Sunteți pe pagina 1din 3

Teoria dezvoltării inteligenţei – PIAGET

Stadiul I, cel al inteligenţei senzorio-motorii, (0–2 ani) când, prin coordonarea senzorialităţii şi a
motricităţii se realizează scheme de acţiune condiţionate, reflexe circulare care devin tot mai
complexe, tinzând să se evidenţieze sub forma cauzalităţii magice, sub forma acţiunilor simbolice
purtătoare de inteligenţă, sub forma acţiunilor de rezolvare de probleme simple adaptative ce pot fi
transferate de la o situaţie la alta asemănătoare. Aşa de exemplu, sunt conduita suport, conduita baston
(manipulând jucăriile din ţarc cu o altă jucărie de formă alungită, întinde la un moment dat mâna în
care are acea jucărie folosind-o ca pe un baston pentru apropierea unei alte jucării aflată în afara
ţarcului, realizând că acea jucărie de formă alungită îl poate ajuta în acest sens).

Stadiul II, cel al inteligenţei preoperaţionale, (2-7 ani), când se dezvoltă foarte intens funcţia
simbolică a gândirii şi limbajului, funcţia reprezentativă (imitaţia şi jocul simbolic, încalecă băţul ca
pe un căluţ). Apar şi se dezvoltă moduri de prelucrare a informaţiei care nu sunt încă foarte eficiente
şi constante aşa cum operează gândirea perioadelor următoare. Copilul diferenţiază, clasifică,
denumeşte obiecte dar toate aceste moduri de operare nu au criterii logice superioare, nu au criterii
constante iar rezultatele pot fi considerate empirice. De aceea, deşi ele sunt reale modalităţi de operare
ale gândirii şi inteligenţei continuatoare la un nivel superior a operaţiilor senzorio-motorii, sunt
considerate ca forme ce preced adevăratele operaţii ale gândirii.

Stadiul III, cel al operaţiilor concrete, (7-12 ani) când se dezvoltă la un nivel superior
capacităţile copilului de a separa şi reuni obiectele, de a asocia şi categorisi, de a ordona după criterii
relativ exacte şi stabile. Acum se evidenţiază clar moduri de operare analitico-sintetice şi comparative
şi chiar moduri de operare prin generalizare şi abstractizare, aspecte ce se consolidează şi
eficientizează către sfârşitul perioadei. Copilul surprinde invarianţa şi reversibilitatea, conservarea
materiei, apar şi se consolizează astfel constante perceptive. Cu toate acestea trebuie să subliniem că
modul de operare rămâne în continuare strâns legat de concret, necesită în continuare suportul concret
chiar dacă el se desfăşoară în plan mintal. De exemplu, este nevoie de suport sub forma beţişoarelor,
bilelor, etc. la calculul mintal, este necesară prezenţa efectivă a obiectelor în cadrul operaţiilor de
clasificare, separare, ordonare, etc. De aceea, acest mod de operare este considerat ca fiind concret şi
tot de acolo rezultă şi denumirea acestui al III-lea stadiu.

Stadiul IV, cel al operaţiilor formale, între 12 şi 16 ani, când apar şi se dezvoltă operaţii de
analiză, sinteză, generalizare şi abstractizare în plan mintal fără a mai fi necesar suportul concret,
când activitatea mintală este prin excelenţă cea de conceptualizare, de realizare a judecăţilor şi
raţionamentelor inductiv-deductive, ipotetice, de operare asupra posibilului, când gândirea operează
formal (formele fiind judecăţile şi raţionamentele, propoziţiile şi frazele), când putem vorbi de o
gândire filosofică.
Teoria dezvoltării sexualităţii – FREUD

Freud (1910) propune o etapizare funcţie de dezvoltarea psiho-sexuală, considerând instinctul sexual ca fiind
cel mai important în dezvoltarea echilibrată şi armonioasă a copilului. Observând că cele mai multe tulburări psihice
la pacienţii săi se datorau represiunii instinctului sexual pe perioada copilăriei ajunge la concluzia că acest aspect şi
alte asemenea psihotraume au mare rol în dezvoltarea ulterioară. Pornind de la criteriul maturizării instinctului sexual
şi a sexualităţii el stabileşte 5 stadii în dezvoltarea copilului, astfel:
- stadiul oral (0 – 1 an), când copilul îşi petrece mare parte din timp sugând, mestecând, scuipând sau muşcând
foarte multe obiecte, aspecte considerate ca modalităţi de satisfacţie sexuală prin intermediul acestei părţi a
organismului – gura. Suptul la sânul mamei este o puternică formă şi sursă de satisfacţie senzorială şi, prin urmare,
de satisfacţie orală (dacă mama nu-şi hrăneşte la sân copilul sau nu face acest lucru cum trebuie îşi “privează de
satisfacţie orală” odrasla, care la vârsta adultă, va învăța că este dependentă de partenerii relaționali). Suptul la sânul
mamei este cea mai puternică formă de relaționare cu ea pentru că în acel moment sunt satisfăcute mai multe nevoi
de bază ale copilului în același timp: nevoia de a fi înțeles, nevoia de a fi susținut, nevoia de hrană, nevoia de contact
corporal, nevoia de căldură fizică și emoțională, nevoia de contact cu ochii. (Pentru mai multe detalii despre nevoie
de bază umane vizitați site-ul Istitutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei și broșura https://www.istt.ro/wp-
content/uploads/2016/11/dragostea_copil_parinte-1.pdf )
Considerăm că stadiul oral este principala etapă care setează așteptările pentru relațiile din perioada adultă.
Acum, dependența reprezintă contextul real al relaționării dintre copil și lumea exterioară, în care el nu își poate
satisface propriile nevoi, așa că depinde cu adevărat de ceilalți pentru a obține sănătate, liniște și confort. Drept
urmare, acum copilul învață cum este acceptat să își manifeste și să își satisfacă trebuințele, în funcție de răspunsul
adulților din jur. De exemplu, dacă el plânge ca să anunțe că îi este foame, iar îngrijitorii amână momentul hrănirii
pentru a impune un anumit program de masă recomandat de medici sau considerat de ei ca fiind mai bun, atunci
copilul va asocia foamea cu disconfortul sau tensiunea psihică rezultată în urma amânării satisfacerii ei.
- stadiul anal (1 – 3 ani), când, în urma maturizării neuromusculare, sfincteriene copilul îşi formează
capacitatea de a se reţine sau nu în ceea ce priveşte defecaţia, după cum vrea. Defecaţia în sine creează o anumită
satisfacţie care, după părerea lui Freud, devine principala formă de manifestare şi de satisfacţie sexuală la această
vârstă. Exerciţiul pe care i-l impune adultul pe linia formării acestei deprinderi poate fi realmente traumatizant pentru
copil, mai ales dacă este însoţit de ameninţări şi de pedepse, asemenea situaţii fiind greşeli ce pot creea un adult
anxios, inhibat, dezordonat, murdar sau risipitor, incapabil să aibă grijă de corpul lui.
Din perspectiva noastră, stadiul anal este cel care stă la baza formării unei relații cu propriul corp și semnalele
pe care el le folosește pentru a informa despre nevoi sau reacțiile interne la anumiți stimuli. Copilul are nevoie să fie
ghidat în procesul de descifrare și interpretare a lor, cu informații clare și coerente despre ele. În absența ghidajului,
se va instala confuzia care va fi prezentă în relația cu propriul corp până când va fi conștientizată și prelucrată.
- stadiul falic (3 – 6 ani); la această vârstă sexul, zona genitală devin interesante pentru copil şi în acelaşi timp
sensibile. Forţa instinctului sexual împinge copilul să-şi găsească satisfacţii mângâindu-şi zona genitală. În acelaşi
timp, copilul dezvoltă o puternică tendinţă de apropiere de părintele de sex opus. Băieţii dezvoltă un complex Oedip
faţă de mamă devenind geloşi pe tată – care este perceput ca rival (complexul pereche pentru fetiţe este complexul
Electra). Tatăl fiind mai mare poate să-l elimine constrângându-l. Copilul dezvoltă anxietate de castraţie şi când
aceasta este suficient de puternică (dacă dezvoltarea lui este normală) şi-o rezolvă reprimându-şi tendinţele
incestuoase faţă de mamă şi identificându-se cu rivalul, cu tatăl, împrumutându-i atitudinile, atributele şi
comportamentul, devenind “bărbat”.
Fetele, interesate şi sensibile în acelaşi timp de zonele genitale descoperă că le lipseşte falusul, şi încep să
învinovăţească, să blameze pe mamă (cel mai apropiat însoţitor) pentru această condiţie de “castrare”. Această
descoperire traumatică le face să-şi transfere afectivitatea către tată. Ele dezvoltă complexul Electra pe care îl rezolvă
numai dacă ajung mai târziu să constate că nu-l pot poseda pe tată. Atunci cînd ele nu-şi rezolvă această situaţie
conflictuală ca urmare a unor trăiri de teamă care le împiedică să-şi internalizeze standardele etice ale mamei sau ale
tatălui, nu-şi pot dezvolta un Superego puternic.
Putem concluziona că stadiul falic este perioada în care se construiește identitatea de gen, o parte importantă
a identității de sine. Mai exact, ca să poată exprima cine este trebuie ca mai intâi aibă informații despre propria
identitate, iar ca să poată avea relații sănătoase cu alții de același sex sau de sex opus, e important ca mai întâi să aibă
un model pentru ele, altfel va exprima și va pune în act relațiile conflictuale în care a fost implicat atunci când copilul
învăța despre ele.
- stadiul (perioada) de latenţă (6 – 12 ani) interval în care instinctul sexual al copilului este relativ liniştit.
Conflictele perioadei precedente fiind rezolvate, orice alte manifestări ale instinctului sexual sunt canalizate în
activităţi acceptate social (jocuri, activităţi şcolare etc.) consumându-şi astfel energia.
Perioada de latență este momentul din evoluție în care încep să apară mecanismele de autoreglaj, iar copilul
învață să își canalizeze energia către cerințele care vin din exterior și să susțină concentrarea energiei respective cât
timp este nevoie ca ele să fie îndeplinite. Considerăm că este una dintre cele mai dificile perioade, întrucât cerințele
externe sunt despre ce trebuie să fie făcut, nu despre ce ar vrea copilul să facă, așa că riscul de blocaje emoționale și
de dezechilibrare psihică este destul de mare. Copilul aflat în stadiul de latență are nevoie și acum de ghidaj în a
descoperi cum să descopere ce îl intereseze și cum să își găsească și să își folosească resursele pentru a obține reușite
școlare.
- stadiul genital (după 12 ani) când instalarea pubertăţii, aducând după ea maturarea sistemului reproductiv,
transformările fizice şi încărcătura hormonală, reactivează zona genitală ca o arie a plăcerilor senzuale. Adolescentul
face faţă (conflictului) trebuinţei sexuale şi găsirii modurilor social acceptate de satisfacere a acesteia. De acum încolo
instinctul sexual, forţa lui energetică – libido-ul este implicată în activitatea omului, în formarea prieteniilor, în
procreere, în realizarea profesională.
Stadiul genital este deci perioada în care exprimăm și ajustăm permanent identitatea de sine așa cum a fost construită
până la acest moment din relația cu familia și în care căutăm rezolvarea conflictelor interne atunci când ele sunt trezite
de nepotrivirea lumii interioare cu realitatea..