Sunteți pe pagina 1din 1

Este o specie a genului dramatic, scrisa in versuri sau in proza, care, prin prezentarea unor intamplari

hazlii, personaje ridicole ori moravuri condamnabile, starneste rasul spectatorilor sau al cititorilor.

Scopul educativ al celui care a scris o comedie nu este doar de a starni rasul, a crea o stare euforica de
bine, prin aluzii sau ironii, ci si de a contribui la indreptarea moravurilor criticate.

Comedia transpune in forma dramatica o importanta categorie estetica, aceea a comicului: conflictul
este superficial, personajele neimplicandu-se in el cu toata fiinta, iar valorile pentru care se infrunta nu
sunt autentice.

Cel mai cunoscut autor roman de comedii este I.L. Caragiale, cu piesele: O scrisoare pierduta, O noapte
furtunoasa, Conul Leunida fata cu reactiunea, D-ale carnavalului.

Comicul starnit de aceste piese a fost atat de mare, incat unii contemporani l-au acuzat pe autor de lipsa
de patriotism, deoarece, intre personajele pieselor respective, nu s-ar intalni eroi pozitivi – idee gresita,
combatuta de Titu Maiorescu in articolul Comediile domnului I.L. Caragiale.

Ca subspecii, intalnim comedii: de caracter, de moravuri, de situatii, de salon, bulevardiere, eroice si


tragi-comedii (Regele moare, de Eugen Ionescu) -subdiviziuni mai mult de natura teoretica, deoarece, in
realitate, aceste nuante se intrepatrund.

Dintre scriitorii romani care au creat comedii amintim: Vasile Alecsandri, B.P. Hasdeu, Mihail Sebastian,
Tudor Musatescu, Aurel Baranga, Teodor Mazilu, Ion Baiesu si altii.

S-ar putea să vă placă și

  • Basmul Cult
    Basmul Cult
    Document1 pagină
    Basmul Cult
    Trîmbițaș Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • ROMANTISMUL
    ROMANTISMUL
    Document2 pagini
    ROMANTISMUL
    Trîmbițaș Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • Obligatii
    Obligatii
    Document1 pagină
    Obligatii
    Trîmbițaș Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • Contabilitate 2017
    Contabilitate 2017
    Document39 pagini
    Contabilitate 2017
    Trîmbițaș Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • Model de Curriculum Vitae Marius
    Model de Curriculum Vitae Marius
    Document1 pagină
    Model de Curriculum Vitae Marius
    Trîmbițaș Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • Ce Este Oximorocul
    Ce Este Oximorocul
    Document1 pagină
    Ce Este Oximorocul
    Trîmbițaș Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • Apa
    Apa
    Document5 pagini
    Apa
    Ioana Giurgică
    Încă nu există evaluări
  • L319 2006
    L319 2006
    Document17 pagini
    L319 2006
    Cristi Mavrodin
    Încă nu există evaluări
  • L319 2006
    L319 2006
    Document17 pagini
    L319 2006
    Cristi Mavrodin
    Încă nu există evaluări
  • Psihologie Aplicata in Medul Militar
    Psihologie Aplicata in Medul Militar
    Document16 pagini
    Psihologie Aplicata in Medul Militar
    Trîmbițaș Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • Delta Dunarii
    Delta Dunarii
    Document3 pagini
    Delta Dunarii
    Miruna Gabriela
    Încă nu există evaluări