Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Influența Turcă
Influența Turcă
1
- toponime precum: Comani, Comănesti, Comănița, Comanca. Se presupune că de
origine cumană ar fi si Caracal (Kará Kalá „cetate neagră”), Teleorman (teli orman
„pădure nebună, deasă, sălbatică”), Bărăgan, Caraiman, Cozia.
- nume de ape (terminate în -ui): Bahlui, Covurlui, Călmățui, Desnățui, Teslui, Vaslui.
- nume de persoană (atestae în mai multe documente din secolele al XIV-lea – al
XVIlea):
Comăneci, Comănescu, Coman; Aslan, Balaban, Basarabă, Carabă, Ciortan,
Itu, Talabă, Toxabă, Ulan, Utmes.
5.2. A doua influență începe o dată cu invazia turcilor osmanlâi în Peninsula Balcanică,
în secolul al XIV-lea. După subjugarea treptată a tuturor popoarelor balcanice, łările
române au
căzut sub suzeranitate turcească, începând o lungă perioadă de relații directe cu turcii (de
la sfârsitul secolului al XIV-lea până în prima jumătate a secolului al XIX-lea). Aceste
relații au favorizat pătrunderea în limba română a unui mare număr de elemente turcesti,
mulți termini supraviețuind până astăzi în româna contemporană.
Elementele turcesti au pătruns în limba română în două faze istorice:
- cuvinte împrumutate între secolele al XV-lea si al XVIII-lea, care au, în general,
caracter popular, cu mare răspândire în limbă, unele intrând în fondul lexical
principal;
- turcisme din epoca fanariotă, care în cea mai mare parte au dispărut din uz (în special
cele care aveau legătură cu viața social-politică, de tipul: agă, ienicer, vizir etc), iar
multe din cele care au reusit să se menŃină au primit un sens ironic sau peiorativ.
Cuvintele turcesti sunt de două feluri:
a) cunoscute pe întreg teritoriul de limbă română;
b) cuvinte cu circulație regională, în Muntenia, Oltenia, Dobrogea si Moldova.
Cuvintele din limba română se referă la domenii foarte variate:
- casă, locuință: acaret, balama, cearsaf, cercevea, cearsaf, cerdac, chibrit, divan,
dusumea, hambar, iatac, odaie, pridvor, tavan;
- mâncăruri, băuturi: baclava, cafea, caimac, ciulama, ciorbă, ghiveci, iahnie, iaurt,
musaca, magiun, pastramă, rachiu, sarma, telemea, trufanda, tutun;
- îmbrăcăminte (multe dispărute): anteriu, basma, ciorap, fotă, dulamă, giubea, ilic,
maramă, năframă, testemel, salvari, halat, tulpan;
- floră, faună: abanos, bamă, dovleac, dud, pătlăgea, zambilă, bostan; bursuc, catâr;
- minerale: chihlimbar, fildes, sidef;
2
- comerŃ: cântar, chilipir, dugheană, musteriu, para, raft, saftea, tarabă, tejghea;
- meserii: băcan, boiangiu, casap, cazangiu;
- unelte: cazma, mesină, pingea;
- obiecte: ciubuc, ibric, lulea, ghiozdan, tipsie;
- diferite noțiuni abstracte sau concrete: berechet, belea, cusur, halal, hatâr, huzur,
maidan, moft, naz, tabiet, talaz, tertip, zaiafet;
- însusiri: ageamiu, babalâc, belaliu, chefliu, lichea, fudul, peltic, pisicher, siret,
tembel, zevzec, ursuz.
Unele dintre cuvintele turcesti au suferit în română evoluŃii semantice:
balama însemna „legătură”, iar azi înseamnă „obiect metalic care mijloceste legătura”;
lichea „defect, pată” a ajuns să însemne „om de nimic”;
pehlivan care însemna „erou”, a ajuns să însemne „escroc, mcalit”;
tertip ”plan, proiect”, înseamnă astăzi „intrigă, mijloc necinstit”;
buluc „unitate militară” a ajuns să însemne „claie peste grămadă” etc.
În lexicul fundamental al limbii române au pătruns 14 cuvinte de origine turcească, dintre
care 5 au la bază o origine arabă (cafea, chef, chirie, cântar, tăbăci), 5 sunt de origine
persană
(dusman, moft, murdar, para, zor), iar 4 sunt turcesti propriu-zise (chior, ciomag, hai,
soi)
(Graur, 1969: 277).
Sufixe
Sufixele au fost împrumutate odată cu termenii care le conțineau, apoi s-au atasat si altor
împrumuturi din turcă ori unor cuvinte de alte origini.
- -giu (productiv): boiangiu, cafegiu, giuvaergiu, surugiu, zarzavagiu, este foatre
productiv: barcagiu, chiulangiu, camionagiu, fustangiu, scandalagiu, reclamagiu;
- -iu: cafeniu, ghiurghiuliu, tuciuriu, fistichiu, după care s-au format: arămiu, argintiu,
auriu, castaniu, cenusiu, nisipiu, pământiu, piersiciu, rubiniu, ruginiu, visiniu etc.
- -lic, -lâc: caraghioslâc, siretlic, după care s-au format: haimanalâc, puslamalâc;
avocatlâc, crailâc, savantlâc etc.