Sunteți pe pagina 1din 1

Unul dintre faimoasele beneficii de care ai parte atunci când ești un artist, fie un muzician, ori un

scriitor sau chiar un sculptor, este acela că în timp, lucrările tale devin cunoscute: mai întâi de câțiva
oameni, apoi poate chiar de președinte, orice este posibil. Devin cunoscute în întreaga țară, poate chiar
și în întreaga lume, dacă ai un asemenea succes. Ei bine, eu nu sunt niciuna dintre acestea. Nu sunt nici
muzician și nici scriitor, sunt doar un simplu copil de treisprezece ani, care tot ce a reușit să realizeze în
această viață a fost să salveze viața unui om, aflat la ananghie.

Mă plimbam, ca orice om normal. Brusc, ceva ce pare a fi un strigăt de ajutor îmi atrage atenția,
făcându-mă să mă îndrept spre locul de unde se auzea acel strigăt. Strigătul se auzea dintr-un canal, în
care un om căzuse și își rupsese piciorul, acesta m-a rugat să îl ajut, dar ce puteam eu să fac? Tot ce am
putut face a fost să merg la magazinul de lângă sația de autobuz și să cumpăr o funie. Desigur, puteam
cere ajutor, dar în accel moment, singura idee pe care am avut-o a fost aceea.

Omul a fost salvat, iar eu am fost felicitată pentru ceea ce am făcut. Polițiștii mi-au oferit o medalie,
iar emisiunea care se televiza în orașul meu m-au invitat să particip la ei. La emisiune, am fost felicitată și
am primit un premiu de o sută de mii de lei, datorită faptului că acel om a fost salvat. Nu-mi venea să
cred, rămăsesem pironită pentru un timp. A trebuit să țin un discurs în care să povestesc tot ce am făcut
pentru a salva acel om. Omul acela a venit și el la emisiune și mi-a mulțumit pentru că i-am salvat viața.
După acea emisiune, toți cei din orașul meu au aflat de mine și despre faptul eroic pe care l-am făcut. În
viață nu trebuie doar să fii un artist sau o vedetă pentru a ajunge cunoscut, poți chiar să salvezi o pisică
dintr-un pom și tot vei fi recunoscut de câteva persoane petru ceea ce ai făcut.