Pornind de la cuvântul „ethos”, în sensul lui de caracter, Aristotel, marele filozof al

Greciei antice, a creat adjectivul etic pentru a elucida o clasă specifică de calităţi umane, numite
de el virtuţi etice. Aceste virtuţi reprezintă nişte facultăţi, caracteristici ale caracterului şi
temperamentului omului, care mai sunt numite si calităţi spirituale.

Virtuţile se clasifică în:

 afecte ale corpului (frica);

 afecte ale minţii (memoria);

 afecte ale caracterului (dărnicia, curajul, cumpătarea).

Etica este o ştiinţă filozofică, ce studiază morala ca pe una din cele mai importante laturi
ale existenţei umane si sociale. În acelaşi timp, etica este şi o disciplină ştiinţifică, deoarece în
cadrul ei sunt elucidate două grupe de probleme:

 probleme teoretice propriu-zise ce se referă la natura şi esenţa moralei;

 probleme ce ţin de modul în care ar trebui să procedeze omul, după ce principii şi norme să se
conducă în viaţă.1

1
Laura Mureşan, Etică şi responsabilitate socială, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2010, pag. 22