Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

Facultatea de Geografie şi Geologie

Departamentul de Geografie

Bd. Carol I. Nr.20A, 700505 – Iaşi, România

Tel.: +4.0232.20.1075, e-mail: geografie@uaic.ro
http://www.geo.uaic.ro/

Biodiversitatea deșerturilor calde din

emisfera sudică

Manta Ana-Maria Profesor coordonator: Aniței Liliana

GT25
Contents
Introducere.......................................................................................................................................2
Capitolul 1. Scurtă caracterizare fizico-geografică a regiunii........................................................3
1.1. Localizare geografică............................................................................................................3
1.2. Scurtă caracterizare geologică..............................................................................................7
1.3. Relief.....................................................................................................................................8
1.4. Climatul regiunii...................................................................................................................9
1.5. Hidrografia..........................................................................................................................10
1.6. Solurile................................................................................................................................12
Capitolul 2. Biodiversitatea deșerturilor calde din emisfera sudică..............................................12
2.1. Biodiversitatea floristică.....................................................................................................12
2.2. Biodiversitatea faunistică....................................................................................................17
Capitolul 3. Importanța științifică și economică a regiunii............................................................20
Bibliografie....................................................................................................................................21
Listă de figuri.................................................................................................................................21

1
Introducere

Biodiversitatea cuprinde varietatea genelor, a speciilor și a ecosistemelor care constituie viața

pe pământ.
Am ales această temă, deoarece tema pe care o voiam inițial a fost luată de către o altă persoană.

2
Capitolul 1. Scurtă caracterizare fizico-geografică a regiunii

În emisfera sudică deșerturile sunt răspândite pe trei continente: Australia, Africa și

America de Sud. Cea mai mare suprafață deșertică se află în Australia, mai ales în zona
tropicală între 20 și 34° latitudine sudică. În sudul Africii, deșerturile se află în partea de vest a
zonei tropicale și subtropicale, între 6 și 33° latitudine sudică. În America de Sud, deșerturile se
întind sub forma unei zone înguste pe coasta apuseană, pe o lungime de cca 3000 km, ocupând
mai ales șesurile premontane și litorale.

1.1. Localizare geografică

Deșerturile nu au o
localizare predilectă într-o
parte sau alta a
continentelor. Cea mai mare
parte a lor se află în
interiorul continentelor, dar
se pot întâlni și pe țărmurile
mărilor și oceanelor.

Africa de Nord, cu
excepția părții de nord-vest Figure 1. Hartă fizică Sahara ( https://ultima-ora.ro/wp-
cu Munții Atlas, este content/uploads/2018/04/desert-sahaRA-harta-e1522766224781.jpg)
ocupată de Deșertul Sahara
ce se întinde de la țărmurile
Oceanului Atlantic până în
valea fluviului Nil.
Sahara ocupă aproape întreaga parte nordică a continentului african, suprafața sa fiind de
aproximativ 7 000 000 kmp. Din totalul suprafeței Saharei, 4/5 sunt ocupate de deșerturi de
piatră, pietriș și nisip, în mijlocul cărora se întind munți insulari și podișuri.
Deșertul Libian este situat în regiunea de est din Africa de Nord, la marginea de răsărit a
deșertului Sahara. Ea cuprinde o parte din Sahara de est întinzându-se din nord de la țărmul
mediteran până la granița de nord a Sudanului de la Wadi Huwar. Spre est este mărginit de cursul
Nilului.

3
Figure 2. Hartă fizică Deșertul Libian (https://harta.infoturism.ro/Continente/Africa/Egipt/harta/harta_Egipt.gif)

În Africa de Sud se întind trei deșerturi și semideșerturi nu prea mari ca suprafață:

deșertul de nisip al Namibiei, ce se întinde ca o fâșie îngustă, de-a lungul coastei Oceanului
Atlantic; deșerturile și semideșerturile Kalahari, situate deasupra podișului central și
semideșertul muntos Marele Karroo, plasat deasupra unui podiș înalt cu aceeași denumire, aflat
în partea cea mai sudică a continentului.
Deșerturile și semideșerturile din Depresiunea Kalahari ocupă partea de sud-vest a
acesteia.
Deșertul prelitoral al Namibiei se
întinde de-a lungul coastei de sud-vest a Africii,
între fluviul Orange și Cunene, pe o distanță de
1360 km.

Figure 3. Hartă fizică Deșertul Kalahari

(https://image.stirileprotv.ro/media/images/680xX/Mar201
1/60478307.jpg)

4
Figure 4. Hartă fizică Deșertul Namib (https://portal.tfm.ro/wp-content/uploads/2014/02/desert.gif)

În Australia, deșerturile ocupă un teritoriu imens, de aproximativ 1,7 milioane kmp, sau
45% din suprafața sa, întinzându-se între paralelele 20 și 30° latitudine sudică, la o înălțime de
200-600 m deasupra nivelului oceanului, în general în cadrul Podișului Australiei de Vest.
Marele Deșert Victoria este situat în partea sudică a Australiei centrale și se întinde la
vest, între munții Musgrave și Petermann și scutul cristalin sud-vestic.

Figure 5. Hartă fizică Deșertul Victoria

(https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/2e/IBRA_6.1_Great_Victoria_Desert.png)

În America de Sud, deșerturile ocupă suprafețe neînsemnate. Ele se întind în Chile și Peru
( Deșertul Atacama ) și în Podișul Patagoniei.

5
 Deșertul Atacama ocupă partea nordică din Chile, de la 22 la 27° latitudine sudică.
Acest deșert se întinde pe o fâșie îngustă, lungă de aproape 1000 km.

Figure 6. Hartă fizică Deșertul

Atacama(http://cdn.getamap.net/img/ma
ps/country/large/ci-map.gif)

6
1.2. Scurtă caracterizare geologică

Din punct de vedere geostructural, Sahara reprezintă un vechi uscat care ocupă partea de
nord a vechii platforme cristaline africane.
Fundamentul său cristalin are înălțimea unei vaste bolți cu pantă lină alcătuit din gnaisuri și
granite precambriene și paleozoice, turtite, cutate. Stratele paleozoice alcătuiesc șesurile
structurale înalte, stratificate. Din carbonifer și până în cretacic pe aceste șesuri s-au desfășurat
procese de sedimentare continentală și de dislocare prin eroziune; pe aceste șesuri sunt localizate
hamadele. Stratele mezozoice au dus la formarea pe teritoriul Saharei a unui alt tip de suprafețe,
și anume a celor mai tinere, structurale, stratificate. Acestea sunt ocupate mai ales de serire.
Dintre aceste strate de un interes deosebit sunt gresiile nubiene mezozoice, relativ ușor erodabile.
Din aceste gresii au fost cioplite celebre sculpturi nubiene.

Relieful Deșertului Libian este destul de variat, însă cea mai mare parte din suprafața sa o
ocupă un platou structural înalt de 350-1000 m. El scade în înălțime treptat de la est spre vest și
este puternic brăzdat de un număr mare de albii secate. La vest, platoul este acoperit de un strat
de nisipuri eoliene cu relief de barcane.

Suprafața Deșertului Kalahari este formată din depozite continentale terțiare și

cuaternare, orizontale, de gresii, pietrișuri și brecii ( calcrete și silicrete ). În depozitele
continentale ale stratelor din Kalahari, se disting trei suite: suita inferioară sau suita de bază
formată din nisipuri, gresii și pietrișuri; suita mijlocie, de nisipuri, gresii cu silice și gresii
polimorfe; suita superioară de nisipuri de culoare ocru, acoperită de o suprafață din terțiarul
superior peste care s-au format nisipurile actuale. Depozitele cuaternare sunt reprezentate de
gresii cu fier și pietrișuri, de nisipuri roșii de tip Kalahari și de nisipuri eoliene.
Dintre mineralele grele în nisipurile din Kalahari se pot întâlni ilmenitul, magnetitul și mineralele
rocilor metamorfice; există de obicei o anumită cantitate de diatomit.

Chiar de lângă țărmul Deșertului Namib, pornește un șes submontan plat, ce se înalță
treptat spre est, către munți. Acesta este format din depozite proluviale și aluviale, din care
proeminează martori de eroziune de roci vechi. În relief sunt bine conturate conurile de dejecție
cu o lungime de până la 40-50 km, formate din depozite proluviale afânate, sortate grosier și
cimentate. În afara acestor întinderi, în zonele mai înalte, suprafața deșertului este constituită din
depozite eluviale de piatră. În astfel de condiții, pe alocuri, se formează cruste de calcar, mai rar
de gips, iar pe suprafețe mai vechi cruste de silex. Sunt supuse procesului de sicilizare mai des
rocile cu carbonați.

Pe teritoriul Deșertului Victoria sunt numeroase dune de nisip, uneori și regiuni de iarbă
sau lacuri sărate. Interesante sunt dunele de formă semilunară cu o structură argiloasă, formate
din depunerile de pe fundul lacurilor secate.

Platoul Deșertului Atacama este constituit în general din roci vechi cristaline, acoperite
cu depozite sedimentare orizontale terțiare. Au un caracter de șes și reprezintă de fapt o
proeminență peneplenizată a fundamentului precambrian. Uneori, aceste depozite sunt acoperite
de lave bazaltice tinere. Depozitele de la suprafață sunt constituite din materiale afânate de piatră
7
și de nisipuri aluvial-proluviale și din morene, parțial dezagregate. Pe alocuri, de sub acestea se
ridică bolovani de roci cristaline.

1.3. Relief

Relieful din Deșertul Sahara este alcătuit din: platouri, munți insulari, cueste, martori de
eroziune, șesuri aluvionare, erguri, reguri, hamade, ueduri.
Șesurile se află la altitudini variabile și au o geneză diferită. Unele dintre acestea se întind peste
podișuri structurale destul de înalte. Pe asemenea șesuri se află deșerturile pietroase- hamadele și
serirurile. Munții insulari și podișurile structurale sunt despărțiți prin depresiuni vaste, în care se
află aglomerări de aluvii afânate, pe alocuri puternic erodate.

Topografia Deșertului Libian este deluroasă cu altitudinea de medie de 260 m deasupra

nivelului mării în partea de sud-vest altitudinea regiunii ajunge la 1.000 de m. Cel mai înalt punct
al deșertului fiind Gabal (1934 m), iar punctul cel mai jos Qattara cu altitudinea de 145 m sub
nivelul mării.

Deșertul Kalahari ocupă aproape întreaga suprafață a Botswanei, treimea estică a Namibiei
și estremitatea nordică a Africii de Sud. Lungimea maximă (pe direcție N-S) este de circa 1600
km, lățimea (pe direcție E-V) este de 1000 km, iar suprafața ajunge la aproximativ 930 000 kmp.

Deșertul Namib ocupă o fâșie de pământ lungă de aproximativ 1930 km și lată de 100-160
km, reprezentând câmpia litorală a Namibei, fosta Africa de Sud-Vest.
Acumulările de nisipuri în Deșertul Namib se întind în lungul țărmului oceanului, pe o distanță
de aproximativ 450 km, pe alocuri sub forma unei fâșii cu o lățime până la 150 km. Nisipurile
Deșertului Namib sunt foarte eterogene ca origine: o parte sunt proluviale, altele aluviale, marine
și eluviale. Culoareanisipurilor eluviale și proluviale este roșietică.
Relieful nisipurilor este de tip barcane, într-o îmbinare complexă de acumulări mari și mici și
alcătuind adesea forme complexe de barcane, în lanțuri, cu o înălțime de zeci de metri. În partea
de nord a Namibiei, acumulările de nisipuri formează un uriaș masiv cu o lungime de
aproximativ 450 km. Înălțimea lanțurilor de nisip ajunge aici până la 30-40 m.

Relieful nisipurilor Deșertului Victoria are forma de dune cu dispoziție latitudinală ce se

succed cu regularitate. Lungimea, înălțimea și lățimea lorle apropie de dunele analoge din
Marele Deșert de Nisip. Landșafturile deșerturilor de nisip se succed cu landșafturile martorilor
de eroziune sa cu depresiunile lacustre, în care se află deșerturi cu soloceacuri.

În Atacama, acumulările uriașe de nisip ocupă, pe alocuri, mari suprafețe. Relieful

nisipurilor eoliene este foarte variat: aici există toate formele de trecere de la barcanele simple
până la lanțurile complicate de barcane. În depresiunile reliefului se întâlnesc în mod obișnuit
deșerturile de solonceacuri.

8
1.4. Climatul regiunii

Clima Deșertului Sahara este extraaridă. Sahara, fiind unul dintre deșerturile cele mai
fierbinți din zona tropicală a emisferei nordice, se caracterizează printr-un regimm hidrotermic
cu tensiune mare. Aici temperaturile medii anuale ale aerului sunt de peste 20° C, in iamuarie
temperatura depășește 10° C, iar în iulie temperaturile ajung la 37° C.
Evaporarea este foarte intensă, de peste 4200 mm. Suma precipitațiilor anuale pe o mare parte
din teritoriu este neînsemnată și reprezintă mai puțin de 70 mm.
Gradul înalt de ariditate a deșerturilor Saharei este condiționat de faptul că acestea se află în zona
dominată de vânturile alizee uscate ale emisferei nordice.
Capot-Rey deosebește în Sahara patru ținuturi climatice: 1) Sahara de Nord, cu trăsături de
climă mediteraneană, în care regimul precipitațiilor este determinat de ciclonii atlantici, legați de
poziția frontului polar sau a frontului alizeelor; maximul de precipitații cade toamna și
primăvara; 2) Sahara de Sud al cărei grad de umiditate este legat de musonii Golfului Guineei,
maximul acestora fiind vara; 3) Sahara Centrală ( Podișul Ahagaar ) cu o climă de deșert muntos,
unde precipitațiile sunt neînsemnate ( mai puțin de 50 mm pe an ) și neregulate; 4) Sahara
Preantlantică, care este udată atât de precipitațiile mediteraneene din iarnă-primăvară, cât și de
ploile torențiale tropicale de vară.
Ca o trăsătură caracteristică a acestei regiuni climatice este gradul ridicat de umiditate a
aerului- ceață și rouă abundentă- fapt legat de acțiunea Oceanului Atlantic.

Din punct de vedere climatic Deșertul Libian aparține de regiunile cele mai aride de pe
glob, cantitatea medie anuală de precipitații fiind între 0 și 5 mm. Sunt ani în care n-a plouat
deloc în regiune sau sunt uneori numai averse scurte de ploaie. Temperatura medie a aerului în
luna iulie atinge aproape 32° C.

Partea de deșert a zonei Kalahari are un grad de umiditate destul deridicat, datorită
precipitațiilor atmosferice, suma anuală a acestora ajungând până la 154mm. Maximul de
precipitașii cad din decembrie până în martie. Deșertul Kalahari are o climă de tip arid cu
maximul de precipitații în timpul verii și cu iarnă blândă. În Deșertul Kalahari, precipitațiile sunt
aduse de musonii sud-estici indieni, purtători de aer umed și cald. În sudul Deșertului Kalahari,
temperatura medie lunară aaerului nu depășește 25° C. Iarna este foarte cald, cu tenperatura
medie lunară de 14° C în luna cea mai rece.

Clima Deșertului Namib face parte din tipul de climă preoceanică extraaridă.
Temperaturile medii lunare ale aerului vara nu depășesc 22° C, crescând numai în regiunile
premontane.Temperaturile relativ coborâte ale aerului, în Deșertul Namib, se explică prin răcirea
straturilor joase ale atmosferei care vin în contact cu curentul rece. Pe litoral, iarna este tot atât
de blândă, la fel ca în Deșertul Kalahari. În Deșertul Namib, precipitațiile cad în cantitate mică,
de la 15 mm pănâ la 43 mm. Cantitatea maximă cadede în perioada de iarnă ( din luna mai până
în septembrie ), care nu coincide cu perioada maximului precipitațiilor din Deșertul Kalahari.
Cantitatea limitată de precipitațiile din Deșertul Namib este corelată cu cantitatea neînsemnată de
umezeală adusă din Oceanul Atlantic. Iarna, domină vânturile vestice: aerul care vine dinspre
ocean, trecând peste apele reci ale Atlanticului, se răcește și intrând pe continent, trece peste

9
șesul depresionar litoral, fără să atingă nivelul de condensare. Vara, însă, pe litoral pătrunde un
aer uscat, adus de pe continent de vânturile ce bat din sud-vest.

Deșerturile Australiei sunt de tip arid, cu iarnă caldă, cu maximul de precipitații vara în
deșerturile de la nord și iarnaîn cele din sud. Aici iernile sunt blânde, cu temperatura medie a
lunii iulie ( cea mai rece ) de la 12-14° C. Vara este destul de fierbinte cu temperatura medie ăn
luna cea mai caldă ( ianuarie ), de 28-30° C. Sursele principale de umiditate sunt reprezentate de
masele de aer umed aduse de vânturile din est.

Cu toate că deșerturile chiliene-peruane se află în apropierea litoralului ele au totuși o

climă extraaridă. Aceasta este legată de influența pe care o exercită Curentul rece Peruan, care
determină o stratificare constantă a maselor de aer. Zonele litorale din Peru și Chile fac parte din
categoria deșerturilor preoceanice. Totuși , cu toată apropierea lor de mare, aici cad foarte puține
precipitații. Suma anuală a acestora în Deșertul Atacama abia atinge câțiva mm. Cu toate că în
Deșertul Atacama și în alte zone litorale ploile cad foarte rar, aerul pe litoral are întotdeauna un
grad mare de umiditate care contribuie la formarea de cețuri și de rouă. Acest lucru are o foarte
mare importanță pentru viața plantelor din Deșertul Atacama.

1.5. Hidrografia

Apele de suprafață ale Saharei sunt foarte sărace: aici nu există nici râuri curgătoare
permanente, nici lacuri.Numeroasele sale albii secate se umplu cu apă numai în perioada ploilor
puternice.
Regiunea cea mai bogată în ape freatice este Sahara de nord. Aici debitul subteran este
mult mai mare, sunt mai multe puțuri arteziene cu importante rezerve de apă. Acest lucru a
determinat existența în nordul Saharei a unor mari oaze ( Dra, Tafilalta, Tuat, Zibane și Djerid )
cu imense crânguri de palmieri.
În Sahara de sud apele freatice
sunt mai puțin abundente și se află la
adâncimi maimari. Apele arteziene
aproape lipsesc.

Nivelul apei freatice a Deșertului

Libian este mai aproape de suprafață în
regiunile joase, unde apar oaze ca de
exemplu Oaza Siwa (ca. 180 km2) care
se află sub nivelul mării, la încrucișarea
drumurilor de caravane.

Figure 7. Oaza Siwa (http://www.profudegeogra.eu/wp-content/uploads/2017/07/oaza-

siwa.jpg)

10
 În Deșertul Kalahari apele de suprafață sunt foarte sărace însă pe teritoriul său trece
sistemul râurilor secate vechi Molopo și Nossop, care periodic sunt alimentate cu apă. Zona lor
de acțiune este reprezentată de un vast șes aluvial vechi, situat în sudul Deșertului Kalahari.

Figure 8. Râul Molopo

(https://www.researchgate.net/publication/307837393/figure/fig5/AS:404152044802052@1473368764474/Main-drainage-
system-of-southern-Africa-during-the-early-Cretaceous-period-adapted-from_Q320.jpg)

În Deșertul Namib râurile sunt foarte rare, aceasta din cauză că apele rezultate din ploi,
scurgându-se de la înălțimi, se pierd repede în nisipuri.

Apele de suprafață sunt foarte puțin numeroase în deșerturile Australiei, fiind

reprezentate doar prin lacuri rare și sărate, cum sunt lacurile Eyre, Carnegie, Carey, Reyson ș.a.
Australia este singurul continent în care regiunile lipsite de scurgeri de apă ocupă 60% din
teritoriu. Este țara râurilor scurte care seacă periodic, a lacurilor mici și a marilor bazine
arteziene de ape subterane. Astăzi nu mai există râuri în deșert, în trecut însă, deșerturile
Australiei aveau mult mai multă apă. Dovadă este numărul mare de albii secate care coboară în
deșerturi venind din Munții Musgrave, Macdonnell etc.

Deșerturile litorale din America de Sud sunt sărace în ape de suprafață, fiind brăzdate de
câteva râuri mici, tranzitorii, ce se scurg din Anzi. Apele freatice, legate de scurgerile subterane
active venite din munți, sunt destul de abundente, însă se află la mari adâncimi. Pe alocuri însă
se ridică la suprafață dând naștere la mlaștini de solonceac.

11
 1.6. Solurile

Solurile plaiurilor sahariene este de tip abiogen. Din cauza vegetației extrem de
sărace, substanțele organice pătrund în sol în cantitate infirmă. De aceea solurile Saharei sunt
sărace în humus, iar procesele de migrare a sărurilor într-o serie de cazuri devin predominante.
În deșerturile nisipoase ale Saharei nu există soluri cu viață vegetală, deoarece suprafața
nisipurilor se află în continuă mișcare.

Solurile deșerturilor și semideșerturilor Kalahari sunt reprezentate de următoarele

tipuri fundamentale: a) soluri aluviale brun-roșcate ale șesurilor stratificate, alcătuite din gresii
care s-au format pe seama coroziunii și deflației acestora din urmă; b) soluri primare roșietice din
deșerturile de nisip slab dezvoltate, datorită mobilității intense a nisipurilor; c) soluri din albiile
secate, alimentate cu apă periodic care fac parte din solurile sărăturoase de luncă și cele din
depresiunile sărăturate care aparțin solonceacurilor.

Solurile deșerturilor din Australia fac parte din tipul de soluri aride, subtropicale și
tropicale. Există soluri pietroase, de pietrișuri și de nisipuri. Acestea ocupă mari suprafețe în
nordul și centrul zonei de deșert. Toate categoriile de soluri sunt nefertile și au un înveliș vegetal
sărac, constituit din Spinifex și plante xerofile.
Solurile nisipoase ale dunelor de nisip din deșerturile tropicale sunt caracteristice pentru Marele
Deșert de Nisip și Marele Deșert Victoria. Aceste soluri afânate sunt mult mai tinere, s-au
dezvoltat deasupra reliefurilor eoliene din nisipuri roșii.

Solurile din America de Sud sunt slab dezvoltate, în regiunile mai secetoase fiind
înlocuite cu cruste abiogene de dezagregare sau cu masive de nisipuri mișcătoare de barcane.

Capitolul 2. Biodiversitatea deșerturilor calde din emisfera sudică

2.1. Biodiversitatea floristică

Învelișul vegetal al Deșertului Saharei are caractere deosebite , datorită pe de o parte

poziției sale în două zone climatice - subtropicală și tropicală - , iar pe de altă parte reliefului și
condițiilor edafice - litologia depozitelor de suprafață ( pietroase, nisipoase și alte tipuri de roci ).
Vegetația deșerturilor subtropicale se caracterizează prin formațiuni de tipul saharian-saudit.
Platourile stâncoase din centrul Saharei sunt dominate de o vegetație ierboasă formată din
graminee și numeroși subarbuști. În zonele aluvionare ale văilor și depresiunilor, unde climatul
este mai umed, se dezvoltă o vegetație bogată formată din arbuști ca: Acacia harpophylla,
Pistacia atlantica, Ziziphus lotus, Zilla spinosa, Lycium aegypticum cu aspect de tufe spinoase.
Vegetația de oază de pe terenurile depresionare, permanent umede cuprinde: curmalul (
Phoenix dactylifera ), leandrul (Nerium oleander ), palmierul dun ( Hyphaene thebaica ).

12
Figure 9. Acacia harpophylla (https://alchetron.com/cdn/acacia-harpophylla-56c30a7b-f954-4c67-b9bc-26233ceb0bc-
resize-750.jpeg)

Figure 10. Curmalul- Phoenix dactylifera (https://images-na.ssl-images-amazon.com/images/I/81L

%2BiCxyTDL._SX425_.jpg)

Deșertul din nisip Kalahari are o vegetație destul de sărăcăcioasă compusă din ierburi
perene - Aristida brevifolia, Eragrostis superba, Anthephora pubescens, Cymbopogon ș.a ,
uneori cu tufe rare ca Acacia namaguensis. Tot aici se poate întâlni și pepenele verde sălbatic
(Citrullus ecirrhosus ).

13
Figure 11. Eragrostis superba
(https://en.wikipedia.org/wiki/Eragrostis_superba#/media/File:Eragrostis_superba,_blompakkies,_Dingaanstat,_a.jpg)

Figure 12. Pepenele verde sălbatic- Citrullus ecirrhosus

(https://en.wikipedia.org/wiki/Citrullus_ecirrhosus#/media/File:Citrullus_ecirrhosus_fruit_MHNT.JPG)

Deșertul Namib este cunoscut prin diversitatea plantelor suculente cu flori viu colorate ca:
stapelia ( Stapelia ), litops (Lithops), crasula ( Crassula ), mușcate ( Pelargonium ), graminee
xerofile ( Aristida brevifolia ) și unii arbuști xerofili din genul Acacia: Acacia horrida, Acacia
giraffae.

14
Figure 13. Stapelia (http://pza.sanbi.org/sites/default/files/images/plants/10977/stapeliagigant.jpg)

Figure 14. Lithops (https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/5/54/Lithops_salicola.jpg/220px-

Lithops_salicola.jpg)

Numai cele mai rezistente plante pot supraviețui în mare parte din Deșertul Victoria. Între
coamele de nisip există suprafețe de stepă împădurită, compuse din arbuști Eucalyptus
gongylocarpa, Eucalyptus youngiana și mulga (Acacia aneura ) împrăștiați pe suprafețe de iarbă
rezistentă de spinifex, în special Triodia basedowii .

15
Figure 15. Eucalyptus gongylocarpa (http://saseedbank.com.au/uploads/201506_BULK_02/Eucalyptus%20gongylocarpa
%20DJD2920%20fruits.jpg)

Figure 16. Mulga - Acacia aneura (https://en.wikipedia.org/wiki/Acacia_aneura#/media/File:Acacia_aneura_habit.jpg)

Deșerturile din America de Sud se întind de-a lungul țărmului vestic, între Oceanul
Pacific și Munții Cordilieri. Vegetația este formată din arbuști țepoși de Baccharis spinosa și
cactuși din genurile Opuntia și Cereus.

16
Figure 17. Opuntia (https://en.wikipedia.org/wiki/Opuntia#/media/File:Opuntia_littoralis_var_vaseyi_4.jpg)

Figure 18. Cereus (https://en.wikipedia.org/wiki/Cereus_(plant)#/media/File:Cereus-peruvians1.jpg)

2.2. Biodiversitatea faunistică

Fauna deșerturilor din Africa este săracă și cuprinde specii din diverse grupe, adaptate la
condițiile vitrege de pustiu.
Reptilele sunt bine reprezentate : șopârla de deșert ( Scincus officinalis ), șopârla cu coadă
spinoasă ( Uromastix aegypticus ),șarpele de nisip ( Eryx ), cobra egipteană ( Naja haje ) și
broasca țestoasă de deșert ( Testudo sulcata ).
Păsările ce populează deșertul sunt de dimensiuni mici: dropiagulerată (Otis undula ),
găinușa de pustiu ( Pterocles orientalis ), silvia de deșert (Sylvia nana-deserti).
Mamiferele rozătoare sunt bine reprezentate: iepurele egiptean (Lepus aegypticus ),
șoarecele alergător de nisip ( Jaculus jaculus ), șoarecele săritor (Pedetes caffer ).

17
 Mamiferele carnivore cuprind câteva specii: vulpea de deșert (Fennecus zerda ), pisica de
barcană ( Felis margarita ), pisica cu picioare negre ( Felis nigripes ), hiena-vărgată ( Hyaena
Hyaena ).

Figure 19. Șopârla de deșert

Figure 20. Găinușa de pustiu

Figure 21. Șoarecele alergător de nisip

18
Figure 22. Vulpea de deșert

Fauna deșerturilor Australiei este reprezentată de un număr redus de specii: cârtița

marsupială de deșert ( Notoryctes ), șobolanul -cangur marsupial, șopârla moloh ( Moloch
horridus ), broaștele de deșert ( Chiroleptes, Heleioporus ) și a unor păsări de deșert cum este
Saxicola moesta.

Figure 23. Cârtița marsupială de deșert

Fauna deșerturilor din America de Sud este săracă în specii; caracterisitce sunt:
rozătorul Ctenomys magellanicus, câinele lui Magellan ( Canis magellanicus ) și struțul
american sau pasărea nandu ( Rhea pennata ).

Figure 24. Câinele lui Magellan- Canis magellanicus

19
Figure 25. Struțul american- Rhea pennata

Capitolul 3. Importanța științifică și economică a regiunii

În urma irigației, productivitatea biologică a pămâturilor agricole din deșert crește mult.
Pe pămâturile irigate, în deșerturile tropicale se pot obține câte trei recolte de orez pe an.
Spre deosebire de agricultură, resursele minerale ale deșerturilor ( țițeiul, gazele naturale,
metalele feroase și neferoase etc. ) posedă un potențial economic și o stabilitate mult mai mare.
Cu mult mai puțin sunt valorificate resursele energetice, climatice și îndeseobi energia
solară.
Resursele naturale care dispun deșerturile pot fi reunite în următoarele grupe:
1. Climatice - agricole, care permit cultivarea de plante agricole ( bumbac, kenaf,
iută, grâu, orez, sorg, trestie de zahăr, fructe tropicale etc. ) și posibilitatea de a
obține de pe același teren două sau trei recolte pe an din culturi timpurii.
2. Hidrologice - cursuri permanente și cursuri temporare, ape subterane și
atmosferice, pentru irigarea culturilor și aprovizionare cu apă.
3. Pedologie - soluri nisipoase, cernoziomurile cenușii, cenușii-brune, takîroide și
alte soluri ale zonei temperate și solurile deșerturilor tropicale și subtropicale,
utilizabile pentru agricultura irigată.
4. Vegetale - hrană pentru vite, încălzirea populației, materiale de construcții
( pentru construcții de locuit ), plante utile din flora spontană - farmaceutice,
tinctoriale și altele.
5. Climatice-energetice - energia solară și eoliană.
6. Zăcăminte - combustibili ( țiței, gaze naturale, cărbuni; minereuri: cupru,
polimetale, metale rare și prețioase; nemetalifere - săruri minerale, ozocherită,
barită, bentonit, materiale de construcție.
7. Resurse ale lumii animale.

20
Bibliografie

Lupașcu, A. (2001). Biogeografie. București: Editura Fundației România De Mâine.

Petrov, M. (1986). Deșerturile Terrei. București: Editura Stiințifică Și Enciclopedică.

https://en.wikipedia.org/wiki/Great_Victoria_Desert
https://ro.wikipedia.org/wiki/De%C8%99ertul_Libian
https://ro.wikipedia.org/wiki/Marele_De%C8%99ert_Victoria

Listă de figuri

Figure 1. Hartă fizică Sahara ( https://ultima-ora.ro/wp-content/uploads/2018/04/desert-sahaRA-

harta-e1522766224781.jpg).............................................................................................................3
Figure 2. Hartă fizică Deșertul Libian
(https://harta.infoturism.ro/Continente/Africa/Egipt/harta/harta_Egipt.gif)...................................4
Figure 3. Hartă fizică Deșertul Kalahari
(https://image.stirileprotv.ro/media/images/680xX/Mar2011/60478307.jpg).................................4
Figure 4. Hartă fizică Deșertul Namib (https://portal.tfm.ro/wp-
content/uploads/2014/02/desert.gif)................................................................................................5
Figure 5. Hartă fizică Deșertul Victoria
(https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/2e/IBRA_6.1_Great_Victoria_Desert.png) 5
Figure 6. Hartă fizică Deșertul Atacama(http://cdn.getamap.net/img/maps/country/large/ci-
map.gif)............................................................................................................................................6
Figure 7. Oaza Siwa (http://www.profudegeogra.eu/wp-content/uploads/2017/07/oaza-siwa.jpg)
.......................................................................................................................................................10
Figure 8. Râul Molopo
(https://www.researchgate.net/publication/307837393/figure/fig5/AS:404152044802052@14733
68764474/Main-drainage-system-of-southern-Africa-during-the-early-Cretaceous-period-
adapted-from_Q320.jpg)...............................................................................................................11
Figure 9. Acacia harpophylla (https://alchetron.com/cdn/acacia-harpophylla-56c30a7b-f954-
4c67-b9bc-26233ceb0bc-resize-750.jpeg).....................................................................................13
Figure 10. Curmalul- Phoenix dactylifera (https://images-na.ssl-images-
amazon.com/images/I/81L%2BiCxyTDL._SX425_.jpg).............................................................13
Figure 11. Eragrostis superba
(https://en.wikipedia.org/wiki/Eragrostis_superba#/media/File:Eragrostis_superba,_blompakkies,
_Dingaanstat,_a.jpg)......................................................................................................................14

21
Figure 12. Pepenele verde sălbatic- Citrullus ecirrhosus
(https://en.wikipedia.org/wiki/Citrullus_ecirrhosus#/media/File:Citrullus_ecirrhosus_fruit_MHN
T.JPG)............................................................................................................................................14
Figure 13. Stapelia
(http://pza.sanbi.org/sites/default/files/images/plants/10977/stapeliagigant.jpg)..........................15
Figure 14. Lithops
(https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/5/54/Lithops_salicola.jpg/220px-
Lithops_salicola.jpg).....................................................................................................................15
Figure 15. Eucalyptus gongylocarpa
(http://saseedbank.com.au/uploads/201506_BULK_02/Eucalyptus%20gongylocarpa
%20DJD2920%20fruits.jpg).........................................................................................................16
Figure 16. Mulga - Acacia aneura
(https://en.wikipedia.org/wiki/Acacia_aneura#/media/File:Acacia_aneura_habit.jpg)................16
Figure 17. Opuntia
(https://en.wikipedia.org/wiki/Opuntia#/media/File:Opuntia_littoralis_var_vaseyi_4.jpg).........17
Figure 18. Cereus (https://en.wikipedia.org/wiki/Cereus_(plant)#/media/File:Cereus-
peruvians1.jpg)..............................................................................................................................17
Figure 19. Șopârla de deșert..........................................................................................................18
Figure 20. Găinușa de pustiu.........................................................................................................18
Figure 21. Șoarecele alergător de nisip..........................................................................................18
Figure 22. Vulpea de deșert...........................................................................................................19
Figure 23. Cârtița marsupială de deșert.........................................................................................19
Figure 24. Câinele lui Magellan- Canis magellanicus...................................................................19
Figure 25. Struțul american- Rhea pennata...................................................................................20

22
23
24
25
26
27