Științe comportamentale Curs 4

Aspecte bio-psiho-sociale ale

ANXIETĂŢII DENTARE
Cauzele anxietăţii
1. Factori de vulnerabilitate individuală:
– Genetici - predispoziţie către trăsătura de personalitate NEVROTISM.
– Biologici - pacienţii răspund la diferite stimulări biologice (infuzie cu lactat de sodiu,
cofeină, hiperventilaţie, dioxid de carbon).
– Psihologici - pacienţii îşi focalizează atenţia şi anticipează viitoare atacuri de panică.
Vulnerabilitatea la anxietate ca trăsătură de personalitate este, din perspectivă epidemiologică,
o cauză necesară şi suficientă pentru apariţia simptomelor de anxietate şi depresie (Rapee, 1996,
6). Johan Ormel şi Tamar Wohlfarth (1991) afirmă că temperamentul este mai important decât
mediul.
2. Factori sociali - anxietatea este privită ca o consecinţă a unor organizări sociale, a unor
politici economice şi valori culturale ale modernităţii.

Factorii genetici
• Indiferent de condiţiile exterioare, anumiţi indivizi prezintă o vulnerabilitate datorată unei
predispoziţii genetice de a experimenta teama chiar în absenţa unui eveniment declanşator.
• În condiţii de stres, ei fac un atac de panică, în acelaşi mod în care alţi indivizi fac
hipertensiune arterială sau au migrene.
• Aceste atacuri sunt, de fapt, alarme false, întrucât nu există un pericol real.
• Modelul genetic consideră că diferenţele care apar între simptomele anxietăţii şi depresiei
depind de variaţiile aceloraşi gene care determină trăsătura de personalitate numită
nevrotism*.
• Aceleaşi gene acţionează într-un mod nespecific pentru a influenţa nivelul general al
simptomelor psihiatrice (Jardine, Martin şi Henderson, 1984).
* Vezi LP teste de personalitate – NEO Pi-R
• Studiile pe gemeni identici arată că factorii genetici contribuie cu între 30 şi 42% la variaţiile
în simptomele de anxietate şi depresie şi la diagnosticele de panică, agorafobie, fobie
socială, anxietate generalizată şi depresie majoră.
• Multe din aceste tulburări împart, total sau parţial, aceleaşi gene (Kendler, Heath, Martin şi
Eaves, 1987 şi Kendler, Neale, Kessler, Heath şi Eaves, 1993).
• S-a constatat ca exista o componenta genetica pentru tulburarea de panica, mai ales
pentru cea insotita de agorafobie.
• Au fost evidenţiaţi şi factorii de mediu, dar nici unul nu a fost găsit mai important ca acest
element comun stărilor afective negative.
• Partea constituţională a personalităţii numită „temperament” s-a dovedit a fi cea mai
importantă în geneza tulburărilor anxioase
şi a depresiilor.
Modelul biologic
• Teoria catecolaminica = cresc catecolaminele plasmatice si a catabolitilor eliminati prin
urina, ca o consecinta a stimularii sistemului nonadrenergic in cazul pacientilor cu
antecedente de panica (Freedman, 2000).
• Structuri nervoase implicate: locus ceruleus, hipocampul si amigdala, hipotalamusul
Locus ceruleus
– nucleu situat in trunchiul cerebral care contine peste 50% din neuronii noradrenergici
din sistemul nervos
– prelucrează informațiile senzoriale (informații de la vedere, auz, miros, gust și
atingeri)
Locus ceruleus
• crește excitatia (sporită de conștientizare, vigilență) și vigilența (veghere,
grijă) și modulează acțiunea sistemului nervos autonom
• Stimularea electrica la animale produce o stare de anxietate pronuntata, in timp ce
ablatia reduce raspunsul anxios in fata stimulilor nociceptivi
• Drogurile care stimuleaza descarcarea adrenergica la nivelul locus coeruleus pot
provoca atacuri de panica
• Lactatul de sodiu in perfuzie si bicarbonatulde sodiu infuzie pot induce atacuri de panica la
persoanele cu antecedente de panica
• Dioxidul de carbon inhalat ca aer de camera poate produce atacuri de panica
• EXPLICATIE: se produce hipercapnie cerebrala tranzitorie cu rol in inducerea
atacurilor de panica
• Hipocampusul este responsabil de memorie si, in timpul atacului de panice, este activat.
Experientele anterioare pot initia sau amplifica simptomele anxietatii
• Amigdala este responsabila de reglarea emotiilor precum frica si de detectarea posibilelor
pericole din mediu, declansand “alarma”
• Hipotalamusul controleaza sistemul nervos autonom (vegetativ) si mai multi hormoni si
neurotransmitatori
• Sistemul nervos autonom regleaza fluxul sangvin, rata cardiaca, tensiunea, frecventa
respiratiei. Are impact asupra tractului gastrointestinal si sistemului reporducator (reduce
functiile pana trece criza)
• Sistemul nervos simpatic: responsabil de raspunsul “lupta sau fuga” – adrenalina si
noradrenalina
• Sistemul nervos parasimpatic: responsabil de raspunsul privind conservarea energiei,
odihna, relaxarea, digestia – acetilcolina
• Medicamentele care blocheaza activitatea adrenergica sunt: clonidina, propranololul,
benzodiazepinele, morfina, endorfinele, antidepresivele triciclice.

Anxietate vs. Panică

• Există diferenţe între mecanismele biologice ale anxietăţii şi panicii?
 • Sunt panica şi anxietatea experimentate diferit de către individ?
• Evidenţele biologice relevă faptul că atacurile de panică acute au un mecanism
noradrenergic anormal în locus ceruleus, în timp ce anxietatea anticipativă acţionează
în special în arii ale sistemului limbic, în particular în hipocampus, în „sistemul
inhibitor comportamental”
Martin M. Antony şi David H. Barlow (1996, 61-64)
• Tulburările de panică şi anxietatea nu se întâlnesc în acelaşi timp în aceleaşi familii (Crowe,
Noyes, Pauls şi Slymen, 1983; Harris, Noyes, Crowe şi Chaudhry, 1983).
• Simptomele care apar in tabloul clinic sunt diferite:
– la pacienţii cu anxietate generalizată se manifestă simptome ale „trezirii” sistemului
nervos central (dificultate de a dormi, nelinişte, tensiune musculară)
– la pacienţii cu tulburare de panică apar simptome ale activării sistemului nervos
autonom: palpitaţii, tremurături, senzaţie de sufocare.
– Rata inimii creşte mai mult în atacul de panică faţă de anxietatea anticipativă.

Frică vs. panică

• Frica produce activarea sistemului hipotalamo-hipofizo-cortocosuprarenalian şi este
tipică stresului fizic acut (imediat după intervenţia chirurgicală) dar nu pentru stresul
psihologic (aşteptând intervenţia chirurgicală), în timp ce panica blochează acest ax.
• Activarea sistemului hipotalamo-hipofizo-cortocosuprarenalian la pacienţii cu tulburare de
panică este la fel de scăzută ca şi la cei care exprimă un stres psihologic normal
• ea apare la indivizi într-o situaţie nouă, nu atunci când se tem.

Modelul psihologic
• Totuşi, această etiologie biologică nu este unica explicaţie a atacurilor de panică,
cercetările aratând, de asemenea, valabilitatea modelului psihologic (Antony, Brown şi
Barlow, 1992, apud Antony şi Barlow, 1996, 66).
• Raspuns invatat fie prin modelare parentala, fie prin conditionare clasica
• Din perspectivă cognitivistă, atacul de panică rezultă din interpetarea greşită, catastrofală, a
anumitor senzaţii corporale, dintre care doar unele sunt specifice pentru stările anxioase
(palpitaţii, senzaţie de sufocare, ameţeală).
• Senzaţiile din timpul atacului de panică sunt percepute ca fiind mai periculoase decât sunt
în realitate.

Cauze sociale ale anxietăţii

• Din punct de vedere sociologic, anxietatea este privită ca o consecinţă a unor organizări
sociale, a unor politici economice şi valori culturale ale modernităţii (Iain Wilkinson,
1969/2001, 27-39)
• Explicaţia tiparelor sociale ale anxietăţii:
• procesul de individuaţie
• îndepărtarea de comunitate şi de tradiţii
 • transformările din sfera profesională.

Anxietatea dentară
• Anxietatea experimentată de pacient în cabinetul dentar reprezintă una dintre principalele
bariere în apelarea la serviciile dentare.
• În funcţie de metoda folosită pentru evaluare, între 3 şi 5 procente din populaţie prezintă
niveluri extrem de ridicate ale anxietăţii dentare.
• Unele situaţii sunt mai anxiogene decât altele; de aceea, este important să cunoaştem care
proceduri sau situaţii generează o anxietate mai puternică.

Trei componente ale anxietăţii

• comportamentală (evitarea medicului dentist)
• fiziologică (ritmul inimii, transpiraţia pacientului)
• subiectivă (expresii verbale şi non-verbale ale stresului).
• Între aceste trei tipuri de componente nu se pot stabili corelaţii. Astfel, un pacient poate să
viziteze în mod regulat cabinetul dentar şi de aceea să nu fie considerat anxios dar, cu
toate acestea, el să-şi exprime verbal îngrijorarea sau teama; de asemenea, un alt pacient
poate să nu frecventeze cabinetul dentar, cu toate că neagă că ar simţi teama.
• Psihologia modernă consideră că fiecare dintre cele trei componente este importantă,
reflectînd diferite aspecte ale problemei.

Consecințele anxietății dentare

1. Impactul fiziologic este răspunsul organismului la stres (transpiraţii, creşterea ritmului cardiac,
gură uscată). Are cea mai mare intensitate în ziua tratamentului şi în sala de aşteptare, iar după o
şedinţă de tratament se instalează o senzaţie de epuizare.
2. Impactul cognitiv (tiparele de gândire) se concretizeată într-o anticipare a durerii, pierderii
dinţilor, într-o predicţie exagerată a viitorului („mi se va întâmpla ceva foarte rău şi dureros”).
Se poate manifesta şi prin credinţa că ceilalţi oameni îi consideră slabi şi nu le înţeleg trăirile
(stigmatizare).
Apar sentimente negative de vulnerabilitate, pierdere a controlului şi a stimei de sine.
Amintirile experienţelor traumatizante legate de tratamente dentare anterioare revin permanent în
minte şi apar modificări în procesarea stimulilor (hipersensibilitate la stimulii vizuali, olfactivi şi
auditivi din cabinetul dentar); aceşti stimuli sunt asociaţi cu durerea şi suferinţa.
3. Impactul comportamental se observă în modificarea obiceiurilor alimentare, cu evitarea
alimentelor solide sau a celor reci. Se modifică şi comportamentele legate prevenţia oro-dentară,
este evitat contactul cu medicul dentist (scade frecvenţa vizitelor în cabinet, îşi fac multe
reprogramări).
Acest comportament de evitare persistă chiar în prezenţa durerii dentare, iar pacientul preferă
automedicaţia (antibiotice, analgezice), în scopul evitării cabinetului dentar.
Uneori apare chiar un refuz de a privi emisiuni, filme sau materiale publicitare cu şi despre medici
dentişti. Un astfel de pacient poate dezvolta un comportament agresiv în cabinet.
4. Impactul social este semnificativ. Pot scădea performanţele profesionale şi pot apărea
modificări ale dispoziţiei, cu evitarea contactelor sociale şi a relaţiilor personale apropiate.
Aceşti pacienţi doresc să fie însoţiţi de o persoană apropiată în timpul vizitei la cabinet. În viaţa lor
apar tabu-uri, cei mai mulţi dintre ei preferând să nu discute despre anxietatea dentară sau despre
afecţiunilor lor.
• Impactul asupra sănătăţii este semnificativ. Pot apărea tulburări ale somnului
(incapacitatea de a dormi, în special înainte de programarea la cabinet, vise şi coşmaruri
legate de cabinetul dentar).

Evaluarea nivelului anxietăţii

• chestionare generale – în orice situaţie generatoare de anxietate (o vizită la cabinetul
dentar, un examen la universitate sau un salt cu paraşuta)
• chestionare specifice unei singure experienţe – informează asupra sentimentelor
pacientului vizavi de o intervenţie chirurgicală sau o manoperă medicală dentară. Tipuri de
chestionare specifice anxietăţii dentare:
– DAS (Dental Anxiety Scale) – Corah, 1969
– STAI (State-Trait Anxiety Inventory) - Speilberger şi colab.,1983
– Chestionarul elaborat de Kleinknecht şi colab., 1973

Managementul anxietăţii
1. prevenirea anxietăţii
2. tehnici pentru toţi pacienţii
– consiliere şi reasigurare că nu există nici un motiv de teamă
– informare (verbală, scrisă în broşuri) care accentuează metodele de reducere a
durerii utilizate de medicul dentist (anestezic, semnalele pacientului de oprire a
intervenţiei)
3. tehnici specifice pentru pacienţii anxioşi
– utilizarea anestezicelor locale şi a sedării
– tehnici de relaxare: încordarea şi relaxarea progresivă a diferitelor grupe musculare;
concentrarea pe inspiraţie şi relaxare
– deţinerea controlului de către pacient
– desensibilizarea sistematică, expunere graduală
– imaginarea şi retrăirea situaţiei anxiogene
– distragerea atenţiei (muzica)