Sunteți pe pagina 1din 1

Sancţiunea contravenţională este o măsură de constrîngere statală şi un mijloc de

corectare şi reeducare ce se aplică, în numele legii, persoanei care a săvîrşit o contravenţie.


(art. 32 din Codul Contraventional al RM).
Deşi ideal este ca toţi destinatarii normelor juridice contravenţionale să se conformeze
regulilor de conduită stabilite, realitatea demonstrează că o parte dintre subiecţii dreptului
contravenţional nu le respectă, transformînd raportul de conformare într-un raport de conflict.
Pentru restabilirea legalităţii şi a ordinii de drept, ca ultimă soluţie, legiuitorul a prevăzut în
norma juridică şi a delegat organelor sale competente atribuţia de a aplica sancţiuni celor care
încalcă preceptele normelor contravenţionale.
Trăsături caracteristice:
 este o formă de constrîngere statală, prevăzută de legea contravenţională;
 se aplică numai în cazul comiterii cu vinovăţie a unei fapte antisociale, stipulate în Cod
Contraventional;
 se aplică numai de către organele abilitate prin legea contravenţională;
 se aplică, de regulă, în mod extrajudiciar;
 nu atrage consecinţele antecedentului penal.

Sistemul de sancţiuni este stabilit expres de legea contravenţională.


În funcţie de destinatar, sistemul sancţiunilor contravenţionale poate fi divizat în două
blocuri:
 sancţiunile aplicabile persoanei fizice;
 sancţiunile aplicabile persoanei juridice.

Sancţiunile contravenţionale aplicabile persoanei fizice sunt:


 avertismentul;
 amenda;
 privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate;
 privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii;
 aplicarea punctelor de penalizare;
 privarea de dreptul special (de a conduce vehicule, de a deţine armă şi de portarmă);
 munca neremunerată în folosul comunităţii;
 arestul contravenţional;

Sancţiunile contravenţionale aplicabile persoanei juridice sunt:


 amenda;
 privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate.

S-ar putea să vă placă și