Docendo discimus

Reflectarea intercondiţionată a triadei Didactica Pro..., Nr.2-3 (72-73) anul 2012

elevi-profesori-părinţi în cadrul
motivaţional al evaluării
„Evaluarea şi responsabilitatea sînt scopuri ce merită să fie urmărite. Sarcina este de a crea un sistem care să
evalueze în mod corect şi util lucrurile pe care le considerăm importante şi să nu distorsioneze procesul instructiv.”
(Theodore Sizer)

Evaluarea reprezintă o problemă veche, dar cu
semnificaţii noi, un subiect extrem de vast, care merită
o abordare multiplă. Aceasta se referă la acumularea,
prelucrarea şi interpretarea informaţiilor privind starea
şi funcţionarea unor componente şi fenomene în cadrul
sistemului de învăţămînt.
În evoluţia acestui concept, identificăm trei categorii
de definiţii:
• „vechi”, care puneau semnul egalităţii între eva-
luare şi măsurare a rezultatelor elevilor;
• ale pedagogiei prin obiective, care interpretau
evaluarea în raport cu obiectivele educaţionale;

Principiile universale ale vieţii – argument de optimizare a conţinuturilor

educaţionale la biologie

83
 Docendo discimus
• ”noi”, actuale, moderne, care concep evaluarea
ca apreciere, ca emitere de judecăţi de valoare
despre ce şi cum a învăţat elevul, pe baza unor
criterii precise, bine stabilite. [8]
Din multitudinea de variante, care au multe note
comune, desprindem următoarea definiţie: „A evalua
înseamnă a emite judecăţi de valoare privind învăţarea
de către elev, pe baza unor criterii adecvate obiectivelor
fixate, în vederea luării unor decizii.” [8]
Astfel, reieșind din sugestiile şi recomandările
curriculumului modernizat vizînd modul de abordare a
procesului de predare-învăţare-evaluare centrat pe elev,
cadrului didactic i se solicită să opereze modificări în
demersurile sale la clasă, atît de ordin metodologic, cît
şi de ordin pedagogic şi psihologic.
Datorită implicațiilor sale în plan moral, fenomenul
evaluării trezeşte discuţii în contradictoriu, deoarece, în
rezultatul acesteia, se efectuează selecţii și clasificări.
Modul în care este şi se simte apreciat elevul exercită
influenţă asupra succesului său şcolar. Treapta pe care
este “situat”, pe o scară de evaluare “inventată” de pro-
fesor, poate genera între colegi relații de tip ierarhic. Prin
urmare, accentul strategic în acest act trebuie deplasat
de pe sancţionare pe dezvoltare, de pe măsurarea produ-
selor pe constatarea efectelor acţiunilor de valoare şi pe
stimularea capacităţilor de autoevaluare şi coevaluare.
De fapt, evaluarea vine în sprijinul formabililor, fiind
un instrument ce le permite să conştientizeze ceea ce
au dobîndit – cunoştinţe, priceperi, deprinderi, abilităţi
etc. În acest act, ei pot fi partenerii profesorului. Pentru
aceasta, este necesar să cunoască scopul urmărit, să par-
ticipe activ la formularea descriptorilor de performanţă
și la diversele modalităţi de apreciere a muncii lor – ceea
ce le va oferi confort psihologic şi va institui un climat
de încredere în clasă.
Evaluarea trebuie să fie o experienţă stimulatoare,
care scoate în evidență ceea ce s-a învăţat şi nu ceea ce
s-a greşit și care furnizează informații pentru regîndirea,
revizuirea demersurilor ulterioare. În baza ei, elevul
trebuie să-și contureze propria manieră de învățare,
propriul traseu de creştere.
Raportarea triadei elevi-profesori-părinţi la setul
de rezultate obţinute face posibilă înţelegerea şi inter-
pretarea evaluării de către toţi actanţii: profesorul va
putea să amelioreze şi să ajusteze permanent demersul
la clasă; elevul are nevoie de apreciere obiectivă şi
autoevaluare pentru a-şi cunoaşte potenţialul, aceste
procese îi sporesc responsabilitatea faţă de acţiunile
proprii, îi aduc satisfacţie şi îi consolidează încrederea
în forţele proprii; părinţii vor cunoaşte care este nivelul
de dezvoltare a copilului, vor putea stabili în ce măsură
să îl ajute la învăţătură.
Una dintre cele mai eficiente metode pentru de-
terminarea nivelului de dezvoltare a cunoștințelor și a
Reflectarea intercondiţionată a triadei elevi-profesori-părinţi în cadrul
84
abilităţilor este observaţia. Aceasta permite supervizarea
evoluţiei elevilor, dar din motivul că ei sînt influențați
și de diverse elemente instructive, trebuie evaluată şi
calitatea acestora, obținînd astfel informații relevante
și utile profesorilor și părinților.
Adaptarea strategiilor de evaluare reflectă tendinţa
de extindere a acţiunilor evaluative: de la verificările
tradiţionale la aprecierea proceselor şi a condiţiilor de
desfăşurare a activităţii didactice, a situaţiilor de învăţa-
re. Testările favorizează autoevaluarea şi conştientizarea
progresului.
În procesul de evaluare, o importanţă deosebită va
avea:
• recunoaşterea şi respectarea corelaţiilor dintre
factorii psihosociali şi climatul familial (cu im-
pact asupra relaţiilor interpersonale dintre elevi,
asupra organizării procesului de învăţare);
• asigurarea unui climat educaţional favorabil sub
aspectul raportului dintre elevi, cadre didactice
şi părinţi; instruirea elevilor din perspectiva
dezvoltării şi integrării în societatea modernă;
• asigurarea excelenţei în predare şi educaţie prin
aplicarea strategiilor şi a tehnologiilor de evalu-
are moderne.
Scopul evaluării este de a determina realizarea
calitativă a obiectivelor stipulate în actele normative
vizînd: profesionalismul cadrelor didactice, conţinutul
şi formele de organizare a procesului educaţional, baza
tehnico-materială, calitatea şi eficienţa actului instruc-
tiv, corespunderea rezultatelor obţinute cu standardele
în vigoare.
Procesul de învăţămînt presupune activități pe trei
dimensiuni,strîns legate între ele:
• predare;
• învăţare;
• evaluare.
Predarea este activitatea desfăşurată de către profe-
sor, prin care acesta transmite elevilor diverse cunoștințe;
învăţarea este activitatea de asimilare a cunoştinţelor, de
schimbare a comportamentului elevilor; iar evaluarea
este activitatea profesorului de măsurare, apreciere şi
decizie asupra rezultatelor elevului.
Organizarea procesului de învăţămînt creează con-
diţii favorabile de implicare a elevilor în majoritatea
procedurilor de evaluare. „Ea este cu atît mai exactă, cu
cît pregătirea elevilor este mai adecvată.” [6]. Iar folosi-
rea emoţiilor pozitive în directă implicare a elevilor în
procesul propriu-zis, oferirea explicaţiilor survenite pe
parcurs etc. sînt paşi concreţi pentru apariţia şi sporirea
motivaţiei şi înregistrării progresului.
Combaterea insuccesului şcolar începe cu studierea
cauzelor ce l-au generat. Este necesar să se analizeze
toate datele referitoare la:
• ELEV – aptitudinea şcolară, gradul de pregătire,
motivaţional al evaluării

deficienţe psihice, modele de învăţare folosite,
frecvenţa la şcoală, atitudinea faţă de învăţătură,
interesele, aspiraţiile. Explorarea şi dezvoltarea
conduce la crearea unei atitudini favorabile faţă
de şcoală, reprezentînd un mijloc de atingere
a succesului şcolar şi de prevenire a eşecului
şcolar. Investigarea contribuie la precizarea in-
tereselor, a aptitudinilor elevilor şi la depistarea
dificultăţilor în învăţare, astfel fiind influenţat
mersul dezvoltării psihice şi cel al integrării în
societate.
• FAMILIE – climatul cultural-educativ (fami-
lii dezorganizate, dezmembrate), cerinţe prea
mari din partea părinţilor, condiţii de muncă,
supraveghere şi îndrumare. Evaluarea trebuie să
determine părinţii să găsească cele mai favora-
bile oportunităţi de sporire a interesului elevului
pentru valorificarea potenţialul său. Pentru a
organiza procesul de învăţămînt cît mai bine şi
mai efectiv, avem nevoie să aflăm cît mai mul-
te despre preocupările, preferințele, interesele
elevului; despre atitudinea lui faţă de şcoală.
În acest sens, se aplică anchete pentru părinţi cu
întrebări care solicită răspunsuri detaliate.
• ŞCOALĂ – metode de predare şi învăţare utili-
zate; controlul şi evaluarea randamentului şcolar;
relaţia profesor-elev; relaţia dintre elevi; ritmul
de activitate; atitudinea faţă de învăţătură; moti-
vaţia învăţării; orientarea şcolară şi profesională
a elevilor. Evaluarea sugerează profesorilor căi
de perfecţionare a stilului didactic şi, totodată,
constituie un instrument de control asupra acti-
vităţii propriu-zise.
Elev
Succesul
Profesori Părinți
După precizarea cauzelor dominante, se stabilesc
şi metodele necesare diminuării insuccesului şcolar,
în strînsă colaborare elevi-profesori-părinţi. Factorii
primordiali ai succesului şcolar îi constituie motivaţia şi
aptitudinile, iar o evaluare corectă tinde spre menţinerea
şi dezvoltarea lor.
Reflectarea intercondiţionată a triadei elevi-profesori-părinţi în cadrul
motivaţional al evaluării
Docendo discimus
Aptitudinea pedagogică reprezintă un ansamblu
de calităţi psihosociale, generale şi specifice, necesare
pentru proiectarea activităţilor care au ca finalitate for-
marea şi dezvoltarea permanentă a personalităţii umane,
activităţi realizabile în diferite medii instituţionale, în
condiţii relevante la nivel de proces (resursele interne
angajate, valorificate).
În psihologie, aptitudinea este abordabilă din per-
spectiva raporturilor sale cu capacitatea umană. [3]
Prin urmare, aptitudinile nu sînt simple procese psihice
particulare (cum ar fi percepţia, memoria, gîndirea sau
imaginaţia), ele exprimă personalitatea individului
uman ca tot unitar.
Pentru ca actul învăţării să se desfăşoare în condiţii
optime, iar individul să înveţe cu un randament sporit,
este necesar a respecta anumite condiţii: interne (proce-
sele cognitive, volitive, afective; apoi atenţia şi limbajul,
motivaţiile, aptitudinile, interesele de cunoaştere şi
profesionale) şi externe (factorii socio-organizaţionali
din mediul şcolar, familial, social, care se referă la
modalităţile de organizare a învăţării de către şcoală,
profesor, familie.)
Didactica tradiţională situează la baza evaluării
numai indicatori de ordin cognitiv, iar pedagogia
contemporană consideră aceşti indicatori ca fiind
insuficienţi: evaluarea trebuie să se extindă şi asupra
altor indicatori, fie tot de ordin cognitiv (capacitatea
de aplicare a cunoştinţelor sau nivelul dezvoltării
intelectuale), fie privind personalitatea elevului şi
conduita sa (aptitudinile, interesele, valorile, convin-
gerile, atitudinile).
Învăţarea şi dezvoltarea reprezintă procese în conti-
nuă evoluţie. În consecinţă, profesorii trebuie să aibă în
vedere evaluarea continuă: perfecţionarea permanentă
a cunoştinţelor, înţelegerea tot mai aprofundată a lumii
şi a propriei persoane. Anume acest aspect, ce are loc
în cadrul activităţilor la clasă, poate asigura o imagine
clară, corectă şi reprezentativă a capacităţilor şi progre-
sului elevului. Investigaţiile recente privind evaluarea
Didactica Pro..., Nr.2-3 (72-73) anul 2012
accentuează necesitatea de a descoperi ce ştiu şi ce pot
face elevii, dar nu ceea ce nu ştiu şi nu pot face. Profe-
sorii trebuie să observe cum îşi îndeplinesc sarcinile în
situaţii obişnuite, avînd, astfel, ocazia de a-şi demonstra
cunoştinţele şi aptitudinile, perspectivă care furnizează
un tablou mai cuprinzător asupra potenţialului şi a
realizărilor lor.
Evaluarea obiectivă, corectă are un rol esenţial în
luarea unor decizii competente asupra educaţiei elevilor.
Evidenţa întîmplărilor, listele de verificare, discuțiile
profesor-elev, autoevaluarea sînt procedee şi tehnici
aflate în sprijinul profesorului, pentru a-şi aprecia cu
mai multă exactitate elevii şi pentru a fi mai eficient în
comunicare. Pentru a obţine o imagine verosimilă, clară
şi reprezentativă despre progresele şi capacităţile fiecărui
85
 Docendo discimus
elev, evaluarea trebuie să fie exhaustivă şi efectuată în
cadrul tuturor activităţilor la clasă.
Este de valoare evaluarea care încorporează tehnici
variate şi permite cadrelor didactice să prezinte evoluţia,
performanţele elevilor de o manieră semnificativă atît
părinţilor, cît şi altor persoane interesate.
Evaluarea axată pe formarea competenţelor are două
funcţii importante: să verifice rezultatele învăţării şi să
ajute elevul în învăţare.
În concluzie, cadrul didactic trebuie să-i iniţieze pe
elevi în activităţile de evaluare şi, totodată, să identifice
acele tehnici şi strategii prin prisma cărora aceştia să
devină tot mai motivaţi pentru diverse tipuri de aprecieri.
Scopul evaluării este întotdeauna acelaşi: de a face ca
educaţia să capete calitate, conducînd la optimizarea
întregului proces desfăşurat în şcoală. Fiecare institu-
ţie tinde să îmbunătăţească calitatea predării-învăţării,
evaluarea fiind una dintre cele mai importante strategii
în acest sens.
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE:
1. Baciu, S., Suport metodologic pentru evaluarea
academică, Ed. ASEM, Chişinău, 2010.
Reflectarea intercondiţionată a triadei elevi-profesori-părinţi în cadrul
86
2. Cabac, V., Evaluarea prin teste în învăţămînt, Bălţi,
1998.
3. Cristea, S., Dicţionar de termeni pedagogici, E.D.P.,
Bucureşti, 1998.
4. Cucoş, C., Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 1996.
5. Elţova, T., Evaluarea – o dimensiune importantă a
învăţămîntului de calitate, în Didactica Pro..., nr. 1
(65), 2011.
6. Ghid de implementare a curriculumului modernizat
pentru treapta liceală. Limbi Străine, Ed. Cartier,
Chişinău, 2010.
7. Jinga, I., Conducerea învățămîntului. Manual de
management instrucţional, E.D.P., Bucureşti, 1993.
8. Potolea, D.; Manolescu, M., Teoria şi practica evaluării
educaţionale, 2005.
9. Radu, I. T., Evaluarea în procesul didactic, E.D.P.,
Bucureşti, 2000.
10. Stoica, A.; Musteaţă, S., Evaluarea rezultatelor
şcolare. Ghid metodologic, Chişinău,1997.
Valentina CHEPTENE,
Adriana VASILACHI,
Stela VÎRLAN,
Liceul Teoretic Nicolae Iorga, mun. Chişinău
motivaţional al evaluării