Vijelea Raluca-Elena

restanță
anul I, sem. I, disciplina ,,Tradiție și identitate”

Avraam, întâiul patriarh biblic

Israelul biblic se găsește în marginea meridională a unei vaste arii geografice,

supranumită „semiluna fertilă”, care cuprinde aria de teren cultivabilă ce se întinde
din Mesopotamia până la Marea Mediterană, de la est la vest, și, spre nord, până la
munții Anatoliei; la sud întinzându-se un ținut în întregime deșertic, Deșertul Arabiei.
În zilele noastre „semiluna fertilă” cuprinde statele: Irak, Siria, Liban, Iordania, Israel
și Palestina. Israelul biblic se găsește în marginea meridională a acestei arii
geografice, dar într-o poziție cheie, ca un pod spre o altă regiune importantă, Egiptul. 1
Întinzându-se de la nordul Golfului Persic de-a lungul bazinelor Tigrului și Eufratului
și apoi spre sud-vest prin Canaan către fertila vale a Nilului, această zonă a fost
leagănul civilizațiilor preistorice. Când patriarhii apar în scenă în mileniul al II-lea
î.Cr., culturile mesopotamiană și egipteană se lăudau deja cu un trecut milenar.2
Poporul evreu, ‫ישראל עם‬, unul dintre popoarele recunoscute ca fiind cele mai
vechi de pe pământ, având o istorie documentată de cel puțin 3520 de ani (pe baza
literaturii religioase), joacă un rol crucial în istoria culturală și spirituală a omenirii
datorită revelațiilor divine ce au dus la apariția iudaismului și, pe baza perceptelor
iudaice, a creștinismului și a islamului, acestea reprezentând cele trei principale religii
monoteiste ale lumii.
Istoricul, datorită puținelor date pe care le are la dispoziție, nu poate să spună mai
mult decât că istoria patriarhală conținută în Gen. 12-50 este în mod fundamental o
istorie a unei familii însumând abia trei generații (Abraham - Isac - Iacob) într-un
spațiu de mai bine de trei secole. Este clar că suntem în fața unei simplificări a unei
istorii mult mai complexe.3

1
pagina 9, alineatul al treilea din „Istoria Israelului: de la origini până în perioada romană” de Luca Mazzinghi,
traducere din limba italiană de Cristian Clopoțel; Târgu Lăpuș: Galaxia Gutenberg, 2010;
2
pagina 33, alineatul al doilea, rândurile 2-4, din „Călătorie prin Vechiul Testament” de Samuel J. Schultz, Editura
Cartea Creștină, Oradea, 2008;
3
pagina 24, alineatul al patrulea din „Istoria Israelului: de la origini până în perioada romană” de Luca Mazzinghi,
traducere din limba italiană de Cristian Clopoțel; Târgu Lăpuș: Galaxia Gutenberg, 2010;
 Din punct de vedere social, baza societății timpului pare să fie familia, bet-’ab, în
ebraică „casa tatălui”, înțeleasă în sensul de familie patriarhală, formată din bunic, fii,
nepoți, fiecare cu familiile lor, la care se adaugă rudele apropiate și slujitorii. Această
familie lărgită, unită cu alte familii adesea înrudite, formează un clan, care poate
corespunde, cu o oarecare aproximație, satului. Clanurile ce trăiau într-un teritoriu,
legate între ele de tradiții comune, se considerau un „trib”, adică o unitate
independentă, legată numai ocazional cu alte triburi, adesea din motive religioase
(pelerinaje la un sanctuar unic) sau militare (apărare împotriva unui inamic comun).
Triburile care se vor reuni, dincolo de orice legătură etnică, economică și politică, de
credința într-un singur Dumnezeu, ’‫הוה‬, vor forma ceea ce mai târziu va deveni
poporul lui Israel.4
Prima mențiune a lui Avraam în textul biblic o putem regăsi în Genesa (Facerea),
Strămoșii poporului Israel dela Avraam până la Iosif, 11:26, după cum urmează: „La
vârsta de șaptezeci de ani, Terah a născut pe Avram, pe Nahor și pe Haran” 5.
Bineînțeles, această mențiune este de dinainte ca Avram să devină patriarhul Avraam
și Domnul să îi atribuie alt nume. Aflăm așadar numele tatălui lui Avram, Terah.
„Avram și Nahor și-au luat neveste. Numele nevestei lui Avram era Sarai 6 (…)”7,
„Sarai era stearpă: n’avea copii deloc” 8, „Terah a luat pe fiul său Avram, și pe Lot,
fiul lui Haran, fiul fiului său, și pe Sarai, noru-sa, nevasta fiului său Avram. Au ieșit
împreună din Ur9 din Haldea, ca să meargă în țara Canaan. Au venit pînăla Haran, și
s’au așezat acolo”10 sunt pasaje din care aflăm lucruri despre Avram și familia sa
(tatăl său, fratele său, soția sa). Aflăm așadar că membrii acestei familii din „spița
neamului lui Sem”11 au ieșit din Ur (aflat în Mesopotamia, pe teritoriul Irak-ului
zilelor noastre, sit-ul Tell al-Muqayyar) și s-au stabilit în Haran (aflat în nordul
Mesopotamiei, pe teritoriul Turciei zilelor noastre), în loc să continue drumul spre
Canaan. Terah, tatăl lui Avram, a murit acolo.
4
paginile 39-40, ultimul alineat - primul alineat din „Istoria Israelului: de la origini până în perioada romană” de
Luca Mazzinghi, traducere din limba italiană de Cristian Clopoțel; Târgu Lăpuș: Galaxia Gutenberg, 2010;
5
conform „Genesa (Facerea)” din „Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament * cu trimiteri” -
The Bible League - Rumanian Bible B350-1, toate referințele ulterioare la textul biblic se vor nota cu ibidem;
6
în ebraică ‫שָׂרי‬
ָ („prințesa mea”);
7
„Genesa (Facerea)” 11:29 ibidem;
8
„Genesa (Facerea)” 11:30 ibidem;
9
unul dintre cele mai importante orașe-state din Sumerul antic;
10
„Genesa (Facerea)” 11:31 ibidem;
11
„Genesa (Facerea)” 11:10 ibidem;
 Deoarece numele lui Terah și ale fiilor săi nu sunt sumeriene, ci semite, s-ar putea
ca această familie să fi făcut parte din migrația amorită 12. Întoarcerea în Haran ar fi
putut foarte bine să-i plaseze în sfera patriei lor ancestrale și acest lucru poate explica
de ce numai Avram a continuat drumul spre Canaan 13, cum aflăm din pasajele care
urmează.
Aceste următoare pasaje biblice sunt de o importanță covârșitoare: „Domnul
zisese lui Avram: „Ieși din țara ta, din rudenia ta, și din casa tatălui tău, și vino în țara
pe care ți-o voi arăta. / Voi face din tine un neam mare, și te voi binecuvânta; îți voi
aduce un nume mare, și vei fi o binecuvîntare. / Voi binecuvînta pe ceice te vor
binecuvînta, și voi blestema pe cei ce te vor blestema; și toate familiile pămîntului vor
fi binecuvîntate în tine.””14 Promisiunea divină face așadar referire la toate familiile
pământului, nu numai la familia lui Avram, iar această promisiune își are originea în
harul lui Dumnezeu. Acesta este așadar un legământ important al divinității cu
Avram, cuprinzând primire și favoare, prosperitate și creștere, chiar prietenie și
siguranță pentru familia care avea parte direct de acest legământ. Semnificațiile sunt
previzionare și adânci.
Din punctul de vedere al arheologului există sugestia că perioada bronzului
mijlociu reprezintă timpul patriarhilor din Geneză (Allbright 1973; vezi de asemenea,
Mazar 1990, 224-22515). De exemplu, Allbright a asociat povestea lui Avram și
plecarea sa din orașul mesopotamian Ur cu migrația amoriților, un proces despre care
se crede că a avut loc la începutul perioadei bronzului mijlociu, cândva între 2100 și
1800 î.e.n.. Elevul lui Allbright, G. E. Wright (1961) a susținut că, deși poate fi
extrem de dificil să se identifice indivizi specifici arheologic menționați în Geneză,
arheologii pot face paralele între mediul cultural general transmis de Biblie și cel
dedus din dovezile arheologice. Cu toate acestea, în ultimele decenii tradiția
patriarhală și veridicitatea istorică a Genezei au fost supuse unei cercetări atente.16

12
a se vedea al treilea alineat de pe această pagină, rândurile 3 - 6;
13
al doilea alineat, rândurile 1-4 din „Arheologia Bibliei” de James K. Hoffmeier - Oradea: Casa Cărții, 2008;
14
„Genesa (Facerea)” 12:1,2,3 ibidem;
15
referințe din textul aici de față cu nota de subsol numărul 13: Allbright, William F. 1973 “The Historical
Framework of Palestinian Archaeology between 2100 and 1600 BC.” Bulletin of the American Schools of Oriental
Research 209: 12–18 și Mazar, Amihai. 1990. Archaeology of the Land of the Bible, 10,000–586 B.C.E. New
York: Doubleday;
16
ultimul alineat de la pagina 56 - primul alineat de la pagina 57 din “Ancient Canaan and Israel: New
Perspectives” de Jonathan M. Golden, ABC Clio, 2004;
 Avram pleacă, după cum îi spusese Domnul (împreună cu Lot, fiul fratelui său,
Sarai, nevasta sa, averea și slugile „pe cari le câștigaseră în Haran”17) și ajunge în țara
Canaan, în locul numit Sihem (din zona Samariei), la stejarul lui More. Aici Domnul i
se arată lui Avram și vine să întărească promisiunea făcută: „Toată țara aceasta o voi
da seminței tale”18. Avram zidește un altar pentru Domnul, atât acolo, cât și în locul în
care înnoptează ulterior, situat între Betel și Ai. Textul biblic ne relevă faptul că
„Avram și-a urmat drumul, înaintînd mereu spre meazăzi”19.
În cele din urmă, condițiile economice care s-au deteriorat („A venit însă o
foamete în țară”20) l-au forțat pe Avram să se retragă complet din Canaan și să-și ducă
familia în Egipt, la sute de kilometri distanță de Țara Făgăduinței. Ca migrant
economic în Egipt, acesta avea o poziție vulnerabilă, iar Avram se temea că egiptenii
l-ar putea ucide pentru a-i lua-o pe Sarai, deoarece aceasta era o femeie frumoasă
(Avram i se adresează soției sale cu „Iată, știu că ești o femeie frumoasă la față.” 21).
Așadar, Avram îi spune Sarei să pretindă că este sora lui, nicidecum soția sa. Ulterior
aflăm că Avram a anticipat corect: deoarece „slujbașii cei mai de frunte ai lui Faraon
au văzut-o și ei, și au lăudat-o la Faraon”22 Sarai a fost adusă chiar în casa faraonului
Egiptului. Urmarea a fost una cruntă: deși faraonul i-a dat lui Avram „oi, boi, măgari,
robi și roabe, măgărițe și cămile”23 (practic tot ce i-ar fi putut fi de trebuință unui om),
„Domnul a lovit cu mari urgii pe Faraon și casa lui” 24. Aflăm astfel că Avram
primește poruncă de la faraon să o ia pe Sarai înapoi și să părăsească Egiptul, petrecut
de oameni din slujba faraonului.
După părerea mea, aici apare o dilemă morală: aceea de a spune adevărul, dar a te
pune în pericol, sau a minți pentru a asigura siguranța și bunăstarea familiei tale.
Decizia lui Avram, de a o pune pe Sarai să mintă, nu a fost, fără îndoială, una ușoară.
Chiar și astăzi oameni care trăiesc în zone foarte periculoase și/sau care supraviețuiesc
de pe o zi pe alta sunt puși în fața unor asemenea alegeri. Dumnezeu arată compasiune
față de Avram, pe care nu îl pedepsește. Fără îndoială că alegerile neplăcute (fără a

17
„Genesa (Facerea)” 12:5 ibidem;
18
„Genesa (Facerea)” 12:7 ibidem;
19
„Genesa (Facerea)” 12:9 ibidem;
20
„Genesa (Facerea)” 12:10 ibidem;
21
„Genesa (Facerea)” 12:11 ibidem;
22
„Genesa (Facerea)” 12:15 ibidem;
23
„Genesa (Facerea)” 12:16 ibidem;
24
„Genesa (Facerea)” 12:17 ibidem;
ține seamă de sentimentele noastre în ce le privește) nu sunt la fel precum a nu avea
deloc de ales.
Încărcat cu bogății, Avram se întoarce din Egipt împreună cu Sarai, Lot, dar și
robii și roabele sale (presupunem, chiar dacă textul biblic nu specifică clar, ci doar în
pasajele ulterioare se menționează „păzitorii vitelor”25). Avram se întoarce la altarul
pe care îl ridicase „între Betel și Ai”26 unde cheamă „Numele Domnului”27. Care era
însă acest Nume al Domnului? O teorie deosebit de interesantă este prezentată de
către L. Mazzinghi: „După relatările din Cartea Genezei, religia patriarhilor este
aceeași pe care o va mai avea mai apoi Israelul: credința în YHWH 28. Dar alte texte
ale Pentateuhului sugerează un tablou diferit: în cunoscutul text din Exod -Ex 3, 13-
15- ni se spune că Moise este primul căruia i-a fost revelat numele sacru, în timp ce în
altul -Ex 6,3- se afirmă explicit că patriarhii nu-l cunoșteau pe YHWH, dar îl invocau
pe Dumnezeu cu numele misterios de El Shadday.”29 Eu personal consider că acest
nume sacru este extrem de important deoarece așa cum noi, oamenii, atunci când
suntem numiți nu mai suntem orice om, ci devenim un anumit om, om cu importanța
sa în lume, iar noi fiind făcuți după chipul și asemănarea Domnului, Numele
Domnului reprezintă o forță extraordinară de proiecție a divinului. Avram alege să
cheme Numele Domnului în locul în care ridicase un altar în trecut, după părerea mea
pentru a își exprima recunoștința pentru bogățiile acumulate.
Avram îi propune lui Lot să se despartă de el deoarece țara este suficient de mare și
pentru a nu se isca ceartă între ei, ca între păzitorii lor de vite. Aflăm că „Lot și-a ales
toată Cîmpia Iordanului, și a mers spre răsărit” 30, iar „Avram a locuit în țara
Canaan”31. După părerea mea, acest lucru a fost plăcut Domnului, deoarece ei s-au
despărțit în bună pace.

25
„Genesa (Facerea)” 13:7 ibidem;
26
„Genesa (Facerea)” 13:3 ibidem;
27
„Genesa (Facerea)” 13:4 ibidem;
28
notă de subsol din textul citat (a se vedea nota de subsol 29): Indicăm cu „tetragrama” YHWH numele lui
Dumnezeu corelat foarte probabil cu o formă a verbului ebraic hyh, „a fi, a deveni”; pronunția sa putea fi Yahweh
și sensul pare să fie „cel care este”, „cel care există”, adică cel care este prezent. Ulterior, în Ebraism și în
creștinismul primitiv s-a substituit acest nume cu Adonai, adică „Domnul” (Kyrios, în limba greacă);
29
paginile 23-24, ultimul alineat - primul alineat din „Istoria Israelului: de la origini până în perioada romană” de
Luca Mazzinghi, traducere din limba italiană de Cristian Clopoțel; Târgu Lăpuș: Galaxia Gutenberg, 2010;
30
„Genesa (Facerea)” 13:11 ibidem;
31
„Genesa (Facerea)” 13:12 ibidem;
 Domnul i-a vorbit lui Avram, întărindu-și promisiunea ce amintește de
legământul făcut în trecut: „„Ridică-ți ochii, și, din locul în care ești, privește spre
mează noapte și spre mează zi, spre răsărit și spre apus; / căci toată țara pe care o vezi,
ți-o voi da ție și seminței tale în veac. / Îți voi face sămânța ca pulberea pămîntului de
mare ; așa că, dacă poate număra cineva pulberea pămîntului, și sămînța ta va putea să
fie numărată. / Scoală-te, străbate țara în lung și în lat ; căci ție ți-o voi da”.” 32 Pentru
a treia oară textul biblic ne arată că Avram a zidit un altar Domnului, „lângă stejarii
lui Mamre, cari sînt lîngă Hebron”33 și, după părerea mea, a interpretat vorbele
Domnului mai degrabă metaforic, deoarece „a locuit”34 și nu a trecut mai departe.
În continuare avem o expunere succintă a împăraților și a războaielor purtate de
aceștia: „Amrafel, împăratul Șinearului”35 (‫שנער‬36 sau Babilon), „Arioc, împăratul
Elasarului”37, „Chedorlaomer, împăratul Elamului”38 (nume de împărat care a fost
mult timp subiect de controverse care au crescut de la descoperirea documentelor
native elamite și babiloniene: se consideră că numele este un compus elamit corect;
prima jumătate a sa, „Chedor” ar însemna „slujitorul” sau „închinătorul” și se găsește
frecvent în numele proprii elamite, iar a doua jumătate a numelui, „la’omer” =
„lagamaru” este numele unei zeități elamite menționate de Assurbanipal 39), „Tideal,
împăratul Goiimului”40 care au purtat război cu „Bera (Ber. Rabbah 42 interpretează
în mod jucăuș numele ca și cum ar fi contractat de la „ben ra” cu sensul de „fiu
rău”)41, împăratul Sodomei, cu Birșa, împăratul Gomorei, cu Șineab, împăratul
Admei, cu Șemeeber, împăratul Țeboimului și cu împăratul Belei sau Țoarului” 42
deoarece au fost timp de doisprezece ani supuși lui Chedorlaomer. Răscoala lor nu a
avut succes. Aceștia au suferit o înfrângere completă: „Valea Sidim era acoperită cu

32
„Genesa (Facerea)” 13:14-17 ibidem;
33
„Genesa (Facerea)” 13:18 ibidem;
34
„Genesa (Facerea)” 13:18 ibidem;
35
„Genesa (Facerea)” 14:1 ibidem;
36
http://www.jewishencyclopedia.com/articles/13582-shinar link accesat la data de 18.09.2020;
37
„Genesa (Facerea)” 14:1 ibidem;
38
„Genesa (Facerea)” 14:1 ibidem;
39
http://www.jewishencyclopedia.com/articles/4283-chedorlaomer link accesat la data de 18.09.2020, important de
menționat că Assurbanipal a fost un rege mesopotamian în timpul domniei căruia a existat o colecție bogată de
cărți în biblioteca din Ninive;
40
„Genesa (Facerea)” 14:1 ibidem;
41
http://www.jewishencyclopedia.com/articles/3022-bera link accesat la data de 18.09.2020;
42
„Genesa (Facerea)” 14:2 ibidem;
fîntîni de smoală. Împăratul Sodomei și împăratul Gomorei au luat-o la fugă, și au
căzut în ele; ceilalți au fugit spre munte.”43 În opinia mea alegerea acestui câmp de
luptă nu pare a fi una întâmplătoare, ci locul a fost ales pentru a se profita de
cunoștințele locale cu privire la particularitățile speciale ale regiunii. După această
înfrângere Lot, fiul fratelui lui Avram, a fost și el luat, cel mai probabil în captivitate
(deoarece „au luat și averile lui, și au plecat”44, acțiunea, după cum se vede, este aceea
de a lua de către alții). Un fugar, cel mai probabil credincios lui Lot, „a dat de știre lui
Avram, Evreul”45. Acest pasaj este deosebit de interesant deoarece apare pentru prima
dată menționat în textul biblic atributul de „Evreu” dat lui Avram. Numele patriarhilor
prezintă un paralelism cu nume din documente mesopotamiene și egiptene ale acestei
perioade46, fără îndoială. Și atunci, de unde acest nume, de „Evreu”? Ei bine, o teorie
ָ 47 locul de naștere al lui Avram se numește Ever-haNahar,
ar fi aceea că în Tora (‫)ּתֹורה‬
ceea ce s-ar traduce prin „dincolo de râu”48. O altă teorie ar fi că Avram este urmașul
lui Eber, considerat a fi unul dintre strămoșii poporului lui Israel, conform Genezei
11:14 („La vîrsta de treizeci de ani, Șelah a născut pe Eber.”) și Gen. 11:16-17 („La
vîrsta de treizeci și patru de ani, Eber a născut pe Peleg. / După nașterea lui Peleg,
Eber a mai trăit patrusute treizeci de ani; și a născut fii și fiice.”). În opinia mea,
numele acesta arată că el era cunoscut comunității ca fiind evreu deoarece Pământul
Făgăduinței promis de Domnul lui Avram și urmașilor săi se întindea până la râul
Eufrat (‫פרת‬, nume care în ebraică derivă din verbul ‫פרה‬, care înseamnă a fi roditor49).
Aflăm în continuare că Avram înarmează „treisute optsprezece din cei mai viteji
slujitori ai lui, născuți în casa lui” 50 (fără îndoială că un om care avea în casa lui atâția
slujitori, cu mult mai mulți decât cifra menționată, deoarece i-a selectat pe cei mai
viteji, era un om care se bucura de un mare prestigiu și era văzut ca un prinț), îi
urmărește pe biruitori până la Dan, iar biruitorii devin biruiți și fug, urmăriți până la
43
„Genesa (Facerea)” 14:10 ibidem;
44
„Genesa (Facerea)” 14:12 ibidem;
45
„Genesa (Facerea)” 14:13 ibidem;
46
pagina 45, alineatul al patrulea, rândurile 6-8, din „Călătorie prin Vechiul Testament” de Samuel J. Schultz,
Editura Cartea Creștină, Oradea, 2008;
47
Tora reprezintă primele cinci cărți ale Bibliei dintre care, bineînțeles, cartea Genezei, existând totuși diferențe la
traducere, dar nu consider că acest lucru ar avea o relevanță în cazul mai sus menționat;
48
https://www.chabad.org/library/article_cdo/aid/112063/jewish/Abrahams-Early-Life.htm link accesat la 19.09.
2020, alineatul al treilea, rândurile 5-6;
49
https://www.abarim-publications.com/Meaning/Euphrates.html#.X2c1V2gzbIU link accesat la 19.09.2020;
50
„Genesa (Facerea)” 14:14 ibidem;
Hoba. Avram îi ia înapoi pe „Lot, cu averile lui, precum și pe femei, cu norodul.” 51
Astfel se încheie despărțirea lui Avram de Lot.
Următorul episod prezintă întoarcerea lui Avram, care este întâmpinat de
împăratul Sodomei „în valea Șave, sau Valea Împăratului”52 (identificată mai târziu cu
Valea Chedron, unde în vechime curgea un râu 53). Avram este binecuvântat de
Melhisedec, care îi dă pâine și vin (produse provenite din agricultură, foarte
importante în Canaan la acea vreme) și aici aflăm că Melhisedec era, pe lângă împărat
al Salemului, preot (lucru foarte important de precizat deoarece este menționat pentru
prima dată în cartea Genezei). Acesta îl binecuvântează pe Avram: „Binecuvântat să
fie Avram de Dumnezeul cel Prea Înalt, Ziditorul cerului și al pământului. /
Binecuvântat să fie Dumnezeul Cel Prea Înalt, care a dat pe vrăjmașii tăi în mâinile
tale!”54. Vedem așadar că Melhisedec binecuvântează legitim, ca un adevărat preot.
Avram îi dă acestuia zeciuiala cuvenită. Împăratul Sodomei îi oferă lui Avram
bogățiile pe care acesta le recuperase, el dorind numai să își ia înapoi supușii, dar
Avram refuză, dând dovadă de cinste și onoare, el solicitând numai plata lui „Aner,
Eșcol și Mamre”55, cei care au fost cu el în expediția de eliberare.
După părerea mea, nu încape îndoială că acțiunile lui Avram au fost pe placul
Domnului. Versetul 15:1 este elocvent: „După aceste întâmplări, Cuvîntul Domnului
o vorbit lui Avram într’o vedenie, și a zis: „Avrame, nu te teme ; Eu sînt scutul tău, și
răsplata ta cea foarte mare.”” ‫דְ בַר‬-‫י ְהוָה‬56, Cuvântul Domnului, este o expresie
remarcabilă care aici este folosită pentru întâia oară. Avram îi adresează însă
următoarea întrebare Domnului: „Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără
copii ; și moștenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.” 57 Aici apare temerea lui
Avram că va muri fără un moștenitor de sânge, care să îi ducă într-adevăr numele mai
departe. A avea moștenitori era, la vremea aceea, o prioritate înaltă. Adopția este
atestată și în Egipt, unde persoana adoptată este responsabilă pentru îndeplinirea
îndatoririlor legate de funerarii care în mod normal reveneau fiului, în acord cu mitul

51
„Genesa (Facerea)” 14:16 ibidem;
52
„Genesa (Facerea)” 14:17 ibidem;
53
http://www.jewishencyclopedia.com/articles/8567-jehoshaphat-valley-of link accesat la 19.09.2020;
54
„Genesa (Facerea)” 14:19-20 ibidem;
55
„Genesa (Facerea)” 14:24 ibidem;
56
https://www.mechon-mamre.org/p/pt/pt0115.htm link accesat la 20.10.2020, Genesis Chapter 15:1;
57
„Genesa (Facerea)” 15:2 ibidem;
lui Osiris-Horus.58 Domnul îl asigură pe Avram că va avea moștenitor: „Nu el va fi
moștenitorul tău, ci cel ce va ieși din tine, acela va fi moștenitorul tău.” 59, dar nu doar
vorbindu-i, ci chiar arătându-i, căci Domnul „l-a dus afară”60 și l-a pus să numere
stelele, fapt clar imposibil. „Așa va fi sămînța ta”61 este asigurarea că lucrurile se vor
întâmpla așa cum Domnul a promis, iar Avram va ajunge strămoșul unui întreg popor.
„Avram a crezut pe Domnul, și Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire” 62
arată că Avram era un om credincios, care se bizuia pe Domnul care nu îl lăsase la
nevoie în trecut, și care crescuse în ochii Domnului. Venea așadar vremea ca
binecuvântarea să fie și mai multă, deoarece experiențele îl modelaseră pe Avram,
care își avea toată încrederea în voința divină. Avram depindea neputincios de
Dumnezeu și, de la potop încoace, fusese primul om menționat ca fiind drept. „Eu sînt
Domnul, care te-am scos din Ur din Haldea, ca să-ți dau în stăpînire țara aceasta” 63
sunt cuvinte care amintesc de lunga călătorie a lui Avram. Domnul îi dă, apoi,
indicații lui Avram: să ia „o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei
ani, o turturea și un pui de porumbel”64, pentru a face un sacrificiu în fața Sa,
sacrificiu ritualic obișnuit pentru oamenii din vechime. Păsări de pradă s-au năpustit
asupra stârvurilor, păsări pe care Avram le-a alungat, care în opinia mea simbolizează
greutatea viitoarei robii a poporului lui Israel și cum Domnul va face astfel încât
poporul să iasă din sclavia egipteană. „La apusul soarelui”65 poate reprezenta o
imagine poetică venită să introducă somnul adânc a lui Avram. „După ce a asfințit
soarele, s’a făcut un întunerec adînc ; și iată că a ieșit un fum ca dintr-un cuptor, și
niște flăcări au trecut printre dobitoacele despicate” este o imagine cu totul deosebită
deoarece arată, pentru prima oară, simbolul sacru al prezenței divine: flăcările.
Climaxul este rostirea de Dumnezeu a Legământului cu privire la moștenirea
teritorială: „În ziua aceea, Domnul a făcut un legământ cu Avram, și i-a zis: „Seminței
tale dau țara aceasta, dela rîul Egiptului pînă la rîul cel mare, rîul Eufrat, / și anume ;

58
al patrulea alineat, rândurile 6-8 din „Arheologia Bibliei” de James K. Hoffmeier - Oradea: Casa Cărții, 2008;
59
„Genesa (Facerea)” 15:4 ibidem;
60
„Genesa (Facerea)” 15:5 ibidem;
61
„Genesa (Facerea)” 15:5 ibidem;
62
„Genesa (Facerea)” 15:6 ibidem;
63
„Genesa (Facerea)” 15:7 ibidem;
64
„Genesa (Facerea)” 15:9 ibidem;
65
„Genesa (Facerea)” 15:12 ibidem;
țara Cheniților66, a Cheniziților67, a Cadmoniților68, / a Hetiților69, a Fereziților, a
Refaimiților, / a Amoriților, a Cananiților, a Ghirgasiților 70 și a Iebusiților71.””72 Aici
este important de menționat că nu toate aceste triburi sunt cunoscute de către
cercetătorii moderni.
Următorul capitol din Biblie ne expune povestea lui Sarai și Agar. Văzând că este
stearpă, iar Domnul nu o binecuvântează cu copii, Sarai i-o dă pe Agar, roaba sa
egipteancă, lui Avram, pentru ca acesta să aibă un moștenitor legitim. Deși de
neimaginat pentru noi în ziua aceasta, așa era cutuma timpului. Textul biblic ne arată
că acest episod a avut loc „după ce Avram locuise ca străin zece ani în țara Canaan” 73,
iar din punctul meu de vedere această cronologie este importantă deoarece arată că
Sarai nu a avut neapărat încredere în cuvintele Domnului, ori poate s-a considerat pe
sine nedemnă de a îi oferi un moștenitor lui Avram. Cert este că nicio prevedere de
acest fel nu fusese menționată în Legământul lui Avram cu Domnul. Avem așadar un
șir de consecințe care îi pricinuiesc lui Avram și familiei sale multă durere: Agar
rămâne însărcinată, dar arată dispreț față de Sarai, Sarai se plânge lui Avram, acesta îi
dă mână liberă în rezolvarea acestei probleme („roaba ta este în mîna ta ; fă-i ce-ți
place!”74), Sarai se poartă rău cu ea, iar Agar, însărcinată fiind, fuge în pustie.
Îngerul Domnului o găsește pe Sarai în pustie, ceea ce arată că Domnul are un
plan pentru Agar, ea luând parte de asemenea la binecuvântarea dată lui Avram. „Iată,
acum ești însărcinată, și vei naște un fiu, căruia îi vei pune numele Ismael ; căci

66
trib al Palestinei cu o artă avansată; http://www.jewishencyclopedia.com/articles/9279-kenites link accesat la
data de 20.09.2020;
67
clan al cărui șef era strănepotul lui Esau, fiu al lui Eliphaz, unul dintre conducătorii Edomului;
http://www.jewishencyclopedia.com/articles/9275-kenaz - link accesat la data de 20.09.2020;
68
aici menționez că eu, cel puțin, nu am găsit nicio referință la acest trib în afara textului biblic;
69
eu personal sunt de părere că aceștia reprezintă poporul hitit, aceștia fiind o rasă cu afinități etnice și lingvistice
îndoielnice care a ocupat, din secolul al XVI-lea până în 717 î.Hr., un teritoriu de întindere vagă, dar care probabil
s-a centrat în jurul Kadeshului pe Oronte și Carchemish pe Eufratul superior, sursele pentru cunoașterea actuală a
acestui popor fiind cinci la număr: Vechiul Testament și inscripțiile egiptene, asiriene, hitite și vanice; sursa
http://www.jewishencyclopedia.com/articles/7774-hittites - link accesat la 20.09.2020;
70
teritoriul lor nu a fost niciodată localizat cu exactitate, singura certitudine fiind că acesta se afla la vest de
Iordan; sursa http://www.jewishencyclopedia.com/articles/6688-girgashites - link accesat la 20.09.2020;
71
popor războinic care a locuit în munți conform http://www.jewishencyclopedia.com/articles/8542-jebusites - link
accesat la 20.09.2020;
72
„Genesa (Facerea)” 15:18-21 ibidem;
73
„Genesa (Facerea)” 16:3 ibidem;
74
„Genesa (Facerea)” 16:6 ibidem;
Domnul a auzit mîhnirea ta. / El va fi ca un măgar sălbatic printre oameni ; mîna lui
va fi împotriva tuturor oamenilor, și mîna tuturor oamenilor va fi împotriva lui ; și va
locui în fața tuturor fraților lui.”75 Ismael, fiul disprețuit al lui Avraam și Agar este
descris în Geneză ca fiind strămoșul multora dintre triburile arabe care locuiau pe
teritoriile de la marginea sudică a lui Iuda. Portretul este departe de a fi măgulitor. El
este descris ca un rătăcitor perpetuu, (a se vedea nota 75). Printre ai săi mulți copii
sunt diferitele triburi din sud care au stabilit un nou contact cu Iuda (regatul) în
perioada asiriană.76 Numele lui Ismael provine din două cuvinte care înseamnă
„Dumnezeu aude”, probabil că acest nume i-a fost dat deoarece Agar i-a spus
Îngerului Domnului „Tu ești Dumnezeu care mă vede!” 77. Agar își exprimă astfel
uimirea că i se permite un contact atât de strâns cu Dumnezeu. Agar naște, așadar, pe
Ismael, care se naște atunci când Avram avea optzeci și șase de ani.
„Cînd a fost Avram în vârstă de nouăzeci și nouă de ani, Domnul i S’a arătat, și i-
a zis: „Eu sînt Dumnezeul cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea, și fii fără prihană. /
Voi face un legămînt între Mine și tine, și te voi înmulți nespus de mult.”” 78 Este de
remarcat faptul că apare iar mențiunea Domnului ca fiind ‫ׁשַּדַ י אֵל‬79. „Avram s’a aruncat
cu fața la pămînt”80 arată supunerea totală a lui Avram în fața Domnului. „Iată
legămîntul Meu, pe care-l fac cu tine : vei fi tatăl multor neamuri. / Nu te vei mai
numi Avram ; ci numele tău va fi Avraam ; căci te fac tatăl multor neamuri” 81 Avem
așadar înlocuirea numelui de ‫ַאב ְָרם‬82 cu ‫ַאב ְָרהָם‬83, care înseamnă tată al unei mulțimi.
Dumnezeu îi pomenește lui Avraam de viitorul poporului al cărui strămoș va fi, care
va avea „toată țara Canaanului în stăpânire vecinică”84.
Circumcizia a fost adoptată acum de Avraam și de toți membrii bărbați din
gospodăria sa. Indiferent de originile circumciziei (care sunt pierdute în antichitate),

75
„Genesa (Facerea)” 16:11-12 ibidem;
76
primul alineat, rândurile 10-17, din „The Bible Unearthed. Archaeology’s New Vision of Ancient Israel and the
Origin of its Sacred Texts” de Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman publicată în 2001 la editura Touchstone
(Simon & Schuster);
77
„Genesa (Facerea)” 16:13 ibidem;
78
„Genesa (Facerea)” 17:1-2 ibidem;
79
https://www.mechon-mamre.org/p/pt/pt0117.htm - link accesat la 20.09.2020, Genesis Chapter 17:1;
80
„Genesa (Facerea)” 17:3 ibidem;
81
„Genesa (Facerea)” 17:4-5 ibidem;
82
https://www.mechon-mamre.org/p/pt/pt0117.htm- link accesat la 20.09.2020, Genesis Chapter 17:5;
83
ibidem ca nota de subsol 82;
84
„Genesa (Facerea)” 17:8 ibidem;
ritul pare să fi servit ca semn al rudeniei tribale. Cu toate acestea, Domnul îi atribuie o
altă semnificație acestui rit: aceea de legământ sfânt cu El. „Acesta este legământul
Meu pe care să-l păziți între Mine și voi, și sămînța ta după tine : tot ce este de parte
bărbătească între voi să fie tăiat împrejur” 85 Ritul urma, conform indicațiilor, să fie
făcut la vârsta de opt zile și urma să fie un semn al legăturii speciale cu Domnul,
așadar, pentru poporul lui Israel, a fost de la bun început un rit cu semnificație
religioasă, dacă este să dăm crezare acestei cărți.
Domnul nu o uită nici pe Sarai și, la fel ca lui Avraam, îi oferă un alt nume:
„Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să nu mai chemi Sarai pe nevastă-ta Sarai ; ci numele
ei să fie Sara. / Eu o voi binecuvînta, și îți voi da un fiu din ea ; da, o voi binecuvînta,
și ea va fi mama unor neamuri întregi ; chiar împărați de noroade vor ieși din ea.” 86
Avraam a râs, gândindu-se că el și Sara sunt prea bătrâni pentru a mai da naștere unui
fiu. În opinia mea, acest râs este unul de îndoială. Acesta a grăit, așadar, înaintea
Domnului: „Să trăiască Ismael înaintea Ta!”, ceea ce arată că el s-a îndoit de cuvântul
Domnului. Dar Domnul i-a zis: „Cu adevărat, nevastă-ta Sara îți va naște un fiu ; și-i
vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ vecinic
pentru sămînța lui după el.”87 Acum se pare că i-a devenit clar lui Avraam că Ismael,
deși era binecuvântat, era în afara relației speciale de legământ și tocmai în acest
context i s-a făcut o promisiune specifică despre nașterea lui Isaac. Desigur, așa cum
am putut observa până acum, promisiuni mărețe i s-au făcut lui Avraam, dar acestea
sunt promisiuni pe care el nu le va experimenta niciodată în totalitate, deoarece
menirea sa va veni de abia prin urmașii săi.
Din Geneza 18:1 aflăm că „Domnul i S’a arătat la stejarii lui Mamre, pe cînd
Avraam ședea la ușa cortului, în timpul zădufului zilei”. Ce este deosebit de interesant
este modul în care Elohim s-a arătat: sub forma unor trei bărbați. Avraam „s-a plecat
pînă la pământ”88, gest care arată un respect profund. Din acest pasaj înțelegem că
Avraam avea capacitatea de a recunoaște manifestările cele sfinte ale Domnului. Cei
trei au mâncat și au băut din bucatele alese pregătite de Sara și de slugile lui Avraam,
iar Avraam i-a servit pe cei trei. Aceștia se arătau astfel, putând să mănânce și să bea,
ca semn al puterii Duhului lui Dumnezeu. Unul dintre cei trei a zis: „La anul pe
vremea aceasta, Mă voi întoarce negreșit la tine ; și iată că Sara, nevastă-ta, va avea
85
„Genesa (Facerea)” 17:10 ibidem;
86
„Genesa (Facerea)” 17:15-16 ibidem;
87
„Genesa (Facerea)” 17:19 ibidem;
88
„Genesa (Facerea)” 18:2 ibidem;
un fiu.”89 Sara însă râde, deoarece ei nu îi mai venea rânduiala femeilor și, chiar dacă
Domnul o întreabă pentru ce a râs, întrebând-o de altfel „Este oare ceva prea greu
pentru Domnul?”90 și asigurând iarăși că Sara va da naștere unui prunc.
În continuare, Avraam mijlocește cu Domnul, care plecase spre Sodoma, tot sub
forma celor trei bărbați, iar în final obține promisiunea că cetatea Sodomei nu va fi
nimicită dacă în mijlocul nelegiuiților vor fi găsiți numai zece oameni buni. Acest
număr este mult mai mic decât cel comunicat inițial de Domnul, iar Avraam arată că
este un om bun, care se gândește la binele aproapelui său. Cetatea Sodomei este însă
nimicită, iar Lot și familia lui sunt singurii care scapă cu ajutorul Domnului, dar soția
lui Lot, deoarece se uită înapoi înspre cetate, se transformă într-un stâlp de sare.
Aflăm că Avraam privește înspre câmpie de abia a doua zi „și iată că a văzut
ridicându-se de pe pământ un fum, ca fumul unui cuptor”91, semn că distrugerea
cetății pline de păcătoși a fost completă, iar în afară de neamul său Lot, nimeni nu a
scăpat cu viață.
Avraam pleacă iarăși la drum, de data aceasta în țara de miazăzi, între Cades și
Șur, locuind ca străin acolo92. Nu se oferă nicio explicație a acestei noi peregrinări, așa
că este la fel de posibil să fi fost o nouă migrație economică. Aici săvârșește același
act înșelător ca în Egipt, punând-o pe Sara să mintă că este sora lui, iar aceasta ajunge
astfel la Abimelec, însuși împăratul Gherarei. Dar Domnul i se arată lui Abimelec în
vis, prevestindu-i moartea din pricina Sarei. Sfârșitul acestui episod din Biblie ni-l
zugrăvește pe Avraam îmbogățit cu o mie de arginți, iar pe Abimelec însănătoșit de
proorocul Avraam (acesta capătă aici o nouă titulatură, aceea de prooroc).
„Domnul Și-a adus aminte de cele ce spusese Sarei, și Domnul a împlinit față de
Sara ce făgăduise.”93 Se naște așadar mult anticipatul fiu al lui Avraam și al Sarei,
‫י ִ ְצחָק‬94, care a fost circumcis la vârsta de opt zile, conform indicaților date de Domnul.
„Avraam era în vîrstă de o sută de ani, la nașterea fiului său Isaac.” 95 Isaac a fost
înțărcat, dar la ospățul dat de Avraam în cinstea lui Isaac, Ismael a râs, fapt ce nu a

89
„Genesa (Facerea)” 18:10 ibidem;
90
„Genesa (Facerea)” 18:14 ibidem;
91
„Genesa (Facerea)” 18:28 ibidem;
92
Tel Haror este un sit arheologic care este general acceptat ca fiind locul anticului Gherar;
https://www.bibleplaces.com/gerar/ - sit accesat la 20.09.2020;
93
„Genesa (Facerea)” 21:1 ibidem;
94
https://www.mechon-mamre.org/p/pt/pt0121.htm - link accesat la 20.09.2020, Genesis Chapter 21:3;
95
„Genesa (Facerea)” 21:5 ibidem;
fost pe placul Sarei. Aceasta i-a propus lui Avraam să izgonească „pe roaba aceasta și
pe fiul ei ; căci fiul roabei acesteia nu va moșteni împreună cu fiul meu, cu Isaac.” 96
Reticența lui Avraam de îl înlătura pe Ismael s-a datorat în primul rând afecțiunii
naturale de tată-fiu, dar și (posibil) a faptului că moștenitorii strămutați erau protejați
legal în societatea în care acesta trăia. Domnul a anticipat însă că doi moștenitori nu
pot rămâne împreună, deoarece ar fi intrat în conflict unul cu celălalt pe viitor, așa că
destinul lui Agar și a fiului său Ismael s-a despărțit pentru totdeauna de cel al lui
Avraam, Sarei și Isaac. Aceștia doi însă au fost binecuvântați de Domnul și „au locuit
în pustiul Paran, și mamă-sa i-a luat o nevastă din țara Egiptului”97 lui Ismael.
Din următoarele pasaje aflăm cum Avraam a făcut un legământ cu Abimelec,
împăratul Gherarei, în Numele lui Dumnezeu, acesta jurând că nu îl va înșela
niciodată și va arăta bunăvoință față de el atât el, cât și supușii și urmașii săi.
Fântânile erau extrem de importante pentru oamenii acelor timpuri: reprezentau,
practic, diferența dintre supraviețuire și prosperitate sau moarte sigură. Chiar și în ziua
de astăzi se poartă conflicte armate pentru rezervele naturale de apă. Tratatul dintre
Avraam și regele Gerar a încercat să protejeze drepturile la apă ale ambelor părți în
perpetuitate. „Iată de ce locul acela se numește Beer-Șeba : căci acolo și-au jurat ei
credință unul altuia”98 Beer-Șeba a devenit ulterior un oraș important în istoria
națiunii. Mai aflăm și că Avraam sădește un tamarisc 99 la Beer-Șeba, după care
cheamă Numele Domnului. „Avraam a locuit multă vreme ca străin în țara
Filistenilor”100 nu ne oferă o durată de timp precisă, însă consider că pasajul este
relevant.
După părerea mea, climaxul acestei istorisiri cu adevărat epopeice o reprezintă
Jertfirea lui Isaac. Credința lui Avraam ajunsese de nestrămutat, căci el s-a pregătit să
îl sacrifice pe fiul său mult iubit după voia Domnului. Pentru Avraam, om sfânt,
porunca divină avea valoare absolută și trebuia îndeplinită întocmai. Fapt mitic, acest
sacrificiu care nu mai are loc, deoarece se arată Îngerul Domnului („Să nu pui mîna pe
băiat, și să nu-i faci nimic ; căci știu acum că te temi de Dumnezeu, întrucît n-ai cruțat
pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine”101), a fost înfățișat în culori splendide de

96
„Genesa (Facerea)” 21:10 ibidem;
97
„Genesa (Facerea)” 21:21 ibidem;
98
„Genesa (Facerea)” 21:31 ibidem;
99
specie de arbust pitic;
100
„Genesa (Facerea)” 21:34 ibidem;
101
„Genesa (Facerea)” 21:34 ibidem;
Caravaggio și, odată cu apariția teatrului și a cinematografiei, maiestuos reprodusă
prin jocul actoricesc. Consider că orice comentariu cu privire la pasajele din Geneza :
22 este de prisos, din dorința de a nu epuiza subiectul și a nu face această analiză una
totalmente exhaustivă.
Anii vieții Sarei au fost o sută douăzeci și șapte, iar ea a fost îngropată de Avraam
în peștera din „Macpela, care este față în față cu Mamre, adică Hebron, în țara
Canaan”102. Anii vieții lui Avraam au fost o sută șaptezeci și cinci, iar „Avraam și-a
dat duhul, și a murit după o bătrîneță fericită, înaintat în vârstă și sătul de zile ; și a
fost adăugat la poporul său”103 Important de menționat aici este faptul că, după ce Sara
a murit, el și-a mai luat o nevastă, pe Chetura, și a fost binecuvântat de Domnul cu
următorii copii: Zimran, Iocșan, Medan, Madian, Ișbac și Șuah. Aceștia au devenit, la
rândul lor, strămoșii unor popoare.
Fără îndoială că amintirea lui Avraam a rămas vie în toate veacurile următoare în
mijlocul poporului său, popor care fără el nu ar fi existat ca să ducă la îndeplinire voia
lui Dumnezeu.
Relația patriarhului cu Domnul este fără îndoială una complexă și plină de
paradoxuri. Cine s-ar fi gândit, la începutul istorisirii, că un simplu om va ajunge tatăl
multor națiuni?
Povestea lui Avraam s-ar fi pierdut, fără îndoială, în negura istoriei. Fără a o trata
ca pe o simplă carte religioasă sau poate de ficțiune, Genesa oferă o privire de
ansamblu asupra epocii Patriarhilor. Dacă toate faptele s-au petrecut întocmai sau
suntem puși în fața unei alegorii, ori poate a unei istorisiri trunchiate, o poate decide
(sau nu) timpul, deoarece noi descoperiri ies la lumină în fiecare zi, grație eforturilor
istoricilor, sociologilor, și bineînțeles ale arheologilor. Cert este că istoria lui Avraam
este o istorie de-a dreptul fascinantă, care timp de milenii a însemnat ceva cu adevărat
profund pentru cultura omenească.

102
„Genesa (Facerea)” 23:19 ibidem;
103
„Genesa (Facerea)” 25:8 ibidem;