Perspectiva Irinei

Mi-am luat telefonul din clasă şi ies în curtea şcolii. Mă îndrept spre banca unde le-am lăsat pe fete,
dar constat că ele nu mai sunt acolo. Mă plimb în curte, căutându-le pe cele două, când o văd pe Ana, o
colega de-a noastră, stând lângă fântâna de băut apă, aşa că mă duc spre ea.

— Hei, Ana, le-ai văzut pe Mel şi Daria?

— Au fost duse la director acum cinci minute, spune ea, privindu-mă.

— Poftim? De ce? întreb eu speriată.

— Melanie s-a bătut cu o fată, iar Daria şi încă un băiat au încercat să le despartă şi au fost toţi prinşi de
profesorul de muzică, care i-a dus la director.

— Mersi, Ana, spun eu, fugind în şcoală.

Urc repede scările către biroul profesorului, iar când ajung la uşă, văd doi băieţi, stând aplecaţi,
ascultând la uşă, aşa că mă duc spre ei.

— Hei, ce faceţi voi aici? spun eu, iar unul dintre băieţi îmi pune mâna la gură ca să nu mai vorbesc.

— Scuze, scuze, doar că suntem aici pentru că încercăm să aflăm ce s-a întâmplat cu fratele meu, spune
băiatul care mi-a închis gura.

— Şi eu sunt aici ca să aflu ce s-a întâmplat cu prietena mea şi sora ei.

— Shh, vorbeşte directorul, spune celălalt băiat.

— Ce spune? întreb eu.

— Shh! îmi spun ei în acelaşi timp.

— Ce spune? zic eu, de data aceasta în şoaptă.

— Se pare că după ore îi baga la detenţie.

— Adică după ora asta, spune blondul.

— Trebuie să facem cumva să ajungem şi noi la detenţie, spun eu în şoaptă.

— Noi avem chimia ora asta, vom merge la laborator pentru experimente, spune celălalt băiat.

— Iar eu am sportul, vom juca fotbal, le spun eu.

— Ok atunci, spune blondul. Ne vedem toţi peste o oră la detenţie.

Perspectiva lui Cristi

— Eu sunt Cristi, apropo, spun eu, întinzându-i mâna fetei.

— Irina, spune ea, uitându-se în ochii mei. Nu am observat până acum că părul ei este atât de cârlionţat
şi strălucitor.

— Şi eu sunt Alex, hai odată, spune el, trâgându-mă.

— Nu-i aşa că e frumoasă? îi spun eu, în timp ce ne îndreptăm spre laboratorul de chimie.

— Da, da, acum, ce facem ca să ajungem la detenţie?

— Păi azi vom face experimente, nu?

— Da, te gândeşti la ce mă gândesc şi eu?

— Bicarbonat de sodiu și oțet? spun eu, amuzat.

— Proştii gândesc la fel, spune Alex, râzând.

— Aşa este, spun eu, alăturându-mă.

Eu şi Alex intrăm la ora de chimie, iar peste zece minute intră şi profesoara.

— Copii, astăzi vom face experimente, să vedem ce aţi înţeles voi din lecţia trecută.

Perspectiva Irinei

Ora de sport a început, astăzi vom juca fotbal. Meciul începe, iar eu am mingea, profesoara se află
cu spatele la noi, vorbind cu un elev. Nu îmi vine să cred că fac asta, îmi spun eu în gând. Dau „din
greşeală " cu piciorul în minge prea tare, aceasta ducându-se în capul profesoarei.

Profesoara m-a trimis la director, iar acesta a intenţionat să mă lase doar cu o advertizare, aşa că,
pe gura mea au ieşit nişte cuvinte care nu trebuiau spuse, determinându-l pe director să mă trmită la
detenţie.

Perspectiva lui Cristi

Toţi copii încep să facă experimentul, iar la sfârşitul orei, eu şi Alex luăm bicarbonatul de sodiu şi
oţetul şi le amestecăm. Amestecând bicarbonatul de sodiu cu oţetul va ieşi o spumă albă. Trebuie stins
înainte de a da un miros urât, căci dacă nu îl stingi la momentul potrivit te va putea durea foarte tare
stomacul. Odată ce am amestecat cele două substanţe, spuma a ieşit la suprafaţă, împrăştiindu-se peste
tot.

— Copii! strigă profesoara nervoasă la noi. V-am spus că nu aveţi voie să amestecaţi aceste două
substanţe, sunt periculoase! La director cu voi!

Doamna profesoară ne duce către director, iar odată ce intrăm acesta ne pofteşte pe toţi înăuntru.
Eu şi Alex ne aşezăm pe scaune, iar doamna rămâne nervoasă în picioare.
— Ce s-a mai întâmplat? Şi voi ia-ţi dat profesoarei cu mingea în cap?

— Asta trebuie să fie mâna Irinei, îi spun eu lui Alex în şoaptă.

— Hoţomanii aceştia au făcut un amestec greşit şi periculos, deşi eu le-am spus să nu o facă.

— Aşa aţi făcut? ne întreabă directorul, mutându-şi privirea către mine şi Alex.

— Da...

— Cristi şi Alex, pentru că aţi fost nişte elevi ascultători şi aţi învăţat bine, azi scăpaţi doar cu detenţie,
dar a doua oară vă scad din loc media la purtare. Să nu se mai repete, înţeles?

— Da, domnule.

Perspectiva Dariei

Stăm toţi în clasa de detenţie, aşteptând ca profesoara să vină cu noul „coleg". Melanie este
supărată din nu ştiu ce motiv şi nu stă în bancă cu mine, aşa că eu stau singură. După ce profesoara iese
din clasă, băiatul blond vine spre mine şi se aşază pe scaunul din banca mea.

— Hei, artisto, ce faci?

— Ce tot vrei?

— Uşor, arţăgoaso, te-am întrebat doar ce faci.

— Nu te interesează ce fac.

— Ba da, spune el pe un ton ironic.

— Păi având în vedere că mă aflu într-o sală de detenţie DIN CAUZA TA, nu fac nimic.

— Mă scuzi? Din cauza mea? Sora ta a păruit-o pe fata aceea, nu eu.

— Da, dar dacă nu te băgai tu, nu ajungeam toţi la detenţie.

— Nu te mai preface că mă urăşti.

— Nu te urăsc, dar în momentul ăsta nu îmi eşti prea simpatic.

— Şi de aia îmi faci portret? spune el râzând.

— Poftim?

— Ce ai auzit.

— Eu nu ţi-am făcut niciun portret...

— A, nu? Atunci ăsta ce este? spune el, scoţându-şi o foaie din buzunar, iar eu încerc să i-o iau, dar
acesta îşi mişcă mâna.

— De unde îl ai? spun eu, încercând să-i înşfac hârtia din mână. Credeam că l-am pierdut.

— Destinul l-a adus la mine.

— Nu ştiam că eşti aşa de amuzant, spun eu ironică.

— Nu ştiam că eşti aşa de arţăgoasă. Ochelarii îţi ascund fiara din tine.

— Mda... felicitări, acum ai cale liberă să arăţi desenul întregii şcoli, spun eu, iar o lacrimă îşi face apariţia
pe obrazul meu, amintindu-mi de cele întâmplate în generală.

— Ce vrei să sp..., spune Vlad, dar este întrerupt de uşa care se deschide, iar pe ea intrând profesoara
odată cu...