UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE INGINERIE ELECTRICĂ

SISTEME ENERGETICE INFORMATIZATE

LUCRARE DE DISERTAȚIE

SISTEM DE POMPARE ȘI IRIGARE

ALIMENTAT DE LA O INSTALAȚIE
FOTOVOLTAICĂ

Coordonator Ştiinţific:
Ş.l.dr.ing. Cristian BRATU

Absolvent:
Ion DICU

- 2020 -
 UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE INGINERIE ELECTRICĂ
SISTEME ENERGETICE INFORMATIZATE

SISTEM DE POMPARE ȘI IRIGARE

ALIMENTAT DE LA O INSTALAȚIE
FOTOVOLTAICĂ

Coordonator Ştiinţific:
Ş.l.dr.ing. Cristian BRATU

Absolvent:
Ion DICU

- 2020 -
 CUPRINS

1. ENERGIA SOLARĂ………….……………………………………………………… 5
1.1. Introducere............................................................................................................. 5
1.2. Strategia energetică a României............................................................................ 9
1.3. Radiaţia solară........................................................................................................ 10
1.4. Domenii de utilizare a energiei solare................................................................... 17
1.5. Energie solară în România..................................................................................... 18

2. INSTALAŢIA FOTOVOLTAICĂ………………………………………………...... 20
2.1. Generalităţi............................................................................................................. 20
2.2. Celula fotovoltaică................................................................................................. 20
2.3. Modulul fotovoltaic............................................................................................... 27
2.4. Instalaţia fotovoltaică............................................................................................. 29

SISTEM DE POMPARE ȘI IRIGARE ALIMENTAT DE LA O INSTALAȚIE

3.
FOTOVOLTAICĂ........................................................................................................ 32
3.1. Sisteme de irigare a în România………………………………………………… 32
3.2. Sistem de irigații cu pompe solare………………………………………………. 33
3.3. Irigații prin picurare sau prin canale de irigații………………………………….. 33
3.4. Principiul de funcționare a sistemelor PV de pompare a apei…………………... 33
Calculul necesarului de panouri fotovoltaice pentru diferite culturi si suprafețe
3.5.
irrigate…………………………………………………………………………… 34
3.6. Sistem de pompare și irigare alimentat de la o instalație fotovoltaică………… 36

4. CONCLUZII………………………………………………………………………..… 39

BIBLIOGRAFIE
 CAPITOLUL I.
ENERGIA SOLARĂ

1.1. Introducere
Una dintre cele mai importante provocări ale secolului al XXI-lea este reprezentată în
asigurarea accesului fiecărui cetăţean al Planetei cu energie nepoluantă, durabilă, care, conform
comisiei ONU, înseamnă „o dezvoltare care satisface necesităţile prezentului, fără a compromite
capacităţile viitoarelor generaţii să îşi satisfacă propriile necesităţi”.
Deoarece producerea energiei din surse fosile provoacă: poluarea mediului, creşterea
pericolului pentru sănătate şi schimbarea climei, etc. O preocupare majoră a inventatorilor la
acest început de mileniu trei este reprezentată de: căutarea unor noi surse alternative de energie,
inventarea unor sisteme performante de conversie a energiilor regenerabile, [4].
Freeman Dyson de la Universitatea Oxford, priveşte vizionar în viitor susţinând că
schimburile energetice alterează fundamental principiile noastre etice şi sociale şi că trei
tehnologii noi, vor cunoaşte o dezvoltare rapidă: energiile regenerabile, ingineria genetică şi
comunicarea globală, astăzi au potenţialul de a crea o distribuţie mai uniformă a sănătăţii
globale. Sectorul energetic tradiţional întâmpină două probleme de bază - criza energetică şi
impactul asupra mediului.
Aceste două impedimente majore reprezintă problemele globale ale Omenirii,
soluţionarea cărora cade pe umerii inginerilor. Deoarece lumea este foarte dependentă de
energie, pentru că majoritatea populaţiei Terrei utilizează combustibili fosili pentru a-şi satisface
nevoile energetice, fapt ce cauzează un grad înalt de poluare a mediului, se iveşte stricta
necesitate de a căuta surse noi de energie durabile şi prielnice mediului.
Este necesară găsirea surse de energie care provoacă cea mai mică poluare
posibilă. Fiindcă toate sursele clasice de energie folosite poluează mediul ambiant, energiile
regenerabile, practic, nu cauzează acest efect negativ de poluare a mediului. Sursele regenerabile
de energie pot fi folosite atât drept surse centralizate de energie, cât şi, în mare parte,
descentralizate, foarte avantajoase, în special, pentru consumatorii rurali sau izolaţi,[4].
Evoluţia surselor regenerabile de energie ca resursă energetică globală şi nepoluantă este
unul din principalele obiective ale politicilor energetice mondiale care, în contextual
dezvoltării durabile, au ca scopul reducerii consumurilor energetice, creşterea siguranţei în
alimentare cu energie, protejarea mediului înconjurător şi dezvoltarea tehnologiilor energetice
viabile. Principalul scop al folosirii energiilor ecologice şi regenerabile îl reprezintă reducerea
emisiilor de gaze cu efect de seră. Energiile regenerabile (lumina soarelui, termia solară, forţa
apelor, biomasa, forţa eoliană) şi materiile prime regenerabile constituie alternative faţă de
resursele fosile. Sursa directă comună a tuturor resurselor regenerative este Soarele. Potenţialul
de resurse solare, care depăşeşte cu mult potenţialul fosil, se caracterizează prin:
 resursele solare sunt inepuizabile (pentru globul pământesc, soarele furnizează de 15000
ori mai multă energie decât consumul anual de energie atomică sau fosilă; sursa solară
poate livra Pământului energie pentru cel puţin cinci miliarde de ani);
 resursele solare sunt integral sau parţial disponibile pretutindeni, presupunând o
exploatare descentralizată, regională;
5
  la transformarea resurselor solare în energie secundară şi în materiale secundare (termie,
carburanţi, electricitate) nu sunt degajate emisii, nepericlitând/protejând mediul global;
 apare posibilitatea dezvoltării unui model de civilizaţie durabil. Orientarea spre
economia solară mondială necesită o a doua revoluţie industrială, una de tehnologie
energetică, făcând ca dezvoltarea industrială şi tehnică a forţelor productive să fie
generalizabilă pentru întreaga omenire, [10].

Pentru noi astăzi este foarte simplu însă pentru omul primitiv a fost extrem de complicat,
deoarece a trebuit să ia lucrurile de la zero, spre exemplu pentru a beneficia de căldură a trebuit
să descopere focul pentru a se încălzi, iar pentru a-şi procura hrana era nevoit să vâneze.
După multe observaţii şi cercetări, omul primitiv a început să lucreze pământul, fiind
nevoit să inventeze unelte pentru lucrarea acestuia. În zilele noastre este greu de imaginat viaţa
fără: televizor, fără automobil sau fără computer, fără posibilitatea de a ne pregăti zilnic hrana,
fără iluminare în casă, fără încălzire în timpul rece al anului, etc.
Însă toate acestea sunt rezultatul activităţii desfăşurate de către savanţi şi inventatori, în
special, din ultimele două sute de ani. Există posibilitatea ca toate acestea să dispară, pe
parcursul primei jumătăţi a secolului prezent, deoarece rezervele naturale de combustibilii fosili
se vor epuiza.
Odată cu utilizarea în exces a consumului de energie rezultă sporirea continuă a
volumului extragerii combustibililor fosili, care asigură astăzi peste 85 % din energia folosită. În
acest moment, anual se utilizează energie echivalentă cu peste 11 miliarde tone de combustibil
convenţional (t.e.p) sau 459 EJ (459⋅1018J), din care doar 15,4% este de origine non fosilă.
Deoarece populaţia pe glob se înmulţeşte, în acelaşi timp sporeşte şi gradul de utilizare
cu energie a economiei, această cifră este în dezvoltare continuă, ceea ce va duce la urmări
considerabile. Combustibilii cei mai convenabili din punct de vedere economic sunt: petrolul şi
gazele naturale, se presupune că se vor epuiza în cca. 30 – 50 de ani, [4].
În prezent, cea mai mare cantitate de energie necesară pentru consumul zilnic este
obţinută prin arderea combustibililor: cărbune, petrol şi gaze naturale. Formarea combustibililor
fosili a durat mai multe milioane de ani, prin descompunerea plantelor şi animalelor, care însă,
practic, s-au epuizat pe parcursul doar a cca 200 de ani. Tot pe parcursul a milioane de ani, pe
Terra s-a format atmosfera şi întreg sistemul vegetal, ca timp tot de cca 200 de ani, dar, în
special, în ultimii 100 de ani, să fie serios periclitat mediul şi să se ajungă în pragul unui dezastru
ecologic.
S-a aflat faptul că energia modernă este răspunzătoare de apariţia a numeroase probleme
de mediu. Se are în vedere găsirea unui compromis între cererea ascendentă de servicii
energetice şi importanţa de a proteja mediul înconjurător, [4].
În urma unei analize s-a constat că, în anul 1960, s-au produs şi s-au consumat 3000 de
TWh de electricitate. Iar 1970, aceasta a crescut pană la 6000 de TWh. Însă în anul 2000 au fost
consumaţi 150000 TWh. Dacă ar fi posibilă reducerea la jumătate a consumului de energie
electrică în ţările industrial dezvoltate (SUA, Germania, Japonia ş.a.) şi creşterea, în acelaşi timp,
a consumului pe cap de locuitor în India, China ş.a. ţări din lumea a treia doar cu 25%, cererea
globală de energie electrică s-ar dubla fată de cea de astăzi.

6
 Ce surse de energie sunt capabile pentru a satisface aceste cerinţe? Creşterea producerii
energiei electrice prin utilizarea combustibililor fosili clasici ar neglija şi mai mult impactul
ecologic. Speranţa energeticienilor se bazează pe găsirea unor noi soluţii şi procedee, care ar
satisface nevoile de energie ale omenirii în următoarele decenii sau secole.
Ca prima strategie s-a avut în vedere soluţiile ce ţin de energia nucleară, însă, după
defectele de la centralele Three Miles Island din SUA şi Cernobâl din Ucraina, s-a simţit
necesitatea elaborării altor soluţii, mai prietenoase mediului, [4].
Sectorul aprovizionării cu energie la nivel global generează peste 60% din emisiile
antropice de gaze cu efect de seră, fiind principala cauză a schimbărilor climatice. Încălzirea
globală, care, ce a fost semnalizată la mijlocul secolului trecut, a fost doar un semnal pentru a fi
luat în considerare, în ziua de azi devenind o mare preocupare la scară mondială. În acest caz, au
fost adoptate în cadrul Convenţia ONU pentru schimbările climatice (1992) şi Protocolul de la
Kyoto (1997), ratificat inclusiv de Republica Moldova (2003).
În prezent, tot mai multe ţări ale lumii se înfruntă cu urmările serioase ale încălzirii
globale, cum ar fi: inundaţiile, furtunile, alunecările de teren, căldura excesivă în perioada de
vară, seceta şi altele.
Urmările materiale ale modificărilor climatice asupra economiei, vieţii oamenilor şi
mediului înconjurător sunt foarte serioase. Încălzirea globală cu 1,8 – 4,0°C până în anul 2100 ar
putea rezulta ridicarea nivelului mărilor în acest secol cu 18 –59 cm.
În urma Raportului Ştern, schimbările climatice, provocate de emisiile de gaze cu efect
de seră din sectorul energetic, sunt considerate ca fiind „cel mai mare şi mai de amploare eşec de
piaţă din toate timpurile” şi o ameninţare majoră pentru economia mondială, [4].
Aceste două probleme grave: criza energetică şi impactul asupra mediului, reprezintă
problemele globale ale Omenirii, a căror soluţionare cade pe umerii inginerilor. Fiindcă lumea
este atât de dependentă de energie, deoarece majoritatea populaţiei Terrei foloseşte combustibili
fosili pentru a-şi satisface nevoile energetice, fapt ce provoacă un grad înalt de poluare a
mediului, apare stricta necesitate de a căuta surse noi de energie durabile şi prielnice mediului.
Este necesar găsirea unor surse de energie care produc cea mai mică poluare
posibilă. Pentru că toate sursele clasice de energie utilizate poluează mediul ambiant, energiile
regenerabile, practic, sunt lipsite de acest efect negativ de poluare a mediului, [4].
Un interes aparte este acordată potenţialului energetic, istoriei dezvoltării şi elaborării
sistemelor de conversie a energiilor regenerabile: solară, eoliană, hidraulică, a valurilor mării. În
prezent, Parlamentul European a declarat un semnal clar cum trebuie de promovate energiile
regenerabile în UE până în anii 2020, pentru a atinge cota de 25% din energia primară.
Concomitent, în acest scop a fost format consiliul european pentru energii regenerabile
(CEER). “Votul de astăzi al Parlamentului este o oportunitate istorică pentru comisie ca să
testeze cerinţele cetăţenilor pentru energie regenerabilă. Împreună cu Parlamentul trebuie să fie
lideri în propuneri de construcţie şi asigurare legislativă pentru toate cele trei sectoare:
electricitate, încălzire şi biocombustibil. Comisia trebuie să îşi concentreze atenţia asupra
eliminării lipsurilor în legislaţia EU pentru energia regenerabilă – încălzirea şi răcirea” a
declarat directorul politicii CEER Oliver Schafer,[4].
Prima măsura a UE a spre elaborarea Strategiei a fost lansarea în 1996 a primei versiuni
a Strategiei în aţa numita Carte Verde “Energie pour l’avenir: les sources d’énergie
renouvelables”.
7
 După dezbaterile publice asupra Cărţii verzi a fost redactată Strategia finală expusă în
Cartea albă “Énergie pour l’avenir: les sources d’énergie renouvelables. Une stratégie et un
plan d’action communautaires”.
În strategia curentă în Cartea Albă Uniunea Europeană (UE) s-a declarat a fi lider
mondial în combaterea acestei grave ameninţări, asumându-şi obiectivul de a majora ponderea
energiilor regenerabile până la 20% din consumul brut de energie către 2020 şi de a reduce
emisiile GES cu 60 – 80% până în 2050.
Aceste măsuri se referă la producerea şi livrarea energiei electrice din SRE în noile
condiţii de liberalizare a pieţei de energie şi sunt expuse în „Directive 96/92/CE du Parlement
european et du Conseil, du 19 dècembre1996, concernant des règles communes pour lemarché
intérieur de l’électricité. JO L27 du 30.01.1997 p.20”,[4].
La nivelul anului 2008, statele membre cu cea mai mare pondere a energiei din
resurse regenerabile în consumul final sunt Suedia (44,4 %), Finlanda (30,5 %), Letonia
(29,9 %), Austria (28,5 %) şi Portugalia (23,2 %), la polul opus situându-se Malta (0,2 %),
Luxemburg (2,1 %), Marea Britanie (2,2 %), Olanda (3,2 %) şi Belgia (3,3 %).
Totodată, tarile care au ridicat cel mai semnificativ acest procentaj în perioada 2006-2008
sunt Austria (de la 24,8 % la 28,5 %), Estonia de la 16,1 % la 19,1 %) şi România (de la 17,5 %
la 20,4 %), [10].
Beneficiile care prezintă SRE pentru mediu argumentează adoptarea unor condiţii
stimulatorii de finanţare: obligaţia de a garanta cumpărarea la un tarif fix a unei cantităţi definite
de electricitate produsă din SRE, care ar permite acoperirea tuturor cheltuielilor de construcţie a
sistemelor de conversie a energiilor regenerabile, de operare şi mentenanţă, şi o rentabilitate
rezonabilă, [4].
În scopul de a transforma ambiţiile politice în acţiuni concrete, Comisarul European
pentru Energie, Andris Piebalgs declarase că este nevoie de o nouă revoluţie industrială, care, ca
şi toate revoluţiile industriale, se va baza pe utilizarea de noi generaţii de tehnologii – tehnologii
energetice fără emisii de carbon, precum energia eoliană, energia solară sau tehnologiile
din a doua generaţie pentru valorificarea biomasei.
În acest moment putem vorbi despre o politica energetică mondială şi despre o strategie
concretă de reducere a emisiilor poluante în atmosferă, fundamentate pe soluţii
tehnico-economice concrete de utilizare raţională a rezervelor de combustibili fosili (care deţin
în continuare ponderea principală în producerea de energie) şi de valorificare pe o scară tot mai
largă a resurselor energetice regenerabile, aşa-numitele energii „curate” sau energii
neconvenţionale, o alternativă la actualul sistem de valorificare energetică a rezervelor
combustibile ale Terrei.
Situaţia în România: Energia regenerabilă a asigurat 20% din consumul naţional al
României în 2008, dublu faţă de media europeană, potrivit informaţiilor Eurostat. Astfel,
România ocupă locul al şaselea între statele membre UE după ponderea energiei obţinută din
resurse regenerabile în consumul final brut.
În 2006, ponderea energiei regenerabile în consum era de 17,5 % în România, respectiv
de 8,8 % în UE. Alte surse indică că energia electrică produsă din surse regenerabile se situează
în jurul a 28 % şi este acoperită aproape exclusiv din energia produsă în hidrocentrale.

8
 Potenţialul hidroenergetic al României este, în prezent, exploatat în proporţie de 48 % şi
se intenţionează să ajungă la 70 % până în 2025, pentru că apa este, deocamdată, cea mai sigură
sursă de energie nepoluantă, [10].

1.2. Strategia energetică a României

Domeniul energetic sprijină în mod esenţial la dezvoltarea României, prin influenţa
profundă asupra competitivităţii economiei, a calităţii vieţii şi a mediului. Pentru a susţine pe
termen lung aşteptările consumatorilor, sectorul energetic românesc trebuie să devină mai
robust din punct de vedere economic, mai dezvoltat din punct de vedere tehnologic şi mai puţin
poluant, [11].
Anul 2030 este punctul central al Strategiei Europene, în viziunea căruia guvernează
planificarea strategică şi analiza de detaliu a sectorului energetic naţional. Strategia oferă o
viziune şi propuneri de dezvoltare a sectorului energetic până în 2030 şi este centrată în jurul
unui set de principii şi obiective strategice fundamentale.
Realizarea obiectivelor strategice în orizontul anului 2030 presupune o ancorare
riguroasă în realitatea sectorului energetic, cu o bună înţelegere a contextului internaţional şi a
tendinţelor de ordin tehnologic, economic şi geopolitic, [11].
Pentru buna realizare a opţiunilor strategice, a fost construit un studiu complex de
modelare macroeconomică, cu simularea şi compararea a numeroase scenarii de dezvoltare,
prezentate în anexa metodologică. Proiecţiile pentru anul 2030 sunt bazate pe o modelare
cantitativă cu grad ridicat de detaliu. Totodată, Strategia analizează şi perspectiva pentru anul
2050, situată într-un context de transformări tehnologice, economice şi de politici energetice,
care vor influenţa dezvoltarea pieţelor româneşti de energie. Proiecţiile pentru anul 2050
sunt, inevitabil, afectate de un grad mai mare de incertitudine, astfel că ele sunt relevante
mai ales din punct de vedere al tendinţelor generale, oferind o perspectivă de termen lung
propunerilor strategice pentru 2030.

Fig. 1.1. Elementele ce definesc Strategia Energetică a României 2016-2030,

cu perspectiva anului 2050

9
 Principalele obiectivele strategice sunt declinate în 25 de obiective operaţionale, pentru
care sunt definite acţiuni prioritare, eşalonate pe termen scurt, mediu şi lung. Ele studiază
aspecte problematice ale sectorului energetic românesc, ce reprezintă teme centrale de
intervenţie strategică.
Strategia trasează şi direcţii noi de dezvoltare pentru sectorul energetic, pentru ca
România să participe la tranziţia energetică globală, maximizându-şi beneficiile. Statul român se
va include nemijlocit în dezvoltarea şi introducerea planurilor de acţiune şi a direcţiilor
strategice ce decurg din Strategie, [11].

Fig. 1.2. Cinci obiective strategice fundamentale şi cinci arii centrale de intervenţie strategică

1.3. Radiaţia solară

Soarele uimit omenirea încă din timpuri străvechi astfel încât multe culturi antice l-au
asemănat cu un zeu, lumina fiind comparată şi astăzi vieţii. Energia solară este componenta fără
de care, viaţa aşa cum o ştim astăzi pe pământ nu ar mai fi fost.
Toate procesele biologice începând de la germinarea seminţelor, creşterea plantelor,
transformarea prin fotosinteză a compuşilor chimici în substanţe organice, asimilarea
vitaminelor de către organismul uman nu se pot desfăşura în absenţa luminii solare. În lipsa
energiei solare toate resursele regenerabile precum vântul, mareele, biomasa, gazele naturale,
combustibilii fosili, etc nu ar putea exista, fiind direct sau indirect legate de aceasta, [2].
Radiaţia solară se poate considera că este practic neepuizabilă, ea fiind şi cea mai
,,curată” formă de energie de pe pământ. O cantitate enormă de energie solară ajunge la suprafaţa
pământului în fiecare zi.
Această energie poate fi preluată, şi folosită sub formă de căldură în aplicaţii
termo-solare, sau poate fi transformată direct în electricitate cu ajutorul celulelor fotovoltaice. Cu
mijloace simple, efective constructiv, poate fi utilizată pentru a reduce sau chiar pentru a înlocui
total celelalte surse de energie necesare traiului dintr-o locuinţă modernă.
Construirea unui sistem de conversie a energiei solare în energie termică sau electrică se
bazează pe estimarea corectă a radiaţiei solare în amplasamentul dat şi pe cunoştinţe privind
proprietăţile radiaţiei solare. Soarele este cea mai aproape stea de la Pământ şi se află la distanta
medie de 1,5∙1011 m, [15].
Energia soarelui este consecinţă a mai multor reacţii de fuziune nucleară, în prim-plan
fiind procesul în care hidrogenul (4 protoni) se contopeşte şi se formează heliu.
10
 Masa nucleului de heliu este mai mică decât masa a 4 protoni, diferenţa de masă se
schimbă în energie în conformitate cu formula lui Einstein E=mc 2.
Diametrul Soarelui este de aproximativ 110 ori mai mare decât diametrul
Pământului: respectiv 1,39∙109 m şi 1,27∙107 m. Nucleul solar cu raza de aproximativ 0,23R
(R - raza discului solar) şi un volum ce constituie 15 % din total prezintă reactorul natural
termonuclear.
Aici temperatura se estimează la (8-40)x106 K şi se degajă 90 % din energie. Nucleul are
o densitate de 100 de ori mai mare decât a apei şi masa lui constituie 40 % din masă totală. La o
distanta de 0,7 R de la centrul temperatura scade până la 130 000 K şi densitatea scade până la
70 kg/m3. Zona cuprinsă între 0,7 şi 1,0 R se numeşte zona convectivă (se consideră că
procesele termice convective sunt principale). Temperatura scade până la 5000 K, iar densitatea
este foarte mică - de circa 10-5 kg/m3.

Fig. 1.3. Structura simplificată a Soarelui

Corpul absolut negru este un model introdus în fizică pentru a caracteriza spectrul
radiaţiei unui corp cu o temperatură constantă T. Corpul absolut negru este un corp ideal, care
are factorul de absorbţie egal cu 1, iar cel de reflecţie egal cu 0.
Materia din cavitatea corpului are temperatura T şi se menţine constantă. Din toate
părţile, cu excepţia unei deschizături înguste, materia este izolată. Pereţii interiori ai cavităţii
posedă un factor de reflecţie egal cu 1.
Probabilitatea, că un foton care a pătruns în interiorul cavităţii prin deschizătura îngustă
să părăsească corpul, este aproape nulă. În acest sens modelul prezentat este absolut negru (nu se
vede). Totodată, materia din cavitate având temperatura T radiază unde electromagnetice prin
deschizătura menţionată. Densitatea de putere spectrală depinde de temperatura materiei T şi
lungimea de undă a radiaţiei electromagnetice A. Legătura analitică dinte densitatea de putere,
temperatură şi lungimea de undă este dată de formula lui Plank:
2  h  c 2 1  W 
Wh   hc / kT (1.1.)
5
e  1  m 2  m 

11
 h = 6,63∙1034 W∙s2 - este constanta lui Plank;
k = 1,38∙10-23 - constanta lui Boltzmann;
c = 299722458 m/s - viteza luminii în vid.

Expresia 1.1 permite să modelăm radiaţia solară cu o exactitate foarte bună. În figura 1.4
este prezentată densitatea de putere spectrală la suprafaţa Soarelui calculate în conformitate cu
relaţia 1.1. pentru temperatura efectivă a corpului absolut negru egală cu 5800 K.
Temperatura efectivă se consideră o astfel de temperatură pentru care corpul absolut
negru radiază aceiaşi energie ca şi soarele, [15].

Fig. 1.4. Modelul corpului Fig. 1.5. Radiaţia spectrală

absolut negru a corpului absolut negru

Pământul se roteşte în jurul Soarelui pe o orbită aproximativ circulară (abaterea de la

circumferinţă nu depăşeşte 1,7%).

Fig. 1.6. Geometria sistemului Soare - Pământ

Soarele, fiind privit de pe suprafaţa Pământului, prezintă un disc cu diametrul unghiular

de 32`. Radiaţia solară poate fi modificata cu cea a unui corp absolut negru cu temperatura
efectivă de circa 5777 K. Calculele radiaţiei corpului absolut negru şi rezultatele măsurărilor
demonstrează că 6,4% de energie este transportată de banda ultravioletă de unde
electromagnetice (= 0-0,38 µm), 48,0% - de bandă vizibilă ( = 038- 0,78 µm) şi 45,6% - de
bandă infraroşie (>0,78 µm), [15].
Radiaţia solară este un amestec de unde electromagnetice cu lungimea de undă cuprinsă
în gama (0,2-2,5) m.

12
 Energia undelor cu lungimea mai mare de 2,5 m poate fi neglijată. Iluminarea, se
măsoară în W/m2 şi prezintă densitatea de putere instantanee a radiaţiei solare. De exemplu,
iradiaţia egală de 1000 W/m2 înseamnă că în fiecare secundă pe un metru pătrat de suprafaţă
cade un flux de energie egal cu 1000 J, [15].
Expunerea, se măsoară în MJ/m2 sau kWh/m2 şi prezintă densitatea de energie a radiaţiei
solare. Este evident că iradierea este integrala iradiaţiei pe o perioadă definită de timp - o oră, zi
sau lună.

Fig. 1.7. Componentele radiaţiei solare pe suprafaţa absorbantă

A: B – directă; D – difuză; R – reflectată

Pentru a realiza calculul sistemelor fotovoltaice densitatea de energie a radiaţiei solare,

măsurată în kWh/m2, mereu fiind exprimată în ore solare de vârf, ceea ce înseamnă durata de
timp în ore cu o densitate de putere de 1 kW/m2 indispensabilă pentru a produce o radiaţie solară
diurnă echivalentă cu cea rezultată în urma integrării densităţii de energie pe durata unei zile.
Radiaţia directă este radiaţia primită de la soare fără a fi împrăştiată de atmosferă. Umbra
unui obiect apare numai atunci când este radiaţie directă. Radiaţia directă se va nota cu B.
Radiaţia difuză se va nota cu D. Raza solară trecând prin atmosferă este împrăştiată, altfel
spus, difuzate în toate direcţiile (figura 1.7). Radiaţia difuză este prezentă mereu, chiar şi într-o zi
senină, această componentă reprezintă circa 10%. În acest caz razele solare sunt împrăştiate de
moleculele de oxigen, bioxid de carbon, particule de praf, etc. şi cerul capătă culoarea albastră.
Dacă cerul este acoperit cu nori, radiaţia directă este egală cu zero şi avem numai radiaţia
difuză. Radiaţia solară totală incidentă este notată cu (G) şi reprezintă suma celor trei
componente: radiaţia directă - B, difuză - D şi reflectată - R.
Radiaţia reflectată are notaţia R. În mare parte, se operează cu radiaţia reflectată de
suprafaţa pământului şi care cade pe colectorul solar sau panoul fotovoltaic. În cele mai multe
cazuri, acest element nu se ia în calcule, cu excepţia colectoarelor sau panourilor fotovoltaice
bifaciale (ambele suprafeţe: cea orientată spre soare şi cea orientată spre suprafaţa

13
pământului sunt lucrative). Radiaţia totală incidentă pe suprafaţa unui corp va fi egală cu suma
radiaţiei directe şi difuze:
G = B+D (1.2)
Radiaţia solară pe suprafaţa Pământului - Densitatea de putere radiantă, S, în spaţiul
extraterestru este constantă şi egală cu 1367 W/m2 . Suprafaţa expusă iradierii este egală cu R2,
unde R este raza pământului, iar suprafaţa totală a globului pământesc - cu 4R2.
Densitatea medie de putere radiantă, Smed captată de pământ va fi:
S 1367
S med    342 W / m 2 (1.3)
4 4
Razele solare care trec prin atmosferă sunt supuse unor modificări elementare. O parte
dintre ele sunt absorbite de moleculele de aer, altele împrăştiate (componenta difuză), iar altele
intra atmosfera fără a fi afectate (componenta directă) şi fie sunt absorbite sau reflectate
(componenta reflectată) de obiecte de pe suprafaţa pământului.
Se observă o absorbţie puternică a radiaţiei ultraviolete în banda cu lungimea de undă
mai mică de 0,3 µm de către moleculele de ozon (stratul de ozon este ecranul protector a
biosferei de razele ucigătoare ultraviolete), o transparenţă mare a atmosferei în banda vizibilă
0,4<  <0,76 µm şi o absorbţie puternică a radiaţiei în banda infraroşie a spectrului. Altfel spus,
atmosfera terestră este străvezie pentru radiaţia în banda vizibilă şi opacă - în banda infraroşie
(figura 1.8).

Fig. 1.8. Distribuţia spectrală a densităţii de putere radiantă

Soarele este sursa de energie, care influenţează clima pe pământ. Fiecare metru pătrat al
învelişului exterior al atmosferei primeşte 342 W din care 31% (106 W) imediat sunt reflectaţi în
spaţiu de către nori, atmosferă şi suprafaţa terestră (figura 1.9). Restul, adică
236 W/m2 este absorbită de suprafaţa solului, apa oceanului planetar şi parţial de către atmosferă,
încălzindu-le. Suprafaţa pământului cedează în spaţiu aceiaşi cantitate de energie
(236W/m2), dar deja în banda de undă infraroşie: parţial învelişului atmosferic, parţial norilor şi

14
vaporilor de apă, care condensându-se se răcesc şi transmit căldura atmosferei. Datorită
schimbului de energie dintre suprafaţa pământului, atmosferă şi spaţiul cosmic se menţine o
temperatură medie globală constantă de circa 15C la nivelul mării şi care scade rapid cu
înălţimea atingând -58C în straturile de sus ale troposferei, [15].
În atmosfera pământului sunt incluse: câteva gaze, numite gaze cu efect de seră
(GES): bioxidul de carbon CO2, metanul CH4, oxidul de azot N2O şi vaporii de apă
H2O. O caracteristică comună ale GES constă în absorbţia de către moleculele acestora a
radiaţiei în banda infraroşie emisă de suprafaţa pământului, atmosferă şi nori. Molecula
respectivă începe a vibra şi la rândul său emite radiaţie în acelaşi spectru infraroşu, care este
absorbită de alte molecule GES. Astfel, fenomenul de absorbţie - emisie - absorbţie conduce la
păstrarea energiei în stratul de jos al atmosferei.

Fig. 1.9. Echilibrul simplificat al fluxurilor de energie

în sistemul suprafaţa pământului – atmosferă

a. Efectul de seră - are un rol esenţial în menţinerea vieţii pe pământ. Dacă nu ar exista
efectul de seră, atunci temperatura de la suprafaţa pământului va determina dezechilibrul dintre
cantitatea de energie cedată de pământ în spaţiu şi cea primită prin intermediul radiaţiei solare. În
conformitate cu legea lui Ştefan-Boltzman cantitatea de energie emisă de un corp cu temperatura
efectivă Te se determină cu relaţia:
W    A  Te (1.4)

 = 5,67x10-8 W/m2·K4 - este constanta lui Ştefan-Boltzman;

A - aria corpului.

Formula se obţine în rezultatul integrării expresiei puterii spectrale. În cazul pământului

W  4  R 2    T 4 . Din altă parte pământul obţine de la soare o cantitate de energie egală cu
0,69 S/4 (figura 1.7). În condiţia echilibrului termic cantitatea de energie primită este egală cu
cantitatea de energie emisă, de unde obţinem temperatura efectivă a suprafeţei pământului T e:
0,69  S
Te  4 (1.5)
4

15
 b. Calculul radiaţiei solare disponibile
Pentru a proiecta o instalaţie de conversie a energiei solare în energie termică sau
electrică este trebuie neapărat să cunoaştem radiaţia solară disponibilă pe suprafaţa captatoare fie
a colectorului solar, fie a modulului (panoului) fotovoltaic.
În acelaşi timp, radiaţia solară este o funcţie variabilă ce depinde de mai mulţi factori:
latitudinea şi altitudinea locului, anotimpul, ziua, ora, gradul de nebulozitate, conţinutul de praf,
vapori de apă şi aerosoli în atmosferă. Este de la sine înţeles că nu pot exista una sau mai multe
expresii matematice care ar permite calculul radiaţiei solare, luând în consideraţie toţi aceşti
factori, în particular, cei cu caracter aleatoriu: nebulozitatea, conţinutul de praf, aerosoli, etc.
Construirea unei instalaţii solare şi productivitatea acesteia se fac pe baza măsurărilor
sistematice ale componentelor radiaţiei solare. În majoritatea cazurilor se folosesc rezultatele
măsurărilor pentru o suprafaţă orizontală ale radiaţiei directe şi difuze pe o durată de o oră, [15].
Unghiul de înclinaţie a planului  este unghiul dintre planul suprafeţei studiat şi
suprafaţa orizontală -180180 - figura 1.10. Această valoare nu este mai mare de 90o pentru
aplicaţii.

Fig. 1.10. Explicaţia referitor la unghiurile:

de înclinaţie, , azimutal, , azimutal solar, s, înălţare a soarelui, s

Unghiul de înălţare al soarelu, s, reprezintă unghiul dintre orizont şi linia ce legă
soarele şi punctul de interes, altfel spus, raza solară incidentă în punctul de interes.
Unghiul zenital z, reprezintă unchiul dintre verticală si linia ce leagă soarele şi punctul
de interes, altfel spus, unchiul complementar ughiului s.
Unghiul orar  - determină poziţia soarelui pe bolta cerească într-un moment dat. Este
egal cu zero în momentul trecerii de către soare a meridianului local, altfel spus în momentul
amiezii, pozitiv spre est şi negativ - spre vest (figura 1.11). Respectiv, s , corespunde unghiului
de răsărire, iar -s, respectiv de asfinţire. Este de la sine, înţeles ca soarele traversează bolta
cereasca cu un unghi de 15, iar poziţia lui la ora T se determină cu relaţia:
  15  12  T (1.6)

16
 Fig. 1.11. Unghiul orar, , de răsărire, s, -s

Fig. 1.12. Radiaţia solară directă pe un plan înclinat în momentul amiezii: =0, =0

Radiaţia solară pe suprafaţa colectorului va fi maximală în momentul amiezii, când

unghiul de înălţare al soarelui, (figura 1.11) va fi maxim, iar drumul parcurs de raza solară -
minim şi unghiul orar  =0. Această situaţie va avea loc dacă radiaţia directă cade
perpendicular pe suprafaţa colectorului C. Din figura 1.10, rezultă că:z= , =-.

1.4. Domenii de utilizare a energiei solare

Energia solară poate fi utilizată pentru:
 a produce energie prin celule solare numite şi fotovoltaice;
 a produce electricitate prin centrale termice solare/heliocentrale;
 încălzirea directă a clădirilor;
 încălzirea clădirilor cu ajutorul pompelor de căldură;
 încălzirea clădirilor şi producerea apei calde de consum cu panouri solare termice.

În ziua de azi, energia termo-solară este folosită aproape în orice climat pentru a produce
o sursa sigură şi ieftină de energie. În ultima perioadă energia solară este utilizată pentru crearea
aburilor ce alimentează turbine generatoare de energie electrică. Datorită faptului că
încălzirea apei într-o reşedinţă poate însemna până la 40% din consumaţia totală de energie,
încălzirea solară joacă un rol important în multe tarii. De exemplu, aproximativ 1.5 mil de clădiri
din Tokyo, Japonia şi peste 30% dintre cele din Israel au sisteme de încălzire solară a apei.
Energia termo-solară mai poate fi folosită şi indirect pentru alimentarea cu aburi a unei
turbine generatoare de electricitate. Aceasta metoda este foarte eficientă şi competitivă., [18].
17
 Fig. 1.13. Panouri fotovoltaice

La momentul actual au fost proiectate multe gadgeturi solare şi mijloace de transport

care folosesc panouri solare sau multiple folii fotovoltaice cum ar fi avioane, maşini, trenuri şi
ambarcaţiuni solare, telefoane cu ecrane din folii fotovoltaice, dar şi costume de baie, genţi,
rucsacuri, poşete, jachete şi chiar şi corturi pentru încărcarea anumitor echipamente şi aparate
electrice personale, [18].
În anumite regiuni ale globului s-au făcut progrese majore în utilizarea tehnologiei solare
spre exemplu: California de Sud (S.U.A.) există 9 centrale cu sisteme de albii, numite şi SEGS
(Solar Electric Generating Systems) ce generează în total 354 de megawaţi. Sistemele cu albii
sunt cele mai fiabile şi economice sisteme termo-solare. În Mali, Africa au fost instalate în jur de
100 de sisteme de extragere a apei alimentate fotovoltaic. Acest proiect a ajutat foarte mult
societăţile sărace africane. În San Antonio, Texas Spitalul St. Rose foloseşte un sistem
termo-solar de încălzire pentru 90% din totalul de apa caldă necesară. Sistemul are un bazin de
30000 de litri şi un colector cu o suprafaţă de 5000 de metri pătraţi. Acest mod de obţinere a apei
calde ajută spitalul să economisească 17000 $ pe an.

1.5. Energie solară în România

Înregistrările meteorologice arată că potenţialul solar al României are valori excepţionale
beneficiind de 210 zile însorite pe an. Concomitent, cu majoritatea ţărilor din Europa, producerea
energiei folosind lumina solară are succes, în special în mici centrale fotovoltaice, [18].
În tara noastră acesta energie este folosită în scopul producerii de energie termică pentru
producerea apei calde de consum în perioada caldă. În mai multe localităţi există deja case cu
panouri solare. Producţia de energie fotoelectrică depinde de mai mulţi factori: expunerea la
Soare a locaţiei şi de temperatură, deci de situaţia geografică, anotimpul şi ora zilei. În medie,
producţia este maximă la amiază, cu cer senin, care ar putea acoperi nevoile unei locuinţe cu 4
persoane.
Ca rezultat a progreselor tehnologice din ultimul secol, s-au pus dezvoltat
echipamente de conversie a energiei solare în cea electrică şi care funcţionează la randamente
surprinzătoare. Statele au încurajat includerea capacităţii de producere a panourilor fotovoltaice
şi în dezvoltarea reţelelor. Din păcate în România nu s-au făcut încă investiţii majore în acest
moment folosindu-se doar 2% din potenţialul energetic solar al ţări - 1,2 TWh producţie anuală.
Avantaje ale utilizării energiei solare:
 produce energie electrică fără efecte poluante asupra mediului şi este complet
regenerabilă;
18
 nu are componente în mişcare (exploatare uşoară şi ieftină);
 produce energie şi o consumă în acelaşi loc, pentru instalaţii mai mici, consumabile local;
 construirea centralelor termo-solare se face mult mai repede decât a centralelor
convenţionale;
 sistemele fotovoltaice alimentează la ora actuală, în toată lumea, mii de sisteme de
comunicaţii izolate. Ele pot fi reprezentate de sisteme radio, telefoane, sisteme de control
şi multe altele.

Dezavantaje:
 iniţial panourile solare costă mult, dar generarea gratuită de energie, de-a lungul anilor,
duce la un cost global foarte eficient. Utilizarea lor presupune mai puţină mentenanţă şi
monitorizare;
 celulele solare funcţionează doar în timpul zilei, iar eficienţa lor este redusă pe parcursul
zilelor mohorâte şi înnorate. Din acest motiv pentru ca sistemul să fie eficient trebuie
dezvoltat şi un sistem de stocare al energiei.

19
 CAPITOLUL II.
INSTALAŢIA FOTOVOLTAICĂ

2.1. Generalităţi
Energia solară fotovoltaică are ca principiu de funcţionare, producerea directă de
electricitate prin intermediul celulelor cu siliciu. În momentul când străluceşte şi atunci când
condiţiile climatice sunt favorabile, soarele furnizează o putere de 1 kW/m2.
Panourile fotovoltaice permit convertirea directă în electricitate a 10–15 % din această
putere. Producţia de energie a unui astfel de panou variază odată cu creşterea sau scăderea
intensităţii solare: 100 kWh/m2/an în Europa de Nord, în zona mediteraneană fiind de două ori
mai mare. Un acoperiş fotovoltaic de 5×4 m are o putere de 3 kW şi produce 2-6 MWh/an.
Dacă cei 10.000 km2 de acoperiş existenţi în Franţa ar fi utilizaţi ca generator solar,
producţia ar fi de 1.000 TWh pe an, aproape dublul consumului final de electricitate în Franţa la
începutul anilor 2000 (450 TWh), [10].
Din cauza absorbţia radiaţiei electromagnetice, în anumite materiale, electronii de pe
straturi energetice inferioare se pot muta pe straturi energetice superioare, devenind astfel
liberi. Fenomenul invers se produce însoţit de eliberare de energie. Lumina, în special
ultravioletele, poate descărca materialele electrizate negativ, având ca efect emiterea de raze
asemănătoare razelor catodice.
Aceste fenomene au fost descoperite de Hertz şi Hallwachs în anul 1887. Alte studii din
acelaşi domeniu au fost publicate de Lenard în anul 1900. Efectul fotoelectric este un fenomen
fizic propriu semiconductoarelor. Acesta presupune o strânsă legătură între lumină şi
proprietăţile electrice ale materialelor. Efectul fotovoltaic este studiat pentru prima dată de
Alexandre Edmond Becquerel, în anul 1839. Primele celule fotovoltaice au fost construite de
către Johann Elster şi Hans Geitel, fiind utilizate la măsurarea intensităţii luminoase, [3].

2.2. Celula fotovoltaică

Antoine Becquerel a descoperit posibilitatea generării unui curent electric în circuit sub
acţiunea luminii (în 1839). Frenkel (1935), Landau (1936) au dat explicaţii asupra
fenomenului. Conversia radiaţiei solare în energie electrică prin efectul fotovoltaic se realizează
în celule solare direct, fără etape intermediare de transformare în căldură, [18].
La începutul secolului 21, 99% dintre celulele fotovoltaice au fost realizate din siliciu,
element chimic din familia cristalogenilor, cel mai abundent din natură după oxigen (27,6%).
Siliciul se găseşte în formă naturală în compuşi precum silica (nisip, cuarţ, cristobalit,
etc) sau silicaţii (feldspat, caolin, etc), nefiind un element toxic.
Din cauză că siliciul are 4 electroni pe ultimul strat, pentru a realiza elemente
electronegative (de tip n) sau electropozitive (de tip p), acesta este dopat cu elemente de valenţă
superioară (fosfor), respectiv cu elemente de valenţă inferioară (bor).
Prin această metodă se alcătuiesc semiconductoarele de tip n, respectiv
semiconductoarele de tip p. Prin punerea în comun, în aceeaşi reţea cristalină în maniera de a
avea conductivitate electrică, a unui material de tip n cu un material de tip p se obţine o joncţiune
20
p-n. O celulă fotovoltaică este alcătuită dintr-o joncţiune de acest tip, doi electrozi, o grilă
conducătoare şi un strat anti-reflexie, [3].
Celula fotovoltaică transformă o parte din energia radiativă primită de la soare în
electricitate, pentru lungimile de undă cuprinse în spectrul vizibil şi foarte puţin din ultraviolete
şi infraroşii.
Această manifestare se datorează faptului că electronii din materialul de tip n absorb
energia fotonilor proveniţi din radiaţia solară, devenind liberi în reţeaua cristalină. Din cauza
existenţei câmpului electric creat de joncţiune p-n, aceşti electroni liberi se deplasează către
electrodul pozitiv, dând naştere unei diferenţe de potenţial.

Fig. 2.1. Structura şi principiul de funcţionare al unei celule fotovoltaice cu Si

Pentru ca un electron din banda de valenţă a materialului să devină liber şi să poată

participa la conducţie, acesta trebuie să absoarbă o anumită energie. Această cantitate are o
valoare proprie pentru fiecare material semiconductor. Valorile uzuale pentru celulele
fotovoltaice sunt:
 1,12eV   111nm pentru siliciu cristalin;
 1,65eV   75nm pentru siliciu amorf;
 0,66eV   188nm pentru germaniu.

În concluzie fotonii cu lungimi mari de undă, a căror energie cinetică este mică desprind
puţini electroni de pe stratul de valenţă şi au o eficientă scăzută în producerea energiei electrice.
Pe de altă parte fotonii cu lungimi foarte mici de undă, bogaţi în energie vor fi absorbiţi
la suprafaţa celulei într-o zonă nefavorabilă producerii energiei electrice. Surplusul de energie
este transformat în căldură şi conduce la încălzirea materialului, [3].
a. Tipuri de celule fotovoltaice, [2]
Celula solară: dispozitiv realizat cu materiale semiconductoare. Celulele solare pot fi cu:
 semiconductoare monocristaline;
 straturi subţiri;
 policristaline sau amorfe;
 pe bază de Si cele cu GaAs: dau eficienta de conversie ridicată 18-25%;
 CdS policristalin, Si amorf hidrogenat: au randamente mai scăzute: 5-12%.

21
 Aplicaţii în care intervin celule solare ca generatoare electrice:
 generatoare izolate de mică putere (calculatoare de buzunar, radioreceptoare
portabile);
 generatoare locale de putere medie (aparate electrocasnice, vehicule electrice);
 generatoare de mare putere (pentru alimentarea reţelei de curent alternativ).

b. Factorii de care depinde eficienţa celulei solare

O celulă fotovoltaică transformă doar o parte din energia radiantă în energie electrică,
restul se pierde ca urmare a unei serii de procese ce se petrec în timpul conversiei:
 procese care intervin când energia este sub formă de radiaţie (pierderi de radiaţie);
 procese care intervin după ce energia radiantă a fost transferată semiconductorului;

Pentru fiecare proces se poate defini câte o “eficientă parţială”: Eficienta celulei rezultă
ca un produs al tuturor “eficienţelor parţiale”:
 pătrunderea luminii prin suprafaţa;
 absorbţia incompletă;
 generarea purtătorilor;
 pierderi de curent datorate recombinării;
 pierderi de tensiune.

Jumătate din energia absorbită de la Soare se pierde sub formă de căldură. Această
pierdere face ca maximul de eficientă a celulelor fotovoltaice să fie în jur de 25%.O celulă solară
constă din două sau mai multe straturi de material semiconductor, cel mai întâlnit fiind siliciul.
Aceste straturi au o grosime cuprinsă între 0,001 şi 0,2 mm şi sunt dopate cu anumite
elemente chimice pentru a forma joncţiuni „p” şi „n”. Această structură e similară cu a unei
diode. Când stratul de siliciu este expus la lumină se va produce o „agitaţie” a electronilor din
material şi va fi generat un curent electric.
Celulele, numite şi celule fotovoltaice, au de obicei o suprafaţa foarte mică şi curentul
generat de o singură celulă este mic dar realizându-se combinaţii serie, paralel ale acestor celule
se pot produce curenţi suficient de mari pentru a putea fi utilizaţi în practică. Pentru aceasta,
celulele sunt încapsulate în panouri care le oferă rezistenţă mecanică şi la intemperii.
Celulele solare pot fi clasificate după mai multe criterii. Cel mai folosit criteriu este
după grosimea stratului de material. Aici deosebim celule cu strat gros şi celule cu strat subţire.
După structură de bază deosebim materiale cristaline (mono-/policristaline) respectiv
amorfe.
b1. Strat gros
 Celule monocristaline (m-Si) - randament mare - în producţia în serie se pot atinge până
la peste 20% randament energetic, tehnică de fabricaţie pusă la punct; totuşi
procesul de fabricaţie este energofag, ceea ce are o influenta negativă asupra perioadei de
recuperare (timp în care echivalentul energiei consumate în procesul de fabricare devine
egal cantitatea de energia generată).
 Celule policristaline (p-Si) - la producţia în serie s-a atins deja un randament
energetic de peste la 16 %, consum relativ mic de energie în procesul de fabricaţie, şi
până acum cu cel mai bun raport preţ – performanta.

22
 b2. Strat subţire
 Celule cu siliciu amorf (a-Si) - cel mai mare segment de piaţă la celule cu strat subţire;
randament energetic al modulelor de la 5 la 7 %; nu există strangulări în aprovizionare
chiar şi la o producţie de ordinul TeraWatt;
 Celule pe bază de siliciu cristalin, ex. microcristale (µc-Si) - în combinaţie cu siliciul
amorf randament mare; tehnologia aceeaşi ca la siliciul amorf.

Celulele pe bază de siliciu se clasifică:

 semiconductoare pe bază de elemente din grupa III-V. Celule cu GaAs randament
mare, foarte stabil la schimbările de temperatură, la încălzire o pierdere de putere mai
mică decât la celulele cristaline pe bază de siliciu, robust vizavi de radiaţia ultravioletă,
tehnologie scumpă, se utilizează de obicei în industria spaţială (GaInP/GaAs, GaAs/Ge)
 semiconductoare pe bază de elemente din grupa II-VI. Celule cu CdTe utilizează o
tehnologie foarte avantajoasă CBD (depunere de staturi subţiri pe suprafeţe mari în
mediu cu pH , temperatură şi concentraţie de reagent controlate); în laborator s-a atins
un randament de 16 %, dar modulele fabricate până acum au atins un randament sub
10%, nu se cunoaşte fiabilitatea. Din motive de protecţia mediului este improbabilă
utilizarea pe scară largă.
 celule CIS, CIGS-CIS este prescurtarea de la Cupru-Indiu-Diselenid produs în staţie
pilot la firma Würth Solar în Marbach am Neckar, respectiv Cupru-Indiu-Disulfat la
firma Sulfurcell în Berlin, iar CIGS pentru Cupru-Indiu-Galiu-Diselenat produs în staţie
pilot în Uppsala/Suedia.
 celule solare pe bază de compuşi organici - tehnologia bazată pe chimia organică
furnizează compuşi care pot permite fabricarea de celule solare mai ieftine. Prezintă,
totuşi, un impediment faptul că aceste celule au un randament redus şi o durată de
viaţă redusă (max. 5000 h).
 celule pe bază de pigmenţi - numite şi celule Grätzel utilizează pigmenţi naturali
pentru transformarea luminii în energie electrică; o procedură ce se bazează pe
efectul de fotosinteză. De obicei sunt de culoare mov.
 celule cu electrolit semiconductor - de exemplu soluţia: oxid de cupru/NaCl. Sunt celule
foarte uşor de fabricat dar puterea şi siguranţa în utilizare sunt limitate.
 celule pe bază de polimeri - deocamdată se află doar în fază de cercetare.

Celulele solare pe bază de materiale semiconductoare utilizate pentru producerea de

energie electrică sunt conectate în module.
Pe un modul se află mai multe rânduri de celule solare conectate în serie între ele pe fata
şi pe reversul modulului permiţând, datorită tensiunii însumate, utilizarea unor conductori cu
secţiune mai mică decât la legarea în paralel. Pentru protejarea unei celule solare împotriva
efectului de avalanşă în joncţiune, datorată potenţialului mai mare (apărută de exemplu la
umbrirea parţială a modulului), trebuie încorporate paralel cu celulele solare diode de protecţie
(bypass).
Celulele solare pe bază de materiale semiconductoare în principiu sunt construite ca nişte
fotodiode cu suprafaţa mare care însă nu se utilizează ca detectoare de radiaţii ci ca surse
de curent.

23
 Interesant la acest tip de semiconductoare este că prin absorbţie de energie (căldură sau
lumină) eliberează purtători de sarcină (electroni şi goluri). Este nevoie de un câmp electrostatic
intern pentru ca din aceşti purtători să se creeze un curent electric dirijându-i în direcţii
diferite. Acest câmp electric intern apare în dreptul unei joncţiuni p-n.
Tensiunea electromotoare maximă la bornele unei celule solare (de exemplu la cele mai
utilizate, celulele de siliciu cristaline) este de 0,5 V.
Structura celulelor solare se realizează în aşa mod încât să absoarbă cât mai multă lumină
şi să apară cât mai multe sarcini în joncţiune. Pentru aceasta electrodul de suprafaţă trebuie să fie
transparent, contactele la acest strat să fie pe cât posibil de subţiri, pe suprafaţă se va aplica un
strat antireflectorizant pentru a micşora gradul de reflexie a luminii incidente.
Acestui strat antireflectorizant i se atribuie culoarea negru-albăstruie a celulelor solare
care fără aceasta ar avea o culoare gri-argintie. La celulele solare moderne se obţine din nitrat de
siliciu prin procedeul PE-CVD (pe o suprafaţă încălzită se depun în urma unei reacţii chimice
componente extrase dintr-o fază gazoasă) un strat antireflectorizant de cca 70 nm grosime (sfert
de lungime de undă la un coeficient de refracţie de 2,0).
c. Caracteristici energetice ale celulelor fotovoltaice
Randamentul unei celule fotovoltaice este definit ca raportul dintre puterea electrică
furnizată la bornele sale şi puterea radiaţiei incidente:
P
 (2.1)
AE
E – radiaţia solară, [W/m2];
A – suprafaţa de captare a panoului fotovoltaic.

Puterea electrică disponibilă la bornele unei celule fotovoltaice variază în funcţie de:
intensitatea radiaţiei solare, temperatura celulei, unghiul de incidenţă al razelor solare,
caracteristicile constructive ale celulei şi condiţiile meteorologice (temperatură ambiantă, viteza
vântului etc.)

Tabelul 2.1. Randamentul celulelor PV şi domeniul lor de aplicabilitate

24
 Răspunsul spectral al unei celule fotovoltaice este eficacitatea cu care aceasta transformă
energia radiaţiei solare în electricitate. Eficacitatea sa depinde în cea mai mare măsură de
proprietăţile materialului din care este fabricată.
E  h (2.2)

= (2.3)
Factorul de formă este definit ca raportul dintre puterea maximă furnizată de o celula
fotovoltaică în condiţii date de funcţionare şi puterea livrată de o celulă ideală, în aceleaşi
condiţii de funcţionare:
U I
FF  MPP MPP (2.4)
U 0c  I sc
Pentru celulele cristaline factorul de formă variază între 0,75 şi 0,85, iar pentru cele
amorfe între 0,5 şi 0,7.
Există în literatura de specialitate mai multe modalităţi de descriere a funcţionării
celulelor fotovoltaice. Deoarece acestea sunt generatoare ale unui fotocurent, modelele cele mai
uzuale sunt obţinute prin suprapunerea caracteristicii unei diode semiconductoare cu un
generator de curent, independent de tensiune. La acestea se adaugă pierderile prin rezistenţele
electrice existente ale materialului în sine, ale contactelor electrice şi ale altor fenomene ce au
loc în interiorul celulei fotovoltaice, [3].
Îmbătrânirea conduce la scăderea randamentului cu cca 10 % în 25 ani. Fabricanţii dau
garanţii pe cel puţin 80 % din puterea maximă în 20 ani. În spaţiu constanta solară este mai
mare decât iluminarea globală pe pământ, totodată celulele solare îmbătrânesc mai
repede. Panourile pentru sateliţi ating un randament de 25 % la o durată de viaţă de 15 ani.

Fig. 2.2. Schemă de conectare şi schemă echivalentă a unei celule solare

Semnul convenţional pentru o celulă solară se indică asemănător unei diode sau
fotodiode prin intermediul unei săgeţi în sensul curentului pentru conectare. Caracteristica unei
celule solare se deosebeşte totuşi de cea a unei fotodiode ideale. Pentru a modela aceste
diferenţe, există mai multe scheme echivalente (figura 2.3).
Schema echivalentă simplificată este compusă dintr-o sursă de curent legată în paralel
cu o diodă ideală. Această sursă produce un curent dependent de intensitatea luminii şi este
modelat de fotocurentul IPh. La valoare curentului total contribuie şi curentul prin diodă, ID.
 nUUD 
I  I Ph  I D  I Ph  I S  e T  1 (2.5)
 

25
 Fig. 2.3. Model de celulă solară cu o diodă

Schema extinsă ţine cont de parametrii reali ai elementelor componente care apar în
procesul de fabricaţie. Prin aceasta se încearcă modelarea cât mai exactă din punct de vedere
electric a celulei solare.
Faţă de schema echivalentă simplificată la cea extinsă cu o diodă, schema se întregeşte cu
o rezistenţă legată în paralel şi una legată în serie.
 rezistenţa în paralel Rp ia în considerare defectele de cristal, impurificări neomogene şi
defecte de material prin care apar curenţi de pierdere care traversează joncţiunea p- n. La
celule solare bine construite această rezistenţă este relativ mare.
 rezistenţa în serie Rs se iau în considerare efectele în urma cărora creste rezistenţa totală a
elementelor componente. Acestea sunt în principal rezistenţa semiconductorului,
rezistenţa contactelor şi a legăturilor. La celulele solare această rezistenţă trebuie să fie
cât se poate de mică.

Formula pentru curentul total în acest model este o funcţie recursivă şi arată astfel:
Up  UnUR s I  U  R  I
I  I Ph  I D   I Ph  I S  e T  1  s
(2.6)
Rp   Rp

Fig. 2.4. Model cu două diode cu sursă cu limitare de tensiune la efectul de avalanşă la tensiune
inversă

Fată de cea anterioară acestei scheme i se mai adaugă o diodă cu alţi parametri pentru a
evidenţia funcţionarea în regim de tensiune inversă. Formulele pentru această schemă
conţin referiri la conductivitatea gb, tensiunea de străpungere Ub şi coeficientul exponenţial de
avalanşă nb şi arată astfel:
 UnRUs I   UnRUs I  U  R  I
I  I Ph  I b  I S1  e 1 T
 1  I S2  e 2 T  1  s
(2.7)
    Rp
nb
 U  R sI 
I b  g b  U  R s  I   1   (2.8)
 U b 

26
 Parametrii celulelor şi panourilor fotovoltaice.
În cartea tehnică a produsului, producătorii de celule şi module PV indică parametrii
măsuraţi în condiţii standard:
 radiaţia solară globală pe suprafaţa celulei, E=1000 W/m2 ;
 temperatura celulei, Tc = 25 C;
 masa convenţională de aer, AM =1,5.

În mod obligatoriu, în cartea tehnică se prezintă: curentul de scurtcircuit, Isc ;tensiunea

de mers în gol, U0 ; puterea maximă sau critică, PC ; tensiunea şi curentul în punctul critic, UM şi
IM. Pe lângă aceşti parametri, pot fi indicaţi suplimentar: factorul de umplere (Fill Factor), FF,
randamentul celulei sau modulului PV, Temperatura Normală de Funcţionare a Celulei NOCT,
coeficienţii de variaţie a tensiunii de mers în gol şi a curentului de scurtcircuit.

2.3. Modulul fotovoltaic

Celulele fotovoltaice produc energie electrică de putere care nu depăşeşte 1,5-2 W la
tensiuni de 0,5-0,6V. Pentru a obţine tensiuni şi puteri necesare consumatorului, celulele
fotovoltaice se conectează în serie şi sau în paralel, [7].
Cea mai mică instalaţie fotoelectrică formată din celule fotovotaice interconectate în
serie şi/sau în paralel, încapsulate pentru a obţine o rezistenţă mecanică mai mare şi a proteja
celulele de acţiunea mediului se numeşte modul fotovoltaic. Un număr de module fotovoltaice
asamblate mecanic ca o unitate mai mare şi conectate electric poartă denumirea de panou sau
câmp de module.
La proiectarea modulelor fotovoltaice se ia in consideraţie folosirea frecventă a
modulelor fotovoltaice pentru încărcarea acumulatoarelor electrice, a căror tensiune este de 12-
12,5V. Astfel, în condiţii de radiaţie standard, tensiunea UM trebuie să fie 16-18V, iar tensiunea
de mers în gol 20-22,5V.
O singură celulă generează în gol circa 0,6V şi trebuie sa conectăm în serie 33-36 de
celule pentru a obţine tensiunea necesară.
Puterea modulului va oscila între 50 şi 250 W. Construcţia modulului fotovoltaic este de
obicei dreptunghiulară. Suportul se confecţionează din aluminiu anodizat şi separat de structura
laminată a celulelor cu căptuşeală, care nu permite pătrunderea umezelii.

a.

27
 b.

c.
Fig. 2.5. Interconexiunea modulelor PV
a. serie; b. paralel; c. serie-paralel

Celulele fotovoltaice sunt protejate de acţiunea condiţiilor nefavorabile, care pot

interveni pe parcursul exploatării de către un sistem care constă dintr-un strat de sticlă şi cel
puţin două straturi (din fată şi din spate) din etilen vinil acetat EVA sau polivinil butirol
fotovoltaic B.
Pentru a obţine tensiunea şi puterea necesare consumatorului de energie electrică,
modulele PV pot fi conectate în serie, paralel sau în serie-paralel (figura 2.5,a,b,c).
La conectarea în serie a două modul fotovoltaice identice curentul debitat consumatorului
rămâne acelaşi, iar tensiunea creste de două ori. În figura 2.5,a modulele fotovoltaice 1 şi
fotovoltaice 2 conectate în serie încarcă bateria de acumulatoare GB. Punctul de funcţionare a
sistemului module fotovoltaice -GB este punctul de intersecţie M al caracteristicilor respective a
două module conectate în serie şi a bateriei de acumulatoare.
Diodele VD1 şi VD2, numite diode de ocolire sau by-pass se conectează în paralel cu
fiecare modul sau cu un grup de module conectate în paralel (figura 2.6,b). Dioda by-pass
limitează tensiunea inversă, dacă un modul din circuitul consecutiv este mai puţin performant
sau este umbrit şi se evită suprasolicitarea termică.
În regim de funcţionare normală, diodele VDl şi VD2 nu consumă energie. Dioda VD
numită antiretur, se conectează în serie cu sarcina. Această diodă evită situaţia când modulul
fotovoltaic poate deveni consumator de energie. Punctul de funcţionare al sistemului module

28
fotovoltaice - rezistenţa R este punctul de intersecţie M al caracteristicilor amper-volt ale
modulelor şi consumatorului.
Diodele antiretur VD11 şi VD12 nu permit ca un modul sau un grup de module unite
în paralel să treacă în regim de consumator atunci când nu sunt identice sau când sunt
umbrite. În schema din fig.2.5.c, modulele fotovoltaice I-2 ,3-4 şi 5–6 sunt unite în serie, dar
între ele - în paralel. Astfel. se obţine majorarea de două ori a tensiunii şi de trei ori a curentului.
Evident, puterea instalaţiei creste de şase ori.
Diodele VD1-VD6 sunt diode de ocolire, iar VD12, VD34,VD56- antiretur. Parametrii
unui modul PV sunt determinaţi de parametrii celulelor din care este confecţionat.

2.4. Instalaţia fotovoltaică

Celulele sau modulele fotovoltaice nu sunt unicele componente ale unui sistem.
Pentru asigurarea continuă a consumatorului cu energie electrică, multe sisteme fotovoltaice
conţin acumulatoare de energie electrică, [5]. Modulul fotovoltaic prezintă un generator de
curent continuu (c.c.), dar adesea consumatorul de energie este de curent alternativ.
Apare necesitatea condiţionării fluxului de energie, folosind convertoare electronice:
c.c./c.c., care îndeplinesc şi funcţia de monitorizare a procesului încărcare descărcare a
acumulatoarelor dar şi invertoare c.c./c.a pentru transformarea curentului continuu în curent
alternativ.
Energia electrică a unui panou fotovoltaic are un caracter variabil, alternanţa zi/noapte,
cer senin/cer acoperit provoacă variaţia într-o gamă largă a fluxului de energie şi a tensiunii
generate de modulul fotovoltaic .

Fig. 2.6. Structura unui sistem fotovoltaic

În figura 2.6 este prezentată structura unui sistem fotovoltaice .Componentele principale
sunt:
 panourile fotovoltaice (generatorul fotovoltaic);
 bateria de acumulatoare;

29
  subsistemul pentru condiţionarea energiei electrice (regulatoare c.c/c.c şi invertoare
c.c/c.a) care includ şi elementele de măsurare, monitorizare şi proiectare.
 sursa auxiliară de energie, de exemplu, un grup electrogen care funcţionează cu benzină
sau motorină. În acest caz, sistemul fotovoltaice se mai numeşte sistem fotovoltaice
hibrid.

Sistemele fotovoltaice se divizează în două categorii principale: conectate la reţea sau

care funcţionează în paralel cu reţeaua electrică publică şi sisteme fotovoltaice autonome.
Pentru a evita supradimensionarea sistemului fotovoltaic adesea se foloseşte o sursă
auxiliară de energie, fie un grup electrogen, fie un generator eolian sau chiar reţeaua electrică
publică.
Toate aceste componente trebuie să fie interconectate, dimensionale şi specificate
pentru a funcţiona într-un sistem unic, numit sistem fotovoltaic.
Celula fotovoltaică, respectiv modulul fotovoltaic, are cele mai bune performante în
punctul unde puterea debitată pe sarcină este maximă. Totodată, variaţia radiaţiei globale şi a
temperaturii provoacă modificarea caracteristicii I-U a modulului fotovoltaic.
În consecinţă punctul de funcţionare a subsistemului modul fotovoltaic - sarcină (punctul
de intersecţie al caracteristicilor I-U ale modulului şi sarcinii) nu va coincide cu punctul unde
puterea debitată pe sarcină este maximă.
În figura 2.7 sunt prezentate caracteristicile I-V a trei dintre cei mai răspândiţi
consumatori: rezistor, motor de c.c. cu magneţi permanenţi şi un acumulator. Se prezintă şi
caracteristica unui consumator ideal, pentru care punctul de funcţionare coincide întotdeauna
cu punctul optim M.

Fig. 2.7. Caracteristicile I-U ale modulului fotovoltaice si ale diferiţilor consumatori

Din figura 2.7, se observă că sarcina de tip rezistor sau motor de c.c. nu va funcţiona în
punctul optim la variaţia radiaţiei. Va trebui să se modifice caracteristica I-U a modulului
fotovoltaic sau a sarcinii pentru a urmări punctul de funcţionare optimă. In acest scop se
folosesc convertoare electronice c.c./c.c. numite MPPT ( Maximum Power Point Tracker).
Principiul general care stă la baza dimensionării instalaţiei fotovoltaice este următorul:
trebuie respectat permanent echilibrul dintre energia produsă de generatorul PV şi energia
consumată de utilizator. Acest echilibru se realizează pentru o perioadă definită, de obicei o
zi sau o lună.

30
 Prezenţa bateriei de acumulatoare permite compensarea deficitului dintre energia
produsă şi cea consumată, deficit care poate fi cauzat de timpul noros sau de o anumită
suprasolicitare din partea consumatorului.
Dimensionarea unui sistem fotovoltaic presupune parcurgerea următoarelor etape
principale:
 calcului radiaţiei solare disponibile pe suprafaţa modulului fotovoltaic .
 calculul consumului diurn de energie electrică;
 calculul cantităţii de energie electrică care trebuie produsă de către modulul fotovoltaic;
 Calculul puterii critice a modulului fotovoltaic şi alegerea acestuia;
 Calculul capacităţii acumulatoarelor C şi alegerea acestora;
 Verificarea echilibrului consumului şi producerii de energie electrică.

În figura 2.8, este prezentată procedura de dimensionare a unui sistem fotovoltaic cu

baterii de acumulare.

Fig. 2.8. Procedura de dimensionare a unui sistem fotovoltaic

31
 CAPITOLUL III.
SISTEM DE POMPARE ȘI IRIGARE ALIMENTAT DE LA O
INSTALAȚIE FOTOVOLTAICĂ

3.1. Sisteme de irigare a în România

Irigaţiile au o importanţă strategică pentru agricultura romaneasca, fiind factor de
asigurarea unor productii agricole sigure si ridicate in conditiile incalzirii globale, de combatere
a procesului de depopulare şi de degradare a mediului, şi în acelaşi timp de susţinere si
dezvoltare a zonelor rurale, [1].
Amenajările de irigaţii din Romania au fost realizate în cea mai mare parte în perioada
1970-1989. Pana in anul 1989 Romania detinea:
 3,1 milioane ha amenajate pentru irigaţii
 3,1 milioane hectare cu amenajări de desecare-drenaj
 2,2 milioane hectare cu amenajări de combatere a eroziunii solului
 1180 km diguri de apărare la Dunare
 1089,4 km la raurile interioare
Toate aceste amenajari au asigurat agriculturii romanesti producţii sigure si stabile
indiferent de evoluţia condiţiilor climatice din perioada respectivă .
Pentru beneficiarii/fermierii mici care au suprafete pina la 1 - 10 ha amplasate in zone
fara retea electrica este oportun si necesar sa foloseasca posibilitatile de finantare pentru
achizitionarea echipamentelor mobile de udare (prin picurare sau prin aspersiune), iar pentru
asigurarea energiei electrice pentru asigurarea pomparii apei sa foloseasca panourile fotovoltaice.
Folosirea energiei solare în diferite aplicaţii a căpătat amploare din ce în ce mai mare,
sectorul irigaţiilor reprezintă una dintre cele mai potrivite utilizări a sa, tot mai mulţi producători
agricoli orientându-se spre această soluţie, atraşi de faptul că nu mai au cheltuieli ulterioare
legate de energie sau combustibili, iar cantitatea maximă de apă se livrează tocmai în momentele
în care este cea mai mare nevoie de ea.
In plus pe durata sezonului rece, după întreruperea irigaţiilor, energia electrică obţinută
de la panourile fotovoltaice poate fi folosită în continuare pentru alimentarea cu electricitate a
locaţiei care deserveşte ferma, sau chiar la încălzirea acesteia.
Romania are un potential agricol printre cele mai mari din Europa. Dincolo de faptul că
poluarea unor terenuri agricole este incă la un nivel redus avand un avantaj major pentru
agricultura ecologică avem de asemenea un potential hidrologic ridicat. Din păcate din cauza
distrugerii vechiului sistem de irigatii si in lipsa unei coerente, sau a unor solutii viabile, o bună
parte din suprafata agricolă s-a desertizat.
Deasemenea Sistemul energetic national (SEN) este cel care inglobează toate retelele si
statiile electrice din tară si chiar dacă poate parea extins este in realitate destul de limitat mai ales
atunci cand vorbim de agricultură. In aceeasi masură costurile de racordare precum si birocratia
implicită descurajează de multe ori agricultorii să facă astfel de racorduri, privandu-i de energia
electrică necesară pentru a pune in functiune pompele pentru extragerea apei.
32
 3.2. Sistem de irigații cu pompe solare
Principiul de funcționare al unui astfel de sistem de irigare este simplu. Panourile solare
alimentează pompa care scoate apa din subteran sau dintr-o sursa din proximitate, aflata la
suprafaţa.
In figura 3.1 sunt prezentate doua sistemele de pompare a apei provenita din foraje,
captări pe râuri, lacuri etc, destinate alimentarii cu apa a fermelor, sistemelor de irigații,
amenajărilor piscicole sau oricăror aplicatii care necesita pomparea apei in zone unde nu exista
rețea electrica.

Fig. 3.1. Panou fotovoltaic și rețea de irigații

3.3. Irigații prin picurare sau prin canale de irigații

Sistemele moderne de irigații folosesc presiunea pentru aducerea apei si distribuția ei prin
conducte direct la rădăcina culturilor.
Combinația sistemelor fotovoltaice cu pompe submersibile este folosita in zonele izolate
fără conectarea la rețeaua electrica. Apa este distribuita direct din pompa sau dintr-un bazin de
retenție gravitațional. Pentru canalele de irigații avem nevoie de o pompa cu debit mare si
presiune mica.
Aceste instalații de irigații se folosesc la: cultivarea plantelor (cereale; legume; ciuperci;
fructe; struguri/vita de vie; pomi si arbuști fructiferi; plante tehnice; plante furajere; plante
medicinale & aromatice; silvicultura; grădinărit; material săditor;

3.4. Principiul de funcționare a sistemelor PV de pompare a apei

Sistemele fotovoltaice de pompare a apei (SPVP) sunt alcătuite din șirul de panouri
fotovoltaice, un motor și o pompă (figura 3.2). În funcție de proiectare sistemul conține sau nu
baterii de stocare a energiei electrice și regulatorul de încărcare.
Motorul este ales în funcție de puterea necesară și de natura curentului furnizat de
sistem. Dacă motorul folosește curent alternativ este necesară instalarea unui invertor.
Sistemele fotovoltaice de pompare a apei fără sistem de stocare a energiei sunt mai
economice, necesită mai puțină întreținere în comparație cu sistemele cu baterii. Adăugarea unui
rezervor de stocare a apei în SPVP reprezintă o metodă mai economică de stocare a energiei
decât utilizarea unei baterii.

33
 Fig. 3.2. Schiță a unui sistem fotovoltaic de pompare a apei

3.5. Calculul necesarului de panouri fotovoltaice pentru diferite culturi si suprafețe

irigate
Pentru efectuarea calculului necesarului de panouri fotovoltaice pentru diferite culturi si
suprafețe irigate prin aspersiune si prin picurare/rampe perforate este necesar a se calcula
elementele regimului de irigație: norma de irigație, norma de udare, schema udărilor si
hidromodulul de udare.
a. Norma de irrigate (N) - reprezintă cantitatea totală de apă ce trebuie administrată unui
hectar de cultură sub forma udărilor în perioada de vegetaţie şi în afara ei (udări de aprovizionare
sau udări de spălare)
N = m + a + S [m3/ha]
m - norma de udare (m3/ha);
a - norma de aprovizionare (m3/ha);
S - norma de spălare (m3/ha).

Norma de irigaţie din timpul perioadei de vegetaţie a culturilor reprezintă cantitatea de

apă, exprimată în m3, folosită pentru irigarea în timpul vegetaţiei a unui hectar de teren cu o
anumită cultură. Aceasta este egală cu suma normelor de udare aplicate culturii în perioada de
vegetaţie. Norma de irigaţie anuală poate fi determinată în funcţie de condiţiile pedoclimatice ale
zonei din Harta zonelor irigabile din România. Norma de irigatie se poate obţine, corespunzător
principalelor culturi, norma de irigaţie pentru an secetos şi an mediu.

Tabelul 3.1. Norma de udare N (m3/ha) pentru principalele culturi agricole

Din tabelul de mai sus se observă că norma de irigaţie a porumbului pentru un an secetos
este N = 2.000 m3/ha, iar pentru un an mediu 1500 m3/ha.

34
 b. Schema udărilor reprezintă o combinaţie de 6 cifre care indică numărul de udări ce se
aplică în fiecare din cele 6 luni ale perioadei de vegetaţie unei culturi. Pentru o anumită regiune
din România, este prezentată schema udărilor, pentru principalele plante de cultură în tabelul 3.2.

Tabelul 3.2. Schema udărilor pentru principalele culturi agricole

Pentru porumbul cultivat într-un an secetos norma de irigaţie anuală de 2000 m3/ha
schema de udare este 000220, ceea ce arată că această cantitate de apă este administrată în luna
iulie şi august din perioada de vegetaţie, respectiv că în lunile aprilie, mai, iunie şi septembrie,
consumul de apă al porumbului este acoperit din precipitaţii, prin urmare nu sunt necesare
udări.
Norma de irigaţie lunară a porumbului este:
Nl = N/n = 2000/2 = 1000 m3/ha,
administrată în două udări pe lună.
În aceste condiţii norma de udare m este:
m = Nl/n = 1000/2 = 500 m3/ha;
t= 20 ore - durata zilnică de udare.

Necesarul de panouri fotovoltaice (suprafata si numarul de module fotovoltaice) pentru

suprafete irigate prin aspersiune pentru culturile de legume, porumb dulce pentru fiert, lucerna
an1, lucerna an2, porumb, grau, floarea soarelui, si pentru suprafetele irrigate prin
picurare/rampe perforate pentru culturile de legume, catina, vita de vie, afine, pomi fructiferi pe
spalier, alun cultura, trandafiri, flori, porumb dulce sunt prezentate în tabelele 3.3 și 3.4.

Tabelul 3.3. Necesarul de panouri fotovoltaice (suprafata si numarul de module fotovoltaice) pentru
culturile de legume si porumb dulce pentru fiert si suprafete irigate prin aspersiune

35
 Tabelul 3.4. Necesarul de panouri fotovoltaice (suprafata si numarul de module fotovoltaice) pentru
pentru suprafetele irrigate prin picurare/rampe perforate pentru culturile de legume, catina, vita de
vie, afine, pomi fructiferi pe spalier, alun cultura, trandafiri, flori, porumb dulce

1. Calculul sa facut pentru modulul PV policristalin TAMESOL de 235W .

2. Productia de energie a modului pe mp reprezinta energia medie produsa in interval de
doua saptamani in perioada aprilie-septembrie. S-a ales doua saptamani, ca interval mediu de
timp intre doua udari.
3. Suprafata necesara este obtinuta prin impartirea energiei necesare pentru o udare la
energia produsa de modul in doua saptamani.
4. Numarul de module este obtinut prin impartirea suprafetei necesare la suprafata unui
modul, si majorarea la intreg. Daca avem nevoie de mai mult de un modul atunci numarul
acestora trebuie sa fie intotdeauna par, pentru a le putea combina correct serie-paralel.

Din analiza datelor calculate in tabelele 3.3 si 3.4 rezulta urmatoarele concluzii:
 la irigatia prin aspersiune necesarul de apa fiind mai mare ca si la irigatia prin picurare,
numarul de panouri fotovoltaice (PFV) este mai mare;
 numarul de panouri PFV necesar difera si de la cultura la cultura functie de necesarul de
apa/consumul de energie electrica pentru pomparea apei;
 pentru tipul de panou luat in calcul se observa ca un panou de 235 W produce energia
electrica pentru pomparea apei de irigatie pentru 1ha de teren irigat.
 pentru folosirea altor tipuri de PFV, cunoscind productia de energie, necesarul de apa
pentru irigatii si respectiv consumul de energie electrica la 1000 mc apa pompata
(kWh/1000 mc) se calculeaza numarul de PFV necesar fiecarei culturi.

3.6. Sistem de pompare și irigare alimentat de la o instalație fotovoltaică

Se consideră o suprafață de teren de 1 ha pe care este cultivată, o cultură de
legume. Sistemul de irigație ales este prin aspersiune.
Sisteme de pompare folosesc pompe submersibile sau de suprafață. Esențial in aceste
aplicatii sunt pompele de curent continu care au un randament foarte ridicat, folosind pentru
pomparea apei o cantitate foarte mica de energie electrica. Schema bloc a unui sistem de acest tip
este prezentata în figura 3.3, [14].
36
 Fig. 3.3. Sistem de pompare și irigare aliemntat de la o instalație fotovoltaică

Din tabelul 3.3 se contată că, petru cultura de legume, într-un an secetos, norma de
irigație pentru un hectar este de 1200 m3/ha, debitul de apă la o udare este de
0,556 l/s 33,4 l/min, iar consumul de energie electrică este de 20 kWh la 1000 m3, consumul la
o udare este 6 kWh.
Pentru vehicularea apei neceare irigării se va folosi o pompă Lorentz PS200 având
următoarele caracteristici.
Înălțimea de Înălțimea de Înălțimea de Înălțimea de
Nr.
Paramentrul pompare pompare pompare pompare
crt.
5m 10 m 13 m 15 m
1. Tensiunea de alimentare 24 V 24 V 24 V 24 V
2. Puterea necesară 206 W 205 W 204 W 200 W
3. Debitul de apă asigurat 55 l/min 45 l/min 39 l/min 34 l/min

Se recomandă utilizarea unui conductor de minim 4 mm2 pentru alimentarea pompei,

lungimea maximă 15 m. Pentru asigurarea energiei electrice necesare funcționării pompei se
alege un panou fotovoltaic de 245 W.
Tabelul 3.5. Date tehnice ale panoului fotovoltaic
Detalii tehnice Conergy PJ245P
Puterea maximă Wp ≥245W
Număr de celule 60 buc.
Tip celulă policristalină
Tensiunea maximă UMPP 29,7V
Curentul maxim IMPP 8,25A
Tensiunea de mers în gol Ug 37,1V
Curentul de scurtcircuit Isc 8,74A
Eficienţa modulului 15,09%
NOCT 45°C±2°C
Dimensiune modul 1640×990×40 mm

37
 Producătorii panoului fotovoltaic, estimează în lunile de vară o producție de energie de
900 Wh/zi. Pentru 2 săptămăni producția de energie este de 12,60 kWh, suficient să acopere
necesarul de energie electrică pentru alimengtarea pompei.
Se propune și achiziția a două baterii tip: BSB Solar 12-250, tensiune nominală, 12V,
capacitate minimală 250Ah. Aceste baterii vor fi montate în serie asigurând stocarea energiei
produse de panoul fotovoltaic.
Pentru monitorizarea procesului încărcare/descărcare a acumulatoarelor și realizarea
funcției de protecție a intalației se montează și un regulator de încărcare.

Investiţia estimată în sistemul solar pentru irigare este:

Nr. Preţ/buc. Preţ total

Echipament Cantitatea
crt. [Euro] [Euro]
1. Panou fotovoltaic 245W 200 1 200,00
2. Acumulatore 200 2 400,00
3. Regulator 100 1 100,00
4. Pompa solară 250 1 250
TOTAL SISTEM 950,00

Fig. 3.4. Schema de principiu a unui sistem de pompare și irigare alimentat de la o instalație
fotovoltaică

38
 CAPITOLUL IV.
CONCLUZII

Folosirea energiei solare în diferite aplicaţii a căpătat amploare din ce în ce mai mare,
sectorul irigaţiilor reprezintă una dintre cele mai potrivite utilizări a sa, tot mai mulţi producători
agricoli orientându-se spre această soluţie, atraşi de faptul că nu mai au cheltuieli ulterioare
legate de energie sau combustibili, iar cantitatea maximă de apă se livrează tocmai în momentele
în care este cea mai mare nevoie de ea.[13]
In plus pe durata sezonului rece, după întreruperea irigaţiilor, energia electrică obţinută
de la panourile fotovoltaice poate fi folosită în continuare pentru alimentarea cu electricitate a
locaţiei care deserveşte ferma, sau chiar la încălzirea acesteia.
Avantaje tehnologice ale sistemelor de irigație sunt:

 pot fi instalate in orice locație, independent de existența unei surse de energie electrica;
 costuri extrem de reduse de funcționare comparativ cu alte soluții;
 sisteme de irigații pot fi adaptate cu ușurință atât la suprafețe agricole mici cat si mari.

Un beneficiu al utilizării energiei solare pentru alimentarea sistemului de irigare cu

pompă solară constă în faptul că necesarul de apă crescut pentru animale și irigații tinde să
coincidă cu o creștere sezonieră a energiei solare primite. Proiectate corespunzător, aceste
sisteme fotovoltaice pot conduce la reducerea semnificativă a costurilor pe termen lung și pot
avea un impact mai mic asupra mediului înconjurător comparativ cu sistemele convenționale de
energie.
Pompa solară este alimentată de un sistem fotovoltaic minim, dimensionat în funcție de
necesarul de energie al acesteia. Sistemul solar de pompare a apei este capabil să susțină toate
tipurile de pompe electrice de apă variind de la irigații până la cerințele casnice. Pompele de
irigații precum cele submersibile, de suprafață sau adâncime, pot fi cuplate și cu sistemele de
irigare prin picurare pentru a crește rentabilitatea acestei configurații.
Apa este esențială pentru toate formele de viață. În multe zone izolate din întreaga lume
nu există o variantă tradițională și sigură de a alimenta o pompă submersibilă. Animalele depind
de ele pentru băut, fermierii le solicită pentru culturi, iar pepinierele au nevoie de ele pentru o
floră sănătoasă. Fie că este vorba de o zonă izolată sau o grădină urbană sistemul de irigare cu
pompă solară reprezintă un mod practic de a furniza apa acolo unde este nevoie cel mai mult.
Din analiza realizată în capitolul 4 se desprin urmatoarele concluzii:
 la irigatia prin aspersiune necesarul de apa fiind mai mare ca si la irigatia prin picurare,
numarul de panouri fotovoltaice (PFV) este mai mare;
 numarul de panouri PFV necesar difera si de la cultura la cultura functie de necesarul de
apa/consumul de energie electrica pentru pomparea apei;
 pentru folosirea altor tipuri de PFV, cunoscind productia de energie, necesarul de apa
pentru irigatii si respectiv consumul de energie electrica la 1000 mc apa pompata
(kWh/1000 mc) se calculeaza numarul de PFV necesar fiecarei culturi.
39
 pentru cultura de legume, amplasată pe 1 ha, în urma dimensionări a rezultat că un panou
de 245 W poate asugura energia necesară zilnică;
 sistemul fotovoltaic cuprinde și baterii de acumulatoare pentru stocarea surplusului de
energie electrică.

40
 1. BIBLIOGRAFIE

[1] Balaj_I., C., Posibilități de unitilizare a energie solare în amenajările de îmbunătățiri

funciare, Timișoara, 2018.

[2] Balan, M. Energii regenerabile, Cluj-Napoca: U.T.PRESS, 2007.

[3] Caluanu, I.R., Cresterea productivitatii energetice a panourilor fotovoltaice

[4] Dulgheru V., Utilizarea surselor regenerabile de energie – Eoliana, Solara si Hidraulica in

conditiile Republicii Moldova.

[5] Fara, L., Paulescu, E.T., Paulescu, M., – Sisteme fotovoltaice, Editura Matrix Rom,

Bucureşti, 2005.

[6] Maican, E. Sisteme de energii regenerabile, Bucuresti, Printech, 2015.

[7] Mănescu L.G., Sisteme Electroenergetice", Editura Universitaria, 2002.

[8] Mănescu L.G., "Reţele electrice de transport", Editura Universitaria, 1999.

[9] Mircea, I., Bratu, C., Conversia energiei şi energetică generală, Volumul I, Editura

Universitaria Craiova, 2009.

[10] Mircea B., Tiberiu R., Ioana B., Prezentul si Viitorul Energiei Partea a-II-a. Energii

Regenerabile. Perspective tehnologice.

[11] **, Strategia Energetica a Romanie 2016-2030, cu perspectiva anului 2050.

[12] www.amistad.as.ro/date/energiasolara/convrsiaen.html.

[13] https://alternativepureenergy.ro/kit-uri-fotovoltaice/sisteme-irigatii-solare-agricultura/

[14] http://www.lpelectric.ro/ro/applications/applications_pump_ro.html

[15] http://www.ro-bul-ret.eu/images/stories/results/ret/modulul-2.pdf

[16] http://www.solar-magazin.ro/solare/energia-solara-avantaje-si-dezavantaje.html

[17] http://www.termo.utcluj.ro/regenerabile/2_1.pdf

[18] http://www.wroromania.ro/blog/wp-content/uploads/2016/03/Energie-solara-final.pdf