Psihopatia

- In cazul personalitatii psihopate, am putea in schimb sa facem o aluzie la calitatile de

excroc ale pacientului.
- pacientul psihopat ca simti doar dispret pentru un terapeut care pierde tocmai
centralitatea tendintei sale de a-i “trage pe sfoara “ pe ceilalti.
- Psihopatii ce vor pune o presiune mare pe terapeut pentru a le împărtăși convingerea
că dificultățile lor sunt determinate din exterior fără o astfel de validare i nu se simt
în siguranță alături de terapeut. Fără o astfel de validare, iei nu se simt în siguranță
alături de terapeut. Uneori pot trece ani întregi de terapie până când un pacient
psihotic să aducă măcar în discuția un comportament compulsiv, O fobie sau o
obsesie - din punctului de vedere nu este nimic obișnuit în aceasta.
- Un interviu de evaluare cu un pacient profund tulburat poate însemna orice pe la o
discuție plăcută, lejeră până la a fi victima unui atac criminal.
- Pacienții aflați într-un episod psihotic sunt ușor de diagnosticat: manifesta halucinații
deliric, și idei de influență iar gândirea lor flatează prin lipsă de logică. Există mulți
oameni în jur a căror confuzie internata de ordin psihotic nu se manifestă decât în
condiții de stres major. Aș Știi că ai de-a face cu un schizofrenic compensat sau cum
depresiv momentan fără gânduri suicidare, dar care periodic poate fi supus una
dorințe delirante neamuri poate face diferența între prevenirea sau precipitarea
dezastrului.
- Terapeuții devotați contribuie semnificativ la prevenirea episoadelor psihotice. Noi
prevenim crizele psihotice, actele suicidare și crimele și îi ajutăm pe pacienți să
reziste fără spitalizare ( aceste aspecte critice ale terapiei rămân în parte
nedocumentate niciun terapeut nu poate demonstra ca prevenit o nenorocire iar
criticii spun că dacă un terapeut susține ca împiedicat o criza psihotica, este pentru că
pacientul de fapt era psihotic).
- Să nu uităm că unii oameni deși nu devin niciodată manifest psihotici, Trăiesc într-o
lume interna simbiotic- psihotica sau, în termeni kleinieni, Într-o stare schizo-
paranoida. Iei funcționează uneori destul de eficient, Dar atrag atenția prin confuzia
și spaima lor profundă, în timp ce gândirea pare dezorganizată sau paranoidă.
- Apărările pe care le folosesc sunt: retragere narcisică, negarea realității, controlul
omnipotent, idealizarea primitiva și devalorizarea, forme primare de proiecție și
proiecție, Clivaj, disociere extremă, trecere la act și somatizare. Aceste procese sunt
preverbale si pre relaționale, ele oferă protecție împotriva unui anumit grad de
teroare fără nume, atât de copleșitoare încât chiar și distorsiunile înspăimântătoare
operate ia Apărările în sine reprezintă un rău mai mic decât starea de teroare. După
cum arăta Fromm- Reichmann 1950, persoanele care se luptă cu psihoza am o teamă
centrală, de neînlăturat, față de distructivitatea lor potențială fantasmata ca
supraomenească.
- În al doilea rând indivizii cu organizare pa personalității esențialmente psihotica au
probleme grave de identitate - în așa măsură încât pot să nu fie siguri nici de faptul
că există, nu numai că existența lor ar putea fi nesatisfăcătoare. Ei manifestă o
confuzie profundă cu privire la propria persoana și de regulă se luptă cu probleme
fundamentale de autodefinire, cum ar fi imaginea corporală vârsta genul și
orientarea sexuală.
- Întrebări de genul: Cum poți știi cine sunt ? cum poți știi că exist? Sunt întrebări
serioase. Ei nu se pot baza pe un sentiment de continuitatea identității proprii și nici
la ceilalti nu se raportează ca la persoane bazate pe continuitatea sinelui, ei trăiesc cu
teama ca oamenii de încredere vor suferii brusc niște” schimbări răuvoitoare”, care îi
vor transforma în persecutori sadici. Cond sunt solicitați să vorbească despre sine sau
despre cei apropiați, îi răspund vag, tangențial, concret sau în mod clar distorsionat.
- Adesea într-un mod mai degrabă subtil, terapeutul simte că pacientul cu
personalitate esențialmente psihotica nu este ancorat în realitate. Deși toți oamenii
prezintă vestigii ale credințelor magice, O cercetare atentă va da la iveală faptul ca
astfel de credință nu sunt egodistonice în cazul psihotice lor. Ei sunt adesea confuzi și
străini de conversație asupra realității specifice culturilor. Deși pot fi în contact cu
afectele latente ale unei situații într-un mod neobișnuit, adesea nu știu să le
interpreteze corect și deacord o semnificație care se referă în mare parte la propria
persoană.
- Persoanele cu tendințe simpatice nu au o perspectivă corectă asupra propriilor
probleme psihice. Le lipsește “ funcționare reflexiva” Fonagy si Target , considerată
esențială pentru maturizarea cognitiva. Acest deficit poate fi legat de dificultatea
dovedită a schizofrenicii lor de-a face abstractizări. Pacienții al căror trecut psihiatric
le-a oferit un destul de mare măsură capacitatea de a se exprima în jargonul
profesional, pentru a apărea buni observatori de sine la o evaluare atentă dovedesc
că, în efortul lor de a reduce angoasa, nu fac altceva decât să redea ceea ce li s-a spus
despre ei înșiși.
- Ei consumate de multă energie pentru a se lupta cu teroare existențială încât nu ne
mai rămâne nimic pentru adaptarea la realitate. Modelele oferite de psihologie a
eului au adus în prim plan lipsa de diferențiere internă dintre sine, Eu și supraeu la
persoanele psihotice, ca și între aspectele de auto observare și cele de trăire ale
eului. Cercetătorii influențate de teoriile interpersonale și ale relațiilor de obiect și a
psihologiei sinelui s-au referit la lipsa unor limite înăuntru – în afară și la tulburările
de atașament care fac prea periculos subiectiv pentru psihotic să intre într-o
presupusă lume comună cu terapeutul lui care face evaluarea.
- Un aspect esențial de observat pentru terapeut este acela că pacienții psihotici
prezint aproape de suprafață O frică teribilă și cu o confuzie îngrozitoare.
- Natura conflictului primar la persoanele cu potențial psihotic este pur și simplu
existențială; viață sau moarte, Existențe sau anihilare, siguranță sau teroare,. Visele
lor sunt mie de imagini elocvente ale morții și distrugerii. A fi sau a nu fi - reprezintă
tema lor recurentă. Laing 1965, i-a descris elocvent ca suferind de o “ insecuritate
ontologică”. Unele studii din anii 50 60 arată că există unele modele de comunicare
emoțională în familiile persoanelor suferind de schizofrenie în care copilul psihotic
era receptorul unor mesaje subtile cum ar fi că el nu ar fi o persoană separată, Ceva
extensia celuilalt. Nimeni nu a adus încă probe care să contrazică observația ca
psihoticii se îndoiesc profund de dreptul lor la o existență separată și că probabil nu
le este familiar nici sentimentul de-a fi în viață. În ciuda acestora pacienții psihotici
pot provoca în contra transfer pozitiv. Această reacție diferă întrucâtva de Contra
transferul cordial indus de pacienții nevrotici: terapeutul poate avea sentimente
acute de omnipotenta, atitudine protectoare părintească și profundă empatie pentru
un pacient psihologic, comparativ cu unul nevrotic. Pacienții psihotic sunt atât de aviz
de respect și de speranța am câți se vor comporta cu respect și recunoștință față de
 orice terapeut care va face mai mult decât să-i diagnosticheze și să le administreze
medicație. Recunoștința lor este în mod firesc emoționantă.
- Persoanele cu tendințe psihotice apreciază în mod deosebit sinceritatea. Pacienții
psihotici apreciază și efortului educative și se pot simții ușurați datorită încercărilor
de normalizare sau reorientarea preocupărilor lor. Acestei predispoziții împreună cu
tendința spre fuziune și idealizare îi pot face pe terapeut să se simtă puternic și
binevoitor. Dezavantajul dependentei acute acestor pacienți de îngrijirea noastră
este povara responsabilității care ni se impune în mod inevitabil. De fapt, contra
transferul față de pacienții psihotici seamănă izbitor cu sentimentele obișnuite ale
unei mame față de bebelușii mai mici un an și jumătate: iei sunt minunați în
atașamentul pe care ni-l poartă, dar teribil în nevoile lor. Încă nu sunt opoziții Onești
și iritabili da sunt extrem de solicitanți. Un supervizor mi-a spus odată că mult trebuie
să lucrez cu pacienții schizofrenici până nu sunt pregătită să mă las mâncată de vie.
Aceasta este o latura a lor epuizantă a felului lor de a fi. Accesul pacienților psihotici
la realitățile profund tulburătoare pe care cei mai mulți dintre noi ar prefera să le
ignore este adesea prea mult pentru noi. În mod special ei percep defectele și
limitele noastre cu o claritate uluitoare. Un motiv pentru care nu dorim să lucrăm cu
ei ar fi aceea că în ciuda particularităților lor atractive, includ probabil lipsa de
formare adecvata terapeuților în psihoterapia cu psihotici, presiunile economice
care dau naștere unor raționalizări legate de abordări limitate sau gestionare în loc
de terapie și dispoziția personală de a nu lucra pentru scopuri terapeutice relativ
modeste.
- -