Sunteți pe pagina 1din 2

Cerinte: prezentarea particularitatilor unui roman postbelic sau roman scris dupa 1980 sau roman

postmodern.

Zmeura de campie de Mircea Nedelciu

Romanul Zmeura de campie (1984) scris de Mircea Nedelcu este unul dintre primele
noastre romane postmoderne. Aspectul polimorf, experimetal, fragmentarea, perspectiva multipla
care afecteaza coerenta povestirii au ca stop mentinerea lectorului in text cu promisiunea descoperirii in
final a secretului.
Mircea Nedelciu combina intr.-un text coerent diferite perspectiva narative (naratiunea
la persoana I, a II-a, a III-al viziunea “dindarat”, “impregna cu”, “din afara”, homodiegeza,
autodiegeza, heterodiegeza).
O alta trasatura a romanului postmodern este atomizarea subiectului si a perspectivei
narative.
Conceput ca un dictionar de obiecte, cu capitole oranduite alfabetic fara a se supune
cronologiei cuprinde aproape toate formele de discurs epic.
Incipitul plaseaza naratiunea sub semnul povestirii,al amintirii.
Zare Popescu si Radu A.Grintu se cunosc intamplator in armata, in 1973. Aflati la
trageti, Zare Popescu ii povesteste camaradului prima amintire, dintr-o copilarie indepartata. In curtea
uriasa a unei case de la tara, vara, un copil se ascunde intr.-o tufa de zmeura si asculta vocea
plangacioasa a altui copil care il cauta. Aceasta amintire este “singurul document cat de cat autentic”
din viata lui Zare Popescu. Pentru Grintu, care doreste sa devina regizor de film, aceasta amintire
constituie primal cadru al scenariului cinematografic imaginat pe parcursul romanului.
Cautarea identitatii este tema care uneste destinele personajelor Zare Popescu, Radu
A. Grintu si Gelu Popescu, copii pierduti de parinti in epoca tulbure de dupa razboi, crescuti in
orfelinat, lipsiti de identitate intr.-o lume in care s-au amestecat un numai regístrele starii civile ci si
valorile morale.
Zare Popescu este pasional de etimologii si de istorie, pe care o judeca in functie
numele obiectelor. Teoria lui, elaborata cu mijloace de autodidact, arata ca historia este alcatuita din
oameni, obiecte, nume si povesti, iar a descoperi trecutul inseamna a descoperii relatiile dintre aceste
patru elemente. Desi din cauza acestei teorii este respins la Facultatea de Istorie, ea ocazioneaza
corespondenta cu fostul sau profesor de istorie si discutiile cu Grintu.
Radu A. Grintu, camaradul si pritenul sau, absolvent al Facultatii de Litere, inainte de a
profesa intr.-un sat de campie, are si el nostalgia altei cariere. Si-a dorit sa devina regizor de film, iar
cautarea identitatii se realizeaza prin inregistrarea obiectelor, a oamenilor, a intamplarilor din viata sa,
intr.-un scenariu cinematografic imaginar. Intreg romanul poate fi socotit o fictiune a personajului
Radu A. Grintu ambiguitate cultivata subtil de scriitor.
Gelu Popescu este colegul mai mic al lui Zare la Casa de copii scolari din Sinaia si elev
la Liceul de Mecanica Fina unde Grintu este pedagog. El un se refugiaza in imaginatie precum ceilalti
doi, ci porneste pe cont propriu “o ancheta genealogica”. “Spion” al prozatorului asculta povestea unui
fost invatator , Popescu din comuna Burlesti, apoi a altui batran Antón Grintu, face un raport pe care il
dezvaluie abia la final. Interesat de cercetarile lui Gelu este Grintu, fata de care mezinul apelmaza la
tehnica amanarii pentru a-l obliga sa se implice in propria istorie. Aceasta este si strategia aitorului fata
de cititor.
Gelu Popescu consemneaza resúltatele anchetei sale intr.-un “raport complet”. Ei afla ca
cei trei tineri un sunt rude de sange, iar intre parintii lui Zare si Grintu au existat legaturi de dusmanie si
delatiune. Cei doi copii au trait un timp in casa invatatorului Popescu , vocea plangacioasa din prima
amintire a lui Zare apartinand lui Grintu, care se credea fratele lui mai mare. Insa Gelu un afla nimic
despre propriul trecut, iar lipsa aceptor “semne, urme ale unor oameni care banuia el ca-i fusesera
parinti”, il transforma intr.-un narator necreditabil, iar ca personaj considera ca a un-si fi cunoscut

1
parintii este o ‘infirmitate”, fiind si el, prin descendenta din oameni cu destine marcate de razboi “un
mutilat de razboi”.
Zare Popescu refuza sa-si caute tatal pentru ca, necunoscand vremurile tineritii acestuia “nu
ar putea interpreta reactiile lui la intamplarile propriei vieti”, dar decide ca-l vrea ca frate pe Gelu
Popescu, desi acesta isi pune chiar numele sub semnul intrebarii: “poate ca nici nu ma cheama
Popescu”. Clisei al prozei saizeciste, investigarea biografiei paterne care duce la imaginea unui tata
cazut prada unei greseli politice si devenit astfel victima a istoriei, se tranforma in romanul lui Mircea
Nedelciu in refuz al lumii tatalui, vinovat de a-si fi parasat fiii.
Singurul fapt precis este descoperirea unui spatiu-matrice al aceptor tineri fata identitate
sociala, satul Burlesti. Zmeura din gradita fostului invatator simbolizeaza copilaria pierduta.
Roman de dragoste cu note de senzational si melodrama, al invatatoarei Ana cu “fratii”
Popescu, ramane neincheiat. Ea il iubeste pe Zare, caruia ii trimite scrisori si ii declara dragontea, dar el
un-i raspunde, desi o iubeste. Atunci ea il intalneste intamplator pe Gelu Popescu, frate de cruce al lui
Zare de la casa de copii, de la care afla de rudenie dupa ce fac dragoste. Ana ramane insarcinata cu
Gelu, dae un-i spune si refuza sa-l mai vada, retragandu-se la Burlesti, unde era invatatoare. Parodie a
melodramei, absurd al existentei, repetare a greselilor tatalui ¿
Intamplarea pare a juca rolul naratorului omniscient, iar coincidenta ia local cauzalitatii din
romanul realist. Personajele (Zare Popescu, Radu A.Grintu, Gelu Popescu si Ana) se cunosc doi cate
doi, fara ca al treilea sa stie de relatia celorlalti. Ei se cunosc toti, dar un situ unii de altii si nici un se
intalnesc in acelasi timp, de unde sentimental de cautare si de ratacire absurda intr.-o lume neinteleasa
si ostila.
Mircea Nedelciu apeleaza la limbaj ca principal mijloc de caracterizare a personajelor
principale sau episodice, pentru ca romanul include o serie de anecdote, scurte naratiuni fara legatura
cu firul epic. Insa “omul e stilul” iar personajele se caracterizeaza prin calitatile de povestitori; limbajul
poarta indici ai varstei, ai categoriei sociale, ai nivelului de cultura.
Pretextul scenariului cinematografic al lui Radu A.Grintu sustine stilul epic ingenios.
Naratorul este preocupat de a strecura in text notatii autoreferentiale, declaratii teoretice,
observatii ironice si autoironice despre tehnicile romanului realist, care intretin ideea existentei unui
metaroman in interiorul romanului.