Problematica ciclului de finanțare

Activele, cheltuielile și veniturile reprezintă structure ale situațiilor financiare anuale,

iar în cadrul ciclului de finanțare se regăsesc aspect referitoare la datorii și capitaluri proprii.
Finanțarea activității entității cuprinde atât finanțarea proprie, cât și financiarea străină, iar în
cadrul acesteia din urmă, se regăsește finanțarea pe termen scurt și finanțarea pe termen lung.
Recunoașterea datoriilor în bilanț se realizează în momentul în care este probabil o
ieșire de resurse, purtătoare de beneficii economice, va rezulta din decontarea unei obligații
prezente, iar valoarea la care se va realiza această decontare poate fi evaluate în mod credibil.
O datorie este clasificată ca datorie curentă atunci când se așteaptă să fie decontată în cursul
normal al ciclului de exploatare al entității sau este exigibilă în termen de 12 luni de la data
bilanțului. Toate celelalte datorii sunt considerate datorii pe termen lung. Incertitudinea legată
de exigibilitate și de mărimea valorii finale este cea care distinge între datorii și provizioane.
Provizioanele reprezintă datorii incerte, din punct de vedere al momentului exigibilității sau
al sumei aferente. Deși au caracter probabil, provizioanele se recunosc în bilanț dacă sunt
îndeplinite următoarele condiții:
 entitatea are o obligație curentă, legală sau implicită, generate de un eveniment trecut;
 este probabil ca o ieșire de resurse să afecteze beneficiile economice pentru a onora
obligația respectivă;
 valoarea obligației poate fi estimate credibil.
Cerințele generale privind recunoașterea și evaluarea provizioanelor au loc în trei cazuri:
pierderi viitoare din exploatare, contracte oneroase și restructurări.
Respectarea principiului prevalenței economicului asupra juridicului prespune
recunoașterea unei datorii associate intrării unui active, chiar dacă dreptul de proprietate nu a
fost transferat. Cea mai bună concretizarea a acestui principiu se regăsește în cazul
leasingului financiar, acesta repectându-se odată cu separarea leasingului operațional de
financiar. Locatarii trebuie să recunoască în bilanț activele primite în leasing și datoriile în
contrapartidă la valoarea cea mai mică dintre valoarea justă a bunului și valoarea actualizată a
plăților minime de leasing, cu ajutorul unei rate de actualizare.
Berheci, M., Valorificarea raportărilor financiare. Sinteze cotabile: teorie, analize, studii
de caz, Editura CECCAR, București, 2010, pp. 122 - 125