Sunteți pe pagina 1din 14

UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU DIN BUCURESTI

DREPT ADMINISTRATIV

Student :Anghelache Durst Andrei Ionut


Anul II Gr 10
UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU DIN BUCURESTI

REFERAT

Procedura de judecata in contencios administrativ


UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU DIN BUCURESTI

Prezentare general

Procedura în fața instanței de contencios administrativ începe cu introducerea acțiunii în


instanța de contencios administrativ. Astfel, dacă persoana care se consideră vătămată într-un
drept al său recunoscut de lege și nu este mulțumită de modul cum a fost soluționată cererea sa
de către organele administrației publice, după epuizarea procedurii prealabile, se poate adresa
instanței de contencios administrativ competente.Instanța de contencios administrativ poate fi
sesizată, de asemenea, dacă persoana nu a primit răspuns la cererea prealabilă. Persoana poate
solicita de la instanța de contencios administrativ anularea în tot sau în parte a actului
administrativ respectiv contestat, încasarea prejudiciului material sau moral cauzat prin efectul
actului administrativ. În literatura română de specialitate se pune problema termenului de
prescripție în cazul în care cel vătămat a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în
același timp și despăgubiri, întinderea pagubei nefiindu-i cunoscută la data judecării acțiunii în
anulare.1
Legea nr. 554/2004 reglementând procedura contenciosului administrativ va fi
modificată parţial prin legea de punere în aplicare a Noului Cod de procedură civilă,
pentru a se asigura eficienţa noilor dispoziţii ale acestuia, însă se va menţine regula
complinirii lipsurilor în legea specială cu prevederile codului.
Procedura contenciosului administrativ, ansamblul regulilor, actelor şi operaţiunilor având ca
scop soluţionarea litigiilor administrative. 1) înfăptuirea integrală a p.c.a. presupune parcurgerea
următoarelor faze: a) exercitarea recursului administrativ graţios şi/sau a recursului administrativ
ierarhic (în cadrul procedurii prealabile sesizării instanţei de contencios administrativ); b)
exercitarea recursului jurisdic-ţional (procedura în faţa instanţei de contencios administrativ); c)
procedura executării hotărârilor judecătoreşti în materia contenciosului administrativ. 2) Reguli
procedurale. A) Pot formula acţiune în c.a.: persoanele care se consideră vătămate într-un drept
sau interes legitim de către o autoritate publică, inclusiv printr-un act administrativ cu caracter
individual adresat altui subiect de drept ori prin dispoziţii din ordonanţe ale Guvernului
neconstituţionale; prefectul (împotriva actelor nelegale ale autorităţilor administraţiei publice
locale), Agenţia Naţională a funcţionarilor publici (împotriva actelor prin care se încalcă
legislaţia privind funcţia publică). Pot sesiza instanţa de c.a. şi Avocatul Poporului (pentru
înlăturarea actului ilegal sau a excesului de putere al autorităţii) şi Ministerul Public (împotriva
actelor individuale sau normative, emise cu exces de putere, care prejudiciază o persoană fizică
sau juridică sau, respectiv, interesul public); persoana fizică vătămată dobândeşte, de drept, în
ambele situaţii, calitatea de reclamant şi va fi citată în această calitate.

1
https://www.universuljuridic.ro/conditiile-si-termenele-de-introducere-a-cererii-de-chemare-in-judecata-in-
procedura-contenciosului-administrativ/- accesat la data de 23.04.2020
UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU DIN BUCURESTI
Subiectele de sesizare a instanţei
După ce consacră regula sesizării instanţei de către orice persoană interesată,
vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică,
Legea nr. 554/2004 prevede şi cazurile în care altor persoane trebuie să li se recunoască
legitimare procesuală activă pentru exercitarea acţiunii, cum sunt Avocatul Poporului,
Ministerul Public, situaţii în care însăşi autoritatea emitentă poate sesiza instanţa (art.
2 alin. 6 din Legea nr. 554/2004; Tăbârcă, 2009, p. 93).
NCPC nu aduce noutăţi în această privinţă, regula fiind aceea a capacităţii
procesuale (Leş, 2011, pp. 91-94), orice persoană putând sta în judecată dacă are
folosinţa drepturilor civile, însă în privinţa constituirii cadrului procesual subiectiv,
complineşte dispoziţiile actualului art. 16 indice 1 din Legea nr.554/2004, potrivit
2 Se va utiliza în continuare acronimul NCC.
Astfel, art. 22 alin. 3 NCPC prevede expres că judecătorul poate dispune introducerea
în cauză a altor persoane, însă, pentru determinarea cazurilor şi condiţiilor în care
îşi poate exercita concret această posibilitate, trimite la lege.
În acelaşi timp, art. 77 NCPC trimite la cazurile în care legea prevede expres
posibilitatea judecătorului de a dispune din oficiu introducerea în cauză a altor
persoane, la prima vedere, cazul reglementat de art. 16 indice 1 din Legea nr.554/2004
apărând ca unul dintre acestea
Procedura prealabilă
NCPC menţine dispoziţiile art. 109 C. proc. civ., aşa cum au fost modificate prin
Legea nr. 202/2010, care a schimbat regimul juridic al excepţiei de inadmisibilitate
a cererii pentru lipsa procedurii administrative prealabile, deoarece a prevăzut că
invocarea acesteia se poate face numai de către pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea
decăderii, ceea ce exclude posibilitatea instanţei de a o mai invoca din oficiu, şi pe
cale de consecinţă, ulterior termenului de depunere a întâmpinării.
Chiar dacă procedura rămâne pe mai departe obligatorie
În materia contractelor administrative, procedura prealabilă se va efectua
obligatoriu, potrivit art. 7 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, până la intrarea în vigoare a
NCPC, deoarece textul trimite la dispoziţiile Codului de procedură civilă reglementând
litigiile dintre profesionişti. Însă, după intrarea în vigoare a NCPC, care nu mai prevede
procedura concilierii prealabile în litigiile dintre profesionişti, în lipsa unei modificări
prin legea de punere în aplicare a codului, se va reveni la procedura prevăzută de
Legea nr. 554/2004 pentru actele administrative unilaterale.
Înainte de a se adresa instanței judecătorești competente, reclamantul are obligația de a
folosi recursul administrativ grațios, prin care solicit autorității publice care a emis actul
administrativ prin care s-a încălcat un drept recunoscut de lege al reclamantului, să revină asupra
atitudinii sale și să-i recunoască dreptul pretins. Legea prevede și posibilitatea folosirii recursului
ierarhic administrativ la autoritatea superioară ierarhic celei emitente actului administrativ (dacă
acest lucru e posibil).
În cazul în care reclamantul a optat și pentru recursul administrativ ierarhic, el are
obligația să aștepte răspunsul autorității administrative sesizate, timp de 30 de zile, după care va
putea introduce acțiunea în contencios administrative, la instanța competentă.
UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU DIN BUCURESTI
Recursul ierarhic nu este obligatoriu a fi folosit, spre deosebire de recursul grațios, care
este obligatoriu și care constituie o condiție prealabilă introducerii acțiunii în contencios
administrativ la instanță. Această procedură dă posibilitatea rezolvării rapide și necostisitoare a
litigiului și are și avantajul de a invoca autorității emitente atât motive de ilegalitate, cât și lipsa
de oportunitate.
În acest caz, se dă posibilitatea administrației să-și reconsidere activitatea stingând
eventualul litigiu prin rezolvarea favorabilă a cererii ce constituie obiectul recursului grațios.2
Termenul în care se exercită acest recurs administrativ este de 30 de zile de la
comunicarea actului administrativ. Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilateral
se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de
6 luni de la data emiterii actului3. În cazul actului administrativ cu caracter normative, plângerea
prealabilă poate fi formulată oricând.
O altă noutate a Legii nr. 554/2004 se referă la plângerea prealabilă introdusă în cazul acțiunilor
care au ca obiect contractele administrative. În această situație plângerea prealabilă are
semnificația concilierii la fel ca în litigiile comerciale4.

Competența instanțelor de judecată


Legea nr. 554/2004 acordă instanțelor judecătorești competența soluționării acțiunilor în
contencios administrativ, făcând astfel, aplicarea unei vechi tradiții juridice în România. Se
pleacă de la faptul că statutul magistraturii, prestanța și probitatea profesională și morală a
judecătorilor au constituit și constituie o condiție primordial pentru realizarea sarcinilor privind
ocrotirea drepturilor cetățenilor prin instituția contenciosului administrativ5.
a) Competența materială a tribunalelor administrativ-fiscale
b) Competența materială a curților de apel ca instanțe de contencios administrativ
c) Competența teritorială a instanțelor de contencios administrativ
Obiectul acțiunii în contencios administrativ
În ceea ce privește obiectul acțiunii de contencios administrativ subiectiv, reclamantul are
mai multe posibilități.6:
 Să solicite doar anularea în tot sau în parte a actului;

2
Potrivit art. 7 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată
într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect
de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele unui termen de 6
luni.
3
Termenul de 6 luni este termen de prescripție.
4
Apud Ioan Alexandru, Mihaela Cărăușan, Dorin Bucur, Drept administrativ, Ediția a III-a revizuită și adăugită,
Editura Universul Juridic, București, 2009, p. 493.
5
Conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, tribunalele administrativ- fiscale și curțile de apel sunt cele care judecă în
fond acțiunile în contencios administrativ.
6
Apud Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, vol.II, Ediția a II-a, Editura C.H.Beck, București, 2008, p. 366.
UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU DIN BUCURESTI

 Să solicite anularea actului și repararea pagubei (materiale sau morale);


 Să ceară obligarea autorității publice la emiterea unui act, sau rezolvarea în orice fel a
cererii sale referitoare la un drept prevăzut de lege, cu sau fără despăgubiri;
 În cazul contractelor administrative7, să ceară soluționarea litigiilor care apar în faza
premergătoare încheierii unui contract administrativ ( ca de exemplu, caiete de sarcini,
licitații, negocieri directe, procese-verbale, etc.), precum și orice alte litigii legate de
aplicarea și executarea contractului administrativ, inclusiv nulitatea, rezilierea și
rezoluțiunea acestuia8.
În cazul contenciosului obiectiv ( cel cu ajutorul căruia se apără interesul public) avem
mai multe situații:
a) Prefectul, în baza prerogativelor sale corespunde, prin urmare, unui contencios
de anulare.
Dacă în cazul acordării de despăgubiri nu se poate susține o altă soluție, deoarece
prefectul apără legalitatea generală, obiectivă, credem că o mare lipsă a
reglementării privind acțiunea prefectului este cea vizând dreptul de a ataca
inacțiunea autorităților locale, adică omisiunea lor de a acționa atunci când legea
le impune să o facă9.
b) Persoanele interesate, în temeiul Legii nr. 215/2001 privind administrația
publică locală10, pot cere instanței să constate nulitatea de drept a hotărârii emise
de consiliul local cu încălcarea prevederilor exprese ale legii. În acest caz, nu
suntem nici în prezența unui contencios de plină jurisdicție, nici a unuia tipic de
anulare, ci a unui contencios de constatare a nulității. Contenciosul de constatare,
pentru prima dată reglementat în sistemul nostru de drept, este întâlnit în dreptul
francez, ca o formă a contenciosului pentru exces de putere, denumit "recurs în
declararea inexistenței actului"11.
c) Agenția Națională a Funcționarilor Publici poate să ceară instanței de
contencios administrativ anularea actelor autorităților publice locale și centrale
prin care se încalcă legislația privind funcția publică și poate cere despăgubiri în
numele funcționarilor publici pe care îi reprezintă.
d) Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, o autoritate publică care a emis
un act administrativ nelegal poate să solicite instanței constatarea nulității
acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat, întrucât a intrat în
circuitul civil și a produs efecte juridice.

7
Așa cum afirmă Dana Apostol Tofan în opera citată mai sus, actuala reglementare asimilează contractul
administrativ actului administrativ, ținând cont de regula după care: "principiul libertății contractuale este
subordonat principiului interesului public".
8
Potrivit art. 8 al Legii nr. 554/2004, "instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile
care apar în faza premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea,
modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ".
9
Apud Dacian Cosmin Dragoș, Procedura contenciosului administrativ, Editura All Beck, București, 2002, p. 355.
10
Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007.
11
Apud Dacian Cosmin Dragoș, op.cit., p. 358.
UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU DIN BUCURESTI
e) Avocatul Poporului și Ministerul Public, dacă constată că un act administrativ
normativ a fost emis prin exces de putere, va solicita instanței de contencios
administrativ de la sediul autorității publice emitente, anularea actului12.
Părțile implicate în litigiile de contencios administrativ
Articolul 1 alin.1 din Legea nr. 554/2004 prevede că "orice persoană care se consideră
vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un
act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri, se poate adresa instanței
de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins
sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât
privat, cât și public".
Din această reglementare rezultă că pot fi implicate în litigiile de contencios administrativ
anumite subiecte: cel căruia i s-a încălcat un drept sau un interes legitim (reclamantul subiectiv),
cel care apără un interes public (reclamantul obiectiv) și cel care a încălcat drepturile sau
interesele legitime (autoritatea pârâtă)13.
a) Reclamanții (subiectele de sezină sau de sesizare a instanței) în contenciosul
administrativ subiectiv
 Orice persoană particulară,
 Funcționarul public
 Avocatul Poporului,
 Orice subiect de drept public vătămată într-un drept, sau, după caz, când s-a
vătămat un interes legitim.
b) Reclamanții (subiectele de sezină sau de sesizare a instanței) în contenciosul
administrativ obiectiv.
 Prefectul, în baza perogativelor sale de tutelă administrativă, conform art. 123
alin.5 din Constituție14, a Legii nr. 340/200415 privind prefectul și instituția
prefectului, precum și a art. 3 din Legea nr. 554/200416.
 Avocatul Poporului
 Ministerul Public (ca apărător al interesului public) când apreciază că, prin exces
de putere se vatămă un interes public, va sesiza instanța de contencios
administrativ competentă de la sediul autorității publice emitente17.
12
Apud Ioan Alexandru, Mihaela Cărăușan, Dorin Bucur, op.cit., p. 495-496.
13
Apud Ioan Alexandru, Mihaela Cărăușan, Dorin Bucur, op.cit.,p. 496.
14
"Prefectul poate ataca, în fața instanței de contencios administrativ, un act al consiliului județean, al celui local sau
al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept. "
15
"În exercitarea atributiei cu privire la verificarea legalitătii actelor administrative ale autorităților administratiei
publice locale ori judetene, prefectul poate ataca, în fata instantei de contencios administrativ, aceste acte, dacă le
consideră nelegale, cu excepția actelor de gestiune. Actul atacat este suspendat de drept".
16
"Prefectul poate ataca direct în faţa instanţei de contencios administrativ actele emise de autorităţile administraţiei
publice locale, dacă le consideră nelegale; acţiunea se formulează în termenul prevăzut la art. 11 alin. (1), care
începe să curgă de la momentul comunicării actului către prefect şi în condiţiile prevăzute de prezenta lege.
Acţiunea introdusă de prefect este scutită de taxa de timbru."
17
Conform art. 1 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, "Când Ministerul Public apreciază că prin emiterea unui act
administrativ normativ se vatămă un interes legitim public, sesizează instanţa de contencios administrativ
UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU DIN BUCURESTI

 Organismele sociale cu personalitate juridică


 Autoritatea publică emitentă
 Pârâtul
Sesizarea instanței de contencios administrativ
a) Termenul în care se poate formula acțiunea
În privința limitei de timp pentru introducerea acțiunii la instanța de contencios
administrativ, legea prevede trei situații: un termen de 6 luni, un termen de un an și o situație de
imprescriptibilitate.
După îndeplinirea porcedurii prealabile, se poate formula acțiunea în justiție pentru anularea
unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei
cauzate, ca regulă, în termen de 6 luni. Acest termen este un termen de prescripție susceptibil
de suspendare, întrerupere, repunere în termen, însă acțiunea trebuie formulată la instanță în
termenul maxim de un an de la emiterea actului administrativ (termen de decădere).
Termenul de 6 luni începe să curgă de la:
- Data comunicării răspunsului de la plângerea prealabilă sau, după caz, de la data
comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii;
- Data expirării termenului legal de soluționare a cererii, fără a depăși termenul de un an;
- Data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul
contractelor administrative;
- Data când s-a cunoscut existența actului nelegal, fără a depăși termenul de un an, în cazul
acțiunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public sau Agenția
Națională a Funcționarilor Publici.
Termenul de un an (ca excepție) este un termen de decădere, cererea putând fi introdusă și
peste termenul de 6 luni doar pentru motive temeinice. Acordarea acestui termen rămâne la
latitudinea instanței, care va aprecia dacă motivele invocate sunt temeinice sau nu.
Se înțelege că în ipoteza în care instanța de fond apreciază că motivele invocate nu sunt
temeinice va respinge acțiunea pentru tardivitate, urmând ca asupra acestor aspecte să se
pronunțe și instanța de recurs. Dacă instanța de recurs va aprecia, dimpotrivă, motivele invocate
ca fiind temeinice, soluția va fi casarea cu trimitere pentru judecarea pe fond a litigiului18.
Cea de a treia situație, se referă la posibilitatea atacării actelor administrative cu caracter
normativ care se consideră a fi nelegale, fără limitarea în timp a acestei acțiuni. Soluția
imprescriptibilității controlului pe calea contenciosului administrativ a actelor administrative cu
caracter normativ este o soluție inovată de Legea nr. 554/2004, și determinată probabil, de art.
146 din Constituție, referitor la excepția de neconstituționalitatea care este imprescriptibililă.
b) Cererea de chemare în judecată (acțiunea introductivă la instanță).
competentă de la sediul autorităţii publice emitente"
18
Apud Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. II, Ediția a 3-a, Editura All Beck, București, 2004, p.
326.
UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU DIN BUCURESTI
Pentru a învesti instanța de judecată cu soluționarea litigiului de contencios administrativ,
reclamantul trebuie să introducă o cerere (acțiune) la tribunalul administrativ-fiscal sau la curtea
de apel în a cărui rază jurisdicțională domiciliază sau se află sediul autorității publice pârâte.
Se observă, în ceea ce privește determinarea competenței teritoriale a instanțelor de judecată,
în materia contenciosului administrativ, o excepție de la principiul consacrat în Codul de
procedură civilă, principiu care impune ca cererea de chemare în judecată să fie introdusă la
domiciliul pârâtului. Explicația acestei reguli derogatorii constă în dorința de a favoriza
reclamantul, înlesnindu-i posibilitatea de a introduce acțiunea sa la instanța la care acesta
dorește.
În ceea ce privește cuprinsul cererii de chemare în judecată, Legea nr. 554/2004 conține o
dispoziție care face trimitere la legislația de drept comun. Această dispoziție este cuprinsă în art.
28: "dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Codului de procedură civilă", astfel
încât vor fi aplicabile dispozițiile articolelor 82 și 112 din Cod, care impun următoarele condiții:
- Cererea trebuie făcută în scris;
- Cererea trebuie să cuprindă următoarele elemente: prezentarea instanței, numele,
domiciliul, sediul și reședința părților, alte date de identificare a persoanelor juridice,
obiectul cererii, data și semnătura.
În ceea ce privește obiectul cererii, pretențiile părților pot viza, din interpretarea art.1 și art.8
al Legii nr. 554/2004 :
- Anularea totală sau parțială a actului administrativ;
- Obligarea autorității să emită un act administrativ;
- Pronunțarea instanței cu privire la legalitatea unui act administrativ;
- Daune materiale și/sau morale.

c ) Documentele necesare:
Odată cu cererea, reclamantul va depune:
- Actul a cărui anulare se cere;
- Răspunsul autorității prin care i se comunică refuzul rezolvării cererii;
- Copia cererii la care nu a primit răspuns în termenul legal, certificată pentru conformitate
cu originalul;
- Orice înscris prin care se poate face dovada îndeplinirii procedurii prealabile;
- Aceste prevederi se aplică în mod corespunzător și pentru acțiunile care au ca obiect
litigii referitoare la contractele administrative.
În cazul în care reclamantul are dificultăți în obținerea actului contestat de la autoritatea
publică, instanța are posibilitatea să ceară ea însăși autorității pârâte comunicarea actului și a
documentației care a stat la baza emiterii lui, precum și orice alte lucrări necesare pentru
soluționarea pricinii. Identic se procedează în cazul refuzului nejustificat de soluționare a cererii,
când interesează rațiunile care au stat la baza acestui refuz.
UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU DIN BUCURESTI
c) Problema despăgubirilor
Nu este obligatoriu ca prin aceeași acțiune, reclamantul să ceară atât anularea actului, cât și
repararea pagubei. Este posibil ca, la data introducerii acțiunii în anularea actului administrativ,
reclamantul să nu cunoască paguba și întinderea acesteia. Iată de ce, el poate formula și separat
acțiune în repararea pagubei la instanța de contencios administrativ competentă, în termenul de
un an19.
Cererile care au ca obiect despăgubiri se supun normelor privitoare la procedura de judecată
și taxele de timbru.
Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de
prescripție de un an.
Taxa de timbru
Cererile de chemare în judecată se taxează în mod diferit, după cum sunt reglementate în
diferite acte normative:
Pentru cererile formulate în baza legii contenciosului administrativ, se percep taxele de
timbru conform Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru20, pentru cauzele
neevaluabile în bani.
d) Citarea părților
La primirea cererii, instanța va dispune citarea părților și poate cere autorității al cărei act
este atacat să îi comunice de urgență acel act, împreună cu întreaga documentație (avize,
rapoarte, procese-verbale, note constatatoare) care a stat la baza emiterii lui, precum și orice alte
lucrări necesare pentru soluționarea cauzei.
Judecarea acțiunii în contencios administrativ
a) Suspendarea actului administrativ
Actele administrative sunt executorii din oficiu, adică nu necesită intervenția unui alt
organ pentru a le învesti cu formulă executorie21. Ele se bucură de o serie de prezumții care
privesc legalitatea, autenticitatea și veridicitatea lor. Datorită acestui specific, devine necesară
suspendarea lor, atunci când sunt contestate din punctul de vedere al legalității, și când prin
executare ar provoca o pagubă persoanelor fizice și juridice protejate prin instituția
contenciosului administrativ.

19
Potrivit art. 19 din Legea nr. 554/2004, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere
în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a
acunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
20
Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, ultima modificare
prin Legea nr. 439/2006.
21
Apud Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, Editura Codial Lex, Cluj-Napoca, 2001, p. 256.
UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU DIN BUCURESTI
Spre deosebire de vechea lege a contenciosului administrativ (Legea nr. 29/1990), actuala
reglementare prevede posibilitatea reclamantului de a introduce cererea de suspendare fie în
cadrul acțiunii principale, de anulare a actului administrativ contestat, fie prin acțiune separată.
 Suspendarea executării actului prin acțiune separată
 Solicitarea suspendării prin acțiunea principală
b) Probele folosite în fața instanței de contencios administrativ
Cu privire la probele care pot fi propuse și eventual administrate de părți, ele vor fi cele
prevăzute în legislația de procedură civilă. Reclamantul, în cazul în care cheamă în judecată și
autoritatea și funcționarul care a emis actul, va putea de exemplu, să ceară aducerea la
interogator a funcționarului pârât, pentru a evidenția reaua credință a acestuia în ceea ce privește
emiterea actului sau refuzul de a soluționa cererea.
În schimb, nu se pot imagina cazuri în care proba cu martori ar fi utilă în acest gen de
procese, avându-se în vedere regulile specifice ale muncii în administrație, care presupun o
activitate desfășurată departe de controlul direct al opiniei publice22.
Acțiunea în contencios administrativ trebuie motivată în fapt și în drept. Motivarea în
fapt trebuie să cuprindă împrejurările pe care reclamantul își întemeiază acțiunea, iar motivarea
în drept a acțiunii reprezintă invocarea temeiului legal al acțiunii, făcându-se în primul rând,
referire la Legea nr. 554/2004.
c) Judecarea cererilor introduse la instanța de contencios administrativ
Judecarea acțiunii în contencios administrativ se face de urgență și cu precădere în
ședință publică, în completul stabilit de lege (de doi judecători).
Termenele de judecată sunt scurte, așa încât acțiunile să fie rezolvate într-un timp
rezonabil, fiindcă altfel, în multe împrejurări, soluționarea cu întârziere a litigiului nu ar mai
prezenta utilitate pentru apărarea drepturilor celor administrați.
Dacă în forma sa inițială, art. 17 alin.3 al Legii nr. 554/2004, reglementa că hotărârile vor
fi redactate și motivate de urgență, în cel mult 10 zile de la pronunțare, prin modificare s-a
adoptat soluția reglementată în dreptul comun: "Hotărârile se redactează și se motivează în
cel mult 30 de zile de la pronunțare".
Desfășurarea procesului

Pentru soluţionarea litigiilor, în condiţiile Legii contenciosului administrativ, au fost înfiinţate la


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi la curţile de apel, secţii de contencios administrativ şi fiscal,
precum şi tribunale administrativ-fiscale. Competenţa teritorială a instanţei judecătoreşti este
stabilită în favoarea reclamantului, însă nimic nu îl împiedică pe acesta să introducă cererea de

22
Putem remarca totuși, cu titlu de excepție (inspirată din dreptul muncii), cazul în care unui funcționar public i se
refuză inregistrarea demisiei. Acesta va putea face dovada demisiei prin orice mijloc de probă, inclusiv prin martori.
UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU DIN BUCURESTI
chemare în judecată a autorităţii publice la Tribunalul sau Curtea de Apel în a cărei rază
teritorială se află sediul acesteia23.
Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului
Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului sunt reglementate în art. 9 alin. (1) al Legii
contenciosului administrativ, potrivit căruia persoana vătămată într-un drept al său ori într-un
interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de
contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul
principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.
Căile extraordinare de atac
Reglementarea acestora este cuprinsă în articolul 21 al Legii 554/2004, alineatul 1 stipulând că
împotriva soluţilor definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele de contencios administrativ
se pot exercita căile de atac prevăzute de Codul de procedură civilă
Hotărârea judecătorească
Controlul pe care îl exercită instanţele judecătoreşti asupra activităţii autorităţilor publice, în
baza Legii contenciosului administrativ, este un control de plină jurisdicţie. Astfel, instanţele pot
să adopte orice măsură având ca scop restabilirea legalităţii încălcate, precum şi aplicarea de
sancţiuni, constând în acordarea de despăgubiri celor care au suferit prejudicii ca urmare a
încălcării dispoziţiilor legale, prin emiterea de acte administrative ilegale24.
Aşadar, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, instanţa judecătorească poate
adopta, prin hotărârea sa, următoarele măsuri25:
 Anularea totală sau parţială a actului atacat în justiţie
 Obligarea autorităţii publice de a emite un act administrativ,
 Obligarea autorităţii publice de a întreprinde orice altă măsură necesară pentru
înlăturarea încălcării dreptului recunoscut de lege al reclamantului.
 Anularea actului administrativ atacat în justiţie şi acordarea despăgubirilor

Concluzii
Procedura în faţa instanţei de contencios administrativ cuprinde reguli speciale faţă de cele
stabilite în Codul de procedură civilă, care compun regimul special, de drept public, aplicabil
litigiilor de contencios administrativ.

23
Art. 10, alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, publicată în M. Of., Partea I, nr. 1154 din 7
decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare.
24
Rodica Narcisa Petrescu, op.cit., p. 501.
25
Dumitru Brezoianu, Mariana Oprican, op.cit., p. 330-332.
UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU DIN BUCURESTI

Bibliografie:
1. Albu, E., Dreptul contenciosului administrativ, Bucureşti: Universul Juridic, 2008.
2. Apostol Tofan, D., Drept administrativ, vol. II, ediţia a 2-a, Bucureşti: C.H.Beck, 2009.
3. Apostol Tofan, D., „Necesitatea codificării procedurii administrative”, 2002, Revista
de Drept Public, nr. 1, pp. 75-95.
210
4. Ciobanu, V.M. şi Boroi, G., Drept procesual civil - Curs selectiv. Teste grilă, ediţia a 3-a,
Bucureşti: All Beck, 2005.
5. Ciobanu, V.M., Briciu, T.C. şi Dinu, C.C., „Reforma sistemului judiciar. Modificările
Codului de procedură civilă şi ale legislaţiei conexe, aduse prin L. nr. 202/2010 privind
unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor”, 2010, Revista Română de
Drept Privat, nr. 6, pp. 11-63.
6. Codul de procedură civilă din 1865.
7. Deleanu, I., Tratat de procedură civilă, vol.I., Bucureşti: Wolters Kluwer, 2011.
8. Gallet, J-L., La procédure civile devant la cour d’appel, ediţia a 2-a, Paris: LexisNexis,
2010.
9. Iorgovan, A., Vişan, L., Ciobanu, A.S. şi Pasăre, D.I., Legea contenciosului administrativ,
comentariu şi jurisprudenţă, Bucureşti: Editura Universul Juridic, 2008.
10. Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ, publicată în Monitorul Oficial
al României nr. 1154 din 7 decembrie 2004.
11. Legea nr. 287/2009, privind codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României,
nr. 505 din 15 iulie 2011.
12. Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil,
publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 409 din 10 iunie 2011.
13. Leş, I., Noul Cod de procedură civilă, comentariu pe articole, vol. I., art. 1-449, Bucureşti:
C.H.Beck, 2011.
14. Proiect de lege pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură
civilă [Online] disponibil la adresa http://www.just.ro/LinkClick.aspx?filetick
et=yUTwy3wQ2pM%3d&tabid=93, accesat la data de 1 noiembrie 2011 (proiectul a
fost făcut public la data de 20 mai 2011).
UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU DIN BUCURESTI
15. Rouault, M-C., Contentieux administratif, ediţia a 4-a, Paris: Gualino, 2010.
16. Rouquette, R., Petit traité du procès administratif, ediţia a 4-a, Paris: Dalloz, 2010.
17. Tabacu, A., „Citarea şi comunicarea actelor de procedură potrivit Noului Cod de procedură
civilă”, 2011, Revista Română de Drept Privat, nr. 3, pp.120-135.
18. Tăbârcă, M., Drept procesual civil, vol. II, Bucureşti: Universul Juridic, 2008.
19. Tăbârcă, M. şi Buta, G., Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, ediţia a 2-a,
Bucureşti: Universul Juridic, 2008.
20. Tăbârcă, M., „Aspecte privitoare la procedura prealabilă reglementată de Legea nr.
554/2004 a contenciosului administrativ”, 2009, Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative,
nr. 1(23), pp. 89-96.

21. Vedinaş, V., Drept administrativ, ediţia a 5-a, Bucureşti: Universul Juridic, 2009.

22. Ioan Alexandru, Mihaela Cărăușan, Dorin Bucur, Drept administrativ, Ediția a III-a revăzută
și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2009, p.492-512

23. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, Ediția a II-a, Editura C.H.Beck, București,
2008, p. 360-373
24. Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, Editura Hamangiu, București, 2009, p.
490-506

S-ar putea să vă placă și