Influența turcă

Influența turcă manifestată asupra limbii române este de două feluri:

a) preosmanlâie (turcică);
b) osmanlâie.
Influența turcă preosmanlâie (turcică) s-a exercitat odată cu apariția si stabilirea
pe teritoriul norddunărean a unor populaŃii asiatice de origine turco-tătară.
Pecenegii si-au făcut apariția în Moldova si în estul Munteniei în secolul al IXlea,
iar în secolele al X-lea – al XI-lea au pătruns în Transilvania si în Dobrogea. Au rezistat
până în secolul al XI-lea, când au fost înfrânți în Transilvania de regele Ladislau (1088)
iar în
sudul Dunării de bizantini (1091) si au fost asimilați de populația romanică, de popoare
din
Imperiul Bizantin si de unguri (Ist. Rom., 1962: 67-68).
De la pecenegi au rămas toponime ca: Peceneagul, Peceneaga, Pecenisca, Pecenevra.
Cumanii au apărut în secolul al XI-lea si au ocupat un teritoriu mare la nord de
Dunăre – Cumania Neagră (Ist. Rom., 1962: 68-71).
Limba cumanilor a putut fi mai usor studiată decât cea a pecenegilor, datorită unui glosar
latin-persan-cuman, redactat în 1303 – Codex Cumanicus.
Au fost considerate cumane acele cuvinte din română a căror etimologie e necunoscută
limbii turce sau care au fonetism diferit. Atestarea documentară a acestor cuvinte trebuie
să fie
dintr-o epocă anterioară influenței turcesti osmanlâi.
După majoritatea cercetătorilor ar putea fi cumane: aslam „camătă” (atestat în textele
religioase din secolul al XVI-lea), baltag, beci (însemna „zid, întăritură”; vezi si numele
Vienei „cetate întărită”), capcană, cazan, cioban, conac (a însemnat „distanța dintre două
poste”, apoi „locul unde se schimbau caii” si a ajuns în română „casă boierească de la
țară”; în anumite dialecte înseamnă „colibă la câmp”), dusman, teanc, toi, a tolăni.
Ov. Densusianu (1961, I: 243-244) propune etimologii cumane pentru: bardacă „ulcică”,
catâr, chindie, chior, hambar, haram „gratis, pe degeaba” (vezi expresia De haram a
fost, de haram s-a dus), murdar, taman – considerate, în general, ca fiind împrumuturi
mai târzii din turcă. Alți cercetători adaugă si pe: buzdugan, dulamă, maidan, maramă,
suman, tărâm (apud
Dimitrescu, 1978: 109).
De la cumani au mai rămas:

1
 - toponime precum: Comani, Comănesti, Comănița, Comanca. Se presupune că de
origine cumană ar fi si Caracal (Kará Kalá „cetate neagră”), Teleorman (teli orman
„pădure nebună, deasă, sălbatică”), Bărăgan, Caraiman, Cozia.
- nume de ape (terminate în -ui): Bahlui, Covurlui, Călmățui, Desnățui, Teslui, Vaslui.
- nume de persoană (atestae în mai multe documente din secolele al XIV-lea – al
XVIlea):
Comăneci, Comănescu, Coman; Aslan, Balaban, Basarabă, Carabă, Ciortan,
Itu, Talabă, Toxabă, Ulan, Utmes.

☞ Ce se atribuie influenței turcesti peosmanlâi în limba română?

5.2. A doua influență începe o dată cu invazia turcilor osmanlâi în Peninsula Balcanică,
în secolul al XIV-lea. După subjugarea treptată a tuturor popoarelor balcanice, łările
române au
căzut sub suzeranitate turcească, începând o lungă perioadă de relații directe cu turcii (de
la sfârsitul secolului al XIV-lea până în prima jumătate a secolului al XIX-lea). Aceste
relații au favorizat pătrunderea în limba română a unui mare număr de elemente turcesti,
mulți termini supraviețuind până astăzi în româna contemporană.
Elementele turcesti au pătruns în limba română în două faze istorice:
- cuvinte împrumutate între secolele al XV-lea si al XVIII-lea, care au, în general,
caracter popular, cu mare răspândire în limbă, unele intrând în fondul lexical
principal;
- turcisme din epoca fanariotă, care în cea mai mare parte au dispărut din uz (în special
cele care aveau legătură cu viața social-politică, de tipul: agă, ienicer, vizir etc), iar
multe din cele care au reusit să se menŃină au primit un sens ironic sau peiorativ.
Cuvintele turcesti sunt de două feluri:
a) cunoscute pe întreg teritoriul de limbă română;
b) cuvinte cu circulație regională, în Muntenia, Oltenia, Dobrogea si Moldova.
Cuvintele din limba română se referă la domenii foarte variate:
- casă, locuință: acaret, balama, cearsaf, cercevea, cearsaf, cerdac, chibrit, divan,
dusumea, hambar, iatac, odaie, pridvor, tavan;
- mâncăruri, băuturi: baclava, cafea, caimac, ciulama, ciorbă, ghiveci, iahnie, iaurt,
musaca, magiun, pastramă, rachiu, sarma, telemea, trufanda, tutun;
- îmbrăcăminte (multe dispărute): anteriu, basma, ciorap, fotă, dulamă, giubea, ilic,
maramă, năframă, testemel, salvari, halat, tulpan;
- floră, faună: abanos, bamă, dovleac, dud, pătlăgea, zambilă, bostan; bursuc, catâr;
- minerale: chihlimbar, fildes, sidef;

2
- comerŃ: cântar, chilipir, dugheană, musteriu, para, raft, saftea, tarabă, tejghea;
- meserii: băcan, boiangiu, casap, cazangiu;
- unelte: cazma, mesină, pingea;
- obiecte: ciubuc, ibric, lulea, ghiozdan, tipsie;
- diferite noțiuni abstracte sau concrete: berechet, belea, cusur, halal, hatâr, huzur,
maidan, moft, naz, tabiet, talaz, tertip, zaiafet;
- însusiri: ageamiu, babalâc, belaliu, chefliu, lichea, fudul, peltic, pisicher, siret,
tembel, zevzec, ursuz.
Unele dintre cuvintele turcesti au suferit în română evoluŃii semantice:
balama însemna „legătură”, iar azi înseamnă „obiect metalic care mijloceste legătura”;
lichea „defect, pată” a ajuns să însemne „om de nimic”;
pehlivan care însemna „erou”, a ajuns să însemne „escroc, mcalit”;
tertip ”plan, proiect”, înseamnă astăzi „intrigă, mijloc necinstit”;
buluc „unitate militară” a ajuns să însemne „claie peste grămadă” etc.
În lexicul fundamental al limbii române au pătruns 14 cuvinte de origine turcească, dintre
care 5 au la bază o origine arabă (cafea, chef, chirie, cântar, tăbăci), 5 sunt de origine
persană
(dusman, moft, murdar, para, zor), iar 4 sunt turcesti propriu-zise (chior, ciomag, hai,
soi)
(Graur, 1969: 277).

Sufixe
Sufixele au fost împrumutate odată cu termenii care le conțineau, apoi s-au atasat si altor
împrumuturi din turcă ori unor cuvinte de alte origini.
- -giu (productiv): boiangiu, cafegiu, giuvaergiu, surugiu, zarzavagiu, este foatre
productiv: barcagiu, chiulangiu, camionagiu, fustangiu, scandalagiu, reclamagiu;
- -iu: cafeniu, ghiurghiuliu, tuciuriu, fistichiu, după care s-au format: arămiu, argintiu,
auriu, castaniu, cenusiu, nisipiu, pământiu, piersiciu, rubiniu, ruginiu, visiniu etc.
- -lic, -lâc: caraghioslâc, siretlic, după care s-au format: haimanalâc, puslamalâc;
avocatlâc, crailâc, savantlâc etc.