voinţei Tale, când Tu eşti acum prezent în persoană doar aici
printre noi?"

3. Eu i-am răspuns: „Acest trup al Meu, care este făcut la fel ca şi trupurile voastre din carne şi
sânge, reprezintă într-adevăr partea din Mine care este numită Fiul lui Dumnezeu, şi în acest moment
bineînţeles că el nu se află decât aici cu voi, şi nicăieri în altă parte; dar puterea Spiritului Divin din
Mine umple întregul infinit şi acţionează conform Voinţei fundamentale care există în Mine, în
momentul în care Eu rostesc «aşa să fie» - ceea ce bineînţeles că Eu nu am nevoie să rostesc cu voce
tare, ci doar în sinea Mea. De aceea, tot ceea ce tu vezi nu este de fapt nimic altceva decât Voinţa Mea
cea fermă şi constantă.

4. Această calitate, despre care spiritul tatălui tău ţi-a vorbit destul de limpede, o au şi toate
spiritele foarte pure - mai ales îngerii, care sunt fără încetare la dispoziţia Mea pentru a Mă sluji -, la un
grad de desăvârşire mult mai înalt decât spiritele mai mici şi încă imperfecte.

5. Tu nu poţi deocamdată să înţelegi pe deplin aceasta, pentru că sufletul tău este încă prizonierul
lumii; dar când sufletul tău va fi eliberat, prin intermediul Spiritului Meu din el, această lume, aşa cum o
vezi tu acum, va dispărea pentru tine; cu alte cuvinte, deşi tu o vei mai putea vedea, de fiecare dată când
vei dori aceasta, totuşi nici materia sa solidă, care pentru tine este acum pretutindeni, nici forţele ce
există în ea nu vor mai putea să-ţi opună nici cea mai mică rezistenţă. Iar tu vei putea chiar să creezi cu
propria ta voinţă o întreagă lume, care va fi pentru tine, atât cât voinţa ta va vrea să o menţină, o locuinţă
tot atât de perfectă pe cât este în prezent pentru trupul tău acest pământ, pe care el trăieşte şi poate să
acţioneze.

6. Dacă vrei, Eu pot să te fac să înţelegi mai bine aceasta printr-o analogie simplă. Să zicem că ai
de exemplu într-o noapte un vis foarte viu. În acest vis, tu eşti pe deplin conştient şi îţi dai perfect seama
258
că tu însuţi eşti cel care visezi, şi nimeni altul în locul tău. Dar nu ai avut niciun vis în care să nu fi
recunoscut ţinutul unde te aflai sau oamenii cu care de multe ori ai intrat în vorbă, desigur întotdeauna în
conformitate cu cunoştinţele tale şi cu modul tău de a gândi.

7. Unde se află aşadar ţinutul în care eşti tu în vis, unde şi cine sunt oamenii cu care ai vorbit sau
cu care ai avut de-a face în vreun fel? Nicăieri altundeva decât în tine însuţi.

8. In timp ce trupul tău doarme, sufletul se simte pentru un scurt moment eliberat de legăturile sale
fizice, şi el nu poate să vadă ceea ce se află esenţialmente înăuntrul său decât ca pe o lume exterioară
lui, şi sub forma pe care o are în mod esenţial; în orice caz, sufletul vede în mod real toate acestea
înaintea lui, şi el se află deci în largul său în această lume care este a lui, la fel cum se simte în largul său
şi pe acest pământ, atunci când este în stare de veghe.

9. Sufletul poate totodată să întâlnească în vis oameni, dintre care unii mai trăiesc iar alţii sunt deja
morţi, deoarece sufletul oricărui om conţine în el, la scară miniaturală, toţi oamenii care au trăit, trăiesc
şi vor trăi vreodată pe-acest pământ, precum şi întreaga lume a spiritelor, exact cum o oglindă captează
imaginile exterioare, fără ca aceste imagini reflectate în ea să aibă vreo oarecare realitate. Desigur
comparaţia aceasta nu este decât o analogie, pentru că oglinda este ea însăşi lipsită de viaţă, şi nu poate
aşadar să reflecte decât imaginea moartă a obiectelor din faţa ei.

10. Sufletul însă este o oglindă vie, şi el poate aşadar să dea viaţă imaginilor care se reflectă în el şi
să se poarte cu ele ca şi cum ar avea o existenţă reală; în plus, el are uriaşul avantaj de a putea să intre
foarte uşor în legătură cu imaginile reale, prin intermediul acestor imagini pe care le animă în el însuşi.

11. Este drept că, atâta vreme cât sufletul rămâne în această lume, respectiva caracteristică este încă
nedesăvârşită, şi el nu ştie cum să se folosească de ea cu adevărat; dar odată eliberat în întregime din
această lume, el înţelege din ce în ce mai bine cum ar trebui să se folosească de această capacitate.

12. În privinţa asta, el (sufletul) este asemenea unui tânăr moştenitor care, primind de la tatăl său
mai multe bunuri, nu ştie la început ce sunt acestea şi nici cum trebuie să se folosească de ele. Dar cu
timpul el învaţă să le cunoască pe toate şi să înţeleagă ce trebuie să facă cu fiecare şi cum poate să tragă
foloase de pe urma lor.

13. Astfel că, pe măsură ce sufletul se apropie de perfecţiune, el devine din ce în ce mai conştient de
alcătuirea sa şi de modul în care poate să acţioneze.

14. Prin ochii trupului tău, tu poţi vedea ţinuturi şi oameni de pe acest pământ, precum şi tot felul de
alte obiecte însufleţite sau neînsufleţite, ca şi cum ele ar fi într-adevăr în afara ta; dar Eu îţi spun, tu nu
vezi toate acestea decât în tine însuţi, sufletul tău nu are de-a face decât cu reflexia realităţilor exterioare
lui, şi nu cu realitatea materială. Doar simţul pipăitului are de-a face cu realităţile materiale.

15. Când vezi un munte în depărtare, ceea ce vezi nu este muntele însuşi, ci doar imaginea care
trece prin ochiul tău trupesc, care este făcut astfel încât poate primi în el, la o scară foarte redusă, marile
imagini - sau obiecte, dacă preferi, - ale realităţii, şi, graţie unei alcătuiri extraordinar de complexe, le
poate prezenta imediat privirii sufletului.

16. Trupul în sine nu vede nimic, şi, dacă ar putea vedea ceva, ochii săi nu ar avea nevoie de această
facilitate atât de complexă. Ea nu există aşadar decât pentru nevoile sufletului, şi nu ale trupului. Dacă ai
putea observa obiectele reale în adevărata lor măreţie, aşa cum Eu le-am manifestat din Mine Însumi, îţi
spun că unei pietre mici cât pumnul nu i-ai da de capăt nici într-o mie de ani, căci doar suprafaţa sa ţi-ar
oferi atâtea minunăţii rare spre contemplare, încât ai putea să te delectezi cu ele mulţi ani.

17. Cu timpul, oamenii vor descoperi diverse instrumente optice, care le vor permite să vadă, foarte
mărite, chiar şi cele mai mici amănunte, şi nu vor înceta să se minuneze de puterea şi de înţelepciunea

259
Mea; totuşi, ei nu vor putea niciodată să observe nici măcar cel mai mic obiect în adevărata sa măreţie,
aşa cum Eu l-am creat.

18. Graţie acestor instrumente, ei vor putea desigur să vadă cele mai minuscule gângănii, pe care
ochiul tău abia de poate să le perceapă, la fel de mari ca pe cele mai mari animale pe care tu poţi să le
vezi acum; dar nici chiar dacă ar vedea cel mai mic animal la dimensiunea unui elefant, această mărire
nu ar fi nimic în comparaţie cu adevărata măreţie a acelei creaturi minuscule pe care Eu am lăsat-o în
această lume.

19. Ţi-am spus aceasta pentru ca tu să înţelegi cu uşurinţă că totul este perceput de suflet în interior,
şi aceasta în modul cel mai facil cu putinţă.

20. Când sufletul se va uni în cele din urmă cu Spiritul său, el va putea să contemple orice creatură
la adevărata sa dimensiune, dacă doreşte aceasta; dar Eu îţi spun, chiar şi cei mai desăvârşiţi dintre
îngerii Cerului se tem să vadă în adevărata lor măreţie cele pe care Eu le-am creat, şi să-şi dea seama
astfel de infinita Mea superioritate în tot ceea ce pot vedea, simţi, gândi şi concepe. Ai înţeles ceva din
ceea ce ţi-am spus, dragul Meu prieten?"

Capitolul 196

O imagine plastică a evoluţiei spirituale a omului

1. Judecătorul roman a răspuns: „Doamne şi Învăţătorule, parcă totul a început să se expansioneze

în mine, şi îmi pare că văd, ca la lumina unei aurore, atât marele adevăr al învăţăturilor Tale, cât şi tot
ceea ce se află pe-acest pământ; dar mai există încă multă ceaţă în zonele mai joase ale fiinţei mele, şi va
trebui aşadar să mai aştept mult timp până când soarele Spiritului va răsări şi în mine. Această învăţătură
arată mai mult decât suficient că există în Tine şi chiar şi în cele mai mici dintre creaturile Tale o
infinită măreţie; căci nicio fantezie omenească nu ar putea să meargă atât de departe, încât să susţină că
noi suntem imagini care provin din înţelepciunea infinită şi din atotputernicia singurului şi Unicului
Creator Adevărat a tot ceea ce există."

2. Toţi cei care erau de faţă au spus atunci: „Doamne şi Învăţătorule, noi ne simţim complet
nimiciţi în faţa măreţiei Tale, din care probabil că Tu nu ne-ai arătat prin cuvintele Tale decât un pic, şi
aceasta cu cea mai mare uşurinţă! Şi ce se va petrece oare cu noi când, mai târziu, Te vom cunoaşte mai
îndeaproape?"

3. Eu le-am spus: „Veţi deveni ceea ce devine sămânţa de muştar, care este o sămânţă minusculă,
atunci când este pusă într-un pământ viu şi fertil. Ea începe apoi să crească până atinge dimensiunea
unui adevărat copac, în ramurile căruia păsările cerului pot chiar să-şi facă cuib. Şi apoi, prin roadele
sale, această mică sămânţă de muştar va putea să se multiplice la infinit, calitate ce aparţine nu doar
acestei seminţe, ci şi tuturor celorlalte.

4. Este adevărat că voi nu sunteţi încă decât nişte simple seminţe. Dar Învăţătura pe care v-o
propovăduiesc este pământul bine îngrăşat în care Eu însumi vă semăn, şi, dacă veţi absorbi cu nesaţ
forţa vieţii care emană din această învăţătură, veţi aduce şi voi în Împărăţia Mea o recoltă infinit de
mare; căci niciun ochi nu a văzut niciodată, nicio ureche nu a auzit şi niciun simţ nu a simţit ceea ce îi
aşteaptă în Împărăţia Mea pe cei care cred în Mine, Mă iubesc şi respectă poruncile Mele simple.

5. Dar este deja mijlocul zilei, şi trupurile noastre au nevoie să se întremeze. Aşadar, dragul Meu
găzduitor, vezi să primim pâine şi vin în cantitate îndestulătoare, căci după masa de prânz Eu o să vă
părăsesc şi o să plec mai departe împreună cu ucenicii Mei."

260
6. După aceste cuvinte ale Mele, s-a adus imediat tot ceea ce cerusem, şi astfel noi am servit acest
prânz gustos plini de voie bună.

7. După masa de prânz, care a durat aproape un ceas, hangiul şi magistratul roman, precum şi cei
trei preoţi ai lui Apolo, cei doi farisei şi cei câţiva evrei care erau prezenţi M-au rugat fierbinte să
binevoiesc să mai rămân printre ei cel puţin până a doua zi dimineaţă.

8. Eu le-am cerut părerea ucenicilor Mei, spunând: „Dacă voi vreţi aceasta, putem să mai rămânem
aici până mâine dimineaţă!"

9. Ucenicii au răspuns: „O Doamne, Tu ştii deja că tot ceea ce este bine în ochii Tăi este bine şi în
ochii noştri! Să rămânem aşadar, după dorinţa acestor dragi prieteni noi; căci deja e trecut cu mai mult
de un ceas de amiază, şi dacă o să ne continuăm drumul către miazăzi poate că n-o să avem timp să
ajungem într-o altă aşezare."

10. Judecătorul a spus atunci: „Doamne şi Învăţătorule, ucenicii Tăi au spus adevărul! Este mai
mult de o zi întreagă de drum de aici până la următorul oraş, care se află mai degrabă către sud-est, la
izvoarele pârâului Arnon, şi pe tot acest drum nu se întâlnesc decât ici şi colo câteva colibe amărâte de
păstori."

11. Eu am spus: „În ceea ce priveşte distanţa, Eu aş putea cu siguranţă să ajung în acel oraş
împreună cu ucenicii Mei; dar întrucât în inimile voastre voi doriţi să Mă aveţi încă printre voi până
mâine, Eu vreau la fel de bine să vă respect dorinţa, astfel că o să rămân cu voi până dimineaţă.

12. Iar după-amiaza aceasta se anunţă foarte frumoasă, şi am putea să o petrecem afară şi să
mergem încă o dată pe Muntele Nebo. Să ieşim aşadar fără întârziere!"

Capitolul 197

Cum urcă şi coboară îngerii între Cer şi Pământ

1. La aceste cuvinte, fiecare a golit vinul ce mai rămăsese în cupa sa, şi apoi ne-am ridicat foarte
liniştiţi şi am mers pe muntele despre care am vorbit, pe care – aşa cum ştiţi - a murit Moise, primul
mare profet al Meu.

2. După o jumătate de oră noi ne aflam deja în vârful muntelui, unde priveliştea era acum mult mai
frumoasă decât dimineaţa; căci apusul era senin şi fără nicio urmă de ceaţă, şi se putea vedea întreaga
vale a Iordanului, o mare parte din Marea Moartă şi întregul lanţ al munţilor Liban, precum şi, desigur,
un număr considerabil de oraşe, sate şi cătune, Betleemul, vechea cetate a lui David, şi, mai sus,
Ierusalimul.

3. Timp de-o oră, s-a vorbit mai mult despre istoria Pământului Făgăduit, care trebuia să fie fără
îndoială unul dintre ţinuturile cele mai fericite de pe întregul pământ.

4. Eu am spus în final: „Da, aveţi dreptate, dar în curând în această ţară va fi cu totul altfel! Unii
dintre voi, precum şi copiii voştri, vor vedea fiind încă în trup cum acest paradis pământesc al evreilor
va deveni un deşert; căci acest popor nu a recunoscut şi nu a vrut să recunoască timpul marii sale
revelaţii, şi tocmai de aceea, după timpul graţiei va sosi şi acela al judecăţii. Mulţi evrei vor fi alungaţi
prin lume, şi mulţi îşi vor găsi refugiul la voi, în aceste şaizeci de cetăţi vechi.

5. Pe cei plini de bunăvoinţă, primiţi-i şi oferiţi-le un adăpost, dar pe cei îndărătnici lăsaţi-i să se
ducă pe drumul lor! Pentru aceasta, Eu voi binecuvânta ţinutul vostru până departe în împrejurimi. Şi îl
voi face atât de roditor, încât veţi putea să creşteţi pe el turme mari şi de asemenea o mulţime de orz şi
de grâu; veţi putea chiar să cultivaţi viţă-de-vie şi să obţineţi astfel o mare cantitate de vin bun."
261
6. Fariseul Barnabe a spus atunci: „După vorbele Tale, Doamne şi Învăţătorule, bătrânul profet
avea dreptate să spună: «Ţinutul Auranului va fi călcat în picioare de către păgâni; dar când Domnul
slavei va păşi pe el cu picioarele Lui, el va înverzi din nou şi va redeveni un pământ roditor.»"

7. Eu am spus: „Da, aceasta se va petrece, dar nu în tot ţinutul Auranului - căci va trebui probabil
încă mult timp pentru ca această întinsă regiune să redevină un pământ roditor; dar acolo unde Eu am
întâlnit inimi rodnice, în timpul trecerii Mele prin aceste meleaguri situate la înălţime, acele locuri vor
deveni şi ele tot atât de rodnice pe o distanţă mare în jur, pentru sute de ani. Însă atunci când inimile
oamenilor vor deveni din nou uscate şi împietrite, şi acest ţinut va ajunge curând să arate ca inima
omului."

8. Fariseul Dismas a întrebat: „Doamne şi Învăţătorule, am citit în Scriptură că, atunci când Tu vei
fi pe pământ, Cerurile se vor deschide şi îngerii Tăi vor urca şi vor coborî fără încetare pentru a Te sluji.
Ce trebuie să înţelegem prin aceasta?"

9. Eu am spus: „Îmi pare că voi ar trebui cu atât mai bine să înţelegeţi acestea acum, când l-aţi
văzut aici, în această dimineaţă, chiar pe Moise, însoţit de un înger. În plus, acest pasaj al profetului are
de asemenea un alt sens, care de fapt este singurul sens perfect autentic.

10. Pentru oameni, Împărăţia Cerurilor, care este adevărata Împărăţie a lui Dumnezeu, nu constă
într-un fast exterior, ci ea se află în om; şi, în inimile lor pline de iubire pentru Mine (Dumnezeu) şi
pentru aproapele lor, cei care au primit în ei această Împărăţie a lui Dumnezeu, pe care Eu Însumi le-am
adus-o, sunt mai întâi de toate însuşi Cerul de-acum înainte larg deschis, iar apoi chiar aceşti îngeri care
urcă şi coboară între ei şi Mine şi care Mă slujesc din iubire!

11. Căci ceea ce voi numiţi cer nu este adevăratul Cer, ci lumea, creată de Mine pentru perioada de
timp în care oamenii trebuie să treacă proba libertăţii lor; dar când veţi părăsi lumea odată cu trupul,
această lume exterioară care este aceea pe care o vedeţi acum va înceta să mai existe pentru voi, şi veţi
deveni locuitorii unei cu totul alte lumi, pe care nu Eu am creat-o pentru voi din Mine Însumi, ci fiecare
dintre voi şi-a creat-o pentru şi prin el însuşi, conform cu natura iubirii sale pentru Mine (Dumnezeu) şi
pentru aproapele său, aşa cum ai auzit aici ieri seară, dragul Meu prieten judecător, din gura tatălui tău,
care este mort de zece ani şi pe care Eu l-am făcut să apară în faţa ta."

Capitolul 198

Apariţia uluitoare a îngerilor

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Totuşi, pentru ca voi să fiţi convinşi că Eu pot să fiu slujit
oricând doresc de îngerii care locuiesc în Cerul Meu - şi acest Cer cuprinde întreaga nemărginire -, vă
voi aduce imediat o dovadă. Iată: Eu vreau ca o mulţime dintre primii Mei îngeri să apară aici, şi voi
chema pe unul dintre ei pentru ca el să Mă slujească aici un scurt moment, spre binele vostru; căci,
pentru Mine Însumi, Eu nu am nevoie de serviciile niciunui om sau înger. Astfel, Eu vreau ca o mare
mulţime de îngeri să ne înconjoare într-o clipă!"

2. Abia am rostit aceste cuvinte, că am şi fost înconjuraţi din toate părţile de o întreagă legiune de
îngeri, unii înveşmântaţi în alb, alţii în albastru, alţii în purpuriu.

3. Când cei care mai fuseseră până de curând încă păgâni, în special ei, dar şi cei câţiva evrei şi
farisei, i-au văzut pe toţi aceşti îngeri, au rămas cu mâinile încrucişate pe piept ca pentru rugăciune, fără
să îndrăznească să mai zică nimic, copleşiţi de respect pentru Mine şi pentru îngeri.

4. Dar câţiva îngeri s-au apropiat de ei şi le-au spus: „Dragi prieteni şi fraţi, de ce vă temeţi de noi?
Suntem oare atât de înspăimântători?"
262
5. Judecătorul roman a răspuns: „O, dragi prieteni ai Cerului lui Dumnezeu, bineînţeles că nu, ci
dimpotrivă, căci trebuie să mărturisesc că nu mi-am imaginat niciodată, nici măcar în vis, chipuri
omeneşti atât de magnifice! Domnul, care se află printre noi, este cu siguranţă şi Domnul vostru, căci
altfel nu v-aţi fi supus atât de repede Voinţei Sale; căci cred că eu aş putea să vă chem o viaţă întreagă,
şi tot nu mi-ar apărea vreunul dintre voi. Tocmai de aceea, Domnul este şi rămâne Domnul, care este
totul, iar Cerul şi Pământul se supun Voinţei Sale; şi doar marea orbire a oamenilor îi împiedică să
recunoască graţia supremă pe care Domnul le-a acordat-o lor în aceste timpuri."

6. Atunci un înger - era Rafael, pe care îl cunoaşteţi bine, — s-a apropiat de primul judecător şi i-a
spus: „Ai dreptate. Dar ceea ce nu este încă va veni cu vremea; căci, crede-mă, noi nu am fost niciodată
leneşi, nici noi, cei pe care ne vezi aici, şi nici toţi cei asemenea nouă, care sunt fără de număr, iar în
aceste timpuri mai puţin ca oricând!

7. Noi străbatem întregul pământ, cercetând inimile oamenilor, pentru a vedea dacă sunt capabile
să primească graţia dătătoare de viaţă a Domnului Dumnezeu, şi atunci când găsim asemenea inimi noi
le dăm putere, pentru ca, atunci când Cuvântul Domnului va ajunge la ele, să creadă în el imediat şi cu o
foarte mare bucurie.

8. Astfel, eu am fost deja mai devreme la voi şi v-am pregătit, după Voia Domnului nostru Iisus, şi
tocmai de aceea voi L-aţi recunoscut atât de uşor atunci când El a venit la voi în persoană.

9. Pentru a împlini această sarcină, noi nu avem nevoie să ne arătăm oamenilor, întrucât Domnul
nostru Iisus ne-a dat puterea şi forţa să slujim oamenii fără să le constrângem liberul-arbitru şi fără să le
facem vreo nedreptate. Iar acum, când L-aţi recunoscut pe Domnul nostru Iisus şi L-aţi primit în inimile
voastre, apariţia noastră vizibilă nu poate să vă constrângă, şi de aceea puteţi vorbi cu noi aşa cum
discutaţi între voi."

10. Judecătorul a întrebat: „ Prietene preaiubit şi nobil venit din Cerul lui Dumnezeu, dacă vreodată,
în timp, aş avea nevoie de prezenţa ta vizibilă pentru o cauză importantă în numele Domnul nostru Iisus,
şi dacă te-aş chema, s-ar putea ca tu să-mi apari atunci?"

11. Rafael: „De fiecare dată când mă vei chema, dacă aceasta va fi necesar în numele Domnului
nostru Iisus; însă doar tu vei putea să mă vezi - alţii numai atunci când apariţia mea nu va risca să-i
constrângă să creadă. Poţi să te încrezi pe deplin în ceea ce-ţi spun acum - şi, cu permisiunea Domnului
nostru Iisus, tu vei vedea astăzi şi la noapte o probă a numeroaselor servicii pe care eu pot să ţi le aduc."

12. După care Rafael s-a retras, iar Eu i-am întrebat pe magistrat şi pe celelalte persoane dacă erau
suficient de mulţumiţi de prezenţa acestor îngeri.

13. Ei au spus cu toţii: „Doamne, facă-se Voia Ta! Căci noi acum suntem cu toţii convinşi că
profeţii nu au spus nici măcar un cuvinţel în van despre Tine, iar până acum tot ceea ce au vestit s-a
împlinit cu adevărat, literă cu literă!"

14. Atunci, Eu i-am spus Arhanghelului Rafael: „Rămâi vizibil printre noi până când Eu îţi voi face
semn să te duci în alt loc, după Voia Mea."

15. Rafael Mi-a mulţumit pentru această poruncă.

16. Apoi Eu le-am spus celorlalţi îngeri: „Iar voi întoarceţi-vă acolo unde Voia şi înţelepciunea Mea
v-au dat de lucru."

17. Şi toţi îngerii au dispărut imediat.

263
 Capitolul 199

Despre faptele uluitoare ale îngerilor

1. Rafael, rămas cu noi, s-a înveşmântat într-o clipă cu o robă gri-închis strălucitor, iar picioarele
sale au fost încălţate cu sandale. Capul său s-a acoperit cu o pălărie precum cele purtate de evrei, acestea
fiind confecţionate în mod obişnuit din mătase sau din păr de cămilă şi având o culoare oarecare, dar cel
mai adesea deschisă. Astfel îmbrăcat, nu mai atrăgea atenţia nimănui.

2. Eu i-am spus judecătorului roman: „Mergi aşadar să-i strângi mâna şi salută-1 ca pe un prieten
şi frate, şi vei putea să te convingi că şi el este făcut din trup, piele şi oase!"

3. Judecătorul a făcut ceea ce l-am sfătuit, şi s-a minunat tare că acest spirit îngeresc care se afla
acum printre ei era întru totul asemănător unui om de pe-acest pământ..

4. Atunci preotul lui Apolo a înaintat şi el către Rafael, 1-a salutat şi i-a spus: „Prezenţa mea nu ar
trebui cu siguranţă să-ţi provoace vreo mare bucurie, deoarece eu am fost foarte multă vreme preot
idolatru. Dar L-am recunoscut şi eu pe Unicul şi Adevăratul Dumnezeu şi Învăţător, şi pe viitor voi lucra
pentru a face să dispară cât mai repede orice idolatrie din regiunea în care sunt preot."

5. Rafael i-a răspuns: „Iar eu te voi ajuta, susţinându-te prin forţa mea, de fiecare dată când ţie îţi
va lipsi puterea; să fii pe deplin convins de aceasta. Căci şi pe tine eu am venit să te văd chiar înainte ca
tu

să-L fi recunoscut pe Domnul nostru Iisus, pentru ca inima ta să fie mai deschisă către aceasta, şi voi
rămâne cu tine în continuare spre a pregăti calea păgânilor tăi, pentru ca ţie să-ţi fie mai uşor. Căci,
crede-mă, noi nu rămânem inactivi acolo unde Domnul însuşi pune mâna la lucru; noi, îngerii
desăvârşiţi, suntem ca degetele de la mâna Domnului - iar degetele sunt cu siguranţă întotdeauna active
atunci când un om lucrează cu mâinile sale. Aşa că încrede-te în promisiunea Domnului nostru, şi nu te
voi abandona. Crezi aceasta?"

6. Judecătorul: „Poţi tu cu adevărat - cu permisiunea Domnului nostru, bineînţeles, - tot ceea ce

poate El Însuşi?!"

7. Rafael: „Dragul Meu prieten şi frate, aceasta este din partea ta o întrebare foarte omenească!
Îngerii Cerurilor nu au prin ei înşişi mai multă putere decât aveţi voi, oamenii de pe acest pământ. Dar,
aşa cum tocmai ţi-am spus, noi suntem într-un fel degetele mâinii Sale şi cei care înfăptuiesc Voinţa Sa,
şi aceasta face din noi fiinţe libere pe care nimic nu le limitează şi emanaţii ale puterii dumnezeieşti,
capabile să împlinească tot ceea ce această forţă ne inspiră şi vrea de la noi; astfel, ceea ce noi împlinim
nu vine de la noi, ci este lucrarea Domnului şi numai a Lui.

8. Noi suntem perfect liberi şi autonomi în orice privinţă; dar cum libertatea supremă nu este nimic
altceva decât Înţelepciunea şi Voinţa lui Dumnezeu, este de la sine înţeles că, întocmai ca şi omul, şi
chiar mai mult decât el, spiritul îngerului este desigur cu atât mai liber şi mai independent cu cât mai
mult îşi însuşeşte Înţelepciunea şi Voinţa lui Dumnezeu. Pot chiar să-ţi dau un exemplu din lumea
voastră despre aceasta. Iată-1:

9. Tu eşti aici un judecător foarte apreciat, căruia Cezarul i-a conferit autoritate nu doar asupra
acestui oraş, ci şi asupra a paisprezece alte oraşe, şi tu ai chiar drept de viaţă şi de moarte asupra
oamenilor, fără să dai socoteală pentru aceasta în faţa cuiva; aşadar, cum ai avut tu acces la o putere
pământească atât de mare?

10. Îţi voi explica imediat: la Roma, ai studiat dreptul şi ai trecut examene riguroase, care au
dovedit că tu ai respectat întru totul voinţa împăratului, dobândind o foarte bună cunoaştere a legilor,
subordonând pe deplin propria ta voinţă celei a împăratului. Tu ai devenit astfel un cu totul alt om decât
264
cel care fuseseşi la începutul studiilor. Şi întrucât legea împăratului şi voinţa lui s-au imprimat într-atât
în viaţa ta încât vechea ta voinţă aparent liberă s-a legat prin lanţuri şi legături indestructibile de noua
voinţă a împăratului, tu nu numai că nu ai pierdut nimic, dar în schimb ai câştigat foarte mult, căci prin
vechea ta voinţă aparent liberă tu ai fi rămas pentru totdeauna sclavul voinţei imperiale, în timp ce,
însuşindu-ţi voinţa împăratului ca fiind a ta, ai devenit pe deplin liber, şi poţi face acum ceea ce vrei,
fără să dai socoteală pentru aceasta; şi dacă cineva refuză să se supună voinţei tale, tu dispui de la
împărat de jus gladii («dreptul de viaţă şi de moarte»), şi poţi să foloseşti autoritatea imperială pentru a-i
forţa la supunere pe cei recalcitranţi.

11. Şi cu cât te vei strădui mai mult să instaurezi respectarea cu stricteţe a voinţei Cezarului - fapt de
care el poate fi foarte rapid informat -, cu atât Cezarul îţi va încredinţa o sarcină mai mare şi un teritoriu
mai întins, în care tu vei putea acţiona încă şi mai liber decât în prezent. Astfel, vei putea continua să
avansezi fără încetare, până în ziua în care vei fi în final chemat la curtea Cezarului, de unde vei putea
să acţionezi şi să comanzi aproape ca împăratul însuşi. Dar dacă te vei întreba cum de-ai ajuns la o
asemenea putere, tu nu vei reuşi să-ţi dai alt răspuns decât acesta: «Am renunţat complet la vechea mea
voinţă umană, astfel încât în final nu a mai rămas din ea decât unica voinţă de a-mi consacra toate
eforturile pentru a face ca voinţa Cezarului să fie şi a mea!»

12. Vezi tu, aşa se petrece şi cu noi, spiritele angelice! Şi noi avem o voinţă proprie perfect liberă;
dar aceasta este infinit mai limitată decât Voinţa perfect liberă a lui Dumnezeu.

13. Şi cu cât noi ne însuşim Voinţa Domnului până când ea ajunge să fie a noastră, cu atât
dobândim o forţă perfect liberă, putere şi autoritate, şi astfel putem împlini şi crea tot ceea ce Domnul
Însuşi împlineşte şi creează.

14. Totuşi, trebuie să înţelegi bine acum că nu noi suntem cei care pot face toate acestea, ci numai
Domnul, în noi şi prin noi.

15. Când în districtul tău un om a jefuit şi a ucis pe cineva, dacă este prins şi adus înaintea ta, tu îl
vei judeca şi vei cere să fie trimis la moarte, şi hotărârea ta va fi îndreptăţită, deoarece ai acţionat
conform voinţei Împăratului, şi, la fel ca şi Împăratul însuşi, vei fi în această privinţă ex lege (dincolo de
lege, fără a fi atins de lege); dar hoţul ucigaş a acţionat după propria sa voinţă, şi aceasta i-a provocat
pieirea.

16. Înţelegi aşadar de unde avem noi, spiritele angelice, puterea de a face, în mod liber şi fără a da
socoteală pentru aceasta, tot ceea ce face Domnul Însuşi?"

Capitolul 200

Un exemplu al puterii supranaturale a lui Rafael

1. Judecătorul roman a răspuns: „Ah, prietene ceresc foarte înţelept, explicaţia ta mi-a arătat totul
atât de clar, încât nu voi mai avea niciodată vreo altă întrebare să-ţi pun în această privinţă despre viaţa
mea, şi însăşi înţelepciunea ta, foarte asemănătoare celei a Domnului nostru Iisus, îmi arată foarte bine
că tu poţi să faci tot ceea ce poate El însuşi! Astfel că ajutorul tău, cu Voia Domnului nostru Iisus, va fi
întotdeauna utilă, atunci când eu voi lucra în numele Său."

2. Eu i-am spus atunci judecătorului: „Ei bine, dragul meu prieten, ce părere ai despre cerescul
Meu slujitor?"

3. Judecătorul: „Doamne şi Învăţătorule, el vorbeşte de parcă Tu însuţi ai vorbi aievea prin gura
lui, iar eu recunosc foarte clar prin aceasta că el trebuie să fie un slujitor de seamă al slavei Tale
dumnezeieşti infinite şi glorioase; cred aşadar fără nici cea mai mică îndoială că, prin înţelepciunea şi
265
Voinţa Ta din el, el este capabil să împlinească tot ceea ce Tu Însuţi poţi face - cel puţin judecând dintr-
o perspectivă umană. Căci sunt pe deplin convins că înţelepciunea şi Voinţa Ta pot îmbrăţişa infinit mai
multe, pe care nici măcar cea mai limpede raţiune a oricăruia dintre spiritele Tale angelice nu le poate
percepe şi cuprinde!"

4. Eu am spus: „Dragul meu prieten, nu trupul tău ţi-a inspirat aceste cuvinte, ci Spiritul tău Divin din
lumea de dincolo; de aceea străduieşte-te să-ţi însuşeşti Voinţa Mea ca şi cum ar fi a ta, aşa cum ţi-ai
însuşit voinţa împăratului, şi vei fi curând pe deplin unit cu Spiritul tău Divin din lumea de dincolo, care
este iubirea Mea, înţelepciunea Mea şi puterea Mea, şi vei putea atunci să lucrezi aşa cum face acest
spirit angelic - care se numeşte Rafael. Cât despre ceea ce este el capabil să facă, tu nu ai despre asta
decât o foarte vagă idee deocamdată, dar câteva mici exemple te vor ajuta să afli mai multe.

5. Cere-i aşadar un semn - dar unul de bun-simţ - pe care să-1 îndeplinească în faţa tuturor, pentru
a vă face o idee despre ceea ce puterea şi Voinţa Mea pot face în el - şi el nu va întârzia să vă facă acest
serviciu."

6. Judecătorul a spus atunci: „O, Doamne şi Învăţătorule, am început să mă simt brusc atât de netot
printre voi, încât cu adevărat nu ştiu ce semn de bun-simţ aş putea să-i cer! Ar fi de preferat, Doamne şi
Învăţătorule, ca Tu însuţi să ne acorzi graţia de a-i spune ce trebuie să facă pentru a ne lumina asupra
puterii sale!"

7. Eu i-am răspuns: „Aceasta nu este cu putinţă, prietene, pentru că Rafael al Meu este deja plin cu
tot ceea ce Eu vreau şi pot! Dar Eu Îmi voi retrage din el propria Mea Voinţă şi putere, pentru ca el să
poată voi şi acţiona singur, aşa cum vrea şi cum poate, prin strălucirea pe care a primit-o de la Mine şi a
făcut-o a sa, căci doar astfel tu vei cunoaşte cu adevărat ceea ce Împărăţia Mea poate împlini în toată
libertatea şi ca de la sine în fiecare înger şi în fiecare om, fără ca Eu să am nevoie să-i conduc cu hăţurile
Voinţei Mele atotputernice pe îngerii Mei nenumăraţi, nici pe oamenii acestui pământ; de aceea, alege
liber ceea ce-ţi va părea bun şi spune-i aceasta, iar el va realiza îndată ceea ce tu ai dorit."

8. Atunci judecătorul a rămas tăcut câteva clipe, trecându-şi o mână peste frunte şi cu cealaltă
scărpinându-se în spatele urechii, căci încă nu reuşea să se hotărască ce cerere cu adevărat de bun-simţ
putea să-i prezinte lui Rafael în faţa Mea. În sfârşit şi-a amintit că, pe când eram încă la han, Eu i-am
promis că acest ţinut deşertic şi sărăcăcios va înverzi din nou şi va avea din belşug iarbă, cereale şi
fructe, chiar şi viţă-de-vie, şi de aceea i-a repetat aceste cuvinte lui Rafael.

9. Rafael 1-a bătut prieteneşte pe umăr şi i-a spus: "Dragul meu prieten şi frate, aceasta este cu
adevărat o cerere dintre cele mai cumpătate, şi trebuie aşadar ca ea să fie împlinită cât mai repede!"

10. Judecătorul, care nu putea să-şi desprindă ochii de pe chipul lui Rafael, a răspuns: „Nu, nu,
dragul meu prieten ceresc, nu trebuie ca aceasta să se petreacă prea repede; eu voi fi pe deplin mulţumit
dacă se va face treptat, cu ajutorul muncii noastre omeneşti nevolnice."

11. Rafael: „Dragă prietene şi frate, n-ai auzit niciodată spunându-se că cel căruia i s-a cerut ceva o
să dea dublu, şi chiar mai mult, dacă dă imediat, şi nu puţin câte puţin, din când în când şi după cum are
chef?"

12. Judecătorul: „Este adevărat desigur, şi avem în legile noastre civile romane o hotărâre
judecătorească cu totul asemănătoare, dar care bineînţeles că nu este întotdeauna pusă în practică."

13. Rafael a spus atunci: „Dragă prietene şi frate, este normal să fie astfel în această lume, pentru că
sunt încă multe slăbiciuni în însăşi voinţa voastră şi în puterea de a o pune în practică; dar nu tot aşa este
şi la noi, locuitorii Cerului lui Dumnezeu, iar ceea ce noi dorim şi voim există chiar în aceeaşi clipă într-
o formă desăvârşită. De aceea ridică-te acum şi priveşte puţin acest ţinut; el te va convinge pe deplin
despre adevărul pe care tocmai ţi l-am spus!"

266
 Capitolul 201

Transformarea ţinutului de pe Muntele Nebo

1. Atunci judecătorul s-a ridicat, a privit ţinutul în lung şi-n lat, până departe, şi era cât pe ce să nu-
l recunoască; căci erau acolo lanuri foarte frumoase de grâu copt, pajişti cu iarbă deasă aproape cât vezi
cu ochii, şi de jur împrejurul oraşului livezi întinse, pline cu copaci minunaţi. Chiar şi Muntele Nebo pe
care ne aflam era înverzit, iar pantele sale erau acoperite din toate părţile cu viţă-de-vie şi smochini
magnifici. Mai jos de oraş a zărit de asemenea un iaz foarte mare, din care curgeau pâraie în toate
direcţiile.

2. Când judecătorul, şi ceilalţi împreună cu el - hangiul, cei trei preoţi ai lui Apolo şi cei câţiva
farisei şi evrei -, a văzut toate acestea, a ridicat braţele spre cer şi a strigat: „O Doamne, este cu adevărat
mult prea mult, aceasta depăşeşte tot ceea ce putem concepe! Ce vor spune despre acest eveniment
locuitorii acestui oraş şi cei din împrejurimi? Le va fi imposibil să creadă altceva decât că toate acestea
sunt lucrarea vreunui zeu, înduplecat de cererile vreunui preot al său! Dar eu voi face cât se poate de
repede cunoscut tuturor cum s-a petrecut aceasta.

3. Însă Te implor, Doamne, să nu faci un al doilea miracol, nici pentru mine personal şi nici pentru
întregul ţinut! Căci deja acesta îmi provoacă o uimire fără margini, dar mă şi pune într-o mare
încurcătură, şi probabil că astăzi şi chiar şi mâine întrebările vor curge din toate părţile, astfel încât ne va
fi foarte greu să le răspundem tuturor aşa cum se cuvine!"

4. Eu am spus: „Aşa va fi, cu siguranţă, dar Eu voi veghea ca răspunsurile bune să nu vă lipsească,
şi toţi locuitorii acestui mare ţinut se vor întoarce la ei acasă plini de bucurie şi de recunoştinţă, pentru
ca fiecare să culeagă roadele care au răsărit pe pământurile sale. În acest timp, tu ai putea de asemenea,
cu ajutorul numeroşilor tăi slujitori, să le ceri oamenilor de bine să vegheze ca ceilalţi să nu
răspândească vorba despre ceea ce s-a petrecut aici, pentru că altfel ei vor atrage lăcomia multor
invidioşi, până foarte departe de graniţele acestui pământ binecuvântat, şi vor ajunge să fie nevoiţi să
recurgă la arme pentru a-şi ţine duşmanii la distanţă.

5. Iar voi, ucenicii Mei, şi voi, evreilor, să nu faceţi mare caz de acest eveniment printre evreii de
pe Pământul Făgăduit; căci ei nu numai că nu vă vor crede, dar mulţi dintre ei îşi vor bate joc de voi şi
vă vor prigoni. Desigur că mulţi vă vor crede, dintre cei mai simpli, şi vor crede în Mine prin
intermediul vostru, dar această credinţă nu va avea o bază solidă, căci cu timpul, când vor veni în acest
ţinut pentru a se convinge de miracol, oamenii vor ajunge să-şi spună că probabil marea hărnicie şi
munca locuitorilor de aici au făcut aceasta.

6. Însă pe viitor veţi putea să menţionaţi aceasta cu bună-credinţă înaintea celor care vor fi
îmbrăţişat deja pe deplin Învăţătura Mea şi vor fi intrat astfel în Împărăţia Mea. Ei nu numai că vă vor
crede, ci chiar îşi vor spune: «Ah, Îi este oare ceva imposibil Celui Atotputernic? Când Îl vom avea pe
El, vom avea totul!»

7. De aceea mai întâi prezentaţi-le oamenilor Învăţătura Mea, şi doar apoi le veţi putea povesti
despre miracolele Mele. Totuşi, în vremurile ce vor veni, nici măcar cele mai extraordinare dintre ele nu
vor fi crezute; căci raţiunea oamenilor va critica întotdeauna aceste aspecte, atâta vreme cât ea nu va
putea cunoaşte cauza lor primordială, şi, pentru binele oamenilor, aceasta nu se va putea petrece aici,
jos, ci doar în lumea de dincolo.

8. Urmaţi acest sfat, şi veţi | înainta fără greutate, altminteri veţi întâmpina multe obstacole pe
drumul vostru! Ceea ce este bine este bine, dar ceea ce este mai bine va fi întotdeauna mai bine, iar cel
mai bine din toate este ceea ce vă spun Eu."

9. Atunci ei Mi-au promis cu toţii că vor urma întocmai acest sfat, iar apoi judecătorul M-a
întrebat dacă trebuia să-1 înştiinţeze şi pe Cezar despre acest eveniment.
267
10. Eu i-am răspuns: „Lasă-1 pe Cezar deocamdată, dar peste un an vei putea să-1 înştiinţezi la Roma pe
prietenul Meu Agricola, şi el va şti bine să-i transmită şi lui Cezar, la momentul potrivit şi spre binele
tău. Deocamdată însă este de-ajuns să-i instruieşti pe cei din districtul tău; şi dacă vreun vecin din vreun
oraş mai dinspre miazănoapte va veni să te viziteze, îţi va spune el însuşi cine a făcut toate acestea. Poţi
de asemenea să-1 informezi despre acestea pe căpitanul Pellagius, căci el este comandantul militar al
acestui oraş şi Mă cunoaşte."

Capitolul 202

Rafael oferă o dovadă evidentă a iuţelii sale

1. Apoi Eu l-am întrebat pe judecător dacă nu deţinea acasă la mama lui ceva, ce i-ar plăcea să
aibă aici.

2. Judecătorul a răspuns: „Ba da, desigur, Doamne şi Învăţătorule - dar acel obiect s-a pierdut când
eram încă la Roma, şi, în ciuda tuturor căutărilor noastre, nu l-am mai găsit! Este vorba despre
scrisoarea care, în timpul lui Lucius Cezar, ne-a acordat patriciatul; această scrisoare se află într-o cutie
de aur şi are un mare preţ, nu atât pentru mine, cât pentru fraţii mei mai mici."

3. Rafael, care era aşezat aproape de el, i-a spus: „Priveşte aici, iată scrisoarea ta! Aceasta este?"

4. Extraordinar de surprins, judecătorul a luat cutia şi a deschis-o, găsind acolo rulată scrisoarea pe
care o cunoştea foarte bine. „Ah, i-a spus el lui Rafael, cum ai putut să faci aceasta?"

5. Rafael i-a răspuns: „Vezi tu, una dintre particularităţile noastre este aceea că suntem capabili să
ne deplasăm într-o clipită dintr-un loc în altul. Astfel că eu în aceeaşi clipă am ajuns la Roma şi m-am şi
întors."

6. Judecătorul a mai întrebat: „Dacă nu aş cunoaşte atât de bine această cutie şi scrisoarea din ea,
aş crede că ai creat-o prin aceeaşi putere care ţi-a permis să faci într-o clipă acest ţinut atât de înfloritor;
dar trebuie să renunţ să cred aceasta, căci cutia şi scrisoarea sunt perfect autentice.

7. Tu mi-ai spus desigur că spiritele desăvârşite ca tine au capacitatea de a merge cât ai clipi dintr-
un loc în altul şi de a se întoarce, iar eu cred acum toate acestea. Dar tu n-ai lipsit nicio clipă! Aşa că mă
gândesc că ai trimis la Roma vreun înger din subordinea ta, care se afla în apropiere şi care a putut să-ţi
aducă această cutie atât de rapid."

8. Rafael:„Deloc, dragul meu prieten, am mers într-adevăr chiar eu; căci, vezi tu, la fel ca şi
spaţiul, timpul poate şi el să se divizeze în fragmente atât de mici, încât porţiunea de timp pe care tu o
numeşti «clipă» poate la rândul ei să se divizeze într-un număr infinit de alte porţiuni încă şi mai scurte!
Desigur că, pentru înţelegerea ta, o asemenea fracţiune de timp nu înseamnă nimic, dar lucrurile nu sunt
la fel şi pentru noi, spiritele angelice desăvârşite; căci în acest minuscul răstimp eu pot face nenumărate
drumuri dus-întors, la distanţe extraordinar de mari, fără ca tu să remarci vreodată că aş fi lipsit vreo
clipă, iar cei care se află în locul cel îndepărtat în care m-am deplasat eu nu vor fi remarcat nici ei mai
mult decât tine absenţa mea! Ştii tu ce înseamnă viteza gândului?"

9. Judecătorul a răspuns: „Da, dragul meu prieten ceresc, am o mică idee despre aceasta, mai ales
graţie învăţăturii înţeleptului Platon."

10. Rafael a reluat: „Cum se numeşte locul cel mai îndepărtat pe care tu personal îl cunoşti cât de
cât?"

268
11. Judecătorul: „Este Bretania, căci acolo am făcut o călătorie cu tatăl meu, când mai era în viaţă.
Această călătorie, pe care am făcut-o pe mare, a durat mai mult de doi ani de la plecarea noastră din
Roma până la întoarcerea noastră."

12. Rafael: „Dar cât timp îţi trebuie pentru a te duce acolo cu gândul?"

13. Judecătorul: „Ah, dragă prietene, eu pot fi aici şi acolo în aceeaşi clipă, şi cred că dacă aş merge
la o distanţă de o mie de ori mai mare, nu mi-ar trebui mai mult timp pentru a o străbate cu gândul."

14. Rafael a spus atunci: „Ei bine, dragă prietene şi frate, această însuşire pe care tu o ai în
conştiinţa ta, noi, spiritele perfecte, o avem în realitate, în Împărăţia lui Dumnezeu, şi la un nivel
desăvârşit; şi când tu însuţi vei fi un spirit pur şi liber în Împărăţia lui Dumnezeu, vei avea această
însuşire la fel ca şi mine.

15. Da, dragul meu prieten, Împărăţia lui Dumnezeu se întinde la infinit în toate direcţiile! Dacă
noi, spiritele desăvârşite, nu am putea să ne deplasăm mai repede decât oamenii de pe-acest pământ, ne-
ar fi mai greu să împlinim Voinţa lui Dumnezeu în colţurile cele mai îndepărtate ale Creaţiei Sale! Dar
întrucât timpul şi spaţiul nu sunt nişte obstacole pentru noi, porunca lui Dumnezeu nu este nicăieri
împiedicată, în întregul infinit. Înţelegi toate acestea, dragul meu prieten şi frate?"

16. Judecătorul: „Puţin mai bine decât mai înainte, desigur; totuşi sunt încă mult prea departe de a
putea pătrunde misterul deplasării voastre, în întreaga profunzime!"

Capitolul 203

Piatra cea strălucitoare care a fost adusă de pe Soare

1. Rafael a răspuns: „Dragul meu prieten şi frate, priveşte soarele, care este deja aproape de apus.
La ce distanţă crezi tu că se află acest astru? Eu ştiu bine că tu nu ştii, şi dacă ţi-aş spune această
distanţă, după unităţile voastre terestre de măsură, nu ai înţelege acest număr, pentru că nu cunoşti
sistemul de calcul arab şi pentru că nu se poate exprima un număr atât de mare prin cifrele voastre
romane. Dar ştii fără îndoială în cât timp o săgeată trasă parcurge o distanţă de la cincizeci la o sută de
paşi; aceasta nu ia mai mult decât patru clipe, iar zborul unei săgeţi este mişcarea cea mai rapidă pe care
tu o cunoşti pe acest pământ. Ei bine, dacă o săgeată trasă de pe Pământ către Soare ar putea zbura până
acolo fără ca forţa de atracţie a Pământului să o împiedice, călătoria sa, de la Pământ până la Soare, ar
dura aproape cincizeci de ani!

2. Este de la sine înţeles că, pentru un om care ar merge pe jos, ar fi nevoie de sute de ani. Dar cât
timp crezi tu că îmi trebuie mie pentru a merge de aici până la Soare şi pentru a mă întoarce de-acolo?"

3. Judecătorul: „Ah, dragul meu prieten ceresc, să înţeleg acum că, pentru a face această călătorie,
nu vei avea nevoie de mai mult timp decât pentru a merge la Roma şi a te întoarce!"

4. Rafael: „Ai răspuns bine şi corect; în timp ce am vorbit cu tine, eu am mers până la Soare şi m-
am şi întors! Şi pentru a-ţi dovedi aceasta, ţi-am adus de-acolo o mică amintire."

5. Ducându-şi mâna în buzunarul robei sale, Rafael a scos de-acolo o piatră aproape tot atât de
strălucitoare ca şi soarele şi i-a arătat-o judecătorului, spunând: „Vezi tu, pe pământ nu există astfel de
pietre; dar pe marele corp ceresc care este Soarele, mai ales pe centura sa mediană, pe care tu o vei
cunoaşte mai bine într-o bună zi, există multe astfel de pietre, de diferite mărimi.

6. Locuitorii acestui mare corp ceresc folosesc aceste pietre pentru a-şi lumina interiorul
locuinţelor; căci în realitate Soarele este întunecat. Lumina pe care tu o vezi se manifestă la suprafaţa

269
Soarelui, în atmosfera sa, şi nu-şi exercită toate efectele decât către exterior, dar, către suprafaţa solidă a
Soarelui, ea (lumina) este puţin mai mare decât cea care luminează suprafaţa acestui pământ.

7. De aceea, ia această piatră, care-ţi va sluji la a-ţi lumina încăperile pe timpul nopţii pentru încă
zece ani; dar după zece ani, ea îşi va pierde puţin câte puţin luminozitatea. Dacă însă vrei ca ea să
lumineze mai mult timp, expune-o în fiecare zi la razele soarelui; ea se va încărca astfel şi va străluci
întreaga noapte mai puternic decât cea mai bună dintre lămpi. Dar peste o sută de ani, când această
piatră va fi foarte îmbibată de acidul aerului terestru, nu va mai putea lumina deloc."

8. Apoi Rafael i-a dat piatra judecătorului, care, nemaicontenind cu mulţumirile, a luat-o cu cel
mai mare respect, a învelit-o într-un şervet curat şi a pus-o în buzunarul veşmântului său.

9. Bineînţeles că ucenicii Mei au văzut aceasta şi, pizmuindu-i în taină pe romani, şi-au spus:
„Pentru noi, care suntem de-atâta vreme cu El, niciodată nu a făcut asemenea miracole. Întotdeauna El a
săvârşit miracolele Lui cele mai extraordinare doar în faţa romanilor, iar noi nu le-am putut vedea decât
la păgâni, cărora El le-a dat şi explicaţii, fie personal, fie prin intermediul îngerului Rafael! Dar în ziua
în care înţeleptul Nicodim, a cărui cucernicie este bine-cunoscută de toţi, L-a întrebat aproape de
Ierusalim cum arată Împărăţia lui Dumnezeu, El i-a răspuns: «Atâta vreme cât tu nu te vei fi născut din
nou în Spirit, nu vei înţelege ceea ce este în Ceruri; căci dacă tu nu înţelegi încă lucrurile pe care le vezi
pe acest pământ, cum ai putea înţelege aspectele cereşti, pe care nu le vezi?!» De ce nu le spune El şi
păgânilor la fel, şi de ce le spune aceasta doar evreilor?" 10. Astfel ucenicii murmurau între ei. Atunci
Eu M-am ridicat, am venit la ei şi le-am spus: „Ce aveţi de şuşotit pe-ascuns între voi? Nu vă îngădui Eu
să fiţi martori la tot ceea ce fac în faţa păgânilor, şi nu v-am spus Eu acum două zile din ce cauză le-am
arătat şi le-am explicat mai multe păgânilor decât vouă?

11. Voi nu aveţi deloc experienţă în domeniul ştiinţelor naturii, în timp ce romanii au o mulţime de
cunoştinţe autentice în această privinţă, şi au mult discernământ în ceea ce priveşte fenomenele naturale.
Însă evreii sunt deficitari la acest capitol, încă din timpul primilor Judecători, care încă mai cunoşteau
fenomenele naturii prin intermediul celor două cărţi ale lui Moise, pe care voi le-aţi respins, inventând
în locul lor o Cabala al cărei conţinut este mai rău decât cel al oricărei filozofii păgâne. Dar Eu nu v-am
împiedicat niciodată să ascultaţi aceste explicaţii deosebite, nici să asistaţi la miracole. Cât timp o să
trebuiască să vă mai suport până când o să începeţi să înţelegeţi?"

12. Simon Iuda (Petru) a spus atunci: „Doamne şi Învăţătorule, fii răbdător cu noi! Înţelegem acum
că am greşit faţă de Tine încă o dată!"

13. Eu am spus: „Bine; dar pe viitor să nu mai şuşotiţi între voi, cum aţi făcut acum!"

14. Ucenicii şi-au înscris aceste cuvinte în inimile lor, şi drept urmare, când s-au mai ivit situaţii
asemănătoare, au manifestat mai multă umilinţă şi calm; iar Eu M-am întors la judecătorul roman şi la
Rafael.

Capitolul 204

Rafael face să apară în mod miraculos şi unele animale

1. Apoi s-a mai vorbit încă o vreme despre fenomenele naturii, şi, în cursul acestei discuţii,
hangiul nostru a remarcat că ţinutul era acum acoperit până departe în jur de o iarbă splendidă, cum nu
se găsea alta mai frumoasă pe pământ - dar că locuitorii acestui oraş şi ai împrejurimilor lui nu aveau
decât câteva turme mici, deşi, chiar dacă ar fi avut de o sută de ori mai multe animale, şi acestea ar fi
avut din plin cu ce să se hrănească.

270
2. Eu i-am spus: „Este adevărat că turmele voastre, ca şi restul, ar mai putea fi sporite în mod
miraculos; dar aceasta i-ar contraria încă şi mai mult pe oameni, căci unul care are acum zece oi va
deschide ochii mari când păstorul său, în loc de zece oi, îi va aduce acasă o mie, iar proprietarul nu ar şti
unde să le adăpostească, stâna sa neputând să cuprindă decât cel mult douăzeci de oi. Aşadar este de
preferat ca voi să cumpăraţi mai multe oi şi alte animale care vă trebuie, şi, în doi ani, ele se vor înmulţi.
Nu veţi întâmpina greutăţi în a păstra cerealele pe care le veţi culege, căci aveţi destul loc, dar nu este la
fel şi pentru animale; de aceea să ne mulţumim cu ceea ce este deja.

3. Vedeţi de aici iazul cel mare; există încă vreo alte şase astfel de iazuri în împrejurimi, care pot
asigura destulă apă pentru întregul ţinut. În aceste iazuri veţi găsi de asemenea destul peşte pentru ca
locuitorii acestui oraş şi din vecinătate să-şi ia după nevoile lor; dar peştii din iazul de-aici vor rămâne
proprietatea judecătorului, a hangiului, a preoţilor lui Apolo şi a acestor câtorva evrei, şi fiecare din
părţile numite de Mine va avea dreptul de a pescui câte un sfert din aceşti peşti, dar fără excese şi doar
după nevoile lor, pentru ca niciunul să nu fie păgubit de prea marea lăcomie a celuilalt. Peştii din acest
iaz sunt o specie foarte nobilă, prin care apa nu va fi niciodată contaminată."

4. Cei numiţi Mi-au mulţumit pentru acest dar şi au promis în mod solemn să respecte foarte strict
poruncile Mele în această privinţă, judecătorul însărcinându-se să respecte aceeaşi regulă şi pentru
celelalte iazuri.

5. Cum unii discutau încă despre acest miracol, întrebându-se cum puteau iazurile să se umple într-
o clipă cu peşti, Rafael s-a ridicat şi le-a spus judecătorului şi hangiului: „Voinţa atotputernică a lui
Dumnezeu care se află în noi poate realiza toate acestea la fel de uşor cum poate să facă să înverzească
un pustiu într-o clipă; căci este totuna să chemi în existenţă nu contează ce animal sau să creezi o
infinitate de ierburi, plante, cereale şi arbori fructiferi.

6. Ceea ce un spirit vrea să facă să existe prin Voinţa lui Dumnezeu se materializează în aceeaşi
clipă; dar bineînţeles că gândul unui spirit angelic pur este foarte diferit de gândul unui om.

7. Omul nu poate concepe şi nu poate să-şi reprezinte decât formele exterioare, şi să-şi imagineze
tot felul de lucruri despre ele; dar ce cuprind aceste forme, de la cea mai mare la cea mai mică, şi ce
structură trebuie să aibă pentru a fiinţa, niciun om nu poate să conceapă aşa ceva şi nici să facă astfel
încât spiritul voinţei sale să dea viaţă acestor forme şi să le pună în mişcare. Dar un spirit angelic
desăvârşit poate acestea, şi chiar şi un spirit mai puţin desăvârşit, într-un grad mai mic.

8. Ca să folosesc cu tine, dragul meu judecător, un limbaj terestru, există aici aproape aceeaşi
diferenţă ca atunci când avem de-a face cu un sculptor instruit în toate regulile artei şi un om care nu ar
putea ciopli la nevoie decât o figurină foarte stângace într-o bucată de lemn: ce diferenţă este între
această figurină şi aceea care iese din mâinile unui artist desăvârşit!

9. Dar dacă există atâtea niveluri în educaţia oamenilor de pe acest pământ, cu atât mai multe
există în Împărăţia spiritelor!

10. Tu ştii că elefantul este considerat în prezent cel mai mare dintre animalele pământului şi cel
mai inteligent, şi, dacă este bine dresat, el poate să devină folositor la tot felul de munci. Mai demult
această specie a trăit şi pe-aici.

11. Dar când, odată cu trecerea timpului şi din cauza abuzurilor oamenilor, aceste ţinuturi au
devenit din ce în ce mai neroditoare, respectivele animale s-au retras către sud, în regiuni unde se găsea
mai multă hrană; iar plecarea lor a fost o mare pierdere pentru acest ţinut, în sensul pământesc.

12. Dacă doreşti, dragul meu prieten şi frate judecător, eu pot să-ţi ofer îndată un mascul şi o femelă
din această specie, pentru care vei găsi cu uşurinţă furajul necesar — şi acum, priveşte în zona iazului:
iată deja acolo masculul şi femela!

271
13. Trimite-i pe servitorii tăi cu câteva pâini mari: animalele îi vor urma până la grajdurile tale,
unde există destul loc pentru ele. Apoi porunceşte să fie cosită iarba de pe pajiştea ta cea mare, întinsă la
uscat şi legată în snopuri; slujitorii tăi să meargă apoi acolo cu cele două animale, care vor căra ele
însele fânul în hambarele tale. Şi astfel vei putea să le dresezi puţin câte puţin şi pentru alte munci."

14. Judecătorul i-a mulţumit lui Rafael pentru acest dar minunat şi i-a spus: „Eu am doi slujitori
care se pricep foarte bine să dreseze aceste animale, căci ei au fost aduşi din India la Roma, unde
împăratul i-a şi păstrat un timp pentru a îngriji elefanţii. Ei au intrat apoi în slujba tatălui meu, şi sunt şi
astăzi cei mai credincioşi slujitori ai mei."

Capitolul 205

Slujitorii uluiţi prind şi îmblânzesc elefanţii

1. După această conversaţie, pentru că soarele apunea, noi ne-am întors în oraş, la hangiul nostru.

2. Am ajuns repede în sala de oaspeţi, şi Rafael împreună cu noi, iar când ne-am aşezat la masă,
hangiul M-a întrebat dacă trebuia să ceară să fie pus un tacâm şi pentru oaspetele cel neobişnuit, care era
Rafael.

3. Eu i-am răspuns: „Desigur, căci acum şi el este înveşmântat într-un trup al acestui pământ, şi are
tot atâta nevoie de o hrană terestră ca şi Mine, Domnul vostru. Bucatele pe care le va înghiţi el vor fi cu
siguranţă transformate în interiorul lui într-un alt mod decât în trupul unui om, dar aceasta nu modifică
cu nimic situaţia. El va mânca şi va bea la fel ca şi noi, doar că trebuie să te aştepţi din partea lui la un
consum mult mai mare. Acum adu-ne pâine şi vin, şi mai târziu peştii cei bine preparaţi."

4. Astfel hangiul s-a ocupat fără întârziere de pâine şi de vin, şi apoi a mers în bucătărie pentru a
da dispoziţie ca peştii ce erau deja pregătiţi să fie fripţi. Nu s-a mai mirat aproape deloc, căci, după
celelalte miracole pe care le văzuse deja, putea foarte bine să-1 accepte şi pe acesta; în schimb slujitorii
lui erau foarte uimiţi, şi de asemenea şi soţia lui. Aceasta, în timp ce ceilalţi erau pe munte, ieşise în
mica grădină din apropierea hanului pentru a culege de-acolo ierburi pentru condimentarea peştilor pe
care trebuia să-i pregătească pentru seara, şi a fost de-a dreptul îngrozită, văzând cu ochii săi cum
sărăcăcioasa grădină de legume începe să înverzească pe neaşteptate şi cum încep să crească în ea din
abundenţă toate plantele de care era nevoie în gospodărie.

5. Femeia nu s-a lăsat până nu i-a povestit hangiului sentimentul neobişnuit pe care îl trăise cu
acea ocazie; în cele din urmă, ea a tras concluzia că singurul care ar fi putut să facă aceasta era oaspetele
cel minunat, pe care, împreună cu slujitorii săi, ea îl şi considera şi îl venera ca pe un adevărat
Dumnezeu, cu atât mai mult cu cât şi cei trei preoţi ai lui Apolo se supuseseră acestui Dumnezeu. Aşa că
a început fără întârziere să pregătească peştii.

6. În timp ce ne ocupam locurile în sala noastră de mese, cei doi slujitori credincioşi ai
judecătorului, despre care am vorbit deja pe munte, au sosit cu răsuflarea tăiată şi au început să
povestească tot ceea ce văzuseră. Ceea ce i-a uimit cel mai mult a fost apariţia neaşteptată a unui mare
iaz, în locul unde nu existase până atunci decât un mic izvor ce nu avea apă decât uneori.

7. Unul dintre cei doi slujitori i-a spus judecătorului: „Dar iată, stăpâne, un alt miracol
nemaipomenit: nu departe de iaz pasc doi elefanţi adulţi! Poate că aceste două animale or fi scăpat din
vreo caravană persană sau chiar indiană, unde le lipsea hrana, pentru a se aciua în acest ţinut în care
printr-un miracol dumnezeiesc au început să crească din abundenţă tot felul de plante, de ierburi şi de
arbori. Aceste animale rare şi preţioase pasc chiar pe pajiştile care îţi aparţin, şi tu ai avea aşadar dreptul
să ţi le însuşeşti. În plus, după cum ştii, noi putem să le îmblânzim. Dacă vrei, mergem să le căutăm şi ţi

272
le aducem cât ai bate din palme în grajdul tău cel mare; după ce le băgăm acolo, o s-avem grijă să nu
scape."

8. Judecătorul a răspuns: „Faceţi aceasta, şi vă voi răsplăti!"

9. Cei doi slujitori au luat de-ndată din han mai multe pâini mari de orz, şi, bucuroşi, au plecat în
grabă până la locul unde păştea perechea de elefanţi. Când au ajuns destul de aproape de ei, au început
să le vorbească în felul lor specific. Cele două animale au ciulit urechile, şi, atrase de mirosul pâinii,
s-au apropiat de slujitori; aceştia le-au întins câteva bucăţi de pâine, şi, tot dându-le câte o bucată, le-au
adus aşa până în oraş, care era foarte aproape. Astfel că în scurt timp, prin ferestrele deschise ale sălii
noastre de mese, am văzut apărând cele două animale imense, urmându-i pas cu pas pe cei doi slujitori
ai judecătorului, asemenea unor miei blânzi. Sub privirile uimite ale celorlalți slujitori şi ale locuitorilor
din oraş, cei doi servitori le-au făcut să intre în grajdul cel mare, unde li s-a dat de îndată fân şi apă din
belşug.

10. Cele două animale au rămas în grajd şi au fost îngrijite de slujitorii menţionaţi, iar celorlalţi
slujitori nu li s-a permis să se aventureze şi să se apropie de ele, decât mai târziu.

11. Cinci ani mai târziu, prin mijlocirea căpitanului Pellagius şi a guvernatorului Cyrenius,
judecătorul nostru a obţinut de la împărat o foarte înaltă poziţie, care 1-a adus în marea cetate a
Damascului, unde i-a protejat mult pe creştini şi le-a acordat avantaje importante de fiecare dată când a
putut. Atunci, el i-a dăruit împăratului cei doi elefanţi şi pe cei doi slujitori, iar împăratul la rândul lui s-
a bucurat mult, şi drept răsplată i-a acordat, pentru el şi pentru urmaşii lui, dreptul de a guverna acest
oraş, în care făcuse atât de mult bine.

Capitolul 206

Cauza stării de preafericire a spiritelor care sunt desăvârşite

1. După aceasta am mâncat cu mare poftă gustarea de seară, care ne-a fost adusă imediat, şi, în
bucuria şi buna dispoziţie generală, ucenicii Mei au povestit tot felul de istorioare despre locurile prin
care trecuserăm şi despre învăţăturile şi faptele Mele. Ei au avut multe cuvinte de apreciere şi pentru
Rafael, căci s-au povestit vrute şi nevrute despre ceea ce făcuse acesta în preajma Mea.

2. Astfel romanii şi judecătorul, precum şi hangiul împreună cu fiul său, dar şi cei doi farisei şi mai
mulţi evrei s-au întreţinut apoi atât de bine, încât judecătorul Mi-a spus: „O, Doamne şi Învăţătorule, în
ceea ce mă priveşte, dacă aş putea rămâne pentru totdeauna aşa ca acum, alături de Tine şi de slujitorul
Tău ceresc, aş renunţa imediat la toate fericirile ce sunt desigur mult mai mari, din Cerurile Tale! Căci
să mă aflu atât de aproape de Tine şi să pot să vorbesc cu Tine mi se pare că aceasta este paradisul
suprem.

3. Când cineva Te are pe Tine Însuţi alături, nu este nevoie să cunoască mai multe despre
fenomenele naturii; căci noi ştim deja că ele, de la cele mai mari până la cele mai mici, de la primul
până la ultimul, de la alfa la omega, nu sunt nimic altceva decât gândurile şi ideile lui Dumnezeu, ce
sunt însufleţite prin Voinţa Sa Dumnezeiască şi prin Spiritul Său Dumnezeiesc."

4. Eu am spus: „Ai vorbit foarte bine şi drept, şi este adevărat că până şi în Cer, fericirea supremă
a tuturor spiritelor celor mai desăvârşite este de a rămâne mereu şi cel mai aproape de Dumnezeu, de a fi
în comuniune deplină cu Dumnezeu şi de a acţiona în armonie deplină cu Dumnezeu.

5. Dar, cu adevărat, această fericire supremă dumnezeiască nu se datorează plăcerii de a se afla în

preajma persoanei Mele umile şi simple; marea fericire a acestor spirite perfecte este aceea că ele ajung

273
să cunoască tot mai mult, tot mai clar şi tot mai profund perfecţiunile dumnezeieşti nesfârşite ce fac
parte din infinitatea cea fără de număr a tuturor operelor dumnezeieşti.

6. Vezi tu, prietene, este oarecum la fel ca şi pe pământ, atunci când se petrece ca oamenii să aibă
gustul artelor şi al ştiinţelor celor mai elevate într-un mod autentic, consacrându-se lor în întregime.
Imaginează-ţi de exemplu că auzi vorbindu-se de un mare arhitect şi sculptor, ale cărui lucrări trezesc
uimirea tuturor. Aflând aceasta, te cuprinde dorinţa de a cunoaşte personal acest artist, şi, imediat ce ai
mijloacele pentru a face călătoria, pleci de-ndată la drum şi te duci în ţara cea îndepărtată în care
locuieşte respectivul artist şi unde a realizat operele sale magnifice.

7. După un anume timp, ajungi în locul unde locuieşte artistul, şi-1 întâlneşti pe acest om, despre
care ţi-ai făurit în timpul călătoriei tale tot felul de idei măreţe, între altele că s-ar deosebi de alţi oameni
printr-un chip foarte nobil. Dar când tu îl întâlneşti în satul său, descoperi că acest artist este un om
foarte simplu şi obişnuit, a cărui personalitate nu arată nimic din ceea ce poartă el în lăuntrul lui. Atunci
intri în vorbă cu el într-un mod foarte prietenesc, dar îţi spui în sinea ta: «Este greu de crezut că este cu
putinţă ca o persoană atât de simplă şi de modestă să aibă în ea o asemenea măreţie creatoare, despre
care chiar şi oamenii cei mai inteligenţi mi-au spus atâtea aspecte extraordinare!» Totuşi, eşti foarte
fericit, pentru că îţi dai seama că te afli în compania celui mai mare dintre arhitecţi şi sculptori, stând de
vorbă cu el despre tot ceea ce a creat.

8. La sfârşit, artistul îţi spune: «Întrucât ai depus eforturi mari ca să vii la mine şi să mă cunoşti
personal, hai să plecăm din această locuinţă, unde tu nu poţi afla prea multe despre felul meu de a fi, şi
să mergem într-un oraş foarte mare, nu departe de-aici, unde vom găsi mult mai multe ocazii de a te
delecta cu spectacolul operelor mele.»

9. Atunci tu, cuprins de o curiozitate arzătoare, pleci în compania artistului, devenit marele tău
prieten, dar care, pe tot parcursul călătoriei, încă îţi pare că este un om foarte simplu. Însă pe măsură ce
vă apropiaţi de marele oraş, începi să zăreşti de departe edificiile superbe, templele, palatele şi
fortăreţele, iar imaginea pe care ţi-o faci despre artistul care te însoţeşte creşte proporţional cu numărul
şi valoarea operelor sale. Simplitatea personalităţii sale începe să devină mai puţin importantă pe măsură
ce măreţia spiritului său se dezvăluie în faţa ochilor tăi, din ce în ce mai clar, prin operele sale.

10. Dar iată că tu intri în oraş, iar uimirea în faţa minunilor arhitecturale tot mai mari, tot mai elaborate
şi mai îndrăzneţe te lasă fără grai, ca să spunem aşa; iar admiraţia ta faţă de artistul care te însoţeşte
creşte cu atât mai mult când observi că în acest oraş toată suflarea îl salută cu cea mai mare prietenie şi
cu cel mai mare respect.

11. Spune-Mi acum, dragă prietene, dacă ideea pe care o aveai înainte despre acest artist nu a fost
transformată cu totul prin contemplarea operelor sale măreţe, şi dacă sufletul tău nu este astfel cu atât
mai vrăjit?!"

Capitolul 207

Despre caracterul inegalabil, incomparabil şi de neatins al Creaţiei Dumnezeieşti

1. Judecătorul roman a spus: „Ah, Doamne şi Învăţătorule, ai ales aici o comparaţie, deosebit de
potrivită, şi eu însumi am trăit în tinereţea mea o aventură asemănătoare - deşi nu de anvergura aceasta.
Când tatăl meu mai era în viaţă, am făcut cu el o călătorie în provinciile din nordul Romei, ocazie cu
care am ajuns şi la Veneţia. Acolo am văzut un palat magnific, aproape perfect după toate regulile artei,
şi am fost cuprins de o mare dorinţă să-1 cunosc personal pe îndrăzneţul arhitect.

2. însoţit de tatăl meu, am ajuns curând la locuinţa şi la atelierul său de sculptură, şi puţin după
aceea l-am întâlnit şi pe artist în persoană. Dar acesta era un om foarte simplu şi modest, un grec nativ
274
din insulele Rodos, pe care, văzându-1 de departe, nu l-ai fi crezut capabil să-şi numere degetele de la
mână; dar din momentul în care începeai să vorbeşti cu el, îţi dădeai seama de îndată că stăpânea nu
doar vechea aritmetică a lui Euclid, dar şi multe alte arte şi ştiinţe, iar eu am resimţit de-atunci o stimă
extraordinară pentru acest mare arhitect şi sculptor.

3. Totuşi, Doamne şi Învăţătorule, eu nu ştiu ce ai vrut Tu cu adevărat să-mi demonstrezi prin

această comparaţie atât de bine aleasă!"

4. Eu am spus: „Dragul meu prieten şi frate, nimic mai mult decât că presupusa ta preafericire în
compania Mea şi a arhanghelului Rafael este încă foarte departe de a fi atins nivelul său cel mai înalt, şi
nici nu-1 va atinge decât atunci când vei fi învăţat să cunoşti din ce în ce mai bine şi din ce în ce mai
profund tot ceea ce Eu am construit şi am creat! Desigur, tu ştii deja că Eu posed o capacitate creatoare
desăvârşită, şi îţi faci despre aceasta ideea cea mai măreaţă de care eşti capabil, odată ce M-ai văzut
săvârşind anumite miracole; dar îţi vei face o cu totul altă idee atunci când, printr-o contemplarea mai
profundă a creaţiilor Mele, viziunea ta interioară despre Mine va deveni infinit mai vastă şi mai elevată.
Căci abia atunci ceea ce este în mod veritabil dumnezeiesc în Mine va începe să-ţi apară într-o lumină
tot mai clară, deşi niciodată în lumina supremă în care Eu însumi sălăşluiesc în esenţa Mea, pentru că
niciun spirit creat de Mine, oricât de desăvârşit ar fi el, nu poate să ajungă până acolo.

5. Bineînţeles că tu îţi spui acum în sinea ta: «Cum se poate una ca asta? În acest caz, nici măcar
spiritul cel mai elevat şi mai perfect nu va fi niciodată nimic înaintea Ta!»

6. Şi în această privinţă Eu îţi spun: ai dreptate; orice Îmi este fără îndoială cu putinţă, în afară de a
crea un al doilea Eu perfect identic cu Mine Însumi, şi nici nu pot crea un al doilea spaţiu infinit sau o a
doua eternitate, şi de aceea nici măcar cel mai desăvârşit dintre spiritele angelice nu va putea niciodată
atinge deplina putere nesfârşită a luminii Mele, nici limitele spaţiului celui fără de margini şi nici să ţină
socoteala orelor infinităţii timpului. El va putea cu siguranţă să-şi extindă oricât de mult înţelegerea pe
care o are despre cele trei aspecte, dar fără să le dea vreodată de capăt.

7. Văzând puterea luminoasă a soarelui, probabil tu te gândeşti deja că această lumină este cea mai
intensă pe care o poţi concepe. Ce-ar fi atunci dacă, în locul acestui soare unic, Eu aş pune pentru tine pe
bolta cerească o mie de sori, tot atât de mari şi de luminoşi? Lumina care ar ajunge pe-acest pământ nu
ar fi de o mie de ori mai puternică?"

8. Judecătorul: „O, Doamne şi Învăţătorule, să nu faci aşa ceva! Căci avem deja destulă căldură, în
special vara, prin lumina acestui unic soare, şi dacă o mie de sori ar începe să strălucească pe bolta
cerească, toate creaturile acestui pământ ar fi foarte repede arse, şi apoi chiar întregul pământ. Într-o zi,
la Alexandria, am văzut ce putea să facă lumina soarelui atunci când era dirijată prin intermediul unei
oglinzi concave: prin efectul unei singure oglinzi, lumina unicului nostru soare, crescută de la zece până
la douăzeci de ori, provoacă efecte atât de devastatoare încât, în punctul unde se concentrează razele,
totul începe să ardă; atunci să ne imaginăm efectul a o mie de sori!"

9. Eu am spus: „Da, ai dreptate, iar pământul primeşte destul de la unicul său soare; am vrut doar
prin aceasta să te fac să observi că până şi lumina naturală poate să fie amplificată la o putere infinită, şi
atunci, cu atât mai mult lumina spirituală! Şi tocmai de aceea este scris în cărţile lui Moise că nicio
creatură nu poate să contemple Fiinţa lui Dumnezeu în realitatea Sa cea mai profundă şi să mai rămână
în viaţă."

10. Judecătorul: „O, Doamne şi Învăţătorule, acum sunt cu adevărat cuprins de teamă în prezenţa
Ta, căci resimt din ce în ce mai mult deplina mea nimicnicie şi perfecta Ta completitudine. Ah, Platon
avea dreptate când spunea: «într-o revelaţie, am văzut poalele veşmântului lui Dumnezeu; atunci, totul a
devenit lumină, m-am găsit ca dizolvat în neant, şi doar iubirea Dumnezeirii m-a împiedicat să-mi pierd
cunoştinţa!»

275
11. Eu am spus: „Acest filozof avea dreptate - însă doar pentru acele vremuri; căci de-acum înainte
va fi altfel! Eu M-am înveşmântat cu un trup tocmai pentru ca să nu vă mai apar pe viitor ca un
Dumnezeu imposibil de conceput şi de contemplat, ci ca un om cu care să puteţi sta de vorbă ca şi cu
aproapele vostru, şi astfel Eu am făcut din voi nu doar copiii Mei, după chipul şi asemănarea Mea, ci şi
adevăraţii Mei prieteni şi fraţi.

12. Trebuie desigur ca voi să vă bucuraţi cu toţii de acest dar din partea Mea, şi să nu fiţi stânjeniţi
dacă veţi înţelege că Eu rămân pe vecie de nepătruns în atributele Mele dumnezeieşti eterne.

13. Dar iată că soseşte mâncarea! Să ne ocupăm de ea şi să lăsăm restul!"

Capitolul 208

Masa cea miraculoasă de la han

1. Peştii au fost împărţiţi în tot atâtea părţi câţi oaspeţi se aflau la masă, şi este de la sine înţeles că
porţiile păreau foarte mici.

2. Dându-şi seama el însuşi de aceasta, hangiul M-a întrebat: „Doamne şi Învăţătorule, în mod
vădit este prea puţin peşte pentru nişte oaspeţi atât de numeroşi! Căci mi se pare că aceşti peşti nu vor
ajunge nici măcar pentru un singur comesean cum este minunatul Rafael!"

3. Eu am spus: „Nu-ţi face griji! Căci, aşa cum

ucenicii Mei ştiu preabine, Eu deja am mai hrănit mii

de oameni cu câteva pâini şi puţini peşti, astfel încât ei s-au săturat, şi după masă au putut încă să-şi
umple coşurile cu bucăţile de pâine care rămăseseră. Aşadar, ar trebui să avem mai mult decât destul cu
aceşti peşti."

4. Hangiul: „Ceea ce Tu consideri destul, o Doamne şi Învăţătorule, este cu siguranţă destul şi

pentru mine. Facă-se întotdeauna doar voia Ta!"

5. Apoi, ca şi în alte daţi, hangiul s-a aşezat la masa noastră, fără să îndrăznească totuşi să se
servească, căci, în ciuda a tot, încă se mai temea ca nu cumva ceilalţi să nu aibă de-ajuns.

6. Atunci Eu, luând un peşte din farfuria cea mare, l-am pus pe farfuria lui, spunând: „Prietene, să
crezi ceea ce Ţi-am spus! înainte ca noi să fi terminat de mâncat aceşti peşti, ne vom fi săturat deja pe
deplin, iar la sfârşit va mai rămâne încă destul din ei pentru toţi ceilalţi din casa ta!"

7. Toţi comesenii au primit atunci câte un peşte şi au mâncat din el după pofta inimii, şi cu cât
mâncau, cu atât mai mult rămânea din peşte în farfuria lor; la sfârşit, aveau cu toţii atât de mult, încât
bucăţile rămase nu mai încăpeau în tava în care peştele fusese adus la masă, şi a trebuit să mai fie adusă
o tavă de aceeaşi mărime pentru a fi puse pe ea celelalte bucăţi şi a fi duse în bucătărie. S-au luat atunci
cele două tăvi mari, iar soţia hangiului, fiicele lui şi celelalte slujnice de la bucătărie nu mai conteneau
să se minuneze văzând toate resturile care rămăseseră de la acei peşti; Mi-au mulţumit şi ele la rândul
lor, iar după ce au mâncat şi ele din acele bucăţi, a mai rămas încă o tavă întreagă pentru a doua zi.

8. După ce peştii au fost mâncaţi, şi noi eram încă aşezaţi la masă în faţa paharelor umplute cu vin,
judecătorul Mi-a pus această întrebare: „O, Doamne şi Învăţătorule, eu încep să înţeleg un pic mai bine
cum Îţi este Ţie posibil, şi chiar şi lui Rafael prin mijlocirea Ta, să preschimbi un întreg ţinut deşertic
într-o regiune roditoare, în care cresc tot felul de fructe şi plante, să-mi dăruieşti doi elefanţi şi, aşa cum
s-a petrecut ieri seară, să-i pui sub paza a paisprezece lei furioşi pe cei câţiva evrei şi farisei de acolo; de

276
asemenea, înţeleg destul de bine acum şi că Tu ai putut face într-o clipă din apa de fântână cel mai bun
vin de Cipru. Căci toate acestea sunt simple pentru atotputernicia Ta.

9. Fiindcă, îmi spuneam eu, Ţie Îţi este suficient să îţi vină un gând, apoi să spui cu Voinţa Ta:
«Aşa să fie!», şi tot ceea ce Tu ai vrut să faci să existe - să apară aici; căci Tu ai făcut dovada a ceea ce
eşti atunci când ai creat din Tine însuţi întregul Pământ şi, puţin câte puţin, i-ai adăugat tot ceea ce se
află în el, pe el şi deasupra lui. Şi când tot ceea ce Tu ai vrut să ai pe-acest pământ a fost aici în mod
desăvârşit, Ţie Ţi-a fost tot atât de uşor să le conferi tuturor plantelor, animalelor şi oamenilor
capacitatea de a procrea, şi astfel să înmulţeşti creaturile Tale vii din orice specie.

10. Dar cu aceşti peşti s-a petrecut altfel. Când au fost aduşi la masă peştii cei bine preparaţi şi
fripţi, nu existau destui, şi eu, împărţindu-i, am văzut clar că nu ar fi ajuns pentru toţi comesenii. Dar de
fiecare dată când cineva ducea o bucăţică la gură, ea nu se termina niciodată, ci creştea văzând cu ochii
în mâna celui care o mânca.

11. Cum a fost cu putinţă ca aceşti peşti, care erau deja morţi şi al căror trup era în întregime distrus
prin coacere, să continue să crească, rămânând şi foarte comestibili, aidoma unui cedru tânăr, care creşte
de la un an la altul, până ce devine un copac uriaş?

12. Pentru cedru, aceasta nu este de mirare, căci aşa e soiul lui de plantă şi rânduiala sa interioară;
dar îmi pare aproape imposibil ca organismul unui peşte fript să posede încă această proprietate de a
creşte în interior. Şi aceşti peşti din care noi am mâncat creşteau atât de mult, încât nu puteam să le dăm
de capăt. Trebuie aşadar să mărturisesc în mod deschis că nu înţeleg deloc acest miracol."

13. Eu am spus: „Dragă prietene, ucenicii Mei de-aici sunt de multă vreme lângă Mine, şi au văzut
adesea aceste multiplicări miraculoase ale hranei; dar ei sunt evrei, şi niciunul dintre ei nu a simţit
nevoia să Mă întrebe în mod deosebit despre acest subiect. Şi dacă nu M-au întrebat este deoarece, în
orbirea lor evreiască, ei nu vedeau vreo diferenţă între un asemenea miracol şi un altul; dar voi, cu
rafinatul vostru spirit roman, v-aţi dat seama de adevărata diferenţă care există între aceste miracole, şi
acum aţi dori să vă explic mai multe."

14. Unul dintre ucenicii Mei, care se numea Filip şi care de obicei nu prea deschidea gura, Mi-a
spus: „Doamne şi Învăţătorule, noi am vrut de mai multe ori să Te întrebăm despre una sau alta, şi am şi
făcut-o uneori, dar de fiecare dată am fost dojeniţi, şi tocmai de aceea apoi am preferat să-i lăsăm pe alţii
să întrebe, iar noi să ascultăm ceea ce le răspunzi Tu; astfel, noi am putut foarte bine să fim luminaţi în
multe privinţe, fără a mai atrage asupra noastră dojana Ta!"

15. Eu am spus: „Dacă Mi-aţi fi pus întrebări de acest fel, Eu nu v-aş fi dojenit; dar voi M-aţi
întrebat întotdeauna aspecte pe care vi le explicasem deja de mai multe ori, şi Eu a trebuit să vă pun în
schimb această întrebare prea puţin plăcută pentru voi: «Cât timp va mai trebui Eu să vă suport lipsa de
înţelegere?»

16. Dar vedeţi că nu a fost necesar să le pun o asemenea întrebare acestor romani, pentru că spiritul
lor pătrunzător vede întotdeauna unde există o oarecare diferenţă între miracolele pe care Eu le
împlinesc! Eu am săvârşit totuşi într-o zi o astfel de înmulţire grandioasă, săturând mai multe mii de
oameni cu câteva pâini şi câţiva peşti, şi am făcut de asemenea sub ochii voştri şi o mulţime de fapte pe
care acest roman le-ar considera ca fiind naturale şi uşor de înţeles. Şi totuşi, voi nu Mi-aţi spus atunci:
«Doamne şi Învăţătorule, ne pare uşor de înţeles că Tu ai putut să ne umpli în mai multe rânduri
năvoadele cu peşti, să transformi ţinuturi uscate în ţinuturi roditoare şi, la nunta din Cana, în Galileea, şi
în multe alte locuri, să transformi apa în vin; dar cum ai putut transforma aceste pâini şi aceşti peşti, care
erau în sine lucruri neînsufleţite, până într-atât încât să poată potoli foamea atâtor mii de oameni?»

17. Dacă M-aţi fi întrebat aceasta atunci, dragul Meu prieten Filip, fii sigur că nu aţi fi primit nicio
dojana; dar voi nu M-aţi întrebat nimic! Căci voi nu faceţi diferenţe între faptele Mele, voi le puneţi pe

277
toate în aceeaşi oală, în timp ce prietenul nostru, care este un roman de cea mai bună speţă, datorită
spiritului său ascuţit, a găsit între acestea o mare diferenţă. Şi Eu îi voi explica imediat, fără ca
întrebarea lui să-i aducă vreo dojană, care vouă vi se pare atât de supărătoare!"

Capitolul 209

Cum se hrăneşte trupul uman

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Dragul Meu prieten şi judecător principal al acestui oraş,
întrucât tu Mi-ai pus o întrebare atât de profundă, şi Eu îţi voi răspunde tot într-o manieră clară şi
profundă.

2. Vezi tu, în aparenţă există într-adevăr o mică diferenţă între faptele miraculoase pe care Eu
le-am împlinit, dar în esenţă nu există niciuna. Căci ceea ce mănânci şi intră în stomacul tău pentru a-ţi
hrăni şi a-ţi întări trupul nu este atât de mort pe cât crezi tu! Hrana se compune din trei părţi: în primul
rând partea materială, pe care tu o poţi vedea şi atinge şi a cărei savoare o percepi în gură, după ce i-ai
simţit mirosul prin nas, dacă bucatele sunt bine preparate. Aici se găsesc elementele care îţi însufleţesc
trupul.

3. Apoi, când hrana ajunge în stomacul tău, ea este într-o oarecare măsură «coaptă» acolo pentru a
doua oară, ceea ce dă naştere la două elemente esenţiale: unul, cel mai grosier, serveşte la hrănirea
trupului, a organelor şi a muşchilor; altul este transportat prin sânge - el însuşi format din aceste două
elemente - către toate părţile trupului care au nevoie să fie hrănite şi întremate.

4. Odată ce aceste două elemente au ajuns în mod corespunzător în stomac, pentru a fi distribuite
în trup, tu resimţi sete, şi bei, ceea ce antrenează hrana în partea inferioară a abdomenului, care este mai
mică şi este împărţită în douăsprezece compartimente. Acolo, substanţa eterică, separată printr-un
proces de fermentare care are loc la nivelul minusculelor celule ale mâncării pe care tocmai ai absorbit-
o, va servi la stimularea nervilor, motiv pentru care ea se poate numi de asemenea şi «spirit nervos».

5. Trecând prin splină, elementul eteric extraordinar de subtil, pe care noi îl numim «substanţă»,
este condus printr-o cale secretă până la inimă, de unde iese complet purificat, pentru a intra în sufletul
omului, şi astfel sufletul extrage din toată hrana pe care o înghite elementul care îi este asemănător, şi
este hrănit şi învigorat în toate părţile care îl compun, ce sunt în întregime asemănătoare cu părţile
trupului tău.

6. Tu poţi să-ţi dai seama foarte uşor că, atunci când ţi-e foame şi sete, cuvintele tale şi modul tău
de a judeca sunt o înşiruire de gânduri şi de idei neclare şi dezordonate; dar, dacă mai întâi te hrăneşti cu
o mâncare bună şi cu un vin bun şi foarte curat, cuvintele tale şi modul tău de a judeca vor fi cu totul
altfel, ceea ce este efectul unui suflet hrănit şi învigorat odată cu trupul. Iar dacă ai rămâne din nou mai
mult timp fără să mănânci sau să bei, în scurt timp iarăşi ţi-ar fi dificil să gândeşti, să vorbeşti şi să
judeci.

7. Odată ce alimentele i-au oferit trupului, nervilor şi sufletului elementele lor esenţiale, partea cu
adevărat nefolositoare a materiei hrănitoare absorbite este eliminată din trup prin cele două canale
naturale. Dar atunci când fiinţa umană devine lacomă de-a binelea, alegându-şi drept dumnezeu propriul
său burdihan, hrana pe care o bagă haotic în el şi de asemenea şi vinul în exces pe care îl toarnă acolo nu
mai pot fi prelucrate în întregime în stomac şi în intestine, şi astfel multe elemente hrănitoare pentru
trup, nervi şi suflet - ajungând, fără să fi fost purificate, pe de-o parte în stomac şi în intestine, iar pe de
altă parte în vezică, după ce au trecut prin ficat şi splină, - provoacă acolo noi fermentaţii, care cu timpul
vor sta la originea diferitelor boli şi vor face ca sufletul să devină leneş, mărginit şi insensibil.

278
8. Dar aceste materii alterate sunt adesea cauza unui alt rău. Mai exact, atunci când spiritele
naturale rele, ce sunt încă imature, observă de îndată, în aburul care înconjoară un astfel de om, că o
mulţime de spirite naturale asemenea lor s-au strâns deja în stomacul şi în partea inferioară a viscerelor
sale, ele intră neîntârziat în trupul acestui om, pentru a se reuni cu spiritele de aceeaşi natură cu ele.

9. Dacă se petrece aşa ceva, va fi foarte rău pentru acest om. O mulţime de boli grave şi incurabile
îi vor asalta nu doar trupul, ci şi sufletul, care, devenit slab şi leneş, nu mai poate să se apere, şi devine
asemenea cărnii sale păcătoase şi suferinde.

10. Atunci, pentru ca sufletul să fie împiedicat să se afunde tot mai mult în materie, nu mai rămâne
alt mijloc decât bolile grave ale trupului. Omul îşi pierde pofta de mâncare, şi caută atunci să alunge
mizeria din trupul său prin leacuri, şi o oarecare vindecare poate să se producă uneori, dar ea nu este
niciodată completă; căci imediat ce acest om mai uită de el însuşi fie şi doar puţin, spiritele care îl
chinuiseră anterior se trezesc, iar el cade într-o nouă boală, de obicei mai rea decât prima.

11. Totuşi, toate acestea nu reprezintă singurul mare rău pe care omul îl atrage prin lăcomia sa la
mâncare şi la băutură, căci o a treia stare, încă şi mai rea, vine să se adauge celorlalte, şi aceasta constă
în ceea ce se numeşte posedarea de către unul sau mai multe spirite cu adevărat rele, care, cu mai mult
sau mai puţin timp înainte, au trecut şi ele prin proba libertăţii, adică au avut o viaţă într-un trup
omenesc.

12. Niciun medic pământesc nu poate să elibereze un om de acest al treilea rău, ci doar Eu Însumi o
pot face şi aceia cărora Eu le-am dat această putere."

Capitolul 210

Unele alimente care sunt esenţiale pentru om

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Astfel, dacă un om vrea să-şi păstreze sănătatea trupului şi a
sufletului, trebuie ca încă din copilărie să se hrănească, în mod cumpătat, cu alimente pure.

2. Priviţi-Mă; după trup, şi Eu sunt om, dar Eu mănânc întotdeauna aceeaşi hrană, şi Îmi potolesc
setea numai cu apă sau cu un vin curat, bun şi sănătos - şi aceasta mereu cu măsură; ceea ce Eu mănânc
acum sub ochii voştri, aceasta mâncam şi în copilărie, şi la fel este şi pentru majoritatea ucenicilor Mei,
care sunt aproape toţi pescari şi se hrănesc cu produsele muncii lor.

3. Ei îşi schimbau surplusul de peşte pe bani, cu care îşi cumpărau haine, pâine, sare şi vin, pe care
îl beau în mod cumpătat, cu apă; întrebaţi-i dacă vreunul dintre ei a suferit vreodată de vreo boală, cu
excepţia unuia singur, despre care nu voi vorbi mai multe acum.

4. Îţi spun: dacă oamenii ar fi respectat poveţele date de profetul Moise în privinţa hranei, nu ar fi
avut de-a face niciodată cu medicii şi cu remediile; dar întrucât ei au început, ca şi păgânii, luându-se
după epicurieni, să-şi îmbuibe trupul cu o mulţime de mâncăruri sofisticate, curând s-au îmbolnăvit de
tot felul de boli.

5. Peştii de soi bun, care trăiesc în apele pure, sunt o hrană potrivită pentru trupul uman, atunci
când sunt pregătiţi ca aceia pe care i-am mâncat noi.

6. Dar o hrană mult mai sănătoasă decât aceşti peşti, şi cea mai potrivită pentru om, o reprezintă
pâinea de grâu sau de orz, ca şi laptele de vacă, de oaie sau de capră, dacă aceste animale sunt sănătoase.
Dintre leguminoase, lintea ocupă primul loc, iar pentru terciuri, porumbul de Persia.

7. Nimeni nu trebuie să se hrănească cu sângele animalelor.

279
8. Ceea ce tocmai am enumerat este şi rămâne pentru oameni hrana cea mai simplă, cea mai pură
şi cea mai sănătoasă; toate celelalte, mai ales dacă sunt consumate în exces, îi sunt dăunătoare omului,
mai ales dacă nu au fost pregătite astfel încât să fie îndepărtat din ele tot ceea ce este înrudit cu spiritele
rele ale naturii."

9. Judecătorul roman M-a întrebat atunci: „O, Doamne şi Învăţătorule, ce poţi spune despre toate
soiurile, atât de delicioase, de fructe şi de rădăcini?"

10. Eu am spus: „Pentru a fi bun de mâncat, un fruct trebuie mai întâi să fie bine copt. Dacă este
astfel, se poate consuma cu moderaţie.

11. Tu cunoşti fructele şi rădăcinile care pot fi mâncate de către oameni. Dar oamenii pofticioşi şi
lacomi nu se mulţumesc cu atât; ei caută fără încetare noi alimente, atât din lumea plantelor, cât şi din
lumea animalelor, şi rezultă din aceasta boli ale trupului din ce în ce mai numeroase şi mai diverse.

12. Din tot ceea ce ţi-am spus, tu însuţi poţi să concluzionezi fără greutate că pentru Mine nu este în
fond nicio diferenţă, deoarece, prin Voinţa Mea, Eu fac să crească o specie sau alta de cereale pe un
câmp, Eu umplu lăzile tale cu grâu gata copt sau pun înaintea ta sau a altuia o pâine gata coaptă, şi o
multiplic la nevoie. Şi la fel se petrece şi cu carnea unui peşte; căci dacă Eu pot crea un animal viu,
nu-Mi este cu neputinţă să-i creez carnea, să o pregătesc şi să o multiplic după nevoi, chiar şi dacă ea a
fost deja trecută prin foc."

Capitolul 211

Domnul nostru Iisus Cristos, un Creator atotputernic

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Căci, vezi tu, la începutul timpurilor, Eu am creat un singur
soare gigantic, de o mărime de neconceput pentru tine - iar acum, dacă priveşti noaptea bolta cerului,
vezi o mulţime de stele. Toate aceste stele, cu excepţia câtorva planete cunoscute de tine, sunt şi ele sori,
în jurul cărora se rotesc corpuri cereşti asemănătoare cu acest pământ!

2. Dar în afară de toate aceste stele pe care tu le vezi noaptea pe bolta cerească, trebuie să-ţi
imaginezi că există de încă mai mult de un milion de ori pe-atâtea în imensitatea spaţiului; iar toţi aceşti
sori şi toate aceste corpuri cereşti, al căror număr tu nici nu-1 poţi concepe, au luat naştere de-a lungul
timpului din soarele gigantic creat la origini, nu sub forma lor completă, matură, ci aşa cum seminţele de
grâu apar pe spic la capătul tijei, având o capacitate de reproducere deplină!

3. Şi Eu te întreb: cine le-a oferit acestor mari corpuri cereşti substanţa care să le permită să se
multiplice şi să-şi desăvârşească formarea?"

4. Judecătorul: „Cine altcineva decât Tu, o Doamne şi Învăţătorule?"

5. Eu i-am spus: „Dragul Meu prieten, dacă înţelegi aceste aspecte, vei înţelege desigur şi că Mie
Îmi este cu putinţă să fac să apară şi să se înmulţească pe masa noastră nişte peşti fripţi, care iniţial erau
puţini, în acelaşi fel în care am putut, în decursul timpului şi plecând de la unicul soare gigantic iniţial,
să dau o existenţă vizibilă unei infinităţi de alţi sori şi planete şi să le stabilesc fiecăreia traiectoria şi
activitatea sa.

6. Pentru tine, o piatră este un obiect mort; dar dacă ai avea aici o piatră, Eu aş putea să o măresc în
faţa ta extraordinar de mult, sau aş putea să dizolv cea mai mare piatră, până ce nu ar mai rămâne din ea
nimic perceptibil pentru simţurile tale pământeşti, şi de asemenea aş putea să o şi transform într-o clipită
într-un pământ roditor.

280
7. Astfel, pe un corp ceresc, Mie îmi este la fel de uşor să creez totul puţin câte puţin, într-o
anumită ordine, sau, la nevoie, să îl fac să apară dintr-odată.

8. Şi dacă pe corpurile cereşti lucrurile nu apar decât treptat şi ele rezultă unele din altele, motivul
pentru aceasta este în principal iubirea, răbdarea şi blândeţea Mea faţă de oameni, cu precădere faţă de
cei de pe acest pământ, dar şi faţă de cei care trăiesc pe alte planete şi trec acolo prin proba libertăţii
vieţii. Căci întregul spaţiu infinit este adevărata Mea casă, şi există în această casă un număr nesfârşit de
sălaşuri, pe care tu le vei cunoaşte mai bine cândva, în Împărăţia Mea.

9. Înţelegi tu acum, dragul Meu prieten, cum Mi-a fost Mie cu putinţă să fac să se mărească şi să
se multiplice peştii cei fripţi?"

10. Cu inima pe deplin umilă, judecătorul a răspuns: „Doamne şi Învăţătorule, înţeleg cu siguranţă
mai bine decât înainte, dar mă simt ca redus la neant în faţa măreţiei Tale infinite şi sublime! Simt că
exist încă, dar dincolo de aceasta mă încearcă sentimentul că în faţa Ta eu sunt un nimic, ca să spun
aşa!"

11. Eu: „Şi totuşi, ca toţi oamenii, şi tu eşti infinit şi etern, prin Mine! Vrei să fii mai mult? Aceasta
va fi posibil numai atunci când Spiritul Meu se va revela în tine."

Capitolul 212

Mărturisirea de credinţă a lui Petru. Petru cere explicaţii cu privire la Parabola Semănătorului

1. Când Eu am terminat această învăţătură, Simon Iuda, zis Petru, s-a ridicat şi Mi-a spus:
„Doamne, Îţi mulţumim şi noi pentru această învăţătură; căci acum eu resimt în străfundurile sufletului
meu că Tu eşti într-adevăr, după trup, Fiul lui Dumnezeu, aşadar acest Cristos despre care profeţii au
vorbit atât de mult, de la Moise încoace, dar şi înainte de Moise, începând cu Avraam, primii mari
patriarhi luminaţi ai omenirii. Într-adevăr, nu aş mai putea deloc să Te deranjez cu vreo altă întrebare,
căci mi se pare acum că totul este clar în faţa mea, ca într-o imagine magnifică."

2. Eu i-am spus: „Ai vorbit bine, Simon Iuda (Petru), pentru că aşa şi este; totuşi, tu vei fugi
împreună cu celelalte oi când păstorul va fi doborât; căci omul trebuie să dea multe dovezi de credinţă
înainte să devină desăvârşit şi asemenea Învăţătorului său. Aminteşte-ţi aceste cuvinte, căci va veni o zi
când şi tu Mă vei renega cu totul, datorită fricii de lume! Apoi îţi vei schimba desigur părerea şi îţi vei
întări credinţa - dar nu vei face aceasta prin tine însuţi, ci prin Spiritul Meu din tine."

3. Simon Iuda (Petru) a răspuns: „Doamne şi Învăţătorule, noi care suntem cu Tine de la începuturi
şi care am părăsit totul pentru Tine - ogoare, case, soţii şi copii -, nu este oare ciudat că nu poţi niciodată
să ne prevesteşti ceva cu adevărat de bine?"

4. Eu am spus: „Dacă Eu v-aş fi creat doar pentru această lume, aş fi putut cu siguranţă să vă
prevestesc doar lucruri bune pentru această lume; dar de vreme ce Eu v-am chemat pentru Mine şi
pentru Împărăţia Mea de dincolo, ce-ţi pasă ţie că Eu nu pot să-ţi vestesc nimic bun şi plăcut care să fie
valabil pentru lumea aceasta? Tu ştii că lumea de fapt este rea şi nebună şi că nu îi place şi nu adoră
decât ceea ce îi seamănă; iar ceea ce nu este ca ea - prigoneşte şi condamnă.

5. Şi la fel ca şi Mine, voi nu sunteţi din această lume, ci de sus, şi de aceea lumea ne prigoneşte şi
ne urăşte; din această cauză, dragul Meu Simon Iuda (Petru), Eu nu pot să-ţi prezic din partea acestei
lumi decât ceea ce v-am prezis mereu! înţelegi bine aceasta?"

281
6. Simon Iuda (Petru) a răspuns: „O, Doamne şi Învăţătorule, înţeleg bine, dar în acelaşi timp nu
mă simt deloc diferit de prietenul nostru, judecătorul: în prezenţa Ta şi în faţa desăvârşirii Tale infinite,
noi ne simţim complet reduşi la nimic!

7. Dar pentru că tot am început să vorbesc, aş vrea să-Ţi cer să ne explici încă o dată o parabolă
despre Împărăţia lui Dumnezeu, pe care ne-ai spus-o într-o zi, când eram aproape de Betsaida. Tu ne-ai
dat atunci desigur o explicaţie foarte bună; dar în ceea ce priveşte acea comparaţie, eu nu am putut
niciodată să mă regăsesc în ea pe deplin, nici chiar cu cea mai mare bunăvoinţă din lume.

8. Această parabolă spunea că Împărăţia lui Dumnezeu, care este aceeaşi cu Împărăţia Cerurilor,
este asemenea unui semănător care a mers să semene grâu pe câmpul său. În timp ce semăna, o parte din
sămânţă, căzută pe drumuri, a fost curând călcată în picioare sau mâncată de păsări. Ea nu a răsărit
aşadar şi nu a dat rod. O altă parte, căzută pe pietre şi pe stânci, a răsărit atât cât a găsit umezeală, dar
umezeala s-a împrăştiat foarte repede, iar grăuntele, nemaifiind hrănit, s-a uscat şi nu a dat rod. O altă
parte din sămânţă a căzut în mijlocul mărăcinilor, şi a răsărit şi ea, dar mărăcinii şi spinii au năpădit-o
repede şi au înăbuşit-o, şi nici aceasta nu a mai dat rod. Numai o parte a căzut pe pământ fertil, şi a rodit
însutit.

9. Astfel era această parabolă, Doamne şi Învăţătorule, iar după această povestire, când noi Te-am
întrebat: «Unde şi când se va petrece aceasta?», Tu ne-ai răspuns: vouă vă este dat să înţelegeţi tainele
Împărăţiei lui Dumnezeu, dar nu şi altor oameni, aşa cum este scris: «Vor avea ochi şi nu vor vedea, vor
avea urechi şi nu vor auzi, nici nu vor înţelege!»

10. Apoi Tu ne-ai explicat această parabolă, şi am fost cu toţii foarte mulţumiţi de explicaţie, dar de
imaginea în sine nici până acum pe deplin.

11. Doamne şi Învăţătorule, dacă Tu ai vorbit astfel despre noi, cei pe care i-ai menit să
răspândească printre oameni Învăţătura Ta, care este adevărata Împărăţie a lui Dumnezeu pe pământ,
dacă noi suntem cei pe care Tu-i înfăţişezi drept acest semănător, atunci această parabolă este uşor de
înţeles; dar dacă Tu Însuţi reprezinţi semănătorul, eu continui să găsesc această pildă oarecum de
neînţeles, pentru că nu pot să-mi închipui că un semănător înţelept ar arunca trei sferturi din sămânţa sa
bună acolo unde experienţa ar fi trebuit să-1 înveţe de multă vreme că nu trebuie să o semene, şi anume,
pe drumuri, pietre, stânci, mărăcini şi tufişuri, deoarece aceste locuri nu sunt prielnice pentru creşterea
unei seminţe bune, iar semănătorul trebuie să fie destul de chibzuit pentru a pregăti mai întâi un câmp
bun, şi apoi să semene sămânţa cea bună, pentru ca aceasta să-i aducă de o sută de ori mai multe
seminţe.

12. Doamne şi Învăţătorule, Tu eşti un semănător infinit mai înţelept decât vom fi noi vreodată, şi
îmi pare că aş comite un mare păcat dacă Te-aş crede nechibzuit; dar dacă noi, ucenicii Tăi, suntem cei
pe care Tu îi desemnezi prin acest semănător nepriceput, atunci, aşa cum am mai spus, această imagine
este foarte bună - căci mai există încă în noi multă prostie şi ignoranţă.

13. În plus, Tu ne-ai avertizat de multe ori că nu trebuie să aruncăm la porci mărgăritarele Tale, care
sunt asemenea seminţei celei mai pure şi, prin urmare, asemenea Împărăţiei lui Dumnezeu; eu cred
aşadar cu tărie că prin această parabolă Tu ai vrut să ne spui că nu trebuie să semănăm sămânţa Ta pe
drumuri, pe pietre sau pe stânci, nici printre spini şi tufişuri, pentru că nu ar da rod. Doamne şi
Învăţătorule, am explicat bine această parabolă?"

282
 Capitolul 213

Cum să le fie propovăduită Evanghelia tuturor creaturilor

1. Eu am spus: „Iată în sfârşit că Spiritul Meu începe să dea rod în voi! Dacă aţi avea mai multă
memorie, v-aţi aminti că, după ce v-am spus această parabolă, v-am explicat, cu o altă ocazie, că atunci
când veţi răspândi Învăţătura Mea nu va trebui să fiţi ca acest semănător nepriceput, care îşi seamănă
sămânţa pe drumuri, pe pietre şi prin tufişuri. ci precum semănătorul cel chibzuit care seamănă pe un
pământ bun. Şi v-am spus deja că va trebui să mergeţi prin lume şi să propovăduiţi Evanghelia Mea
tuturor creaturilor! Cum ai înţeles tu aceasta, Simon Iuda (Petru)?"

2. Simon Iuda (Petru) a răspuns: „Doamne şi Învăţătorule, cu aceste întrebări sfinte Tu ai îndepărtat
o piatră grea de pe inima mea! Căci această chemare a Ta a trezit, cel puţin în mine, gândul ridicol că Tu
chiar ai vrut să spui că noi trebuie să propovăduim Evanghelia Ta nu doar oamenilor care sunt pregătiţi
pentru aceasta, şi care reprezintă într-adevăr pământul cel bun, dar şi munţilor, pădurilor, lacurilor şi
fluviilor, păsărilor şi tuturor celorlalte animale care trăiesc în văzduh, tuturor animalelor pământului, şi
chiar şi peştilor din ape! Căci este creatură tot ceea ce Tu ai creat, şi dacă trebuie să propovăduim
Evanghelia Ta tuturor creaturilor acestei lumi, mintea mea nu poate înţelege decât că trebuie să punem
în aplicare literalmente ceea ce Tu ne-ai spus.

3. Însă dacă vom duce la bun sfârşit, teferi şi nevătămaţi, această sarcină, mai ales cea legată de
animalele sălbatice ale deşertului, aceasta nu este sigur. Este adevărat că Voinţa Ta stăpâneşte totul, şi,
chiar de-ar trebui să îndeplinim această Voinţă la propriu, ar trebui poate să ne temem mai puţin de furia
acestor animale decât de orgoliul şi de egoismul oamenilor lumii; dar cu limba acestor creaturi cu
siguranţă că nu ne-am fi descurcat!

4. Se pare că există în marea Indie oameni capabili să vorbească cu animalele; dar pentru că eu nu
am nicio dovadă în privinţa acestei legende, pot s-o cred sau să nu o cred!"

5. Eu am spus: „Vezi tu, Simon Iuda (Petru), în ceea ce vă priveşte, pe tine şi pe toţi ceilalţi, din
Parabola Semănătorului ar trebui totuşi să îţi dai seama ceva mai bine decât înainte cum e cu prostia
acestui semănător; căci dacă tu ai înţeles în felul în care mi-ai spus această parabolă, prin care sunteţi
chemaţi să propovăduiţi Evanghelia Mea tuturor creaturilor, tocmai ai mărturisit că înţelepciunea ta de
semănător nu merge încă prea departe.

6. Şi totuşi, este perfect adevărat că Eu v-am spus aşa. Căci atunci când voi veţi propovădui
Evanghelia Mea celor drepţi, Spiritul Meu din ei îi va face să crească în înţelepciune şi în forţă în toate
privinţele, şi, graţie acestei forţe, ei vor putea atunci să-i câştige de partea Învăţăturii Mele pe cei care
sunt mai puţin pregătiţi.

7. Eu l-am lăsat pe om pe acest pământ pentru ca el să domnească asupra tuturor creaturilor, cărora
să le fie stăpân - ceea ce nu mai este de multă vreme, deoarece, dimpotrivă, acum el este nevoit să se
lase dominat de creaturile terestre; dar când, prin Spiritul Meu, el va redeveni ceea ce i-a fost destinat să
fie, va redeveni şi stăpânul tuturor creaturilor, şi va şti din nou să le pună în slujba sa.

8. Dar atunci când omul va putea face toate acestea, nu va însemna oare că Evanghelia Mea a fost
propovăduită tuturor creaturilor? Dacă poţi, prin puterea Mea din tine, să faci un leu, un tigru sau un urs
să meargă acolo unde îi este locul - ceea ce tu M-ai văzut făcând de mai multe ori -, este evident că se
petrece astfel întrucât Rostirea Mea Dumnezeiască Creatoare şi Voinţa Mea pot fi înţelese de către toate
creaturile.

9. Nu v-am spus Eu de-atâtea ori că dacă aţi avea o credinţă adevărată, fără niciun pic de îndoială,
aţi putea chiar să-i spuneţi unui munte: «Ridică-te şi aruncă-te în mare!», şi aşa s-ar petrece? Şi dacă
până şi munţii pot înţelege Rostirea Mea Dumnezeiască Creatoare din voi, ce creatură ar putea aşadar să
nu o înţeleagă? Dar pentru aceasta trebuie mai întâi să deţii adevărata înţelepciune a semănătorului!
283
10. Astfel, dragul Meu Simon Iuda (Petru), cred că de azi înainte vei înţelege cu siguranţă mult mai
bine Parabola Semănătorului decât ai făcut-o până acum. Şi dacă mai sunt şi alte aspecte pe care le-ai
înţeles la fel de bine cum ai înţeles şi îndemnul Meu de a le propovădui Evanghelia tuturor creaturilor,
spune-Mi-o!"

Capitolul 214

Ce semnifică imaginea ochiului care este smuls şi a mâinii care este tăiată,

dar şi aceea a trupului şi a sângelui Domnului nostru Iisus Cristos

1. Simon Iuda (Petru) a răspuns: „Doamne şi Învăţătorule, ar mai fi ceva, care datează din timpul
faimoasei Tale predici de pe munte; dar, sincer vorbind, mi-e ruşine să o spun, pentru că aceasta mi-ar
pune şi mai mult în evidenţă prostia!"

2. Eu am spus: „Ei bine, ce-am spus Eu în predica de pe munte, care să nu poată fi digerat de
mintea ta nici până astăzi?"

3. Simon Iuda (Petru) a reluat mai încet: „Ah, era vorba de smulgerea unui ochi sau de tăierea unei
mâini dacă una sau cealaltă ar fi fost să ne ducă în păcat; căci, spuneai Tu, mai degrabă să se intre în
Împărăţia Cerurilor cu un singur ochi şi cu o singură mână decât să se ajungă în iad, cu amândoi ochii şi
amândouă mâinile."

4. Eu ştiu bine, Doamne şi Învăţătorule, că Tu nu ai spus acestea decât într-un sens spiritual - şi
totuşi, în ciuda explicaţiilor pe care ni le-ai dat, nu am putut niciodată să înţelegem în întreaga sa
profunzime acest sens spiritual, şi, pe mai bine de trei sferturi, noi am rămas totuşi agăţaţi de acest sens
literal puţin ciudat, şi n-am putut înţelege cu adevărat de ce, dacă ochiul nostru ne-ar duce în ispită, ar
trebui să ajungem să-1 smulgem; căci ar fi din toate punctele de vedere mai convenabil doar să-1 orbim.
Cu tăierea mâinii, ar fi în cele mai multe cazuri poate încă şi mai dificil; căci, mai întâi, nu ai cu tine
întotdeauna o secure ascuţită, şi apoi, ar fi foarte greu, în ceea ce mă priveşte, să-mi tai o mână, mai ales
dacă ar trebui să-mi tai mâna dreaptă, căci cea stângă este foarte neîndemânatică.

5. Ştiu bine, Doamne şi Învăţătorule, că pun aici întrebări prosteşti şi absolut ridicole, dar la ce bun
să fi rostit ceva în predica Ta de pe munte, dacă nu i-am putut înţelege adevăratul sens spiritual, cum de
altfel s-a petrecut şi cu predica de la Capernaum, unde ne-ai poruncit anume să mâncăm trupul Tău şi să
bem sângele Tău, altminteri nu am putea să obţinem Viaţa cea Veşnică şi să intrăm în Împărăţia Ta?

6. E drept că această ultimă parabolă a ştiut să ne-o explice hangiul cel isteţ, şi, întrucât Tu însuţi
ai confirmat că a spus adevărul, noi am fost cu toţii pe deplin mulţumiţi. Dar ne este puţin mai greu să
ne obişnuim cu mutilarea despre care era vorba în această predică de pe munte, şi, dacă ar fi să o
răspândim în popor, s-ar putea într-adevăr ca anumite persoane puţin mai slabe la minte să încerce să
pună în practică întocmai această învăţătură; cei mai cu judecată vor declara atunci că o asemenea
învăţătură este crudă şi lipsită de înţelepciune, şi prin urmare nici aceasta nu ne-ar aduce vreun rod bun.

7. S-ar putea ajunge chiar până acolo încât o întreagă comunitate să devină chioară şi ciungă, şi,
cine ştie, poate că unii părinţi pioşi şi cu adevărat prea orbi chiar ar comite, din precauţie, această
mutilare asupra copiilor lor, pentru ca aceştia să nu mai poată fi ispitiţi nicicând prin niciun ochi şi prin
nicio mână!"

8. Eu i-am răspuns lui Simon Iuda (Petru): „Pentru a te lămuri, întreabă-1 pe Ioan al Meu, care a
fost capabil să explice această imagine deja imediat după predica de pe munte, în tot adevărul său
spiritual; şi vei înţelege cu claritate că Eu nu am poruncit acolo nicio mutilare trupească, ci numai ca
omul să-şi supravegheze cu rigurozitate voinţa sa întotdeauna liberă şi raţiunea sa! Înţelegi acum?"
284
 Capitolul 215

Cum este necesar să fie înţeleasă porunca iubirii de semeni

1. Simon Iuda (Petru) a spus atunci: „Ah, Doamne şi Învăţătorule, ar mai fi încă multe care nu îmi
par prea drepte, după înţelegerea mea! Dar mă gândesc că dacă ceea ce era până acum cel mai neclar în
mintea mea s-a lămurit atât de uşor, cele câteva idei sucite care au mai rămas se vor îndrepta şi ele, cu
vremea!"

2. Eu i-am spus: „Ei bine, spune ce îţi mai pare ciudat!"

3. Simon Iuda (Petru): „Doamne, o să fac aceasta, dar nu cu inima uşoară, pentru că astfel mă
dezvălui şi celorlalţi ucenici, şi le arăt că, în multe privinţe, sunt poate mai prost decât ei; dar întrucât Tu
doreşti aceasta, voi vorbi şi mă voi umili în faţa tovarăşilor mei!

4. Iată: atunci când, în faţa noastră şi a poporului, Tu ne-ai propovăduit această învăţătură despre
iubirea de semeni, Tu ai spus că ar trebui să-i iubim chiar şi pe cei mai răi duşmani ai noştri, să-i
binecuvântăm pe cei care ne vorbesc de rău, să facem bine celor ce ne fac rău, şi că, dacă cineva ne dă o
palmă, să-i întindem şi celălalt obraz, şi nu să-i întoarcem palma.

5. Eu înţeleg bine că, printr-o asemenea atitudine, iubirea de semeni pe care Tu ne-o
propovăduieşti şi pe care ne porunceşti să o practicăm se manifestă în adevărata sa formă dumnezeiască
- pentru că, dacă trebuie să le facem altor oameni tot ceea ce ne-am dori ca ei să ne facă nouă într-o
situaţie asemănătoare, aceasta ar justifica cu siguranţă pe deplin că trebuie să-i iubim şi pe duşmanii
noştri, să ne rugăm pentru cei care ne vorbesc de rău şi să facem bine celor ce ne fac rău; dar mi se pare
că mai există aici ceva care nu prea se potriveşte, căci se omite cu totul legitima apărare. Se poate
bineînţeles acţiona aşa cu oamenii care nu depăşesc măsura răului, dar în cazul celor care au devenit
nişte diavoli împieliţaţi pentru semenii lor şi care se încăpăţânează în răutatea lor, ar trebui să existe o
mică excepţie la această învăţătură dumnezeiască.

6. Eu nu vorbesc aici despre o palmă - pentru că nu ar fi pentru mine mare lucru să-i întind şi
celălalt obraz celui care îmi dă în cine ştie ce împrejurare o palmă uşoară, dacă are chef să îmi mai dea
una, şi dacă aceasta poate cumva să aducă pace şi bună înţelegere între noi; dar ce să faci în cazul în
care adversarul meu aproape că mă omoară cu palma sa de la-nceput? În acest caz, nu ar fi oare necesar
să opun mai degrabă o oarecare rezistenţă, dacă pot, decât să mă las în final omorât de-a binelea de către
un Samson furios?

7. Eu cred aşadar, Doamne şi Învăţătorule, că totuşi există în această învăţătură despre iubirea de
aproapele un aspect neclar, pe care, după judecata minţii mele de om, sufletele noastre îl vor tolera cu
greutate. Bineînţeles că eu acum nu ştiu dacă am vorbit înţelept sau prosteşte; dar întrucât eu cred, în
ciuda a tot, că această raţiune pământească cu care suntem înzestraţi nu este în totalitate de natură rea -
căci fără ea nu Te-aş fi putut niciodată recunoaşte ca fiind Domnul nostru -, gândesc că tocmai această
parte bună a minţii mele recunoaşte acele mici imperfecţiuni precum cea despre care tocmai am vorbit."

8. Eu am spus: „Întrebarea ta este foarte bună şi justificată, dar Eu consider că este necesar să-ţi
atrag atenţia că, deşi judecata ta este corectă, memoria ta este mai puţin bună, datorită vârstei tale
înaintate, şi de aceea ai uitat ceea ce Eu v-am spus în multe ocazii, când v-am explicat ce este adevărata
iubire de semeni.

9. Bineînţeles că nu este deloc bine ca, arătând multă prietenie unui om cu adevărat rău, să-i dai
apoi ocazia să devină încă şi mai rău decât era.

10. Într-un astfel de caz, a rămâne îngăduitor nu ar servi decât la încurajarea mâniei crescânde a
duşmanului; şi tocmai de aceea Eu am pus mereu în această lume şi unii judecători severi, cărora le-am
dat dreptul de a pedepsi oamenii care au devenit excesiv de răi, atunci când ei merită aceasta, şi v-am
285
poruncit să vă supuneţi - dar cu bun-simţ - autorităţii celei vremelnice, indiferent dacă aceasta este
blândă sau aspră.

11. Aşadar, dacă cineva are un asemenea duşman, este necesar să meargă să-i spună neîntârziat
despre aceasta unui judecător pământesc, iar acesta va putea face în aşa fel încât respectivului om, ce a
devenit un mare ticălos, să-i treacă apoi pofta de a mai face rău.

12. Iar dacă simplele pedepse trupeşti nu vor fi după aceea de-ajuns, până la urmă unui asemenea
mare ticălos îi va veni de hac sabia. Cam tot aşa se petrece şi în cazul palmei. Dacă primeşti o palmă din
partea unui om care nu este excesiv de rău şi care a fost împins la această faptă datorită unei izbucniri de
furie, nu te apăra, pentru că procedând în felul acesta el se va putea linişti, văzând că tu nu-i întorci
palma, şi apoi veţi putea eventual deveni cu uşurinţă prieteni buni, fără să aveţi nevoie de un judecător
pământesc.

13. Dar dacă un om excesiv de furios te pălmuieşte cu o violenţă sălbatică, atunci ai tot dreptul să te
aperi; şi, vezi tu, dacă nu ar fi fost astfel, Eu nu v-aş fi spus niciodată să vă scuturaţi până şi praful de pe
picioare atunci când părăsiţi un loc sau pe acei oameni care nu vă primesc cu bucurie, care îşi bat joc de
voi sau care vă ameninţă ori care vă prigonesc.

14. Fii sigur că prin această învăţătură despre iubirea de semeni Eu nu am desfiinţat nicidecum în
totalitate forţa şi puterea spadei! Dar toate acestea este necesar să fie utilizate mai cu blândeţe, atâta
vreme cât ostilitatea ce este manifestată de unii oameni n-a atins un nivel ce poate fi calificat pe bună
dreptate ca fiind diavolesc.

15. În conformitate cu Legea lui Moise şi a majorităţii Judecătorilor, bătrânii spuneau: «Viaţă
pentru viaţă, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte!», dar voi nu este cazul să mai luaţi aşa cum erau
cândva aceste legi, ci este necesar să-1 iertaţi pe duşmanul vostru de mai mult de şapte ori, deoarece Eu
v-am dat cu privire la aceasta în multe ocazii o explicaţie pe care sper că aţi înţeles-o bine!

16. Dar, aşa precum v-am spus, Legea lui Moise, precum şi cea a Judecătorilor şi a Profeţilor nu
este în felul acesta desfiinţată, ci această lege este doar îmblânzită; căci toţi cei anterior pomeniţi au
aplicat mult prea mult litera legii, şi adesea îl pedepseau cu aceeaşi asprime chiar şi pe cel care
provocase o suferinţă aproapelui său mai mult din greşeală decât din rea-voinţă.

17. Şi pentru că Judecătorii aplicau prea strict Legea, în timpul lui Samuel, ultimul dintre
Judecătorii lui Israel, poporul Mi-a cerut un rege, sub autoritatea căruia spera ca legile să fie aplicate cu
mai multă blândeţe decât sub Judecători. Poporul s-a înşelat desigur, mai ales sub regele Saul, care 1-a
tratat cu mai multă asprime decât vechii Judecători; dar este adevărat şi faptul că, sub domnia lui David
şi a lui Solomon, poporul a fost tratat mai omeneşte decât sub Judecători.

18. Cu timpul totuşi, mai ales după ce ţara a fost împărţită între mai mulţi regi, soarta ei a fost încă
şi mai rea decât sub Judecători. În final, cum lucrurile au mers din rău în mai rău, nu a mai rămas nimic
de făcut decât punerea tuturor evreilor, precum şi a popoarelor vecine cu care erau fără încetare în
război, sub stăpânirea Romei, deoarece Roma avea, din punctul de vedere al acestei lumi, legile cele mai
înţelepte şi mai adecvate. Şi astfel, calmul şi ordinea s-au reinstalat foarte repede în rândul evreilor,
precum şi în rândul popoarelor vecine!

19. Dar pentru că evreii se vor răzvrăti din ce în ce mai mult, preoţii evrei vor da vina pe legile
romane, considerându-le nedrepte, şi-i vor blestema pe oamenii de bine care sunt prietenii romanilor, iar
romanii vor lua apoi din nou armele şi vor reveni în forţă în acest regat, distrugându-l până într-atât,
încât nu va mai rămâne piatră peste piatră din el. Atunci evreii înşişi vor fi împrăştiaţi în toate colţurile
lumii, şi va avea loc ceea ce Eu v-am anunţat dinainte, şi anume, că evreii ar fi necesar să se roage
pentru a nu fi atunci nevoiţi să fugă iarna sau în timpul sabatului; căci dacă toate acestea se vor petrece

286
atunci, va fi mult mai rău decât dacă aceasta ar fi într-un alt anotimp sau într-o altă zi a săptămânii. Iar
pentru femeile însărcinate o astfel de fugă va fi cu atât mai cumplită.

20. În acele timpuri, doi evrei vor dormi în acelaşi pat; unul, cel care este recunoscut ca fiind un
prieten al romanilor, va rămâne, dar evreul încăpăţânat va fi lepădat. Cam tot la fel, alţi doi vor măcina
la aceeaşi moară; şi, pe acelaşi ogor, atunci unul va rămâne, iar celălalt va fi lepădat. Cine va munci
atunci pe câmpul său, să nu se mai întoarcă acasă pentru a-şi lua haina, iar cel care va fi prins de toate
acestea lucrând pe acoperişul casei să nu coboare în casă pentru a-şi căuta vreun lucru spre a-şi salva
viaţa! Căci, dacă va coborî de pe acoperiş spre a merge în casă, cu siguranţă îşi va pierde viaţa; E dar
dacă va rămâne acolo, pe acoperiş, el va putea în felul acesta să-şi salveze viaţa.

21. Acestea sunt, dragul Meu Simon Iuda, aspecte pe care Eu vi le-am lămurit de multe ori, vouă ca şi
multor altor evrei şi farisei, şi sper că nu vei mai găsi nimic neclar aici."

Capitolul 216

Parabola administratorului celui necinstit

1. Simon Iuda (Petru): „O, Doamne şi Învăţătorule, asupra celor discutate, nu, dar mai există una
sau două chestiuni pe care nu le înţeleg chiar bine; sper ca, prin graţia şi iubirea Ta, şi aceste două mici
întrebări să se rezolve oarecum tot de la sine!

2. Eu am spus: „Atunci numeşte cele două mici chestiuni!"

3. Simon Iuda (Petru): „Ah, Doamne şi Învăţătorule, nu merită osteneala, dar pentru că Tu vrei,
este vorba despre lauda Ta adusă administratorului celui necinstit şi despre invitatul la ospăţul de nuntă,
izgonit pentru că nu purta veşmânt de sărbătoare. Căci există aici două aspecte neclare: mai întâi, cum şi
de unde cei doi comeseni pe care servitorii gazdei i-au luat de pe drumuri pentru a-i aduce la ospăţ au
putut să-şi procure veşmintele de sărbătoare necesare, iar apoi, de ce un sărman nenorocit, adus la ospăţ
de către slujitorii gazdei, a fost alungat pentru că nu avea ţinută de sărbătoare? Doamne şi Învăţătorule,
izgonirea acestui om şi elogiul Tău adus administratorului celui necinstit sunt pentru mine două aspecte
stranii, pe care încă nu am fost capabil să le înţeleg!"

4. Eu: „Nu v-am spus Eu atunci: «Acţionaţi şi voi ca acest administrator necinstit, faceţi-vă
prieteni prin intermediul nedreptului Mamona, şi dacă, în lumea de dincolo, va fi să nu aveţi adăpost, ei
vă vor primi în sălaşurile lor cereşti!»?

5. Pentru a înţelege bine toate acestea, Simon Iuda, ascultă-Mă, dar cu ambele urechi odată, pentru
ca ceea ce va intra printr-o ureche să nu poată să iasă prin cealaltă, ci să rămână închis înăuntrul inimii
tale! Orice om bogat, în înţelesul uman, care posedă mult mai multe bunuri şi bani decât îi trebuie
pentru supravieţuire în această lume, este întotdeauna mai mult sau mai puţin un administrator necinstit
faţă de Mine, care sunt Unicul şi Adevăratul Stăpân, iar bunurile pe care el le numeşte ale sale sunt toate
nedreptul Mamona.

6. Dar dacă el măcar se gândeşte să le dea sărmanilor o mare parte din bogăţiile sale nedrepte,
atunci când bolile lui, care sunt mesagerii Mei, îi vor spune limpede: «Stăpânul acestor bunuri are multe
mustrări să-ţi facă asupra purtării tale urâte, iar tu nu vei mai fi administrator de-acum înainte», el va
avea deja prieteni printre numeroşii săraci cărora le-a dat din averea lui, şi când, la scurt timp după
aceea va veni la aceştia, gol şi părăsit, în Împărăţia Mea, ei vor avea milă de el şi îi vor întoarce din plin
binele pe care li 1-a făcut.

7. Căci, vezi tu, atunci când am creat lumea, Eu nu am pus hotare şi nici nu am măsurat pământul,
spunând: «Iată, aceasta este partea lui, iar aceea a celuilalt!», ci am făcut din întregul pământ un bun
287
comun al tuturor oamenilor. Însă cu timpul zgârcenia, lăcomia şi setea de putere au pus stăpânire pe
oameni, şi ei au măsurat pământul şi au hotărât într-un mod autoritar: «Acest mare teritoriu îmi aparţine!
Cel care va vrea să mă slujească şi să muncească pentru mine va putea să ia cu împrumut un petec de
pământ, dar eu voi rămâne stăpân peste tot acest teritoriu imens!»

8. Şi iată, aceasta a fost prima aşa-zisă orânduire patriarhală a oamenilor - şi oricât de nedreaptă a
fost în realitate această formă de orânduire, ea a fost totuşi cea mai bună şi cea mai frumoasă; pentru că,
de obicei, patriarhul era un om bun şi pios, iar supuşii sau arendaşii lui trăiau şi ei bine, căci el veghea la
binele colectiv al celor ce se aflau pe marele său domeniu.

9. Pentru el însuşi şi pentru casa sa, el avea desigur de mii de ori mai mult decât îi era necesar, şi
era aşadar un administrator nedrept; dar nu folosea această bogăţie nedreaptă decât în scopuri bune, care
Mie Îmi erau plăcute, făcându-şi astfel printre supuşii săi numeroşi prieteni, după Voia Mea, astfel că
Mie nu-Mi rămânea decât să fiu foarte mulţumit de el şi să îl laud."

Capitolul 217

Explicaţia ezoterică, plină de înţelepciune, atât a parabolei administratorului celui

necinstit, cât şi a parabolei ospăţului regal

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Luaţi aminte că patriarhul Avraam, care deţinea întregul Pământ
Făgăduit, a fost şi el un administrator necinstit; dar de asemenea voi aţi auzit fără îndoială spunându-se
că în oraşul Salem, unde locuia el, exista întotdeauna o masă mare la care multe mii de săraci şi de
nevoiaşi erau hrăniţi în fiecare zi, şi pe atunci circula chiar o zicală, care spunea că erau nişte preafericiţi
cei care aveau norocul să mănânce la masa lui Avraam.

2. Tocmai de aceea, Avraam a fost mult iubit de Dumnezeu, iar Eu l-am binecuvântat de multe ori,
împreună cu întreaga sa casă, ceea ce se poate vedea şi prin faptul că Avraam - unul dintre primii şi cei
mai buni prieteni ai Regelui Regilor şi ai Preotului Preoţilor, care era fără început şi fără de sfârşit şi
care avea numele de Melchisedec, - îi plătea personal zeciuiala lui Melchisedec, şi era singurul dintre
numeroşii regi de pe atunci care avea fericirea şi chiar dreptul să se apropie de locuinţa acestuia. Iar
odată a venit chiar el la Avraam, fiind însoţit de doi îngeri, şi i-a vestit că soţia sa cea bătrână, Sarah, va
aduce pe lume un fiu, iar Avraam 1-a crezut cu tărie!

3. Dar tot în aceeaşi zi, Melchisedec i-a spus că cetăţile Sodoma şi Gomora vor pieri, şi i-a prorocit
în continuare că în cele din urmă El Însuşi Se va naşte ca un om cu trup şi sânge ce va proveni din
neamul său, pentru adevărata fericire a tuturor oamenilor.

4. Dar să-i lăsăm acum pe Avraam şi pe Melchisedec, deoarece Acesta din urmă se manifestă
într-un mod tainic printre voi în şi prin fiinţa Mea, şi nici bătrânul patriarh Avraam nu este departe de El
în Spirit! Să ne ocupăm acum mai degrabă de un alt administrator necinstit, care trăieşte actualmente în
împrejurimile Ierusalimului, şi la care vom ajunge în curând. Este vorba despre Lazăr al nostru, fiul lui
Simion, leprosul pe care Eu l-am vindecat fără ştirea lui, prin Voinţa lui Dumnezeu şi în cel de-al
doisprezecelea an al meu, înainte chiar de prima Mea vizită la Ierusalim, tocmai pentru că folosea marea
şi nedreapta lui bogăţie făcând mult bine la mii de oameni, tot aşa cum a făcut apoi şi fiul său Lazăr.

5. Voi ştiţi cum s-a purtat el de fiecare dată când am locuit la el, în oraşul său, iar cel care se
foloseşte în acest mod de nedreptul Mamona îşi face cu siguranţă mulţi prieteni şi dintre cei mai buni în
Împărăţia Mea - şi aceasta Îmi este pe plac; aşa că, atunci când el va muri, Eu îl voi învia de-ndată,

288
astfel ca el să nu mai moară niciodată, iar trecerea lui din această lume în cealaltă va fi precum aceea a
dragului Meu Enoh!

6. Cred că acum, dragul Meu Simon Iuda (Petru), ţi-am arătat mult mai clar care este sensul laudei
Mele aduse administratorului celui necinstit, şi am îndreptat astfel şi ceea ce mai era strâmb în mintea ta.

7. Să revenim acum la omul cel izgonit de la ospăţul Meu pentru că nu avea straie de sărbătoare, la
acel om pe care tu l-ai numit «sărman nenorocit».

8. Vezi tu, invitaţii care nu au venit, din cauza negustoriilor lor pământeşti, nu sunt altceva decât
nişte administratori cu adevărat necinstiţi, care nu merită laudele Mele; ceilalţi invitaţi, găsiţi mai târziu
pe străzi, pe drumuri şi pe la garduri, sunt aceia care, deşi săraci, în accepţiunea pământească, sunt totuşi
îmbrăcaţi în haine de sărbătoare în lăuntrul lor, deoarece ei duc o viaţă dreaptă, în conformitate cu legile
Mele.

9. Dar cel care a venit la ospăţul Meu şi a luat loc la masa Mea întruchipa fariseismul cel împietrit.
Şi când Eu Însumi am venit, aşa cum vin acum în faţa voastră a tuturor, am recunoscut că «sărmanul tău
nenorocit», dragul Meu Simon Iuda, nu purta veşmântul de sărbătoare, şi tocmai de aceea Eu le-am
poruncit slujitorilor Mei să-1 prindă şi să-1 arunce în întunericul de-afară.

10. Şi iată că Eu dau acum acelaşi ospăţ – din momentul în care am sosit în această lume ca să-i
ghidez şi să-i învăţ pe oameni; şi tu vei fi observat fără îndoială că în multe ocazii, comeseni
asemănători s-au grăbit să vină la masa Mea, dar Cuvântul Meu i-a alungat pe uşă afară. Şi de ce?
Tocmai pentru că ei nu purtau veşmânt de sărbătoare! Înţelegi acum, Simon Iuda (Petru), ce-am vrut Eu
să arăt prin acest comesean care a venit la ospăţul Meu fără haină de sărbătoare?"

11. Simon Iuda: „Da, Doamne şi Învăţătorule, acum este totul clar ca lumina zilei, şi mai adaug că
mult prea adesea vin la ospăţul Tău astfel de comeseni fără veşmânt de sărbătoare şi că aceştia trebuie
alungaţi fără întârziere de la masă."

12. Eu am spus: „Fără îndoială, dar aşa ceva nu va fi posibil întotdeauna în această lume! De
asemenea, Eu vă voi spune imediat o altă parabolă a semănătorului, care va trebui să vă călăuzească mai
târziu. Ascultaţi aşadar!"

Capitolul 218

Parabola buruienilor celor rele care cresc în mijlocul spicelor de grâu

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Era odată un gospodar care avea multe vii, păşuni, livezi şi
ogoare. Primind de la tatăl său un grâu foarte bun şi curat, el le-a spus slujitorilor săi: «Mergeţi şi
curăţaţi cu grijă un ogor întins, pentru ca nicio buruiană rea să nu crească în mijlocul grâului celui nobil
pe care îl voi semăna acolo.»

2. Slujitorii au făcut aceasta, iar grâul a fost semănat din belşug pe ogorul curăţat; el nu a întârziat
să răsară, iar stăpânul ogorului s-a bucurat foarte mult că nu vede nicio buruiană rea între mlădiţele de
grâu.

3. Dar, după câtva timp, când grâul era mare de începeau să i se formeze spicele, slujitorii au venit
să-1 caute pe stăpân, spunându-i: «Doamne, noi am curăţat ogorul şi am semănat, după cum ţi-a fost
voia, această sămânţă foarte curată, care a crescut bine, ceea ce te-a bucurat şi pe tine însuţi

foarte mult: dar iată că în momentul în care spicele au început să se formeze, au început să crească
printre grâne şi o mulţime de buruieni rele! Dacă vrei, noi vom merge să smulgem iarba cea rea!»

289
4. Stăpânul câmpului a răspuns: «Lăsaţi aceasta, pentru ca nu cumva munca voastră de-acum să-i
dăuneze grâului care este deja mare; căci ştiu bine că un duşman mi-a făcut aşa ceva. Lăsaţi deci să se
coacă totul, atât buruienile, cât şi grâul. Când grâul va fi copt, îl veţi strânge, voi, servitorii mei, şi îl veţi
aduce în hambarele mele; şi doar apoi veţi lega în snopi toate buruienile rele, le veţi lăsa să se usuce, şi
apoi le vom arde, pentru a curăţa până la capăt acest câmp.»

5. Aceasta este imaginea care vă va arăta ce va trebui să faceţi cu iarba cea rea din câmpul Meu de
viaţă!

6. Sămânţa cea bună reprezintă oamenii care poartă un adevărat veşmânt de sărbătoare la ospăţul
Meu, iar toată iarba cea rea reprezintă comeseanul care nu s-a îmbrăcat în haina de nuntă. Şi,
bineînţeles, el se serveşte cu bucatele puse pe masă până când gazda cea clarvăzătoare intră în sală -
ceea ce reprezintă momentul coacerii seminţei celei bune şi a neghinei.

7. Oaspeţii gătiţi de sărbătoare vor rămâne, dar cel fără veşmânt sărbătoresc va fi aruncat în focul
mâniei stăpânului casei, şi el va trebui să servească astfel, prin propria sa ardere, la curăţarea ogorului de
murdării.

8. Tocmai de aceea veţi mai întâlni în această lume mulţi comeseni care nu poartă veşmânt de
sărbătoare, şi veţi vedea buruiana cea rea înmulţindu-se în mijlocul grâului celui bun; dar să nu fiţi prea
supăraţi pentru aceasta, ci lăsaţi ca totul să se maturizeze şi aşteptaţi ca Acela care dă acest mare ospăţ
să vină El Însuşi! Cu El va veni şi ceasul alegerii, şi fiecare îşi va primi răsplata sa, după înclinaţia sa
către ceea ce este bun sau rău. Căci există în casa Mea multe lăcaşuri fericite, dar şi numeroase temniţe,
iar cei care vor prefera temniţele în locul lăcaşurilor preafericite şi vor dori să locuiască în ele vor avea
ceea ce-şi doresc; noi nu-i vom forţa niciodată să iasă din temniţele lor pentru a veni să murdărească
preacuratele noastre lăcaşuri celeste. Dar dacă ei se vor răzgândi şi vor dori să se îndrepte, nici noi nu-i
vom împiedica. Înţelegeţi ce vă spun?"

Capitolul 219

Cum pot fi recunoscuţi cu uşurinţă falşii profeţi

1. Simon Iuda (Petru) a răspuns: „O, Doamne şi Învăţătorule, eu înţeleg toate acestea atât de clar
acum, încât mi se pare că mai bine de-atât nici nu se poate! Totuşi, trebuie să admit că nouă, care
suntem cei mai vechi ucenici ai Tăi, ne este fără îndoială mai uşor să înţelegem, pentru că, prin graţia şi
iubirea Ta, am auzit de nenumărate ori aceste explicaţii extraordinare; dar, cum mulţi oameni se află
încă în întuneric, va fi oarecum dificil să fie răspândite aceste adevăruri într-o formă atât de clară cum
sunt ele acum pentru noi, şi multe dintre învăţăturile Tale atât de limpede exprimate acum probabil că
nu vor cunoaşte o soartă mai bună decât numeroasele învăţăminte ale profeţilor, mai ales acelea ale lui
Daniel şi Ezechiel, sau cele născute din înţelepciunea lui Solomon. Căci cu cât le citeşti mai mult, sau cu
cât sunt ele citite de mai mulţi, cu atât mai puţin sunt înţelese.

2. Iar cu Învăţătura Ta este la fel, mai ales atunci când vorbeşti în parabole şi în simboluri. Noi
înţelegem acum aceste parabole şi simboluri; dar miile şi miile de oameni care vor veni după noi, chiar
dacă vor îmbrăţişa Învăţătura Ta, nu vor înţelege aceste parabole şi simboluri, şi, foarte probabil, le vor
da adeseori o semnificaţie falsă, astfel încât Învăţătura Ta, care este atât de pură şi de adevărată, va avea
multe fisuri. Ce este de făcut pentru prevenirea acestui rău?"

3. Eu am spus: „Nu v-am spus Eu vouă, care sunteţi ucenicii Mei aleşi, şi celor care vor veni după
Mine pentru a propovădui poporului, că vă este hărăzit să înţelegeţi misterele Împărăţiei Mele? Căci este
foarte evident că orice maestru trebuie să ştie mai multe decât ucenicul său, altfel nu ar putea fi un
maestru.

290
4. Dacă învăţătorul nu ar avea mai multă experienţă decât ucenicul, aceasta ar fi ca atunci când un
orb conduce pe un alt orb, până ce întâlnesc o groapă şi cad amândoi în ea; şi tocmai de aceea există
doar puţini aleşi, deşi sunt mulţi chemaţi.

5. La început, ei nu trebuie să fie hrăniţi decât foarte simplu, cu laptele Învăţăturii Mele; abia mai
apoi, când vor fi dobândit forţă, va fi timpul să li se dea o hrană mai consistentă şi mai plină de vigoare.
De asemenea, luaţi aminte, înainte de orice, ca aceia care nu vor fi decât chemaţi să nu se ridice şi să
spună poporului: «Şi noi facem parte dintre cei aleşi!», şi astfel să poată propovădui pentru beneficiul
lor pământesc; căci şi în această privinţă un orb ar conduce un alt orb!

6. Atunci când un om va face parte dintre cei aleşi, îl veţi recunoaşte ca fiind plin de Duhul Meu,
tot aşa ca voi, şi el va predica adevărata iubire de Dumnezeu şi de semeni.

7. Dar dacă el va predica precum fariseii din Templu, aceasta înseamnă că el este un ales al lor şi
că, la fel ca şi ei, este un diavol şi aparţine acestei lumi; căci cel care nu adună din iubire adevărată şi
după autentica înţelepciune dumnezeiască, acela risipeşte şi este un fals învăţător, care împinge oamenii
spre superstiţie, din care apoi toţi îngerii Cerului cu greu îi vor scoate, pentru a-i readuce la lumina
adevărului celui pur, care să-i facă perfect liberi, mai ales pe cei bătrâni, care vor fi prins rădăcini adânci
în întunericul superstiţiei lor. Eu vă spun că este mai dificil să aperi un om de superstiţie decât de oricare
alt rău, pentru că celelalte rele nu încătuşează decât o parte din sufletul omului, dar superstiţia îl
întemniţează pe de-a-ntregul!

8. Tocmai de aceea, după cum v-am mai spus deja cândva, o mulţime de falşi profeţi se vor ridica
încă din timpul vieţii voastre, odată cu o mulţime de falşi cristoşi, şi ei vor propovădui şi-i vor spune
poporului: «Iată, acesta este Cristosul!» sau «nu este El!», sau «El sălăşluieşte în temple!» ori «în
case!»; atunci spuneţi-i poporului că el este înşelat prin asemenea învăţături.

9. În ce-i priveşte pe cei pe care voi îi veţi aduce la Învăţătura Mea, puneţi-vă mâinile pe creştetul
capului lor şi botezaţi-i în numele Meu. Eu voi face să coboare asupra lor Duhul Meu, iar ei vor
recunoaşte adevărul şi îi vor izgoni ei înşişi pe falşii profeţi şi pe falşii cristoşi din comunitatea lor.

10. Şi dacă cumva cei care vor fi fost astfel înşelaţi nu doar că nu vă vor asculta, ci vor vrea să vă şi
prigonească de dragul falsului lor învăţător şi profet, întoarceţi-vă faţa de la ei şi plecaţi acolo unde
Duhul Meu vă va călăuzi. Mai departe, încredeţi-vă în Mine; căci la momentul potrivit Eu voi şti să
trimit judecata Mea asupra acestor falşi învăţători şi falşi profeţi, şi, în lumea de dincolo, ei vor avea
aceeaşi soartă ca şi invitatul care nu avea veşminte de sărbătoare la ospăţul Meu: sufletele pe care ei le-
au cufundat în întuneric vor fi cei mai răi prigonitori ai lor!

11. Este suficient ca Învăţătura Mea să fie obţinută doar de cei câţiva cu inima curată, iar Eu voi
veghea să fie astfel în toate timpurile. Dar scursoarea oamenilor acestei lumi va tot continua să se
bălăcească în vechea sa cloacă la nesfârşit, şi de aceea va trebui ca voi să urmaţi porunca pe care Eu v-
am dat-o: nu aruncaţi mărgăritarele Mele porcilor!"

Capitolul 220

Despre miracolele dumnezeieşti

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): Evanghelia Mea trebuie cu siguranţă să fie răspândită pe întregul
pământ, dar Eu nu voi obliga pe niciun învăţător sau profet adevărat să-i aducă pe toţi oamenii la marea
lumină a adevărului Meu. Este suficient să-i fie transmisă Învăţătura cea pură omului celui mai bun şi
mai desăvârşit, şi să i se dea dreptul de a o răspândi apoi pe cât posibil printre ceilalţi oameni. Fericiţi
cei care o vor primi! Dar chiar şi învăţătorul şi profetul cel mai desăvârşit nu vor putea face ca strugurii
să crească pe mărăcini iar smochinele pe scaieţi.
291
2. Eu sunt Domnul, şi voi ştiţi că Mie nimic nu Îmi este cu neputinţă - şi totuşi, cu toată iubirea
Mea şi cu cea mai mare voinţă din lume, Eu nu pot înălţa oamenii acestui pământ până la lumina cea
eternă a Adevărului Meu, pentru că Eu trebuie să le las pe deplin liberul lor arbitru. Iar ceea ce Eu nu
pot şi nici nu trebuie să fac, cu atât mai puţin va trebui să faceţi voi.

3. Vi se pare desigur că Eu ar trebui să pot să realizez aceasta printr-un miracol extraordinar, şi vă

spun că parţial aveţi dreptate - dar nu pe de-a-ntregul! Căci un miracol are cu siguranţă un efect puternic
mai ales în momentul în care este săvârşit - dar după aceea va trebui să fie povestit, iar atunci, unii cu
siguranţă că vor crede în el, dar alţii vor spune: «Dacă atunci s-au făcut miracole pentru trezirea
credinţei, de ce nu se face la fel şi cu noi?» Şi, cu timpul, se va crede cu atât mai puţin chiar şi în cel mai
mare dintre miracolele cunoscute. Astfel, el va deveni o simplă poveste sau legendă, iar în cazul
oamenilor creduli, care nu sunt puţini, miracolul va sluji mai mult pentru întărirea superstiţiei decât
pentru trezirea adevăratei lumini în inima lor.

4. Căci oamenii nu fac nicio diferenţă între un miracol autentic şi unul fals, şi le consideră şi pe
unul, şi pe celălalt ca pe ceva extraordinar, ceea ce le poate forţa credinţa.

5. Tocmai de aceea, şi voi trebuie să faceţi cât mai puţine miracole, în afară de vindecarea
bolnavilor prin punerea mâinilor şi de botezarea celor care au o credinţă deplină, pentru ca aceştia să
primească în ei Spiritul Adevărului.

6. Şi tocmai de aceea voi trebuie să rămâneţi în purul adevăr, căci doar el îl face pe om în
întregime liber; toate celelalte vor lăsa în sufletul lui forţa mai mult sau mai puţin durabilă a
constrângerii, de care omul va scăpa cu foarte mare greutate. Iar o credinţă impusă este de regulă mult
mai rea decât însăşi lipsa credinţei.

7. Stoicii, în cea mai mare parte discipoli ai grecului Diogene, nu cred în nimic, şi totuşi Eu vă
spun că îi prefer pe ei acestor evrei proşti, care cred orbeşte încă şi astăzi că gunoiul Templului dă viaţă
şi fertilizează câmpurile, livezile, păşunile şi viile lor, şi că acela care îşi depune banii ca jertfă în
vistieria Templului de la Ierusalim Îi face lui Dumnezeu un serviciu mult mai plăcut decât dacă i-ar da
aceşti bani unui om sărman, care astfel ar fi ajutat pentru multă vreme. De aceea, nu propovăduiţi
niciodată decât adevărul, şi fiţi zgârciţi în a face miracole!"

8. Ioan al Meu a spus: „Doamne şi Învăţătorule, în ceea ce mă priveşte, eu voi face cât mai puţine
miracole, căci înţeleg bine acum că acestea le sunt mult mai puţin folositoare oamenilor decât Cuvântul.

9. Acela pe care Cuvântai adevărat nu îl eliberează va fi încă şi mai puţin eliberat printr-un
miracol. Este adevărat că semnele pot face mult bine, atunci când Tu eşti Acela care le împlineşte,
pentru că doar Tu eşti în măsură să stabileşti cu precizie momentul în care este necesar un semn şi în ce
trebuie să constea el; dar noi, ucenicii Tăi, nu suntem capabili de aşa ceva, atâta timp cât sufletele
noastre se vor afla în acest înveliş de carne, şi de aceea eu cred că este de preferat să ne mărginim la
cuvinte, singurele care conţin adevărul şi care se pot susţine prin propriile puteri, fără a avea nevoie de
vreo confirmare în plus, aşa cum se petrece de altfel şi în matematica noastră.

10. Dacă eu îi spun cuiva că doi şi cu doi fac exact patru, mai trebuie oare să săvârşesc un miracol
în faţa lui pentru a confirma acest adevăr matematic? Eu cred că nu mai este necesar! La fel, şi
Învăţătura Ta foarte simplă este în sine asemenea unui adevăr matematic, pe care orice om cu o cât de
mică bunăvoinţă îl poate percepe şi înţelege încă de când îl aude pentru prima oară.

11. Căci există în orice om un elan interior, care îl împinge în primul rând să Îl caute pe Acela care
a creat această lume cu tot ceea ce poartă ea, pentru că acest om vede bine că Creatorul tuturor acestor
opere măreţe este foarte înţelept, foarte puternic şi desăvârşit în bunătatea Lui, şi, din momentul în care
recunoaşte aceasta la El, nu poate decât să Îl respecte şi să Îl iubească mai presus de orice, tot astfel cum
nu poate atunci decât să-1 iubească şi să-1 respecte ca pe sine însuşi pe aproapele său, care este, ca şi el,

292
creaţia cea mai minunată a lui Dumnezeu. Există aici două adevăruri matematice pe care nimeni nu le
poate tăgădui. Apoi, omul care înţelege cu claritate că puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu au creat
toate câte există trebuie în mod necesar să înţeleagă de asemenea şi că Dumnezeu nu a făcut să existe
aceste minuni doar ca să Se distreze, ci că până şi cea mai mică dintre creaţiile Sale poartă în sine, din
veşnicie, un ţel superior.

12. Eu cred că orice om poate înţelege acest adevăr fără ajutorul vreunui miracol; aceasta depinde
doar de modul în care îi este prezentat.

13. De exemplu, a vindeca bolnavi sau chiar a elibera un posedat de spiritele care îl chinuie, a face
bine aproapelui tău, acestea sunt fără îndoială fapte de iubire, dar nu trebuie să fie împlinite decât din
iubire, şi nu pentru că ele vin în sprijinul adevărului!

14. Doamne şi Învăţătorule, am vorbit bine prin aceste cuvinte simple, sau poate nu în întregime
bine?"

Capitolul 221

Despre aducerea la dreapta credinţă prin miracole dumnezeieşti

1. Eu am spus: „Dragul Meu Ioan, ceea ce ai spus tu este perfect adevărat şi foarte bun, şi astfel
trebuie oferită Învăţătura Mea celorlalţi oameni pentru ca ea să producă roade bune şi durabile. Căci
dacă li s-ar impune oamenilor prea multe miracole, ea (Învăţătura Mea) ar fi ca un fruct necopt, care
rareori are un conţinut real şi poate fi păstrat mult timp.

2. Căci tot ceea ce este necopt nu conţine decât puţin Spirit în sine, şi în cel mai scurt timp se va
strica şi va putrezi - iar tot ceea ce se face în grabă şi uşor este ca şi casa pe care constructorul a făcut-o
fără prea mare osteneală pe nisip: când furtunile şi ploile torenţiale au început, ea nu a rezistat şi a fost
doborâtă. La fel se va petrece şi cu Învăţătura despre Împărăţia lui Dumnezeu, dacă ea le va fi
propovăduită şi impusă oamenilor printr-o mulţime de semne şi miracole.

3. Da, ei o vor accepta atunci cu uşurinţă; dar când, pe măsură ce va trece timpul, vor veni ispitele
şi încercările, ei nu vor avea nimic altceva pe care să se sprijine - în faţa acelor oameni care îi vor tenta
cu o învăţătură mincinoasă - decât semnele miraculoase pe care le vor fi văzut. Şi dacă ispititorii, adică
falşii învăţători şi falşii profeţi, îşi vor realiza falsele lor miracole sub ochii acestor credincioşi care au
fost copţi forţat, aceştia, neavând nimic în ei suficient de trainic de care să ancoreze adevărul profund al
Învăţăturii Mele, îl vor renega şi se vor îndrepta către falşii învăţători şi falşii profeţi.

4. Căci aceşti oameni care încă nu au simţit în lăuntrul lor Adevărul sunt asemenea unei trestii pe
care vântul o apleacă în toate părţile.

5. Dar vântul nu poate să se joace astfel cu stejarii şi cu cedrii. Şi sunt asemenea stejarilor şi
cedrilor doar oamenii care au îmbrăţişat Învăţătura Mea datorită adevărului pe care ea îl conţine. Falşii
învăţători şi falşii profeţi degeaba se vor năpusti asupra lor, căci nu vor reuşi să-i facă să se îndoaie,
pentru că adevărul interior este mai puternic decât toate forţele pământului.

6. Dacă veţi urma acest principiu atunci când veţi răspândi Învăţătura Mea, veţi fi cu adevărat
asemenea acelui semănător care seamănă grâul numai pe un câmp bun, recoltând mai apoi însutit; dar
acela care nu va urma deloc sau nu destul acest principiu va semăna grâul său şi pe drumuri, pe pietre
sau pe stânci, printre spini şi scaieţi, şi va avea o recoltă slabă faţă de munca depusă.

7. Tot astfel, nu trebuie să faceţi prea mult caz de marile miracole pe care Eu le-am făcut, ci mai
degrabă să le explicaţi foarte clar oamenilor micile minuni şi senine pe care Eu le săvârşesc în fiecare zi

293
în faţa tuturor, căci veţi avea astfel o mult mai bună recoltă decât dacă veţi trâmbiţa miracolele Mele în
lung şi-n lat. Căci atunci când oamenii vor înţelege că Eu sunt Domnul şi Învăţătorul etern a tot ce
există, le va fi clar şi că nimic nu Mi-a fost cu neputinţă în timpul vieţii Mele pe-acest pământ.

8. Fie ca aceia care înţeleg aceste aspecte să procedeze în consecinţă, şi astfel Îmi vor aduce roade
bune! Şi vă mai spun încă ceva: mai există unii printre ucenicii Mei care nu înţeleg aceste aspecte cum
înţelege ucenicul Meu Ioan. Tocmai de aceea cuvântul lui va rămâne până la sfârşitul timpurilor, dar nu
şi cuvântul celorlalţi ucenici, şi mai ales nu al aceluia care va vorbi prea mult despre miracolele Mele
mai târziu."

9. Cele spuse de Mine, ca şi cele spuse mai înainte de Ioan, nu au fost deloc pe placul unora dintre
ucenicii prezenţi, dar niciunul nu a îndrăznit să rostească nimic împotrivă.

Capitolul 222

Sufletele care sunt încă necoapte şi sufletele care sunt pe deplin mature spiritual

1. Şi atunci, judecătorul roman s-a ridicat şi a spus: „Doamne şi Învăţătorule, eu personal, precum
şi hangiul şi cei care locuiesc în casa lui, cei trei preoţi ai lui Apolo, aceşti doi farisei şi aceşti evrei am
îmbrăţişat Învăţătura Ta mai întâi datorită semnelor pe care Tu le-ai împlinit aici, chiar dacă sunt
convins că numeroasele Tale învăţături mi-au slujit mult mai mult decât semnele Tale; dar tocmai prin
acele semne Tu ne-ai atras mai întâi atenţia asupra Ta, şi de aceea nici nu Ţi-a fost dificil apoi să
vorbeşti cu noi, odată ce noi ne-am dat seama că niciun om de pe pământ nu este capabil să înfăptuiască
aşa ceva.

2. Asta înseamnă că şi noi facem parte din categoria roadelor necoapte, deoarece am fost aduşi la
credinţa în Tine mai întâi prin semnele Tale - şi atunci oare chiar este posibil ca, din această cauză, un
fals învăţător şi fals profet să fie eventual capabil să ne întoarcă şi pe noi de la credinţa noastră prin
miracole şi semne de asemenea false?

3. În ceea ce mă priveşte, pot afirma că un asemenea învăţător şi profet nu va ajunge niciodată să-
mi facă una ca asta, pentru că eu ştiu foarte bine să recunosc toate miracolele false: am văzut prea mulţi
astfel de magi, şi am aflat toate secretele practicii lor aşa-zis miraculoase, ceea ce, în fond, mi-a fost de
un mare folos, pentru că am scăpat astfel de toate superstiţiile şi am început să simt o atracţie cu atât mai
mare pentru operele vechilor filozofi.

4. Dar semnele pe care atât Tu, cât şi slujitorul Tău Rafael le-aţi împlinit aici nu puteau să aibă o
origine naturală, şi L-am aflat în Tine pe singurul şi Unicul Dumnezeu Adevărat în plenitudinea
atotputerniciei Sale, iar credinţa mea în Tine este mai tare decât un diamant; însă în lăuntrul meu eu sunt
întărit în credinţa mea mai mult prin forţa adevărului Cuvântului Tău decât prin puterea semnelor Tale,
deoarece Tu ne-ai oferit graţia, mie şi nouă tuturor, de a ne explica în modul cel mai clar cum a fost cu
putinţă să împlineşti aceste semne; rămâne însă întrebarea dacă eu şi oamenii de-aici facem parte dintre
roadele necoapte."

5. Eu am spus: „Nicidecum, dragul Meu prieten, căci semnul nu constituie o coacere forţată decât
pentru cel care începe să creadă numai după ce miracolul a fost săvârşit şi apoi nu se mai sinchiseşte de
nimic altceva. Dar cu tine nu s-a petrecut deloc aşa, căci atunci când Eu am săvârşit acest semn, tu ai
început să obiectezi cu aplomb, şi chiar Mi-a fost greu să te aduc prin Cuvântul Meu pe drumul cel bun;
într-adevăr, nu a fost o sarcină prea uşoară, întrucât, chiar şi atunci când tu credeai deja în Mine, Mi-ai
aruncat în faţă o critică dură cu privire la comportamentul Meu faţă de creaturi, şi Eu cu greu aş fi reuşit
să-ţi ripostez prin adevărul cuvintelor Mele, dacă prin toate semnele pe care le împlinisem mai înainte
nu ai fi fost adus deja la credinţa deplină în Mine. Aşadar, mai mult forţa adevărului cuvintelor Mele te-
a ridicat până la adevărata credinţă în Mine, şi tu nu ai luat semnele Mele, şi apoi aceste cuvinte, drept o
294
confirmare a credinţei tale în Mine, ci ca pe o binefacere acordată acestui oraş şi ţie însuţi, iar tu înţelegi
acum ca şi Mine şi ca şi Rafael cum sunt posibile aceste semne - şi în curând vei înţelege şi mai bine.

6. Iar ceea ce un om analizează şi examinează, fir cu fir, cu sufletul şi cu spiritul, nu mai are
înrâurirea de a-1 forţa să creadă, ci este pentru deplina consolidare a Spiritului în el, şi tocmai de aceea
el nu mai intră în categoria roadelor abia coapte, ci în aceea a fructelor ajunse la deplina lor maturitate.
Căci Eu îţi spun: orice om care în viaţa sa aude un adevăr oarecare şi crede în el fără să cunoască
elementele care îl alcătuiesc şi fără să se mai îngrijească mai târziu să le cunoască, acela este încă un
fruct necopt; dar cel care, auzind acel adevăr, lasă să se nască în el toate îndoielile inspirate de acesta,
până ce-i înţelege toate elementele fundamentale, acela într-adevăr nu este un fruct necopt, ci unul pe
deplin matur.

7. Căci dacă un om vrea ca Eu să-1 primesc, inima sa trebuie să fie ori rece de-a binelea, ori deja
fierbinte - dar departe de Mine cei călduţi, până când ei nu vor fi devenit reci sau dimpotrivă fierbinţi. În
ochii Mei un caracter hotărât este de o mie de ori mai valoros decât o mie de caractere şovăitoare; căci
cei şovăitori sunt asemenea vaselor puse la uscat de pe poliţa unui olar: ele nu vor putea servi la nimic,
atâta vreme cât nu vor fi întărite prin foc. Tot la fel, şi oamenii călduţi trebuie să traverseze focul
încercărilor şi al ispitei, înainte de a fi pregătiţi să Mă primească şi să intre în Împărăţia Mea.

8. Cred că ţi-am spus astfel tot ceea ce trebuia pentru a te linişti pe deplin, pe tine şi pe ceilalţi.
Este adevărat că aş putea să-ţi spun mult mai multe despre toate acestea, dar la ce bun? Acela care
înţelege perfect adevărul dintr-o cuvântare scurtă nu are nevoie de o lecţie mai lungă; iar acela care nu
înţelege adevărul dintr-o lecţie mai scurtă îl va înţelege încă şi mai puţin dacă lecţia s-ar prelungi. Eşti
de-acord cu această învăţătură? Te mulţumeşte?"

9. Judecătorul: „Pe deplin, o Doamne şi Învăţătorule, şi aş spune chiar: de o mie de ori mai mult
decât pe deplin, aşa că nu ne mai rămâne, mie şi nouă tuturor, decât să Îţi mulţumim din adâncul inimii
până la sfârşitul zilelor noastre. Acordându-ne această graţie, o Doamne şi Învăţătorule, Tu ai înălţat în
inimile noastre un templu pe care nicio putere din lume nu-1 va putea distruge vreodată; dar ocroteşte şi
acest templu, care este al Tău, de furtunile ispitei!"

Capitolul 223

Iuda Iscarioteanul

1. A doua zi dimineaţă toată lumea s-a trezit foarte devreme, şi Eu împreună cu ucenicii Mei, iar
hangiul i-a pus la treabă din zori pe soţia sa şi pe slujitorii de la bucătărie, pentru ca să ne pregătească
masa de dimineaţă.

2. În acest timp, Eu am ieşit pentru început cu Ioan, Petru şi Iacov, şi M-am întors pe Muntele
Nebo. Ceilalţi ucenici au mai rămas să se ocupe de veşmintele lor şi să se spele; de asemenea s-au spălat
şi pe cap, căci aveau părul neîngrijit.

3. Hangiul însă a venit şi el în scurt timp la Mine, împreună cu fiul său şi cu magistratul, care la
rândul lui era însoţit de soţia şi de copiii lui încă destul de mici. Cei trei preoţi ai lui Apolo nu s-au lăsat
nici ei deloc aşteptaţi, fiind urmaţi îndeaproape de ceilalţi ucenici ai Mei, cu excepţia lui Iuda
Iscarioteanul. Acesta a preferat să bântuie prin oraş şi să laude binefacerile miracolelor Mele în faţa
locuitorilor, primind în schimb bani, pe care i-a pus în desaga sa; apoi a mers degrabă la han şi a cerut să
fie servit cu pâine şi vin, deja cu un ceas înainte de masa de dimineaţă.

4. Pe munte, hangiul M-a întrebat ce era cu acest ucenic, care nu venise cu noi.

295
5. Eu i-am răspuns: „Să rămână acolo unde este; căci lipsa lui îmi este mai plăcută decât prezenţa,
şi nu este necesar să-ţi spun mai multe despre aceasta."

6. Însă judecătorul M-a întrebat şi el: „Doamne şi Învăţătorule, dar cum se face că acest om se află
printre ucenicii Tăi? Eu nu Te întreb degeaba: căci acest om mi-a atras în mod deosebit atenţia, pentru
că el nu priveşte pe nimeni în faţă şi, în plus, chiar şi atunci când Tu rosteşti cuvintele cele mai sfinte, el
priveşte în gol cu un aer indiferent şi sumbru, fără să schiţeze nici cea mai mică urmă de surprindere sau
de aprobare! Nici măcar nu a rostit vreun cuvânt, ca să ştim şi noi ce glas are, spre deosebire de toţi
ceilalţi ucenici ai Tăi,care au vorbit din când în când, fie cu Tine, fie între ei. Pe scurt, trebuie să-Ţi spun
că acest ucenic nu-mi place deloc. Dacă eu aş fi avut un om ca el printre numeroşii mei slujitori, de mult
l-aş fi dat afară. Aşadar, din ce oraş se trage el?"

7. Eu am spus: „Este galileean şi olar de meserie. Dintre toţi ucenicii Mei, el este cel mai bun la
carte, şi vorbeşte la fel de bine ca orice învăţător erudit; dar este şi foarte lacom după bani, şi acesta este
adevăratul diavol din el, de care nu va putea niciodată să se descotorosească - căci diavolul lăcomiei este
cel mai greu de alungat dintre toate felurile de draci şi de spirite rele care pot lua în posesie inima
omului.

8. Căci la oricare alt spirit rău se mai poate găsi o licărire de iubire pentru aproapele, dar nu şi la
diavolul lăcomiei; tocmai de aceea, el este cel mai încăpăţânat, şi pătrunde întreaga făptură, până când
aceasta devine asemenea lui, astfel ca el să se poată servi cât mai bine de victima sa, pentru cele mai
josnice fapte. Aşadar, fiecare să se păzească înainte de toate de lăcomie; căci orice alt păcătos va intra
mai uşor în Împărăţia lui Dumnezeu decât un lacom!"

9. Judecătorul a spus: „Dacă ucenicul Tău este de acest soi, Tu, care eşti atotputernic,
îndepărtează-1 de la Tine! Ce să facă un asemenea om în tovărăşia Ta?!"

10. Eu am spus: „Tocmai pentru că eu sunt Domnul cel Atotputernic - mai ales pe-acest pământ,
care este o grădiniţă pentru Copiii Mei, - trebuie să-i tolerez pe diavoli la fel ca şi pe îngeri; căci nimeni
nu poate deveni un Copil al lui Dumnezeu fără un deplin liber-arbitru, şi nici chiar diavolului nu-i este
în întregime închis drumul îndreptării. Aceasta îţi va permite fără îndoială să înţelegi de ce tolerez Eu ca
un ucenic care nu-Mi place deloc să rămână alături de Mine, atâta vreme cât va vrea chiar el; dar dacă el
va dori să Mă părăsească mâine, niciunul dintre însoţitorii Mei nu-1 va opri.

11. În rest, dacă nu se va transforma, îşi va găsi cât de curând răsplata. Dar deocamdată să uităm de-
acest ucenic absent, căci avem de vorbit despre multe altele.

12. După masa de dimineaţă, Eu voi pleca neîntârziat către ţinutul din care izvorăşte râul cunoscut
sub numele de Arnon. Căci de-aici, drumurile care duc către valea Iordanului sunt foarte rele şi
anevoioase; dar prin valea Arnonului există un drum destul de bun, care devine totuşi şi el foarte dificil
la un moment dat.

13. Mai am încă multe de făcut în valea Iordanului, şi va mai trece încă ceva timp înainte să Mă
întorc la Ierusalim."

Capitolul 224

O înţeleaptă avertizare a Domnul nostru Iisus Cristos împotriva lenei

1. Judecătorul roman: „Doamne şi Învăţătorule, cu siguranţă că Tu cunoşti mai bine decât mine
toate drumurile de pe-acest pământ; dar totuşi eu ştiu că se mai poate coborî din acest oraş în Valea
Iordanului, dar puţin mai către nord, şi pe-o altă cărare, destul de bună."

296
2. Eu am spus: „Ştiu bine aceasta, prietene, dar mai ştiu şi multe altele, pe care tu nu le ştii - şi,
printre altele, Eu ştiu pe ce drum trebuie să merg, ce oraş trebuie să vizitez şi când trebuie să ajung
acolo; căci Eu nu fac ca alţii care uneori când îi aşteaptă o treabă spun: «Ah, nu-i nevoie să începem
această treabă chiar astăzi, o să fie destul timp mâine sau poimâine!»

3. Ci Eu vă spun: ceea ce puteţi foarte bine să faceţi astăzi nu amânaţi pe-a doua zi. Căci dacă un
om, fiindu-i foame şi sete, ar veni la voi să vă ceară ceva de mâncare şi de băut, şi voi i-aţi răspunde:
«Vino mâine, căci astăzi nu avem timp să te servim!», crezi tu că aceasta l-ar ajuta pe bietul om?
Amânarea pentru a doua zi a unei binefaceri credeţi voi că are vreo legătură cu iubirea de semeni pe care
Eu v-am propovăduit-o?

4. Şi dacă nu ţine de iubirea de semeni, a lăsa pe-a doua zi o sarcină care ar putea fi îndeplinită azi
ţine mai degrabă de lene - iar lenea a fost întotdeauna la originea a tot felul de păcate şi vicii. Căci un
om mereu activ în ceea ce este bun şi drept va avea arareori răgazul să comită vreun păcat; dar leneşul
va începe să se gândească tot mai mult ce să facă pentru a izgoni plictiseala apărută din lipsa de
activitate. Şi cum orice om este fără încetare înconjurat atât de spirite bune, cât şi de spirite rele, este de
la sine înţeles că spiritele rele îl vor găsi pe leneş mult mai accesibil decât pe omul activ; şi, odată ce
aceste spirite rele au intrat într-un om, ele îi umplu mintea cu o sumedenie de născociri inutile şi îl atrag
tot mai mult în jos, în sfera lor murdară şi întunecată.

5. Acum că ştiţi acest adevăr, nu mai lăsaţi pentru a doua zi o sarcină pe care aţi putea să o
îndepliniţi fără prea mare osteneală chiar astăzi."

6. Judecătorul a spus: „Ah, Doamne şi Învăţătorule, Îţi mulţumesc şi pentru această lecţie, căci
astfel mi-am dat seama că, deşi eram păgân, eu procedam bine făcând din ea de multă vreme unul din
principiile mele de viaţă, pe care trebuiau să-1 respecte cu stricteţe şi slujitorii mei - şi astfel noi nu am
avut niciodată întârzieri supărătoare în îndeplinirea îndatoririlor noastre!"

7. Eu am spus: „Da, cunosc legile voastre romane; ele sunt bune, iar cel care le respectă va avea o
bună călăuză în această lume! Dar iată că soarele este pe cale să răsară; să-i acordăm întreaga noastră
atenţie."

8. Atunci ei au privit către răsărit, unde norişorii de un roz învăpăiat deveneau tot mai luminoşi.
Spectacolul i-a umplut de încântare pe toţi, dar mai ales pe cei trei preoţi ai lui Apolo, care, pentru scurt
timp, au început să-i cânte imnuri de slavă acestui zeu; dar şi-au venit repede în fire şi, proslăvindu-Mă
pe Mine, au spus că Eu sunt adevăratul Apolo cel Veşnic, care face soarele să răsară şi să apună, la fel
ca şi luna şi toţi ceilalţi aştri.

9. Eu le-am spus: „Dragii Mei prieteni, Eu Mă numesc doar «Domn şi învăţător», aşa că scutiţi-Mă
de acest nume, Apolo, căci deja v-am explicat ieri destul de clar ce semnifică el."

10. Cei trei preoţi au luat în considerare vorbele Mele şi Mi-au mulţumit pentru dojana.

Capitolul 225

Despre o înţeleaptă economisire

1. Hangiul M-a întrebat atunci: „Doamne şi Învăţătorule, ce ne poţi spune despre virtutea atât de
lăudată de a fi econom, care aparţine şi ea importantelor precepte romane? Căci se spune: «Acela care
economiseşte la tinereţe nu va avea de suferit tot felul de lipsuri la bătrâneţe», iar acest principiu de
viaţă este chiar mai răspândit la evrei decât la romani."

297
2. Eu i-am răspuns: „Dar există de asemenea la romani şi un alt principiu, care spune: In medio
beati!, altfel spus: «Calea de mijloc este de aur!». Eu îţi spun că o dreaptă cumpătare este o virtute, atâta
vreme cât spiritul de economie nu este exagerat de mare, şi în măsura în care cei ce trăiesc lângă un
astfel de om nu sunt defavorizaţi de chibzuinţă lui, mai mult sau mai puţin exagerată; căci în acest din
urmă caz, cumpătarea încetează să mai fie o virtute, trecând uşor în lăcomie, şi astfel este un viciu.

3. Tocmai de aceea, Eu îi prefer pe oamenii risipitori cu bunurile lor, dar nu exagerat, celor prea
economi; căci risipitorul le dă şi semenilor săi ceva, şi singura greşeală pe care o face este că îşi iroseşte
adesea bunurile sale pământeşti într-un mod nechibzuit, făcând astfel mai mult rău decât bine.

4. Dar omul foarte econom ajunge să nu mai facă bine nimănui şi adună numai pentru el, sub
pretextul că trebuie să aibă grijă de nevoile casei şi ale familiei sale. Însă Eu îţi spun: focul iubirii tale
pentru familia ta trebuie să fie asemenea unei lămpi care îţi luminează calea pe timp de noapte; dar
iubirea ta pentru copiii altor părinţi, mai săraci decât tine, trebuie să fie asemenea unui foc incendiar,
prin care un întreg ţinut este luminat!

5. Cel care va fi cumpătat în gospodăria sa va avea parte de fericire şi de binecuvântarea Mea din
belşug în toate, şi această binecuvântare şi fericire vor rămâne întotdeauna în casa şi în familia lui, iar
cel care nu va respecta acest principiu va fi încercat de mizerie şi disperare, văzându-şi cât de curând
copiii şi pe cei dragi cum risipesc cu repeziciune, adesea în modul cel mai ruşinos, tot ceea ce el a
agonisit cu multă trudă. Aşadar, urmează cu înţelepciune Învăţătura Mea în toate şi gândeşte-te
întotdeauna bine la consecinţele şi la scopul acţiunilor tale."

6. Hangiul a răspuns: „O, Doamne şi Învăţătorule, Îţi mulţumesc din adâncul inimii mele pentru
această învăţătură de o deosebită înţelepciune, de care mă bucur cu atât mai mult cu cât, în cea mai mare
parte, a fost încă din tinereţea mea unul dintre principiile mele de viaţă, şi va fi încă şi mai mult în
viitor."

7. La rândul său, judecătorul roman a declarat: „Doamne şi Învăţătorule, şi eu voi întipări profund
în inima mea această învăţătură şi o voi urma, astfel încât iubirea pe care o simt pentru soţia şi pentru
copiii mei să devină o lumină adevărată; însă iubirea mea pentru copiii părinţilor săraci să îmbrăţişeze
întregul oraş, iar lumina acestei flăcări să strălucească pe o distanţă foarte mare în jur! Este bine să
procedez astfel, Doamne şi Învăţătorule?"

8. Eu am spus: „Îţi vei da seama foarte bine chiar tu, atunci când vei lucra după Cuvântul Meu!
Trăieşte aşadar şi făptuieşte ca atare!"

Capitolul 226

Salutul de dimineaţă al cocorilor.

Despre sfera vitală cea exterioară (aura)

1. Tocmai rostisem acestea, când un mare stol de cocori a traversat văzduhul, venind dinspre apus
şi îndreptându-se spre răsărit, către ţinuturile mlăştinoase ale Eufratului.

2. Când acest întreg stol de păsări a ajuns exact deasupra noastră, destul de sus în văzduh, s-a
oprit, ca să spunem aşa, şi a început să se învârtă în cercuri mari, coborând puţin câte puţin şi
apropiindu-se de locul în care ne aflam.

3. Judecătorul a spus: „Doamne şi Învăţătorule, aceasta înseamnă că vom avea în curând o altă
furtună! Ce părere ai, Doamne şi Învăţătorule, despre această presupunere?"

298
4. Eu am răspuns: „Aceasta ne învaţă credinţa populară, bazată pe experienţă, dar cu sau fără
cocori, este foarte evident că la sfârşitul toamnei, care este urmat inevitabil de iarnă, vremea se schimbă
întotdeauna, mai devreme sau mai târziu. Totuşi, în acest an, vremea va rămâne ceva mai mult aşa cum
este acum.

5. De această dată însă, cocorii care se învârtesc deasupra noastră nu anunţă o schimbare de vreme,
ci faptul că sufletele lor Îl percep pe Acela care nu este departe de ele, şi Lui Îi aduc slavă în felul lor,
oferindu-I un fel de salut matinal, pentru că înăuntrul lor ele simt că El este Creatorul lor.

6. Un câine care îşi cunoaşte bine stăpânul şi îi este foarte supus îi simte şi apropierea; el aleargă la
stăpân şi îi arată prin tot felul de sărituri şi giumbuşlucuri că îl iubeşte şi îl recunoaşte foarte bine; dar nu
aleargă către străini, iar dacă unul dintre străini se apropie de stăpânul său, îl atacă cu sălbăticie,
potolindu-se doar la vocea acestuia. Totuşi, cine i-a spus câinelui că acel om este stăpânul său, el şi nu
altul?

7. Vezi tu, dragul Meu prieten judecător, că nu trupul câinelui ştie aceasta, ci sufletul său, care are
un nivel de inteligenţă puţin mai elevat! Şi cum se petrece aşa ceva?

8. Atât omul, cât şi animalele sunt înconjuraţi în exterior de o sferă sau de un mediu care este
necesar existenţei lor şi care are o mare afinitate cu sufletul lor. Mulţi oameni care trăiesc simplu percep
adesea cu mai multe ore înainte apropierea unui prieten bine-cunoscut, care a lipsit multă vreme, şi pot
chiar spune în ce moment acest prieten va ajunge la ei.

9. Animalele posedă adesea capacitatea şi mai clară de a deosebi şi de a percepe de la o şi mai

mare distanţă tot ceea ce este prieten sau duşman. Mai ales câinii şi pisicile au această facultate la un
nivel deosebit de ridicat. Tocmai de aceea, dacă duci un câine de-al tău la mai multe zile distanţă de casa
ta, şi îl laşi în libertate, el se va întoarce foarte repede la tine, fără hartă şi fără să cunoască drumurile.
Cine aşadar i-a arătat pe unde să o ia, şi cine îl ajută să se orienteze pentru a se întoarce la tine?

10. In primul rând, sfera ta vitală exterioară, care se întinde până departe, şi pe care simţurile lui
ascuţite o recunosc foarte bine, în ciuda faptului că ea este traversată de nenumărate alte lucruri. Ceea ce
îl împinge către tine nu este nimic altceva decât iubirea şi fidelitatea sa instinctive. Şi el nu se înșeală
asupra drumului, şi ştie dacă se apropie sau se îndepărtează de tine, pentru că sfera vitală exterioară
care, ca să zicem aşa, emană din tine, devine din ce în ce mai densă pe măsură ce el se apropie.

11. Căci, într-un sens mai spiritual desigur, este la fel ca şi cu strălucirea unei lămpi. Emanaţia
luminoasă este cea mai densă în locul în care se află lampa, şi, cu cât te îndepărtezi de ea, cu atât
strălucirea devine mai difuză şi mai slabă, până când ajungi la o distanţă de la care nu o mai poţi percepe
aproape deloc; iar un om cu vederea mai slabă nu va mai vedea această strălucire, spre deosebire de cel
care are vederea pătrunzătoare.

12. Astfel că oamenii şi animalele percep de foarte departe emanaţia celor care le sunt prieteni, şi
aceasta cu atât mai mult atunci când au acest simţ mai dezvoltat.

13. Iar Eu sunt Domnul tuturor creaturilor din întregul infinit, aşadar şi al acestui pământ - iar aceşti
cocori, aşa precum ţi-am spus, Îmi oferă salutul lor de dimineaţă! Şi pentru ca tu să te convingi de
aceasta, ei vor veni să se aşeze foarte aproape de noi, iar apoi, la un semn al Meu, se vor îndrepta către
iazul pe care Eu l-am creat pentru tine prin intermediul lui Rafael şi îşi vor lua de-acolo masa de
dimineaţă şi provizia de apă de care au nevoie pentru a-şi continua călătoria."

14. Şi din clipa în care Eu am terminat de vorbit, iată că aproape trei sute patruzeci de cocori ne-au
înconjurat şi se uitau la Mine. Puţin după aceea, Eu le-am făcut un semn cu mâna în direcţia iazului;
atunci cocorii şi-au luat zborul, şi apoi s-au aşezat pe iaz, arătându-şi prin strigătele lor bucuria pe care o
resimţeau fiindcă au găsit acolo suficientă hrană şi apă pură pentru a-şi umple guşa cu ea.

299
15. Cu toţii au contemplat cu mare plăcere acest spectacol al naturii şi au proslăvit iubirea,
înţelepciunea şi puterea Mea.

Capitolul 227

Despre apa pe care o beau păsările

1. Judecătorul roman M-a întrebat atunci: „O, Doamne şi Învăţătorule, Tu care le ştii în mod
perfect pe toate, la ce le foloseşte păsărilor apa pe care o beau, în timpul călătoriei lor? Căci am văzut
mereu păsările bând de zece ori mai mult, proporţional cu mărimea lor, decât orice animal, şi totuşi, din
câte ştiu, ele nu elimină niciodată urină, cel puţin eu nu am văzut niciodată vreo pasăre urinând, iar Tu
tocmai ne-ai spus că aceste păsări au mare nevoie de apă pentru a zbura, în timp ce eu gândesc că toată
această apă, adăugându-se hranei absorbite, ar trebui mai degrabă să le îngreuneze, aşadar să le facă
zborul mai dificil!"

2. Eu am spus: „Ah, prietene, Creatorul trebuie să ştie mai bine decât oricine de ce au nevoie
creaturile Sale pentru traiul lor de zi cu zi şi cum să le alcătuiască trupurile pentru ca ele să poată împlini
ceea ce le-a fost destinat. Iar pentru ca să afli de ce o pasăre are nevoie de apă spre a zbura, nu te sfii să
te adresezi lui Rafael al Meu, care, aşa precum vezi, este încă prezent aici!"

3. La aceste cuvinte, judecătorul s-a întors către Rafael şi 1-a rugat să binevoiască să-i explice
puţin aceste aspecte.

4. Rafael a răspuns: „O voi face cu plăcere, şi cât mai pe scurt cu putinţă. Vezi tu, atunci când
tăiaţi un miel, o capră, un viţel sau un bou, voi le scoateţi măruntaiele - mai bine zis stomacul,
intestinele şi vezica -, curăţaţi aşa cum ştiţi toate părţile, apoi suflaţi în ele pentru a le zvânta pe
dinăuntru şi pe dinafară. După aceea folosiţi organele cele mai mari pentru ca să vă faceţi săculeţe de
diferite mărimi, în care să păstraţi diverse seminţe şi alte mărunţişuri.

5. Dacă ai avea aici una dintre aceste vezici uscate sau un sac de acest fel, ţi-aş arăta mai uşor cum
folosesc păsările apa pentru ca să zboare; dar voi ştiţi că eu procedez în aşa fel încât să rânduiesc
mijloacele necesare explicaţiei mele! Iată în faţa noastră un săculeţ destul de mare, plin cu apă; vom
adăuga în el câteva ingrediente care au proprietatea de a absorbi carbonul şi oxigenul existente în apă şi
de a elibera hidrogenul pur. Iată aceste ingrediente, pe care le cunoaşteţi fără îndoială: puţin fier, sulf,
calcar, sare şi cărbune.

6. Acum eu le vărs în apă, sunt aici, iar tu auzi în sac un freamăt şi un vuiet neobişnuite. Să luăm
acum o vezică uscată, pe care o vom umple cu hidrogenul rezultat, care urcă cu uşurinţă - şi iată că
această vezică este deja plină! Pune mâna pe orificiul care se află în josul ei, şi vei simţi de îndată cum
trage în sus; acum dă-i drumul, şi vei vedea imediat ce va face!"

7. Judecătorul s-a supus, şi de îndată vezica a urcat în văzduh cu iuţeală, atât de sus că nimeni nu a
mai putut s-o zărească; în acest timp, s-a umplut un alt sac mai mare, de orificiul căruia s-a atârnat o
ramură de copac înainte de a i se da drumul, şi el a urcat tot atât de repede în văzduh.

8. Atunci, s-au umplut cu hidrogenul rămas alţi doisprezece saci, de care s-a agăţat o altă ramură
mai groasă şi mai grea, şi au zburat şi ei cu toată iuţeala.

9. La sfârşitul acestei experienţe, Rafael i-a spus judecătorului: „Ai acum o cât de vagă idee despre
motivul pentru care păsările au nevoie mai ales de apă pentru a zbura?"

10. Judecătorul: „Începe să mi se lumineze puţin; însă cum vine treaba cu folositul apei de către
păsări pentru a zbura - aceasta desigur că încă n-o înţeleg."

300
11. Rafael: „Vezi tu, o pasăre este astfel făcută încât, plecând de la provizia de apă pe care a
absorbit-o, poate fabrica exact cantitatea de hidrogen de care are nevoie, de cea mai pură calitate - care
este un fel de aer deosebit de subtil şi de uşor -, pentru a zbura, iar instinctul său o face să simtă foarte
precis care este cantitatea necesară. Acest hidrogen pur umple într-o clipă toate cavităţile mari şi mici
ale oaselor sale, precum şi trunchiul penajului său, ea devine astfel uşoară ca un fir de păr, şi aripile sale
transportă atunci cu uşurinţă această greutate, permiţându-i să se înalţe pe-ndelete.

12. Dacă vei analiza cu atenţie toate acestea, vei înţelege cum este posibil zborul la toate speciile de
animale care pot să se ridice în văzduh după voie."

Capitolul 228

Cum pot oamenii să zboare şi ei

1. Judecătorul roman a spus atunci: „Înţeleg foarte bine acum toate acestea, dar de unde iau aceste
animale ingredientele necesare pentru a separa - aşa cum ai spus - hidrogenul de oxigen, din apă? Căci
fierul, calcarul, sulful, sarea şi carbonul nu se află totuşi pretutindeni!"

2. Rafael a răspuns: „Dragul meu prieten, aceste elemente există răspândite pe întreaga suprafaţă a
pământului, într-o cantitate de milioane de ori mai mare decât au nevoie toate păsările pentru a zbura
mii de ani! Păsările sunt ele însele foarte buni mineralogi, la fel cum rădăcinile şi ramurile copacilor
sunt specialişti deosebit de inteligenţi în ceea ce priveşte elementele vitale; fără aceasta, nu ar creşte pe
solul terestru atâtea specii de copaci şi de plante, iar păsările nu ar mai putea zbura. Vezi astfel că
fiecare animal şi fiecare plantă recunoaşte în mod perfect ceea ce are nevoie şi ştie să se folosească de
aceasta.

3. Aşadar, gândeşte-te la un ou: coaja sa este făcută din calcar, iar interiorul, partea sa materială,
conţine şi el puţin calcar, sare, carbon, fier şi sulf. În ce cantitate şi de unde trebuie să şi le procure, o
ştie cu exactitate fiecare pasăre pentru ea însăşi; căci pasărea dispune pentru aceasta, ca oricare alt
animal şi ca şi omul însuşi, de cinci simţuri, iar planta are în rădăcini şi în ramuri propriile sale nervuri
de percepţie. Iar eu cred că am rezumat astfel destul de clar această chestiune pe care oamenii o înţeleg
atât de greu."

4. Judecătorul a răspuns: „Ah, prietene celest, dacă oamenii ar cunoaşte cu exactitate proporţiile
fiecăruia dintre aceste cinci ingrediente, ar putea poate să umple burdufuri mari cu acest hidrogen, şi
apoi, folosind diverse maşinării, s-ar înălţa chiar ei înşişi în văzduh şi ar zbura ca păsările!"

5. Rafael: „Ceea ce nu există acum poate să existe într-o bună zi! Până atunci, este mai bine ca
omul să nu poată zbura cu trupul său; căci dacă ar putea-o face, el nu ar întârzia să devină cel mai mare
prădător de pe întregul pământ, şi nu s-ar mai gândi să cultive solul.

6. Aşadar, este de preferat ca sufletul său să fie capabil să zboare cu adevărat în Spirit, dar ca
trupul său să rămână în toată înţelepciunea sa pe pământul pentru care este făcut. Omul ajunge cu
picioarele sale suficient de departe, adesea chiar mult prea departe; şi dacă picioarele sale nu sunt destul
de rapide, el are încă la dispoziţia sa destule animale care merg mai repede decât el şi care, după ce le-a
dresat, pot să-1 ducă dintr-un loc în altul într-un timp foarte scurt; el poate de asemenea să construiască
vase pentru a se deplasa pe mare, la fel ca pe uscat. Dar în viitor oamenii vor inventa multe alte mijloace
de transport, care se vor deplasa cu o mare viteză dintr-un loc într-altul.

7. Acum, dragă prietene, ştii mai mult decât îţi este necesar, şi ţi-am explicat toate acestea numai
pentru ca tu să înţelegi mai uşor că Domnul este cu adevărat Stăpânul cel mai desăvârşit şi fără egal a tot
ceea ce El a creat - căci tu de asta aveai nevoie înainte de orice!"

301
8. Atunci, judecătorul roman ne-a mulţumit din străfundul inimii, Mie şi lui Rafael, şi apoi a spus:
„O Doamne, într-adevăr, cu Tine se învaţă într-o oră mai mult decât ar putea să înveţe omul cel mai
destoinic în întreaga sa viaţă, chiar cu cel mai mare zel; căci în cazul omului este valabilă întotdeauna
zicala: «Până aici, şi nici un pas mai mult!», însă cu Tine: «Până aici, şi mereu mai departe, până la
infinit!», pentru că înţelepciunea Ta, o Doamne şi Învăţătorule, nu are limite!

9. Tocmai de aceea, noi Îţi suntem cu toţii infinit de recunoscători pentru toate favorurile
dumnezeieşti pe care ni le-ai acordat, şi nu vom înceta niciodată să Te slăvim până la sfârşitul vieţii
noastre pământeşti. Doamne şi Învăţătorule, iartă-ne nouă slăbiciunile şi păcatele!"

10. Eu am spus: „Ele vă sunt deja iertate; dar în viitor va trebui să vă păziţi voi înşivă de păcat.

11. Acum să plecăm de aici, să ne luăm repede gustarea de dimineaţă, după care să ne pregătim
pentru a ne continua călătoria."

12. Apoi ne-am întors din nou la han, unde am mâncat, în timp ce s-a mai vorbit despre diverse
aspecte, care nu este necesar să fie reproduse aici, pentru că au fost discutate deja de mai multe ori.

13. După această masă, care a fost scurtă, Eu M-am ridicat împreună cu ucenicii Mei, am
binecuvântat casa hangiului, pe judecătorul roman şi pe toţi cei care erau acolo, iar apoi ne-am aşternut
de îndată la drum.

14. Hangiul, fiul său şi judecătorul ne-au însoţit timp de două ceasuri şi s-au minunat foarte mult
când au văzut că pretutindeni ţinutul lor arată atât de bine.

15. După două ore, ei Mi-au mulţumit pentru ultima dată, iar apoi s-au întors. Cu această ocazie, a
dispărut şi Rafael, deoarece Eu nu mai aveam nevoie de el.

Domnul nostru Iisus Cristos în valea Iordanului

Capitolul 229

Domnul nostru Iisus Cristos şi ai Săi în valea Iordanului

1. Mergând repede împreună cu ucenicii Mei, am ajuns către prânz la un mic sat locuit doar de nişte
păstori arabi săraci.

2. Deşi această aşezare nu avea han, exista un fel de căpetenie, a cărui colibă era puţin mai răsărită
decât a celorlalţi păstori mai sărmani.

3. Această căpetenie ne-a întrebat în limba sa unde mergem, pentru că, spunea el, pe o lungă
întindere nu mai exista altă aşezare omenească, şi, dacă am fi vrut să ne potolim foamea, am fi putut să
rămânem la el, căci altfel nici vorbă să ajungem până la lăsarea întunericului într-un loc unde am fi putut
obţine ceva de mâncare sau de băut.

4. Eu i-am spus: „Ai făcut bine că te-ai gândit la noi în inima ta, iar Eu iau bunăvoinţa ta ca pe-un
fapt împlinit, dar nu putem să zăbovim aici mai mult timp, căci vrem să ajungem chiar astăzi în valea
Iordanului."

5. Căpetenia păstorilor a răspuns: „Dacă vreţi să coborâţi în valea Iordanului, există o cărare foarte
bună care duce într-acolo, de la coliba mea! Căci aici se află primul izvor al Arnonului, şi căderea sa nu
e prea abruptă; drumul este aşadar destul de uşor, în timp ce celelalte izvoare, care împreună formează
Arnonul, au un curs foarte abrupt, iar cărările care se întind de-a lungul lor sunt extrem de strâmte şi de
periculoase."
302
6. Eu am spus: „Şi pentru acest sfat tu vei fi răsplătit - nu prin aur, bani sau pietre preţioase, ci prin
ceva care îţi va fi mult mai de folos decât obiectele strălucitoare şi neînsufleţite pe care oamenii şi le
doresc atât de mult. Iată că acest pământ unde tu locuieşti împreună cu vecinii tăi va deveni imediat
roditor, iar turmele tale se vor înmulţi, pentru ca tu să cunoşti prin aceasta că Eu sunt mai mult decât un
om obişnuit!

7. Când o să ai ocazia, să mergi în oraşul care se află la poalele muntelui Nebo. Locuitorii săi o să-
ţi spună Cine sunt, am fost şi voi fi pe vecie Eu!"

8. Atunci, păstorul M-a privit cu ochi mari şi a întrebat dacă putea să Mă însoţească până în valea
Iordanului, pentru că el cunoştea bine drumurile.

9. Eu i-am spus: „Nu este nevoie să ne însoţeşti pentru aceasta, deoarece Eu Însumi cunosc mai
bine decât oricine toate drumurile pământului, însă datorită iubirii tale pentru Mine poţi să Mă însoţeşti
un timp."

10. Ne-am reluat aşadar călătoria, iar căpetenia păstorilor din acel sat, mergând înaintea noastră, a
coborât cu noi aproape până în valea Iordanului, unde ne-am despărţit. Apoi, împreună cu ucenicii Mei,
am mers de-a lungul văii, către miazănoapte, cu un pas foarte iute.

11. În nici trei ore după apusul soarelui am dat de un mic sat, unde se afla un han; ajunşi în faţa
acestuia, am bătut la uşa de la intrare.

12. Hangiul a ieşit la o fereastră deschisă şi a întrebat cu un ton puţin morocănos ce voiam la acea
oră târzie.

13. Eu i-am spus: „După lege, stăpânul unui han trebuie să-i primească şi să-i găzduiască pe călători
la orice oră. chiar şi în plină noapte!"

14. Auzind aceasta, hangiul, gândind că Eu puteam să fiu vreun judecător roman, a deschis poarta şi
a făcut lumină, iar noi am intrat înăuntru.

15. Hanul era destul de mare, şi, după ce ne-am aşezat, hangiul ne-a întrebat dacă voiam să mâncăm
şi să bem.

16. Eu am spus: „Nu am mâncat şi nu am băut nimic de azi-dimineaţă; aşadar din aceasta îţi poţi da
seama dacă avem nevoie de ceva hrană! Tu ai pâine şi vin, ceea ce ne va fi de-ajuns."

17. Hangiul: „Am de asemenea carne şi peşte; dacă vreţi, pot să vi le pregătesc, căci bucătăresele
mele nu s-au culcat încă."

18. Eu i-am spus hangiului: „Tu fiind grec, carnea ta nu este pe placul unor evrei ca noi, căci noi nu
mâncăm carne de porc, nici de măgar; iar peştii tăi scoşi din Iordan sunt deja morţi de cinci zile, şi noi
nu vrem să mâncăm nici din ei. Adu-ne doar un vin bun şi pâine."

19. Hangiul, luându-şi urciorul, a mers să ne aducă vin, în timp ce soţia sa ne-a adus pâine. Eu am
luat pâinea cea rotundă, care nu era prea mare, am rupt-o şi am împărţit bucăţile între ucenicii Mei,
păstrând una pentru Mine.

20. Hangiul s-a întors cu urciorul şi a pus înaintea fiecăruia dintre noi câte o cupă, pe care a umplut-
o cu vin. Dar acesta nu era de cea mai bună calitate.

21. Eu i-am spus hangiului: „Ai totuşi un vin mai bun; de ce ne-ai servit cu cel mai prost?"

303
22. Hangiul a răspuns: „Pe cel mai bun îl păstrez pentru romani şi greci; acesta este destul de bun
pentru voi, evreii! Căci evreii sunt întotdeauna rău-platnici, iar un hangiu trebuie să fie atent atunci când
are de-a face cu ei."

23. Atunci Eu i-am spus hangiului: „În acest caz, ia celălalt ulcior, umple-1 cu apă şi dă-ne această
apă."

24. Hangiul: „Asta pot s-o fac foarte bine."

25. El a plecat şi s-a întors cu un urcior mare plin cu apă, apoi a pus înaintea noastră alte cupe în
număr suficient şi a spus cu o oarecare ironie în glas: „Dacă

vinul meu nu vă place, atunci beţi apă în numele lui Neptun!"

26. În acest timp, Eu am bine-cuvântat apa şi am preschimbat-o în vin, cum mai făcusem deja de
mai multe ori. Apoi am umplut cu el cupele curate, şi am băut pentru a ne întări.

27. Hangiul, remarcând că ne plăcea mult apa, a spus atunci: „Este ciudat că apa mea cea rea pare
să vă placă mai mult decât vinul pe care vi l-am adus; apa noastră nu este bună, pentru că nu avem un
izvor adevărat, şi trebuie să ne mulţumim cu apa Iordanului, care, aici, în vecinătatea Mării Moarte, nu
este tocmai bună de băut!"

Capitolul 230

Hangiul cel prea puţin binevoitor

1. Atunci eu i-am întins hangiului un pahar umplut cu această apă, şi el, fiind extraordinar de
surprins să simtă în gura sa, în loc de apă, cel mai savuros dintre vinuri, a spus apoi: „După cum văd, voi
sunteţi magicieni şi maeştri vrăjitori, şi nu este bine să ai de-a face cu asemenea oameni!"

2. Eu i-am spus: „Te vei înţelege mult mai bine cu magicieni de soiul nostru decât cu cei pe care îi
cunoşti tu; căci aceia sunt plini de intenţii rele şi de înşelăciune. Dar Eu sunt Însuşi Adevărul, şi orice
formă de înşelăciune este infinit departe de Mine. Vei înţelege mai bine ceea ce-ţi spun puţin mai târziu;
dar acum, adu-ne mai multă pâine."

3. Hangiul: „Nu mi-a mai rămas decât o pâine rotundă, şi am nevoie de ea pentru oamenii mei
mâine dimineaţă; iar vecinii dorm cu toţii la ora asta, şi nu pot merge să împrumut de la ei!"

4. Atunci Eu am binecuvântat cele câteva bucăţi de pâine care se aflau pe masă, şi imediat am avut
pâine din belşug; ba a mai şi rămas, încât hangiul a umplut un coş mare cu bucăţile rămase în plus.

5. Acest miracol 1-a surprins foarte tare pe hangiu, şi el a afirmat că să preschimbi apa în vin nu
era ceva chiar atât de ieşit din comun, căci el ştia că preoţii lui Bachus făceau şi ei ceva asemănător; însă
cu mult mai presus i se părea înmulţirea pâinilor. Căci un om iniţiat în mistere putea fără îndoială să
facă să apară altceva acolo unde deja exista ceva; dar să creezi ceva din nimic, aceasta i s-a părut o faptă
de natură dumnezeiască, pentru că doar zeii puteau face aşa ceva, şi în niciun caz oamenii!

6. Eu i-am spus hangiului: „Este adevărat că eşti grec şi că ai vizitat mai multe oraşe greceşti; dar
tu nu te-ai preocupat niciodată să cunoşti adevărurile care există totuşi ici şi colo, răspândite printre
oameni, şi, ca hangiu, cu siguranţă că nu te numeri printre cei mai binevoitori şi mai amabili! Eşti într-
adevăr foarte lacom, dar cu toate acestea deţii o avere destul de mică. Dacă nu ar fi fost atât de târziu în
această seară, Eu aş fi evitat probabil să intru în casa ta."

304
7. Hangiul a răspuns: „Ah, prietene şi oaspete neobişnuit, eu aş fi fost mai amabil cu voi, dar
purtarea ta faţă de mine a fost destul de respingătoare. Căci atunci când v-am propus carne şi peşte, tu ai
făcut o remarcă ce nu avea cum să mă încânte. Eu nu am înţeles cum de-ai ştiut tu că peştii mei nu erau
proaspeţi şi că nu aveam decât carne de porc. Aşadar, remarca ta era adevărată, dar nu am putut să nu
mă supăr din cauza ei; căci trebuie să înţelegi că niciunui om - fie el evreu, grec sau roman - nu-i place
să fie insultat. Acum, eu recunosc că eşti un om cu totul deosebit - căci întreaga ta fiinţă pare însufleţită
de un spirit superior -, şi totuşi, la această oră târzie, nu am putut să-ţi ofer decât ceea ce aveam. Singura
mea greşeală faţă de voi este desigur aceea de a nu vă fi oferit cel mai bun vin din pivniţa mea; dar pot
repara această greşeală, şi vreau să-ţi aduc imediat un urcior cu cel mai bun dintre vinurile pe care le
am."

8. Eu am spus: „Nu mai este nevoie, căci dacă Eu aş vrea, întregul Iordan şi Marea Moartă s-ar
transforma într-o clipă într-un vin excelent! Dar acum avem pâine şi vin din belşug, aşa că poţi să rămâi
aici, fără să fie nevoie să aduci pagubă pivniţei tale!"

9. Atunci hangiul a luat loc alături de noi, a luat din pâinea şi din vinul Meu, a mâncat şi a băut, şi
a început să se simtă foarte bine şi să-Mi ceară de mai multe ori iertare că nu a fost atât de primitor pe
cât s-ar fi cuvenit, spunând că un înţelept ca Mine trebuia să ştie că un om nu poate fi judecat prea aspru
doar pentru ignoranţa sa.

10. Eu i-am răspuns: „Ei bine, fie, totul este bine din nou! Mănâncă, bea şi bucură-te! Căci mâine
dimineaţă, când voi pleca, tu vei fi mult mai puţin bucuros decât ai fost astăzi, când am venit împreună
cu însoţitorii Mei!"

11. Atunci, luând şi Eu o bucată de pâine, am presărat-o cu sare şi am mâncat-o, şi apoi am băut
puţin vin. Iar ucenicii Mei au făcut la fel, şi hangiul de asemenea.

Capitolul 231

Domnul nostru Iisus Cristos îi anunţă hangiului sosirea unei caravane

1. Soţia şi cele două fiice ale hangiului au intrat în sala unde eram, iar femeia 1-a întrebat pe soţul
ei: „Aceşti oaspeţi nu vor să servească niciun fel de mâncare caldă, nici peşte, nici carne?"

2. Hangiul a răspuns: „Dacă ar fi dorit, ţi-aş fi spus deja, dar aceşti oaspeţi se mulţumesc cu pâine
şi vin, aşa că puteţi merge la culcare, tu şi fetele."

3. Soţia: „Nu putem să ne culcăm deloc în noaptea asta pentru că mai avem doar două pâini
rotunde, şi, din câte văd, oaspeţii sunt numeroşi, şi nu le va ajunge pâinea mâine dimineaţă."

4. Hangiul: „Atunci treceţi la muncă şi faceţi astfel încât să avem pâine bună mâine!"

5. Însă Eu am spus: „Să nu coaceţi pâine pentru noi; căci atâta vreme cât vom fi aici pâinea nu va
lipsi! Dar ia câteva bucăţi de pâine de pe masă şi dă-le soţiei tale şi celor două fiice ale tale, şi umple şi
trei cupe cu vin de-al Meu şi dă-le să bea!"

6. Aşa s-a făcut, iar femeia şi fetele s-au minunat mult când au băut din vinul cel gustos; ele l-au
întrebat pe hangiu de unde era acel vin, căci ele nu ştiau să aibă un vin atât de gustos în pivniţă.

7. Hangiul a răspuns: „Vom vorbi mâine despre aceasta - oaspeţii sunt cei care au adus vinul cu ei;
dar mergeţi să le spuneţi servitorilor că trebuie să facă rost de peşte proaspăt pentru mâine dimineaţă!"

305
8. Auzind aceasta, femeia şi fetele ne-au mulţumit pentru pâine şi vin. Dar femeia nu înţelegea
cum de masa noastră era plină cu pâine, de unde puteam noi să avem atâta pâine; ea 1-a întrebat pe soţul
ei dacă a împrumutat cumva pâine de la vreun vecin.

9. Hangiul i-a răspuns: „Aceasta nu te priveşte pe tine! Vei afla mâine dimineaţă, dar acum fă ceea
ce ţi-am spus."

10. Atunci femeia a ieşit împreună cu fetele ei, şi noi nu a mai trebuit să răspundem la întrebările
lor.

11. Când vinul 1-a făcut pe hangiu să se simtă pe deplin în largul său, el M-a întrebat de unde
veneam cu ucenicii Mei şi încotro Mă îndreptam.

12. Eu i-am spus: „Şi despre aceasta vei afla mai multe mâine; dar Eu pot să îţi spun că vin de Sus,
şi că voi urca în curând prin valea Iordanului până aproape de Ierusalim."

13. Mulţumit de răspuns, hangiul M-a mai întrebat dacă Eu şi ucenicii Mei ne vom retrage în curând
pentru a dormi.

14. Eu i-am spus: „Jilţurile pe care le ai aici sunt dintre cele mai confortabile; vom rămâne cu toţii
în jurul mesei şi vom dormi astfel în această noapte."

15. Hangiul: „Va fi aşa precum doriţi! Eu am şi paturi bune; dar dacă preferaţi aceste jilţuri, nu mai
am nimic de spus."

16. Eu i-am spus: „Ştiu preabine că ai paturi, şi încă multe; dar vei avea nevoie astăzi de ele; căci
peste-o oră va sosi aici o caravană mică, venind de la Ierihon, şi va cere găzduire. Poţi aşadar să te
pregăteşti, căci îţi spun adevărul."

17. Auzind aceste cuvinte, hangiul a alergat la bucătărie ca să-i spună şi soţiei sale, care a fost
cuprinsă de o mare disperare, din cauză că le lipsea pâinea.

18. Hangiul s-a întors repede să-Mi spună încurcătura soţiei sale, care nu mai avea decât două pâini
în cămară.

19. Dar Eu i-am spus: „Mergi în cămară şi vezi dacă nu cumva găseşti acolo mai mult de două
pâini!"

20. Hangiul a alergat într-acolo, presimţind că Eu am înmulţit cele două pâini ale sale, aşa cum
făcusem şi cu cea care fusese pe masă. Şi, într-adevăr, atunci când a ajuns la cămara sa, a găsit-o plină
cu o pâine de cea

mai bună calitate.

21. De-ndată el i-a arătat aceasta soţiei sale, la care ea, cuprinsă de o uimire pură, a bătut din palme,
cu mâinile ridicate deasupra capului. Apoi 1-a întrebat pe hangiu ce fel de om eram Eu dacă am putut să
fac să apară într-o clipă atâta pâine acolo unde nu fusese nimic, şi dacă se cuvenea cu adevărat să fie
mâncată această pâine fermecată.

22. Hangiul: „Adineauri în odaie ai mâncat din aceeaşi pâine împreună cu fetele tale şi nu ţi-a făcut
niciun rău, şi nici mie şi acestor oaspeţi neobişnuiţi, care au mâncat cu toţii şi mănâncă încă din această
pâine minunată; aşadar n-ai de ce să te îngrijorezi. Dar mergi în cealaltă cameră de oaspeţi de-alături şi
pregăteşte acolo tot ceea ce trebuie pentru cei care vor sosi în curând; aprinde lămpile, pentru ca nou-
sosiţii să poată intra fără întârziere într-o cameră bine luminată! Şi atunci când vor lua loc la mese,
serviţi-i cum se cuvine; căci eu n-o să pot deloc să mă ocup de aceşti nou-veniţi, întrucât trebuie să
rămân cu primii oaspeţi şi să-i servesc după nevoie."
306
 Capitolul 232

Judecata hangiului referitoare la evrei

1. Atunci, întorcându-se la noi, hangiul a căzut în genunchi înaintea Mea, spunând: „O nobile
prieten al oamenilor, abia de-o oră eşti la mine, şi iată-mă deja datornicul tău! Probabil că eşti un mare
profet al evreilor, dar ei nu te recunosc; căci, după părerea mea, evreii, mai ales cei din oraşe, sunt cei
mai răi oameni care există, şi, din câte ştiu eu, preoţii lor mai ales, care sunt extrem de trufaşi, îi
persecută pe toţi oamenii deosebiţi care se ridică dintre ei, şi orice evreu de rând care are vreun fel de
legătură cu vreun roman sau cu vreun grec este considerat păcătos - însă ei nu dispreţuiesc deloc aurul
grecilor şi al romanilor, asta o ştiu preabine!"

2. Eu am spus: „Tocmai de aceea, atunci când M-ai întrebat de unde vin, Eu ţi-am răspuns: de Sus.
Este adevărat că tu încă nu înţelegi aceasta, dar o vei înţelege curând; însă această preoţime depravată şi
deghizată, din majoritatea oraşelor şi cetăţilor acestui Pământ cândva Făgăduit, este o prăsilă de şerpi şi
de vipere care nu provine de Sus, ci, îţi spun Eu, de jos! înţelegi ce însenină asta: de jos?!"

3. Hangiul: „Dragul meu prieten, care eşti poate omul cel mai remarcabil ce a păşit vreodată pe
acest pământ murdar, eu încep să văd acum puţin mai clar: tu eşti unul dintre cei mai mari profeţi ai
poporului tău! Dar eu te sfătuiesc, ca prieten, să nu te duci la Ierusalim, căci tu trebuie să ştii mai bine
decât oricine că ticăloşii cei mai mari de pe întregul pământ sunt aceşti oameni din Ierusalim împreună
cu preoţii lor şi cu guvernatorul lor Irod, despre care noi, grecii, nu putem înţelege cum de romanii, de
altfel atât de înţelepţi, au putut să-i dea în custodie un regat ca această Iudee.

4. Vezi tu, eu sunt macedonean şi am avut ocazia să vizitez marea bibliotecă din Alexandria. Mai
târziu, am ales cariera militară şi am participat la diverse campanii mari şi mici, până în India chiar, apoi
în Africa până la coloanele lui Hercule, şi în Europa, atât de departe încât a fost cât pe ce să mor de frig
printre gheţuri. Am intrat chiar şi în Bretania, a Galiei. Şi totuşi, dragă prietene, te asigur că nu am
întâlnit nicăieri câini precum oamenii de la Ierusalim.

5. De aici, un om obişnuit, mergând pe jos, poate ajunge în trei ore pe ţărmul Mării Moarte. Se
spune despre această mare că odată de mult, prin Voinţa marelui Dumnezeu al evreilor şi în urma unui
cutremur imens, a înghiţit sub o ploaie de foc venită din cer zece oraşe, cu animale şi oameni; dar pun
rămăşag pe orice că nefericiţii înghiţiţi de Marea Moartă nu au fost mai răi decât locuitorii cei aroganţi
şi trufaşi ai Ierusalimului.

6. Dacă ar coborî zeii Olimpului, sau marele Dumnezeu al evreilor din Cerul său, pun rămăşag că
locuitorii din Ierusalim ar urina pe ei şi în cele din urmă i-ar şi ucide cu pietre!

7. Eu sunt un fost războinic bătrân, dar mi-au plăcut întotdeauna oamenii mari şi deosebiţi, chiar
dacă, e adevărat, nu am venerat niciodată în mod deosebit zeii; dar orice om extraordinar a fost pentru
mine un fel de zeu.

8. Cu ce i-aş putea aşadar compara pe aceşti locuitori ai Ierusalimului? Ca soldaţi, sunt cei mai
proşti, iar ca fiinţe umane, nu-şi merită acest nume în veci! Mă vei ierta fără îndoială dacă nu am avut
cuvinte mai frumoase pentru evrei atunci când ai sosit. Căci înainte de a te cunoaşte mai bine, te-am luat
şi pe tine mai mult sau mai puţin drept un locuitor al Ierusalimului; dar cuvintele şi faptele tale mi-au
dovedit că tu eşti cu totul altceva.

9. Noi suntem vreo şaptezeci în acest sat, cu toţii greci! Un singur evreu a avut odinioară pământ
aici, dar noi i-am răscumpărat partea la un preţ destul de bun, pentru ca să scăpăm cu totul de evrei în
sătucul nostru, şi de-atunci trăim în cea mai mare armonie unii cu alţii; dar atâta vreme cât a fost un
singur evreu printre noi, a ştiut cum să strice tot.

307
10. Noi ne ocupăm cu creşterea oilor, a vacilor şi a porcilor. Creşterea porcilor este deosebit de
prosperă aici, în apropierea Iordanului, şi ne aduce un bun venit. Dar, pentru a proteja porcii de
animalele de pradă, avem de asemenea nevoie de mulţi câini de pază, aşa-zişii câini pentru porci. Eu
însumi posed paisprezece astfel de câini, dar te asigur, foarte nobile şi minunat prieten, că cel mai rău
dintre câinii mei de pază este de preferat ticăloşilor din Ierusalim! Nu mă refer la toţi locuitorii acestui
oraş, căci se prea poate să existe printre ei şi oameni buni şi nobili, dar eu nu am avut niciodată încă
şansa să întâlnesc vreunul de-acest fel, şi tocmai de aceea te previn, eu care sunt un om cu experienţă, în
privinţa Ierusalimului şi a locuitorilor săi."

11. Eu am spus: „Vom mai vorbi despre aceasta dimineaţă, şi îţi spun că ai dreptate; dar caravana
despre care ţi-am vorbit va sosi imediat, iar tu trebuie să te ocupi de ea."

Capitolul 233

Alte păreri ale hangiului referitoare la evrei

1. Hangiul a ieşit în faţa casei pentru a vedea dacă sosea caravana, şi într-adevăr nu a trebuit să
aştepte mult, căci acei oameni, călare pe cămile şi măgari, ajunseseră deja, iar servitorii hangiului, care
erau pregătiţi, s-au ocupat de animale, precum şi de încărcătura lor.

2. Oamenii însă au intrat în casă, iar hangiul i-a condus de-ndată în cea de-a doua cameră,
spunând: „Iată-i pe slujitorii mei, care vă vor servi cu ceea ce veţi dori!"

3. Apoi s-a întors repede la noi şi Mi-a spus: „O, foarte drag şi neobişnuit prieten, nu mă voi ocupa
deloc de aceşti noi oaspeţi, căci am recunoscut pe loc că ei sunt negustori de la Ierusalim, împreună cu
trei leviţi care şi ei fac negoţ."

4. Eu: „Eu aş fi putut să-ţi spun aceasta dinainte, însă nu ţi-ar fi plăcut. Dar întrucât tu ştii acum cu
cine ai de a face, vei şti de asemenea şi cum să te porţi cu aceşti oameni, pentru a te înţelege cât mai
bine cu ei."

5. Hangiul: „Ei ar putea să mănânce peştii care mi-au rămas ca provizii, şi care nu sunt tocmai răi,
deoarece au fost fripţi, bine săraţi şi ţinuţi la rece, şi apoi există pâine şi vin, şi cu asta ar trebui să fie
mulţumiţi. Am de asemenea şi carne afumată de oaie şi de capră, şi se poate pregăti, dacă ei doresc
aceasta, deşi evreii nu consumă carne afumată, mai ales atunci când sunt între ei - căci altminteri, când
vin la noi, păgânii, şi sunt înfometaţi, ei mănâncă orice li se pune pe masă."

6. Eu am spus: „Şi aşa vor face şi-acum; de aceea ai făcut bine că i-ai condus într-o altă cameră!"

7. Apoi hangiul a mers la bucătărie să-i spună soţiei sale ce trebuia să le dea nou-sosiţilor.

8. Însă femeia era deja ocupată cu pregătirea peştilor, pe care îi şi pusese la fript pe jăratic.

9. In acest timp, unul dintre noii comeseni a intrat în camera noastră pentru a-1 întreba pe hangiu
dacă nu avea un vin mai bun.

10. Hangiul i-a spus: „Nu se face vin mai bun aici, în apropiere de Marea Moartă, aşa că va trebui
să vă mulţumiţi cu acesta."

11. Oaspetele a făcut observaţia că Ierihonul se afla şi el în apropierea Mării Moarte, şi totuşi, acolo
se putea bea un vin excelent.

308
12. Hangiul i-a răspuns: „Aici nu este Ierihonul, şi noi nu avem mijloace să ne umplem pivniţa cu
cele mai bune vinuri de Cipru! Aşadar trebuie să ne mulţumim cu recolta pe care ne-o dă mica noastră
bucată de pământ."

13. Văzând că nu scotea nimic în plus de la hangiu, oaspetele s-a întors la tovarăşii săi în sala de
mese.

14. Când a plecat, hangiul Mi-a spus: „Eu am un vin mai bun, şi acum regret că nu v-am dat din el,
ţie şi tovarăşilor tăi, din acelaşi motiv pentru care i-am refuzat şi pe aceşti nou-veniţi. Dar aceasta,
bineînţeles, fiindcă v-am luat drept evrei, şi v-am explicat de ce nu-i agreez eu pe ei. Însă mi-am dat
repede seama despre voi, că vorba este într-adevăr evreiască, dar inima pare să fie mult deasupra a ceea
ce este un evreu în ziua de azi.

15. Până în vremea Judecătorilor, vechii evrei erau foarte diferiţi de ceea ce sunt acum! Cunosc un
pic istoria veche a evreilor, dar cei de astăzi sunt mai rău decât orice se poate imagina! Ei nu râvnesc
decât la prestigiu şi la bogăţiile pământeşti, şi, cum se spune, Îl lasă pe Dumnezeul lor, al lui Avraam,
Isaac şi lacov, împreună cu profeţii din vechime, să fie cucernici; de altfel, eu sunt de părere că nici
măcar unul singur dintre notabilii Ierusalimului nu mai crede în Dumnezeu, sau în vreun profet. Este
adevărat că eu nu fac parte dintre cei care cred în mod special în vreo divinitate, dar am avut întotdeauna
cel mai mare respect pentru adevărul înţelepţilor Egiptului sau ai Greciei, pentru că doar acest adevăr a
făcut din mine o fiinţă umană.

16. Mi s-a petrecut uneori să mă interesez şi de profeţii voştri, dar am renunţat repede, pentru că mi
se păreau prea greu de înţeles; căci eu nu cunosc vechea limbă ebraică la fel de bine ca pe cea greacă, ce
este limba mea maternă. Iar aceste scrieri ebraice nu sunt încă traduse, cu excepţia câtorva fragmente ce
au fost traduse în limba romanilor, şi este de-nţeles că eu nu cunosc prea multe din vechea înţelepciune
iudaică.

17. Un singur aspect este pentru mine remarcabil, în măsura în care am înţeles eu bine, că evreii
aşteaptă un nou rege, care trebuie să vină cu o mare putere şi forţă şi să întemeieze o mare împărăţie
puternică şi invincibilă pentru evrei. Dar eu cred că acest rege în care ei îşi pun nădejdea nu se grăbeşte
deloc să sosească şi că va trebui ca ei să se împace încă multă vreme cu stăpânirea romană.

18. Şi ar fi regretabil dacă vreun erou înţelept şi puternic s-ar ridica undeva în Asia, pentru a elibera
această gloată evreiască de sub dominaţia romană. Este adevărat, nu ştiu dacă am dreptate sau greşesc -
dar modul meu de a gândi, pe care îl datorez înţelepţilor greci, cât şi bunul meu simţ îmi spun că am
judecat bine acest popor!

19. Dragă prietene, nădăjduiesc că tu, care eşti în mod evident mai înţelept decât mine, îmi vei da
dreptate; căci, aşa cum am mai spus, acest popor este în stare să răstoarne de pe tron şi să ucidă cu pietre
pe oricine ar avea la conducere! Tocmai de aceea am ţinut să-ţi atrag atenţia că nu ar trebui să mergi la
Ierusalim ca să faci cunoscută învăţătura ta minunată; căci aceşti înfumuraţi din Ierusalim nu au nevoie
de cineva care să fie în mod vizibil mai înţelept decât ei."

Capitolul 234

Domnul nostru Iisus Cristos Se mărturiseşte pe Sine Însuşi şi

ne vorbeşte despre misiunea Sa dumnezeiască

1. Eu i-am spus hangiului: „Judecata ta este desigur foarte corectă, dar trebuie de asemenea să te
gândeşti că în cealaltă cameră se află oaspeţi de la Ierusalim şi că, dacă unul dintre ei te-ar asculta pe-
ascuns, ar putea apoi să-ţi facă tot felul de necazuri!"
309
2. Hangiul a răspuns: „Nu-ţi face nicio grijă, prietene drag şi neobişnuit, căci majoritatea
oamenilor de vază din Ierusalim mă cunosc deja, şi ei ştiu foarte bine că nu pot speria un războinic
roman ca mine! Le-am aruncat deja în faţă multe alte adevăruri, şi ei au trebuit să le înghită pentru că
ştiau cu cine au de a face. Nu-mi va fi aşadar deloc teamă nici înaintea acestor douăzeci de evrei, pentru
că încă mai am sabia cu care am curajul să pun pe fugă cât ai clipi încă o sută de astfel de laşi ai
Ierusalimului!"

3. Eu am spus: „Cunosc cinstea, omenia şi curajul romanilor, dar şi ipocrizia aproape fără limite a
unor evrei, mai bine zis a celor din Templul de la Ierusalim - şi totuşi, ei rămân poporul ales de Unicul şi
Adevăratul Dumnezeu, în care şi voi, romanii, credeţi, deoarece l-aţi ridicat acestui Unic şi Adevărat
Dumnezeu un templu pe care l-aţi numit templul Dumnezeului Celui Necunoscut. Şi totuşi, precum am
spus, poporul evreu este poporul lui Dumnezeu, ales de către acest Unic Dumnezeu de la începutul
omenirii pe pământ.

4. Dar îţi mai spun şi că acest titlu va fi în curând retras de la acest popor, pentru a le fi dat
păgânilor. Acest popor, care în prezent este atât de trufaş, va fi împrăştiat în toată lumea, şi nu va mai
exista o ţară, şi nici un rege al seminţiei sale până la sfârşitul vremurilor.

5. Eu ştiu că acest popor Mă urăşte mai presus de orice şi Mă prigoneşte, şi totuşi Eu trebuie să
merg la Ierusalim, căci nu pot şi nici nu vreau să fug de ura şi de marea sa mânie împotriva Mea, iar
sacrificiul care se va împlini prin Mine le va deschide tuturor oamenilor de pe pământ poarta Împărăţiei
lui Dumnezeu.

6. Prin legea care le-a fost dată oamenilor din toate timpurile, până acum nu a existat decât
moartea şi păcatul - prin care moartea a venit în lume; dar după acest sacrificiu al Meu, va domni Viaţa,
prin Învăţătura Aceluia care va fi sacrificat datorită celei mai mari libertăţi de credinţă.

7. Orice om care va căuta Adevărul îl va găsi fără greutate şi în mod sigur, iar el (adevărul) îi va da
libertatea deplină a Vieţii celei Veşnice.

8. Eu sunt unul dintre primii care a adus această învăţătură în lume. Am venit la ai Mei, dar ei nu
M-au recunoscut, şi, în loc să Mă primească, ei încă Mă urmăresc pe toate drumurile - şi de aceea Eu
Îmi voi întoarce faţa de la ei şi o voi îndrepta către voi, păgânii.

9. Tu eşti păgân, iar Eu sunt evreu, şi totuşi am intrat în casa ta cu întreaga Mea ceată de ucenici, şi
tu ştii că Eu nu ţi-am făcut decât bine; ceea ce am făcut pentru tine am făcut şi pentru mulţi alţii din
neamul tău, şi o voi mai face încă până la sfârşitul vremurilor!"

10. Hangiul a spus atunci: „Un Spirit aparte îţi inspiră cuvintele, o Învăţătorule minunat, şi încep să
cred că tu eşti mult mai mult decât unul dintre aceşti profeţi ai poporului evreu, despre care am citit deja
lucruri deosebite! Şi aceşti profeţi au îndeplinit semne mai mult sau mai puţin minunate; dar nu am mai
auzit niciodată de lucrări ca ale tale. De asemenea ei nu au avut Cuvântul tău, căci niciunul dintre ei nu a
vorbit cum o faci tu. Cei mai mari vechi profeţi evrei au fost pe cât se pare Moise şi Ilie, care, prin
Spiritul Divin care se afla în ei, au adus oamenilor din această lume o învăţătură valoroasă şi au împlinit
şi mari semne; dar în comparaţie cu tine, mie mi se pare acum că ei nu au fost decât nişte oameni foarte
obişnuiţi, care nu au făcut altceva decât să le transmită fraţilor lor ceea ce ei înşişi au primit.

11. Dar se pare că în cazul tău este cu totul altfel; căci tu vorbeşti ca de la tine însuţi şi pari să
acţionezi prin forţa şi puterea ta proprie care sălăşluieşte în tine. Pentru a acţiona, ceilalţi profeţi au
trebuit să ceară cuvânt şi împuternicire, dar tu nu ai nevoie să ceri, ci făptuieşti ca un Stăpân, care nu are
nevoie să se roage pentru ca vreun dumnezeu mai mare să-i inspire cuvintele sau să-i dea puterea de a
acţiona.

310
12. Iată, Învăţătorule minunat, ceea ce am remarcat în privinţa ta, eu, care sunt un bătrân oştean
roman, cu o mare experienţă, şi nu cred că m-am înşelat câtuşi de puţin; tocmai de aceea aş vrea să aud
din propria ta gură ceea ce ai de spus despre tine însuţi!"

13. Eu am spus: „Dragul Meu prieten, aceasta a fost prevăzut pentru mâine; Mă vei cunoaşte mai
bine atunci, şi la fel şi vecinii tăi! Dar astăzi Eu nu voi vorbi nimic despre acest subiect, din cauza
fariseilor şi a altor evrei ce se află încă în odaia vecină, îmbuibându-şi burţile - care sunt adevăraţii lor
zei - cu pâine, vin şi celelalte feluri de mâncare; căci niciunul dintre ei nu mai crede în Unicul şi
Adevăratul Dumnezeu al lui Avraam, Isaac şi Iacov, şi pentru că nu cred în El, nu cred nici în Moise sau
în profeţi, iar în mine şi mai puţin acum! Aşadar, mai bine să mâncăm din această pâine, şi fiecare să ia
şi vin după nevoile sale, şi între timp să vorbim despre altceva şi să amânăm pe mâine ceea ce se referă
la Mine!"

14. Hangiul, fiind de acord, ne-a umplut cupele, după care am luat puţină pâine şi vin.

Capitolul 235

Despre originea Mării Moarte

1. În timp ce ne potoleam foamea astfel, hangiul M-a întrebat dacă nu puteam să-i spun ceva
despre natura aparte a Mării Moarte, şi dacă era adevărat că în vremurile străvechi au existat aici mai
multe oraşe, care s-au scufundat în adâncul pământului în urma unui fenomen neobişnuit, după care în
locul lor s-a format Marea Moartă.

2. Eu am spus: „Ai ales un subiect bun, şi acest lac destul de mare a primit din acele timpuri
numele de «Marea Moartă» pentru că cele două cetăţi, Sodoma şi Gomora, şi alte şapte oraşe mai mici
au dispărut în ea, cu toţi locuitorii şi animale lor.

3. În acele timpuri, Iordanul avea un cu totul alt curs şi se vărsa într-o adevărată mare, şi anume, în
Golful Arab, pe care îl numim şi «Marea Roşie». Dar acest dezastru a avut loc în timpul lui Avraam şi al
lui Lot prin Voinţa Adevăratului şi Unicului Dumnezeu atotputernic, iar bazinul Iordanului este mai jos
acum decât a fost înainte, astfel încât actualul Iordan nu se mai varsă în Golful Arab, ci în Marea
Moartă.

4. Dacă tu sau un altul ai merge de-a lungul ţărmului Mării Moarte într-o barcă potrivită şi în
momentul în care lacul nu este învăluit în aburi, ai putea să vezi sub suprafaţa apei resturi ale oraşelor
mai mici; dar, aşa cum am spus, ţărmurile acestui lac pot fi explorate numai atunci când nu există ceaţă
la suprafaţa apei."

5. Hangiul: „Este aşadar foarte adevărat ceea ce profetul Moise spune în cărţile sale despre apariţia
acestei mări! Mai mulţi călători care au străbătut diverse locuri din împrejurimile acestei mări mi-au
povestit că, din înaltul falezelor care o înconjoară, au văzut un zid; dar până în prezent eu nu am avut
nicio treabă în apropierea acestei mări. Şi ce-ai putea să ai de făcut acolo? Cât vezi cu ochii numai stânci
înalte şi maluri abrupte ieşind direct din lac, fără pic de viaţă, fără nicio vegetaţie, ca şi lacul însuşi, în
care nici măcar la gura râului Iordanului nu se află vreo urmă de peşte.

6. Nu ar fi decât foarte puţine locuri în care se poate coborî, şi doar cu mare greutate, până la
ţărmul mării, de unde se ridică întotdeauna un miros puternic de sulf, astfel că nu am avut niciodată chef
să merg să văd mai îndeaproape ce ascunde această mare. Nu sunt vânător, şi nu văd pentru ce alt motiv
un om bătrân ca mine ar trebui să rişte să coboare de-a lungul falezelor abrupte ale acestei mări, care
sunt uneori foarte înalte; căci malurile mai joase, unde este posibilă apropierea mai uşoară de apă, se
află la câteva zile de mers de-aici, şi aparţin deja de Arabia cea pietroasă. De aceea prefer să cred pur şi
simplu ceea ce-mi spui tu, căci eu nu sunt un admirator pasionat al morţii, şi prin urmare nici al Mării
311
Moarte. Am avut ocazia să călătoresc pe adevărata Mare cea Mare şi am avut parte acolo de destule
necazuri, aşa că, după mine, aş lăsa în pace această Mare Moartă!

7. Însă care a fost raţiunea pentru care Unicul şi Adevăratul Dumnezeu a făcut ca aceste oraşe să
dispară în adâncurile pământului?"

8. Eu am spus: „Aceasta s-a petrecut tocmai pentru că locuitorii lor au refuzat să se supună Voinţei
Unicului şi Adevăratului Dumnezeu, care în mai multe rânduri a îndemnat într-un mod serios acest
popor să renunţe la marea lui depravare şi să părăsească aceste locuri de păcat, pentru că ele se aflau
deasupra unui zăcământ de sulf, şi Divinitatea ştia când urma să ia foc.

9. Însă acest popor a persistat în marile sale păcate, în depravare şi lăcomie, fără să se sinchisească
de avertismentul dumnezeiesc, cu excepţia lui Lot şi a micii sale familii. Şi atunci, un mare incendiu a
izbucnit în întreaga regiune a Mării Moarte - şi ceva asemănător ai văzut şi tu în Italia şi în Sicilia;
întregul cer s-a luminat puternic, iar focul s-a răspândit în toate oraşele într-o ploaie deasă, alcătuită din
bucăţi de sulf şi de ţiţei aprinse.

10. Acest foc a durat timp de paisprezece zile. Sub plafonul de pământ s-a format o mare cavitate, şi
întreaga regiune a fost înghiţită, cu tot ce purta pe ea, în prăpastia cea de foc, care apoi a fost umplută
treptat cu apa Iordanului şi a câtorva pâraie mai mici. Şi dacă nu s-ar fi petrecut astfel, întreaga vale a
Iordanului s-ar fi scufundat în acest foc interior, căci această vale se află şi ea pe un strat de sulf şi de
ţiţei. Eu ţi-am dat astfel o explicaţie naturală a ceea ce tu ai citit mai pe larg în cărţile lui Moise!"

Capitolul 236

Despre originea Mării Caspice

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Dacă ai merge în susul văii Iordanului şi chiar dincolo de munţii
Asiei Mici, ai ajunge la o mare întinsă, pe care voi romanii o numiţi Marea Caspică. Această foarte
întinsă mare s-a format din timpurile lui Noe, sau, dacă cunoşti mai bine Geneza, din timpul
Deucalionului, în acelaşi fel cu Marea Moartă, cu singura diferenţă că doar nouă oraşe zac înghiţite de
Marea Moartă, în timp ce sub Marea Caspică sunt aproape cinci sute de oraşe, împreună cu imensa
cetate care a fost odinioară Hanoh.

2. Vei spune fără îndoială, dragul Meu prieten: «Dar de ce a permis Dumnezeu ca aproape întreaga
populaţie a Pământului să fie astfel nimicită?»

3. Iar Eu îţi răspund: Dumnezeu i-a învăţat şi i-a îndemnat pe oameni, mai ales pe hanohiţii din
acele vremuri, timp de cinci sute de ani, prin profeţi pe care El i-a trezit şi chiar prin îngeri veniţi din
Ceruri, că nu ar trebui să facă aşa ceva, şi mai ales să lase în pace munţii pământului; dar din cauza
încăpăţânării şi a orgoliului lor foarte mare, ei nu au ascultat aceste avertismente.

4. Hanohiţii, care inventaseră un fel de grăunţe

explozive, au făcut nişte găuri adânci în munţi, în care

au pus astfel de grăunţe, cărora le dădeau foc cu ajutorul unor fitile foarte lungi. Granulele explozive au
răbufnit şi au rupt munţii. Dar hanohiţii nu ştiau că sub ei se află imense rezervoare de apă foarte adânci.
Pentru că nu s-au oprit, munţii distruşi s-au scufundat în aceste bazine mari şi au dislocat de-acolo mase
enorme de apă, care s-au răspândit pe suprafaţa pământului. Pe de altă parte, focul a aprins straturile de
sulf, de carbon şi de ţiţei care se aflau în munţi, şi mari incendii au izbucnit în câmpie; solul s-a afundat,
cu tot ceea ce se găsea pe el, şi în locul său s-a format apoi o mare.
312
 5. Se-nţelege cu uşurinţă că, în această împrejurare, o masă mare de apă a ieşit din măruntaiele
pământului, împreună cu o mare cantitate de aburi şi nori, care s-au ridicat până la o anumită înălţime.
Aceşti nori s-au revărsat în ploi torenţiale, care au durat mai mult de douăsprezece luni, şi aceasta a fost
absolut necesar, căci altfel întreaga suprafaţă a Pământului ar fi ars în câţiva ani; căci la o adâncime de
două mii de stânjeni în sol, şi uneori mult mai puţin, există din abundenţă zăcăminte inflamabile precum
sulful, bitumul şi cărbunele de pământ, şi există în anumite locuri şi imense bazine de ţiţei.

6. Înţelegi aşadar, dragul Meu prieten, că în acele timpuri era absolut necesar ca Pământul, adică,
mai exact, cea mai mare parte din Asia, să suporte o inundaţie extraordinară; căci fără aceasta, cea mai
mare parte a Pământului ar fi fost astăzi un deşert, aşa cum este în prezent zona cuprinsă între Marea
Caspică şi extremitatea orientală a Asiei, pe o fâşie lungă de două mii de leghe şi lată de aproape cinci
sute de leghe.

7. Însă Domnul a vegheat ca Pământul să nu fie distrus, pentru ca oamenii să nu fie lipsiţi de
această şcoală unde îşi fac ucenicia Vieţii Eterne - căci acela care nu a urmat, pe-acest pământ, şcoala
vieţii în trup, nu poate deveni un copil al lui Dumnezeu, şi va rămâne pe vecie la nivelul creaturilor
animale.

8. Tocmai de aceea, este de cea mai mare necesitate ocrotirea acestui pământ, care este şcoala în
care se poate dobândi filiaţia dumnezeiască (statutul de copil al lui Dumnezeu). Acest aspect tu nu poţi
să-1 înţelegi încă, dar vom reveni mâine asupra subiectului, şi atunci vei înţelege."

9. Hangiul: „Dragă Învăţătorule binevoitor şi minunat, se petrece în mine ceva care mă face să mă
simt ca un om care, trezindu-se dimineaţa devreme, vede deodată primele raze de soare luminând
drumul! Noi, romanii, avem un foarte vechi proverb care spune: Non existit vir magnus sine afflatu
divino («Nu există şi nu a existat niciodată pe întregul pământ un om mare şi înţelept fără inspiraţie
dumnezeiască»), şi se pare chiar că, dintre toţi, Tu eşti cel mai inspirat de către Dumnezeire; cu alte
cuvinte, se poate spune că în trupul Tău sălăşluieşte plenitudinea adevăratei Dumnezeiri!"

10. Eu am spus: „Nu trupul tău ţi-a inspirat aceste cuvinte, ci Spiritul tău! Totuşi, nu vom mai vorbi
nimic astăzi despre acest subiect; căci fariseii încep unul după altul să-şi ciulească urechea, căci ei ne-
aud ce vorbim. Trebuie aşadar să începi să vorbeşti din nou despre aspecte lipsite de importanţă."

Capitolul 237

Întrebarea hangiului cu privire la cauzele distrugerii Babilonului şi a cetăţii Ninive

1. Reflectând un moment, hangiul a reluat în cele din urmă: „Drag şi minunat prieten, plin de toată
forţa şi puterea unicei şi adevăratei Divinităţi, deoarece prin Voinţa Ta Tu poţi crea tot ceea ce vrei,
explică-mi totuşi puţin de ce Dumnezeul evreilor, care este pentru voi singurul Dumnezeu adevărat, a
permis distrugerea unor oraşe ca Babilonul şi Ninive, şi încă într-un asemenea hal încât astăzi nici măcar
nu se mai poate spune unde s-au aflat ele.

2. De ce Dumnezeu a permis să fie nimicite aceste lucrări ale omului? Este adevărat că locuitorii
acestor oraşe probabil că au păcătuit, la fel ca şi locuitorii Sodomei - dar ce este de fapt păcatul?

3. Păcatul nu este nimic altceva decât un fel de a acţiona împotriva unor legi existente, despre care
locuitorii unei ţări nu au decât o cunoaştere vagă sau chiar niciuna, şi este bine şi necesar ca un popor să
aibă legi pentru nevoile ordinii publice.

4. Totuşi, pentru ca aceste legi să fie respectate, trebuie să existe şi o educaţie pe măsură - dar în ce
fel de mâini se află adesea această educaţie! Primii educatori ai copiilor sunt părinţii lor, dar, în

313
majoritatea cazurilor, aceştia sunt la fel de proşti şi de neştiutori ca şi copiii lor nou-născuţi, cu excepţia
limbii şi a unei oarecare experienţe, iar copiii cresc fără să cunoască şi fără să înveţe nimic.

5. Statul are cu siguranţă legi, dar copiii ce cresc astfel nu ştiu nimic despre ele, şi aşa se petrece
atât în oraşe, cât şi la sate, adesea chiar mai mult în oraşe decât la sate.

6. Oamenii sunt stăpâniţi de nenumărate pasiuni, dar au puţină minte şi înţelegere; şi cum pasiunile
au mai multă putere asupra lor, ei se lasă dominaţi de aceste pasiuni şi păcătuiesc împotriva legilor
existente, pe care nici măcar nu le cunosc.

7. Cu cât un asemenea popor este mai vechi, cu atât el devine mai prost şi mai păcătos; având în
vedere că aceia care domnesc asupra unui astfel de popor şi preoţii lui trăiesc cu atât mai bine cu cât
poporul este mai prost, nimeni nu se sinchiseşte să educe această gloată, nici măcar Dumnezeu cel
atotputernic. Dar, în cazul în care ea a păcătuit prea mult, Dumnezeu îi şi trimite judecăţile Sale, de jos
şi de sus.

8. Nu ar fi mai înţelept pentru Divinitate să se preocupe mult mai mult, încă de la naşterea unui
asemenea popor, ca să-1 educe, astfel încât oamenii să ştie ce se petrece cu ei şi ce reguli trebuie să
respecte?

9. Însă pe pământ nu se văd decât pedepse peste pedepse, iar învăţătorii purtători de har
dumnezeiesc apar numai atunci când oamenii au devenit atât de răi încât nu mai există niciun mijloc de
a fi îndreptaţi.

10. Se-nţelege aşadar, fără vreo altă explicaţie, că asemenea oameni vor decădea, atât în sate, cât şi
în oraşe, şi că profetul sau învăţătorul inspirat de Dumnezeu nu poate face miracole cu un popor
îndobitocit. Un foarte mic număr de oameni de bine îl vor asculta şi îi vor îmbrăţişa învăţătura; dar cea
mai mare parte a oamenilor îl vor prinde şi-1 vor ucide.

11. Dragă prietene minunat, oricât aş reflecta, tot nu izbutesc să găsesc pe deplin acceptabil ca o
Divinitate cu desăvârşire înţeleaptă şi atotputernică să permită ca educaţia fiinţelor umane să fie atât de
neglijată! Legile pot cu siguranţă să fie foarte înţelepte, dar la ce bun, dacă oamenii obişnuiţi nu reuşesc
niciodată să le cunoască cu adevărat?

12. De ce există mai multă ordine în Statul Roman decât în oricare altă parte? Pentru că ocârmuirea
Romei veghează ca orice roman să se instruiască cu privire la legile sale înţelepte, şi apoi el susţine un
fel de examen, în care trebuie să arate că le cunoaşte destul de bine. Căci nu obţii dreptul de a fi cetăţean
roman, nici în oraşe şi nici la ţară, decât dacă dovedeşti, în urma acestui examen, că ai cunoştinţele
necesare despre legi.

13. După părerea mea, ar trebui procedat la fel şi la toate celelalte popoare; dar religia şi statul,
dimpotrivă, de multe ori lasă popoarele să devină mai sălbatice decât animalele, fapt pentru care acestea
nu fac decât să-şi urmeze pornirile instinctuale şi, în loc să-şi îmbunătăţească viaţa, ele devin din ce în
ce mai rele şi mai ignorante, şi prin urmare comit mai târziu păcate şi răutăţi fără de număr şi fără
măsură. Iar când acest mod de a trăi atinge apogeul, pedepsele vin de sus şi de jos, iar popoarele sunt
nimicite împreună cu oraşele lor. Cu adevărat, eu nu sunt de-acord cu această modalitate de a educa
oamenii!

14. Tocmai de aceea eu Te-ntreb de ce Dumnezeu a permis ca oraşe precum Babilonul şi Ninive să
dispară în întregime? Deşi oamenii trebuie să moară oricum, indiferent din ce motiv, totuşi locurile în
care trăiesc şi pământurile pe care le cultivă nu au greşit cu nimic pentru a trebui să dispară şi ele
împreună cu oamenii cei păcătoşi!

15. Aşa că atunci când un nou popor vine pe lume, el trebuie să înceapă din nou să construiască
locuinţe şi să cultive pământul, şi aceste sarcini nu îi lasă nicio clipă de odihnă, şi el este fără încetare
314
ameninţat de sus şi de jos de tot felul de duşmani, astfel încât nu poate niciodată să-şi dezvolte în
întregime virtuţile şi deprinderile cu adevărat nobile.

16. Noi, în acest sat, suntem în cea mai mare parte doar nişte vechi oşteni romani, dar ne-am
dezvoltat pe cât îi este posibil unei fiinţe umane, şi i-am educat şi pe copiii noştri astfel încât ei vor
putea continua să trăiască în felul nostru o lungă perioadă de timp, poate chiar secole, asta dacă mica
noastră bucată de pământ nu va fi ameninţată şi distrusă de vreun duşman — ceea ce Divinitatea
atotputernică ar putea desigur să împiedice dacă ar vrea, dar nu este sigur că o va face!

17. Tu, dragă şi minunatule prieten, care ai o înţelepciune mult mai mare decât a mea, înţelegi fără
îndoială foarte bine că este teribil de greu să fii un om cinstit pe-acest pământ amărât. Şi poate că nu ar
fi atât de greu dacă mâna atotputernică a Dumnezeului adevărat s-ar îngriji de toţi. Dar adevărul este că
Divinitatea îngăduie mai întâi ca oamenii să se pervertească până-n măduva oaselor un timp îndelungat,
şi numai atunci trezeşte în rândurile acelui popor mai mulţi învăţători şi profeţi înţelepţi, care vor trebui
să-l readucă la virtutea şi la vechea puritate a deprinderilor sale, după cum vedem şi în istoria poporului
evreu.

18. Doar când poporul lui Israel a devenit extrem de depravat, sub dominaţia faraonilor, Divinitatea
a trezit un Moise care să-1 elibereze de toate păcatele sale şi de obiceiurile rele. Eu Te întreb: de ce
Dumnezeu nu i-a trimis mai devreme poporului izraelit un înţelept ca Moise, când acesta era încă
suficient de bun şi de supus?

19. Vezi Tu, dragă prietene minunat, noi, vecinii mei şi cu mine, adesea am reflectat la această
întrebare şi am discutat aici, dar niciunul dintre noi nu a putut să dea un răspuns adevărat. Tocmai de
aceea eu Ţi-am pus acum această întrebare, îndelung chibzuită, căci sunt sigur că Tu vei şti să mă
lămureşti."

Capitolul 238

Prejudiciile adeseori nebănuite ale lenei

1. Eu am spus: „Dragul Meu prieten, întrebarea pe care tocmai ai pus-o este foarte bună şi pe
deplin justificată; dar ai uitat ceva: în această lume, Dumnezeu nu a creat Pământul şi ceea ce el conţine
ca ele să dureze veşnic; El nu ar fi putut şi nici nu a vrut să facă astfel!

2. Pe acest pământ totul este schimbător şi vremelnic, iar pământul este doar punctul de trecere de
la judecată şi moarte către adevărata viaţă eternă şi neschimbătoare.

3. într-adevăr, Dumnezeu ar fi putut cu atotputernicia Sa să facă în aşa fel încât omul să trăiască
după o anumită rânduială, la fel ca şi plantele şi animalele, - dar atunci omul nu ar mai fi om, căci nu ar
avea în sine nici raţiune, nici înţelegere, nici liber-arbitru. Totuşi Divinitatea nu a vrut aşa ceva, din
motive foarte înţelepte, aşa că i-a dat omului raţiune, înţelegere şi liber-arbitru, şi astfel, posibilitatea de
a deveni asemenea lui Dumnezeu, lucrând el însuşi la propria sa formare şi desăvârşire spirituală.

4. Dacă omenirii i-a lipsit educaţia, deşi Divinitatea a avut grijă să-i ofere tot ceea ce are nevoie,
de vină este lenea oamenilor. Dacă mai există printre oameni fiinţe cinstite şi corecte precum eşti tu şi
vecinii tăi, de ce nu sunt toţi ca voi? Pentru că sunt leneşi! Şi dacă Divinitatea a făcut să dispară
asemenea oraşe mari, este pentru că lenea începuse să pună stăpânire pe ele, şi, odată cu ea, toate
felurile de desfrâuri.

5. Dacă aceste oraşe şi locuitorii lor ar fi rămas asemenea vouă, Dumnezeu nu le-ar fi trimis
potrivnici, ci le-ar fi ocrotit. Şi, dacă ele au fost nimicite, aceasta s-a petrecut pentru ca flagelul lenei să
nu corupă întreaga populaţie a acestui pământ.
315
6. Dar Divinitatea nu a lăsat în niciun moment aceste popoare fără învăţători înţelepţi, care de
altfel au salvat mulţi oameni de bine ce trăiau în aceste oraşe; dar cei care erau prea leneşi au fost
nimiciţi, cu tot cu locuinţele lor.

7. O cârmuire înţeleaptă, care prin legile sale face o ordine oarecare, va cere cu siguranţă socoteală
celor care încalcă în mod deliberat legea şi îi va pedepsi. Ar trebui aşadar ca Divinitatea, oricât de bună
şi de indulgentă ar fi, să se abţină de la a pedepsi un popor decăzut şi, printr-o pedeapsă dreaptă, de la a-
1 trezi dintr-o prea mare lene, pentru a-1 împinge la faptă?

8. Cred că înţelegi că aceasta este necesar; aminteşte-ţi înainte de toate că voinţa omului este
perfect liberă şi că Divinitatea nu poate să-i pună piedici, şi vei afla răspunsul la întrebarea ta destul de
cuprinzătoare! Căci pe un pământ pe care omul nu ar putea, dacă ar dori, să cadă în cele mai rele vicii, el
nu ar putea nici să se înalţe până la cea mai înaltă virtute dumnezeiască dacă se va lăsa ghidat de
raţiunea şi de înţelegerea sa!

9. Dacă te gândeşti puţin la aceste aspecte, toate punctele din întrebarea ta se vor lămuri - căci,
vezi tu, Divinităţii îi este uşor să creeze animale, copaci şi plante, dar nu la fel de uşor îi este să educe
oamenii; căci Dumnezeu poate să-i înveţe, dar în niciun caz nu ar putea să le constrângă sufletul!
Înţelegi tu?"

10. Hangiul a răspuns: „În linii mari, sunt deja destul de clarificat; dar bineînţeles că există încă o
mulţime de lucruri mărunte pe care nu pot să le înţeleg chiar atât de uşor."

11. Eu i-am spus: „Dragul Meu prieten, omul care vede cu claritate aspectele importante le va
înţelege şi pe cele mai mărunte! Dar vom vorbi din nou despre aceasta mâine, căci acum nu este
momentul: fariseii au din nou urechile lipite de zid, şi ei ne cred, pe tine şi pe Mine, nişte înţelepţi. Vom
avea destul de mult de lucru cu ei mâine, aşa că mulţumeşte-te deocamdată să aduci în discuţia noastră
numai chestiuni cu totul obişnuite."

12. Hangiul: „Dragă prietene minunat, este cu adevărat foarte dificil să găseşti un subiect complet
lipsit de importanţă exact în momentul în care vrei. Noi, romanii, avem înainte de toate o natură
chibzuită şi curioasă, şi într-adevăr ne este mai greu să găsim un subiect fără importanţă decât unul
serios şi compatibil cu adevărata demnitate a unui roman. Dar dacă Tu doreşti aşa, voi încerca să caut
ceva lipsit de importanţă din toate punctele de vedere."

Capitolul 239

O critică creatoare, înţeleaptă a regulilor alimentare mozaice

1. (Hangiul): „Aşadar, de ce evreii nu mănâncă şi ei carne de porc, deşi se ştie că o astfel de carne
este mai gustoasă decât cea de oaie? De ce Moise le-a interzis aceasta? Noi, romanii, ştim foarte bine să
pregătim carnea de porc, apoi o mâncăm şi probabil trăim chiar mai mult decât evreii.

2. Eu cred că prin această interdicţie Moise le-a făcut evreilor o glumă bună. El, cel care a fost
iniţiat în toate misterele egiptene, probabil şi-a dat seama că cei din neamul lui deveniseră mai porci
decât porcii în timpul şederii lor în Egipt, iar noi, romanii, obişnuim să râdem de aceasta, spunând:
Moise a înţeles că acest popor se depravase chiar foarte mult, şi pentru a-1 împiedica să cadă mai jos el
i-a interzis să mănânce carne de porc, căci deja acest popor era mai spurcat decât orice porc.

Şi eu cred că Moise a avut multă dreptate; căci în Egipt acest popor nu se gândea decât să se îmbuibe
aproape fără încetare. Niciun animal nu mai era în siguranţă în faţa lăcomiei sale.

316
3. Dar Moise, fiind el însuşi evreu, a avut milă de poporul lui şi a făcut tot posibilul să-1 readucă la
vechea sa stare de sănătate şi austeritatea; căci, fiind iniţiat în toate ştiinţele şi misterele Egiptului, el ştia
ce este necesar să se facă pentru a salva în toate privinţele poporul său, care se înjosise în toate modurile
posibile, şi de aceea i-a prescris ce este necesar să mănânce şi ce nu.

4. În Egipt, după cum am mai spus, niciun animal nu a scăpat lăcomiei acestui popor, şi el mânca
de asemenea orice specie de păsări din văzduh şi chiar animale terestre şi marine, în timp ce vechii
izraeliţi şi vechii egipteni nu au consumat decât carne de vacă, de viţel, de bou şi de taur, de găină, de
miel şi de capră, câteva specii dintre cele mai bune de peşti, pâine şi vin, şi au rămas astfel într-o stare
perfectă de sănătate. Şi dacă vechii egipteni, precum şi vechii evrei ar fi ştiut să prepare carnea de porc
aşa cum am învăţat noi, romanii, să o preparăm, pentru ca ea să nu dăuneze sănătăţii trupului - şi la fel şi
carnea diverselor alte animale, precum cerbul, căprioara, gazela şi iepurele sălbatic -, ar fi rămas tot aşa
de sănătoşi ca şi noi.

5. Dar Moise, fiind egiptean prin educaţie, i-a recomandat poporului său, după ce 1-a scos din
ghearele Faraonului, alimentele ce erau folosite la curtea unde a trăit şi a fost crescut el. Fiind el însuşi
într-o stare de comuniune intimă cu Divinitatea, a adăugat cu siguranţă acestor recomandări - între noi
fie vorba, dragul şi minunatul meu prieten, - o tentă religioasă, ajungând până la a spune că un om care
ar consuma alte alimente decât cele pe care le-a prescris el şi-ar impurifica astfel sufletul. Bineînţeles că
el a făcut aceasta pentru ca poporul său să respecte cu atât mai mult acest obicei; totuşi, i-au fost
necesari mai mult de patruzeci de ani, în deşertul arab, pentru a-1 educa în întregime să consume hrana
pe care i-a prescris-o.

6. Cu toate acestea, noi, romanii, gândim că în felul acesta nu a obţinut mare lucru; căci,
obişnuindu-1 să respecte reguli exterioare prea numeroase şi severe, Moise i-a întărit acestui popor
credinţa că poate fi privit cu ochi buni de o Divinitate ce este perfect pură, binevoitoare şi atotputernică
doar dacă respectă aceste legi exterioare - şi, sincer vorbind, drag şi minunat prieten, eu găsesc că prin
aceasta Moise nu a făcut decât pe jumătate bine poporului său.

7. Ceea ce a făcut el cel mai bine sunt legile prin care i-a readus poporului său cunoaşterea
Dumnezeului lui Avraam, Isaac şi Iacov.

8. În ceea ce priveşte interdicţia unor alimente şi de asemenea prin reinstaurarea vechii

circumcizii, părerea mea este că el nu a făcut bine. Totuşi, în ansamblu, el a fost de bună-credinţă, şi cu
siguranţă că a rămas în memoria acestui popor pentru totdeauna ca un eliberator al său. Însă dacă el şi-ar
fi instruit poporul mult mai mult în tainele înţelepciunii vechilor egipteni, l-ar fi ajutat mai mult decât
prin interdicţia mâncatului cărnii de porc, chiar şi atunci când aceasta este bine pregătită.

9. Şi mi se pare că acesta ar putea fi motivul principal pentru care poporul lui Israel a decăzut atât
de mult, aşa cum este în prezent. Dar Tu, Învăţătorule minunat, ce sfat ai da oamenilor cu privire la ceea
ce pot sau nu pot să mănânce?"

Capitolul 240

Sfaturi alimentare. Despre neajunsurile evidente ale legilor şi regulilor care

Au fost date de unii profeţi

1. Eu am spus: „Ceea ce intră pe gură, dacă este eminamente binefăcător, proaspăt şi bine pregătit,
nu îl face pe om să fie impur, şi dacă întotdeauna este consumat cu măsură nu dăunează sănătăţii sale;
carnea animalelor strangulate, aşa cum de altfel se obişnuieşte la mulţi păgâni, nu este bine să fie
consumată, deoarece există în sângele acestor animale anumite spirite ale naturii ce sunt imature şi care

317
sunt întocmai precum o otravă pentru structura umană; ele impurifică aşadar sângele omului, care
devine la scurt tip după aceea neputincios şi adeseori chiar se îmbolnăveşte.

2. Spre exemplu, vinul, după ce a fermentat şi a scăpat de toate impurităţile, este recomandat în
mici cantităţi fiecărui om pentru întărirea trupului său, atât în interior, cât şi la exterior. Dar dacă se bea
vinul cel nou, care nu s-a purificat încă pe deplin de spiritele naturale impure prin procesul de
fermentaţie, aceasta este ceva dăunător omului; aşadar, tocmai de aceea nu este bine să fie băut decât un
vin vechi şi curat, şi mustul este necesar să fie lăsat până ce s-a purificat cât mai bine, iar după ce
procesul de fermentaţie a fost apoi stopat, un astfel de must special va fi bun de băut numai după ce a
stat în această stare cel puţin doi sau trei ani.

3. Se ştie chiar foarte bine că Moise şi fratele său Aaron au comis anumite greşeli faţă de poporul
lor; şi tocmai de aceea ei nu au intrat în Ţara Promisă. Aaron doar a ajuns la Muntele lui Hor şi apoi
doar i-a fost permis să vadă Pământul Făgăduit, după care s-a întins acolo, pe munte, şi a părăsit această
lume. Moise a urcat, la rândul lui, pe Muntele Nebo şi a văzut şi el Pământul Făgăduit înainte să treacă
în lumea cealaltă. Tu cunoşti bine aceşti doi munţi, dragul Meu prieten, pentru că ei se află chiar în acest
ţinut!

4. Aşa precum am spus, Moise a adus multă înţelepciune, mai ales tribului lui Levi, care se afla
aproape fără încetare în jurul lui; dar a lăsat celelalte triburi într-o anumită stare de barbarie şi uneori a
fost chiar un conducător tiranic, chiar şi atunci când Dumnezeu nu-i poruncea într-un mod special
aceasta, şi tocmai de aceea nu rareori el a fost mustrat de către Dumnezeu.

5. Dar cam la fel a fost şi cu toţi ceilalţi profeţi; căci niciunul dintre ei nu a fost pe deplin la
înălţimea menirii sale, iar tocmai de aceea Dumnezeu a rămas aproape fără încetare în spatele lor pentru
a face indispensabile corecţii prin tot soiul de mijloace şi în unele situaţii a fost chiar necesar să-i forţeze
realmente să acţioneze aşa cum era util. Dar cam aşa se petrece în această lume, pentru că Dumnezeu nu
poate să-i ia nici măcar celui mai înţelept dintre profeţi exercitarea neîngrădită a liberului său arbitru, a
tendinţelor sale, a raţiunii sale şi a înţelegerii sale, fără de care el n-ar fi decât o unealtă mecanică
aproape neînsufleţită.

6. Este perfect adevărat că Dumnezeu prin intermediul Spiritului Său atotputernic îl poate chiar
constrânge pe profet în anumite momente în care El îi cere să vorbească, să scrie sau să acţioneze în
conformitate cu Voinţa înţelepciunii dumnezeieşti - dar tot acest Spirit dumnezeiesc atotputernic îi redă
apoi întreaga sa libertate; el poate atunci acţiona după placul său, astfel că el poate comite şi greşeli,
întocmai ca orice fiinţă umană. Ai înţeles tot ceea ce am urmărit să-ţi dezvălui cu privire la aceasta,
dragul Meu prieten?"

Capitolul 241

Despre imperfecţiunea vădită a cunoaşterii umane

1. Hangiul: „Ah, Învăţătorule minunat, scurtul răspuns pe care Tu mi l-ai dat la întrebarea mea
lungă mi s-a părut mai clar decât precedentul; dar trebuie să amintesc aici de un proverb al vechilor
înţelepţi care spune că nu există nimic perfect sub soare, că tot ce omul trăieşte, ştie şi cunoaşte nu este
decât o lucrare incoerentă, şi chiar şi cel care a învăţat mult prin propriul său zel va trebui în final să
recunoască faptul că omul, chiar dacă a văzut totul, a învăţat şi a trăit totul, nu devine cu adevărat
înţelept decât atunci când înţelege că în realitate nu ştie nimic - căci doar Spiritul Divin ştie totul, iar
omul nu ştie decât ceea ce acest spirit vrea să-1 înveţe, inspirându-1 într-un anume fel.

2. Dar se poate ca viaţa să fie uneori mult prea schimbătoare şi mult prea scurtă pentru a-i permite
omului să-şi desăvârşească cunoaşterea. Când este încă tânăr şi puternic, el este atras de tot felul de
pasiuni bune sau rele care-1 încântă, ceea ce îl împiedică în general să se înalţe către lumina cea pură a
318
Spiritului Divin; iar în această privinţă cu greu găseşti o excepţie la o mie. Apoi omul îmbătrâneşte şi
dobândeşte poate o anumită smerenie; numai că atunci el este adesea bolnav, obosit şi lent, şi se
mulţumeşte să respecte legile exterioare şi formalităţile, uitând de Spiritul Divin din lăuntrul său care
vrea ca el să devină mai bun. Dacă totul merge bine, el atinge vârsta de şaizeci, şaptezeci sau chiar
optzeci de ani; către bătrâneţe el se gândeşte desigur la moarte, dar este descurajat şi fără putere, şi de
cele mai multe ori nu mai este cu putinţă să se ocupe intens de Spiritul Divin.

3. Şi aşa se face că adevărata înţelepciune este întotdeauna rău primită printre oameni, datorită
celor trei motive pe care le-am spus. Da, dacă omul ar putea să trăiască cel puţin trei sute de ani în
deplinătatea puterilor sale, ar fi cu siguranţă mult mai în concordanţă cu adevărata înţelepciune decât
este acum; dar în scurta sa viaţă omul nu poate decât să ciugulească ici şi colo, însă nu poate niciodată
să ducă la perfecţiune tot ceea ce a semănat, din lipsa timpului.

4. În oraşul Alexandria se află una dintre cele mai mari colecţii de cărţi care există, şi o mare parte
din experienţa şi din cultura umană din toate domeniile sunt consemnate acolo. Dar unde este omul care
să trăiască destul de multă vreme pentru a citi toate aceste cărţi chiar şi numai o singură dată? Astfel,
noi, oamenii de bine, trebuie să ne mulţumim şi să ne consolăm cu vechiul nostru proverb: Sapienti
pauca sufficit («înţeleptul se mulţumeşte cu puţin»), care, după părerea mea, poate. să-i mulţumească şi
să-i consoleze chiar şi pe cei mai înţelepţi de pe-acest pământ.

5. Eu, care sunt un războinic, am străbătut multe ţări din lume, dar nu i-am văzut nicăieri sfârşitul,
şi nici nu am înţeles pe deplin ceea ce am văzut. Am adunat desigur în memoria mea multe din
experienţele trăite şi din imaginile văzute, dar la ce bun, dacă nu înţeleg ce este cu ele, ce le-a produs şi
la ce folosesc?

6. Oamenii ştiu din experienţă că anumite fructe sunt bune de mâncat, că în anumite plante există
virtuţi curative, că iarba serveşte la hrana animalelor pe care le numim ierbivore, că lemnul este util
pentru a se face focul, precum şi pentru a se construi case şi colibe din el; dar cu siguranţă că majoritatea
nu ştiu mai mult! Astfel, oamenii îmi apar întotdeauna a fi cele mai demne de compătimit dintre toate
creaturile unui Dumnezeu atotputernic, fie că trăiesc în cel mai negru întuneric al superstiţiei, fie că sunt
înţelepţii cei mai faimoşi de pe pământ, deoarece niciunul din ei nu ştie cu adevărat de ce a fost adus pe-
acest pământ fără ştirea sa şi fără a fi dorit aceasta - iar Tu, Învăţătorule înţelept şi minunat, îmi vei da
fără îndoială dreptate!

7. Toţi înţelepţii de pe-acest pământ pe care am ajuns să-i cunosc sunt de acord că sufletul uman
supravieţuieşte şi evoluează după moartea trupului; în schimb nu există niciun acord în ce priveşte
caracterul acestei supravieţuiri.

8. Probabil că şi Tu ai asupra acestui subiect una dintre cele mai înţelepte opinii; dar dacă am
compara-o cu opiniile celorlalţi, se poate să nu fie în acord unele cu altele. Am dreptate sau nu?"

Capitolul 242

Despre toleranţa romanilor

1. Eu am spus: „Dragul Meu prieten, ai perfectă dreptate din punctul de vedere al gândirii lumeşti,
dar nu şi din punct de vedere spiritual; căci pentru Spirit nu există decât un singur adevăr, şi anume: să-
L cunoşti pe Unicul Dumnezeu Adevărat, să-L iubeşti mai presus de orice şi pe aproapele tău ca pe tine
însuţi. Acest adevăr valorează mai mult decât întreaga cunoaştere pământească, iar omului i s-a oferit o
viaţă suficient de bună şi de lungă pentru a reuşi să-1 cunoască.

2. Cel pe care Spiritul Divin al iubirii, ce sălăşluieşte în inima sa, îl învaţă acest unic adevăr, îţi
garantez că va deţine în cel mai scurt timp mai multă înţelepciune şi mai multă ştiinţă decât toate
319
colecţiile de cărţi din întreaga lume. Acum nu este momentul să-ţi vorbesc despre aceasta; dar mâine ţi
se vor dezvălui toate, mai ales în acest domeniu - iar când vei fi pe deplin iniţiat (în acest domeniu), nu
vei mai avea deloc întrebări de pus despre restul!"

3. În timp ce Eu discutam astfel cu hangiul roman, un fariseu a deschis uşa şi a intrat în sală, şi
apoi s-a îndreptat către masa noastră şi ne-a spus: „Prieteni, după clepsidra noastră cu nisip, miezul
nopţii va fi abia peste o oră şi jumătate, şi, întrucât am auzit discuţia voastră cu privire la Moise şi la
profeţi, ca şi multe altele, şi pentru că noi, fariseii, ştim că romanii sunt oameni abili şi experimentaţi,
care înţeleg adesea mai bine decât noi înşine povestirile noastre iudaice, ne¬am luat libertatea de-a intra
aici pentru a schimba câteva cuvinte cu voi. Puteţi să mă acuzaţi de obrăznicie, dar eu ştiu că romanii
sunt oameni binevoitori, care-i vor permite chiar şi unui fariseu să le vorbească, cel puţin pentru a le
pune o întrebare, dacă nu şi pentru a fi învăţat de ei!"

4. Acestea au fost cuvintele fariseului.

5. Hangiul i-a răspuns: „Noi, romanii, ascultăm tot ceea ce un om vrea să ne spună - oricât de
puţină inteligenţă şi raţiune ar pune în cuvintele sale; suntem prieteni cu orice om care vorbeşte sincer,
mai întâi cu noi, dar şi cu ceilalţi, şi, în prezenţa noastră, orice om are acelaşi drept de a vorbi, fie că este
grec, evreu, arab, persan ori indian.

6. Însă concepţia pe care voi o aveţi la Ierusalim despre adevărata valoare şi demnitate a oamenilor
de multe ori este foarte diferită de a noastră; căci voi îi consideraţi pe toţi cei care nu sunt ca voi, evreii
cu pretenţii, drept nişte păcătoşi dispreţuiţi de Dumnezeul vostru. Noi, romanii, suntem foarte departe de
asemenea principii, deoarece la noi se spune: «Trăieşte cinstit, dă fiecăruia ceea ce i se cuvine şi nu
nedreptăţi pe nimeni». Conform acestui mod de a gândi şi de a acţiona, toţi oamenii sunt egali pentru
noi, din orice ţinut de pe-acest pământ ar veni ei, apropiat sau îndepărtat. Noi nu-i considerăm ca fiind
păcătoşi decât pe hoţi, tâlhari şi criminali, precum şi pe cei care încalcă în mod deliberat legea.

7. Cât despre credinţa în zei, noi îi lăsăm fiecăruia credinţa sa, indiferent cât de mult adevăr sau
minciună conţine ea; căci orice om trebuie să poată trăi şi muri în pace după credinţa sa. Lăsăm restul în
voia forţelor care au creat Pământul, Soarele, Luna şi toţi aştrii, şi niciun om înţelept nu a ridicat
vreodată vocea împotriva acestor principii.

8. Noi suntem probabil cunoscuţi pretutindeni ca un popor războinic şi deosebit de curajos, iar
sceptrul Romei domneşte peste mai mult de jumătate din Europa, jumătate din Africa şi jumătate din
Asia; dar noi nu am ridicat niciodată sabia contra unui popor pe nedrept; însă dacă un popor a crezut de
cuviinţă să ne ameninţe şi să ne tulbure pacea şi ordinea stabilite de noi, noi l-am atacat cu un adevărat
curaj de leu, l-am învins şi l-am făcut vasalul nostru, cum s-a petrecut cu voi, evreii, şi cu alte popoare
asiatice învecinate cu marea Indie; dar, în ceea ce priveşte religiile, noi le-am lăsat să subziste, la fel ca
şi religia voastră, şi chiar am construit temple pentru zeii lor la Roma şi la Atena, ceea ce evreii nu au
făcut.

9. Marea noastră toleranţă poate că este o greşeală; dar eu consider că toleranţa în această privinţă
este în legătură cu principiul nostru că trebuie să-i dai fiecăruia ceea ce i se cuvine. Restul ar trebui să
fie lăsat spre a fi judecat de o înţelepciune dumnezeiască superioară.

10. Dacă eşti de-acord cu acest punct de vedere, tu, care vii din Ierusalim, poţi să vorbeşti cu noi
atât cât îţi place; căci noi, romanii, suntem mai deschişi faţă de orice adevăr real şi înţelepciune decât
orice alt popor, şi, la noi, un om cu adevărat înţelept şi cu bun-simţ este în egală măsură respectat, fără
deosebire de credinţa sa în domeniul spiritual."

11. Fariseul i-a spus: „Binevoitorule hangiu, am avut ocazia să vorbesc cu mulţi romani, dar nu am
întâlnit încă un spirit atât de liber şi de chibzuit ca tine! Ce-ai putea aşadar să spui tu în legătură cu
credinţa noastră, care în aceste timpuri este foarte ameninţată?

320
12. Mai exact, a apărut în Galileea un bărbat, care, deja de aproape trei ani, face tot felul de isprăvi
nemaivăzute, vorbind despre noi în mod deosebit de insultător. Însă el înfăptuieşte şi anumite miracole
în maniera esenienilor şi converteşte poporul la învăţătura sa, dându-se drept fiul lui Dumnezeu şi chiar
găsind în Scriptură anumite probe clare că El este Mesia cel făgăduit. Iar noi nu mai ştim ce să facem."

Capitolul 243

Intenţiile cele rele ale fariseilor

1. Hangiul a răspuns: „Am auzit deja vorbindu-se despre acest om şi m-aş bucura mult dacă El ar
veni la mine; căci dacă el este un înţelept şi un expert în toate, aş avea multe de învăţat de la el; şi dacă
nu este un înţelept, eu l-aş asculta, şi apoi l-aş lăsa să plece aşa cum a venit, spunându-i în plus:
«Prietene, dacă aceasta este toată înţelepciunea ta, atunci poţi să te-ntorci la tine-acasă cu învăţătura ta şi
să-ţi câştigi în mod cinstit pâinea prin truda mâinilor tale!» Dar, după câte-am auzit vorbindu-se,
Galileeanul tău, deşi este evreu, pare a fi extraordinar de înţelept şi un mare făcător de minuni, şi eu
personal aş fi foarte fericit dacă ar veni la mine.

2. Mulţi înţelepţi au poposit deja la hanul meu şi au arătat, pe lângă marea lor înţelepciune,
admirabile şi minunate puteri, şi iată chiar acum, aşezat lângă mine, un astfel de înţelept care a sosit din
Orient în această dimineaţă, împreună cu însoţitorii Lui, care şi ei se află la această masă! Eu L-am
primit cu cea mai mare prietenie şi Îl voi găzdui atâta timp cât va dori să rămână la mine. Faceţi şi voi la
fel cu galileeanul vostru, şi cu siguranţă că El nu vă va face niciun rău! Însă dacă Îl veţi prigoni şi-L veţi
urî, vă va prigoni şi El pe voi, ceea ce mi se pare destul de just. Dar eu sunt convins dinainte că El nu-i
va prigoni pe romani, pentru că pe astfel de oameni luminaţi noi îi respectăm mult şi îi iubim. Înţelegi,
dragă prietene? Fă astfel, şi nu vei mai avea niciun duşman!"

3. Fariseul: „La Ierusalim, noi nu suntem mai mult decât voi duşmanii oamenilor foarte învăţaţi şi
instruiţi, dar nu avem nevoie de erudiţi şi de înţelepţi care încearcă să ne lipsească de mijloacele noastre
de subzistenţă; căci mai există o regulă, chiar şi la romani, care spune să trăieşti şi să-i laşi şi pe ceilalţi
să trăiască.

4. Dacă un înţelept ni se împotriveşte şi ne compromite în faţa întregului popor, noi nu putem privi
cu indiferenţă un asemenea mod de-a acţiona, mai ales că, după câte-am auzit spunându-se, el pretinde
că este fiul lui Dumnezeu, vindecă orice bolnav şi atrage tot poporul prin miracolele sale.

5. Se spune că el ar fi venit de multe ori la Ierusalim şi ar fi predicat în Templu, iar discursurile şi

faptele sale ar fi îndepărtat de noi mii de oameni, care au trecut la învăţătura sa.

6. Noi nu putem să privim asemenea fapte cu indiferenţă! Şi, atunci când îşi spune fiul lui
Dumnezeu, el contrazice într-un mod evident învăţătura mozaică despre unicitatea lui Dumnezeu; căci
stă scris în legea noastră: «Să nu crezi decât în Unicul Dumnezeu Adevărat şi să nu te închini la alţi zei
străini!» Dar dacă el este fiul lui Dumnezeu, noi avem în mod evident doi Dumnezei. Ce să gândim
atunci despre această învăţătură, care contrazice vechea noastră învăţătură mozaică?

7. Voi, romanii, ne-aţi lăsat vechea credinţă, dar el vrea să o înlăture, aşa că avem un motiv
întemeiat să-1 prigonim.

8. În rest, este posibil ca el să fie un mare şi autentic profet apărut de curând, căci s-a petrecut de
multe ori la evrei ca Dumnezeu să trezească în spirit anumiţi oameni care să-i prezică poporului ce
urmează să i se petreacă dacă nu ţine seama de legile lui Dumnezeu. La fel, i-a fost promis poporului -
dacă s-ar întoarce la vechiul Dumnezeu al lui Avraam, Isaac şi lacov - că Dumnezeu ar trimite într-o zi,
mai ales poporului evreu, un Mesia care l-ar elibera de orice servitute şi de orice suferinţă.

321
9. Iar acest înţelept galileean se slujeşte şi el de această prorocire şi se dă drept Mesia cel făgăduit,
chiar dacă s-a născut în Nazaret, în Galileea, şi este fiul unui tâmplar. Şi noi ştim că el a muncit
împreună cu tatăl său, care însă a murit de ceva vreme, şi cu fraţii săi, timp de vreo cincisprezece ani.
De unde a căpătat el înţelepciune şi puterea de a face miracole, noi nu am putut afla nimic concret.

10. Acestea sunt, dragă şi binevoitorule hangiu, principalele motive pentru care noi îl urmărim pe
acest galileean. Căci, dacă cineva vrea pierderea noastră, şi noi o voim pe a sa, şi, la urma urmei, noi
suntem cu siguranţă mai puternici decât el cu toţi adepţii săi.

Capitolul 244

Hangiul îi critică pe preoţii evrei

1. Hangiul a răspuns: „N-ai vorbit prea rău, dar trebuie totuşi să-ţi atrag atenţia că eu, ca roman
adevărat, numit păgân de preoţi ca tine la Ierusalim, nu am auzit vorbindu-se de voi nimic bun! Căci voi
sunteţi plini de aroganţă, de îngâmfare şi de poftă de putere şi-i prigoniţi pe toţi cei care îndrăznesc să vă
arate adevărul gol-goluţ. Şi tocmai de aceea eu sunt de părere că profeţii, pe care chiar voi i-aţi ucis cu
pietre pentru că vă spuneau adevărul, aveau dreptate când vă spuneau că aceste calităţi nu prea lăudabile
vă vor duce la pierzanie.

2. Căci, după câte ştiu eu, multe din prezicerile lor despre voi s-au împlinit deja, şi trebuie să vă
aşteptaţi ca multe altele să se îndeplinească încă. Căci pentru voi a-L sluji pe Dumnezeu nu înseamnă
decât a avea un templu bine înţesat cu obiecte care mai de care mai preţioase, cu un altar pentru
sacrificii şi un pretins chivot al legii - considerat ca datând din timpurile lui Moise şi ale lui Aaron, în
timp ce voi aţi luat vechiul chivot şi l-aţi înlocuit cu altul nou, despre care chiar şi mulţi romani ştiu că
este fără putere şi fără efect. Eu, care sunt un roman şi un prieten al adevărului, te întreb: de ce înşelaţi
poporul şi îl minţiţi, în loc să-i spuneţi adevărul, şi îl adânciţi în întunericul superstiţiei, chiar dacă nici
măcar voi înşivă nu credeţi o iotă din ceea ce-i propovăduiţi?

3. Nu ar fi fost mai de bun-simţ din partea voastră, atunci când aţi înţeles că vechiul chivot şi-a
pierdut puterea, să-i spuneţi poporului: «Din cauza numeroaselor noastre păcate, Dumnezeul nostru şi-a
retras graţia Sa; să ne pocăim cu toţii şi să ne rugăm la Dumnezeu până ce El, în compasiunea Sa, Îşi va
îndrepta din nou Mila Sa asupra noastră!»? Dar voi nu aţi făcut aşa; de dragul unei vieţi îndestulate şi al
onorurilor lumeşti, voi aţi preferat mai degrabă să înşelaţi poporul decât să vă întoarceţi la Dumnezeul
vostru împreună cu el!

4. Însă aceasta nu s-a petrecut la noi, romanii. Există şi la noi desigur o mulţime de superstiţii de
tot soiul; dar un adevărat roman preţuieşte adevărul, şi, atunci când întâlneşte un om care are o
cunoaştere profundă în ceea ce priveşte adevărul, el îl primeşte cu prietenie şi se îmbogăţeşte cu
comorile spirituale ale acelui om plin de adevăr şi de înţelepciune.

5. Căci bogăţiile spirituale au o valoare inestimabilă faţă de cele materiale; acestea din urmă sunt
în întregime vremelnice şi trecătoare, în timp ce comorile Spiritului sunt veşnice şi continuă să le facă
bine oamenilor, şi de aceea binele şi adevărul nu trebuie niciodată să înceteze să se răspândească, atâta
vreme cât oamenii vor trăi pe acest pământ.

6. Însă dacă se formează tot felul de comunităţi umane care se opun cu toate puterile lor binelui şi
adevărului, din orgoliu, din ambiţie deşartă, din egoism şi din lene, este uşor de înţeles că aceşti oameni,
împreună cu poporul care depinde de ei, se afundă în fiecare zi tot mai mult în întuneric şi îi persecută
pe cei care, fiind treziţi de Divinitate, îndrăznesc să li se opună prin adevăr - şi, după cum mi se pare
mie, aceasta se petrece la voi nu doar de astăzi, ci de multă vreme, de când îi persecutaţi pe toţi cei care
vor să repună în drepturi vechile adevăruri dumnezeieşti.

322
7. Dacă noi, romanii, nu am fi fost atât de puternici, de multă vreme orgoliul şi setea voastră de
putere ne-ar fi alungat din această ţară! Dar noi suntem acum un popor mare şi curajos, şi-1 respectăm
pe Moise al vostru şi pe profeţi din respect pentru voi, dar nu ne temem de voi, şi dispreţuim ceea ce la
voi deja de multă vreme este demn de dispreţuit. Tocmai de aceea, vă spun, noi nu vom rămâne mult
timp spectatorii înşelăciunilor voastre, şi, atunci când vom veni din nou cu arma în mână, nu veţi mai
scăpa atât de uşor ca prima dată când am intrat în această ţară pentru a vă supune.

8. Căci dacă ne vom întoarce, noi nu vom mai cruţa oraşele şi nici sinagogile voastre, aşa cum am
făcut înainte; de aceea vă sfătuiesc să nu-i mai prigoniţi pe oamenii înţelepţi care spun adevărul, ci să-i
primiţi cu blândeţe, să-i ascultaţi şi să urmaţi învăţăturile lor, şi vom putea atunci să ne înţelegem cu
uşurinţă.

9. Eu aş fi foarte curios să-L cunosc pe acest Galileean şi i-aş da jumătate din bunurile mele dacă
mi-ar face onoarea să intre în hanul meu! După părerea mea, ar trebui să faceţi şi voi la fel în Ierusalim,
şi ar fi cu siguranţă mai bine pentru voi dacă aţi dori, ca şi mine, să-L primiţi cu prietenie pe Galileean,
să-L ascultaţi şi să faceţi imediat ceea ce v-ar spune El bun şi adevărat. Eu îţi spun, dragul meu prieten:
tot ceea ce este bun şi adevărat, în final, este răsplătit de la sine, dar şi răul se pedepseşte!

10. Acestea sunt învăţăturile pe care le-am dobândit de-a lungul călătoriilor mele prin Imperiul
Roman. Urmează sfatul meu şi străduieşte-te să acţionezi ca atare, şi-ţi va fi mult mai bine decât dacă te
vei încăpăţâna să-i prigoneşti pe toţi cei care nu pot să fie de acord cu un punct de vedere fundamental
greşit şi îi vei persecuta pe oamenii înţelepţi, de oriunde ar veni ei, aşa cum o fac aproape toţi tovarăşii
tăi! Nu eşti de-acord cu mine?"

11. Fariseul, foarte încurcat, a răspuns: „Dragul meu hangiu, este foarte posibil ca, din punctul tău
de vedere, să ai în întregime dreptate: trebuie înainte de toate să cauţi adevărul şi binele, dar unde să le
găseşti? În definitiv, omul este mereu limitat la o anumită formă de credinţă, şi nimeni nu a putut să
ridice vreodată vălul lui Isis! Tocmai de aceea noi gândim că este de preferat ca un popor să-şi păstreze
o credinţă bine ordonată - oricât de mult sau de puţin adevăr ar conţine principiile sale -, mai degrabă
decât să i se ofere noi adevăruri pe care nu le-ar înţelege poate în întregime, dar din cauza cărora ar
abandona vechea credinţă şi ar începe să-i urască şi să-i persecute pe reprezentanţii ei."

12. Hangiul: „Aici te înşeli foarte tare! Atunci când niciun om nu mai caută adevărul, tot ceea ce
există pe acest pământ începe să se strice şi să putrezească..."

(Cu aceste cuvinte semnificative s-a întrerupt dictarea Domnului nostru Iisus Cristos - oferită până
acum prin Jacob Lorber -, în data de 19 iulie 1864. Bolnav de multă vreme, Lorber este chemat la
Domnul Dumnezeu şi eliberat de misiunea sa pe pământ în data de 23 august 1864.)

323